TESTE GRILĂ CHIRURGIE PEDIATRICĂ

ELENA ŢARCĂ

Grad de dificultate: roşu=crescut, albastru=scăzut

CARTE 2013
REFLUXUL GASTRO-ESOFAGIAN

1. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la sfincterul esofagian inferior (SEI): d133

a. mecanismul de funcţionare este asemănător unei valve
b. hiatusul esofagian este o componentă a SEI
c. unghiul lui Hiss este o componentă a SEI
d. zona de presiune joasă a esofagului distal este o componentă a SEI
e. esofagul distal conţine un strat de fibre circulare la interior şi un strat de fibre
longitudinale la exterior

2. Bifaţi afirmaţia corectă cu privire la sfincterul esofagian inferior (SEI): e133

a. când stratul muscular extern al SEI se contractă, lumenul esofagian se strâmtorează şi
unghiul lui Hiss se închide
b. presiunea la nivelul SEI este la copil de 100-200 mm Hg
c. SEI funcţionează ca o valvă bidirecţională
d. zona de presiune joasă a esofagului distal este o componentă a SEI
e. porţiunea cea mai îngroşată a stratului muscular circular corespunde zonei de presiune
înaltă a SEI

3. Factorii care favorizează apariţia refluxului gastro-esofagian (RGE) sunt următorii,

mai puţin: c134
a. slăbirea capacităţii de „clearance” a esofagului
b. prezenţa unei hernii hiatale
c. întărirea tonusului SEI
d. cantitatea mare a sucului gastric refluat
e. capacitatea stomacului de a-şi goli eficient conţinutul spre duoden

4. Rezistenţa la refluxul gastro-esofagian (RGE) se datorează SEI şi depinde de: a134

a. presiunea de la nivelul SEI (cel puţin 10 mm Hg)
b. lungimea esofagului abdominal (cu cât este mai scurt, cu atât este mai eficient
mecanismul de valvă)
c. lungimea esofagului abdominal (normal la copil este de 2,5-5 cm)
d. presiunea intraabdominală (la valori sub 10 mm Hg devine eficientă)
e. prezenţa unei hernii hiatale fiziologice

5. Refluxul gastro-esofagian este normal până la vârsta de: e135

a. 1 an
b. 2 ani
c. 4 ani
d. 4 luni
e. 2 luni

1
6. Refluxul gastro-esofagian se însoţeşte de următoarele afecţiuni, cu excepţia: b135
a. neurologice
b. infecţioase
c. gastro-intestinale
d. cardiace
e. respiratorii

7. Cel mai frecvent semn al refluxului gastro-esofagian este: b136

a. falimentul creşterii
b. vărsătura
c. vocea răguşită
d. esofagita
e. complicaţiile pulmonare

8. Dintre manifestările clinice ale refluxului gastro-esofagian nu face parte: c136

a. esofagita de reflux
b. vărsătura
c. durerile abdominale
d. cariile dentare
e. vocea răguşită

9. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la esofagul Barrett: b137

a. este întâlnit la copiii mai mari cu RGE cronic
b. constă în metaplazia sub formă de epiteliu cuboid a mucoasei gastrice la nivelul
esofagului inferior
c. este considerat un stadiu precanceros
d. este asociat cu prezenţa Helicobacter pylori în mucoasa gastrică
e. este asociat cu durata prelungită a refluxului

10. Testul specific pentru diagnosticul RGE este: e138

a. tranzitul esofagian baritat
b. radiografia toracică
c. tranzitul baritat eso-gastro-duodenal
d. manometria esofagiană
e. ph-metria esofagiană

11. Este considerat episod de reflux gastro-esofagian o scădere a refluxului sub: d138
a. 5,5
b. 7,0
c. 8,5
d. 4,0
e. 7,4

12. Despre tratamentul postural în RGE nu este adevărat: e140

a. constă în menţinerea sugarului în poziţie semişezândă timp de 24 ore pe zi
b. poziţia semişezândă constă în menţinerea unui unghi de 60 grade faţă de planul patului
c. pe timpul nopţii capul copilului poate fi aşezat pe o pernă înaltă de 3 cm

2
 d. pe timpul zilei sugarul poate fi ţinut în braţe sau în decubit ventral, cu capul şi
trunchiul ridicate
e. la copilul peste un an tratamentul postural poate fi folosit ca unică metodă de
tratament, cu rezultate foarte bune

13. Tratamentul medical al RGE constă în următoarele, mai puţin: c141

a. antagonişti de receptori H2
b. inhibitori ai pompei de protoni
c. propranolol
d. cisaprid
e. tratament postural

14. Tratamentul RGE include: d141

a. menţinerea sugarului în poziţie semişezândă, 60 grade, pe timpul nopţii
b. tratament medical cu agonişti ai receptorilor H2
c. droguri stimulante ale pompei de protoni
d. tratament chirurgical doar la unele cazuri
e. folosirea tetinei sau a suzetei, care împiedică ingurgitarea unei cantităţi mari de aer

15. Tratamentul chirurgical al RGE se adresează următorilor pacienţi, cu excepţia: b141

a. copii cu leziuni grave de esofagită
b. copii cu RGE la care tratamentul medical efectuat 4-6 zile a eşuat
c. copii cu RGE şi hernie hiatală
d. copii cu stenoză esofagiană secundară
e. copii cu deficite neurologice grave

16. Obiectivele intervenţiei chirurgicale pentru RGE sunt, cu excepţia: a141

a. crearea unei zone de presiune joasă la nivelul esofagului inferior
b. accentuarea unghiului Hiss
c. crearea unui esofag abdominal de lungime adecvată
d. apropierea pilierilor diafragmatici
e. preîntâmpinarea herniei paraesofagiene

17. Cel mai frecvent folosit tip de fundoplicatură gastrică la copil este: e142
a. Thal
b. Toupet
c. Boerema
d. Boix-Ochoa
e. Nissen

COLESTAZA DE CAUZĂ CHIRURGICALĂ LA NOU-NĂSCUT

18. Despre icterul fiziologic nu este adevărat: c 227

a. apare în a doua sau a treia zi de viaţă şi dispare în a 8-a sau a 9-a zi
b. este un proces benign, autolimitat

3
c. la copilul prematur hiperbilirubinemia poate persista 2-3 luni
d. nivelul bilirubinei nu depăşeşte 1,5 mg %
e. urina este palidă şi scaunul are culoare normală

19. La nou născut icterul este patologic când: b 227

a. se instalează după primele 36 ore
b. valoarea bilirubinei totale este mai mare de 12 mg%
c. bilirubina directă este mai mare de 1,5 mg‰
d. bilirubina indirectă este mai mică de 1,5 mg%
e. durează mai puţin de 8 zile

20. Dintre cauzele colestazei neonatale nu face parte: e 227

a. hepatita neonatală
b. defecte metabolice
c. chist congenital de coledoc
d. sindrom Alagille
e. litiaza veziculară

21. Cea mai frecventă cauză de colestază neonatală este: e227

a. hepatita virală
b. chist congenital de coledoc
c. deficit de alfa 1 antitripsină
d. sindrom Alagille
e. atrezia de căi biliare

22. Despre atrezia de căi biliare următoarea afirmaţie este falsă: a228
a. este un proces static, cu distrucţie completă şi absenţa căilor biliare
b. este rezultatul unui proces distructiv cu caracter inflamator
c. etiologia este neprecizată
d. gradul extinderii procesului obliterativ este variabil
e. uneori, există un grad de permeabilitate a canalului hepatic comun

23. Selectaţi afirmaţia falsă cu privire la atrezia de căi biliare: d229

a. microscopic, porţiunea distală a ductului hepatic comun este complet obliterată
b. proximal, calea biliară este înconjurată de infiltrat fibros perihilar
c. gradul de obliterare a ductelor biliare extrahepatice creşte odată cu vârsta pacientului
d. doar puncţia-biopsie hepatică pune diagnosticul de certitudine
e. macroscopic se constată mărirea de volum a ficatului şi coloraţia brun-verde închis

24. Dintre teoriile implicate în etiologia atreziei de căi biliare nu face parte: b230
a. teoria vascular-ischemică
b. teoria infecţioasă
c. teoria metabolică
d. factori genetici
e. teoria virală

25. Una dintre teoriile următoare nu este implicată în etiologia atreziei de căi biliare: e230
a. teoria virală
b. factori genetici
c. anomalie congenitală

4
d. teoria metabolică
e. teoria refluxului bilio-pancreatic

26. Dintre semnele clinice ale unui icter de cauză medicală la nou-născut nu face parte:
d232
a. scaune decolorate şi urini hipercrome de la naştere
b. hepatosplenomegalie
c. facies suferind
d. nou-născut eutrofic, care se alimentează normal
e. copil cu greutate mică la naştere

27. Dintre investigaţiile paraclinice necesare pentru diagnosticul de atrezie de căi biliare
nu face parte: a232
a. radiografia toraco-abdominală
b. echografia abdominală
c. colangio-RMN
d. ERCP
e. scintigrafia hepato-biliară

28. În atrezia de căi biliare, intraoperator este necesară una dintre următoarele investigaţii:
b233
a. ecografie
b. colangiografie
c. splenoportomanometrie
d. puncţie-biopsie hepatică
e. ERCP

29. Tratamentul chirurgical al atreziei de căi biliare constă în: d233

a. colecistectomie
b. duodenopancreatectomie
c. colecistostomie pe tub Kehr
d. portoenterostomie Kasai
e. hepatectomie parţială

30. Cea mai frecventă complicaţie postoperatorie în atrezia de căi biliare este: c234
a. hipertensiunea arterială
b. malnutriţia protein-calorică
c. colangita
d. deficit de vitamine hidrosolubile
e. refluxul duodeno-gastric

31. Dintre teoriile implicate în etiologia dilataţiei congenitale a căilor biliare face parte:
d238
a. teoria virală
b. factori metabolici
c. factori endocrinologici
d. teoria canalului bilio-pancreatic comun lung
e. factori alimentari şi de mediu

5
32. Una dintre următoarele teorii este implicată în etiologia dilataţiei congenitale a căilor
biliare: e238
a. factori alimentari şi de mediu
b. teoria ischemică
c. teoria infecţioasă
d. afecţiune iatrogenă
e. obstrucţie în calea fluxului biliar

33. Dintre manifestările clinice al chistului congenital de coledoc la nou-născut nu face

parte: a239
a. meteorism abdominal
b. vărsături
c. icter
d. scaune acolice
e. palparea unei mase tumorale în hipocondrul drept

34. Dintre manifestările clinice al chistului congenital de coledoc la copilul mare nu face
parte: e240
a. palparea unei mase tumorale în hipocondrul drept
b. durere
c. icter
d. febră
e. oprirea tranzitului intestinal

35. Dintre investigaţiile paraclinice necesare pentru diagnosticul de dilataţie congenitală

de căi biliare nu face parte: e240
a. colangiografia intraoperatorie
b. echografia abdominală
c. colangiopancreatografia-RMN
d. ERCP
e. scintigrafia hepato-biliară

36. Tratamentul dilataţiei congenitale de căi biliare constă în: b240

a. portoenterostomie Kasai
b. rezecţia porţiunii dilatate a căilor biliare extrahepatice şi hepaticoenterostomie pe ansă
în „Y” a la Roux
c. colecistostomie pe tub Kehr
d. transplant hepatic
e. colecistectomie laparoscopică
37. Hipertensiune portală la copil înseamnă o creştere constantă a presiunii în vena portă
peste valoarea de: d242
a. 15 mm Hg
b. 25 mm Hg
c. 15 cm H2O
d. 9 mm Hg
e. 9 cm H2O

38. Hipertensiune portală la copil înseamnă o creştere a gradientului porto-cav peste: b242
a. 5 cm H2O
b. 5 mm Hg

6
c. 15 mm Hg
d. 9 mm Hg
e. 12 cm H2O

39. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la hipertensiunea portală prin hiperaflux: b243
a. apare în unele sindroame splenomegalice
b. mai este denumită „backward pressure”
c. este fără obstacol hepatic decelabil
d. este mai rară
e. poate fi cauzată de o mărire patologică a anastomozelor arterio-venoase endosplenice

40. Din clasificarea modernă a hipertensiunii portale nu face parte: d244

a. HTP prin baraj pe trunchiul venei porte
b. HTP prin obstacol pe vena splenică sau pe mezenterica superioară
c. HTP prin baraj sinusoidal sau postsinusoidal
d. HTP prin obstacol pe vena cavă superioară
e. HTP prin baraj pe ramurile intrahepatice ale venei porte

41. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la vena portă: e245

a. colectează sânge venos din porţiunea infradiafragmatică a tubului digestiv
b. transportă 70-80% din sângele hepatic
c. în hilul hepatic se împarte în ramul drept şi stâng
d. transportă echivalentul a 30% din debitul cardiac de repaus
e. se formează retropancreatic prin unirea venelor mezenterice cu vena renală stângă

42. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la circulaţia hepatică: a245

a. artera hepatică provine din aorta abdominală şi nu are corespondent venos
b. arteriolele hepatice au un calibru de 50-100 microni
c. venele hepatice formează elementele principale ale pediculului eferent hepatic
d. venele hepatice se varsă în vena cavă inferioară
e. unitatea structurală şi de microcirculaţie a ficatului este acinul hepatic

43. Pentru diagnosticul clinic de hipertensiune portală nu pledează: b246

a. bolnav cu hemoragie digestivă superioară şi varice esofagiene
b. bolnav cu splenomegalie şi polipi rectali sângerânzi
c. bolnav cu hemoragie digestivă superioară şi splenomegalie
d. bolnav cu splenomegalie şi semne clinice ale unei boli de sistem
e. bolnav cu anamneză pozitivă de ciroză hepatică

44. Pentru diagnosticul clinic de hipertensiune portală prin baraj prehepatic nu pledează:
c247
a. asocierea cu alte anomalii congenitale
b. antecedente de omfalită
c. debutul la adolescenţă
d. infecţii neonatale
e. cateterism ombilical

45. Dintre căile venoase colaterale care se dezvoltă cu ocazia hipertensiunii portale la
copil, numai două pot fi evidenţiate clinic: c247
a. plexul venos hemoroidal şi cel gastro-esofagian

7
b. sistemul venos Retzius şi plexul gastro-esofagian
c. plexul hemoroidal şi circulaţia la nivelul peretelui abdominal
d. sistemul venos Retzius şi circulaţia la nivelul peretelui abdominal
e. plexul gastro-esofagian şi circulaţia la nivelul peretelui abdominal

46. Dintre semnele clinice ale hipertensiunii portale la copil nu face parte: d247
a. splenomegalia
b. hematemeza
c. melena
d. meteorismul abdominal
e. întârziere în dezvoltarea fizică şi psihică

47. Cel mai frecvent semn al unei hipertensiuni portale la copil este: a247
a. splenomegalia cu hipersplenism
b. hematemeza şi melena
c. ascita
d. icterul
e. prezenţa hemoroizilor

