UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA – DREPT

DISCIPLINA : CRIMINALISTICĂ

TEMA :

,,METODOLOGIA INVESTIGĂRII INFRACŢIUNILOR DE DARE

ŞI LUARE DE MITĂ”

Coordonator ştiinţific,
Conf. univ. dr. Gheorghe Păşescu

Absolvent,
Ţiglaru L. Olivia-Andreea

0
 BUCUREŞTI 2010
CUPRINS

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNILE DE CORUPŢIE... 3

1.1. Noţiunea de coruptie în dreptul penal român şi pe plan internaţional.

Infracţiuni de corupţie.......................................................................................... 3
1.2. Evoluţia reglementării în dreptul penal român...................................................7
1.3. Elemente de drept comparat...............................................................................12

2. INFRACŢIUNEA DE DARE ŞI LUARE DE MITĂ...............................................17

2.1. Darea de mită........................................................................................................19

2.2. Luarea de mită......................................................................................................23
2.3. Forme, modalităţi, sancţiuni................................................................................45
2.4. Infracţiunea de mijlocire a mituirii.....................................................................56

3. ASPECTE PRIVIND ADMINISTRAREA PROBELOR ÎN CAZUL

INFRACŢIUNILOR DE DARE ŞI LUARE DE MITĂ...............................................58

3.1. Sesizarea organului şi declanşarea urmăririi penale.........................................60

3.2. Ascultarea reclamantului şi a altor martori.......................................................61
3.3. Reţinerea făptuitorului în flagrant delict............................................................63
3.4. Percheziţia corporală a persoanelor reţinute (arestate) şi examinarea
acestora.........................................................................................................................65

4. PARTICULARITĂŢILE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI ÎN

INFRACŢIUNILE DE DARE ŞI LUARE DE MITĂ.................................................67

5. EFECTUAREA PERCHEZIŢIILOR ŞI RIDICĂRILOR....................................68

1
6. ASCULTAREA FĂPTUITORULUI (BĂNUITULUI, ÎNVINUITULUI)............70

7. UTILIZAREA EXPERTIZELOR CA MIJLOC DE PROBĂ ÎN DAREA ŞI

LUAREA DE MITĂ......................................................................................................73

7.1. Categorii de expertize ce se pot dispune...........................................................75

7.2. Moduri de ascultare a persoanelor, indiferent de calitatea lor procesuală,
în cazul infracţiunilor de dare şi luare de mită......................................................81
7.3. Verificarea raportului de expertiză...................................................................85

A N E X E.......................................................................................................................87

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................103

2
 1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNILE DE
CORUPŢIE

Începând cu anul 1990, mai mulţi factori inerenţi perioadei de tranziţie din România, au
generat un climat favorabil proliferării unor fenomene disfuncţionale în societate, cum au fost
criza de autoritate, legislaţia incompletă şi procesul de reformă al structurilor pe segmente ale
relaţiilor sociale, aflat în plin proces de transformare.
Faptul că nu au fosta aduse acele modificări care se impuneau, la timp, nici Codului
Penal, nici Codului de procedură penală, a influenţat starea infracţională şi chiar soluţiile care s-
au dat în anumite dosare având ca obiect infracţiuni de corupţie, pe fondul unor modificări
anterioare ale unor reglementări procedurale care au transformat benefic prezumţia de
nevinovăţie dintr-un principiu procedural declarativ într-o garanţie procesuală, însoţită de
constantul principiu „in dubio pro reo”. Tranziţia pe plan economic a procesului de restructurare a
proprietăţii conform Constituţiei din 1991, a impus ignorarea terminologiei neconcordante a legii
penale cu cea a Constituţiei şi stricta aplicare a prevederilor legale care incriminează fapte penale,
până la abrogarea sau modificarea expresă a acestor norme de drept.
Infracţiunile de corupţie, de o deosebită periculozitate socială, s-au extins la nivelul mai
multor structuri sociale. Acestea, din păcate, nu întotdeauna au putut fi constatate şi cercetate din
lipsa mijloacelor tehnice operative specifice. Specialiştii în ştiinţa dreptului penal admit în
unanimitate, că, corupţia a devenit o plagă socială care impune găsirea şi utilizarea celor mai noi
şi mai eficiente metode şi tehnici, a unei legislaţii corespunzătoare, pentru depistarea celor care
realizează câştiguri fabuloase ilicite, profitând de anumite funcţii în ierarhia socială.

1.1. Noţiunea de corupţie în dreptul penal român şi pe plan internaţional.

Infracţiuni de corupţie

Corupţia, ca fenomen social, a atras atenţia spre studiul ei, încă din antichitate. Conform
Dicţionarului limbii române cuvântul „corupţie” derivă din latinescul „coruptio-onis” şi înseamnă
stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie 1. În materia dreptului penal, termenul
caracterizează o anumită comportare a funcţionarului care îşi comercializează, îşi vinde atributele
funcţiei şi încrederea acordată de societate, primind în schimb bani ori alte foloase. Reprezintă un

1
Dicţionarul limbii române moderne – Edit. Academiei, Bucureşti 1958, pag. 190.

3
pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfăşurării activităţii
statului şi a tuturor sectoarelor vieţii sociale2.
Modificarea de-a lungul timpului, a tradiţiilor, a condiţiilor istorice şi geografice
influenţate de factori de natură socială, au transformat percepţia opiniei publice referitoare la
fenomen, sensibilizând-o în evaluarea gravităţii acestor fapte şi în incriminarea lor.
Criza social-economică, concurenţa neloială, slăbirea autorităţii statului, degradarea
nivelului de trai pentru majoritate, neadaptarea legislaţiei la condiţiile economice şi sociale, ceea
ce face ca starea de fapt să meargă cu mult înaintea stării de drept precum şi dorinţa individului
de a se îmbogăţi rapid şi prin orice mijloace, în condiţiile în care lipsurile generează specula iar
prohibiţiile de tot felul influenţează consumul, conturează în principal, tabloul cauzelor concrete
care generează acest fenomen antisocial.
Marx şi Engels caracterizau crima ca un act al individului împotriva relaţiilor dominante,
ea izvorând din aceleaşi condiţii ca şi dominaţia existentă3.
În literatura de specialitate, V. Dobrinoiu 4, preluând o teză exprimată în raportul la cea de-
a V-a Conferinţă internaţională anticorupţie, prezentat la Amsterdam la 9 martie 1992, de către
John A. Gardiner, achiesează la modul de clasificare a corupţiei în percepţia opiniei publice, în
corupţie neagră, care se realizează atunci când actul ilicit este condamnat de întreaga societate şi
de elitele acesteia, urmărindu-se pedepsirea ei; corupţie cenuşie, care se realizează atunci când
numai unii membri ai societăţii şi îndeosebi elitele urmăresc pedepsirea actului ilicit şi o corupţie
albă, când nici opinia publică, nici elitele nu sprijină pedepsirea ei, găsind-o tolerabilă.
Încercând o sistematizare a cauzelor care determină şi a condiţiilor care favorizează încă
săvârşirea unor infracţiuni contra activităţii organizaţiilor de stat şi obşteşti, şi în particular a celor
ce constituie obiectul cercetării noastre, se pot distinge: cauze de natură economico-socială şi
cauze de natură educativă şi psihologică5.
Realităţile economico-sociale - repartizarea inegală a produsului social, deosebirile dintre
munca fizică şi cea intelectuală, între munca calificată şi cea necalificată, între condiţiile de trai
de la sat şi cele de la oraş - sunt susceptibile să creeze un climat favorabil apariţiei de manifestări
antisociale, constând şi în fapte de corupţie a funcţionarilor6. Cauzele şi condiţiile morale,
educative şi psihologice ocupă un rol însemnat în determinarea şi favorizarea faptelor de corupţie.
Rămăşiţe ale educaţiei şi deprinderilor burgheze - cum ar fi individualismul, cupiditatea,

2
Gheorghe Nistoreanu şi col., Drept penal – parte specială, Edit. Europa Nova, Bucureşti 1997, pag.345.
3
K. Marx, Fr. Engels – Ideologia germană, în Opere, vol. 3, Edit. Continent, Bucureşti 1958, pag. 327.
4
V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Edit. Arta Lex, Bucureşti 1995, pag. 33.
5
V. Dobrinoiu – Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal – Edit. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1983,
pag. 16.
6
L. Tamaş, G. Antoniu, T. Hentea – Cunoaşterea cauzelor care determină şi a condiţiilor care înlesnesc sau
favorizează manifestări antisociale, în „R.R.D.” 2/1972 p. 33.

4
egoismul, carierismul, abuzul, tendinţele de acaparare, parazitismul - continuă să fie prezente atât
în conştiinţa unor cetăţeni, cât şi în conştiinţa unor funcţionari.
Dacă la început, oferirea ori primirea de foloase de către funcţionari ţine de curtoazie şi
eventual leza normele moralei, Codul penal francez din 1810, de pe timpul lui Napoleon, a
prevăzut sancţiuni grave pentru infracţiunile de corupţie atât referitor la îndeplinirea unor
îndatoriri de serviciu de către funcţionari cât şi pentru efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de
serviciu. Această poziţie a societăţilor statelor în dezvoltarea lor istorică a fost preluată în
majoritatea legislaţiilor statelor europene.
Corupţia aparatului de stat are o veche tradiţie în orânduirile trecute. În Grecia antică, mita
fiind frecventă, Platon a propus ca, funcţionarii, care primesc daruri pentru a-şi face datoria, să fie
pedepsiţi cu moartea. El spunea: „Nu trebuie să primeşti daruri nici pentru lucrurile bune, nici
pentru lucrurile cele rele”.
Erau aspru pedepsiţi magistraţii care judecau strâmb în schimbul banilor primiţi. De la
Herodot aflăm că regele persan Cambyse a poruncit să fie ucis un judecător vinovat de corupţie,
regele tapisându-şi scaunul cu pielea acestuia. Darius, tot un rege persan, condamnat la moarte
prin crucificare de judecătorii corupţi. Cicero, mare gânditor al antichităţii considera că
magistratul care se lasă corupt săvârşeşte o crimă dintre cele mai grave.
Legile mozaice dispuneau pedepsirea prin biciuire a judecătorilor corupţi, iar legile
indiene îi pedepseau pe judecătorii în drept penal vinovaţi de corupţie cu confiscarea bunurilor.
La Roma: „simplul soldat primeşte o soldă dar nu şi ofiţerul; meşteşugarul şi scribul sunt plătiţi,
dar nu şi administratorul afacerilor şi avocatul; în sfârşit şi mai ales, adunarea municipală şi
magistraţii acordă în mod gratuit serviciile lor”7. Din acest text deducem că nu era permis să se
accepte compensaţii pentru îndeplinirea unora din cele mai importante îndatoriri civice. În timp
fenomenul corupţiei a luat amploare, permiţându-se magistraţilor să primească daruri, fără însă să
depăşească o anumită sumă în cursul unui an. În Rusia, pe vremea ţarilor, se practica mituirea
funcţionarilor, inclusiv la nivelul demnitarilor de stat. S-a întipărit în istorie celebrul răspuns al
unui înalt demnitar atunci când pentru aprobare i s-au oferit 3000 de ruble, spunându-i-se cu tot
respectul că nu va afla nimeni. Răspunsul a fost: „dă-mi 5000 şi spune-i cui vrei”. Un alt exemplu
în istorie este omul politic de la începutul secolului trecut, prinţul Talleyrand, care a strâns o
avere considerabilă din „atenţiile” primite drept mită pentru diverse servicii făcute celor care
apelau la el8.
O lege votată în anul 204 î.e.n. - Lex Cincia de Donis et Muneribus - interzicea avocaţilor
să primească un folos legitim de pe urma talentului lor şi reglementa o acţiune în restituire.
Măsura amintită a fost reactualizată de mai multe ori şi extinsă în epoca imperială de către
7
Th. Mommsen – Le droit penal romain, vol. 3, Paris 1907, pag. 1.
8
G. Antoniu, Şt. Daneş, M. Popa – Codul penal pe înţelesul tuturor – Bucureşti 1995, pag. 202.

5
Augustus, Claudius şi Nero, vizând orice dar făcut magistraţilor, indiferent de cauza care l-a
determinat.
Verres spunea amicilor săi că a împărţit în trei banii pe care i-a adus din Sicilia, partea cea
mai mare spre a-şi mitui judecătorii, alta pentru a-şi plăti avocaţii iar cu a treia se mulţumea el9.
Datorită faptului că în societatea romană fenomenul de corupţie s-a răspândit, acesta s-a
sancţionat prin legi „de repetundae”, prin care se înţelege orice îmbogăţire injustă, realizată de
persoanele care aveau o funcţie publică sau semipublică. Legile: CALPURNIA (149 î.e.n.),
ACILIA (123 î.e.n.), SERVILIA (110 î.e.n.), CORNELIA (81 î.e.n.) şi IULIA repetundarum (59
î.e.n.) aveau rolul de a reprima fenomenul corupţiei.
În Legea nr.78 din 28 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie10 sunt prevăzute infracţiunile care sunt de corupţie: articolul 254 - luarea de mită, darea
de mită - articolul 255, articolul 256 - primirea de foloase necuvenite şi articolul 257 - traficul de
influenţă, precum şi infracţiunile prevăzute în legi speciale ca modalităţi specifice ale celor
prevăzute la articolele 254 - 257 din Codul penal, în funcţie de calitatea persoanelor care
săvârşesc faptele incriminate, calitatea persoanelor faţă de care se săvârşesc faptele, ori în raport
cu sectoarele de activitate unde se comit aceste fapte.
Pentru aplicarea eficientă a dispoziţiilor normative din Codul penal, precum şi a celor din
Legea nr.78 din 8 mai 2000, prin Hotărârea Guvernului nr.1065 din 25 octombrie 2001 s-a
aprobat Programul naţional de prevenire a corupţiei şi Planul naţional de acţiune împotriva
corupţiei11.
Mai mult decât atât pe linia preocupărilor autorităţilor statului de a reduce aria de
manifestare a fenomenului de corupţie se înscrie12 Ordonanţa de urgenţă nr.43/200213 privind
Parchetul Naţional Anticorupţie. Înfiinţarea acestei structuri în cadrul Ministerului Public atestă
faptul că societatea românească este cât se poate de preocupată de combaterea corupţiei, fenomen
care a luat amploare şi care poate fi redus sau stopat doar prin aplicarea întocmai a legislaţiei în
vigoare.

1.2. Evoluţia reglementării în dreptul penal român

9
G. Boissier – Cicero et ses amis, trad. de N. Steinhart – Edit. Univers, Bucureşti 1977.
10
Publicată în „Monitorul oficial al României” partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.
11
Publicată în „Monitorul oficial al României”, nr. 728 din 15 noiembrie 2001.
12
Al. Ţucudeanu „Observaţii la ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie” în Revista
„Dreptul” nr. 7/2002 pag. 30.
13
Publicată în „Monitorul oficial al României”, partea 1 nr. 244 din 11 aprilie 2002.

6
 Corupţia, în sens general, are o veche tradiţie, unii autori considerând chiar că tendinţa
omului spre corupţie a existat întotdeauna14, că ar fi deci un fenomen permanent şi inevitabil în
existenţa comunităţii omeneşti. Dorinţa dobândirii unor câştiguri nemeritate şi mai ales căutarea
unui ajutor eficace în lupta de zi cu zi pentru existenţă datează din vremuri străvechi.
În vechiul drept penal românesc corupţia apare incriminată destul de târziu - în perioada
domniilor fanariote - şi atunci imperfect. După cum se ştie, dregătorii Principatelor Române erau
totodată judecători, iar veniturile lor se acumulau atât din impozitele şi dijmele strânse sau din
alte foloase culese în legătură cu atribuţiile pe care le aveau în administrarea ţării cât şi din
amenzile pe care le pronunţau în calitate de judecători. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea
fenomenul corupţiei devenise atât de răspândit, încât linia de demarcaţie între darurile oficiale şi
cele neoficiale ajunsese tot mai labilă, sistemul darurilor ajunsese atât de practicat încât făcea
parte din arsenalul formulelor de politeţe, iar persoanele oficiale le pretindeau pe faţă15.
Menţionăm că în dreptul feudal român pedepsele al căror scop principal era intimidarea,
pe de o parte, nu erau limitate la cele prevăzute de pravile - căci domnul avea dreptul să aplice şi
alte pedepse - iar pe de altă parte puteau să fie fixate „după voia judecătorului”16.
Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, istoricii nu mai semnalizează nici o lege care să
prevadă delictul de corupţie. Condiţiile vieţii materiale şi sociale, dar în special influenţa nefastă
a Fanarului, nu a permis incriminarea faptelor de corupţie mai devreme, deşi numărul cazurilor de
mituire a crescut considerabil în timpul domniilor fanariote. Domnitorii fanarioţi au condus
administraţia lor prin despuierea locuitorilor, prin degradarea caracterului naţional, prin corupţia
clasei superioare, la care au injectat degradatele şi sevilele lor moravuri17.
Importantă în incriminarea corupţiei a fost Pravilniceasca Condica apărută în 1780 în
timpul domnitorului Alexandru Ion Ipsilante, care în articolul 7, capitolul „Pentru judecători”,
interzicea sub pedeapsă grea, fără a o determina, deoarece sistemul pedepselor arbitrare era încă
în vigoare, luarea de mită de către judecători.
În articolul 4, sub titlul „Pentru cei ce se judecă”, adică pentru exclamanţi şi pârâţi, se
dispunea că, dacă cel fiind parte în proces, face un apel la un al treilea pentru a-i cere să pună în
joc influenţa sa, nu poate continua procesul. Desigur, acest text se referea la apărători şi era
indiferent dacă persoana interesată a dat sau nu ceva, deci, în concluzie se cerceta numai dacă se
făcuse apel la o persoană influentă fără să fi fost nevoie de contraprestaţie materială.

14
V. Bernard Dorndine – „Despre represiunea traficului de influenţă în dreptul pozitiv francez actual”, Toulouse
1935, pag. 11.
15
Petre Ionescu – Muscel – Istoria dreptului penal român. Spre o nouă justiţie penală. Studiu comparativ, istorie,
filosofie, drept. Bucureşti 1931, pag. 90.
16
P. Strihan în lucrarea colectivă – Istoria dreptului românesc – Edit. Academiei, Bucureşti 1980, pag. 434.
17
V. Dobrinoiu – „Corupţia în dreptul penal român”, Edit. Atlas Lex, Bucureşti 1995, pag. 95.

7
 În Condica Criminalicască şi procedura ei, din anul 1826, apărută în Moldova, sub
domnia lui Ioan Sandu Sturza, delictul de corupţie - având o sferă de conţinut redusă - era
prevăzut în articolele 203 şi 204.18 Textele incriminatoare vizau pe acei funcţionari care, pentru
daruri sau alte avantaje materiale, facilitau evadarea condamnaţilor ce se aflau sub supravegherea
lor. Astfel, ei erau pedepsiţi cu închisoarea şi obligaţi să ajute la urmărirea evadaţilor, iar în caz de
eşec, trebuiau să plătească despăgubiri statului, preţul corupţiei, sume de bani sau alte lucruri
trebuiau vărsate în profitul instituţiilor de binefacere.
O reacţie mai adecvată a constituit-o Condica de drept penal şi procedura penală, intrată în
vigoare în 1852 în Muntenia, sub domnia lui Barbu Ştirbei.
Observăm în lectura acestui text că legiuitorul a folosit expresia „funcţionar public” nu
numai a unora din ele. Dintre caracteristicile reglementării cuprinse în acest Cod relevăm:
stabilirea destituirii din funcţie ca o pedeapsă principală, pedepsirea corupţiei active (darea de
mită) în mod expres, pedepsirea severă a mituitului în comparaţie cu mituitorul. Legiuirile
ulterioare, căutând să se inspire din legislaţiile străine, au neglijat elementele dreptului penal
naţional, lipsindu-se de unele dispoziţii valoroase.
Codul penal din 1865, deşi a avut ca model Codul francez din 1810, nu a incriminat decât
mituirea pasivă, modificat apoi prin Legea din 1874 în ce priveşte sancţiunea. În acelaşi timp
Codul a incriminat separat traficul de influenţă, această dispoziţie fiind considerată ca o inovaţie
a legiuitorului de atunci.
Evident, Codul penal din 1865 cuprinde o reglementare modernă a corupţiei pasive, el
conţine un sistem de norme unitare, riguros stabilite, prevede pedepse determinate şi echilibrate,
introduce mai multă precizie în expresie, incriminează şi acceptarea promisiunii.
El renunţă la noţiunea de „funcţionar public” existentă în Condica de drept penal şi
procedura penală din 1852 a lui Barbu Ştirbei, pentru a se referi la funcţionarul administrativ şi
judecătoresc, la „agentul sau însărcinatul” unei administraţii publice, etc.; de asemenea renunţă la
incriminarea corupţiei active, indispensabilă într-o legiuire modernă, dând loc, din această cauză,
vreme de peste 70 de ani, la numeroase controverse juridice şi soluţii judecătoreşti contradictorii.
Concomitent cu aplicarea Codului penal din 1865 pe teritoriile româneşti aflate sub
stăpânire străină se aplicau şi dispoziţiile altor coduri penale (exemplu în Bucovina - Codul penal
austriac).
Realizarea unităţii naţionale, evoluţia vieţii social - politice şi economice româneşti,
dezvoltarea capitalismului în România au făcut necorespunzătoare această legislaţie. Prin urmare,
la 17 martie 1936 a fost adoptat un nou Cod penal publicat în Monitorul oficial nr.65/18 martie
1936 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937. Prin incriminarea dării de mită, Codul penal din 1937

18
I. Teodorescu – „Curs de drept penal şi procedură” – Bucureşti 1929.

8
punea capăt controverselor din doctrina şi practica judiciară. La adoptarea acestor măsuri s-a avut
în vedere că „de cele mai multe ori rolul principal îl joacă agenţii de corupţiune. Ei sunt aceia
care ispitesc pe funcţionari, oferindu-le bani şi alte foloase. Ispita aceasta e absolut nevoie să fie
combătută şi împiedicată de a se manifesta cu acea îndrăzneală pe care o dă impunitatea
actuală”.19 La puţin timp după ce a fost exprimată această idee care încununa o întreagă etapă de
edificare a statului de drept, valurile dictaturii în mai multe forme între 1938 - 1989, au modificat
succesiv sistemul de drept românesc.
Cu toate acestea, legislaţia penală privind corupţia nu a fost modificată în esenţă, deoarece
ea reflectă principii şi prevederi ce reprezintă constante ale dreptului penal, care îşi menţin
valabilitatea oricând şi oriunde. Chiar Codul penal intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 şi care se
dorea de către puterea politică a fi o schimbare fundamentală a dreptului penal, a păstrat
conţinutul infracţiunilor de corupţie.20
În vederea prevenirii faptelor de corupţie de către funcţionarii publici, până la elaborarea
statutului acestora, s-au adus anumite modificări în legislaţia actuală. Guvernul a emis H.G.
nr.667/1991 privind asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici.
Conform art.3 din această Hotărâre, prin întregul comportament, funcţionarii publici
trebuie să se arate demni de consideraţia şi încrederea pe care o impune poziţia lor oficială şi să
se abţină de la orice acte de natură să compromită prestigiul funcţiei pe care o deţin. În acest
scop, este interzis funcţionarilor publici:
- să accepte pentru el sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor oficiale, daruri sau alte avantaje
sau să li se promită asemenea daruri sau avantaje.
- să primească cereri a căror rezolvare nu este de competenţa lor şi care nu le sunt repartizate de
şefii ierarhiei ori să intervină pentru soluţionarea unor asemenea cereri.
- să fie mandatarii unei persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia pe
care o îndeplinesc.21
Prin H.G. nr.473/1992 se prevede obligativitatea funcţionarilor publici de a-şi declara
averea de la data numirii lor în funcţie. Prin această hotărâre se dorea rezolvarea unei probleme
acute - prevenirea şi descurajarea cazurilor de corupţie.
De asemenea, România a implementat în cadrul activităţii organelor statului, după 1989,
Revoluţia adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 17 decembrie 1979 intitulată „Codul de
conduită pentru responsabilii cu aplicarea legilor”. Potrivit art.7 din Cod, nici o persoană
responsabilă cu aplicarea legii nu trebuie să comită vreun act de corupţie.22
19
C. Rătescu şi alţii – Codul penal adnotat, vol. II, pag. 138.
20
V. Dongoroz şi autorii – Noul cod penal şi codul penal anterior, prezentare comparativă – Edit. Politică, Bucureşti
1968, pag. 186 – 170.
21
Publicată în Monitorul Oficial nr. 205/23.11.1991.
22
I. Suceavă, M. Viorel, Gh. Constantin – Omul şi drepturile sale – Ministerul de Interne, Bucureşti 1991, anexa 3.

9
 În acest sens, conform Legii nr.12/1990 modificată prin Legea nr.42/1991, când fapta e
săvârşită de un agent constatator, un organ de urmărire penală sau judecător ce instrumentează
contravenţii sau infracţiuni prevăzute de Legea privind protecţia populaţiei împotriva unor
activităţi ilicite, minimul şi maximul prevăzut de art.254 alin.1 se majorează cu câte 2 ani. (art. 5)
Şi în unele legi speciale sunt incriminate fapte de corupţie. În Legea nr.12/1990 sunt
prevăzute o serie de infracţiuni privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite
(art.5). În Codul Comercial Român (art.880) şi Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei
neloiale (art.5) se sancţionează penal această practică.
În legile speciale există însă infracţiuni care au un şi mai pronunţat caracter de fapte de
corupţie.
Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale prevede (art.204) că se pedepsesc, chiar
dacă votul lor nu a influenţat asupra luării hotărârii, persoanelor care:
- în cazurile nepermise de lege, în schimbul unui avantaj material, îşi iau obligaţia de a vota într-
un anumit sens în adunările generale sau de a nu lua parte la vot.
- în cazurile nepermise de lege, determină pe un acţionar sau deţinător de obligaţiuni ca, în
schimbul unui profit să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte la vot.
De asemenea, Legea nr.11/1990 privind încuviinţarea adopţiei pedepseşte (art.11/1990)
fapta părintelui, tutorelui sau ocrotitorului legal, care pretinde sau primeşte, pentru sine sau
pentru altul bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei unui copil. La fel se sancţionează şi
fapta persoanei care, în vederea obţinerii unui folos material necuvenit, intermediază sau
înlesneşte adoptarea unui copil.
Prin Legea nr.4/1995 privind donarea de sânge, utilizarea terapeutică a sângelui şi
organizarea transfuzională în România23 au fost incriminate, printre altele, acţiunea de a
determina o persoană să doneze sânge în schimbul unor drepturi băneşti, în scopul comercializării
sângelui donat sau a derivatelor sale (art.36 lit.b) şi organizarea transfuziei în scopul obţinerii de
profit realizat pe seama sângelui, a plasmei şi a derivatelor sanguine de origine umană.
Totodată, putem semnala aşa-zisa corupţie electorală, fie că este vorba despre alegerile
locale sau cele pentru Senat ori Camera Deputaţilor sau Preşedintele României. Conform Legii
nr.70/1991 privind alegerile locale se pedepsesc promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte
foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze pentru un anumit candidat,
precum şi primirea acestora de către alegători în acelaşi scop (art.90). Pedeapsa e mai mare dacă
fapta a fost săvârşită de un observator intern (art.77, alin.2). În conformitate cu prevederile
articolului 27 din Legea nr.69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României se aplică aceleaşi
pedepse şi pentru încălcarea dispoziţiilor acestei legi.

23
Publicată în Monitorul Oficial nr. 9 din 19.I.1995.

10
 Spre deosebire de legislaţia altor state, în legislaţia noastră nu există vreun text care să
incrimineze o infracţiune numită „corupţie”, dar literatura juridică cuprinde în această noţiune în
sens larg numeroase încălcări ale legii penale în ceea ce priveşte sfera relaţiilor de serviciu.
Concepută în cel mai popular sens al cuvântului, corupţia este folosirea abuzivă a puterii în
avantaj propriu. Din această cauză juriştii caută să identifice acele infracţiunii care presupun
corupţia, adică obţinerea de profituri pe căi ilegale.24
În literatura juridică de specialitate, în sfera noţiunii de „corupţie” în mod strict înţeleasă, sunt
induse patru infracţiuni din categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, în
primul capitol al titlului VI al Codului penal. Este vorba despre:
- art. 254: luarea de mită
- art. 256: primirea de foloase necuvenite care sunt infracţiuni de serviciu, şi pe de altă parte:
- art. 255: darea de mită
- art. 257: traficul de influenţă
care sunt infracţiuni în legătură cu serviciul, termenul „corupţie” apărând în titlul Legii 83 din 21
iunie 1992 privind procedura de urgenţă, de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de
corupţie.
Legea nr.78/2000, în capitolul 2, prevede reguli speciale de comportament privind
anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupţie. Astfel, în art.2 se
specifică că funcţionarii publici şi alţi funcţionari sunt obligaţi să îndeplinească îndatoririle ce le
revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a
legilor şi a normelor de conduită profesională şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi
intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările
primite, pentru dobândirea pentru ele sau alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite.
Tot în vederea stăvilirii fenomenului corupţiei în România au luat fiinţă o serie de
organisme cu scopul de a stăvili sfera de manifestare a acestui fenomen, de a limita extinderea şi
de a acţiona pentru combaterea acestuia.
Prin Hotărârea Guvernului 1065 din 25 octombrie 2001 s-a aprobat Programul naţional de
prevenire a corupţiei şi Planul naţional de acţiune împotriva corupţiei.
Prin această Hotărâre oficialităţile înţeleg faptul că corupţia constituie o ameninţare pentru
democraţie, pentru supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei, erodează principiile unei
administraţii eficiente, subminează economia de piaţă şi pune în pericol stabilirea instituţiilor
statale .Guvernul va acţiona cu fermitate pentru combaterea corupţiei, pentru diminuarea

24
A. Angheni – A cincea Conferinţă Internaţională anticorupţie. Buletin de criminologie şi criminalistică
nr. 1-2/1992, pag. 108-113.

11
substanţială a fenomenelor de evaziune fiscală, de contrabandă şi de spălare a banilor, implicit a
economiei subterane.25
Ordonanţa de Urgenţă nr.43 din 11 aprilie 2002 înfiinţează, la nivel naţional, Parchetul
Naţional Anticorupţie, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie (art. 1).

1.3. Elemente de drept comparat

Legislaţia română în vigoare, foloseşte noţiunea de corupţie pentru a incrimina diferite

acte prin care se urmăreşte obţinerea de foloase pe căi ilicite. În literatura juridică de drept penal,
în sfera noţiunii de corupţie, în sens strict, sunt incluse doar patru infracţiuni din categoria celor
de serviciu sau în legătură cu serviciul, respectiv, luarea de mită (art.254 c.p.) şi primirea de
foloase necuvenite (art.256 c.p.) ca infracţiuni de serviciu şi darea de mită (art.255 c.p.) şi traficul
de influenţă (art.257 c.p.), infracţiuni în legătură cu serviciul.
În legislaţia penală cehă, termenul „corupţie” nu este definit. Deobicei, „mita” este
cunoscută ca faptă de corupţie, aşa cum apare in Secţiunea 3, Capitolul III al Codului penal ceh,
capitol ce defineşte infracţiunile care aduc atingere ordinii publice. Prin incriminarea
infracţiunilor de „mită” în art.160-162 Cod penal ceh, s-a urmărit protejarea integrităţii vieţii
publice şi păstrarea obiectivităţii în problemele cu privire la interesul public al cetăţenilor.
Conform art.160 Cod penal ceh, infracţiunea de „luarea de mită” îi este atribuită
infractorului care, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de ordin public, acceptă mită sau
încurajează promisiunea mitei. O astfel de faptă se pedepseşte cu până la doi ani închisoare şi
interzicerea dreptului de exercitare a profesiei. În cazul în care infractorul cere mită pentru a-şi
îndeplini vreuna din datoriile de interes public ce intră în atribuţiile sale, pedeapsa este
închisoarea de la şase luni până la trei ani. Dacă comite o astfel de faptă în calitate de funcţionar
public, pedeapsa este închisoarea de la unu la cinci ani.
În concordanţă cu textul de lege din Codul penal ceh autorul infracţiunii de „mită” este
acela care aduce, oferă sau promite mita în legătură cu îndeplinirea datoriilor de ordin public.
Articolul 162 Cod penal ceh, reglementând infracţiunea de „mită indirectă”, stipulează că
oricine solicită sau acceptă mită pentru a încerca să influenţeze un funcţionar public în folosirea
puterii sale sau pentru că a influenţat astfel un funcţionar public este pasibil de pedeapsa cu
închisoarea de până la doi ani. De asemenea, se pedepseşte cu până la un an de închisoare, fapta
persoanei care aduce, oferă sau promite mită unei alte persoane pentru ca aceasta să-şi exercite

25
Hotărârea Guvernului nr. 1065 din 25 octombrie 2001 privind aprobarea Programului naţional de prevenire a
corupţiei şi a Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei – Preambul.

