1

Biopsihologia stresului
Stres este un cuvânt cu multiple semnificații
foarte mult utilizat în zilele noastre de speciali ști
și amatori de tot felul. A fost folosite prima dată de
W/ Canon(1916)

Walter Canon

Noi îl vom folosi ca un

termen științific psihobiologic
care se referă la un răspuns
automat (nedeliberat)
înnăscut al organismului
față de o situație sau un
eveniment(un stresor) care
alterează echilibrul (homeostazia) său
psihoorganic punând eventual chiar în primejdie
existeța sa. Stresorul poate acționa, fiziologic,(de
ex o agresiune dureroasă), mental(o emoție
puternică)sau mixt. Poate fi real, imaginar sau
oniric(survenit în timpul coșmarurilor).
Stresul este un răspuns global(existențial și
fiziologic) de contracarare sau evitare(uneori pentru
supraviețuire) al organismului față de o primejdie
iminentă (acut) sau de o hărțuire prelungită
(cronică) primejdioasă sau/și neplăcută
(stânjenitoare sau sâcâitoare)tip picătura
chinezească.
 2

Stresul este o manifestare complexă

subiectivă (în special emoțională) și obiectivă
(comportamentală, viscerală și cardiocirculatorie)
declanșat de sistemul nervos și o parte a sistemului
endocrin (hipofiza anterioară,medulo și
corticosuprarenalele).Se adaugă și o frenare a
sistemului imunologic ți o creștere a rezisnței la
insulină
Stresul este una din cele mai rudimentare
manifestări ale psihismului uman căci procesele
cognitive și decizionale sunt reduse la minimum
prin minimalizarea implicării cortexului cerebral
din cauza lentoarei interrvențiilor sale. Este
expresia unor procesări ancestrale filogenetic,care
s-au păstrat în cursul evoluției și care au loc în
structurile de la baza creierului și în trunchiul
cerebral(în creierul reptilian)Cortexul cerebral se
rezumă să contribuie la elaborarea stărilor
emoționale legate de stres, la procesarea
senzațiilor și reprezentărilor ce formează stimulii
stresori și la executarea comportamentelor motorii
ale stresului.
Stresul este perceput de obicei, ca ceva
negativ, neplăcut, ,nociv sau foarte nociv .În acest
caz este vorba de un distres. Uneori în mod
paradoxal stresul este perceput ca ceva pozitiv,
util sau chiar generator de plăcere(de ex.
efectuarea unei cascadorii primejdioase sau a unei
misiuni periculoase ,chiar jucarea unui joc de
noroc cu miză foarte mare). De astă dată este
vorba de un eustres.
 3

H. Selye

Stresul nu este numai o problemă a psihologiei

dar și una a fiziologiei și antropologiei. Este meritul
endocrinologului ceh, H Selye, de a fi definit
conceptul de stres cum l-am prezenta mai sus
încă din anii 1930 dar mai ales în cursul anilor
1950 când a creat o undă de șoc în cercurile
științifice din lume cu excepția țărilor din blocul
sovietic care la ordinul Moscovei s-au opus
acestui model.
Din anii 1970 stresul a devenit și o problemă
medicală importantă. S-a precizat că bulversările
neuro-endocrino-imunologice din cursul stresului,
pot determina efecte patologice cronice ca:
hipertensiune arterială, ulcer gastro-duodenal,
astm respirator, diabetul ,obezitatea etc. chiar și
cancerul, mai ales dezordini psihice ca depresii
reactive, anxietăți sau de tipul sindromului
stresului post traumatic. Totodată manifestările
stresului au fost reunite și descrise și sub numele
de sindromul general de adaptare.
Stresul care este un răspuns global
psihoorganic ,nu este un proces(sau un ansamblu
de procese) specific unui organ(de ex encefalul)
 4

sau unei componente a unui organ(de ex. unui

nucleu sau sistem de nuclei).El este expresia
intervenției unei aplicații biologice înnăscute ce
activează mai multe structuri sau sisteme
neuronale și endocrine.
Stresul are caracteristici care variază de la
individ la individ și care se bucură de o
ereditabilitate marcată ce dovedește importanta
determinării genetice. Genele candidate respective
și alele lor sunt foarte greu de identificat. Genetica
stresului este departe de a fi cunoscută. Pân ă
acuma s-au identificat 5 gene.(Marcus Ising și
Florian Holsboer)
Receptorul opioid mu1 cromozomul 6
Enzima de conversiune a angiotensinei cromozom 17
Receptorul glucocorticoid cromozomul 5
Factorul neurotrofic brain derived cromozomul 11
Receptor GABA (alfa 6) cromozom 5

Stresul este puternic modulat și de factorii

de mediu. Acestea acționează direct sau
epigenetic Printre altele el poate fi modulat prin
învățare .De altfel unul din scopurile educației este
controlul stresului.
Suportul biologic al stresului este dominant
neuronal .Componenta principală este
hipotalamusul cu sistemul neurovegetativ.
Hipotalamusul acționează în parteneriat cu
structurile „emotive” din sistemul limbic(în special
cu amigdala,nucleii septali și hipocampul)și cu scoarța
cerebrală (mai ales lobul cingular anterior,lobul
insular anterior și lobul prefronto-lateroorbital)
Acest ansamblu asigură printre altele
conștientizarea stresului.
Tot hipotalamusul în parteneriat cu cortexul
motor și cu striatul asigură comportamentul motor
ce caracterizează stresul care se execută
automat.
 5

