Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
la Hateg-Subcetate!"
- Cea mai importanta sursa a fost una "mijlocita" prin cunoasterea invatatorului
Florescu din Hateg, un dascal adevarat, ce avea un cult pentru istorie. L-am cunoscut
in 1970 si am intretinut cu el o stransa legatura multi ani, pana la moartea sa.
Invatatorul il insotise pe colonelul topometrist Constantin Zagorit, in toate cele
trei calatorii de cercetare pe care acesta le-a facut asupra cetatii de la Hateg-
Subcetate, intre anii 1922-1938. In 1922, dupa Marea Unire, un batalion al
regimentului de topografi militari, condus de generalul Papp, a primit misiunea sa
faca un releveu topografic al principalelor zone ale Ardealului. Si asa, colonelul
Zagorit a ajuns sa faca asta in zona tarii Hategului, la confluenta Streiului cu zona
Padurenilor, si in zona Banatului deluros. L-au suprins, de la inceput, pe colonelul
Zagorit (era un militar cu o pregatire speciala, sef de promotie la Scoala Superioara
de Razboi, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai reliefului Romaniei, specializat in
modificarile artificiale ale terenului) - informatiile localnicilor si traditia orala a
locului. Cu privirea sa experimentata, a vazut pantele dealului de la sud-est de orasul
Hateg, descoperind urmele unei vechi cetati.
Locul de la poale se numea, din vechime, Subcetate. Simpla asezare pe un
defileu ce strajuia marele drum al Daciei antice, Orsova - Alba Iulia, la rascrucea cu
drumul ce venea din Oltenia, din Valea Jiului, punct in care se intalnesc si potecile
ce coborau din muntii dimprejur, nu-i lasa nici o indoiala ca se gaseste in fata
necunoscutei capitale a regelui Decebal (Sarmizegetusa din Muntii Orastiei nu
fusese inca explorata si, deci, nici numita ca atare).
Biserica reformata din Deva, unde este asezata piatra descoperita de Nicolae Iorga
Inscriptia care arata ca romanii din sec. XVI se revendicau din geto-daci
Argumente
O cetate mica, intr-un loc stramt, intre stanci, care nu putea fi o garnizoana ce
trebuia sa gazduiasca trupele de daci, sa le asigure hrana, apa si aprovizionarea. In
incinta cetatii nu se gasea nici un izvor, ci doar in afara ei, pe cand la Subcetate erau
doua izvoare, cuprinse chiar intre zidurile sale.
Aceasta era mult mai mare, oferea vizibilitate pe toata zona dimprejur, fiind pe
un deal (mamelon) din sesul Hategului (asa intelegem si scena de pe columna, care
infatiseaza, la poalele cetatii, soldati culegand spice, lucru care n-ar fi posibil in
cetatea din munti), pe cele trei drumuri importante ce se incrucisau, chiar la poala
cetatii (dinspre nord, pe Mures, dinspre sud-vest, de la Orsova, dinspre est, prin pasul
Vulcan-Merisor, si dinspre nord-est si Gradiste, prin platoul Luncanilor, urmand
plaiul Varful lui Patru, Sureanu, Dealul Negru).
La Subcetate s-au descoperit si urmele unor ateliere de fierarie, unde erau
facute armele soldatilor, iar una dintre cele cinci porti de intrare in cetate era mai
larga, pe unde scoteau berbecele. Exista, deci, o capitala a regelui si una a marelui
preot. Vasile Parvan insusi identifica, mai tarziu, capitala lui Decebal, cu numele
fondatorului ei, Sarmis, Sargetia, care este Streiul, apa care curge pe la poalele
Subcetatii (istoricul antic Dio Cassius spunea: "Capitala dacilor se spala in raul
Sargetia").
Sant de aparare
Zagorit insusi conchide, la finalul cartii sale: "Asezarea Sarmizegetusei la locul
aratat va da o explicatie mai aproape de adevar ascunderii de catre Decebal a
averilor sale in albia raului Sargetia, care in cazul de fata ar putea fi identificat prin
raurile Strei sau Farcadin, care curg prin imediata apropiere". Or, cele doua mari
comori descoperite in sec. al XVI-lea, obiecte de orfevrerie, sloiuri de aur si mii de
cosoni, nu s-au gasit in Muntii Orastiei, ci in vadul Streiului, aici, la Subcetate -
Orlea, de catre iobagii care carau pietris si de catre pescarii vlahi veniti cu lotca de
sus, de pe Mures si de pe cursul superior al Streiului, dupa cum atesta doua surse,
cronicarul austriac Martin Hochmeister si Gheorghe Sincai.
