UMF Carol Davila – Bucureşti

Facultatea de Medicină

Disciplina Psihologie Medicală

SUPORT DE CURS
2. Stressul psihic
Stress: definiţie, tipuri variate de agenţi stressori (AS). Modele teoretice ale stressului
(accepţiuni clasice vs.moderne). Agenţi stressori: tipuri, particularităţi ale AS psihici faţă
de alţi agenţi stressori. Scala evenimentelor majore de viaţă Holmes şi Rahe.
Relativitatea percepţiei şi evaluării agenţilor stressori. Corelaţii hormonale ale stressului.
Diferenţa eustress-distress. Rolul sanogenetic al endorfinelor. Conceptul de încărcătură
allostatică. Sindromul de neajutorare şi lipsă de speranţă (Seligman).Strategii de coping.
Programe şi strategii antistress.

1. Definiții
Stress = o reacţie generală nespecifică a organismului la acţiunea unor factori externi
(agenţi stressori - AS) (Hans Selye)
= o stare de tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenți afectogeni
cu semnificație negativă (Mihai Golu).

Tipuri de agenţi stressori

În funcție de natura lor:
– fizici;
– chimici;
– biologici;
– psihologici;

2. Modele teoretice

Modelul reacției la stres – Sindromul General de Adaptare

Orice cauzează stress periclitează viața, dacă nu este întâmpinat de răspunsuri
adaptative adecvate. Adaptabilitatea și rezistența la stress sunt condiții necesare și
fundamentale vieții, iar fiecare organ și funcție vitală participă la acestea.
În 1936, Hans Selye descrie Sindromul general de adaptare, ca având trei stadii:

1
 - stadiul de alarmă (consecințe: reacția de „fugă sau luptă” prin activarea
sistemului nervos simpatic și ulterior, secreție excesivă de cortizol, via activarea
axei hipotalamo-hipofizo-suprarenaliene);
- stadiul de rezistență (hormonii specifici reacției de stress caută să mențină
homeostazia);
- stadiul de epuizare (treptat nivelurile de substanțe caracteristice reacției de
stress descresc, iar organismul este incapabil a-și mai realiza eficient funcțiile).

Modelul tranzacțional al stresului

Stressul este experimentat, în funcție de evaluarea situației în care ne aflăm. Lazarus și
Folkman au descris (1984) Modelul Tranzacțional al Stresului, în care consideră stressul
ca fiind un „fenomen tranzacţional“. Într-o situație stressantă, un individ trece prin două
stadii ale evaluării (appraisal):
- primară (situaţia este evaluată, pentru a decide dacă este relevantă (caz în care
poate reprezenta un pericol sau este benefică) sau dacă este irelevantă.
- secundară – are loc după ce individul decide că situaţia este periculoasă; acesta
decide dacă are abilitatea de a se adapta la situație. Dacă simte că situația
depășește resursele individuale, va experimenta stress negativ (distress).

Modelul procesului de stress:

Situațiile de viață și stressul motivează individul să se dezvolte. Pearlin a descris un
model al procesului de stress, în care explică că individul experimentează stressul
inclusiv în schimbările continue (chiar minore) din cursul vieții. Conform lui Pearlin, există
patru elemente care vor determina direcţia în care o va lua individul:
- caracteristicile personale (gen, cultură, inteligenţă, personalitate, educație);
- abilități (coping, stil de viață);
- caracteristicile agentului stressor (situație, localizare, momentul acțiunii);
- suport social (familie, partener, prieteni).

3. Agenţi stressori

Evenimentele de viaţă (life events)

- majore (traume);
- minore repetate (= daily hassles)

2
Relativitatea percepţiei şi evaluării agenţilor stressori
Stressul este experimentat când persoana percepe „cererile din mediul înconjurător ca
depăşind resursele personale și sociale pe care individul este capabil să și le
mobilizeze”.
Percepția stresului este relativă, influenţată de factori precum:
- personalitatea;
- trăsături cognitive protectoare / cu risc;
- strategii de coping;
- experienţa anterioară de viaţă.