12
influenţa asupra unui funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu sau dacă
persoana şi-a exercitat deja influenţa asupra funcţionarului public.
Se consideră tot infracţiune de „mită” dacă o persoană îi dă mita unui mediator spre a i-o
înmâna funcţionarului public, indiferent dacă, în cele din urmă, mediatorul i-a dat sau nu
funcţionarului public mita.
Sintagma „îndeplinirea activităţilor de ordin public” este interpretată de judecători ca
însemnând toate activităţile legate de îndeplinirea îndatoririlor sociale importante. De aceea,
judecătorii, consideră corpurile guvernamentale şi administrative ca având o funcţie decisivă în
aducerea la îndeplinire a problemelor de ordin public. Astfel, întotdeauna trebuie dovedită
legătura dintre mită şi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu a funcţionarilor publici.
Conform legislaţiei cehe, în prezent, „mita” este considerată un avantaj nejustificat
constând de cele mai multe ori, într-un câştig direct (fie el bănesc sau de altă natură ), sau într-un
alt tip de beneficiu, cum ar fi, de exemplu, un serviciu reciproc.
În conformitate cu exercitarea puterii de stat şi a puterii administrative, legislaţia actuală
nu tolerează mita, nici în cazul în care aceasta ar avea o valoare nominală scăzută.
În art.163 Cod penal ceh apare o cauză de nepedepsire. Conform acestui text de lege
persoana care aduce sau promite mita, pentru că i s-a cerut acest lucru de către o altă persoană, nu
se pedepseşte, dacă denunţă fapta, fără întârziere, procurorului sau organelor de poliţie.26
În Franţa Codul penal în art.435-1 reglementează infracţiune de „corupţie” :
„Pentru aplicarea convenţiei cu privire la lupta împotriva corupţiei funcţionarilor
Comunităţilor europene sau a funcţionarilor statelor membre din Uniunea Europeană, semnată la
Bruxelles în 26 mai 1997, se pedepseşte cu zece ani închisoare şi 150 000 de Euro amendă, fapta
unui funcţionar comunitar sau cea a unui funcţionar naţional al unui stat membru al Uniunii
Europene sau a unui membru al Comisiei Comunităţilor Europene, a Parlamentului European, a
Curţii de Justiţie sau a Curţii de Conturi din cadrul Comunităţilor Europene de a cere sau de a
încuviinţa, fără drept, oricând, direct sau indirect, oferte, promisiuni, donaţii, cadouri sau avantaje
de orice fel pentru a îndeplini sau a se abţine de la îndeplinirea unui act în legătură cu funcţia sa,
care intră în atribuţiile sale sau în legătură cu mandatul său, ori să faciliteze îndeplinirea unui
astfel de act.”27
Se manifestă susceptibilitatea săvârşirii faptelor de corupţie de către cetăţeni francezi
investiţi cu putere publică cărora li se încredinţează o sarcină în serviciul public sau un mandat
public. Este interzis prin legi unei astfel de persoane să accepte beneficii de orice fel pentru
asigurarea, sau pentru a se abţine de la o conduită decurgând din atribuţiile sale, sarcină sau
mandat, sau pentru a-şi exercita influenţa, fie reală sau presupusă, în scopul de a obţine de la un
26
Internet – http://www.mucr.cz/korupce/program/english/zprav4_4.html
27
Internet – http://www.legifrance.gouv.fr/wAsped/RechercherSimple

13
organ public sau un organ de administraţie publică un onorariu, o slujbă, tranzacţie comercială
sau orice altă decizie folositoare. Este, de asemenea, interzis prin lege să se acorde orice formă de
beneficiu pentru scopul de a se obţine oricare din „facilităţile” mai sus menţionate de la o
persoană investită cu putere publică, căreia i se încredinţează o sarcină în serviciul public sau un
mandat public. Sancţiunea este închisoarea de până la zece ani.
În Germania, există o reglementare strictă a fenomenului de corupţie, mai ales în ceea ce
îi priveşte pe judecători, arbitri şi militari în cadrul Forţelor armate germane. Este calificată ca şi
infracţiune de „dare de mită” fapta persoanei care acordă un beneficiu funcţionarului în legătură
cu îndeplinirea atribuţiilor sale, sau în cazul rezolvării contractelor comerciale. În 1997, în
Germania, a avut loc o dezbatere cu privire la simpla acceptare a unui folos nejustificat, dacă
aceasta întruneşte condiţiile infracţiunii de „mită”, chiar si atunci când nu este urmată de o
conduită ilicită. Astfel, există o tendinţă clară de a evita amplificarea fenomenului infracţional,
prin extinderea sferei faptelor în legătură cu luarea sau darea de mită, poate chiar într-o formă
mediată, asupra anumitor categorii de persoane angajate în funcţii publice care trebuie să se
abţină de la acceptarea oricărui beneficiu nejustificat.
În Austria, în afară de infracţiunea de „mită”, este reglementată „intervenţia prohibită”; se
consideră că este inadmisibil ca un funcţionar să încerce să intervină, în orice mod, în probleme
care nu sunt legate de atribuţiile sale, sau care sunt exercitate într-un mod interzis de lege.
În Suedia, începând cu Constituţia din 1974 se observă preocuparea pentru prevenirea
abuzului în serviciul public. Prevederea se aplică, mai ales, reprezentanţilor aleşi şi tuturor
persoanelor care, în orice fel, iau decizii privind servicii publice sau care sunt angajaţi în astfel de
servicii. Această lege se referă, de asemenea, la persoanele cărora li se încredinţează protecţia
unui interes public. Este interesant aptul că în cercul persoanelor la care legea suedeză face
referire sunt incluşi şi administratorii si îngrijitorii muzeelor de stat şi a monumentelor istorice.
Legea prevede în mod expres aplicarea conţinutului ei şi în cazurile în care fapta a fost
comisă înainte ca infractorul sa fi ocupat funcţia sau după ce acesta şi-a încheiat angajamentul.
În cazul în care persoana care a primit mita nu face parte din categoria celor mai sus
menţionate, procurorul poate dispune acţiunea penală împotriva făptuitorului numai dacă acesta a
fost denunţat de angajatorul său, de o persoană interesată care depune o plângere în acest sens,
sau dacă o asemenea acţiune se dovedeşte a fi de interes public.
Deci, în anumite cazuri, corupţia îmbracă forme diferite. Tot ca şi infracţiune de corupţie
este văzută şi acceptarea unor beneficii nelegale pentru a vota într-un fel sau altfel. Această
prevedere se aplică persoanelor care obţin sau acceptă o promisiune, sau care solicită un avantaj
ilegal în schimbul promisiunii de a vota într-un anume fel, ori de a se abţine să voteze într-o
chestiune de ordin public.

14
 Sub titlul „Corupţia slujitorilor publici”, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de
Nord, este reglementată o sferă largă de infracţiuni.
Legea din 1889, care se ocupă de practicile corupte din corpurile guvernamentale,
clasifică drept faptă criminală conduita oricărui membru, funcţionar sau angajat al unui organ
administrativ local de a solicita sau accepta daruri ca un stimulent sau o recompensă pentru
înfăptuirea oricărui activitate în legătură cu sarcinile sale de ordin public.
În Elveţia, conform legislaţiei în vigoare, „darea de mită” şi „luarea de mită” se
sancţionează numai în acele cazuri în care persoana care a fost mituită sau cea care cere mită, este
un funcţionar angajat într-o organizaţie publică, o persoană numită într-o funcţie juridică,
magistrat, expert aflat sub jurământ, translator, interpret sau membru al Forţelor armate. Sunt
deosebit de stricte măsurile punitive aplicate în cazurile de „luare de mită” în legătură cu
rezolvarea unor probleme oficiale pe căi ilegale. În schimb, sancţiunile sunt mai puţin aspre
atunci când în urma acceptării mitei, problema în cauză nu a fost rezolvată pe o cale ilegală.
În Slovacia, în 1995, Guvernul a aprobat Programul anticorupţie „Mâini curate”.Ca
urmare s-au mărit pedepsele pentru infracţiunile de „mită”. S-au introdus în legătură cu
infracţiunea de „luare de mită” (art.160 Cod penal slovac) şi infracţiunea de „mită indirectă”
(art.162 Cod penal slovac), prevederi în ceea ce priveşte punerea sub acuzaţie a persoanelor care
au obţinut beneficii considerabile sau excesive.
Pe lângă acestea, au fost incluse în art.168, Paragraf 1, Cod penal slovac, infracţiunile
propriu-zise de „luare de mită” şi „mită indirectă”.
În Statele Unite ale Americii este interzis prin lege ca un funcţionar public al Guvernului
Federal să solicite sau să accepte „mită”. Aceeaşi lege interzice tuturor persoanelor să acorde, să
ofere sau să promită “mită” unui funcţionar public.28
Cele enumerate mai sus ne duc la concluzia că majoritatea statelor moderne au adoptat
legi cu privire la fenomenul de „corupţie”, recunoscând gradul ridicat de pericol social pe care îl
reprezintă astfel de fapte. Se impune deci, controlarea si sancţionarea acestora prin crearea unui
cadru normativ adecvat, a unor organisme anticorupţie eficiente la nivel instituţional şi, nu în
ultimul rând luarea de măsuri de ordin educaţional.
În prezent, în România se manifestă o preocupare sporită faţă de acest fenomen,
concretizată în crearea de organisme specializate, înăsprirea sancţiunilor, cooperarea cu alte ţări şi
organisme internaţionale. În acest sens, la data de 27.01.1999, reprezentantul permanent al
României la Consiliul Europei a semnat, alături de reprezentaţii altor 18 state membre, Convenţia
penală privind corupţia, adoptată la data de 4.11.1998, în cadrul celei de-a 103-a sesiune a
Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei. Dispoziţiile acestui document le completează pe cele

28
Internet – http://www. mucr.cz/korupce/program/english/zprav4_4.html

15
ale Convenţiei Uniunii Europene din mai 1997 şi pe cele ale Convenţiei OCDE din decembrie
1997.29

2. INFRACŢIUNEA DE DARE ŞI LUARE DE MITĂ

Darea de mită (art.255 Cod Penal) - Constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori
alte foloase unui funcţionar public, direct sau indirect, în scopul determinării acestuia să
îndeplinească, să nu îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a
face un act contrar acestor îndatoriri sau de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle
de serviciu.
Modalităţi juridice:

29
T. Mujeru, D. P. Andreiu Florescu, D. Safta, M. Safta - Infracţiunile de corupţie. Aspecte teoretice şi practice,
Bucureşti, Edit. All Beck 2000, pag. 5-6.

16
 promisiunea de bani sau alte foloase - direct sau indirect - asumarea unui angajament de către
o persoană de a remite in viitor bani sau alte foloase unui funcţionar public (indiferent dacă acesta
o respinge sau nu);
 oferirea de bani sau alte foloase - prezentarea, etalarea, înfăţişarea anumitor obiecte, bani,
bunuri sau alte foloase unui funcţionar public, urmând ca acesta să îndeplinească sau să nu
îndeplinească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu (nu contează dacă funcţionarul refuză
sau acceptă);
 darea de bani sau alte foloase - direct sau indirect - acţiunea mituitorului de a preda mituitului
banii sau alte foloase (mituitorul nu trebuie să fie constrâns de către mituit să dea mită şi nu
contează dacă funcţionarul a îndeplinit sau nu actul).

Condiţiile ce se cer îndeplinite pentru existenţa infracţiunii de dare de mită:

 promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, bunuri sau alte foloase;
 banii sau foloasele primite, oferite sau date să fie necuveniti, să nu fie datorati in mod legal
funcţionarului sau unităţii, din care acesta face parte;
 promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să aibă loc înainte ca
funcţionarul să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act sau, cel mai târziu, în timpul
îndeplinirii acelui act;
 dacă infracţiunea s-a realizat în forma promisiunii sau oferirii, darea efectivă de bani sau alte
foloase, remiterea acestora se poate face şi după ce funcţionarul a îndeplinit sau nu a îndeplinit
atribuţiile de serviciu, a întarziat îndeplinirea acestora sau a făcut un act contrar îndatoririlor de
serviciu;
 actul in vederea căruia se dă mită poate fi unul licit sau ilicit.
Atenţie!
- Nu va exista infracţiune, când funcţionarul căruia i s-a oferit o sumă de bani nu avea competenţa
de a efectua actul în vederea căruia mituitorul a comis fapta.
Luarea de mită (art.254 Codul Penal) - Este fapta funcţionarului care, direct sau indirect,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel
de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea
unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndatoriri.
Modalităţi normative:
 pretinderea de bani - formularea unei pretenţii (nu contează dacă este satisfăcută sau nu);
 primirea de bani - direct sau indirect, prin intermediar - luarea in posesie, preluarea unui
obiect;

17
 acceptarea de bani sau alte foloase - expresă sau tacită - acordul explicit al făptuitorului la
oferta de mituire. Dacă acceptarea este anterioară actului de primire, atunci infracţiunea de luare
de mita este consumata, existand doar o singura infracţiune, săvârşită în două modalităţi
normative din cele patru posibile.
 nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase, care nu i se cuvin (o acceptare a
promisiunii în mod tacit).

Condiţiile ce se cer indeplinite pentru existenta infracţiunii de luare de mita:

 pretinderea, primirea, acceptarea, nerespingerea promisiunii trebuie să aibă ca obiect bani sau
alte foloase (folos patrimonial sau un avantaj nepatrimonial);
 banii sau alte foloase să nu fie datorati in mod legal funcţionarului sau unitaţii unde acesta îşi
îndeplineşte îndatoririle de serviciu;
 acţiunea de pretindere, acceptare ori primire sau inacţiunea de nerespingere a promisiunii să
aibă loc inainte sau să fie concomitentă neîndeplinirii ori întârzierii efectuării unui act, ce intră în
sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului mituit (există luare de mita şi în situaţia în care
acceptarea are loc înainte de efectuarea actului, iar primirea efectivă după efectuarea unui
asemenea act);
 actul să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.
Atenţie!
- Dacă în momentul săvârşirii acţiunii, făptuitorul nu avea ca îndatorire de serviciu îndeplinirea
acelui act, dar lasă să se creadă acest lucru, atunci va fi săvârşită infracţiunea de înşelăciune
(art.215 Cod Penal).

2.1. Darea de mită

În conformitate cu dispoziţiile art.255 alin. (1) raportat la art.254 c. pen., infracţiunea de

dare de mită poate fi săvârşită în modalitatea oferirii de bani sau de alte foloase necuvenite unui
funcţionar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea
unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri. Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită în această modalitate nu este necesar ca
oferirea de bani sau de alte foloase necuvenite să fi fost urmată de acceptare sau de executare,
fiind suficient faptul oferirii de bani ori de alte foloase. De asemenea, nu este necesar ca scopul

18
urmărit - îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii de către funcţionar a unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu sau săvârşirea unui act contrar acestor îndatoriri - să fi fost
realizat.
Făptuitorul care oferă bani sau alte foloase unui funcţionar, în modurile şi în scopurile
arătate în art.254 c. pen., are calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită prevăzută în art.255
alin. (1) din acelaşi cod, şi nu de complice, chiar dacă banii ori foloasele provin de la alte
persoane, iar actul privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau actul contrar
îndatoririlor de serviciu se referă la acestea, întrucât, potrivit art.24 c. pen., autorul este persoana
care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, indiferent de modalitatea de
comitere a acesteia.
(Sursa: I.C.C.J., sectia penala, decizia nr.181 din 21 ianuarie 2008) Prin sentinţa penală nr.152 din
28 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art.255 alin. (1) c. pen. raportat la art.7 alin.
(2) din Legea nr.78/2000, a fost condamnat inculpatul C.V.
Potrivit art.255 alin. (4) c. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de
1.500 de euro. Prima instantă a reţinut că, la 15 august 2005, la punctul de trecere a frontierei
Borş - sensul de intrare în ţară - s-a prezentat inculpatul C.V., conducând autocarul aparţinând
firmei de transport T. în autocar se aflau 43 de călători care, la controlul de frontieră, au prezentat
paşapoartele şi permisele de şedere ale acestora în străinatate.
Actele au fost prezentate de către inculpat agentului de politie B.I., care a constatat că un
numar de 8 din cei 43 de călători aveau depăşit termenul de şedere în străinătate. Acesta a
solicitat inculpatului să cheme cele 8 persoane, pentru a fi incluse în baza de date a Poliţiei de
Frontieră. Revenind la autocar, inculpatul a cerut celor 8 persoane aflate in aceasta situatie să dea
câte 200 de euro fiecare, pentru a oferi suma agentului de poliţie, astfel încât acesta să nu-i
încludă în baza de date a poliţiei.
După strângerea sumei de 1.500 de euro, inculpatul s-a deplasat la toneta de control şi a
oferit poliţistului, într-un pachet de ţigări, suma de bani, în scopul arătat.
În drept, fapta inculpatului C.V. de a oferi martorului B.I., agent de poliţie din cadrul Poliţiei de
Frontieră, suma de 1500 de euro, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art.255 alin. (1) c. pen., cu
aplicarea art.7 alin. (2) din Legea nr.78/2000.
Prin decizia nr.112/A din 16 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia
penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.V.,
prin care a solicitat, între altele, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de dare de
mită, în complicitate la dare de mită.

19
 În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de
dare de mită în complicitate la dare de mită, Curtea de Apel Oradea a reţinut că aceasta este
nefondată. Astfel, potrivit art.255 c. pen., infracţiunea de dare de mită se săvârşeşte şi în
modalitatea oferirii de bani, în modurile şi scopurile arătate in art.254 c. pen., inculpatul C.V.
fiind cel care a oferit sumele de bani strânse de la cei 8 pasageri, el fiind autorul faptei în
accepţiunea art.24 c. pen., potrivit căruia autor este persoana care săvârşeşte, în mod nemijlocit,
fapta prevăzută de legea penală. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs
inculpatul C.V.
Prin motivele de recurs depuse la dosar şi susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu,
s-a invocat, intre altele, cazul de casare prevazut în art.3859 alin. (1) pct.17 c. proc. pen.
Recurentul inculpat a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din
infracţiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită, întrucât el numai a oferit lucrătorului
de poliţie sumele de bani strânse de la cei 8 pasageri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând atât motivul de recurs invocat, cât şi din
oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.3859 alin. (3) c. proc. pen., combinate cu
art.3856 alin. (1) şi art.3857 c. proc. pen., constata că prima instantă a retinut, în mod corect,
situaţia de fapt şi a stabilit vinovaţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor
administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Din întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi
în cursul cercetării judecătoreşti - şi anume, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor B.I.,
C.V., I.V., C.G., M.C. şi D.M., procesul-verbal de constatare a infracţiunii şi planşele foto - a
rezultat că, la 15 august 2005, pe sensul de intrare în ţară, la punctul de trecere a frontierei Bors a
intrat autocarul aparţinând firmei de transport T., condus de inculpatul C.V., autocar în care se
aflau 43 de persoane venind din străinătate.
Cu ocazia controlului au fost depistate un numar de 8 persoane, din cele 43 aflate in
autocar, care aveau depaşit termenul legal de şedere în străinătate. Aceste persoane au fost
invitate la ghişeul poliţistului de frontieră, pentru a fi incluse în baza de date a Poliţiei de
Frontieră.
Inculpatul C.V. a fost cel care a adunat de la cele 8 persoane, ce aveau viză de şedere în
străinătate expirată, în total suma de 1.500 de euro, pe care a pus-o într-un pachet de ţigări, pachet
pe care l-a înmânat poliţistului de frontieră B.I. Acesta, la rândul său, a sunat şeful de grupă care,
deschizând pachetul de ţigări, a găsit în interiorul său suma de 1.500 de euro. Cererea inculpatului
recurent de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de dare de mită în
complicitate la dare de mită, este nefondată.

20
 Potrivit art.255 c. pen., darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani
ori alte foloase necuvenite unui funcţionar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu
îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să
îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Ca atare, elementul material al infracţiunii de dare
de mită constă în acţiunea de corupere, care se poate realiza fie prin promisiunea, fie prin
oferirea, fie prin darea de către o persoana către un funcţionar a unei sume de bani sau a altor
foloase, în modurile şi scopurile arătate în art.254 c. pen.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea
anumitor cerinţe esenţiale, respectiv:
- banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, deci să aibă un caracter de
retribuţie, adică să constituie plata (sau rasplata) în vederea efectuării unui act determinat;
- promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii,
neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat.
Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de
bani ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare. Este nerelevant, de asemenea, refuzul
funcţionarului de a accepta promisiunea ori oferta de bani sau alte foloase. Totodată, nu este
necesar ca promisiunea ori oferirea de bani sau alte foloase să fi fost urmată de executare, fiind
suficient faptul promiterii sau oferirii. În sfarsit, nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit,
adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi întârziat îndeplinirea actului determinat
privitor la îndatoririle de serviciu ori să se fi săvârşit actul determinat contrar îndatoririlor de
serviciu, fiind suficient să se fi promis, oferit sau dat bani ori alte foloase.
Potrivit art.24 c. pen., autorul este persoana care săvârşeşte, în mod nemijlocit, fapta
prevăzută de legea penală.
Întrucât una din modalităţile normative ale infracţiunii de dare de mită constă în oferirea
de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar şi cum inculpatul C.V. este cel care a oferit
suma de 1.500 de euro, strânsă de la cei 8 pasageri, poliţistului B.I., el are calitatea de autor al
infracţiunii de dare de mită, şi nu de complice.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr.112/A din 16 octombrie 2007.

Art.255. - (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile
arătate în art.254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Fapta prevăzută în alineatul
precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de
către cel care a luat mita. Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca
organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Dispoziţiile art.254 alin. (3) se

21
aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare. Banii, valorile sau
orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. (2) şi (3).

2.1.1. Obiectul ocrotirii penale

Obiectul juridic - special al acestei incriminări constă în acele relaţii sociale a căror
normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea în activitatea unităţilor
prevăzute în art.145 c. pen., persoanelor juridice de drept privat, organizaţiilor publice
internaţionale, unităţilor publice dintr-un stat străin, instanţelor internaţionale ori adunărilor
parlamentare sau administrative ale unui stat străin, a unei permanente probităţi din partea
angajaţilor acestora şi fără combaterea acţiunilor de corupere săvârşite de anumite persoane fizice
rău intenţionate, acţiuni care pun astfel în pericol bunul mers al acestor entităţi.
Obiectul material - pentru controversele apărute în legătură cu existenţă sau nonexistenţa
obiectului material al acestei fapte penale facem trimitere la cele arătate cu ocazia examinării
obiectului material al luării de mită. În plus însă, cu privire la această chestiune, s-a mai spus că
deşi la darea de mită lipseşte în genere obiectul material, atunci când oferirea de mită a fost
respinsă, banii sau foloasele care trebuiau să aibă rolul de mijloace de săvârşire a faptei devin
obiecte materiale ale acesteia.

2.1.2. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică ce
îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal. Mai pot fi autori ai infracţiunii de dare
de mită, potrivit art.8 din Legea nr.78/2000, managerii, directorii, administratorii, cenzorii sau
alte persoane cu atribuţii de control la societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale,
regiile autonome şi la orice alţi agenţi economici. Darea de mită (corupţia activă) mai poate fi
comisă, de asemenea, conform art.8 din Legea nr.78/2000, de una din următoarele categorii de
persoane: funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de
muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice
internaţionale la care România este parte; membrii adunărilor parlamentare ale organizaţiilor
internaţionale la care România este parte; funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară
activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare în
cadrul Comunităţilor Europene; persoanele care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor
internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarii de la grefele

22
acestor instanţe; funcţionarii unui stat străin; membrii adunărilor parlamentare sau administrative
ale unui stat străin.
Subiect activ poate fi şi o persoană juridică, în condiţiile şi cu limitările tratate în art.191
alin. (I) c. pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu include răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de dare de mită.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare, complicitate).
Contribuţia mai multor persoane la constituirea obiectului de luare, respectiv de dare de
mită, este irelevantă, atâta timp cât a existat o singură înţelegere.
În sistemul Codului penal român, corupţia activă şi corupţia pasivă constituie incriminări
distincte. În aceste condiţii de incriminare, mituitorul (corupătorul) este autorul faptei de dare de
mită şi nu participant la infracţiunea de luare de mită.
Subiectul pasiv special este autoritatea publică, instituţia publică, persoana de interes
public, persoana juridică privată unde îşi exercită atribuţiile de serviciu cel căruia i se dă mită.

2.2. Luarea de mită

Infracţiunea de luare de mită este prevăzută de art.254 Cod penal30 şi prevede:

Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase
sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unei activităţi privitoare la
îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a efectua o activitate contrar acestor îndatoriri se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Fapta prevăzută la alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar
dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
2.2.1. Condiţii preexistente

În general, lucrările clasice de drept clasifică mituirea în: mituire activă (darea de mită) şi
mituire pasivă (luarea de mită). Aceste denumiri, raportate la dispoziţiile legii noastre penale,
după părerea lui V. Dobrinoiu sunt necorespunzătoare întrucât ele nu relevă semnificaţia reală a
fiecărei fapte. În sensul art.254 corupţia zisă pasivă nu este doar fapta funcţionarului care se lasă
cumpărat, fie pentru a îndeplini un act al funcţiei sale, fie pentru a se abţine de la el, atâta vreme
cât în una din modalităţile sale iniţiativa aparţine acestuia şi nu mituitorului.
3030
Introdus prin Legea nr. 65/1992 modificat prin art. 1 pct. 113 din Legea pentru modificarea şi completarea
Codului penal nr. 140/1996.

23
 L. Lambert observă în acest sens că fapta unui funcţionar necinstit de a cere el însuşi un
dar sau un folos unui particular, care nu s-ar fi gândit niciodată să-l corupă sau n-ar fi îndrăznit
niciodată să o facă, este cu siguranţă un mod mult mai activ de a fi corupt decât simplul fapt de a
accepta o ofertă sau o promisiune cu caracter corupător, ori această cerere a funcţionarului care ia
astfel iniţiativa propriei sale coruperi este totuşi socotită corupţie „pasivă”, în timp ce fapta
particularului care a cedat la solicitările celui dintâi este socotită corupţie „activă”.31
Sistemul incriminării bilaterale - adoptat de Cod penal român cuprinde darea şi luarea de
mită ca infracţiuni de sine stătătoare.
Observăm însă, că independent de modul în care sunt incriminate, în esenţa lor darea şi
luarea de mită sunt două laturi ale unei fapte complexe care, exceptând cazul când pretinderea
mitei nu este urmată de acceptare - presupune concursul necesar al două persoane, mituitorul şi
cel mituit. De aceea, unii autori au văzut în darea şi luarea de mită o infracţiune bilaterală - ca o
formă a pluralităţii naturale de infractori - în care faptul ilicit se naşte dintr-un raport bilateral,
„intervenit între subiecţii actului”32, - dar pe care legiuitorul, din considerente de politică penală, a
disociat-o, incriminând separat cele două acte care o alcătuiesc „încât, deşi faptul prin natura sa,
este un subiect activ, plural, activitatea fiecărui cooperant constituie o infracţiune aparte
(individuală)”.33
În legătură cu cele de mai sus, subliniază V. Dobrinoiu dacă totuşi datorită împrejurărilor
în care a fost săvârşită ori absenţei elementului subiectiv, una din cele două fapte - dare şi luare
de mită - nu constituie infracţiune, această împrejurare nu împiedică sancţionarea celeilalte.
În cazul dării şi luării de mită, de regulă se află în faţă două acţiuni corelative, cărora pe
plan psihic, le corespund două poziţii subiective, de asemenea conjugate între ele. Acţiunilor de
„oferire” şi de „dare” de bani şi alte foloase, de la darea de mită, le corespunde la luarea de mită o
acţiune de „primire”, iar acţiunii de „promitere” a unei sume de bani ori a unui alt avantaj, de la
corupţia activă îi corespunde, în cazul corupţiei pasive „acceptarea” sau „nerespingerea”
promisiunii. Pe de altă parte, sub aspect subiectiv, în timp ce mituitorul pretinde să-l determine pe
cel mituit la o anume comportare în legătură cu îndatoririle serviciului său, acesta din urmă,
primind mita, acceptă în mod deliberat să aibă comportarea dorită de cel dintâi şi prin aceasta, o
situaţie de dependenţă faţă de corupător.34
În îndeplinirea îndatoririlor de serviciu funcţionarul public sau orice alt funcţionar, nu
trebuie să fie influenţat de interese materiale, de obţinerea unor foloase ce nu i se cuvin. El este

31
L. Lambert - Tratat de drept penal special, Paris 1968, pag. 670 şi V. Dobrinoiu - Corupţia în dreptul penal român,
Atlas Lex Bucureşti, 1995, pag. 105.
32
V. Dongoroz - Drept penal, Bucureşti 1939, pag. 477, în acelaşi sens D. Pavel - Probleme ale participaţiei penale în
RRD 6-4/1978, pag. 54; V. Dobrinoiu - Corupţia în dreptul penal romn, Atlas Lex Bucureşti, 1995, pag. 106.
33
V. Dongoroz - op. cit., pag. 479.
34
V. Dobrinoiu - Corupţia în dreptul penal român, Ed. Atlas Lex Bucureşti, 1995, pag. 208.

24
ţinut să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corect, să nu le trafice, să nu facă din executarea lor o
sursă de venituri ilicite. Efectuarea oricărui act care intră în competenţa sa nu trebuie să fie
determinat de asemenea mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu
şi a respectării legalităţii.

2.2.2. Obiectul infracţiunii

A. Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea

organizaţiilor de stat, relaţii menite să asigure buna şi normala desfăşurare a activităţilor publice
sau de interes public.
B. Obiectul juridic special îl reprezintă acele relaţii sociale pentru a căror naştere,
desfăşurare şi dezvoltare este necesară îndeplinirea loială şi corectă de către funcţionarii publici şi
de către ceilalţi funcţionari a atribuţiilor de serviciu încredinţate lor.35
Este vorba de relaţiile sociale legate de cinstea, corectitudinea şi probitatea funcţionarilor,
ca o condiţie necesară a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu şi a activităţii autorităţilor şi
instituţiilor publice şi a altor persoane juridice.36
C. Obiectul material
Literatura juridică penală este unanimă în a considera că prin obiect material al unei
infracţiuni se înţelege „lucrul” (bun, animal, persoană) asupra căruia se îndreaptă, în mod firesc
sau întâmplător, săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, operând fizic asupra acestuia,
expunându-l la pericol sau vătămându-l.37
Problema existenţei sau inexistenţei unui obiect material în cazul infracţiunii de luare de
mită este controversată.
Potrivit acestei opinii, obiectul mitei - atât în forma pasivă cât şi în forma activă - îl constituie
banii şi alte foloase date funcţionarului sau primite de el.38
Există şi opinia că obiectul material al mitei în forma luării de mită este prestaţia
mituitorului.39
Dacă prin obiectul material al unei infracţiuni se înţelege bunul asupra căruia se exercită
acţiunea incriminată, atunci nu prestaţia mituitorului, ci numai bunul la care se referă acţiunea
celui care ia mită poate constitui obiect material al luării de mită.40

35
O. Loghin, Tudorel Toader - Drept penal - parte specială, Bucureşti, 1994, pag. 339.
36
V. Dobrinoiu - Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1983,
pag. 31-32 şi O.A. Stoica - Drept penal, Ed. Didactică şi pedagogică Bucureşti, 1976, pag. 246.
37
V. Dongoroz - Drept penal, Bucureşti, 1939, pag. 202-203.
38
O.A. Stoica - Drept penal - parte specială, Ed. didactică şi pedagogică Bucureşti, 1976, pag. 246-247, 249-250.
39
V.Dongoroz,S.Kahane-vol.IV,pag.130 şi L.Moldovan-Luarea de mită în codul penal al RSR,august 1970 pag.86.
40
O. Loghin şi Tudorel Toader - Drept penal român - parte specială, Bucureşti, 1994, pag. 339.

25
 În literatura de specialitate, între-o părere dominantă, se susţine că luarea de mită nu are
obiect material. Legea incriminează activitatea care nu se răsfrânge asupra unui obiect material şi
anume pretinderea, acceptarea promisiunii sau nerespingerea ei.41
Asupra sumelor de bani sau celorlalte foloase date, oferite, promise, pretinse etc. nu se
îndreaptă în nici un fel activităţile incriminate de art.254 al Codului penal în sensul că nu
operează fizic asupra lor, nu le periclitează şi nu le vatămă nici în existenţa, nici în integritatea şi
nici în structura lor. La această infracţiune atingerea obiectului juridic nu este în nici un fel legată
de vreo vătămare sau punere în pericol a sumelor de bani sau a celorlalte foloase. În realitate,
sumele de bani sau foloasele respective atunci când constau în bunuri corporale - nu constituie
decât „lucruri dobândite prin săvârşirea infracţiunii în sensul art.118 lit. Cod penal“ şi tocmai de
aceea sunt supuse confiscării în condiţiile reglementate prin art.254 alin.3.
În opinia care susţine că banii ori foloasele pretinse primite ori a căror promisiune a fost
acceptată expres sau tacit, de către subiectul activ, constituie obiectul material al acestei
infracţiuni, acesta se confundă cu obiectul mitei: cele două noţiuni sunt însă total diferite.42
Pentru existenţa infracţiunii de luare de mită e suficient ca inculpatul să accepte
promisiunea unor foloase, în scopul de a face sau a nu face un act privitor la funcţia sa, chiar dacă
foloasele primite nu au fost determinate, în sensul că nu s-a precizat, în concret, în ce va consta
fiecare parte. Dacă, după ce a făcut actul privitor la funcţia sa, inculpatul a primit mai multe
foloase diferite de la cel care îi făcuse o asemenea promisiune nedeterminată, toate aceste foloase
reprezintă obiectul material al infracţiunii de luare de mită, săvârşită astfel.43
Într-o lucrare de specialitate recentă, autorii sunt de opinie că infracţiunea de luare de mită
nu are obiect material, întrucât legea incriminează activitatea ce nu se răsfrânge asupra unui
obiect material, respectiv pretinderea, acceptarea promisiunii, nerespingerea acesteia. Sumele de
bani sau bunurile primite nu sunt decât lucruri dobândite prin săvârşirea infracţiunii. Trebuie
distins, aşadar, între obiectul infracţiunii de luare de mită şi obiectul mitei. Acesta din urmă este
constituit din bani sau alte foloase.44

2.2.3. Subiecţii infracţiunii

a). Subiectul activ

41
Gh. Nistoreanu şi autorii - Drept penal - parte specială, Ed. Continent, Bucureşti, 1995, pag. 333 şi V. Dongoroz şi
autorii vol. IV, pag. 130.
42
V. Dobrinoiu - Corupţia în dreptul românesc, Bucureşti 1995, pag. 70.
43
T.S. sp., d. 3581/1973.
44
T. Mrejeru, D. P. Andreiu Florescu, D. Safta, M. Safta - Infracţiunile de corupţie. Aspecte teoretice şi practice Ed.
All Beck, 2000, Bucureşti.

26
 Luarea de mită este o infracţiune cu subiect activ calificat, autor al acestei infracţiuni
poate fi doar un „funcţionar public” sau un alt „funcţionar” în accepţiunea dată acestora prin
art.147.
Noţiunile de „funcţionar public” şi „funcţionar” au fost explicate în Capitolul I, Secţiunea
1.1., punctul 2 la care facem trimitere cu menţiunea că aceşti funcţionari trebuie să fie în serviciul
unei unităţi dintre cele la care se referă art.145.45
Prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice
sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor
proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii
sunt de interes public.
Potrivit art.147 alin.2 din Codul penal pentru ca o persoană să poată fi socotită funcţionar
în sensul legii penale române se cere ca ea:
- să fie încadrată în muncă (salariată);
- să exercite „permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum a fost investită, o
însărcinare”;
- însărcinarea să fie exercitată în serviciul unui organ sau instituţii de stat ori unei întreprinderi
sau organizaţii economice de stat.46
Sunt asimilate cu funcţionarii – se arată în art.147 alin.2 – persoanele care îndeplinesc o
însărcinare în serviciul unei organizaţii din cele prevăzute mai sus, indiferent dacă primesc sau nu
o retribuţie.
Prin urmare, pentru ca o persoană să poată fi considerată funcţionar în sensul legii penale,
nu este necesar să existe un contract de muncă, sau o numire în funcţie, fiind suficientă
exercitarea în fapt a atribuţiilor funcţiei; este însă indispensabil, ca o cerinţă minimală
consimţământul – expres sau tacit – al organizaţiei în cauză, dat prin conducerea sa, deoarece
altfel nu poate fi vorba de stabilirea unor raporturi de serviciu între persoana respectivă şi acea
organizaţie.47
Legea nr.78/2000, în Capitolul 1, art.1 specifică categoriile de persoane asupra cărora se
aplică măsurile de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie:
- persoanelor care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost investite, în
cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice.

45
Reprodus după cum a fost modificat prin art. 1 pct. 51 din Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal
nr. 140/1996.
46
Potrivit art. 1 din Legea nr. 15/1990 întreprinderile sau unităţile economice de stat s-au reorganizat sub forma R.A
şi S.C.
47
V. Dongoroz şi autorii – Explicaţii teoretice ale Codului penal român – Partea generală, vol II, Edit. Academiei
1970, pag. 441.

