DIVERSITATEA CULTURALA

În fiecare an la data de 21 mai este marcată Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru
dialog şi dezvoltare, stabilită la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi
Cultură (UNESCO), care joacă un rol important pe plan mondial în promovarea diversităţii
culturale. Diversitatea culturală oferă idei şi perspective noi care ne îmbogăţesc vieţile în
nenumărate moduri, permiţându-ne tuturor să creştem şi să ne dezvoltăm împreună , arată
Directorul General al UNESCO, Irina Bokova, în mesajul său din 2017 conform site-ului
UNESCO. Astăzi este o oportunitate pentru noi toţi să sărbătorim beneficiile extraordinare ale
diversităţii culturale, inclusiv bogatul patrimoniu al omenirii, şi să ne reafirmăm angajamentul de
a construi o lume bazată pe valorile dialogului intercultural.
Diversitatea culturală: o valoare a comunităţii internaţionale
Definirea conceptului de „diversitate culturală” nu constituie o misiune uşoară, în special
dacă avem în vedere una dintre componente sale şi anume cultura, care, are un caracter extrem de
dinamic. Astfel, cultura poate fi privită atât în sens restrâns (concepţia tradiţională) care vizează
doar arta şi literatura, cât şi în sens larg (concepţia antropologică),care include, pe lângă artă,
literatură şi tradiţii, modurile de viaţă, modurile de a trăi împreună, sistemele de valori etc.
Să ne oprim la noţiunea de cultură în sens antropologic, cu atât mai mult cu cât numai o
astfel de abordare ar fi de utilitate maximă atunci când s-ar pune problema protejării diversităţii
culturale. În sens antropologic, cultura se înfăţişează, în întregime, ca „un concept subiectiv,
capabil să primească înţelesuri diferite în funcţie de popoarele şi contextele diferite”, ea putând fi
utilă în protejarea drepturilor culturale pe care le deţin membrii minorităţilor. Nu este negatǎ
utilitatea şi importanţa concepţiei tradiţionale. Aceasta, la rândul ei, este foarte potrivită atunci
când vine vorba despre membrii minorităţilor, constituind un instrument util pentru „desenarea”
dorinţei acestor membrii de a-şi păstra diferenţele culturale.
O definiţie a culturii potrivit concepţiei tradiţionale este cea a lui Lyndel Prott: „cultura
reprezintă cele mai înalte realizări ale oamenilor: lucrările muzicale, filosoice, literare, artistice şi
arhitecturale, tehnici şi ritualuri care au inspirat umanitatea şi care pot fi percepute de comunităţi
ca cele mai înalte realizări ale lor totalitatea cunoştinţelor şi practicilor, intelectuale şi materiale,
ale fiecăruia dintre grupurile particulare ale unei anumite societăţi şi într-o anumită măsură, a
societăţii ca întreg. De la mâncare la îmbrăcăminte, tehnici casnice la tehnici industriale, de la
formule de politeţe la mass-media, de la ritmul de lucru la reguli de familie, toate practicile umane,
toate materialele inventate sau manufacturate au legătură şi constituie, în toate relaţiile lor şi în
totalitate, cultura”.(L. Prott, “Cultural Rights as People’s Rights in International Law”) Principiile
fundamentale care stau la baza recunoașterii diversitǎții culturale ca valoare a comunităţii
internaţionale sunt :
– considerarea diversităţii culturale ca şi patrimoniu comun al umanităţii

– trecerea de la diversitatea culturală, la pluralismul cultural.

 Teoria culturii este considerată a fii extrem de complexă, fiind construită pe modelele
culturale care pornesc de la o anumită percepție, semnificație, misiune atribuită culturii. Cultura
trebuie privită ca fiind un produs al activitătii omului, al individului uman care privește critic atât
natura cât si societatea. Ea este privitǎ prin douǎ perspective :

– Perspectiva antropologică care abordează conceptul de cultură din perspectiva unei lumi umane,
nevoia reproducerii sociale pe care indivizii umani doresc sǎ o asigure.

