Sunteți pe pagina 1din 1

Teorema lui Thales

Legenda spune că Thales care a învățat matematică de


la Egipteni și Babylonieni a măsurat înălţimea piramidelor din
Egipt, măsurând umbra lor în momentul în care umbra unui băţ
vertical era egală cu lungimea lui. Procedeul este, fără îndoială,
ingenios, dar nu e foarte sigură utilizarea lui de către Thales.
Thales din Milet după cum afirmă Proclus, ar fi cunoscut
teoremele privitoare la triunghiurile asemenea, cu ajutorul
cărora a măsurat depărtarea unui vas de la țărmul mării.
De asemenea, tot cu ajutorul unor teoreme de geometrie,
el ar fi măsurat înălțimea marii piramide a lui Keops.
Astăzi, sub numele de „teorema lui Thales” sunt
cunoscute legăturile care există într-o configurație de cinci
puncte, ABCDE, unde A, B, D sunt coliniare, A, C, E sunt
coliniare, iar DE este paralel cu BC. Pentru a demonstra
teorema lui Thales este necesară noțiunea de
„comensurabilitate”. Cu alte cuvinte, segmentele care
intervin trebuie să aibă o măsură comună, iar raportul lor
trebuie să fie un număr rațional. Cum, în general, două
segmente nu sunt comensurabile, în geometria modernă
apar noțiunile de „număr real”, „corp”, „spațiu vectorial”,
„transformare liniară” și până la urmă „omotetie” (adică
asemănare în cel mai general caz), care pot valida
teorema lui Thales și pentru alte triunghiuri cu laturi
incomensurabile.

S-ar putea să vă placă și