MAFTEI ELENA

SCOALA GIMNAZIALA IONEL TEODOREANU

Părinte & Profesor

Parintii si profesorul ar trebui sa fie coechipierii perfecti in educarea copilului,

dar lucrurile nu merg intotdeauna conform planului. Problema e una foarte des intalnita, si
anume lipsa comunicarii. Fie parintele nu are timp sa se prezinte la scoala sa discute cu
profesorul, fie cel din urma nu este la scoala cand are parintele timp. O realtie buna parinte-
profesor poate insemna diferenta intre a sti cat de bine se descurca in scoala copilul dvs. si cat
de bine va spune el ca se descurca.

Este evident că părinţii au nevoie de un sprijin puternic din partea şcolii pentru a
se implica eficient. Comunicarea între profesor şi părinte determină motivarea copiilor în
învăţare, creşterea interesului acestora pentru studiu, pentru activităţile şcolare şi extraşcolare.
Profesorii şi părinţii, împreună, ar trebui să îi sprijine pe copii în a-şi planifica activităţile, în
a-şi dezvolta interesul pentru diferite domenii. Ei pot oferi permanent oportunităţi de învăţare,
lucrând în parteneriat.

Comunicarea dintre părinte şi profesor (diriginte) trebuie să fie constantă, să

implice toate mijloacele disponibile şi să vizeze atât aspectele negative, dar, mai ales,
aspectele pozitive. De foarte multe ori, întrebările părintelui vizează doar aspectele negative
(note slabe, probleme de comportament), acest aspect fiind stimulat şi de faptul că există
tendinţa ca profesorii (diriginţii) să puncteze doar „ceea ce nu merge” în activitatea şcolară a
copilului, lăsând la urmă sau omiţând să puncteze ceea ce elevul „face bine”, unde el
performează. Fixându-ne doar pe lucrurile pe care „nu le fac bine” copiii, ne va fi foarte greu
să mai identificăm aspectele pozitive. Este foarte important să existe la ambii parteneri
(părinte şi profesor) capacitatea de a da copiilor recompense spontane (laudă, întărire
pozitivă), relaţionarea dintre aceştia având valenţe formative în acest sens. Întrebările
părintelui pot viza atât aspecte ce ţin de activitatea şcolară, cât şi de cea extraşcolară, de
grupul de prieteni sau de relaţiile cu ceilalţi elevi.

Una dintre problemele care apar în relaţia profesor (diriginte) – elev este lipsa de
implicare din partea părinţilor, distanţa tot mai mare pe care aceştia o păstrează faţă de şcoală.
Şcoala ar trebui să se implice tot mai mult în atragerea părinţilor către ea, către profesori şi, în
primul rând, către nevoile elevilor. Evoluţia copiilor trebuie urmărită constant, şi nu doar
atunci când sunt probleme foarte mari.

O relaţie corectă şi eficientă între profesor (diriginte) şi familie este o relaţie în

care există asertivitate, acceptarea unui punct de vedere diferit, ascultare activă. Părinţii pot fi
cu uşurinţă implicaţi în activităţile şcolare şi extraşcolare, profesorii îi pot informa despre cum
ar putea face acest lucru, cum pot deveni parteneri reali.