48. Pentru diagnosticul de hipertensiune portală la copil nu este necesară: b248

a. splenoportomanometria
b. colangiopancreatografia
c. splenoportografia
d. ecografia Doppler
e. esofagogastroscopia

49. Diagnosticul de hipertensiune portală la copil nu necesită: e248

a. investigaţii de laborator
b. tranzit baritat eso-gastric
c. splenoportografia
d. explorarea altor organe pentru anomalii asociate
e. scintigrafie hepato-biliară

50. Tratamentul medical al hemoragiilor digestive din cadrul hipertensiunii portale la copil
nu include: a249
a. administrare de sânge congelat şi plasmă
b. tamponament cu sondă Sengstaken-Blackmore
c. administrare de pitresină
d. scleroza varicelor cu Aetoxysclerol 3%
e. aspiraţie şi lavaj gastric

51. Tratamentul medical al hemoragiilor digestive din cadrul hipertensiunii portale la copil
include: c250
a. medicaţie vasodilatatoare precum derivatele de retrohipofiză
b. administrare de sânge congelat şi plasmă
c. sclerozarea endoscopică a varicelor esofagiene cu Moruat de sodiu 5%
d. deconexiune azygo-portală
e. administrare de Osetron

8
 52. Tratamentul chirurgical al hipertensiunii portale la copil este cel mai bine indicat în
jurul vârstei de: d251
a. 2-3 luni
b. 1-2 ani
c. 5-6 ani
d. 10-12 ani
e. 3-4 ani

53. Tratamentul chirurgical al hipertensiunii portale la copil nu include: e251

a. anastomoza cavo-mezenterică Valdoni
b. anastomoza splenorenală terminolaterală distală Linton
c. transecţia esofagului
d. operaţia Tanner (transecţia stomacului)
e. operaţia Kasai

54. Din tratamentul chirurgical al hipertensiunii portale la copil nu face parte: b251
a. transpoziţia toracică a splinei
b. operaţia Kimura
c. reducerea aportului arterial
d. operaţia Warren
e. operaţia Sugiura

55. Hipertensiunea portală prin cavernom portal beneficiază cel mai bine de următoarea
intervenţie chirurgicală: a252
a. şuntul Rex
b. transplant hepatic
c. anastomoza cavo-mezenterică Valdoni
d. anastomoza splenorenală terminolaterală centrală Clatworthy-Boles
e. deconexiune azygo-portală

56. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la hipertensiunea portală la copil: a252

a. copiilor cu HDS ce nu răspund la manevre medicale li se va practica în urgenţă o
operaţie de derivare a sângelui venos portal
b. copiii cu HDS bănuiţi a avea HTP vor fi transportaţi de urgenţă spre un centru
judeţean de chirurgie pediatrică
c. transplantul hepatic în HTP este rezervat doar cazurilor de ciroză hepatică sau fibroză
hepatică congenitală
d. anastomozele tronculare (fistula clasică Eck) nu au indicaţii la copil
e. tehnica Sugiura constă în ligatura a 30-50 de trunchiuri venoase ale micii şi marii
curburi gastrice, esofagului inferior şi vagotomie supraselectivă

INVAGINAŢIA INTESTINALĂ

57. Selectaţi afirmaţia falsă cu privire la invaginaţia intestinală: a254

9
a. este ocluzia intestinală specifică copilului mare
b. reprezintă telescoparea ansei intestinale proximale, aflată în contracţie, în interiorul
ansei distale, relaxate
c. mişcarea peristaltică poate împinge ansa telescopată de-a lungul colonului
d. tumora de invaginaţie poate uneori ajunge în zona rectului
e. tumora de invaginaţie poate uneori prolaba prin orificiul anal

58. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la invaginaţia intestinală: b254

a. incidenţa invaginaţiei intestinale la copil este de 1-2/1000 naşteri
b. frecvenţa maximă de apariţie este în jurul vârstei de 3-5 ani
c. poate apare la orice vârstă
d. se observă o uşoară preponderenţă primăvara şi vara
e. tumora de invaginaţie poate uneori prolaba prin orificiul anal

59. Cu privire la fiziopatologia invaginaţiei intestinale, următoarea afirmaţie este

adevărată: c254
a. hiperplazia plăcilor Payer din pertele intestinal scade peristaltismul intestinal
b. punctul de plecare al invaginaţiei îl constituie de obicei apendicele ileo-cecal
c. invaginaţia poate apare după hematoame intramurale în cadrul purpurei Henoch-
Schonlein
d. de cele mai multe ori invaginaţia se reduce spontan şi copilul se vindecă
e. reprezintă telescoparea ansei intestinale distale, aflată în contracţie, în interiorul ansei
proximale, relaxate

60. Cu privire la fiziopatologia invaginaţiei intestinale, următoarea afirmaţie este falsă:

d254
a. afecţiuni precum virozele respiratorii sau digestive pot fi factori declanşatori ai unei
invaginaţii intestinale
b. punctul de plecare al unei invaginaţii îl poate constitui un diverticul Meckel sau un
polip
c. invaginaţia poate apare după laparotomii sau rezecţia tumorilor renale
d. boala determină ocluzie prin volvularea ansei intestinale invaginate, ischemie, necroză
şi perforaţie
e. rareori invaginaţia se reduce spontan şi copilul se vindecă

61. Triada simptomatologică clasică a invaginaţiei intestinale cuprinde: e255

a. durere violentă, meteorism abdominal şi emisie de sânge prin anus
b. durere violentă, apărare musculară şi emisie de sânge prin anus
c. vărsături, absenţa tranzitului intestinal şi dureri abdominale
d. febră, vărsături şi dureri abdominale
e. durere violentă, vărsături şi emisie de sânge prin anus

62. Cu privire la simptomatologia invaginaţiei intestinale, următoarea afirmaţie este falsă:

c255
a. clasic, se consideră că boala debutează brusc, în plină stare de sănătate aparentă
b. se manifestă cu dureri abdominale violente însoţite de agitaţie
c. criza dureroasă durează 20-30 minute, după care copilul se linişteşte
d. vărsăturile sunt iniţial reflexe
e. emisia de sânge prin anus poate fi precoce, la 2-3 ore de la debutul invaginaţiei

10
63. La toate cazurile suspectate de invaginaţie intestinală trebuie efectuat sistematic: c255
a. palparea abdominală în plină criză dureroasă, pentru a descoperi tumora de invaginaţie
b. tranzit eso-gastric cu substanţă de contrast
c. tuşeul rectal
d. consultul ORL pentru a pune în evidenţă o viroză respiratorie ca şi factor declanşator
e. scintigrafie pentru depistarea unui diverticul Meckel

64. Despre simptomatologia invaginaţiei intestinale, următoarea afirmaţie este falsă: d255
a. 40% dintre copii nu au crize dureroase manifestate cu ţipăt şi agitaţie
b. 40% dintre copii nu prezintă vărsături
c. 40% dintre copii nu elimină sânge prin anus
d. 40% dintre copii nu au febră
e. 40% dintre copii nu au masă abdominală palpabilă

65. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la invaginaţia intestinală: a255

a. palparea abdominală trebuie efectuată în plină criză dureroasă
b. în formele de invaginaţie ileo-ileală tumora de invaginaţie nu se palpează
c. tumora de invaginaţie poate fi palpată ca o formaţiune oblongă, situată iniţial în fosa
iliacă dreaptă
d. uneori capul tumorii de invaginaţie poate fi palpat prin tuşeu rectal
e. emisia de sânge prin anus poate fi precoce, la 2-3 ore de la debutul invaginaţiei, sau
tardivă la 8-10 ore

66. Afirmaţia „in unele situaţii diagnosticul poate fi pus prin telefon iar în altele poate fi
chiar omis” este caracteristică afecţiunii: e256
a. megacolon congenital
b. chist congenital de coledoc
c. atrezie intestinală
d. nefroblastom
e. invaginaţie intestinală

67. Dintre investigaţiile paraclinice necesare diagnosticului de invaginaţie intestinală nu

face parte: d256
a. clisma baritată
b. ecografia abdominală
c. radiografia abdominală simplă
d. tranzitul baritat
e. clisma cu insuflaţie aerică

68. Una dintre investigaţiile următoare poate fi şi terapeutică în cazul invaginaţiei

intestinale: b256
a. ecografia abdominală
b. clisma cu insuflaţie aerică
c. radiografia abdominală simplă
d. ecografia Doppler
e. tranzitul baritat

69. Cu privire la tratamentul invaginaţiei intestinale, următoarea afirmaţie este falsă: b256
a. copilul necesită preoperator sondă nazo-gastrică şi antibiotice
b. vârsta sub 2 ani a pacientului contraindică dezinvaginarea pneumatică

11
c. debutul afecţiunii de peste 24 ore contraindică dezinvaginarea pneumatică
d. reducerea pneumatică se face sub control radiologic
e. clisma baritată se poate efectua sub control radiologic sau ecografic

70. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la tratamentul invaginaţiei intestinale: c257

a. eşecul dezinvaginării pneumatice impune intervenţia chirurgicală
b. după laparotomie se încearcă dezinvaginarea manuală
c. tumora de invaginaţie trebuie întotdeauna rezecată
d. la 5% din cazurile rezolvate prin reducere pneumatică sau manuală afecţiunea reapare
e. ansa intestinală portantă de diverticul Meckel (punct de plecare al invaginaţiei) trebuie
rezecată întotdeauna

STENOZA HIPERTROFICĂ DE PILOR

71. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la stenoza hipertrofică de pilor (SHP): a258
a. este cea mai frecventă cauză chirurgicală de vărsătură la adolescent
b. incidenţa afecţiunii este în creştere
c. afecţiunea este de 4 ori mai frecventă la băieţi
d. există o predispoziţie genetică
e. rudele unui pacient cu SHP au risc de 15 ori mai mare de a dezvolta boala

72. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la fiziopatologia stenozei hipertrofice de pilor (SHP):
c258
a. SHP este caracterizată prin hipertrofia, dar fără hiperplazie a musculaturii pilorice
b. canalul piloric este alungit şi îngustat
c. afecţiunea este secundară unui ulcer antro-piloric
d. rata mortalităţii este aproape zero
e. obstacolul este de tip mecanic

73. În etiologia stenozei hipertrofice de pilor sunt implicate următoarele teorii, mai puţin:
e258
a. redundanţa congenitală a mucoasei pilorice
b. nivel crescut al gastrinei serice
c. anomalii ale plexurilor mienterice
d. niveluri scăzute ale neuropeptidelor inhibitorii
e. nivel crescut al citokinelor proinflamatorii

74. Dintre teoriile etiopatogene ale stenozei hipertrofice de pilor nu face parte: b258
a. anomalii ale matricei proteice extracelulare
b. nivel crescut al enzimei nitric oxid sintetaza
c. anomalii ale celulelor interstiţiale Cajal
d. expunerea la Eritromicină prenatal sau în primele săptămâni de viaţă
e. redundanţa congenitală a mucoasei pilorice

75. Din punct de vedere anatomopatologic, oliva pilorică în stenoza hipertrofică de pilor
nu îndeplineşte următoarea condiţie: e259
a. este netedă şi dură la palpare

12
 b. este albicioasă, cu o zonă avasculară longitudinală
c. pe secţiune, musculatura are grosime mai mare de 1-2 mm (normal)
d. canalul piloric este alungit şi filiform
e. canalul piloric are terminare abruptă spre stomac (fund de sac) şi treptată spre duoden,
ceea ce predispune la accidente intraoperatorii

76. Cea mai frecventă formă clinică de prezentare a stenozei hipertrofice de pilor este:
d259
a. forma precoce, cu vărsături de la naştere
b. forma hemoragică a prematurului
c. sindromul freno-piloric Roviralta
d. la vârsta de 2-6 săptămâni
e. la vârsta de 3-6 luni

77. Alegeţi afirmaţia falsă cu privire la caracterul vărsăturii în stenoza hipertrofică de

pilor: b259
a. vărsăturile au caracter exploziv
b. vărsături bilioase
c. vărsături postprandiale tardiv (20-30 min)
d. vărsături cu lapte coagulat
e. vărsături cu striuri sanguinolente

78. Din simptomatologia stenozei hipertrofice de pilor nu face parte: d259

a. vărsăturile sunt emise în jet după fiecare supt
b. sugarul este în permanenţă înfometat
c. sugarul se deshidratează rapid, devine distrofic
d. la palpare abdomenul este dureros în hipocondrul drept
e. la examenul clinic se pot observa unde peristaltice spontane sau provocate

79. Manevra de palpare a olivei pilorice în stenoza hipertrofică de pilor se numeşte: d259
a. manevra Giordano
b. manevra Kussmaul
c. manevra Lasegue
d. manevra Benson
e. manevra Roviralta

80. Dintre dezechilibrele hidroelectrolitice din stenoza hipertrofică de pilor nu face parte:
a259
a. acidoză metabolică
b. hipocloremie
c. hipopotasemie
d. hemoconcentraţie
e. acidurie paradoxală

81. Diagnosticul diferenţial al stenozei hipertrofice de pilor nu se face cu: c259

a. refluxul gastro-esofagian
b. hernia hiatală
c. megacolonul congenital
d. traumatisme craniene obstetricale

13
e. sindromul adrenogenital Debre-Fibiger

82. Diagnosticul de stenoză hipertrofică de pilor poate fi pus doar pe baza istoricului şi a
examenului clinic în: e260
a. 10% din cazuri
b. 20% din cazuri
c. 40% din cazuri
d. 60% din cazuri
e. 90% din cazuri

83. Examenul paraclinic cu o senzitivitate de 97% şi o specificitate de 100% în diagnosticul

stenozei hipertrofice de pilor este: b260
a. tranzitul baritat
b. ecografia abdominală
c. hemoleucograma
d. irigografia
e. radiografia abdominala

84. Tratamentul chirurgical al stenozei hipertrofice de pilor constă în: e261

a. rezecţia zonei stenozate şi anastomoză termino-terminală
b. piloroplastie Mikulicz
c. piloroplastie Finney şi vagotomie selectivă
d. rezecţia zonei stenozate şi derivaţie pe ansă în Y a la Roux
e. piloromiotomie extramucoasă Fredet

85. Cu privire la tratamentul stenozei hipertrofice de pilor, bifaţi afirmaţia falsă: d261
a. tratamentul nonoperator rareori dă rezultate satisfăcătoare
b. tratamentul nonoperator constă în administrare de spasmolitice şi nutriţie parenterală
c. pentru corecţia dezechilibrelor hidro-electrolitice se vor administra soluţii saline 0,45% şi
dextroză 5%
d. intervenţia chirurgicală se va efectua în urgenţă
e. preoperator se va trece o sondă nazo-gastrică pentru decomprimarea stomacului

86. Cu privire la tratamentul chirurgical al stenozei hipertrofice de pilor, bifaţi afirmaţia falsă:
c261
a. intervenţia chirurgicală nu este o urgenţă şi nu trebuie efectuată înainte de corectarea
dezechilibrelor electrolitice
b. administrarea preoperatorie de antibiotice este controversată, fiind indicată doar în cazul
abordului ombilical
c. la copilul mare, intervenţia chirurgicală poate fi efectuată pe cale endoscopică
d. intervenţia pe cale laparoscopică nu aduce avantaje semnificative faţă de abordul clasic
e. la capătul duodenal al inciziei există riscul lezării mucoasei