– A doua perspectivǎ, cultura nu se ocupă decât de probleme spirituale sofisticate fiind nevoie de
o inițiere specială în scopul înțelegerii acestor aspecte.
Cultura, în general, are ca scop crearea unui efect asupra realității înconjurătoare. Ea este cea
care descrie demersul acțiunii umane, se adapteazǎ, se corecteazǎ, se reconstruiește în funcție de
acest demers. Cultura trebuie înțeleasă ca o entitate vie, o trăsătură fundamentală care face
societatea în care trăiesc oamenii, să fie constient umană. Relația dintre tradiție și inovație este
prezentă în cele mai vechi forme culturale.
Suntem datori a înțelege sensurile actuale ale culturii, apropierea de alte culture și nu ȋn
ultimul rậnd conștientizarea propriilor valori culturale.
Aș vrea sǎ subliniez aici importanța cunoașterii și aprecierii culturii naționale și sǎ ne definim
bine locul culturii noastre naționale în cadrul culturilor lumii.
Sǎ definim cultura ca pe un atribut universal al umanității, având în același timp rădăcinii
naționale. Ca sa cunoști pe altul trebuie sǎ te cunoști pe tine.
Cum se poate promova dialogul ȋntre culturi și civilizaţii ?
Pentru ca acest dialog să reușească trebuie găsite soluţii adecvate care să ducă la o situaţie
generatoare de justiţie, stabilitate, pace și securitate. În loc să ne ignorăm ar trebui să ne ȋnţelegem
unul altuia cultura, civilizaţia de unde venim. Cunoașterea și recunoașterea mutuală permite
promovarea ȋncrederii care poate ajunge la o veritabilă cooperare și dezvoltare a solidarităţii. Ori
pentru a stabili acest dialog trebuie să ȋncepem prin a ne cunoaște unul cu altul, să valorizăm ce
avem ȋn comun și trebuie să credem ȋn puterea și virtuţile solidarităţii.
Dar cum?
Trebuie mai ȋntâi să ne cunoaștem pe noi, să ne recunoaștem și să ne facem cunoscuţi. Aceasta
presupune o ȋntoarcere la surse, dar o ȋntoarcere liberatoare. Trebuie să spargem cochilia
tradiţiilor, să neutralizăm tabuurile și să ȋndrăznim să punem sub semnul criticii tot ceea ce ne face
sa fim departe unul de altul, să reţinem ceea ce facilitează deschiderea noastră fără reţinere.Să-l
cunoaștem pe altul cu simpatie, să-i cunoaștem istoria, religia, credinţele, obiceiurile, tot ce face
singularitatea sa și să ȋncercăm interferenţe fecunde și ȋntâlniri care să ne ȋmbogăţească. Putem de
asemenea să ne ȋntrebăm de ce este necesar acest dialog? Aș spune că acest dialog cu altul s-a facut
astăzi mai mult ca niciodată, necesar pentru că notiunea de EU se găsește ȋn profunzimea celuilalt.
Aceasta este o atitudine unde recunoștinţa, modestia și generozitatea se conjugă pentru a induce
un respect mutual și solidaritate . Martin Buber avea dreptate când spunea că omul este prin
excelenţă un homo dialogus, că suntem incapabili de a ne realiza fără comunicare, cu cel de lângă
mine, cu umanitatea, cu creaţia și cu Creatorul. Totul este comunicare. Acest dialog este bazat pe
reciprocitate și responsabilitate. Iar responsabilitatea există doar acolo unde este răspunsul real al
vocii umane. În opera sa celebra”Eu si Tu”, Buber subliniază atitudinea duală cu privire la lume:
relaţia EU-TU, EU și ACESTA. Nici EU, nici TU nu trăiesc separate. În centrul acestui dialog se
află ȋntâlnirea dintre doi SUVERANI: EU și TU, dar niciunul dintre ei nu ȋncearca a impresiona
pe altul, din contra amândoi pregătiţi pentru o relaţie autentică ȋntre două fiinţe umane care trăiesc
din plin ȋn sfera interumană. Nu o ȋntâlnire trăită ca o comunicare banală ci ca o realitate
existenţială.
Vrem sau nu vrem să recunoaștem, toată istoria noastră este fondată pe această relaţie EU-
TU, EU și altul. Şi avem multe exemple ale culturilor și curentelor filozofice . De exemplu, este
cert că islamul și arabii datorează măreţia și gloria lor unui potenţial endogen, dar ȋn același timp
și aportului venit din partea altora: Greci, Persani, Indieni, Chinezi, Africani, Berberi, Creștini,
Evrei. Putem să ȋnţelegem miracolul grec fără aportul Orientului și fără contribuţiile Egiptului?
Putem ȋnţelege bogăţiile culturale și materiale ale Europei și Occidentului fără expansiunea ȋn
Africa, Asia sau ȋn America precolumbiană? Datoria Occidentului faţă de emisfera sudică este
enormă. Aristotel a putut intra ȋn Europa datorită filozofilor arabi, via Andaluzia. Cruciadele au
favorizat și ele osmoza ȋntre ORIENT și OCCIDENT. Ce să spunem de Sicilia, ȋn timpul regilor
normanzi, și cel mai mult sub regimul regelui Frédéric II Hohenstaufen?
După ani de zbucium, ȋn care vrând nevrând ne-am contopit unii cu alţii, a venit timpul
când toată istoria noastră sa fie pusă ȋn slujba libertăţii, democraţiei, justiţiei și solidarităţii ȋntre
popoare. Toate instituţiile educative, școli, universităţi, institute culturale, ministere, ar trebui să
promoveze dialogul ȋntre civilizaţii și religii, să muncească pentru stabilirea legăturilor de
prietenie, de cooperare și stimă reciprocă ȋntre popoare, indiferent de rasă, cultură și confesiuni.
Este o filozofie de deschidere, de adevărată solidaritate ȋntre oameni și o recunoaștere a identităţii
și specificului fiecăruia, fără excludere, de a recunoaște și al respecta pe celălalt. Fiecare proiect
de educare și formare a tinerei generaţii de astăzi trebuie să ţină cont de dimensiunea pluriculturală
a societăţii noastre, ȋn vederea unui schimb de idei sincer, lucid și adevărat. Pentru a atinge aceste
nobile obiective, care sunt ȋn strânsă legătură cu difuzarea lor și a cunoștinţelor referitoare la ele,
este necesară o profundă cunoaștere a popoarelor, a civilizaţiilor și religiilor lor, pe baza unor studii
care acoperă diferite domenii de cunoaștere, fie legare de om, de viaţă sau natură. Pentru a
convinge și a obţine ȋncrederea interlocutorului, trebuie să ne cunoaștem propria istorie și propria
cultură, departe de tot “ a priori” și tendinţe selective. Această temeinică cunoștinţă de sine (om,
mediu, istorie, cultură) poate oferi o politică responsabilă de gestionarea prezentului și de percepţia
viitorului , o bază de reflecţie și o sursă de inspiraţie. Plecând de la aceste principii, trebuie
favorizat contactul, difuzarea cunoștinţelor, dezbaterea ȋn toată libertatea ei, departe de orice
tabuuri, animate de ȋncredere și respect. Pentru o astfel de acţiune trebuie organizate conferinţe,
ȋntâlniri cu personalităţi internaţionale, oameni proveniţi din culturi, medii și religii diferite,
conferinţe care să aibă drept subiect de dezbatere, trecutul, prezentul și viitorul nostru, al
TUTUROR, o bună cunoștinţă de sine și a celuilalt. Trecutul face apel la conștiinţa noastră pentru
o mai bună organizare a prezentului și crearea viitorul nostru . Pentru a fi fiabil și viabil, fiecare
proiect, indiferent de subiectul abordat, necesită trei suporturi: Cunoștinţa, Amintirea și Speranţa,
cu alte cuvinte credinţa ȋn Om și cultul umanului. Să fim capabili să ne prezentăm noi ȋnșine ȋn
faţa noastră și a altora, să ne facem cunoscute cunoștinţele, cultura și ambiţiile noastre, pentru
construcţia unei societăţi echilibrate, fondată pe respectul valorilor universale, ale umanitaţii, ȋn
armonie și ȋnţelegere cu cei din jurul nostru. Dialogul dintre culturi nu este “panaceul universal”,
nici răspunsul la toate ȋntrebările noastre, dar valorile noastre pot fi punctul de plecare al unui lung
proces de interacţiune pentru aplicarea și respectarea concretă a drepturilor omului și a tuturor
valorilor umane.

