Beton Precomprimat - Calcul Dupa EC2 PDF

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCURETI
Radu Pascu Andrei Zybaczinski
BETON PRECOMPRIMAT
CALCULUL DUPĂ EUROCODE 2
Bucureşti 2012
CUVÂNT ÎNAINTE
Necesitatea publicării unui curs de BETON PRECOMPRIMAT este rezultatul

actualizării, în ultimii ani, a normelor de proiectare a betonului structural (beton, beton
armat, beton precomprimat) în vederea armonizării cu normele europene. Astfel,
STAS 10107/0-90 a fost înlocuit în anul 2010 cu standardul SR EN 1992-1-1,
versiunea naţională a EUROCODE 2.
Întrucât nu există în prezent o lucrare care să trateze modul de proiectare a
elementelor de beton precomprimat potrivit normei în vigoare la care ne-am referit
mai sus, cursul BETON PRECOMPRIMAT. CALCULUL DUPĂ EUROCODE 2 -
autori: prof. dr. ing. Radu PASCU şi şef lucr. dr. ing. Andrei ZYBACZYNSKI vine să
umple aceasta lacună.
Lucrarea este organizată pe 8 capitole (text şi figuri) însoţite de o bibliografie
adusă la zi şi de o anexă cu simboluri şi notaţii care înlesneşte considerabil
urmărirea textului cărţii.
Cartea depăşeşte cadrul strict al calculului betonului precomprimat prezentând
în capitolul 1- Introducere, în capitolul 2 - Materiale şi metode de precomprimare şi în
capitolul 3 - Comportarea elementelor de beton precomprimat sub încărcări noţiunile
de bază necesare înţelegerii metodelor generale de calcul ale betonului
precomprimat precum şi prevederilor normativului actual.
Noţiunile teoretice sunt ilustrate prin exemple de calcul. Modul complet de
rezolvare a proiectării unui element de beton precomprimat poate fi urmărit prin
„studiul de caz” care face obiectul capitolului 8.
Lucrarea se distinge printr-o prezentare clară şi riguroasă, care o face
accesibilă atât studenţilor cât şi inginerilor care au de rezolvat proiectarea unor
elemente de beton precomprimat conform noilor reglementari tehnice.
Cartea este deosebit de necesară procesului de învăţământ şi este utilă
inginerilor proiectanţi de specialitate în condiţiile în care în prezent nu exista o lucrare
care sa trateze acest subiect potrivit standardului actual.
Prof. dr. ing. Liviu CRAINIC

CUPRINS
1. Introducere.........................................................................................1
1.1 Definiţia betonului precomprimat .................................................................... 1
1.2 Procedee de precomprimare ............................................................................ 2
1.3 Avantaje, inconveniente şi domeniu de utilizare ............................................ 3
1.4 Scurt istoric ........................................................................................................ 4
2. Materiale şi metode de precomprimare ...........................................5
2.1 Betonul ............................................................................................................... 5
2.2 Armături pentru beton precomprimat .............................................................. 5
2.3 Alte materiale ..................................................................................................... 9
2.3.1 Tecile pentru armături postîntinse ................................................................. 9
2.3.2 Mortarul de injecţie ...................................................................................... 10
2.4 Mecanisme de ancorare .................................................................................. 10
2.4.1 Ancoraje active ............................................................................................ 11
2.4.2 Ancorajele fixe ............................................................................................. 12
2.5 Pretensionarea armăturilor ............................................................................. 13
3. Comportarea elementelor de beton precomprimat sub încărcări 15
3.1 Evoluţia eforturilor unitare în armătură şi în beton în faza iniţială .............. 15
3.1.1 Armături preîntins ........................................................................................ 15
3.1.2 Armături postîntinse ..................................................................................... 16
3.1.3 Controlul pretensionării ............................................................................... 17
3.2 Tiranţi................................................................................................................ 18
3.3 Grinzi ................................................................................................................ 21
3.4 Exemplul 1: Tirant de beton precomprimat ................................................... 24
3.3 Exemplul 2: Grindă de beton precomprimat ................................................. 25
4. Calcul forţei de precomprimare......................................................29
4.1 Forţa maximă de precomprimare ................................................................... 29
4.2 Forţa de precomprimare iniţială şi forţa de precomprimare la timpul t ...... 29
4.3 Efectul precomprimării la SLU ....................................................................... 29
4.4 Efectul precomprimării la SLS........................................................................ 30
4.5 Pierderi de tensiune ........................................................................................ 30
4.5.1 Introducere .................................................................................................. 30
4.5.2 Armături postîntinse în faza iniţială .............................................................. 31
4.5.3 Armături postîntinse în faza iniţială .............................................................. 38
4.5.4 Pierderi tensiune după transfer (armături pre sau postîntinse) .................... 45
5. Verificări la stări limită ultime.........................................................51
5.1 Introducere ....................................................................................................... 51
I
5.2 Verificarea de rezistenţă în secţiuni normale : Întindere pură ..................... 51
5.3 Verificarea de rezistenţă în secţiuni normale : Încovoiere ........................... 51
5.4 Verificarea de rezistenţă la forţă tăietoare ..................................................... 54
5.4.1 Introducere .................................................................................................. 54
5.4.2 Determinarea forţei tăietoare de calcul VEd................................................. 54
5.4.3 Limitarea superioară a forţei tăietoare ........................................................ 54
5.4.4 Elemente fără armătură transversală.......................................................... 54
5.4.5 Elementele cu armătură transversală ......................................................... 56
6. Verificarea la stări limită de serviciu ............................................. 60
6.1 Limitarea eforturilor unitare în beton şi armătură......................................... 60
6.2 Controlul fisurării ............................................................................................. 60
6.2.1 Cerinţe de performanţă ............................................................................... 60
6.2.2 Armarea minimă ......................................................................................... 61
6.2.3 Calculul deschiderii fisurilor ........................................................................ 64
6.3 Controlul deformaţiilor .................................................................................... 65
6.3.1 Verificarea la SLS de deformaţie ................................................................ 65
6.3.2 Calculul modulului de rigiditate al secţiunii ................................................. 66
7. Calculul zonelor de transmitere ..................................................... 68
7.1 Aderenţa armăturilor preîntinse. Lungime de transfer şi lungime de
ancorare..................................................................................................................... 68
7.2 Zona de difuzie ................................................................................................. 70
7.3 Verificarea zonelor de transmitere ................................................................. 73
7.3.1 Verificarea la compresiune locală ............................................................... 73
7.3.2 Verificarea la fisurare în planul armăturilor ................................................. 74
7.3.3 Verificarea la fisurare între armături............................................................ 76
7.3.4 Prevederi constructive pentru armarea zonelor de transmitere (STAS
10107/0-90) ............................................................................................................ 77
8. Exemplu de proiectare : grindă prefabricată de acoperiş cu
armătură preîntinsă ................................................................................ 80
Anexa 1: Simboluri şi notaţii..................................................................94
Bibliografie............................................................................................95
II
Introducere 1
1 Introducere
1.1 Definiţia betonului precomprimat
Betonul precomprimat este un beton cu eforturi iniţiale de compresiune.
Motivul introducerii eforturilor iniţiale de compresiune este rezistenţa slabă la

întindere a betonului. Din această cauză elementele de beton armat sunt fisurate sub
acţiunea solicitărilor (în special a momentelor încovoietoare) date de încărcările de serviciu
(Mcr < ME). Consecinţele sunt :
– slaba rigiditate (rigiditatea în stare fisurată este circa 30% din cea în stare
nefisurată) ;
– creşterea deformaţiilor (săgeţilor) ;
– coroziunea armăturilor este favorizată de existenţa fisurilor deschise ;
– creşterea permeabilităţii (importantă în cazul rezervoarelor).
Trebuie deci evitată sau cel puţin limitată fisurarea şi soluţia este precomprimarea
(vezi figura 1.1).
M
E -
- - -
+ = sau sau
eop -
+
P
Precomprimare Încovoiere Precomprimare Precomprimare
totală parţială
Figura 1.1 – Starea de eforturi pe secţiune sub acţiunea unui moment încovoietor şi a
precomprimării
Eforturile de compresiune introduse în beton compensează eforturile de întindere

produse de încărcările exterioare. Dacă eforturile de compresiune din precomprimare
compensează complet eforturile de întindere produse de încărcările exterioare (toată
secţiunea este comprimată) spunem că avem precomprimare totală. Dacă apar totuşi
eforturi de întindere, precomprimarea se numeşte parţială.
În ultimele decenii, concepţia privind betonul precomprimat a evoluat în sensul

apropierii acestuia de betonul armat: betonul precomprimat este, ca şi betonul armat, o
formă a betonului structural. Verificările la stări limită sunt similare şi tratate simultan
pentru beton armat şi pentru beton precomprimat în codurile de proiectare recente (EN
1992-1-1, Model Code 1990).
Separarea prezentării betonului precomprimat de betonul armat este însă utilă, după
părerea noastră, din punct de vedere didactic. De aceea am prezentat comportarea şi
calculul elementelor de beton armat într-o lucrare separată (Pascu 2008a).
2 Introducere
1.2 Procedee de precomprimare
Procedeele de precomprimare pot fi clasificate în două categorii principale :

– precomprimarea prin preîntinderea armăturilor ;
– precomprimarea prin postîntinderea armăturilor.
1.2.1 Precomprimarea prin preîntinderea armăturilor
Prin preîntindere se înţelege tensionarea armăturilor înainte de turnarea betonului.

