UMF Carol Davila – Bucureşti

Facultatea de Medicină
Disciplina Psihologie Medicală

SUPORT DE CURS 2
Stressul psihic (1)
Definiţie. Agenţi stressori.
Modele teoretice ale stressului (accepţiuni clasice vs.moderne).
Agenţi stressori: tipuri, particularităţi ale agenţilor stressori psihici faţă de alţi agenţi stressori.
Scala evenimentelor majore de viaţă Holmes şi Rahe.
Relativitatea percepţiei şi evaluării (appraisal) agenţilor stressori.
Corelaţii hormonale ale stressului. Rolul sanogenetic al endorfinelor.

1. Definiții
Stress = o reacţie generală nespecifică a organismului la acţiunea unor factori externi
(agenţi stressori - AS) (Hans Selye)
= o stare de tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenți afectogeni
cu semnificație negativă (Mihai Golu).

Evenimentele de viaţă (life events)

- majore (traume);
- minore repetate (= daily hassles)

2. Modele teoretice

Modelul reacției la stres – Sindromul General de Adaptare

Orice cauzează stress periclitează viața, dacă nu este întâmpinat de răspunsuri
adaptative adecvate. Adaptabilitatea și rezistența la stress sunt condiții necesare și
fundamentale vieții, iar fiecare organ și funcție vitală participă la acestea.
În 1936, Hans Selye descrie Sindromul general de adaptare, ca având trei stadii:
- stadiul de alarmă (consecințe: reacția de „fugă sau luptă” prin activarea
sistemului nervos simpatic și ulterior, secreție excesivă de cortizol, via activarea
axei hipotalamo-hipofizo-suprarenaliene);
- stadiul de rezistență (hormonii specifici reacției de stress caută să mențină
homeostazia);

1
 - stadiul de epuizare (treptat nivelurile de substanțe caracteristice reacției de
stress descresc, iar organismul este incapabil a-și mai realiza eficient funcțiile).

Modelul tranzacțional al stresului

Stressul este experimentat, în funcție de evaluarea situației în care ne aflăm. Lazarus și
Folkman au descris (1984) Modelul Tranzacțional al Stresului, în care consideră stressul
ca fiind un „fenomen tranzacţional“. Într-o situație stressantă, un individ trece prin două
stadii ale evaluării (appraisal):
- primară (situaţia este evaluată, pentru a decide dacă este relevantă (caz în care
poate reprezenta un pericol sau este benefică) sau dacă este irelevantă.
- secundară – are loc după ce individul decide că situaţia este periculoasă; acesta
decide dacă are abilitatea de a se adapta la situație. Dacă simte că situația
depășește resursele individuale, va experimenta stress negativ (distress).

Modelul procesului de stress:

Situațiile de viață și stressul motivează individul să se dezvolte. Pearlin a descris un
model al procesului de stress, în care explică că individul experimentează stressul
inclusiv în schimbările continue (chiar minore) din cursul vieții. Conform lui Pearlin, există
patru elemente care vor determina direcţia în care o va lua individul:
- caracteristicile personale (gen, cultură, inteligenţă, personalitate, educație);
- abilități (coping, stil de viață);
- caracteristicile agentului stressor (situație, localizare, momentul acțiunii);
- suport social (familie, partener, prieteni).

3. Agenţi stressori: tipuri, particularităţi ale agenţilor stressori psihici faţă de alţi
agenţi stressori

Tipuri de agenţi stressori

În funcție de natura lor:
– fizici;
– chimici;
– biologici;
– psihologici;
Cei psihologici au anumite caracteristici specifice:
1) au un caracter potenţial stressant – generează stress doar în anumite condiţii.
2
2) au o anumită semnificaţie pentru individ.
3) pot avea caracter nereal, abstract (ex. anticiparea +/- nerealistă a consecinţelor
unei situaţii) („mintea ca prieten sau dușman“).
4) parametri de acţiune ai AS: - intensitate;
- durată (inclusiv repetabilitate);
- noutate;
- bruscheţea cu care acţionează.

Clase de agenţi stressori

1. Amenințarea = anticiparea unui pericol.

Variante:
1.a. amenințare acută (unică);
1.b. amenințare cronică; efect asupra încărcăturii allostatice; duce la SGA;
1.c. amenințare predictibilă;
1.d. amenințare impredictibilă ( neajutorarea învățată ).

2. Conflictul = un individ se confruntă cu două sau mai multe solicitări cu motivaţii

divergente.
Rezolvarea acestui agent stressor reclamă flexibilitate şi capacitate de ierarhizare.

3. Frustrarea = nivelul de aspiraţii mult mai mare decât nivelul de posibilităţi

De ex. un obstacol se interpune în calea realizării unui scop. Obstacolul poate fi şi
de natură abstractă, imaginară.

4. Suprasolicitarea = forțarea capacităților cognitive (în plan cognitiv, emoțional,

motivațional).
Poate fi cumulativă (poate cuprinde mai multe planuri), cu riscuri asociate asupra
sănătăţii corespunzător mai mari.

5. Subsolicitarea = nivelul de aspirații mai mic decât nivelul de posibilități.

De ex. deprivarea senzorială, lipsa de informație sau activităţile de rutină.

3
4. Scala de stress Holmes și Rahe
Conform autorilor acestei scale, schimbarea per se poate fi asociată cu un risc pentru
sănătate (fie ea psihică sau fizică). Acest instrument evaluează cantitatea de stress pe
care un individ o „încarcă” datorită unui eveniment de viață. Fiecare eveniment („Life
Change Unit”) are un anumit număr de puncte. Cu cât mai multe evenimente sunt în
viața persoanei în ultimele 6-12 luni, cu atât mai mare este scorul de stress al acesteia şi
riscul ca să se îmbolnăvească. De exemplu, > 300 puncte plasează persoana în o criză
majoră de viaţă.

Ex. de alte scale

Scala LINDEMANN (1994): listă de stressuri profesionale.

5. Relativitatea percepţiei şi evaluării agenţilor stressori

Stressul este experimentat când persoana percepe „cererile din mediul înconjurător ca
depăşind resursele personale și sociale pe care individul este capabil să și le
mobilizeze”.
Percepția stresului este relativă, influenţată de factori precum:
- personalitatea;
- trăsături cognitive protectoare / cu risc;
- strategii de coping;
- experienţa anterioară de viaţă.

6. Corelaţii hormonale ale expunerii la agenţii stressori

Modificări la nivel cerebral: depleția serotoninei disponibilă la nivel sinaptic, creșterea

sintezei cerebrale de norepinefrină, stimularea transmiterii dopaminergice și creșterea
nivelului oxitocinei și neuropeptidului Y (cu rol în reziliență).
Modificări datorate răspunsurilor endocrine: creșterea cortizolului, DHEA;
Modificări datorate răspunsului imun maladaptativ: scăderea numărului şi a activităţii
celulelor NK (natural killer) în stressul cronic.

Rolul sanogenetic al endorfinelor

• Endorfinele sunt peptide produse de sistemul nervos central.

4
• Acționează asupra receptorilor opioizi din creierul nostru, reduc durerea și
stimulează plăcerea.
• Endorfinele sunt eliberate ca răspuns la durere sau stres, dar sunt eliberate și în
timpul altor activități, cum ar fi mâncarea, exercițiile fizice sau activitatea sexuală.
• Niveluri scăzute de endorfine se observă în depresie, tulburare de stres post-
traumatică, bulimie nervoasă, la persoanele care comit suicid și la cei impulsivi și
agresivi.