27
- persoanelor care îndeplinesc permanent sau temporar, potrivit legii o funcţie sau o însărcinare,
în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice,
regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor
cooperatiste sau al altor agenţi economici.
- persoanelor care exercită atribuţii de control, potrivit legii.
- persoanelor care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la litera a) si b), în măsura în
care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa.
- persoanelor care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează, sau acordă asistenţă
specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la:
operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de
credit, operaţiuni de plasament în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile
bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale.
- persoanelor care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-
un sindicat, într-o organizaţie patronală, într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie.
- altor persoane fizice decât cele prevăzute la litera a) – f), în condiţiile prevăzute de lege.
Mă voi referi în acest sens la câteva situaţii speciale, deoarece în practica noastră judiciară
s-a considerat că au calitatea de funcţionari şi deci pot fi subiecţi ai infracţiunii de luare de mită,
printre alţii:
- cadrul didactic, care fiind membru al comisiei de bacalaureat, a primit sume de bani pentru a
asigura reuşita unui candidat la examen48;
- şeful Biroului personal şi învăţământ , care a primit foloase materiale în scopul angajării unor
muncitori (deşi cel care făcea angajarea era conducătorul unităţii). Inculpatul avea atribuţia de
serviciu de a recruta personal şi de a face propuneri de angajare49;
- contabilul şef al unei întreprinderi de transport care a primit o sumă de bani pentru a angaja o
persoană taxator de autobuz (deşi contabilul nu semna actul de angajare, el îi examina pe
candidaţi şi întocmea un referat cu privire la rezultatul examinării)50;
- revizorul contabil, care a omis să menţioneze în actul de control existenţa unui plus de gestiune
însuşit de gestionar şi care a primit pentru această „omisiune” o sumă de bani51;
- ofiţerul de poliţie, serviciul economic care, luând cunoştinţă despre săvârşirea de către o
persoană a unor fapte care ar putea reprezenta acţiuni constitutive ale infracţiunii de speculă şi
surprinzând pe unul dintre cumpărători cu bunurile asupra sa avea obligaţia legală de a interveni
pentru a efectua în baza art.213 din Codul de procedură penală actele de cercetare ce nu sufereau

48
T.S. sp. dec. nr.372/1975 în RRD nr.2/1976, pag 69.
49
T.S. sp. dec. nr.3048/1971 în CD, pag 358.
50
Tr. Iaşi sp. dec. nr.928/1967 în RRD nr. 2/1968, pag 166.
51
T.S. sp. dec. nr.1027/1988 în RRD nr. 3/1988-9, pag. 75.

28
amânare şi a conserva probele descoperite, a pretins bani şi alte foloase pentru a nu-şi îndeplini
aceste îndatoriri de serviciu52; (şi în baza art.23 din Legea 26/1994)
- lucrătorul unei staţii PECO, care a primit sume de bani pentru a vinde cantităţi de petrol mai
mari decât cele ce puteau fi cumpărate53;
- controlorul de bilete CFR, care în timpul exercitării funcţiei, a primit sume de bani de la mai
mulţi călători spre a nu încheia actele constatatoare ale contravenţiilor săvârşite54;
- expertul, care a primit de la instanţă judecătorească însărcinarea de a efectua o expertiză în una
din cauzele de competenţa acestei instanţe, are calitatea de „funcţionar” în sensul art. 147 alin. 2
Cod penal. Dacă primeşte un folos material de la una din părţi, pentru a întocmi raportul de
expertiză în favoarea acesteia, el comite infracţiunea de „luare de mită”55;
- funcţionarul, care primind foloase materiale întocmeşte un act ilegal; acesta constituie o
infracţiune care urmează a fi reţinută în sarcina inculpatului în concurs cu infracţiunea de „luare
de mită”56.
Subiectul activ, în momentul săvârşirii acţiunii tipice, trebuie să aibă calitatea de
funcţionar. Dacă la data săvârşirii acţiunii tipice făptuitorul era funcţionar, va exista luare de mită,
chiar dacă mai înainte de efectuarea actului în vederea căruia a săvârşit fapta, el a pierdut
calitatea respectivă şi chiar dacă banii sau foloasele pretinse ori promise anterior i s-au dat efectiv
după pierderea calităţii.57
Împrejurarea că sumele de bani primite au fost solicitate cu titlu de împrumut este
irelevantă sub aspectul infracţiunii prevăzute de art.254, alin. 1, deoarece împrumutul constituie
un „folos” din moment ce a fost solicitat de funcţionar în scopul de a face un act contrar
îndatoririlor sale de serviciu, toate elementele infracţiunii de luare de mită fiind realizate.58
Infracţiunea de luare de mită se realizează în momentul pretinderii de bani sau alte
foloase, sau a respingerii promisiunii ce i s-a făcut inculpatului în acest sens, ori în momentul
primirii foloaselor în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau de a
face un act contrar acestor îndatoriri. Este irelevant faptul că funcţionarul nu avea posibilitatea
îndeplinirii actului promis (din moment ce acesta intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu) sau că
de la început nu a avut intenţia de a-l îndeplini.59

52
T.S. sp. dec. nr.566/1979 în CD, pag. 424.
53
Tr. Mun. Buc. Secţ. I, sp.dec. nr.1041/1992 din Culegere de practică judiciară penală pe anul 1992. Edit. Şansa.
Buc. 1993.
54
Tr. Jud. Timiş sp. dec. nr.264/1970 în RRD nr.8/1970, pag. 171.
55
Tr. Mun. Buc. sp. dec. nr.2481/1984 în RRD nr.3/1968, pag. 78 din Codul penal adnotat, Edit. Atlas Lex. Buc.1996.
56
V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 67.
57
V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 67.
58
T.S. sp. dec. nr.5196/1971 în RRD nr.6/1972, pag. 169 din Codul penal adnotat, Edit. Altas Lex. Buc. 1996.
59
T.S. sp. dec. nr.1906/1987 în RRD nr.6/1988, pag. 72, op. cit. din Codul penal adnotat, Edit. Atlas Lex, Buc. 1996.

29
 Este suficientă acceptarea promisiunii unor foloase în scopul de a face sau de a nu face un
act privitor la funcţia sa, chiar dacă foloasele nu au fost delimitate în sensul că nu s-a precizat în
concret în ce va consta fiecare în parte.60
Într-o opinie, în cazul în care între actul pretins de la funcţionar şi plata ilicită există o
mare diferenţă de valoare sau importanţă, nu se poate reţine infracţiunea de luare de mită. Se
admite ideea că unele fapte de luare de mită ar putea totuşi, să nu aibă caracter penal, atunci când
sunt lipsite în mod vădit de importanţă, în sensul art. 18 Cod penal, dar în acest caz, conform
textului menţionat se va ţine seama de mijloacele şi modul de săvârşire a faptei, scopul urmărit,
urmarea produsă, precum şi persoana şi conduita făptuitorului. Raportul mai sus menţionat are şi
un aspect subiectiv, căci cel mituit trebuie să vadă în folosul ilicit de care beneficiază „răsplata
corespunzătoare ca valoare sau importanţă” actului ce i se cere să-l îndeplinească sau să efectueze
cu întârziere.61
Fapta funcţionarului constituie luare de mită dacă el pretinde, primeşte sau nu refuză bani
sau alte foloase în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, chiar dacă
aceste îndatoriri sunt executate în afara teritoriului în care inculpatul este competent să acţioneze,
dar pentru efectuarea cărora ele este obligat potrivit legii.62
Conform art.254 alin.2 introdus prin Legea nr.65 din 1992, subiect al acestei forme
agravate este un „funcţionar cu atribuţii de control”. Rezultă că subiectul activ calificat al
infracţiunii prevăzute de acest text trebuie să fie:
- funcţionar în sensul legii penale;
- să aibă „atribuţii de control” – ceea ce ridică unele aspecte mai deosebite.
Sintagma „atribuţii de control” nu este nouă în legislaţia noastră penală, fiind cuprinsă în
art.263 alin.2 al Codului penal. Cu privire la sensul şi conţinutul acestei expresii în literatura
juridică au fost exprimate următoarele teze:
- prin persoană cu „atribuţii de control” se înţelege o persoană calificată astfel prin dispoziţiile
legale în vigoare.63
- atribuţiile de control se determină în mod concret pentru fiecare caz în parte în funcţie de natura
atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului.64
Prin urmare, pentru a statua dacă un funcţionar are sau nu atribuţii de control este necesar
să se examineze cu atenţie actele normative referitoare la atribuţiile sale de serviciu. Această
examinare trebuie făcută în fiecare caz concret, evitându-se orice generalizare pe categorii de

60
T.S. sp. dec. nr.358/1973 în RRD nr.5/1974, pag. 78, cit. din Codul penal adnotat, pag. 451.
61
T.S. sp.dec. nr.2407/1975 în RRD, pag. 246 în Codul penal adnotat, Edit. Atlas Lex, Bucureşti, 1996,pag 450.
62
T.S. sp. dec. nr. 566/1973 în CD, 1973, pag. 424 din Codul penal comentat şi adnotat de T.Vasiliu şi autorii, Buc.
1977.
63
V. Dongoroz şi autorii – Explicaţii teoretice şi practice ale Codului penal român, partea specială, vol. IV, pag. 206.
64
A. Filipaş – Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, Edit. Academiei, Bucureşti, pag. 107.

30
funcţionari, fără să se tină seama, în mod concret, de atribuţiile de control ale făptuitorului, chiar
în cadrul aceleiaşi categorii, poate fi de natură să genereze greşeli în ce priveşte stabilirea calităţii
de subiect activ calificat al infracţiunii prevăzute de art.254 alin.2 al Codului penal.
În consecinţă, prin funcţionar cu atribuţii de control în sensul art.254 alin.2 se înţelege
numai funcţionarul calificat astfel, în mod explicit, prin dispoziţiile legale în vigoare care
reglementează atribuţiile funcţionarului în cauză.65
Au această calitate: paznicii, gardienii, organele Gărzii financiare şi a Curţii de Conturi,
funcţionarii din Direcţia Generală a controlului financiar de stat din Ministerul de Finanţe şi
unităţi subordonate, ai Direcţiei Generale a Vămilor precum şi alţi funcţionari care conform
dispoziţiilor legale au atribuţii de control.66
Legea nr.78/2000 prevede în art.7 că fapta de luare de mită, dacă a fost săvârşită de o
persoană care, potrivit legii are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de
constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la
art.254 alin.2 din Codul penal privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de
control. Prevederile art.254 – 257 din Codul penal se aplică şi managerilor, directorilor,
administratorilor şi cenzorilor societăţilor comerciale, companiilor şi societăţilor naţionale, ai
regiilor autonome şi ai oricăror alţi agenţi economici. În art.9 din prezenta lege este specificat
faptul că în cazul infracţiunilor cuprinse în art.254 - 257 Cod penal, dacă sunt săvârşite în
interesele unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau
pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau
investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se
majorează cu 5 ani.
În practică s-a reţinut, de pildă infracţiunea prevăzută de art.254 alin.2 în sarcina unei
persoane care îndeplineşte funcţia de inspector comercial – încadrat cu 1 normă – şi având
atribuţia de a efectua controale în legătură cu respectarea legislaţiei în vigoare în materie de
comerţ, a cerut şi a primit unele foloase materiale de la patronul unui magazin pentru a nu lua
măsuri de sancţionare contravenţională în urma unor nereguli.67
De menţionat că anterior adoptării Legii 65/1992 prin Legea 42/1991 care a modificat şi
completat Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite,
s-a prevăzut în art. 5, că infracţiunea de luare de mită comisă de agenţii constatatori, organele de
urmărire penală sau de judecată a faptelor ei constituie contravenţii sau infracţiuni prevăzute de
lege. Se pedepsesc în conformitate cu dispoziţiile art.254 din Codul penal, minimul şi maximul

65
V. Pop – Funcţionarul cu atribuţii de control, din Rev. de drept penal, nr.4 – Bucureşti 1996, pag. 121.
66
I. Dumitru – Funcţionarul cu atribuţii de control, Subiect activ – calificat al infracţiunii de luare de mită – Rev
Dreptul nr.8/1994, pag. 62.
67
C. Apel Bucureşti, secţ. I pen, dec. nr. 206/A/1996, V. Dobrinoiu, op. cit. pag. 115.

31
pedepselor majorându-se cu 2 ani. În literatura juridică s-a exprimat opinia că dispoziţiile cu
caracter agravat din art.254 alin.2 al Codului penal, se vor aplica ori de câte ori funcţionarul care
pretinde, primeşte , acceptă sau nu respinge banii sau alte foloase, are atribuţii de control, cu
excepţia celor chemaţi să constate contravenţiile şi infracţiunile prevăzute de art.5 din Legea
nr.42/1991. Se argumentează că textul art.254 alin.2 al Codului penal ar fi o normă cu caracter
general, pe când cea din Legea nr.42/1991 ar avea caracter special şi deci derogatoriu.68
În ce priveşte teza potrivit căreia atribuţiile de control ale funcţionarului se determină în
mod concret pentru fiecare caz în parte în funcţie de natura obligaţiilor de serviciu ale
făptuitorului, considerăm că este de natură să introducă criterii relative şi discutabile în stabilirea
subiectului activ calificat al infracţiunii de luare de mită în forma agravată.69
În concluzie, este realizată condiţia subiectului calificat al infracţiunii ori de câte ori
funcţionarul în cauză are „atribuţii de control” indiferent de faptul că luarea de mită s-a săvârşit
cu scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii îndeplinirii unor atribuţii de control, de a face un
act contrar acestor atribuţii sau a oricăror altor îndatoriri de serviciu ale funcţionarului în cauză.
Practica judiciară ne oferă câteva exemple:
- inculpatul în calitate de şef de tren la staţia CFR Sighetul Marmaţiei, a primit de la mai mulţi
călători care circulau cu trenul accelerat pe traseul Timişoara Nord – Sighetul Marmaţiei, bani
pentru a le permite călătoria fără bilet şi fără a încheia vreun act de constatare a contravenţiei.
Prin sentinţa penală 554/1992 Tribunalul Jud. Dej a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.254 alin.1. Împotriva hotărârii procurorul general a declarat recurs în
anulare susţinând că încadrarea juridică este greşită în condiţiile în care inculpatul avea obligaţia
de a supraveghea activitatea controlorilor de bilete, a urmări îndeplinirea de către aceştia a
sarcinilor de serviciu şi de a lua măsuri pentru înlăturarea neregulilor. În consecinţă, a fost admis
recursul în anulare a procurorului general, s-au casat hotărârile atacate şi s-a schimbat încadrarea
juridică a faptei în art.254 alin.2.70
controlor vamal, şef de vamă care a pretins bani pentru introducerea unor mărfuri în ţară prin
vama Constanţa.71
- inculpatul militar în termen se află în serviciul militar al unei instituţii publice (Ministerul de
Interne) şi, ca şi santinelă, exercită o însărcinare ce constă în controlul trecerii frontierei, aşa cum
rezultă din art.343 din Regulamentul serviciului de pază al trupelor de grăniceri şi Instrucţiunile
S/283/1993. Aşa fiind, contrar celor susţinute de inculpat, acesta va avea calitatea de funcţionar

68
R. Lupaşcu – Infracţiunea de luare de mită, primirea de foloase necuvenite şi trafic de influenţă – Rev. Dreptul nr.
5-6/1994 şi Rev. Pro Lege nr. 1/1994, pag 282.
69
V. Pop – Funcţionarul cu atribuţii de control – Rev. de Drept penal nr.4/1996, Asoc. Rom. de Şt. Pen. Bucureşti,
pag. 121.
70
V. Pop idem pag. 119.
71
Curtea de Apel Constanţa, dec. nr.155/1996, Rev. Dreptul nr.6/1997, pag. 128.

32
şi, prin urmare, îndeplinea condiţiile cerute de lege pentru a fi subiect activ al infracţiunii de luare
de mită.72
- inculpaţii – inspectori de supraveghere şi control vamal în cadrul Direcţiei Generale a Vămilor
având printre alte obligaţii de serviciu şi pe aceea de a verifica contestaţiile făcute de agenţii
economici care solicitau restituirea unor taxe încasate în plus de organele vamale şi de a face
propuneri privitoare la modul de soluţionare a contestaţiilor, au condiţionat întocmirea referatelor
de primirea unor sume de bani de la contestatari.
Această faptă constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută în art.254 Cod penal. Nu
interesează – pentru existenţa acestei infracţiuni – nici faptul că inculpaţii nu aveau competenţa
de a soluţiona contestaţiile, atribuţie ce revenea conducerii Direcţiei Generale a Vămilor, nici
conţinutul propunerilor, care putea fi de admitere sau respingere, ci doar faptul că ei erau datori
să alcătuiască referatele a căror întocmire au condiţionat-o de primirea foloaselor.73
Reţinându-se ca dovedită în sarcina inculpatului, controlor vamal, infracţiunea de luare de
mită, nu i se mai poate imputa şi cea de favorizare a infractorului prevăzută de art.264 Cod penal,
întrucât activitatea favorizantă face parte din chiar latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită.
De altfel, examinându-se elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.264 Cod penal,
se constată că acestea nu sunt întrunite, existenţa favorizării presupunând ajutorul dat unui
infractor fără o înţelegere prealabilă şi fără să se urmărească avantaje materiale.74
primar al comunei Budeşti, jud. Vâlcea a pretins şi a primit bani în scopul efectuării unor
menţiuni favorabile unui cetăţean în registrul agricol, în sensul de a-l înscrie în registrul agricol
ca titular de rol în locul soacrei sale, pentru a-i înlătura de la moştenire pe copiii acesteia.75
Nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită, neavând calitatea de funcţionar în
sensul prevederilor art.254 Cod penal, angajatorul muncitor electrician care primeşte foloase
materiale pentru a nu-şi îndeplini obligaţia generală, prevăzută în contractul de muncă, de a
asigura paza împotriva sustragerilor de la locul de muncă.76
Fapta administratorului unei societăţi comerciale, având ca obiect de activitate şi
desfăşurarea de jocuri de întrajutorare, de a pretinde ori primi sume de bani pentru a asigura
premierea anticipată a unor persoane constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art.254
alin.1 Cod penal, iar nu infracţiunea de înşelătorie prevăzută de art.215 alin.2.77
Într-o opinie exprimată în literatura juridică de specialitate, s-a susţinut, în legătură cu o
speţă soluţionată de organele de urmărire penală din judeţul Dolj, că întrucât învinuiţii gardieni

72
C.S.J. Secţia militară, dec. nr.44/1997, Rev Dreptul, Tabla de materii pe anul 1998, pag. 118.
73
C. de Apel Bucureşti, Secţ. I penală, dec. nr. 1/A/1997.
74
C. de Apel Constanţa, d. p.148/1996, Rev. Dreptul nr.6/1997, pag. 128.
75
T.S. sp. dec. nr.605/1995 din Rev. Pro Lege nr.1/1996, pag. 72.
76
C.S.J. s. pen. dec. nr.1266/1998 Rev. Dreptul, Tabla de materii pe anul 1999, pag. 85.
77
C.S.J. s. pen. dec. nr.1117/1998.

33
publici nu aveau împuternicirea să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni pentru încălcarea
prevederilor Legii nr.12/1990, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale
ilicite, fapta lor constând în ameninţări cu întocmirea actelor de constatare şi ulterior aplicarea
sancţiunii contravenţionale de un milion lei, inclusiv confiscarea mărfii pentru a obţine de la
vânzător câte o căciulă, nu poate fi încadrată în infracţiunea luării de mită, cu aceea de şantaj,
reglementată de art.194, alin.1 Cod penal.
Rezultă deci că funcţionar cu atribuţii de control este nu numai acela care are în mod
exclusiv asemenea atribuţii, ci şi cel care efectuează acte de control în baza unora dintre
atribuţiile sale multiple de serviciu.
În practica judiciară avem de a face şi cu anumite situaţii speciale în ceea ce priveşte
subiectul activ al infracţiunii de luare de mită: s-au pronunţat hotărâri contradictorii în ceea ce
priveşte calitatea de medic.
Fapta inculpatei, medic la dispensarul medical aparţinător de o întreprindere, care a primit
de la unii salariaţi ai unităţii diferite sume de bani pentru a le elibera certificate de concedii
medicale, constituie infracţiune de luare de mită.
Susţinerea inculpatei, în sensul că ea nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni
deoarece, conform H.G. nr.220/1992, nu are calitatea de funcţionar public, nu este întemeiată.
Este adevărat că, potrivit art.1 pct.3 din Principiile de bază ale Statutului medicului din
România, aprobat prin Hotărârea sus menţionată, medicul practician prin natura umanitară şi
liberală a profesiei sale, nu este funcţionar public şi nici nu va putea fi asimilat funcţionarului
public. Dar prevederile acestei H.G. nu pot modifica art.147 Cod penal.78
Prin sentinţa penală nr.615 din aprilie 1991, Judecătoria Braşov a condamnat pe inculpatul
D.E. la pedeapsa rezultantă de un an închisoare, pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de luare de mită,
prevăzute de art.254 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a. şi art.76 lit.c. Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul – medic, şeful secţiei nou-născuţi din cadrul Spitalului
Municipal de Obstetrică - Ginecologie Braşov, a pretins sau acceptat diverse foloase materiale
pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu, în cursul supravegherii şi îngrijirii copiilor născuţi
prematur sau distrofici.
Tribunalul Judeţean Braşov, prin decizia penală nr.750 din 18 octombrie 1991, a admis
recursul inculpatului, dispunând achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit.a. şi art.10 lit.a. Cod
procedură penală.
Instanţa de control judiciar a apreciat că urmărirea penală a fost făcută de organul de
poliţie şi nu de procuror, încălcându-se dispoziţiile art.209 alin.3 Cod procedură penală. Martora

78
Dec. pen. nr.78/1993 a C.S.J., în compunerea prev. de art.39 alin.2 şi 3 din Legea de organizare judecătorească.

34
D.C.M. a fost determinată de organul de urmărire penală să ofere mită inculpatului, pentru a se
obţine probe împotriva lui şi că denunţurile celorlalte şase persoane au fost făcute ulterior datei
începerii urmăririi penale, ceea ce înlătură pe autorii lor de la beneficiul art.255 alin. ultim. Cod
penal, aceştia urmând să aibă calitatea de inculpaţi.
Împotriva deciziei Tribunalului Judeţean Braşov, procurorul general a declarat recurs
extraordinar, pe considerentul că este vădit netemeinică şi pronunţată cu încălcarea esenţială a
legii.
În acest sens, se arată că, urmărirea penală a fost efectuată de procuror, acesta procedând
la audierea inculpatului şi denunţătorilor, dispunând punerea în mişcare a acţiunii penale, ceea ce
include existenţa nulităţii absolute reţinută de instanţa de recurs. Pe de altă parte, se susţine că
martora D.C.M. nu a fost determinată să dea inculpatului o sumă de bani, infracţiunea
consumându-se în momentul pretinderii acestor bani de către inculpat. În sfârşit, se învederează
că celelalte 6 persoane, au denunţat fiecare fapta sa de dare de mită, mai înainte ca autoritatea să
le cunoască în alt mod, astfel cu privire la aceste persoane, sunt aplicabile dispoziţiile de protecţie
prevăzute de art.255 alin.3 Cod penal.
Apreciind că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată,
procurorul general a conchis că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce
trebuie menţinută.
Recursul extraordinar este întemeiat însă pentru alte considerente. Conform art.254 alin.1
Cod penal, subiectul activ, nemijlocit, al infracţiunii de luare de mită, trebuie să aibă calitatea de
funcţionar, ori inculpatul D.E. fiind medic practician, prin natura profesiunii sale nu poate fi
considerat funcţionar public.
Din aceste considerente, în temeiul art.414 Cod procedură penală, recursul extraordinar va
fi admis şi, casându-se ambele hotărâri, se va dispune achitarea inculpatului în temeiul art.11
pct.2 lit.a. şi art.10 lit.d. Cod procedură penală.79
În practica judiciară şi doctrina penală au avut loc unele controverse asupra chestiunii
dacă avocatul poate fi „alt funcţionar”, subiect al infracţiunii de mită.
Prin decizia nr.569 din 16 mai 1990 s-a decis că avocatul pledant nu poate fi asimilat cu
„alt salariat”.
S-a susţinut că, în primul rând, angajarea avocatului se face de către justiţiabil, prin
intermediul baroului de avocaţi, avocatul având rolul de mandatar al persoanelor care l-au
angajat, totodată având împuternicirea de a le reprezenta sau asista în procesele civile, penale sau
în orice alte cauze. În plus, se arată că avocatul este liber profesionist, având anumite drepturi şi
obligaţii, dar fără a exista vreo subordonare faţă de o autoritate publică.

79
C.S.J. s. pen. dec. nr.1647/1992.

35
 În al doilea rând, se arată că asimilarea avocatului cu alţi salariaţi ar fi de natură să
împieteze asupra rolului apărării, ceea ce ar fi în dezacord ci prevederile înscrise în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, privitoare la garanţiile dreptului la apărare.
În al treilea rând, avocaţii nu pot fi asimilaţi cu alţi salariaţi nici cu ceea ce priveşte
modalitatea de plată. Avocaţii sunt liberi-profesionişti, fiind plătiţi de către justiţiabil prin
intermediul baroului de avocaţi.80
O altă problemă care se ridică este aceea de a şti dacă studenţii practicanţi (indiferent că
sunt militari sau civili) pot fi sau nu consideraţi salariaţi sau funcţionari în sensul legii penale.
Problema a fost intens dezbătută şi s-a decis că studenţii practicanţi vor răspunde pentru luare de
mită, în funcţie de atribuţiile pe care le au în timpul practicii, pentru că numai în raport cu acestea
se poate aprecia dacă execută sau nu „o însărcinare în serviciul” unităţii în care efectuează
practica.81
În practica judiciară s-a considerat că şi persoanele aflate în termenul de încercare în
vederea angajării definitive au calitatea de funcţionari în sensul legii penale.
S-a decis astfel, având în vedere că în această perioadă persoanele respective îndeplinesc
sarcinile de serviciu ale funcţiei în care urmează să fie angajate, cu toate că nu poate fi vorba de
existenţa unui contract de muncă.
Totuşi, ele au obligaţia de a se supune regulamentului de ordine interioară şi disciplinei
muncii în unitatea respectivă.
Tot astfel, şi persoanele care au fost încadrate în baza unui contract de muncă încheiat pe
o perioadă nedeterminată sau determinată şi care sunt retribuite pe bază de tarife, ori cote
procentuale, sunt funcţionari în sensul art.147 Cod penal şi pot fi subiecţi activi ai luării de mită.
În practica judiciară, s-a decis ca o persoană neîncadrată cu contract de muncă dar aflată
în executarea unei pedepse la locul de muncă va putea fi subiect activ al luării de mită, deoarece
raporturile dintre condamnat şi unitate îşi au originea în infracţiunea săvârşită şi sunt stabilite pe
baza mandatului de executare.82

Participaţia penală

Coautoratul este posibil, dar pentru existenţa acestuia este necesar ca făptuitorul să aibă
calitatea de funcţionar sau funcţionar public cerută de lege autorului. Instigator sau complice
poate fi însă, orice persoană.

80
Gh. Nistoreanu, A. Boroi – Drept penal. Partea specială. Edit. All Beck, Bucureşti 2002, pag. 281.
81
Gh. Nistoreanu, A. Boroi op.cit. pag. 282.
82
Gh. Nistoreanu, A. Boroi op. cit. pag. 282.

36
 În Codul penal român, potrivit căruia luarea şi darea de mită constituie infracţiuni
distincte, fiecare făptuitor are calitatea de autor material al infracţiunii pe care o comite. Deci
mituitorul nu este participant la infracţiunea de luare de mită (nu poate fi instigator sau complice)
ci autor al infracţiunii distincte de dare de mită, după cum funcţionarul mituit nu poate fi
complice sau instigator la darea de mită.
Regulile complicităţii sunt aplicabile în cazul acestei infracţiuni dacă participantul este un
terţ.
Jurisprudenţa a hotărât că fapta unei persoane de a primi bani şi alte foloase de la studenţii
candidaţi şi de a le preda unui cadru didactic – condamnat pentru luare de mită – spre a-i declara
promovaţi, constituie complicitate la această infracţiune şi nu la aceea de dare de mită.83
Aşa cum rezultă din art.254 alin.1 Cod penal activitatea de luare de mită se poate realiza
fie direct, de către o a treia persoană (intermediar), în locul persoanei mituite. În sensul art.254,
funcţionarul este autor al infracţiunii de luare de mită, fie că realizează personal activitatea
specifică laturii obiective, fie că o realizează prin intermediar, indirect.
Nu va exista însă luare de mită dacă cererea de bani sau alte foloase, făcută prin
intermediar, nu a ajuns la cunoştinţa persoanei căreia îi era adresată ci s-a oprit la intermediar,
care nu a transmis-o acelei persoane.
În literatura juridică84 s-a susţinut pe baza unor argumente ce se impun prin logică, că
intermediarul nu poate fi decât complice, sau în unele cazuri instigator. Prevăzând posibilitatea ca
autorul să efectueze activitatea tipică şi indirect, legea a pus semnul egalităţii între efectuarea
acestei acţiuni printr-o persoană interpusă cu săvârşirea ei de către însuşi funcţionarul mituit.
Aşadar, prin activitatea sa intermediarul înfăptuieşte chiar acţiunea constitutivă (primeşte,
pretinde) a infracţiunii de luare de mită, totuşi această activitate fiind prin voinţa legii fapta
autorului, nu poate fi caracterizată, în ceea ce îl priveşte pe intermediar, decât ca act de ajutor,
deci de complicitate.
Exemplu din practica Tribunalului Suprem.85
La rugămintea unui coleg de muncă, inculpatul a intervenit pe lângă şeful biroului
administrativ din cadrul întreprinderii la care lucrau toţi trei, pentru ca acesta să înlesnească celui
dintâi ocuparea unei camere în căminul de nefamilişti. Cel solicitat – condamnat în cauză pentru
luare de mită – a fost de acord dar a pretins prin intermediul inculpatului o sumă de bani, care i-a
fost remisă tot prin intermediul acestuia.
Dacă intermediarul concepe infracţiunea de luare de mită şi îl determină pe funcţionar să o
săvârşească prin intermediul său, el va cumula şi calitatea de instigator urmând să răspundă

83
T.S. s.p. dec. nr.1485/1985 CD pag. 318 din V. Dobrinoiu, pag.123.
84
V. Rămureanu – Poziţia intermediarului în infracţiunea de luare de mită în „J.N.” nr.3/1961, pag. 562.
85
T.S. s.p. dec. nr.1455/1983 în RRD nr.4/1984, pag. 68 op. cit. din V. Dobrinoiu, pag. 124.

37
numai pentru instigare. Deoarece formele de participaţie săvârşite cu intenţie au caracter
absorbant, instigarea fiind formă de participaţie principală absoarbe complicitatea (formă de
participaţie secundară).86
În cazul luării de mită se pot ivi situaţii în care mita ajunge de la mituitor la mituit prin doi
intermediari, care acţionează succesiv. În situaţiile de acest fel, primul intermediar care îl ajută pe
cel de-al doilea la împlinirea actului său de complicitate, nu este un complice al autorului luării
de mită (ajutorul dat complicelui nu reprezintă – obiectiv şi subiectiv – decât un sprijin la
realizarea infracţiunii însăşi, deci un act de complicitate la comiterea acesteia).
În cazurile de mai sus, este posibil ca primul intermediar să nu-l cunoască personal pe
funcţionarul mituit, dar această împrejurare nu exclude calitatea de complice. Aşa cum s-a stabilit
în literatura juridică complicele şi autorul pot să nu se cunoască, fiind suficient – pentru existenţa
complicităţii – ca primul să aibă cunoştinţă despre fapta autorului şi să-l ajute, chiar din umbră,
fără ca acesta să ştie, la realizarea ei.87

b). Subiectul pasiv

1. Subiect pasiv general este statul ale cărui interese – privind desfăşurarea activităţii
organizaţiilor de stat şi publice, prestigiul acestor organizaţii în îndeplinirea serviciului de către
funcţionarii publici şi alţi funcţionari în sensul legii penale, în condiţii de probitate şi la adăpost
de orice suspiciune – sunt grav lezate de săvârşirea faptelor.
2. Subiectul pasiv special este autoritatea publică, instituţia publică sau o altă persoană
juridică (de interes public sau privat) în serviciul căreia se află funcţionarul incorect. Uneori
subiect pasiv special poate fi şi o persoană fizică dacă obţinerea mitei este rezultatul constrângerii
exercitate de funcţionar asupra acesteia. Acest subiect pasiv special este însă un subiect secundar
şi adiacent.
Legea nr.78/2000, în secţiunea a cincea, prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri
care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori
cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura
în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile, nu se găsesc,
condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani; în cazul săvârşirii infracţiunii, luarea
măsurilor asiguratorii este obligatorie.

2.2.4. Conţinutul constitutiv

86
V. Papadopol – Condiţiile generale ale participaţiei penale în RRD nr.5/1970, pag. 38.
87
V. Papadopol – Condiţiile generale ale participaţiei penale în RRD nr.5/1970, pag. 38.

38
Latura obiectivă

Elementul material se poate realiza prin acţiune sau inacţiune. Cele patru verbe:
„pretinde”, „primeşte”, „acceptă” ori „nu respinge” folosite în mod alternativ în determinarea
conţinutului infracţiunii, indică modalităţile de realizare a acesteia.
1. Fapta funcţionarului de a „pretinde” bani sau alte foloase necuvenite:
„A pretinde” ceva înseamnă a cere cuiva în mod stăruitor, a formula o anumită pretenţie.
Aceasta se poate realiza prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare cu
condiţia să fie înţeleasă de cel căruia i se adresează. Pretinderea poate sa fie expresă, dar ea poate
îmbrăca şi forma ocolitoare, aluzivă.
În cazul în care funcţionarul nu a urmărit să pretindă, dar cele spuse de el au fost
interpretate ca o pretenţie, căreia i s-a dat urmare, fiind satisfăcută, va exista luare de mită, dar în
modalitatea „primirii de bani ori alte foloase”.88
În caz de pretindere iniţiativa aparţine întotdeauna funcţionarului, elementul obiectiv al
infracţiunii fiind realizat independent de acceptarea sau respingerea de către particular.89
2. Fapta funcţionarului de a „primi” bani sau alte foloase:
„A primi” înseamnă a lua în posesie un obiect care se înmânează, se dăruieşte, ori a încasa
o sumă de bani.
Remarcăm că primirea implică o dare corelativă şi prin urmare iniţiativa aparţine
mituitorului. Acţiunea de primire trebuie să fie voluntară şi spontană. Spontaneitatea presupune o
relativă concomitentă între acceptarea promisiunii şi primire. Acceptarea şi primirea nu se pot
produce însă decât în acelaşi timp, deoarece dacă ar fi avut loc acceptarea de bani ori alte foloase
anterior primirii acestora, infracţiunea de luare de mită s-ar fi consumat în momentul acceptării.
De aceea primirea este spontană.
Uneori se poate întâmpla ca funcţionarii, ajungând în posesia folosului, să nu-l refuze dar
nici să manifeste expres voinţa de a-l primi. Se poate spune că ne aflăm în faţa unei primiri în
sensul legii şi aceasta chiar dacă între timp avantajul a încetat a mai putea fi valorificat.(exemplu:
data biletului de avion a expirat).
Dacă darul sau folosul este predat unei persoane din familia funcţionarului, primirea se
consideră realizată numai atunci când funcţionarul aflând despre remiterea folosului şi fiind
conştient că acesta îi este destinat lui, în considerarea efectuării unui act de serviciu, se hotărăşte
să îl păstreze.90

88
V. Dobrinoiu – Corupţia în dreptul penal românesc – Edit. Atlas Lex, Bucureşti 1995, pag. 126.
89
F. Goger – Dreptul penal special ed. 7, Pari 1958, pag. 85, op. cit. V. Dobrinoiu, pag. 126.
90
V. Dobrinoiu – Corupţia în dreptul penal român Edit. Atlas Lex Bucureşti 1995, pag. 128.