Aceasta presupune că armăturile trebuie întinse rezemând fie pe cofraj, fie pe culee
ancorate în teren (figura 1.2).
Acest procedeu este adaptat în special pentru fabricarea în uzină a unor elemente de
dimensiuni limitate : grinzi, grinzişoare, fâşii de planşeu, stâlpi pentru linii electrice.
Evident, el are toate avantajele, dar şi dezavantajele, prefabricării.
Prefabricarea în uzină permite să se obţină :

– o rezistenţă mai ridicată a betonului, realizată deseori prin tratament termic (40
la 90 MPa la 28 zile);
– o rezistenţă iniţială ridicată pentru a accelera rotaţia cofrajelor (un ciclu de
fabricaţie pe zi);
– o mai bună calitate a produselor : regularitatea rezistenţelor, aspect de suprafaţă
de calitate ;
– reducerea costului manoperei şi amortizarea mai rapidă a echipamentelor.
Printre inconveniente amintim dificultatea de a realiza trasee curbe.
elemente prefabricate cablu
ancoraj ancoraj
mobil 50…100 m fix
Figura 1.2 – Stend de precomprimare
Principalele etape de fabricare ale unui element de beton precomprimat cu armătură

preîntinsă sunt următoarele :
1. Întinderea armăturilor (toroane sau sârme amprentate).

2. Montarea armăturilor pasive, urmată de turnarea betonului ; întărirea betonului
şi decofrarea. Trebuie subliniat că odată cu înărirea betonului se realizează
conlucrarea prin aderenţă a armăturilor pretensionate cu betonul.
3. Detensionarea sârmelor (toroanelor) la plăcile de ancoraj de la extremităţile
stendului de îndată ce betonul a atins o rezistenţă suficientă; acestea au tendinţa
de a reveni la lungimea iniţială, dar datorită aderenţei cu betonul nu pot reveni
complet şi produc scurtarea şi comprimarea betonului. Fenomenul este numit
transferul eforturilor către beton.
Introducere 3
1.2.2 Precomprimarea prin postîntinderea armăturilor
Precomprimarea prin postîntinderea armăturilor presupune tensionarea armăturilor

după turnarea şi întărirea betonului.
Principalele etape de fabricare ale unui element de beton precomprimat cu armătură
postîntinsă sunt următoarele :
1. Montarea armăturilor pasive, urmată de turnarea betonului ; în beton sunt prevăzute

canale prin care trece armătura care va fi pretensionată. Întărirea betonului până
când acesta atinge o anumită rezistenţă.
2. Întinderea armăturilor (toroane, fascicule de sârme sau bare). Aceasta se face cu
prese hidraulice care reazemă pe elementul de beton, care preia reacţiunea. În acest
fel transferul eforturilor către beton se face simultan cu tensionarea armăturilor.
Procedeul prin postîntinderea armăturilor cel mai uzual utilizează cabluri introduse
în teci (metalice sau din polimeri – PEHD sau PP).
Avantajele procedeului sunt :

– Posibilitatea de a realiza precomprimarea pe şantier, fără a construi culee sau
cofraje autoportante costisitoare ;
– Posibilitatea de a realiza elemente prin asamblarea cu ajutorul precomprimării a
unor bolţari prefabricaţi ;
– Posibilitatea de a realiza cu uşurinţă trasee curbe pentru armătură.
Printre inconveniente aminitim consumul de piese metalice (ancoraje) şi necesitatea

de a injecta un mortar de ciment în teacă pentru a proteja armăturile împotriva coroziunii.
1.3 Avantaje, inconveniente şi domeniu de utilizare
Ca principale avantaje ale betonului precomprimat putem cita :
– O mai bună utilizare a materialului pentru că nu există beton întins inutil (fisurat), cel
puţin în cazul precomprimării totale ;
– O mai bună rigiditate şi un raport mai bun între greutate şi rigiditate ;
– Betonul situat în jurul armăturilor pretensionate fiind permanent comprimat, riscul de
coroziune al armăturilor este mai scăzut ;
– Materialele utilizate având caracteristici superioare, rezultă o creştere a rezistenţei
pentru aceeaşi greutate ;
– Armăturile cu înaltă limită de elasticitate utilizate în betonul precomprimat sunt mai
ieftine, la rezistenţă egală, decât armăturile de beton armat ;
– Rezistenţa la oboseală mai bună decât a betonului armat, pentru că betonul rămâne
permanent comprimat ;
– Un foarte sever control de calitate este implicit realizat la transfer ;
– Posibilitatea de a asembla elemente prefabricate fără eşafodaje şi fără suprabetonare.
Ca inconveniente reţinem :
– Necesitatea de a realiza betoane de rezistenţă mai mare ;

4 Introducere
– Necesitatea de a dispune de un personal calificat pentru verificarea dispunerii tecilor şi

cablurilor şi pentru tensionarea cablurilor ;
– Rupere neductilă a elementelor ;
– Calcule în general mai complexe decât pentru structurile de beton armat (în special în
cazul elementelor static nedeterminate).
Domeniile de utilizare rezultă din avantajele enumerate mai sus :
– Structurile unde greutatea proprie reprezintă o fracţiune importantă din încărcare, deci
elementele de mare deschidere : grinzi de poduri, grinzi de acoperişuri de hale
industriale, planşee pentru clădiri de birouri sau parcaje etajate ;
– Structurile unde etanşeitatea este o condiţie esenţială : rezervoare, silozuri, conducte,
anvelope de reactoare nucleare ;
– Structurile solicitate la oboseală : poduri, piste de aeroport, drumuri, fundaţii de maşini.
1.4 Scurt istoric
Precomprimarea există sub diverse forme de foarte mult timp, fie sub formă
naturală (arce, bolţi) fie provocată (cercurile de butoi, roţile de bicicletă, fierăstrăul).
Primele studii asupra precomprimării betonului datează de la sfârşitul secolului al

XIX-lea şi începutul secolului XX :
– CONSIDÈRE şi BACH încearcă să întârzie fisurarea precomprimând betonul
prin pretensionarea armăturilor ;
– JACKSON (în California) brevetează în 1886 prima aplicaţie a betonului
precomprimat ;
– DOEHRING depune în 1888 un brevet de plăci precomprimate cu sârme ;
– KOENER şi LUNDT încearcă în 1907 să limiteze fisurarea din întindere a
betonului, dar eforturile lor au înregistrat un eşec : efortul de compresiune introdus
de armături era practic anulat de contracţia şi curgerea lentă abetonului.
FREYSSINET este cel care reuşeşte primul să dezvolte precomprimarea betonului.

În 1926 el descoperă curgerea lentă a betonului. În octombrie 1928 depune un prim brevet
privind precomprimarea, intitulat „Procedeu de fabricare a elementelor de beton armat”.
Tot el este cel care a inventat cuvântul précontrainte (imprimat pentru prima dată într-un
articol publicat în ianuarie 1933).
După război, asistăm la un progres general al betonului precomprimat, cu P.

ABELES în Marea Britanie, G. MAGNEL în Belgia, E. FREYSSINET şi Y. GUYON în
Franţa, F. LEONHARDT în Germania, T.Y. LIN în Statele Unite, etc.
În România, primele elemente precomprimate au fost fabricate la începutul anilor

‘50 la Întreprinderea 5 Construcţii din Braşov (ing. M. HALMAGIU). Cercetările
experimentale şi dezvoltarea de tehnologii şi materiale au continuat la INCERC. Proiectele
de elemente prefabricate din beton precomprimat (pentru clădiri) erau elaborate la IPCT.
Materiale şi metode de precomprimare 5
2 Materiale şi metode de precomprimare
2.1 Betonul
Caracteristicile cerute unui beton pentru realizarea elementelor din beton

precomprimat sunt următoarele :
- Foarte bună rezistenţă iniţială (la 24 ore sau la trei zile) şi pe termen lung (28 de
zile sau mai mult) ;
- O bună rezistenţă la agenţi agresivi ;
- Deformaţii instantanee şi de durată (curgere lentă) cât mai reduse ;
- O lucrabilitate cât mai bună pentru punerea în operă corectă.
Pentru a realiza aceste performanţe, trebuie utilizat un ciment cu rezistenţa de 45

sau 55 MPa, cu întărire rapidă şi un dozaj între 400 şi 500 kg/m3. Raportul apă/ciment
trebuie să fie redus şi este recomandată utilizarea aditivilor reducători de apă. Betoanele
rezultate sunt de clasă cel puţin C30/35.
Pentru proprietăţile generale ale betonului, vezi, de exemplu, capitolul 2 din (Pascu,
2008a).
2.2 Armături pentru beton precomprimat
Armăturile pentru beton precomprimat trebuie să aibă rezistenţă înaltă şi relaxare

redusă. Într-adevăr, pentru oţeluri la care limita elastică este de ordinul a 200…400 MPa,
pierderile de tensiune pot reprezenta între 50% şi 80% din limita elastică, în timp ce pentru
oţelurile cu limită elastică ridicată (1400 la 1600 MPa) ele nu reprezintă decât 15-20%.
Relaxarea armăturilor reprezintă o sursă importantă de pierderi de tensiune. De
aceea a fost pusă la punct fabricarea de armături cu relaxare redusă. Dacă la armăturile cu
relaxare normală, relaxarea la 1000 de ore reprezintă 8-12% din efortul iniţial, la cele cu
relaxare redusă aceasta este de numai 2-5%.
După standardul românesc STAS 10107/0-90, se pot folosi mai multe tipuri de
armături : sârme netede (SBP), sârme amprentate (SBPA), toroane (TBP) sau bare profilate
(PC 90). Sârmele pot fi grupate în împletituri de 3 sârme, toroane (din 7 sârme) sau
fascicule din sârme paralele (figurile 2.1 şi 2.2).
Figura 2.1 – Toroane pentru beton precomprimat (STAS 10107/0-90) : vedere laterală şi
secţiune transversală
5
1 – sârme
2 – resort
3 – resort
interior
4 – ligaturi
Figura 2.2 – Fascicule compuse din sârme paralele (STAS 10107/0-90)

