Membrii mai multor grupari revoluționare ruse, conduse de Societatea Nordului,care s–au unit pentru a

se revolta împotriva urcării pe tron a țarului Nicolae I in decembrie 1825. Aceasta grupare, formata mai
ales din ofițeri de armata, era influențată de ideile liberale franceze. Unii dintre ei doreau proclamarea
republicii, in timp ce alții îl susțineau pe fratele mai mare al lui Nicolae, în speranța că acesta va sprijini
reforma constituțională și modernizarea țării.

°Cateva regimente de gardă din Sankt–Petersburg au refuzat să depună jurământul de credință și s—au
îndreptat către clădirea Senatului, unde alte trupe aflate în dispozitiv de câteva ore au tras asupra lor.
Spioni ai poliției i—au prins pe conspiratori ; cinci dintre ei au fost executați , 253 deportați în Siberia și
31 au ajuns la închisoare.

°Revolta decembristilor a fost urmată de o escaladare a terorii polițienești și de răspândirea societăților

revoluționare în rândurile intelectualității. /

Or fi ei doar iobagi, dar acesti oameni au luptat ca niste cetateni pentru patria lor’, ii scria fratelui sau, in
1812, dupa batalia de la Borodino, printul Serghei Volhonski, intr-un limbaj cu ecouri iluministe.

Odata cu razboiul, dar mai ales prin contactul cu filozofia franceza, in particular Rousseau (sub semnul
caruia se afla inclusiv revolutionarul demonizat Stavroghin, portretizat de Dostoievski in romanul sau
politic), aristocratii rusi au descoperit poporul, o creatura colectiva stranie, plina de virtuti si de credinta,
insa cu o situatie sociala doar un pic mai buna decat a animalelor. Chiar daca nu prea stiau sa vorbeasca
ruseste, tinerii nobili se simteau atrasi de naturaletea mujicului.
Marcati de aceasta revelatie, cei mai revolutionari dintre ei au inceput sa conspire prin intermediul
societatilor secrete la o revolutie de sus in jos. In versiunea soft, planul era de a impune o constitutie
moderna (desi multi soldati-tarani credeau ca e vorba de nevasta ducelui Constantin), eliberarea
iobagilor, imprumuturi de stat, depozite comune de cereale, scoala publica.

Ideile erau atat de seducatoare in epoca, incat pana si Tarul Alexandru, un apropiat al printului Serghei,
le privea cu simpatie si chiar s-a alaturat lojei Astrea. Asta desi in versiunea radicala a planului
revolutionar, tarul urma sa fie asasinat, se instaura dictatura in stil iacobin, statul devenea si mai
centralizat, iar natiunile din Imperiu urmau sa isi piarda identitatea.

In cele din urma, toate aceste proiecte s-au transformat, in iarna lui 1825, intr-un fiasco de proportii,
cunoscut mai ales sub numele de Revolta Decembristilor. Volhonski a scapat de la esafod prin
interventia familiei sale, care a refuzat ulterior sa il mai recunoasca. “Il n’ya plus de Serge” s-a confesat
cercului sau de prietene sus-puse mama sa, o intima a casei regale.

ermitajFata in fata cu douazeci de ani de munca silnica in minele inghetate ale Siberiei, printul
revolutionar avea sa descopere taranul rus in habitatul lui natural. De pilda, pe drumul catre locul de
detentie decembristii au fost intampinati de catre localnici cu injuraturi si noroi. Primirea nu era
neobisnuita: tarul era pentru multi rusi simpli garantia cvasi divina a ordinii pamantesti.

Ca orice rusoaica autentica, Maria, sotia printului Volhonski, o frumusete cu sange albastru, l-a urmat la
scurt timp, fiind fortata sa-si paraseasca copilul de doar un an, care avea sa moara la putina vreme dupa,
atragandu-si in acelasi timp oprobriul familiei sale.