39
 Primirea se poate realiza nu numai ca urmare a remiterii banilor sau bunurilor ori altor
foloase, dar chiar şi fără o remitere materială a acestora. De exemplu: în cazul unei dispoziţii,
chiar verbal dată de un terţ, de a preda un lucru, o valoare sau de a îndeplini o activitate din care
rezultă un câştig pentru funcţionar. Desigur, în situaţia de mai sus nu este vorba de o promisiune,
întrucât promisiunea presupune o remitere viitoare afectată de condiţia acceptării.91
3. „Acceptarea promisiunii” este altă modalitate a elementului material al infracţiunii de
luare de mită:
„A accepta” înseamnă a consimţi, a aproba, a fi de acord cu această promisiune.
Acceptarea presupune întotdeauna o ofertă; în acest caz iniţiativa aparţine mituitorului, iar
funcţionarul pus în faţa promisiunii o acceptă.
Acceptarea promisiunii poate fi expresă sau tacită dar în acest din urmă caz, ea nu rezultă
din nerespingerea promisiunii – care este incriminată separat, deşi în fond este tot o acceptare
tacită – ci din anumite manifestări care indică neîndoielnic acceptarea. Intenţia de a acţiona mai
târziu altfel şi de a refuza primirea nu exclude acceptarea promisiunii.92
4. Fapta funcţionarului de „a nu respinge promisiunea”
Nerespingerea promisiunii nu poate fi nici ea concepută fără o promisiune făcută de o altă
persoană.93 Legiuitorul a prevăzut nerespingerea promisiunii ca modalitate de săvârşire a luării de
mită, deoarece a considerat că cel ce nu respinge promisiunea o acceptă implicit. Obligaţia de a
respinge promisiunea, care a fost astfel stabilită are însă în acelaşi timp menirea de a-l determina
pe funcţionar să reacţioneze cu fermitate împotriva mituitorului pentru a apăra prestigiul şi
onoarea funcţiei pe care o ocupă.94

Cerinţele esenţiale
Acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al luării de mită trebuie să
îndeplinească mai multe condiţii concomitente.
1) Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii să aibă ca obiect bani
sau alte foloase.
Sfera noţiunii de „foloase” este largă, incluzând orice avantaj de natură patrimonială (se
poate prezenta sub forme variate ca: împrumut, diferite daruri sub formă de vânzări simulate) 95,

91
V. Teodorescu op. cit., pag. 144 din V. Dobrinoiu, pag. 128.
92
V. Dobrinoiu – Corupţia în dreptul penal român. Edit. Atlas Lex Bucureşti 1995, pag 128.
93
O. Loghin şi T.Toader – Drept penal român, parte specială, Ed. Şansa, Buc. 1994, pag. 128.
94
I. Ionescu – Codul penal adnotat, vol II, partea specială, Dolj, pag. 140.
95
O. Loghin şi T. Toader – Drept penal român, parte specială – Edit. Şansa, Buc. 1994, pag 3.

40
bunuri mobile sau imobile, comisioane, premii dar şi avantaje nepatrimoniale (acordarea unui
titlu sau grad, distincţii onorifice sau avansare în funcţie).
O problemă importantă, mult discutată este aceea dacă poate exista luare de mită în cazul
în care valoarea folosului material primit de funcţionar este foarte redusă.
Deşi V. Manzini scrie în acest sens: „Nu constituie corupţie micile daruri ocazionale,
comestibile, de băut, ţigări şi altele asemănătoare a căror oferire are caracter de curtoazie, mai
mult sau mai puţin interesată”,96 totuşi trebuie să existe un raport direct şi explicit între darurile
primite şi un anumit act din sfera atribuţiilor ce revin funcţionarului; astfel oricare ar fi valoarea
darului, dacă acesta constituie un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a
funcţionarului, infracţiunea de luare de mită este realizată. Chiar şi autorul citat arată că: „din
păcate este imposibil să se verifice prea minuţios sinceritatea şi dezinteresul tuturor darurilor de
politeţe ce se primesc”.
Opiniile au fost împărţite, dar practica instanţei noastre supreme promovează ideea că atât
timp cât art.254 al Codului penal nu cere existenţa unei proporţii între valoarea actului pretins de
la funcţionar şi suma de bani sau folosul ilicit obţinut de către acesta, conţinutul infracţiunii se
realizează.97
2) Banii sau celelalte foloase pretinse, primite ori a căror promisiune a fost acceptată ori
nu a fost respinsă să fie necuvenite, să nu fie legal datorate.
Banii sau foloasele trebuie să fie pretinse, primite cu titlu de contraechivalent al conduitei
pe care făptuitorul se angajează să o aibă. Dacă făptuitorul pretinde o sumă de bani nu cu acest
titlu, ci cu titlu de obligaţie ce trebuie îndeplinită de cel ce solicită actul, fapta nu constituie luare
de mită, ci abuz în serviciu contrar intereselor persoanelor (ori de câte ori funcţionarul va motiva
destinaţia şi va destina efectiv profitul ilicit primit nu în folosul propriu ci în folosul unităţii). 98
Exemplu: Fapta făptuitorului de a pretinde şi a primi de la cei aflaţi în subordinea sa
avantaje materiale sub pretextul acoperirii cheltuielilor făcute de el, prin folosirea autoturismului
personal pentru procurarea de comenzi sau materii prime.99
3) Săvârşirea oricăreia din faptele ce realizează elementul material al infracţiunii să aibă
loc anterior sau concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea în îndeplinirea actului
privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarilor sau cu efectuarea unui act contrar acestor
îndatoriri.
Această condiţie reprezintă criteriul principal de deosebire a infracţiunii de luare de mită
de infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art.256 Cod penal.
96
Gh. Nistorescu şi autorii – Drept penal, partea specială – Edit. Continent, pag. 337.
97
C. Ciuncan – Criterii distincte în unele infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. RRD nr. 1/1978,
pag. 43, op. cit. O.Loghin, pag. 341.
98
T. Suceava, dec. nr.19/1985 din RRD nr.7/1985, pag. 73.
99
T.S. sp. dec. nr.1965/1973, CD 1973, pag. 419.

41
 Anterior primirii folosului, în raport cu efectuarea actului pentru care acel folos este
destinat să-l remunereze, nu comportă nici o dificultate, sub aspectul stabilirii ei, atunci când
există o singură remitere şi un singur act de serviciu. Situaţia este complicată – după părerea lui
V. Dobrinoiu – când, pe parcursul unui interval de timp, pe de o parte au avut loc mai multe
remiteri succesive şi pe de altă parte, funcţionarul a efectuat o pluralitate de acte specifice funcţiei
sale, eşalonate în timp. În această ipoteză, anterioritatea trebuie apreciată ţinându-se seama de
toate legăturile ce au existat între mituitor şi funcţionarul mituit.
În sensul afirmaţiei că faptele incriminate prin art.254 Cod penal se pot comite şi
concomitent cu îndeplinirea actului de serviciu, menţionăm o decizie a Tribunalului Suprem care,
a statuat că fapta unui medic specialist în obstetrică ginecologie, de a primi de la o pacientă căreia
urma să-i întrerupă legal cursul sarcinii şi care fusese anesteziată, o sumă de bani „pentru a lucra
mai atent” constituie infracţiunea de luare de mită.100
4) Actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire ori întârziere a îndeplinirii se pretinde, se
primeşte, se acceptă sau nu se respinge promisiunea unor foloase, să facă parte din sfera
atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.

a). Determinarea atribuţiilor de serviciu

În practică, pentru a se stabili competenţa teritorială sau personală a unui funcţionar
trebuie să se cunoască legile, Hotărârile Guvernului, instrucţiunile, ordinele, regulamentele de
ordine interioară în baza cărora funcţionarii îşi desfăşoară activitatea.
Condiţia prezintă o importanţă hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii, deoarece dacă
actul în vederea căruia funcţionarul a comis acţiunea – inacţiunea incriminată nu intră în
competenţa sa, nu se poate vorbi despre luare de mită.
Dispoziţiile legale privind luarea de mită sunt aplicabile unui funcţionar care a primit mită
pentru îndeplinirea unui act a cărui executare cere participarea mai multor persoane. Aceasta
pentru că prin fapta sa el poate discredita fără justificare şi pe ceilalţi membri ai colectivului. Este
indiferent – arată V. Manzini – dacă actul făcut aparţine competenţei exclusive a funcţionarului
sau dacă acesta numai a colaborat la efectuarea lui.101
În urma acestor precizări putem deduce caracteristicile actului privind îndatoririle de
serviciu:
- actul să fie legitim, să se înscrie în sfera competenţei funcţionarului;
- actul să fie determinat de esenţa sa specifică pentru că individualizarea lui este un mijloc de
diferenţiere a mituirii de alte infracţiuni sau abateri disciplinare;

100
T.S. s.p dec. nr.191/1971 în CD pag. 357.
101
V. Dobrinoiu – Corupţia în dreptul penal român, Edit. Atlas Lex Bucureşti 1995, pag. 142.

42
- actul trebuie să fie numai virtual, să existe posibilitatea realizării lui efective, nefiind nevoie
pentru existenţa infracţiunii ca el să fie îndeplinit.

b). Actul contrar îndatoririlor de serviciu este în accepţiunea art.254 Cod penal un act care intră în
competenţa normală a funcţionarului, dar el se realizează printr-o încălcare a dispoziţiilor legale,
printr-o rezolvare arbitrară a unui conflict juridic sau printr-o falsă apreciere a situaţiei de drept
sau de fapt. Toate acestea fac ca actul să devină contrar îndatoririlor de serviciu ale
funcţionarului. Pentru a putea aprecia corect sarcinile de serviciu se consideră că actul este
contrar îndatoririlor de serviciu ori de câte ori prin efectuarea lui s-a încălcat vreuna din aceste
sarcini, chiar dacă îndatoririle strict specifice, privitoare la acel act, nu au fost încălcate. Iată
câteva soluţii judecătoreşti privind cerinţele esenţiale ale infracţiunii de luare de mită în raport cu
ipotezele prevăzute de lege:
- în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu:
Exemplu: Un primar a primit anumite avantaje cu scopul de a oficia mai repede o căsătorie.102
- în legătură cu neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu:
Exemplu: O persoană delegată de o unitate pentru a-i apăra interesele a primit bani pentru a nu se
prezenta la proces.103
- în legătură cu întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu:
Exemplu: Un funcţionar însărcinat cu executarea unui mandat de arestare a primit daruri de la cel
urmărit, în scopul de a nu executa imediat, ci după o perioadă de timp acel mandat.104
- în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu:
Exemplu: Un funcţionar vamal a primit o sumă de bani pentru a permite trecerea peste frontieră a
unor bunuri interzise.105

Urmarea imediată
Sub oricare din modalităţile sale, luarea de mită creează prin comportarea lipsită de
probitate a subiectului o stare de pericol pentru activitatea organizaţiilor prevăzută de art.115 Cod
penal106 pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către funcţionari şi pentru buna reputaţie a
lor.

102
T.S. s..p. dec. nr.1552/1970 în CD, pag. 401.
103
T. Capitalei S 1 pen., dec. nr.2735/1956 în L.P. nr.8/1957 pag. 634.
104
T. Capitalei S. 1 pen, dec. nr.2735/1956 în L.P. nr.8/1957 pag. 956.
105
T.S. s.p. dec. nr.273/1970 în RRD nr.8/1970, pag. 17.
106
Modificat prin Legea nr.140/1995 pentru modificarea şi completarea Codului penal.

43
 În literatura noastră juridică s-a arătat că atunci „când elementul material constă în
primirea de mită, care a fost pretinsă în scopul îndeplinirii unui act de serviciu, urmarea imediată
constă şi în vătămarea patrimoniului adusă persoanei constrânsă a da mită.107
Urmarea imediată rezultă implicit din acţiunea sau inacţiunea incriminată, deoarece legea
nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea de urmări.

Legătura de cauzalitate
Dintre acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată
rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de făptuitor şi nu necesită o probaţiune
aparte.

Latura subiectivă
Infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte numai cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă
seama în momentul săvârşirii faptei că banii şi foloasele pe care le pretinde sau le primeşte sau
care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi cu toate
acestea el vrea să le primească sau să nu le respingă. În acelaşi timp el are reprezentarea stării de
pericol care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare pe care o doreşte.
Cerinţa săvârşirii faptei cu intenţie directă rezultă din scopul special pe care îl urmăreşte
făptuitorul:
- îndeplinirea,
- neîndeplinirea,
- întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu,
- efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Pentru existenţa infracţiunii este neapărat necesar ca în momentul săvârşirii acţiunii sau
inacţiunii incriminate făptuitorul să fi urmat acest scop.
Dacă făptuitorul pretinde, primeşte, etc. bani sau foloase dar nu în scopul de a îndeplini un
act privitor la îndatoririle sale de serviciu, fapta nu constituie infracţiune de luare de mită. 108
Legea nu cere însă ca scopul urmărit prin săvârşirea faptei să fie efectiv realizat; chiar dacă
ulterior săvârşirii acţiunii – inacţiunii incriminate făptuitorul nu are conduita la care s-a angajat,
fapta sa se încadrează la art. 254 din Codul penal.109 Dacă scopul urmărit se realizează şi
făptuitorul efectuează un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, act care constituie prin el însuşi

107
S. Kahane, op. cit., pag. 134.
108
O. Loghin şi T. Toader – Drept penal român, partea specială, Ed. Şansa, Bucureşti 1994, pag. 343.
109
T. S. s.p. dec. nr.5850/1971 CD 1971, PAG. 401.

44
o infracţiune ( ex: săvârşeşte un fals în înscrisuri oficiale) infracţiunea de luare de mită intră în
concurs cu acea infracţiune.110
De precizat că în textul art.254 din Codul penal, termenul „scop” este folosit în
accepţiunea sa strictă, de finalitate ce se situează în afara infracţiunii. Astfel fiind, este suficient
să se constate că finalitatea prevăzută în textul incriminator a fost urmărită de făptuitor, fie că s-a
realizat sau nu pentru ca să existe intenţie calificată.111
Mobilul infracţiunii de luare de mită este de regulă dorinţa funcţionarului de a obţine
câştiguri fără muncă, întrucât acestea îl determină cel mai adesea la luarea hotărârii
infracţionale.112
Pot fi şi alte impulsuri secundare care să contribuie la determinarea făptuitorului să comită
luarea de mită; aceste elemente subiective nu condiţionează existenţa vinovăţiei; se va ţine seama
de ele la individualizarea pedepsei.113

2.3. Forme, modalităţi, sancţiuni

2.3.1. Forme

a). Acte pregătitoare

Codul nostru penal nu incriminează actele preparatorii sau pregătitoare ca formă
infracţională. În cazul luării de mită este de observat, dacă se ţine seama de esenţa activităţilor
incriminate, că dintre cele patru modalităţi de realizare ale elementului material, cel puţin două –
acceptarea şi nerespingerea promisiunii – nu sunt în esenţa lor decât, acte pregătitoare ale primirii
efective de mită, pe care însă legiuitorul, pentru considerentele arătate, a înţeles să le incrimineze
autonom, situându-le pe acelaşi plan, sub raportul semnificaţiei lor penale, cu luarea de mită
propriu-zisă.114

b). Tentativa
La infracţiunea de luare de mită deşi posibilă în modalitatea întreruptă, nu este pedepsită.
Pretinderea de bani sau alte foloase în scopul arătat de text constituie în esenţa sa un act de

110
T.S. s.p. dec. nr.3839/1970 în RRD nr.4/1971, pag. 142 din O. Loghin.
111
V. Dongoroz şi colaboratorii, op. cit., pag 343, vol. IV, pag. 134.
112
V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 96.
113
Gh. Nistoreanu – Drept penal, partea specială – op. cit., pag. 338.
114
S. Kahane, op. cit., pag. 135.

45
executare, deci de tentativă a luării propriu-zise de mită 115, pe care tocmai datorită pericolului
social sporit, legiuitorul a înţeles să-l asimileze cu primirea efectivă de mită, atât sub aspectul
incriminării cât şi al sancţionării prin derogare de la regula diversificării pedepselor, consacrată
prin art. 21 din Codul penal.116

c). Consumarea
Are loc în momentul realizării oricăreia din cele patru acţiuni – inacţiuni incriminate
alternativ prin art.254 din Codul penal.117
În practica judiciară s-a decis – de exemplu – că infracţiunea de luare de mită se consumă
în momentul în care se pretinde folosul şi nu în acela în care este primit, că este suficientă simpla
acceptare a promisiunii făcute, predarea banilor sau a foloaselor putând să aibă loc ulterior sau
putând să nu se realizeze.118 Nu este relevantă împrejurarea că banii primiţi s-au dat după
efectuarea actului ori după acordul intervenit între mituitor şi mituit sau dacă fapta nu a fost
urmată de primirea banilor pretinşi sau promişi.
Rezultă deci că orice activitate ulterioară acestui moment nu are nici o influenţă asupra
existentei infracţiunii. Astfel fapta constituie luare de mită chiar dacă făptuitorul restituie folosul
primit, îl refuză sau dacă ulterior promisiunii este înlăturat din funcţia pe care o ocupa.119

2.3.2. Modalităţi

Luarea de mită, în oricare din variantele (tip, agravantă) are două modalităţi:
- pretinderea sau primirea de către funcţionar de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin.
- acceptarea sau nerespingerea de către funcţionar a promisiunii de foloase necuvenite.
În ceea ce priveşte varianta agravată se presupune că fapta este săvârşită de un funcţionar
cu atribuţii de control.
Într-o opinie se susţine că a doua variantă agravată este cea prevăzută de Legea 42/1992
când fapta este săvârşită de un agent constatator, un organ de urmărire penală sau judecător ce
instrumentează contraventiv sau infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia populaţiei
împotriva unor activităţi ilicite.120
Pe lângă modalităţile normative arătate mai sus, infracţiunea de luare de mită poate
reprezenta şi diferite modalităţi faptice determinate de circumstanţele concrete în care se comite

115
V. Dongoroz – Drept penal – Bucureşti 1939, pag. 293.
116
V. Dobrinoiu – Corupţia în dreptul penal român, pag. 154.
117
I. I. Dolz, op. cit., pag. 142.
118
T.S. s.p. dec. nr.1032/1968 RD nr.9/1968, pag. 188.
119
T. Bucureşti, dec. nr.576/1975 cu notă de L. Pop 6/1957, pag. 709.
120
Gh. Nistoreanu şi autorii – Drept penal – Parte specială. Editura Continent XXI. Bucureşti 1995, pag. 339.

46
infracţiunea. De modalităţile faptice se va ţine seama la evaluarea gradului de pericol social
concret al faptei şi dozarea pedepsei.

2.3.3. Sancţiuni

a). Pedeapsa principală

Infracţiunea de luare de mită este sancţionată cu închisoare de la 3 la 12 ani, iar dacă fapta
a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15
ani potrivit dispoziţiilor Legii 140/1996 şi a Legii 78/2000.
Când se constată existenţa unor circumstanţe atenuante, pedepsele de mai sus se reduc sub
minimul special dar nu mai mult de 3 luni în conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. 1 din Codul
penal se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă maximul special este
neîndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
Conform Legii nr.12/1990 modificată prin legea nr.42/1991 în cazul săvârşirii faptei de
către funcţionari împuterniciţi să constate infracţiuni sau contravenţii sancţionate de acest act
normativ ori să le instrumenteze, pedeapsa este de la 5 la 14 ani, întrucât art. 5 al acestei legi
prevede că minimul şi maximul prevăzut de art.254 alin.1 se majorează cu câte 2 ani.
Referitor la individualizarea pedepsei este de subliniat necesitatea ca instanţele de
judecată să evalueze cu grijă în fiecare caz în parte, ponderea diverselor circumstanţe reale şi
personale în conturarea gravităţii concrete a infracţiunii.

b). Pedeapsa complementară

Art.254 din Codul penal prevede pe lângă pedeapsa principală a închisorii şi pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi (arătate de art. 64 din Codul penal) iar durata
interzicerii poate fi stabilită – aşa cum prevede art.53 lit.a. din Codul penal de la 1 la 10 ani.
În cazul luării de mită aplicarea pedepsei complementare sus menţionate este obligatorie.
Printre drepturile al căror exerciţiu poate fi interzis art.64 din Codul penal prevede sub lit.
c. şi dreptul de a exercita o funcţie sau de a ocupa o profesie de natura acelor de care s-a folosit
condamnatul la săvârşirea infracţiunii.
Interzicerea acestui drept poate fi însă dispusă – a arătat Tribunalul Suprem – numai dacă
fapta comisă de cel condamnat este în strânsă legătură cu fapta sau cu profesia sa.

c). Confiscarea specială

47
 Potrivit art.254 alin.3 din Codul penal banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut
obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata
echivalentului lor în bani, la fel cum prevede şi Legea78/2000.
Deşi confiscarea specială ca măsură de siguranţă îşi are sediul în art.118 Cod penal,
legiuitorul a prevăzut-o şi în art.254 alin.3 Cod penal pe de o parte, pentru a reglementa situaţia
neprevăzută în art.118 Cod penal şi anume aceea în care banii sau celelalte foloase care au făcut
obiectul mitei nu se găsesc, în sensul că se va confisca contravaloarea lor în bani.
Indicarea obiectului confiscării prin expresia „bani, valori sau alte bunuri” subliniază
dorinţa legiuitorului de a viza şi avantajele nepatrimoniale sau neevaluabile în bani (situaţie în
care se va putea însă dispune, când ar fi cazul, restabilirea situaţiei anterioare conform art.170 din
Codul de procedură penală).121
Împrejurarea că inculpatul ar fi cheltuit unele din sumele primite ca mită pentru nevoile
unităţii nu-l exonerează de la plata lor, deoarece existenţa infracţiunii nefiind condiţionată de
destinaţia banilor sau foloaselor ce au constituit obiectul mitei, acestea trebuie confiscate în
totalitate.122
Înlesnind inculpatului sustragerea de bunuri din patrimoniul părţii civile, inculpatul –
paznic la societatea comercială unde s-a comis furtul – se face vinovat pe lângă infracţiunea de
luare de mită, constând în primirea unei sume de bani pentru a înlesni comiterea furtului, şi la
complicitate la infracţiunea de furt, faptele având conţinut diferit şi o existenţă de sine stătătoare.
Deci, măsura în care se constată că sunt îndeplinite elementele acestor două infracţiuni,
condamnarea inculpatului pentru ambele infracţiuni se impune, el înlesnind, chiar dacă în
schimbul unei sume de bani, posibilitatea coinculpatului de a-şi însuşi pe nedrept unele bunuri
aparţinând parţii civile.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a primit de la coinculpat 5.000
lei, făcândui-se promisiunea că i se vor mai da 19.000 lei.
Întrucât infracţiunea de dare de mită s-a comis parţial prin darea unei sume de bani şi
parţial printr-o promisiune de dare, ulterioară, a altei sume de bani, deoarece art.254 alin.3 Cod
penal (la care face trimitere art.255 alin.4 Cod penal) se referă numai la ipoteza în care banii,
valorile sau celelalte bunuri au fost date, adică remise efectiv funcţionarului mituit, suma de bani
care a fost promisă drept mită nu poate face obiectul confiscării, aşa cum greşit s-a dispus de
prima instanţă şi instanţa de apel.123
În cazul în care unul din inculpaţi a fost condamnat pentru luare de mită iar celălalt pentru
dare de mită – obiectul mitei constituindu-l o sumă de bani dată de cel de-al doilea şi primită de

121
V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 168.
122
C.S.J. s.p. dec. nr. 532/1995 Rev. Dreptul, nr.3/1969, pag 111.
123
C. de Apel Bucureşti, secţ. I, pen. dec. nr.81/A/1997.

48
cel dintâi – măsura confiscării speciale a acestei sume trebuie luată numai faţă de autorul
infracţiunii de luare de mită, obligarea fiecărui inculpat în parte la plata acelei sume este nelegală.

2.3.4. Infracţiunea de luare de mită. Achitarea după condamnare. Greşita încadrare a

pedepsei.

Prin sentinţa penală nr.351/30.09.2004 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul

nr.8309/2002 în baza art.334 din c.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de la
pct.l din infracţiunea prev. şi ped. de art.254, al.l şi 2 din c.p. cu ref. la art.6 din Legea78/2000 în
infracţiunea prev. şi ped. de art.254, al.l şi 2 din c.p. cu ref. la art.6 şi 7, al.l din Legea78/2000.
În baza art. 11, pct. 2, lit. a din c.p.p. rap. la art. 10, lit. b din c.p.p. s-a dispus achitarea
inculpatului O.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art.254, al.l şi 2 cu ref. la
art.6 şi 7, al.l din Legea78/2000.
În baza art.334 din c.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de la pct.2 din
infracţiunea prev. şi ped. de art.254, al.l şi 2 din c.p. cu ref. la art.6 din Legea78/2000 în
infracţiunea prev. şi ped. de art.254, al.l şi 2 din c.p. cu ref. la art.6 şi 7, al.l din Legea78/2000,
texte în baza cărora a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi
interzicerea drepturilor prev. de art.64, lit.a,b,c din c.p. pe o perioadă de 4 ani după executarea
pedepsei principale.
În baza art.86/1 din c.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pe
o perioadă de 6 ani conform art.86/2 din c.p. şi în baza art.359 din c.p.p. i s-a atras atenţia
inculpatului.
În baza art. 86/3 lit. a din c.p. a fost obligat inculpatul să se prezinte la S.R.S.S. din cadrul
tribunalului Bihor pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art.86/3, al.
l, lit.b-d din c.p., pe care le-au impus în sarcina acestuia. În baza art.88 din c.p. s-a dedus din
pedeapsă durata arestului preventiv din 09.10.2002 la 26.11.2002.
În baza art.254, al.3 din c.p. s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a
sumei de 84.083.177 lei.
În baza art.163 din c.p.p. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra
autoturismului Dacia Super Nova BH-05-WJR, proprietatea lui O.D., prin ordonanţa Parchetului
de pe lângă Tribunalul Bihor în data de 18.07.2002.
În baza art.191 din c.p.p. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000.000 lei
cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Societatea Comercială

49
Marpig SRL Marghita a cumpărat prin lichidator activele S.C. Marsuin S.A. Marghita (fermă de
porci) cu suma totala de 3.515.645 lei, din care suma de 561.283.414 lei reprezintă TVA.
Potrivit dispoziţiilor legale, avea dreptul la rambursarea acestei ultime sume, sens în care
a formulat o cerere la organele fiscale înregistrată la 14.05.2002 cu nr.5997.
Coroborând declaraţia inculpatului cu cea a martorei M.F. ce avea calitate de inspector
fiscal delegat să soluţioneze cererea de rambursare TVA, se desprinde concluzia că această
martoră s-a deplasat la sediul firmei, iar actele contabile nu erau în regulă, nu era facut nimic, nu
aveau centralizatoare. De asemenea, a mai precizat că „inculpatul O.D. nu avea în sarcinile de
serviciu atribuţii privind restituirea acelui TVA” şi, totodată nu îi solicitase „niciodată nimic în
legatură cu firma respectivă şi nici în ceea ce priveste modul cum a fost soluţionată cererea de
restituire a TVA-ului.
Declaraţia inculpatului (în sensul că nu a fost obligat de firma SC Marpig SRL Marghita
pentru a soluţiona cererea de rambursare a TVA şi că suma de 12.000.000 lei pretinsă de inculpat
reprezintă contravaloarea muncii sale; întocmirea pentru acea firmă, în timpul său liber, a actelor
contabile, centralizatorului, balanţelor şi bilanţurilor, pe o perioadă de 1 an de zile) a fost
confirmată şi prin declaraţiile martorului L.E. care a arătat că, în calitatea sa de şef la fermă, al
societăţii SC Marpig SRL ştia că societatea avea de recuperat TVA în suma de circa 500.000.000
lei. A mai subliniat că el i-a cerut inculpatului O.D. în urma unei întâlniri întâmplatoare „să vină
să verifice actele”, iar inculpatul i-a replicat că nu au delegaţie în acest sens la Administraţia
Financiară. „În săptamâna următoare, inculpatul a venit la firmă şi a procedat la verificarea
actelor contabile ale societăţii şi mi-a spus că toate actele trebuie refăcute şi s-a oferit să mă ajute
în timpul liber”. Din aceeaşi declaraţie reiese faptul că inculpatul i-a pretins acestui martor suma
de 12.000.000 lei în schimbul ajutorului dat la refacerea actelor contabile, fără a exista vreun
angajament din partea acestuia ca în schimbul sumei să obţină soluţionarea favorabilă sau cu
celeritate a cererii de restituire TVA.
De asemenea, inculpatul nu a uzat de această sumă pentru a exercita vreo influentă asupra
colegei sale M.F. (delegată să soluţioneze cererea de rambursare de TVA către SC Marpig SRL).
În acelaşi sens au fost reţinute şi declaraţiile martorei K.E., precum şi ale martorei B.E.
Instanţa de fond coroborând toate declaraţiile mai sus menţionate cu faptul că inculpatul nu a fost
delegat pentru a rezolva cererea de restituire a TVA-ului către firma SC Marpig SRL Marghita şi
constatând că suma de bani a fost pretinsă pentru munca efectuată în timpul liber, a apreciat că nu
se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. În ceea ce
priveşte însă încadrarea juridică (pentru ambele fapte) şi, văzându-i fişa postului şi, constatându-
se că este o persoană ce avea în atribuţii constatarea şi sancţionarea contravenţiilor ori de
constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, instanţa în baza art.334 din c.p.p. a schimbat

50
încadrarea juridică dată faptei de la pct.1 şi 2 din infracţiunea prev. şi ped. de art.254, al.l şi 2 din
c.p. cu ref. la art.6 din Legea78/2000 în infracţiunea prev. şi ped. de art.254, al.l şi 2 din c.p. cu
ref. la art.6 şi 7, al.l din Legea78/2000.
Ulterior, prin schimbarea sediului din mun. Oradea în loc. Abram, această societate
comercială a intrat din punct de vedere al controlului fiscal şi aprobării restituirii de TVA în
competenţa organelor fiscale din Marghita, deci şi a inculpatului O.D. În luna august 2000, cu
ocazia deplasării inculpatului la sediul firmei, după o discuţie introductivă în care a subliniat rolul
său în controlarea financiară a firmei, evocând şi posibilitatea de a încheia actele de rambursare a
TVA cu întârziere sau celeritate, a pretins şi primit de la administratorii acestei firme 1,5% din
fiecare suma rambursată cu titlu de TVA, până în luna mai 2002.
Deşi inculpatul a încercat să acrediteze ideea că de fapt (legat de infracţiunea de luare de
mită referitor la SC Latirom SRL) a fost vorba de înscenare din partea martorului B.O. care l-ar fi
ameninţat că o sa-1 aranjeze, în momentul în care inculpatul a vrut sa-1 amendeze pentru că a
constatat nereguli la firma SC Latirom SRL, arătând totodată că a adus la cunoştinţă superiorilor
săi acest incident, dar este demn de reţinut faptul că dacă acest incident a existat, aceasta a avut
loc în cursul lunii iulie 2002, după cum afirma martora B.I. şi martorul H.I. şi nicidecum în
perioada - vara anului 2000 - mai-iunie 2002, perioadă în care se reţine comiterea faptei de
inculpat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Parchetul Naţional Anticorupţie -
Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul O.D.
În apelul parchetului s-a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru săvârşirea celei de a
doua infracţiuni - de luare de mită, pentru care s-a dispus achitarea de primă instanţă, aplicarea
unei pedepse privative de libertate şi menţinerea măsurii sechestrului asigurator asupra
autoturismului proprietatea inculpatului.
Inculpatul a solicitat desfiinţarea hotărârii apelate şi achitarea sa de sub învinuirea
comiterii infracţiunilor sus menţionate, ridicarea sechestrului asigurator asupra autoturismului şi
restituirea sumelor de bani ridicate de la domiciliul său, întrucât este nevinovat, fiind victima unei
înscenări din partea martorului B.O.
Prin decizia penală nr.42/A/22.02.2005 Curtea de apel Oradea- Secţia penală şi pentru
cauze cu minori, cu majoritate de voturi a admis apelurile declarate de P.N.A. - Serviciul teritorial
Oradea şi de inculpatul O.D. împotriva sentinţei penale nr.351/30.09.2004 pronunţată de
Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că:
1. a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, precum şi
pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi de la 4 ani la 2 ani, după executarea
pedepsei;
2. a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.86/1 şi 86/3 din c.p. şi în baza art.81 din c.p. a dispus

51
suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata prev. de art.82 din
c.p. şi i-a atras atenţia inculpatului conform dispoziţiilor art.359 din c.p.p.;
3. a înlăturat dispoziţia privind ridicarea sechestrului asigurator şi a dispus menţinerea acestuia
asupra autoturismului Dacia Super Nota BH-05-WIR, până la plata integrală a sumei de bani la
plata căruia a fost obligat inculpatul conform dispoziţiilor art.254, al.3 din c.p.;
4. a redus cuantumul numai cu privire la care s-a dispus confiscarea de la 84.083.177 lei la
38.500.000 lei;
5. a dispus restituirea în favoarea inculpatului a sumelor de 2500 USD, 2240 USD, 500 EURO şi
66.400 forinţi, depuse la BNR – Sucursala judeţeana Bihor şi ridicate de la domiciliul acestuia pe
baza procesului verbal de la fila 141 din dosarul de urmărire penală.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar a constatat că în mod corect instanţa
de fond 1-a achitat pe inculpat de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită, denunţată
de martorul L.E., însuşi martorul denunţător apreciind că suma de 12.000.000 lei solicitată de
inculpat reprezenta de fapt contravaloarea muncii depuse de acesta pentru întocmirea corectă a
actelor contabile şi a dosarului în vederea restituirii de TVA. Pe de altă parte s-a reţinut că
inculpatul nu a avut nici o atribuţie în restituirea de TVA către firma al carei angajat era martorul
L.E., dosarul respectiv fiind repartizat unei colege de-a inculpatului, în speta martorei M.F.
Privitor la infracţiunea de luare de mită de la patronii sau angajaţii firmei SC Latirom
SRL, instanţa de control judiciar a constatat că această faptă este dovedită cu probele existente la
dosar chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, pe tot parcursul procesului penal.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că în baza probelor certe de la dosar, un rol de seamă l-
au avut acele file xeroxate din caietul întocmit de martora P.S. (caiet de altfel, dispărut în condiţii
neelucidate) din care a rezultat că suma de bani încasată efectiv de inculpat şi care a făcut
obiectul infracţiunii de luare de mită a fost de doar 38.500.000 lei. Totodata, constatând că
inculpatul nu a platit suma de bani cu privire la care s-a dispus confiscarea speciala a decis să fie
menţinută masura sechestrului asigurator asupra autoturismului proprietatea acestuia, dar sumele
de bani ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa inculpatului a dispus a fi
restituite proprietarului.
Împotriva sus menţionatei decizii au declarat recurs D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi
inculpatul O.D., ambele părţi criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Astfel, D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a invocat motivele de recurs prev. de art.385/9,pct.l8
şi 14 din c.p.p., susţinând că, hotărârea judecătorească este rezultatul unei grave erori de fapt,
aspect reflectat în menţinerea soluţiei primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului
pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită descrisă la primul punct din rechizitoriu şi

52
respectiv, faptul că inculpatului i-au fost aplicate pedepse greşit individualizate în raport cu
prevederile art.72 din c.p. De asemenea, s-a mai susţinut că în mod greşit s-a dispus reducerea
cuantumului sumei cu privire la care s-a decis confiscarea (pentru fapta descrisă la pct. 2
rechizitoriu) de la 84.083.177 lei la 38.500.000 lei.
Inculpatul O.D. a invocat drept motive de recurs dispoziţiile art.385/9, pct.12 şi 18 din
c.p.p. şi a solicitat admiterea propriului recurs, casarea deciziei pronunţată şi pe fond, admiterea
apelului declarat de acesta împotriva sentinţei primei instanţe, desfiinţarea acesteia în parte şi pe
cale de consecinţă, în baza art.l0, al.l, lit.d rap. la art.11 ,pct.2, lit.a din c.p.p. achitarea sa pentru
fapta prev. la pct.2 din rechizitoriu. Pe latura civilă a solicitat înlăturarea măsurii sechestrului
asigurator asupra autoturismului proprietate personală, precum şi înlăturarea măsurii confiscării
asupra sumelor de bani. A mai solicitat menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Examinând hotărârile atacate, în raport de criticile invocate cât şi din oficiu, în limitele
prev. de art.385/9, al.3 din c.p.p., Înalta Curte constată că recursul formulat de D.N.A. - Serviciul
teritorial Oradea este întemeiat sub aspectul soluţionării laturii penale a cauzei şi cu privire la
aplicarea măsurii privind confiscarea sumelor de bani ce au constituit obiecte ale infracţiunilor,
iar recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Atât instanţa de fond cât şi cea de control judiciar au realizat o greşită evaluare a criteriilor
impuse de lege potrivit art.72 din c.p., împrejurare care a avut drept consecinţă individualizarea
incorectă a pedepselor aplicate inculpatului O.D., mai ales în ce priveşte modalitatea de executare
a acestora.
Astfel, pedepsele aplicate inculpatului trebuie să reprezinte nişte măsuri de constrângere
eficiente, prin care dispoziţiile legii referitoare la scopul pedepsei să fie respectate, aşa cum sunt
stipulate la art.52 din c.p.
Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care inculpatul O.D. a fost trimis în judecată:
două fapte de luare de mită prev. de art.254, al.l şi 2 din cp. cu aplic art.6 şi 7, al.l din
Legea78/2000 cu modificările şi completările prev. de Legea161/2003 prezintă un pericol sporit,
evidenţiat din însăşi reglementarea specială prev. de legiuitor în textele Legii78/2000, ce prevăd
un regim sancţionator mai drastic, iar soluţia de achitare a inculpatului pentru fapta de luare de
mită descrisă la pct. l din rechizitoriu dispusă de prima instanţă şi menţinută de instanţa de
control judiciar este vădit greşită.
Vinovăţia inculpatului în săvârşirea acestei infracţiuni este pe deplin dovedită cu
declaraţiile martorilor L.E., B.E., K.E., date în faza de urmărire penală (filele 12-26), precum şi
cu declaraţia denunţătorului B.I (filele 27-28) dosarul de urmărire penală.