Vedere şi secţiune pentru un fascicul compus din 36 sârme dispuse pe 2 rânduri
Armăturile pentru beton precomprimat nu au palier de curgere şi nici limită de

elasticitate distinctă (figura 2.3 sau 2.4).
1600 SBP
1400
efort unitar (MPA)
1200
1000
PC 90
80
60
OB 37
40
20
5 10 20 30 40
deformaţie (‰)
Figura 2.3 – Curbe caracteristice tipice ale oţelurilor SBP, PC 90 et OB 37
Caracteristicile geometrice, chimice, mecanice şi tehnologice ale armăturilor sunt

date în standardele STAS 6482/2-80 pentru SBP, STAS 6482/3-80 pentru SBPA şi STAS
6482/4-80 pentru TBP. Rezistenţele caracteristice şi de calcul ale acestor armături, utilizate
în proiectare, sunt date în tabelul de mai jos (după STAS 10107/0-90) :
Tabelul 2.1 – Rezistenţe caracteristice şi de calcul ale armăturilor pentru beton

precomprimat (după STAS 10107/0-90)
Diametru Rezistenţă Rezistenţă de
Tipuri de armături nominal caracteristică fpk calcul fpd
(mm) (MPa) (MPa)
1,5 2110 1690
2 2010 1610
2,5 1910 1530
3 1860 1490
SBP I 3,7 1770 1420
4 1720 1380
SBP 5 1670 1340
6 1620 1300
7 1570 1260
1,5 1910 1530
2 1860 1490
SBP II
2,5 1770 1420
3 1670 1340
5 1670 1340
SBPA I 6 1620 1300
7 1570 1260
SBPA
5 1520 1220
SBPA II 6 1470 1180
7 1470 1180
9 1760 1410
TBP
12 1660 1330
PC 90 14...28 600 500
În majoritatea ţărilor europene se utilizează toroane constituite din sârme cu relaxare

redusă. Cele mai utilizate sunt toaroanele T13S (Ap =100 mm2, fpk = 1860 MPa) şi T15S
(Ap =150 mm2, fpk = 1770 MPa). În continuare sunt date caracteristicile unui toron T15S.
Tabelul 2.2 – Caracteristicile toroaneleor T15S (Freyssinet)

Diametru nominal mm 15,7
Secţiune mm2 150
Rezistenţa caracteristică fpk MPa 1770
Limita de curgere fp0,1k MPa 1520
Alungirea sub sarcină maximă εuk % ≥ 3,5
Modul de elasticitate Ep GPa 195
Relaxare La 1000 ore, 20 ºC, 0,7fpk ≤ 2,5 %
Coeficienţi de frecare Teci metalice: ϕ = 0,18 ∆ϕ =
0,005/m
Teci PE sau PP: ϕ = 0,14 ∆ϕ =
0,007/m
7
Figura 2.4 – Curba caracteristică pentru toroane T15S (Freyssinet)
Figura 2.5 – Curba caracteristică pentru toroane (SR EN 1992-1-1:2004)
Curba caracteristică a oţelurilor din care sunt făcute armăturile pentru precomprimare
nu are limită distinctă de curgere. În locul acesteia se foloseşte o valoare convenţională,
fp01,k, (figura 2.5) definită ca valoarea efortului unitar pentru care la descărcare deformaţia
remanentă este 0,1%. Celălalt punct caracteristic este cel care corespunde valorii maxime a
efortului unitar nominal şi are coordonatele (εuk, fpk).
Valoarea de calcul a modulului de elasticitate Ep poate fi luată 205 GPa pentru sârme
şi bare. Valoarea reală poate varia între 195 şi 210 GPa, după procedeul de fabricaţie.
Pentru toroane, valoarea de calcul a modulului de elasticitate Ep poate fi luată 195 GPa.
Valoarea reală poate varia între 185 et 205 GPa, după procedeul de fabricaţie. În
certificatele care însoţesc livrarea armăturii trebuie să figureze valoarea corectă.
Pentru calcul, diagrama din figura 2.4 sau 2.5 se schematizează ca în figura 2.6,
ramura A şi se transformă apoi în una din cele 2 variante ale diagramei de calcul B (SR EN
1992-1-1).
Figura 2.6 – Diagrama efort-deformaţie simplificată şi diagrama de calcul pentru

armături pretensionate (SR EN 1992-1-1:2004)
Pentru dimensionarea secţiunilor, se poate face una dintre ipotezele următoare (vezi
figura 2.6) :
- ramură înclinată, cu o deformaţie limită εud (calculul poate, de asemenea, să fie
bazat pe relaţia efort-deformaţie reală, dacă aceasta este cunoscută, eforturile de dincolo de
limita de elasticitate fiind reduse ca în figura 2.6), sau
- ramura superioară orizontală, fără limită pentru deformaţie.
Valoarea εud poate fi furnizată în anexa naţională a standardului european. Valoarea

recomandată în SR EN 1992-1-1 este εud = 0,9εuk. În lipsa unor valori mai exacte, valorile
recomandate sunt εud = 0,02 (în mod acoperitor, deşi majoritatea producătorilor garantează
εuk > 3,5%) şi fp0,1k /fpk = 0,9.
Valoarea de calcul a efortului în armătură fpd, este fp0,1k/γS (vezi figura 2.6), iar
coeficientul parţial de siguranţă are valoarea γS = 1,15.
2.3 Alte materiale
2.3.1 Tecile pentru armături postîntinse
La elementele cu armătură postîntinsă, armăturile sunt dispuse în goluri (canale)

realizate în beton cu ajutorul unor teci.
Tecile sunt ţevi de oţel, foi de tablă de 0,4 ou 0,6 mm grosime înfăşurate în spirală
sau ţevi din PVC sau alt material polimeric (polipropilenă, polietilenă de înaltă densitate).
Aceste teci trebuiesă răspundă următoarelor exigenţe :

- Să fie suficient de flexibile ca să poată fi dată forma dorită traseului armăturii ;
- Să fie suficient de robuste pentru a-şi păstra forma în timpul instalării şi
betonării ;
9
- Să fie etanşe astfel încât să împiedice infiltrarea laptelui de ciment în timpul

betonării.
2.3.2 Mortarul de injecţie
Pentru a proteja armaturile, golul care rămâne între cablu şi teacă este injectat cu un
mortar de ciment (sau eventual cu un produs : ceară, unsoare).
Mortarul poate avea compoziţia următoare (Thonier, 1992) :

- ciment portland de rezistenţă 55 MPa ;
- apă dozată la 35% până la 45% din greutatea cimentului (a/c = 0,35...0,45) ;
- plastifiant (eventual) ;
- nisip fin eventual (până la 25% din greutatea cimentului).
La extremităţile şi în punctele cele mai înalte ale canalului armăturii sunt prevăzute
tuburi de injecţie şi aerisire pentru a permite mortarului de injecţie să elimine tot aerul
conţinut în canal. Presiunea de injecţie a mortarului este de ordinula a 0,6…0,8 MPa la
intrarea în canal.
2.4 Mecanisme de ancorare
După funcţia lor distingem două catgorii de ancoraje :

- ancorajele active (mobile) care permit blocarea cablului la extremitatea de la
care se face întinderea sa. Orice unitate de pretensionare comportă cel puţin un
ancoraj activ ;
- ancorajele fixe, care impiedecă orice mişcare, faţă de beton, a extremităţii
cablului opusă celei de la care se face întinderea. Ancorajele fixe pot fi
exterioare, care rămân accesibile după betonare, sau ancoraje încorporate
betonului structurii ( care funcţionează fie prin presiune, fie prin aderenţă).
Există de asemenea cuple (care permit realizarea continuităţii a două tronsoane de

cable întinse in faze diferite – pentru structurile construite în mai multe etape) şi dispozitive
de înnădire (care asigură racordarea a două tronsoane de armatură întinse simultan de la
una sau/şi cealaltă din extremităţile libere).
Există mai multe societăţi deţinătoare de procedee de pretensionare, care au
dezvoltat propriile lor sisteme. În continuare vor fi prezentate doar câteva tipuri
reprezentative de ancoraje.
2.4.1 Ancoraje active
Sârmele şi toroanele pot fi blocate prin împănare (figurile 2.7 şi 2.8).

