Războaiele Galice

Profesor: Mihai Hasan

Elev: Deac Luca Rares
Clasa: a-IX-a A
Războaiele Galice

Războaiele galice au fost o serie de campanii militare desfășurate de către 

Republica Romană prin proconsulul Julius Caesar împotriva mai multor 
triburi galice, în perioada 58 î.Hr. - 51 î.Hr. Romanii au invadat și Britannia și 
Germania, dar niciodată aceste expediții din timpul acestor războaie nu au
transformat zonele acestea în provincii romane. Războaiele galice au culminat
cu o luptă decisivă la Alesia în 52 î.Hr., în care victoria completă romană a dus la
extinderea republicii romane de-a lungul întregii Galii. Războaiele au netezit
calea lui Cezar spre poziția de conducător unic al Republicii Romane.
GALII SI ROMANII: IMPACTUL CULTURILOR
 Cele mai bine documentate episoade belice ale galilor au ramas de-a lungul
timpului confruntarile cu ostile romanilor, indeosebi datorita descrierilor
amanuntite ale campaniilor militare desfasurate de catre legiunile Romei in
Galia, sub conducerea lui Iulius Cezar.
 Seria acestor expeditii cu scop expansionist a alcatuit in mod natural un
capitol intreg, recunoscut sub denumirea Razboaielor Galice – o provocare pe
cat de indelungata, pe atat de istovitoare pentru romani, care nu se asteptau
la o rezistenta atat de indarjita din partea triburilor de origini celtice, pe care
le socoteau inapoiate si barbare.
 Diferentele enorme dintre cele doua culturi au condus la un impact de o
vilolenta fara precedent, orientat indeosebi pe trei vectori, potrivit
campaniilor organizate in teritoriile populate de gali: 
 Campania Belgica, desfasurata impotriva populatiei nervilor, in anul 57 i.e.n.;
 Campania Helveta, desfasurata in regiunea cuprinsa intre Rin si Ron, in anul
58 i.e.n.;
 Campania Sueba, desfasurata in regiunea Marnei si Rinului, in anul 59 i.e.n..
Campania belgica
 În 57 i.en., Cezar a intervenit din nou într-un conflict cu belgii. Belgii au atacat recent un trib
aliat roman. A ordonat și altor triburi vecine pentru a investiga acțiunile belgilor. Armata lui
Cezar a suferit un atac surpriză în bătălia de la Sabis în timp ce el campa în apropierea răului
Sâmbre.
 Nervii au avansat atât de repede încât Cezar nu a avut timp pentru a-și organiza forțele și a
suferit o înfrângere umilitoare. Cezar recnoaste că a pierdut și că mulți centurioni au fost răniți
și doborâți. El însus a fost nevoit să ia un scut și să-și mobilizeze personal forțele învăluite.
Sosirea legiunii a X-a i-a permis lui Cezar să se regrupeze și în cele din urmă, i-a respins pe nervi
când atrebatii și viromanduii începeau să lupte. Cezar a remarcat că războinicii nervi au refuzat
să-și cedeze terenul, chiar și după ce atrebatii și virumanduii au fost puși în dezordine. În cele
din urmă întăririle romane au înconjurat forțele nervilor supuse unei ploi de săgeți a arcașilor și
aruncătorilor cu praștia aduși din strainatate. Nervii au fost renumiți pentru aptitudinile lor în
război. Cezar dispunea de proiectile că "scorpionii" și "baliste", arcași și aruncători cu praștia.
Nervii prindeau lăncile și sulitele romane aruncate și le aruncau inapo către legionari. Nervii
refuzau să cedeze și luptau pe movilele și meterezele formate din luptătorii căzuți. Dar legiunile
române răzbeau căci dispuneau de pilum (odată aruncat în scuturile inamice, era greu de scos, și
inamicii nu mai puteau să se apere), săbiile gladium și scuturile, utilizându-le prudent.
 Belgii au suferit pierderi grele și s-au predat în cele din urmă după ce orașele lor erau distruse.
Cezar ocupase teritoriul actual al Belgiei.
