FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

Specializarea : AMG - Anul III

DISCIPLINA: PSIHIATRIE

Referat: RELAȚIA DINTRE MECANISMELE

NERVOASE ȘI CELE HORMONALE

Îndrumător:

Studentă:
 RELAȚIA DINTRE MECANISMELE NERVOASE ȘI CELE
HORMONALE
Sistemul endocrin reprezintă cel de-al II-lea sistem de semnalizare și de reglare a
organismului după sistemul nervos. Amplifică și prelungește în timp reacția adaptativă
declanșată de sistemul nervos și asigură acestuia fondul metabolic necesar.
Denumirea de hormon vine de la grecescul hormao – a stârni, a activa, a stimula.
Încă de la primele mențiuni în știință, noțiunea de hormon a făcut referire la molecule
biologice care au rolul de a stimula diferite procese/organe.
Mărturii referitoare la existenţa unor organe cu rol în coordonarea proceselor fiziologice
au existat din antichitate, încă de la Hippocrate şi Galenus.
La început, noțiunile erau adaptate nivelului științific al vremii, dar treptat, pe măsura
evoluției cunoștințelor generale ale omenirii referitoare la anatomia și fiziologia umană, s-a
înregistrat o evoluție semnificativă a cunoștințelor din domeniul hormonilor.
În istoria cunoașterii lor, hormonii au trecut de la statutul de îngeri și demoni misterioși ai
organismului nostru, la una dintre cele mai dezbătute și explorate specialități medicale.
S-a dovedit faptul că hormonii controlează (aproape) totul: creșterea, metabolismul,
comportamentul, sexul și reproducerea, lactația, ciclurile somn-veghe, schimbările de dispoziție,
stresul, durerea, sistemul imunitar, lupta și abandonul.
Ceea ce îi face să fie atât de remarcabili – în comparație cu toate celelalte biomolecule –
este modul aparent magic în care ei funcționează: ei „excită” receptorii unor celule-țintă, apăsând
pe „întrerupătoare” ce declanșează sau stopează procesele biochimice.
Studiul hormonilor este important deoarece el integrează biochimia, anatomia, fiziologia
și patologia.
Cele mai noi descoperiri în biologia celulară și moleculară, în imunologie și genetică,
explică în prezent mecanismele secreției și acțiunii hormonilor, și mecanismele bolilor
endocrine, deci au o aplicabilitate și un impact major în elaborarea unor tratamente vitale.
În România, în anul 1909, C.I. Parhon și M. Goldstein publicau "Les secretions
internes"– primul tratat de endocrinonologie din lume, iar în 1916 N. Paulescu descoperea
insulina.
 În anii 1920, folosirea insulinei ca tratament a transformat diabetul dintr-o condamnare la
moarte într-o boală cronică.
Sistemul nervos este primul sistem de comandă al organismului având următoarele
avantaje:
-este rapid%
-prezintă mobilitate maximă
-prezintă finețe în execuție
-poate anticipa acțiunea unui stimul
-poate controla reacția de răspuns. 
Rolul central al sistemului nervos rezidă si din legăturile pe care le stabilește între părțile
constitutive ale organismului, cât și între mediul extern și mediul intern. 
Sistemul nervos are rol reglator și integrator, putând modifica activitatea întregului
organism prin intervenție directă, prin intermediul hormonilor și prin modificarea circulației
generale și locale. 
La rândul său, sistemul nervos suportă efectul propriei lui activități, precum și al
activității tuturor sistemelor celulare.
Interrelaţii a mecanismelor nervoase şi hormonale:
♦transmiterea sinaptică => mediatori chimici, dar pot fi şi mediatori hormoni:
-adrenalina
-noradrenalina
-dopamina
-acetilcolina
-serotonina.
Secreţia de ADH este reglată de volemie.
♦neurohormoni:
-ADH
-ocitocina;
♦intervenţia glandelor endocrine;
♦hormoni – medulatori ai stimulilor nervoşi:
o       acţiunea pozitivă sau negativă asupra transmiterii de informaţii (exemplu: la
sinapse);
 o       reglarea prin mecanisme de feed-back – au acţiune de transmitere a informaţiei;
♦sistemul hipotalamo - hipofizar: – vascular; – neuronal; => traduce informaţia nervoasă în
secreţia umorală;
♦sistemul nervos => ritm biologic al secreţiilor hormonale;
♦hormonii pot fi:
-endocrini
-paracrini.
Procesul prin care se ajunge la stadiul final capabil să acţioneze asupra celulei ţintă se
numește activare.
            Hormonul poate fi activat (fig.1):
= la sinteză în celula mamă;
= la ieşire;
= în sânge înainte de a ajunge la celulă;
= chiar la celula ţintă.

