IX.

FORME DE ACTIVITATE ÎN AFARA CLASEI

La disciplinele tehnice şi tehnologice profesorul şi elevii îşi desfăşoară

activitatea nu numai în cadrul lecţiilor prevăzute în programa şcolară, ci şi în
afara lor, activitate concretizată de obicei într-o serie de manifestări în cadrul
şcolii sau în afara acesteia, îndeplinite cu scopul de a atrage elevii spre studiul
disciplinelor tehnice şi tehnologice, de a dezvolta la elevi înclinaţiile pentru
aceste discipline, pentru munca în laborator şi pentru munca de cercetare. Între
manifestările de acest gen se înscriu: consultaţiile, meditaţiile, cercurile
ştiinţifice cu elevii, excursiile didactice, concursurile şcolare, sesiunile de
comunicări ştiinţifice, olimpiadele şcolare etc.

IX.1. Consultaţiile sunt activităţi cu caracter facultativ şi se dau atât

elevilor buni cât şi celor slabi şi constituie una din cele mai eficiente forme de
activitate în afara clasei. Ele au ca scop clarificarea unor noţiuni care nu au fost
bine înţelese, orientarea elevilor pentru studiul ulterior, lărgirea orizontului
elevilor în domeniul disciplinelor tehnice.
În cadrul consultaţiilor se pot face şi unele experimentări în legătură cu
materia parcursă, neprevăzute în planul lecţiilor de laborator sau al celorlalte
lecţii.
La consultaţii elevii pot veni din proprie iniţiativă sau stimulaţi.
Profesorul poate da diferite sarcini elevilor buni, privind pregătirea
examenelor sau a materialelor de laborator pentru lucrări. De asemenea, poate
să le indice un anumit, material bibliografic necesar pentru clarificarea unor
chestiuni nelămurite sau pentru întocmirea unor referate.
Consultaţiile trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă mai degajată,
deosebindu-se de cadrul oficial al activităţilor didactice obişnuite, cum ar fi
lecţiile, lucrările de laborator, atelier etc. Discuţiile cu elevii trebuie să aibă un
caracter natural, de sfat şi ajutor didactic, care să ducă la perfecţionarea lor.

IX.2. Meditaţiile didactice sunt activităţi relativ obligatorii şi se

organizează cu elevii rămaşi în urmă la învăţătură şi constituie o activitate
deosebită. Rămânerea în urmă se datorează faptului că unii elevi au fost
bolnavi, nu au fost suficient controlaţi de către părinţi sau sunt înclinaţi spre alte
preocupări. Cauza rămânerii în urmă trebuie neapărat analizată şi înlăturată.
Orele de meditaţii se vor organiza cu multă precauţie pentru ca elevii să
nu se obişnuiască cu ideea că vor fi ajutaţi şi ca urmare, să nu mai dea atenţia
cuvenită studiului individual. Aceste ore trebuie să reprezinte totodată prilejuri
de stimulare a dorinţei de învăţare a elevilor, de trezire a încrederii în forţele
proprii pentru ca în final, să reuşească să înveţe fără ajutor din afară.
Meditaţiile se pot organiza la cererea profesorului sau a elevilor, eventual şi
pentru pregătirea unor examene finale, cum sunt capacitatea şi bacalaureatul.

