Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs 03 MG3-RO - Patogenia Generala A Bolilor PDF
Curs 03 MG3-RO - Patogenia Generala A Bolilor PDF
Concepţia psihosomatică
Fiinţa umană este considerată astăzi având o existenţă tridimensională: bio-
psiho-socială. Concepţia psihosomatică urmăreşte să evidenţieze rolul factorilor
psihici în patologia bolilor somatice şi analizează raporturile de cauzalitate între
stresul psiho-emoţional şi boală. Stările conflictuale psihice se transpun în tulburări
somatice prin perturbarea activităţii nervoase somatice, vegetative şi endocrine. Prin
somatizarea unui afect se înţelege totalitatea fenomenelor neurovegetative,
circulatorii, respiratorii, hormonale, etc. care însoţesc orice stare afectivă.
Sarcina clarificării teorii psihosomatice şi a psihanalizei ca metodă de
tratament nu este deloc uşoară dată fiind complexitatea fenomenelor psihice ale
individului integrat în relaţiile sale multiple de natură biologică şi socială.
Întemeietorul psihanalizei este Sigmund Freud (1856-1939), medic de formaţie
multivalentă: anatomopatolog, neurolog şi psihiatru.
El porneşte în mod consecvent de la ideea că activitatea psihică este legată
de funcţia creierului mai mult decât a oricărui organ. Înainte de lenta şi complicata sa
inserţie în contextul relaţiilor sociale, care îi vor da adevărata sa determinare
psihologică, organismul omului vine pe lume prevăzut cu o serie de “pulsiuni”
(trebuinţe) montate biologic, care-l excită din interior, cerându-şi satisfacţia într-un
mod imperios şi necondiţionat. Pulsiunea îi apare lui Freud ca un “concept limită între
psihic şi somatic”. Se recunoaşte în acest fel psihicului, legătura indisolubilă cu
fiziologicul. Freud distinge în sfera psihicului două sisteme ierarhizate: inconştientul şi
conştientul, suplimentate de un preconştient.
Inconştientul este considerat realitatea esenţială a psihicului, chiar psihicul
însuşi. “Inconştientul este asemănat cu un cerc mare care ar include conştiinţa ca pe
un cerc mai mic. Nu poate exista fapt de conştiinţă fără o preparaţie inconştientă, în
timp ce inconştientul se poate lipsi de stadiul conştient.”
Conştiinţa este privită ca un simplu organ de percepţie interioară, fără
consistenţă şi lipsit de memorie. Conştiinţa “nu este decât un organ de simţ care
permite perceperea calităţilor psihice”.
Conţinutul inconştientului constă dintr-un nucleu de “formaţiuni psihice
moştenite”, analoage cu instinctele animalelor, la care se adaugă produsele de
refulare, adică reziduurile inutilizabile eliminate în cursul dezvoltării ontogenetice a
individului. Aceste elemente respinse de conştiinţă nu se împacă însă cu exilarea în
inconştient şi încearcă în permanenţă, folosind stratageme şi subterfugii, să revină în
arena conştiinţei, unde se poate realiza integral plăcerea şi astfel se reduc tensiunile
energetice. Ernest Jones vedea în acest principiu al plăcerii un analog al
“homeostaziei” despre care va vorbi Walter Cannon. “Mecanismele fundamentale de
reglare a proceselor psihice – notează Jones – sunt tendinţele de a căuta plăcerea
prin descărcarea tensiunilor psihice şi evitarea în acest mod a durerii, pe calea
prevenirii acumulării de energie psihică.
Conflictul intrapsihic dintre inconştient şi conştiinţă impregnează întreaga viaţă
a individului. “Principiului plăcerii”, propulsat de inconştientul axat pe viaţa
biologică, animală, i se opune “principiul realităţii”, promovat de conştiinţa centrată
pe viaţa social-morală a omului, generatoare de constrângeri fireşti. Presiunile
inconştientului asupra conştiinţei duc la manifestări morbide, la dramatice tulburări de
echilibru, la acte de comportament absurde, enigmatice. Evaluînd cu obiectivitate,
trebuie să recunoaştem ponderea alarmantă a motivaţiei inconştiente, nu numai în
comportamentul patologic, dar şi în cel cotidian.
