www.referat.

ro

‘Ministerul Educatiei Tineretului si Sportului al Republicii Moldova

Facultatea Energetica

REFERAT
La Filosofie

Tema: Filosofia Chinei antice. ( Confucianismului,Taoismul )

A efectuat: Studentul grupei ______ _____ ,______________________

A verificat: ______________________________________

Chisinau _____
Filosofia Chinei antice
„Cel ce face ca in lume cinci lucruri sa se implineasca atinge aceasta suprema virtute
omeneasca.
Politetea fata de celalalt,ingaduinta,buna-credinta,zelul de a infaptui si marinimia.
Politetea te fereste de jigniri,ingaduinta ti-aduce sprijinul multora,de buna-credinta fiind
si pe ceilalti te poti bizui,zelul iti asigura reusita,iar marinimia ii face pe ceilalti sa se
supuna cand ii vei conduce”
(Confucius)

Exista ,intr-adevar o filosofie „chineza”,in sensul european al termenului,distingand

conceptul de „intelepciune”. Faptul ca o cultura de dimensiunile si importanta celei
chineze, cultura care s-a format independent de cultura europeana, care si-a ales singura
domeniile si problemele, nu poate indreptati nici un semn de intrebare ridicat asupra
existentei filosofiei acestei natiuni.
Aspectele fundamentale ale filosofiei chineze reprezinta, in acelasi timp, si distinctia
dintre aceasta si filosofia europeana, occidentala: gandirea chineza pune accentul doar
asupra eticii, pe cand gandirea occidentala insista asupra logicii, a eticii, a metafizicii. Un
alt aspect diferentiator este faptul ca in China a lipsit cu desavarsire conceptul de filosofie
ca disciplina in sine, pentru simplul motiv ca aceasta era atat de strans legata de politica,
de economie, de religie si de aproape orice aspect al vietii, incat nu putea fi considerata o
activitate separabila de cotidian.
Inca de la inceputurile gandirii filosofice chineze au aparut elemente ale unei filosofii
strans legata de Univers si viata, nascandu-se din notiunea arhaica de unitate originara
cele doua principii antagonist-complementare,Yin si Yang.
Yin, principiul de natura feminina, analog intunericului, pamantului, lunii, recelui,
umedului, completeaza masculinul, Yang, analogul luminii, cerului, soarelui, caldurii, a
uscatului. In gandirea chineza orice lucru sau fiinta, cu exceptia pamantului (Yin pur) si a
cerului (Yang pur), este alcatuit din Yin si Yang, in diferite proportii. La fel, este
considerat ca insasi ordinea si echilibrul Universului sunt mentinute de echilibrul dintre
aceste doua principii antagonist-complementare. Alternanta dintre ele sau intreractiunea
lor au ca rezultat, in conceptul chinez, transformarile continue ale universului si ale vietii.
„Ca sa pui lumea in oranduiala, mai intai trebuie sa punem natiunea in oranduiala;
ca sa punem natiunea in oranduiala, mai intai trebuie sa punem familia in oranduiala; ca
sa punem familia in oranduiala, trebuie sa ne cultivam viata noastra personala; si ca sa
cultivam viata noastra personala, mai intai trebuie sa ne indreptam inimile noastre.”