Figura 2.5 prezintă ancorajul inel-con (INCERC) utilizat pentru fascicule de sârme
paralele : după întindere, sârmele sunt blocate în inel prin introducerea conului.
Figura 2.7 – Ancoraj inel - con INCERC (cf. Tertea, 1981)
Figure 2.8 – Ancoraj cu pene (Freyssinet)
Procedeul Freyssinet utilizează o placă cu una sau mai multe găuri tronconice.
După întindere, toroanele sunt blocate cu două sau trei pene metalice (figura 2.8).
Un alt procedeu este sistemul BBRV (figura 2.9) : ancorajele sunt prefabricate,
fixate la extremitatea cablului înainte de întinderea sa. După întindere, ancorajul este blocat
pe beton cu cale. Sârmele se sprijină, prin intermediul unor butoni forjaţi la rece, pe capul
metalic al ancorajului, care este găurit. Acest cap de ancoraj este filetat la exterior, ceea ce
permit însurubarea pe el a tijei presei hidraulice. Inconvenientul procedeului este că
măreşte spaţiul necesar cu o lungime egală cu alungirea cablului la pretensionare (circa 7
mm/m). Acest inconvenient este evitat la ancorajul tip L, la care capetele ancorajului sunt
situate într-o trompetă. În acest caz, cablurile sunt mai scurte la început decât elementul
care trebuie precomprimat şi trebuie calculată cu precizie lungimea finală a cablului.
În cazul barelor, se prevede un filetaj la extremitatea barei şi aceasta poate fi

blocată cu ajutorul unei piuliţe (procedeu Dywidag, figura 2.10).
11
Figura 2.9 – Ancoraj BBRV tip L (BBR VT International)
Figura 2.10 – Ancoraj cu piuliţă (cf. Tertea, 1981)
2.4.2 Ancorajele fixe
Dintre ancorajele fixe exterioare, cel mai cunoscut în România este cel cu dorn
(figura 2.11) : armăturile fac o buclă în jurul unui dorn care se sprijină pe o placă metalică
fixată pe beton.
Figura 2.11 – Ancoraj fix cu dorn INCERC (cf. Tertea, 1981)

Un sistem similar, înglobat în beton, este realizat făcând o buclă cu armăturile în

jurul unei plăci curbe în contact direct cu betonul (figura 2.12).
În cazul ancorajelor prin aderenţă, sârmele depăşesc teaca pe o lungime suficentă
pentru a asigura ancorajul prin aderenţă (figura 2.13). Pentru a diminua eforturile în beton,
sârmele sunt desfăcute în evantai. Aderenţa este ameliorată dacă sârmele sunt ondulate sau
curbate pentru a forma ciocuri.
Figura 2.12 – Ancoraj prin presiune înglobat în beton (VSL tip U)
Figura 2.13 – Ancoraj prin aderenţă (Freyssinet)
2.5 Pretensionarea armăturilor
Pretensionarea cablurilor se face cu o presa hidraulică. Presa hidraulică este un

mecanism constituit dintr-un cilindru şi un piston, delimitând o cameră la interior în care se
poate injecta ulei, ceea ce face să se deplaseze cele două piese una faţă de cealaltă.
13
Cilindrul se sprijină pe beton, in timp ce cablul este fixat de piston, a cărui mişcare asigură
tensionarea cablului.
În continuare se exemplifică funcţionarea presei cu orificiu central (Freyssinet):
1. Montarea presei
Ordinea de montare a presei şi

accesoriilor sale :
a) Capul de ancorare cu pene

b) Resoarte
c) Coroana de blocaj
d) Corpul pompei
e) Blocul posterior cu penele
auxiliare.
2. Pregătirea prentru tensionare
Se fixează toroanele pe blocul

posterior cu penele auxiliare
3. Tensionarea toroanelor
Se pune sub presiune camera pre-

sei (f), la presiunea corespunzătoa-
re efortului dorit în cablu. De re-
gulă, punerea sub presiune se face
în trepte, la care se măsoară alun-
girea cablului. Resoartele asigură
un blocaj uniform al penelor şi
limitează pătrunderea lor.
Când alungirea cablului depăşeşte
cursa (g) a presei, trebuie procedat
în mai multe etape. Se procedează
astfel :
- blocaj provizoriu al toroanelor pe
capul de ancoraj (a)
- închiderea presei prin golirea
uleiului din camera principală (f)
- prinderea din nou a toroanelor pe
blocul posterior (e)
- reluarea tensionării.
4. Golirea şi demontarea presei
Se goleşte uleiul din camera presei

şi se demontează accesoriile
Figura 2.14 – Schema pretensionării unui cablu
(Freyssinet)
Comportarea elementelor de beton precomprimat sub încărcări 15
3 Comportarea elementelor de beton precomprimat sub

încărcări
Pentru a simplifica expunerea, efectul pierderilor de tensiune din armătură (vezi

cap. 4) este ignorat în acest capitol. El va fi introdus în capitolul următor. Prezentarea
comportării elementelor de beton precomprimat este inspirată de prezentarea facută de
profesorul Dan Constantinescu în cursul său (Constantinescu 1977).
3.1 Evoluţia eforturilor unitare în armătură şi în beton în faza iniţială
Trebuie definite mai întâi noţiunile de fază iniţială şi fază finală :

- prin fază iniţială se înţelege intervalul de timp care începe odată cu fabricarea
elementului şi se termină cu transferul eforturilor de la armătura pretensionată
la beton;
- prin fază finală se înţelege intervalul care începe la sfârşitul fazei iniţiale şi
durează până se dezvoltă fenomenele reologice (curgerea lentă şi contracţia
betonului şi relaxarea armăturii).
3.1.1 Armături preîntinse
Armăturile sunt întinse şi fixate de culei (vezi şi cap. 1). Deformaţia (alungirea)
cablului este εp0. În momentul transferului, are loc o scurtare a betonului şi, în acelaşi timp,
o scurtare a armăturii, cu ∆lb, rezultând o scurtare specifică εcp. În consecinţă deformaţia
armăturii scade la valoarea εpi = εp0 - εcp.
∆l0/2 l0 ∆l0/2
∆lb/2 ∆lb/2
σcp
Tp Tp
Tp Tp = Apσp
∆lb/2 ∆lb/2
σ tracţiune alungire
TRANSFER ε
TRANSFER
σp0 εp0
εcpEp = npσcp εcp
oţel oţel
εpiEp εpi
εcpEb timp timp

beton beton εcp
compresiune scurtare
Figura 3.1 – Deformaţii şi eforturi unitare într-un element precomprimat prin preîntindere
în faza iniţială
16 Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini
Relaţia între deformaţiile armăturii şi betonului este :
εp0 = εpi + εcp (3.1)
Efortul unitar în armătură înainte de transfer este :
σp0 = εp0Ep (3.2)
Efortul unitar în beton după transfer este :
σcp = εcpEcm(t0) (3.3)
Efortul unitar în armătură după de transfer este :
σpi = εpiEp =(εp0 - εcp)Ep = σp0 - np σcp (3.4)
cu αp = Ep/Ecm(t0)
Echilibrul forţelor interne (compresiunea din beton şi întinderea din armătură) după
transfer se poate scrie :
Acσcp = Apσpi (3.5)
De unde rezultă :
A pσ p 0 P0
Acσcp = Ap(σp0 - αp σcp) ⇒ σ cp = = (3.6)
Ac + α p A p Aci
În care Aci = Ac + αpAp este secţiunea echivalentă omogeneizată de beton (vezi Pascu
2008a). Adică efortul unitar în beton este este dat de forţa de precomprimare P0
considerată ca o forţă exterioară aplicată pe secţiunea echivalentă omogeneizată de beton :
P0
σ cp =
Aci
Deci efortul unitar în beton se poate determina considerând precomprimarea ca o

forţă exterioară.
3.1.2 Armături postîntinse
Cazul armăturilor postîntinse este ilustrat în figura 3.2 (vezi şi cap. 1). Transferul
este simultan cu tensionarea armăturilor şi în fiecare moment forţa de întindere în armătură
este echilibrată de forţa de compresiune în beton:
Acσcp = Apσpi
Cu : σcp = εcpEcm(t0) şi σpi = εpiEp

Se remarcă similaritatea acestor relaţii cu cele obţinute mai înainte în cazul

precomprimării prin preîntendere. Pentru a putea utiliza aceleaşi relaţii, se defineşte o
valoare fictivă a efortului unitar în armătură σp0, care este efortul unitar în armătura
pretensionată care ar corespunde unui efort unitar nul în beton.
∆lp/ l0 ∆lp/
2 2
∆lb/ ∆lb/
σcp
2
Tp Tp
Tp Tp = Apσp
σ ε
TRANSFER întindere
TRANSFER
întindere
oţel oţel
σpi εpi
σcp timp εcp timp

beton beton
compresiune compresiune
Figure 3.2 – Deformaţii şi eforturi unitare într-un element precomprimat prin

postîntindere în faza iniţială
3.1.3 Controlul pretensionării
Controlul pretensionării este realizat fie prin măsurarea presiunii în circuitul

pompei (cu un manometru), fie prin măsurarea alungirii armăturii (cu un extensometru). În
primul caz se obţine forţa din pompa hidraulică, care este egală cu forţa din armătură, iar
efortul unitar din armătură este egal cu această forţă împărţită la secţiunea armăturii; în cel
de-al doilea caz se obţine deformaţia armăturii şi, aplicând legea lui Hooke, efortul unitar.
La procedeul prin preîntindere, valorile măsurate sunt σp0 şi εp0, în timp ce în cazul
postîntinderii sunt σpi şi εpi.
În concluzie, efortul unitar de control σp,max este asociat cu σp0 în cazul preîntinderii
şi respectiv σpi în cazul postîntinderii .
Efortul unitar de control σp,max este limitat la valorile următoare (SR EN 1992-1-1) :
σp,max = min {0,8· fpk ; 0,9· fp0,1k} (3.7)
Este permisă tensionarea mai puternică (până la 0,95· fp0,1k) în cazul în care forţa de
tensionare se poate măsura cu o precizie de ±5% din valoarea finală a forţei de
precomprimare.
3.2 Tiranţi
σcp
0 Pp - Pp
Pp Pp = Apσpi
σc1 < σcp

