Modul Biochimie

Curs 8 Hormoni - definitie, clasificare, rolul lor in organism, mod de actiune

Definitie: Hormonii sunt produsii de secretie ai glandelor endocrine (glande cu secretie interna) si sunt transmisi pe
cale umorala (sanguina) organelor a caror functie o regleaza.
Glandele endocrine secreta hormonii in lichidele circulatoare, lichide care ii transporta ulterior in diversele regiuni
unde acesti hormoni isi exercita actiunea lor specifica. Hormonii sunt astfel mesagerii chimici ai sistemului
endocrin, si au rolul fundamental de a regla si coordona functiile diverselor organe (metabolismul).
Hormonii sunt cei care guverneaza numeroase functii ale corpului, indeosebi metabolismul celulelor, cresterea,
dezvoltarea sexuala, reactiile corpului la stres.
Hormonul este eliberat in sange si circula cel mai des legat de o proteina care regleaza actiunea sa.
El se fixeaza in continuare pe receptorii purtati de catre organele-tinta cu scopul de a adapta organismul la nevoile
momentului. (Ex.: pentru a stimula secretiile de insulina atunci cand ingestia alimentelor antreneaza o crestere a
nivelului glucozei din sange)
Clasificarea hormonilor
Clasificarea hormonilor se face in functie de structura chimica, raza de actiune, solubilitate, locul de sinteza si in
functie de interdependinta sistem endocrin cu cel nervos.
Clasificarea hormonilor dupa structura chimica:

-Hormoni derivati din aminoacizi

-Hormoni polipeptidici, proteici si glicoproteici
-Hormoni steroizi
-Hormoni eicosanoizi

A. Hormoni derivati din aminoacizi

1. Adrenalina sau epinefrină, este un hormon secretat în sânge de glanda medulosuprarenală în cazuri
de stress. Ajunsă în sânge ea determină creșterea frecvenței cardiace, a presiunii sanguine, dilatarea bronhiilor și
pregătirea organismului pentru o producere masivă de energie prin arderea lipidelor (lipoliză) și sinteza glucozei.
Circulația sângelui este activată la nivelul sistemului nervos central pe când la nivelul tractusului digestiv este
diminuată. La nivelul SNC adrenalina devine un transmițător neuronal, cuplat cu proteina-G joacă un rol
intermediar și de activator al receptorilor nervoși.p

Biosinteza
Ca punct de pornire a sintezei adrenalinei este aminoacidul tirozină sau fenilalanină. Acesta devine prin procesul de
hidroliză L-DOPA și după un proces de decarboxilare, devine dopamină activă, care după o hidrolizare
stereoselectivă se transformă în noradrenalină, care este prezent de asemenea în suprarenală. Noradrenalina printr-o
metilare-N se transformă în adrenalină. Concentrația normală de adrenalină în sânge este sub
100 ng/l=0,1micrograme/litru (cca. 500 pmol/l).
Reglarea biosintezei
Reglarea și stimularea biosintezei se realizează în organism prin acțiunea excitantă neuronală a adrenalinei, stare de
excitație care favorizează transformarea tiroxinei în dopa și apoi dopamină care se transformă la rândul ei în
noradrenalină. Cortizonul care ia naștere în corticosuprarenală facilitează transformarea noradrenalinei în
adrenalină. Concentrația crescută în sânge a adrenalinei declanșează un mecanism de feedback care reglează
valorile concentrației de adrenalină între anumite limite, prin reducerea sau creșterea producerii de tirozină.
Descompunerea
Adrenalina se descompune relativ repede (trei minute) în organism, iar metabolizarea este realizată în special prin
acțiunea enzimelor catehil-metil-transferază (COMT) și monoaminooxidază (MAO), iar substanța rezultată este
inactivată prin legare o parte de sulf și eliminată prin urină.
Mecanismul ei de acțiune
Mecanismul ei de acțiune determină punerea rapidă de energie la dispoziția organismului, energie necesară în cazuri
de pericol, pentru supraviețuire prin fugă sau luptă. Acest efect fiind realizat prin activarea proteinei-G de
adrenalină.
1
Modul Biochimie
 Acțiunea stimulatoare a ei asupra inimii și sistemului circulator, duce la creșterea volemiei sanguine centrale în
inimă, mușchii scheletici, prin derivația sângelui periferic realizat prin contracția vaselor periferice, unde scade
volumul de sânge de la nivelul pielii și rinichilor și activarea receptorilor adrenalinei.
 Asupra mușchilor netezi, respirației, tractusului digestiv și vezicii urinare are o acțiune diferită. Astfel
determină creșterea frecvenței respiratorii cu dilatarea bronhiilor, reducerea activității digestive, a
perstaltismului intestinal și în general de contracție a musculaturii netede de la nivelul vezicii urinare cu
excepția gravidelor unde adrenalina acționează relaxant asupra uterului.
 Mobillizarea rezervelor de energie se realizează prin metabolizarea grăsimilor (lipoliză), adrenalina activând
enzimele lipaze și formare de glucoză și glucagon necesară energiei mușchilor scheletici, prin inhibarea
producerii de insulină.
 Adrenalina produsă de glandele suprarenale nu poate traversa bariera hemato-encefalică a SNC, de aceea se
presupune că asupra sistemului nervos central are numai o acțiune pe baza reflexelor nervoase.
 Alte efecte ale adrenalinei sunt uscarea mucoaselor, de unde apare senzația de gură uscată, piele de gâscă,
transpirare, midriază pupilară, influențând și procesul de coagulare a sângelui.