Prima intalnire dintre cei doi soti, la Nercinsk, le-a pus probleme considerabile. Trebuiau, in prezenta
obligatorie a gardienilor, sa vorbeasca doar in ruseste. Cuvintele nu prea veneau cu usurinta, propozitiile
nu dadeau semne ca se leaga, iar franceza era interzisa. Nu au avut de ales si au fost nevoiti sa invete nu
doar limba, ci si traditiile. Au inceput sa tina zilele sfintilor, au asimilat obiceiurile taranilor, au renuntat
la haute cusine si au deprins bucataria locala. Lipsiti de ajutorul iobagilor, si-au facut singuri toate
treburile gospodaresti, care inainte le erau complet straine.

Cu timpul, printul a devenit un expert in gradinarit. Si-a cumparat carti, a adus seminte noi, a
experimentat si si-a capatat o notorietate in domeniu remarcabila. In acelasi timp, a adoptat
vestimentatia si alura mujicilor. Favoritii sic au fost completati de o barba sanatoasa, si-a lasat parul sa
creasca intr-o dezordine naturala, iar hainele pareau imprumutate din garderoba unui iobag mai rasarit.
La aproape 20 de ani de la revolta esuata, sotii au primit dreptul de a se stabili la Irkutsk, insa Volhonski
a continuat sa duca acelasi stil de viata simpla si a construit un bordei langa casa mai impozanta a sotiei
sale.

Cei doi copii, nascuti in exil, au crescut in spiritul satului rusesc, desi acasa limba oficiala a ramas
franceza.

Printul nu si-a schimbat convingerile pana la sfarsitul vietii, credincios ideii ca eliberarea iobagilor este o
“obligatie morala si crestineasca”. Departe de a impartasi regicidul nihilistilor, Volhonski a plans in
hohote zile in sir la auzul vestii ca Tarul Nicolae I, prietenul sau din copilarie si cel care il condamnase la
20 de ani de exil, s-a stins.

Vechiul revolutionar a murit impacat de inceputul reformelor in Rusia, dar la fel de neclintit in dorinta sa
de a schimba lumea, in primul rand prin exemplul personal.

Povestea printului avea sa-i inspire lui Tolstoi (var indepartat cu Volhonski) celebrul personaj Andrei
Bolkonski din “Razboi si pace”, un roman inceput cu titlul “Decembristii”.

Bibliografie:

Orlando Figes - Natasha's Dance, A cultural history of Russia

James Billington - Fire in the minds of men

Revolta decembriştilor (rusă Восстание декабристов) a fost o rebeliune care a avut loc în Imperiul Rus
pe 14(sv)/26 decembrie(sn), 1825. Ofiţeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de
soldaţi într-o mişcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunţarea la
dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici. Datorită faptului că
evenimentele s-au petrecut în decembrie, rebelii au fost numiţi „decembrişti” (rusă декабристы -
decabristî). Această rebeliune a avut loc în Piaţa Senatului din Sankt Petersburg. În 1925, pentru a marca
un secol de la revoltă, Piaţa Senatului a fost redenumită Piaţa Decembriştilor. Revolta a fost înăbuşită
sub supravegherea personală a împăratului Nicolae I al Rusiei.Când ţarul Alexandru I a murit pe 1
decembrie 1825, soldaţii gărzii imperiale au jurat credinţă moştenitorului prezumtiv, fratele monarhului
mort, Constantin. Când Constantin a renunţat în mod public la dreptul la succesiune, iar Marele duce
Nicolae, fratele său mai mic, şi-a asumat titlul de împărat, Societatea Nordică a reacţionat. În vreme ce
în capitala imperială nu era încă restabilită ordinea şi frâiele puterii nu fuseseră preluate ferm de noul
monarh, Societatea Nordică, ai cărei membri juraseră credinţă lui Constantin, a început o activitate
febrilă pentru convingerea diferiţilor comandanţi de regimente să refuze depunerea jurământului de
credinţă către Nicolae. Aceste eforturi aveau să culmineze cu evenimentele din 14 decembrie. Liderii
societăţii, dintre care mulţi făceau parte din aristocraţia imperială, l-au ales pe Serghei Trubeţkoi ca
dictator interimar. În dimineaţa zilei de 14 decembrie, un grup de ofiţeri, care comandau cam 3.000 de
soldaţi, s-au adunat în Piaţa Senatului, unde şi-au făcut public refuzul depunerii jurământului de credinţă
faţă de noul ţar, Nicolae I, subliniând însă devotamentul faţă de ideea proclamării unei constituţii.
Ofiţerii s-au aşteptat ca lor să li se alăture restul regimentelor din capitală, dar au fost rapid dezamăgiţi
de lipsa de reacţie a soldaţilor staţionaţi în Sankt Petersburg. Nicolae I a petrecut aproape toată ziua
pentru a strânge o forţă militară suficient de mare cu care să înăbuşe revolta. După ce a considerat că
este suficient de puternic, a ordonat deschiderea focului cu tunurile asupra insurgenţilor. În scurtă
vreme, revolta Societăţii Nordice a fost înăbuşită. Revolta a eşut deoarece conducătorii ei nu au explicat
în mod corespunzător soldaţilor implicaţi în revoltă care sunt idealurile mişcării lor. Conform unei
legende apărute după înăbuşirea revoltei, soldaţii de sub ordinele ofiţerilor insurgenţi au fost învăţaţi să
scandeze „Constantin şi Constituţia”, iar când oamenii de rând au fost întrebaţi ce este Constituţia, mulţi
au crezut că este vorba de soţia lui Constantin. După cum avea să scrie decembristul Piotr Kahovski în
scrisoarea către generalul Levaşev, „Povestea care a fost spusă Excelenţei voastre conform căreia, în
timpul revoltei din 14 decembrie, rebelii strigau Trăiască Constituţia iar oamenii au fost întrebaţi Cine
este Constituţia, soţia Alteţei sale Marele duce? nu este adevărată. Este o invenţie amuzantă”. Nicolae I
l-a trimis pe contele Mihail Alexandrovici Miloradovici, un erou militar foarte respectat în rândurile
soldaţilor de rând, în Piaţa Senatului pentru a pacifica trupele. În timp ce contele îşi rostea discursul,
Miloradovici a fost împuşcat mortal de ofiţerul răsculat Piotr Kahovski. În timp ce Societatea Nordică se
pregătea de revoltă, Societatea Sudică, (cu baza la Tulcin, Ucraina) a primit o lovitură mortală când, pe
13 decembrie, poliţia locală l-a arestat pe Pavel Pestel sub acuzaţia de trădare. De-abia după două
săptămâni au aflat şi membrii Societăţii Sudice de evenimentele din capitală. Între timp, şi alţi membrii
ai societăţii secrete au fost arestaţi. Membrii Societăţii Sudice şi ai grupului naţionalist Slavii Uniţi s-au
pregătit de revoltă. Când au aflat locaţia în care se aflau liderii arestaţi, Slavii Uniţi au acţionat în forţă şi
i-au eliberat. Unul dintre liderii proaspăt eliberaţi, Serghei Muraviov-Apostol, a preluat conducerea
revoltei. Ofiţerii au convins soldaţii din garnizoana din Vasilkov să se alăture cauzei rebeliunii, iar
Muraviov-Apostol a ocupat oraşul. Revolta a fost însă rapid înăbuşită de forţe mai numeroase şi mai
bine înarmate, pe 3 ianuarie. Revolta Decembriştilor Liderii rebelilor au fost trimişi la Sankt Petersburg,
unde au fost judecaţi alături de insurgenţii din capitală. Decembriştii au fost judecaţi şi condamnaţi: cinci
dintre ei au fost condamnaţi la spânzurătoare: Kahovski, Pestel, Kondrati Rîleev, Serghei Muraviov-
Apostol şi Mihail Bestujev-Riumin. Alţi decembrişti au fost exilaţi în Siberia şi în Orientul Îndepărtat.
Când cei cinci decembrişti au fost spânzuraţi, s-a întâmplat ceva obsolut neobişnuit. Funiile care au fost
utilizate pentru laţuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară.[1] Evenimentul a provocat
mişcare de simpatie în mulţimea de privitori. Conform unei tradiţii vechi de mai multe secole, orice
condamnat care supravieţuia unei tentative de execuţie trebuia eliberat. În loc să-i graţieze pe cei cinci,
Nicolae I a ordonat confecţionarea unor laţuri noi şi reluarea execuţiei. Aceasta a fost ultima execuţie
publică din istoria Imperiului Rus. Mai multe personalităţi care s-au aflat în relaţii prieteneşti cu liderii
decembrişti şi care ar fi putut fi la curent cu complotul răsculaţilor, cei mai cunoscuţi dintre ei fiind
Alexandr Puşkin, Alexandr Griboedov şi Alexei Petrovici Ermolov. Soţiile unora dintre decembrişti şi-au
urmat soţii în exil. Expresia „soţie decembristă” exprimă ideea de devoţiune a soţiei faţă de soţ.