Fig.1 - Schema care asigură cât hormon este nevoie la celula ţintă
Mecanismele neuro-umorale complexe eclanşează procese de ajustare a funcţiilor pentru
necesitatea de moment şi le întreţin în concordanţă cu ce se întâmplă în mediul înconjurător.
a)nervoase:
o       semnale => căi cunoscute;
o       reflexe – se desfăşoară pe un suport bine stabilit: arc reflex;
o       caracteristici:
§         perioadă de latenţă scurtă;
§         durată unică de acţiune (scurtă).
b)umorale:
o       produşi chimici:
§         glande endocrine;
§         sânge => organe ţinte;
o       caracteristici:
§         perioadă de latenţă – lungă;
§         durata de acţiune: minute sau chiar ore.
c)declanşează procese de ajustare a funcţiei de necesitate de moment şi le întreţine.

CLASIFICAREA HORMONILOR
În funcţie de locul de sinteză:
-neurohormoni:  
§         vasopresina;
§         ocitocina;
-hormoni tisulari:
§         bradikinina;
§         renina;
§         histamina;
§         SHT – serotonina;
-neurotransmiţători:
§         adrenalina (epinefrina), noradrenalina (norepinefrina);
§         STH, dopamina;
-gastrointestinali:
§         gastrina, secretina;
§         colecistokinina – pancreozinina;
 §         enterogastron;
-factori hipotalamici – stimulatori / inhibitori ai secreţiei de hormoni adenohipofizari.
Serotonina 
Nu putem discuta despre ce sunt neurotransmițătorii fără a sublinia și ce este serotonina,
o monoamină.
Fiind atât un hormon, cât și un neurotransmițător, serotonina modulează starea de spirit,
somnul, libidoul, anxietatea, dar și pofta de mâncare.
Medicamentele antidepresive prescrise pentru a combate depresia, anxietatea sau
atacurile de panică sunt adesea inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI). Aceștia
echilibrează nivelurile reduse ale serotoninei din creier, îmbunătățind starea de spirit și reducând
anxietatea. 
Epinefrina 
Cunoscută mai degrabă sub numele de adrenalină, epinefrina este și ea atât un hormon,
cât și un neurotransmițător. În general, aceasta este un hormon de stres produs de glanda
suprarenală, însă funcționează și ca neurotransmițător în creier. 
Norepinefrina (sau noradrenalina)
Aceasta este o substanță chimică produsă în mod natural, cu rol în declanșarea
răspunsului de luptă sau fugă. Scopul său este de a ajuta corpul și creierul să reacționeze în
momente de pericol și stres. În general, are un nivel mic în timp ce dormim și un nivel ridicat
atunci când suntem foarte stresați.
Așadar, adrenalina și noradrenalina sunt două substanțe esențiale pentru supraviețuire.
Dopamina 
Auzim din ce în ce mai des despre acest neurotransmițător – dopamina.
Numită și neurotransmițătorul stării de bine, ea contribuie la inducerea sentimentului de
motivație și satisfacție, ca parte a sistemului de recompensă, acestea fiind doar câteva dintre
efectele dopaminei.
Se spune că dopamina și serotonina sunt printre cele mai vehiculate substanțe din creier,
mai ales când vorbim despre depresie, anxietate și alte tulburări psihologice. Unele tipuri de
droguri care cauzează dependență cresc nivelurile acestui neurotransmițător în creier, de
exemplu, ceea ce îl face pe om sa caute din ce în ce mai mult drogul respectiv.
 Dopamina ajută și la coordonarea mișcărilor corpului. Boala Alzheimer, epilepsia și
boala Parkinson, de pildă, sunt cauzate de pierderea neuronilor care generează dopamină în
creier. 
Histamina 
Acest compus acționează ca neurotransmițător la nivel cerebral și ca moleculă de
semnalizare la nivel digestiv. Este implicată în reacțiile alergice și în răspunsul sistemului nostru
imunitar la agenții patogeni. 
Pe lângă categoriile enumerate mai sus, în categoria neurotransmițătorilor e inclusă și
vasopresina.
Ambele - oxitocina și vasopresina - produse de hipotalamus, acționează direct asupra
neuronilor și au fost asociate cu comportamente monogame. Sunt folosite pentru a trata
dependențe precum cea de alcool sau cea de droguri.