2. Noradrenalina, sau norepinefrina, este o catecolamină, care joacă multiple roluri ca hormon adrenergic
și neurotransmițător a sistemului nervos simpatic.
Noradrenalina este mediatorul terminațiilor nervoase vegetative postganglionare simpatice prezente la nivelul
tuturor efectorilor vegetativi periferici (mușchi netezi, glande). La nivel central, cel mai bogat în noradrenalină
este locus ceruleus, care trimite prelungiri noradrenalinice atât descedente (spre centrii vegetativi din bulb, coloana
laterală), cât și ascendente (spre hipotalamus, cerebel, sistemul limbic și neocortex). Aceasta mai poate fi localizată
în cantități mari și în nucleul caudal ventro-lateral. Noradrenalina este responsabilă de asemenea pentru
neurotransmiterea adrenergică.
Sinteza
Norepinefrina este sintetizată din dopamină, reacția fiind catalizată de către dopamin hidroxilază. Noradrenalina
este în același timp considerată un precursor metabolic al adrenalinei (NOR fiind un acronim pentru Nitrogen Ohne
Radikal, adică azot fără radical, adrenalina fiind o moleculă de noradrenalină N-metilată). Noradrenalina este
secretată de către glandele suprarenale, precum și de nervii adrenergici.
Modul de actiune
Noradrenalina este secretată ca urmare a stresului sau a presiunii sangvine joase. Norepinefrina crește frecvența
cardiacă și poate redirecționa fluxul sangvin către mușchi. Aceasta mărește nivelul glucozei din sânge pentru a
asigura celulelor un aport energetic mai mare. De asemenea, noradrenalina poate cauza contracția mușchilor netezi
prin activarea α-receptorilor adrenergici. Prin stimularea receptorilor ß1 de la nivelul inimii, noradrenalina poate
accelera ritmul bătăilor și conductibilitatea la nivelul nodului atrio-ventricular, de asemenea mărind contractilitatea
și excitabilitatea cordului. Norepinefrina este un agent anti-inflamatoriu atunci când este secretată de locus ceruleus.
În calitate de neurotransmițător, este responsabil de dispoziție, reglarea presiunii sangvine și excitare.
3. Histamina (imidazoletilamină) este o amină biogenă ce se gaseste la nivelul plămânilor, pielii și mucoasei
gastrointestinală.
Biosinteza
Histamina este rezultatul decarboxilării histidinei, sub acțiunea unei enzime numite 1-histidin-decarboxilază (1-
HDC).
Metabolizare
Cam 2-3 % din histamina endogenă este excretată neschimbată în urină, restul metabolizată la N-metilhistamina şi
metabolitul 3 metil imidazol acetat, produs final
Există 2 căi de metabolizare a histaminei:
 O primă transformare are loc în citoplasma celulară, la periferie, unde sub acțiunea histaminazei
(diaminoxidază), are loc o dezaminare oxidativă cu formarea imidazol acetat.
 A 2 cale are loc la nivel cerebral, unde histamina suferă sub acțiunea a altor 2 enzime: histaminmetiltransferază
și monoaminoxidaza B (MAO B) de unde rezultă un compus intermediar 3-metilhistamina, pentru ca produsul
final să fie 3-metil imidazol acetat.