http://ionutvictorpopa.blogspot.com/2011/08/revolta-decembristilor.html

În 1852 a venit pe tronul Rusiei noul ţar Nicolae I. Aproape imediat după încoronare, a izbucnit o
rebeliune de orientare liberală, urmărind modernizarea ţării şi alinierea economiei şi administraţiei civile
la standardele europene ale vremii. Rebeliunea, cunoscută în istorie sub numele de „Revolta
decembristă”, a fost înăbuşită cu brutalitate, iar ţarul l-a condamnat la moarte pe unul dintre
conducătorii ei, Kondrat Rileiev. În ziua execuţiei, Rileiev a fost suit pe platforma spânzurătorii şi i s-a pus
ştreangul în jurul gâtului. Trapa de sub picioarele condamnatului s-a deschis, dar funia s-a rupt şi omul s-
a prăbuşit la pământ. O asemenea întâmplare era considerată pe atunci un semn ai destinului şi o
dovadă că vinovatul primise iertarea cerească, drept care, prin tradiţie, era graţiat. Rileiev s-a ridicat de
jos, clatinându-se. Plin de noroi, dar convins că fusese salvat, s-a adresat mulţimii: „Vedeţi şi voi că aici,
în Rusia, nimic nu se face aşa cum trebuie, nici măcar un ştreang de spânzurătoare!”

S-a trimis în grabă un mesager la Palatul de iarnă, pentru a-l informa pe ţar că execuţia dăduse greş. Deşi
dezamăgit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile, Nicolae I s-a aşezat să semneze graţierea,
întrebând, în treacăt: „Şi Rileiev a spus ceva despre această minune?” Mesagerul a răspuns: „Sire, a zis
că ruşii nu ştiu să facă nici măcar un ştreang”.

„Dacă e aşa, hai să-i dovedim contrariul”, a hotărât ţarul şi a rupt hârtia pe care tocmai o semnase. A
doua zi, Rileiev a fost spânzurat din nou. De data aceasta, funia nu s-a mai rupt.
Revolta decembriştilor organizată în 1825 de un grup de veterani din Războiul Napoleonian a avut ca
principal motiv înapoierea şi izolarea în care se afla Rusia faţă de restul Europei. Tentativa lor de a
democratiza societatea rusă, prin înlăturarea regimului tiranic ţarist, a fost rapid înăbuşită de trupele
loiale noului ţar Nicolae I . Liderii revoltei decembriste au fost executaţi, iar restul participanţilor au fost
deportaţi în Siberia. Din păcate acest simbol al năzuinţei spre libertate a patrioţilor ruşi a ajuns să fie
ulterior denaturat de propaganda regimului bolşevic pentru a servi propriilor lor interese politice.

Historia.ro

n Rusia învatamântul reprezenta un privilegiu acordat aproape în exclusivitate nobilimii.În secolul al

XVIII-lea,aceasta elita intelectuala a suferit influenta gândirii franceze,astfel ca multi rusi au adoptat idei
iluministe.Când au izbucnit razboaiele napoleoniene,aristocratia instruita includea în rândurile sale si
corpul de ofiteri însarcinat cu campaniile din Imperiul francez. Astfel,membrii celor mai instruite si mai
liberale grupari din Rusia au venit în contact cu viata occidentala,experienta care le-a intensificat dorinta
de înnoire sociala si politica.La întoarcerea acasa,o parte dintre ofiteri au înfiintat societati secrete având
drept scop tocmai producerea unor asemenea schimbari.Acesti conspiratori au devenit decembristii din
1825.

