cimitire subterane evreiești și creștine. Cel mai adesea, ele erau săpate în tuf, în afara vechilor ziduri de incintă ale Romei, având în vedere că în interiorul orașului nu era posibil să se îngroape morții (hominem mortuum în urbe neve sepelito neve urito= "Nu se îngroapă și nici nu se incinerează nici un cadavru în oraș"). Catacombele constau în galerii subterane (ambulacra), în pereții cărora au fost săpate mormintele (loculi). Aceste nișe dispuse, în general, pe linii verticale (pilae), puteau conține unul sau mai multe cadavre; pe dinafară, ele erau închise cu plăci de marmură, pe care erau de multe ori gravate numele și meseria celor decedați însoțite de elemente simbolice, creștine sau evreiești. Un alt tip de mormânt, tipic catacombelor din Roma, este arcosolium, constând dintr-o nișă arcuită, cu o lespede de marmură deasupra, așezată pe orizontală, care închidea mormântul ( solium sub arcu). Arcosolium-ul putea fi simplu (de exemplu, pentru o persoană), sau mai elaborat, potrivit pentru înmormântarea unei întregi familii. De-a lungul coridoarelor nu sunt mai puțin frecvente acele cubicula, camere funerare pătrate sau poligonale, care conțin mai multe loculisau arcosolia pentru membrii aceleiași familii sau a unor familii înrudite între ele; sau cripte (cryptae), capele decorate cu fresce (cea mai cunoscută este "cripta dei papi" - cripta papilor, în Catacomba Sfântului Calixt). În subsolul Romei există mai mult de 40 de catacombe care se întind pe aproximativ 150 km și pe mai multe niveluri.Cele mai vechi nuclee de catacombe romane datează de la sfârșitul secolului IIIn ciuda persecutiilor repetate contra crestinilor, ce au inceput in epoca imparatului Nero (54-68) si au continuat pana la inceputul secolului al IV-lea, catacombele, asemeni oricarui alt loc de inmormantare, erau considerate locuri sacre de catre romani si doar rareori jefuite sau distruse.Primii crestini considerau inmormantarea o datorie sacra. Dupa unul din primii parinti ai bisericii, Tertullian (160-225), o parte din banii colectati in fiecare luna de comunitatile crestine erau folositi pentru inmormantarea saracilor. Ambrozie, episcop de Milano in secolul al IV-lea, sfatuia credinciosii, ca la nevoie sa vanda vasele bisericii pentru a strange bani ca sa ingroape mortii crestineste. Grija pentru morti era influentata de credinta in inviere si de doctrina purgatoriului (invatatura doctrinara catolica). Acesta este un loc unde mortii suporta pedepse si se curata de pacate inainte de a se putea intalni cu Dumnezeu. In aceasta trecere ei pot fi ajutati de rugaciunile celor vii. Invers, rugaciunile celor de pe cealalta lume aduceau binefaceri celor vii, astfel incat catacombele erau locul unde se infaptuia o comuniune intre vii si morti. Crestinii se adunau in catacombe in special cu ocazia aniversarii mortii unui sfant, a unui martir sau a unei persoane iubite. Impreuna luau parte la "refrigerium", o masa consacrata memoriei persoanei respective si celebrau Euharistia. Astfel, acestor galerii subterane, impodobite cu lucrari de arta cu subiect religios, li se conferea o dimensiune sacra si ele deveneau mai mult decat morminte, in secolul urmator, pelerinii din nordul Europei si din alte parti ale continentului veneau la Roma special pentru a le vizita. Din faptul ca au fost tiparite ghiduri speciale - itineraria - se poate deduce cat de mare era numarul vizitatorilor. Catacombele Romei erau lucrarea asa-numitilor - fossores - sapatori profesionisti, si au fost sapate in solul vulcanic din jurul Romei, adesea pe terenuri private, detinute de proprietari bogati. Dintr-un culoar initial porneau in unghi drept coridoare, care erau apoi legate printr-un alt culoar paralel cu primul. Datorita spatiului insuficient, reteaua de coridoare se intindea pe 5 niveluri. Anterior, creștinii erau îngropați împreună cu păgânii; când comunitatea a devenit mai numeroasă, a fost necesară crearea de cimitire colective. Pentru a rezolva problema spațiului și datorită ușurinței cu care se putea excava în stratul moale de tuf pe care era construit orașul, au fost săpate galerii subterane pe mai multe etaje. La începutul catacombele au fost folosite doar pentru morminte și pentru cultul martirilor îngropați aici. În secolul III, deja numai în Roma erau 25 de cimitire, dintre care unele erau în posesia Bisericii (de exemplu, Catacomba Sfântului Calixt, având în vedere că Ippolito Romano a scris în Philosophumena că Papa Zefirin l-a numit pe diaconul Callisto, custodele și administratorul catacombei) în prima jumătate a secolului III, Roma a fost împărțită în șapte regiuni ecleziastic fiecăreia i-au fost atribuite locuri de cult și diverse catacombe pentru înmormântarea creștinilor. În 313 creștinismul a devenit o religie legitimă și, cel puțin la început, mulți oameni au dorit să fie îngropați lângă martiri. Încă din secolul V oamenii au început să renunțe la obiceiul înmormântării în catacombe, care au continuat să fie doar destinația pelerinilor, în scopuri pioase. Între secolele VIII și IX, în urma jafurilor barbarilor, sanctuarele au fost treptat abandonate, și moaștele sfinte au fost transferate în biserici. Odată transferate moaștele în oraș, catacombele au fost complet abandonate; accesul a fost împiedicat de vegetație și de alunecări de teren, iar sanctuarele și cimitirele au căzut în uitare.interesul pentru ele fiind resuscitat in secolele al XVI-lea, in special dupa 1578, cand niste lucratori au descoperit pe Via Salaria o catacomba cu galerii multiple aflata intr-o stare de conservare foarte buna. Descoperirea a atras atentia unui anume Antonio Bosia, care datorita meticulozitatii cu care cerceta cimitirele a fost numit "Columb al catacombelor". Insa cercetarea stiintifica si inregistrarea datelor au fost initiate cu adevarat doar la inceputul secolului al XIX-lea. In prezent, catacombele continua sa fie locuri sacre, invaluite intr-o atmosfera mistica. Acestea erau locurile unde mici grupuri de crestini se adunau laolalta murmurandu-si rugaciunile ori luand parte la o pomana in fata unei fresce reprezentandu-l pe Iisus inviindu-l pe Lazar sau purtand un miel pe umar. Caci, asa cum spune inscriptia scrijelita pe un perete de unul din primii pelerini, "in acest intuneric este lumina, in aceste morminte rasuna cantari".