2
Modul Biochimie
4. Serotonina este o amină derivată de la indol. Este întâlnită în țesuturi vegetale, animale, veninuri. Este un
neurotransmițător prezent în variate organe incluzând sistemul nervos central, are un rol important în apariția
depresiei și a anxietății, datorită dereglărilor chimice pe care le produce.
Serotonina acționează ca neurotransmițător; intervine în producerea somnului, în procese mintale și afective
(depresie și anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă), în funcții motorii, în termoreglare, în reglarea presiunii
arteriale, în actul vomei, în funcții hormonale.
Exemple: metisergida, ergotamina, sumatriptanul, buspirona, ondansetronul.
Serotonina este o amină derivată de la indol. Este întâlnită în țesuturi vegetale, animale, veninuri. Este un
neurotransmițător prezent în variate organe incluzând sistemul nervos central, are un rol important în apariția
depresiei și a anxietății, datorită dereglărilor chimice pe care le produce.
Serotonina acționează ca neurotransmițător; intervine în producerea somnului, în procese mintale și afective
(depresie și anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă), în funcții motorii, în termoreglare, în reglarea presiunii
arteriale, în actul vomei, în funcții hormonale.
Exemple: metisergida, ergotamina, sumatriptanul, buspirona, ondansetronul.

B. Hormoni polipeptidici, proteici si glicoproteici

1.Vasopresina, ADH sau hormonul antidiuretic (în engleză: antidiuretic hormone/ vasopressin), este un
hormon peptidic neurohipofizal (secretat de nucleii anteriori ai hipotalamusului si eliberat de lobul posterior al
glandei hipofize) ce participă la homeostazie (autoreglare) osmolarității (presiune osmotică) lichidelor corporale
prin reglarea reabsorbției diferitelor specii moleculare la nivel renal. De asemenea, vasopresina crește rezistența
periferică vasculară, ceea ce are ca urmare creșterea tensiunii arteriale.
Reglarea nivelului ADH
La nivelul sinusului carotidian și a crosei aortice, baroreceptorii (nervoși presosenzori) analizează tensiunea
arterială. În cazul scăderii acesteia, informația corespunzătoare este transmisă sistemului nervos central și al
hipotalamusului, care mărește producția de ADH (vasopresină). Creșterea osmolarității este sesizată de
osmoreceptorii din cel de-al treilea ventricul cerebral, aceștia crescând secreția de vasopresină. Angiotensina II
stimulează secreția de ADH.
Functii ale vasopresinei
 Reglează retenția de apă a corpului: este secretată (produsă) când corpul este deshidratat, stimulând rinichii să
conserve apa, concentrând astfel urina. Astfel, ADH mărește permeabilitatea apei la nivelul tubilor contorti
distali și colectori prin sinteza și inserția unor canale tip aquaporina la nivelul polului apical a celulelor tubilor.
De asemenea, facilitează reabsorbția ureei la nivelul tubilor colectori.
 Vasoconstricție: ADH mărește rezistența periferică (prin "strâmtarea" vaselor capilare) arterială, crescând astfel
tensiunea arterială. La indivizi sănătoși, acest efect este neînsemnat, dar devine un "mecanism" compensator
important în cazul șocului hipovolemic (hipovolum de sânge).
 Vasopresina este implicată în formarea memoriei, inclusiv a reflexelor întârziate, precum și memoria de scurtă
durată și lungă durată; analogul acesteia, desmopresina, este considerat un nootrop (îmbunătățește memoria).
 ADH este de asemenea implicat în determinarea agresivității.
2. Oxitocina sau ocitocina (din limba greacă ōkytokínē - naștere rapidă) este un hormon peptidic sintetizat
de către nucleii paraventricular și supraoptic ai hipotalamusului și depozitat in neurohipofiză.
Oxitocina este un nonapeptid (este alcătuit din 9 resturi de aminoacizi), având o masă moleculară de 1007 Daltoni.
Structura oxitocinei este similară celei a vasopresinei, celălalt hormon neurohipofizar. Are un timp de înjumătățire
de 2-4 minute.
Functii
 Oxitocina exercită o acțiune dilatatorie asupra colului uterin (înainte de debutul travaliului) și contractilă asupra
musculaturii netede a uterului în timpul travaliului. Are rol în inițierea travaliului la femeia gravidă la termen și
expulzarea fătului. Receptivitatea uterului pentru oxitocină este reglată de hormonii sexuali: estrogenii măresc
și progesterona micșorează receptivitatea pentru oxitocină.
 O altă acțiune a oxitocinei este contracția celulelor mioepiteliale ce înconjoară alveolele mamare și determină
ejecția laptelui. Oxitocina determină curgerea laptelui în sinusurile sub-areolare, și de acolo în mameloane.
 La nivel comportamental, oxitocina are efecte opuse celor ale vasopresinei: la indivizi determină reducerea
temerilor și creșterea încrederii, iar la mame determină apariția instinctului matern.