Campania helveta
Helveții au fost o confederație alcătuită din cinci triburi galice ce trăiau pe platoul elvetic,
protejați de munți și râurile Rin și Ron. Ei au început să impună presiuni asupra triburilor
germane din nord și est. Din 58 i.en., helveții se pregăteau să planifice și să aprovizioneze o
migrație în masă sub conducerea lui Orgetorix. Cezar menționează în cartea să motivele
pentru care ei nu au reușit să desfășoare raiduri datorită locației lor cu intentiea de a călători
pe coasta de vest a Galliei, un traseu ce i-ar fi luat prin surprindere pe Aeduii, aliații Romei și
provincia romană Gallia Cisalpină. Helveții au trimis emisari la triburile vecine pentru a
negocia un tranzit pașnic. Orgetorix a încheiat o alianța cu șeful sequanilor, Casticus și a
aranjat căsătoria fiicei șefului de trib al Aeduilor, Dumnorix. Cei trei au plănuit să devină regi
ai triburilor lor și să-și împartă puterea în Galia. Dar ambițiile personale ale lui Orgetorix au
fost descoperite și s-a sinucis pentru a evita o acuzație îndreptată asupra propriului sau popor.
(De Bello Gallico, I, 4). Cezar a pornit pe 28 martie și menționează că a incendiat toate
orașele și satele acestora, descurajând triburile clientelare și inamicii de a ocupă teritoriile
vacanțe (De Bello Gallico, I, 5 și 6). Cezar a traversat Alpii din Italia. Cu o singură legiune din
Galia Transalpina, s-a îndreptat spre Genoa și a ordonat distrugerea podului de peste Ron.
Helveții au trimis o delegație pentru a negocia. Cezar a stagnat negocierile timp de 15 zile și
s-a folosit de timp pentru a-și întări poziția (De Bello Gallico, I, 7 și 8). Când delegația s-a
întors, Cezar a refuzat cererea și i-a avertizat că orice tentativă pentru a traversa răul va fi
reprimată. Așa s-a și întâmplat. Elveții s-au reapucat de negocieri cu sequanii și cu aeduii
pentru o ruta alternativă. (De Bello Gallico, I, 8 și 9).
Lăsându-i o singură legiune sub comandă lui Titus Labienus, Cezar s-a îndreptat spre Gallia Cisalpină.
La sosire, a preluat comandă a trei legiuni din Aquileia și a adăugat încă două legiuni: XI și XII. În
fruntea acestor cinci legiuni, a traversat Alpii și teritoriile triburilor ostile cu care s-a încăierat pe
traseu. (De Bello Gallico, I, 10). Între timp, helvetii au trecut pe teritoriul sequianior și au jefuit
ținuturile aeduilor, ambarrilor și allobregisilor. Aceste triburi nu s-au putut opune și au cerut ajutorul
lui Cezar. Acesta i-a surprins pe helveți ce încercau să traverseze răul Arar (actualul Saone). Trei
sferturi dintre helveți au trecut deja, iar un sfert dintre tigurini (un alt clan elvețian) se află pe malul
de est. Trei legiuni aflate sub comandă lui Cezar i-a surprins și învins pe tigurini în Bătălia de la Arar.
Tigurinii au fugit în pădurile învecinate. (De Bello Gallico, I, 11 și 12).

După bătălie, romanii au construit un pod peste Saône că să-i urmărească pe helveții rămași. Helveții
au trimis o delegație condusă de Divico, dar negocierile au eșuat. Pentru două săptămâni, romanii i-au
ținut sub urmărire până au întâmpinat problemele de aprovizionare. Cezar a trimis 4000 de romani și
cavaleria aeduilor pentru a-i urmări pe helveți ce sufereau pierderi. Dumnorix făcea tot ce-i stătea în
putere pentru a întârzia livrările. Romanii i-au urmărit până la orașul Bibracte. S-au întos și helveții au
început să-i urmărească la rândul lor, hărțuindu-i din spate. Cezar a ales un deal din apropiere pentru
lupta și legiunile romane i-au învins. (De Bello Gallico, I, 13 la 24). În bătălia urmat de Bibracte, galii și
romanii au luptat timp de o mare parte a zilei într-o lupta aprigă. Romanii câștigă în cele din urmă .
Cezar scrie că lupta a fost lungă și cu succes îndoielnic. 6000 de oameni ai clanului elvețian Verbigeni
au fugit pentru a nu fi capturați. La ordinele lui Cezar, alte triburi galice i-au capturat pe fugari și i-au
executat. Cei care s-au predat au fost trimis înapoi pe meleagurile lor pentru a reconstrui și a furniza
alimente. Cezar susține că erau 368 000 de helveți, dintre care 92 000 de bărbați erau apți de muncă.
Doar 110 000 de supraviețuitori au fost lăsați să se întoarcă pe meleagurile lor.