Confucianismului
Confucius
Momentul aparitiei lui Confucius (numele latinizat al lui Kong-zi, sau Kong Fu-zi, cca
551 – 479 idH) a marcat inceputul traditiei filosofice dominante in cultura chineza pentru
mai mult de doua mii de ani, insa si influenta spirituala in mai toate domeniile culturii
chineze, inclusiv medicina sau stiinte exacte.
Mostenirea lasata in urma sa nu a inclus opere scrise, ideile, interpretarile, comentariile
sau completarile sale asupra vechiului patrimoniu cultural chinez ( Cartea Poeziei, Cartea
Schimbarilor, Cartea Ritualurilor, Cartea Muzicii, Analele Primaverii si ale Toamnei)
fiind transpuse de discipolii sai intr-o colectie de texte cuprinzand 30 de carti .
Confucius s-a remarcat prin doctrina sa etica, a elaborat codul de norme morale
privind comportamentul oamenilor fata de superiori, fata de ceilalti. Tema fundamentala
impusa inteleptului este societatea, existenta sociala a individului, conditiile ideale dintre
om si societate, scopul filosofiei sale fiind formarea omului util societatii. Problema
centrala a lui Confucius fiind sistemul de guvernare care se cerea mereu reinnoit, acesta
urmarea in permanenta ca discipolii sai, multi de origine modesta, carora le preda lectii
de istorie, literatura, diplomatie si ritualuri de curte, sa fie pregatiti pentru a putea deveni
buni functionari ai statului.
In centrul doctrinei morale se afla ideea armoniei dintre om si cosmos. O alta idee
este ca omul trebuie sa tinda spre perfectiune morala si ca fericirea depinde de
perfectiune. Perfectiunea morala si fericirea depind de venerarea traditiilor trecutului cu
scopul de a se imbunatati climatul prezent. Printre frumusetile morale pe care trebuie sa
le probeze omul, patru erau considerate cele mai importante, valabile pana in ziua de azi:
⇨Sa fii generos, dar nu risipitor.
⇨Sa fii mândru, dar nu trufas.
⇨Sa ai dorinte, dar nu pofte.
⇨Sa arati inocenta, dar nu asprime.
Confucius evita metafizica, displacandu-i toate notiunile sau teoriile haotice, incerte,
neclare, atribuind toate problemele din viata unui individ, a unei societati sau a unui stat
obscuritatii si impreciziei gandirii si a limbajului, sau lipsei de sinceritate. Un rege,
parinte sau fiu care nu se comporta ca atare, ignorand respectivele lor privilegii si
indatoriri ca rege, parinte sau fiu, comit adevarate abuzuri adapostindu-se in spatele
cuvintelor de „rege”, „parinte” sau „fiu”.
Un alt concept fundamental in filosofia confucianista este „omul superior”. In opinia
sa, ceea ce ii acorda superioritate omului este cultivarea propriului sau „eu”, „cu grija
zeloasa si constanta”. Cele trei virtuti ale omului „ideal” sunt inteligenta, curajul si buna
intentie, ceea ce inseamna caracter, corectitudine, generozitate. Baza caracterului este
sinceritatea („sa-ti pui de acord cuvintele cu faptele”), corectitudinea („sa cauti in tine
cauza nereusitei tale”), moderatia in vorbe si atitudini, simpatia cordiala pentru toti
oamenii.
Mencius
Principalul continuator al lui Confucius a fost Mencius (nume latinizat al lui Meng–zi,
cca 371 – 289 idH). Centrul gandirii sale a fost constituit de teoria despre caracterul
omului prin esenta bun: toti oamenii se nasc egali si buni, toti au rationalitate si simtul
virtutii innascut; doar ca unii cultiva acest simt, altii nu, lasandu-se prada pasiunilor
simturilor. Omul devine rau doar atunci cand nu cauta sa-si infraneze porniri lipsite de
valoare morala, porniri care nu fac parte din „firea omeneasca”.
Mencius a atins cu mult inaintea altor ganditori anumite probleme ce ating campul
psihologiei, aratand ca in loc de a-ti infrana anumite impulsuri sau dorinte (fapt inutil si
daunator), este mai adecvat sa le canalizezi pe alte cai, spre activitati folositoare omului si
societatii.
Taoismul
Lao-zi
Dupa sau paralel confucianismului, o alta mare scoala filosofica chineza a fost
taoismul, fondata de Lao-zi (Lao-tzi/ Lao-tzu, contemporan cu Confucius si, pare-se, la
un moment dat chiar mentor al acestuia), care a elaborat o conceptie filosofica transmisa
oral timp de 2 secole, in secolul IV fiind redata si in scris. Lui i se atribuie culegerea
scrisa „Dao De Jing”/ Tao Te Ching, culegere de aforisme, de fapt o opera colectiva,
„textul cel mai profund si mai enigmatic din toata literatura chineza” (M. Eliade),
reprezinta unul din cele mai importante tratate ale filosofiei chineze,acoperind domenii
ale spiritualitatii individului, dinamica inter-personala sau tehnici de guvernare politica.
Conceptia lui Lao-zi a fost opusa confucianismului. Filosofia taoista porneste de la
problema naturii universului si a relatiilor dintre om si univers, insa neaga posibilitatea
cunoasterii lumii, necreata si indestructibila, deoarece noi nu putem sa cunoastem
lucrurile decat prin intermediul notiunilor, care sunt abstractii, fictiuni. Incercand sa
cunoastem lumea, ne indepartam tot mai mult de realitate, de legea suprema a naturii, de
principiul ordinii universale (Tao); activitatea intelectuala devine astfel inutila, de evitat
chiar...”De Tao te poti apropia spre a-l intelege, dar nu cu ratiunea, ci pe calea intuitiei, a
contopirii in Tao”. Insa filosofia taoista nu conduce la un pesimism total: retragerea din
lume, insasi moartea, vazuta ca o reintegrare in unitatea originara, este un bine, caci
