Cântec despre oastea lui Igor

1. Nu se cade oare,
Fraţilor, să-ncepem
cu bătrâneşti cuvinte
povestea de răstrişte
a oastei lui Igor,
Igor al lui Sviatoslav?
2. Hai să-ncepem cântecul acesta
aşa cum s-a-ntâmplat în acea vreme,
iar nu cum plăsmuia Boian.
3. Căci meşterul Boian.
dacă voia cuiva
un cântec să-l strunească,
se strecura cu gândul
ca veveriţa-n pom,
ca lupul sur pe pământ.
ca şoimul cu pană porumbă sub nouri.
4. A răscolit el amintirea
Gâlcevilor din alte timpuri
şi-atunci mi-a slobozit
şoimi zece-n pâlcul lebedelor:
pe care mi-o prindea
aceea şi cânta
un cântec pentru laroslav bătrânul,
pentru Mstislav viteazul,
acel ce pe Deredea l-a-njunghiat
în faţa oştilor casoge,
şi pentru Roman cel frumos,
născut din Sviatoslav.
5. Boian, măi fraţii mei,
nu zece şoimi a slobozit
în pâlcul lebedelor,
ci degetele lui măiestre
le-a petrecut pe strune vii,
şi ele vuietară slavă cnejilor.
6. Să-ncepem dar povestea, fraţilor,
de la bătrânul Vladimir
la Igor cel de-acuma,
cel ce-şi încinse mintea cu virtutea-i,
şi inima cu bărbăţie-şi ascuţi;
7. şi, plin de duh de luptă,
porni cu oştile-i viteze
în Ţara poloveţilor,
pentru Ţara ruşilor.
8. Privi atuncea Igor
La luminatul soare
Şi-1 vede-ntunecându-se,
Şi cu-ntuneric învelindu-i oastea.
9. Şi zice Igor cneazul către oaste:
10. - «Măi fraţilor şi măi oşteni!
Mai bine să ne taie
Decât s-ajungem robi!
11. Hai, fraţilor, să-ncălecăm pe caii noştri repezi
Şi-apoi să privim albastrul Don».
12. Lui Igor mintea i-o cuprinse o flacără,
iar setea de-a gusta din Don
seninul arătat l-acoperi:
13. -»Ori am să-mi rup, grăi, măi fraţilor, cu suliţa
la celălalt capăt al câmpiei poloveţe,
şi capul să mi-1 dau, măi ruşii mei,
cu voi alături,
ori voi bea cu coiful meu din Don».
14. Hei! Boiane,
Tu, privighetoarea vremii vechi!
Tu să fi cântat aceste oşti,
Sărind cu-nchipuirea sus în pom.
Ori zburând, privighetoare, pe sub nori cu mintea.
Suflecând in slavă
a timpului pulpane amândouă,
scormonind pe drumul lui Troian
din câmpie până-n munte,
15. Aşa i-ai fi cântat
nepotului lui Igor:
16. »Nu furtuna îmi aduse şoimii
pe câmpia-ntinsă,
nu ciorile în cârduri se grăbesc
către Donul mare».
17. Ori aşa i-ai fi cântat,
meştere Boiane.
nepotului lui Veles:
18. »Nechează caii la Sula.
la Kiev mai sună slava.
Trâmbiţi trâmbiţează-n Novgorod,
steagurile-s gata la Putivl».
Igor doar pe frate-său l-aşteaptă,
pe iubitu-i frate Vsevolod.
19. Şi-i grăi atuncea
Vsevolod cel aprig ca un zimbru:
20. -»Singurul meu frate, singura lumină,
Igore, eşti tu!
Amândoi suntem noi
fii din Sviatoslav.