87. Cu privire la stenoza hipertrofică de pilor, selectaţi afirmaţia falsă: a260

a. abordul clasic se efectuează sub anestezie generală şi constă în laparotomie mediană supra
şi subombilicală
b. incizia supraombilicală a devenit populară datorită rezultatelor cosmetice bune
c. intervenţia pe cale laparoscopică nu aduce avantaje semnificative faţă de abordul clasic
d. postoperator decompresia gastrică nu mai este necesară dacă nu au fost incidente
intraoperatorii

14
e. mortalitatea asociată intervenţiei chirurgicale este în jur de 0,4%

ENTEROCOLITA ULCERO-NECROTICĂ

88. Cu privire la enterocolita ulcero-necrotică, selectaţi afirmaţia falsă: c265

a. este cauză majoră de morbiditate şi mortalitate la nou-născut
b. se caracterizează prin grade variabile de necroză a mucoasei sau a întregului perete
intestinal
c. incidenţa bolii este de 3/1000 nou-născuţi cu greutate mică la naştere
d. spectrul bolii variază de la forme cu distensie abdominală moderată la forme cu septicemie
şi şoc septic
e. majoritatea copiilor cu greutate foarte mică la naştere sunt internaţi în serviciile de terapie
intensivă cu diagnosticul de EUN

89. Dintre factorii favorizanţi ai enterocolitei ulcero-necrotice nu face parte: d265

a. placenta praevia
b. toxemia gravidică
c. eritroblastoza fetală
d. colonizarea bacteriană
e. sepsis puerperal

90. Dintre factorii determinanţi ai enterocolitei ulcero-necrotice face parte: e265

a. scor Apgar sub 5
b. malformaţii de cord cianogene
c. ruperea prematură a membranelor
d. sepsis puerperal
e. ischemia intestinală

91. Ischemia intestinală din cadrul enterocolitei ulcero-necrotice se datorează unui mecanism
vasoconstrictor mediat de: b266
a. renină
b. angiotensină
c. receptori alfa adrenergici
d. receptori beta adrenergici
e. prostaglandine

92. Selectaţi afirmaţia falsă cu privire la enterocolita ulcero-necrotică: a266

a. microorganisme diferite sunt izolate din sânge, peritoneu şi intestinul rezecat al pacienţilor
cu EUN
b. izbucnirile epidemice de EUN sunt uneori asociate cu agenţi patogeni bacterieni specifici
c. prezenţa hidrogenului în lumenul intestinal şi în bulele de pneumatoză intestinală susţin
rolul bacteriilor în declanşarea EUN
d. alimentaţia artificială are un rol major în declanşarea EUN
e. preparatele de lapte hiperosmolare lezează mucoasa intestinală

93. Cu privire la etiopatogenia enterocolitei ulcero-necrotice, una dintre afirmaţii este

adevărată: a267
a. boala survine pe un intestin imatur, înaintea vârstei echivalente de 35-36 săptămâni de
gestaţie

15
b. preparatele de lapte hipo-osmolare sau o alimentaţie prea lentă pot leza mucoasa intestinală
c. prezenţa oxidului nitric în lumenul intestinal şi în bulele de pneumatoză intestinală susţin
rolul bacteriilor în declanşarea EUN
d. laptele matern reprezintă substratul ideal pentru proliferarea bacteriană
e. microorganisme diferite sunt izolate din sânge, peritoneu şi intestinul rezecat al pacienţilor
cu EUN

94. Triada simptomatică clasică a enterocolitei ulcero-necrotice cuprinde: c267

a. vărsături, distensie abdominală şi scaune sanguinolente
b. eritem şi edem al peretelui abdominal, vărsături, scaune sanguinolente
c. distensie abdominală, scaune sanguinolente şi pneumatoză intestinală
d. distensie abdominală, scaune sanguinolente şi o cantitate crescută de aspirat gastric
e. vărsături, constipaţie, distensie abdominală

95. Pneumatoza intestinală din cadrul enterocolitei ulcero-necrotice se vizualizează astfel:

d268
a. prezenţa de aer liber sub cupolele diafragmatice
b. prezenţa unor bule de aer la nivelul venei porte
c. prezenţa de aer în interiorul lumenului intestinal
d. linie transparentă în peretele ansei intestinale destinse
e. bulă gazoasă presacrată prezentă

96. Despre diagnosticul imagistic în enterocolita ulcero-necrotică nu este adevărat: b269

a. examenul ecografic poate decela prezenţa gazului portal liber
b. radiografia cu substanţă de contrast se efectuează de rutină
c. radiografia abdominală pe gol se efectuează la intervale de 6 ore
d. ecografia abdominală poate decela lichid liber în cavitatea peritoneală, ghidând paracenteza
e. pe radiografia abdominală în ortostatism se vizualizează niveluri hidro-aerice

97. Stadiul I Bell al enterocolitei ulcero-necrotice se caracterizează prin: e270

a. distensie abdominală, vărsături, sângerări gastro-intestinale
b. intoleranţă alimentară, ocluzie funcţională pe radiografia abdominală şi prezenţa
pneumatozei intestinale
c. stare clinică profund alterată, pneumoperitoneu
d. şoc septic, distensie abdominală, vărsături
e. distensie abdominală, vărsături, intoleranţă alimentară, ocluzie funcţională pe radiografia
abdominală

98. Stadiul II Bell al enterocolitei ulcero-necrotice nu include: a270

a. şoc septic
b. distensie abdominală
b. sângerări gastro-intestinale
c. vărsături
d. prezenţa pneumatozei intestinale
e. prezenţă gazului portal liber

99. Diagnosticul diferenţial al enterocolitei ulcero-necrotice nu include: c270

a. atrezii intestinale
b. volvulus total de intestin
c. stenoza hipertrofică de pilor

16
d. hemoperitoneul nou-născutului
e. peritonita meconială

100. Principiile de tratament medical al enterocolitei ulcero-necrotice nu includ: b271

a. drenaj nazo-gastric
b. plasarea unui cateter ombilical pentru perfuzie de rehidratare
c. întreruperea alimentaţiei orale
d. intubaţie oro-traheală şi ventilaţie asistată în caz de sepsis
e. administrare sistematică de antibiotice

101. Dintre principiile de tratament medical al enterocolitei ulcero-necrotice nu face parte:

a271
a. nutriţia enterală cu preparate de lapte izo-osmolare
b. administrare sistematică de antibiotice
c. administrare intravenoasă de fluide, coloizi şi sânge
d. asigurarea unui debit urinar de 1,5-2 ml/kg/oră
e. intubaţie oro-traheală şi ventilaţie asistată în caz de sepsis

102. Principiile de tratament medical al enterocolitei ulcero-necrotice includ: d271

a. plasarea unui cateter ombilical pentru perfuzie de rehidratare
b. nutriţia enterală cu preparate de lapte izo-osmolare
c. asigurarea unui debit urinar de 15-20 ml/kg/oră
d. drenaj nazo-gastric
e. intubaţie oro-traheală şi ventilaţie asistată încă de la debutul simptomatologiei

103. Dintre cele mai importante criterii pentru indicaţia de tratament chirurgical în
enterocolita ulcero-necrotică, după Kosloske, nu face parte: e271
a. pneumoperitoneul
b. eritemul peretelui abdominal
c. ansă abdominală fixă, la examenul clinic
d. anse dilatate fixe, la examenul radiologic seriat
e. prezenţa gazului portal liber

104. Dintre cele mai importante criterii pentru indicaţia de tratament chirurgical în
enterocolita ulcero-necrotică, după Kosloske, nu face parte: b271
a. anse dilatate fixe, la examenul radiologic seriat
b. prezenţa pneumatozei intestinale
c. paracenteza cu extragere de lichid şi examen direct pozitiv pentru bacterii
d. eritemul peretelui abdominal
e. pneumoperitoneul

105. Ricketts consideră că unica indicaţie absolută pentru chirurgie în enterocolita ulcero-
necrotică este: d272
a. şocul septic
b. pneumatoza intestinală
c. prezenţa gazului portal liber
d. pneumoperitoneul
e. eritemul peretelui abdominal

17
106. Unica indicaţie absolută pentru chirurgie în enterocolita ulcero-necrotică este, conform
lui Ricketts: e272
a. eritemul peretelui abdominal
b. anse dilatate fixe, la examenul radiologic seriat
c. şocul septic
d. prezenţa gazului portal liber
e. pneumoperitoneul

107. Tratamentul chirurgical al enterocolitei ulcero-necrotice nu include: d272

a. drenajul a minima, cu anestezie locală
b. procedee de derivaţie tip enterostomie proximală
c. rezecţia segmentelor necrozate
d. derivaţie pe ansă în Y a la Roux
e. prezervarea zonelor de intestin fără perforaţii

108. Cea mai de temut sechelă pe termen lung după tratamentul chirurgical al enterocolitei
ulcero-necrotice este: c272
a. sindromul de malabsorbţie
b. cicatricile abdominale
c. sindromul de intestin scurt
d. dumping sindrom
e. constipaţia

109. Cea mai de temut sechelă pe termen lung după enterocolita ulcero-necrotică este: d272
a. falimentul creşterii
b. malnutriţia protein-calorică
c. refluxul gastro-esofagian
d. sindromul de intestin scurt
e. intoleranţa la lactoză
110. Mortalitatea în enterocolita ulcero-necrotică variază între: a272
a. 26 – 63%
b. 5 – 10%
c. 16 – 45%
d. 80 – 90%
e. 1 - 3%

HERNIA DIAFRAGMATICĂ CONGENITALĂ

111. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la hernia diafragmatică congenitală: b117

a. poate fi o descoperire incidentală
b. anomalia asociată cea mai importantă este malformaţia cardiacă
c. mortalitatea ridicată se datorează hipoplaziei pulmonare
d. hipertensiunea pulmonară asociată poate fi tratată cu ECMO
e. intervenţia chirurgicală se poate efectua in utero

112. Cu privire la embriologia herniei diafragmatice congenitale, nu este adevărat: d118

a. porţiunea centrală este formată din septul transvers
b. porţiunea mediană şi pilierii derivă din mezenterul dorsal al esofagului
c. porţiunea musculară derivă din peretele toracic, printr-un proces de înfundare

18
d. porţiunea circulară derivă din foiţa pleurală
e. porţiunea mică, plasată dorsal, derivă din fuziunea membranelor pleuro-peritoneale

113. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la embriologia herniei diafragmatice congenitale: e118
a. cea mai cunoscută teorie este insuficienţa de fuziune a membranelor pleuro-peritoneale
b. hipoplazia pulmonară este datorată compresiunii anselor intestinale asupra pulmonului
c. pulmonul afectat are un număr scăzut de ramificaţii bronşice
d. afecţiunea nu are un caracter genetic
e. rezistenţa vasculară în pulmonul afectat este scăzută

114. Hernia diafragmatică congenitală – este adevărată afirmaţia: e118

a. incidenţa variază între 1/200 – 1/500 de naşteri
b. markerul prenatal cel mai important este oligohidramniosul
c. 80% dintre hernii sunt localizate pe partea dreaptă
d. afecţiunea are un caracter genetic
e. au fost implicaţi factori precum thalidomida, chinina, fenmetrazina

115. Hernia diafragmatică congenitală – este falsă afirmaţia: a119

a. incidenţa malformaţiilor asociate este scăzută
b. malformaţiile asociate reprezintă un important factor prognostic
c. cele mai frecvente malformaţii asociate sunt cele cardiace şi ale tubului neural
d. pacienţii care mor imediat după naştere au malformaţiilor asociate într-un procent ridicat
e. doar 8% dintre pacienţii supravieţuitori au malformaţii asociate

116. Diagnosticul ecografic antenatal al herniei diafragmatice congenitale se realizează în:

b119
a. 10-20% din cazuri
b. 50-60% din cazuri
c. 70-80% din cazuri
d. 80-90% din cazuri
e. sub 10 % din cazuri

117. Diagnosticul ecografic antenatal al herniei diafragmatice congenitale se realizează în

jurul vârstei gestaţionale de: b119
a. 10 săptămâni
b. 20 săptămâni
c. 30 săptămâni
d. 35 săptămâni
e. 39 săptămâni

118. Diagnosticul ecografic antenatal al herniei diafragmatice congenitale se realizează pe

baza următoarelor semne, cu excepţia: c119
a. prezenţa anselor intestinale în torace
b. balansarea mediastinului
c. prezenţa pungii cu aer a stomacului intra-abdominal
d. polihidramnios
e. hidrops fetal

119. Pentru un pronostic favorabil, raportul plămân afectat/cap în hernia diafragmatică

congenitală trebuie să fie mai mare de: d120

19
a. 2
b. 3,4
c. 0,5
d. 1,4
e. 1

120. Diagnosticul diferenţial ecografic antenatal în hernia diafragmatică congenitală nu

include: e120
a. adenomatoza pulmonară chistică
b. chisturi neurogene mediastinale
c. chisturi bronhogene
d. teratom chistic mediastinal
e. neuroblastom fetal

121. Despre polihidramniosul din cadrul herniei diafragmatice congenitale nu este adevărat:
d120
a. este întâlnit în 80% din cazuri
b. prezenţa sa este un semn de rău pronostic
c. cauza este neclară
d. poate provoca eclampsie
e. este datorat dificultăţilor de înghiţire a lichidului amniotic

122. Cu privire la diagnosticul ecografic antenatal al herniei diafragmatice congenitale, nu

este adevărat: b120
a. se realizează pe baza vizualizării anselor intestinale în torace
b. diagnosticul ecografic al herniei diafragmatice drepte este mai uşor
c. asocierea unor malformaţii congenitale grave poate pune indicaţia de avort terapeutic
d. în anumite cazuri se poate interveni in utero
e. diagnosticul diferenţial se face cu adenomatoza pulmonară chistică

123. Cu privire la manifestările clinice ale herniei diafragmatice congenitale, nu este adevărat:
c121
a. debutul şi severitatea simptomelor depind de volumul viscerelor herniate
b. debutul şi severitatea simptomelor depind de gradul hipoplaziei pulmonare
c. formele cu manifestare imediat după naştere sunt rare
d. murmurul vezicular este absent pe partea afectată
e. abdomenul este excavat

124. Cu privire la formele cu manifestare tardivă ale herniei diafragmatice congenitale, nu

este adevărat: a121
a. sunt cele mai frecvente
b. simptomele sunt nespecifice
c. diagnosticul se pune pe vizualizarea anselor intestinale în torace
d. se poate apela la diagnosticul prin tranzit baritat
e. se pot însoţi de infecţii respiratorii trenante

125. Dintre manifestările clinice ale herniei diafragmatice congenitale, nu face parte: e121
a. detresă respiratorie
b. tahipnee
c. cianoză