Campania sueba
 În 61 i.en., Ariovistus, căpetenia tribului Suebi și rege al populațiilor germanice, a reluat
migrația tribului din estul Germaniei către regiunea Marnei și Rinului. Suebii au călcat pe
pământurile sequanilor, iar aceștia au jurat credință lui Ariovistus și lupta împotriva
aeduilor. Sequanii l-au recompensat pe Ariovistus cu pământ după victoria de la Magetobriga
și s-a stabilit cu cei 120 000 de oameni ai săi în ținut. Dar 24 000 de haruzi s-au alăturat
cauzei sale și acesta a cerut sequanilor să-i dea mai mult pământ. După ce Cezar i-a învins
pe helveți, majoritatea triburilor galice l-au felicitat pe Cezar și au încercat să se
întâlnească cu el în cadrul unei adunări generale. Diviciacus, șeful Aeudan și purtătorii de
cuvânt pentru delegația galică și-au exprimat îngrijorarea față de cuceririle lui Ariovistus și
ostaticii pe care i-a luat. Diviciacus i-a cerut lui Cezar să-l înfrângă pe Ariovistus și să
elimine amenințarea germanică, precum să-i și protejeze pe aedui. Această a reprezentat o
oportunitate de a extinde granițele Romei, consolidând loialitatea armatei și calitatea de
comandant.
 Senatul îl declarase pe Ariovistus că rege prieten al poporului roman în 59 i.en., deci Cezar
nu putea să-i declare război. Însă nu putea să ignore solicitările aeduilor și a emis un
ultimatum lui Ariovistus pentru a nu traversa Rinul și să elibereze ostaticii aedui. Ariovistus
l-a asigurat pe Cezar că ostaticii aedui vor fi în siguranță cant timp aceștia își vor plăti
tributul anual. Odată ce haruzii i-au atacat pe aedui și o sută de clanuri suebe au traversat
Rinul spre Gallia, Cezar a avut justificarea pentru a-i declara război lui Ariovistus în 58 i.en.
Cezar aflase ca Ariovistus intenționa să captureze Vesontio, cel mai mare oraș al
Sequianilor, și a mărșăluit cu trpele sale spre oraș. Unii ofițeri nu aveau nicio experiență
în război. Moralul era scăzut, ceea ce amenință poziția lui Cezar. Acesta nu avea
încredere decât în legiunea X. Celelalte legiuni l-au urmat și prin urmare, Cezar a ajuns
la Vesontio înaintea lui Ariovistus.
Ariovistus a trimis emisari lui Cezar pentru a solicită o întâlnire. S-au întâlnit pe o
movilă de câmpie. Armistițiul a fost încălcat atunci când călăreții germani au încercat
să-i atace delegația. Ariovistus a solicitat o altă întâlnire, iar Cezar a ezitat să mai
trimită funcționari înalți, l-a trimis pe Valerius Procillus, prietenul sau de încredere, și
pe Caius Mettius, comerciant. Simțindu-se insultat, Ariovistus i-a trimis în lanțuri și a
mărșăluit timp de două zile, ridicând o tabăra la două mile de tabăra lui Cezar, tăind
liniile de comunicație și aprovizionare ale lui Cezar cu triburile aliate. Cezar a ordonat
clădirea celei de-a două tabere. Ariovistus a atacat tabăra și a fost respins.
În dimineață următoare, Cezar și-a adunat trupele aliate în față celei de-a două tabere
și avansat cu legiunile sale în formația acies triplex (trei linii de trupe) spre Ariovistus.
Ariovistus a contracarat prin aliniereaa șapte formațiuni tribale. Legiunile au rupt linia
inamică și i-au pus pe germani pe fugă. Cei 120 000 de suebi au fost uciși. Ariovistus, cu
trupele sale rămase, a scăpat și a traversat Rinul, dar nu s-a mai angajat în lupta. Suebii
au campat în apropiere de Rin și s-au întors acasă. Cezar ieșise din nou victorios.
 ABORDAREA GALICA A RAZBOAIELOR
 Mostenind trasaturile celtice ale uneia din cele mai razboinice societati europene antice,
galii abordau confruntarile armate asemenea unor extensiuni intrinsece a propriei lor
culturi, spre deosebire de stilul ordonat si sistematic, adoptat de adversarii lor romani.
 Intr-un astfel de cadru, echipamentul de razboi galic reflecta mai degraba situatia economica
a fiecarui individ in parte – la polul opus fata de uniformizarea ierarhica si tactica a
legionarilor: triburile Gaulish, apartinand unei categori privilegiate, detineau armuri si
arme destinate celor inzestrati cu abilitati deosebite de lupta, precum si camasi de zale,
coifuri de tip coolus si spade lungi.