3
Modul Biochimie

3. Gastrina este un hormon peptidic care stimulează secreția de acid clorhidric de către celulele parietale ale
stomacului. Acesta de asemenea stimulează motilitatea gastrică și regenerarea epiteliului gastric. Gastrina este
sintetizată de celulele G din cadrul glandelor stomacale, fiind eliberată în antrul stomacului, duoden și pancreas. Ea
se leaga de receptorii CCKBR pentru a stimula eliberarea histaminei de celulele enterocromafin-like, și induce
introducerea de pompe K+/H+ în membrana apicală a celulelor parietale. Eliberarea gastrinei este stimulată de
prezența peptidelor/proteinelor în lumenul stomacului. Concentrația gastrinei este controlată prin feed-back:
scăderea accentuată a acidității gastrice duce la inhibarea secretiei gastrinei. Secreția în exces a gastrinei
determină sindromul Zollinger-Ellison.

4. Secretina este un hormon care controlează secrețiile pancreatice în duoden, și, separat, homeostazia apei.
Aceasta este produsă de celulele S în criptele Lieberkühn din duoden. Secretina reglează pH-ul conținutului
duodenal prin controlul secreției de acid gastric si tamponarea conținutului duodenal cu bicarbonat secretat de
celulele pancreatice. A fost primul hormon gastrointestinal identificat (1902 - Bayliss și Starling). Acțiunea sa este
antagonistă celei a gastrinei.
Secreția de secretină este stimulată de scăderea pH-ului duodenal sub 4,5, ca urmare a pătrunderii chimului gastric
acid în duoden, și de prezența produșilor proteolizei gastrice în intestin. Astfel, secretina secretată stimulează
pancreasul să secrete un suc bogat în bicarbonat (pentru neutralizarea chimului acid) și enzime proteolitice (pentru
scindarea peptidelor).
Secretina de asemenea inhibă golirea stomacului, permițându-i duodenului să proceseze mai bine chimul. Secretina
de asemenea stimulează secreția glandelor Brunner din duoden, care produc cel mai alcalin suc digestiv.
Bicarbonatul, precum și alcalinitatea crescută, inhibă secreția de secretină prin feed-back.
Secretina stimulează secreția de pepsină la nivelul stomacului; stimulează de asemenea și secreția de insulină
(imediat după masă, pentru a preveni creșterea rapidă a glicemiei), precum și glucagon, polipeptidul pancreatic și
somatostatină.
5. Calcitonina este un hormon peptidic implicat în metabolismul calciului. Acesta are o lungime de 32 de
resturi de aminoacizi. Calcitonina este sintetizată de celulele parafoliculare ale tiroidei. Acțiunea sa principală este
reducerea calciului plasmatic, efectele fiind opuse celor hormonului paratiroidian (PTH). Comparativ cu ceilalți
hormoni din metabolismul calciului, calcitonina are un impact redus.
Rol in organism
Participă la metabolismul calciului și metabolismul fosforului. Calcitonina scade concentrației calciului plasmatic în
trei moduri:
 Creste absorbția calciului în intestin;
 Inhibă activitatea osteoclastelor în oase (efect principal al calcitoninei, prin acțiunea asupra receptorilor
calcitoninei de pe osteoclaste);
 Inhibă reabsorbția tubulară a calciului, crescând secreția acestuia în urină (efecte opuse PTH-ului);
Alte roluri:
 Creste reabsorbția tubulară a fosfatului (efect similar PTH-ului).
 Calcitonina protejează oasele împotriva pierderii de calciu în timpul sarcinei sau lactației;
 Osteosinteza;
 Prevenirea hipercalcemiei postprandiale.
Calcitonina de somon are o acțiune de 20 de ori mai puternică decât cea umană, fiind folosită în:
 Osteoporoza post-menopauză;
 Hipercalcemie;
 Boala Paget;
 Metastaze osoase.