La moartea lui Alexandru Isîn decembrie 1825,fratele lui mai mic,Nicolae,a emis pretentii la
tron.Incertitudinile referitoare la legalitatea întronarii lui Nicolae au oferit rebelilor prilejul mult
asteptat.Trei mii de soldati urmau sa depuna juramântul oficial în fata noului tar.Ofiterii implicati în
conspiratie au convins însa militarii sa nu participe la ceremonie.Rebelii sperau ca acest incident va
înlesni acceptarea unei monarhii constitutionale.Dupa mai multe ore de expectativa,trupele fidele lui
Nicolae au recurs la folosirea artileriei,ucigând între saizeci si optzeci de persoane.

Revolta din capitala a încetat numaidecât. Curând,nucleele conspiratiei au fost înabusite în întreaga
tara,patru lideri decembristi au fost executati iar alte sute au fost aruncati în închisori sau exilati.În
deceniile care au urmat,decembristii au ajuns sa fie considerati eroi de o buna parte a poporului rus.În
1825,însa,prea putini erau aceia care acordau atentie cauzei lor. Desi valul represiv din ultimii ani de
domnie ai lui Alexandru I a contribuit la izbucnirea revoltei decembriste,Nicolae I (1825-1855)a
amplificat sistemul represiv.El a reorganizat Consiliul executiv de stat,Cancelaria Majestatii sale,în
sectiuni cu raspunderi clar determinate.Printre îndatoririle Sectiunii a treia se numarau crearea si
dirijarea unei noi forte represive,numita uneori"politia secreta ",desi membrii sai purtau uniforme
azurii.De asemenea,Nicolaae a instituit o cenzura severa a presei si a stabilit criteriile de apreciere a
cetatenilor loiali.Doctrina de stat a"nationalitatii oficiale "îi caracteriza pe adevaratii rusi drept adepti
convinsi ai autocratiei,ortodoxiei si nationalismului.Nimeni nu avea dreptul sa conteste aceste valori
sacrosancte.Rusia a intrat în epoca împartirii intelighentiei în "pro-occidentali "(care sustineau
superioritatea civilizatiei vestice)si "slavofili "(care militau pentru întoarcerea la vechile traditii
slave,detestând atât institutiile rusesti ale timpului cât si cultura occidentala).Cele doua directii si-au
dovedit,în timp,perenitatea..