IX.3. Cercurile ştiinţifice ale elevilor se organizează cu elevii

cu un nivel de pregătire mai ridicat, care manifestă interes pentru
studiul disciplinelor tehnice şi tehnologice, dorind să se informeze la un nivel
superior faţă de cunoştinţele prevăzute în programele şi manualele de
specialitate. Un merit deosebit al acestor cercuri îl constituie posibilitatea pe
care o oferă elevilor de a-şi desfăşura activitatea după propria lor gândire, de a-
şi pune şi de-a rezolva probleme prin munca lor independentă.
Există două modalităţi mai importante în care pot fi organizate
cercurile ştiinţifice cu elevii:
a) prin anunţarea prealabilă a tematicii cercului;
b) prin stabilirea tematicii după înscrierea elevilor în cerc, de comun
acord cu aceştia şi ţinând seama de propunerile lor.
Dintre aceste forme, de preferat este a doua deoarece, în acest fel,
tematica este mai apropiată de interesul elevilor, iar încrederea acestora în
posibilităţile proprii şi în cunoştinţele lor creşte. În acest caz, la începutul
activităţii cercului ştiinţific, profesorul va indica un număr de teme posibile,
precizând bibliografia de cercetat şi locul unde poate fi dusă munca de
informare (laborator, bibliotecă, societăţi comerciale, firme etc.), urmând ca
elevii să aleagă temele care îi interesează. Elevii pot sugera şi singuri anumite
teme, caz în care, profesorul va căuta să valorifice aceste iniţiative.
Uneori profesorii folosesc chestionare cu ajutorul cărora reuşesc să
alcătuiască o tematică de cerc mai apropiată de interesele de cunoaştere ale
elevilor, de nivelul lor de vârstă şi de pregătirea lor intelectuală. Astfel de
chestionare pot cuprinde întrebări de felul:
 Ce probleme teoretice şi practice vă interesează?
 La ce temă aţi dori să participaţi, în cadrul cercului? De ce?
 Ce activităţi practice aţi dori să se organizeze în cadrul cercului?
 Ce societăţi comerciale sau firme aţi dori să vizitaţi?
Profesorului îi revine sarcina de a orienta alegerea elevilor către acele
teme şi aspecte legate de direcţiile dominante ale integrării noastre în Uniunea
Europeană. Prin caracterul temelor luate în studiu, prin modalităţile de realizare
folosite şi prin deprinderile de lucru pe care şi le vor forma, se va urmări
pregătirea elevilor pentru activitatea lor viitoare şi anume:
 prin caracterul temelor luate în studiu, deoarece, fiecare cerc,
prin profilul său, va căuta să prefigureze unul sau mai multe domenii
profesionale, prin care elevii ar putea să opteze la un moment dat;
 prin modalităţile de realizare, deoarece acestea vor îndruma
elevii către folosirea unor procedee şi aparate asemănătoare celor din industria
modernă;
 prin deprinderile pe care le formează, pentru că activitatea în
cerc obligă elevii la efectuarea unor operaţiuni necesare în laborator
(asamblarea unor scheme electronice, construcţia şi mânuirea unor aparate,
mânuirea balanţelor analitice etc.) şi la desfăşurarea unei activităţi în comun,
specifice firmelor şi societăţilor comerciale.
Lucrările cercurilor ştiinţifice trebuie să trateze atât aspectele teoretice
ale temelor alese cât şi pe cele practice. În felul acesta elevii se exersează în
munca de documentare şi cercetare ştiinţifică a unei teme, iar pe de altă parte,
învaţă să sesizeze aspectele folositoare ale cunoştinţelor acumulate şi să le
aplice creator.
Spre exemplu, între temele care pot fi studiate în cadrul cercurilor
ştiinţifice cu elevii la profilurile chimie industrială şi protecţia mediului,
menţionăm:
 metode generale de obţinere a unor compuşi în laborator şi în industrie;
cercetarea proprietăţilor şi a aplicaţiilor practice ale acestor compuşi;
 produse macromoleculare şi aplicaţiile lor;
  îngrăşăminte chimice şi rolul lor în îmbunătăţirea solului;
 apa în natură şi aplicaţiile ei în viată, laborator, industrie;
 coroziunea şi modalităţile de combatere a acesteia;
 electroliza şi aplicaţiile ei practice;
 tehnologii de epurare a apelor uzate;
 metode de depoluare a aerului atmosferic.
Încă din prima zi de activitate în cadrul cercului, trebuie să se
stabilească un colectiv de conducere cu sarcini precise şi cu un regulament de
organizare a muncii care va stabili condiţiile de înscriere în cerc, disciplina în
cerc, condiţiile de rămânere în cerc (legate de situaţia generală la învăţătură).
Între sarcinile colectivului de conducere se înscriu:
 elaborarea, sub îndrumarea profesorului, a unei strategii de lucru şi
urmărirea îndeplinirii acesteia;
 întocmirea răspunsurilor la întrebările care sunt adresate cercului;
 organizarea de manifestări şcolare sau extraşcolare;
 stabilirea legăturii cu alte cercuri pentru rezolvarea în comun a unor
sarcini de lucru cu caracter de cercetare.
După alegerea colectivului de conducere, elevii participanţi la cerc sunt
împărţiţi pe echipe de lucru (2 – 4) şi li se repartizează sarcinile în cadrul temei
la care lucrează: investigaţii bibliografice, întocmiri de referate, de coreferate,
experimentări practice, culegeri de date pentru micromonografii profesionale
etc.
Profesorul stabileşte săptămânal o oră sau două în care să se poată
întâlni cu elevii participanţi la cerc în care echipele de lucru se prezintă pentru a
arăta stadiul în care se găseşte activitatea lor pentru a primi îndrumări. După
trecerea intervalului rezervat muncii de cercetare şi documentare, echipele
prezintă rezultatele în şedinţa de cerc la care participă toţi membrii cercului.
Şedinţele de cerc se desfăşoară în mod variat şi pot cuprinde activităţi diverse,
ca de exemplu:
 referate ştiinţifice;
 întrebări, discuţii asupra referatelor, completări;
  întocmirea schemei tehnologice de fabricaţie a unor produse
industriale;
 experienţe distractive, jocuri didactice;
 rezolvări de probleme de diferite tipuri;
 prezentarea biografiei unui savant român sau străin, cu realizări
deosebite în domeniu;
 noutăţi bibliografice în domeniu.
Activitatea anuală a unui cerc se va încheia cu o întâlnire care va cuprinde:
 analiza activităţii din anul în curs;
 observaţii privind contribuţia elevilor la cerc;
 observaţii cu privire la greutăţile întâmpinate;
 evidenţierea şi prezentarea unora din cele mai frumoase lucrări
ale cercului;
prezentarea planşelor, graficelor, colecţiilor, albumelor realizate
de elevii cercului;
 selecţionarea materialelor ce vor fi prezentate în cadrul sesiunii
ştiinţifice a cercurilor ştiinţifice ale elevilor din judeţ;
 măsuri şi propuneri în legătură cu desfăşurarea activităţii în anul
următor.
Elevii cu rezultate bune şi activitate bogată, interesaţi, pot fi premiaţi şi propuşi
pentru a fi trimişi în taberele de odihnă etc.
Prin munca elevilor din cercurile ştiinţifice se pot întocmi unele
micromonografii, se pot stânge materiale necesare cabinetelor, laboratoarelor şi
atelierelor şcolare, se pot alcătui colecţii de minerale, roci sau diferite materiale
care se studiază la clasă, se pot confecţiona planşe, scheme sau grafice, se pot
efectua unele experimente demonstrative la lecţii, se pot organiza concursuri,
expoziţii, excursii sau vizite în întreprinderi.
Activitatea în cadrul cercului ştiinţific stimulează iniţiativa creatoare a
elevului, contribuie la lărgirea orizontului informaţional şi ştiinţific al acestora,
la dezvoltarea capacităţilor de gândire, a spiritului lor de răspundere, a
deprinderilor de a munci şi a coopera. Această activitate reprezintă, totodată, o
posibilitate de instruire diferenţiată a elevilor şi de valorificare raţională a
timpului lor liber, creându-li-se obişnuinţa unor preocupări serioase în afara
şcolii.
IX.4. Excursia şcolară. Prin excursie şcolară se înţelege o deplasare organizată,
condusă de profesor (sau un grup de profesori), prin care se urmăreşte întregirea
educaţiei intelectuale, morale, estetice, fizice etc. ale elevilor.
Excursiile se pot organiza în aceeaşi localitate în care se găseşte şcoala
(excursie - vizită) sau în localităţi diferite. Excursia şcolară este o metodă
complexă de învăţământ. Complexitatea ei decurge din faptul că, pe de o parte,
în cadrul excursiilor intervin aproape toate celelalte metode de învăţământ:
povestirea, descrierea şi prelegerea şcolară – ca metode de expunere a scopului
şi importanţei excursiei; conversaţia şi problematizarea ca metode de dirijare a
observaţiilor elevilor, de verificare a cunoştinţelor teoretice şi de legare a
acestora de practică; demonstraţia, în urmărirea pe scheme sau grafice a
proceselor industriale etc. Pe de altă parte, caracterul complex al metodei
decurge din multiplele implicaţii pe care aceasta le are în formarea elevilor.
Astfel:
 excursiile contribuie la lărgirea orizontului ştiinţific şi cultural al
elevilor , la dezvoltarea spiritului de observaţie şi de investigare;
 cu ajutorul excursiilor se realizează legătura dintre şcoală şi
viaţă, dintre teorie şi practică;
 obligaţiile care revin elevilor în timpul excursiilor le dezvoltă
spiritul de iniţiativă şi de răspundere, simţul răspunderii faţă de grupul din care
fac parte.
Vizitele şi excursiile au rolul de a completa lecţiile. În cursul acestora se
pot transmite o serie de cunoştinţe noi, se pot fixa, verifica sau sistematiza
cunoştinţe dobândite anterior de elevi, se pot realiza diferite aplicaţii practice.
Ele oferă prilejul de a observa fenomenele şi procesele tehnologice aşa cum se
petrec în laboratoare, firme şi societăţi comerciale, îi familiarizează pe elevi cu
principiile de bază ale industriei moderne, cu principiile de organizare a
producţiei şi a protecţiei muncii etc.
 IX.4.1. Tipuri de vizite şi excursii.
După scopul didactic urmărit şi după momentul în care se organizează,
excursiile pot fi:
 excursii preliminare (introductive), când preced activitatea
desfăşurată în jurul unei teme sau unui capitol din manual; scopul acestora este
de a pregăti lecţiile care se vor desfăşura ulterior în clasă;
 excursii organizate în timpul predării unei teme sau a unui
capitol; acestea urmăresc atât comunicarea de cunoştinţe noi cât şi fixarea unor
cunoştinţe însuşite anterior;
 excursii finale, care încheie activitatea în jurul unui subiect şi au
ca scop crearea unor condiţii mai bune de însuşire a materialului studiat în
clasă, pe baza celui observat în excursie, verificarea sau aplicarea în practică a
cunoştinţelor achiziţionate de elevi;
 excursii de documentare, organizate înaintea întocmirii unor
referate sau lucrări ştiinţifice.
După durata lor se disting:
 excursii de scurtă durată, cele care au loc în decursul anului
şcolar şi în cadrul cărora se înscriu “lecţiile-vizită”. Aceste excursii (vizite) se
organizează de obicei de către profesorii de specialitate ajutaţi, dacă este cazul,
de un coleg de aceeaşi specialitate sau de o specialitate apropiată;
 excursii de lungă durată care se organizează de obicei în vacanţă
sau la sfârşitul anului şcolar şi care cuprind mai multe obiective, între care şi
cele specifice disciplinelor tehnice şi tehnologice. Aceste excursii cer mai multă
atenţie pentru pregătirea lor precum şi colectivităţi mai mari pentru organizarea
şi conducerea lor.