21. Pune şaua, frate,
pe caii tăi repezi,
22. căci ai mei în faţa Kurskului
gata stau cu şeile pe ei;
23. iar kurskanii mei
sunt voinici de seamă:
din pruncie înfăşaţi în scutece sub trâmbiţi,
legănaţi sub coifuri,
şi-alăptaţi din vârf de suliţă;
24. ei ştiu cărările,
cunosc vârtoapele,
au arcurile-ntinse.
li-s tolbele deschise,
săbiile ascuţite,
25. şi sar ca lupii suri pe câmp
căutându-şi sieşi cinste,
iar cneazului lor slavă’«.
26. Atuncea cneazul Igor
urcă-n scăriţă de aur
şi pleacă-n câmpia fără margini,
27. Soarele-i tăiase
Cu-ntunecime drumul;
28. noaptea, gemându-i cu vifor,
păsările le trezea;
fiarele urlau;
29. Div ţivlea din coama pădurii,
striga să-1 audă de departe
ţări necunoscute.
Volga şi Pomoria,
malurile Sulei,
Surojul. Korsunul
Şi. idole. tu din Tmutarakan!
30. Ci vin poloveţii
pe căi neumblate
către Donul mare;
scârţâiau în miez de noapte
telegile lor
ca lebedele speriate.
Igor duce oastea-i către Don.
31. De-acum prăpădul i-1 pândeşte
Pasărea de prin stejari.
Lupii urlă prin coclauri
si deşteaptă spaima;
vulturii cu ţipăt cheamă
fiarăle la stârvuri
latră vulpi la scuturi mohorâte.
32. O! Ţară, tu, rusească,
de-acum eşti dincolo de dâmbul din hotar!
33. Lungă este noaptea!
34. Zorii se aţâţară de lumină;
cuprinse ceaţa şesul;
35. tăcu privighetoarea,
porni gâlceava ciorilor.
36. Ai ruşilor fii mândri
împresurară şesul
cu scuturi purpurii,
căutându-şi sieşi cinste,
iar cneazului lor slavă.
37. Vineri până-n ziuă
ei călcară cetele păgâne poloveţe,
şi se repeziră ca săgeţi pe câmp,
răpiră mândre fete poloveţe,
şi aur mult cu ele
alese ţesături, mătăsuri scumpe;
38. din mantii şi din cojoace,
şi din podoabe poloveţe
făcură poduri peste bălţi.
şi peste locuri mlăştinoase.
39. Roşul steag
cu flamura lui albă.
roşul tui pe coadă de argint -
pradă-s a viteazului
fiu din Sviatoslav!
40. Dormitează-n câmp
viţa lui Oleg viteazul.
Departe mai zbură!
41. N-a fost zămislită ea pentru obidă,
nici pe seama şoimului
şi nici pe-a eretelui.
nici pe-a ta, corb negru,
păgâne poloveţ!
42. Fuge Gzak ca lupul sur,
iar Conceac croieşte drumul
către Donul mare.
43. Ziua doua, până-n ziuă foarte,
zori de sânge prevestesc lumina,
44. negri nori din mare se ridică,
gata să-nvelească patru sori;
printre nouri – fulgere albastre.
45. Trăsnete grozave au să fie!
Va ploua cu ploaie de săgeţi
de la Donul mare;
46. au să se frângă aicea suliţi,
aici au săbii să se ştirbească
în coifuri poloveţe
la valea Kaialei
lângă Donul mare.
47. O! Ţară, tu, rusească!
De-acum eşti dincolo de dâmbul din hotar!
48. Iată vânturile,
nepoţii lui Stribog,
suflă cu săgeţi de către mare
în oastea cea vitează a lui Igor;
49. duduie pământul,
apele curg tulburi,
pulberea-nveleşte câmpul.
50. Steagurile glăsuiesc -
poloveţii vin de către Don
şi de către mare;
51. şi din toate părţile
ostile ruseşti le-mpresurară.
52. Cu strigăt îngrădiră câmpul
fiii necuratului,
iar vitejii ruşi
cu scuturi purpurii 1-învăluiră.
53. Vsevoloade, zimbru aprig!
Stai în toiul luptei şi te aperi,
şi împroşti duşmanii cu săgeţi,
zdrobeşti, cu oţelite săbii, coifuri.