53
 Astfel, din declaraţia martorului L.E., rezultă că inculpatul i-a spus că „deşi a fost
desemnată M.F., nu este nici o problemă, căci va veni şi el împreună cu aceasta şi vor soluţiona ei
cererea de restituire a TVA-ului.
În final, martorul declara că „susţin faptul că O.D. mi-a pretins 12.000.000 lei, pentru a
efectua verificările care se impuneau faţă de cererea de restituire a TVA-ului şi pentru a completa
şi efectua actele contabile, în baza cărora au solicitat restituirea TVA-ului”.
Martora B.E., declara că „inspectorii fiscali s-au prezentat la sediul firmei pentru a
verifica actele contabile care au stat la baza cererii formulată de către noi”, afirmaţie regăsită şi în
cuprinsul declaraţiei martorei K.E.
De remarcat este faptul că declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală se
coroborează cu declaraţia denunţatorului B.I. ce a susţinut că nu a fost de acord cu plata sumei de
12.000.000 lei pretinsă de inculpat pentru a soluţiona cererea de restituire a TVA-ului.
Deşi soluţia primei instanţe se bazează în exclusivitate pe declaraţiile de martori luate în faza de
judecată, neacordându-se aceeaşi relevantă depoziţiilor aceloraşi martori date în faza de urmărire
penală, declaraţii retractate ulterior fără nici o justificare plauzibilă, se apreciază că, dublat de
lipsa oricărui fundament motivaţional în privinţa formulării unui denunţ de B.I. în ipoteza că în
starea de fapt ar fi fost alta decât aceea atestată de denunţător, instanţa de fond a procedat greşit
acordând în mod nejustificat o mai mare importanţă declaraţiilor date în faza de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art.63, al.2 din c.p.p. probele nu au o valoare mai dinainte stabilită,
iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în
urma examinării tuturor probelor administrate, iar prin coroborarea carora să se atingă scopul
suprem al aflării adevărului.
În speţă, declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală se coroborează cu
declaraţia martorului, iar revenirea lor asupra acestor declaraţii este total nemotivată şi, prin
urmare, trebuiau înlăturate de prima instanţă.
Cât priveşte încadrarea juridică a acestei fapte în textul incriminator a art.254, al.l şi 2 din
c.p., în condiţiile în care inculpatul nu fusese delegat să efectueze verificări la S.C.- Marpig SRL
Marghita, este incontestabil faptul că O.D. a îndeplinit funcţia de referent la Circumscripţia
Financiara Marghita şi avea printre alte obligaţii de serviciu şi aceea de control, putând aplica şi
amenzi.
Procesele verbale încheiate de acesta puteau constitui baza unei eventuale restituiri a TVA,
aşa cum rezultă din fişa postului. Mai mult, atâta vreme cât legea nu distinge, este lipsit de
relevanţă dacă actul pentru care se dă, priveşte o îndatorire de serviciu specifică sau generală, mai
ales dacă din ansamblul probator administrat s-a demonstrat, în mod cert, că inculpatul a efectuat

54
verificări proprii acestor activităţi la S.C. Marpig SRL Marghita, aşa încât nu prezintă nici un fel
de importanţă faptul că în speţă nu se emisese o delegare specială în acest scop.
Toate aceste aspecte au fost tratate cu superficialitate de instanţele anterioare şi, astfel, nu
şi-au găsit reflectarea în modalitatea de executare a pedepselor, fapt ce a atras aplicarea unei
pedepse orientată spre minimul special cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Or dacă instanţele anterioare ar fi analizat mai atent: - contextul în care inculpatul a
săvârşit faptele, care în calitatea sa de referent în cadrul Circumscripţiei Financiare Marghita,
aparţinând Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, în luna iulie 2002 a pretins martorului
L.E. - şef de fermă în cadrul S.C Marpig SRL Marghita, suma de 12.000.000 lei pentru a-1 ajuta
la întocmirea documentului şi la aprobarea cu celeritate a cererii de rambursare a TVA (fapta de la
pct.l din rechizitoriu); iar de la reprezentanţii S.C. Latirom Product SRL Abram a pretins şi primit
suma de 84.083.177 lei reprezentând 1,5% din rambursările TVA pe perioada august 2000 -
noiembrie 2001, pentru a verifica cu celeritate solicitările legate de rambursarea TVA;
- atitudinea procesuală constant nesinceră a acestui inculpat;
- perseverenţa în activitatea infracţională - fapte de acelaşi gen aflate în concurs real;
- valoarea deloc de neglijat a obiectului infracţiunilor de corupţie.
Faţă de considerentele mai sus enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia
penală nr.6948/09.12.2005 a dispus admiterea recursului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial
Oradea şi casarea hotărârilor atacate numai cu privire la soluţionarea laturii penale, cu privire la
aplicarea confiscării, precum şi respingerea recursului declarat de inculpat.
În esenţă, inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea
drepturilor prev. de art.64, lit.a şi b din c.p. pentru infracţiunea prev. de art.254, al.l şi 2 din c.p.
cu aplic art.6 şi 7 din Legea78/2000, prin schimbarea încadrării juridice, (pct.l) respectiv 5 ani
închisoare, 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64, lit.a, b din c.p. pentru infracţiunea prev.
de art.254, al.l şi 2 din c.p. cu aplic.art.6 şi 7 din Legea78/2000 prin schimbarea încadrării
juridice (pct.2). În urma aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni art.33, lit.a şi art.34, lit.b
şi art.35, al.3 din c.p., s-a dispus ca inculpatul să execute 5 ani închisoare cu aplic. art.71 şi 64 din
c.p., respectiv interzicerea drepturilor prev. de art.64, lit.a, b din c.p.
S-a constatat de asemenea că, instanţa de apel a redus în mod nejustificat cuantumul
sumei cu privire la care s-a dispus confiscarea de la 84.083.177 lei la 38.500.000 lei, reţinând în
exclusivitate fapta probantă a filelor fotocopiate din caietul întocmit de martora P.D., fără să ţină
cont de faptul că respectivele file constituie de fapt un fragment de probaţiune şi nu un întreg
ansamblu probator. Împrejurarea ca acel cuantum al sumelor remise inculpatului este mult mai
mare decât cel regăsit în filele de caiet, existente la dosar (fiind de 84.084.177 lei) conform
anexei de la fila 146 din dosarul de urmărire penală, este dovedită de susţinerile, coroborate prin

55
similitudine, inserate în cuprinsul declaraţiilor martorilor P.S., B.O., B.S.G, din faza de urmărire
penală.
În consecinţă în baza art.254,al.3 din c.p. s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea
statului a sumelor de 12.000.000 lei vechi, respectiv 84.083.177 lei, sume ce au format obiecte
ale infracţiunilor.

2.4. Infracţiunea de mijlocire a mituirii

1. De exemplu, o altă infracţiune, din grupul celor examinate, prevăzută în legislaţia penală a
Republicii Moldova este mijlocirea mituirii124 (art.187/1 C.pen.). Conform alin.1 art.187/1 fapta
de mijlocire a mituirii (varianta tip) se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la 2
la 8 ani. Ca formă agravantă a mijlocirii mituirii constituie fapta săvârşită fie în mod repetat, fie
de o persoană anterior condamnată pentru mituire, fie prin abuzul de serviciu, - se pedepseşte cu
privaţiune de libertate pe un termen de la 7 la 15 ani cu confiscarea averii (alin.2 art.187/1). A
doua formă agravantă evidenţiază mijlocirea mituirii săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de
răspundere sau în interesul unei organizaţii criminale, fapte care se pedepsesc cu privaţiune de
libertate pe un termen de la 10 la 20 ani cu confiscarea averii (alin.3 art.187/1). În aliniatul 4
art.187/1 C.pen. este prevăzută o cauză care înlătură răspunderea penală a faptei de mijlocire a
mituirii. Astfel, mijlocitorul dării sau luării de mită este absolvit de răspundere penală dacă se
autodenunţă, neştiind despre faptul că organele de cercetare penală, anchetatorul, procurorul sunt
la curent cu infracţiunea săvârşită de el.

2. Subiect activ al infracţiunii de mijlocire a mituirii poate fi orice persoană particulară, precum şi
persoane cu funcţii de răspundere, inclusiv cu înaltă funcţie de răspundere. Mijlocitor este
persoana care, acţionând potrivit misiunii mituitorului sau mituitului, transmite nemijlocit mita.
Totodată, pentru încadrarea acţiunilor mijlocitorului în temeiul art.187/1 C.pen. nu are importanţă
faptul dacă el a primit sau nu recompensă de la mituitor sau mituit pentru mijlocire.

3. Făptuitorul, care organizează darea şi luarea de mită, ori este complice la darea şi luarea de
mită şi concomitent exercită funcţii de mijlocire, poartă răspundere penală pentru coparticipare la
darea şi luarea de mită. În acest caz calificarea acţiunilor coparticipatului depinde de intenţia lui,
reieşind din faptul – din iniţiativa, din partea şi în interesul cui el activează – a mituitorului sau
mituitului. În aceste cazuri acţiunile făptuitorului nu cer calificarea suplimentară în temeiul
art.187/1 C.pen.
124
Art.187/1 a fost introdus în Codul penal prin Ucazul Prezidiului Sovetului Suprem al RSSM din 24.05.92;
în redacţia actuală modificat şi completat prin legile din 04.08.92 şi 09.12.94.

56
4. La recunoaşterea mijlocitorului sau mituitului ca persoană cu înaltă funcţie de răspundere
(alin.3 art.187 şi alin.3 art.187/1 din Codul penal) trebuie de reieşit din prevederile art.183 alin.2
C.pen.

5. Pentru încadrarea juridică a faptei în baza alin.3 art.187/1 C.pen. ca mijlocire a mituirii în
interesul unei organizaţii criminale este de ajuns ca mijlocitorul să ştie că el ia pentru a transmite
mituitului mita de la organizaţia criminală.

3. ASPECTE PRIVIND ADMINISTRAREA PROBELOR ÎN CAZUL

INFRACŢIUNILOR DE DARE ŞI LUARE DE MITĂ

Investigarea penală şi criminalistică constituie un element important în realizarea actului

de probaţiune a criminalităţii în general, dar şi a dării şi luării de mită în special.
Darea şi luarea de mită sunt considerate o încălcare gravă a legii, deoarece prin săvârşirea
lor se pun în pericol şi se lezează valori sociale de maximă importanţă pentru ordinea de drept.
Dincolo de eventualitatea sau realitatea prejudiciilor cauzate intereselor fiscale ale statului se află
interesele legitime ale cetăţenilor, periclitate prin darea şi luarea de mită.

57
 Obligaţia statului român de a incrimina şi combate infracţiunile de dare şi luare de mită,
derivă şi din prevederile unor acte normative internaţionale la care România este parte, la care a
aderat ori le-a ratificat. În temeiul acestora, România şi-a asumat obligaţia de a asigura toate
drepturile şi libertăţile tuturor persoanelor, inclusiv cel de probaţiune şi apărare, indiferent de
cetăţenie sau naţionalitate, aflate pe teritoriul său, inclusiv eliminarea riscului vreunui prejudiciu
cauzat prin săvârşirea infracţiunii de dare şi luare de mită. O sarcină primordială a organelor de
urmărire penală este aceea de a stabili în ce a constat activitatea de dare şi luare de mită şi care au
fost mijloacele folosite pentru acestea. Stabilirea activităţii ilicite desfăşurate prezintă importanţă
pentru încadrarea juridică corectă a faptei, dacă aceasta constituie infracţiune sau contravenţie sau
dacă infracţiunea îmbracă forma simplă sau agravantă.
Ancheta va stabili dacă cel care a săvârşit infracţiunea era condamnat, pentru ce
infracţiune, ce pedeapsă are de executat, starea de recidivă şi dacă a săvârşit infracţiunea de dare
şi luare de mită singur sau în complicitate cu alţi autori. În primul rând, trebuie stabilită
identitatea fiecărui făptuitor, apoi calitatea şi contribuţia pe care a avut-o fiecare la săvârşirea
infracţiunii, modul de organizare, modul de acţiune, mijloacele folosite şi scopul urmărit. Având
în vedere că unele modalităţi ale infracţiunii de dare şi luare de mită presupun participarea mai
multor persoane la săvârşirea faptei, se impune stabilirea participaţiei penale şi a activităţilor
concrete, desfăşurate de coparticipanţi, pentru a se asigura o corectă încadrare juridică, în baza
probelor administrate.
Potrivit legii, organele de cercetare penală au atribuţii pe linia urmăririi, reţinerii şi
cercetării persoanelor ce săvârşesc infracţiuni de dare şi luare de mită. Conform datelor existente
în bazele de date proprii şi urmare a obţinerii prin orice alte mijloace a informaţiilor, se
organizează prinderea în flagrant. Oricare ar fi modurile de acţiune şi momentul ales pentru
intervenţie, organele constatatoare trebuie să efectueze mai întâi percheziţia corporală asupra
făptuitorilor, să identifice probele şi martorii oculari, să execute fotografii asupra locurilor pentru
ascundere, să descrie în detaliu toate bunurile, valorile şi documentele descoperite, să ridice
diverse înscrisuri şi dacă au rămas urme să procedeze la cercetarea locului faptei. Procesul-verbal
încheiat cu această ocazie trebuie să întrunească toate condiţiile de formă şi de fond prevăzute de
lege.
Procurorul poate dispune folosirea informatorilor, a poliţiştilor sub acoperirea sau chiar
efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără sustragerea sau substituirea totală ori parţială a
bunurilor. Creşterea posibilităţilor de administrare a probelor trebuie supusă insă principiilor
utilităţii, oportunităţii şi aflării adevărului, organul de urmărire penală cenzurând, prin calitate şi
eficienţă, folosirea acestor instrumente de probaţiune. O primă problemă, o constituie definirea
conceptului de loc al infracţiunii. Datorită multitudinii de elemente care concură la stabilirea

58
locului faptei, acesta se poate extinde chiar in timpul efectuării sale, fiind necesară fixarea şi
ridicarea tuturor urmelor descoperite la locul infracţiunii: amprente de incălţăminte, amprentele
mijloacelor de transport, obiectele de îmbrăcăminte etc.
Extinderea locului faptei se va face până la stabilirea elementelor necesare pentu
orientarea topografică şi criminalistică a locului infracţiunii. Datorită dimensiunilor şi
multitudinii de elemente necesare a fi fixate, pe lângă schiţele anexate procesului-verbal de
cercetare a locului infracţiunii, se va efectua şi filmarea de ansamblu. Calitatea cercetării la faţa
locului va fi determinantă, ulterior, la stabilirea numărului de participanţi, probarea participaţiei
penale în baza expertizelor dispuse şi probarea eventualelor ,,împrejurări negative”.Chiar dacă
procesul-verbal în sine nu constituie o probă directă şi irefutabilă, prin coroborare cu celelalte
probe, poate duce la stabilirea adevărului.
În conformitate cu prev. art. 17 din Legea nr. 39/2003, în cazul infracţiunilor grave şi,
implicit, în cazul infracţiunii de dare si luare de mită, pot fi folosiţi, în vedrea strângerii datelor
privind săvârşirea infracţiunilor şi identificarea făptuitorilor, poliţişti sub acoperire. Terminologia
vine în contradicţie cu prevederile art. 224 şi următoarele din Codul de Procedură Penală, unde
legiuitorul foloseşte termenul de investigator sub acoperire.
Conform art. 18 alin. 2 din Legea nr. 39/2003, poliţistul sub acoperire are obligaţia de a
prezenta procurorului rapoarte periodice privind activităţile desfăşurate sub acoperire, documente
care sunt confidenţiale. Spre deosebire de aceasta, conform art. 224, ,,datele şi informaţiile
obţinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală şi în legătură cu
persoanele la care se referă autorizaţia emisă de procuror”. În plus, investigatorii sub acoperire
pot fi audiaţi în cadrul procesului penal ca martori cărora li s-au atribuit o altă identitate.În
consecinţă, materializarea datelor obţinute prin intermediul investigatorului sub acoperire se va
face prin mijloacele de probă prevăzute în cadrul Titlului III din Codul de Procedură Penală
(procese verbale, ridicarea unor bunuri sau înscrisuri, înregistrări audio sau video), inclusiv prin
declaraţie de martor (sub o altă identitate).
3.1. Sesizarea organului şi declanşarea urmăririi penale

Temeiurile, motivele (art.90 C.pr.pen.) şi condiţiile normative (art.91-93 C.pr.pen.) de

pornire a procesului penal în cazul infracţiunilor de corupţie sunt aceleaşi -prevăzute şi pentru
alte infracţiuni. Declanşarea activităţii organelor de urmărire penală este condiţionată în toate
cazurile de înconştiinţarea acestora despre săvârşirea unei infracţiuni, fapt realizat prin actul de
sesizare (art.91-92 C.pr.pen.). În coraport cu informaţiile care se conţin în sesizările privitor la
infracţiunile de corupţie pot fi modelate trei situaţii caracteristice fazei examinate.

59
 În primul rând în sesizare pot fi reflectate fapte infracţionale care au avut loc într-un
trecut relativ îndepărtat. Spre exemplu, aşa situaţie poate apărea în urma autodenunţului privind
darea şi luarea de mită făcut de către un învinuit aflat sub urmărire penală pentru o altă
infracţiune. În acest caz investigatorul procedează conform prevederilor art.93 C.pr.pen., planifică
şi înfăptuieşte următoarele activităţi: studiază activitatea şi cadrul juridic al organizaţiei unde
lucrează persoana coruptă, obligaţiunile ei de serviciu, stabileşte şi face cunoştinţă cu
documentele, înscrisurile care ar putea reflecta acţiunile celui corupt, înfăptuite contra bani,
bunuri. În alte variante ale acestei situaţii, în dependenţă de cantitatea şi calitatea informaţiilor
dispuse (prezenţa elementelor conţinutului constitutiv al infracţiunii), organul judiciar poate
declanşa procesul penal sau iniţial – efectua măsuri operative de investigaţii în vederea strângerii
datelor necesare pentru începerea ei.
În al doilea rând, investigatorul deseori se confruntă cu situaţia când sesizarea despre
mituire, este făcută nemijlocit înaintea faptei de dare – luare de mită sau imediat după aceasta. În
cazurile date de neîntârziat se dispune începerea urmăririi penale, iniţial fiind ascultat
reclamantul, i-ar efectuarea cu operativitate şi iscusinţă a acţiunilor de anchetă (în cazurile
necesare şi măsurilor operative de investigaţii) v-a contribui la descoperirea oportună a urmelor
infracţiunii, a obiectului mitei, altor probe, finalizându-se cu demascarea completă a celor
corupţi.
În fine, nu rareori apar situaţii, când reclamantul125 (de regulă mituitorul) în sesizarea
făcută comunică că intenţionează să ofere mită unui funcţionar concret. Acestei situaţii îi sunt
caracteristice doua variante. Aşadar, reclamantul poate declara faptul că a mituit funcţionarul în
cauză, în trecut, şi are intenţie să-i ofere mita următoare. În acest caz investigatorul dispune
pornirea urmăririi penale, ascultă reclamantul, înfăptuieşte reţinerea (arestarea) mituitului,
(intermediarului) efectuează percheziţiile, ridicările necesare, alte acte de cercetare. Dar, practica
cunoaşte nu puţine situaţii ,când reclamantul comunică doar despre intenţia de a mitui pe cineva;
decizia investigatorului în cazul dat v-a conţine, într-o anumită măsură, elemente de risc
profesional.
Desigur, consemnând astfel de declaraţii, investigatorul poate să nu admită comiterea
faptei. Dar, în acest caz, evenimentele pot avea o altă întorsătură; funcţionarul liber poate extorca
şi lua mită de la alte persoane şi apoi, însăşi reclamantul, rămânând nesatisfăcut de rezultatele
adresării la autorităţi, v-a pierde încrederea în puterea legii, alegând calea unui potenţial
delincvent.

125
Ca reclamanţi pot fi: mituitorul; persoane de la care se extorchează mita inclusiv prin constrângere;
funcţionari căror li se propune mită; cetăţenii, care au cunoştinţă despre aşa infracţiuni.

60
 Bineînţeles, organul judiciar trebuie să decidă realizarea unor acţiuni efective, îndreptate
spre demascarea celor corupţi, îndeplinind în aşa fel rolul activ în desfăşurarea procesului penal,
şi asigurând realizarea principiilor de bază a dreptului penal şi dreptului procesual penal.

3.2. Ascultarea reclamantului şi a altor martori

În cele mai frecvente cazuri ca reclamanţi în cazul infracţiunilor de corupţie se manifestă

persoanele care au dat mită (în deosebi care au fost constrânse) şi cele de la care se extorchează
mită. Mai rar fac declaraţii privind aceste fapte persoanele particulare care dispun de informaţiile
respective şi funcţionarii care au primit aşa oferte sau li se propun. Tactica ascultării
reclamantului trebuie determinată în dependenţă de următoarele împrejurări:
 reclamantul este persoana de la care se extorchează mita (inclusiv prin constrângere);
 reclamantul este funcţionarul pe care a încercat să-l mituiască cineva; reclamantul a fost
martorul (martorul-ocular) al infracţiunii;
 reclamantul are cunoştinţă despre fapta de dareluare de mită din alte surse. Procedând la
efectuarea ascultărilor (unor sau altor persoane), trebuie să menţionăm, că persoana aceea, care a
refuzat săvârşirea infracţiunii de corupţie este ascultată înainte de făptuitor, de martori, de alţi
participanţi, (dacă situaţia concretă nu impune altă ordine),având în vedere, că nefiind interesată
în secretul operaţiilor infracţionale, va acţiona pentru descoperirea lor, punând la dispoziţia
organului judiciar probele pe care le deţine sau le cunoaşte în legătură cu fapta respectivă.
Ascultarea reclamantului de la care se extorchează sau s-a extorcat mită (inclusiv prin
constrângere) urmăreşte clarificarea următoarelor împrejurări126: cui s-a înmânat (se prevede a fi
înmânată) mita, pentru ce; locul, timpul şi modul de înmânare; detaliat se expun caracteristicile
individuale ale obiectului mitei (suma banilor, numărul şi valoarea bancnotelor, dacă reclamantul
a memorizat se indică numărul şi seria bancnotelor, alte particularităţi ale banilor, cât şi bunului
material, altui obiect etc.), precum şi a ambalajului ei, locul păstrării până la înmânare; este util
de a întreba reclamantul, dacă nu i-a rămas ceva din ambalajul (învelişul) în care s-a aflat obiectul
mitei până la înmânare.

126
În practica combaterii infracţiunilor de corupţie se întâlnesc situaţii cînd reclamanţii, de la care se extorchează mită,
îndeosebi prin constrângere, anexează la sesizarea făcută sau predă autorităţilor înregistrarea magnetică a convorbirilor
personale avute anterior cu mituitul. În asemenea cazuri organul judiciar trebuie săclarifice la reclamant şi să consemneze
în procesul verbal de declaraţie: unde, cînd, în ce împrejurări şi condiţii a fost efectuată, tipul aparatului de înregistrare şi
caracteristicile lui, viteza de înregistrare, tipul bandei magnetice utilizate constituie cele prezentate un original sau copie,nu
a avut loc un montaj. Dacă înregistrarea este o copie, se cere de clarificat motivele şi condiţiile tehnice ale înfăptuirii ei.
Conţinutul înregistrării magnetice se audiază în prezenţa reclamantului, marturilor - asistenţi concomitent expunîndu-se
într-un proces verbal aparte, fapt după care înregistrarea se împachetează, se sigilează şi se anexează la dosar.

61
 Este potrivit momentul să menţionăm, că în cazul eventualei reţineri, arestări a
funcţionarului mituit în scopul demascării lui poate apărea necesitatea dispunerii unor expertize.
Pentru realizarea acestora se asigură ridicarea oportună, pe de-o parte, a obiectelor ce constituie
mijloace materiale de probă – obiectului mitei, ambalajul lui etc., iar pe de altă parte, a
modelelor de comparaţie – unor segmente din ambalaj, înveliş, mostre cu microparticule din
geanta în care s-a aflat mita, unele elemente ale obiectului mitei etc. Examinările expertului vor
permite soluţionarea unui şir de probleme importante în vederea aflării adevărului: identitatea
elementelor cu obiectul mitei, părţilor ambalajului, concluzia pozitivă privitor la aflarea
obiectului mitei în geanta, sacoşa indicată etc. Dacă timpul permite (deseori sesizarea se face
nemijlocit după înmânarea mitei) de-ndată se trece la o interogare mai profundă pentru a se
clarifica: pentru ce fel de servicii s-a înmânat mita, ce acte scrise sau îndatoriri trebuia să
îndeplinească făptuitorul în schimbul mitei, în ce împrejurări a făcut cunoştinţă cu funcţionarul în
cauză când, unde, de câte ori s-au întâlnit cu mituitul, despre ce au discutat, dacă există
intermediari, în ce împrejurări s-a extorcat mita, prin ce mijloace a încercat să-l convingă despre
necesitatea mituirii, dacă cunoaşte şi alte cazuri de luare de mită de acest funcţionar. La sfârşitul
ascultării reclamantul este rugat să arate care persoane mai au cunoştinţă despre faptă şi ce
concret cunosc. Dacă în persoana reclamantului este funcţionarul pe care infractorul a încercat să-
l mituiască, i se cere să concretizeze în ce anume împrejurări s-a încercat săvârşirea infracţiunii,
ce fel de lucruri ori câţi bani i-a promis sau oferit. De asemenea i se cere să precizeze ce anume
avantaje pretindea mituitorul să-i creeze funcţionarul în schimbul valorilor promise ori oferite.
Asemenea infracţiuni se comit de obicei pe baza unei înţelegeri prealabile, într-un cadru foarte
restrâns, discret, fără martori, dar care fiind stabiliţi sunt ascultaţi privitor la raporturile anterioare
dintre făptuitor şi alţi participanţi la infracţiune (intermediarul, mituitorul) precizându-se detaliile
comiterii infracţiunilor respective, ca în cele din urmă, să se constate, în ce măsură declaraţiile
primite au temei obiectiv ori sunt din imaginaţie. Reclamantului, care n-a participat la infracţiune,
dar a făcut sesizarea despre săvârşirea dării şi luării de mită, primirea unei recompense
nelegitime, fiind ascultat ca martor, i se cere să nominalizeze sursa de informare privind aceste
fapte, să arate când sau comis infracţiunile, de către cine şi în ce împrejurări, în ce a constat mita,
ce servicii i-a acordat funcţionarul mituitorului, cine mai ştie despre comiterea acestei fapte.
Atunci, când reclamantul a fost martorul – ocular al unor astfel de infracţiuni, el este ascultat
amănunţit referitor la locul, timpul, modul de transmitere a mitei, natura şi caracteristicile
obiectului mitei, semnalmentele exterioare ale participanţilor la infracţiune, prezenţa încă a altor
persoane. Ascultând reclamantul, care are cunoştinţă despre îndatoririle, acţiunile funcţionarului,
este important de a clarifica ordinea îndeplinirii unor sau altor acte pentru care a fost dată mita,
( în ce documente sunt reflectate), de la ce acţiuni s-a reţinut funcţionarul sau a întârziat în ele,

62
înscrisurile în care sunt reflectate şi pot fi descoperite urmele respective. Consemnând (în
conformitate cu prevederile art.91- 92 C.pr.pen.) în procesul verbal declaraţiile reclamantului
(martorilor) ţinem să subliniem, că în literatura de specialitate, sunt frecvent evidenţiate
avantajele înregistrărilor fono şi videomagnetice (cadrul juridic art.115/1 C.pr.pen.), mai ales în
privinţa obiectivităţii, fidelităţii şi corectitudinii procedeelor de obţinere a declaraţiilor, necesitate
incontestabilă (părerea autorului) în cazul investigării infracţiunilor de corupţie.
Pe baza datelor cuprinse în sesizare completate cu declaraţiile martorilor investigatorul
conturează aspectul general al faptelor, constată prezenţa (ori lipsa) elementelor conţinutului
constitutiv al infracţiunii de corupţie, i-a cunoştinţă de trăsăturile personale ale subiecţilor activi,
astfel că este în măsură să aprecieze în ce direcţii şi ce probe ar putea fi administrate în cauza
dată.

3.3. Reţinerea făptuitorului în flagrant delict

În cele mai frecvente cazuri, astfel de situaţii apar în legătură cu declaraţiile unei persoane
privitor la extorcarea de bani, bunuri materiale de către un funcţionar, care urmează să fie
înmânate lui sau intermediarului într-un anumit timp şi loc. Pentru organizarea acestei activităţi
tactice de urmărire, (cadrul legal art.104 C.pr.pen.) investigatorul are nevoie de date sigure şi
precise referitor la natura şi caracteristicile individuale ale bunurilor materiale sau sumei de bani
care urmează a fi predată conform înţelegerii anterioare dintre părţi (mituit – mituitor, mituit –
intermediar – mituitor). În acest scop, în cadrul ascultării reclamantului, se concretizează când a
avut loc o asemenea înţelegere, esenţa ei, între care persoane.
Ulterior investigatorul într-un proces-verbal, întocmit în prezenţa reclamantului şi a nu
mai puţin de doi martori-asistenţi, descrie natura şi caracteristicile bunurilor materiale respective,
iar privitor la bani se specifică suma, valoarea bancnotelor şi numărul acestora, seria şi numărul
fiecăreia sau prezenţa anumitor semne convenţionale vizibile ori invizibile, mijloacele folosite la
realizarea lor. Descoperirea asupra persoanei reţinute, arestate, în cadrul percheziţiei corporale
(cadrul juridic art.152 C.pr.pen.), a bancnotelor cu aceiaşi valoare, serii şi numere, fixate anterior
în declaraţia reclamantului, va servi un important mijloc de probă privitor la infracţiunea comisă.
În practică sunt cunoscute şi alte procedee de fixare a obiectului mitei. Unul din ele, în
situaţia controlării acţiunilor de dare – luare de mită, constă în împachetarea (învelirea) banilor,
bunului material într-o bucată de hârtie, stofă etc. cu marginile neuniforme, păstrând cealaltă
parte, care împreună cu învelişul constituia un integru, fapt reflectat într-un proces-verbal,
întocmit în prezenţa reclamantului şi a martorilor asistenţi. Expertiza dispusă ulterior stabilind

63
coincidenţa marginilor rupturii ambelor părţi v-a conchide identitatea hârtiei sau stofei care
anterior constituia un integru. La descoperirea celor corupţi poate contribui şi marcarea banilor127,
altui obiect care se intenţionează să se transmită ca mită cu substanţe fluorescente sau chimice.
În acest scop, preventiv, obiectul mitei în prezenţa a doi martori asistenţi se prelucrează cu
astfel de substanţe luminiscente, fapt care se consemnează într-un procesverbal respectiv, la care
se anexează modelele de substanţe utilizate, împachetate şi sigilate după ce se întoarce
mituitorului pentru a fi înmânat după destinaţie. Contactarea acestui obiect de mituit, cu mâinile,
de hainele lui etc. produce o vopsire intensivă, pronunţată a lor, care fiind respectiv consemnată
(examinarea corporală - art.160 C.pr.pen.), poate deveni o dovadă de nepreţuit contra celui corupt
banilor128. În unele cazuri reţinerea persoanelor corupte în flagrant delict este posibilă şi în lipsa
declaraţiilor privind extorcarea de bani, bunuri, alte oferte de către funcţionar când informaţia
despre pregătirea sau săvârşirea infracţiunii parvine din alte surse spre exemplu din surse
operative. În acest caz organizarea flagrantului trebuie pregătită şi mai minuţios, tactic înfăptuită
corect şi respectiv definitivată procesual. Este necesară fixarea acţiunilor ilicite ale tuturor
participanţilor la infracţiune, având în vedere, după cum se cunoaşte din practică, că ei recurg la
cele mai diverse şi originale şiretlicuri pentru a-şi realiza scopul şi evita răspunderea.
Probaţiunii acestor infracţiuni vor servi fotografierea şi înregistrarea video cu ajutorul
căror poate fi fixată întâlnirea participanţilor la infracţiune, acţiunile lor privind înmânarea şi
luarea mitei etc. Trebuie subliniat, că reţinerea în flagrant trebuie înfăptuită după un plan la
întocmirea căruia se cere ca investigatorul să ia în consideraţie timpul şi locul înmânării mitei,
trăsăturile cele mai evidente ale obiectului care v-a fi înmânat, procedeele de fixare a acţiunilor
de dare – luare de mită. Referitor la locul de înmânare este necesar să se arate detaliile
topografice ale acestuia, cu anumite puncte de reper pentru orientare şi cu ascunzişurile ce pot fi
improvizate în vederea observării şi fixării secvenţelor mai importante din momentul predării
obiectului material al mitei, iar timpul se specifică în ore şi minute banilor129. Este binevenit de a
întocmi un desen – schiţă a locului.
Totodată, sunt determinate obligaţiunile membrilor grupei de reţinere, se face instruirea
lor, se selectează şi se pregătesc mijloacele tehnice necesare, inclusiv tehnica criminalistică,
specială, de radio-recepţie, se soluţionează alte probleme de importanţă pentru realizarea cu

127
În practică pot apărea situaţii când cei corupţi, având o experienţă infracţională bogată se asigură cu dispozitive
portative de luminare cu raze ultraviolete sau infraroşii şi pot identifica faptul marcării banilor înmânaţi ca
mită înainte de a fi reţinuţi, arestaţi care în cele din urmă poate complica demascarea lor şi tragerea la răspundere
penală. De aceea, în astfel de cazuri se recomandă ca în procesul verbal să se consemneze numai suma, nominalul
bancnotelor, seria şi numărul fiecăreia, alte particularităţi, distincte individuale, dacă-s prezente, fără marcarea cu
substanţe chimice, dar dacă este necesar să fie numaidecât prelucrate apoi trebuie exclusă înfăptuirea cărorva
inscripţii.
128
Obrazţov V.A. Criminalistica, Editura Jurişti, Moscova, 1997, p.646.
129
Ion Mircea, op. cit., p. 423.

