Sunteți pe pagina 1din 6

1

ATELIERUL DE TEATRU

„CU MASCĂ, FĂRĂ


MASCĂ”

Prof. cordonatori:

1
2

Argument
Teatrul pentru copii, prin conţinuturile şi strategiile
de lucru propuse, doreşte să devină un instrument
eficace de îmbogăţire spirituală şi de pregătire pentru
inserţia socială prin stimularea talentelor native.
Într-un învăţământ personalizat, individualizat, în
care orice copil e tratat ca o entitate, ca o valoare prin
toate aptitudinile şi capacităţile de care dispune, e o
nevoie impetuoasă de a adapta şi integra la condiţii
concrete cunoştiinţele, priceperile şi deprinderile dar şi
aptitudinile de care dau dovadă elevii .
Alegerea teatrului pentru copii ca atelier pentru
Şcoala de vară, urmăreşte dezvoltarea personalităţii
copiilor prin formarea unor noi priceperi şi deprinderi
de manifestare liberă şi spontană, prin stimularea
interesului pentru artă, prin lărgirea orizontului cultural,
darşi prin integrarea socială şi culturală a valorilor
artistice.
Deschiderea elevilor pentru această formă de artă
este o bună motivaţie în alegerea celor mai accesibile
conţinuturi şi adoptarea unor strategii variate care să
ducă la atingerea obiectivelor.
Teatrul contribuie la educarea gândirii reproductive şi
creative, inteligenţei, imaginaţiei, inventivităţii şi
spontaneităţii, iar prin activităţile propuse se crează un
cadru propice relaţionării, socializării, exprimării libere a
tuturor copiilor şi posibilitatea manifestării spiritului lor
creativ.

2
3

DURATA: 1 – 31 iulie 2011

GRUP ŢINTĂ: elevii din clasele III – VIII

SCOP: Stimularea interesului pentru cultură şi artă,


descoperirea şi stimularea talentelor şi aptitudinilor elevilor,
dezvoltarea imaginaţiei şi sensibilităţii artistice prin activităţi
teatrale.

OBIECTIVE GENERALE:

1.Dezvoltarea capacităţii de receptare a textului literar;

2.Dezvoltarea capacităţii de comunicare, valorificând potenţialul


artistic;

3.Dezvoltarea capacităţii interpretative, imaginative şi


creative

4.Dezvoltarea capacităţii de cooperare cu scopul realizării unui


produs;

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:

Obiective de referinţă Activitatăţi de învăţare

3
4

1.1 să înţeleagă semnificaţia globală - ex de citire a textelor destinate


a mesajului citit scenei;
-formulare de întrebari şi răspunsuri;
-memorarea şi prezentarea artistică a
unor fragmente din textul citit;
1.2 să sesizeze legătura logică dintre - raportarea informaţiilor din text la
enunţurile experienţa de viaţă;
unui mesaj - ex de aflare a corespondetei
personajelor si faptelor cu viaţa reala
1.3 să recepteze cu atenţie şi - exerciţii de ascultare activă a
toleranţă interpretarea colegilor interpretării celorlalti participanţi

2.1-să-şi manifeste şi să-şi dezvolte -jocuri de rol;


imaginaţia şi curiozitatea -ex de intervenţie creativă
asupra unui rol
2.2 să manifeste iniţiativă în - exerciţii de interpretare a rolului,
comunicare faţă de situaţii prezentate prin citire expresivă a rolului;
în textul literar dramatizat - discuţii în grup pe marginea unor
modaliăţi de interpretare a diferitelor
roluri ;
3.1 să imagineze întâmplări şi fapte -ex de pantomimă
prezentate în piese de teatru
3.2 să exteriorizeze trăirile si exerciţii de interpretare a rolului, în
sentimentele intr-un mod original faţa unui auditoriu, exprimând
propriile păreri, idei, sentimente
jocuri de rol;
- jocuri de mimă;
- jocuri de simulare;
- interpretarea unui rol în mai multe
variante, în manieră proprie

3.3 să creeze/confecţioneze -confecţionare decoruri, costume;


materiale necesare desfasurarii - elaborarea unor invitatii ,afişe
actvitaţilor teatrale teatrale;

4.1 să manifeste interes, cooperare, - discutii pe tema organizării


participare activă în cadrul activităţilor artistice

4
5

activităţilor desfăşurate -planificarea si propunerea unor


activităţi de decorare şi realizare a
cadrului de deşfasurare;
- stabilirea unor reguli specifice
activităţilor de grup

ACTIVITĂŢI:

Nr. Crt. DENUMIREA ACTIVITĂŢII DATA


1. Primul gong 3 iulie 2012
Vizionare piese de teatru
2. Să ne cunoaştem partenerul 3 iulie 2012
Exerciţii pentru cunoaşterea partene-
rului de scenă
3. Eu sau altul? 9 iulie 2012
Casting
4. Cap de afiş 10iulie 2012
Împărţirea rolurilor
Repetiţie
5. Pe scândura scenei 16 iulie 2012
Repetiţie
6. Pe scândura scenei 17iulie 2012
Repetiţie
7. Pe scândura scenei 23 iulie 2012
Repetiţie
8. Ultimul gong 26 iulie 2012
5
6

Prezentarea spectacolului

PRODUSE FINALE:”Conferinţă”, „O inspecţiune”,


„Ajunul examenelor”, „Examenul anual”, „Castravetele”
Şcoala cu clase I-VIII Budeşti

S-ar putea să vă placă și