54. Oriunde sari tu, zimbrule,
strălucind cu coiful tău de aur,
cad păgâne tigve poloveţe;
55. sfârtecate-s coifurile-avare
de-ale tale paloşe călite,
tu, Vsevoloade, zimbru aprig!
56. Ce-i pasă de răni,
măi fraţilor, acelui ce-a uitat
mărirea, viaţa de belşug,
cetatea Cernigovului, prestolul
cel de aur al părinţilor,
şi pe drăgăstoasa lui soţie,
Glebovna preafrumoasa,
iubirea, mângâiere?!
57. Fost-au veacurile lui Troian,
trecut-au anii lui Iaroslav;
fost-au luptele lui Oleg,
Oleg al lui Sviatoslav.
58. Acel Oleg fu care urzi
cu paloşul gâlceava
şi semăna pământul cu săgeţi.
59. Pătrunde el, în scăriţă de aur,
la Tmutarakan în cetate;
60. răzbeşte vestea pân-la Vsevolod,
străvechiul falnic fiu
născut din Iaroslav,
61. iar Vladimir la Cernigov
în fiecare dimineaţă
urechile şi le-astupa.
62. Pe Boris Viaceslav, cneaz tânăr şi viteaz,
îl duse la pierzanie setea de slavă,
şi lâng-un arbor verde l-a culcat la râu sub giulgi de
moarte,
pentru obida căşunată
fratelui său Oleg, tânărului cneaz viteaz.
63. Tot de la Kaiala.
Sviatopolk purtă pe tatăl său
printre buieştri ungureşti.
către Kiev la sfânta Sofia.
64. Pe-atunci,
pe vremile lui Oleg Goreslavici.
se semăna şi răsărea gâlceava;
îşi prăpădeau avutu-n certuri
nepoţii lui Dajdbog;
şi-n uneltiri iscate printre cneji
viaţa omenească se scurta.
65. Pe-atunci arar se auzea
glas de plugar pe ţarina rusească,
dar corbii croncăneau adeseori,
sfădindu-se pe leşuri.
iar ciorile se indemnau pe graiul lor.
zburând la mortăciuni să se hrănească.
66. Aşa a fost în luptele acelea,
în bătăliile de-atunci;
ci bătălii ca asta nici c-au fost:
din zori de zi şi până seara,
de seara până-a se crăpa de ziuă
zburau săgeţile călite,
izbeau-se de coifuri săbii,
suliţi vâjâiau
67. în câmp necunoscut,
în ţara poloveţilor.
Pământul negru, sub copite,
e semănat cu oase,
cu sânge e udat:
amar ei au adus
în Ţara rusească.
68. Ce-mi răsună, ce s-aude
69. de departe dimineaţa până-n zori?
Igor dă cu oştile-ndărăt:
de Vsevolod, frăţânu-i drag.
i-e jale.
70. O zi mi se bătură,
a doua zi se bătură;
a treia zi spre miez de zi
steagurile igorene se-nclinară.
71. Aici se despărţiră fraţii
Pe malul repezii Kaiale.
72. Aici nu mai ajunse
vinul sângelui,
73. aici au isprăvit ospăţul
vitejii ruşi,
aici şi-au îmbătat nuntaşii,
şi s-au întins ei înşişi în ţărână
pentru ţarina rusească.
74. Se veştejeşte iarba de durere,
copacul se îndoaie cu amar până-n pământ.
75. Şi-au început, măi fraţilor,
timpuri de răstrişte,
pustiu-nvălui puterea.
76. Obida copleşi dârzia-n
nepoţii lui Dajdbog,
ea se-abătu.
fecioară-naripată,
peste Ţara lui Troian,
dădu din aripi ca o lebădă
la marea cea albastră, lângă Don;
şi plescăind,
a pus pe goană vremea-mbelşugată.
S-a curmat şi lupta
77. cnejilor contra păgânilor
căci frate către frate îmi grăia:
- «Âsta-i al meu şi ăsta-i tot al meu».