6. Insulina este un hormon, secretat de insulele lui Langerhans, ce participă la metabolismul glucidelor.
Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor. Insulina contribuie în primul rând la micșorarea
concentrației glucozei în sânge. Aceasta mărește permeabilitatea membranei celulare pentru glucoză. Insulina are o
acțiunea antagonistă glucagonului.

4
Modul Biochimie
C. Hormoni steroizi

1. Testosteronul este principalul hormon masculin. Acesta permite apariția caracterelor masculine la oameni,
fiind produs de testiculele bărbaților.
2. Cortizolul (hidrocortizon) este un hormon steroid, mai precis un glucocorticoid produs de glanda
suprarenală. Acesta este eliberat ca răspuns la stres și la înregistrarea unui nivel scăzut de glucocorticoizi în sânge.
Rolul său principal este de a crește cantitatea de zahăr din sânge prin intermediul gluconeogenezei, precum și de a
suprima răspunsul sistemului imunitar, de ajutor în metabolismul grăsimilor, proteinelor și carbohidraților. Aceasta
scade de asemenea osteogeneza. În timpul sarcinii, producția de cortizol crescută dintre săptămânile 30-32 inițiază
producerea de agent pulmonar fetal tensioactiv pentru promovarea maturării plamânilor. Diferite forme sintetice de
cortizol sunt folosite pentru tratarea unei varietăți de boli.
3. Aldosteronul este un hormon steroid din familia mineralocorticoizilor, produs de către zona glomerulata
din cortexul suprarenal, în glanda suprarenală. Acesta acționează în special la nivelul tubilor distali și a tubilor
colectari ai nefronilor, stimulând absorbția sodiului și a apei, precum și secreția de potasiu, ceea ce duce la
creșterea tensiunii arteriale. Efectul general al aldosteronului este de a crește reabsorbția ionilor de sodiu și a
moleculelor de apă în rinichi — ducând la creșterea volumului sângelui și a tensiunii arteriale.
4. Estogenul este un grup de hormoni care indeplineste un rol important in dezvoltarea sexuala
normala si in dezvoltarea sistemului reproducator la femei.
In organismul femeii, estrogenii indeplinesc numeroase roluri, ei avand efecte la nivelul creierului,
la nivelul unor organe importante, precum inima si ficatul, in sfera glandelor mamare, a ovarelor, a
uterului, a vaginului si a oaselor. Desigur, rolul estrogenului este unul mult mai complex si nu se opreste
doar la factorii enumerati mai sus.
Estrogenul este un homon feminin şi este strâns legat de pubertate şi de ciclul menstrual. Alte
funcții ale hormonului includ următoarele:

 Controlează nivelul de colesterol din sânge

 Susține sănătatea oaselor
 Protejează sănătatea creierului şi asigură o stare mentală normală

D. Hormonii eicosanoizi
Hormonii eicosanoizi reprezinta o serie de hormoni derivati din acidul arahidonic
 Prostaglandinele primare (clasice, PG)
 Endoperoxizi prostaglandinici (PGG2 si PGH2)
 Prostaciclina (PGI2)
 Tromboxani (TX)
 Leucotrienele (LT)

Clasificare hormonilor in functie de raza de actiune

 1.Hormoni endocrini
 2.Hormonii paracrini
 3.Hormonii autocrini
 4.Neurohormonii
Clasificare hormonilor in functie de solubilitate
 1.Hormonii hidrosolubili
 2.Hormoni liposolubili
Clasificarea hormonilor in functie de locul de producere
 1.Hormoni hipotalamici
 2.Hormoni hipofizari
 3.Hormoni gastrointestinali
 4.Hormoni pancreatici
 5.Hormoni trombocitari
 6.Hormoni limfocitari

5
Modul Biochimie
 7.Hormoni suprarenalieni
 8.Hormoni secretati de rinichi
 9.Hormoni din tesutul miocardic atrial
Clasificarea hormonilor dupa inderdependenta sistem endocrin cu cel nervos
 1.Nivelul I
 2.Nivelul II
 3.Nivelul III