Clase de agenţi stressori

1. Amenințarea = anticiparea unui pericol.

Variante:
1.a. amenințare acută (unică);
1.b. amenințare cronică; efect asupra încărcăturii allostatice; duce la SGA;
1.c. amenințare predictibilă;
1.d. amenințare impredictibilă ( neajutorarea învățată ).

2. Conflictul = un individ se confruntă cu două sau mai multe solicitări cu motivaţii

divergente.
Rezolvarea acestui agent stressor reclamă flexibilitate şi capacitate de ierarhizare.

3. Frustrarea = nivelul de aspiraţii mult mai mare decât nivelul de posibilităţi

De ex. un obstacol se interpune în calea realizării unui scop. Obstacolul poate fi şi
de natură abstractă, imaginară.

4. Suprasolicitarea = forțarea capacităților cognitive (în plan cognitiv, emoțional,

motivațional).
Poate fi cumulativă (poate cuprinde mai multe planuri), cu riscuri asociate asupra
sănătăţii corespunzător mai mari.

5. Subsolicitarea = nivelul de aspirații mai mic decât nivelul de posibilități.

De ex. deprivarea senzorială, lipsa de informație sau activităţile de rutină.

3
 Scala de stress Holmes și Rahe

Conform autorilor acestei scale, schimbarea per se poate fi asociată cu un risc pentru
sănătate (fie ea psihică sau fizică). Acest instrument evaluează cantitatea de stress pe
care un individ o „încarcă” datorită unui eveniment de viață. Fiecare eveniment („Life
Change Unit”) are un anumit număr de puncte. Cu cât mai multe evenimente sunt în
viața persoanei în ultimele 6-12 luni, cu atât mai mare este scorul de stress al acesteia şi
riscul ca să se îmbolnăvească. De exemplu, > 300 puncte plasează persoana în o criză
majoră de viaţă.

Corelaţii hormonale ale expunerii la agenţii stressori

Modificări la nivel cerebral: depleția serotoninei disponibilă la nivel sinaptic, creșterea

sintezei cerebrale de norepinefrină, stimularea transmiterii dopaminergice și creșterea
nivelului oxitocinei și neuropeptidului Y (cu rol în reziliență).

Modificări datorate răspunsurilor endocrine: creșterea cortizolului, DHEA;

Modificări datorate răspunsului imun maladaptativ: scăderea numărului şi a activităţii

celulelor NK (natural killer) în stressul cronic.

B. Reacţia la agenţii stressori

Diferențe eustress- distress

Eustress
– Motivează, concentrează energia
– Este pe termen scurt
– Este perceput ca fiind în abilitățile
noastre de a face față
– Ca tonalitate, este incitant
– Îmbunătățește performanța
Distress
– Provoacă anxietate sau îngrijorare
– Poate fi pe termen scurt sau lung
– Este perceput ca fiind în afara
abilităților noastre de a face față
– Ca tonalitate, este perceput neplăcut
– Scade performanța
– Poate duce la tulburări în sfera
psihică sau fizică.

4
 • Consecințe asupra sănătăţii
– Distress: creșterea riscului de anxietate, depresie, performanță mai
scăzută, posibilă patogenie în plan somatic şi psihic;
– Eustress: crește autoeficacitatea, autonomia și rezistența, antrenează
organismul-
• Reacția biologică
– Distress: excesul de catecolamine, cortizol și alți hormoni poate duce la
epuizare, deoarece reacția la factorii de stress neplăcut este de obicei
cronică.
– Eustress: creșterea acută a catecolaminelor, urmată de secreția de cortizol
și alte substanțe (inclusiv endorfine) duce la o stare de euforie / analgezie /
imunostimulare. Aceste reacţii sunt de obicei de scurtă durată, dar pot avea
consecinţe pe termen lung (ex.longevitate) la cei care experimentează
frecvent eustress.

Rolul sanogenetic al endorfinelor

• Endorfinele sunt peptide produse de sistemul nervos central.

• Acționează asupra receptorilor opioizi din creierul nostru, reduc durerea și

stimulează plăcerea.