Au început să spună cnejii
de ceea ce e mic: – «Ăsta e mare!»
şi între dânşii se mâncau prin uneltiri,
78. iar păgânul năpădea biruitor,
de pretutindenea,
în Ţara rusească,
79. O, departe-şi luă zborul şoimul
punând pe goană păsările -
până la mare!
80. Dar oastea cea vitează a lui Igor
n-o să mai învie!
81. Strigă în urmă-i Karna,
iar Jelea gonea peste pământ rusesc,
82. cu flăcări împroşcând
din corn de foc.
Au izbucnit în plâns
femeile rusoaice şi au bocit:
83. - «De scumpii noştri noi de-acum
nici cu visul n-avem ce visa,
nici cu gândul n-avem ce gândi,
nici cu ochii n-o să-i mai vedem,
iar aur si argint,
în mâini, n-om mai ţinea!»
84. Şi gemu, măi fraţilor,
Kievul de amar,
iar Cernigovul de năpaste:
85. durere grea s-a revărsat în Ţara rusească,
tristeţea năpădi Ţara rusească;
nespusă jale
căzu peste ogorul rus.
86. Cnejii între ei se tot săpau
prin uneltiri;
87. iar păgânii, năvălind biruitori
în Ţara rusească,
luau de fiecare curte bir
o nevăstuică albă.
88. Aşa cei doi bărbaţi viteji,
Igor şi Vsevolod.
fiii lui Sviatoslav,
prin dezbinarea căşunată,
stârniră vechiul rău
pe care-1 adormise tatăl lor,
Sviatoslav cumplitul,
mare cneaz de Kiev,
89. ca furtuna:
cu ostile lui vajnice,
cu oţelite paloşe
a năpădit în ţara poloveţă,
răzbind peste coline şi coclauri,
râuri tulbură şi lacuri,
şi secă bălţi şi pâraie;
iar pe Cobiac păgânul,
chiar de la smârcurile mării,
din mijlocul călitei oşti poloveţene,
l-a smuls ca viforul,
şi-a-ngenuncheat Cobiac
tocma-n Kiev
la curţile lui Sviatoslav.
90. Când nemţii şi venezii,
când grecii şi moravii
lui Sviatoslav îi cântă slavă
şi căiesc pe cneazul Igor,
care în râul poloveţ,
pe fundul apelor Kaialei
a scufundat belşugul,
aurul rusesc l-a prăpădit.
91. Atuncea cneazul Igor
s-a aşezat din şa de aur.
în a robiei şa.
92. Mâhnite-s zidurile la cetăţi.
Iar veselia-i veştejită.
93. Iar pe coline, la Kiev,
Sviatoslav un vis avu tulburător.
94. - «Astă-noapte – zise – de cu seară,
în giulgiu negru mă-nvăliră,
pe un pat de tisă;
95. mi-au dat să beau vin vânăt
cu venin amestecat:
96. din tolbe goale aruncau păgânii
pe pieptul meu mărgăritare mari
97. şi ei mă mângâiau;
iar în palatu-mi daurit
podelele stau fără grindă sus;
98. toată noaptea, de cu seara,
corbii-ntunecaţi au croncănit
99. la Plesensk la marginea cetăţii;
din codrii Kianei
porniră corbii către marea mierie».
100. Şi ziseră boierii către cneaz:
101. - «Pe capetele noastre, doamne,
amarul a căzut de-acum;
102. căci iată cei doi şoimi zburară
de la părintescul tron de aur,
Tmutarakan – cetatea s-o cuprindă,
ori din Don să bea cu coiful apă.
Şi şoimilor acum li-s retezate
aripile de paloşe păgâne,
iară pe ei mi i-au legat
în chingi de fier».
103. întunecată fuse ziua ceea:
luminoşi doi sori au fost cuprinşi de întuneric,
doi stâlpi de purpură s-au stins,
şi două luni cu ei.