 Anumite elemente ale echipamentului acestora fura atat de apreciate de catre adversari, incat
romanii insisi le copiara si adoptara la randul lor, recunoscandu-le practicitatea si avantajele
pe campul de lupta.
 O particularitate demna de luat in seama insa, era constituita de faptul ca galii nu socoteau
curajul drept o virtute, ci un „must have” – pentru a se distinge din punct de vedere valoric,
un razboinic trebuia sa iasa victorios de pe urma a cat mai multe confruntari cu putinta,
sa-si demonstreze iscusinta in manuirea a diferite tipuri de arme si rezistenta acerba in
conditii neprielnice – cu alte cuvinte, abilitatile de supravietuire in situatii din cele mai
dificile.
 SUPERIORITATEA GALILOR IN MATERIE DE ECHITATIE

 Pentru gali, calaria constituia una din primele lucruri de invatat dupa mersul pe jos: pe masura ce se
inainta in varsta, se deprindeau tot mai multe abilitati de executat in goana calului – o chestiune care nu
de putine ori se putea demonstra esentiala pentru salvarea vietii, mai cu seama pe timp de razboi.
 Aceasta afinitate cu animalele pe care le utilizau inca din frageda pruncie le asigura un avantaj net in
competitia cu cavaleristii romani, acest lucru fiind perfect demonstrat in cadrul Campaniei Belgice din anul
57 i.e.n., cand efectivele de cavalerie romane fura infrante de catre omoloagele lor nerve.
 Ulterior, romanii reusira sa-si impuna dominatia numai gratie superioritatii numerice a legiunilor lor,
altminteri soarta le-ar fi fost pe deplin nefavorabila in acea violenta confruntare.
 Pe de alta parte, fortele de cavalerie ale galilor erau alcatuite la randul lor din membrii paturii instarite
a societatii, care beneficiau nu numai de pricepere in manuirea armelor, ci si de o educatie pe masura,
ce le permitea sa organizeze atacuri elaborate, planuri tactice si coordonare perfecta a efectivelor lor –
lucru care i-a surpins fara indoiala pe romani – o civilizatie ce se socotea superioara din toate punctele de
vedere, neasteptandu-se sa gaseasca pe aceste meleaguri populate de „triburi inapoiate”, strop de
intelepciune si strategie in cele ale razboiului, ci doar reactii instinctive, haotice si lipsite de eficienta.
 Caii reprezentau pentru gali o pretioasa resursa, astfel incat li se acorda o atentie aparte: caii galilor
erau capabili sa se intoarca acasa chiar si fara calaret, in timp ce caii romanilor rataceau dezorientati pe
campul de lupta, fiind adjudecati in final de catre trupele adversarilor lor si utilizati nu de putine ori in
beneficiul acestora.
 ANTITEZE PUTERNICE: DE LA MOTIVATIE LA
FORMATIE SI INVERS
 Contrastele dintre gali si romani nu se rezumau numai la aspectele de natura culturala, ci
acopereau o plaja larga de chestiuni, pornind de la motivatiile complet diferite pentru care se
luptau si continuand cu stilul lor de abordare a unei batalii si pana la obiectivele catre care
nazuiau.
 Galii vroiau doar sa nu le fie incalcate teritoriile si sa fie lasati in pace, pentru a se putea intoarce la
harjonelile dintre triburile lor, cu care erau familiarizati de secole, dar amenintarea expansionista a
romanilor i-a facut sa reevalueze situatia si sa-si indrepte armele impotriva acestui inamic puternic si
vesnic interesat sa acapareze noi spatii, pentru a patrunde cat mai adanc in taramul nordic al
Batranului Continent.
 Modul de abordare a razboiului la nivelul celor doua culturi era complet diferit: pe de o parte, piatra de
temelie a organizarii militare romane a fost constituita pe baza alcatuirii unor formatiuni compacte, cu
sarcini precise, perfect coordonate si specializate in stiluri de lupta predefinite.
 Pe de alta parte, galii adoptau solutii dinamice de atac bazate pe spiritul de echipa, neinfricare si
dorinta de distingere individuala – o atitudine ce transforma orice confruntare armata intr-un veritabil
spectacol, din care tineau cu orice pret sa iasa invingatori si sa-si castige o reputatie de invidiat in
sanul propriei societati.