1 T1 - T 1 < Pp
σp1 > σpi
σc2 = 0
2 T2 T2 = P0 =Apσp0
σp0
fct
3 Tcr + Tcr = P0 + Ap*20 MPa + Acfct
σp0 + 20
MPa σ
4 Tcr + dT Tcr + dT
σp0 + 20 MPa + ∆σp,cr
5 Ts Ts = Apσp
σp
6 TR TR = Apfp
fp
Figura 3.3 – Comportarea unui tirant de beton precomprimat sub încărcări
Situaţia 0 reprezintă momentul de după transfer : încărcarea exterioară este zero,

forţa de întindere Apσpi din armătură şi forţa de compresiune Acσcp în beton sunt în
echilibru.
Dacă se aplică o forţă T1 < Apσpi (situaţia 1), compresiunea în beton scade şi
întinderea din armătură creşte :
P0 − T1 T
σ c1 = = σ cp − 1 (3.9)
Aci Aci
T
σp1 = σpi + α p 1 (3.10)
Aci
Dacă forţa aplicată este egală cu P0, efortul în beton este zero (decompresiune) :
situaţia 2.
Forţa de fisurare este (vezi situaţia 3) :
TcrBP = Ap (σ p 0 + 20MPa) + Ac f ct = P0 + TcrBA (3.11)
În momentul fisurării (situaţia 4), efortul unitar în armătură creşte cu :
f ct
∆σ p ,cr = (3.12)
ρp
Ap
unde ρp =
Ac
În stare fisurată (situaţia 5), efortul unitar în armătură este :
TS TS
σ p2 = (3.13) sau σ p0 + ∆σ p = (3.14)
Ap Ap
TS − P0
De unde: ∆σ p = (3.16)
Ap
La starea ultimă, rezistenţa tirantului este :
TR = Apfp (3.17)
Evoluţia deformaţiilor şi eforturilor unitare în armătură şi beton este prezentată în

figura 3.5.
Relaţia forţă-deformaţie pentru un tirant de beton precomprimat este dată în fig. 3.4.
T
εp
TR
εb
TcrBP
P0 BP atan(EpAp)
BA
TcrBA atan(EcAc + EpAp)
εcp εpi ε
εp0
Figura 3.4 – Relaţia forţă-deformaţie pentru un tirant de beton precomprimat

T
TR
T2
Tcr
Sfârşitul
transferului P0
T1
timp
armătură
∆σp,cr
20 MPa fp
σp2
σp1 σp0
σpi timp
fct
σcp σc1
beton
10-4
εp0
εpi timp
10-4
εcp
Figura 3.5 – Evoluţia eforturilor unitare şi a deformaţiilor într-un tirant de beton

precomprimat
3.3 Grinzi
Diagramele de deformaţii şi de eforturi unitare sunt date în figura 3.6.
Faza 0 : după transfer
P0 P0 z cp − M gp
σ cs = − + (3.17)
Aci Wcis
P P0 z cp − M gp
σ ci = − 0 − (3.18)
Aci Wcii
P P0 z cp − M gp
σ cp = − 0 − z cp (3.19)
Aci I ci
σ pi = σ p 0 − α pσ cp (3.20)
Faza 1 : momentul exterior echilibrează momentul datorat precomprimării
M1 = P0zcp (3.21)
P
σ cs = σ ci = σ cp =− 0 (3.22)
Aci
Faza 2 : efortul unitar în fibra inferioară este nul (decompresie)

Forţa axială este situată în acest caz la extremitatea superioară a sîmburelui central :
M2
= z cp + ρ s (3.23)
P0
Eforturile unitare în beton la fibra superioară, la fibra inferioară şi respectiv la nivelul

armăturilor pretensionate sunt :
P0 P0 z cp − M 2 P Pρ P  ρ 
σ cs = − + =− 0 − 0 s =− 0 1 + s  (3.24)
Aci Wcis Aci Wcis Aci  ρi 
P0 P0 z cp − M 2
σ ci = − − =0 (3.25)
Aci Wcii
P P0 z cp − M 2 P Pρ
σ cp =− 0 − z cp = − 0 + 0 s z cp ≅ 0 (3.26)
Aci I ci Aci I ci
22
0 1 2 3 4 5
P0 P0
Mg ρs M1 P0 Mcr ME Mr
M2
Me/P0 M2/P0 =
P0 ρi zcp zcp + ρs
= zcp zcp + ρs
Mgp/P0
P0 P0 P0 P0 P0 P0
σcs σcs =-P0/Aci σcs =-P0/Aci-P0ρs/Wcis fc
sau
σppA σp1Ap σp0Ap (σp0 +20)Ap (σp +∆σp)Ap f pA p f pA p
σci σci 0 fct
εcu2 εc < εcu2
sau
εbp4
εp0 εp0 εp0 εp0 εp0 εp0
εp0
εcp εpp εc1 < εcp εtu = 10-4 εp < εpu εp = εpu
Stadiul I Stadiul II Stadiul III
Figura 3.6 – Evoluţia eforturilor unitare şi a deformaţiilor într-un element solicitat la încovoiere
Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini
Faza 3 : pragul de fisurare : efortul unitar în fibra de beton cea mai întinsă este fct şi
deformaţia în aceeaşi fibră este εctu = 10-4.
M crBP ≅ P0 ( z cp + ρ s ) + M crBA (3.27)

−4
σ bp ≅ σ p 0 + 10 ⋅ E p = σ p 0 + 20MPa (3.28)
Observaţii :
• Momentul de fisurare al elementului de beton precomprimat este mai mare decât
momentul de fisurare al elementului de beton armat cu valoarea P0(zcp + ρs). Surplusul este
deci proporţional cu :
- Forţa de precomprimare P0
- Excentricitatea lui P0 faţă de extremitatea superioară a sâmburelui central.
• Până aici secţiunea nu era fisurată şi se puteau utiliza relaţiile din Rezistenţa
Materialelor pentru secţiunea echivalentă omogenă.
Faza 4 : beton întins fisurate (stadiul II)
După fisurare se produce o creştere a deformaţiei şi efortului din armătură :
σ p = σ p0 + ∆ε p ⋅ E p = σ p0 + ∆σ p (3.29)
Soluţia problemei (eforturile în beton şi armătură) se obţin ca pentru beton armat în

stadiul II, punând condiţiile de echilibru, de compatibilitate geometrică (ipoteza secţiunilor
plane) şi scriind legile constitutive ale materialelor. Trebuie totuşi subliniate
particularităţile următoare :
- Forţa de precomprimare este considerată ca forţă exterioară
- Coeficientul de echivalenţă trebuie să ţină cont de curegera lentă a betonului
Ep Ep
α pII = = (1 + ϕ (t , t 0 )) .
E c ,eff E cm
Relaţiile de calcul sunt următoarele :
x
∫0
b y σ c dy = A p (∆σ p + σ p 0 ) (3.30)
M E = z ⋅ A p ( ∆σ p + σ p0 ) (3.31)
x
cu : z=
∫ yb σ dy + d − x
0
y c
(3.32)
x
∫ b σ dy
0
y c
şi :
∆σ p d−x
max
= ⋅ α pII (3.33)
σ c x
Faza 5 : Ruperea (stadiul III)
Ruperea este „fragilă” (fără deformaţii plastice importante în armătură). Pot apărea
două situaţii :
- Ruperea prin betonul comprimat (εc, max = εcu2), cu armătura de obicei la
„curgere” σp = fpd ;
- Ruperea prin armătură σp = fpd , fără ca betonul comprimat să atingă deformaţia
ultimă.
Calculul este similar cu cel pentru secţiunea de beton armat, cu particularitatea că

trebuie ţinut cont de deformaţia iniţială datorată pretensionării (εp0).
Se alege de obicei curba elastic-perfect plastică a armăturii, ceea ce nu mai implică
verificarea deformaţiei ultime în armătură, şi ruperea se produce ca în primul caz descris
mai sus.
Concluzie :
Precomprimarea ridică pragul de fisurare cu mărimea P0(zcp + ρs). Aceasta face ca

elementul să lucreze fără fisuri sub încărcările de exploatare.
Momentul capabil rămâne acelaşi ca pentru o secţiune de beton armat similară;
totuşi, datorită folosirii unor armături cu rezistenţe mult mai mari decât la beton armat, se
pot obţine momente capabile mai mari ca la beton armat pentru dimensiuni similare ale
secţiunii de beton.
3.4 Exemplul 1 : Tirant de beton precomprimat
Să se dimensioneze un tirant de beton precomprimat realizat cu toroane T15S, cu

caracteristicile din Tabelul 2.2. Betonul folosit este C40/50. Forţa maximă de intindere la
SLU este de 750 kN. Să se determine forţa la care fisurează tirantul de beton
precomprimat, ştiind că armăturile au fost tensionate la 0,9fp0,1k şi pierderile de tensiune
totale reprezintă 20% din efortul de pretensionare.
Rezistenţa de calcul a armăturii este: fpd = fp0,1k/γS = 1520/1,15 = 1322 MPa

Secţiunea de armătură necesară rezultă din condiţia de rezistenţă la întindere
centrică:
NRd = Apfpd ≥ NEd = 750 kN
sau:
Ap ≥ NEd/fpd = 750/1,322 = 568 mm2
Alegem 4T15S, cu Ap = 4x150 = 600 mm2 şi NRd = 1,322x600 = 793 kN
Secţiunea de beton necesară rezultă din condiţia de rezistenţă pentru betonul

comprimat:
Pmax ≤ Acfcd0
În care fcd0 = 0,6fcd = 0,6x40/1,5 = 16 MPa este rezistenţa betonului în momentul

transferului, estimată la 60% din rezistenţa betonului la 28 de zile şi Pmax est forţa de
precomprimare Pmax = Apσp,max cu :
σp,max = min{0,8fpk; 0,9fp0,1k} = min{0,8x1770;0,9x1520} =

= min{1416; 1368} = 1368 MPa.
Rezultă:
Ac ≥ Pmax/fcd0 = 600x1368/16 = 820000/16= 51300 mm2
Alegem o secţiune pătrată cu latura 250 mm.
Forţa finală de precomprimare (după pierderile de tensiune) este estimată la circa