Oleg şi Sviatoslav,
s-au învelit cu beznă
şi-n mare s-au scufundat
şi au trezit grozavă sumeţie la Hinova.
104. La râul Kaialei
s-acoperi lumina de-ntuneric:
105. în Ţara rusească intrară poloveţii
ca puii de pardoşi.
106. Iar peste fală
stăpâneşte hula
107. şi silnicia peste omul slobod;
108. Div acum zace la pământ.
109. Şi, iată, ale goţilor
fecioare preafrumoase
au început să cânte
pe ţărmul mării cei albastre;
sunând din aurul rusesc,
ele cântă vremile lui Boz,
se bucură că Şarucan e răzbunat acum.
110. Iar noi, oşteni, tânjim
orfani de bucurie!
111. Atunci măreţul Sviatoslav
cuvânt grăi de aur,
amestecat cu lacrimi;
Şi zise:
112. – «Fiii mei.
Igor şi Vsevolod!
Prea degrabă începurăţi
să împlântaţi voi paloşul
în ţara poloveţilor,
căutându-vă doar slavă.
Ci fără slavă-i înfruntarăţi,
căci fără biruinţă aţi vărsat
sânge de păgân.
113. Inimile voastre vitejeşti
din vârtos oţel sunt făurite,
şi călite-n îndrăzneală.
114. Ai! dar ce făcurăţi voi
pletelor mele argintii!
115. Eu nu mai văd puterea
bogatului în oşti,
viteazului meu frate Iaroslav,
cu boieri şi voievozi din Cernigov,
şi cu tatrani şi cu şelbiri
şi cu topciaci şi cu revugi şi cu olberi.
Căci aceştia fără scut,
doar cu cuţitul din tureac,
sar cu strigăt şi zdrobesc duşmanii,
făcând să sune strămoşeasca slavă.
116. Dar voi v-aţi zis:
»Hai, noi să fim bărbaţii!
Să dobândim noi slava viitoare,
iar celei vechi tot noi să-i fim părtaşii!»
117. Au de mirare-i, fraţilor,
ca iarăşi un bătrân să-ntinerească?
118. Când şoimul, primăvara,
penetul şi—l noieşte,
goneşte păsările sus,
iar cuibul nu şi—1 lasă în obidă.
119. Dar altu-i nenorocul -
eu de la cneji n-am ajutor:
120. »vremurile s-au întors în rău.
121. Iată cei de la Rimov
gem sub săbii poloveţe,
iar Vladimir de răni.
122. Vai şi-amar de al lui Gleb urmaş!»
123. Mărite cneaze Vsevolode!
Nu-ţi vine de departe nici prin gând să zbori,
să străjuieşti tronul de aur părintesc?
124. Tu doar, vâslind, poţi trece Volga.
iar Donul l-ai putea seca cu coifurile.
125. Dacă ai fi aicea tu:
pe o nogată am lua o roabă,
un rob pe o rezană.
126. Căci tu atunci cu suliţi vii peste uscat -
cu ai lui Gleb fii îndrăzneţi!
127. Tu, aprige Riurik, tu, Davide!
Nu la voi pluteau voinici-n sânge
cu coifuri aurite?
128. Nu ale voastre oşti viteze
rănite-n câmp necunoscut
de paloşe călite
răcneau ca zimbrii?
129. Puneţi picioru-n scăriţe de aur.
pentru obida vremii noastre, domnilor,
să apărăm Ţara rusească,
rănile lui Igor să le răzbunăm,
Igor fiul aprig a lui Sviatoslav!
130. Tu, mult preaînţelepte Iaroslave,
tu, ce stîpâneşti peste Haliciu!
Sus mai stai pe tronul tău
cel făurit din aur
Tu munţii ungureşti i-ai zăvorât
cu oştile-ţi de fier,
craiului tăindu-i drumul,
Dunării zăgăzuindu-i porţile,
zvârlind prin nouri bolovanii grei,
statornicind judeţul tău până la Dunăre.
131. De teama ta ştiu ţări îndepărtate,
tu porţile Kievului descui,
sultanii peste ţări îi săgetezi
din părintescul tron de aur.
