Sunteți pe pagina 1din 1

Psiholog

Condiţii generale

 cetăţenie română şi domiciliul în ţară;


 cunoaşterea foarte bună a limbii române;
 cultură generală amplă;
 stare de sănătate bună;
 cunoaşterea unei limbi străine;
 conduită civică şi morală corespunzătoare;
 respect faţă de valorile şi legislaţia naţională;
 loialitate faţă de ţară, principiile şi valorile democraţiei şi statului de drept;
 să nu se afle în curs de cercetare, urmărire sau judecată penală sau să nu fi fost
condamnat penal;
 să nu consume/ să nu fi consumat sau să fi desfăşurat operaţiuni cu substanţe interzise
de cadrul legal.

Abilităţi şi aptitudini

 nivel superior de inteligenţă;


 capacitate de adaptare;
 rezistenţă la stres şi în condiţii de program prelungit;
 atenţie concentrată şi distributivă de nivel ridicat;
 perseverenţă;
 dorinţă de perfecţionare continuă;
 echilibru psiho-emoţional;
 abilităţi de comunicare.

Condiţii specifice

 absolvent de studii superioare în psihologie sau specialităţi asimilate; studii


postuniversitare/ master în specialităţi asimilate psihologiei/ formare profesională de
lungă durată într-o formă de psihoterapie;
 cunoştinţe aprofundate de psihologia personalităţii, psihodiagnostic, psihologie
industrial-organizaţională, consiliere psihologică/ psihoterapie, psihologie clinică;
 experienţă profesională de minimum un an ca psiholog clinician, psiholog organizaţional
sau psihoterapeut;
 îndeplinirea criteriilor Colegiului Psihologilor din România pentru obţinerea atestatului de
liberă practică în specialitatea Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale.

S-ar putea să vă placă și