Convingerea mea este ca vechea Sargetie este Streiul de astazi, care curge
cotind spre nord, pentru a se varsa in Mures, pe langa adevarata Sarmizegetusa,
astazi Subcetate. Ostenelile si jertfa personala a lui Zagorit au trecut in umbra
tristetii, atunci cand Scoala de la Cluj, in frunte cu Daicoviciu, i-a pus pumnul in
gura.
Dar a lasat cu limba de moarte ca adevarata Sarmizegetusa de la Subcetate sa
nu fie "scobacita" de oameni fara pricepere, ci sa fie protejat si "crutat sufletul
acestui glorios si tainic monument, sfanta sfintelor neamului nostru". Aviz
cautatorilor de comori, care au devalizat si au profanat toate cetatile dacice, manati
de lacomia lor nesabuita.
- Da, exista asemenea dovezi. Una dintre ele, o piatra de mormant de la 1554,
se afla adapostita in Biserica Reformata din Deva. Ea a fost descoperita de Nicolae
Iorga in 1905 si a fost pusa de el insusi la loc ferit, ca sa nu se piarda. A gasit-o pe
locul unui vechi cimitir, fiind pusa pe mormantul sotiei unui castelan al locului,
Dominic Dobo (Dobo, nume dacic), si al pruncului lor, morti de ciuma.
Inscriptia, in limba latina, atrage atentia inca de la inceput: "Cum regret Dacos
montilasque Getas..." tradusa in: "Pe cand era stapan Dominic Dobo peste dacii si
getii care locuiau in munti..." - facand referire la locuitorii din Muntii Poiana Rusca
si, mai departe, in Muntii Zarand.
Este un document epigrafic de o extraordinara importanta pentru istoriografia
romaneasca, doveditoare a continuitatii romanilor ca urmasi ai daco-getilor, pana in
secolul al XVI-lea. Nu stiu alt istoric, dupa Nicolae Iorga, sa se fi interesat de aceasta
inscriptie.
***
Seara, pe cand soarele usturator asfintea, ne-am intors de la Deva in Hateg si-am
urcat fara preget la Subcetate.
Am luat drumul pieptis, printre ciresi salbatici si ceri (stejari) tineri, am mers
pe culmea valului de pamant ars, acoperit de licheni si muschi, ce inconjura cetatea,
am urmarit santul de aparare, intrerupt acolo unde padurea facea zid natural de
aparare, am vazut locurile unde erau portile de intrare in cetate, mi-am intins privirea
pana la Portile de Fier ale Transilvaniei - Muntii Poiana Rusca, ce albastreau in zare,
am vazut apa Streiului, Sargetia sacra a dacilor, am pipait stanca de sacrificiu, sub
forma unui cap de taur, roasa de apele ce se scurg, de mii de ani, la poalele ei (numita
de localnici si Patul Jidovilor, "jidov" fiind aici numele dat uriasilor despre care
abunda legendele in zona), am calcat pietrele de rau care fusesera urcate acolo pentru
a alcatui fundatii de case, ori ulite.
Dar incredibile au fost nu doar toate aceste privelisti, ci si faptul ca, odata
ajunsa sus, nu am mai simtit nici un fel de oboseala a urcusului, ci o pace launtrica,
o serenitate m-a cuprins, de parca eram in fata unui lucru maret si coplesitor, iar
aerul parea atat de curat si de tare, ca parca ma hraneam cu el, prin fiecare celula.
Nu as mai fi plecat de acolo. Tintuita parca in pamant, simteam cum energia
buna a locului urca prin toate fibrele fiintei mele. (Geologia demonstreaza ca aceste
structuri megalitice, menhire, vestigii ale unor culte pagane, erau plasate in zone de
inalta intensitate a energiilor telurice; multe catedrale gotice au fost ulterior
construite pe locul acestor vechi altare, din aceleasi considerente.)
Am facut restul drumului aproape zburand, fara nici cel mai mic semn de efort,
cu sufletul preaplin de senzatia ca in locul pe care tocmai calcasem, se zamislea
puterea dacilor, care-i purta in batalii si-i facea sa fie mereu invingatori. Multumiri
ghidului nostru, artistul plastic Titus Blaj din Hateg, un pasionat al istoriei locului,
care ne-a confirmat ca toti cei pe care i-a insotit acolo, istorici, turisti ori simpli
curiosi, au avut acelasi sentiment coplesitor, calcand pe un pamant sacru, pe istoria
noastra ingropata in adanc, al carei glas urca spre noi, din strafunduri. Cred ca e
vremea sa se faca, in sfarsit, auzit!