132. Săgetează, doamne, pe Conceac
robul păgân,
pentru Ţara cea rusească,
pentru rănile lui Igor,
aprigul fecior din Sviatoslav!
133. Romane, tu, aprige,
şi tu, Mstislave!
Cuget vitejesc pe voi vă-ndeamnă
să vă gândiţi la biruinţi.
134. Sus pluteşti, ca şoimul pe aripi de vânt,
pasărea să-ntreci în fapte bărbăteşti,
în îndrăzneală.
135. Căci voi aveţi voinici de fier
cu coifuri latineşti,
vuitu-mi-a de ei pământul,
şi multe ţări: Hinova,
ţara Liftei, Deremela şi Iatveaga,
iar poloveţii-n faţa lor
asvârliră suliţele,
şi-nchinară capetele
sub oţelitele lor săbii.
136. Ci, cneaze Igor, de-acuma
lumina soarelui e-ntunecată,
şi nu a bine codru-şi cerne frunza:
137.
138. pe Sula şi pe Ros
şi-au împărţit cetăţile păgânii.
Şi a lui Igor oaste de viteji
nu mai învie!
139. Te strigă Donul, cneazule,
Şi la izbândă cheamă cnejii.
140. Olgovicii, vitejii cneji,
au şi sosit la luptă.
141. Ingvare, şi Vsevoloade,
şi tustrei voi fii ai lui Mstislav,
viţă dintr-un cuib de pajuri!
Voi n-aţi cucerit prin sorţile izbânzii
ţinuturile voastre!
142. Unde-s coifurile voastre de-aur,
suliţele din Lehia,
scuturile?
143. Zăvorâţi voi porţile câmpiei
cu ascuţitele voastre săgeţi
pentru Ţara cea rusească,
pentru rănile lui Igor,
aprigul fecior din Sviatoslav!
144. Acum apele Sulei nu mai trec
in valuri argintii
la Pereiaslavl-cetate,
iar Dvina curge ca o baltă
pe la cumpliţii poloveţi,
sub strigăte păgâne.
145. Singur numai Iziaslav,
fiul lui Vasilko,
a zăngănit cu paloşele-i ascuţite
în coifuri de litvani;
a zdrobit el slava lui Vseslav,
bunicul său,
şi însuşi el a fost apoi zdrobit
sub scuturi mohorâte,
pe iarba sângerată,
de paloş de litvan
146. şi singur mi-şi grăi cu dor şi jale:
147. - «Cneazule, oştirea ta
o-nveliră păsări cu aripa,
iar fiara sângele îi linse!»
148. Nu era cu dânsul
frate-său Briaceslav,
nici frate-său Vsevolod.
In singurătate
sufletu-i se scurse
din trupu-i de viteaz,
ca mărgăritarele
prin colan de aur.
149. Glasurile se mâhniră,
veselia veşteji.
Trâmbiţi trâmbiţează-n Gorodno.
150. Iaroslave, tu
şi voi, nepoţii toţi ai lui Vseslav!
Aplecaţi odată steagurile,
Iar paloşele învrăjbite
puneţi-le-n teacă;
151. v-aţi despuiat de-acum
de slava strămoşească.
152. Căci aţi adus cu certurile voastre
în Ţara cea rusească pe păgâni,
peste avutul lui Vseslav.
153. Cu vrajba, silnicia ne veni
din Ţara poloveţă!
în veacu-al şaptelea
al lui Troian,
154. Vseslav aruncă zaruri
pentru fecioara dragă lui.
155. Cu cugetul viclean
porni pe cal atuncea spre Kiev,
şi tronul cel de aur
al marelui cneaz de Kiev
cu coada de la steag l-atinse.
156. Plecă de-aici ca fiara fioroasă
şi de la Belgorod în miez de noapte,
de după perdea de ceaţă vineţie,
157. -naintea zilei a plecat,
şi la Novgorod
deschise porţile.
slava Iaroslavilor zdrobind-o;
158. apoi de la Dudutki
sări ca lupul la Nemiga.