„atunci cand mori, nu esti exclus din Univers”.
In orice caz caracterul de contemplativitate si de pasivitate al doctrinei a convenit
suveranilor contemporani, care chiar au sprijinit taoismul, intrucat „motivul pentru care
este greu sa guvernezi poporul sta in faptul ca el stie prea multe”. Sau, mai exact, „in
activitatea sa de guvernare, inteleptul mentine constant poporul in lipsa de dorinte si in
nestiinta. Cand sunt din aceia care poseda stiinta, el cauta sa-i faca sa nu indrazneasca sa
actioneze. Cand in felul acesta el determina non- actiunea, buna ordine devine
universala.”
Cuvintul tao are mai multe intelesuri in China antica: arta de a carmui a vechilor
suverani, ideea de iscusinta, talent pentru ceva anume, de indemanare, nu numai in relatie
cu anticii suverani, caci si omul de rind poate dovedi ceva iesit din comun. Chinezii
admirau arcasii, caligrafii, filozofii, in general pe toti cei care se remarcau printr-o
aptitudine anume. Acestia erau chemati la curtea suveranului, pusi la incercare, si omeniti
cum se cuvine atunci cind isi aratau dibacia. Un alt sens al cuvintului tao este de metoda,
in sensul de tehnica de invatare, de aplicare a ceva etc. Un tao care poate fi trasat nu
poate fi eternul tao (adica: nu exista o metoda absoluta de a proceda in toate
imprejurarile, un cod de purtare universal valabil etc). Într-o perspectiva si mai larga, tao
este legea Cerului, adica modul lui de manifestare. Tao-ul este o miscare de dute-vino, in
care alterneaza tendintele yin si yang. A te adapta la aceasta miscare,
inseamna a deveni una cu tao, adaptarea la miscarea cerului putand fi considerata un tao
în sine (talent, intuitie etc)
Ca multi alti ganditori antici chinezi, modalitatea sa de explicare a ideilor folosea
adesea paradoxuri, analogii, referiri la proverbe vechi, repetitii, simetrie, rima si ritm.
Scrierile ce-i sunt atribuite sunt poetice, dense si deseori obscure, servind ca punct de
plecare meditatiilor cosmologice sau introspective.
Cu toate ca Lao-zi nu a avut atata influenta precum Confucius in China, el este totusi
respectat in mare masura de catre chinezii de astazi si nu numai, ideile sale fiind studiate
la nivel international.
„Cand armele isi vor fi pierdut taisul, cand inflacararea se va stinge, cand fortele vor fi
epuizate si
visteria va fi golita, suveranii vecini vor profita de slabiciunea ta pentru a actiona. Si
chiar daca ai consilieri
priceputi, nici unul dintre ei nu va fi in stare sa intocmeasca planuri de viitor adecvate.”
Sun-zi
Un alt contemporan al lui Confucius, cu toate ca nu poate fi numit filosof in
adevaratul sens al cuvantului, a fost Sun-zi (Sun Wo, cunoscut cel mai bine sub numele
Sun-Tzu). General al armatelor chineze, este autorul faimosului tratat „Arta Razboiului”
(scris in 512 idH). Obisnuit de mic copil cu mediul militar, datorita tatalui sau care a fost
ofiter al armatelor chineze, interesul sau a fost canalizat spre tacticile de razboi de la o
varsta frageda, ajutandu-l sa devina expert in domeniul militar.Fiind introdus lui Ho Lu,
imparatul Statului Wu, pentru a demonstra arta sa in tacticile de razboi, Sun-Tzu a probat
cu succes strategiile sale militare asupra concubinelor imparatului la solicitarea acestuia
din urma, in cele din urma fiind angajat ca General al armatelor imparatului.
Strategiile prezentate in tratatul „Arta razboiului” au fost in mare masura urmate si
puse in aplicare in Japonia Evului Mediu (sec. XV – XVI): clasica „Gorin No Sho”
(„Cartea celor cinci cercuri”), scrisa de Miyamoto Musashi, un faimos samurai (1583
-1645), in acelasi timp pictor si caligraf, contine multe similaritati cu invataturile lui Sun-
Tzu.
Invataturile lui Sun-Tzu au ajuns in Europa cu putin inainte de Revolutia franceza (in
1772) sub forma unei traduceri sumare facuta de parintele J.J.M. Amiot, un preot iezuit
francez. De altfel „Arta razboiului” a fost tradusa in multe limbi, valorificandu- se astfel
invataturile autorului pe plan international, reprezentand o carte fundamentala in diferite
academii militare. In Statele Unite ale Americii lucrarea lui Sun-Tzu a fost cunoscuta pe
larg incepand cu anii 1970. Diplomatul Henry Kissinger a facut referire la aceasta
lucrare, „Arta razboiului” ce a constituit subiectul unor studii minutioase in cercurile
militare americane de-a lungul multor ani.
In zilele noastre teoriile prezentate in carte sunt aplicate in mod considerabil nu
numai in plan militar, dar si in mediile de afaceri, strategii organizationale si in
dezvoltarea abilitatilor manageriale, sport, diplomatie, sau chiar si in viata personala a
unor oameni. Sun-Tzu probabil ca este una din cele mai renumite personalitati din China
in plan international.
„Cunoaste-ti inamicul si cunoaste-te pe tine insuti; într-o suta de batalii nu te vei expune
nici unei primejdii.Cand nu-ti cunoşti inamicul, dar te cunoşti pe tine insuti, sansele tale
de victorie sau de infrangere sunt egale. Daca nu-ti cunoşti nici inamicul si nici pe tine
insuti, esti sigur ca te vei gasi in primejdie in fiecare batalie.”
Bibliografie:

http://en.wikipedia.org/wiki/Lao_Zi
http://en.wikipedia.org/wiki/Sun_Tzu
http://www.west-meet-east.com/edusuntsu.htm
http://www.online-literature.com/suntzu/
http://chinesestudies.tripod.com/annecheng.html