HORMONI - PATOLOGIA SUCCESIVA HIPO SAU HIPER- SECRETIEI HORMONALE

AFECTIUNI ENDOCRINE

1. Hipertiroida
Afecţiune care se caracterizează prin excesul de hormoni tiroidieni.Tiroida este o glandă endocrină, de
forma unui fluture, care cântăreşte mai puţin de 30 grame şi este situată la baza gâtului. Glanda tiroidă
secretă triiodotironina (T3) şi tiroxina (T4), care reglează metabolismul, controlează temperatura
corpului, influenţează ritmul cardiac, etc. şi calcitonina, un hormon care reglează cantitatea de calciu din
organism.
Cauze
Cauzele acestei boli nu sunt cunoscute cu exactitate, deşi factorii genetici sunt de obicei implicaţi.
În majoritatea cazurilor de hipertiroidism cauza este reprezentată de boala lui Basedow, de origine
autoimună, în care anticorpii produşi de sistemul imunitar stimulează o hipersecreţie de tiroxina de către
tiroida. În mod normal, anticorpii protejează organismul împotriva virusurilor, bacteriilor şi a altor
substanţe străine care pătrund în organism.
Dar, în boală lui Basedow, anticorpii atacă glanda tiroidă.
O altă formă de hipertiroidism se datorează apariţiei unui adenom la nivelul glandei tiroide, care începe
să producă hormoni în exces. Adenomul este o tumoră benignă ce se dezvolta pe o glandă, provocând
creşterea dimensiunilor acesteia.
Glanda tiroidă se poate inflama -afectiune numită tiroidita. În acest caz, excesul de hormoni tiroidieni
depozitaţi în glanda tiroidă, se varsa în fluxul sangvin. Tiroidita subacuta, o formă rară de tiroidita,
provoacă durere localizată la nivelul glandei tiroide.
O altă formă este nedureroasa şi survine după naştere – tiroidita post – partum. Supraîncărcarea cu iod
este o altă cauză a hipertiroidismului. Aceasta apare în general la pacienţii cu guşa nodulară (în special
la vârstnici), cărora li se administrează medicamente care conţin iod sau care efectuează investigaţii
radiologice cu substanţe de contrast cu conţinut mare de iod. În acest caz, hipertiroidismul persista atât
timp cât excesul de iod rămâne în circulaţie.
Semne şi simptome:
- pierderea greutăţii corporale, în condiţiile în care apetitul şi ingestia de alimente cresc;
- tahicardie, aritmie sau palpitaţii;
- creşterea dimensiunilor glandei tiroide (guşa), care se prezintă sub forma unei umflaturi la baza gâtului.
Tratamentul constă în administrarea de antitiroidiene de sinteză (frânează secreţia de hormoni tiroidieni),
administrarea de iod radioactiv (care va fi absorbit de către tiroidă, cauzând o reducere a dimensiunilor
acesteia) sau efectuarea unei tiroidectomii (îndepărtarea parţială a tiroide).
6
Modul Biochimie
2. Guşa
Reprezintă o umflătură anormală formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea în volum a tiroidei,
dezvoltată prin umflarea unuia sau ambilor lobi ai glandei.
Cauze: din cauza lipsei iodului, producţia de tiroxină scade sub limitele minim admise, atunci, hipofiza
intervine şi îşi intensifică activitatea, secretând în exces un hormon menit să stimuleze activitatea glandei
tiroide, pentru că aceasta să revină la nivelurile anterioare normale de producţie. Dar, prin această
continuă stimulare, glanda tiroidă începe să se mărească, astfel încât cei doi lobi ai săi, situaţi la baza
gâtului, se vor umfla, creând impresia unei guşe.
Tratament: se recomandă consultaţia medicală de specialitate. Tratamentul poate fi medicamentos, cu
iod sau hormoni, sau cortizon, iar în unele cazuri se impune intervenţia chirurgicală.
Prevenirea guşei constă în introducerea în alimentaţie a sării intens iodurate.
3. Hipotiroidism
Afecţiune caracterizată printr-un deficit de hormoni tiroidieni. Tiroida este o glandă endocrină, de forma
unui fluture, care cântăreşte mai puţin de 30 grame şi este situată la baza gâtului. Glanda tiroidă secretă
triiodotironina (T3) şi tiroxina (T4), care reglează metabolismul, controlează temperatura corpului,
influenţează ritmul cardiac, etc. şi calcitonina, un hormon care reglează cantitatea de calciu din
organism.
Dacă glanda tiroidă nu mai secretă hormoni în cantitata suficientă -afectiune numită hipotiroidism,
metabolismul devine lent, iar funcţiile organismului sunt încetinite.
Cauze
Tiroida necesita iod pentru a funcţiona eficient. Iodul se găseşte în peste, fructe de mare, alge marine,
sau în plantele care cresc într-un sol bogat în iod. Lipsa de iod provoacă o hipertrofie a tiroidei şi o
reducere a activităţii sale.
Una dintre cele mai frecvente etiologii ale hipotiroidismului este tiroidita Hashimoto, o afecţiune în care
sistemul de apărare al corpului său sistemul imun produce anticorpi, care atacă şi distrug în timp ţesutul
tiroidian. Ca rezultat, glanda tiroidă nu poate produce hormoni tiroidieni. Peste tot în lume, deficitul de iod
este prima cauză de hipotiroidism. Adaosul de iod în sare, alimente şi apa a eliminat această problemă.
Alte cauze sunt : tratamentele chirurgicale la nivelul tiroidei: tiroida poate fi scoasă în întregime
(tiroidectomie totală) sau parţial, pentru a trata boli ca hipertiroidismul, o glandă tiroidiană prea mare
(guşa), terapia cu iod radioactiv: care se foloseşte frecvent pentru tratamentul hipertiroidismului; aceasta
metoda distruge glanda tiroidă.
Întrucât cantitatea de triiodotironina (T3) şi de tiroxina (T4) este insuficientă, metabolismul este încetinit.
Simptomele nu sunt întotdeauna evidente, iar hipotiroidismul poate fi uneori confundat cu alte afecţiuni.
4. Diabetul insipid
Afecţiune ce se caracterizează prin imposibilitatea rinichilor de a concentra urină, determinând
o poliurie (emisia unei cantităţi mari de urină diluat ), însoţită de o sete intensă (polidipsie).