20
d. depresiunea sternului
e. abdomen meteorizat

126. Dintre criteriile prognostice în hernia diafragmatică congenitală, nu face parte: a126
a. oligohidramniosul
b. malformaţii congenitale asociate
c. sediul defectului
d. manifestarea neonatală
e. gazele sanguine

127. Dintre obiectivele ventilaţiei asistate în hernia diafragmatică congenitală, nu face parte:
d123
a. menţinerea pO2 postductal peste 60 mmHg
b. menţinerea pCO2 sub 30 mmHg
c. menţinerea pH-ului peste 7,5
d. menţinerea SaO2 peste 80%
e. menţinerea unui maxim de vasodilataţie pulmonară

128. Când apare brusc o deteriorare a oxigenării unui pacient cu hernie diafragmatică
congenitală, cea mai probabilă complicaţie este: b123
a. apariţia unui sepsis
b. pneumotoraxul
c. apariţia hipertensiunii pulmonare
d. apariţia hipertensiunii arteriale
e. perforaţia anselor intestinale herniate

129. Despre tratamentul herniei diafragmatice congenitale nu este adevărat: a123

a. este o urgenţă chirurgicală
b. copiii cu detresă respiratorie necesită intubaţie endotraheală
c. copiii care nu răspund la tratamentul clasic pot beneficia de ECMO
d. hipoplazia pulmonară nu este influenţată semnificativ prin intervenţia chirurgicală
e. administrarea de surfactant nu a îmbunătăţit prognosticul

130. Despre tratamentul chirurgical al herniei diafragmatice congenitale nu este adevărat:

a124
a. calea de abord preferată este cea toracică
b. închiderea defectului diafragmatic se face cu fire neresorbabile trecute în „U”
c. dacă defectul este larg se poate crea un lambou din periost costal
d. este necesară concomitent corecţia malrotaţiei
e. este posibil şi abordul toracoscopic

131. Tratamentul chirurgical al herniei diafragmatice congenitale – selectaţi afirmaţia falsă:

e125
a. abordul abdominal permite corecţia malformaţiilor asociate
b. abordul toracic este mai puţin folosit
c. este posibil abordul laparoscopic
d. dacă defectul este larg se poate crea un lambou din muşchiul mare dorsal
e. dacă la închiderea peretelui abdominal apare tensiune, se poate închide doar aponevroza şi
se reintervine după 10 zile

21
132. Tratamentul chirurgical al herniei diafragmatice congenitale – selectaţi afirmaţia
adevărată: e132
a. dacă la închiderea peretelui abdominal apare tensiune, se poate închide doar aponevroza şi
se reintervine după 10 zile
b. calea de abord preferată este cea toracică
c. abordul laparoscopic nu este indicat
d. în majoritatea cazurilor hernia se însoţeşte de un sac compus din pleură şi peritoneu
e. dacă marginea posterioară lipseşte, se poate sutura marginea anterioară a defectului la
periostul ultimei coaste

133. Tratamentul postoperator al herniei diafragmatice congenitale – selectaţi afirmaţia

corectă: a125
a. unii copii îşi îmbunătăţesc oxigenarea în perioada imediat postoperatorie („honeymoon
period”), apoi se deteriorează după 6-24 ore
b. unii copii îşi îmbunătăţesc oxigenarea în perioada imediat postoperatorie („honeymoon
period”), apoi se deteriorează după 6-24 zile
c. unii copii îşi îmbunătăţesc oxigenarea în perioada imediat preoperatorie („honeymoon
period”), apoi se deteriorează postoperator
d. unii copii îşi îmbunătăţesc oxigenarea în perioada imediat preoperatorie („honeymoon
period”), apoi se deteriorează după 6-24 ore postoperator
e. unii copii îşi îmbunătăţesc oxigenarea în perioada imediat postoperatorie („honeymoon
period”), apoi se deteriorează după 30 zile

134. Rata mortalităţii în cadrul herniei diafragmatice congenitale cu simptome din primele 6
ore de viaţă este: d125
a. 10%
b. 30%
c. 90%
d. 50%
e. 70%

135. Rata mortalităţii în cadrul herniei diafragmatice congenitale cu simptome după 24 ore de
viaţă este de aproximativ: e126
a. 20%
b. 30%
c. 50%
d. 70%
e. 100%

22
CARTE 2010

PATOLOGIA CHIRURGICALĂ ABDOMINALĂ

136. Cu privire la omfalocel, bifaţi afirmaţia falsă: PG 89 c.

a. Reprezintă o malformaţie a peretelui abdominal anterior
b. Este o „evisceraţie acoperită”
c. Peretele pungii omfalocelului este constituit din trei straturi suprapuse:
membrana amniotică, gelatina lui Wharton şi splahnopleura
d. Mai este denumit şi hernie amniotică, „celosomie” sau „exomphalos”
e. Este frecvent asociat cu alte anomalii

137. Una din afirmaţiile referitoare la omfalocel nu este adevărată: PG 89 c.

a. Omfalocelul este o tumoare situată în regiunea ombilicală, prezentă de la
naştere
b. Poate avea diametrul cuprins între 1 şi 10 cm
c. Este o tumoare de regulă pediculată, dar poate fi şi sesilă
d. Organele eviscerate, de obicei intestin subţire, sunt vizibile prin intermediul
membranei translucide
e. Este o „evisceraţie acoperită”

138. Bifaţi afirmaţia adevărată cu privire la omfalocel: PG 89 d.

a. Malformaţiile asociate sunt regăsite în proporţie de aproximativ 16%, cele mai
frecvente fiind atreziile intestinale
b. Anomaliile cromozomiale sunt mai frecvent asociate cu laparoschizisul decât
cu omfalocelul
c. În patologia fetală, 6% din anomaliile asociate omfalocelului sunt
cromozomiale
d. Omfalocelul este componentă a pentalogiei Cantrell
e. Omfalocelul este o malformaţie congenitală a peretelui abdominal posterior

139. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la omfalocel: PG 90 a.

a. Diagnosticul antenatal al omfalocelului se pune pe baza analizei lichidului
amniotic, a sângelui fetal sau biopsie de vilozităţi corionice
b. Când sacul omfalocelului este rupt, trebuie făcut diagnosticul diferenţial cu
laparoschizisul
c. Ecografia antenatală poate vizualiza anomaliile asociate
d. Sacul omfalocelului poate conţine anse intestinale, stomac, ficat
e. Organele eviscerate, de obicei intestin subţire, sunt vizibile prin intermediul
membranei translucide

140. Tratamentul omfalocelului constă în, cu excepţia: PG 90 a.

a. La naştere, cordonul ombilical este clampat şi tăiat scurt
b. Reintegrarea anselor intestinale în abdomen şi închiderea defectului de perete
per primam
c. Excizia progresivă a membranei omfalocelului şi sutura marginilor restante la
tegument
d. Tratament conservator, cu epitelizare progresivă şi rezolvare chirurgicală
ulterioară a herniei ventrale

23
 e. Reintegrare progresiva a anselor intestinale, pentru evitarea sindromului de
compartiment abdominal

141. Bifaţi afirmaţia falsă cu privire la laparoschizis: PG 91 c.

a. Este un defect congenital al peretelui abdominal anterior prin care se
exteriorizează ansele intestinale
b. Orificiul este de dimensiuni reduse, cu marginile netede, inextensibile
c. Cordonul ombilical este intact, normal implantat la dreapta defectului de perete
abdominal
d. Aponevrozele şi muşchii peretelui abdominal anterior sunt normal dezvoltaţi
e. Este asociat uneori cu atrezii intestinale

142. Bifaţi afirmaţia adevărată cu privire la laparoschizis: PG 91 b.

a. Este un defect congenital al peretelui abdominal anterior, situat pe linia
mediană
b. Cavitatea peritoneală este întotdeauna insuficient dezvoltată deoarece ansele
intestinale se dezvoltă în afara acesteia
c. Laparoschizisul se datorează unei rupturi în baza cordonului ombilical, la locul
unde vena ombilicală stângă involuează
d. Pe marginea defectului de perete abdominal se pot găsi resturi membranare
e. Este frecvent asociat cu alte anomalii congenitale

143. Din etiopatogenia laparoschizisului, următoarea afirmaţie este falsă: PG 91 b.

a. Ansele intestinale plutesc libere în lichidul amniotic în timpul vieţii
intrauterine
b. Organele eviscerate sunt reprezentate de intestin subţire, colon, câteodată o
porţiune din stomac, duoden, rinichi, rareori testicul, ovar, trompă uterină, dom
vezical
c. Intestinul eviscerat suferă fenomene de peritonită plastică, fiind acoperit de o
membrană inflamatorie
d. Datorită inflamaţiei, peretele intestinal este îngroşat, dilatat, scurtat şi lipsit de
motilitate
e. Afirmaţiile a şi c sunt adevărate

144. Cu privire la laparoschizis, următoarea afirmaţie este falsă: PG 91 d.

a. Cele mai frecvente anomalii asociate sunt atreziile şi stenozele intestinale, în
proporţie de până la 16%
b. Toţi copiii cu laparoschizis asociază malrotaţie şi absenţa acolării intestinale
c. Diagnosticul se poate pune antenatal, prin ecografia uterului gravid, sau
imediat după naştere
d. Distensia marcată a anselor intestinale la ecografia antenatală indică un
prognostic favorabil
e. Ansele intestinale plutesc libere în lichidul amniotic în timpul vieţii
intrauterine

145. Tratamentul laparoschizisului nu implică: PG 92 c.

a. Reintegrarea anselor intestinale în cavitatea peritoneală şi sutura defectului de
perete abdominal per primam, în sala de naşteri
b. Reintegrarea viscerelor abdominale herniate şi acoperirea defectului cu o plasă
din material sintetic

24
 c. Reintegrarea anselor intestinale în cavitatea peritoneală şi acoperirea defectului
cu grefă de piele
d. În caz de atrezii intestinale asociate, se efectuează anastomoză intestinală sau
stomie, concomitent cu închiderea defectului
e. Reintegrarea viscerelor abdominale herniate şi acoperirea defectului cu patch
din cordonul ombilical

146. Referitor la diverticulul Meckel, una dintre afirmaţii este falsă: PG 95 b.

a. Este cea mai cunoscută malformaţie a intestinului subţire
b. Incidenţa sa este de aprox 20% din populaţia generală
c. Rezultă printr-un viciu de involuţie al canalului omfalo-enteric
d. Poate fi asimptomatic toată viaţa
e. Poate provoca sângerări oculte

147. Cea mai frecventă manifestare clinică a diverticulului Meckel este: PG 96 b.

a. Ocluzia intestinală
b. Hemoragia
c. Invaginaţia
d. Diverticulita
e. Peritonita

148. Diagnosticul imagistic al diverticulului Meckel poate include: PG 96 c.

a. Tranzitul baritat
b. Urografia intravenoasă
c. Scintigrafia cu Tc 99
d. Irigografia
e. Ecografia abdominală

149. Tratamentul diverticulului Meckel nu include: PG 97 d.

a. Rezecţia diverticulului împreună cu porţiunea intestinală portantă
b. Rezecţia diverticulului pe cale laparoscopică
c. Anastomoză ileo-ileală termino-terminală
d. Rezecţia diverticulului prin endoscopie
e. Rezecţia diverticulului pe cale clasică

150. Ocluziile congenitale neonatale; bifaţi afirmaţia falsă: PG 97 c.

a. Obstrucţiile congenitale ale duodenului pot fi intrinseci, extrinseci sau o
combinaţie a acestora
b. Obstacolele intrinseci ale duodenului sunt reprezentate de atrezie, stenoză
diafragmatică, diafragm cu o perforaţie punctiformă
c. Obstacolele extrinseci sunt determinate de pancreas inelar, malrotaţie
intestinală, venă portă retrocavă
d. Pot fi asociate anomalii de deschidere ale canalului coledoc
e. Afirmaţiile a şi d sunt adevărate

151. Referitor la atreziile şi stenozele duodenale, nu este adevărat: PG 98 c.

a. Patogenia acestor malfomaţii poate fi explicată prin defecte de vacuolizare în
timpul vieţii intrauterine
b. Patogenia atreziilor cordonale poate fi explicată prin defecte de vascularizaţie
în timpul vieţii fetale

25
 c. Cea mai frecventă anomalie asociată este trisomia 18
d. Alte malformaţii asociate sunt cele cardiace, urogenitale, atrezie esofagiană,
malformaţii ano-rectale
e. Nou-născuţii cu atrezie duodenală sunt prematuri în 50% din cazuri

152. Diagnosticul atreziilor şi stenozelor duodenale congenitale: PG 99 c.

a. Poate fi efectuat prin ecografie antenatală, 50% din cazuri asociind
oligohidramnios
b. Nou-născuţii cu atrezie duodenală sunt de obicei prematuri, cu greutate la
naştere peste 2500 g
c. La trecerea sondei nazo-gastrice pentru verificarea permeabilităţii tubului
digestiv se vor colecta mai mult de 25 ml lichid gastric
d. Diagnosticul imagistic se bazează pe radiografia cu substanţă de contrast
e. Nou-născuţii cu atrezie duodenală sunt prematuri în 20% din cazuri

153. Tratamentul atreziilor şi stenozelor duodenale nu include: PG 100 a.

a. Rezecţia zonei atretice şi anastomoză duodeno-duodenală
b. Duodeno-duodenoanastomoza „în diamant”
c. Uneori se poate efectua rezecţia segmentară a duodenului proximal dilatat
pentru îmbunătăţirea peristalticii
d. Tratamentul este exclusiv chirurgical
e. Anastomoza se efectuează într-un singur plan

154. Clasificarea atreziilor intestinale nu include: PG 100 d.

a. Tipul I, atrezie prin diafragm
b. Tipul II, atrezie cordonală
c. Tipul IIIa, atrezie completă, cu separarea capetelor intestinale
d. Tipul IIIb, atrezii multiple, etajate ale intestinului subţire
e. Tipul IV, prezent în 6% din cazuri

155. Referitor la atreziile intestinale, bifaţi afirmaţia falsă: PG 102 d.

a. Se asociază mai rar cu alte malformaţii congenitale comparativ cu atreziile şi
stenozele duodenale
b. Asocierea ileusului meconial cu o atrezie intestinală poate duce la apariţia
peritonitei meconiale
c. Diagnosticul poate fi pus antenatal, prin ecografia uterului gravid şi analiza
biochimică a serului matern şi a lichidului amniotic
d. Atreziile ileale sau colice pot asocia oligohidramnios, lichidul amniotic fiind
absorbit exclusiv în porţiunea distală a intestinului
e. Se clasifică în patru tipuri

156. Diagnosticul clinic postnatal al atreziilor intestinale nu include: PG 103 b.

a. Vărsături
b. Inapetenţă
c. Distensie abdominală
d. Absenţa eliminării meconiului
e. Meteorism abdminal

157. Tratamentul atreziilor intestinale constă în: PG 103 d.

a. Anastomoză intestinală „în diamant”

26
 b. Anastomoză digestivă „în Y à la Roux”
c. Anastomoză intestinală latero-laterală
d. Anastomoză intestinală termino-terminală
e. Anastomoză intestinală latero-terminală