80% din forţa iniţială, adică P = 0,8x820 = 656 kN.
Rezistenţa la întindere a betonului este: fctd = fctk,0,05/γC = 2,5/1,5 = 1,67 MPa
Forţa de fisurare este (neglijând scăderea secţiunii canalelor pentru armătură):
Nfis = P+Acfctd = 656 + 62500x1,67x10-3 = 656 + 104 = 760 kN
Se observă că forţa de fisurare este doar cu puţin mai mică decât forţa capabilă, deci
tirantul va lucra probabil în exploatare în stadiul I.
Forţa de fisurare pentru un element similar neprecomprimat este de circa 100 kN, de
7 ori mai mică decât pentru elementul precomprimat. Elementul de beton armat va lucra
probabil fisurat sub încărcările de serviciu, în stadiul II.
3.5 Exemplul 2 : Grindă de beton precomprimat
Grinda cu secţiunea din figură, este precomprimată cu armături din oţel de înaltă
rezistenţă. Forţa de precomprimare la tensionare este de 1870 kN. Pierderile de tensiune în
faza iniţială sunt de circa 10% din efortul iniţial, iar pierderile totale, în faza finală, de circa
25% din acesta. Să se determine starea de eforturi pe secţiune după transfer şi în
exploatare, ştiind că momentul dat de greutatea proprie a grinzii este de 290 kNm, iar cel
de exploatare este de 900 kNm. Să se determine şi momentul capabil al secţiunii.
Materiale: beton C 50/60, toroane 13 T13S cu fpk = 1860 MPa şi fp0,1k = 1600 MPa.
500
-7,3 +11,1 -4,6 -0,8
+ -
200
431
+ + =
120
1000
600
- -
415
569
-
200
154
+
300 -7,3 -14,6 +6,1 -15,8
Figura 3.7 – Caracteristici geometrice ale secţiunii grinzii şi tensiuni pe secţiune

după transfer
Caracteristici geometrice ale secţiunii

Se vor calcula caracteristicile geometrice ale secţiunii de beton nefisurate, neglijând

efectul armăturilor, deoarece este acesta mic.
Ac = 500x200 + 200x300 + 600x120 = 232x103 mm2
yc = (10x104x900 + 6x104x400 + 7,2x104x500)/232x103 = 76x103/232 = 569 mm
Ic = (500x4313 – 380x2313 + 300x5693 – 180x3693)/3 = 27,19x109 mm4
Wcs = Ic/ys = 27,19x109/431 = 63,09x106 mm3
Wci = Ic/yi = 27,19x109/569 = 47,79x106 mm3
Eforturi după transfer
Pierderile de tensiune în faza iniţială se evaluează forfetar la 10% din efortul iniţial.
Rezultă că, după transfer, precomprimarea va fi:
Pm,0 = 0,9xPmax = 0,9x1870 = 1685 kN
Efectul precomprimării:
Pm, 0 Pm ,0 z cp 1685 1,685 × 415

σ c,s = − + =− + = -7,3 + 11,1 = + 3,8 MPa
Ac Wcs 232 63,09
Pm ,0 Pm ,0 z cp
1685 1,685 × 415
σ c ,i = − − − =− = -7,3 – 14,6 = -21,9 MPa
Ac Wci 232 47,79
Nota: În calculele de mai sus ar trebui ţinut cont de faptul ca la transfer, datorită
deformaţiei betonului, forţa de precomprimare scade. O relaţie de calcul mai exactă este
dată în capitolul 4, la calculul pierderii de tensiune din deformaţia elastică a betonului.
Efectul greutăţii proprii:
M gp 290
σ g ,s = − =− = -4,6 MPa
Wcs 63,09
M gp 290
σ g ,i = + =− = +6,1 MPa
Wci 47,79
Tensiuni din efectul precomprimării şi al greutăţii proprii:
σ0,s = σp,s + σg,s = +3,8 – 4,6 = -0,8 MPa

σ0,i = σp,i + σg,i = -21,9 + 6,1 = -15,8 MPa
Deci întreaga secţiune este comprimată.

Eforturi în exploatare
Pierderile de tensiune în faza finală se evaluează forfetar la 25% din efortul iniţial. Rezultă
că în exploatare precomprimarea va fi:
Pm,∞ = 0,75xPmax = 0,75x1870 = 1400 kN
Efectul precomprimării:
Pm,∞ Pm ,∞ z cp 1400 1,4 × 415

σ p,s = − + =− + = -6,0 + 9,2 = + 3,2 MPa
Ac Wcs 232 63,09
Pm,∞ Pm,∞ z cp 1400 1,4 × 415
σ p ,i = − − =− − = -6,0 – 12,2 = -18,2 MPa
Ac Wci 232 47,79
Efectul încărcărilor din exploatare:
ME 900
σ E ,s = − =− = -14,3 MPa
Wcs 63,09
M 900
σ E ,i = + E = − = +18,8 MPa
Wci 47,79
Tensiuni din efectul precomprimării şi al greutăţii proprii:
σ∞,s = σp,s + σE,s = +3,2 – 14,3 = -11,1 MPa

σ∞,i = σp,i + σE,i = -18,2 + 18,8 = +0,6 MPa
Deci pe secţiune apar întinderi, dar acestea sunt mai mici decât rezistenţa la întindere a
betonului şi secţiunea rămâne nefisurată.
500
-7,3 +11,1 -4,6 -0,8
+ -
200
431
+ + =
120
1000
600
- -
415
569
-
200
154
+
300 -7,3 -14,6 +6,1 -15,8
Figura 3.8 – Tensiuni pe secţiune în exploatare
Momentul capabil
Aria de armătură:
Ap = 13x100 = 1300 mm2
Valoarea de calcul a rezistenţei armăturii:
fpd = fp0,1k/γs = 1600/1,15 = 1391 MPa
Forţa de întindere în armătură la SLU:
Td = As x fpd = 1300 x 1391 = 1808 kN
Înălţimea zonei comprimate (se presupune ca este mai mică decât grosimea tăplii
comprimate:
x = Td/(0,8⋅fcd⋅b) = 1808x103/(0,8x(50/1,5)x500) = 136 mm
Braţul de pârghie al eforturilor interne este:
z = d - 0,4x = 846 – 0,4⋅136 = 792 mm
Momentul capabil:
MRd = Td⋅z = 1808⋅0,792 = 1432 kNm

Pierderi de tensiune 29
4 Calcul forţei de precomprimare
4.1 Forţa maximă de precomprimare
Forţa aplicată la pretensionare Pmax nu trebuie să depăşească valoarea :
Pmax = Ap ⋅ σp,max (4.1)
în care:
Ap este aria secţiunii armăturilor pretensionate
σp,max este efortul maxim aplicat armăturii
= min {0,8·fpk ; 0,9·fp0,1k}
Este permisă tensionarea mai puternică (până la 0,95·fp0,1k) în cazul în care forţa de
tensionare se poate măsura cu o precizie de ±5% din valoarea finală a forţei de
precomprimare.
4.2 Forţa de precomprimare iniţială şi forţa de precomprimare la timpul t
Forţa de precomprimare iniţială la timpul t = t0, aplicată betonului imediat după

pretensionare este:
Pm0(x) = Pmax – ∆Pi(x) = Ap ⋅ σpm0(x) (4.2)
În care ∆Pi(x) sunt pierderile de tensiune în faza iniţială (vezi §4.5.2 şi 4.5.3).
Tensiunea în armătură trebuie să fie cel mult:
σpm0(x) ≤ min { 0,75· fpk ; 0,85· fp0,1k } (4.3)
Forţa de precomprimare medie la la un moment t > t0 este:
Pm,t(x) = Pm0(x) - ∆Pc+s+r(x) (4.4)
În care ∆Pc+s+r(x) sunt pierderile de tensiune dependente de timp (datorate relaxării

armăturilor, contracţiei şi curgerii lente a betonului – vezi §4.5.4).
4.3 Efectul precomprimării la SLU
Valoarea de calcul a forţei de precomprimare este:
Pd,t(x) = γP· Pm,t(x) (4.5)
în care γP,fav pentru situaţiile persistente şi tranzitorii de proiectare se consideră γP,fav = 1,

iar γP,unfav pentru verificări locale se consideră γP,unfav = 1,2.
30 Calculul forţei de precomprimare
Cazul armăturilor de precomprimare fără aderenţă şi cel al armăturilor exterioare

nu este tratat aici.
4.4 Efectul precomprimării la SLS
Pentru verificările la SLS trebuie luată în considerare posibila variaţie a eforturilor în

armătură. În calcul se foloseşte cea mai defavorabilă din valorile caracteristice de mai jos:
Pk,sup = rsup Pm,t(x) (4.6)

Pk,inf = rinf Pm,t(x) (4.7)
Pentru coeficienţii rsup şi rinf , SR EN 1992-1-1 recomandă valorile următoare:
- pentru armături preîntinse şi armături neaderente: rsup = 1,05 şi rinf = 0,95