7
Modul Biochimie
Acest tip de diabet poate avea mai multe cauze, legate de funcţionarea necorespunzătoare a rinichilor
sau de absenţa hormonului antidiuretic, al cărui rol este de a împiedica trecerea unei cantităţi prea mari
de lichide în vezica urinară. Atunci când hormonul antidiuretic lipseşte complet sau nu este secretat în
circulaţie vorbim de diabet insipid central. Dar dacă hormonul antidiuretic este prezent dar nu acţionează
asupra tubului colector este vorba despre un diabet insipid nefrogenic.
În mod normal, rinichii au rolul de e elimina excesul de lichide din fluxul sangvin. Aceste lichide în exces
sunt depozitate în vezica urinară sub formă de urină. Atunci când cantitatea de lichide scade (prin
transpiraţie, de exemplu), rinichii produc mai puţină urina pentru a păstra lichidele în organism.
Cauze diabetului insipid central :
- o tumoră a hipotalamusului (regiune centrală a creierului, situată sub hipofiza şi având rolul de a regla
o multitudine de senzaţii fiziologice: foame, sete, dorinţa sexuală, etc.) ;
- ablaţia hipofizei (glanda situată la baza encefalului care controlează activitatea celorlalte glande din
organism);
- tumora a hipofizei.
Cauzele diabetului insipid nefrogenic :
- congenitale;
-potomanie (nevoie constantă de a bea cantităţi mari de apă);
- pielonefrita (inflamaţie renală).
Simptome :
- poliurie – emisia unei cantităţi mari de urină (între 5 şi 8 litri) foarte diluată, care nu conţine zahăr sau
albumina
- pierdere a greutăţii.
5. Sindromul Cushing ( hipercortizolism sau hipercorticism )
Anomalie (boală) rară care apare atunci când organismul este expus la o cantitate mult prea mare a unui
hormon, numit cortizol. În mod normal nivelul de cortizol este crescut în sânge în urma unor reacţii
funcţionale hormonale. Hipotalamusul (regiunea centrală a diencefalului situată la baza creierului, sub
talamus şi deasupra hipofizei, care este legată de hipofiza cu o tijă, tija pituitară) secretă hormonul
eliberator de corticotropina (CRH) care stimulează glanda pituitară (hipofiza) să secrete hormonul
adrenocorticotrop (ACTH). Apoi, ACTH-ul stimulează glandele suprarenale producând cortizol.
Cauze :
- consumul medicamentelor corticosteroide după transplantul de organ sau pentru alte afecţiuni de lungă
durată (cronice), ca de exemplu eritematos sistemic, astmul bronşic, reumatoida;
- tumorile mici, necanceroase (benigne) ale glandei pituitare (hipofiza); aceasta este numită boala
Cushing şi este cea de-a doua cauză frecvenţă a sindromului Cushing.