158. Clasificarea atreziilor colice nu include: PG 105 e.

a. Tipul I, atrezie membranoasă
b. Tipul II, atrezie tip cordonal
c. Tipul II, atrezie cu capete oarbe, fără cordon fibros
d. Tipul III, atrezie cu capete separate şi cu defect mezenteric
e. Tipul IV, „apple-peal syndrome”

159. Manifestarea clinică a atreziei colice nu include: PG 105 b.

a. Distensie abdominală marcată
b. Vărsături precoce, în primele 12 ore de viaţă
c. Absenţa eliminării meconiului
d. Prezenţa reliefului unei anse colice dilatate în flancul drept
e. Vărsături iniţial bilioase, apoi fecaloide

160. Diagnosticul imagistic al atreziei colice se bazează în principal pe: PG 105 d.

a. Ecografie abdominală
b. Tranzit baritat
c. Computer-tomografie
d. Radiografie abdominală simplă
e. RMN

161. Din conduita terapeutică a atreziei colice nu face parte: PG 106 d.

a. Rezecţia capetelor atretice, cu modelajul capătului proximal dilatat
b. Colostomia
c. Anastomoza colică primară, termino-terminală
d. Ileostomia
e. Tratament secvenţial pentru leziuni particulare (perforaţii, peritomită)

162. Dintre manifestările clinice ale malrotaţiilor intestinale şi viciilor de acolare nu

face parte: PG 107 d.
a. Volvulusul acut pe malrotaţie
b. Volvulusul cronic pe malrotaţie
c. Hernia în baza mezocolonului
d. Hernia hiatală
e. Stenoza duodenală

163. Clasificarea malformaţiilor ano-rectale la sexul masculin nu include: PG 110 a.

a. Fistula vestibulară
b. Fistula perineală
c. Fistula recto-uretrală
d. Atrezia rectală
e. Anus imperforat fără fistulă

164. Clasificarea malformaţiilor ano-rectale la sexul feminin nu include: PG 111 c.

a. Fistula perineală

27
 b. Atrezia rectală
c. Fistula recto-uretrală
d. Cloaca
e. Fistula vestibulară

165. Cele mai frecvente anomalii congenitale asociate malformaţiilor ano-rectale

sunt cele: PG 111 b.
a. Cardiace
b. Urinare
c. Scheletale
d. Cromozomiale
e. Oftalmologice

166. Diagnosticul malformaţiilor ano-rectale se bazează în principal pe: PG 112 b.

a. Ecografia abdominală
b. Examenul clinic
c. Endoscopie digestivă
d. Irigografie
e. CT

167. Tratamentul malformaţiilor ano-rectale include următoarele, mai puţin: PG 113

c.
a. Abord sagital posterior, de la vârful coccisului la perineu
b. Desfiinţarea traiectului fistulos
c. Anastomoză colică termino-terminală
d. Refacerea musculaturii în jurul rectului racordat la perineu
e. Tratamentul este exclusiv chirurgical

168. Referitor la megacolonul congenital, bifaţi afirmaţia falsă: PG 113 c.

a. Se caracterizează prin absenţa congenitală a celulelor ganglionare din plexurile
mienterice
b. La nivelul segmentului afectat peristaltica este absentă
c. Obstrucţia este de tip mecanic
d. Segmentul cel mai frecvent afectat este cel recto-sigmoidian
e. Uneori întreg colonul poate fi afectat

169. Etiologia bolii Hirschprung: PG 114 c.

a. Defecte de vascularizaţie ale colonului în timpul vieţii intrauterine
b. Eroare de vacuolizare şi canalizare ale tubului digestiv
c. Tulburări în migraţia celulelor crestei neurale
d. Hipertrofia musculaturii intestinale
e. Atrezie colică

170. Referitor la megacolonul congenital, bifaţi afirmaţia falsă: PG 116 d.

a. Absenţa celulelor ganglionare mienterice determină lipsa peristalticii
b. La nivelul segmentului afectat există un tonus crescut al stratului muscular
circular
c. Boala poate afecta întreg colonul
d. Există o relaţie strânsă între lungimea segmentului afectat şi intensitatea
manifestărilor clinice

28
 e. Segmentul cel mai frecvent afectat este cel recto-sigmoidian

171. Manifestarea neo-natală a bolii Hirschprung nu include : PG 116 b.

a. Distensie abdominală progresivă
b. Greţuri şi vărsături
c. Absenţa eliminării meconiului în primele 24-48 ore
d. Enterocolită
e. Stare generală alterată

172. Manifestarea neo-natală a megacolonului congenital include: PG 117 b.

a. Vărsături „în jet”, cu lapte parţial digerat
b. Enterocolită cu Clostridium difficile
c. Alcaloză metabolică
d. Distensie abdominală în etajul superior
e. Inapetenţă şi greaţă

173. Manifestarea clinică a bolii Hirschprung la copilul mare este dominată de un

simptom capital: PG 117 e.
a. Vărsătura
b. Scăderea ponderală
c. Distensia abdominală
d. Enterocolită
e. Constipaţia

174. Manifestarea clinică a bolii Hirschprung la copilul mare nu include: PG 117 b.

a. Constituţie astenică, tegumente palide
b. Pierderi necontrolate de materii fecale
c. Abdomen destins şi torace evazat la bază
d. Fecaloame decelabile la palparea abdomenului
e. Constipaţie

175. Manifestarea clinică a bolii Hirschprung la copilul mare nu include: PG 117 c.

a. Eliminare de materii fecale în cantitate mare şi urât mirositoare
b. Eliminare de materii fecale la 4-5 zile interval
c. Fecalom impactat în ampula rectală, care se simte la tuşeul rectal
d. „Mase tumorale” depresibile decelabile la palparea abdomenului
e. Abdomen destins şi torace evazat la bază

176. Din protocolul diagnostic standard al bolii Hirschprung nu face parte:PG 118 b.
a. Radiografia abdominală simplă
b. Ecografia abdominală
c. Clisma baritată
d. Biopsia rectală
e. Determinarea activităţii acetilcolinesterazei

177. Diagnosticul megacolonului congenital se bazează pe: PG 119 c.

a. Ecografia abdominală
b. Tranzitul baritat
c. Manometria ano-rectală
d. Scintigrafia cu Tc 99

29
 e. CT abdominal

178. Diagnosticul diferenţial al megacolonului congenital la nou-născut se face cu

următoarele afecţiuni, mai puţin: PG 119 b.
a. Enterocolita acută
b. Constipaţia cronică
c. Ileusul meconial
d. Sindromul de dop meconial
e. Atrezia intestinală

179. Diagnosticul diferenţial al megacolonului congenital la copilul mare se face cu

următoarele afecţiuni, mai puţin: PG 120 d.
a. Megacolonul secundar
b. Displazia neuronală intestinală
c. Constipaţia cronică
d. Sindromul de dop meconial
e. Deficienţe în alimentaţie

180. Din tratamentul megacolonului congenital nu face parte: PG 121 c.

a. „Nursing”-ul
b. Colostomia
c. Rezecţia porţiunii dilatate a colonului
d. Coborârea abdomino-perineală
e. Ileostomie

181. În cazul bolii Hirschprung, colostomia se practică: PG 121 a.

a. La nou-născuţii cu enterocolită
b. La toţi copiii cu megacolon congenital
c. La copiii la care manevrele de „nursing” au fost eficiente
d. La vârsta de un an sau când copilul are greutatea de 10 kg
e. La copiii cu formă scurtă de megacolon

182. Dintre tehnicile de tratament chirurgical al megacolonului congenital, nu face

parte: PG 122 c.
a. Soave
b. Duhamel
c. Benson
d. Swenson
e. Abord transanal

183. Clasificarea formelor anatomopatologice de apendicită acută nu cuprinde: PG

124 c.
a. Plastronul apendicular
b. Abcesul apendicular
c. Peritonita apendiculară
d. Apendicita acută perforată
e. Apendicita acută gangrenoasă

184. Dintre semnele generale ale apendicitei acute la copil nu face parte: PG 125 c.
a. Paloarea

30
 b. Anorexia
c. Scăderea ponderală
d. Vărsăturile
e. Greţuri

185. Apendicita acută evoluează spre peritonită dacă se constată următoarele semne,
cu excepţia: PG 126 b.
a. Se instalează contractura abdominală generalizată
b. Se constată intensificarea zgomotelor abdominale
c. Durerea abdominală se intensifică şi generalizează
d. Apare diareea
e. Apare febra

186. Explorarea imagistică în cazul apendicitei acute nu include: PG 127 a.

a. Scintigrafia
b. Computer-tomografia
c. Ecografia abdominală
d. Radiografia simplă abdominală
e. Clisma baritată

187. Diagnosticul diferenţial al apendicitei acute la copil nu include: PG 127 b.

a. Diverticulita acută Meckel
b. Pancreatita acută
c. Limfadenita acută mezenterică
d. Pneumonia
e. Gastroduodenita

188. Din tratamentul apendicitei acute nu face parte: PG 128 d.

a. Apendicectomia cu bont înfundat în bursă cecală
b. Apendicectomia cu bont lăsat liber în peritoneu
c. Antibioterapia
d. Drenajul retroperitoneal
e. Lavajul peritoneal

189. Dintre complicaţiile postoperatorii ale apendicitei acute nu face parte: PG 130
c.
a. Peritonita de a 5-a zi
b. Ocluzia postoperatorie
c. Sterilitatea la băieţi
d. Abcesul subhepatic
e. Infecţia plăgii

190. La nou-născut, apendicita acută poate fi manifestarea altei afecţiuni: PG 131 a.

a. Megacolonul congenital
b. Ileusul meconial
c. Invaginaţia intestinală
d. Peritonita meconială
e. Stenoza duodenală

191. La nou-născut, apendicita acută se manifestă în stadiul de: PG 131 b.

31
 a. Abces apendicular
b. Peritonită generalizată
c. Apendicită acută flegmonoasă
d. Plastron apendicular
e. Apendicită acută gangrenoasă

192. Referitor la invaginaţia intestinală, bifaţi afirmaţia falsă: PG 131 d.

a. Este un tip de ocluzie intestinală specifică sugarului
b. Frecvenţa maximă de apariţie este la vârsta de 3 luni - 2 ani
c. Poate apare la orice vârstă
d. Este un tip de ocluzie intestinală specifică copilului mic (1-3 ani)
e. Poate avea un punct de plecare tumoral

193. Invaginaţia intestinală reprezintă: PG 131 a.

a. Telescoparea unui segment de ansă proximal aflat în contracţie, într-un
segment de ansă distal, relaxat
b. Telescoparea unui segment de ansă distal aflat în contracţie, într-un segment de
ansă proximal, relaxat
c. Telescoparea unui segment de ansă proximal relaxat, într-un segment de ansă
distal, aflat în contracţie
d. Telescoparea unui segment de ansă distal relaxat, într-un segment de ansă
proximal, aflat în contracţie
e. Telescoparea unui segment de ansă distal relaxat, într-un segment de ansă
proximal, dilatat

194. Referitor la invaginaţia intestinală, următoarea afirmaţie este falsă: PG 132 b.

a. Apare frecvent după viroze respiratorii sau digestive
b. Este o ocluzie funcţională, datorată hipertrofiei plăcilor Payer
c. Invaginaţia se poate vindeca spontan
d. La copilul peste 2 ani poate exista un punct de plecare al invaginaţiei (de
exemplu diverticulul Meckel)
e. Poate recidiva după dezinvaginare

195. Din simptomatologia clasică a invaginaţiei intestinale nu face parte: PG 132 b.

a. Vărsăturile
b. Febra
c. Durerile abdominale violente
d. Emisia de sânge prin anus
e. Stare de agitaţie

196. Din triada clasică a invaginaţiei intestinale face parte: PG 132 c.

a. Febra
b. Distensia abdominală
c. Vărsăturile
d. Constipaţia
e. Greaţa

197. Manevra clinică care trebuie efectuată sistematic la toate cazurile suspicionate
de invaginaţie intestinală este : PG 133 c.
a. Manevra Benson

32
 b. Manevra Giordano
c. Tuşeul rectal
d. Examinarea regiunii perineale
e. Manevra Lasegue

198. Diagnosticul paraclinic al invaginaţiei intestinale nu face apel la: PG 133 c.

a. Ecografia abdominală
b. Clisma baritată
c. Endoscopia digestivă
d. Radiografia abdominală simplă
e. Irigografie

199. Tratamentul invaginaţiei intestinale nu implică: PG 134 d.

a. Dezinvaginare manuală
b. Laparotomie, rezecţia anselor afectate şi anastomoză digestivă
c. Dezinvaginare prin insuflare de aer prin rect, sub control radiologic
d. Dezinvaginare prin tranzit baritat, sub control radiologic
e. Dezinvaginare prin introducere de ser fiziologic prin rect, sub control ecografic

200. Referitor la stenoza hipertrofică de pilor, bifaţi afirmaţia falsă: PG 141 b.

a. Este mai frecventă la băieţi
b. Este caracterizată prin hipertrofia mucoasei pilorice
c. Canalul piloric este alungit şi îngustat
d. Este cea mai frecventă cauză chirurgicală de vărsătură la copil, în primele luni
de viaţă
e. Incidenţa este în creştere

201. Stenoza hipertrofică de pilor se caracterizează clinic prin următoarele, cu

excepţia: PG 142 b.
a. Vărsăturile apar postprandial, cu lapte parţial digerat, uneori cu striuri de sânge
b. Vărsăturile sunt întotdeauna bilioase
c. Vărsăturile au caracter exploziv, fiind emise în jet după fiecare supt, şi de
obicei liniştesc sugarul
d. Copilul cu stenoză hipertrofică de pilor este permanent înfometat
e. Pot apărea dezechilibre hidro-electrolitice

202. Cea mai frecventă formă de prezentare a stenozei hipertrofice de pilor este la
vârsta de: PG 142 c.
a. 1-2 săptămâni, la prematur
b. 3-6 luni
c. 2-6 săptămâni
d. 2-4 ani
e. 8-10 ani

203. La copilul cu stenoză hipertrofică de pilor pot apare dezechilibre metabolice de

tipul: PG 142 d.
a. Alcaloză metabolică hipercloremică
b. Acidoză metabolică hipocloremică
c. Acidoză metabolică hipercloremică
d. Alcaloză metabolică hipocloremică

33
 e. Alcaloză metabolică hiponatremică

204. Dintre semnele clinice ale stenozei hipertrofice de pilor nu face parte: PG 142
c.
a. Sugarul este deshidratat, distrofic
b. La examenul clinic se pot observa undele peristaltice gastrice
c. Prin manevra Benson se poate percepe clapotajul gastric
d. Prin palpare se poate simţi oliva pilorică, în 80% din cazuri
e. Sugarul este în permanenţă înfometat