- pentru armături post-întinse cu armături aderente: rsup = 1,10 şi rinf = 0,90
- când se iau măsuri corespunzătoare (de exemplu măsurarea directă a forţei de
pretensionare): rsup = rinf = 1,0.
4.5 Pierderi de tensiune
4.5.1 Introducere
Pentru a determina efortul în armăturile pretensionate trebuie ţinut seama de anumite

fenomene, cum ar fi frecarea la întinderea armăturilor, lunecarea în ancoraj la blocare,
nesimultaneitatea tensionării diferitelor armături, deformaţiile datorate tratamentului
termic, relaxarea eforturilor în armătură, curgerea lentă a betonului. Toate aceste fenomene
produc pierderi de efort (tensiune) în armăturile pretensionate.
Primele patru fenomene enumerate mai sus sunt instantanee (şi au cauze legate de
tehnologia de execuţie). Ultimele două sunt fenomene care se desfăşoară pe o perioadă
lungă de timp, durând mai mulţi ani (fenomene reologice).
Pierderile de tensiune se calculează diferit pentru procedeul cu armături preîntinse
faţă de procedeul cu armături postîntinse.
În SR EN 1992-1-1 sunt considerate următoare pierderi de tensiune :
a) Armături preîntinse
- Faza iniţială :
∆σsl = pierdere datorită lunecării (reculului) în ancoraj la blocare ;

∆σµ = pierdere datorită frecării pe traseu a armăturilor ;
∆σel = pierdere datorită scurtării elastice a betonului ;
∆σθ = pierdere datorită tratementului termic ;
∆σri = pierdere datorită relaxării armăturilor înainte de transfer.
- Faza finală :
∆σc+s+r = pierdere datorită relaxării armăturilor după transfer, contracţiei şi

curgerii lente a betonului.
b) Armături postîntinse
- Faza iniţială :
∆σ sl = pierdere datorită lunecării (reculului) în ancoraj la blocare ;

∆σ µ = pierdere datorită frecării pe traseu a armăturilor ;
∆σel = pierdere datorită scurtării elastice a betonului ;
- Faza finală :
∆σc+s+r = pierdere datorită relaxării armăturilor, contracţiei şi

curgerii lente a betonului.
4.5.2 Armături preîntinse în faza iniţială
4.5.2.1 Pierderi de tensiune la ancoraj (∆σ

∆σsl)
Aceste pierderi corespund lunecării toroanelor sau sârmelor în pene şi a penelor în

plăcile de ancoraj la detensionarea presei şi blocarea penelor. Tendinţa de recul a armăturii
blochează prin efect de pană penele în ancoraj. Această lunecare are valori de la 1 la 12
mm în funcţie de tipul de ancoraj şi procedeul de pretensionare folosit. Valoarea lunecării
figurează în fişa de agrement tehnic a procedeului. Pentru ancorajele cu pene folosite la
toroane, lunecarea este de 4-5 mm.
Scurtarea armăturii este :
λ
∆ε = (4.8)
Lp
unde : λ = lunecarea în ancoraj ;
Lp = lungimea cablului între ancoraje.
Această scurtare produce o pierdere de tensiune în armătură :
λE p
∆σsl = ∆ εE p = (4.9)
Lp
Dacă întinderea se face de la amblele capete, pierderea de tensiune este :
( λ 1 + λ 2 )E p
∆σsl = (4.10)
Lp
Conform standardului STAS 10107/0-90, anexa H, tabelul 44, lunecările în

ancorajele cele mai utilizate în România sunt :
Tabelul 4.1 – Valori ale lunecărilor în ancoraj după STAS 10107/0-90

Tip de ancoraj λ (mm)
Ancoraj cu piuliţă pentru bare 1
Ancoraj cu pene pentru SBP A I sau TBP 4
Ancoraj cu pene pentru bare 4
Ancoraj inel-con simplu pentru fascicule 12Φ5 mm 4
cu sârme paralele 12Φ7 mm, 24Φ7 mm 5
Ancoraj inel-con dublu pentru fascicule 48Φ7 mm 7
Exemplu:
Să se calculeze pierderea de tensiune rezultată în urma blocării unei armături

pretensionate la un efort unitar σp,max= 1500 MPa într-un ancoraj care are o lunecare de
5mm. Lungimea standului pe care se face întinderea armăturilor este de (i) 20m sau (ii)
100m. Se cunoaşte modulul de elasticitate al armăturilor Ep = 190 Gpa.
(i) Pentru standul de lungime 20 m:
λ 5
∆σ sl = ⋅ Ep = ⋅ 190000 = 47.5Mpa
Lp 20 ⋅ 10 3
pierderea reprezintă 3.2% din efortul de pretensionare.
(ii) Pentru standul de lungime 100 m:
λ 5
∆σ sl = ⋅ Ep = ⋅ 190000 = 9.5Mpa
Lp 100 ⋅ 10 3
pierderea reprezintă 0.6% din efortul de pretensionare.
Se observă că valoarea pierderii de tensiune depinde de lungimea standului pe

care este întinsă armătura, pierderea fiind cu atât mai mică cu cât lungimea standului este
mai mare.
4.5.2.2 Pierderi de tensiune din frecare pe traseu (∆σµ)
La armăturile preîntinse, pierderile din frecare pe traseu apar numai în cazul

armăturilor deflectate (ceea ce este destul de rar în cazul precomprimării cu armături
preîntinse). Aceste pierderi trebuie determinate experimental.
4.5.2.3 Pierderi de tensiune datorită scurtării elastice a betonului (∆σ

∆σel)
La transferul precomprimării la beton, ca rezultat al acţiunii armăturilor

pretensionate, are loc o deformare a elementului de beton. Solicitarea este de compresiune
excentrică şi cum de obicei elementul este proiectat astfel încât să rămână în stadiul I, se
poate determina efortul unitar în beton în dreptul armăturii cu formulele din Rezistenţa
Materialelor:
Într-o primă aproximaţie, efortul unitar în beton în dreptul armăturii este:
Pi Pi z cp
σ cp = − − z cp (4.11)
Aci I ci
în care :
Pi este forţa de precomprimare în momentul transferului (Pmax minus pierderile

de tensiune la blocare în ancoraj, din tratament termic şi relaxare iniţială) ;
Mgp este momentul dat de greutatea proprie a elementului de beton ;
zcp este distanţa de la centrul de greutate al armăturilor la axa neutră ;
Aci şi Ici aria şi respectiv momentul de inerţie al secţiunii omogene echivalente.
Rezultă :
∆σel = αp⋅σcp (4.12)
Relaţiile (4.11) şi 4.12) supraestimează pierderea de tensiune din scurtarea elastică

a betonului. Datorită scurtării elastice, efortul în armătură scade şi (4.11) se modifică:
Pi − Ap ∆σ el ( Pi − Ap ∆σ el ) z cp
σ cp = − − z cp = ∆σ el / α p (4.13)
Aci I ci
Rezolvând (4.13) în raport cu ∆σel rezultă
α pσ pi
∆σ el = (4.14)
 
 
 Ac 
α p + 2 
  z cp  

Ap 1 + 2 
  r  
 
în care σpi = Pi/Ap
De obicei transferul produce ridicarea grinzii din cofraj şi mobilizarea greutăţii
proprii a acesteia, aşa încât în această fază se ia în calcul şi efectul momentului dat de
greutatea proprie Mgp.
Exemplu:
Pentru grinda din figură să se calculeze pierderea de tensiune din scurtarea

elastică ştiindu-se efortul în armătura înainte de transfer σ ci = 1070MPa şi coeficientul
de echivalenţă αp = 5,7.
500
e=100mm
250
10 m
Se calculează:
Ac = 125000mm2
Ic = 2604166667mm4
r2 = 20833.3mm2
αp=5.7
Încărcarea din greutate proprie:
g=0.5·0.25·25=3.125kN/ml
Momentul încovoietor din greutate proprie:
g ⋅ l 2 3.125 ⋅10 2
Mg = = = 39.06kNm
8 8
Efortul în beton în dreptul armăturii de precomprimare (inclusiv efectul greutăţii

proprii a grinzii):
σ pi Mg 1070 39.06 ⋅ 10 6
σ cp = − = − = 9.61MPa
  Ic   2604166667
  z   100
 Ac  cp
5.7 + 125000 
α p + 2    100 2  
 z  
 A p 1 + 2  
cp  800 20833.3 2  
1 +
  r    
   
 
Pierderea de tensiune în armătură:
∆σel = np⋅σcp=5.7⋅9.61=54. 8 MPa
4.5.2.4 Pierderi datorită tratamentului termic (∆σθ)
Tratamentul termic la care sunt supuse elementele de beton precomprimat pentru a

accelera întărirea betonului este la originea unor pierderi de tensiune legate de dilatarea
termică şi apoi contracţia la răcire a betonului şi a armăturii. După standardul SR EN 1992-
1-1, aceste pierderi pot fi evaluate în felul următor :
∆σθ = 0,5 Ep αc (Tmax −T o) (4.15)
în care:
Ap este aria secţiunii armăturii pretensionate ;
Ep este modulul de elasticitate al armăturilor pretensionate;
αc este coeficientul liniar de dilatare termică al betonului ;
Tmax −T0 este diferenţa între temperatura maximă şi temperatura iniţială a
betonului în apropierea armăturilor pretensionate, în °C.
Exemplu:
Să se calculeze pierderea de tensiune datorată tratamentului termic reprezentat în

următoarea figură:
Temp(°C)
70°C
20°C
0 3 13 16 Timp(h)
∆σθ=0,5 Ep αc (Tmax-To)=0.5⋅200000⋅10-5⋅(70-20)=50 MPa
4.5.2.5 Pierderea de tensiune datorită relaxării armăturilor în faza iniţială (∆σ

∆σri)
Relaxarea de oţelului este o scădere a efortului unitar sub deformaţie constantă. Ea

apare la oţelurile cu limită de elasticitate ridicată utilizate la beton precomprimat numai
pentru eforturi unitare mai mari decât 30...40% din efortul unitar de rupere. Mărimea
relaxării depinde de natura oţelului, de tratamentele la care este supus în procesul de
fabricare şi de nivelul efortului unitar aplicat.
σ
σpi
∆σrt ∆σr∞
t timp
Figura 4.1 – Relaxarea armăturii în timp
SR EN 1992-1-1 defineşte trei clase de armături în funcţie de relaxare:
- Clasa 1 : sârmă sau toron – relaxare normală