Stresul realizează și o pregătire a organismului

pentru a face față eforturilor din cursul
răspunsului comportamental
Pentru realizarea proceselor viscerale și
cardiocirculatorii ale acestei pregătiri,
hipotalamusul activează sistemele neurovegetativ
și endocrin necesare .Pentru aceasta are la
dispoziție două pârghii importante

Prima este axul hipotalamo- ortosimpatico-

medulo-suprarenal bazat pe noradrenalina și
serotonina din sistemul nervos și pe adrenalina din
medulosuprarenală și sistemul cromafin adrenergic
Este părghia esențială pentru realizarea stresului
acut. Activitatea acestui ax este continuată pentru
revenirea la homeostazie de sistemul parasimpatic
colinergic(prin nervul vag. Pentru revenirea la normal un rol
important este cel al receptorilor GABAergici și cei ai sistemului
opioid.
Răspunsul vegetativ ortosimpatic(răspunsul
clasic al stresului acut )se manifestă prin
 6

creșterea tensiunii arteriale, mărirea ritmului

cardiac, sporirea ritmului respirator și
bronhodilatație , glicoliză și gliconeogeneză cu
creșterea glicemiei,lipoliză cu eliberare de energie,
dilatarea pupilei(midriază),înroșire sau paloare a
feței și deseori transpirații(ale mâinilor, frunții,
axilelor (subțioară).Nu trebuie să uităm că
noradrenalina acționează inhibitor asupra
sistemului imunologic umoral și celular. Tot
adrenalina(în cantitate mare) deseori mai produce
tremurături, îngustarea câmpului vizual, blocarea
auzului, uscarea mucoasei bucale și a celei
oculare ,încetinirea funcțiilor digestive, dilatarea
vaselor din mușchii striați și hiperreflectivitate
motorie. În plan psihic axul adrenergic produce o
vigilență maximă (hiperarausal) cu atenție
concentrată,de multe ori cu anxietate, neliniște
chiar frică sau panică Activarea axului adrenergic
este în cazul stresului determinată de nucleul
amigdalian prin intermediul hipotalamusului(în
special a nucleului paraventricular) iar la nivelul
trunchiului cerebral prin locus coeruleus.
În cazul unor stresori foarte intensi răspunsul
hipotalamic poate fi inițial de tip parasimpatic
(vagal) cu pupile mici(mioză)prăbușire de tensiune
arteriala,puls rar, colaps cardiovascular, lipotimie
(leșin) și relaxări ale sfincterelor anal și mai ales
uretral).În general e vorba de efecte contrare
celor ortosimpatice.
A doua pârghie este axul hipotalamo-
anterohipofizo-cortico-suprarenal care acționează
prin prin hormonii glucocorticoizi și este
instrumentul de realizare al stresului cronic.
 7

Neuronii hipotalamici(mai ales din nucleul paraventricular)

secretă o stimulină (corticotropin releasing factor)care activeaz ă
celulele bazofile din hipofiza anterioară la care ajung prin sistemul
port hipofizar.. Acestea prin secretarea de ACTH (hormonul adreno -
cortico -trop)excită celulele din glanda corticosuprarenală care la
rândul lor secretă hormonii glucocorticoizi(cortizol corticosteron și
cortison)
Hormonii glucocorticoizi(mai ales cortizolul)sunt molecule cu
efecte multiple și importante. Măresc glicemia(prin glicoliz ă și
gliconeogeneză), rețin apa și sodiul, diminuă potasiul, frâneaz ă
activitățile sistemului imun și procesele de inflamație, sunt agresivi
pentru mucoasa gastroduodenală(generatoare de ulcer )și pentru
unii neuroni din hipocamp(cu receptori pentru cortizol), fragilizează
oasele și favorizează procesarea memoriei de scurtă durată.
Indirect determină o creștere a tensiunii arteriale și o obezitate
caracteritică. Expunerea îndelungată la nivele ridicate de cortisol
determină :alterări ale pielii(acnee,pilozitate crescută,vergeturi
abdominale de aspect violaceu la nivelul abdomenului,)facies
lunar,obezitate a trunchiului fără de implicarea
membrelor ,hipertensiune arterială, oboseală, diminuarea forței
musculare, intoleranță la glucoză, amenoree, impotență,
infertilitate, osteoporoză, diminuarea forței musculare. Ansamblul
acestor simptome se numelte sindromul Cushing care apare după
administrările prelungite de glucocorticoide dar mai ales în cursul
unor tumori hipofizare sau de glandă corticosuprarenală. Bolnavii cu
sindrom Cushing suferă de depresie anxietate,instabilitate sau
aplatizare emoțională, oboseală și dezordini cognitive toate datorit ă
efectelor hormonilor respectivi asupra sistemului nervos central.