64
succes a acestei operaţiuni - coordonarea acţiunilor membrilor grupei de reţinere, participarea
specialistului etc.
De regulă, reţinerea mituitului se înfăptuieşte atunci când el a luat obiectul mitei. Este
important, ca la realizarea reţinerii în flagrant să fie prevăzute anumite măsuri care ar exclude
posibilitatea mituitului de a se elibera de obiectul mitei până la prinderea lui şi ca să nu poată
inventa vre-o explicaţie potrivită existenţei asupra sa a banilor, bunurilor luate ca mită. Ţinând
seama de natura faptei, persoana infractorului, raporturile sale cu alte persoane, organul judiciar
poate să procedeze la arestarea lui chiar în momentul prinderii în flagrant delict sau să-l lese liber,
fără să ştie că este urmărit, spre a-i da ocazia să întreprindă şi alte activităţi, prin care s-ar crea
probe noi şi, eventual, s-ar descoperi şi alţi participanţi, complici etc. De exemplu, când
înţelegerea a fost ca mituirea să se facă eşalonat, pe măsura satisfacerii cererii mituitorului, nu se
recomandă arestarea infractorului în momentul înmânării primelor părţi din mita oferită sau
cerută. În astfel de situaţii este raţional, ca el să fie lăsat liber, până la consumarea tuturor
activităţilor prevăzute, urmărindu-l de aproape în tot ce face pentru realizarea rezoluţiei
infracţionale şi bineînţeles, fixând cu ajutorul mijloacelor tehnice comportamentul ilicit. Trebuie
să menţionăm, că în alte situaţii, tactic este important ca momentele reţinerii făptuitorului în
flagrant şi interogarea lui să fie cât mai apropiate.

3.4. Percheziţia corporală a persoanelor reţinute (arestate) şi examinarea corporală a lor

Percheziţia corporală (cadrul juridic – art.148-152 C.pr.pen.) a mituitului

(intermediarului), altor complici urmăreşte scopul de a descoperi asupra lor obiectul mitei.
Planificând efectuarea acestui act procedural, trebuie de prevăzut posibilitatea unor încercări din
partea făptuitorului de a se elibera de banii, bunurile încasate ca mită. De regulă, pe haine, corp,
obiectele personale ale mituitului pot fi descoperite urme, menţiuni invizibile imprimate de pe
obiectul mitei, fapt, care obligă efectuarea percheziţiei sistematic, rapid şi cu atenţie sporită,
recurgându-se la mijloacele tehnico – criminalistice necesare pentru descoperirea şi fixarea
obiectului mitei, urmelor produse. Când există temeiuri de a presupune, că pe suprafaţa pielei
reţinutului pot fi substanţe imprimate de pe obiectul mitei este necesară o examinare corporală
asupra lui (cadrul juridic art.160 – 161 C.pr.pen.) cu respectarea regulilor şi cerinţelor procesuale.
Dacă locul de înmânare a mitei se află la o distanţă considerabilă de cea mai apropiată
instituţie medicală sau organ de urmărire penală, unde este mai convenabilă efectuarea examinării
în cauză, urmează de a se asigura o aşa transportare celui reţinut (arestat), încât să nu fie posibilă
distrugerea urmelor, sau examinarea corporală a infractorului să se realizeze în instituţia cea mai

65
apropiată. În cadrul percheziţiei corporale a persoanelor reţinute, arestate de rând cu obiectul
mitei mai pot fi descoperite şi ridicate: înscrisuri ce mărturisesc despre infracţiunea în cauză sau
alte infracţiuni (agenda cu notiţe, carnet de lucru, documente, etc.), valori obţinute în mod ilicit şi
alte obiecte materiale care vor putea servi ca mijloace de probă.

Fig. 1 - trusă complexă pentru relevarea urmelor papilare

Fig. 2 Fig. 3
- trusă tip expert pentru relevarea urmelor papilare - trusă combinată pentru relevarea urmelor papilare

4. PARTICULARITĂŢILE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

ÎN INFRACŢIUNILE DE DARE ŞI LUARE DE MITĂ

Cercetarea la faţa locului (cadrul juridic art.157-158 C. pr. pen.) este subliniată în
literatura de specialitate, atât procesual penală, cât şi criminalistică, marea majoritate a autorilor

66
fiind de acord că aceasta constituie un procedeu probator cu adâncă semnificaţie în aflarea
adevărului130.
Ca şi în cazul altor infracţiuni, la cercetarea faptelor de corupţie, acest procedeu nu numai
că oferă posibilităţi să se investigheze direct locul infracţiunii, dar şi să se stabilească
împrejurările in care s-a transmis mita, să fie descoperite, fixate şi ridicate urmele specifice
acestor infracţiuni, alte mijloace materiale de probă.
În acest sens o mare importanţă o are fixarea integrală şi exactă a tuturor aspectelor şi
împrejurărilor locului faptei: prezenţa mobilei, situarea unor ornamente ale ei şi aranjarea lor
reciprocă; evidenţierea unor lucruri care nu se includ în tabloul obişnuit al locului cercetat, care
sunt prea grele sau au o construcţie neobişnuită etc. Bineînţeles, atmosfera integră şi detaliată a
locului concret se fixează cu ajutorului mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice
(fotografierea, înregistrarea video etc.), recurgându-se, totodată, în acest scop şi la întocmirea
planului-schiţă. În multe cazuri aceste proceduri permit de a respinge declaraţiile bănuitului,
învinuitului că nu cunoaşte nimic privitor la momentul înmânării mitei şi viceversa, de a confirma
depoziţiile mituitorului (reclamantului) în ceea ce priveşte prezenţa lui la mituit. La fel este
important ca în procesul cercetării locului infracţiunii să fie descoperite şi ridicate urmele care
indică la aflarea anterioară în locul dat a anumitor persoane. În acest scop urmează a fi căutate
urme papilare, urme de încălţăminte, de haine, resturi de ţigară etc. Realizând cercetarea la faţa
locului unei infracţiuni de corupţie, investigatorul trebuie să ia în vedere, că nu de puţine ori
luând mita, mituitul o ascunde în sertarul mesei de birou, in dulap sau safeu. Pe suprafeţele
acestora, de pe obiectul mitei, pot fi transpuse urme sau transmise substanţe ori micromenţiuni,
care fiind descoperite pot deveni dovezi importante la demascarea celui corupt.
În alte cazuri banii, bunurile încasate ca mită, documentele, agendele personale, multiplele
înscrisuri şi alte lucruri, care pot fi exponenţi de informaţii privitor la faptul infracţiunii, se
tăinuiesc de către cel corupt in diferite ascunzători, în interiorul unor obiecte, se camuflează
printre alte mape, hârtii etc. De aceea, în cadrul cercetării se procedează la o examinare atentă şi
minuţioasă a unor anumite zone ale locului, obiecte materiale, chiar care la prima vedere
considerăm că n-au nici o atribuţie la cazul investigat.
5. EFECTUAREA PERCHEZIŢIILOR ŞI RIDICĂRILOR

Importanţa percheziţiei (cadrul juridic art.148-151 C. pr. pen.) este determinată de faptul
că, în multe împrejurări, ea rămâne decisivă în soluţionarea cauzei penale, prin obţinerea de probe
absolut necesare stabilirii faptelor şi împrejurărilor în care a fost săvârşită o infracţiune, precum şi

130
Nicolae Volonciu, „Tratat de drept procesual penal”, Ed. Paideea, Bucureşti, 1994, p. 278; Gheorghe Antoniu,
în lucrarea colectivă „Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală Partea generală”, vol. I, Ed. Academiei
Române, Bucureşti, 1975; Grigore Teodoru şi Luca Moldovan, „Drept procesual penal”, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1979, p. 143; Emilian Stancu, „Criminalistica”, vol.II, T.U.B., 1988, p. 28.

67
identificării autorului131. La rândul său, ridicarea de obiecte şi înscrisuri (cadrul juridic art.147,
149-151 C. pr. pen.) are acelaşi rol în soluţionarea unei cauze penale.
În cazul infracţiunilor de care ne ocupăm efectuarea percheziţiilor are ca scop, în primul
rând, descoperirea obiectului mitei, ambalajului., precum şi a înscrisurilor care mărturisesc despre
suma banilor, bunuri, şi alte valori ce l-au constituit; documentelor şi altor obiecte care confirmă
relaţiile dintre participanţii la mituire cât şi a faptului îndeplinirii de către cel corupt a unor
anumite acţiuni (inacţiuni) contra mită oferite. Constatând legătura lor cu fapta cercetată sau că
deţinerea unora din ele este interzisă de lege, sau că unele aparţin altor proprietari se dispune
ridicarea lor. În dependenţă de împrejurările cazului cercetat pot fi efectuate percheziţii corporale,
percheziţii domiciliare şi percheziţii la locul de muncă al făptuitorului şi altor participanţi la
infracţiune. În acest sens, se recomandă efectuarea percheziţiilor la mituit, mituitor şi intermediar,
bineînţeles, la prezenţa unor presupuneri întemeiate că asupra lor, la domiciliu, locul lor de
muncă, alt loc (spre exemplu – autoturism, garaj) se vor găsi obiecte, înscrisuri, alte lucruri de
importanţă probatorie pentru cazul dat. Chiar şi atunci, când obiectul mitei este predat
autorităţilor, percheziţia la mituitor şi intermediar poate aduce la descoperirea diferitor înscrisuri
(spre exemplu a corespondenţei) care pot conţine informaţii privitor la relaţiile celor corupţi.
Ţinând cont de specificul infracţiunilor de corupţie, de faptul că făptuitorii şi ceilalţi
participanţi, în majoritatea cazurilor, sânt cointeresaţi În păstrarea secretului „operaţiilor”
întreprinse şi recurg în acest scop la diferite acţiuni, mijloace pentru a tăinui banii, bunurile, alte
valori încasate ca mită, precum şi a urmelor produse (intenţionând distrugerea ultimilor),
la realizarea actelor procedurale sus numite trebuie să accentuăm îndeosebi, importanţa
organizării chibzuite şi pregătirii lor riguroase, aplicării corecte a regulilor tactice şi utilizării
mijloacelor tehnico-ştiinţifice puse la îndemână de ştiinţa Criminalisticii. Oportunitatea,
momentul potrivit al percheziţiei sunt apreciate de către investigator, reieşind din împrejurările
existente, din situaţia creată în procesul cercetărilor. In situaţia, când organul judiciar dispune de
date sigure referitor la bunurile materiale sau banii daţi ca mită, cu referiri precise la
caracteristicile lor individuale şi la locurile în care s-ar putea afla, pentru a nu se pierde probele,
este necesară organizarea unei percheziţii urgente şi numai după aceea, se procedează la alte acte
de urmărire penală – interogări, ridicări, confruntări etc.
Trebuie să menţionăm, că spectrul sarcinilor percheziţiei nu este limitat numai de
descoperirea obiectului mitei sau ambalajului ei şi datelor care confirmă aparţinerea anterioară a
lui mituitorului. In cadrul acestui act cu caracter complex, fie efectuat la domiciliu, fie la locul de
muncă sau in cazul percheziţiei corporale este important de a atrage atenţie la diversele înscrisuri,
la corespondenţa cu alte persoane, adrese, numere de telefon, notiţele de pe calendare, care pot
131
C. Bulai, în lucrarea colectivă „Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român”, vol. I p. 238; Ion
Neagu, „Drept procesual penal”, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1988, p. 32; Iablocov N. P., „Criminalistica” Ed.
BEK, Moscova 1996, p. 411.

68
mărturisi despre existenţa unor relaţii între participanţii la infracţiune, despre întâlnirile şi
afacerile anterioare şi eventuale, referitor la sumele de bani transmise sau datorate. După cum
arată practica în acest domeniu ,cele menţionate, în deosebi, se referă la percheziţia locului de
muncă al făptuitorului (în alte cazuri al mituitorului, intermediarului), unde pot fi descoperite şi
ridicate documente ce reflectă faptul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către cel corupt a unor
anumite acţiuni în favoarea mituitorului.
De aceea în cadrul percheziţiei se cere o examinare atentă şi cu minuţiozitate a tuturor
înscrisurilor pentru a le descoperi pe cele care mărturisesc:
 despre caracterul nelegitim al actului îndeplinit de către funcţionar sau întârzierea contrar
legii a îndeplinirii lui (spre exemplu – rezoluţii, decizii nelegitime etc.);
 despre incorectitudinea sau caracterul neobişnuit al circulaţiei documentelor (spre exemplu –
lipsa semnelor de înregistrare, necorespunderea recuzitelor, prezenţa unor semnături ale
persoanelor care, de regulă, nu soluţionează problemele expuse în ele etc.);
 despre caracterul fals (fictiv) al documentelor (spre exemplu – contracte, acte vamale, recipise
de încasare a banilor etc.);
 despre suma mitei (spre exemplu – cecuri, conturi, dispoziţii de plată etc.);
 referitor la condiţiile132 care au favorizat comiterea actului de corupţie1 (spre exemplu -
corectări în evidenţa contabilă, lipsa controlului, dualitatea normelor privitor la atribuţiile
funcţionarilor, etc.).
Toate documentele care trezesc careva bănuieli trebuie ridicate de neîntârziat pentru a
evita distrugerea lor sau înlocuirea cu altele, fapt care va îngreuna demascarea persoanelor
corupte. Ţinând cont de dificultăţile care pot apărea în probaţiunea cazurilor de corupţie, este
destul de utilă fixarea rezultatelor percheziţiei (în unele cazuri şi ale ridicării de obiecte şi
înscrisuri) cu ajutorul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice (fotografierea, înregistrarea
videomagnetică, filmarea etc.) precum şi întocmirea desenului-schiţă al locului în care se
efectuează. Un procedeu valoros şi binevenit pentru cercetarea actelor de corupţie este repetarea
percheziţiilor, efectuarea percheziţiilor simultane (atunci când se execută concomitent în mai
multe locuri).
6. ASCULTAREA FĂPTUITORULUI (BĂNUITULUI, ÎNVINUITULUI)

Sub raport tactic-criminalistic acest act procedural (cadrul juridic art.62,63,132-134

C.pr.pen.) se prezintă pe atât de important cât şi de dificil, întrucât toţi participanţii la infracţiune
(mituitorul, mituitul şi uneori intermediarul) sunt cointeresaţi în ascunderea faptului infracţiunii.
Chiar şi atunci când mituitul recunoaşte, că într-adevăr a primit anumite valori, declară că
acestea constituie nu altceva decât restituirea unei datorii ori oferirea unui împrumut. Alteori,
132
M. P. Hiloboc, în lucrarea colectivă Criminalistica, Ed. „Iuristi”, Moscova, 1997, p. 648.

69
persoana coruptă afirmă, că obiectul mitei a fost găsit de ea întâmplător sau precum că a fost uitat
de careva dintre vizitatori. Mituitorii deseori arată că au fost constrânşi să dea mită, intermediarii
– că au fost duşi în eroare. Bineînţeles, făptuitorii sunt totdeauna persoanele cele mai interesate în
cauză precum, şi în ascunderea adevărului, dar şi cele cu mai multe cunoştinţe despre
infracţiunile săvârşite. De aceea la cercetarea infracţiunilor de corupţie, unde, de obicei, se pot
administra puţine probe, declaraţiile sincere măcar ale unuia din ei sunt foarte utile la stabilirea
adevărului. Toate aceste împrejurări impun investigatorul la o organizare riguroasă a acestei
activităţi, aplicarea de reguli tactice specifice, să folosească în complex cunoştinţele teoretice şi
practice de tactică criminalistică, începând din momentul ascultării şi terminând cu fixarea
rezultatelor acesteia133.
Studierea în ansamblu a materialelor dispuse, ca, de altfel, întreaga pregătire a ascultării,
se efectuează cu maximă urgenţă şi operativitate, regulă tactică dominantă în încercarea şi
soluţionarea cauzelor penale134.
În cadrul pregătirii către eventuala ascultare a bănuitului (învinuitului) investigatorul i-a
cunoştinţă de personalitatea lui, de inteligenţa, gradul de pregătire intelectuală, starea psihofizică,
experienţa de viaţă, urmărind relevarea acelor trăsături de caracter, care vor face posibilă
aplicarea cunoscutelor procedee tactice în dependenţă de slăbiciunile, viciile pe care le posedă,
sau viceverse - de laturile puternice ale caracterului făptuitorului. Trebuie de avut în vedere
antecedentele penale (în deosebi experienţa infracţională în domeniul de care ne ocupăm),
raporturile cu ceilalţi participanţi la infracţiune. De regulă bănuitul (învinuitul) este ascultat
ultimul dintre cei implicaţi, dacă particularităţile faptei nu impun o altă ordine penale135.
Ascultarea lui se face astfel, ca în declaraţiile sale, să cuprindă întregul proces al săvârşirii
infracţiunii, obiectul său material şi scopul urmărit, persoanele care l-au ajutat sau cunosc date în
legătură cu conduita sa anterioară ş.a. Astfel, i se cere să arate când şi unde a făcut cunoştinţă cu
persoana pe care a încercat s-o atragă la săvârşirea infracţiunii, ce servicii şi-au făcut înainte,
suma de bani ori natura lucrurilor ce formează obiectul mituirii, când şi unde au fost primite sau
urma să fie predate persoanei mituite etc.
Ascultarea făptuitorilor în cazul infracţiunilor de corupţie se desfăşoară fie concomitent,
însă separat unul de altul, când la urmărire iau parte mai mulţi investigatori, informându-se
reciproc privind datele obţinute, fie succesiv, în care situaţii se iau măsuri pentru evitarea
întâlnirii infractorilor între ei. Atât în procesul ascultării concomitente, cât şi al celei succesive,
este necesar să se ţină seama de motivele săvârşirii infracţiunii, de atitudinea pe care o au

133
Constantin Aioniţoaie, T. Butoi „Tratat de tactică criminalistică”, Ministerul de Interne, Academia de Poliţie,
Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 90.
134
Em. Stancu, op.cit., p.131.
135
Ion Mircea, op.cit., p.422.

70
făptuitorii faţa de faptele comise, precum şi de întreaga personalitate a mituitului şi mituitorului.
Aceste însuşiri personale pot fi exploatate cu ocazia întrebărilor ce se pun celor bănuiţi
(învinuiţi), cerându-le explicaţii detaliate asupra acelor raporturi ori secvenţe din procesul
comiterii infracţiunilor, pe care acestea încearcă să le evite sau să le prezinte într-un mozaic de
fenomene de aşa manieră încât să-şi piardă adevărata lor semnificaţie în tot ansamblul activităţii
desfăşurate. Când în toate încercările pentru determinarea bănuiţilor (învinuiţilor) de a fi sinceri,
ultimii îşi menţin declaraţiile false investigatorul poate să le prezinte o parte din probele deţinute,
ca fiind puşi în faţa acestor dovezi, să recunoască săvârşirea infracţiunii. Bineînţeles, tactica
prezentării acestor date trebuie bine gândită şi chibzuită dinainte. Când în cazul cercetat sunt
acumulate suficiente probe, este raţional ca prezentarea să se facă nu prin desprinderea spontană a
unora din ele, dar printr-o sistemă probatore logică, constituită din elemente interdependente, clar
determinând consecutivitatea prezentării lor.
Spre exemplu, deseori poate aduce succes o aşa consecutivitate: dintâi se prezintă anumite
părţi din relatările recunoscătoare ale reclamantului (mituitorului), altor martori, apoi declaraţiile
sincere ale intermediarului (dacă el este), bunurile materiale descoperite cu ocazia percheziţiilor
efectuate la domiciliu ori la locul de muncă şi în fine – extrasul din contul bancar al celui bănuit,
învinuit (apropiatului lui), alte date, care confirmă încasarea valorilor (obiectului mitei). La
prezenţa unor lacune în sistemul probatoriu, la început este raţional de a concentra atenţia la
clarificarea unor detalii secundare, dar importante pentru închegarea tabloului infracţiunii,
folosind cu iscusinţă informaţiile deţinute (de exemplu, rezultatele măsurilor operative de
investigaţii etc.) în privinţa bănuitului (învinuitului): evenimente din trecutul lui; legăturile cu alte
persoane şi conţinutul raporturilor cu ele; pasiunile lui etc. Acest procedeu poate produce impresii
celui interogat că organul judiciar posedă date curente despre toate activităţile sale. Ascultând
astfel de făptuitori este raţională detalizarea maximă a răspunsurilor lor pe toate împrejurările
infracţiunii, fapt care va împiedica eventualele încercări ale bănuitului (învinuitului) de a-şi
schimba depoziţiile recunoscătoare făcute anterior.
Tot în scopul determinării infractorilor să declare sincer este potrivită efectuarea
confruntării lor cu alte persoane, care au făcut declaraţii în legătură cu faptele săvârşite.
Importanţa care se acordă, mai ales în practică, declaraţiilor bănuitului ori ale învinuitului, pentru
conturarea faptelor şi împrejurărilor unei cauze penale, fac necesară şi îndeosebi în cazurile
investigării infracţiunilor de corupţie, înregistrarea depoziţiilor lor pe bandă magnetică sau
videomagnetică (cadrul juridic art.115/1 C.pr.pen.). Avantajele prezentate de aceste împrejurări şi
reflectate în literatura de specialitate, sânt evidente şi numeroase:
 Posibilitatea organului judiciar să sesizeze toate nuanţele din declaraţiile făcute, toate reacţiile
persoanei ascultate;

71
 Studierea modului de manifestare a bănuitului sau învinuitului, stărilor sale psihice;
 Asigurarea fidelităţii declaraţiilor, evitarea unor eventuale învinuiri din partea celor interogaţi
că le-au făcut în urma unor violenţe, ameninţări, promisiuni etc.;
 Preîntâmpinarea unor ulterioare schimbări modificări ale depoziţiilor făcute anterior pentru a
denatura cazul, evită răspunderea ş.a.

7. UTILIZAREA EXPERTIZELOR CA MIJLOC DE PROBĂ

ÎN DAREA ŞI LUAREA DE MITĂ

De multe ori, la cercetarea infracţiunilor de corupţie, se iveşte necesitatea ordonării unor

expertize (cadrul juridic art.165 C.pr.pen.) pentru a descoperi anumite marcări, pe obiecte ori pe
bani daţi ca mită, falsul în acte, urmele digitale pe documente, bancnote sau pe suprafeţele
lucioase ale bunurilor ce au format obiectul mitei. Cel mai frecvent în cadrul cercetării

72
infracţiunilor în cauză se efectuează expertize criminalistice şi chimice. Expertizele criminalistice
în cadrul cercetărilor se dispun atunci când apare necesitatea examinării urmelor palmare sau
digitale, falsurilor în înscrisuri, scrisului de mână, refacerii şi reconstruirii unor documente ş.a.
Deseori pe obiectul mitei, pe înveliş ori ambalaj pot fi descoperite urme digitale sau
palmare. Examinarea lor de către expert oferă posibilităţi de a dovedi participarea unei sau altei
persoane la cazul investigat. În acest context trebuie să ţinem cont de faptul, că urmele de
aminoacizi şi săruri ale palmelor, degetelor (transpuse) pe ambalajul mitei, pe acte şi alte
înscrisuri sânt predispuse unor schimbări ca relativ (rapide) datorită absorbţiei lor de structură
fibroasă a hârtiei sau sub influenţa altor factori externi. Planificând acţiunile de anchetă, privind
ridicarea obiectelor şi înscrisurilor cu urmele susmenţionate, este necesară previziunea prealabilă
a metodei de relevare a acestor urme. Dacă există temeiuri, de a presupune, că urmele palmare ori
digitale au fost lăsate pe suprafeţe de hârtie, metal, sticlă, mobilier etc., atunci, pentru relevarea
lor poate fi suficientă obişnuita prăfuire cu aşa substanţe ca: ceruza, negrul de fum, roşul Sudan
III, argentoratu, oxidul de cupru, praful de xerox etc.
Relevarea urmelor papilare pe suprafeţe multicolore se realizează cu substanţe
fluoriscente, de tipul pudrei galbene fluoriscente. Dar dacă ne aşteptăm ca astfel de urme să fie
descoperite pe suprafeţe spongiozibile, poroase, higroscopic active ne orientăm la aplicarea
metodelor chimice de relevare a lor: „aburirea” cu vapori de iod; cu reactivi de genul nitratului de
argint, nihidrină ş.a. (natura metodei fiind distructivă impune investigatorul să ţină cont de
valoarea obiectului supus examinării). Dat fiind faptul, că în multe cazuri de investigare ale
infracţiunilor de corupţie, relevarea şi fixarea amprentelor papilare comportă dificultăţi, urmează
de a antrena în acest scop specialişti-criminalişti. Pe obiectul mitei, în agende, pe calendare pot fi
descoperite înscrisuri care pot avea legătură directă cu cazul cercetat. Expertiza lor oferă
posibilităţi de identificare a autorului şi deseori contribuie la stabilirea actului de mituire,
numărului de episoade, rolului participanţilor, valorile dobândite în mod ilicit etc. Nu sânt rare şi
cazurile când la stabilirea adevărului contribuie examinarea tehnico-criminalistică a înscrisurilor.
Asemenea examinări se efectuează, de regulă, în cazurile când sunt distruse unele foi
dintr-un manuscris şi pe următoarele pagini s-au produs imprimări. De aceea, având în vedere
eficacitatea acestor cercetări, investigatorul, la ridicarea diferitor agende, carnete de notiţe, caiete
de lucru în cadrul percheziţiei corporale trebuie să manifeste o prudenţă şi atenţie deosebită,
studiindu-le preventiv. O importanţă deosebită au expertizele fizicochimice ale obiectelor
materiale de probă. În procesul acţiunilor de dare şi luare de mită de pe obiectul mitei, învelişul,
ambalajul ei pe corpul, hainele mituitorului, mituitului (intermediarului) e posibilă transpunerea
unor microparticule sau substanţe. Examinările fizico-chimice în aşa situaţii se efectuează cu
scopul de a stabili provenienţa, caracterul lor, mecanismul de formare, etc. Ele pot fi rezultative
doar în cazul respectării stricte a recomandaţiilor ştiinţei criminalistice privitor la relevarea,

73
fixarea şi ridicarea urmelor şi, bineînţeles, formulând corect întrebările la care se cere răspunsul
expertului136. În cazurile când la organul de urmărire parvine o sesizare despre extorcarea de mită
apar posibilităţi de a cerceta obiectele şi valorile care urmează a fi oferite în calitate de mită. Dacă
obiectul mitei este ambalat, atunci se examinează şi ambalajul.
În procesul cercetării acestora de pe suprafaţa lor trebuie ridicate modele de
microparticule, de substanţe. (Când această operaţie este greu de realizat se ridică însăşi obiectele
în cauză, se ambalează în pungi de plastic şi se sigilează, ca ulterior, în condiţii de laborator să fie
examinate şi ridicate anumite micromenţiuni). În continuare, după reţinerea, arestarea celui
corupt şi efectuarea percheziţiilor corporale, domiciliare, la locul de muncă se cer descoperite şi
ridicate obiectele transmise ca mită, ambalajul lor. Fiind la fel examinate (cercetate), de pe
suprafeţele lor, respectiv, se ridică modele de comparaţie, care în acelaşi mod se împachetează şi
se sigilează. În caz de necesitate, într-un pachet de plastic se ambalează însăşi obiectul, fapt
despre care se consemnează în procesul-verbal cu indicaţiile respective în planul-schiţă.
În aşa mod se asigură condiţii pentru efectuarea expertizei fizico chimice în sarcina căruia
se pune lămurirea următoarelor întrebări:
1) Se conţin oare pe suprafaţa obiectului ridicat sau a ambalajului marcaje de substanţe
fluorescente ori de altă natură?
2) Dacă ele există, atunci care sânt caracteristicile fizicochimice a lor?
3) Coincid oare microobiectele (substanţele) de pe suprafaţa obiectului ridicat şi microparticulele
(substanţele) prezentate la expertiză în calitate de modele?
Trebuie să menţionăm, că la aprecierea şi valorificarea rezultatelor expertizei este necesar
de a lua în consideraţie şi posibilitatea apariţiei unor asemenea microparticule ori substanţe pe
corpul sau hainele învinuitului (inculpatului) în legătură cu activitatea sa profesională, precum şi
în alte împrejurări nelegate de cazul cercetat.

7.1. Categorii de expertize ce se pot dispune

7.1.1. Expertiza urmelor de mâini; expertizarea urmelor papilare.

Prin urme ale mâinilor, în sens criminalistic, se înţeleg acele modificări aduse elementelor
componente ale locului faptei ca rezultat al contactului mâinilor făptuitorului cu acestea în
procesul săvârşirii infracţiunii. Ele reproduc conturul şi relieful fie al palmei fie al dosului

136
Camil Suciu, Criminalistica; Ed.. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 p.571. Dumitru Sandu „Unele aspecte
privind interpretarea concluziei raportului de expertiză” în Culegerea de referate „20 de ani de expertiză
criminalistică”, Bucureşti 1979, p.54; care recomandă ca întrebările să fie formulate, în măsura posibilităţilor, după o
prealabilă consultaţie a expertului sau a unui specialist, i-ar în situaţia în care expertiza a fost dispusă, expertul să
solicite lămuriri suplimentare organului judiciar.

74
acesteia. În aceste urme se pot reproduce concomitent atât conturul degetelor şi al palmei cât şi
relieful crestelor papilare.
Cercetările întreprinse asupra caracteristicilor desenelor papilare şi ale utilităţii lor în
identificarea persoanelor, au pus bazele unei ramuri importante a ştiinţei criminalistice:
dactiloscopia. Aceasta este ramura Criminalisticii care se ocupă cu examinarea şi clasificarea
desenelor papilare, în vederea identificării persoanei, aşa cum se poate observa în fig. 4, 5 şi 6137.

Fig. 4 - examinarea şi clasificarea desenelor papilare

Fig. 5 - desene papilare

137
http://www.politiaromana.ro/Criminalistic/laborator_de_dactiloscopie.htm

75
 Fig. 6 - desen papilar

Necesitatea de a adopta o metodă mai bună pentru înregistrarea infractorilor, ca alternativă

la impreciziile şi inconstanţele metodei antropometrice, a generat abordarea şi dezvoltarea
dactiloscopiei în primele decenii ale secolului XX.

76
 Dactiloscopia, ca sistem de înregistrare şi de identificare a persoanelor, are o dublă valenţă
prin aceea că, pe de o parte, pot fi înregistrate penal persoanele care fac obiectul acestei evidenţe,
iar pe de altă parte, prin analiza comparativă efectuată între urmele papilare ridicate cu ocazia
investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei şi impresiunile papilare cuprinse în evidenţele
dactiloscopice pot fi identificaţi autorii faptelor penale.
Impunerea desenului papilar printre cele mai valoroase şi importante elemente de
identificare a persoanei se datorează unor proprietăţi:
- unicitatea desenului papilar;
- numărul şi varietatea formelor şi detaliilor caracteristice, practic, fac imposibilă întâlnirea a
două amprente identice;
- fixitatea desenului papilar - constă în menţinerea formei şi detaliilor caracteristice ale desenului
papilar de la formarea sa, în luna a şasea de viaţă intrauterină, până la moartea persoanei
inalterabilitatea; în mod normal, un desen papilar nu poate fi modificat sau înlăturat, numai rănile
adânci precum şi boli ca lepra, pot duce la alterarea desenului papilar.
Desenul papilar este foarte variat şi se poate clasifica pe categorii, grupe sau tipuri, după
mai multe criterii:
- după regiunea anatomică a corpului pe care o ocupă: zonele falangetei, falanginei şi falangei –
regiunea digitală cu regiunea palmară (cu zonele palmară, tenară şi hipotenară). Crestele papilare
care alcătuiesc structura desenului falangetei formează, de regulă, trei zone: bazală, centrală şi
marginală.
- după forma desenului din zona centrală şi de poziţia şi numărul deltelor (deltă=locul de întâlnire
a celor trei zone):
 desene adeltice (sau de tip arc) lipsite de zona centrală,
 desene monodeltice (de tip laţ) care pot fi dextrodeltice sau sinistrodeltice,
 desene bideltice (de tip cerc),
 desene polideltice (de tip combinat),
 desene excepţionale (sau amorfe), cele întâlnite în ţara noastră purtând denumirea de desene
danteliforme.
Urmele papilare se formează prin contactul direct al mâinii cu o suprafaţă sau cu un
obiect, în funcţie de modul de formare, distingându-se mai multe categorii:
urmele vizibile - sunt lăsate de mâini murdărite (cu vopsea, noroi etc); ele nu reţin în condiţii
perfecte caracteristicile desenului papilar;
urmele invizibile - sunt lăsate de mâini prin depunerea sudorii şi a grăsimii umane de pe piele pe
suprafeţe sau obiecte urmele de adâncime; sunt lăsate de mâini prin imprimarea profilului
crestelor papilare în diverse materii: sol argilos, zăpadă moale etc.