205. Referitor la diagnosticul stenozei hipertrofice de pilor, bifaţi afirmaţia falsă: PG

143 e.
a. Examenul clinic şi istoricul afecţiunii pot stabili diagnosticul în 90% din cazuri
b. Cu o senzitivitate şi o specificitate foarte mari, diagnosticul poate fi stabilit
ecografic
c. Tranzitul baritat eso-gastric poate pune diagnosticul, prin vizualizarea
canalului piloric îngustat
d. Prin palpare se poate simţi oliva pilorică, în 80% din cazuri
e. La efectuarea tranzitului baritat se vizualizează evacuarea rapidă a stomacului
prin canalul piloric

206. Tratamentul de elecţie al stenozei hipertrofice de pilor constă în: PG 143 b.

a. Excizia olivei pilorice şi anastomoză digestivă Billroth
b. Piloromiotomie extramucoasă
c. Piloroplastie Heinecke-Mikulicz
d. Excizia zonei de stenoză şi anastomoză gastro-duodenală
e. Antibioterapie

207. Referitor la tratamentul stenozei hipertrofice de pilor, bifaţi afirmaţia falsă: PG

143 c.
a. Intervenţia chirurgicală se poate efectua pe cale clasică sau laparoscopică
b. Se poate încerca un tratament conservator, constând în nutriţie parenterală şi
administrare de spasmolitice, dar cu rezultate discutabile
c. Intervenţia chirurgicală se efectuează de urgenţă, imediat după stabilirea
diagnosticului
d. Tratamentul chirurgical constă în piloromiotomie extramucoasă Fredet-
Ramstedt-Weber
e. Sugarul necesită iniţial reechilibrare hidro-electrolitică

DIAGNOSTICUL ANTENATAL AL MALFORMAŢIILOR

208. Alfa-fetoproteina este o glicoproteină sintetizată de către: PG 7 c.

a. Ficatul matern
b. Rinichiul fetal
c. Ficatul fetal
d. Cordonul ombilical
e. Rinichiul matern

34
209. Valori crescute ale alfa-fetoproteinei se întâlnesc în afecţiunile următoare, cu
excepţia: PG 8 d.
a. Laparoschizis
b. Defecte de tub neural
c. Teratom sacro-coccigian
d. Hernie diafragmatică
e. Hidrops fetal

210. Triplu test reprezintă determinarea următorilor markeri, cu excepţia: PG 8 a.

a. Acetilcolinesteraza
b. Alfa-fetoproteina
c. Beta-hCG
d. Estradiol neconjugat
e. Afirmaţiile c şi d sunt adevărate

211. Pentru depistarea malformaţiilor congenitale, în lichidul amniotic pot fi dozaţi

următorii markeri, mai puţin: PG 8 a.
a. Estradiolul neconjugat
b. Alfa-fetoproteina
c. Acetilcolinesteraza
d. Raportul lecitină/sfingomielină
e. Compoziţia fosfolipidică

212. Dintre tehnicile invazive de diagnostic antenatal nu face parte: PG 9 d.

a. Amniocenteza precoce
b. Biopsia placentară
c. Analiza vilozităţilor corionice
d. Amnioinfuzia
e. Cercetarea sângelui din cordonul ombilical

213. Cea mai frecvent folosită metodă neinvazivă de diagnostic antenatal al

malformaţiilor fetale este: PG 9 b.
a. Triplu test
b. Ecografia uterului gravid
c. RMN fetal
d. Dozarea alfa-fetoproteinei în serul matern
e. Analiza vilozităţilor corionice

214. Dintre anomaliile necorectabile diagnosticate antenatal fac parte: PG 9 b.

a. Valva de uretră posterioară
b. Anencefalia
c. Laparoschizisul
d. Sechestraţia pulmonară
e. Omfalocelul

215. Dintre malformaţiile congenitale diagnosticate antenatal nu face parte: PG 10

c.
a. Meningoencefalocelul sincipital
b. Chistul bronhogenic
c. Stenoza hipertrofică de pilor

35
 d. Megaureterul primar obstructiv
e. Laparoschizisul

216. Dintre tehnicile de chirurgie fetală nu mai face parte: PG 12 a.

a. Închiderea „in utero” a defectului din hernia diafragmatică congenitală
b. Plasarea unui şunt vezico-amniotic în cazul valvei de uretră posterioară
c. Plasarea unui şunt ventriculo-peritoneal în cazul hidrocefaliei
d. Cistoscopia fetală cu ablaţia valvelor de uretră posterioară
e. Cistostomie cu laser

217. Dintre tehnicile de terapie fetală nu face parte: PG 12 c.

a. Tehnica EXIT
b. FETENDO
c. AMNIOCENTEZA
d. PLUG Strategy
e. Şuntul vezico-amniotic

218. Erorile în morfogeneză nu implică: PG 13 b.

a. Malformaţii
b. Disfuncţii
c. Amputaţii
d. Deformaţii
e. Accidente vasculare intrauterine

ANOMALII VASCULARE

219. Următoarea afirmaţie cu privire la malformaţiile vasculare este falsă: PG 213 b.

a. Sunt afecţiuni congenitale
b. Au un puternic caracter familial
c. Pot deveni evidente clinic la adolescenţă
d. Pot fi predominant arteriale sau venoase
e. Pot fi limfatice

220. Cu privire la hemangioame, bifaţi afirmaţia falsă: PG 214 a.

a. De obicei sunt evidente de la naştere
b. Reprezintă cea mai frecventă tumoare a sugarului şi copilului
c. Frecvenţa este de trei ori mai mare la fete decât la băieţi
d. Localizarea cea mai frecventă este la nivelul capului şi gâtului: 60%
e. Frecvenţa este de 1/100 nou-născuţi vii

221. Despre hemangioame, este adevărat: PG 214 d.

a. Localizări frecvente sunt splina, glandele suprarenale, meningele
b. Faza de involuţie a hemangioamelor durează aproximativ până la vârsta de 6-
10 luni
c. Toate hemangioamele au aspect caracteristic de „fragă”
d. Un copil cu hemangiomatoză cutanată trebuie obligatoriu suspectat de
hemangiomatoză viscerală
e. Frecvenţa este de trei ori mai mare la băieţi decât la fete

36
 222. Referitor la granulomul piogenic, bifaţi afirmaţia falsă: PG 215 c.
a. Este o leziune vasculară cu caracter proliferativ
b. Este o leziune câştigată, ce apare brusc
c. Este frecventă la sugar şi copilul mic
d. Poate fi excizată, electrocoagulată sau coagulată cu laser
e. Este de culoare roşu aprins, cu suprafaţă granulată

223. Despre sindromul Kasabach-Merritt se pot afirma următoarele, cu excepţia: PG

215 a.
a. Determină anemie hemolitică
b. Se manifestă în faza de evoluţie a hemangiomului
c. Regresează odată cu tumora
d. Este caracterizat prin trombocitopenie de consum
e. Apare în cazul unui hemangiom voluminos sau extins

224. Dintre complicaţiile hemangioamelor nu face parte: PG 215 c.

a. Obstrucţia
b. Ulceraţia
c. Malignizarea
d. Insuficienţa cardiacă
e. Hemoragia

225. O complicaţie posibilă a hemangioamelor este: PG 216 d.

a. Insuficienţa hepatică
b. Insuficienţa renală
c. Insuficienţa respiratorie
d. Insuficienţa cardiacă
e. Malignizarea

226. Tratamentul hemangioamelor constă în următoarele, cu excepţia: PG 216 d.

a. Excizia chirurgicală
b. Tratament medicamentos cu Prednison
c. Doar supraveghere clinică
d. Embolizare prin tehnica Seldinger
e. Tratament cu Interferon

PATOLOGIE TORACICĂ

227. Sindromul de detresă respiratorie a nou-născutului pote fi produs de următorele

mecanisme cu excepţia : PG 29 c
a. Obstrucţia căilor aeriene
b. Înlocuirea volumului de aer din plămâni
c. Bronhopneumopatia cronică obstructivă
d. Insuficienţa parenchimatoasă pulmonară
e. Afirmaţiile a şi d sunt adevărate

37
228. În mecanismul inspirului la nou născut următoarea afirmaţie este adevărată: PG
29 a
a. Diafragmul are un rol esenţial iar musculatura intercostală are rol limitat
b. Atât diafragmul cât şi musculatura intercostală au rol esenţial
c. Atât diafragmul cât şi musculatura intercostală au rol limitat
d. Diafragmul are un rol limitat iar musculatura intercostală este esenţială
e. Musculatura abdominală este esenţială

229. Cele mai frecvente cauze de detresă respiratorie acută la nou născut sunt
următoarele, cu excepţia: PG 30 d
a. Hernia diafragmatică congenitală
b. Pneumotoraxul
c. Atrezia esofagiană
d. Atrezia duodenală
e. traheomalacia

230. Adenomatoza pulmonară chistica : PG 31 a

a. Este o malformaţie congenitală caracterizată de absenţa cartilajului bronşic şi a
glandelor tubulare bronşice
b. Este o malformaţie congenitală caracterizată de hiperinflaţia unui lob pulmonar
c. Este o leziune dobândită, apărută postnatal în urma unor episoade infecţioase
repetate
d. Are vascularizaţia provenită dintr-o arteră sistemică
e. Este de cauză infecţioasă

231. Sindromul de detresă respiratorie la nou născut se manifestă prin: PG 29 b

a. Dispnee, bătăi ale aripilor nasului, cianoză, vărsături apărute precoce imediat
după naştere
b. Dispnee, polipnee, bătăi ale aripilor nasului, torace balonizat
c. Dispnee, polipnee, bătăi ale aripilor nasului, abdomen balonizat
d. Dispnee, polipnee, meconurie, febră
e. Febră, vărsături, polipnee

232. Următoarea afirmaţie referitoare la adenomatoza pulmonară chistică este

adevărată: PG 32 e
a. Determină compresiunea structurilor toracice prin creşterea de volum a lobului
afectat
b. Necesită tratament chirurgical
c. Tipul I în clasificarea Stoker presupune existenţa unor chisturi de dimensiuni
mari
d. Tipul II în clasificarea Stoker presupune existenţa unor chisturi de dimensiuni
mici
e. Toate afirmaţiile de mai sus sunt adevărate

233. Emfizemul lobar congenital : PG 32 b

a. Este caracterizat de hepatizaţia unui teritoriu pulmonar şi creşterea dimensiunilor
acestuia
b. Este caracterizat de hiperinflaţia unui lob pulmonar printr-un mecanism de
"trapă"
c. Este cauzat de leziunile produse în cadrul stafilocociei pleuro-pulmonare

38
 d. Reprezintă de fapt tipul III Stoker al adenomatozei pulmonare chistice
e. Cauza este cel mai adesea virală

234. Următoarea afirmaţie referitoare la emfizemul lobar congenital este falsă: PG

33 a
a. Toţi pacienţii prezintă de la naştere detresă respiratorie acută formă severă
b. Toracele pacienţilor cu emfizer lobar congenital este mărit de volum în partea
afectată
c. Imaginea radiologică relevă o zonă de hiperinflaţie
d. Doar circa 1/3 dintre cazuri prezintă de la naştere detresă respiratorie acută
formă severă
e. Mecanismul de producere plauzibil este cel de trapă

235. Diagnosticul diferenţial al emfizemului lobar congenital poate fi făcut cu: PG

33 b
a. Pneumotoraxul, atrezia esofagiană, bronşiectazia
b. Pneumotoraxul, adenomatoza pulmonară chistică, stafilococia pleuro pulmonară
c. Hernia diafragmatică congenitală, atrezia esofagiană, stafilococia pleuro
pulmonară
d. Hernia diafragmatică congenitală, atrezia esofagiană, pneumotoraxul
e. Hernia diafragmatică congenitală, chistul bronhogenic, pneumonia de aspiraţie

236. Următoarea afirmaţie referitoare la sechestraţia pulmonară este adevărată: PG

34 c
a. Determină hiperinflaţia unui lob pulmonar
b. Are vascularizaţie exclusiv din circulaţia pulmonară
c. Are vascularizaţie sistemică
d. Are comunicare cu arborele traheo bronşic
e. Este o anomalie dobândită

237. Următoarele afirmaţii referitoare la sechestraţia pulmonară sunt adevărate cu

excepţia: PG 34 e
a. Sechestraţia pulmonară conţine parenchim pulmonar nefuncţional
b. Sechestraţia pulmonară se manifestă de obicei cu semne de pneumopatii
recurente
c. Sechestraţiile pulmonare pot fi extra sau intralobare
d. Are vascularizaţie sistemică
e. Toate afirmaţiile de mai sus sunt false

238. Tratamentul pneumotoraxului spontan la nou născut implică următoarele

manevre cu excepţia: PG 37 b
a. Doar oxigenoterapie (cu resorbţie spontană a leziunii)
b. Întotdeauna toracotomie de urgenţă şi lobectomie
c. Aspiraţie cu ac
d. Drenaj pleural prin toracotomie minimă
e. Afirmaţiile c şi d sunt adevărate

239. Atrezia esofagiană: PG 38 a

a. Presupune absenţa congenitală a unui segment esofagian asociată de cele mai
multe ori de o comunicare cu tractul respirator

39
 b. Se manifestă prin sindrom ocluziv neonatal înalt
c. Se manifestă prin sindrom ocluziv neonatal mediu
d. Presupune absenţa dobândită a unui segment esofagian asociată de cele mai
multe ori de o comunicare cu tractul respirator
e. Apare după ingestie de substanţe caustice

240. Tipul III de atrezie esofagiană, după clasificarea Ladd, este caracterizat de
următoarele, cu excepţia: PG 41 b
a. Asociază fistulă între capătul esofagian distal şi calea aerică
b. Este cea mai rară formă de atrezie esofagiană
c. Esofagul proximal, cu pereţii groşi, se termină aproximativ la vertebra C3
d. Între esogagul proximal şi trahee poate exista perete comun (fără comunicare)
e. Poate fi asociată cu alte malformaţii congenitale

241. Anomaliile congenitale ale altor organe asociate atreziei esofagiene: PG 42 b

a. Sunt rar prezente
b. Existenţa lor sugerează o tulburare de embriogeneză drept cauză a apariţiei
atreziei esofagiene
c. Nu influenţează în mod negativ prognosticul pacientului
d. Sunt de obicei minore
e. Toate afirmaţiile de mai sus sunt adevărate

242. Asocierea malformativă VACTERL presupune asocierea : PG 43 b

a. Malformaţiilor vezicale, anale, craniene, renale si hepatice
b. Malformaţiilor vertebrale, anorectale, cardiace, traheoesofagiene si ale
membrelor
c. Malformaţiilor cardiace, atreziei choanale, retardului mintal, anomaliilor
organelor genitale externe şi ale urechii
d. Malformaţiilor vezicale, anale, craniene, scheletale
e. Nu există o astfel de asociere

243. Statusul respirator al pacientului cu atrezie esofagiană poate fi compromis de:

PG 43 e
a. Asocierea unui grad de traheomalacie
b. Distensia anselor intestinale cu ascensionarea diafragmului în cazul existenţei
fistulei distale
c. Pneumopatii de aspiraţie
d. Prematuritate
e. Toate afirmaţiile de mai sus sunt adevărate