IX.4.2. Etapele excursiei şcolare

Fiind o activitate complexă, desfăşurată în afara şcolii şi chiar în
localităţi care antrenează o serie de factori şi mijloace, vizitele şi excursiile
necesită o organizare şi proiectare coerentă, responsabilă şi eficientă.
În acest context, vizitele şi excursiile cunosc în desfăşurarea lor trei
etape principale şi anume:
 a) Pregătirea vizitei sau excursiei
Reuşita unei excursii depinde de măsura în care aceasta a fost pregătită
din timp de profesor. Aceasta necesită:
 stabilirea unităţilor economico – sociale şi a localităţilor;
 fixarea traseului de deplasare;
 prevederea (alegerea) mijloacelor de deplasare;
 organizarea primirii în cadrul unităţilor economico – sociale a
elevilor şi a profesorilor de specialitate cărora li se vor face cunoscute
obiectivele vizitei;
 asigurarea spaţiului de cazare şi a mesei elevilor în cadrul
localităţii în care se face excursia;
 organizarea elevilor pe timpul deplasării, a desfăşurării vizitei şi
excursiei în cadrul localităţii, dezvoltându-i-se astfel spiritul de autoorganizare
şi autoconducere;
 profesorul anunţă scopul vizitei şi recomandă, eventual, elevilor
materiale bibliografice; dacă este o vizită finală, profesorul va recomanda
respectarea principalelor aspecte ale materialului studiat la tema respectivă;
 efectuarea, în prealabil, a unui instructaj general de protecţie a
muncii;
 asigurarea trusei sanitare şi a unor mijloace de prevenire a unor
accidente sau îmbolnăviri.
b) Desfăşurarea vizitei sau a excursiei
Pentru o bună desfăşurare a acestor activităţi se recomandă:
 respectarea celor stabilite în cadrul etapei de pregătire;
 asigurarea disciplinei în timpul deplasării spre obiectivele
programate;
 efectuarea instructajului specific de protecţia muncii înainte de
începerea vizitării întreprinderii respective;
  vizitarea obiectivului nu trebuie să dureze mai mult de o oră sau
o oră şi jumătate, deoarece prin prelungirea ei scade interesul elevilor pentru
activitatea desfăşurată;
 în societatea comercială, grupul de elevi poate fi condus de către
profesor sau de către specialişti din producţie; este mai bine ca explicaţiile să fie
date de către profesor, care cunoaşte gradul de pregătire al elevilor; specialiştii
din producţie încarcă, de obicei, explicaţiile cu prea multe detalii tehnice, care
împiedecă surprinderea esenţialului de către elevi;
 consemnarea de către elevi, după posibilităţi, a datelor oferite de
profesor sau a celor surprinse în mod independent în timpul vizitei;
 vizita se va limita numai la aspectele principale ale temei
prevăzute de programa şcolară.
c) Valorificarea rezultatelor obţinute în timpul vizitei sau excursiei
Aceasta se poate face în două moduri:
 la terminarea vizitării obiectivului: prin concluzii ale
conducătorului vizitei sau excursiei, prin întrebări sau clarificări făcute de
profesorul de specialitate;
 la şcoală, în funcţie de treapta de învăţământ şi profilul şcolii,
prin: întocmirea unor referate de către elevi, pe baza sistematizării observaţiilor
din timpul vizitei; efectuarea unor lucrări de laborator; folosirea de către
profesor a observaţiilor elevilor în concretizarea informaţiilor noi predate.
Datorită importanţei lor, vizitele şi excursiile sunt formele cele mai
eficiente de activitate extraşcolară. Conţinutul acestora se stabileşte în
concordanţă cu anumite teme din programa şcolară, fiind inclus în planul
calendaristic alcătuit de profesor (în cadrul cabinetului metodic de specialitate).