Mai mult, și estrogenul și testosteronul pot avea rol de neurotransmițători și pot influența
activitatea sinapselor. 
Alte tipuri de neurotransmițători mai includ și:
 Factorul care eliberează corticotropina (CRF);
 Galanina;
 Encefalina;
 Dinorfina;
 Neuropeptidul Y. 
Dintre acestea, neuropeptidul Y, galanina și encefalina pot fi numite “cotransmițători”,
din moment ce lucrează împreună cu alți neurotransmițători.
De exemplu, encefalina se eliberează odată cu glutamatul pentru a transmite dorința de a
mânca și pentru a procesa recompensele.
După cum se observă din tipurile de neurotransmițători expuse mai sus, poate fi dificil să
identificăm exact toate substanțele care au acest rol.
Chiar dacă cercetătorii observă veziculele ce conțin neurotransmițători, nu este atât de
simplu să ne dăm seama ce substanțe chimice sunt, mai exact, stocate acolo.
Din acest motiv, neurocercetătorii au creat câteva criterii de identificare a
neurotransmițătorilor, pentru a le defini mai clar: 
  Prezența substanței chimice în celulă – substanța chimică fie este sintetizată în neuron, fie
este găsită în alt fel la nivelul acesteia. 
 Eliberarea depinde de stimul – substanța este eliberată în cantități adecvate de către
neuron, în urma stimulării. 
 Acțiunea asupra celulei postsinaptice – substanța trebuie eliberată de către neuronul
presinaptic, iar neuronul postsinaptic trebuie să conțină receptori la care sistemul nervos
va adera. 
 Mecanismul de îndepărtare – există un mecanism specific pentru a îndepărta substanța
chimică de la locul activării după ce aceasta și-a îndeplinit scopul. 
Neurotransmițătorii afectează în mod clar starea noastră de spirit. Vestea bună este însă că
putem face ceva pentru a îmbunătăți lucrurile.
Odată ce cunoaștem efectele diferitelor substanțe asupra stării noastre de spirit, putem
controla prezența lor în corp și astfel, ne putem îmbunătăți starea.
Principalele substanțe de acest gen sunt: triptofanul si glucoza, cafeina, fenilalanina,
magneziul și anandamida.
Triptofanul se transformă în serotonină la nivelul sistemului nervos. Serotonina are efect
euforizant, combate stresul, fiind asociată cu starea de bună dispoziție. În același timp,
triptofanul participă la prelucrarea de către organism a vitaminei B3, necesară pentru
funcționarea sistemului nervos și prevenirea tulburărilor de memorie.
Consumul de triptofan este considerat a fi una dintre cele mai bune metode de luptă
împotriva stresului, ne ajută să ne calmăm stările de anxietate și insomnia. Putem considera că
acest compus chimic este un element al fericirii. Acest aminoacid esențial poate diminua
durerile cronice și poate influența pozitiv comportamentul obsesiv, violent, impulsiv, precum și
dependențele!
Glucoza
Din punctul de vedere al structurii, glucoza este un carbohidrat simplu, organizat sub forma
unui monozaharid. Alături de lipide, glucoza este molecula principală pentru furnizarea energiei
necesare proceselor desfășurate la nivelul organismului.
Ca urmare a consumului alimentelor ce conțin glucoză, pancreasul secretă un hormon numit
insulină. Acest hormon are rolul de a facilita pătrunderea glucozei în celule, cu scopul asigurării
energiei necesare proceselor fiziologice.
 Atunci când glucoza se regăsește în cantități mai mari decât cele necesare la un anumit
moment, aceasta poate fi depozitată la nivel hepatic și muscular sub forma glicogenului, de unde
poate fi preluată la nevoie.
Totuși, nivelul glucozei din sânge este unul important și trebuie luate în considerare și
dezavantajele unor valori crescute. Astfel, un nivel crescut și persistent al glicemiei poate
determina apariția unor stări patologice (ex: diabetul zaharat).
Cafeina
Cafeina este este un alcaloid extras din boabele de cafea.
La nivelul scoarţei cerebrale are efect psihostimulator, creşte vigilitatea, uşurează munca
intelectuală, favorizează asocierile de idei, dar nu are efect euforizant şi nu produce dependenţă
ca amfetamina.