Trebuie să devenim conștienți de modernitatea societǎții noastre,de faptul cǎ trebuie sǎ o

perfecționǎm și in același timp trebuie sǎ stimulǎm protejarea, cunoașterea și aprecierea pentru
propria cultură, pentru rădăcini și pentru identitate,sǎ încurajǎm deschiderea și interesul pentru
celelalte culturi. Astfel se realizeazǎ o îmbogățire a dialogului intercultural.
Conceptul de diversitate culturală se bazează pe schimburi schimburi: schimb de oameni;
schimb de idei, schimb de bunuri și servicii culturale. Pentru a folosi vocabularul artei
contemporane, „diversitatea culturală nu este o natură moartă, ci este un happening”.Simbolul
cultural ocupă un loc major în viața unei comunităti, fiind capabil să definească și să contureze
complexitatea unei societăti. Simbolul cultural constituie o însumare a unor experiențe prin care
colectivitatea se exprimă, asigură continuitatea experienței vieții în comun. Simbolurile culturale
pot fi materiale ori spirituale, regionale ori general umane. Cucuteni, IA romậnescǎ, Cǎlușarii,
Mihai Eminescu, Brậncuși, Enescu, Mǎrțișorul, Porțile din Maramureș … sunt simboluri vii ale
culturii romậnești, simboluri culturale identitare ale României, pline de sacru şi de istorie, cultură,
civilizaţie şi spiritualitate. Şi, astfel trebuie să şi rămână. Conservarea identitǎții culturale și
deschiderea interculturalǎ sunt o exigenţă a educaţiei contemporane. Multiculturalismul fiind o
bogăţie potenţială, cu condiţia să nu diminueze sau să anuleze identitatea fiecărei culturi şi sǎ se
poatǎ converti într-un veritabil interculturalism.

GRADINITA RACACIUNI
ED. TANCAU MARIA
PROF.PT. INV. PRESCOLAR DITOIU ALINA
PROF PT INV. PRESCOLAR POPA DORINA MARIA