244. Simptomatologia clinică a atreziei esofagiene este dominată de : PG 44 a

a. Sindromul de detresă respiratorie
b. Sindromul ocluziv
c. Sindom emetizant
d. Vărsături
e. Toate cele de mai sus

245. Diagnosticul antenatal al atreziei esofagiene este sugerat de următoarele

elemente ecografice: PG 45 d
a. Polihidramniosul şi pneumatizarea anselor intestinale

40
 b. Oligoamniosul şi pneumatizarea anselor intestinale
c. Oligoamniosul şi absenţa umbrei stomacului
d. Polihidramniosul şi absenţa umbrei stomacului
e. Absenţa vizualizării esofagului şi dilatarea anselor intestinale

246. Verificarea permeabilităţii tubului digestiv la naştere: PG 45 b

a. Este o manevră opţională, necesară doar în cazul existenţei unei simptomatologii
digestive
b. Se face obligatoriu, la toţi nou născuţii, în sala de naştere
c. În caz de atrezie esofagiană sonda va trece obligatoriu 15-20 cm
d. Manevra necesită utilizarea unor sonde de dimensiuni Ch 18-20
e. Se face a doua zi postnatal, în prezenţa chirurgului pediatru

247. Următoarele elemente radiologice pot fi asociate diagnosticului de atrezie

esofagiană pură, cu excepţia: PG 46 d
a. Abdomen opac
b. Pneumopatie de aspiraţie în lobul superior drept
c. Anomalii vertebrale sau costale
d. Pneumatizarea anselor intestinale
e. Capătul radio-opac al sondei se opreşte la C2-C3

248. Condiţiile de transport al unui pacient cu atrezie esofagiană includ următoarele,

cu excepţia : PG 47 a
a. Plasarea unei sonde naso-gastrice
b. Pasarea nou-născutului într-un incubator
c. Oxigenarea aerului din incubator
d. Abord venos periferic
e. Transport cu salvarea

249. Tratamentul neonatal al atreziei esofagiene cu fistulă distală implică

următoarele : PG 48 b
a. Ocluzionarea endoscopică cu balon a fistulei
b. Ligatura şi secţionarea fistulei, anastomoză primară
c. ECMO, ventilaţie asistată, ligatura fistulei
d. Esofagoplastie
e. Operaţia Nissen

250. Alegerea tehnicii chirurgicale în cazul pacienţilor cu atrezie esofagiană depinde

de : PG 49 e
a. Distanţa dintre cele 2 capete esofagiene
b. Absenţa sau prezenţa fistulei
c. Greutatea pacientului
d. Asocierea unor alte malformaţii majore
e. Toate cele de mai sus

251. Complicaţiile tratamentului chirurgical al atreziei esofagiene includ

următoarele, cu excepţia: PG 54 d
a. Dezunirea anastomozei
b. Stenoza la nivelul anastomozei
c. Reflux gastroesofagian

41
 d. Ocluzie postoperatorie
e. Fistulele eso-traheale reziduale

252. Hernia diafragmatică congenitală postero-laterală este caracterizată de

următoarele afirmaţii, cu excepţia : PG 61 c
a. Rezultă dintr-un eşec de fuziune a membranelor pleuro-peritoneale,
b. Apare în săptămâna 8-10 de viaţă intrauterină
c. Rezultă dintr-un defect de involuţie a venei ombilicale drepte
d. Este mai frecvent localizată pe partea dreaptă
e. Localizările bilaterale sunt extrem de rare

253. Hipoplazia pulmonară asociată herniei diafragmatice congenitale postero-

laterale este caracterizată de : PG 62 b
a. Hiperinflaţia teritoriului pulmonar prin efect de "trapă"
b. Hipertrofie marcată a musculaturii peretelui ramurilor arteriale
c. Creşterea de volum a segmentului afectat cu compresiunea altor structuri
toracice
d. Prezenţa de tumori maligne pulmonare
e. Atelectazia pulmonului afectat

254. Diagnosticul antenatal al herniei diafragmatice congenitale posterolaterale : PG

62 e
a. Este posibil în 50-60 % dintre cazuri
b. Se stabileşte în jurul vârstei de 20 de săptămâni de sarcină
c. Este mai dificil în cazul localizării drepte a leziunii, din cauza ecogenicităţii
plămânului fetal
d. Se stabileşte pe prezenţa anselor intestinale în torace
e. Toate cele de mai sus sunt adevărate

255. Diagnosticul clinic al hernie herniei diafragmatice congenitale posterolaterale

este caracterizat de: PG 63 b
a. Sindrom oclusiv neonatal înalt
b. Sindrom de detresă respiratorie neonatală
c. Sindrom dispeptic
d. Toate cele de mai sus
e. Stare septică

256. Debutul şi severitatea simptomelor în hernia diafragmatică congenitală

posterolaterală: PG 63 c
a. Nu depind de gradul de hipoplazie pulmonară
b. Depind de vârsta pacientului
c. Depind de volumul masei viscerale herniate şi de gradul de hipoplazie
pulmonară
d. Depind de asocierea cu alte malformaţii a tubului digestiv
e. Depind de modalitatea naşterii

257. Factorii de pronostic favorabil antenatali în hernia diafragmatică congenitală

posterolaterală includ : PG 64 d
a. Prezenţa polihidramniosului
b. Malformaţii majore asociate

42
 c. Defect mare
d. Localizarea defectului pe partea dreaptă
e. Hernie bilaterală

258. Indicaţia operatorie în cazul herniei diafragmatice congenitale postero-laterale

o au : PG 65 b
a. Toate cazurile
b. Cazurile la care parametrii gazelor sanguine se ameliorează sub tratament iniţial
c. Cazurile care nu asociază alte malformaţii
d. Cazurile cu tranzit intestinal prezent
e. Cazurile bilaterale

259. Hernia diafragmatică congenitală : PG 65 d

a. Este o urgenţă chirurgicală neonatală
b. Nu este o urgenţă, tratamentul în marea majoritate a cazurilor poate fi amânat
până la vârsta de un an
c. Tratamentul constă în repararea defectului diafragmatic cu o meşă din Teflon
d. Este o urgenţă medicală neonatală
e. Niciuna dintre afirmaţiile de mai sus nu este adevărată

260. Stabilizarea preoperatorie în cazul herniei diafragmatice congenitale : PG 66 b

a. Creşte rata de deces a pacienţilor
b. Ameliorează supravieţuirea prin corecţia hipoxiei şi hipoperfuziei tisulare
c. Favorizează instalarea hipertensiunii pulmonare
d. Favorizează revenirea spontană a anselor intestinale în abdomen
e. Nu este obligatorie deoarece intervenţia chirurgicală este o urgenţă

261. În tratamentul preoperator al pacienţilor cu hernie diafragmatică chirurgicală

sunt implicate următoarele proceduri, cu excepţia : PG 66 c
a. Ventilaţie cu presiune joasă şi frecvenţă crescută
b. Intubaţia orotraheală
c. VACTERL
d. ECMO
e. Corecţia hipoxiei şi hipoperfuziei tisulare

262. Tratamentul chirurgical din hernia diafragmatică congenitală : PG 67 e

a. Este o urgenţă
b. Nu poate fi efectuat prin metode minim invazive (laparoscopie, toracoscopie)
c. Necesită de obicei rezecţia anselor prezente în torace
d. Tratamentul constă în repararea defectului diafragmatic cu o meşă din Teflon
e. Toate afirmaţiile de mai sus sunt false

263. Tratamentul pacienţilor cu hernie diafragmatică congenitală POATE implica :

PG 67 e
a. Terapie farmacologică
b. Ventilaţie mecanică
c. Tratament chirurgical
d. ECMO
e. Toate cele de mai sus

43
264. Diagnosticul paraclinic al herniei diafragmatice congenitale postero laterale
implică: PG 63 a
a. Radiografie toraco-abdominală ce relevă aspect tipic de "bule de aer" în torace
b. Explorare computer tomograf
c. Explorare RMN
d. Ecografie abdominală
e. Toate cele de mai sus

265. Diagnosticul clinic al herniei diafragmatice congenitale postero laterale implică

următoarele, cu excepţia: PG 63 b
a. Absenţa murmurului vezicular pe partea afectată
b. Prezenţa de secreţii aerate, abundente în cavitatea bucală a copilului
c. Abdomen escavat
d. Tahipnee, dispnee
e. Cianoză

266. Diagnosticul ecografic antenatal al herniei diafragmatice congenitale postero

laterale implică următoarele, cu excepţia: PG 62 a
a. Oligoamnios sever
b. Polihidramnios
c. Absenţa stomacului intraabdominal
d. Hidrops fetal
e. Prezenţa anselor intestinale în torace

TUMORI

267. Nefroblastomul : PG 223 a

a. Este cea mai frecventă tumoare renală malignă a copilului
b. Provine din celulele crestei neurale
c. Apare rar la vârsta de 1-5 ani
d. Este mai frecventă la adolescent şi adultul tânăr
e. Este radiorezistentă

268. Pacienţii cu neuroblastom asociază frecvent următoarele afectiuni: PG 224 e

a. Aniridie
b. Hemihipertrofie
c. Sindrom Wiedemann-Beckwith
d. neurofibromatoză
e. Toate cele de mai sus

269. Aspectul urografic sugestiv pentru diagnosticul de nefroblastom este: PG 227 c

a. Deplasarea rinichiului în jos şi în afară
b. Ureter împins, descrie o curbură cu concavitatea medial
c. Prezenţa unei tumori retroperitoneale ce distruge arhitectura normală a
rinichiului
d. Ureter împins, descrie o curbură cu convexitatea lateral
e. Niciuna dintre cele de mai sus

44
270. Diagnosticarea clinică a unei "tumori fantomă" sugerează diagnosticul de : PG
228 a
a. Hidronefroză congenitală
b. Neuroblastom
c. Nefroblastom
d. Splenomegalie
e. Invaginaţie

271. Explorarea ecografică în nefroblastom poate identifica următoarele modificări

cu excepţia: PG 227 d
a. Trombi tumorali în vena cavă
b. Tromboza atriului drept
c. Masă tumorală renală
d. Tromboza atriului stâng
e. Aspect heterogen

272. Diagnosticul clinic al nefroblastomului poate identifica: PG 227 b

a. Tumoare abdominală palpabilă, hematurie, HTA
b. Tumoare abdominală palpabilă, hematurie, HTA, varicocel
c. Voce bitonală
d. „Tumora fantomă”
e. Niciuna dintre cele de mai sus

273. Tratamentul nefroblastomului este reprezentat de : PG 229 c

a. Doar de chimioterapie
b. Doar tratament chirurgical
c. Tratament multimodal . chirurgie, chimioterapie, radioterapie
d. Doar tratament chirurgical şi radioterapie
e. Doar radioterapie

274. Următoarele tumori sunt maligne, cu excepţia: PG 235 c

a. Neuroblastomului
b. Nefroblastomului
c. Ganglioneurinomului
d. Tumora Wilms
e. Hepatoblastomul

275. Prezenţa unor noduli subcutanaţi la un sugar poate sugera, cel mai frecvent
diagnosticul de: PG 237 c
a. Teratom sacro-coccigian
b. Nefroblastom
c. Neuroblastom
d. Valvă de uretră posterioară
e. Hepatoblastomul

276. Diagnosticul unui neuroblastom poate fi sugerat clinic, cel mai frecvent de :
PG 237 a
a. Prezenţa unor echimoze pe pleoapa superioară
b. Prezenţa unor echimoze pe pleoapa inferioară
c. Prezenţa unor echimoze periombilicale

45
 d. Dureri abdominale violente, vărsături bilioase
e. Niciuna dintre leziunile de mai sus nu poate fi întâlnită într-un neuroblastom

277. Diagnosticul clinic în neuroblastom poate presupune existenţa : PG 237 e

a. Cefaleei asociată cu transpiraţii, paloare
b. Diareei apoase şi hipopotasemie
c. Encefalopatie mioclonice, nistagmusului
d. Echimoze palpebrale
e. Toate cele de mai sus

278. În diagnosticul neuroblastomului determinările biochimice fac apel la: PG 238

b
a. Alfafetoproteina
b. Acidul vanilmandelic şi acidul homovanilic
c. Ca125
d. Beta -HCG
e. Toate cele de mai sus

279. Diagnosticul diferenţial al neuroblastomului poate fi făcut cu următoarele

afecţiuni, cu excepţia : PG 239 d
a. Osteomielita acută
b. Diareia nespecifică
c. Diverse afecţiuni neurologice
d. Teratomul sacrococcigian
e. Hematom subdural

280. Neuroblastomul are pronostic favorabil în următoarele situaţii, cu excepţia: PG

240 a
a. Infitrarea ganglionilor regionali
b. Diaree apoasă, secundară producţiei de VIP
c. Asocierea manifestărilor neurologice
d. Tumoare cu localizare cervicală, pelvină sau mediastinală
e. Stadiul I tumoral

281. În diagnosticul neuroblastomului, urografia intravenoasă poate evidenţia

următorul aspect sugestiv: PG 238 b
a. Ureterohidronefroză bilaterală şi dilatarea uretrei proximale
b. Deplasarea rinichiului în jos şi în afară; uretrul descrie o curbă cu concavitatea
medial
c. Dezorganizarea arhitecturii normale a rinichiului, ureter concav lateral
d. Aspect de "rinichi în potcoavă"
e. Aspect de hidrocalicoză

PATOLOGIE UROGENITALĂ

282. Următoarea afirmaţie referitoare la dilataţia căilor urinare diagnosticată

antenatal este adevărată: PG 178 b

46
 a. Dilataţia căilor urinare va necesita obligatoriu tratament chirurgical postnatal
b. O parte dintre aceste cazuri vor avea o evoluţie spontană bună postnatal
c. Există o relaţie directă între gradul de dilataţie a căilor urinare fetale şi gradul
de obstrucţie al acestora
d. Mărirea de volum a bazinetului şi ureterelor poate fi diagnosticată la începutul
primului trimestru de sarcină
e. Este indicaţie de avort terapeutic

283. Următoarea afirmaţie referitoare la rinichiul fetal este adevărată: PG 177 e

a. Produce şi evacuează urină de la sfârşitul primului trimestru de sarcină
b. Creşterea de volum a bazinetului şi ureterelor poate fi depistată ecografic la
sfârşitul celei de-al doilea trimestru de sarcină
c. Primii glomeruli renali apar în cea de-a 9-a săptămână de viaţă intrauterină
d. Aspectul macroscopic este boselat
e. Toate afirmaţiile de mai sus sunt adevărate

284. Megaureterul primar obstructiv : PG 180 c

a. Este diagnosticat doar după vârsta de 1 an
b. Nu necesită efectuarea renogramei diuretice pentru stabilirea gradului de
obstrucţie
c. Este o uropatie obstructivă în care porţiunea ureterală terminală este îngustată,
printr-o disproporţie a repartizării fibrelor de colagen
d. Necesită întotdeauna tratament chirurgical
e. Este întotdeauna bilateral

