ŞAMANISMUL

CUPRINS

1. Introducere

2. O definiţie de lucru

3. Instrumentarul şamanic

4. Vestimentaţie

5. Ritualuri şamanice

Şamanul Poligus de pe Enisei

 1. Introducere

Şamanismul reprezintă una din cele mai discutate teme ale preistoriei
şi antropologiei culturale deopotrivă.
Reprezintă un fenomen ce pare a fi reprezentat atât în preistorie, cât şi
la nivelul societăţilor pre-industriale.
Pare să fie un fenomen răspândit peste tot şi care a contribuit la geneza
unor obiceiuri şi tradiţii din, de exemplu, Europa medievală.
O problemă este legată de definirea extrem de laxă a fenomenului, dar
şi de revivialismul contemporan.
 2. O definiţie de lucru
Şamanismul este forma specifică de tratament a cauzelor morale ale u-
nei maladii. Boala este rezultatul unui dezechilibru între ordinea natura-
lă – esenţialmente morală, căci nu poate decât să fie – şi acţiunile indi-
viduale sau colective.
Actul de vindecare are ca scop restabilirea acestui echilibru prin identi-
ficarea cauzei, a spiritului care este nemulţumit, apoi a ritualului ce tre-
buie realizat pentru a vindeca boala (care este, astfel, rezultatul unei ne-
mulţumiri a spiritelor) şi acţiunile celui bolnav.

Laugerie-basse
 Spre deosebire de medicina modernă, şamanismul se bazează pe credinţa că sursa
răului este dezechilibrul creat de comportamentul uman, de transgresia unor reguli; ceea ce
contează în eliminarea bolii (care reprezintă doar simptomul dezechilibrului) este înlăturarea
cauzei de ordin spiritual (identificarea transgresiei şi repunerea în echilibru a lumii umane cu
cea spirituală)

Activitatea fundamentală a
şamanului este cea de vindecător; de
aici porneşte şi distincţia
fundamentală dintre acesta şi
categoria vrăjitorilor; spre deosebire
de aceştia din urmă, şamanul este
mult mai specializat şi – chiar dacă
este deţinătorul tradiţiilor grupului şi
nu are interdicţii majore legate de
viaţa laică – este înainte de toate un
mijloc de dialogare cu lumea
spiritelor (sub toate formele pe care
acestea le pot lua).

Hopi shamans
 Recrutarea şamanilor ţine de demonstrarea de către potenţialul şaman a “harului” şi numai în
rare cazuri de descendenţă; cel ce va deveni şaman are un comportament aparte: este retras,
vorbeşte singur, are perioade de afazie etc.; chiar dacă noi putem da un diagnostic medical şi
putem identifica şi cauzele fiziologice şi/sau psihologice ale acestui comportament (carenţe în
alimentaţie, schizofrenie etc.), lucrul nu este valabil pentru membrii comunităţii din care
prezumtivul şaman face parte; oricum, relaţia dintre şamanism şi psihoze pare să confirme
relaţia specială dintre zonele circumpolare şi acest tip de comportament sacru, iar labilitatea
psihică este un element care înlesneşte stările de transă.

Iniţierea tânărului şaman se face de către un şaman în vârstă; alături de transferul de

cunoştinţe, şamanul în vârstă capătă şi rolul de tată spiritual (manifestat şi prin rolul acestuia în
“renaşterea” viitorului şaman).