77
 De asemenea, în funcţie de modul de imprimare, urmele papilare pot fi statice sau
dinamice. În ce locuri se pot găsi urme papilare în cazul acestor infracţiuni: pe obiectele pe care
făptuitorul le-a adus şi le-a lăsat, intenţionat sau din neglijenţă, la locul comiterii infracţiunii:
pachete de ţigări cu celofan, cuţite, recipiente din plastic sau sticle în care s-a adus apă sau
băuturi alcoolice, conserve, hârtie de ambalaj lucioasă, baterii de lanternă sau chiar lanterne etc.
Faţă de obiectele aflate în încăperi, cele aflate în aer liber păstrează urmele papilare un
timp mai scurt, dar ajungând sub o oarecare protecţie (sub scoarţă de copaci, frunze etc.) pot
păstra urmele de la 2-3 săptămâni până la câteva luni.

7.1.2. Urma papilară (digitală)

După activităţile de relevare, ridicare şi interpretare la faţa locului a urmelor papilare,

urmează etapa finală a activităţii de clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de mâini,
respectiv expertiza dactiloscopică. În prezent posibilităţile ştiinţifice oferite de expertiza
dactiloscopică sunt multiple. Ele sunt şi în funcţie de faptul dacă expertului i se prezintă numai
urma sau şi modelele de comparat.
Când se prezintă numai urma ridicată de la faţa locului, expertul are posibilitatea să
stabilească:
- de la ce mână provine regiunea mâinii sau a degetului care a format-o;
- din ce tip sau varietate de desen papilar face parte;
- în ce mod s-a format natura substanţei de pe crestele papilare;
- vechimea urmei, dacă aceasta conţine suficiente elemente de identificare;
Când se prezintă urma şi modelul de comparaţie:
- dacă urma ridicată de la faţa locului şi amprenta prezentată sunt create de aceeaşi persoană. În
funcţie de aceste posibilităţi se adresează şi întrebările expertului.
Pentru stabilirea identităţii este necesar ca examenul comparativ să scoată în evidenţă un
număr minim de detalii sau puncte caracteristice, capabil să conducă la o concluzie certă de
identificare. Relieful papilar reprezintă formaţiuni coniforme din stratul dermic uman aliniate sub
formă de creste despărţite de şanţuri. Corespunzător, pe dermă există creste papilare. Crestele
papilare sunt străbătute de pori.
Varietatea reliefului papilar este atât de mare încât practic nu există doi indivizi cu acelaşi
relief. Utilizarea reliefului papilar la identificarea persoanelor este o chestiune destul de veche138:
- 1866 M. Malpighi prime studii ale crustelor papilare şi porilor sudoripari;
- 1877 W. Hershell funcţionar britanic în India vorbeşte despre posibilitatea identificării după

138
C Ţurai, Elemente de poliţie tehnică, Bucureşti, 1937, pag. 171 şi următoarele.

78
relieful papliar;
- 1880 H. Faulds în cursurile de medicină la Tokyo face menţiuni despre caracterul unic şi
longeviv al reliefului papilar.
Prin urmele mâinilor, din punct de vedere criminalistic, se înţeleg acele modificări aduse
elementelor componente ale locului faptei, ca rezultat al contactului mâinilor făptuitorului,
victimei, cu acestea, în procesul săvârşirii infracţiunii. Urmele de mâini – ca regulă, cel mai
frecvent întâlnite în câmpul infracţiunii, fiind greu de evitat atingerea obiectelor cu mâna în
timpul săvârşirii infracţiunii – au o valoare deosebită în procesul de identificare a persoanei prin
caracteristicile specifice, structurale, ale desenelor papilare.
Desenul papilar este unul din cele mai imprortante elemente de identificare a persoanelor,
datorită propietăţilor acestora.
Astfel:
- Desenele papilare sunt unice – deosebindu-se între ele prin formă şi detalii caracteristice al
căror număr şi varietate fac, practic, imposibilă descoperirea a două urme care desene papilare
identice;
- Desenele papilare sunt caracterizate de fixitate – forma şi detaliile caracteristice desenului
papilar se menţin de la formarea sa în timpul vieţii intrauterine, până la moarte. Creşterea în
dimensiuni a desenului papilar, pe măsura dezvoltării corpului, nu este de natură a influenţa
numărul acestora, ca exemplu, variind între două, la I.R. Constantin şi M. Rădulescu (unicitatea
şi fixitatea) şi cinci, la C.E. O'Hara (permanenţa, universalitatea, unicitatea, simplitatea
înregistrării şi simplitatea clasificării) caracteristicile crestelor papilare. De asemenea apariţia sau
dispariţia, în timpul vieţii, a unui detaliu nu este de natură a modifica fondul demersului
criminalistic, nu determină o diferenţă calitativă între desenele papilare ale aceleiaşi persoane 139.
- Desenele papilare sunt inalterabile – o proprietate esenţială, determinată de faptul că, în mod
normal, un desen papilar nu poate fi modificat sau înlăturat. Desenele papilare pot fi distruse în
condiţiile unor boli deosebite sau ca urmare a unor intervenţii care să afecteze stratul dermic
profund, însă, existenţa unei cicatrici constituie un element de identificare deosebit de preţios.
Aceste desene au o construcţie foarte variată şi complexă, amprentele mâinii putând fi
repartizate pe mai multe zone, în funcţie de părţile anatomice ale mâinii, după cum urmează140:
---regiunea digitală – cuprinde la fiecare deget falanga, falangina, falangeta;
---regiunea digito-palmară – se află în partea superioară a palmei imediat sub baza degetelor;

139
Pentru detalii a se vedea E. Stancu care în argumentare îl citează şi pe John I. Thornton – Tratat de Criminalistică,
op. cit. pag. 101.
140
În acelaşi sens a se vedea E. Stancu, op. cit. pag. 102; M. Ruiu, Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, Edit.
Little Star, Bucureşti, 2003, pag. 97.

79
---regiunea tenară – situată între baza degetului mare şi centrul palmei;
---regiunea hipotenară – aflată aproape de încheietura mâinii141.
Urma papilară, indiferent că este a degetelor, a palmei sau a întregii mâini, se formează
prin contactul direct al mâinii cu o suprafaţă sau un obiect oarecare, fiind produsă prin depunerea
de stropi microscopici de sudoare142, depunerea de alte substanţe aflate pe mână, prin detaşarea de
substanţă aflată pe suprafeţele sau obiectele cu care mâna ia contact ori prin formarea unui mulaj
în materiile ce au o plasticitate deosebită.
În raport cu modul de formare şi unele particularităţi ale lor urmele de mâini pot fi
clasificate astfel:
- Urme de mâini statice şi urme de mâini dinamice. Cele mai valoroase urme pentru identificarea
persoanei sunt urmele statice, întrucât acestea păstrează şi redau cu claritate detaliile
caracteristice ale desenului papilar. Urmele dinamice se prezintă sub formă de ştersături sau
mânjituri păstrând foarte puţine detalii care să poată folosi la identificare.
- Urme de mâini de suprafaţă şi urme de mâini de adâncime. Aceste urme depind, în formare, de
plasticitatea suprafeţei sau obiectului cu care mâna intră în contact. Urmele de adâncime se
întâlnesc rar, în practică întâlnindu-se urme formate în chit moale, ceară, plastilină sau vopsea
neuscată. Urmele de suprafaţă, la rândul lor se pot forma prin stratificare – constituie regula, de
pe mână depunându-se diferite substanţe: sudoare, sânge, vopsea, diferite grăsimi, etc. – sau
destratificare – pe mână rămânând diferite substanţe aflate pe suprafaţa de contact: praf, vopsea,
grăsimi, substanţe folosite la marcările criminalistice, etc.
- Urme de mâini vizibile şi urme de mâini latente. Urmele de mâini vizibile presupun un transfer
important de substanţă – din punct de vedere cantitativ – între mână şi obiectul sau suprafaţa de
contact. Conţin puţine elemente exploatabile datorită îmbâcsirii, uneori substanţa implicată
putând forma ea însăşi o urmă ce conţine conturul şanţurilor şi nu conturul crestelor papilare,
tehnicianul criminalist având de a face, în această situaţie cu negativul amprentei papilare.
Urmele de mâini latente sunt, de cele mai multe ori, de bună calitate, păstrând foarte multe
elemente de identificare, fiind capabile să redea în bune condiţii detaliile caracteristice crestelor
papilare şi chiar ale porilor.
7.2. Moduri de ascultare a persoanelor, indiferent de calitatea lor procesuală,
în cazul infracţiunilor de dare şi luare de mită

În conformitate cu prevederile codului de procedură penală, ascultarea persoanelor –

indiferent de calitatea lor procesuală: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă,

141
Emilian Stancu, „Tratat de criminalistica” Editura Actami, Bucuresti, 2001, pag. 102.
142
Sudoarea este formată din apă, substanţe organice şi săruri minerale.

80
partea responsabilă civilmente, martorii şi experţii - trebuie să se desfăşoare pe parcursul
următoarelor etape:
- ascultarea cu privire la situaţia personală a persoanei ascultate;
- comunicarea drepturilor şi obligaţiilor;
- ascultarea relatării libere cu privire la activitatea ilicită cercetată;
- ascultarea prin adresarea de întrebări.
Ascultarea cu privire la situaţia personală a individului cercetat - are la bază punerea de
întrebări de exemplu, în cazul suspectului - cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul
naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, naţionalitate, starea civilă, situaţia militară,
studii, profesie sau ocupaţie, loc de muncă, domiciliul şi adresa unde locuieşte efectiv şi adresa la
care doreşte să îi fie comunicate actele de procedură, antecedente penale sau dacă împotriva sa se
desfăşoară un alt proces penal, precum şi cu privire la orice alte date pentru stabilirea situaţiei
sale personale.
Comunicarea drepturilor şi obligaţiilor - este o obligaţie procesuală, ce presupune
participarea activă şi formală a anchetatorului, persoana ascultată trebuind doar să semneze un
formular scris, în sensul că a luat cunoştinţă despre drepturile şi obligaţiile procesuale pe care le
are.
Ascultarea relatării libere cu privire la activitatea ilicită cercetată – persoana ascultată
trebuie lăsată să declare tot ceea ce doreşte în legătură cu activitatea ilicită cercetată, existând şi
posibilitatea ca aceasta să utilizeze însemnări şi notiţe proprii.
Ascultarea prin adresarea de întrebări - este o ultimă etapă, în care anchetatorul are
posibilitatea să se manifeste activ, pentru a afla cât mai multe informaţii utile pentru anchetă. De
observat, exprimarea legiuitorului: ,,După ce suspectul sau inculpatul şi-a finalizat relatarea
liberă, i se pot pune întrebări.” Se înţelege că organul judiciar are un drept de dispoziţie cu privire
la a pune sau a nu pune întrebări, cu privire la a se mulţumi cu cele expuse de către persoana
ascultată în cadrul ascultării libere ori a nu se mulţumi cu acestea.

Partea formală a ascultării

Ascultarea persoanelor presupune două componente, ambele la fel de importante:

1 . afirmarea poziţiei persoanei ascultate cu privire la faptă şi la desfăşurarea anchetei;

81
2. efortul anchetatorului de a afla cât mai multe elemente utile, pe care să le folosească la
dezvoltarea anchetei.
Totul este condiţionat de reuşita unui demers judiciar - ANCHETA - desfăşurată pentru a
proba activitatea ilicită, rezultatele acesteia, identitatea persoanelor implicate şi legătura de
cauzalitate dintre toate acestea. Anchetatorul trebuie să obţină, din desfăşurarea fiecărei activităţi,
cât mai multe elemente, pe care să le folosească la administrarea probatoriului.
În doctrina internaţională au fost consacraţi termenii de interviu şi interogatoriu, termeni
ce tind a defini un fel de etape informale ale ascultării persoanelor, utile, în primul rând,
profesioniştilor.
Un interviu presupune o ascultare activă, în care persoana ce este ascultată îşi expune
poziţia faţă de activitatea ilicită cercetată, anchetatorul putând pune întrebări fără conţinut
acuzator. Pentru anchetator, interviul are un scop complex, fundamentat pe trei componente:
- obţinerea de informaţii cu privire la poziţia persoanei ascultate, în legătură cu activitatea ilicită
şi cu ancheta în desfăşurare;
- obţinerea de informaţii cu privire la împrejurările desfăşurării activităţii ilicite cercetate şi cu
privire la identitatea şi situaţia persoanelor implicate;
- evaluarea credibilităţii persoanei ascultate.
Foarte important este ca anchetatorul să aibă pregătite atât întrebări care să vizeze aspecte
în legătură cu activitatea ilicită, cât şi întrebări concepute special pentru a se obţine răspunsuri,
care să evidenţieze comportamentul persoanei ascultate în diferite situaţii. Astfel, se pot pune
întrebări precum:
- Vă mai aduceti aminte când aţi ajuns noaptea trecută acasă?
- O cunoaşteţi pe M.P.?
Se apreciază ca benefică folosirea de către anchetator a unor date biografice, activităţi
anterioare implicării persoanei ascultate în pregătirea, desfăşurarea şi materializarea rezultatelor
activităţii ilicite, preocupări marcante în viaţa socială, care au menirea deconectării acesteia şi
atenţionarea în legătură cu faptul că persoana sa este bine cunoscută. Asemenea aspecte pot avea
un rol dezarmant asupra celui sau celei ascultate creând convingerea că anchetatorul dispune de
suficiente date, pentru a rezolva cazul, eventual pentru a-i demonstra vinovăţia, dacă cunoaşte şi
aspectele, care nu au legătură cu fapta în care este cercetat. De asemenea,inteligenţa de contact a
anchetatorului trebuie să-i permită acestuia să dezvolte un dialog cu persoana ascultată, astfel
încât aceasta să se poată deconecta de la tensiunea emoţională specifică situaţiei.
Este important ca anchetatorul să aibă un ton şi o conduită neincriminatorie – este
cunoscut că cele mai multe dintre persoanele pe care le ascultăm, ca un stereotip, sunt convinse
că este foarte posibil ca anchetatorii, chiar dacă nu sunt toţi foarte răi, ar putea avea ceva cu ei pe

82
parcursul interviului, chiar şi atunci când acesta realizează că cel pe care îl ascultă minte în
momentul în care i se adresează întrebări de genul celor expuse mai sus. În aceste condiţii, dacă
anchetatorul va adresa acuzaţii,în mod evident,cel ascultat va deveni precaut şi ezitant in a mai
oferi informaţii.De regulă, o persoană va oferi mai multe irrformaţii folositoare atunci când nu se
simte ameninţată sau intimidată. Anchetatorul ar trebui să le permită şi uneori chiar să-i
încurajeze pe cei care sunt ascultaţi să mintă pe parcursul unui interviu.
Pe parcursul unui interviu anchetatorul ar trebui să vorbească puţin - cel mult 20 % din
timp - iar persoana intervievată cât mai mult - cel puţin 80 % din timp. Pentru a realiza acest
lucru, anchetatorul trebuie să fie succint şi să determine persoana ascultată să ofere răspunsuri
sub forma unor povestiri. lnterogatoriul se caracterizează, pe lângă asaltul intrebărilor puse de
către anchetator, prin ,,efortul” de a obţine adevărul de la o persoană suspectată că a minţit pe
parcursul interviului. Aşadar, interogatoriul reprezintă o modalitate de a convinge un subiect să
spună adevărul. În unele cazuri, şi o persoană nevinovată poate fi interogată. Interogatoriul ar
trebui să conţină un monolog al anchetatorului în care acesta să folosească afirmaţii ce l-ar putea
determina pe cel ascultat să spună adevărul. Adesea, monologul aduce în discuţie circumstanţele
care au dus la săvârşirea infracţiunii de către subiect. Mai mult decât atât, argumentele logice şi
raţionale (bazate pe dovezi) pot fi folosite pentru a-l convinge pe cel ascultat să spună adevărul.
Din punct de vedere psihologic, este mai uşor pentru o persoană să spună adevărul altei persoane
care pare să înţeleagă motivele pentru care s-a comis infracţiunea. Nu este potrivit ca anchetatorul
să-i amintească persoanei ascultate cât de gravă este fapta cercetată, ori să aducă în discuţie o
posibilă pedeapsă - acestea nu ar face decât să sporească efortul subiectului de a evita
consecinţele printr-o negare continuă.Dacă afirmaţiile persuasive ale anchetatorului au efectul
dorit, atunci persoana ascultată, dacă este vinovată, va da semne că se gândeşte să spună
adevărul.
Pe de altă parte, dacă anchetatorul nu face o distincţie clară între interviu şi interogatoriu,
se vor obţine mai puţine informaţii atunci când sunt adresate întrebări pe parcursul interacţiunii
care seamănă cu un ,,interviu” şi, totodată, impactul persuasiv al ,,interogatoriului” va fi
diminuat. Dacă persoana ce este ascultată este vinovată, ar putea să nu fie convinsă niciodată să
vorbească deschis despre infracţiunea pe care a comis-o (prima mărturisire). Într-o asemenea
situaţie, acceptarea implicării într-o activitate ilicită va trebui obţinută bucată cu bucată cu
ajutorul puterii de convingere.
Totul va căpăta noi valenţe odată cu acordarea locului cuvenit observării
comportamentului non-verbal, provocării de reacţii în legătură cu activitatea ilicită cercetată,
observarea şi interpretarea contrazicerilor de pe parcursul ascultării, lămurirea caracteristicilor

83
fiecărui interval din ,,timpul critic”, dezvoltarea şi diversificarea procedeelor tactice pe care le
poate avea la dispoziţie un anchetator.
Pe parcursul unei ascultări, ca principiu, un anchetator încearcă să convingă persoana
ascultată să spună adevărul pentru a putea să construiască o probaţiune solidă în dosarul pe care îl
instrumentează. Cele mai multe dintre ascultări se desfăşoară în situaţii în care la dosar sunt
puţine probe pe baza cărora să se poată acuza una sau mai multe persoane implicate în activitatea
ilicită.
În practica anchetatorilor din diferite ţări se folosesc de la minciuni simple, cum că un
complice deja a recunoscut şi că ancheta se va încheia în curând, până la scenarii ce cuprind
fabricarea de probe mincinoase, totul pentru a pune presiune şi a determina persoana să declare
tot ce ştie. Există şi pericole iminente ale folosirii minciunilor sau altor trucuri în anchetă. Este
foarte poslbil ca minciuna să nu fie bine fundamentată, ca persoana ascultată ,,să se prindă” şi
credibilitatea anchetatorului să se apropie de ,,0”. Cu o asemenea perspectivă, orice anchetator ar
trebui să accepte să folosească probe fictive în cadrul unei ascultări doar în ultimă instanţă, atunci
când nu scapă, nu reuşeşte să depăşească dezminţirile persistente ale persoanei ascultate, ori
pentru a forţa o persoană care, în timpul ascultării, a ajuns să bată în retragere, dar nu a cedat.
Bineînţeles că, dacă probele fictive sunt prezentate prea devreme, totul se poate prăbuşi, putându-
se ajunge la retractarea a tot ceea ce deja a fost declarat.
Esenţial este ca anchetatorul să nu facă vorbire punctual despre o anumită probă – o urmă
descoperită la cercetarea la faţa locului, un martor ocular identificat, după terminarea cercetării la
faţa locului, un anumit mijloc material de probă etc. Ca şi posibilitate, este bine ca anchetatorul să
vorbească despre unele probe, anticipând viitorul: ,,colegii mei tocmai ce ascultă o persoană care
afirmă că a văzut la faţa locului tot ceea ce s-a întâmplat”, ,,s-a dispus efectuarea unei percheziţii
la domiciliul dvs., iar colegii tocmai ce au plecat”, ,,m-a sunat colegul meu de la expertizele
criminalistice şi mi-a spus că este gata să-mi trimită nişte rezultate parţiale, am înţeles că există
deja o identificare certă şi se mai lucrează la alte două; o să-mi trimită rezultatele pe fax cam în
20 de minute”.
Concluzionând, anchetatorii nu pot fi opriţi să folosească anumite trucuri pe timpul
desfăşurării ascultărilor, important fiind ca aceste trucuri să nu fie deconspirate, iar pentru
aceasta, referirile la probe ca rezultate aşteptate ale desfăşurării fireşti a anchetei pot fi o soluţie
care să nu presupună asumarea unor riscuri care să nu poată fi controlate.

7.3. Verificarea raportului de expertiză

84
 Încă de la început trebuie arătat, conform principiului general de apreciere a probelor în
dreptul penal românesc, faptul că aceste concluzii ale raportului de expertiză sau constatare
tehnico-ştiinţifică, fie că aparţin unui specialist sau expert, fie că exprimă consensul mai multora,
nu sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală sau pentru instanţa de judecată. Aceste
organe verifică concluziile raportului respectiv în funcţie de ansamblul probelor administrate în
cauză.
Deci, raportul de expertiză nu are valoare şi o forţă probantă dinainte stabilită şi mai mare
decât a altor mijloace de probă.
De regulă, verificarea raportului de constatare şi a celui de expertiză se face sub dublu
aspect: din punct de vedere al respectării regulilor procedurale şi din punct de vedere al
conţinutului raportului. Cu alte cuvinte, verificarea raportului cuprinde două etape:
- verificarea formală,
- verificarea de fond sau substanţială .

Verificarea formală reprezintă un ansamblu de activităţi prin care organul judiciar

verifică următoarele aspecte:
- dacă au fost respectate condiţiile legale de numire a expertului/specialistului şi dacă există
eventuale motive de recuzare a acestuia, invocate de părţi;
- dacă au fost formulate răspunsuri clare şi complete la toate întrebările;
- dacă au fost respectate condiţiile de citare a părţilor şi dacă s-au dat lămuririle necesare atât
expertului cât şi părţilor;
- dacă raportul a fost datat şi semnat potrivit dispoziţiilor procesual-penale.
Eventualele deficienţe constatate în urma acestei etape de verificare pot produce următoarele
consecinţe:
- neacceptarea expertizei/constatării;
- restituirea raportului de expertiză pentru unele completări, datare sau semnare de către
persoanele prevăzute în dispoziţiile legale;
- dispunerea unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize (în special în situaţia în care nu
s-a răspuns la toate întrebările).

Verificarea de fond se face pentru a stabili dacă raportul corespunde exigenţelor de ordin
ştiinţific şi logic şi dacă este suficient de documentat.

Cele mai importante probleme care se vor urmări în această etapă de verificare sunt:

85
- examinarea de către expert/specialist a întregului material pus la dispoziţie de către organul
judiciar;
- folosirea celor mai adecvate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice;
- justeţea raţionamentului şi concordanţa dintre concluzii şi conţinutul raportului dacă datele
ştiinţifice pe care se sprijină concluziile oferă în domeniul cercetat elemente sigure de judecată
sau numai simple ipoteze, dacă răspunsurile la diferitele întrebări nu se contrazic, dacă toţi
experţii au aceeaşi opinie (când au fost mai mulţi).

A N E X E 143

Anexa nr. 1

Proces verbal de declaraţie

mun. Chişinău 5 iunie 1999

143
Dr. Valeriu Cuşnir, Corupţia: Reglementări de drept. Activităţi de prevenire şi combatere. (Partea I) Chişinău,
1999.

86
 Inspector superior în Serviciul Poliţiei Economice al Comisariatului de Poliţie al
municipiului Chişinău, căpitan de poliţie Melnic Vladimir în corespundere cu prevederile art.91
şi 93 C.pr.pen. al Republicii Moldova în biroul de serviciu a consemnat în prezentul proces verbal
declaraţia verbală a reclamantului Boboc Ion Gheorghe buletinul de identitate A01015533
eliberat pe 15.03.1997 de oficiul nr.01, născut la 1.01.1960 în or. Chişinău, directorul firmei
„PERES”, dislocată în or. Chişinău , str. Hânceşti 55, domiciliat or. Chişinău str. Gh. Asachi 2
tel.72-00-33.Fiind preîntâmpinat privitor la răspunderea pentru denunţarea calomnioasă potrivit
prevederilor art.195 C.pen. al Republicii Moldova (semnătura - Boboc I.) reclamantul a declarat
următoarele. Firma „PERES” al cărei director el este, a fost constituită şi înregistrată în mai 1996,
forma de organizare - societate pe acţiuni, activând în domeniul construcţiei şi reparaţiei.
Colectivul firmei este alcătuit din specialişti calificaţi, cunoscuţi în oraş, fapt care influenţează
pozitiv asupra rentabilităţii şi venitului firmei. Impozitele în buget şi fondul social firma le achită
la timp, ceea ce se confirmă şi de controalele efectuate până acum din partea inspectoratului fiscal
şi fondului social. În ziua de 20 mai anul curent la sediul firmei s-au prezentat două persoane -
controlori din Serviciul Fiscal de Stat Ceban Raisa - inspector principal şi Rusu Maria - inspector,
(necunoscute până la momentul dat) care au anunţat că vor efectua un control multilateral al
activităţii economico-financiare a firmei. Contabilul-şef al firmei, Moraru Ion, a primit indicaţii
de a pune la dispoziţia reprezentaţilor Serviciului Fiscal de Stat, documentaţia, materialele
necesare în vederea asigurării controlului respectiv, repartizându-le şi o încăpere separată. Pe
parcursul acestor zile mă interesam cum decurge controlul, la ce d-na Ceban Raisa, inspector
principal, răspundea, că sunt depistate anumite încălcări şi că despre esenţa lor vor anunţa la
sfârşit. În fine, pe 3 iunie am fost invitat împreună cu contabilul-şef al firmei Moraru Ion la
oficiul Serviciului Fiscal de Stat dislocat pe str. Eminescu 8, în biroul nr.16. Prezentându-ne la
ora numită - 10.00 n-ea întâlnit d-na Ceban Raisa şi ne-a relatat, că în urma controlului au fost
stabilite multiple contracte, facturi, conturi fictive care au condus la tăinuirea de la impozitare a
unei impunătoare sume - de 53 mii lei, fapt despre care s-a întocmit un act, ce urmează să-l
semnăm. Şi eu şi contabilul-şef am cerut să ne demonstreze, care documente sunt fictive, ce sume
s-au tăinuit, la ce d-na Ceban ne-a răspuns că nu are timp să se ocupe cu noi insistând să semnăm
actul, altfel, în caz contrar va transmite materialele la procuratură. Refuzând în semnarea actului,
am ieşit din birou să plecăm, dar ea m-a strigat pe mine din urmă, să intru iarăşi în birou.
Întorcându-mă, d-na Ceban s-a exprimat că şi eu şi contabilul putem avea neplăceri serioase, că
dânsa cunoaşte multe privitor la afacerile noastre şi că toate se pot termina cu bine dacă noi v-om
„unge” treaba cu 500 de dolari. I-am răspuns că nu am pentru ce plăti aşa sumă, căci nu am
săvârşit nici o infracţiune, la ce dânsa mi-a răspuns, că atunci suma constatată de 53 mii de lei v-a

87
fi virată în buget, conducerea va fi sancţionată administrativ şi materialele transmise în
procuratură.
A doua zi, pe 4 iunie, pe la orele 9.30 d-na Ceban Raisa m-a telefonat la sediul firmei
întrebându-mă ce am hotărât privitor la discuţia de ieri, sugerându-mi, că dacă nu achit suma
cerută acum, în viitor voi suporta mai mari cheltuieli. La sfârşitul convorbirii m-ia spus, că mă
aşteaptă mâne, deci pe 5 iunie, 1999, după orele 17.00 la dânsa, la serviciu cu suma în cauză.
Despre suma cerută de inspectorul superior fiscal Ceban Raisa i-am povestit contabilului-şef
Moraru Ion, care s-a exprimat în sensul, că deşi nu înţelege pentru ce să dăm bani, dar consideră
că ar trebui s-o facem, altfel ne vor încurca să lucrăm normal cu tot felul de controale. Buna mea
credinţă şi convingerea în nevinovăţia noastră m-a făcut să mă adresez la poliţie, pentru ai
demasca pe cei corupţi şi ai trage la răspundere. În prezent de o parte din suma cerută de Ceban
Raisa eu dispun, de cealaltă pot face rost şi sunt de acord să folosesc aceşti bani la demascarea
mituitului numai cu condiţia restituirii lor după aceasta.
Procesul verbal este citit de câtre mine personal, din spusele mele totul este înscris corect.
Reclamant (semnătura) Boboc Ion Inspector superior în Serviciul Poliţiei Economice al
Comisariatului de Poliţie din mun. Chişinău căpitan de poliţie (semnătura) Melnic Vladimir
5 iunie 1999.

Anexa nr.2

Proces verbal de cercetare a banilor

mun. Chişinău 5 iunie 1999

Inspector superior în Serviciul Poliţiei Economice a Comisariatului de Poliţie al
municipiului Chişinău, căpitan de poliţie Melnic Vladimir cu participarea şi în prezenţa
martorilor asistenţi Ceban Petru, domiciliat în mun. Chişinău, str. I. Creangă, nr. 3, ap. 55 şi
Martin Vasile, domiciliat în mun. Chişinău, str. Gh. Asachi, nr. 5, cărora li s-au explicat drepturile
şi obligaţiile ce le poartă potrivit art.117 C.pr.pen. (Ceban – semnătura, Martin –semnătura),
precum şi a reclamantului Boboc Ion, domiciliat în mun. Chişinău, str. Gh. Asachi, nr. 2, care a
făcut o declaraţie despre extorcare de mită, a întocmit respectând prevederile art.115 C.pr.pen.
prezentul proces-verbal privitor la faptul, că astăzi 5 iunie 1999, orele 12.00, în biroul de serviciu
s-a efectuat cercetarea banilor în sumă de 500 (cinci sute) dolari SUA, puşi la dispoziţie de
reclamantul Boboc Ion. Suma specificată în bancnote în nominalul de 100 (una sută) dolari
fiecare, având seriile şi numerele individuale 1) IL6206048; 2) TA3105001; 3)IK314550; 4)
AB3352405; 5) AO6017015, toate cu anul de tipărire 1996. Careva semne, particularităţi la
bancnotele cercetate nu s-au relevat. După ce au fost cercetaţi banii sus-menţionaţi în sumă de

88
500 dolari SUA au fost întorşi reclamantului Boboc Ion (semnătura – Boboc). Cele consemnate în
procesul-verbal au fost date citirii în voce celor prezenţi, observaţii sau completări din partea lor
n-au urmat. Martorii asistenţi: (semnătura) P.Ceban (semnătura) V.Martin Reclamantul:
(semnătura) I.Boboc Inspector superior în Serviciul Poliţiei Economice al Comisariatului de
Poliţie din mun. Chişinău, căpitan de poliţie (semnătura) V.Melnic
5 iunie 1999

Anexa nr.3

Proces verbal de marcare a banilor

mun. Chişinău 5 iunie 1999

Inspectorul superior în serviciul Poliţiei Economice al Comisariatului de Poliţie al
municipiului Chişinău, căpitan de poliţie Melnic Vladimir cu participarea şi în prezenţa
martorilor asistenţi Ceban Petru, domiciliat or. Chişinău, str. I. Creangă 3 ap.55 şi Martin Vasile,
domiciliat or. Chişinău, str.Gh..Asachi,5 cărora în conformitate cu prevederile art.117 C.pr.pen. li
s-au explicat drepturile şi obligaţiile (semnăturile: Ceban, Martin), în prezenţa reclamantului
Boboc Ion, domiciliat în mun.Chişinău, str.Gh.Asachi,2, care a facut o declaraţie despre
extorcarea de mită, a întocmit respectând cerinţele art.115 C.pr.pen. prezentul proces-verbal,
privitor la faptul, că astăzi 5 iunie 1999, orele 12.00, în biroul de serviciu s-a efectuat marcarea
banilor în sumă de 500 (cinci sute) dolari SUA, puşi la dispoziţie de reclamantul Boboc Ion.
Suma specificată în bancnote cu nominalul de „100” (una sută) dolari fiecare, având seriile şi
numerele individuale: 1) IL 6206048; 2)TA 3105001; 3)IK 3114550; 4)AB 3352405; 5)AO
6017015, toate fiind prelucrate cu substanţă flouriscentă invizibilă, iar pe fiecare bancnotă cu un
creion special a fost înfăptuită inscripţia „mită,5.06.1999”. Banii marcaţi fiind luminaţi cu raze
ultraviolete s-a constatat prezenţa pe suprafaţa lor a multiplelor microparticule ce produc o
luminiscenţă galben-verzuie, relevându-se clar şi inscripţia „mită,5.06.1999”.
După ce au fost marcaţi banii susmenţionaţi în sumă de 500 dolari SUA au fost întorşi
reclamantului Boboc Ion (semnătura reclamantului). Din substanţa flouriscentă şi creionul
special, utilizate la marcarea acestor bani au fost reţinute modele de comparaţie, care au fost
împachetate într-un plic, ultimul fiind încleiat şi sigilat cu ştampila nr.8 a Comisariatului de
Poliţie al municipiului Chişinău şi consemnat cu semnăturile celor prezenţi. Cele reflectate în
procesul-verbal au fost date citirii în voce celor prezenţi, observaţii sau completări din partea lor
n-au urmat. Martorii asistenţi: (semnătura) P. Ceban (semnătura) V. Martin Reclamantul:
(semnătura) I. Boboc Inspector superior în Serviciul Poliţiei Economice al Comisariatului de
Poliţie a mun. Chişinău căpitan de poliţie (semnătura) V. Melnic

89
NOTĂ: În caz de necesitate cercetarea sau marcarea banilor, obiectelor, altor bunuri se efectuează
cu participarea specialistului (cadrul legal – art.116/1 C.pr.pen.) fapt ce se consemnează în
procesul-verbal.

CAZURI DE LUARE ŞI DARE DE MITĂ

Ofiţeri DIICOT arestaţi pentru luare de mită144

144
http://old.cotidianul.ro/ofiteri_diicot_arestati_pentru_luare_de_mita-12168.html

90
13 Iun 2006 Georgeta Ghidovăţ

Doi ofţteri care ar fi trebuit să facă o anchetă disjunsă din dosarul RAFO au fost arestaţi,
luni noapte, pentru că au luat mită 20.000 de euro.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au reţinut luni, la ora 23.00, pe comisarul
Florian Manda şi pe subcomisarul Dragoş Sotrin, de la Compartimentul Spălarea Banilor, din
cadrul Direcţiei de Combatere a Marii Criminalităţi Economico-Financiare. Cei doi erau delegaţi,
din luna noiembrie 2005, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism (DIICOT) a Parchetului Instanţei Supreme, pentru a face verificări în dosarul RAFO.
Luni seara, procurorii anticorupţie au cerut conducerii Inspectoratului General al Poliţiei
Române mai multe documente din acest dosar.

