Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nuduri Şi Semne Ebook PDF
Nuduri Şi Semne Ebook PDF
Volum premiat
la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu”,
Râmnicu Sărat, 2019,
cu Premiul „Dumitru Pricop”
Nuduri
şi semne
pove-ştiri cu Magaie,
un refugiat poetic
Declaraţie
în lumea sa
Magaie ascultă toată ziua jazz
toţi în jurul lui scriu poezii
iar femeile se dezbracă pe stradă
când apune luna
ele vorbesc în cuvinte
pe care Magaie nu le înţelege
pe care ele le inventează spontan
singurul zeu pe care îl recunoaşte
este femeia oarbă
care vinde bilete la teatrul din colţ
pe o stradă murdară din Paris
meniul de azi conţine iarăşi
poezie à la carte
pisicile au început să iasă
din pereţi
prin aerul colorat
roboţii sunt tot mai inteligenţi
iar oamenii tot mai roboţi
Magaie şi-a făcut selfie cu pisica
!vai
zice Magaie
asta este o lume care intră lejer
într-o aşchie de nisip
nud #1
a fost
cea mai tristă zi
din viaţa greierului
lui Magaie îi e teamă acum să adoarmă
pentru că astfel visele vor trece prin el
ca un glonţ inflamat
în câte limbi îi vor vorbi azi
visele?
Magaie nu mai este doar el
ci se continuă
ca aburul din jurul întunericului
sechestrat în oglindă
întotdeauna cineva întârzie
prea mult
în gândurile lui
mereu lustruite
autobuzele pline
opresc în camera lui Magaie
iar el le potcoveşte
şi le vorbeşte în limba lor
seara îşi plimbă animalul de casă
prin minţile lui deşarte
ca pe un somnifer
în mână cu un lanţ cu care
din când în când
trage cerul mai aproape
dincolo de sine
din milă
Magaie iese deseori pe stradă
să împartă poezii
bogaţilor
poezia de după
desenată de soare
linia vieţii i se prelungeşte
în palma pudrată
de amintiri
şi atunci Magaie
a aşezat o femeie
de-a dreapta lui
şi aşa
programul scris de Dumne-zeu
a fost virusat
Magaie nu există cu adevărat
protestăm!
recunoscu Magaie pe fâşia lui
de pe calea înfrângerii
deschidem o fereastră toţi în acelaşi timp
ne-am născut în ţara
în care dai şpagă ca să iei mită
unde nu mai credem în oameni
ci în moaşte
nu mai credem în viaţă
ci în cianobacteria roz
în care mergem la biserică
ca la tonomat
cu dedicaţii
unde am devenit dependenţi de magie
şi încă implorăm norii să aducă ploaia
visele le primim pe card
iar cartofii sunt mov sau violeţi
cultivaţi din sâmburi sintetici
în televiziunea tridimensională
ştirile sunt doar despre noroi
şi despre întoarcerea Titanicului în noi
ţara ne înghite lacomă
noi respirăm grăbiţi
aerul de celofan din bezna murdară
suntem groapa de gunoi a istoriei
această poezie ar trebui să
facă o ultimă revoluţie
şi apoi să moară
când poeziile flash-uiau
seara
Magaie
îşi croşetează
gândurile
pe telefonul gol
captiv în ecran
pe scenă
mantiile soldaţilor grăbiţi
saltă ca nişte aripi de îngeri
au mai multe umbre
şi toate vor să îl alunge
moartea e bătrână
mai are puţin de trăit
aşa că vor fi toţi nemuritori
gândul lui Magaie aprinde becurile
şi nu mai ascultă nimeni
concertele lunii
Magaie stă singur
în camera de pe colţ
jaluzeaua clipeşte la el
e cineva afară şi-i bate în geam
e ploaia
ploaia lacrimogenă
o cascadă de cuvinte
transparente
ce scapă din ecran
toate ştirile astea sunt atât de vechi
Magaie le ştie
înainte de a fi
întâmplate
o secundă de infinit
clopotul cu sâni
sună în visul nesfârşit
al lui Magaie
seara în Vamă
apusul în Vamă
îşi depune jarul
în nisipurile răscolite de vise
greierii i se plâng lui Magaie
dar el aleargă
cu libelulele
în toate direcţiile
în acelaşi timp
norii se adună
umbréle grele
peste dungile copacilor
marea se încleştează
pentru o clipă
o piatră surdă
obosită de atâta timp nesfârşit
părăsită de orizonturi
plină de cicatrici mişcătoare
apusuri ce au rău de mare
pescăruşii desenează paginile goale
deasupra poeţilor nerăbdători
valurile se despletesc
de pe trupul său de ciocolată
şi sapă în nisip
un alt trup de cărămidă arsă
de la soare tăcerile lui se dilată
mâinile-i cad surprinse
între braţele mării îndrăgostite
ea îi curge pe umeri
plete emoţionate
inima lui scoică
pe o plajă iluzie
între cele două cercuri
albastre
portretul unei boli anunţate