Serge Berstein, ,, Istoria Europei ‚’’ vol. 4, Editura Institutul European, 1998
ele cu schimbări spre bine, în special prin desființarea servilui și prin introducerea educației universale.
Deja în anii 13-14 ai secolului al XIX-lea, societățile secrete, numite "artel", au început să fie create. La
începutul anului 1916, două arte mari au fost unite: "Regimentul Semenovski" și "Sacrul". Noua
societate Răscoala Decembristului din 1825 este unul dintre puținele evenimente din istoria țării noastre
despre care știu toți locuitorii săi. În general, aproape toți își imaginează ce fel de eveniment a fost, ce a
fost cauzat și ce sa încheiat. Mulți istorici și-au dedicat lucrarea studiului acestei perioade uimitoare. Și
totuși, pentru că răscoala decembristă a avut un impact extraordinar asupra dezvoltării țării, iar unii cred
că multe dintre evenimentele de astăzi sunt consecința a ceea ce sa întâmplat în Piața Senatului. În
primul rând, merită să menționăm cauzele revoltei din decembrie. Și, bineînțeles, este imposibil să nu ne
amintim războiul din 1812, mai degrabă marșul ulterior victorios al ofițerilor ruși din Europa. În timpul
acestei călătorii, multe dintre ele sunt îmbrăcate cu idei care au fost mult timp comune în aceeași
Franță. Sub influența noilor tendințe, ei și-au revizuit atitudinea față de sistemul de stat din țara noastră
și față de situația actuală ca întreg. Răsturnarea monarhiei a fost asociată în multe dintre este numită
Uniunea Salvării. Creatorul acestei alianțe a fost Alexander Muravyov, și membri activi - Ivan Yakushkin,
Nikita Muravyov, Serghei Trubetskoi, iar mai târziu Pestel sa alăturat. Scopul Uniunea Mântuirii reforma
sistemului de guvernanță al țării și iobăgia. Mulți dintre membrii săi erau reprezentanți ai cabanelor
masonice, care nu puteau afecta decât ritualurile societății secrete. Cu toate acestea, această asociere a
durat foarte puțin, în toamna lui 17 sa dezintegrat din cauza dezacordurilor interne. Și numai câteva luni
mai târziu, în ianuarie 1918, a fost înființată o nouă societate, Uniunea bunăstării, care a durat până în
anul 21. Toți membrii săi au condus în mod necesar o viață socială activă, au încercat să ocupe posturi
înalte și au luminat populația. Și în 1921, după zvonuri că guvernul a devenit conștient de uniune, sa luat
o decizie fată de dizolvarea formală a societății. Acest lucru a făcut posibilă scăparea de oameni
aleatorii. Pe această bază, nouă Societate: Sud în Ucraina și nord în Sankt Petersburg. Ei au condus
Societatea de Nord împreună cu Trubetskoi, Nikita Muraviev și Ryleyev. Dar răscoala decembristă a
provocat o situație politică extrem de dificilă în țară. În legătură cu moartea lui Alexandru I sa dezvoltat
o situație ambiguă. Conform vechimii, tronul trebuia să treacă la Constantin. Cu toate acestea, el a
abandonat de mult tronul, iar Nikolai a trebuit să-i ia locul. Cu toate acestea, popularitatea sa în țară nu
a fost ridicată, iar susținătorii lui Constantin l-au convins să scrie și o negare. După aceea, la 27
noiembrie 1825, mulți au jurat pe credincioșii împăratului Constantin. Confirmă refuzul lui pe tron, nu sa
grăbit, ci să nu-l ia în grabă. Așteptarea sa târât și Nikolai a decis să se încoroneze. Jurământul a fost
programat pentru 14 decembrie. La acest eveniment, și sa hotărât să se țină cont de revoltă. Se
intenționa să se aducă regimentele de gardieni și marinari în Piața Senatului, să se profite de familia
imperială și să se forțeze Senatul să citească Manifestul Național și să proclame apoi înființarea unui
guvern interimar. Cu toate acestea, totul a eșuat încă de la început. De la denunțuri, Nicholas deja știa
despre revolta planificată. În acest sens, jurământul a fost amânat până la ora 7 dimineața în aceeași zi.
Adică, atunci când decembristii au venit la piață, Nicholas era deja împăratul. În plus, Trubetskoi, care a
fost numit șef al revoltei, nu a venit în piață. Și au reușit să strângă trupele la numai 2 ore după ora
stabilită. În acest timp, forțele guvernamentale au fost trase la Piața Senatului, al cărei număr depășea
de 4 ori Decembricii. Nikolai se teme de entuziasmul mulțimii. Puțin mai târziu, artileria a fost trasă în
piață, care a decis rezultatul bătăliei. După câteva runde de împușcături, decembristii au fugit și au mers
la gheața Nevei. Conducerea a întreprins încă o altă călătorie pentru a organiza retragerea, dar au fost
concediați constant din arme, iar mulți s-au înecat în Neva. Chiar și mai multe cadavre și răniți au fost
aruncați în râu noaptea. Răscoala decembristă a fost suprimată. În acest caz, aproape 600 de persoane
au fost arestate, dar doar 289 au fost găsite vinovați, cinci dintre ei au fost spînzurați, restul au fost
deportați în Siberia. Motivul pentru care răscoala decembristă din 14 decembrie 1925 a eșuat, în multe
privințe, a fost inconsecvența acțiunilor participanților săi.

Sursă: https://olnafu.ru/formare/9607-revolta-deceniului-cauzele-%C3%AEnfr%C3%A2ngerii.html