„Noi i-am dus pe cei doi la DNA pentru verificări, în jurul orei 22.00. O oră mai târziu, li
s-a dat ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore”, ne-a declarat şeful biroului de presă al IGPR,
Cătălin Popescu.
Procurorii anticorupţie îi acuză pe cei doi ofiţeri că ar fi primit mită 20.000 de euro pentru
a trece cu vederea unele nereguli într-un dosar disjuns din cel în care Corneliu Iacobov a fost
trimis în judecată alături de alte şase persoane, pentru prejudicierea S.C. RAFO Oneşti.
Direcţia Generală Anticorupţie confirmă că pentru reţinerea celor doi nu a fost nevoie de
realizarea unui flagrant, întrucât existau deja suficiente probe. Inspectoratul General al Poliţiei
Române a comunicat ieri că a pus la dispoziţia anchetatorilor de la DNA, la solicitarea acestora,
documente din care reiese activitatea celor doi politişti din structura de Combatere a Marii
Criminalităţi Economico-Financiare din cadrul DIICOT.
Verificări în dosarul RAFO
Dosarul în care făceau verificări cei doi politişti este disjuns din dosarul RAFO. În acesta
din urmă, Corneliu Iacobov a fost trimis în judecată alături de Toader Găurean, Liliana Luchian,
Marin Marin, Teodor Cărămizaru, Ciocârlan Enache şi Liviu Deugulan, sub acuzaţiile de abuz în
serviciu contra intereselor persoanei, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni
şi, respectiv, mărturie mincinoasă.

Poliţist arestat pentru luare de mită145

Geta PANAITE
Gazeta de Bacău
Publicat la 21 August 2009

145
http://www.bacauexpres.ro/2009/politist-arestat-pentru-luare-de-mita/

91
 Un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a fost arestat ieri pentru
luare de mită. Poliţistul a fost prins în flagrant de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi
ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie Bacău în timp ce primea mită suma de 500 de euro de la
o persoană pe care o cerceta într-un dosar penal. Acesta a încercat să ascundă banii înainte de
percheziţia corporală şi a avut chiar tendinţa de a nega fapta.
Totul a pornit de la un denunţ făcut de către un individ din Iaşi la Serviciul Teritorial
Bacău al DNA. Acesta le-a spus procurorilor că ofiţerul de la Serviciul de Investigarea Fraudelor,
Valentin Ciprian M., care-l cerceta într-un dosar pentru infracţiunea de delapidare, i-a pretins
suma de 500 euro în schimbul unei soluţii favorabile. Împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale
Anticorupţie – Serviciul Judeţean Bacău au pus la cale flagrantul, care s-a desfăşurat în
municipiul Bacău, în urma căruia a fost prins cu banii marcaţi asupra sa. „Flagrantul a fost
organizat după ce DNA – Serviciul Teritorial Bacău a fost sesizată în data de 18 august de către o
persoană cu privire la faptul că, un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean
Bacău i-a pretins suma de 500 euro pentru a-şi încălca atribuţiunile de serviciu, respectiv
propunerea unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat de către
ofiţerul de poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. A fost organizat flagrantul,
subinspectorul de poliţie fiind surprins la scurt timp după ce a primit suma de 500 euro”, ne-a
declarat subinspectorul Roland Filipescu, purtătorul de cuvânt al DGA – Serviciul Judeţean
Anticorupţie Bacău. Aşadar, ofiţerul i-a promis învinuitului că va înainta la parchet referat cu
propunerea de neîncepere a urmăririi penale, iar dacă procurorul îşi dădea avizul atunci el ar fi
scăpat de urmărirea penală.
Arestat pentru 29 de zile
Anchetatorii au început urmărirea penală faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de
luare de mită. Ieri, ofiţerul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare
preventivă şi a fost emis pe numele său mandat pentru 29 de zile.
Poliţistul arestat are 32 ani, era subinspector în cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor
de mai bine de trei ani, dar lucra la IPJ Bacău din 1997, când a absolvit Şcoala de Subofiţeri de la
Câmpina. A urmat apoi cursurile Academiei de Poliţie, la fără frecvenaţă, şi astfel a intrat în
corpul ofiţerilor. Acum el este suspendat din funcţie.
STUDII DE CAZ ÎN ANALIZA ŞI PRELUCRAREA
ÎNREGISTRĂRILOR VIDEO-DIGITALE

În probarea infracţiunilor oricare din mijloacele de probă existente trebuie exploatate la

maxim, în vederea furnizării tuturor detaliilor menite a stabili adevărul146.

146
Răzvan Iulian Rizea, Asociţia Criminaliştilor din România, Investigarea criminalistică a infracţiunilor din
domeniul crimei organizate, Studii de caz în analiza şi prelucrarea înregistrărilor video-digitale, pag. 269, Bucureşti,

92
 Înregistrările video provenite de la sistemele de televiziune cu circuit închis (CCTV) sunt
probe în procesul penal,care pot fi extrem de folositoare in aflarea adevărului. Cât de folositoare
sunt acestea, este un fapt care nu este atribuit exclusiv numai organului judiciar, plecând de la
premiza că reprezintă singura probă evidentă într-un anumit caz . Este normal că, din dorinţa de a
afla adevărul şi de a-l proba, organul judiciar aşteaptă multe răspunsuri de la imaginile in cauză,
(ca de exemplu: numere de înmatriculare a autovehiculelor, fizionomii are persoanelor, obiecte
folosite la comiterea infracţiunilor etc. Toate aceste răspunsuri constituie detalii care, deşi logic
există în imaginile în cauză , fizic nu pot fi distinse în unele cazuri. Aici intervine rolul
specialistului/ expertului în domeniu, care este pus în situaţia de a exploata aceste imagini şi de a
proba bănuielile sau intuiţiile organurui judiciar, care trebuie să stabilească adevărul. Prelucrarea
şi analiza imaginii, expertiza/constatarea tehnico-ştiinţifică de portret, comparaţiile de imagini
sunt instrumente care folosesc acestei cauze.
Problema principală a acestui domeniu o constituie limita intre imaginile exploatabile şi
cele neexploatabile. Cele exploatabile, sunt cele care, în forma lor originală sau în urma
prelucrării, pot face obiectul unor comparaţii de imagini sau stabilirii existenţei ori a
dimensiunilor unor detalii din imagini de importanţă pentru cauză. Cele neexptoatabile sunt cele
care, în urma prelucrării formei lor originale, sunt inapte efectuării unor comparaţii sau furnizării
unor detalii clare din imagini relevante pentru cauză.
Un pas important, premergator oricărei abordări a imaginilor în cauză, il constituie
selecţia momentelor de interes. În acest sens, este imperios necesar ca imaginile să fie vizualizate
de organul judiciar, pentru a stabili acest lucru. Cu cât intervalul este mai exact, cu atât este mai
bine.
În momentul în care imaginile ajung la specialist/expert, cunoscând deja intervalul de
succedare a faptelor, este mult mai uşor să-l analizeze numai pe acesta şi nu porţiuni de
înregistrare, care nu au legătură cu cauza. Cea mai la îndemână metodă de examinare şi prima în
orice caz, este vizualizarea înregistrărilor. Aceasta se face repetat pentrur că, datorită multitudinii
de informaţii pe care le conţine o înregistrare video cu privire la cadrul scenei, la conţinutul sau
acţiunile surprinse, pot trece neobservate detalii sau momente care pot ajuta cauza.
Problema exploatării sau a imposibilităţii exploatării acestor categorii de probe ia nastere
dintr-o pereche de întrebări pe care trebuie să şi-o pună beneficiarul unui sistem de supraveghere
video, ca soluţie singulară sau integrată intr-un sistem de management al securităţii unui obiectiv.
Această pereche de întrebări este relativ banală, dar este primordială în vederea unei
eventuale exploatări a imaginilor furnizate. Întrebările constituente ale perechii sunt: ,,Care este
scopul pentru care este destinat sistemul de supraveghere video?”, aceasta fiind predecesoare

2010.

93
proiectării, iar cea de-a doua ,,Este sistemul meu de supraveghere potrivit scopului pentru care a
fost destinat?” predecesor punerii în funcţiune a acestuia.
În acest sens, trebuie făcută diferenţierea între monitorizare şi control, detecţie, observare,
recunoaştere şi identificare.
Din păcate, majoritatea sistemelor de supraveghere video nu urmăresc identificarea, de
exemplu, a persoanelor, cu ajutorul imaginilor furnizate. Nu este suficientă doar diferenţierea pe
baza înălţimii ţintei, ci trebuie să se ţină cont de toate aspectele care ţin de achiziţia imaginii şi de
producerea semnalului video (dimensiunea şi tipul senzorului, obiectivul şi camera video etc.), de
transmisia semnalului video (cablu coaxial, pereche torsadată, fibră optică etc.) şi bineînţeles, de
procesul de afişare, înregistrare, conversie, distribuţie a semnalului video (diferite echipamente).

Cazul I

ediţia din 01 Aprilie 2004.

18 inculpaţi trimişi în judecată de PNA

Mită la MApN147

• Adrian DINU

• Şapte dintre cei acuzaţi au grade de ofiţeri superiori • Povestea dezvăluie o adevarată
caracatiţă a şpăgilor la nivelul armatei

Procurorii Serviciului Militar din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) au

finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a 18 inculpaţi în dosarul cunoscut
sub numele de „Mită la MApN”. Cei 18 acuzaţi sunt: lt. col. Ion Vlăsceanu (luare de mită, abuz
în serviciu contra intereselor publice), Valentin Teodor Muntean (dare de mită, înşelăciune cu
consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnatură privată), col. Stoian Pavel (luare
de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi complicitate la
infracţiunea de luare de mită), col. Fănică Tucaliuc (luare de mită, abuz în serviciu contra
intereselor publice în formă calificată), mr. Dumitru Gheorghe Oniga (luare de mită, abuz în
serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi
fals intelectual), mr. Cristian Zavodnik (luare de mită), mr. Florea Iancu (luare de mită), lt. col.
Irimia Marin (luare de mită), Tatiana Daniela Lungu (complicitate la infracţiunea de inşelăciune
cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată), Gheorghe Tuluc
147
http://www.gds.ro/print/24991

94
(complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi dare de mită),
Gabriel Lorent (dare de mită, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals), Vasile
Talpos (complicitate la infracţiunea de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune
cu consecinţe deosebit de grave), Dorin Pit (dare de mită), Vasile Tănase (complicitate la
infracţiunea de dare de mită), Ionel Ştefan (dare de mită), Emil Cristian Tofan (dare de mită,
înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură
privată), Nela Budacă (dare de mită) şi Ionel Niţă (dare de mită).
De asemenea, s-a dispus disjungerea cercetărilor faţă de civilii Liviu Daniel Rotaru şi
Aurora Galic (sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de dare de mită), Mihail Savin (fals în
înscrisuri sub semnătură privată), colonel Ioan Magheru şi locotenent-colonel Gheorghe Raicu
(luare de mită).
Procurorii PNA continuă, într-un dosar distinct, urmărirea penală împotriva generalului de
brigadă Lazăr Iliescu, director adjunct la Direcţia Audit Intern din Ministerul Apărării Naţionale
(MApN), sub aspectul săvârşirii de către acesta a mai multor infracţiuni de luare de mită.

Cazul nr. 1: UM 02032 Oradea

Anchetatorii au stabilit faptul că lt. col. Ion Vlăsceanu, în calitate de comandant al UM

02032 Oradea (Centrul de Întreţinere, Reparaţii Curente Exploatare Cazărmi din subordinea
Statului Major al Forţelor Terestre) a pretins, în luna august 2002, de la Valentin Teodor Muntean
- administrator al S.C. EXACT CONSTRUCT S.R.L. Oradea - 1,5 % din valoarea de
61.637.376.092 de lei a contractului de achiziţionare a 5.778 de tone de combustibil CLU şi 110
tone de combustibil tip M, cu scopul de a-i aproba o hotărâre de adjudecare a licitaţiei şi de a-i
aproba la timp plăţile pentru cantităţile de combustibil livrate. Mai mult, Vlăsceanu a primit de la
Muntean un telefon mobil şi i s-au achitat convorbirile efectuate, în sumă de peste 36 de milioane
de lei. Comandantul UM 02032 Oradea a acceptat să aprobe hotărârea de adjudecare a licitaţiei
către S.C. EXACT CONSTRUCT S.R.L., în condiţiile în care această firmă urma să fie
descalificată, iar pe parcursul derulării contractului a fost de acord să achite contravaloarea unui
produs petrolier inferior calitativ şi neaccizat. În acest mod, Vlăsceanu a cauzat bugetului de stat
o pagubă de peste 14 miliarde de lei. Nici Muntean n-a fost uşă de biserică, vânzând unităţii
militare drept combustibil petrolier reziduuri petroliere neaccizate, apoi falsificând notele de
recepţie şi de constatare a diferenţei pentru produsele petroliere cumpărate de la subfurnizorii
firmei sale, facturile fiscale cu care a livrat aceste produse către unităţile militare, notele şi
declaraţiile de conformitate a combustibilului petrolier. A creat astfel un prejudiciu de peste 11
miliarde de lei bugetului de stat, reprezentând încasare fără drept a accizelor aferente.

95
 Procurorii PNA au reţinut şi vinovăţia colonelului Pavel Stoian, care, în calitatea sa de şef
Livrare Domeniu şi Construcţii din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, a dat ordin, ca şef
ierarhic superior al lui Vlăsceanu şi al membrilor Comisiei de licitaţie din cadrul UM 02032
Oradea, să fie declarată câştigătoare a licitaţiei firma S.C. EXACT CONSTRUCT S.R.L.,
în condiţiile în care această societate trebuia descalificată. În cauză a fost reţinută şi vinovăţia
civilului Vasile Talpoş, care l-a ajutat pe Muntean să livreze către Unitatea Militară 02032 Oradea
cantitatea de 24.615 tone de produse petroliere neaccizate, contribuind la producerea pagubei de
peste 14 miliarde de lei către bugetul de stat.

Cazul nr. 2: UM 02033 Iaşi

Conform constatării procurorilor anticorupţie, col. Fănică Tucaliuc, în calitatea sa de

comandant al UM 02033 Iaşi, a pretins şi primit de la Emil Cristian Tofan - administrator la
S.C. BENZITOF S.R.L. Comăneşti - sume de bani, cu scopul de a-i asigura buna derulare a
contractului nr. 12/2002, pe care l-a încheiat cu unitatea sa, precum şi efectuarea la timp a plăţilor
pentru cantităţile de combustibil livrate din contract. S-a reţinut şi vinovăţia maiorului Dumitru
Gheorghe Oniga care, în calitate de Şef Birou Energetic la UM 02033 Iaşi, a pretins şi primit tot
de la Tofan sume de bani pentru asigurarea derulării contractului sus-menţionat şi a efectuării la
timp a plăţilor pentru combustibil. Cei doi ofiţeri sunt acuzaţi şi că şi-au îndeplinit în mod
necorespunzător atribuţiile de serviciu, admiţând plata în avans a unor produse necorespunzătoare
calitativ, cauzând Ministerului Apărării Naţionale o pagubă de peste nouă miliarde de lei şi au
perturbat bunul mers al unităţilor militare utilizatoare a combustibilului. De altfel, mr. Oniga a
semnat în fals mai multe documente de recepţie a combustibilului, atestând în mod neadevărat că
a primit produs petrolier de o calitate superioara.
Mituitorul Emil Cristian Tofan a fost şi el trimis în judecată de PNA, întrucât a livrat
produse petroliere inferioare calitativ şi neaccizate, precum şi pentru că l-a instigat pe unul dintre
angajaţii săi să completeze în fals 41 de avize de însoţire a mărfii şi să consemneze livrarea unei
cantităţi de produs petrolier mai mare decât cea reală.
Extinzând urmărirea penală, procurorii PNA au identificat şi alte fapte săvârşite la unitatea
militară din Oradea. Mr. Oniga a pretins şi primit de la Tofan banii necesari pentru achiziţionarea
unui autoturism Ford, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie pentru combustibil tip M în
urma unei licitaţii. Maiorul a falsificat procesul-verbal al Comisiei de evaluare-licitaţie,
consemnând în mod nereal că firma lui Tofan a depus o ofertă de preţ mai bună pentru
combustibilul de tip M. Oniga nu a refuzat nici promisiunea lui Ionel Ştefan - administrator la
S.C. STAND ROM S.R.L. - de a-i fi oferit un procent de zece la sută din valoarea de peste 300 de

96
milioane de lei a unui contract de achiziţionare de material lemnos, cu scopul de a atribui
respectivul contract firmei sale.

Cazul nr. 3: UM 02033 Iaşi şi 02031 Bucureşti – S.C. LORENZO EXPRES S.R.L. Satu
Mare

Conform celor reţinute de anchetatori, colonelul Pavel Stoian - Şef Livrare Domenii şi
Construcţii din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre - a pretins suma de 250 de milioane de
lei de la Gabriel Lorent - administrator al S.C. LORENZO EXPRES S.R.L. Satu Mare - cu scopul
de a le ordona comandanţilor UM 02031 Bucureşti şi UM 02033 Iaşi, care i se subordonau pe
linie militară, să încheie cât mai repede contracte de achiziţie de combustibil lichid cu această
firmă şi să efectueze cu operativitate plăţile. La rândul său, col. Fănică Tucaliuc - comandant al
UM 02033 Iaşi - a pretins de la reprezentanţii S.C. LORENZO EXPRES S.R.L. câte 350 de lei
pentru fiecare kilogram de combustibil livrat, ca urmare a derulării unui contract de achiziţie de
produse petroliere, din care a primit în două tranşe peste 160 de milioane de lei, cu scopul de a le
asigura buna derulare a contractului şi efectuarea la timp a plăţilor pentru cantităţile de
combustibil livrate.
Mr. Dumitru Gheorghe Oniga - Şef Biroul Energetic la UM 02033 Iaşi - a pretins şi primit
de la Gabriel Lorent suma de 85 de milioane de lei şi un telefon mobil şi a facilitat primirea
sumei de 160 de milioane de lei de către col. Tucaliuc, cu scopul de a asigura desfăşurarea
normală a contractului încheiat de UM 02033 Iaşi cu S.C. LORENZO EXPRES S.R.L.
În această încrengătură de şpăgi pentru afacerile cu combustibil îşi are rolul său şi maiorul
Cristian Mihai Zavodnik - comandant al UM 02031 Bucureşti - care a pretins de la reprezentanţii
S.C. LORENZO EXPRES S.R.L. suma de 200 de lei per kg de combustibil livrat, din care a
primit 200 de milioane de lei, precum şi un telefon mobil în valoare de aproximativ 11 milioane
de lei, cu scopul de a asigura desfăşurarea normală a contractului şi de a efectua la timp plăţile
pentru combustibilul livrat. Maiorul Florea Mihai Iancu - inginer-şef la UM 02031 Bucureşti - a
pretins de la acelaşi Lorent suma de 200 de milioane de lei, precum şi un telefon mobil pentru ca,
în virtutea calităţii sale, să asigure desfăşurarea normală a contractului de achiziţie a produselor
petroliere şi să efectueze la timp plăţile pentru combustibilul livrat.
Procurorii PNA au dispus trimiterea în judecată şi a inculpaţilor Dorin Pit şi Gabriel
Lorent, pentru dare de mită. Mai mult, s-a stabilit că Lorent a indus în eroare Ministerul Apărării
Naţionale prin încheierea cu UM 02033 Iaşi şi UM 02031 Bucureşti a două contracte, conform
cărora trebuia să livreze combustibil CLU tip III, însă, folosind în mod repetat facturi fiscale false
şi declaraţii de conformitate false, a furnizat produs petrolier inferior calitativ, neaccizat,
producând un prejudiciu total de peste 46 de miliarde de lei. În aceeaşi cauză, procurorii au

97
stabilit că Gabriel Lorent a fost ajutat de inculpatul Vasile Talpoş să livreze produse petroliere de
calitate inferioară către MApN şi să producă prejudiciul de peste 46 de miliarde de lei, menţionat
anterior.
În aceeaşi cauză, anchetatorii au stabilit că Tatiana Daniela Lungu a falsificat mai multe
facturi fiscale şi declaraţii de conformitate, ajutându-l în acest sens pe Lorent să înşele armata în
derularea contractelor încheiate de firma acestora cu UM 02033 şi UM 02031, prin furnizarea
unor produse inferioare calitativ şi neaccizate. S-a stabilit şi participarea în acelaşi lanţ
infracţional a inculpaţilor Vasile Tănase şi Gheorghe Tucaliuc, care l-au ajutat direct, nemijlocit,
pe inculpatul Lorent, să ofere sume de bani drept mită reprezentanţilor armatei şi să furnizeze
produsele petroliere inferioare calitativ unităţilor militare.

Cazul nr. 4: UM 02310 Bucureşti

Anchetatorii au stabilit că Pavel Stoian - în calitate de Şef Livrare Domeniu şi Construcţii

din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre şi ulterior comandant al UM 02310 Bucureşti -
a pretins şi primit, în perioada 1997-2002, de la Ionel Niţă – administrator la S.C. ELAN S.R.L. -
suma de 500 de milioane de lei, cu scopul de a-i atribui contracte de reparaţii de construcţii cu
armata şi de a-i efectua cu ritmicitate plăţile aferente. În anul 2003, Stoian l-a ajutat pe lt. col.
Irimia Marin - Şef Birou Bugete şi Execuţie Bugetară în cadrul Direcţiei Financiar-Contabile a
MApN - să primească sume de bani de la Niţă, cu scopul de a aloca fonduri extrabugetare şi de a
suplimenta fondurile pentru continuarea unor lucrări de construcţii efectuate de S.C. ELAN
S.R.L. De altfel, Irimia a primit în mod repetat, atât de la Ionel Niţă, cât şi de la Nela Budacă -
administrator la S.C. CICADO S.R.L. şi reprezentantă a S.C. RALCOM INVEST S.R.L. - suma
totală de 230 de milioane de lei, cu scopul de a aloca fonduri extrabugetare şi de a suplimenta
fondurile pentru începerea sau continuarea lucrărilor de construcţii pe care aceste firme le
executau în urma unor contracte încheiate cu unităţile militare.
Procurorii PNA au constituit pentru soluţionarea acestui caz mai multe echipe operative,
alături de ofiţeri ai poliţiei judiciare, şi au beneficiat de sprijinul direct al conducerii MApN
pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a tuturor persoanelor vinovate. Dosarul cauzei a fost înaintat
spre judecare Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Cazul II

98
MEDIΛFAX.ro
Flagrant: Procuror şef al Secţiei Penale a Parchetului Tribunalului Covasna,

prins luând mită148

19 dec 2009

Procurorul şef al Secţiei Penale a Parchetului Tribunalului Covasna, Alexandru Kiss, a

fost reţinut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 1.00, pentru 24 de ore, după ce a fost prins
în flagrant când lua mită pentru returnarea unor corpuri delicte. Procurorul covăsnean a fost prins
în flagrant, în timp ce primea mită, în două rânduri, în valoare de câte două mii de lei, de la un
martor cercetat într-un dosar penal instrumentat de el în schimbul returnării unor obiecte delicte.
Potrivit procurorului Marius Sulu, de la DNA Braşov, flagrantul a fost organizat în
Covasna, iar la ora 1.00 procuorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în arestul IPJ Braşov.
„Acum aşteptăm avizul de la Consiliul Superior al Magistraturii, conform procedurii, pentru a-l
prezenta Curţii de Apel Braşov cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat Sulu.

Fig. 7 - imagine preluată de pe internet reprezentând bani marcaţi

Fig. 8 - imagine preluată de pe internet reprezentând bani folosiţi pentru realizarea flagrantului
148
http://www.mediafax.ro/

99
 Fig. 9 - imagine preluată de pe internet reprezentând o mână
marcată cu substanţă fluorescentă

Fig. 10 - imagine preluată de pe internet reprezentând intervievarea de către Poliţia Română

a unei persoane surprinse în flagrant pentru dare de mită

100
Cazul III

gandulnews
Doi poliţişti braşoveni, arestaţi pentru luare de mită149
de Adrian POPESCU | 25 sep 2009
¤ Agenţii Chinde Lucian Ciprian şi Olteanu Nicolae, de la Secţia 5 Poliţie Braşov, au fost
reţinuţi miercuri noapte în flagrant, după ce „uşuraseră” de 300 şi 400 de lei doi poliţişti
sub acoperire care trecuseră intenţionat pe roşu printr-o intersecţie!

Doi poliţişti braşoveni, Chinde Lucian Ciprian şi Olteanu Nicolae, ambii de 39 de ani,
agenţi la Secţia 5 Poliţie Braşov, au fost arestaţi preventiv sub acuzaţiile de luare de mită,
respectiv complicitate la luare de mită, după ce, miercuri noapte, „uşuraseră” de 300 şi 400 de lei
doi şoferi care trecuseră pe roşu printr-o intersecţie din urbea de sub Tâmpa. Ceea ce nu ştiau însă
agenţii era că şoferii erau poliţişti sub acoperire, iar flagrantul pentru prinderea lor fusese pus la
cale de ofiţeri ai DGA şi DGIPI, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Tribunalului
Braşov.
Încătuşaţi imediat după ce „palmaseră” banii şi apoi reţinuţi de procurori pentru 24 de ore,
ei au fost duşi joi după-amiază în faţa judecătorilor Tribunalului Braşov, cu solicitarea arestării
preventive pe 29 de zile pentru luare de mită în cazul lui Chinde, respectiv complicitate la luare
de mită în cazul lui Olteanu, arestare dispusă însă de magistraţi doar pentru 10 zile. Cei doi agenţi
- pe care conducerea IPJ Braşov i-a suspendat din funcţii îndată după aflarea deciziei de arestare
- au declarat recurs, care se va judeca în crsul acestui week-end la Curtea de Apel Braşov.
Cazul IV

149
http://www.gandul.info/news/doi-politisti-brasoveni-arestati-pentru-luare-de-mita-4934110

101
Poliţistul acuzat de luare de mită şi complicitate la furt, lăsat liber150
de Sanda ROIBU | Sâmbătă 31 mai 2008

Propunerea de arestare preventivă formulată de procurori împotriva poliţistului de la

rutieră Laurenţiu Delicoti, acuzat de luare de mită şi complicitate la furt, a fost respinsă atît de
magistraţii Tribunalului Constanţa, cît şi de cei ai Curţii de Apel. Judecătorii au decis, vineri, atît
pentru Delicoti, cît şi pentru Mihai Ababei, cel care se presupune că i-a dat mită subofiţerului,
cercetarea în libertate. Procurorii au început urmărirea penală faţă de Delicoti şi Ababei după ce,
în baza probelor adunate, au stabilit că poliţistul ar fi primit 1.500 de euro pentru a interveni la
Serviciul de Medicină Legală Constanţa în vederea obţinerii unui buletin de analiză toxicologică,
document care să ateste o valoare a alcoolemiei sub limita legală. Buletinul de analize îi era
necesar lui Mihai Ababei pentru a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar în care era cercetat
pentru producerea unui accident rutier în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Anchetatorii constănţeni au aflat despre implicarea poliţistului Delicoti în fapte de corupţie în
timpul ascultării convorbirilor telefonice purtate de un amune Nicu Cercel, bărbat suspectat la
vremea respectivă pentru furturi din containere de marfă. Ulterior, el avea să fie reţinut împreună
cu alţi patru complici pentru această infracţiune. Cercel a jucat rolul de intermediar în darea de
mită după ce a fost contactat de către Mihai Ababei, care l-a rugat să-l ajute să obţină o soluţie
favorabilă în dosarul în care era cercetat de poliţiştii rutieri. Cercel a apelat la subofiţerul
Laurenţiu Delicoti, iar poliţistul a fost de acord să primească cei 1.500 de euro pentru a modifica
alcoolemia lui Ababei sub limita legală. Anchetatorii au stabilit că legătura dintre poliţist şi Nicu
Cercel este deosebit de strînsă, ulterior aflîndu-se că Delicoti a primit o parte din bunurile furate
din containere pentru a nu da în vileag reţeaua care jefuia transporturile de marfă care plecau din
Vama Port Constanţa şi Agigea. În luna aprilie a acestui an, ofiţerii Serviciului de Investigare a
Fraudelor au reuşit să anihileze o grupare din care făcea parte şi Nicu Cercel, ai cărei membri
furau din containere de marfă. Astfel, cu complicitatea mai multor conducători auto de
portcontainere transport auto marfă, ce tranzitau judeţul Constanţa, membrii reţelei demontau
uşile de acces în container, păstrînd intacte sigiliile legal aplicate şi furau aparatură electrică,
electronică, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Marfa sustrasă era reintrodusă în circuitul economic
prin intermediul unor societăţi comerciale administrate de membrii grupării.
BIBLIOGRAFIE

150
http://www.telegrafonline.ro/1212181200/articol/55390/politistul_acuzat_de_luare_de_mita_si_complicitate_la_
furt_lasat_liber.html

102
I. Acte Normative
1. Legea nr.78 din 28 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie sunt prevăzute infracţiunile care sunt de corupţie: articolul 254 - luarea de mită, darea de
mită - articolul 255, articolul 256 - primirea de foloase necuvenite şi articolul 257 - traficul de
influenţă, precum şi infracţiunile prevăzute în legi speciale ca modalităţi specifice ale celor
prevăzute la articolele 254 - 257 din Codul penal, Publicată în Monitorul Oficial al României
partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.
2. Pentru aplicarea eficientă a dispoziţiilor normative din Codul penal, precum şi a celor din
Legea nr.78 din 8 mai 2000, prin Hotărârea Guvernului nr.1065 din 25 octombrie 2001 s-a
aprobat Programul naţional de prevenire a corupţiei şi Planul naţional de acţiune împotriva
corupţiei – Publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 728 din 15 noiembrie 2001.
3. Ordonanţa de urgenţă nr.43/2002, privind Parchetul Naţional Anticorupţie. Publicată în
Monitorul Oficial al României partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002.
4. Hotărârea Guvernului nr. 1065 din 25 octombrie 2001 privind aprobarea Programului naţional
de prevenire a corupţiei şi a Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei – Preambul.

II. Cărţi şi tratate

1. CONSTANTIN AIONIŢOAIE, T. BUTOI, Tratat de tactică criminalistică, Ministerul de
Interne, Academia de Poliţie, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992.
2. G. ANTONIU, C. BULAI - Practica judiciară penală, Ed. Academiei, Bucureşti, 1993.
3. L. CÂRJAN, Tratat de criminalistică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006.
4. VASILE DOBRINOIU - Corupţia în dreptul penal român, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1995.
5. VASILE DOBRINOIU - Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
6. VASILE DOBRINOIU, N. CONEA - Teorie şi practică judiciară vol. II, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2002.
7. VINTILĂ DONGOROZ - Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea generală, vol. I,
partea specială vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1970 şi Ediţia a II-a, Editura Academiei
Române şi Editura ALL-BECK, Bucureşti, 2003.
8. AVRAM FILIPAŞ - Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, Ed. Academiei, Bucureşti, 1995.
9. BUJOR FLORESCU - Cooperarea poliţienească internaţională din perspectiva bazelor de date
criminalistice, Asociţia Criminaliştilor din România, Investigarea criminalistică a infracţiunilor
din domeniul crimei organizate, Bucureşti, 2010.

103
10. DUMITRU GHEŞCĂ – Aspecte actuale privind administrarea probelor în cazul infracţiunilor
de contrabandă, Asociţia Criminaliştilor din România, Investigarea criminalistică a infracţiunilor
din domeniul crimei organizate, Bucureşti, 2010.
11. IABLOCOV N. P., Criminalistica Ed. BEK, Moscova 1996.
12. S. KAHANE - Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială, vol. IV, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1972.
13. OCTAVIAN LOGHIN, AVRAM FILIPAŞ - Drept penal - partea specială, Casa de Editură
„Şansa”, Bucureşti, 1992.
14. OCTAVIAN LOGHIN, TUDOREL TOADER - Drept penal - partea specială,
Casa de Editură „Şansa”, Bucureşti, 1994 şi Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Casa de Editură şi
Presă, „Şansa”, Bucureşti, 2001.
15. I. MIRCEA, Criminnalistica, Iaşi, 1994.
16. THEODOR MREJERU, DUMITRU PETRE ANDREIU FLORESCU, DAN SAFTA,
MARIETA SAFTA - Infracţiunile de corupţie. Aspecte teoretice şi practice, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2000.
17. GHEORGHE NISTOREANU, ALEXANDRU BOROI - Drept penal - partea specială, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2002.
18. GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN - Criminologie, Ed. Europa Nova,
Bucureşti, 1996.
19. GHEORGHE NISTOREANU şi colaboratorii - Drept penal - partea specială, Ed. Continent
XXI, Bucureşti, 1995.
20. GABRIELA ŞTEFANIA NUŢ, GHEORGHE ALECU - Administrarea probelor în cazul
infracţiunilor de contrabandă, Asociţia Criminaliştilor din România, Investigarea criminalistică a
infracţiunilor din domeniul crimei organizate, Bucureşti, 2010.
21. OBRAZŢOV V.A. - Criminalistica, Editura Jurişti, Moscova, 1997.
22. GABRIEL OLTEANU - Etapele ascultării persoanelor în cadrul anchetei judiciare -
controverse, Asociţia Criminaliştilor din România, Investigarea criminalistică a infracţiunilor din
domeniul crimei organizate, Bucureşti, 2010.
23. ION PITULESCU - Al treilea război mondial - Crima organizată, Ed. Naţional, Bucureşti,
1997.
24. CONSTANTIN SIMA - Codul penal adnotat - practică judiciară 1969 - 1995, Ed. Atlas Lex,
Bucureşti, 1996.
25. DUMITRU SANDU, Unele aspecte privind interpretarea concluziei raportului de expertiză în
Culegerea de referate „20 de ani de expertiză criminalistică”, Bucureşti 1979-Pentru detalii a se

104
vedea E. STANCU, care în argumentare, îl citează şi pe JOHN I. THORNTON - Tratat de
Criminalistică.
26. EMILIAN STANCU, Criminalistica, vol.II, T.U.B., 1988.
27. EMILIAN STANCU, „Tratat de criminalistica” Editura Actami, Bucuresti, 2002.
28. CAMIL SUCIU, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
29. TUDOREL TOADER - Drept penal român. Partea specială. Culegere de probleme din
practica judiciară pentru uzul studenţilor, Casa de Editură „Şansa”, Bucureşti, 1996.
30. NICOLAE VOLONCIU, Tratat de drept procesual penal, Ed. Paideea, Bucureşti, 1994.

III. Reviste
1. Revista Forumul Judecătorilor, Probaţiunea în materia infracţiunilor de corupţie. Provocarea.
Martorul „Denunţător”, 23 noiembrie 2009.
2. Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie nr. 1 din 2006, Interceptări audio-video.R

IV. Site-uri
1. http://www. mucr.cz/korupce/program/english/zprav4_4.html
2. http://www.legifrance.gouv.fr/wAsped/RechercherSimple
3. http://www.gds.ro
4. http://www.mediafax.ro/
5. http://old.cotidianul.ro/ofiteri_diicot_arestati_pentru_luare_de_mita-12168.html
6. http://www.bacauexpres.ro/2009/politist-arestat-pentru-luare-de-mita/
7. http://www.gandul.info/news/doi-politisti-brasoveni-arestati-pentru-luare-de-mita-4934110
8. http://www.telegrafonline.ro/1212181200/articol/55390/politistul_acuzat_de_luare_de_mita
_ si_complicitate_la_furt_lasat_liber.html

105