La Nemiga snopii-i fac din capete,
îmblătesc cu îmblăcie de oţel,
pe arie aşază viaţă
şi vântură din trupuri suflet.
159. La Nemiga ţărmurile
nu cu roadă fost-au semănate:
fost-au semănate
cu oasele feciorilor Rusiei.
160. Vseslav cneazul
osândea pe oameni,
şi-n cetăţi la cneji el hotăra;
iar noaptea alerga ca lupul:
-nainte de-a cânta cocoşii,
el ajungea de la Kiev
şi până la Tmutarakan,
lui Hors marelui
el drumul i-1 tăia.
161. De utrenie-i sunau lui clopotele
La sfânta Sofia-n Poloţk,
iar el le auzea de la Kiev.
162. Deşi avea el duh de vrăjitor
în trupu-i plin de bărbăţie,
dar tare des năpastele-1 păşteau.
163. Lui, meşterul Boian
şi înainte i-a cântat, i-a descântat
cu tâlc zicând:
164. -»De judeţ dumnezeiesc nu scapă
nici vicleanul, nici isteţul,
nici pasărea măiastră».
165. O, gemi, Ţară rusească,
de timpul de demult,
de cnejii dinainte
aminte aducându-ţi.
166. Pe Vladimir bătrânul
n-ai fi putut să-1 pironeşti
pe-ale Kievului coline;
167. steagurile lui acuma sunt
ale urmaşilor lui Riurik parte,
parte ale urmaşilor lui David.
dar ele fâlfâie a dezbinare.
168. Cântă suliţele!
169. La Dunăre s-aude
glasul Iaroslavnei;
ca cucul, nevăzut ea cântă-n zori.
170. -»Zbura-voi – zice ea -
ca un cuc pe Dunăre,
171. muia-voi în apele Kaialei
mânecă de breb.
172. obloji-voi cneazului
sângerânde rănile
pe trupul său voinic.»
173. Boceşte Iaroslavna până-n zori
la Putivl pe ziduri şi grăieşte:
174. -»O, vântule, tu, viforos,
de ce sufli, doamne, aşa tare,
175. de ce slobozi pe-aripile-ţi uşoare
săgeţi hinoviene
peste oştenii celui ce mi-i drag?
176. Au nu-fi ajunge fie-n înălţimi
să sufli pe sub nouri,
să legeni vasele pe mare?
177. De ce baţi tu în bucuria mea
cum baţi, doamne, firul de năgară?»
178. Iaroslavna-n zori de ziuă cântă
în cetate la Puţi vi pe zid:
-»O, tu, Niprule mărite!
Tu munţi de piatră sfărâmat-ai
prin ţara poloveţă;
179. luntrile lui Sviatoslav le-ai legănat
până la oastea lui Cobiac:
180. leagănă tu, doamne, pân-la mine
pe iubitul meu,
lacrimi să nu-i mai trimit
dimineaţa-n zori până la mare.»
181. Iaroslavna plânge până-n zori
pe zid la Putivl aşa grăind:
182. -»Soare, tu, de trei ori luminate!
Tuturor eşti cald şi mândru.
183. Pentru ce, stăpâne, ai trimis
razele tale fierbinţi
peste oştenii dragului meu drag?
In câmpul fără apă
arcurile le-au plesnit de sete,
tolbele li s-au chircit de-amar.»
184. Freamătă în miez de noapte marea;
vin vârtejele cu neguri.
Dumnezeu lui Igor
îi arată drumul
din Ţara poloveţâ.
în Ţara rusească,
la părintescul tron de aur.
185. Asfinţit de seară,
Igor doarme şi nu doarme,
Igor în cuget măsoară
câmpul de la Donul mare
până la Doneţul mic.
186. Fluieră Ovlur la miezul nopţii după cal.
de dincolo de râu:
cneazului îi dete a pricepe:
Igor cneazul să nu zăbovească:
Ovlur strigă,
187. se zgudui pământul,
foşnet dete iarba,
forfotiră corturile poloveţe.