• Endorfinele sunt eliberate ca răspuns la durere sau stres, dar sunt eliberate și în
timpul altor activități, cum ar fi mâncarea, exercițiile fizice sau activitatea sexuală.

• Niveluri scăzute de endorfine se observă în depresie, tulburare de stres post-

traumatică, bulimie nervoasă, la persoanele care comit suicid și la cei impulsivi și
agresivi.

Conceptul de încărcătură allostatică

• Allostaza: procesul adaptativ fiziologic, al organismului ce caută să atingă un prag

de stabilitate ulterior acțiunii stresului.

• „Încărcarea allostatică” : prețul pe care organismul îl plătește pentru adaptare, atât

în plan fiziologic cât și în plan psihologic.

5
Markeri ai încărcăturii allostatice se măsoară la nivel endocrin (cortizol, norepinefrină,
epinefrină, , la nivel imun, la nivel vascular (tensiunea arterială), la nivel genomic (stresul
oxidativ)

Efecte în corp:

• afectarea sistemului imun: declanșarea patogenezei, susceptibilitate la infecții

virale (ex. HIV).

• creşterea riscul de cancer, prin creșterea nivelul stressului oxidativ și deteriorarea

ADN.

Sindromul de neajutorare şi lipsă de speranţă (Seligman)

Reprezintă deficitul motivațional, cognitiv și emoțional care poate să urmeze expunerii

unui organism la agenţi stressori necontrolabili. Conceptul a fost demonstrat în un
experiment pe animale de laborator, care au dezvoltat tulburări de comportament,
după ce au fost supuşi unui șoc electric de care nu puteau scăpa și asupra căruia nu
aveau niciun control. Astfel, s-a demonstrat că sentimentul de neajutorare și lipsă de
speranță poate fi învățat.

Strategii de coping

Strategii de acceptare a confruntării Strategii de neacceptare a confruntării

Coping activ = implică eforturi active Denumite şi mecanisme defensive (Freud).
pentru a atenua circumstanțele stresante.
- sunt mecanisme inconștiente, automate şi
Sunt folosite tipic în cazul problemelor
rigide;
controlabile, cum ar fi cele legate de
serviciu sau familie - blochează exprimarea afectivă ;

Coping pasiv = implică eforturi pentru a - sunt orientate spre blocarea pulsiunilor
regla consecințele emoționale ale instinctuale interne ;
evenimentelor stresante. Sunt folosite tipic
- au organizare ierarhică: mature vs.
dacă stressorii sunt percepuți ca fiind
imature.
necontrolabili, cum ar fi anumite boli sau
Exemple : negarea, proiecţia, refularea,

6
 evenimente majore de viață. regresia, intelectualizarea, raţionalizarea,
formaţia reacţională, comutarea,
sublimarea.

Programe şi strategii antistress

Urmăresc înlocuirea mecanismelor dizadaptative cu mecanisme mai flexibile și mature,

care să permită adaptarea în contexte mai largi și cu consecințe pozitive pe termen lung.

Exemple:

– Programul Birkenbihl:
Presupune ca individul să descarce tensiunea emoțională negativă (de ex. prin activitate
musculară de tip mers, încordare/relaxare a diverselor grupe musculare), să practice
relaxare și meditație zilnic, să limiteze distressul prin eliminarea stressorilor zilnici și prin
analiza cauzelor care au dus la distress, și nu în ultimul rând să urmărească producerea
de eustressuri.
– Programul New Start:
Reprezintă un ansamblu de recomandări pentru o viață fără stress, factorii componenți
fiind N= nutrition (dietă echilibrată), E= exercise (efort fizic regulat), W = water (hidratare,
igienă), S= sun (soare), T= temperance (temperare), A= air (activitate în aer liber), R=
rest (odihnă), T= trust (credință).
– Programul Burns:
Include un ansamblu de măsuri de ordin dietetic, fizic și social (ex. dieta echilibrată,
orarul nehaotic, somnul suficient, activitatea fizică, raporturile sociale agreabile, etc.)
– Programul Roy Masters:
Urmărește creșterea autocontrolului și obținerea autoeficacității, prin diverse strategii
cognitive și comportamentale.