285. Evoluţia naturală a cazurilor cu megaureter primar obstructiv presupune : PG

180 a
a. Tendinţa graduală de reducere a hidronefrozei în cazurile cu hidronefroză grad
I-III
b. Tendinţa graduală de accentuare a hidronefrozei în cazurile cu hidronefroză
grad I-III
c. Tendinţa graduală de reducere a hidronefrozei în cazurile cu ureter cu
diametrul de peste 1 cm
d. Tendinţa de bilateralizare a hidronefrozei
e. Tendinţa graduală de reducere a hidronefrozei în cazurile cu grad IV şi V

286. Indicaţia chirurgicală în megaureterul primar obstructiv este dată de : PG 180 e

a. Simptomatologie clinică evidentă
b. Infecţii urinare repetate
c. Alterarea funcţiei renale cu mai mult de 5% în interval de 5 luni
d. Afirmaţiile a şi b sunt adevărate
e. Toate cele de mai sus

287. Următoarele afirmaţii referitoare la sindromului joncţiunii pieloureterale sunt

adevărate cu excepţia : PG 178 b
a. Diagnosticul său este stabilit prin ecografie antenatală
b. Este cel mai rar întâlnit diagnostic antenatal
c. Este cel mai comun diagnostic antenatal
d. Nu asociază dilataţia ureterului şi a vezicii urinare
e. Poate fi uni sau bilaterală

47
288. Managementul terapeutic al hidronefrozei congenitale diagnosticate antenatal:
PG 179 b
a. Implică realizarea în urgenţă a pieloplastiei în perioada neonatală
b. Implică expectativă şi controale repetate, clinice şi imagistice, mai ales la
pacienţii asimptomatici şi tratament chirurgical în 1/3 dintre cazuri
c. Implică intervenţie chirurgicală în circa 90% dintre cazuri
d. Implică reimplantare ureterovezicală
e. Implică ureterostomie

289. Modalităţile de tratament chirurgical al hidronefrozei congenitale includ: PG

179 e
a. Pieloplastia Hynes Anderson
b. Pieloplastia endoscopică
c. Endopielotomia
d. Secţiunea zonei de stenoză pe cale nefroscopică
e. Toate cele de mai sus

290. Valvele de uretră posterioară : PG 181 d

a. Reprezintă cea mai rară cauză de obstrucţie a colului vezical la nou-născut
b. Nu pot fi diagnosticate antenatal
c. Poate fi diagnosticată antenatal, prin prezenţa ureterohidronefrozei bilaterale şi
a polihidramniosului
d. Poate fi diagnosticată antenatal, prin prezenţa ureterohidronefrozei bilaterale şi
a oligoamniosului
e. Apar de obicei după infecţii urinare repetate

291. Următoarea afirmaţie referitoare la tipul I de valvă de uretră posterioară este

adevărată : PG 181 b
a. Este cauzată de un diafragm incomplet
b. Este cel mai frecvent tip de valvă
c. Determină cea mai severă obstrucţie
d. Nu determină hidronefroză congenitală
e. Nu poate fi diagnosticat antenatal

292. Diagnosticul clinic în valvele de uretră posterioară este sugerat de : PG 181 b

a. Meteorism abdominal, vărsături precoce, întârziere în evacuarea meconiului
b. Glob vezical, falimentul creşterii, repermealizarea uracăi, infecţii urinare
trenante, micţiuni cu jet întrerupt
c. Glob vezical, tumoră presacrată, absenţa orificiului anal
d. Asocierea hipospadias - hernie inghinală
e. Palparea unei “tumori fantomă” în hipogastru

293. Următoarea investigaţie paraclinică NU este necesară în diagnosticul valvelor

de uretră posterioară : PG 181 d
a. Ecografia uterului gravid (fetală)
b. Uretrocistiografia
c. Endoscopia uretro vezicală
d. Tomografia computerizată
e. Ecografie reno-vezicală

48
294. Pacienţii cu valvă de uretră posterioară pot asocia, în cazurile severe,
următoarele leziuni asociate, cu excepţia: PG 182 a
a. Neoplasm vezical
b. Hipoplazie pulmonară
c. Deformaţii ale membrelor
d. Disfuncţii ale vezicii urinare
e. Insuficienţă renală

295. Tratamentul chirurgical în cazul pacienţilor cu valvă de uretră posterioară poate

implica: PG 182 e
a. Vezicostomie
b. Ablaţia endoscopică a valvelor
c. Pielostomie
d. Ureterostomie
e. Toate cele de mai sus

296. Factorii de prognostic favorabil în valvele de uretră posterioară implică: PG

182 c
a. Retenţie azotată de la naştere
b. Nivelul creatininei serice peste 0,8mg/l la o lună de la ablaţia valvei
c. Nivelul creatininei serice sub 0,8mg/l la o lună de la ablaţia valvei
d. Nici una dintre cele de mai sus
e. Ureterohidronefroza bilaterală

297. Următoarea afirmaţie referitoare la canalul peritoneo-vaginal este falsă: PG

185 b
a. Reprezintă un diverticul peritoneal ce coboară în canalul inghinal
b. Este un punct de slăbiciune a peretelui abdominal inferior
c. Este obliterat la naştere in 80% dintre cazuri
d. Coboară în punga scotală la băieţi şi spre labia mare la fete
e. Reprezintă de fapt sacul unei hernii congenitale

298. Sindromul de hemiscrot acut poate fi cauzat de următoarele afecţiuni, cu

excepţia : PG 183 d
a. Torsiunea anexelor epididimo-testiculare
b. Orhita
c. Torsiunea supravaginală a cordonului spermatic
d. Volvulus intestinal
e. Orhiepididimita

299. Tratamentul sindromului de hemiscrot acut : PG 185 b

a. Este o mare urgenţă medicală
b. Este o mare urgenţă chirurgicală
c. Este în unele cazuri doar medicamentos (antibioterapie)
d. Nu implica niciodată intervenţie chirurgicală
e. Se poate realiza pe cale endoscopică

300. Examenul paraclinic în cazul sindromului de hemiscrot acut va face apel la :

PG 183 b

49
 a. Computer tomografie
b. Scintigrafie testiculară
c. RMN
d. Radiografie de bazin
e. Irigografie

301. Următoarea afirmaţie referitoare la torsiunea supravaginală de testicul este

falsă: PG 183 c
a. Poate surveni "in utero"
b. Poate trece nediagnosticată
c. Apare la copii de vârstă mare
d. Poate determina absenţa ulterioară a testiculului din scrot
e. Poate fi uni sau bilaterală

302. Torsiunea anexelor epididimo-testiculare : PG 184 b

a. Are drept vârstă caracteristică de apariţie perioada de sugar
b. Are simptomatologie asemănătoare torsiunii de testicul, insă mai puţin
zgomotoasă
c. Durerea este vie, localizată la polul inferior al bursei
d. Nu necesită tratament chirurgical
e. Are evoluţie progresivă spre necroză testiculară dacă nu se intervine
chirurgical în primele 6 ore

303. Tratamentul chirurgical al torsiunii de testicul implică următoarele gesturi, cu

excepţia : PG 183 c
a. Detorsionarea, uneori pexia testiculului torsionat
b. Detorsionarea, uneori extirparea testiculului torsionat
c. Intotdeauna extirparea testiculului
d. În unele cazuri orhidopexia controlaterală
e. Afirmaţiile a şi b sunt adevărate

304. Următoarele entităţi sunt cauzate de persistenţa canalului peritoneo-vaginal, cu

excepţia : PG 185 a
a. Varicocelului
b. Herniei inghinale la fetiţe
c. Hidrocelului testicular pur
d. Chistului de cordon spermatic
e. Herniei inghino-scrotale

305. In cadrul patologiei canalului peritoneo vaginal, următoarea situaţie reprezintă

o urgenţă : PG 188 a
a. Hernia inghinală la fetiţe
b. Hidrocelul testicular pur
c. Hernia inghino scrotală fără fenomene de strangulare
d. Hidrocelul comunicant
e. Chistul de cordon spermatic

306. Următoarele afirmaţii referitoare la diagnosticul hidrocelului comunicant sunt

adevărate cu excepţia : PG 188 c
a. Volumul de lichid scrotal variază în funcţie de poziţia copilului

50
 b. Testiculul ipsilateral nu se palpează
c. In poziţie de clinostatism tumefacţia inghinoscrotală va apărea de sus în jos
d. In poziţie de ortostatism tumefacţia inghinoscrotală va apărea de jos în sus
e. Poate fi pus cu ajutorul transiluminării

307. Hernia inghinala : PG 186 c

a. Apare exclusiv la sexul masculin
b. Apare printr-un punct de slăbiciune a peretelui abdominal inferior
c. Este o urgenţă chirurgicală la fetiţe
d. Este extrem de rar întâlnită la prematuri
e. Poate fi diagnosticată antenatal

308. Următoarea afirmaţie referitoare la testiculul necoborât congenital este

adevărată : PG 191 b
a. Necesită intervenţie chirurgicală în perioada de nou născut
b. Poate fi localizat oriunde de-a lungul traiectului său normal de coborâre
c. Poate fi localizat în afara traiectului inghinal (suprapubian, femural, perineal,
etc)
d. Frecvenţa sa e mai mică la copiii prematuri
e. Necesită intervenţie chirurgicală la pubertate

309. Formele anatomopatologice ale absenţei testiculelor din scrot sunt următoarele,
cu excepţia : PG 191 d
a. Testicul ectopic
b. Testicul retractil
c. Testicul ascensionat
d. Ovotestis
e. Testiculul necoborât congenital

310. Următoarea afirmaţie referitoare la absenţa testiculelor din scrot este

adevărată : PG 192 c
a. Toate formele anatomopatologice necesită tratament chirurgical
b. Testiculul ectopic beneficiază de tratament hormonal
c. Testiculul ectopic va fi operat în jurul vârstei de 1 an
d. Testiculul flotant va fi operat în jurul vârstei de 14 ani
e. Testiculul retractil necesită tratament în primele 6 luni de viaţă

311. Eşecul coborârii testiculului în punga scrotală are drept consecinţă : PG 192 e
a. Afectarea procesului iniţial de transformare a gonadelor în spermatogonii de
tipA
b. Risc de malignizare
c. Infertilitate
d. Atrofie testiculară
e. Toate cele de mai sus

312. Testiculul ascensionat : PG 189 b

a. Se diagnostichează la naştere
b. Se diagnostichează la vârstă mare (12 ani)
c. Este cauzat de un reflex cremasterian exagerat
d. Este bilateral

51
 e. Nici una dintre afirmaţiile de mai sus nu este adevărată

313. Orhidopexia efectuată în timp util, pentru testicul necoborât congenital, are
drept consecinţă : PG 193 a
a. O creştere a ratei fertilităţii
b. O scădere a ratei fertilităţii
c. O scădere a incidenţei malignizării testiculare
d. O crestere a incidenţei malignizării testiculare.
e. Azoosperima

314. Următoarele afirmaţii referitoare la extrofia de vezică urinară sunt adevărate,

cu excepţia : PG 194 b
a. Este cauzată de o lipsă de proliferare a mezodermului
b. Este cauzată de o involuţie a venei ombilicale drepte
c. Este definită de absenţa de dezvoltare a peretelui anterior a abdomenului şi a
vezicii urinare
d. Se asociază cu epispadias la băieţi şi bifiditatea clitorisului la fetiţe
e. Afecţiunea apare în mod egal la băieţi şi la fete

315. Hipospadiasul : PG 201 a

a. Este o malformaţie urinară ce constă în deschiderea anormală a uretrei pe faţă
ventrală a penisului
b. Este o malformaţie urinară ce constă în deschiderea anormală a uretrei pe faţa
dorsală a penisului
c. Este o uropatie obstructivă
d. Se manifestă frecvent cu retenţie acută de urină la nou-născut
e. Poate fi asociat cu extrofie de vezică

316. Anomaliile prezente în hipospadias afectează : PG 201 c

a. Doar uretra
b. Uretra şi colul vezical, cauzând incontinenţă
c. Uretra, glandul, prepuţul, corpii spongioşi, corpii cavernoşi
d. Uretra, glandul, prepuţul, corpii spongioşi, corpii cavernoşi, colul vezical
e. Ureterul

317. In hipospadias, examenul clinic va releva : PG 201 d

a. Prepuţ în exces pe faţa ventrală şi laterală a penisului şi absent dorsal
b. Preput normal inserat
c. Absenţa completă a prepuţului
d. Prepuţ în exces pe faţa dorsală şi laterală a penisului şi absent ventral
e. Fimoză

318. Următoarele afirmaţii referitoare la tratamentul hipospadiasului sunt adevărate,

cu excepţia : PG 203 b
a. Trebuie încheiat înainte ca pacientul să se integreze în comunitate
b. Are ca obiectiv doar plasarea meatului urinar în vârful glandului, restul
malformaţiilor fiind de obicei minore
c. Are printre obiective înlăturarea cordeei
d. Are printre obiective plastia glandului penian
e. Poate fi efectuat în mai multe etape

52
319. Epispadiasul: PG 204 e
a. Este o malformaţie congenitală ce afectează exclusiv sexul masculin
b. Este cauzat de un defect de migrare a celulelor neuronale
c. Nu asociază niciodată incontinenţă
d. Poate fi tratat medicamentos, cu evoluţie favorabilă
e. Nici una dintre afirmaţiile de mai sus nu este adevărată

320. Următoarele afirmaţii referitoare la epispadias sunt adevărate, cu excepţia : PG

204 a
a. Constă în deschiderea anormală a meatului urinar pe faţa ventrală a glandului
b. Constă în deschiderea anormală a meatului urinar pe faţa dorsală a glandului
c. Constă în existenţa clitorisului bifid şi a incontinenţei urinare la fetiţe
d. Este cauzat de un defect de migrare a membranei cloacale
e. Poate fi asociat cu extrofie de vezică

321. O stare de intersexualitate poate fi suspicionată la naştere în următoarele

situaţii cu excepţia : PG 206 b
a. Hipospadias posterior
b. Hipospadias glandular
c. Absenţa ambelor gonade din scrot
d. Sinus urogenital
e. Hipospadias vulviform

322. In faţa unui pacient cu stare de intersexualitate medicul practician trebuie să ia

drept primă măsură : PG 206 b
a. Declararea de urgenţă a sexului feminin, cel mai uşor de reconstituit
chirurgical
b. Nedeclararea juridică a sexului
c. Recoltarea în sala de naştere a cariotipului
d. Realizarea unei biosii de gonadă
e. Plasarea unei sonde uretro-vezicale

323. Sexul unui individ este definit : PG 206 b

a. Doar de criteriul genetic (cariotip) şi cel gonadal (ovar sau testicul)
b. De criteriul genetic, gonadal, genital, hormonal, somatic şi social
c. Doar de criteriul hormonal
d. De criteriul genetic, gonadal, genital, hormonal şi somatic
e. În funcţie de dorinţa părinţilor

324. Urgenţele urologice neonatale sunt: PG 177 e

a. Anuria
b. Retenţia acută de urină
c. Meconuria
d. Afirmaţiile a şi b sunt adevărate
e. Toate cele de mai sus

53
54