188. Iar cneazul Igor ca o helge sări-n stufiş.
apoi, ca lişiţa cea albă-n apă:
189. se azvârli pe-un sprinten cal,
şi iar descăleca, sărind ca lupul,
190. fugind unde Doneţu-şi are cotul:
zbura sub neguri ca un şoim.
lebede vânând şi gâşte,
de prânz, de-amiază şi de cină.
191. Când Igor ca un şoim zbura,
Ovlur ca lupul alerga din urmă,
rouă scuturând-o de pe ierburi:
căci, sub ei amândoi
caii repezi li se prăpădise.
192. Şi grăi Doneţul:
193. -»O, tu cneaze Igor,
nu e mică fala ta,
nici mânia lui Conceac
dar nici veselia
în Ţara rusească!»
194. Şi răspunse Igor:
195. -»O, Doneţule!
Nu e mică fala ta
de-a legăna un cneaz pe valuri
şi de-ai aşterne pat de iarbă verde,
pe ţărmurile tale argintii,
ori de-a-1 învălui în bură caldă
la umbra arborelui verde;
196. l-ai păzit în apă
cu năgâţii-n stoluri,
cu pescăruşii tăi pe valuri
cu raţele în cârduri prin văzduh.»
197. Nu-i tot aşa, se spune, apa Stugna.
Cu scurgerea-i înceată,
înghiţind la văi străine şi la gârle,
lărgindu-se la gură,
a zăvorât în fund
pe cneazul tânăr Rostislav.
La ţărmu-i negru
198. se topeşte maică-sa
după cneazul tânăr Rostislav,
199. florile s-au ofilit de jale,
iar codrul, de amar,
crengile-şi îndoaie la pământ.
200. Dar nu ţărcile pornesc să ţipe,
Căci pe urmele lui Igor
vine Gzak şi cu Conceac.
201. Corbii nu mai croncănesc,
amuţiră ciorile,
ţărcile nu mai ţipară, sus pe crengi se cocoţară;
202. doar ciocănitoarele tot ciocănind
calea o arată către râu,
iar privighetorile vestesc
cu vesel cântec răsăritul.
203. Zise Gzak către Conceac:
204. - «De zboară şoimul către cuib,
vom săgeta pe şoimuleţ
cu săgeţi de-a noastre aurite».
205. Conceac zice către Gzak:
206. - «De zboară şoimul către cuib.
pe şoimuleţ în laţ îl prindem
cu-o preafrumoasă fată.»
207. Şi-i spuse Gzak iar lui Conceac:
208. -»De-om pune împreună şoimuleţul
cu fata cea frumoasă,
nici şoimuleţi nu vom avea,
nici fata cea frumoasă,
şi păsările ne vor bate
chiar aici în şesul poloveţ.»
209. A zis Boian,
zămislitor de cântece
de fată, pentru Sviatoslav
şi pentru Iaroslav bătrânul,
de Oleg iubiţi:
210. - «Greu i-e fără umeri capului,
trupului mai rău i-i fără cap» -
iar Ţării ruseşti fără de Igor.
211. Străluceşte soarele pe cer -
cneazul Igor în Ţara rusească.
212. La Dunăre fetele cântă,
glasurile lor străbat
peste mare la Kiev.
213. Prin Boriciov Igor, călare
merge către Pirogoştea
la hramul Născătoarei.
214. Satele se bucură,
cetăţile sunt vesele.
215. Iar de cântarăm cnejilor bătrâni,
hai să cântăm apoi şi celor tineri:
216. Lui Igor Sviatoslavici slavă,
şi aprigului zimbru Vsevolod,
şi fiului lui Igor, Vladimir!
217. Să trăiţi voi cneji,
şi voi oşteni,
să luptaţi pentru creştini
împotriva oştilor păgâne!
218. Slavă cnejilor şi oastei!
Amin.