Întemeiat pe analiza a nenumărate cazuri, patologice şi normale, Freud
afirmă, pentru prima oară în mod categoric, că în viaţa psihică nu există nimic
arbitrar, nimic întâmplător şi nedeterminat. Totul, până la cele mai insignifiante
gesturi, cuvinte, idei, emoţii au fie o cauză conştientă, fie de cele mai multe ori o
cauză ascunsă în structurile adânci ale inconştientului, ca atunci când este vorba de
uitări de nume, pierderi de obiecte, greşeli de pronunţie, greşeli de scris, substituţii de
cuvinte, intervertiri de expresii, fenomene pe care el le clasifică în categoria
manifestărilor de psiho-patologie cotidiană.
Psihanaliza are meritul de a fi iniţiat un nou mod de investigaţie a pacientului
în elaborarea diagnosticului.
Limitându-se iniţial la patologia nevrozelor, psihanaliza şi-a extins câmpul de
cercetare asupra întregii semiologii medicale. Vechea zicală, “nu există boli, ci
bolnavi”, dobândeşte o nouă accepţie, psihologică.
Concepţia informaţională
Concepţia informaţională în patologie stipulează ideea conform căreia starea
de sănătate presupune păstrarea unei anumite ordini într-un mediu mai puţin
organizat. Pentru aceasta, organismul dispune de mecanisme de reglare funcţională
după două principii:
n principiul reglării prin programare (reglare genetică);
o principiul reglării prin feed – back.
Mecanismele de reglare au nevoie de substanţe, energie şi informaţie.
Informaţia este elementul de bază, care asigură eficacitatea mecanismelor de
reglare.
Orice tulburare a recepţionării, transformării, transmiterii sau conservării
informaţiilor are repercursiuni asupra modului de desfăşurare a proceselor
metabolice. Acest fapt este unanim acceptat pentru informaţia genetică dar este
adevărat şi pentru celelalte forme de informaţii folosite de organismul uman. Rezultă
deci că toate moleculele organismului conţin o anumită informaţie determinată, pe de
o parte, de compoziţia lor atomică şi pe de altă parte de configuraţia sa spaţială.
Noile progrese înregistrate în biologia moleculară impun aprofundarea patogeniei
până la nivel molecular. Aşadar, patologia informaţională poate reprezenta
mecanismul principal al unor boli, la care se poate ajunge printr-o tulburare
cantitativă sau/şi calitativă a aportului, a procesului de transmitere şi de prelucrare a
informaţiei.
Agenţii patogeni (chimici, infecţioşi, traumatici) determină modificări ale
informaţiei moleculare. Ei pot provoca modificarea receptorilor de la nivelul
membranelor celulare şi eliberarea unor informaţii antigenice sechestrate,
declanşând astfel o reacţie autoimună.
Faptul că recunoaşterea imună priveşte numai o anumită porţiune din
structura moleculară, face ca, uneori, moleculele proprii să fie confundate cu unele
molecule străine. Din aceleaşi motive, uneori vor putea fi tolerate molecule proprii
alterate, insuficient modificate pentru a declanşa o reacţie imună eficace, aşa cum se
întâmplă în cancer.
Pentru a realiza o stare de funcţionare optimă, mecanismele de reglare
necesită o cantitate optimă de informaţie. Scăderea ca şi creşterea aportului
informaţional nu sunt bine tolerate. Scăderea este resimţită ca o stare neplăcută de
oboseală, de plictiseală progresivă, de indiferenţă, ce poate ajunge până la
halucinaţii şi delir. Nici creşterea volumului informaţional nu este bine suportată.
Astfel, suprasolicitarea informaţională poate determina apariţia sindromului de
agresiune informaţională, manifestat prin oboseală, iritabilitate, anxietate, insomnie.
În stare de sănătate, organismul dispune de o mare varietate de mijloace de protecţie
antiinformaţională:
- recepţionează numai acele informaţii ce au un anumit prag,
- posedă organe specializate ce răspund numai la un anumit fel de informaţie
(retina pentru stimuli luminoşi, papilele gustative pentru substanţele solubile în
salivă, etc),
- filtrează informaţiile şi le selectează pe cele importante,
- se poate sustrage surselor de informaţie (prin somn).
În cazul unor “inundaţii informaţionale” sau prin insuficienţa mijloacelor de
protecţie antiinformaţinală, se instalează sindromul de agresiune informaţională.