La nivel bulbar are efect analeptic, adică de stimulare a centrului respirator cu creşterea
amplitudinii şi frecvenţei respiraţiilor şi de stimulare a centrului vasomotor, cu vasoconstricţie în
anumite arii vasculare, putând readuce la normal o tensiune arterială scăzută.
La nivel periferic produce stimularea cordului cu tahicardie, stimularea motilităţii şi a
secreţiilor gastrointestinale, creşterea forţei de contracţie a muşchilor striaţi, stimularea uşoară a
diurezei, vasodilataţie la nivelul vaselor din muşchi .
Mecanismul de acţiune : inhibă fosfodiesteraza şi antagonizează acţiunile adenozinei.
Adăugarea cafeinei creşte efectele antinociceptive ale acidului acetilsalicilic şi ale
paracetamolului.
Fenilalanina
Fenilalanina este un aminoacid esenţial (nu poate fi sintetizat de organism), al cărui
metabolism defectuos determină hiperfenilalaninemie (în lipsa tratamentului).
Hiperfenilalaninemia este o boală cu transmitere genetică, care se caracterizează prin
concentraţii crescute de fenilalanină în organism. Există câteva tipuri de hiperfenilalaninemie, a
căror frecvenţa este de 1:10.000 de nou născuţi. Dintre acestea prevalenţa cea mai mare (90%) o
are fenilcetonuria.
Fenilcetonuria se datorează defectului structural la nivel hepatic a enzimei
fenilalaninhidroxilaza. Datorită absenţei activităţii acestei enzime, nu mai are loc hidroxilarea
fenilalaninei la tirozină, cu acumularea de fenilalanină.
 Nivelul crescut de fenilalanină determină o inhibiţie competitivă a altor enzime necesare
pentru sinteza neurotransmiţătorilor (catecolamine) şi a melaninei. La nou-născuţi, fenilcetonuria
determină întârzierea dezvoltării cerebrale cu afectare neurologică ireversibilă. Simptomatologia
iniţială, la copiii netrataţi se manifestă prin: retard mental, convulsii, pigmentare scăzută a
părului şi alte manifestări cutanate (eczeme).
Magneziu
Magneziul participă în corp la sute de reacții biochimice și are un rol major la nivel muscular,
nervos și cardiac.
În corpul nostru se găsesc aproximativ 25 de grame de magneziu, între 50 și 60% din această
cantitate se află în oase, în timp ce restul se află la nivelul mușchilor, al țesuturilor moi și în
sânge. Fiecare celulă din corp conține magneziu și are nevoie de el pentru a funcționa.
Printre procesele în care este implicat magneziul se numără sinteza proteinelor, controlul
glicemiei și prevenirea aritmiilor cardiace. De acest mineral depind în mare măsură sănătatea
fizică și psihică.
Prin acțiunea pe care o are în procesul de metabolizare a glucozei, magneziul contribuie la
menținerea unui nivel optim de zahăr în sânge și are un rol însemnat în prevenirea diabetului
zaharat sau în menținerea sub control a bolii.
Anandamida
Anandamida (AEA) este un neurotransmițător crucial care este derivat dintr-un acid gras
polinesaturat omega-6 cunoscut sub numele de acid arahidonic.
Ameliorarea durerii în organism este una dintre principalele utilizări ale anandamidei. O
cercetare publicată în anul 2013 propune ca acest compus să reglementeze inflamația și durerea
pe mai multe canale. Aceste canale sunt alcătuite din receptorii canabinoizi TRPV1 și CB1.
Receptorul TRPVI ajută corpul să simtă atât durere cât și căldură.
Un alt studiu a sugerat că medicamentele care previn descompunerea anandamidei se pot
dovedi utile în viitor în tratarea durerii. De asemenea, nu este surprinzător faptul că unele
componente ale canabisului inhibă degradarea AEA.
Beneficiile anandamidei sunt:
-homeostazia
- inhibă și încetinește proliferarea celulelor canceroase
-reglează starea de spirit
 -promovează dezvoltarea celulelor nervoase ale creierului
-reglează dorința sexuală
-poate fi folosit ca antiemetic
-inhibă inflamația și edemul
-promovează infertilitatea
-ameliorează memoria.

BIBLIOGRAFIE:

1.Mircea Lăzărescu, Ramona Bărănescu - Psihopatologie descriptivă: semne şi sindroame în

tulburările mentale, Editura Polirom, 2011.

2.Dr.Aviva Romm - Inteligența hormonală, Editura Lifestyle, 2022