Efectele activării celor două axe de mai sus,

au ca scop pregătirea organismului așa cum am
 8

mai spus, pentru a rezista la solicitări mari și

eventual la eforturi intense sau prelungite .Ele au
un rol logistic.Ele pregătesc organismul
Stresul implică însă și un răspuns
comportamental prin care organismul respectiv se
apără de stresor. Acest răspuns este realizat – cum
am mai spus – automat (fără de implicări cognitive
și decizionale )de cortexul motor și de nucleii de la
bază ai sistemului extrapiramidal

Se admite că există trei strategii universale

folosite de aproape toate animalele din lume:
1. LUPTA(atacul,furia,mânia)FIGHT
2. FUGA(dezertarea, frica)FLIGHT și
3. IMOBILIZAREA(blocarea
motorie,FREEZING
Fiecare strategie este eficientă în fața unei
anumite clase de stresori sau situații stresante.
Ele au fost structurate și păstrate în lungul
evoluției. Alegerea unei strategii este automată
intuitivă în general irațională. Răspunsurile
 9

acestea nu sunt învățate ci determinate genetic și

eventual doar modulate epigenetic prin învățare.
În timpul stresului acut pot apare dezordini
psihologice ca depresie, anxietate, atacuri de
panică ,crize de mânie impulsuri spre violență și
diminuări cognitive. Rar poate apare o aplatizare
emoțională sau chiar o adormire.
De asemenea în timpul stresului acut se pot ivi
afectări organice(de exemplu infarcte miocardice,
crize anginoase sau accidente vasculare
cerebrale).
Stresul acut puternic, pricinuit de un stresor
violent sau înspăimântător(de exemplu o
explozie,un atac armat militar sau terorist, un
cu ,un coșmar, un naufragiu, o tentativă de omor
etc, etc.)poate determina o stare patologică
mentală uneori foarte gravă numită stres
posttraumaic. Este o dezordine emoțională
prelungită însoțită de alterări ale funcțiilor
cognitive, atenției și memoriei. A fost semnalat
prima oară de H Oppenheim la sfârșitul secolului
XIX și apoi studiat de Charcot și școala lui.
Este vorba de o stare permanentă de tensiune,
de agitație(hiperactivitate),de alertă, însoțită de
insomnie peste care se suprapune o trăire de
spaimă și oroare aproape continuă. Gândirea
pacientului este parazitată de retrăiri(flash
backuri) legate de stresor, ca o obsesie repetitivă
chinuitoare, care evocă trauma suferită chiar și în
unele vise .Bolnavul evită sistematic, involuntar,
compulsiv locurile, situațiile sau persoanele care îi
amintesc de trauma suferită și pe cei care crede
că nu-l înțeleg ,fapt care duce la o impresionantă
izolare socială însoțită de stări depresive eventual
 10

cu idei de suicid. Se ivește des în regiunile cu

conflicte militare, printre militarii în campanie și la
veteranii de război(ca cei din războiul din Vietnam.
Revenirea după stresul acut necesită uneori o
perioada de adaptare(„coping”)care poate impune
un sprijin medical(hipnotice, anxiolitice,
antidepresive),măsuri igienodietetice, schimbări de
mediu și mai ales o susținere psihologică
(psihoterapie, consiliere psihologică).Procesul de
a se adapta pozitiv și a-și reveni la echilibru(la
normal)se mai numește reziliență.
Dacă factorii stresanți continuă să acționeze
stresul acut se poate continua cu un stres cronic.
Stresul cronic este – cum am mai menționat –
răspunsul automat al organismului față de un
stresor(sau chiar de un microstresor)persistent
sau față de o situație stresantă prelungită. Se
manifestă printr-o tensiune psihică persistentă
anxioasă sau colerică, primtr-un disconfort
psihologic însoțit de multe ori de depresii,atacuri
de panică,insomnie,dezordini cognitive și/sau
tulburări de memorie.
Important este că – așa cum a arătat H Selye –
în cursul stresului cronic se produc tulburări ale
homeostaziei fiziologice(hipertensiune arterială,
tahicardie,tulburări respiratorii și digestive,
creșteri ponderale, tendințe la diabet) și o
diminuare până la o blocare a sistemului
imunologic toate determinate de existența unui
nivel crescut de secreție a hormonilor
glucocorticoizi(mai ales a cortizolului) așa cum am
mai menționat.
Nivelele acestea înalte de cortizol acționează și ca
mineralocorticoizii realizând aspecte ale sindromului aldosteronic.
 11

Ceea ce este important este că tumultul

psihobiologic produs de stresul cronic poate afecta
organismul și genera o patologie care de multe ori
este denumita psohosomatică sau cortico-
viscerală. Apar boli care erau considerate organice
ca hipertensiunea arterială,
arterioscleroza ,diabetul zaharat, obezitate, astmul
bronșic,ulceru gastroduodenal, amenoree și o
gamă de dezordini psihice. După cum se vede ,
stresul este interesant nu numai pentru biologi,
psihologi și antropologi ci și pentru medici.