Tânărul devine şaman în cadrul unei ceremonii care implică o moarte simbolică – tânărul
intră în transă şi devine “mâncat” de un monstru care apoi îl regurgitează ca şaman; în alte
tradiţii, cel ce l-a iniţiat îl “diseacă” şi îi recompune scheletul, tranformându-l pe tânăr într-o
nouă fiinţă; oricum, ceea ce este semnificativ este trecerea printr-o fază de “moarte” – şamanul
este, în proprii săi ochi şi în cei ai comunităţii, o fiinţă cu totul diferită de personajul laic
 Şamanul îşi asociază o serie de specii biologice cu rol simbolic sau practic, de regulă
specii cu o simbolistică psihopompă (de cele mai multe ori păsări, dar şi lupi, cerbi, rar cai);
speciile acestea au rolul de a însoţi şamanul în activităţile sale de vindecător sau reprezintă
vehicolul pentru călătoriile spirituale ale acestuia; costumul şamanului poartă însemnele acestor
specii (fie că este vorba de piese de costum realizate din blana sau din penele speciilor luate ca
“emblemă”, fie că sunt accesorii, cum ar fi bastonul pentru lovirea tobei şamanice sau pielea din
care este aceasta realizată);
Locuinţa şamanului
este izolată de restul
aşezării; în unele tradiţii,
acoperişul acesteia este
perforat de un copac care
reprezintă un axis mundi şi
un punct de legătură dintre
diferitele planuri ale lumii
(la limită, cel subteran, cel
al oamenilor şi cel celest);
totodată, acest copac este şi
“traseul” care înlesneşte
călătoria in spiritu a
şamanului. La fel, spaţiul
funerar dedicat acestuia
este special.
 “Tratamentul” propriu-zis are mai multe faze, dar ele sunt, fundamental, două: călătoria in
spiritu a şamanului pentru a identifica originea maladiei şi tratamentul.
“Călătoria” şamanică reprezintă elementul cheie al ceremonialului”; şamanul se abţine de
la consumul de alimente, efectuează ritualuri complicate şi obositoare (dansuri de mai multe ore
acompaniate de bătăi de tobă) asociate cu consumul de narcotice (sub forma fumului emis de
plante aruncate în foc sau fumate); stresul, abstinenţa alimentară şi narcoticele facilitează
intrarea în transă, pe parcursul căreia şamanul efectuează o călătorie (de multe ori, sub forma
unei păsări) în lumea spiritelor şi unde investighează cauzele bolii.

“Reîntors” din această călătorie cu cunoaşterea cauzelor, şamanul efectuează ceremonialul

propriu-zis de vindecare (de multe ori, acesta se rezumă la mimarea actului de extirpare a unui
obiect din corpul pacientului); vindecarea se bazează pe credinţa pacientului şi a comunităţii
deopotrivă în eficacitatea ritualui (efectul placebo).

Eficacitatea este şi o funcţie a corectitudinii cu care se efectuează ritualul; spre deosebire

de religiile avansate, în care relaţia dintre divinitate şi comunitate este mediată strict de sacerdot
şi ierarhică, în societăţile preindustriale relaţia dintre individ şi divinitate este directă, iar
“specialistul” (şamanul, vrăjitorul) este capabil – prin acurateţea ceremonialului – să oblige
divinitatea să îndeplinească doleanţele suplicantului.
 ORDINE
CELEST

MODIFICAREA COMPORTAMENTULUI
DIVINĂ

CĂLĂTORIE
MEDIATĂ

TRANSGRESIE
CAUZELE
ORDINE
MUNDAN RITUAL TRANGRESIEI RITUAL
UMANĂ
ȘI SOLUȚIA

CĂLĂTORIE
MEDIATĂ

ORDINE
SUBTERAN
DIVINĂ
Gabillou –
Diablotin

Trois Freres –
Maitre des animaux
3. Instrumentarul şamanic

Spirit ajutător, Mască, cupru,

Spirit urs, evenk, sf. XIX
giliak, sf. negidal, sf.
XIX XIX
 Tobă şamanică,
tunguţi, încep. XX
Oglindă, cupru, Pandantiv, costum de
evenci, încep. XX şaman, evenki, sf. XIX

Amuletă magică Spirit ajutător (cuc),

(cuc cu două capete), negidal, sf. XIX
iakuţi, sf. XIX
 Pandantive de centură,
evenci,sf. XIX

Copac şamanic,
evenci, sf. XIX
Mască de şaman,
inuit

Spirit protector,
khanţi, sf. XIX Figurină protectoare
(selkup, încep. XX)
Tobă şamanică,
Altai
Tsimshian bird rattle

Tsimshian soulcatcher

Tsimshian whale human rattle

Objects on eagle image
(evenki)
4. Vestimentaţie

Şamani koriaci
încep. XX
Haida shamans
 Costum feminin,
koriaci, sf. XIX

Costum, iakut,
sf. XIX
Costum, evenki,
sf. XIX-încep. XX
 Şorţ, evenki, Şorţ, evenki,
sf. XIX sf. XIX

Semion Mihailovici
Urhanov, costum,
încep. XX
Hades Site, Oklahoma
(postcontact)
Enigma Site, Grand Canyon
(post contact)
Femeie şaman Femeie şaman
orhoni, sf. XIX gitskan, încep. XX

Şaman tungus,
încep. XX
Tsimshian shaman Tsimshian rattle
Indian medicine bag
Crow shaman
Navajo shaman

Hupa female shaman

 Tsimshian - Kitwanga

Korolkan Kambaghir
 Yanomamo

Iakuţi
Tuva
Enisei

Tsimshian
Tlingit shaman tying up
a witch
Khanţi

Tsimshian