(fragment de chimiopoezie)
într-o dimineaţă
Magaie a descoperit
că toate gunoaiele de pe stradă
erau fosforescente
somnambul le însemnase toată noaptea
cu vopsea
roz
azi iar Magaie arată altfel
de la smartphone
de la laptop
de la locul unde am semnal
wi-fi
acum
când Magaie îţi trimite o scrisoare
o scrie pe o coală de sticlă
Magaie pune timbre şi pe emailuri
masca lui multiplicată
se plimbă prin toată lumea
până ajunge la tine
deschisă de mii de ori
acum
Magaie te caută
pe atât de multe străzi
dar tu eşti mereu pe cele
pe care nu merge nimeni
probabil că Magaie
nu te va întâlni
niciodată
acum
Magaie circulă
într-un tren cu roţile în sus
plecat spre cer
pe drumul pe care se caută
Magaie cel viu
şi cel ce nu s-a născut încă
dar ei se află mereu
fiecare la un alt capăt al
zilei
extensii nedefinite
azi a plouat
la televizor
la ştiri au înfrăţit
toamna cu vara
norii stau nituiţi
în puncte de suspensii
şi capitonează cerul
din ecran
cu solzii lor nostalgici
e furtună
spune crainicul
vara îşi ridică fustele ude
pe Magaie soarele îl caută
prin ferestrele găurite
şi-i usucă gândurile
acum a căzut
în plasa lui de fluturi
şi visează
ploaia asta inutilă
din nori de cerneală
acolade perfecte
lustrangiul lunii
Magaie
cel ce lustruieşte
colţul lunii
în fiecare vis
poezie cu de toate
ceaiul
ce încă mai respiră
în ceaşcă
becul ce clipeşte la Magaie
cărămizile ce îl privesc
din zid
lumea asta de carton
în care cineva
lipeşte şi dezlipeşte
personaje
azi toate se aliază
împotriva lui Magaie
omul de metal
bărbatul neidentificat
o improvizaţie abandonată
în spatele grilajelor
un călător mereu absent
din viaţa sa
ultimul cuvânt
după explozie
oraşul a dispărut
Magaie se străduieşte acum
să refacă litere
din betonul sfărâmat
şi din fierul contorsionat
uneori ies doar hieroglife
alteori semne fără gură
el reface oraşul din amintiri
rătăceşte pe o stradă care nu se mai termină
merge pe ea până
i se tocesc toate inimile
aici nu mai intră lumină
este precum cerul gurii
când îi şopteşti ceva nedesluşit
pe drum mai trece câte un
elefant îngândurat
care citeşte din imaginaţie
cărţile pe care şi le-au scris
unul altuia
e acea zi în care
timpul stă în loc
în acelaşi loc
pe aceeaşi alee oarbă
unde sfârşeşte şi ultimul cuvânt
viaţa oraşului poate reîncepe
abia după ce Magaie scrie
o nouă poezie
patruped cu faţa în poem
de când au aripi
clădirile zboară
pe deasupra gândurilor
nud #13
nu v-aţi prins
Magaie scrie fake poetry
bazate pe o ficţiune reală
foloseşte maşina de făcut poezii
cu care le întinde pe o pagină
pătată cu vin roşu
are o fabrică de poezii pictate
este un restaurator de poezii
se hrăneşte cu animale
doar pentru că
nu se poate hrăni
cu versuri
se mişcă teleghidat de reclame
îl însoţesc stâlpii străzii
aflaţi veşnic în stare de veghe
pe unde merge lasă o dâră cenuşie
umbrele lui absorb culoarea
cuvintele sale se aprind
ca lumânările
autoportretul său nu are ochi
nu poate să se privească niciodată înăuntru
cum stă spânzurat în sine însuşi
şi Magaie a mai şi murit între timp
de câteva ori
vânătorul de muşte
nu lăsaţi poeziile
în mâinile mele!
zbieră Magaie
s-ar putea a doua zi
să nu le mai recunoaşteţi
azi e poezie mâine e proză
azi e cu litere mici
mâine e cu litere mari
dragostea lui
face ploile
să curgă invers
cineva taie copacii
din jurul casei
dar a doua zi ei sunt tot acolo
ca să te poată iubi mereu
ca la început
voci în asfalt
azi dimineaţă
Magaie s-a găsit pe el însuşi
străpuns de o săgeată şi gol
în camera pustiită
identic ca acum o sută de ani
ascultând în eter aceeaşi
tristeţe sfâşietoare
a poeţilor
în acest timp oamenii de zăpadă
coboară încet în pământ
iar luna
îşi sapă singură groapa
Magaie învârteşte de o manetă
şi toată lumea se rostogoleşte
toţi cei de deasupra
se prăbuşesc
absorbiţi de vulcani
acum mai are cu el doar câteva mere
şi o carte goală
în timp ce o scrie
scrisul lui
zgâlţâie lumea
iar versurile ne şuieră pe la urechi
precum gloanţele
nud #fără număr
şi Magaie
este un minoritar
şi noi
suntem o minoritate
noi toţi
suntem
un eu
te cheamă cumva Magaie?
Despre autor: