RCT-Cap 2-Dimensionare Retea Canalizare in SU

32
CAPITOLUL II
DIMENSIONAREA REŢELEI DE CANALIZARE
ÎN SISTEM UNITAR (SU)
2.1. Determinarea debitelor – tipuri de debite

Pentru a putea defini şi stabili debitele de ape uzate este nevoie de
a arăta, mai întâi, debitele de alimentare cu apă a unei localităţi. /3, 6, 18,
29, 37, 46/
Structura consumului de apă. Definiţii

Un sistem de alimentare cu apă centralizat deserveşte toate
folosinţele racordate la el: centre populate, industrii, unităţi agrozootehnice
etc.
Prin sistem de alimentare cu apă se înţelege ansamblul
construcţiilor, instalaţiilor, măsurilor şi operaţiilor prin care apa captată
dintr-o sursă naturală este adusă la calitatea de apă potabilă, transportată,
înmagazinată şi distribuită utilizatorilor în cantitatea, de calitatea şi la
presiunea normală de folosire pentru asigurarea cu apă potabilă a întregii
localităţi (figura 2.1).
Noţiunile frecvent utilizate pentru determinarea cantităţilor de apă
sunt: necesarul de apă, cerinţa de apă şi necesarul specific de apă.
Necesarul de apă reprezintă cantitatea de apă care trebuie
furnizată unei folosinţe în punctul de utilizare astfel încât să fie folosită
raţional.
Cerinţa de apă reprezintă cantitatea de apă care trebuie preluată
de la sursă pentru a acoperi necesarul de apă în mod raţional, cu
recircularea şi reutilizarea internă optimă.
Necesarul specific de apă reprezintă cantitatea de apă pentru o
zi raportată la consumator (l/om zi).
33
Figura 2.1. Schema generală a sistemului de alimentare cu apă a unei localităţi şi

debitele de dimensionare şi verificare pentru obiectele sistemului
C – captare; SP1 – staţie de pompare treapta I; ST – staţie tratare; SP2 – staţie de pompare
treapta a –II-a; R – construcţie pentru înmagazinare; SP3 – staţie de pompare treapta a – III-a;
RD – reţea de distribuţie; A – aducţiune - citior de debite
2.1.1. Determinarea debitului uzat menajer

Calculul se face conform SR 1343/1-2006, STAS 4706/89 şi SR
1846/1-2006/2-2007
Necesarul de apă potabilă pentru localităţi cuprinde total sau parţial
următoarele categorii de apă:
- apă pentru nevoi gospodăreşti: băut, preparare hrană, spălatul corpului,
spălatul rufelor şi vaselor, curăţenia locuinţei, utilizarea WC-ului, precum şi
pentru creşterea animalelor de pe lângă gospodăriile proprii ale locuitorilor;
- apă pentru nevoi publice: unităţi de învăţământ de toate gradele, creşe,
spitale, policlinici, băi publice, cantine, cămine, hoteluri, restaurante,
magazine, cofetării, unităţi pentru distribuirea locală a băuturilor răcoritoare,
fântâni de băut apă, completare la fântânile ornamentale (dacă nu sunt alte
surse) etc.
- apă pentru stropitul spaţiilor verzi.
- apă pentru stropitul străzilor, spălatul pieţelor şi străzilor, când nu se
poate altfel apa va fi luată din reţeaua de apă potabilă, total sau parţial;
- apă necesară pentru unităţi industriale: apă pentru nevoile igienico-
sanitare şi apă pentru procesele tehnologice ce necesită apă potabilă când
34
aceasta nu poate fi asigurată din surse proprii;
- apă pentru nevoi proprii ale sistemului de alimentare cu apă (preparare
reactivi, evacuare nămol, spălare filtre, spălare aducţiuni, rezervoare, reţea
etc);
- apă pentru spălarea periodică a reţelei de canalizare, de regulă apa nu va
fi apă potabilă decât în cazuri bine justificate;
- necesarul de apă pentru acoperirea pierderilor tehnic admisibile din
sistem;
- apă necesară pentru combaterea incendiului.
Ţinând seama de fluctuaţia specifică în utilizarea apei în localităţile

ţării noastre (orară în cursul zilei, zilnică în cursul anului) se utilizează
următoarele debite caracteristice:
- debitul zilnic mediu, Qzi med, reprezentând media volumelor de apă utilizate
zilnic în cursul unui an:
1
× å éêå N (i ) × q s (i )ùú , (mc/zi)
n m
Q zi med = (2.1)
1000 k =1 ë i=1 û
- debitul zilnic maxim, Qzi max, reprezentând valoarea maximă a volumelor
de apă utilizate zilnic în cursul unui an:
1
× å éêå N (i ) × q s (i ) × K zi (i )ùú , (mc/zi)
n m
Q zi max = (2.2)
1000 k =1 ë i=1 û
- debitul orar maxim, Qorar max, reprezentând valoarea maximă a debitului
orar de apă din ziua de consum maxim:
1 1 n m
Q orar max = × × å éêå N(i ) × q s (i ) × K 0 (i ) × K zi (i )ùú , (mc/h) (2.3)
1000 24 k =1 ë i =1 û
în care:
N(i) – numărul de utilizatori: consumatori fizici de apă (locuitori,
elevi, animale) sau unităţi specifice de produs pentru care se foloseşte apa
(metru pătrat spaţiu verde udat, litru lichid îmbuteliat, tone pâine fabricată etc);
35
Pentru centrele populate numărul de utilizatori (consumatori) este
numărul locuitorilor care trebuie să corespundă prevederilor din planul sau
schiţa de sistematizare; în lipsa unui plan de sistematizare pentru stabilirea
creşterii populaţiei se poate calcula populaţia de perspectivă (Nn) cu relaţia:
N n = N × (1 + 0.01× p) n , (locuitori) (2.4)
unde: N – numărul de locuitori în situaţia existentă;

p – procentul (indicele) de creştere a populaţiei, stabilit pe baza
datelor statistice;
n – numărul de ani pentru care se face calculul (25 … 30 ani
pentru etapa finală).
qs(i) – debit specific: cantitatea medie zilnică de apă necesară unui

consumator pentru o activitate normală (l/consumator zi);
Kzi(i) – coeficient de variaţie zilnică, exprimat sub forma abaterii
valorii consumului zilnic faţă de medie, adimensional:
Q zi max ( i )
K zi (i ) = (2.5)
Q zi med (i )
K0(i) – coeficient de variaţie orară, exprimat sub forma abaterii
valorii maxime orare ale consumului faţă de medie în zilele de consum
maxim, adimensional:
Q orar max (i )
K 0 (i ) = (2.6)
Q zi max (i )
k – indice referitor la categoria de necesar de apă (apă pentru
nevoi gospodăreşti, apă pentru nevoi publice etc);
i – indice referitor la tipul de consumatori şi debitul specific de apă,
în cadrul categoriei de consum (ex.: nevoi gospodăreşti pentru locuinţe, din
zona 1 … 4, tabelul 2.1. etc).
36
Valorile debitului specific de apă pentru nevoi gospodăreşti (qg) pot

fi adoptate după datele din tabelul 2.1, atunci când nu pot fi justificate alte
valori prin studii aprofundate.
Tabelul 2.1 Valorile debitului specific de apă pentru nevoi gospodăreşti
Nr. Zone sau localităţilor diferenţiate în funcţie de gradul de qg(i)
Kzi(i)
crt dotare cu instalaţii de apă rece, caldă şi canalizare l/om zi
1 Zone în care apa se distribuie prin cişmele amplasate pe 50 1,50/2,00
străzi fără canalizare
2 Zone în care apa se distribuie prin cişmele amplasate în 50…60 1,40/1,80
curţi fără canalizare
Zone cu gospodării având instalaţii interioare de apă rece,
3 100…120 1,30/1,40
calcă şi canalizare, cu preparare individuală a apei calde
Zone cu apartamente în blocuri cu instalaţii de apă rece,
4 150…180 1,20/1,35
calcă şi canalizare, cu preparare centralizată a apei calde
Notă:
1 - Pentru Kzi valorile de deasupra liniei sunt date pentru localităţile cu climă
continentală temperată, iar valorile de dedesubt sunt date pentru localităţile cu climă
continentală excesivă. Definirea climei de face pe baza numărului anual de zile de vară
(n) ca medie multianuală, cu temperatura maximă măsurată ³ 20°C, astfel n < 80 –
climă continentală temperată; n > 80 – climă continental excesivă.
2 - Valorile orientative pentru qg(i) pot fi mărite funcţie de:
- mărimea zonei sau centrului populat, densitatea populaţiei (loc/ha) şi tipul
de locuinţe;
- zona geografică precizată prin limite de altitudine, climă, valori ale
precipitaţiilor anuale;
- statutul localităţii: urban, rural, staţiune balneo-climaterică;
- gradul de confort al locuinţelor: apartamente în blocuri cu centrală proprie
sau asigurarea căldurii şi apei calde centralizat, case individuale standard în mediu
urban şi/sau rural, vile în cartiere rezidenţiale;
- obiceiurile utilizatorilor din zonă referitoare la utilizarea apei.
Mărirea se operează de proiectant şi operator pe baza unor studii speciale;
valorile propuse trebuie aprobate de consiliile locale.
Debit specific de apă pentru nevoi publice (qp)

Necesarul de apă pentru consumatori publici din localităţi sau zone
ale acestora se calculează analitic prin însumarea cantităţilor de apă
necesare fiecărui utilizator.
Valorile orientative ale debitelor medii specifice se adoptă conform
tabelului 2.2.a
37
Tabelul 2.2.a. Valori ale debitelor medii specifice
Debite
Nr.
Categorie de consum Unitate l/unitate,zi
crt.
Domeniu de variaţie
1 Aeroport Călător 7…15
Client 5…20
2 Bar
Angajat 40…60
3 Birouri Angajat 30…60
Consumator 15…30
4 Café-bar
Angajat 30…45
5 Camping Persoană 110…190
6 Casă de odihnă Rezident 200…400
7 Căsuţe (de odihnă) Persoană 80…110
8 Centru comercial Angajat 25…50
Loc de parcare 5…7.5
9 Cluburi Utilizator 250…300
Angajat 40…60
10 Complex comercial Toalete 1500…2000
(mall, depozit) Angajat 30…45
11 Clădire dormitoare comune Persoană 75…100
12 Hotel Client 150…250
Angajat 25…50
13 Hotel (staţiune) Persoană 150…250
14 Închisoare Deţinut 300…600
Angajat 20…40
15 Magazin (mic) Consumator 5…10
Angajat 30…45
16 Motel
- cu bucătărie Loc 300…600
- fără bucătărie Loc 200…500
17 Pensiune Persoană 200…300
18 Piscină Consumator 15…30
Angajat 30…45
19 Restaurant Masă 7…15
20 Restaurant cu autoservire Consumator 5…10
Angajat 30…45
21 Sală de mese Masă servită 20…40
22 Şcoală cu internat şi cantină Elev 200…400
23 Şcoală fără internat
- cu bufet, sală sport şi duşuri Elev 50…80
- numai cu bufet Elev 40…60
- fără bufet şi sală de sport Elev 20…30
24 Service auto Vehicul 25…50
Angajat 35…60
25 Spălătorie (haine) Maşină 2000…2500
26 Spital Pat 400…600
Angajat 20…40
27 Tabără de zi (fără masă) Persoană 40…60
28 Teatru Scaun 5…10
29 Terasă Scaun 50…75
30 Teren de tabără Persoană 75…100
31 Zonă de interes turistic Vizitator 15…30
38
În cazul când, în mod justificat, apa pentru stropit şi spălat se

asigură din reţeaua de apă potabilă, aceasta se calculează astfel:
- necesarul de apă pentru stropit spaţiile verzi (qsv) se calculează analitic
sv 2
considerând o normă specifică qsp = 1,5 - 2,5 l/m ,zi,; diferenţierea se
realizează în funcţie de:
- clima localităţii (zonei);
- altitudine, zona geografică, grad de dotare, destinaţie spaţii verzi.
- necesarul de apă pentru stropit străzi, spălat pieţe, întreţinere a zonelor
urbane de interes general se calculează analitic pe baza unei norme
specifice de (1,5…5) l/om,zi:
- se ia în consideraţie la adoptarea valorii normei specifice gradul
de ocupare şi utilizare al suprafeţelor întreţinute, ca şi densitatea populaţiei
şi parametrii ecologici şi demografici ai zonei;
- pentru centre comerciale, pieţe se poate adopta o normă de
necesar specific de (1…1,5) l/om,zi
Necesarul de apă tehnologică pentru industrie (qi) se calculează
analitic în conformitate cu norma tehnologică şi capacitatea de lucru a
fiecărei unităţi. Necesarul de apă asigurat din reţeaua de apă potabilă se
calculează conform STAS 1478-90 pentru nevoile igienico-sanitare ale
personalului (grupuri sanitare, cantină etc).
În această grupă poate fi introdusă şi staţia de epurare ca unitate
consumatoare de apă.
Necesarul de apă pentru nevoile proprii ale sistemului de

alimentare cu apă se calculează analitic pe baza următoarelor elemente:
a) tehnologia şi componentele staţiei de tratare; pierderile
tehnologice admisibile în staţia de tratare nu trebuie să depăşească 6% din
cantitatea de apă produsă: În situaţiile în care se asigură recircularea
supernatantului din apele de la curăţirea decantoarelor şi spălarea filtrelor,
39
pierderile tehnologice pot fi reduse până la 3%; pentru apa subterană
sporul trebuie prevăzut de la caz la caz;
b) necesarul de apă pentru curăţirea periodică a reţelei de
distribuţie se stabileşte pe baza unui plan operativ de curăţire a
tronsoanelor reţelei; aceasta depinde de materialul conductelor, calitatea
apei şi afinitatea materialelor de a forma biofilm; cantităţile de apă utilizate
nu depăşesc 0,1…0,2% din volumul de apă distribuit;
c) necesar de apă pentru spălarea şi curăţirea rezervoarelor
sistemului; odată, de două ori pe an, fiecare cuvă din rezervoarele
sistemului va fi golită, spălată şi dezinfectată; cantităţile de apă necesare
pentru spălarea rezervoarelor nu depăşesc 0,4…0,5% din volumele de apă
consumate anual.
Pierderile de apă tehnic admisibile din sistem pot fi tratate tot ca un

necesar de apă. În mod curent pot fi exprimate ca un spor de debit la
necesarul general de apă (Kp). Pentru sisteme care se proiectează şi vor fi
executate, se poate aprecia că pierderile nu vor fi mai mari de 15% din
volumul de apă distribuită (Kp = 1,15).
Pentru sisteme existente, la care se fac extinderi sau creşte gradul
de confort, pierderile pot fi până la 35% (Kp = 1,35). Procentele mai mari de
35% ale pierderilor de apă sunt considerate anormale şi impun luarea de
măsuri corespunzătoare.
Coeficientul de variaţie zilnică (Kzi) se apreciază pentru fiecare tip
de consum. În cazul când pentru unele tipuri de nevoi de apă nu pot fi
justificate alte valori acestea vor fi adoptate ca egale cu cele pentru
consumul gospodăresc, conform tabelului 2.1.
Coeficientul de variaţie orară (K0) se adoptă pentru fiecare tip de
necesar de apă. Când nu sunt alte valori justificate pot fi adoptate valorile
din tabelul 2.2.b.
40
Tabelul 2.2.b. Valorile coeficientului de variaţie orară
Numărul total de locuitori ai localităţii/zonei de
K0
presiune considerate
£ 10.000 2,00…3,00
15.000 1,30…2,00
25.000 1,30…1,50
50.000 1,25…1,40
100.000 1,20…1,30
³ 100.000 1,15…1,25
Notă:
1 - În cazul în care distribuirea apei nu se face continuu ci după program de furnizare
propriu, coeficientul K0 poate fi mărit, pe bază de calcule justificate. Alimentarea
discontinuă cu apă trebuie însă considerată ca provizorie.
2 - Pentru valori intermediare ale numărului de locuitori coeficientul K0 se calculează
prin interpolare lineară.
3 - Coeficientul se determină în funcţie de numărul de locuitori (Nj) din fiecare zonă de
presiune a reţelei, debitele maxime rezultate fiind sumate corespunzător.
4 - Pentru reţele mari de distribuţie, care deservesc peste 100.000 de locuitori este
recomandabil să se folosească un coeficient de variaţie orară proporţional cu numărul
de utilizatori prevăzuţi în aval de secţiunea calculată.
Calculul necesarului de apă pentru combaterea incendiului

Atunci când se realizează un sistem de alimentare cu apă trebuie
prevăzute construcţii şi instalaţii care să asigure cantităţile de apă pentru
stingerea incendiului.
Stingerea incendiilor se poate face cu ajutorul apei prin hidranţi
interiori montaţi în clădiri şi hidranţi exteriori montaţi pe reţeaua de
distribuţie; pentru clădiri speciale (teatre, biblioteci) sau industrii sunt
prevăzute sisteme speciale de stingere (sprinclere, drencere) conform
reglementărilor tehnice în vigoare.
Apa pentru hidranţii interiori trebuie să aibă aceeaşi calitate cu cea
distribuită. Pentru hidranţii exteriori, de regulă se foloseşte apă din reţeaua
de distribuţie a apei potabile. În cazuri speciale pentru combaterea
incendiului din exterior se poate folosi şi altă calitate de apă prin mijloace
independente (maşini/cisterne proprii, rezerve de apă, reţele separate);
această situaţie comportă existenţa unei reţele de apă special destinată
acestui scop.
41
Numărul de incendii teoretic simultane se adoptă în funcţie de

mărimea localităţii după valorile din tabelul 2.2.c.
Debitul pentru combaterea incendiului cu ajutorul hidranţilor

interiori Qii (numărul jeturilor şi tipurile de construcţii care sunt echipate cu
hidranţi interiori) precum şi debitul pentru instalaţii speciale (Qis) se adoptă
conform STAS 1478-90.
Tabelul 2.2.c. Numărul de incendii simultane şi debitele aferente

Qis (l/s)
Numărul locuitorilor din Număr de incendii
1) Clădiri cu (1…4) Clădiri cu peste 4
localitate N=SN(i) simultane ”n”
niveluri niveluri
£ 5000 1 5 10
5001…10000 1 10 15
10001…25000 2 10 15
25001…50000 2 20 25
50001…100000 2 25 35
100001…200000 2 30 40
200001…300000 3 40 55
300001…400000 3 - 70
400001…500000 3 - 80
500001…600000 3 - 85
600001…700000 3 - 90
700001…800000 3 - 95
800001…1000000 3 - 100
Notă:
1 - Valorile prezentate în acest tabel se aplică şi în cazul cartierelor izolate, separate de
centrul populat printr-o zonă neconstruită; în acest caz SN(i) reprezintă numărul de
locuitori pentru fiecare cartier.
2 - Debitul pentru incendiu exterior, Qie şi numărul de incendii simultane, n, pentru
centrele populate cu peste un milion de locuitori se determină pe bază de studii
speciale.
3 - Localizarea incendiilor simultane, în perimetrul luat în calcul la dimensionarea
reţelelor de distribuţie se face astfel încât un incendiu - teoretic - să revină unei
suprafeţe locuite de cel mult 10000 locuitori.
4 - În cazul reţelelor cu zone de presiune, se analizează varianta în care fiecare zonă
funcţionează independent în caz de incendiu; se vor adopta debitele cele mai mari
rezultate din analiza variantelor. Numărul de incendii se calculează însă pentru toată
localitatea.
5 - Pentru localităţi sub 5000 locuitori se va respecta şi Reglementarea GP 106-04,
Anexa IV-2, aprobată de MTCT 15/02/2005 şi publicată în M.O. 338bis din 21/04/2005.
42
În cazul în care nu se dispune de studii speciale, debitul hidranţilor

exteriori (Qie) se poate adopta după valorile prezentate în tabelul 2.2.c.
Timpul teoretic de funcţionare al hidranţilor interiori se determină
conform 3.2.3.1. din STAS 1478-90.
Durata teoretică de funcţionare a hidranţilor exteriori este Te = 3 h.
În cazul când în/sau lângă localitate există societăţi comerciale şi

acestea se alimentează din aceeaşi reţea publică, numărul de incendii
teoretic simultane se poate adopta după valorile prezentate în tabelul 2.2.d,
dacă nu se justifică alte valori.
Tabelul 2.2.d. Numărul de incendii simultane pentru societăţi comerciale

Numărul Suprafaţa teritoriului
Număr de incendii Mod de considerare a incendiilor
locuitorilor din întreprinderilor, S
simultane ”n” simultane
localitate N (ha)
La localitate sau zonă
< 1000 < 150 1 industrială, luând în considerare
debitul de incendiu cel mai mare
Unul în localitate şi unul în zona
industrială sau ambele în
10001…25000 < 150 2
localitate luând în considerare
suma valorilor maxime
industrială, ambele în localitate
£ 25000 ³ 150 2 sau ambele în zona industrială,
luând în considerare suma
valorilor maxime
industrială, ambele în localitate
> 25000 < 150 2 sau ambele în zona industrială,
luând în considerare suma
valorilor maxime
Se determină În localitate şi zona industrială,
conform tabelului în numărul care rezultă pentru
2.2.c. pentru fiecare
localitate şi conf.
> 25000 > 150
STAS 1478-90
pentru zona
industrială
însumându-se
43
Asigurarea debitelor hidranţilor interiori şi exteriori se realizează
printr-un volum de apă înmagazinat special în rezervoarele sistemului de
alimentare cu apă astfel:
a) necesarul de apă pentru combaterea efectivă a incendiului

n n n
Vi = 0,06å n j Qii × Ti + 3,6å Qie × Te + 3,6å Qis × Ts (2.6.a)
1 1 1
unde:
3
Vi - volumul de apă înmagazinat, în m ;
n - numărul de incendii simultane care se combat de la exterior cu
apă din hidranţii exteriori;
nj - numărul de jeturi simultane impus pentru clădirea respectivă;
Qii - debitul asigurat la un jet la hidranţii interiori, în l/s;
Ti - timpul teoretic de funcţionare al hidranţilor interiori, în min;
Qie - debitul asigurat de hidranţii exteriori, în l/s;
Te - timpul teoretic de funcţionare al hidranţilor exteriori, în ore;
Qis - debitul pentru stingerea incendiului cu ajutorul instalaţiilor
speciale, a căror durată de funcţionare este Ts (ore) ce se stabileşte
conform STAS 1470-90, în l/s.
b) necesarul de apă pentru consumul la utilizator pe durata stingerii

incendiului
Vcons = a Qormax Te (m3) (2.6.b)
unde:
Vcons - volumul consumat la utilizator, în m3;
coeficientul ”a” are valoarea 0,7 pentru reţelele de joasă presiune
(p ³ 7 m col. apă, stingerea se face cu ajutorul motopompelor formaţiilor de
pompieri) şi valoarea a=1 pentru reţelele de înaltă presiune (combaterea
incendiului se poate face direct de la hidrantul exterior).
Qormax - debitul maxim orar al zonei sau localităţii unde se combate
incendiul.
În total se va acumula în rezervor, ca rezervă intangibilă, protejată,

volumul de apă:
VRI = Vi + Vcons (2.6.c)
unde: VRI - volumul rezervei intangibile, în m3;
44
După consumarea apei în urma combaterii incendiilor normate,
refacerea rezervei de apă trebuie să se realizeze cu debitul QRI în timpul
Tri.
VRI
QRI = ´ 24 (m3/zi) (2.6.d)
Tri
Mărimea timpului de refacere a rezervei (Tri) se adoptă conform
datelor din tabelul 2.2.e.
Tabelul 2.2.e. Mărimea timpului de refacere a rezervei (Tri)
Localităţi şi zone industriale aferente localităţilor Tri
(h)
Localităţi 24
A şi B 24
C având: Qie > 25 l/s 24
Zone industriale cu construcţii din
Qie £ 25 l/s 36
categoriile de pericol de incendiu
D şi E având: Qie > 25 l/s 36
Qie £ 25 l/s 48
Notă:
- În cazul în care Qie £ 10 l/s, iar debitele de apă sunt insuficiente la sursă, durata
pentru refacerea rezervei intangibile de incendiu Tri se poate mări până la cel mult 72h.
- În cazurile în care debitele surselor de apă nu pot asigura refacerea rezervei de
incendiu în durate maxime Tri prevăzute în tabelul de mai sus se admite prelungirea
acestor durate, cu condiţia măririi rezervei intangibile VRI, cu volumul de apă care nu
poate fi asigurat în timpul normat.
- Păstrarea rezervei intangibile se face în una sau mai multe cuve de rezervor astfel
încât volumul integral pentru combaterea incendiului să fie permanent la dispoziţie.
Debite de dimensionare a sistemelor de alimentare cu apă

Toate elementele schemei de alimentare cu apă (figura 2.1) de la
captare la staţia de tratare vor fi dimensionate la debitul QIC.
QIC = K p × K s × Qzi max + K p × K s × QRI , (m3/zi) (2.7)
unde:
Kp - coeficient de majorare a necesarului de apă pentru a ţine seama de
pierderile tehnic în obiectele sistemului de alimentare cu apă;
Ks - coeficient de servitute pentru acoperirea necesităţilor proprii ale
sistemului de alimentare cu apă: în uzina de apă, spălare rezervoare,
spălare reţea distribuţie, etc.;
Qzimax - suma cantităţilor de apă maxim zilnice, în m3/zi;
QRI - debitul de refacere a rezervei intangibile de incendiu.
45
Toate obiectele schemei sistemului de alimentare cu apă între
staţia de tratare şi rezervoarele de înmagazinare (sistemul de aducţiuni) se
dimensionează la:
QIC
Q ' IC = (2.8)
Ks
Rezervoarele de înmagazinare trebuie să asigure:
- rezervă protejată - volumul rezervei intangibile de incendiu;
- volumul de compensare orară şi în măsura posibilului,
compensare zilnică pe perioada săptămânii;
- rezerva protejată - volumul de avarii pentru situaţiile de
întrerupere a alimentării rezervoarelor.
Toate elementele componente ale schemei de alimentare cu apă

aval de (după) rezervorul de compensare a consumului se dimensionează
la debitul:
n
QIIC = K p × Qor max + K p × å n j Qii (2.9)
1
unde: QIIC - debitul de calcul pentru elementele schemei sistemului de
alimentare cu apă aval de rezervoare;
njQii - numărul de jeturi şi debitele hidranţilor interiori (Qii) pentru
incendiile simultane care se combat din exterior (n).
Verificarea reţelei la funcţionarea hidranţilor exteriori se face astfel

ca în orice poziţie normată apar cele n incendii teoretic simultane, şi este
necesar să se asigure în reţea (la hidranţii în funcţiune):
- minim 7 m col. apă pentru reţele (zone de reţea) de joasă presiune la
debitul:
QII (V ) = a × K p × Qo max + 3,6 × n × K p × Qie , (m3/h) (2.10)

- presiunea de folosire liberă a hidranţilor la reţelele de înaltă presiune
pentru debitul:
QII (V ) = K p × Qo max + 3,6 × n × K p × Qie , (m3/h) (2.11)

46
Pentru asigurarea funcţionării corecte a hidranţilor interiori trebuie
făcută şi verificarea că pentru orice incendiu interior (la clădirile dotate cu
hidranţi) presiunea de funcţionare este asigurată în orice situaţie inclusiv
când celelalte incendii teoretic simultane sunt stinse din exterior.
QII (V ) = a × K p × Qo max + 3,6 × K p × (n j Qii )max + 3,6 × (n - 1) × K p × Qie , (m3/h)

(2.12)
(njQii)max - cel mai mare incendiu interior care poate apare pe zona
sau teritoriul localităţii.
La reţelele importante (reţele inelare pentru localităţi cu peste

50000 locuitori) va fi analizată şi siguranţa în funcţionare a reţelei în cazul
unor avarii pe arterele importante. Pe durata existenţei avariei trebuie să se
verifice:
- parametrii funcţionării reţelei în caz de incendiu, în sensul
verificării capacităţii de a transporta Qii şi a asigura presiunea în zonele
considerate;
- asigurarea presiunii normale de funcţionare a reţelei în lipsa
tronsonului (barei) avariat şi blocat pentru ceilalţi utilizatori;
- evaluarea riscului de a rămâne fără apă la consumatorii vitali.
Funcţie de situaţia locală proiectantul poate justifica şi alte verificări

necesare (verificarea umplerii contrarezervorului şi alimentarea reţelei
numai din contrarezervor, alimentarea între reţele a două zone de presiune
vecine în reţea, funcţionarea cu o singură sursă de alimentare etc).
La reţelele foarte dezvoltate (localităţi peste 300000 locuitori)

reţeaua se recomandă să fie verificată, în ipotezele de dimensionare luate
în calcul şi pentru determinarea timpului real de curgere a apei în reţea, în
corelare cu calitatea apei.
În condiţiile de calcul a debitului cu relaţia (2.7) cerinţa de apă se
47
poate calcula:
Q s zi mediu = K p × K s × Q zi mediu , (m3/zi) (2.13)

Q s zi max = K zi × Q s zi mediu , (m3/zi) (2.14)
1
Qs o max = × K 0 × Q0 zi max , (m3/h) (2.15)
24
Debitele de ape uzate menajere caracteristice (debitul zilnic mediu,
debitul zilnic maxim şi debitul orar maxim) care se evacuează în reţeaua de
canalizare Quz, se calculează cu relaţia:
Quz = Qs , (m3/zi, m3/h) (2.16)
în care:
Qs – debitele de apă de alimentare caracteristice (zilnic mediu,
3 3
zilnic maxim şi orar maxim) ale cerinţei de apă, în m /zi sau m /h.
Quz zi med = Qs zi med (2.17)

Quz zi max = Qs zi max (2.18)
Quz or max = Qs or max (2.19)
Se admite principiul: cantităţile de apă uzată sunt identice cu cele
preluate din sistemul centralizat de alimentare cu apă. În cazul în care
producătorul de ape uzate dispune şi de surse proprii de apă în afara
cantităţilor de apă preluate din sistemul de alimentare cu apă public,
acestea trebuie luate în consideraţie suplimentar.
În situaţiile în care consumatorii de apă (gospodării cu curte,
instituţii publice cu terenuri sau parcuri, etc) folosesc apa pentru stropitul
grădinilor sau terenurilor de sport, aceste cantităţi de apă trebuie să se
contorizeze separat şi trebuie să se scadă din cantităţile de apă preluate de
sistemul de canalizare.
Pentru determinarea acestor debite pe zone de confort edilitar se
poate folosi şi programul de calcul realizat de S.C. PRO TOBY S.R.L.
intitulat DEBIT2.EXE a cărui schemă logică este prezentată în figura de
mai jos (figura 2.2).
48
Figura 2.2. Schemă logică pentru determinarea debitelor
Legendă:
z – număr zone de confort edilitar;
N – necesar de apă pentru centre populate;
Ng, Np, Ns, Nim, Ninc – necesar de apă pentru nevoi gospodăreşti
(m3/zi); nevoi publice (m3/zi); spălat şi stropit străzi şi spaţii verzi (m3/zi);
49
industria mică (m3/zi); refacerea rezervei de incendiu (m3/zi);
Ui – număr de locuitori permanenţi şi flotanţi;
ngi – necesar de apă specific pentru nevoi gospodăreşti ale
populaţiei, pe zone ale centrului populat (l/om zi);
npi – necesar de apă pentru nevoi publice pe zone ale centrului
populat;
Ks – coeficient supraunitar care ţine seama de nevoile tehnologice
ale sistemului de alimentare cu apă;
Kp – coeficient prin care se ţine seama de pierderile de apă tehnic
admisibile în aducţiune şi în reţeaua de distribuţie;
Kzi – coeficient de neuniformitate a debitului zilnic;
Ko – coeficient de neuniformitate a debitului orar.
Asigurarea debitelor în dezvoltarea localităţilor

Sistemul de alimentare cu apă se dezvoltă odată cu dezvoltarea
localităţilor sau pentru creşterea gradului de confort.
Dezvoltarea este:
- extensivă – care constă în creşterea numărului de utilizatori de apă,
corespunzător creşterii cu o rată anuală a populaţiei, p;
- intensivă – care constă în asigurarea debitului de apă corespunzător
creşterii gradului de confort în locuinţe (tabelul 2.1), a dotărilor sociale, a
folosinţelor publice etc.
Această dinamică a sistemului solicită proiectantul la realizarea
unor lucrări etapizate, dimensionate la debite calculate după regulile
menţionate, într-o perspectivă de 20 … 25 ani.
Necesarul de apă trebuie recalculat periodic funcţie de dinamica

localităţii, perspectivele de dezvoltare, rezervele de apă din zonă, folosirea
raţională a apei în localitate, funcţionarea sigură şi raţională a sistemului,
controlul pierderilor de apă din sistem.
50
2.1.2. Determinarea debitului uzat prin măsurători
2.1.2.1. Condiţii existente la intrarea în Staţia de epurare Tg. Mureş
2.1.2.1.1. Stabilirea debitelor la intrarea în Staţia de epurare (2002)
În baza analizei statistice a debitelor măsurate la intrarea în Staţia

de epurare pe tot parcursul anului 2002 au rezultat următoarele:
Tabelul 2.3 - Analiza statistica a debitelor influente in S.E. Tg. Mures in anul 2002
Qzi med = 78980 mc/zi = 914 l/s Valoare medie statistica a debitelor zilnice medii
Qor min 1 = 2212 mc/h = 614 l/s Valoare medie statistica a debitelor orare minime zilnice
Qor min 2 = 1445 mc/h = 401 l/s Valoare medie statistica a debitelor orare minime lunare
Qor min 3 = 18976 mc/h = 255 l/s Valoare minima orara
Qor max 1 = 4610 mc/h = 1281 l/s Valoare medie statistica a debitelor orare maxime zilnice
Qor max 2 = 11966 mc/h = 3324 l/s Valoare medie statistica a debitelor orare maxime lunare
Qor max 3 = 18976 mc/h = 5271 l/s Valoare maxima orara
Qzi min 1 = 67014 mc/zi = 776 l/s Valoare medie statistica a debitelor minime lunare
Qzi min 2 = 60163 mc/zi = 696 l/s Valoare minima zilnica
Qzi max 1 = 130052 mc/zi = 1505 l/s Valoare medie statistica a debitelor maxime lunare
Qzi max 2 = 251291 mc/zi = 2908 l/s Valoare maxima zilnica
kzi = 1.647
ko = 2.208
Tabelul 2.4 - Analiza statistica a debitelor influente in S.E. Tg. Mures pe timp uscat
in anul 2002
Qzi med = 73179 mc/zi = 847 l/s Valoare medie statistica a debitelor zilnice medii
Qor min 1 = 2202 mc/h = 612 l/s Valoare medie statistica a debitelor orare minime zilnice
Qor min 2 = 1632 mc/h = 453 l/s Valoare medie statistica a debitelor orare minime lunare
Qor min 3 = 1206 mc/h = 335 l/s Valoare minima orara
Qor max 1 = 3668 mc/h = 1019 l/s Valoare medie statistica a debitelor orare maxime zilnice
Qor max 2 = 4241 mc/h = 1178 l/s Valoare medie statistica a debitelor orare maxime lunare
Qor max 3 = 5029 mc/h = 1397 l/s Valoare maxima orara
Qzi min 1 = 68425 mc/zi = 792 l/s Valoare medie statistica a debitelor minime lunare
Qzi min 2 = 60178 mc/zi = 697 l/s Valoare minima zilnica
Qzi max 1 = 77734 mc/zi = 900 l/s Valoare medie statistica a debitelor maxime lunare
Qzi max 2 = 86119 mc/zi = 997 l/s Valoare maxima zilnica
kzi = 1.062
ko = 1.309
51
2.1.2.1.2. Debite pluviale
a. Determinarea debitelor pluviale aferente S.E. Tg. Mureş
Conform datelor de la Centrul de Meteorologie, cantitatea medie
pentru anul 2002 de apă de ploaie căzută pe suprafaţa oraşului Tg. Mureş
a fost de 50 l/mp.
Suprafaţa aferentă sistemului unitar din reţeaua de canalizare a
municipiului Tg. Mureş este de 100 ha.
În această situaţie debitul de ploaie total căzut pe suprafaţa
oraşului este de 177 l/s.
Repartiţia acestui debit:
- evaporaţie şi infiltraţie = 45 l/s;
- influent în S.E. Tg. Mureş = 68 l/s;
- deversat în emisar prin camerele deversoare = 64 l/s.
TOTAL Qpl =177 l/s
b. Situaţii maxime ale debitului pluvial în perioada 1997-2001

Aceste informaţii din paragraf sunt numai informative pentru a
atenţiona viitorii proiectanţi de variaţiile maximale care pot apare la intrarea
în Staţia de Epurare dacă nu sunt controlate deversările prin camerele
deversoare în amonte de Staţia de Epurare.
Staţia de Epurare nu va putea prelucra decât 1 Quz ca debite de
ploaie având în vedere că debitul de dimensionare va fi Qcalcul = 2 * Quz.
Tabelul 2.5. Debitele pluviale maxime la intrarea în colectorul final - fără
funcţionarea camerelor deversoare
Anul Data Qpl (mc/s) qpl Tp (min)
1997 12 iunie 43.3 23.4 90
1998 17 iunie 8.18 45.2 920
1999 12 iunie 22.47 39.1 290
2000 21 iulie 28.33 51.5 1330
41.8 1120
2001 24 aprilie 15.95
33.5 350
unde:
- Qpl - debitul maxim în R.C.P. (mc/s);
- qpl - cantitatea de apă de ploaie căzută pe m2;
- Tp - durata ploii (min).
52
Ploile maxime datorită coeficientului de scurgere ating în R.C.P.
viteze foarte mari. Aceste debite întăresc decizia de refacere a camerelor
deversoare în amonte de colectorul final.
2.1.2.1.3. Elemente privind debitul de infiltraţii în reţeaua de canalizare

a municipiului Tg. Mureş
A) Determinarea debitelor de infiltraţie în reţeaua de canalizare publică
A1) Generalităţi
Debitul de infiltraţie în reţeaua de canalizare publică este
condiţionat de variaţia nivelului pânzei freatice subterane a cotelor
acesteia.
Pânza freatică este alimentată “constant” de pierderile din reţeaua
de alimentare cu apă (pierderi care şi ele sunt influenţate de nivelul apei
freatice, dar mult mai puţin).
Cauza principală a variaţiei nivelului freatic o are cantitatea de
precipitaţii.
Dacă am dori o analiză şi mai exactă ar trebui să ţinem cont de
stratificaţia geologică, de variaţia saturaţiei diferitelor straturi, de variaţia
evapotranspiraţiei corelat cu temperatura ş.a.
Propun pentru interpretare comparaţia între debitele uzate şi
cantitatea de precipitaţii / debitele de alimentare cu apă.
A2) Variaţia debitelor minime de apă uzată (2002)

Pentru a construi graficul a fost nevoie de următoarele:
- tabel debite orare de apă influentă în Staţia de epurare, din anul 2002;
- tabel cu zilele cu precipitaţii, din anul 2002;
- tabel cu valorile debitelor uzate orare influente în Staţia de epurare, pe
timp uscat (2002);
- tabel cu valorile minime a debitelor uzate orare minime (zilnic – în 2002);
- tabel cu valorile medii lunare ale debitelor minime pe timp uscat (2002).
53
A3) Variaţia cantităţii de precipitaţii

Pentru a construi graficul a fost nevoie de următoarele:
- tabel cu cantităţile de precipitaţii zilnice (2002);
- tabel cu cantităţile de precipitaţii lunare (2002).
A4) Interpretarea rezultatelor

Analizând graficul din figura 3.4 şi valorile din tabelul 3.1 se
constată că debitul uzat minim pe timp uscat influent în Staţia de epurare
are următoarele valori:
- media: 453 l/s
- minim: 335 l/s
- maxim: 532 l/s
Comparând acest grafic cu variaţia cantităţilor de precipitaţii se

constată o corelaţie totală între debite şi influenţa precipitaţiilor asupra
nivelului apelor subterane, respectiv asupra debitului de infiltraţie.
În luna iunie avem un maxim de infiltraţie (datorită precipitaţiilor
maxime 143,4[l/mp lună], infiltraţie care scade în luna iulie odată cu
scăderea precipitaţiilor la 53[l/mp lună] şi care cresc în luna august datorită
creşterii nivelului pluviometric la 118,2[l/mp lună]. În restul perioadelor
observăm o constantă între variaţia precipitaţiilor şi cea a concentraţiilor.
*
Analizând valoric media intrărilor minime pe timp uscat a debitelor
de apă de 453 l/s, putem considera că el este format din 50¸100 l/s debit
uzat şi 350¸400 l/s debit de infiltraţie. Dacă luăm în considerare valoarea
minimă a graficului din luna iulie 335 l/s, şi dacă comparăm cu nivelul
precipitaţiilor atunci tindem să apreciem că infiltraţiile nu pot depăşi 350 l/s.
54
B) Analiza statistică a debitelor în reţeaua de canalizare corelând debitele
de alimentare cu apă cu cele de canalizare
B1) Generalităţi
Corelaţia aceasta încearcă să demonstreze influenţa debitelor de
alimentare cu apă asupra reţelei de canalizare, comparând debitele
refulate din Staţia de tratare a apei cu debitele medii pe timp uscat în Staţia
de epurare.
B2) Variaţia debitelor de alimentare cu apă (2002)

Construirea graficelor a necesitat următoarele date:
- tabel cu debitele zilnice de apă produsă (2002);
- tabel cu debitele lunare de apă produse (2002)
B3) Variaţia debitelor de apă intrate în Staţia de epurare ca debite medii

zilnice pe timp uscat
Construirea graficului a necesitat următoarele date:
- tabel cu variaţia orară a debitelor influente în Staţia de epurare (2002);
- tabel cu zilele de precipitaţii (2002);
- tabel cu debitele orare influente în zilele secetoase (2002);
- tabel cu debitele orare medii pe fiecare zi secetoasă din 2002;
- tabel cu debitele medii influente lunar în anul 2002 în zilele secetoase.
B4) Interpretarea rezultatelor privind debitele de infiltraţii

1. Debitul mediu de apă uzată la intrarea S.E. pe timp uscat = 847 l/s (cf. măsurători)
2. Debitul mediu de apă uzată ieşită din debitul S.E. datorită
legăturilor la conducta de ape pluviale din reţeaua în
sistem separativ = 54 l/s (cf.AQUASERV)
3. Debitul mediu de apă furnizat (facturat) la alţi operatori (în
zonele limitrofe) = 24 l/s
4. Debitul pluvial (177 l/s), din care (repartiţie statistică): 177 l/s
- infiltraţie şi evaporaţie 45 l/s
- influent în S.E. Tg. Mureş 68 l/s
- deversat în emisar 64 l/s
55
5. Debite care ajung în S.E. datorate surselor de suprafaţă şi
a izvoarelor canalizate = 60 l/s (cf.AQUASERV)
6. Debitul de apă produsă în anul 2002 la Staţia de Tratare = 660,35 l/s
7. Debitul de apă produsă din surse proprii care se
regăseşte în Reţeaua de Canalizare Publică = 1 l/s
8. Aportul suplimentar de debit de infiltraţii datorat măririi
neetanşeităţii în timp a reţelei de canalizare:
- conform normelor tehnice din România se admite la
verificarea unei reţele de canalizare nou executată 1 l/s pe
km de reţea. Având în vedere lungimea de 230km a
R.C.P. în sistem unitar debitul de infiltraţii în cazul reţelei
noi este 230 l/s. În situaţia Tg. Mureş numai 50% din
reţeaua de canalizare se situează sub nivelul freatic, deci
debitul de infiltraţii iniţial admis a fost de 115 l/s. Faţă de
acest debit, ţinând cont de uzura R.C.P. defectele de
etanşare s-au accentuat şi în acest caz putem accepta ca
supliment de uzură 50% din debitul admis. Deci debitul
suplimentar de infiltraţii este de 57,5 l/s 57,5 l/s
Variante de determinare a debitului de infiltraţii
Varianta I-a - se ia în considerare bilanţul total de ape pe întreaga

suprafaţă a oraşului.
- Din debitul de alimentare cu apă a oraşului (660,35 l/s) scădem debitele
care pleacă din sistemul unitar (Quz) în conductele de transport debit pluvial
(54 l/s):
660,35 - 54 = 606,35 l/s
Din 606,35 l/s scădem debitul de alimentare al localităţilor limitrofe:
606,35 - 24 = 582,35 l/s (în ipoteza când toate pierderile din
sistemul de alimentare cu apă ajung în R.C.P)
- Debitul uzat mediu la intrarea în Staţia de Epurare este de 847 l/s.
Scădem din acest debit 60 l/s (debit din cursuri de suprafaţă) şi 1 l/s
(debitul provenit din surse proprii de alimentare cu apă):
847 - 60 - 1 = 786 l/s
- Facem diferenţa între canalizare şi alimentare:
786 - 582,35 = 203, 65 l/s @ 204 l/s
- Adăugăm la 204 l/s 90% din debitul cantonat în sol ca aport al debitului
56
pluvial (0,9 x 40 = 36 l/s)
204 + 36 = 240 l/s
- Adăugăm la aceasta aportul suplimentar de infiltraţii datorat creşterii
numărului de defecte în timp datorat uzurii calculat (50% x 230km) x 50% =
115 x 0.5 = 54,5 l/s
240 + 57,5 = 297,5 l/s
- Adăugăm la această valoare aportul de 25 l/s din izvoare (în bilanţ 60 l/s -
pentru total surse de suprafaţă şi izvoare)
297,5 + 25 = 322,5 l/s
Varianta a-II-a
Ipoteze de lucru
- Reţeaua de canalizare în situaţia de echilibru a pânzei freatice primeşte
ca debite:
115 + 57,5 = 172,5 l/s
- acest echilibru este deranjat de intrările în pânza freatică datorate:
- izvoarele de pantă (25 l/s din 60 l/s - surse de suprafaţă şi izvoare);
- apa stocată în sol din ploi (40 l/s din 45 l/s - evaporaţii şi infiltraţii în sol);
- apa din pierderi în reţeaua de canalizare = 129 l/s - neluată în considerare
la facturare - pentru echilibrul bilanţului de ape
Calcul
172,5 l/s + 25 l/s + (40 l/s + 129 l/s) x 0,9 = 350 l/s
90% din aportul debitului pluvial şi respectiv a pierderilor ajung în R.C.P. şi
10% ajung în pânza freatică în zona R.C.P. - râul Mureş
Concluzie - debitul din infiltraţii în cele două variante poate fi:

- varianta I-a 322,5 l/s
- varianta a-II-a 350 l/s
Concluzie generală
Putem considera debitul de infiltraţii egal cu 350 l/s
57
2.1.2.1.4. Bilanţul de debite la Staţia de epurare Tg Mureş - anul 2002
Denumire
Raţionament
element de bilanţ
Bilanţul pe timp uscat- anul 2002
Intrat la staţia de S-au selectat zilele în care nu au fost ploi pe raza municipiului Tg. Mureş, pe baza datelor
înregistrate la Staţia meteo din Tg. Mureş (adresa nr. 94/14.04.2003). S-au mai eliminat
epurare zilele cu o zi întârziere faţă de datele meteo, care arătau că în staţie a fost un debit
excesiv,datorat întârzierii cu care debitul de ploaie intră în staţie
Debitul mediu pe timp uscat s-a înmulţit cu 365 zile, obţinându-se volumul de apă uzată
epurată în 2002.
Agenţi economici S-a luat în bilanţ cantitatea de apă canalizată, facturată în 2002, aferentă agenţilor
economici Tg. Mureş. Nu s-a luat în considerare debitul pluvial facturat acestor agenţi
Tg. Mureş economici.
S-au eliminat acei agenţi economici care apar la facturare cu cantitaţi negative, sau cărora
li s-a facturat doar meteoricul. Diferenţele care au rezultat din această filtrare au fost
considerate nesemnificative (2l/s)
Populaţia Tg. S-au luat cantitatea de apă facturată la populaţie în 2002 şi s-a modificat restituţia de 75 %
cu care s-a facturat în 100%, considerat mai aproape de realitate
Mureş
Consum propriu Reprezinta cantitatea de apă uzată provenită de la: sediul central AQUASERV, secţia de
tratare apă (doar menajer), secţia canal (consum autospeciale, menajer), secţia distribuţia
al AQUASERV apei, secţia epurare. Acest consum este obţinut pe baza măsurătorilor consumului de
apă.
Infiltraţii S-a obţinut având ca bază debitul minim pe timp de noapte la staţia de epurare, conform
raţionament prof. Tobolcea. Raţionamentul se justifică şi prin faptul că la o reţea nouă sunt
admise 1l/s /km, reţeaua de canalizare a Tg. Mures având 273 km.
Operatori externi Reprezintă cantitatea de apă uzată facturată operatorilor de apă care deservesc localitile
limitrofe Tg. Mureş(atât agenţi economici cât şi populaţie). Operatorii sunt: SURM,
Contranscom Benţa,S.C. Scorillo SRL
Ieşiri din sistem Reprezintă ieşirile din sistemul unitar direct în emisar, care au fost cuprinse la facturare,
dar nu ajung în staţia de epurare. Reprezintă date estimate de către secţia canal
Debite din diverse Debite care intră în sistemul de canalizare din diverse surse: izvoare canalizate, drenaje,
cursuri de suprafaţă care intră în sistemul de canalizare. Reprezintă date estimate de
surse către secţia canal
Debit uzat 11. Este diferenţa între cantitatea de apă uzată intrată în staţia de epurare şi suma
cantităţilor de ape uzate evidenţiate mai sus.
nefacturat
Bilanţul pe timp de ploaie- anul 2002
Intrat la staţia de S-a luat în calcul media tuturor zilelor din an (atât cu ploi cât şi fără ploi)
Debitul mediu obţinut în aceste condiţii s-a înmulţit cu 365 zile, obţinându-se volumul de
epurare apă uzată epurată în 2002.
Agenţi economici S-a luat în bilanţ cantitatea de apă canalizată, facturată în 2002, aferentă agenţilor
economici Tg. Mureş. Nu s-a luat în considerare debitul pluvial facturat acestor agenţi
Tg. Mureş economici.
S-au eliminat acei agenţi economici care apar la facturare cu cantităţi negative, sau cărora
li s-a facturat doar meteoricul. Diferenţele care au rezultat din această filtrare au fost
considerate nesemnificative (2 l/s)
Populaţia Tg. S-au luat cantitatea de apă facturată la populaţie în 2002 şi s-a modificat restituţia de 75 %
cu care s-a facturat în 100%, considerat mai aproape de realitate
Mureş
Consum propriu Reprezintă cantitatea de apă uzată provenită de la: sediul central AQUASERV, secţia de
tratare apă (doar menajer), secţia canal (consum autospeciale, menajer), secţia distribuţia
al AQUASERV apei, secţia epurare. Acest consum este obţinut pe baza măsurătorilor consumului de
apă.
Infiltraţii S-a obţinut având ca bază debitul minim pe timp de noapte la staţia de epurare, conform
raţionament prof. Tobolcea. Raţionamentul se justifică şi prin faptul că la o reţea nouă sunt
admise 1l/s /km, reţeaua de canalizare a Tg. Mures având 273 km.
Operatori externi Reprezintă cantitatea de apă uzată facturată operatorilor de apă care deservesc
localităţile limitrofe Tg. Mureş(atât agenţi economici cât şi populaţie). Operatorii sunt:
SURM, Contranscom Benţa,S.C. Scorillo SRL
58
Ieşiri din sistem Reprezintă ieşirile din sistemul unitar direct în emisar, care au fost cuprinse la facturare,
dar nu ajung în staţia de epurare. Reprezintă date estimate de către secţia canal
Debite din diverse Debite care intră în sistemul de canalizare din diverse surse: izvoare canalizate, drenaje,
cursuri de suprafaţă care intră în sistemul de canalizare. Reprezintă date estimate de
surse către secţia canal
Pluvial influent în Reprezintă diferenţa între debitul intrat în staţia de epurare luând în calcul toate zilele şi
debitul intrat în staţia de epurare în zilele de timp uscat
staţia de epurare
Debit uzat Este diferenţa între cantitatea de apă uzată intrată în staţia de epurare şi suma cantităţilor
de ape uzate evidenţiate mai sus.
nefacturat
2.1.2.2. Concluzii privind debitele la nivelul anului 2002 influente în

Staţia de epurare Tg. Mureş
Diferenţele de debit de –0.23% conturează concluzia că putem
considera debitele actuale (la nivelul anului 2002) la fel ca şi debitele
prevăzute în Master Plan.
Debitele, conform bilanţului alcătuit şi verificate din previziunea

Master Planului se prezintă la nivelul anului 2002 rezumativ astfel:
- agenţi economici facturaţi 139 l/s
- populaţie cu restituţie 100% Tg. Mureş 197 l/s
- consum propriu AQUASERV 2 l/s
- infiltraţii 350 l/s
- factura altor operatori 24 l/s
- ieşiri sistem unitar 54 l/s
- debit uzat nefacturat 129 l/s
- debit din diferite surse, izvoare, drenaj, cursuri de suprafaţă 60 l/s
- pluvial influent Staţie de epurare 68 l/s
TOTAL 915 l/s
Situaţia conform Master Plan privind debitele pentru anul 2020

Tabelul 2.6 – Concluzie
Debit
Nr. crt. Tipul
[mc/zi]
1 Tg. Mureş 80649
2 Sate limitrofe 22154
TOTAL 102803
59
2.1.3. Prognoza de debite uzate pentru perioada de perspectivă -

Condiţii viitoare privind debitele în Staţia de epurare Tg. Mureş
2.1.3.1. Previziunea de debite şi cantităţi de poluanţi ai staţiei de

epurare Tg. MUREŞ
I. Comentariul debitelor.
Debitele au fost evaluate după calitatea apelor.
1. Agenţi economici monitorizaţi – debitul preluat de la AQUASERV din

tabel monitorizaţi
3
Quz.ind. = 1.747.672 m /an.
2. Agenţi economici nemonitorizaţi – Tg. Mureş şi zone limitrofe – debit

preluat de la AQUASERV, din tabel monitorizaţi valoare
Quz.ind. = 2.944.285 m3/an.
3. Debit populaţie – debitul din tabelul comparativ

Quz.men.1 = 6.199.600 m3/an.
4. Debit din infiltraţii – din tabelul comparativ rezultă a fi 38,3% din totalul
de debit.
5. Alţi operatori – din 764800 m3/an se scad 338.738 m3/an ce revin

agenţilor economici din zona limitrofă, obţinuţi din
Deci: 764.800 – 338.738 = 426.062 m3/an.
6. Debit pluvial – este valoarea din tabelul comparativ, respectiv

2.144.448 m3/an.
60
Tabelul 2.7. - Tabel comparativ a apei uzate pentru anul 2002 faţă de M.P. la
intrarea în Staţia de Epurare
U.M.
Agenţi Populaţie Consum Infiltraţii Factura Ieşiri Debit uzat Debit din Pluvial TOTAL
econo- cu propriu altor sistem nefact. diferite surse, influent CALC.
mici restituţie AQUA- operatori unitar izvoare, drenaj, SE
facturaţi 100% Tg. SERV cursuri
Mureş suprafaţă
Realiz mc/an 4375168 6199600 78796 11037600 764800 -1702944 4065812 1892160 2144448 28855440
2002 l/s 139 197 2 350 24 - 54 129 60 68 915
% 15,2 21,5 0,3 38,3 2,7 - 5,9 14,1 6,6 7,43 100
M.P. mc/an 5908620 8539905 - 7677410 870525 - 5633410 - 1408170 30038040
2002 l/s 187,4 270,8 - 243,4 27,6 - 178,7 - 44,7 952,5
% 19,6 28,4 - 25,6 2,9 - 18,8 - 4,7 100
Corec-ţii 15,2+0,3= 21,5+6,6= 38,3
% =15,5 =28,1 - 2,7 - 14,1 - 7,43 100
Dife-
renţe % - 4,1 - 0,3 - 12,7 - 0,2 -5,9 - 4,7 - 2,73 -0,23
mc/zi -3985 -1228 - 9206 -290 -4666 -4295 - 2017 -3241
Concluzie: diferenţele de debit de –0.23% conturează concluzia că

putem considera debitele actuale (la nivelul anului 2002) la fel ca şi
debitele prevăzute în Master Plan.
2.1.3.2. Situaţie viitoare privind debitele în anul 2020 în mun.Tg. Mureş

Tabelul 2.8. - Prezumţia anului 2020
Nr. crt. Tip producţie ape uzate Debite MP 2020 (mc/zi)
1. Populaţia 25064
2. Industrie 16852
3. Pierderi 5600
4. Ape meteorice 6048
5. Infiltraţii 27085
6. Generare proprie -
TOTAL 80649
2.1.3.3. Situaţie viitoare privind debitele în anul 2020 în localităţile

limitrofe
Tabelul 2.9. – Situaţia bilanţului de încărcări pentru satele limitrofe
Debite MP 2020 (mc/zi)
Nr crt Tip producţie ape uzate
Q% Q [mc/zi]
1. Populaţia 17.85 3954
2. Nevoi publice 13.30 2946
3. Industrie 54.85 12151
4. Infiltraţii 14.00 3103
TOTAL 100 22154
61
2.1.4. Determinarea debitului uzat industrial

Nevoile de apă ale industriilor se pot grupa în următoarele
categorii:
- nevoi de producţie cu caracter tehnologic, cuprinzând apa pentru
includerea în produsul fabricat, răcirea agregatelor, producerea aburului,
spălarea materiei prime şi a produselor, transportul hidraulic al materiei
prime, al produselor fabricate şi al deşeurilor industriale, etc.
- nevoi igienico-sanitare ale salariaţilor, cuprinzând apa pentru băut,
spălatul corpului, evacuarea deşeurilor, prepararea hranei la cantină, etc.
- nevoi social – gospodăreşti ale întreprinderii cuprinzând apa pentru:
menţinerea curăţeniei la locul de producţie, alimentarea locuinţelor
personalului de intervenţie, stropitul şi spălatul spaţiilor din incinta
industrială, spălarea reţelei de canalizare, etc.
- nevoile de combatere a incendiilor;
- nevoi tehnologice de apă ale sistemului de alimentare cu apă;
- pierderile de apă.
Nevoile de apă ale unităţilor agrozootehnice cuprind aceleaşi
categorii ca şi la întreprinderile industriale, cu deosebirea că prin nevoi de
producţie cu caracter tehnologic se înţeleg consumurile de apă pentru:
grajduri, îngrăşătorii, alte centre de producţie, întreţinerea şi curăţirea
utilajului agricol, prepararea apei pentru stropitul viilor şi al livezilor, etc.
Cantitatea totală de apă necesară unei industrii nu este constantă.
Ea variază cu timpul chiar în perioade scurte, după numărul populaţiei,
nivel de trai, tipul construcţiilor, mărimea şi felul industriei, climă şi modul
de plată al apei.
Debitele de apă uzată industrială se calculează pe baza
standardelor şi normativelor în vigoare şi anume STAS 1478/90.
Normele de necesar de apă pentru diferitele categorii de nevoi de
apă potabilă sunt date în SR 1343/1-2006.
62
Pentru industrii acelaşi standard indică numai normele de necesar
de apă pentru satisfacerea nevoilor igienico-sanitare ale salariaţilor şi a
nevoilor social – gospodăreşti ale întreprinderilor.
Necesarul de apă pentru nevoile tehnologice trebuie să fie stabilite
de la caz la caz de către proiectant în colaborare cu tehnologul procesului
industrial de fabricaţie al întreprinderii.
De fapt, acest debit, în cazul unor extinderi ale unităţilor industriale,
se poate determina şi pe baza facturării consumurilor de apă.
Totuşi, debitele şi necesarul specific de apă rece şi caldă în scopuri
tehnologice sunt prezentate în tabelul 2.10.
Tabelul 2.10. Necesarul specific de apă rece şi caldă funcţie de destinaţia clădirii
Necesar specific, I
Nr. din care apă
Destinaţia clădirii Total
crt. caldă
apă 1)
60°C 45°C
1. Clădiri de locuit (pentru o persoană pe zi)
a). în cazul preparării centrale a apei calde:
- apartament cu closet, lavoare, cadă de baie şi spălător 280 110 90
- apartament cu closet, lavoare, cadă de duş şi spălător 200 80 65
b). în cazul preparării locale a apei calde:
- în cazane funcţionând cu lemne, cărbuni sau combustibil lichid 140 55 45
- în cazane funcţionând cu gaze sau încălzitoare electrice 170 60 50
2. Clădiri pentru birouri (pentru un funcţionar pe schimb) 20 5 4
3. Cluburi, case de cultură şi teatre:
a). cu prepararea centrală a apei calde:
- actori (pentru o persoană pe zi) 35 15 12
- spectatori, vizitatori (pentru un loc pe zi) 12 - -
b). fără apă caldă
- actori (pentru o persoană pe zi) 25 - -
- spectatori, vizitatori (pentru un loc pe zi) 12 - -
4. Cinematografe (pentru un loc pe zi) 5 - -
5. Cantine, restaurante, bufete (pentru o singură masă servită o
singură dată, la prânz):
- bufete 13 6 9
- cantine şi restaurante 22 10 14
- cantine şi restaurante (pentru o persoană, trei mese pe zi) 44 20 28
6. Cămine (pentru un ocupant pe zi)
- cu obiecte sanitare în grupuri sanitare comune 80 40 33
- cu lavoare în camere 90 50 40
- cu grupuri sanitare în camere 170 60 50
7. Internate şcolare (pentru un ocupant pe zi)
- cu obiecte sanitare în grupuri sanitare comune 70 30 25
- cu lavoare în cameră 80 40 33
63
8. Hoteluri şi pensiuni (pentru un pasager pe zi)
- cu duşuri sau căzi de baie în grupuri sanitare comune (hoteluri 110 60 50
categoria II-a)
- cu duşuri în grupuri sanitare în camere (hoteluri categoria IB) 150 80 65
- cu căzi de baie în grupuri sanitare (hoteluri categoria IA) 200 100 80
9. Creşe, grădiniţe cu internat (pentru un copil pe zi) 100 50 40
10. Grădiniţe cu copii externi (pentru un copil pe schimb) 20 8 6
11. Spitale, sanatorii, case de odihnă (pentru un bolnav pe zi)
- cu căzi de baie şi duşuri în grupuri sanitare 235 115 95
- cu cadă de baie în fiecare cameră, pentru bolnavi 325 165 135
- cu cadă de baie în fiecare cameră, pentru tratamente balneologice 425 225 185
12. Dispensare, policlinici (pentru un bolnav pe zi) 15 3 2,5
13. Băi publice (pentru o persoană)
- cu duşuri 60 30 43
- cu căzi de baie 200 100 140
14. Şcoli (pentru un elev pe program) fără duşuri sau băi 20 5 4
15. Terenuri de sport, stadioane (pentru o manifestare sportivă)
- pentru un spectator 6 - -
- pentru un sportiv 50 20 28
16. Gări (pentru o persoană din traficul zilnic) 5 - -
17. Spălătorii (pentru un kilogram de rufe uscate)
- cu spălare manuală 35 20 28
- cu spălare semimecanizată 45 25 35
- cu spălare mecanizată 55 30 43
18. Secţii de spălare din garaje (pentru un vehicul pe schimb)
- autoturisme 300 - -
- autocamioane 500 - -
19. Întreprinderi industriale (pentru un muncitor pe schimb) cu procese
tehnologice din grupa:
I 50 20 28
II 60 25 35
IIIa). 60 25 35
IIIb). 75 30 43
IV 75 30 43
V 85 40 57
VIa). 60 25 35
VIb). 75 30 43
1).
Apa caldă de 45°C este preparată cu ajutorul energiei solare, pentru perioada caldă
a anului
Observaţii:
1. Durata efectivă a perioadei de consum, în ore, se stabileşte pentru fiecare caz în
parte în funcţie de regimul de funcţionare a instalaţiilor de apă din clădirea respectivă.
2. Durata maximă de utilizare a duşurilor şi lavoarelor în vestiarele întreprinderilor
industriale este de 45 min. pentru fiecare schimb.
3. Datele din tabelul de mai sus se iau în considerare la calculul necesarului de căldură
şi de combustibil pentru prepararea apei calde de consum şi la stabilirea capacităţii
rezervorului de acumulare (pentru apă rece şi apă caldă de consum).
64
2.1.5. Determinarea debitelor pentru localităţi din mediul rural
Aceste debite se determină conform normativului P 66-2001

”Normativ pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de alimentare cu apă
şi canalizare a localităţilor de mediul rural”.
Obiectul normativului îl constituie proiectarea şi executarea
lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare a localităţilor din mediul rural
cu o populaţie existentă de până la 10.000 locuitori. /2, 16, 26, 32, 43/
În acelaşi timp se urmăreşte:

- stabilirea soluţiilor tehnologice de alimentare cu apă potabilă şi canalizare
cât şi a procedeelor de tratare a apei;
- asigurarea calităţii apei tratate la cerinţele standardelor existente pentru
apa potabilă;
- asigurarea igienei, sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului.
Cantităţile de apă necesare se determină analitic, diferenţiat pentru

fiecare folosinţă şi cuprind următoarele categorii de apă pentru:
- nevoi gospodăreşti (fiziologice, igienă individuală şi prepararea hranei);
- animalele din gospodării;
- unităţile de producţie existente;
- combaterea incendiilor;
- nevoi proprii sistemului de alimentare cu apă;
- acoperirea pierderilor tehnic admisibile din sistem.
Necesarul de apă a localităţilor din mediul rural se stabileşte astfel:

- pentru 70% din numărul de locuitori, alimentare cu apă prin cişmele
stradale;
- pentru 30% din numărul de locuitori, alimentare cu apă prin cişmele în
curte.
65
Necesarul de apă pentru nevoile gospodăreşti se stabileşte pentru

debitul specific qs =50 l/om zi, cu Kzi =1,3, în ipoteza alimentării cu apă prin
cişmele stradale.
Coeficientul de neuniformitate orară (Ko), corespunde unui grad de
asigurare în alimentarea cu apă de 95% şi se adoptă în funcţie de debitul
mediu orar, conform datelor din tabelul 2.11.
Tabelul 2.11. Variaţia coeficientului de neuniformitate orară în funcţie de debitul

mediu orar şi de felul de alimentare cu apă
Debitul mediu orar Ko alimentare cu apă prin
(m 3/h) cişmele amplasate pe străzi
0,2 7,98
0,3 6,70
0,5 5,41
1,0 4,12
1,5 3,55
2 3,21
3 2,80
4 2,56
5 2,40
6 2,27
8 2,10
10 1,99
15 1,81
20 1,70
25 1,62
30 1,57
40 1,49
50 1,44
60 1,40
Necesarul de apă pentru animalele din gospodăriile individuale, se

stabileşte numai pentru cele prevăzute în tabelul 2.12.
Pentru celelalte animale din gospodării, necesarul de apă este

acoperit prin necesarul de apă pentru nevoile gospodăreşti.
66
Tabelul 2.12. Necesarul de apă pentru animalele din gospodăriile individuale qs şi

valorile coeficientului de neuniformitate zilnică Kzi
Animale qs Kzi
l/cap zi
vaci 60 1,25
cai 50 1,30
porci 30 1,20
Debitul de calcul pentru cişmele amplasate pe străzi, Qc, se

stabileşte cu relaţia:
. . 3
Qc = Kzi (Kog Qora med g + Koa Qora med a) [m /h] (2.20)
Qora med g = Nl x 50/24 x 1000;

3
Qora med a = SNae x qsa/24 x 1000 [m /h] (2.21)
în care:
Qora med g = debitul orar mediu de apă pentru nevoile gospodăreşti [m3/h]
Qora med a = debitul orar mediu de apă pentru animale [m3/h]
Kog= coeficientul de neuniformitate orară pentru nevoi gospodăreşti şi Koa
pentru animale;
Nl = numărul de locuitori existenţi, alimentaţi cu apă de la cişmeaua
respectivă;
Nae = numărul de animale de acelaşi fel existente, alimentate cu apă de la
cişmeaua respectivă;
qsa = necesarul zilnic specific de apă pentru animalele de acelaşi fel.
Necesarul de apă, pentru unităţile social-culturale şi clădirile de

locuit, existente, dotate sau care se dotează cu cişmele în curţi sau cu
instalaţii interioare de alimentare cu apă, se stabileşte astfel:
- 20 l/om zi, pentru unităţile social-culturale şi 80 l/om zi, pentru clădirile de
locuit, pentru cişmele în curţi, în ambele cazuri cu Kzi = 1,25 şi Ko conform
tabelului 2.10;
- conform STAS 1478, pentru instalaţii interioare de alimentare cu apă.
67
Necesarul de apă pentru combaterea incendiilor se stabileşte
astfel:
- pentru localităţile cu până la 500 locuitori, necesarul pentru combaterea
3
incendiului se realizează printr-o rezervă de apă de 10 m ;
- pentru localităţi având de la 500 până la 5000 locuitori, necesarul pentru
3
combaterea incendiului se realizează printr-o rezervă de apă de 54 m ,
pentru asigurarea unui debit pentru stingerea incendiului de 5 l/s timp de
3ore;
- pentru localităţi având de la 5000 până la 10000 locuitori, necesarul
pentru combaterea incendiului se realizează printr-o rezervă de apă de 108
3
m , pentru asigurarea unui debit pentru stingerea incendiului de 2 x 5 l/s
timp de 3ore;
Necesarul de apă pentru nevoile proprii ale sistemului de

alimentare cu apă este cuprins între:
- 1,5 – 3% pentru surse de apă subterană;
- 3 – 8% pentru surse de apă de suprafaţă, în funcţie de tehnologia
adoptată în staţia de tratare.
Necesarul de apă pentru acoperirea pierderilor tehnic admisibile

din sistemul de alimentare cu apă, se consideră 7%.
2.2. Repartiţia debitului uzat pe tronsoanele de calcul
2.2.1. Trasarea reţelei de canalizare publică

Având planul de situaţie al unei localităţi (cu străzi, curbe de nivel,
emisar) se pot alege colectoarele principale şi secundare (tronsoanele de
calcul) şi se efectuează trasarea întregii reţele de canalizare. /5,9,22,44,50/
68
Pentru această operaţie este necesar să se respecte anumite
reguli de trasare şi anume:
- se va căuta, pe cât posibil, ca transportul apei uzate prin colectoarele
reţelei să se facă gravitaţional;
- un tronson al colectorului este simbolizat ca în figura 2.3.:
CVi-1 CVi
Figura 2.3. Simbolul unui tronson colector al reţelei de canalizare
CVi-1, CVi – construcţii accesorii ale reţelei de canalizare (în acest caz sunt cămine de vizitare)
- se va căuta, pe cât posibil, ca traseul colectoarelor reţelei de canalizare

să urmărească trama stradală (să fie pe mijlocul străzii);
- într-un nod al reţelei de canalizare gravitaţionale – statice pot intra
tronsoane (conducte) din „n” direcţii, dar ies obligatoriu pe o singură
direcţie (figura 2.4).
CVi-1 CVi
CV
Figura 2.4. Schema de trasare a reţelei de canalizare
Respectând aceste reguli se poate trasa întreaga reţea de

canalizare şi se poate observa că aceasta este o reţea ramificată.
2.2.2. Repartiţia debitului uzat menajer prin metoda suprafeţelor sau a

lungimilor
În cazul sistemului de canalizare unitar, determinarea suprafeţelor
se realizează prin metoda bisectoarei, adică se trasează bisectoarele
unghiurilor formate de tronsoanele colectoarelor, obţinându-se astfel
69
suprafeţe geometrice simple (triunghiuri, trapeze, etc) pentru care
determinarea ariei este uşor de realizat.
Aceste suprafeţe se numerotează cu cifre de la „1” la „n” pentru a
le identifica (figura 2.5).
S3
S2
S1 S4
185
186
0
19
187
189
188
Figura 2.5. Exemplu de împărţire în suprafeţe aferente şi numerotare a acestora
În acelaşi timp, se cunoaşte în câte zone de confort edilitar este

împărţită localitatea (una, două, trei, etc), iar apoi se grupează suprafeţele
mai sus calculate pe fiecare zonă de confort în parte.
Calculul pentru repartiţia debitului uzat menajer se efectuează
tabelar (tabel 2.13) conform schemei din figura 2.6.
6
CS
S14
S13
I
7
Quzat ind
CS
S4 S11
S3 S12
S1
CP CP S9 CP S15 S21 CP CP
S10 S22 5
1 S2 2 3 S16 4
S17
S53 S6 S18
S19
II CS
CS S20
S7
S8
Figura 2.6. Schema repartiţiei debitului uzat menajer prin metoda suprafeţelor
70
Tabelul 2.13. Repartiţia debitului uzat menajer prin metoda suprafeţelor

Tron- Lungime Aria bazinului (ha)
son (m) Tranzit Lateral Aferent Total
Zona Zona Zona Zona
I II I II I II I II
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Colector principal
1-2 L1 - - - - S1 S2 S1 S2
2–3 L2 S1 S2 A B S9 S10 C D
3–4 L3 C D E - S15 S16 F G
4–5 L4 F G - H S21 S22 I J
Colector secundar
6–7 L5 - - - - S13+S14 - S13+S14 -
7–3 L6 S13+S14 - - - S11+S12 - E -
unde: A = S3 + S4
B = S5 + S6 + S7 + S8
C = S1 + A + S9
D = S2 + B + S10
E = S11 + S12 + S13 + S14
F = C + E + S15
G = D + S16
H = S17 + S18 + S19 + S20
I = F + S21
J = G + H + S 22
Astfel se pot defini:

- debit de tranzit – reprezintă debitul total colectat de pe tronsonul anterior;
- debit lateral - reprezintă debitul colectat de pe tronsoane conform zonelor
de confort, care intră în căminul de vizitare din amonte pentru tronsonul
supus discuţiei;
- debit aferent - reprezintă debitul colectat de pe suprafeţele situate de o
parte şi de alta (stânga - dreapta) pentru tronsonul supus discuţiei;
- debit total - reprezintă suma debitelor de tranzit, aferent şi lateral
corespunzător zonelor de confort.
În cazul analizat s-au considerat două zone de confort edilitar, un

colector principal CP (1–2–3–4–5) şi un colector secundar CS (6–7–3),
celelalte secundare considerându-se ca aport lateral.
71
Colectorul secundar se calculează similar cu cel principal, el
devenind ca un lateral pentru acesta, iar valorile din coloanele „total”
(pentru colectorul secundar coloanele 9 şi 10) se trec la lateral pentru
tronsonul „3 – 4” din colectorul principal, în căminul de vizitare din amonte
(adică CV3).
În acest fel se obţin în final (coloanele 9 şi 10 din colectorul
principal, ultimul tronson) valorile suprafeţelor totale din zona I, respectiv
zona a II-a.
În cazul schemei din figura 2.7. repartiţia debitului uzat menajer pe
tronsoane nu se mai poate realiza prin metoda suprafeţelor (aceasta pentru
o zonă în care avem doar case şi teren agricol, de obicei, în mediu rural), ci
prin metoda lungimilor tronsoanelor.
L6
L1 L2 3
1 2
L3
4
L5
L4
5 6
Figura 2.7. Schema repartiţiei debitului uzat menajer prin metoda lungimilor
Calculul se efectuează similar ca la prima metodă (tabel 2.14),

numai că în locul ariilor se vor trece lungimile tronsoanelor. Se consideră o
singură zonă de confort edilitar.
72
Tabelul 2.14. Repartiţia debitului uzat menajer prin metoda lungimilor
Tronson Lungimi Lungimi (m)
(m) Tranzit Lateral Aferent Total
1 2 3 4 5 6
Colector principal
1–2 L1 - - L1 L1
2–3 L2 L1 L6 L2 L1+L6+L2=A
3–4 L3 A B L3 C
Colector secundar
5–6 L4 - - L4 L4
6–3 L5 L4 - L5 L4+L5=B
unde: A = L1 + L6 + L2
B = L4 + L5
C = A + B + L3
2.2.3. Determinarea debitelor pe tronsoane

Reţeaua de canalizare publică se dimensionează la debitul uzat
menajer orar maxim (Qorar max). Aceste debite au fost calculate la punctul
2.1.1.
Calculul se poate conduce tabelar (tabelul 2.15).
Tabelul 2.15. Determinarea debitelor pe tronsoane de canalizare
Tron- Debite repartizate pe tronsoane (l/s) Quzat ind Quzattotal
son Tranzit Lateral Aferent Total l/s
Zona Zona Zona Zona
I II I II I II I II
1 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Colector principal
1–2 - - - - Q1 Q2 Q1 Q2
2–3 Q1 Q2 QA QB Q9 Q10 QC QD Quzat ind
3–4 QC QD QE - Q15 Q16 QF QG Quzat ind
4–5 QF QG - QH Q21 Q22 QE QJ Quzat ind
Colector secundar
6–7 - - - - Q13–14 - Q13-14 -
7 – 3 Q13-14 - - - Q11-12 - QE
Se determină debitele specifice pe fiecare zonă de confort edilitar:

I
Q uzat orar max
q =
I
sp , (l/s ha) (2.20)
SItot
Q IIuzat orar max
q =
II
sp , (l/s ha) (2.21)
SIItot
73
În continuare se înmulţesc corespunzător suprafeţele din zona I cu
qspI şi cele din zona a II-a cu qspII obţinând astfel debitele repartizate pe
tronsoane.
Exemplu:
- pentru colectorul principal:
S1 × q spI = Q1 A × q spI = Q A S9 × q spI = Q 9

S 2 × q spII = Q 2 B × q spII = Q B S10 × q spII = Q10
C × q spI = QC E × qspI = QE S15 × q spI = Q15
D × q spII = QD S16 × q spII = Q16
F × q spI = QF H × qspII = QH S 21 × q spI = Q21
G × qspII = QG S 22 × q spII = Q22
I × qspI = QI
J × q spII = QJ
- pentru colectorul secundar:
( S13 + S14 ) × qspI = Q13-14

( S11 + S12 ) × q spI = Q11-12
E × qspI = QE
Se poate verifica faptul că debitele QI şi QJ sunt chiar QIuzat orar max şi
respectiv QIIuzat orar max.
În cazul celei de-a II-a metode, calculul este similar, numai că
relaţiile pentru debitele specifice sunt următoarele:
Quzat orar max
qsp = , (l/s m) (2.22)
Ltot
Referitor la debitul uzat industrial (determinat la pct. 2.1.4), acesta
se presupune că este descărcat concentrat în punctul 2 al schemei din
figura 2.6.
Din acest punct, acest debit este transportat până în staţia de epurare.
74
2.2.4. Determinarea debitului total uzat

Atât în cazul metodei suprafeţelor, cât şi a lungimilor debitul total
uzat se calculează prin suma valorilor din coloanele „debitul total” şi debit
uzat industrial.
Astfel în prima metodă debitul total uzat este egal cu suma
coloanelor 17 + 18 + 19.
2.3. Determinarea debitului pluvial (meteoric)
Calculul debitului meteoric se face conform STAS 1846-2/2007.

Acest debit se determină, de regulă, admiţându-se ca model o
ploaie de calcul uniform distribuită pe întregul bazin de canalizare, cu
intensitate constantă pe durata de concentrare superficială şi de curgere
prin conductă.
La determinarea debitelor de ape meteorice trebuie să se ţină
seama de:
- clasa de importanţă a folosinţei pentru care se realizează canalizarea;
- regimul precipitaţiilor, relieful şi condiţiile de scurgere, permeabilitatea
suprafeţelor canalizate;
- necesitatea de apărare, în parte sau în totalitate, a zonei canalizate
împotriva inundaţiilor în cazul unor ploi mai mari decât cea de calcul, pentru
care stabilirea soluţiilor se face pe bază de justificări tehnico-economice. /1,
7, 16, 26, 46, 52/
2.3.1. Repartiţia suprafeţelor bazinului canalizat pe tronsoanele de calcul

În acest caz calculul suprafeţelor bazinului canalizat nu se mai
rezolvă prin metoda bisectoarelor, ci prin metoda perpendicularelor pe
curbele de nivel.
75
Astfel din nodurile reţelei se duc perpendiculare pe curbele de nivel
obţinându-se împărţirea în suprafeţe ca în figura 2.8.
Repartiţia suprafeţelor se realizează la fel ca pentru debitul uzat
(tranzit, aferent, lateral, total), folosind tehnologia de alcatuire ca în tabelele
de la Quz med., ca 2.13 si 2.14
S1
S2 S3
0
19 S4
9 6
18 8 7 18 5
18 18 18
Figura 2.8. Exemplu de repartiţie a suprafeţelor bazinului analizat prin metoda

perpendicularelor pe curbele de nivel
2.3.2. Determinarea coeficienţilor de scurgere

Coeficienţii de scurgere se notează cu f şi se determină cu relaţia:
qc
F= (2.23)
qp
în care:
qc – debitul de apă de ploaie căzută pe aria S, care ajunge în conductă, l/s;
qp – debitul de apă de ploaie căzută pe aria S, l/s.
Valorile coeficienţilor de scurgere, F, în funcţie de natura suprafeţei

bazinului de canalizare sunt indicate în tabelul 2.16.
76
Tabelul 2.16. Valorile coeficienţilor de scurgere
Nr. Coeficient de
Natura suprafeţei
crt. scurgere, F
1 Învelitori metalice şi de ardezie 0,95
2 Învelitori de sticlă, ţiglă şi carton asfaltat 0,90
3 Terase asfaltate 0,85 … 0,90
4 Pavaje din asfalt şi din beton 0,85 … 0,90
5 Pavaje din piatră şi alte materiale, cu rosturi umplute cu mastic 0,70 … 0,80
6 Pavaje din piatră cu rosturi umplute cu nisip 0,55 … 0,60
7 Drumuri din piatră spartă (macadam):
- în zone cu pante mici (£ 1%) 0,25 … 0,35
- în zone cu pante mari (> 1%) 0,40 … 0,50
8 Drumuri împietruite:
9 Terenuri de sport, grădini:
10 Incinte şi curţi nepavate, neînierbate 0,10 … 0,20
11 Terenuri agricole (de cultură) 0,10 … 0,15
12 Parcuri şi suprafeţe împădurite:
Observaţii:
1. Valorile superioare ale coeficientului de scurgere se adoptă pentru pante
mai pronunţate ale terenului.
2. Coeficientul de scurgere se poate considera diferenţiat, pe etape de
dezvoltare a localităţilor şi industriilor, în raport cu evoluţia în timp a soluţiilor de
amenajare a suprafeţelor respective.
Pentru întreaga localitate sau zonă industrială, agrozootehnică,

etc. sau pentru zone caracteristice care au diferite tipuri de amenajare a
suprafeţelor bazinelor de canalizare, coeficientul de scurgere, F, se
determină ca medie ponderată a valorilor corespunzătoare celor „n” arii ale
bazinelor de canalizare, cu relaţia:
n
å Si × F i
F= i =1
n
(2.24)
å Si
i =1
unde:
Si – aria unui bazin de canalizare cu o anumită natură a suprafeţei, în ha;
Fi – coeficientul de scurgere aferent ariei Si.
77
În funcţie de numărul zonelor de confort edilitar se vor calcula

coeficienţii de scurgere pentru fiecare în parte:
n
å Si × F i
I
F =I i =1
n
(2.25)
å SiI
i =1
n
å Si × F i
II
F =II i =1
n
(2.26)
å SiII
i =1
2.3.3. Determinarea duratei ploii de calcul „tp”

Durata ploii de calcul „tp” reprezintă durata de curgere a apei din
punctul cel mai îndepărtat al unei suprafeţe receptoare de ploaie, până în
secţiunea de control.
Aceasta se determină cu relaţia:
n Li
t p = t s = t cs + t c = t cs + å , (min)
i =1 v ai
n Li
tc = å , astfel pentru exemplele anterioare de reţele
i =1 v ai
L1-2
t 1c-2 = ;
v1a-2
L 2-3 3- 4 L
t c2-3 = t 1c-2 + 2 -3
2 -3
; t c = t c + 33--44 ; ş.a.m.d.
va va
unde:
ts – timpul de scurgere din punctul cel mai îndepărtat până în secţiunea de
calcul, în min;
tcs – timpul de concentrare superficială necesar apei pentru a ajunge din
punctul cel mai îndepărtat până în punctul incipient al reţelei de canalizare, în min.
Timpul de concentrare superficială, tcs, este în funcţie de panta şi

natura suprafeţei de scurgere, de densitatea construcţiilor pe lungimea
78
parcursului de la punctul de cădere a apei de ploaie până la cel mai
apropiat tronson al reţelei, de intensitatea şi durata ploii, de capacitatea de
reţinere a apei în depresiuni, etc.
Timpul de concentrare superficială se alege astfel:

- tcs = (1…5) min, pentru terenuri cu pante medii i ³ 5‰ (zone de munte);
- tcs = (3…5) min, pentru terenuri cu pante medii între i = 1‰ – 5‰ (zone
de deal);
- tcs = (5…12) min, pentru terenuri cu pante medii i £ 1‰ (zone de şes).
Durata minimă a ploii de calcul nu poate fi mai mică decât valorile

următoare:
5 min, pentru terenuri cu pante i ³ 5‰ (zone de munte);
10 min, pentru terenuri cu pante între i = 1‰ – 5‰ (zone de deal);
15 min, pentru terenuri cu pante i £ 1‰ (zone de şes).
Cota maxima
L
Cota minima
91
90
89
88
87
Figura 2.9. Schema pentru determinarea pantei terenului
Diferenta de cote
iteren = ×1000 (‰)
L
tc - timpul de curgere a apei din punctul incipient al reţelei, până în secţiune
de calcul, în min.
Li – lungimea tronsonului de canalizare care se determină, în m.
79
vai – viteza apreciată de curgere a apei în tronsonul de canalizare care se
dimensionează, considerată, pentru un prim calcul între 60 şi 120 m/min. În
cazul în care, viteza la secţiune plină rezultată la dimensionarea canalului,
diferă cu mai mult de ± 20% de viteza adoptată iniţial, calculul se reface
apreciindu-se o nouă viteză egală cu viteza la secţiune plină rezultată,
până când se îndeplineşte condiţia de mai sus.
- vai = (0,7 – 3,5) m/s pentru conducte din beton, beton armat, azbociment
şi cărămidă.
2.3.4. Determinarea intensităţii normate a ploii de calcul

Intensitatea normată a ploii de calcul se notează cu „i” şi este în
funcţie de frecvenţa ploii de calcul „f” şi de durata ploii de calcul „tp”. Se
măsoară în l/s ha (figura 2.10).
Frecvenţa de calcul „f” este în funcţie de clasa de importanţă a
folosinţei şi este indicată în tabelul 2.17. /9, 15, 19, 28/
Tabelul 2.17. Valorile frecvenţei ploii de calcul „f”, în funcţie de clasa de importanţă
a folosinţei
Clasa de importanţă a Unităţi cu caracter Unităţi cu caracter social
folosinţei (conform STAS economic (industriale, (centre populate, cartiere
4273-83) agrozootehnice etc) etc)
I 1/5 1/3 … 1/5
II 1/3 … 1/2 1/2 … 1/1
III 1/2…1/1 1/1 … 2/1
IV 1/1 … 2/1 2/1
V 2/1 2/1
Observaţii:
1. Valorile inferioare ale frecvenţelor ploii de calcul se adoptă pentru unităţi industriale
sau centre populate mai importante. Importanţa folosinţei care se canalizează se
stabileşte în funcţie de clasa de importanţă determinată conform STAS 4273-83.
2. Pe bază de calcule tehnico-economice se pot stabili şi alte frecvenţe decât cele din
tabelul 2.17.
3. Pentru un ansamblu de obiective de importanţă mai mare decât a unităţii cu caracter
social sau economic în care sunt situate, la dimensionarea hidraulică a sistemului de
canalizare de la racord până la emisar, trebuie avute în vedere debitele mai mari de
ape meteorice, ce corespund frecvenţei dictate de obiectivul de importanţă mai mare.
Se stabilesc, totodată, şi soluţiile de protecţie contra inundaţiilor de orice fel
cauzate de sporurile de ape meteorice provenite din zone adiacente, a căror canalizare
este dimensionată pentru frecvenţe mai mari ale ploii de calcul.
80
Teritoriul României este împărţit în 19 zone pentru calculul

debitelor meteorice (figura 2.11), fiecărei zone corespunzându-i câte o
diagramă pentru calculul intensităţii ploii (figurile 2.12. – 2.30)
Pentru proiectare se alege zona respectivă şi curba de frecvenţă a

ploii de calcul.
Cunoscând durata ploii de calcul, tp, pentru tronsonul care se

dimensionează şi frecvenţa „f” (figura 2.10) modul de lucru este următorul:
- se intră cu valoarea duratei ploii de calcul pe abscisă şi se ridică o
perpendiculară până se intersectează curba de frecvenţă „f” (cunoscută).
- din acest punct se duce o paralelă la abscisă şi se intersectează ordonata
(axa verticală). În acest punct se citeşte pe axă valoarea intensităţii
normate a ploii de calcul „i”.
i (l/s ha)
i
f=
1/2
f=
f=
1
2/1
/1
tp (min.)
tp
Figura 2.10. Determinarea intensităţii normate a ploii de calcul „i”
81
Figura 2.11. Împărţirea pe zone a teritoriului României

pentru calculul debitelor meteorice
82
Figura 2.12. Diagrama pentru calculul intensităţii ploii în zona 1

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

100

101
2.3.5. Determinarea debitului meteoric Qpl

Debitul de calcul al apelor meteorice se stabileşte luându-se în
considerare numai debitul ploii de calcul Qpl, care se calculează cu relaţia:
Q pl = m × S × F × i (2.27)
în care:
m – coeficient adimensional de reducere a debitului de calcul, care ţine
seama de capacitatea de înmagazinare, în timp, a reţelei şi de durata ploii
de calcul:
m = 0,8 pentru tp £ 40 min
m = 0,9 pentru tp > 40 min
S – aria bazinului de canalizare aferent secţiunii de calcul, în ha,
metodologia calculării coloanelor 22 şi 23, este prezentată la punctul 2.3.1,
completat cu modelele tehnologice de la Quz menajer (tabelele 2.1.3 şi 2.1.4);
F - coeficient de scurgere aferent ariei S (prezentat la pct. 2.3.2);
i – intensitatea ploii de calcul, în l/s ha (prezentat la pct. 2.3.4).
Calculul se poate face tabelar astfel:

Debitul de calcul al apelor meteorice
Tron- iteren Suprafaţa Suprafeţe reduse
va tc=S(li/vai) tp i Qpl
son ‰ S.U. [ha] S F [ha]
(m/s) (min) (min) (min) (l/s)
I II I II
1 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
Colector principal
Colector secundar
Coloana 30 = m x col (24 + 25) x col 29
Debitul de calcul pentru apa de ploaie într-o secţiune „i”, rezultă din
luarea în considerare a traseului pentru care se obţine cea mai mare
valoare a duratei ploii de calcul, „tp”, pornind de la extremitatea amonte a
colectorului.
102
În cazuri speciale, condiţionate de caracteristicile zonei canalizate

(forma bazinului, valoarea coeficientului de scurgere, poziţia unor afluenţe
de ape de suprafaţă etc), se au în vedere situaţiile care conduc la debite
maxime, chiar dacă acestea nu corespund întregii suprafeţe a zonei.
Debitul determinat într-o secţiune oarecare „i”, trebuie să fie mai

mare sau cel puţin egal cu debitul determinat în secţiunea imediat amonte,
„i-1”.
În situaţiile speciale (localităţi sau platforme industriale de mare

complexitate şi importanţă), debitele de ape meteorice determinate ca mai
sus se compară cu debitele calculate pe bază de studii hidrologice,
întocmite pentru suprafaţa obiectivului canalizat.
La calculul debitelor pe bază de studii hidrologice, gradul de

asigurare se stabileşte conform STAS 4068/1-82, STAS 4068/2-87 şi STAS
4273-83.
La dimensionarea reţelei de canalizare, se adoptă pentru debitul

de apă meteorică cea mai mare dintre valorile rezultate prin aplicarea celor
două metode de calcul.
2.3.6. Determinarea debitelor meteorice Qpl cu ajutorul programelor de

calcul create de S.C. PRO TOBY S.R.L.
Programul de calcul pentru determinarea debitului de ploaie s-a
întocmit pe baza următoarei scheme logice (figura 2.31):
103
Figura 2.31. Schemă logică pentru determinarea debitului de ploaie

104
Legenda:
n - număr de tronsoane;
Sk - suprafeţe corespunzătoare tronsoanelor de calcul (ha);
it - pante teren (% sau ‰);
Lk - lungimile tronsoanelor (m);
vak - viteze apreciate (m/s);
fk - frecvenţa ploii de calcul;
m - coeficient ce ţine seama de capacitatea de înmagazinare a reţelei de canalizare;
f - coeficient de scurgere;
tck - timpul de curgere a apei prin colectoare (min);
tcs - timpul de concentrare superficială (min);
tpk - durata ploii de calcul (min);
ik - intensitatea ploii de calcul (l/s ha);
3
Qpl k - debitul de ploaie (l/s sau m /s).
Debitele de ape subterane care se evacuează la reţeaua de

canalizare se determină astfel:
- pentru ape din drenaje, conform proiectelor acestor lucrări sau prin
măsurători directe;
- pentru ape infiltrate din pânza de apă subterană, se consideră un debit de
0,5 … 1,0 l/s pe km de conductă, în situaţia în care extradosul bolţii
conductei este situat la cel puţin 0,5 m sub nivelul hidrostatic al apei
subterane;
- în situaţii deosebite (colectoare de dimensiuni reduse, pozate la adâncimi
mari în apă subterană, canalizări importante conform STAS 4273-83 etc),
determinarea debitului de ape subterane care se pot infiltra în reţeaua de
canalizare se face pe bază de studii, ţinând seama de caracteristicile
stratului acvifer şi de adâncimea de pozare a conductelor faţă de nivelul
maxim al acestuia;
- determinarea debitelor de infiltraţii prin analiză statistică (ex. Tg. Mureş).
Debitele de apă din surse de suprafaţă (cursuri de apă, lacuri

etc) care se preiau prin reţelele, construcţiile şi instalaţiile aferente unui
centru populat sau unei unităţi economice, se determină pe bază de studii
hidrologice, debitele maxime stabilindu-se conform standardelor sau
prescripţiilor specifice.
105
Se recomandă, pe cât posibil, ca debitele maxime ale apelor de
suprafaţă provenite din cursuri mici de apă, văi şi depresiuni ce traversează
perimetral unităţile cu caracter social sau economic de orice fel, să fie
îndepărtate prin conducte proprii independente de reţeaua de canalizare a
folosinţei, spre cel mai apropiat emisar, realizându-se astfel îndepărtarea
apelor mari de viitură de pe suprafaţa care se canalizează, precum şi
apărarea zonelor inundabile din perimetrul construit.
În cazurile în care colectarea apelor din surse de suprafaţă în
reţeaua de canalizare a folosinţei nu poate fi evitată, la dimensionarea
hidraulică a elementelor sistemului de canalizare se iau în considerare
debitele maxime de calcul ale apelor de suprafaţă, cu posibilităţile stabilite
conform clasei de importanţă a folosinţei şi nu debitele de apă meteorică.
În cazul folosinţelor de mică importanţă sau atunci când în aval nu
există pericolul unor pagube însemnate, determinarea debitelor se poate
face cu relaţiile prezentate mai sus. În acest caz, apele din surse de
suprafaţă se colectează numai în reţeaua de conducte de ape meteorice
din sistemul de canalizare separativ sau în reţeaua de conducte din
sistemul de canalizare unitar.
Debitele de ape meteorice provenite de pe versanţii aferenţi zonei
canalizate se determină, de regulă, pe baza studiilor meteorologice şi
hidrologice. Pentru colectarea apelor meteorice de pe versanţii dominanţi ai
zonelor care se canalizează, se recomandă prevederea de canale de
gardă cu rolul de a reduce, pe de o parte, debitele din sistemul de
canalizare al folosinţei, iar, pe de altă parte, de a apăra de inundaţii
suprafaţa folosinţei respective, luându-se măsuri de prevenire a antrenării
suspensiilor de orice natură.
Canale de gardă se prevăd şi la limita perimetrelor construite ale
unităţilor sociale sau economice care se canalizează, cu rol de apărare
împotriva apelor meteorice care depăşesc capacitatea sistemului de
106
canalizare a folosinţei respective, care pot aduce prejudicii terenurilor şi
celorlalte folosinţe situate în aval, dacă acestea au o clasă de importanţă
mai mare. Debitele de apă meteorică colectate de pe versanţi în canalele
de gardă se evacuează, pe cât posibil, direct în emisari, nu în reţeaua de
canalizare a folosinţei. Evacuarea acestor ape în reţeaua de canalizare a
folosinţei este admisă numai în cazuri speciale, cu justificare tehnico-
economică.
2.4. Dimensionarea colectoarelor în sistem unitar
Debitele de calcul pentru sistemul unitar se stabilesc prin

însumarea debitelor orare maxime de ape uzate menajere cu debite uzate
industriale, plus debitele de ape meteorice, rezultate din surse de suprafaţă
şi subterane. /2, 6, 15, 21, 27, 41, 46/
Calculul de dimensionare se face tabelar.

calc tot
Tronson Qtot = Quz + Qpl Dimensionare
(l/s) ic ‰ D (B/H) (mm) Qp (l/s) vp (m/s)
1 31 32 33 34 35
2.4.1. Determinarea pantei colectorului „ic”

Pentru a determina panta colectorului „ic” se recomandă ca
înaintea efectuării calculelor de dimensionare să se execute profilul
longitudinal al terenului (şi aproximativ al colectoarelor) ce urmează a fi
dimensionate, în scopul de a determina (preciza) panta optimă a acestora.
Având pantele terenului pentru fiecare tronson al colectoarelor ce

se dimensionează putem întâlni trei situaţii distincte:
107
1). Panta colectorului „ic” este egală cu panta terenului „it” (figura 2.32)
nod x nod y
CVx
it
CVy
ic
Figura 2.32. Colector cu pantă ic = it ; vef > 0,7 m/s şi vmax < vmax adm
(CV – cămin de vizitare)
Acesta ar fi soluţia ideală de proiectare, dar nu se poate realiza

pentru fiecare tronson al colectoarelor. Soluţia „it = ic” indică panta
economică a reţelei de canalizare publică.
2). Panta colectorului „ic” este mai mare decât panta terenului „it” (fig.2.33)
nod x nod y nod x nod y
CVx it CSx it
CVy CVy
it = i c ic > i t
vef < 0.5 m/s vef = 0.5 - 0.
7 m/s
a). b).
nod x nod y
CVx S.P.
it CSx+1
CVy
ic > i ic > it
t
v ef = vef = 0
0.5 .5 - 0.7
- 0.7 m/s
m/s
c).
Figura 2.33. Colectoare cu pante ic > it
a). situaţie incorectă vef < 0,5 m/s
b) situaţie corectă vef = 0,5 – 0,7 m/s cu cămin de spălare(CS) şi tronsoane cu L < 120 m
c) situaţie corectă pentru vef = 0,5-0,7 m/s şi L>180m cu CSx, CSx+1 ... CSx+n şi
staţie de pompare (SP)
Această situaţie se întâlneşte şi când terenul este aproape
orizontal sau chiar în rampă.
Dacă am face it = ic am obţine vef < 0,5 m/s sau în contrapantă apa
nu ar curge gravitaţional.
108
În acest caz se alege o pantă a colectorului „ic” minimă astfel încât

viteza de curgere a apei să fie mai mare sau egală cu viteza de
autocurăţire (v ≈ 0,7 m/s). Este de preferat să menţinem colectorul cât mai
la suprafaţă.
În această situaţie reducem considerabil valoarea de investiţie. În
situaţii când panta terenului este foarte mică din condiţii hidraulice suntem
nevoiţi la lungimi mari ale colectoarelor să introducem cămine de spălare
odată cu reducerea vitezei apei între 0,5 – 0,7 m/s. La lungimi mari ale
colectorului pentru a nu ajunge cu colectorul la adâncimi foarte mari în
afara căminelor de spălare se prevăd staţii de pompare pentru a „ridica”
colectorul la suprafaţă.
3). Panta colectorului „ic” este mai mică decât panta terenului „it” (fig. 2.34)
nod x nod x
nod y nod y
CVx CRPx
it it
CVy
it = i CVy
vmax > c it > i c
vmax.a vmax £ vm
dm ax.adm
hîngheţ
a) b)
nod x
CRPx
it
DH 1 nod y
CRPx+1
ic < i t
vmax £ vmax.adm
CVy
hîngheţ
DH 2
c) ic < i t
vmax £ vmax.a
dm
h îngh eţ
Figura 2.34. Colectoare cu pante ic < it

a). situaţie incorectă: vmax > vmax.adm
b). situaţie corectă vmax < vmax.adm, tronson scurt cu CRP (cămin de rupere de pantă) în nodul x
c). situaţie corectă vmax < vmax.adm, tronson lung cu CRPx, CPRx+1, …, CRPx+n
109
În această situaţie dacă am face ic = it atunci am obţine vef > vmax
adm în colector, viteza maximă impusă de tipul de material din care este
executat colectorul. Această situaţie se rezolvă prin micşorarea pantei
colectorului până atingem viteza maximă admisibilă. Dacă trasăm tronsonul
plecând de la cămine de vizitare din amonte atunci am ieşi cu colectorul din
teren (ic < it).
Pentru racordarea colectorului plecăm de la asigurarea adâncimii
de îngheţ în căminul de vizitare din aval, trasăm colectorul şi rezultă pentru
racordare necesitatea amplasării de cămin / cămine de rupere de pantă. În
funcţie de necesarul saltului de racord şi de configuraţia geo-topografică a
traseului se aleg unul sau mai multe cămine de rupere de pantă (CRP).
2.4.2. Determinarea secţiunii colectoarelor (D sau B/H)

Pentru a putea determina secţiunile colectoarelor este necesară
cunoaşterea tipurilor de secţiuni.
Forma şi dimensiunile conductelor
Forma şi principalele caracteristici geometrice şi hidraulice ale
conductelor sunt prezentate în figura 2.35.
Profil circular Profil ovoid normal
B
D/2
H/
3
B B
H = 1,5 B
H
H=D
H/6
B=D
Figura 2.35. Profile ale conductelor de canalizare

110
Profil clopot circular Profil clopot semieliptic
B/ 4
B
H=B
H=0,63B
B/2
B B
B/2
6 0°
60 °
B B
Figura 2.35. Profile ale conductelor de canalizare - continuare
Dimensiunile acestora se calculează cu relaţiile:

- pentru secţiunea circulară:
- aria secţiunii transversale: A = p * (D2/4)
- perimetrul secţiunii transversale: P=p*B
- raza hidraulică: R = 0,25 * D
- pentru secţiunea ovoid normală:
- aria secţiunii transversale: A = 1,153 * B2
- perimetrul secţiunii transversale: P = 3,972 * B
- raza hidraulică: R = 0,290 * B
- pentru secţiunea clopot circulară:
- pentru secţiunea clopot semieliptică:
Atunci când cele patru forme prezentate nu corespund regimului de

debite, forma poate fi modificată sau completată cu chiunete de curgere
(situaţia sistemului unitar unde debitele uzate sunt foarte mici în comparaţie
cu debitele pluviale).
111
Forma secţiunii transversale a conductelor se stabileşte luându-se
în considerare:
- condiţiile hidraulice de curgere, pentru asigurarea vitezei de autocurăţire;
- condiţiile de fundare;
- gabaritele de execuţie disponibile;
- durata de execuţie;
- existenţa altor construcţii subterane sau supraterane din zonă (fundaţii,
reţele, etc);
- aspecte economice.
*
Pentru a se asigura funcţionarea corespunzătoare a reţelei de
canalizare, în special în zonele ei incipiente, se recomandă ca dimensiunile
minime ale secţiunii transversale a conductelor să fie:
- pentru secţiuni circulare, în sistem unitar 250 mm şi maxim 500 mm,
(canale din beton);
- pentru secţiuni ovoide (B/H)min = 400/600 mm, (canale din beton);
- pentru conducte din materiale plastice Dn min. = 200 mm.
Modul de lucru
Pentru determinarea secţiunii colectoarelor se utilizează
diagramele pentru calculul colectoarelor (figurile 2.37, 2.38, 2.39).
Procedeul este acelaşi pentru toate tipurile de secţiuni (fig. 2.36).
D1
i c (‰)
/H
D2
(B
D3
D
D4
D5
D6
D7
A
ic
v1
v2
vp
v3
v4
calc
Qtot Qp Q (mc/s)
Figura 2.36. Schema pentru dimensionarea colectoarelor
112
Cunoscând debitul total de calcul „Qtotcalc” şi panta colectorului „ic”
(prin impunerea acesteia egală cu a terenului, în faza iniţială) se
procedează astfel:
calc
- se intră cu debitul total de calcul, Qtot , pe axa abscisei şi se ridică o
perpendiculară pe aceasta;
- în acelaşi timp se intră cu panta colectorului, ic, pe ordonată ducând o
paralelă la abscisă până se intersectează cu perpendiculara, ridicată
anterior;
- din acest punct se trasează o linie paralelă cu abscisa (spre dreapta)
până se intersectează prima dreaptă de diametre (Dn sau B/H), citindu-se
astfel diametrul Dn sau B/H a conductei (punctul A).
2.4.3. Determinarea debitului la secţiune plină (Qp) şi vitezei la

secţiune plină (vp)
Debitul la secţiune plină (Qp) şi viteza la secţiune plină (vp) se
determină utilizând aceleaşi diagrame pentru calculul colectoarelor,
procedându-se astfel, conform figurii 2.36:
- din punctul A se coboară o perpendiculară pe abscisă (axa debitelor);
- în punctul de intersecţie obţinut se citeşte valoarea debitului care
reprezintă debitul la secţiunea plină (Qp).
Pentru a obţine viteza la secţiune plină procedeul este următorul:
- prin punctul A se duce o paralelă la dreptele de viteză;
- dacă această paralelă coincide cu una din dreptele de viteză, atunci
valoarea acelei drepte reprezintă chiar viteza la secţiune plină (vp)
- dacă paralela se află între două drepte de viteză (i şi i + 1) atunci valoarea
vitezei la plin se determină prin interpolare între valorile vi şivi+1.
Dacă între va şi vp apare o diferenţă mai mare de ± 20% se
înlocuieşte valoarea „va” cu valoarea „vp” găsită şi se reia calculul pentru
debitul meteoric (Qpl).
113
Figura 2.37. Diagramă pentru determinarea secţiunii circulare a colectoarelor

114
Figura 2.38. Diagramă pentru determinarea secţiunii ovoidale a colectoarelor

115
Figura 2.39. Diagramă pentru determinarea secţiunii colectoarelor tip clopot

116
2.4.4. Tipuri de materiale pentru execuţia reţelelor de canalizare

publică
Unul din factorii care determină alegerea materialului pentru
execuţia reţelei de canalizare este agresivitatea apelor uzate, precum şi a
solului. /20, 30, 44, 47, 48, 53/
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele care
alcătuiesc o reţea de canalizare sunt următoarele:
- să reziste la solicitările la care sunt supuse;
- să fie impermeabile, adică să nu permită infiltraţia şi exfiltraţia apei;
- să reziste la acţiunea apelor uzate sau subterane agresive şi a apelor cu
temperaturi ridicate;
- să reziste la eroziunea datorită suspensiilor din apă;
- să aibă o suprafaţă interioară cât mai netedă.
Conductele se pot executa din beton simplu, beton armat,
materiale ceramice, tuburi de oţel şi material plastic.
Principalele tipuri de materiale folosite la execuţia reţelelor de
canalizare sunt:
- tuburi de canalizare se secţiune circulară din beton simplu sau armat
- materiale ceramice, gresie ceramică antiacidă;
- materiale plastice (PVC, polietilenă, polipropilenă);
- fontă şi oţel (pentru subtraversări de obstacole).
2.4.4.1. Tuburi din beton

Tuburile din beton simplu, cu secţiune circulară (figura 2.40), sunt
utilizate pentru ape uzate neagresive sau slab alcaline (pH = 8 - 10) şi au
diametre cuprinse între 200 şi 1000 mm. Îmbinarea acestor tipuri de tuburi
de beton se face cu mufe, cep sau duză.
117
29
° ±1
g
0%
g
D
g
D
D
g
D
L
L
a
g
b
g
D L
D
c
L
D
d
Figura 2.40. Tuburi de canalizare din beton simplu, cu secţiune circulară:
a – fără talpă, cu mufă, pentru îmbinări umede; b – idem, pentru îmbinări uscate; c – fără
talpă, cu cep şi duză; d – cu talpă, cu mufă
2.4.4.2. Conducte din material plastic
2.4.4.2.1. Conducte din polietilenă

Folosirea materiilor prime de înaltă calitate, alături de utilizarea
liniilor de extrudare de mare productivitate permite producerea constantă a
tubulaturilor cu calităţi tehnologice deosebite, având următoarele rezultate
(figura 2.41):
- rezistenţă optimă la stress - cracking cu fiabilitate mare în timp a
conductelor sub presiune;
- excelenta rezistenţă chimică;
- protecţie ridicată la raze UV;
- siguranţă totală şi într-o plajă largă a normativelor de toxicitate naţionale
şi internaţionale;
- insensibilitatea la fenomenele de coroziune electrochimică;
- rezistenţă bună la temperaturi mai scăzute de – 40°C;
- flexibilitate mare;
118
- caracteristici hidraulice optime care se menţin constante în timp;
- rugozitate foarte scăzută;
- rezistenţă la abraziune;
- masă scăzută;
- siguranţa şi simplitatea sistemelor de îmbinare;
- înaltă productivitate la montare.
Variaţia cu temperatura (T - °C) a modulului de
elasticitate la tracţiune (E - MPa) Variaţia cu temperatura (T - °C) a rezistenţei la şoc
(KJ/mp)
[MPa] 3000 [KJ/mp] 600
2500 500
2000 400
1500 300
1000 200
500 100
0 0
-20 0 20 40 °C °C
-20 0 20 40
Variaţia cu temperatura (T - °C) a solicitării la

tracţiune (MPa) Variaţia cu temperatura (T - °C) a alungirii (%)
[MPa] 40
[%] 1200
35
1000
30
25 800
20 600
15
400
10
200
5
0 °C
0
-20 0 20 40 60 °C -20 0 20 40 60
Figura 2.41. Conducte din polietilenă - caracteristici tehnice
Montarea şi îmbinarea conductelor din polietilenă de înaltă

densitate se realizează respectând următoarele operaţii:
a) pozarea conductelor
După executarea excavaţiilor se nivelează fundul şanţului cu un
strat de nisip. După pozarea conductei spaţiile libere rămase între tub şi
peretele şanţului vor fi umplute cu pământ selecţionat. La pozarea
conductei se recomandă păstrarea unei lărgimi a fundului şanţului egală cu
diametrul tubului la care se adaugă 40 cm şi se va păstra o zonă alăturată
de protecţie de cel puţin 15 cm de nisip deasupra şi sub conductă.
119
Deasupra stratului superior de nisip se acceptă material fin provenit
din săpătură, în straturi tasate, de circa 30 cm grosime (figura 2.42).
O + 0.40
0.20 O 0.20
0.15
Figura 2.42. Pozarea conductei în şanţ şi grosimea stratului de nisip

Pentru o umplere ulterioară a şanţului se poate folosi material de
recuperare care trebuie să fie bine bătătorit. Umplerea trebuie să se
efectueze într-o singură direcţie. Pentru montări ulterioare de conducte
extremităţile tubului trebuie să fie libere.
În condiţii speciale, operaţia de pozare poate fi îmbunătăţită (figura
2.43) utilizând materiale geotextile în scopul stabilizării fundului gropii (1),
pereţilor (2), protecţiei tubului (3), metoda este utilă şi pentru ancorajul
conductei (împiedică plutirea conductei pe pânza freatică) (4).
1 2 3 4
Figura 2.43. Pozarea corectă a conductelor folosind geotextilele
b). îmbinarea conductelor
Tubulatura din polietilenă se pretează la diferite metode de
îmbinare şi prezintă o varietate largă de posibilităţi de alegere a acestora în
baza evaluărilor tehnico-economice specifice.
120
Racordurile conductelor sunt de două feluri:
- asamblări nedemontabile;
- asamblări demontabile
1. Asamblări nedemontabile
Asamblările nedemontabile se pot realiza prin următoarele
procedee de sudare:
- sudarea cu jet de aer cald;
- sudarea cu extruder portabil;
- sudarea cap la cap cu termoplaca;
- sudarea cu mufă electrosudabilă;
- sudarea cu mufă.
Sudarea cu jet de aer cald: cele două extremităţi care urmează a fi
lipite se încălzesc cu jet de aer cald care aduce în stare plastică şi firul de
material adăugat de-a lungul îmbinării, după care se realizează contactul
între ele (sudarea propriu-zisă). După răcirea sudurii se obţine un racord de
o bună etanşeitate. Acest tip de sudură este folosit pentru părţi supuse la
presiune, piese speciale pentru descărcare, structuri cu forme complexe
cum ar fi căzi, turnuri de spălare etc.
Sudura cu extruder portabil: prin intermediul unui mic extruder
portabil se extrudează pornind de la granule, un cordon de sudură care
este înglobat de cele două extremităţi. Cele două extremităţi se încălzesc
în prealabil cu un jet de aer la circa 210°C. În urma folosirii acestui tip de
sudură se obţin îmbinări grele, puternice şi cu o siguranţă mare. Domeniul
de aplicabilitate al acestui tip de sudură este cel al pieselor care nu sunt
supuse la presiuni.
Sudura cap la cap cu termoplaca: este o metodă de îmbinare tipică
răşinilor termoplastice şi este caracterizată de simplitatea intrinsecă a
operaţiei. Acest tip de sudură cuprinde următoarele faze:
- introducerea capetelor de sudură într-un suport cu menghine reglabile;
121
- curăţirea şi aşezarea în acelaşi plan a celor două capete cu ajutorul unei
freze cu cuţite;
- preîncălzirea suprafeţelor care vor fi lipite prin compresia către o
termoplacă (210°C) teflonată;
- extragerea plăcii încălzite şi imediata compresie a celor două capete;
- răcirea în maşină până la circa 60°C;
- scoaterea din maşină şi începerea unei noi suduri.
Maşina de sudat este formată dintr-un suport cu menghine mobile

care se pot deschide. Placa termostatică are rezistenţe înecate şi este
acoperită cu un strat antiadeziv de teflon pentru a evita lipirea polietilenei
încălzite. Procedura de sudare este simplă, dar pentru obţinerea de
rezultate optime implică respectarea unor reguli:
- o bună aliniere axială a conductelor;
- control şi corecţii ale eventualelor ovalizări prezente la capetele tuburilor;
- curăţirea corpurilor străine, urmelor de unsoare, a apei, a suprafeţelor de
sudat, a maşinii şi a frezei;
- buna funcţionare a sculelor;
- respectarea presiunilor specifice de preîncălzire şi sudare, aplicând 0,5
kg/cm2 pentru sudare;
- respectarea temperaturii plăcii (210°C);
- respectarea timpilor de preîncălzire, sudare şi răcire;
- fiecare maşină de sudură trebuie să indice parametrii tipurilor de tub pe
care le poate suda;
- răcirea trebuie să se facă natural; evitarea metodelor de răcire bruscă;
- fixarea sudurii trebuie să fie ferită de intemperii şi de temperaturile mai
joase de 0°C prin intermediul unor suporţi sau al altor acoperitori;
- temperatura mediului în jurul sudurii trebuie să fie cuprinsă în plaja 0 -
45°C.
122
Sudarea cu racorduri electrosudabile: se bazează pe realizarea
unui manşon electric ca mod de racord. Manşonul din polietilenă conţine la
interiorul peretelui o rezistenţă electrică care uneşte suprafaţa interioară a
manşonului cu cea externă a tubului.
În timpul răcirii, fenomenul de contracţie comprimă staturile „topite”,
generând condiţiile optime de sudură. Operaţiile de sudare, fixare şi
curăţirea tuburilor sunt efectuate cu ajutorul unui aparat de sudare portabil
care recunoaşte modelul manşonului, temperatura mediului şi fixează
parametrii de sudare şi timpul de încălzire.
Este important a se curăţa bine suprafeţele de contact tub/racord
raşchetând tubul şi scoţând protecţia manşonului în momentul folosirii.
Sudarea în mufă: este o metodă mai puţin răspândită şi se
foloseşte în special la sudarea pieselor cu diametre mici. Se foloseşte o
placă profilată astfel încât să încălzească simultan suprafaţa externă a
tubului şi cea internă a piesei speciale. În momentul încălzirii se introduce
tubul în piesa specială, evitând orice rotire şi se aşteaptă răcirea îmbinării.
2. Asamblări demontabile
Acest tip de asamblare se împarte în două categorii:
- racorduri hibride: sunt racordurile care se realizează prin sudarea unei
flanşe la capătul tubului. Acest tip de racord este costisitor dar este foarte
necesar la îmbinarea cu metal sau armături (figura 2.44)
- racorduri pur mecanice: se bazează pe două concepte (figura 2.45):
- se obţine etanşarea prin intermediul unei garnituri toroidale care
lucrează pe exteriorul tubului;
- se obţine încastrarea la tub prin intermediul colierelor de prindere
dinţate anti-desfacere.
123
Flansa libera
Cartela de prindere Garnitura din neopren
Figura 2.44. Racordarea hibridă a conductelor
Aceste racorduri se folosesc la îmbinarea tuburilor cu diametre

cuprinse între 16 şi 110 – 125 mm, până la PN 10, sunt simplu de folosit şi
sigure, dar pot prezenta costuri ridicate la diametre mari, fapt care implică o
confruntare cu alte tipuri de îmbinare
element de racord element de element de element de tub

etansare compresie si compresie
ancorare
Figura 2.45. Racord mecanic
Racorduri şi piese speciale

Pentru a rezolva diferitele probleme întâlnite în proiectarea şi
instalarea conductelor din polietilenă a fost realizată o serie de piese
speciale (curbe, "T", reducţii, derivaţii). Aceste piese sunt obţinute prin
injecţie sau prin lipire cu elemente fabricate, plecând de la tubul profilat în
mod corespunzător (figura 2.46).
Pentru diametre mici se vor prezenta o serie de fitinguri uzuale
(manşoane, "T", reducţii, coturi, prize) realizate din materiale plastice
speciale sau din materiale metalice (alamă, bronz).
124
Cot la 90° profilat Cot la 90° în segmente "T" profilat "T" în segmente
Cartela de prindere "T" redus

Flansa libera Flansa oarba
Reductie concentrică Dop Reductie excentrică

Priza cu colier reglabil
Manson electric
Priza sub sarcina
Figura 2.46. Racorduri şi piese speciale din polietilenă de înaltă densitate
Tubulaturi în zone seismice

Tubulaturile din polietilenă de înaltă densitate se pretează foarte
bine la folosirea în zonele seismice datorită caracteristicilor mecanice
speciale ale acestui tip de material plastic care prezintă un răspuns optim
la solicitările apărute într-un eveniment seismic.
În afara menţinerii continuităţii reţelei, supusă cu uşurinţă la
desprindere în cazul îmbinărilor mufate, există şi tendinţa de a reduce
sensibil loviturile de berbec care iau naştere în conducte.
În figura 2.47. se prezintă înregistrarea unui fenomen seismic.
1000
Acceleraţia (cm/s)
-1000
0 5 10 Timp (sec) 15
Figura 2.47. Înregistrarea unui fenomen seismic
125
Rezistenţa la abraziune
Tubulaturile din polietilenă de înaltă densitate probează şi în cazul
transportării lichidelor care conţin particule abrazive.
Modulul de elasticitate scăzut, tenacitatea, rugozitatea scăzută,
hidrofobicitatea, coeficientul scăzut de frecare, înaltă inerţie chimică a
tubulaturilor din polietilenă permit un transport excelent şi cu o mare
eficienţă tehnică şi economică a lichidelor şi malurilor abrazive (fig. 2.48).
100
90
80
70
60
DURATA
50
40
30
20
10
0
PEHD GRES PVC Fe Ciment centrif. GRP. Ciment amiant.
MATERIALE
Figura 2.48. Rezistenţa la abraziune a polietilenei în comparaţie cu alte materiale
Capacitatea ridicată de prelucrare a acestui material permite

construirea de piese speciale cu forma optimă pentru a reduce uzura şi a
facilita înlocuirea. Masa redusă, autocurăţirea şi absenţa rugozităţilor
prezentate de aceste conducte simplifică eventualele operaţii de
întreţinere.
Dilatarea termică
O caracteristică importantă a polietilenei de înaltă densitate este
valoarea ridicată a coeficientului de dilatare lineară (at) în comparaţie cu
cea a altor materialelor.
În cazul tubulaturilor împământate odată ce s-a făcut fixarea
termică de pozare, problema dilatărilor termice este neglijată.
126
Calculul variaţiilor de lungime ale conductelor din polietilenă de
înaltă densitate se efectuează cu relaţia de mai jos, folosită pentru
întocmirea nomogramei din figura 2.49.
DL = a t × L × DT
în care:
DL – variaţia lungimii;
L = lungimea tubului;
-4 -1
at = coeficient de dilatare convenţional 2 x 10 K
1m 2m 3m 4m 5m 6m 7m
8m
9m
10m
d (mm/m°C)
100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110 120 130 140 150
Figura 2.49. Nomograma DT / L / DL pentru tuburi din polietilenă

L – lungimea tubului (mm); DL – variaţia lungimii (mm); DT – diferenţa de temperatură (°C);
d - coeficient de dilatare liniară (mm/m°C)
Odată calculată variaţia lungimii maxime posibile în condiţiile de

proiectare, va trebui aleasă o metodă mai bună pentru a compensa
această situaţie. Sistemul cel mai la îndemână şi care rezolvă cea mai
mare parte a cazurilor este folosirea îmbinărilor de dilatare (figura 2.50).
Îmbinările de dilatare sunt de trei feluri: cu racord elastic, lunetă şi cu
manşon.
Îmbinarea cu racord elastic descarcă mişcările axiale şi unghiulare
pe o componentă de elastomer, având pe de altă parte o flexibilitate şi
etanşare hidraulică ridicate.
127
Figura 2.50. Îmbinare cu racord de dilatare
Îmbinarea cu luneta permite alungiri mari, dar este mai sensibilă

decât celelalte tipuri fiind mai puţin folosită.
Îmbinările cu manşon (figura 2.51) sunt similare cu îmbinările cu
luneta dar sunt mai simple şi mai puţin costisitoare, distribuind lungimea
utilă pe un număr superior de tronsoane. În anumite cazuri se impune
blocarea conductei, forţele generate fiind absorbite de către tubulatură şi
de către mediul înconjurător.
Figura 2.51. Îmbinare de dilatare cu manşon
Din această cauză este necesar un calcul al structurii cu aceleaşi

valori ale caracteristicilor mecanice ale polimerului în condiţiile de lucru.
Verificarea lungimii critice de presoflexare se poate calcula cu relaţia:
128
de + di
2 2
L K = 0,354 × p × (2.28)
a T × DT
în care:
LK – lungimea tubului, (mm);
de – diametrul exterior al tubului, (mm);
di – diametrul interior al tubului, (mm);
-4 -1
aT – coeficientul de dilatare termică, aT = 2 x 10 K ;
DT – saltul termic
Realinierea
Modificările structurii urbane şi ale teritoriului contribuie la o
îmbătrânire rapidă a reţelelor de servicii existente care, fie prin creşterea
cererilor, fie prin decăderea prestaţiilor, adesea devin insuficiente.
Tubul din polietilenă de înaltă densitate, pe lângă faptul că este
utilizabil în marea majoritatea cazurilor pentru renovarea instalaţiilor, se
pretează în diferite situaţii la soluţii interesante pentru reutilizarea
parcursurilor de servicii vechi. Operaţia clasică de aliniere se efectuează
introducând în vechile conducte sau în locaşurile create tubulaturi din
polietilenă de înaltă densitate care, dată fiind rezistenţa şi flexibilitatea, pot
fi pozate cu uşurinţă chiar şi pe lungimi considerabile.
Această metodologie de realiniere reduce timpii de întrerupere a
serviciului şi elimină eventualele neplăceri cu consecinţa impactului scăzut
asupra traficului de mijloace şi persoane precum şi asupra curăţeniei de pe
şantier. Procedura constă în pregătirea gropii în zonele de introducere şi
tragere, în tractarea conductei prin intermediul unui cap tractant (figura
2.52).
Figura 2.52. Realinierea conductelor din polietilenă de înaltă densitate

129
Funcţie de caracteristicile de lucru este posibilă prepararea părţilor

în lungime de câteva sute de metri. Operaţiile de introducere a tuburilor din
polietilenă în tuburile vechi ale canalizării se realizează într-un timp scurt.
Cavitatea dintre noul tub şi vechea canalizare poate fi reumplută cu apă şi
nisip.
Conducte subacvatice
Instalarea conductelor subacvatice se poate realiza fără nici o
problemă cu tubulaturile din polietilenă de înaltă densitate. Agresivitatea
mediului marin, în special, nu are influenţe negative asupra tubulaturilor din
polietilenă. Principala problemă a conductelor subacvatice constă în
definirea situaţiilor dinamice reale, considerându-se dificilă prevederea
condiţiilor efective de pozare şi lucru care adesea trebuiesc luate în calcul
cu evaluări statistice.
Comportamentul vâscoelastic al polietilenei, alături de marea
siguranţă în funcţionarea îmbinărilor sunt elemente cheie care contribuie la
creşterea domeniului de siguranţă în exploatare al acestor instalaţii.
Viteza şi simplitatea în pozare sunt şi ele elemente determinate de
confirmare a validităţii de alegere tehnico-economică a tubulaturii din
polietilenă de înaltă densitate.
Pentru aceste conducte se execută calcule de verificare la plutire,
urmate de verificări de prindere.
Verificarea la plutire
Având greutatea specifică de 950 kgf/m3, polietilena de înaltă
densitate prezintă o împingere spre suprafaţa apei.
Plutirea conductelor se poate calcula cu relaţia:
P = (Ptub + Plichid transporta t + Paccesorii ) × CS < S (2.29)

cu: 1,15 ≤ CS ≤ 1,20
130
- S = (volum tub + volum accesorii) gapă
- pentru apă dulce: gapă = 1,000 kgf/m3
- pentru apă de mare: gapă = 1,030 kgf/m3.
Verificarea ancorării
La tubulaturile pozate pe fundul apelor, ancorarea trebuie calculată
astfel încât să împiedice conducta să se mute sub acţiunea situaţiilor
particulare de funcţionare (exemplu: bule de aer) sau datorită solicitărilor
externe ale curenţilor laterali. Împingerea acestor curenţi se calculează în
situaţia extremă în care aceştia au direcţia perpendiculară pe conductă:
S = 0,052 × V 2 × F × K (2.30)
în care:
S – împingerea pe conductă, (kg/m);
V – viteza curentului, (m/s);
F - diametrul tubului, (m);
K – coeficientul de formă al ancorării:
K = 0,6 – pentru ancorare pe inele;
K = 0,9 – pentru ancorare pe paralelipipede.
Funcţie de tipul de ancorare va trebui satisfăcută relaţia:
S
Z> (2.31)
F
în care:
Z – ancorarea folosită, (kg/m);
S – împingerea laterală a curentului, (kg/m);
F – coeficientul de frecare conductă / fund marin
F = 0,1 – pentru fund marin mâlos;
F = 0,3 – pentru fund marin nisipos.
Ancorarea trebuie să fie uniform distribuită de-a lungul tubului
pentru a evita solicitările excesive de flexiune. Ancorarea este alcătuită din
semiinele prefabricate, montate pe conducta cu tiranţi şi buloane. Pentru a
evita deteriorări ale tubului, precum şi alunecări ale ancorării, se interpun
între bloc şi tub, în timpul operaţiei de centrare, fâşii de cauciuc sau de
ţesut din polietilenă. În timpul operaţiei de centrare efectuate prin tragere
sau împingere trebuie să fie îngrijită şi uşurată alunecarea conductei pe
teren pentru a evita abraziunile şi suprasolicitările.
131
Scufundarea se face înecând conducta, în timpul coborârii tubului
pe fund avem solicitări mai mari de flexiune datorate formei de „S” pe care
o ia tubul. Trebuie verificat ca solicitările la tracţiune şi flexiune să fie
compatibile cu materialul.
Verificarea
Verificarea este o operaţie care constă din verificarea etanşării
sistemului luând în consideraţie condiţiile de lucru majorate cu un coeficient
de siguranţă.
Verificarea tubulaturii sub presiune se efectuează pe bucăţi şi este
făcută înainte de împământarea completă a tubului. Punctele speciale şi
îmbinările sunt lăsate descoperite pentru a verifica eventuala prezenţă a
pierderilor.
Acest control poate fi efectuat fie în mod hidraulic fie cu aer sau
gaze inerte. Verificarea lucrării este efectuată după indicaţii, pe faze care
vor trebui să respecte următoarele prescripţii:
Pverificare = 1,5 × Plucru (2.32)
Presiunea de verificare trebuie să respecte relaţia:
Pverificare = Plucru + 2 kgf / cm 2 (2.33)
Presiunea în timpul verificării, odată stabilizată, trebuie să rămână

constantă timp de 24 ore.
Verificarea tubulaturii care nu este sub presiune trebuie efectuată

astfel: conducta este împărţită în bucăţi cu diferenţa de nivel de 0,50 m şi
se verifică etanşarea la presiune determinată de coloana de apă egală cu
diferenţa de nivel dintre axe a conductei şi planul stradal sau teren.
132
Defecţiuni şi reparaţii
Dată fiind particularitatea polietilenei de înaltă densitate nu există
defecţiuni tipice ale acestui material. Defecţiunile care pot să apară sunt
cauzate de excavatoare, defecte de sudură sau montare eronată a
racordurilor.
În caz de defectare este necesară identificarea poziţiei de pierdere,
izolarea bucăţii şi punerea ei în loc descoperit în vederea intervenţiei.
În prezenţa gravelor leziuni, cu deformaţii evidente ale conductei,
se indică înlocuirea părţii distruse cu un trunchi care poate fi racordat în
diferite moduri:
- sudat cap la cap;
- sudat cap la cap şi flanşat;
- flanşat;
- sudat cu manşoane electrice;
- îmbinat cu manşoane mecanice.
Tuburi PLASTUNION din PEHD

Datorită excelentelor proprietăţi ale ţevilor PLASTUNION din PEHD
gama de aplicaţii este practic nelimitată.
Tabelul 2.18 prezintă o scurtă enumerare a posibilelor aplicaţii ale
acestor tipuri de ţevi.
Tabelul 2.18. Aplicaţii ale acestor tipuri de ţevi
Aplicaţia PE 80 (PE 100) PE 80 - el
Aplicaţii industriale
Sisteme de ţevi pentru transport x x
Sisteme de răcire x
Ţevi pentru transportul materialelor solide (minereu, praf, x x
cereale, etc)
Sisteme de ţevi ce lucrează în medii explozive x
Protecţie pentru ţevi termoficare x
Protecţie cabluri x
Sisteme de ţevi pentru ventilaţie şi degazare x x
Sisteme de alimentare pentru containere şi rezervoare x x
Aplicaţii pentru protecţia mediului
Ţevi pentru drenaje x
Ţevi pentru canalizare x
133
Sisteme pentru staţii de tratare şi purificare a apei pentru x
ape menajere şi mine de apă
Ţevi de degazare ape menajere x x
Aplicaţii pentru sisteme de alimentare cu fluide
Sisteme de irigaţii x
Sisteme de alimentare cu apă potabilă x
Sisteme de alimentare cu gaz combustibil x x
Ţevi de scurgere x
Pentru dimensionare se poate utiliza nomograma din figura 2.53.
Figura 2.53. Nomograma pentru dimensionare tevi PEHD

134
Proprietăţi generale ale tuburilor PE 80

PE 80 este o polietilenă având MRS (Minimum Required Strength)
– rezistenţa minimă admisibilă de 8 MpA (MRS 8).
În comparaţie cu alte termoplastice PE 80 beneficiază de o
excelentă rezistenţă la difuzie, motiv pentru care este aplicată cu succes
pentru transportul în siguranţă al fluidelor gazoase.
Un avantaj esenţial al acestui material de culoare neagră – PE80
este stabilizarea la radiaţii UV – fapt care nu este comun tuturor
materialelor plastice.
Principalele avantaje în utilizarea ţevilor PE80:
3 3
- greutate specifică redusă – 0,95 g/cm (PVC – 1,4 g/cm );
- livrare în colaci pentru D < 110 mm;
- foarte bună rezistenţă chimică;
- rezistenţa la factori de mediu (radiaţii UV, umiditate);
- îmbinare extrem de simplă (fără material de adaos);
- rezistenţă foarte bună la abraziune;
- nu este expusă la depuneri sau excrescenţe pe suprafaţa interioară;
- rezistenţă la îngheţ;
- uşurinţă în prelucrare (extrudare, formare, injectare, aşchiere);
- nu este atacată de rozătoare;
- rezistenţă foarte bună la orice tip de coroziune microbiană.
Polietilena aditivată PE80 – el (polietilena electroconductibilă)

Datorită electroconductibilităţii sale PE80 – el este folosită pentru
transportul mediilor uşor combustibile (carburanţi), a materialelor solide
care prin frecare cu peretele conductei produc încărcări electrostatice
precum şi toate cazurile în care sistemul de ţevi trebuie protejat prin legare
la pământ.
135
Polietilena PE100
Acest tip de polietilenă este cunoscut şi sub denumirea de
polietilenă de generaţia a 3-a (PE - 3) având MRS (Minimum Required
Streugth) rezistenţa minimă admisibilă de 10 Mpa (MRS 10).
Acest tip de polietilenă constituie o dezvoltare a PE80 obţinută prin
ameliorarea procesului de polimerizare, printr-o mai bună distribuţie a
masei molare.
Datorită acestui fapt PE 100 are o densitate mai ridicată şi deci
proprietăţi mecanice îmbunătăţite (duritate, rigiditate, întindere).
În consecinţă, PE 100 este folosită pentru producerea ţevilor cu o
grosime de perete mai redusă comparativ cu PE 80, la acelaşi diametru şi
presiune nominală.
În continuare este prezentată comparaţia între SDR (Standard
Dimension Ratio SDR = D/S), S (seria ţevii conform ISO) şi PN (Presiune
Nominală), pentru PE 80 şi PE 100 (tabelul 2.19).
Tabelul 2.19. Comparaţia între SDR), S şi PN pentru PE 80 şi PE 100

SDR S Presiune nominală PN
PE 80 PE 100
41 20 2,5 4
33 16 3,2 5
26 12,5 4 6,3
17,6 8,3 6 9,6
11 5 10 16
7,25 3,125 16 25
Valori valabile la temperatură egală cu 20°C şi pentru o durată de

viaţă de 50 ani.
În tabelul 2.20. sunt prezentate proprietăţile specifice ale celor trei
tipuri de conducte prezentate mai sus.
136
Tabelul 2.20. Proprietăţi specifice ale celor trei tipuri de conducte
Proprietăţi Standard U/M PE 80 PE 100 PE 80 – el
3
DIN 53 479 g/cm 0,953 0,96 0,898
Densitate la 23°C
ISO/R 1183
Proprietăţi Indicele de curgere a topiturii DIN 53 735 g/10 min
fizice MFI 190/5 Code T ISO 1133 0,4-0,5 0,3-0,55 0,15
MFI 190/21,6 Code V 11-17 12-18 7,0
Clasa MFI T 005 T005 T001
2
Efort de curgere DIN 53455 N/mm 21 24-25 21
DIN 53 455 % 10 8 10
Alungire la curgere
ISO/R 527
2
DIN 53 495 N/mm 30-33 37 30
Rezistenţa la rupere
ISO/R 527
DIN 53 455 % > 600 > 600 -
Alungire la rupere
ISO/R 527
2
DIN 53 452 N/mm 19 23 19
Proprietăţi Rezistenţă la încovoiere
ISO 178
mecanice 2
DIN 53 457 N/mm 800 1000 800
Modul de elasticitate la tracţiune
ISO 178
2
DIN 53 445 N/mm 500-600 - 500
Modul de forfecare
ISO/R 537
2
DIN 53 456 N/mm 40 46 40
Duritate la amprenta cu bila
ISO 2039
2
DIN 53 453 kJ/m 16 9-13 -
Rezistenţa la impact Cherpy, la 23°C
ISO 179/2C
Temperatura de topire a cristalelor DIN 53736 °C 128-133 128-135 -
Punct de înmuiere VICAT DIN 53 460 °C
VST – A/50 ISO/R 306 - 127 -
VST – B/50 67 68-77 67
DIN 53461 °C 42 41 -
Proprietăţi Temperatura de îndoire sub sarcină
ISO 75 73 61 -
termice
Conductivitatea termică la 20°C DIN 52 612 W/mK 0,43 0,40 0,43
-4 -4 -4
Coeficient de expansiune termică DIN 53 752 1/°C 2,0 x 10 2,0 x 10 2,0 x 10
DIN 4102 - B2 B2 B2
Inflamabilitate part I B2 B2 B2
- - -
15 15 6
Rezistivitatea volumică specifică DIN 53 482 Ohm cm 10 > 10 < 10
Proprietăţi Rigiditatea dielectrică DIN 53 481 kV/mm 53 22-53 -
15 15 5
electrice Rezistivitatea superficială DIN 53 482 Ohm > 10 > 10 < 10
Culoare - - neagră neagră Neagră
2.4.4.2.2. Conducte din policlorură de vinil (PVC)

Ţevile din policlorură de vinil neplastifiată (PVC) sunt folosite
pentru transportul apei potabile, al apelor uzate, în instalaţiile tehnologice.
/49, 52, 53/
Ţevile se execută în patru tipuri, în funcţie de presiunea nominală (PN):
- tipul 1: pentru presiunea nominală de 0,25 Mpa;
- tipul 4: pentru presiunea nominală de 1 Mpa.
137
Ţevile se execută în două variante constructive:

- simple, simbol s;
- cu mufă, simbol m.
În funcţie de felul mufei şi al îmbinării, ţevile cu mufă se execută:
- cu mufă simplă, pentru îmbinare prin lipire, simbol l;
- cu mufă cu inel, pentru îmbinare cu garnitură de etanşare din
cauciuc, simbol g.
Ţevile simple – diametrul nominal, grosimea nominală a pereţilor şi
masa (informativ) conform tabelului 2.21.
Tabelul 2.21. Ţevile simple – diametrul nominal, grosimea nominală a pereţilor şi

masa (informativ)
Tipul ţevii
Diametrul Tip 1 Tip 2 Tip 3 Tip 4
exterior Grosimea Masa Grosimea Masa Grosimea Masa Grosimea Masa
nominal (d0) nominală informativă nominală informativă nominală informativă nominală informativă
(g0) (kg/m) (g0) (kg/m) (g0) (kg/m) (g0) (kg/m)
20 1,1 0,105 - - 1,3 0,123 1,5 0,137
25 1,3 0,148 - - 1,5 0,174 1,9 0,212
32 1,6 0,239 - - 1,8 0,264 2,4 0,342
40 1,8 0,334 1,8 0,334 2,0 0,336 3,0 0,525
50 1,8 0,422 1,8 0,422 2,4 0,552 3,7 0,809
63 1,8 0,536 1,9 0,562 3,0 0,854 4,7 1,290
75 1,8 0,642 2,2 0,782 3,6 1,220 5,6 1,820
90 1,8 0,774 2,7 1,130 4,3 1,750 6,7 2,610
100 2,0 0,946 3,0 1,383 - - - -
110 2,2 1,160 3,2 1,640 5,3 2,610 8,2 3,900
125 2,5 1,480 3,7 2,130 6,0 3,340 - -
140 2,8 1,840 4,1 2,650 6,7 4,180 - -
150 - - - - 7,5 5,260 - -
160 3,2 2,410 4,7 3,440 7,7 5,470 - -
170 - - - - 8,3 6,594 - -
185 - - - - 9,0 7,766 - -
200 4,0 3,700 5,9 5,370 9,6 8,510 - -
210 - - - - 10,0 9,808 - -
225 4,5 4,700 6,6 6,760 10,8 10,800 - -
250 4,9 5,650 7,3 8,310 11,9 12,300 - -
280 5,5 7,080 8,2 10,400 13,4 16,600 - -
315 - - - - 15,0 20,900 - -
400 7,9 14,500 11,7 21,100 19,1 33,700 - -
Notă: Masele au fost calculate cu densitatea de 1,4 kg/dm3, la grosimea
nominală adăugându-se jumătate din abaterea indicată în tabelul 6.
138
Lungimile ţevilor simple:
-tip 1 4000 ± 50
-tip 2, 3 şi 4
- cu diametru până la 40 mm inclusiv: 4000 ± 50
- cu diametrul între 50 şi 110 mm inclusiv: 6000 ± 50
- cu diametrul între 125 şi 400 mm inclusiv: 6000 la 9000
(din 1000 în 1000) ± 50
Ţevile cu mufă simplă se execută în tipurile 1, 2, 3 şi 4 având

diametrele şi grosimile conform tabelului 2.21. şi diametrele interioare
conform tabelului 2.22.
Tabelul 2.22. Ţevile simple – diametrul interior, lungimea de lipire (informativ)

Diametrul nominal Diametrul interior al mufei (mm) Lungimea de lipire
d0 (mm) minim maxim (informativă) l (m)
50 50,2 50,7 50
63 63,2 63,7 63
75 75,2 75,7 70
90 90,2 90,7 79
100 100,3 100,8 79
110 110,3 110,8 91
125 125,3 125,8 109
140 140,3 140,8 109
160 160,3 160,9 121
180 180,5 181,0 160
200 200,5 201,0 160
225 225,6 226,3 160
280 280,8 281,7 193
400 401,1 402,3 250
În continuare se prezintă cele mai importante caracteristici ale

materiei prime PVC destinată fabricării tuburilor:
- densitatea: 1,37 – 1,47 kg/dm3;
- sarcina unitară maximă: ≥ 48Mpa (480 kgf/cm2);
- modul de elasticitate: ≈ 3000 Mpa (30000 kgf/cm2);
- rezistenţa electrică superficială: ≥1012 W;
- coeficient de dilatare termică liniară: 60 – 80 x 10-6 K-1 (°C-1);
- conductivitate termică: ≈ 0,15 W (m x k) (0,13 Kcal/m h °C);
- alungirea la rupere: ≤ 10%.
139
Principalele avantaje ale folosirii tubulaturii din PVC sunt:

- - rezistenţă mecanică bună;
- manevrare şi punere în operă facile datorită greutăţii specifice reduse;
- rezistenţă la acţiunea agenţilor chimici prezenţi în apele uzate şi în sol:
săruri, acizi, baze diluate, uleiuri minerale şi vegetale, alcooli şi hidrocarburi
alifatice;
- materialul este ecologic datorită îmbinărilor etanşe, iar posibilitatea de a
exista pierderi este foarte mică şi interacţiunea negativă cu mediul este
limitată;
- rezistenţa la acţiunea micoorganismelor şi a rozătoarelor.
În cele ce urmează sunt prezentate principalele aspecte ale punerii

în operă a tubulaturii din PVC pentru canalizare, fără a intra în amănunte în
efectuarea săpăturilor, mutările de teren şi organizarea şantierului.
În faza de proiectare tipul săpăturii de realizat este strâns legată de
evaluarea încărcării, tipul terenului, echipa de muncitori care va lucra.
În continuare se prezintă o clasificare pe baza elementelor

geometrice a săpăturilor folosite în mod normal:
- şanţul îngust (figura 2.54): este cea mai bună aşezare în care se pune în
operă tubul din material plastic, deoarece este redusă sarcina la care este
supus, reuşind să transmită o parte din încărcare terenului din jur, în funcţie
de deformarea din cauza tendinţei de ovalizare la care este supus
produsul;
- şanţ larg (figura 2.55): încărcarea pe tub este mai mare decât cea pentru
şanţul îngust. Din acest motiv în faza de proiectare se recomandă să se
pornească de la această ipoteză;
- fortificaţie (poziţie pozitivă): generatoarea tubului depăşeşte nivelul
terenului. Nu se recomandă folosirea acestei metode în cazul sarcinilor
140
mari datorită posibilităţii de surpare a terenului şi absenţei flancurilor (figura
2.56);
- fortificaţii (poziţie negativă): tubul este aşezat la un nivel inferior decât cel
al trenului. Din cauza unei frecări destul de slabe între materialul de
umplere aşezat în fortificaţie şi flancurile naturale a săpăturii, tubul poate
suporta încărcături mai mari decât cele în poziţionarea pozitivă, dar mai
mici decât cele suportabile în aranjarea într-un şanţ îngust şi într-un şanţ
larg (figura 2.57).
Figura 2.54. Şanţ îngust Figura 2.55. Şanţ larg
Figura 2.56. Aşezare în fortificaţie Figura 2.57. Aşezare în fortificaţie

(poziţia pozitivă) (poziţia negativă)
În tabelul 2.23. se prezintă valorile lăţimii diferitelor tipuri de şanţuri.
Tabelul 2.23. Valorile lăţimii diferitelor tipuri de şanţuri

Tipul şanţului Lăţimea şanţului la nivelul generatoarei tubului (B)
Şanţ îngust ≤3D < H/2
Şanţ larg >3D
< H/2
< 10 D
Şanţ infinit ≥ 10 D ≥ H/2
D – diametrul extern al tubului;
H – înălţimea umplerii începând cu generatoarea superioară a tubului.
141
Tuburile se montează în general la o adâncime de minim 1,2 m.
Lăţimea minimă a şanţului este (figurile 2.58. şi 2.59):
- B = D + 0,5 m pentru diametre mai mici sau egale cu 400 mm
- B = 2 D pentru diametre ale tubului mai mari sau egale cu 500 mm.
Figura 2.58. Adâncimea şanţului Figura 2.59. Lăţimea şanţului
Partea de jos a şanţului este alcătuită din nisip selecţionat astfel

încât să se construiască un suport continuu pentru tubulatură. La distanţele
prevăzute se pregătesc degajările potrivite pentru aşezarea mufelor, astfel
încât şi acestea să fie bine sprijinite. În timpul efectuării acestei operaţii se
verifică înclinarea tubulaturii.
Patul de aşezare (figura 2.60) nu trebuie construit înainte de
întărirea părţii de jos a şanţului. Materialul cel mai potrivit pentru patul de
aşezare şi pentru părţile laterale este nisipul de carieră, pietrişul cu
diametrul de 10 – 15 mm sau nisip amestecat cu pietriş cu diametrul maxim
de 20 mm. Înălţimea minimă a patului de aşezare este de 0,10 m sau D/10.
Figura 2.60. Patul de aşezare

142
Aşezarea tubului. Înainte de a începe lucrarea, tuburile trebuie să

fie verificate pentru a descoperi eventualele defecte de fabricaţie. Tuburile
şi racordurile trebuie amplasate pe patul de aşezare astfel încât să fie în
contact continuu cu patul de aşezare.
Umplerea şanţului şi a săpăturii (figura 2.61) în general este
operaţia fundamentală a lucrării. Materialul folosit pentru construirea patului
va fi aşezat în jurul tubului şi compactat manual pentru formarea straturilor
succesive de 20 – 30 cm până la linia mediană a tubului, având grijă să nu
rămână zone goale sub tub şi ca partea laterală dintre tub şi peretele
săpăturii să fie continuu şi compactat (stratul L1).
Figura 2.61. Umplerea în straturi succesive a şanţului

Cel de-al doilea strat al părţii laterale L2, va ajunge până la
generatoarea superioară a tubului. Stratul al treilea L3, va atinge o cotă mai
mare cu 15 cm decât cota generatoarei celei mai înalte a tubului.
Compactarea va trebui să fie aplicată tubului doar lateral. Umplerea
ulterioară (straturile L4 şi L5) se va efectua cu ajutorul materialului care
provine din săpătură, curat de elemente de diametru mai mare de 10 cm şi
de fragmente vegetale şi animale.
Elementele de diametru mai mare de 2 cm, prezente în cantitate
peste 30% trebuie eliminate, cel puţin pentru cota superioară care
depăşeşte această limită. Umplerea este efectuată pentru straturile
succesive de grosime egală cu 30 cm, care trebuie să fie compactate şi
eventual udate la o grosime de 1 m.
143
Sistemul de canalizări exterioare realizate din uPVC – KG

Sistemul uPVC – KG este alcătuit din tuburi şi fitinguri realizate din
policlorură de vinil neplastifiată în conformitate cu normele DIN 19534.
Aceste materiale sunt produse de grupul WAVIN şi sunt realizate
prin extrudare respectiv prin injectare din granule de PVC dur neplastifiat
tip PA – I 1300, coloranţi, materiale de umplutură, stabilizatori şi materiale
de fricţiune ceea ce conferă o culoare brun portocalie produsului finit.
Extremităţile profilate ale ţevilor şi fitingurilor sunt prevăzute cu
inele de etanşare BODE realizate din cauciuc sintetic.
În tabelul 2.24. se prezintă principalele proprietăţi ale materialului
uPVC - KG
Tabelul 2.24. Proprietăţile materialului uPVC - KG
Caracteristici Metoda de testare Valoare Valoare de
în conformitate cu determinată referinţă
Densitatea (g/cm3) ASTM D 729 1,429 1,35 – 1,45
Absorbţia de apă (g/m2) STAS 6675/1 8,1 – 8,6 Max. 60
Variaţia dimensiunilor la t=150°C (%) STAS 6675/1 - 1,5 … - 2,5 Max. 5
Punct de înmuiere Vicat (°C) STAS 6675/1 79 Min. 78
Rezistenţă la presiune interioară:
- la 20°C şi Pt = 39 Mpa 1h Min. 1 h
- la 60°C şi Pt = 14 Mpa STAS 6675/1 1h Min. 1 h
- la 60°C şi Pt = 7,5 Mpa 1000 h Min. 1000h
Rezistenţă la şoc, la 20°C STAS 6675/1 Fără Max. 10%
(ciocan pendul) spargere
Principalele caracteristici ale sistemului uPVC – KG sunt:

- ţevile şi fitingurile din uPVC – KG sunt uşoare şi prezintă o rezistenţă
mecanică ridicată
- ţevile şi fitingurile prezintă rezistenţă la acţiunea radiaţiei solare, însă la
depozitare în spaţii deschise se recomandă acoperirea lor
- expunerea la radiaţii ultraviolete nu influenţează deoarece în exterior
sistemul se montează îngropat;
- datorită greutăţii specifice scăzute, ţevile şi fitingurile sunt uşor de
transportat şi manevrat;
144
- atât ţevile cât şi fitingurile din uPVC – KG prezintă rezistenţă chimică la
majoritatea soluţiilor apoase, sau la acţiunea agresivă a materiilor din sol,
la acţiunea sărurilor şi a substanţelor caustice, a soluţiilor acide apoase
conform DIN 16929;
- din punct de vedere al securităţii la incendiu ţevile sunt practic
incombustibile, fiind încadrate în clasa M1 – respectiv clasa C1, conform
normativului P118 – 83;
- fitingurile sunt combustibile (clasa C4), ard încet, dar se autosting;
- se recomandă ca atât ţevile cât şi fitingurile să fie ferite de substanţe
inflamabile.
În tabelul 2.25. se prezintă rezistenţa ţevilor şi fitingurilor uPVC –
KG la acţiunea agenţilor chimici.
Tabelul 2.25. Rezistenţa la acţiunea agenţilor chimici

Agent chimic Temperatura 20°C Observaţii
Acid acetic – soluţie apoasă 10% R
Acid azotic până la 50% R
Acid citric R
Acid clorhidric – până la 10% R
Alcool etilic – 40% R
R = rezistenţă
Bicarbonat de sodiu R
SR = rezistenţă
Carbonat de calciu R
limitată
Clorura de sodiu R
NR = nerezistenţă
Clorura de calciu – soluţie apoasă R
Toluen NR
Acetonă SR
Benzol SR
Acid sulfuric 95% NR
Aplicabilitate
Ţevile şi fitingurile cu diametre cuprinse între Dn 100 mm şi Dn 200
mm nu trebuie să fie supuse unor temperaturi mai mari de 60°C, iar cele cu
diametre cuprinse între Dn 250 mm şi Dn 500 mm unor temperaturi mai
mari de 40°C. Aceste ţevi se pot utiliza pentru vehicularea fluidelor cu pH
cuprins între 2 (acide) şi 12 (alcaline).
145
Punerea în operă se realizează în şanţuri închise, conform DIN
18169 în terenuri necoezive reprezentate prin amestecuri de argilă cu nisip,
3
praf şi pietriş mic cu o greutate volumică de maxim 20kN/m (eventual
obţinută prin compactare) şi un unghi de frecare internă de 25°.
În continuare se prezintă unele reguli care trebuie îndeplinite la
modul de aplicare a acestor ţevi şi fitinguri:
- în cazul unui trafic intens (vehicule grele) adâncimea minimă de îngropare
este de 1,5 m;
- adâncimea minimă poate fi redusă până la 0,8 m în cazul unui trafic
redus;
- în şanţurile cu lăţime mare sau în cele taluzate este permisă o adâncime
de îngropare de 4 m;
- în funcţie de particularităţile solului se admite o adâncime de îngropare de
până la 6 m;
- în cazul unor soluri de bună calitate soluri nisipoase încărcarea poate fi
mărită sau se poate micşora adâncimea minimă.
Montajul conductelor
Pentru montarea conductelor se parcurg o serie de operaţii:
a) realizarea şanţului de lucru:
Prin realizarea şanţului de lucru se asigură spaţiul necesar de lucru
pentru pozarea conductelor şi protecţia acestora. (figura 2.62)
Figura 2.62. Realizarea şanţului de lucru

146
Adâncimea minimă de pozare este determinată de existenţa altor

reţele. Dacă pozarea conductelor trebuie realizată la o adâncime mai mică
de 1,0 m sub drumuri cu încărcare atunci se protejează conductele cu un
strat de beton.
În tabelul 2.26. se prezintă adâncimile şanţurilor de pozare în cazul
executării şanţurilor fără sprijiniri şi în funcţie de tipul terenului şi înclinaţia
taluzului.
Tabelul 2.26. Adâncimea şanţurilor de pozare a conductelor

Terenul Adâncimea admisă a săpăturii
Denumire Mod de lucru În cazul săpăturii 2/4 3/4 4/4 5/4 6/4 7/4
verticale În cazul pantei
Teren granulos afânat Uscat 0,0 0,8 1,0 1,2 1,5 3,0 3,0
Cu apă freatică 0,0 0,0 0,0 0,8 1,0 1,5 2,5
Teren granulos Uscat 0,8 1,0 1,2 1,5 2,0 2,5 3,5
compact şi mal afânat Cu apă freatică 0,0 0,0 0,8 1,0 1,5 2,0 3,0
Mal compact şi argilă Uscat 1,0 1,2 1,5 2,0 2,5 3,3 4,0
slabă afânată Cu apă freatică 0,5 0,8 1,0 1,2 1,5 2,0 3,0
Argilă grasă afânată Uscat 1,5 2,0 2,5 3,5 5,0 7,0 7,0
Cu apă freatică 1,0 1,5 2,0 3,0 4,0 4,0 4,0
Argilă compactă Uscat 1,74 3,0 4,0 5,0 7,0 7,0 7,0
Cu apă freatică 1,0 1,5 2,0 3,0 4,0 4,0 4,0
b) realizarea patului de pozare

La realizarea fundului şanţului de pozare trebuie respectate câteva
reguli de bază: trebuie asigurată o suprafaţă netedă, fără pietre şi să aibă o
stabilitate corespunzătore pentru primirea conductelor, respectiv a stratului
de pozare.
În cazul executării mecanice a şanţului nu se poate garanta
realizarea fundului în mod uniform, ultimii 20 cm se vor săpa manual.
Patul de pozare trebuie realizat cu o grosime minimă de 10 cm
atunci când subsolul prezintă o rezistenţă bună la încărcare şi este
granulos cu diametrul maxim al granulelor de 20 mm, iar în cazul unui teren
stâncos grosimea minimă a patului de pozare trebuie să fie de 15 cm.
În cazul terenurilor cu un conţinut ridicat de substanţe organice
147
este necesară proiectarea unui strat de suport sub stratul de pozare.
Pentru realizarea patului de pozare se vor folosi materiale granuloase sau
uşor coezive, uşor de compactat, cu diametrul maxim al granulelor folosite
nu mai mare de 20 mm. Acest material se va folosi şi pentru umplutura de
deasupra ţevii în grosime de 30 cm.
c) pozarea şi montarea conductelor

Operaţiile necesare pentru îmbinarea conductelor între ele sau
îmbinarea cu alte fitinguri sunt (figurile 2.63. şi 2.64):
- cu ajutorul unei cârpe curate se curăţă de praf şi alte depuneri capătul
conductei ce trebuie introdus în fiting, interiorul fitingului şi garnitura de
etanşare;
- se aplică un strat subţire de lubrifiant atât pe garnitură cât şi pe capătul
conductei;
- se împinge fitingul în ţeavă până la maxim şi se marchează cu un creion.
Capătul conductei trebuie tras înapoi din fiting aproximativ 3 mm
pentru fiecare metru de conductă întinsă de la ultima îmbinare până la
noua îmbinare, dar nu mai mult de 10 mm.
Figura 2.63. Aşezarea ţevilor cu Dn100 – Figura 2.64. Îmbinarea conductei cu

Dn200 fitingul
Montarea ţevilor şi fitingurilor se realizează numai în conformitate

cu panta şi direcţia prescrisă în proiect. În tabelul 2.27 se prezintă înălţimea
maximă de pozare a conductelor şi fitingurilor în funcţie de lungime, cazuri
excepţionale de montare conductelor şi fitingurilor.
148
Tabelul 2.27. Înălţimea maximă funcţie de lungime

Diametru conductă Lungime conductă
8m 12 m 16 m
100 0,24 0,54 0,97
125 0,21 0,48 0,85
150 0,17 0,38 0,67
200 0,13 0,30 0,83
d) tăierea şi şanfrenul conductelor

Tăierea conductelor la lungimea care se doreşte se poate realiza cu:
ferăstrău pentru plastic, lamă de bonfaer sau cu disc de tăiere.
Tăierea se va realiza la un unghi de 90° după care capetele ţevii
trebuie debravurate.
Scurtarea fitingurilor nu este admisă deoarece prin tăiere nu mai
este asigurată rezistenţa acestora. (figura 2.65)
Figura 2.65. Tăierea conductelor din PVC
e) umplerea şanţului şi compactarea

Materialul de umplere a şanţului va fi similar cu materialul din care
s-a realizat patul de pozare. Operaţia de umplere a şanţului se va realiza
manual, iar compactarea materialului se va executa tot manual cu ajutorul
maiurilor de mână confecţionate din lemn şi care au colţurile rotunjite.
(figura 2.66)
149
Figura 2.66. Umplerea şanţului şi compactarea
Umplutura se va realiza într-un strat de 30 cm deasupra buzei

superioare a conductei. În zona conductei, umplutura se va realiza în
straturi succesive de maxim 15 cm.
Umplerea şi compactarea trebuie realizată pe ambele părţi ale
conductei în acelaşi timp pentru a se evita deplasarea acesteia.
În tabelul 2.28. se prezintă valorile orientative ale gradului de
compactare pentru diferitele zone ale gropii de montaj.
Tabelul 2.28. Valori ale gradului de compactare funcţie de zona gropii de montaj
Trg grad de compactare (%)
Încărcări de suprafaţă Zona conductei Zona conductei Zona conductei
Trg1 Trg2 Trg3
Drumuri principale 85 90 95
Drumuri secundare 85 85 90
Trotuare 85 80 85
Zone verzi 85 80 80
Compactarea cu utilaje de compactare grele se realizează numai

pentru straturile aflate cu cel puţin un metru deasupra conductei.
Când panta terenului este mare protecţia împotriva alunecării
patului de pozare şi al conductei se poate asigura prin aplicarea unor dinţi
de beton. Distanţele dintre aceşti dinţi de beton se vor aprecia funcţie de
150
condiţiile de teren şi de prezenţa apelor freatice. (figura 2.67)
Figura 2.67. Montarea ţevilor pe teren cu pantă mare
De exemplu: în cazul unui teren cu panta mai mare de 10% şi

prezenţa apei freatice deasupra zonei de conductă şi dacă distanţa dintre
căminele de vizitare este mai mare de 80 m atunci este indicată realizarea
dinţilor din beton din 50 în 50 m.
Tuburi din RAU – PVC dur cu miez spumat

Tuburi AWADUKT din RAU – PVC au diametrele cuprinse între Dn
100 – 500 mm, cu mufe de îmbinare, folosite la evacuarea apelor menajere
(reziduale) şi canalizări.
Caracteristicile materialului se referă la 23 ± 2°C şi sunt prezentate
în tabelele 2.29 şi 2.30.
Tabelul 2.29. Caracteristicile tuburilor din RAU – PVC dur cu miez spumat
Densitate medie, g/cm3 ≥ 0,95
Coeficientul de dilatare liniară, 1/K 80 x 10-6
Conductivitatea termică, W/Km 0,11
Rigiditatea inelară la 24 h, kN/m2 ≥ 31,5
Rezistenţa electrică superficială, W > 1012
151
Tabelul 2.30. Caracteristicile fitingurilor din RAU – PVC dur conform DIN 19534
Densitatea medie, g/cm3 1,4
-6
Coeficientul de dilatare lineară, 1/K 80 x 10
Conductivitatea termică, W/Km 0,15
2
Modulul de elasticitate de scurtă durată, N/mm 3600
2
Modulul de elasticitate de lungă durată, N/mm 1750
12
Rezistenţa electrică superficială, W > 10
Domeniul de utilizare
Tuburile şi fitingurile AWADUKT împreună cu garniturile de
etanşare aferente servesc la realizarea canalizărilor şi reţelelor de apă
reziduală, de regulă cu oglindă liberă.
Temperatura apelor uzate nu trebuie să depăşească decât
accidental şi pentru scurt timp, 60°C în cazul tuburilor cu Dn 100 – 200 mm
şi 40°C în cazul celor cu Dn 250 – 500 mm.
Rezistenţa chimică a tuburilor, fitingurilor şi inelelor de etanşare
este dată pentru valori ale pH-ului între 2 (acid) şi 12 (bazic).
Dimensionarea hidraulică a conductelor de canalizare din PVC dur

Dimensionarea hidraulică a conductelor de canalizare din PVC dur
se bazează pe formula Prandtl – Colebrook, stabilită pe baze fizice şi
experimentale.
În funcţie de felul şi execuţia canalizărilor se disting:
- canalizări de scurgere normale cu aducţiuni laterale şi cămine ridicătoare;
- canalizări de scurgere drepte, fără aducţiuni laterale şi cămine ridicătoare.
La canalizările normale coeficientul de rugozitate este kb = 0,40
mm, iar la canalizările drepte kb = 0,25 mm.
Diagramele pentru dimensionare şi verificare sunt prezentate în
figurile 2.68. şi 2.69.
152
Figura 2.68. Diagrama pentru dimensionare

153
Figura 2.69. Diagramă pt. determinarea nivelului în conducte cu umplere parţială
2.4.4.2.3. Conducte din polipropilenă

Conductele de polipropilenă sunt ideale pentru folosirea lor în
sistemele de canalizare interioară. Polipropilena este un material plastic
obţinut prin polimerizarea propilenei. Este un polimer inodor şi incolor, uşor
transparent până la opac şi se pretează la a fi colorat într-o gamă variată
de culori cu mare luciu superficial. Polipropilena are afinităţi cu polietilena
de înaltă densitate dar se diferenţiază prin:
- densitate mică: 0,9 – 0,95 gr/cm3;
- timp de îmbătrânire ridicat;
- comportament bun la temperaturi ridicate;
- rigiditate şi duritate ridicată;
- rezistenţă la abraziune şi zgâriere superficială.
154
Polipropilena rezistă la acţiunea detergenţilor, chiar şi la
temperatură ridicată, la soluţii apoase de săruri anorganice, acizi slabi
anorganici, soluţii alcaline, alcooli şi unele uleiuri.
Pentru a garanta o rezistenţă foarte bună la agenţii chimici, se
evită operaţia de lipire cu adezivi. În practică se întâlneşte posibilitatea de a
efectua lipiri numai cu adezivi pe bază de policloroprenă.
Instalaţiile de canalizare interioară folosite în construcţii, case, vile,
imobile cu mai multe etaje sau pentru construcţii mai complexe, pot fi
realizate cu ţevi din polipropilenă cu îmbinare prin mufă.
Avantajele folosirii tubulaturii din polipropilenă sunt:
- simplitate la montare;
- nu necesită dispozitive sau unelte speciale;
- rapiditate la punerea în operă;
- exigenţa unei game diverse de piese speciale, care permit
realizarea oricărui tip de traseu;
- compatibilitate cu o mare majoritate de substanţe chimice
prezente în apele de scurgere, stabilitate la acţiunea microorganismelor;
- pierderi de sarcină minime, reducerea posibilităţii de depuneri sau
de dezvoltare a florei bacteriene datorită rugozităţii reduse a suprafeţelor
interne.
Criterii de punere în operă

Montarea tubulaturii din polipropilenă este o operaţie extrem de
simplă constând în introducerea în extremitatea ţevii, în mufă, a unei alte
ţevi sau a unei piese speciale. O garnitură inelară cu baza dublă prevăzută
cu inel de prindere asigură etanşarea îmbinării. Se recomandă
următoarele:
- tăierea tuburilor se face cu fierăstrău cu dinţi fini, respectând obţinerea
perpendicularităţii tăieturii (figura 2.70. a);
155
Figura 2.70. Operaţiile de îmbinare a ţevilor din polipropilenă cu mufe
- extremitatea tubului va trebui curăţată şi debravurată cu un unghi de

aproximativ 15° folosind aparatul de şanfrenat sau o pilă cu dinţi fini.
Suprafeţele şanfrenate trebui să fie netede pentru a evita deteriorarea
garniturii inelare de etanşare a mufei în care tubul va fi fixat (figura 2.70. b
şi c);
156
- capetele pieselor speciale nu trebuie tăiate pentru a se evita o îmbinare
slăbită datorită unei insuficiente mufări (figura 2.70. d);
- asiguraţi-vă ca mufa să fie curată la interior, de curăţenia garniturii de
etanşare şi de curăţenia capătului introdus în mufă depinde siguranţa
etanşării. La introducerea în mufă se unge capătul ţevii ce urmează a fi
introdus cu produsul specializat pentru acesta sau cu apă cu săpun (figura
2.70. e);
- se evită devierile excesive ale ţevilor, garnitura va lucra în condiţii proaste
şi nu va asigura o etanşare perfectă (figura 2.71);
- se acoperă îmbinarea astfel încât la turnarea betonului să se evite
penetrarea acestuia (figura 2.72);
Figura 2.71. Îmbinare conducte din Figura 2.72. Acoperirea îmbinărilor

polipropilenă conductelor la turnare beton
- tuburile trebuie să fie corect introduse în mufe, avându-se în vedere

posibilele dilatări. O introducere scurtă poate să nu genereze etanşarea
îmbinării şi să nu permită deplasări mari (figura 2.73), în timp ce o
introducere completă împiedică dilatarea ţevilor (figura 2.74).
Figura 2.73. Adâncimea de mufare Figura 2.74. Adâncime de mufare

redusă excesivă
157
Criterii de fixare
Pentru micile ramificaţii interioare la băi şi bucătării, ţevile pot fi
îngropate direct în şapă fără să apară inconveniente (figura 2.75). Pe ţevile
care transportă continuu lichide la temperaturi ridicate este preferabilă
acoperirea cu hârtie groasă sau carton ondulat astfel încât să permită
dilatarea în mod liber (figura 2.76).
Figura 2.75. Tub îngropat în şapă Figura 2.76. Tub instalat cu acoperire cu
hârtie sau carton ondulat
Canalizări verticale
Pentru coloanele verticale nu există probleme datorită prezenţei
mufelor (care preiau în practică şi funcţionarea manşoanelor de dilatare)
precum şi lungimea redusă a bucăţilor de tubulatură nu cer adoptarea de
dotări speciale.
În instalaţiile normale se pot întâlni coloane îngropate în pereţi cu
legături la ramificaţiile din etaje (figura 2.77) şi coloană liberă (figura 2.78).
La coloanele îngropate în pereţi ramificaţia constituie un punct fix şi
nu sunt necesare alte amenajări. Eventuala dilatare a părţii de coloană de
dedesubt va fi preluată de mufa de la planşeul inferior şi nu se vor naşte
solicitări în ramificaţii. Pentru ca această condiţie să fie îndeplinită este
important să se determine alungirea ţevii datorită efectului temperaturii.
La coloanele verticale libere se recurge la realizarea unui reazem
fix între mufă şi ramificaţia de la planşeu.
158
Figura 2.77. Coloană de scurgere verticală Figura 2.78. Coloană verticală liberă
îngropată în planşeu cu ramificaţii
Canalizări orizontale
Datorită lungimii reduse a bucăţilor de ţevi şi a prezenţei mufelor nu
sunt necesare prinderi speciale de instalare. La tubulatura din polipropilenă
mufa are funcţia de manşon de dilatare. Diferitele ramificaţii sunt de lungimi
convenabile şi fiecare au mufe care pot prelua dilatările. Pentru ca aceasta
să se întâmple este necesar ca mufa să fie legată de structura suport în
mod rigid în scopul de a forma un „punct fix”.
Porţiunile de tub dintre mufe sunt în schimb legate de structură prin
intermediul unor suporţi care permit o anumită deplasare axială şi au
funcţia de ghidare (figura 2.79).
159
Figura 2.79. Tubulatură suspendată sub placă

FR – fixări rigide (puncte fixe) în corespondenţă cu mufele;
FS – brăţări care se pot deplasa pe restul tubulaturii
Tipul de prindere cel mai folosit este format din coliere în două
bucăţi, plăcuţă de prindere în structură şi tirant de susţinere dar pot fi
adoptate şi alte variante, funcţie de diametrul ţevii, de tipul de structură şi
de spaţiul pus la dispoziţie.
2.5. Verificarea dimensionării în sistem unitar
2.5.1. Verificarea dimensionării pe timp ploios
Această verificare este una strictă a dimensionării privind eficienţa

sistemului de transport în condiţii de debit maxim. /6, 14, 15, 21, 26/
Pentru verificarea dimensionării reţelei de canalizare în sistem

unitar, pe timp ploios se utilizează diagramele din figurile 2.80, 2.81. şi
2.82.
160
Figura 2.80. Diagramă pentru calculul conductelor circulare din beton

161
Figura 2.81. Diagramă pentru calculul conductelor ovoide din beton

162
Figura 2.82. Diagramă pentru calculul conductelor clopot din beton

163
Tabelul 2.31: Verificarea reţelei de canalizare publice pe timp ploios

Verificarea dimensionării pe timp ploios
Tronson calc h = u · D (H) vef = b vp vmax = 1,16 · vp
Qtot /Qp u = h/D(H)
(m) b (m/s)
(m/s)
1 36 37 38 39 40 41
h/H
1,0
0,9
0,8
0,7
) 0,6
Q = f (h
B 0,5
A
u
0,4
Detaliu pt. curba
0,3
v = f (h ) debitului
f (h) 0,2
u Q=
0,1
Q ; v
0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0 1,1 1,2 Qp vp
Qtot b
b Qorar/Qp
Qp
Figura 2.83. Verificarea reţelei de canalizare publice pe timp ploios
Astfel:
- se calculează raportul între debitul total de calcul (Qtotcalc) şi debitul la
secţiune plină (Qp);
- cu această valoare se intră pe axa absciselor şi se ridică o perpendiculară
până se intersectează curba de debite (punctul A) (Q = f (h));
- din punctul A se duce o paralelă la abscisă până se intersectează axa
ordonatelor citindu-se gradul de umplere „u” (col. 37);
- paralela dusă la abscisă pentru a obţine gradul de umplere intersectează
curba de viteze (v = f (h)) în punctul B;
- din punctul B se coboară o perpendiculară pe abscisă obţinându-se
coeficientul b (col. 39).
Atunci când raportul Q/Qp < 0,1 există pe figură un detaliu pentru
curba Q = f(h). Citirile în acest caz se fac introducând pe detaliu raportul
164
Q/Qp, ridicăm o perpendiculară până intersectăm curba debitelor şi notăm
cu „A” punctul de intersecţie, apoi ducem o paralelă la abscisă până
intersectăm curba v = f(h) în punctul „B” (figura 2.87). Din punctul „B”
coborâm o verticală şi citim coeficientul b.
Gradul de umplere are relaţia:
h
u= (2.34)
H
unde: h – înălţimea apei în conductă;
H – înălţimea conductei, pentru secţiune ovoidală sau diametru (D)
pentru secţiune circulară.
Atunci rezultă:
h = u × D (sau H pentru secţiuni ovoidale) (col. 38)
Viteza efectivă (vef = b v p) trebuie să fie mai mare de 0,7 m/s
(viteza de autocurăţire)
Viteza maximă (v max – col. 41) de curgere a apei prin conductă se
determină cu relaţia:
v max = 1,16 × v p , (m/s)

Viteza maximă trebuie să fie mai mică decât 3,5 m/s pentru
conducte din beton, iar pentru conducte din alte materiale
vmax < ×vmax admisibil
Atunci când viteza efectivă vef are valori cuprinse între 0,5 şi 0,7
m/s este necesar introducerea căminelor de spălare, în această situaţie
panta colectorului trebuie mărită, refăcându-se calculul de dimensionare (în
general pentru tronsoanele cu lungimi mari), iar dacă viteza maximă vmax
are valori mai mari decât viteza maximă admisibilă, este necesar
introducerea căminelor de rupere de pantă, adică de data aceasta panta
colectorului trebuie micşorată, redimensionându-se colectorul.
165
2.5.2. Verificarea dimensionării pe timp secetos

Modul de calcul al verificării dimensionării pe timp secetos este
identic cu cel de la punctul 2.5.1 cu o singură excepţie: raportul cu care se
tot
intră în diagrame este între debitul uzat total, Quz şi debitul la secţiunea
plină, Qp.
Tabelul 3.32. Verificarea pe timp secetos

Verificarea dimensionării pe timp sectos
Tronson tot h = u · D (H) vef = b vp vmax = 1,16 vp
Q uz/Qp u = h/D(H)
(m) b (m/s)
(m/s)
1 42 43 44 45 46 47
2.5.3. Dimensionarea şi verificarea R.C.P. cu programe de calcul

create de S.C. PRO TOBY S.R.L.
Programul de calcul pentru dimensionarea şi verificarea reţelei de
canalizare s-a întocmit pe baza următoarei scheme logice (figura 2.88)
Legendă:
Qpl k – debit de ploaie (l/s);
Quztot – debitul total uzat (l/s);
w - coeficient adimensional ce caracterizează forma secţiunii din
punct de vedere geometric;
x - coeficient adimensional ce caracterizează forma secţiunii din
punct de vedere hidraulic;
ick – panta colectoarelor (% sau ‰);
Ħ – înălţimea necesară pentru transportul debitului (la secţiune
plină) – valoare nestandardizată;
Hstd – valoarea standardizată a înălţimii (ovoid, clopot) sau a
diametrului (secţiune circulară) pentru conducte (Ħ = 110,2 mm à
Hstd = 125 mm);
R – raza hidraulică;
b - coeficient de formă;
Qpk – debite la secţiune plină (l/s);
vpk – viteza la secţiunea plină (m/s);
vefk – viteze efective de curgere a apei (m/s);
vmaxk – viteze maxime pe tronsoane (m/s);
vmin adm, vmax adm – viteze minime şi maxime admisibile (m/s).
166
Figura 2.84. Schemă logică pentru dimensionarea şi verificarea reţelei de canalizare

167
2.6. Profile longitudinale şi planuri de situaţie
Profilele longitudinale se realizează cunoscând următoarele

elemente:
- cotele terenului;
- cotele radierului conductei;
- diametrele tronsoanelor colectoarelor dimensionate;
- lungimile tronsoanelor;
- înălţimi de acoperire (se calculează).
Trebuie specificat faptul că înălţimile de acoperire se referă la

noduri, iar cotele terenului şi radierului se referă la tronsoane.
Pentru uşurinţa realizării profilului se poate efectua un calcul

tabelar (2.33).
Tabelul 2.33. Elemente ale profilului longitudinal prin reţea

Cote (m) Înălţimi de
DH = L ic acoperire hac (m) Obs.
Tronson Teren Radier
(m)
amonte aval amonte Aval Amonte Aval
1 48 49 50 51 52 53 54 55
1–2
2–3
3–4
etc.
168
Racordarea colectoarelor în noduri

Racordarea colectoarelor în nodurile reţelei de canalizare publică
poate fi realizată în trei variante:
1). racordarea colectoarelor la cotă superioară (figura 2.85).
nod A
A-B nod B
CT am
nod C
it
A-B
CT av B-C
CT am B-C
CT av
Dn=250
mm
hac.am
hac.av
A-B
CR am
Dn=500
mm
A-B
CR av B-C
CRam
B-C
CRav
Figura 2.85. Racordarea colectoarelor la cotă superioară
CTavA-B ≡ CTamB-C, hac.amB ≡ hac.avB şi CRavA-B > CRamB-C, cunoscând

DnAB = 250 mm şi DnBC = 500 mm rezultă DDn = 500 – 250 = 250 mm.
Se impune hac.avA (aproximativ 1,1 - 1,5 m)

CRamA-B = CTamA-B - hac.avA - DnAB
CRavA-B = CRamA-B - DHA-B şi se determină
hac.amB = CTavA-B - CRavA-B - DnBC
hac.avB = hac.amB
CRamB-C = CTamB-C - hac.avB - DnBC
CRavB-C = CRamB-C - DHB-C
hac.amC = CTavB-C - CRavB-C - DnBC
Cum hac.avC = hac.amC, se determină CRamC-D = CTamC-D - hac.avC -

DnCD, iar procedeul se continuă similar pentru toate tronsoanele.
169
2). Racordarea colectoarelor la cotă radier (figura 2.86).

nod A
A-B
CT am
nod B
nod C
A-B
CT av B-C
Dn=2 CT am B-C
50 mm CT av
A-B
CRam
hac.av
hac.am
Dn=500 m
m
A-B
CRav CRam
B-C
B-C
CRav
Figura 2.86. Racordarea colectoarelor la cotă radier
CTavA-B ≡ CTamB-C, CRavA-B ≡ CRamB-C şi hac.amB ≠ hac.avB.

Cunoscând DnBC = 500 mm şi DnAB = 250 mm rezultă DDn = 500 –
250 = 250 mm.
hac.amB > hac.avB iar hac.amB = 250 + hac.avB
sau
Se pleacă de la primul nod.
Se impune hac.avA şi se calculează:
CRamA-B = CTamA-B - hac.avA - DnAB
CRavA-B = CRamA-B - DHA-B
hac.amB = CTavA-B - CRavA-B - DnAB
CRamB-C = CRavA-B
hac.avB = CTamB-C - CRamB-C - DnBC
C B-C B-C BC
hac.am = CTav - CRav - Dn ş.a.m.d.
170
3). Racordarea la firul apei (figura 2.87).

nod A
A-B
CT am
nod B
nod C
A-B B-C
CT av B-C CT av
Dn=2 CT am
50 m
A-B
m
CRam
hac.am
H=700
A-B
CRav B-C
CRam
B-C CRav
Figura 2.87. Racordarea la firul apei
A-B B-C B B A-B B-C
CTav ≡ CTam , hac.am ≠ hac.av , CRav ≠ CRam
Bcv
B.C.P.
hac.av
Hcs
CRB-C
ha
av
Hcp
ha
CTCP
171
Se impune hac.avA şi se calculează:

A-B A-B A AB
CRam = CTam - hac.av - Dn
A-B A-B A-B
CRav = CRam - DH
B A-B A-B AB
hac.am = CTav - CRav - Dn
B-C A-B B-C A-B
CRam = CRav - (hapă - hapă ),
unde:
A-B
hapă - înălţimea de apă pe tronsonul A-B la capătul aval
B-C
hapă - înălţimea de apă pe tronsonul B-C la capătul amonte
B B-C B-C BC
hac.av = CTam - CRam - Dn
Se calculează apoi
hac.amC = CTavB-C - CRavB-C - DnBC
CRamC-D = CRavB-C - (hapăC-D - hapăB-C),
unde hapăB-C - înălţimea de apă pe tronsonul B-C la capătul aval
hapăC-D - înălţimea de apă pe tronsonul C-D la capătul
amonte
şi procedeul se continuă similar pentru toate tronsoanele.
2.7. Construcţii accesorii pe reţeaua de canalizare publică
Reţeaua de canalizare cuprinde o serie de construcţii accesorii,

cum ar fi: cămine de racord, cămine de vizitare, cămine de rupere de
pantă, cămine de spălare, guri de scurgere amplasate la rigole. Aceste
construcţii accesorii au rolul de a asigura evacuarea fără dificultăţi a apelor
uzate, în condiţiile unor debite variabile şi ale regimului de curgere cu nivel
liber. /9, 19, 30, 47, 53/
172
2.7.1. Construcţii accesorii pentru reţele de canalizare din beton

2.7.1.1. Cămine de vizitare
Căminele de vizitare (figura 2.88) se pot executa din zidărie de
cărămidă, din beton, tuburi de beton prefabricate sau tuburi din mase
plastice. Secţiunile căminelor sunt standardizate, iar înălţimea lor variază în
funcţie de cota de montare a tuburilor de canalizare. Pentru accesul
personalului de întreţinere, în timpul exploatării reţelei, căminul este
prevăzut cu o gură de acces închisă cu capac metalic montat pe o ramă
încastrată în beton, iar în interior sunt prevăzute trepte metalice fixate în
peretele lateral.
A-A B-B
O 62 1
2
3 O80 O80
30
5
8
hc £ 7,00
50
5 O100
O 100
8
C C 3 C-C
B
2,00
2,00
4
20
1:1 0
0
0 1:1
10
25 Dint 10
A A
Dint
7 B
150
6
150
6
Figura 2.88. Cămin de vizitare pentru canalizare

1 – capac şi ramă; 2 – piese pentru aducerea la cotă; 3 – tub circular (coş de acces); 4 – piesă
tronconică; 5 – cameră de lucru; 6 – fundaţie; 7 – banchetă; 8 – trepte de acces
Căminele de vizitare permit accesul în conducte, în scopul

supravegherii şi întreţinerii acestora, pentru curăţirea şi evacuarea
depunerilor sau pentru controlul cantitativ şi calitativ al apelor, având
dimensiuni care să permită introducerea uneltelor şi utilajelor specifice.
173
Căminele de vizitare, după funcţionare, pot fi:
- de trecere: se folosesc la schimbarea diametrului, la schimbarea pantelor,
la schimbarea direcţiei de curgere în plan orizontal la traseele drepte ale
canalizărilor;
- de intersecţie: se amplasează la întâlnirea a maximum trei colectoare
nevizitabile; la cele semivizitabile şi vizitabile se prevăd cămine de racord;
- de racord: se amplasează la racordarea canalizării din reţeaua interioară
la reţeaua publică exterioară.
Părţile componente ale căminelor de vizitare sunt:
- fundaţie;
- cameră de lucru, care poate fi circulară sau rectangulară;
- coş de acces, inclusiv centura de rezemare a ramei capacului;
- capac şi ramă;
- scară de acces.
Pe traseul unei reţele de canalizare se prevăd cămine de vizitare în
situaţiile următoare:
a). la cămine nevizitabile (cu înălţimea interioară sub 800 mm):
- în aliniamente, la distanţe de maximum 60 m;
- în punctele de schimbare a dimensiunilor conductelor;
- în punctele de schimbare a direcţiei;
- în punctele de descărcare în alte canale colectoare;
- în punctele de intersecţie cu canale având lăţimea interioară de
maximum 500 mm;
b). la cămine semivizitabile (cu înălţimea interioară între 800 şi 1500 mm):
- în aliniamente, la distanţe de maximum 75 m;
- în punctele de intersecţie cu canale având lăţimea interioară de
maximum 500 mm;
c). la cămine vizitabile (cu înălţimea interioară peste 1500 mm):
- în aliniamente, la distanţe de maximum 150 m.
174
Amplasarea căminelor de vizitare, având în vedere situaţiile de

amplasare prezentate anterior, se realizează în:
- puncte unde apele de canalizare necesită un control calitativ;
- puncte de racord, pentru conducte de racord cu aria secţiunii mai
2
mare de 0,12 m ;
- puncte de racord pentru conducte care evacuează debite mai
mari de 100 l/s.
La amplasarea căminelor de vizitare pe traseul unei reţele de

canalizare trebuie ţinut cont de o serie de aspecte legate de tipul terenului
pe care se amplasează căminele şi nivelul apelor freatice.
Terenurile la care nivelul maxim al apelor subterane se ridică
deasupra radierului căminelor se vor amplasa cămine alcătuite din tuburi
de beton cu mufă.
Pentru a împiedica intrarea în căminele de vizitare a apelor
subterane de infiltraţie, precum şi eliminarea pierderilor de apă uzată din
canalizare, se vor lua măsuri speciale de protecţie (tencuirea căminelor pe
toată suprafaţa etc).
În cazul în care apa uzată are un grad mare de agresivitate faţă de
betoane sau zidărie atunci căminele se vor executa din materiale rezistente
la aceste ape sau se vor căptuşi pe toată suprafaţa udată cu materiale
rezistente;
La amplasarea căminelor de vizitare la schimbarea de direcţie a
colectorului, unghiul dintre cele două direcţii trebuie să fie de maxim 90°
Pentru conducte cu dimensiunea orizontală a secţiunii transversale
Dint peste 500 mm se vor proiecta cămine speciale astfel ca schimbarea de
direcţie în cămine să se realizeze cu o rază de racordare R ≥ 3 Dint în
cazuri excepţionale se admite ca R ≥ 2 Dint.
175
Diferenţa de nivel maximă între două conducte ce se intersectează

(sau la racordări) va fi de 800 mm măsurate astfel:
- până la bancheta căminului, pentru conducte receptor cu Dint = 500 mm;
- până la radierului conductei receptor, pentru colector receptor cu Dint >
500 mm.
Fundaţia căminelor de vizitare amplasate pe colectoare executate
din elemente prefabricate sau cu dimensiunea orizontală a secţiunii
transversale sub 1,00 m se vor executa independent de fundaţia conductei
colectorului.
Camera de lucru trebuie să aibă înălţimea minimă de 1,80 m. În
camera de lucru va fi prevăzut un spaţiu de adăpostire lărgit în afara
coşului de acces, pe toată lăţimea camerei, cu înălţimea de minimum 1,80
m şi lăţimea de minimum 0,20 m.
Pereţii interiori ai căminelor de vizitare vor fi protejaţi împotriva
coroziunii prin:
- tencuire 2 cm grosime, în cazul pereţilor de beton monolit;
- prin rostuire, în cazul pereţilor din zidărie de cărămidă, sau din tuburi
prefabricate din beton.
Fundul căminului (rigolelor, banchetelor, radierul) va fi tencuit şi

sclivisit cu mortar de ciment.
Îmbinarea tuburilor prefabricate din beton se face cu mortar de
ciment M 100 şi rostuire în interiorul căminelor de vizitare.
Prima treaptă a scării de acces, în căminele de vizitare, va fi fixată
la maximum 500mm distanţă de la capac, iar ultima va fi fixată la maximum
300mm deasupra banchetei sau radierului (la cele cu Dint > 500mm).
Treptele vor fi confecţionate din oţel beton f 20 mm protejat
împotriva coroziunii prin vopsire cu minium de plumb. Treptele vor fi
176
dispuse pe două rânduri verticale (aşezate alternativ) având următoarele
dimensiuni:
- lăţimea (paralel cu zidul): 20 cm;
- înălţimea (perpendicular pe zid): 15 cm;
- distanţa între trepte: 30 cm;
- distanţa între cele două rânduri de trepte 5 cm.
În sistem divizor de canalizare este recomandabil să se

construiască, pentru fiecare colector (de ploaie şi de ape uzate), cămine de
vizitare separate. Dacă acest lucru nu este posibil, cele două colectoare se
construiesc într-o tranşee comună, executându-se, în acelaşi timp, şi
cămine comune.
Căminul în diagonală (figura 2.89) este preferabil, deoarece
colectorul de apă de ploaie lucrează independent faţă de ape uzate.
Figura 2.89. Cămin comun în diagonală

177
Căminul în paralel (figura 2.90) are dezavantajul că, la ploi mari,

când apa de ploaie deversează peste peretele despărţitor dintre conducte,
poate da naştere la un remuu în conducta de ape uzate, producând unele
deranjamente în reţea.
Figura 2.90. Cămin comun în paralel
2.7.1.2. Căminele de rupere de pantă

Sunt construcţii anexe care permit disiparea energiei apei, astfel
încât viteza în conductă să nu depăşească valorile maxime admise,
corespunzătoare materialului din care este executată conducta. Aceste
cămine realizează coborârea nivelului canalizării exterioare cu o cotă h
variabilă în funcţie de cota radierului canalizării din aval, cotele terenului
178
etc. În interiorul căminului se montează elemente pentru intensificarea
disipării energiei apei uzate.
În figura 2.91. este prezentat un cămin de rupere de pantă pentru
conductă cu diametrul până la 500 mm şi diferenţe de nivel, între intrare şi
ieşire, sub 1,5 m. Construcţia constă dintr-un cămin asemănător căminelor
de vizitare, în faţa căruia se plasează o conductă verticală din oţel, fontă
sau alt material foarte rezistent la uzură.
În mod obişnuit, apele de canalizare circulă prin tubul vertical; când
debitul este mai mare, o parte din apă trece şi prin tubul orizontal. Tubul
vertical trebuie dimensionat astfel încât să se împiedice formarea
depunerilor. Dacă diametrul conductei amonte este sub 300 mm, diametrul
tubului vertical trebuie să fie de cel puţin 150 mm; pentru conducte cu
diametre mai mari, se vor alege diametre de cel puţin 200 mm.
În figura 2.92. este prezentat un cămin de rupere de pantă cu
disipare de energie.
Pentru conducte cu diametre mai mari de 500 mm şi diferenţe de
nivel sub 2,0 m se construiesc camere de rupere de pantă de tipul celui din
figura 2.93.
Sectiunea I-I
12 O80 12
5
15
II II
30
D1
30
T0
Dn80 12
12
hvariabil
Sectiunea II-II
D2
I I
Vvariabil
Figura 2.91. Cămin de rupere de pantă cu Figura 2.92. Cămin rupere de pantă cu
tub (Dn < 500 mm) disipator de energie
179
Figura 2.93. Cămin de rupere de pantă pentru conducte cu Dn > 500 mm
Profilul şi dimensiunile acestor construcţii sunt în funcţie de

înălţimea de cădere şi diametrul conductei din amonte şi din aval.
Conducerea apei din amonte spre aval se face printr-un jgheab cu secţiune
parabolică. Pe una din părţi se execută trepte pentru controlul camerei, iar
în părţile amonte şi aval, podeste cu balustradă. Grosimea minimă a
radierului este de 20 cm, pentru căderi de 75 cm; peste această valoare,
grosimea radierului este de cel puţin 25 cm. Capacul de acces se aşează
deasupra punctului cel mai coborât al jgheabului. Aceste cămine de rupere
de pantă sunt numite rapiduri (fără disipator de energie).
Pentru conducte cu diametre mari sunt folosite camere de rupere
de pantă, ca cea din figura 2.94, cu saltea de apă. Pentru a nu stânjeni
activitatea muncitorilor din exploatare, în faţa zonei de cădere a apei se
construieşte un paravan.
180
Figura 2.94. Cameră de rupere de pantă cu saltea de apă
Pentru diferenţe de nivel mari, peste 5m, se execută cămine de

rupere de pantă cu trepte multiple (figura 2.95), sau de tipul celor utilizate
la canalizările localităţilor unde nivelul de cădere este de 16-18 m (fig.2.96).
1 - beton; 2 - plăci (calupuri de granit)

Figura 2.95. Cămin de rupere de pantă în trepte multiple
181
Figura 2.96. Cămin de rupere de pantă cu trepte multiple,

pentru diferenţe de nivel de peste 5m
Căminele de rupere de pantă se mai prevăd şi în cazul când se

urmăreşte ocolirea unui obstacol suprateran sau subteran. din punct de
vedere constructiv.
Amplasarea căminelor de rupere de pantă se face cu un tronson
înainte de vărsarea în colector şi la limita adâncimii minime de pozare a
conductei.
2.7.1.3. Căminele de spălare

Căminele de spălare (figura 2.97) sunt necesare pe porţiunile din
amonte ale reţelei de canalizare unde fie din cauza debitului mic, fie din
cauza pantei reduse viteza minimă nu poate fi asigurată. Ca urmare în
conductă au loc depuneri care în timp duc la înfundarea ei şi se impune
deci spălarea artificială la anumite intervale de timp.
Din punct de vedere constructiv căminele de spălare sunt identice
cu cele de vizitare cu deosebirea că în camera de lucru se prevede un
spaţiu mai mare de depozitare a unei cantităţi de apă.
182
Căminele de spălare servesc pentru curăţarea reţelei de canalizare
şi sunt prevăzute în interior la intrarea şi ieşirea apei uzate, cu câte o
clapetă cu lanţ pentru acţionare. În prima fază a procesului de spălare,
accesul apei uzate în conducta de intrare este liber şi cel din conducta de
ieşire închis. Apele uzate se acumulează în cămin până la nivelul conductei
de siguranţă şi apoi se deschide brusc clapeta conductei de ieşire,
producând o curgere la secţiunea plină cu viteză mărită a apei uzate către
avalul căminului. Se realizează astfel antrenarea impurităţilor depuse pe
fundul conductei.
Spălarea căminului se poate realiza şi automat prevăzându-se
soluţia de sifonare ce se amorsează automat când nivelul apei a atins o
anumită cotă, soluţia este puţin eficace pentru apele uzate, întrucât din
cauza compoziţiei apelor automatizarea este dereglată.
3
2 5
Figura 2.97. Cămin de spălare a reţelei de canalizare

1 – peretele căminului; 2 – clapetă;3 – articulaţie; 4 – lanţ; 5 – tub de canalizare
183
Pentru secţiuni mai mari de conducte se pot folosi construcţii de

tipul celei din figura 2.98 la care închiderea se face prin vane stăvilar.
1 - cămin; 2 - conductă; 3 - vană stăvilar;

Figura 2.98. Cămin de spălare cu vane stăvilar
În figura 2.99. este prezentat un rezervor de spălare cu funcţionare

automată, cu dispozitiv de automatizare de tip Passavant.
a - ansamblu; 1 - închidere hidraulică, 2 - închidere hidraulică secundară;

3 - sifon clopot; 4 - tub; 5 - by-pass; 6 - ventilaţie;
Figura 2.99. Rezervor de spălare cu funcţionare automată
184
2.7.1.4. Guri de scurgere

Gurile de scurgere se amplasează în rigolele străzilor având rolul
de a colecta şi evacua în reţea apele provenite din ploi sau de la stropitul şi
spălatul străzilor. Din punct de vedere constructiv se prezintă sub forma
unui cămin cilindric având la partea superioară un grătar metalic.
Cele mai utilizate tipuri de guri de scurgere sunt:
- guri de scurgere cu depozit şi sifon care se aplică în sisteme unitare de
canalizare (figura 2.100. a);
- guri de scurgere fără depozit şi fără sifon aplicat în sistemul separativ de
canalizare (figura 2.100. b).
Gurile de scurgere sunt prevăzute cu depozit (în partea interioară)
pentru colectarea depunerilor prin sedimentare şi sifon care are rolul de a
împiedica ieşirea gazelor urât mirositoare din conducta de canalizare în
atmosferă. Apele canalizate de rigolă intră în gura de scurgere prin capacul
metalic prevăzut cu fante longitudinale. În interiorul unor platforme
industriale şi pe căile mai puţin circulate, apele meteorice sunt canalizate
prin rigole acoperite cu plăci perforate din beton.
În tabelul 2.34. sunt arătate distanţele între gurile de scurgere, care
depind de panta longitudinală a străzii.
Tabelul 2.34. Distanţe recomandate între gurile de scurgere
Panta longitudinală a străzii Distanţa între gurile de scurgere [m]
până la 0,004 50
0,004 ¸ 0,006 60
0,006 ¸ 0,010 70
0,010 ¸ 0,030 80
peste 0,030 100
Pentru a se reduce cât mai mult numărul gurilor de scurgere, se

recomandă ca acestea să fie instalate la încrucişarea străzilor, în aşa fel
încât să deservească rigolele de pe ambele străzi; trebuie, însă, amplasate
în afara benzilor pentru traversarea pietonilor (figura 2.101).
185
A-A
5
1 5 gratar si rama
2
3
H
50
H
A A
45°
4
50
10
10 10
10
a).gura de scurgere cu depozit si sifon b).gura de scurgere fara depozit si fara sifon
1 – grătar; 2 – corpul gurii de scurgere; 3 – cot simplu (sifon); 4 - depozit

Figura 2.100. Gură de scurgere
Figura 2.101. Amplasarea gurilor de scurgere la intersecţia străzilor
Dimensionarea gurilor de scurgere

Se recomandă amplasarea gurilor de scurgere de fiecare parte a
străzii la intervale de 30 … 50 m, revenind pentru o gură de scurgere 500
… 700 m2.
Calculul se efectuează cu următoarele relaţii:
Q = 2 × A × H o0 ,5 (m3/s) (2.35)
v2 A
pentru: H o = < 1,33 × (m) (2.36)
2×g L
respectiv:
Q = 2 × A × H 0o, 5 (m3/s) (2.37)

186
A
pentru: H o ³ 1,33 × (m) (2.38)
L
în care:
Ho – adâncimea admisibilă a apei în rigole, (m);
v – viteza apei în vecinătatea gurii de scurgere (m/s);
A – suprafaţa golurilor grătarului, (m2);
L – lungimea frontului de deversare, egal cu perimetrul grătarului (m).
Gurile de scurgere cu sifon şi depozit se prevăd la canalizări

exterioare şi din incinte în sistem unitar şi la canalizări pentru ape
meteorice. Aceste accesorii ale reţelei de canalizare pot fi folosite şi în
terenuri macroporice sensibile la umezire, de umplutură etc., cu
respectarea reglementărilor specifice pentru aceste terenuri.
Gurile de scurgere cu sifon şi depozit sunt alcătuite din:
- grătar;
- corpul gurii de scurgere, inclusiv placa de susţinere a grătarului;
- beton de egalizare.
Gurile de scurgere cu sifon şi depozit sunt de două tipuri:

- tip A, cu grătar carosabil, funcţie de numărul grătarelor pot fi:
- tip A1, cu grătar carosabil;
- tip A2, cu două grătare carosabile.
- tip B, cu grătar necarosabil.
Stabilirea tipului gurii de scurgere se face (conform tabelului 2.32)

în funcţie de debitul de calcul şi de modul în care se realizează accesul
apei în gurile de scurgere.
Tabelul 2.35. Tipuri de guri de scurgere
Accesul apei prin rigolă
Accesul apei din Tipul gurii de
Dintr-o singură direcţie Din două direcţii
toate direcţiile scurgere
Debitul de calcul (l/s)
7 11 11 A1
11 17 17 A2
- 4 4 B
187
Legătura dintre gura de scurgere şi canalizare se face printr-un

racord, care trebuie să aibă cel puţin:
- Dn 150 în cazul gurilor de scurgere tip A 1 şi tip B;
- Dn 200 în cazul gurilor de scurgere tip A 2.
Racordul gurii de scurgere se poate realiza astfel:

- prin legătură directă la colector, dacă se îndeplineşte cel puţin una din
condiţiile:
- are înălţimea mai mare de 1,5 m;
- viteza de scurgere pe racord la debitul de calcul este mai mare de
1,5 m/s.
- prin intermediul unui cămin de vizitare; panta racordului va trebui să
realizeze vitezele de 0,7 … 5 m/s.
Pentru racorduri cu Dn 150 panta minimă se determină în funcţie

de debitele de calcul, astfel încât viteza minimă să fie de 1 m/s.
La amplasarea gurilor de scurgere pe traseul unei reţele de
canalizare trebuie ţinut cont de o serie de aspecte legate de tipul terenului
pe care se amplasează căminele şi nivelul apelor freatice:
- la terenuri macroporice sensibile la umezire, fundul săpăturii şi pământul
de umplutură din jurul corpului gurilor de scurgere, se vor compacta
conform reglementărilor tehnice în vigoare pentru aceste terenuri.
- la terenuri macroporice sensibile la umezire ce se tasează sub greutate
proprie, gurile de scurgere nu trebuie să piardă apă.
Amplasarea gurilor de scurgere în cazul accesului apei prin rigole
se face astfel încât latura lungă a grătarului să fie paralelă cu bordura
trotuarului, cu balamaua către acesta. La intersecţiile de rigole (colţuri de
stradă) gurile de scurgere se amplasează de regulă în amonte de trecerile
de pietoni.
188
Dacă accesul apei se realizează din toate direcţiile, gurile de
scurgere se amplasează la convergenţa pantelor de colectare.
Corpul gurilor de scurgere va fi astfel amplasat pe verticală încât
oglinda apei reţinută de sifon să fie la o adâncime H cel puţin egală cu
adâncimea de îngheţ.
2.7.1.5. Deversoare
Deversoarele sunt construcţii folosite în sistemul unitar de
canalizare având ca scop evacuarea unei părţi din apă, în timpul ploilor, în
emisarul învecinat, atunci când diluţia admisă (a amestecului de ape
meteorice şi ape uzate) a fost atinsă. Astfel, colectorul capătă în aval
dimensiuni mai mici, prin evacuarea directă în emisar a unei părţi din apele
de canalizare.
Deversorul este aşezat în camera de deversare, în care, pe de o
parte, intră conducta colector AB, care aduce apele uzate, iar pe de altă
parte, pleacă conducta deversor BD, care evacuează apele în emisar, şi
conducta colector BC, care transportă mai departe apele rămase după
deversare (figura 2.102).
1 - cameră de deversare; 2 - conductă deversoare; 3 - emisar

Figura 2.102. Schema de calcul a deversoarelor
În secţiune, deversoarele sunt de tip lateral, frontal, curb sau drept.

Deversoarele frontale, mai puţin utilizate sunt prezentate în figura
2.103.
189
Figura 2.103. Deversoare frontale
Debitul de calcul al deversorului lateral este:

2
Q= × m × l × 2 g × h 3 , m3/s (2.39)
3
în care:
Q - debitul deversorului (m3/s)
m - coeficient de debit
l - lungimea deversorului, (m)
h - înălţimea medie a lamei de apă, pe lungimea deversorului, (m)
De obicei, înălţimea deversorului este egală cu înălţimea maximă

de apă din colectorul BC.
190
Etapele de calcul necesare dimensionării hidraulice a unui
deversor sunt următoarele:
- stabilirea raportului de diluare;
- determinarea debitului care trece mai departe, pe conducta BC;
- determinarea secţiunii conductei BC, în aval de deversor;
- calculul gradului de umplere pe porţiunile de conductă AB şi BC,
în amonte şi aval de deversor;
- determinarea înălţimii lamei deversante, aceasta considerându-se
jumătate din diferenţa dintre nivelul apei amonte, pe AB, şi aval, pe BC;
- determinarea lungimii deversorului;
- determinarea secţiunii conductei deversoare BD.
*
Din punct de vedere al gradului de murdărire, dimensionarea,
respectiv stabilirea raportului de diluare al apelor uzate care pătrund în
emisar, prin conducta deversoare, se face respectând indicaţiile din STAS
4706.
Raportul de diluare, n, este dat de relaţia:
n = 1 + n0 (2.39)
în care n0 este coeficientul de diluare, adică raportul dintre

cantitatea de ape de ploaie şi cea uzată. De fapt, raportul de diluare
reprezintă raportul dintre debitul total de apă, care curge prin conductă
(apă meteorică şi apă uzată) şi debitul de apă uzată. De exemplu, prin
raport de diluare 5, se înţelege 1 parte apă uzată (debit pe timp uscat) şi 4
părţi apă de ploaie (n0 = 4).
Raporturile obişnuite de diluare sunt 3¸5, iar cele maxime, 20¸25
(exemple: pentru municipiul Bucureşti, raportul de diluare este 5; în oraşele
din Polonia, 2¸5, în localităţile din S.U.A., 3¸4,8).
191
Dacă se cunosc debitele şi caracteristicile calitative ale apelor
uzate, amestecate cu apele de ploaie, calculul raportului de diluare, n,
respectiv al coeficientului de diluare, n0, se poate efectua cu suficientă
exactitate.
Astfel, determinarea consumului biochimic de oxigen, la cinci zile,
al amestecului de ape uzate, de ploaie şi din emisar, după deversor, se
face folosind relaţia:
e ,am c × Qc + C × Q
CBO5 = (2.40)
Qc + Q
în care:
e,am
CBO5 - consumul biochimic de oxigen, la cinci zile, al
amestecului de ape uzate, de ploaie şi din emisar;
c - consumul biochimic de oxigen, la cinci zile, al apelor uzate
amestecate cu apele de ploaie; în general, se poate considera că are o
valoare cuprinsă între 50¸100 % din consumul biochimic de oxigen al
apelor uzate;
C - consumul biochimic de oxigen, la cinci zile, al apei emisarului,
înainte de deversor;
Q – debitul emisarului, rezultat din luarea în considerare a debitelor
medii lunare minime, cu asigurarea de 95 %, determinate dintr-un şir de
date de minimum 20 de ani;
Qc – debitul de calcul al conductei (debitul orar maxim q şi meteoric
Qpl), în amonte de deversor.
Dacă CBO5e,am > CBO5STAS se impune determinarea cantităţii de
ape uzate şi meteorice, care poate fi evacuată direct în emisar.
Cantitatea de ape uzate şi meteorice Qadm, ce poate fi evacuată
direct în emisar, cu îndeplinirea condiţiilor normativelor în vigoare, rezultă
din ecuaţia:
192
STAS c × Qadm + C × Q
CBO5 = (2.41)
Qadm + Q
Dacă din debitul de ape meteorice şi uzate, în amonte de deversor,
Qc se scade Qadm se obţine cantitatea de apă care trebuie transportată mai
departe sau înmagazinată.
Din motive tehnico-economice, spre staţia de epurare trebuie
vehiculate debite ce nu depăşesc de 3¸5 ori debitul pe timp uscat q; restul
de apă trebuie să fie înmagazinată în bazine de retenţie a apei de ploaie.
Debitul critic specific de apă de ploaie rcr, numit şi “ploaia limită”
reprezintă cantitatea de apă de ploaie, până la valoarea căreia nu trece
peste deversor nici un fel de apă. Determinarea acestui parametru se face
cu ajutorul graficului din figura 2.104.
S
3
=
1,5
k=6
0,
k=
2
3 1
k=
=
k=
S k
=0
,4
S=
0,5
S=
0
S=1 S = ,6
,0 0 ,8
S=1
,2
0,1 0,2 0,3 0,5 1 2 5 10 20 50 200 103 104 105 3

4
Q m3 / s r = f A A = N Q
; cr ; ; B =f sk 6
q m3 / s B 400 q 8
N
Tabela pentru valorile s 10
=2
5
Clasa Caracteristicile emisarului N 0m
12 =3 m
de 14 N 0
Viteza mare Viteza medie Viteza mica
N N = 3 0 mm
N
adancime mica adancime mare adancime mica

calitate = = 4 50
=
I si II 1,2 0,8 0,6 45 0 m

50
r cr (l/s ha) 0 0m m
0
III 0,9 0,6 0,4 m m

m
m
IV 0,6 0,4 0,3

m
Figura 2.104. Diagramă pentru determinarea debitului critic specific (rcr)\

193
Cu ajutorul acestui grafic se determină:

- raportul dintre debitul Q şi al apelor uzate q;
- posibilitatea de autoepurare a emisarului, exprimată prin valoarea
s, în funcţie de calitatea şi viteza de curgere a apei emisarului, conform
tabelului din figura 2.108 (categoriile I şi a II a din tabel, pot fi asimilate cu
categoria I din normativ, categoria a II a cu categoria a II a, iar categoria a
IV a cu categoria a III a);
- coeficientul de acumulare k al reţelei, cu ecuaţia:
V
k= (2.42)
300 × Qc
în care:
V – volumul tuturor spaţiilor existente, care pot acumula ape de
ploaie şi uzate, [m3];
Qc – cantitatea totală de ape uzate şi de ploaie, în amonte de
deversor, [m3/s];
300 – secunde, timpul maxim de acumulare.
În cele mai multe cazuri, când nu există lucrări speciale de

acumulare, k = 1;
- înălţimea medie N a precipitaţiilor, în semestrul de vară, conform
datelor meteorologice.
Debitul critic al apei de ploaie se determină cu relaţia:

Qcr = rcr. F. S (2.43)
unde:
F - coeficientul de scurgere;
S – suprafaţa bazinului afectată de deversor.
194
Debitul critic total, care reprezintă cantitatea de ape uzată şi de

ploaie care este transportată mai departe, prin reţeaua de canalizare, este
dat de relaţia:
Qcrt = Qcr + q (2.44)
În care q este debitul orar maxim, aferent bazinului amonte de
deversor.
Cantităţile de apă mai mari decât debitul critic total sunt deversate
în emisar.
Alcătuirea deversoarelor
Deversoarele sunt alcătuite, din punct de vedere constructiv, din
trei părţi principale:
- camera de deversare, în care se găseşte deversorul propriu-zis;
- conducta de evacuare a apei deversate în emisar (conductă
deversoare);
- gura de vărsare a conductei de evacuare.
Dimensiunile şi forma camerei de deversare depind de tipul
deversorului.
Deversorul propriu-zis poate fi de mai multe feluri. Cel mai
răspândit este deversorul lateral simplu (cu lamă simplă deversantă) (figura
2.105). Se remarcă bancheta lată de 0,60 m, necesară întreţinerii;
înălţimea între banchetă şi planşeu trebuie să fie de cel puţin 1,80 m.
Figura 2.105. Deversor lateral simplu

195
Dacă debitele sunt mai mari, iar spaţiul unde trebuie construit
deversorul nu este prea mare, se recomandă utilizarea deversoarelor duble
(cu lamă dublă deversantă, figura 2.106), care, însă, nu conduc la dublarea
debitului deversor, în raport cu deversorul simplu, datorită micşorării
sarcinii deversorului.
Deversoarele frontale drepte şi curbe sunt mai rar folosite în

prezent, deoarece conduc la pierderi importante de nivel.
Uneori, problema depunerilor şi antrenarea lor din camerele de

deversare creează probleme deosebite; montarea unor panouri
submersibile soluţionează, în parte, această problemă.
Deoarece camerele de deversare se amplasează, întotdeauna, în

vecinătatea emisarilor, există posibilitatea inundării lor, în timpul apelor
mari. Dacă variaţiile de nivel sunt mici, aşezarea unor grinzi sau dulapi la
gura conductei de deversare, poate împiedica intrarea apei pe acesta;
dacă variaţiile de nivel sunt mari, pe aceasta se montează stăvilare
automate.
În zonele din apropierea staţiilor de epurare, respectiv în afara

intravilanului, deversoarele de apă de ploaie pot fi amenajate sub forma
unor construcţii deschise.
196
Figura 2.106. Deversor lateral dublu
Un alt tip de deversor este aşa-numitul deversor de strangulare

(figura 2.107).
197
Figura 2.107. Deversor cu strangulare
2.7.2. Accesorii pentru reţele de canalizare din material plastic

Având în vedere preocupările din ce în ce mai intense privind
protecţia mediului înconjurător s-a dezvoltat o gamă de sisteme pentru
cămine de vizitare din material plastic (polietilenă, PVC).
În categoria acestor cămine întră căminele de inspecţie şi căminele
de vizitare care pot avea două utilizări distincte:
198
- cămine de inspecţie pentru canalizări individuale: se recomandă pentru
montaj în spaţiu verde, curţi sau parcări unde există un trafic uşor sau
mediu;
- cămine de inspecţie pentru canalizări exterioare: se recomandă pentru
montaj în spaţiu verde, parcări, curţi sau carosabil unde există trafic uşor,
mediu sau greu.
Se recomandă folosirea acestor cămine din material plastic în
reţele de canalizare publice ca şi cămine de inspectare şi curăţirea reţelelor
de canalizare publice.
2.7.2.1. Cămine de inspecţie din uPVC pentru canalizări individuale

Căminele de inspecţie din material plastic (polipropilenă şi uPVC)
pot fi folosite în:
- canalizările private (figura 2.108) şi comunale, parcuri, parcări, grădini,
locuri de joacă, curţi etc;
- construcţii de locuinţe şi industriale, spaţii de parcare şi depozitare;
- sisteme de drenaj.
Figura 2.108. Amplasarea de cămine de inspecţie la o locuinţă individuală

199
a) cămin de inspecţie (SG 315): este un cămin de inspecţie
modular din polipropilenă (polietilenă) şi uPVC alcătuit din următoarele
elemente:
- baza căminului: este din polipropilenă, are diferite forme constructive cu
intrări – ieşiri racord de 110, 160 mm şi 200 mm pentru racordarea
conductelor din uPVC – KG. Căminele din polietilenă au diferite forme
constructive cu intrări – ieşiri racord de 250, 315 şi 400 mm pentru
racordarea conductelor din uPVC – KG;
- coloana căminului: cu diametrul de 315 mm H = 1250 … 6000 mm,
realizată din tub de uPVC corugat;
- inelul sau rama de beton de formă circulara se foloseşte funcţie de
sarcina solicitată;
- tubul telescopic asigură reglajul înălţimii finale a căminului şi face
legătura între capac şi coloana căminului;
- capacul: realizat din beton, fontă sau plastic, funcţie de solicitarea la
care va fi supus căminul: 1,5 t, 12,5 t sau 40 t.
b) cămin de inspecţie (SP 425): este un cămin de inspecţie din
polipropilenă (polietilenă) şi uPVC, alcătuit din:
- baza căminului: este din material plastic (polipropilenă), cu diferite forme
constructive cu intrări – ieşiri racord de 110, 160 mm şi 200 mm pentru
racordarea conductelor din uPVC – KG. Căminele realizate din
polietilenă sunt şi ele de diferite forme constructive c intrări – ieşiri
racord de 250, 315 şi 400 mm pentru racordarea conductelor;
- coloanele căminului au diametru de 425 mm şi înălţimea de 3,00 m sau
6,00 m realizată din tub de uPVC corugat;
- tub telescopic folosit pentru reglajului înălţimii finale a căminului şi
asigura rea legăturii dintre capac şi coloana căminului;
- capacul căminului poate fi din beton, fontă sau plastic funcţie de
solicitarea la care va fi supus căminul.
Tuburile care se folosesc la construirea acestor cămine de
inspecţie au următoarele caracteristici fizice:
- densitate medie: 1,40 g/cm3;
- coeficient de dilatare liniară: 0,08 mm/mK;
- conductibilitate termică: 0,15 W/mK;
- modul de elasticitate: 3600 N/mm2.
200
Aceste cămine din material plastic prezintă următoarele avantaje:
- robust;
- stabil ca formă;
- rezistenţă absolută la coroziune.
Racordurile de intrare şi ieşire sunt prevăzute cu elemente de
etanşare pentru asigurarea etanşeităţii absolute a sistemelor.
Suprafaţa de curgere a bazei căminului este netedă, lipsită de pori
iar depunerile sunt excluse într-un mod eficient, ceea ce conduce la
reducerea manoperei şi cheltuielilor pentru întreţinere.
Căminele SG315 şi SP425 se montează foarte uşor şi repede

(figura 2.109) astfel:
- realizarea gropii de construcţie la adâncimea corespunzătoare montării
căminului;
- se realizează patul de montaj din nisip (un strat de 15 cm), cea mai
importantă cerinţă fiind compactarea foarte bună a acestuia şi nivelarea sa;
- se taie coloana căminului la înălţimea dorită;
- pe coloană se montează garnitura pentru etanşarea acesteia cu baza
căminului;
- pentru o îmbinare uşoară şi pentru protejarea garniturii se aplică pe baza
căminului şi pe garnitură un strat de lubrifiant după care are loc îmbinarea
celor două elemente;
- după îmbinarea componentelor căminului şanţul se umple cu nisip sau
pământ cu granulaţie mică fără pietre şi se realizează apoi compactarea
terenului până la un grad de compactare de 92 – 98%;
- pe coloană se montează o garnitură pentru etanşarea acesteia cu tubul
telescopic
- montarea capacului în tubul telescopic şi montarea acestui ansamblu în
coloana căminului;
- pentru reducerea diametrului de la 425 mm la 315 mm se poate folosi o
reducţie 425/315 şi apoi montarea unui capac cu diametru de 315 mm cu
telescop.
201
a). realizarea patului de montaj b). tăierea coloanei
c). montarea garniturii şi aplicarea stratului de lubrifiant d). umplerea şanţului şi

compactarea
e). montarea ansamblului capac + telescop f). folosirea unei reducţii

Figura 2.109. Principalele operaţii de montare a căminelor de inspecţie SG315, SP425
La aceste cămine de inspecţie se pot monta ulterior în coloana

căminului a unui alt racord suplimentar care se nu se află la aceeaşi cotă
cu cea a bazei căminului (figura 2.110). Pentru racordarea acestor
conducte suplimentare (de diferite diametre: D 110, 160 sau 200 mm) se
folosesc mufe speciale care au acelaşi diametru ca şi conducta.
a). perforarea coloanei şi montajul garniturii de b). montajul mufei de racordare şi

etanşare aplicare lubrifiant
202
c). îmbinare conductă cu mufa

Figura 2.110. Montarea ulterioară în coloana căminului a unui alt racord suplimentar
Modul de montare al conductelor suplimentare se poate realiza

astfel:
- cu ajutorul unui element de perforare se perforează coloana căminului la
înălţimea dorită;
- se montează garnitura de etanşare şi se aplică lubrifiantul în interiorul
garniturii;
- se montează mufa de racordare;
- se aplică lubrifiantul la capătul conductei ce urmează a fi introdusă în
coloana căminului;
- se îmbină conducta cu mufa şi astfel se realizează un nou racord în
căminul de inspecţie.
2.7.2.2. Cămine de inspecţie din uPVC pentru reţele exterioare de

canalizare
a) căminul de inspecţie TEGRA 600:
Acest cămin de inspecţie (figura 2.111) este confecţionat din
material plastic şi este de recomandat a fi folosit în reţelele de canalizare
publice şi ca cămine de inspectare şi curăţire a reţelelor de canalizare
publice.
203
Figura 2.111. Cămin de inspecţie TEGRA Figura 2.112. Configuraţia bazei

600 pentru reţele exterioare de canalizare căminului de inspecţie TEGRA 600
Căminul de inspecţie TEGRA 600 este alcătuit din următoarele

componente:
- baza căminului: este realizată din polipropilenă cu diametrul de 600 mm şi
care are posibilitatea de a fi conectat la conducte de canalizare cu diametre
cuprinse între 160 şi 400 mm. Baza acestui cămin TEGRA 600 este
realizată din diferite configuraţii (figura 2.112):
- o intrare / o ieşire direct 0° (180°)
- o intrare / o ieşire în unghi de 30° (150°);
- o intrare / o ieşire în unghi de 60° (120°);
- o intrare / o ieşire în unghi de 90° (tip L);
- două intrări / o ieşire în T (tip T);
- trei intrări / o ieşire în X (tip X) cu panta încorporată 0,7%
- baza blindată.
Baza căminului este prevăzută cu mufe cu geometrie variabilă

pentru conectarea tuburilor de canalizare.
- coloana căminului: este realizat din tub uPVC corugat cu diametrul interior
de 600 mm şi diametrul exterior de 670 mm. Acest tub permite tăierea sa la
fiecare 10 cm astfel încât să se asigure înălţimea corespunzătoare
coloanei;
- tub telescop cu dublu rol: de reglare finală a înălţimii căminului şi de
adaptor pentru inelul de beton şi capacul căminului;
- inel de beton;
- capac de acoperire din fontă.
204
Modul de montare a căminelor de inspecţie TEGRA 600 este
următorul (figurile 2.113. şi 2.114):
- se sapă groapa de construcţie la adâncimea dorită;
- se realizează patul de montaj (grosime10 cm nisip) care nu se
compactează;
- la aşezarea bazei căminului se va ţine cont de faptul că racordurile au un
grad de libertate de ± 7,5;
- se conectează conductele de canalizare la baza căminului şi se aşează
baza la nivel;
- coloana se taie la înălţimea dorită;
- pentru etanşarea cu baza căminului se montează garnitura pe coloană;
- garnitura se va monta astfel încât etanşarea să fie perfectă;
- fixarea coloanei pe baza căminului;
- se umple şanţul cu nisip sau pământ cu granulaţie mică fără pietre şi se
compactează cu un grad de 90 – 98%.
- acoperirea căminului cu inel de beton se realizează astfel: se instalează
inelul de beton; se instalează rama metalică a capacului şi apoi se
instalează capacul de fontă.
- acoperirea căminului cu tub telescop se realizează astfel: pentru montajul
tubului telescop se montează garnitura de etanşare Dn 600 mm; se
montează tubul telescop; se instalează rama de fontă a capacului; se
montează capacul căminului; se toarnă asfalt în jurul căminului şi apoi se
spală cu jet de apă.
a). săparea şanţului, realizarea patului de montaj şi aşezarea bazei căminului de inspecţie
205
b). tăierea coloanei şi montarea garniturii pe coloană
c). fixarea coloanei, umplerea şanţului şi compactarea

Figura 2.113. Principalele operaţii de montare pentru căminele de inspecţie TEGRA 600
Figura 2.114. Acoperirea cu inel de beton a căminelor de inspecţie TEGRA 600
b) căminul de inspecţie TEGRA 1000:

Căminul de inspecţie TEGRA 1000 este un concept nou care poate
fi folosit ca un sistem de canalizare stradal pentru trafic greu şi este realizat
din material plastic în proporţie de 100%.
Acest tip de cămin fiind realizat din material plastic prezintă
următoarele caracteristici:
- este un produs robust şi solid;
- prezintă rezistenţă ridicată la coroziune;
- rezistă până la o presiune de 5 m col apă;
- este simplu de manipulat şi transportat;
206
- se instalează uşor şi rapid;
- racordare uşoară şi posibilităţi de ajustare ulterioare.
Principalele părţi componente ale căminelor de inspecţie TEGRA

1000 sunt următoarele (figura 2.115):
- baza căminului: are diametrul interior de 1000 mm, este realizat din
polietilenă, se pot racorda conducte de canalizare cu diametre cuprinse
între 160 şi 400 mm în diferite forme constructive;
- coloana căminului: are diametrul interior de 1000 mm, este realizat din
polietilenă, înălţimile acestor coloane poate varia:250 mm, 500 mm, 750
mm sau 1000 mm şi sunt prevăzute cu scară la interior;
- reducţia căminului are diametrul interior de 1000/625 mm, este realizat
din material plastic (polietilenă) şi permite folosirea inelului de beton şi
capacului de fontă standard;
- acoperirea căminului se realizează cu ajutorul unui inel de beton şi a unui
capac cu rama din fontă.
Figura 2.115. Principalele elemente componente ale căminelor de inspecţie TEGRA 1000
Principalele caracteristici tehnice ale acestui tip de cămin sunt:

- instalare până la 5 m adâncime;
- etanşarea componentelor se face cu ajutorul garniturilor;
207
- etanşarea tuburilor de canalizare ce se realizează se face cu ajutorul
garniturilor;
- este prevăzut cu scară la interior;
- rezistent la trafic greu.
Pentru montarea acestor cămine trebuie parcurse o serie de etape

cum ar fi (figura 2.116):
- se sapă groapa de construcţie la adâncimea corespunzătoare montării
căminului;
- realizarea patului de montaj din nisip cu grosimea de 10 cm, cea mai
importantă operaţie fiind compactarea foarte bună a patului şi nivelarea sa;
- se aşează mai întâi baza căminului şi apoi celelalte părţi componente ale
căminului;
- se montează pe baza căminului garnitura de cauciuc pentru etanşare;
- se ataşează coloana căminului. Diferitele părţi ale coloanei trebuie fixate
bine între ele pentru o bună etanşare;
- după obţinerea înălţimii de coloana dorită acesta se poate tăia şi se
fixează o nouă garnitură de etanşare;
- se umple şanţul pe cât posibil cu nisip sau pământ cu granulaţie mică şi
se compactează până la un grad de compactare de 98 – 100%;
- se montează capacul redus al căminului, apoi capacul ales funcţie de
traficul existent în zonă;
- la sfârşitul montării se toarnă covorul asfaltic la nivelul capacului de fontă.
a). realizarea patului de montaj, aşezarea bazei căminului în şanţ

208
b). montarea garniturii de cauciuc pentru etanşare şi fixarea garniturii
c). montarea coloanei la înălţimea dorită şi fixarea noii garnituri de etanşare
d). montarea capacului redus al căminului şi turnarea covorului asfaltic

Figura 2.116. Principalele operaţii de montare pentru căminele de inspecţie TEGRA 1000
Dacă este necesară o nouă racordare în coloana căminului după

montarea acestuia se poate realiza un racord suplimentar care nu se află la
aceeaşi cotă cu cea a bazei căminului.
Diametrele conductelor ce se pot racorda în coloana căminului cu
ajutorul mufelor speciale sunt de diametre variate: Dn 110, 160 şi 200 mm.
Pentru efectuarea acestei racordări sunt necesare următoarele
operaţii:
- perforarea coloanei căminului la înălţimea dorită;
- montarea garniturii de etanşare;
- montarea mufei de racordare.

RCT-Cap 2-Dimensionare Retea Canalizare in SU

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RCT-Cap 2-Dimensionare Retea Canalizare in SU

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

32

2.1. Determinarea debitelor – tipuri de debite

Structura consumului de apă. Definiţii

Figura 2.1. Schema generală a sistemului de alimentare cu apă a unei localităţi şi

2.1.1. Determinarea debitului uzat menajer

Ţinând seama de fluctuaţia specifică în utilizarea apei în localităţile

N n = N × (1 + 0.01× p) n , (locuitori) (2.4)

unde: N – numărul de locuitori în situaţia existentă;

qs(i) – debit specific: cantitatea medie zilnică de apă necesară unui

Valorile debitului specific de apă pentru nevoi gospodăreşti (qg) pot

Debit specific de apă pentru nevoi publice (qp)

În cazul când, în mod justificat, apa pentru stropit şi spălat se

Necesarul de apă pentru nevoile proprii ale sistemului de

Pierderile de apă tehnic admisibile din sistem pot fi tratate tot ca un

Calculul necesarului de apă pentru combaterea incendiului

Numărul de incendii teoretic simultane se adoptă în funcţie de

Debitul pentru combaterea incendiului cu ajutorul hidranţilor

Tabelul 2.2.c. Numărul de incendii simultane şi debitele aferente

În cazul în care nu se dispune de studii speciale, debitul hidranţilor

În cazul când în/sau lângă localitate există societăţi comerciale şi

Tabelul 2.2.d. Numărul de incendii simultane pentru societăţi comerciale

a) necesarul de apă pentru combaterea efectivă a incendiului

b) necesarul de apă pentru consumul la utilizator pe durata stingerii

În total se va acumula în rezervor, ca rezervă intangibilă, protejată,

Debite de dimensionare a sistemelor de alimentare cu apă

QIC = K p × K s × Qzi max + K p × K s × QRI , (m3/zi) (2.7)

Toate elementele componente ale schemei de alimentare cu apă

Verificarea reţelei la funcţionarea hidranţilor exteriori se face astfel

QII (V ) = a × K p × Qo max + 3,6 × n × K p × Qie , (m3/h) (2.10)

QII (V ) = K p × Qo max + 3,6 × n × K p × Qie , (m3/h) (2.11)

QII (V ) = a × K p × Qo max + 3,6 × K p × (n j Qii )max + 3,6 × (n - 1) × K p × Qie , (m3/h)

La reţelele importante (reţele inelare pentru localităţi cu peste

Funcţie de situaţia locală proiectantul poate justifica şi alte verificări

La reţelele foarte dezvoltate (localităţi peste 300000 locuitori)

Q s zi mediu = K p × K s × Q zi mediu , (m3/zi) (2.13)

Quz zi med = Qs zi med (2.17)

Figura 2.2. Schemă logică pentru determinarea debitelor

Asigurarea debitelor în dezvoltarea localităţilor

Necesarul de apă trebuie recalculat periodic funcţie de dinamica

2.1.2. Determinarea debitului uzat prin măsurători

2.1.2.1. Condiţii existente la intrarea în Staţia de epurare Tg. Mureş

2.1.2.1.1. Stabilirea debitelor la intrarea în Staţia de epurare (2002)

În baza analizei statistice a debitelor măsurate la intrarea în Staţia

b. Situaţii maxime ale debitului pluvial în perioada 1997-2001

2.1.2.1.3. Elemente privind debitul de infiltraţii în reţeaua de canalizare

A2) Variaţia debitelor minime de apă uzată (2002)

A3) Variaţia cantităţii de precipitaţii

A4) Interpretarea rezultatelor

Comparând acest grafic cu variaţia cantităţilor de precipitaţii se

B2) Variaţia debitelor de alimentare cu apă (2002)

B3) Variaţia debitelor de apă intrate în Staţia de epurare ca debite medii

B4) Interpretarea rezultatelor privind debitele de infiltraţii

Variante de determinare a debitului de infiltraţii

Varianta I-a - se ia în considerare bilanţul total de ape pe întreaga

Concluzie - debitul din infiltraţii în cele două variante poate fi:

2.1.2.2. Concluzii privind debitele la nivelul anului 2002 influente în

Debitele, conform bilanţului alcătuit şi verificate din previziunea

Situaţia conform Master Plan privind debitele pentru anul 2020

2.1.3. Prognoza de debite uzate pentru perioada de perspectivă -

2.1.3.1. Previziunea de debite şi cantităţi de poluanţi ai staţiei de

1. Agenţi economici monitorizaţi – debitul preluat de la AQUASERV din

2. Agenţi economici nemonitorizaţi – Tg. Mureş şi zone limitrofe – debit

3. Debit populaţie – debitul din tabelul comparativ