- Clasa 2 : sârmă sau toron – relaxare scăzută
- Clasa 3 : bare laminate la cald care au fost supuse la un tratament complementar.
Calculul pierderilor de tensiune datorită relaxării se efectuează pe baza valorii ρ1000,

care este pierderea prin relaxare (în %) la 1000 de ore după tensionare, la o temperatură
medie de 20 °C.
Valoarea ρ1000 este exprimată sub forma unui procent din tensiunea iniţială; ea este
obţinută pentru un efort iniţial de 0,7fp, unde fp este rezistenţa efectivă la întindere a
armăturii pretensionate, măsurată pe epruvete. Pentru calculele de dimensionare, se
utilizează rezistenţa caracteristică la întindere (fpk). ρ1000 poate fi luat egal cu 8% pentru
clasa 1, cu 2,5% pentru clasa 2 şi 4% pentru clasa 3, sau se ia din certificatul de încercări
ale fabricantului.
Pierderea prin relaxare poate fi obţinută plecând de la certificatele de încercări ale
fabricantului, sau poate fi calculată ca raport în procente din variaţia tensiunii împărţită la
tensiunea iniţială, aplicând una din expresiile de mai jos. Expresiile (4.16) şi (4.17) se
aplică la sârme şi la toroane cu relaxare normală respectiv cu relaxare scăzută, în timp ce
expresia (4.18) se aplică barelor laminate la cald supuse la un tratament termic
complementar.
0 , 75 (1− µ )
∆σ pr  t 
Clasa 1 = 5,39 ρ1000e6,7 µ   10 − 5 (4.16)
σ pi  1000 
0 , 75 (1− µ )
∆σ pr 9 ,1µ  t 
Clasa 2 = 0,66ρ1000e   10 − 5 (4.17)
σ pi  1000 
0 , 75 1− µ ( )
∆σ pr 8, 0µ  t 
Clasa 3 = 1,98ρ1000e   10 − 5 (4.18)
σ pi  1000 
în care:
∆σpr este valoarea absolută a pierderilor prin relaxare;
σpi în cazul precomprimării prin postîntindere, σpi este valoarea absolută a
efortului iniţial σpi = σpm0;
în cazul precomprimării prin preîntindere, σpi este efortul de control mai
puţin pierderile instantanee care se produc în cursul procesului de întindere;
t este timpul după întindere (în ore);
µ = σpi/fpk, cu fpk valoarea caracteristică a rezistenţei la întindere a oţelului.
Ţinând cont de diferenţa mică de preţ între cele două două tipuri de armături,
economia realizată datorită folosirii armăturilor cu relaxare scăzută face preferabilă
folosirea acestora.
Exemplu:
Să se calculeze pierderea de tensiune datorată relaxarii oţelului pentru un interval

de timp de 50 de ore. Oţelul are clasa de relaxare 2 şi este întins până la un efort unitar de
0.8fpk. Rezistenţa caracteristică a oţelului este fpk=1500 MPa şi pierderea de tensiune din
lunecarea în ancoraje este ∆σsl =50 MPa.
σ pi = σ p 0 − ∆σ sl = 0.8 ⋅1500 − 50 = 1150MPa
σ pi 1150
µ= = = 0.77
f pk 1500
0,75(1− µ ) 0.75(1−0.77)
9,1µ  t  −5 9.1⋅0.77  50 
∆σ pr = σ pi 0,66ρ1000e   10 = 1150⋅ 0.66⋅ 2.5 ⋅ e   ⋅10−5 = 12.49MPa
 1000  1000
Dacă elementul este supus unui tratament termic pentru accelerarea întăririi,
relaxarea armăturilor va fi mai mare, pentru acelaşi interval de timp. Calculul relaxării se
va face folosind în locul timpului real un timp echivalent, care se adaugă la timpul real t
după tensionare:
1,14(Tmax − 20) n
teq =
Tmax − 20 i =1
∑ T(∆ti ) − 20 ∆ti ( ) (4.19)
în care:
teq este timpul echivalent (în ore)
T(∆ti) este temperatura (în °C) pe durata intervalului de timp ∆ti
Tmax este temperatura maximă (în °C) pe durata tratamentului termic
Exemplu:
Pentru exemplul anterior să se calculele pierderea de tensiune din relaxare dacă se

consideră un tratament termic conform diagramei:
Temp(°C)
70°C
20°C
0 3 13 16 Timp(h)
1,14 (Tmax −20 ) n

1,14 ( 70−20)
t eq =
Tmax − 20
∑ (T
i =1
( ∆ti ) )
− 20 ∆t i =
70 − 20
[(45 − 20) ⋅ 3 + (70 − 20) ⋅10 + (45 − 20) ⋅ 3] = 9100h
Obs: pentru intervalele cu temperatură variabilă s-a considerat valoarea medie a

temperaturii.
0, 75(1− µ ) 0.75(1−0.77)
9,1µ  t + teq  −5 9.1⋅0.77  50 + 9100
∆σ pr = σ pi 0,66ρ1000e   10 = 1150⋅ 0.66 ⋅ e   ⋅10−5 = 30.7MPa
 1000   1000 
4.5.3 Armături postîntinse în faza iniţială
4.5.3.1 Pierderi de tensiune datorită frecării pe traseu (∆σ

∆σµ)
Se admit următoarele ipoteze :

− coeficientul de frecare µ este considerat constant pe toată lungimea cablului ;
− valoarea coeficientului de frecare µ este independentă de valoarea presiunii u ;
− frecarea parazită pe zonele drepte este modelată printr-o deviaţie cu unghi
constant pe unitatea de lungime k (°/m).
dθ
dθ
r r r r
u P P - dP
P - dP
P f dθ
dθ
udx = Pdθ
ds = rdθ
Figura 4.2 – Forţe care acţionează pe un element de cablu curb (Tertea, 1981)
Considerăm un element de cablu, de lungime ds şi rază de curbură r, supus la un

efort de întindere P (figura 4.2). Variaţia unghiului între extremităţile acestui element de
cablu este dθ. Rezultă :
ds = rdθ.
Echilibrul forţelor dă :
− după direcţia tangentă la cablu
dP +fds = 0 (4.20)
− după direcţia normală la cablu
uds = P sin(dθ/2) + (P-dP) sin(dθ/2)
sau
uds = Pdθ (4.21)
dacă considerăm sin(dθ/2) ≅ dθ/2 şi neglijăm produs cantităţilor foarte mici

dPsin(dθ/2).
Pe de altă parte, legea frecării este :
f = µu (4.22)
de unde :
fds = µuds = µPdθ
şi apoi :
dP + µPdθ = 0 (4.23)
Integrând această ecuaţie diferenţială se obţine :
P(θ) = Ce-µθ (4.24)
Şi punând condiţiile la limită, adică :
θ = 0, P(0) = Pmax (4.25)
rezultă constanta de integrare C = Pmax şi, în consecinţă :
P(θ) = Pmax e-µθ (4.26)
Frecarea parazită pe liniile drepte dă, pe o lungime x un unghi echivalent kx, şi formula
precedentă devine :
P(θ) = Pmax e-µθ + µkx (4.27)
Li
Notând θi = pentru arcul Li, se scrie relaţia generală pentru o secţiune
ri
situată la distanţă x de origine :
L
−µ ( ∑ rii + kx )
Ps = P max e (4.28)
Si pierderea de tensiune este :

L
−µ ( ∑ rii + kx )
∆Pµ ( x) = P max (1 − e ) (4.29)
sau, exprimat în eforturi unitare (împărţind cu Ap) :
L
−µ ( ∑ rii + kx )
∆σ µ ( x) =σ p , max(1 − e ) (4.30)
Pentru a simplifica calculul, unele norme admit să se dezvolte expresia 1-e-A în

serie şi să se reţină numai primul termen, dacă A este mic, liniarizând expresia (4.30) :
L
−µ ( ∑ rii + ks )
Li
1− e + kx) ≅ µ (∑ (4.31)
ri
Valorile lui µ şi k sunt date în Agrementul Tehnic corespunzător. Valoarea lui µ
depinde de caracteristicile de suprafaţă ale armăturilor şi ale tecii, de prezenţa sau nu a
ruginii, de alungirea armăturii şi de traseul său.
În lipsa datelor din Agrementul Tehnic, se pot folosi coeficienţii µ şi k daţi în STAS
10107/0-90 (Tabelul 4.2) sau SR EN 1992-1-1 (Tabelul 4.3).
Tabelul 4.2 – Coeficienţi µ şi k pentru cabluri formate cu sârme sau toroane paralele
(STAS 10107/0-90)
Pmax (kN)
Modul de realizare al canalului µ < 650 650÷
÷1300 > 1300
k/metru
Teacă din tablă 0,35 0,006 0,004 0,003
Teacă din PVC 0,30 0,004 0,002 0,0015
Canal de beton (teaca este extrasă înainte de întărirea
0,45 0,004 0,002 0,0015
betonului)
Tabelul 4.3 – Coeficienţi de frecare µ pentru armături postîntinse interioare şi armături

exterioare neaderente (SR EN 1992-1-1)
Armături Armături exterioare (neaderente)
interioare1) Teacă din oţel / Teacă din PEHD / Teacă din oţel / Teacă din PEHD /
neunsă neunsă unsă unsă
Sârmă trefilată la rece 0.17 0.25 0.14 0.18 0.12
Toron 0.19 0.24 0.12 0.16 0.10
Bară nervurată 0.65 - - - -
Bară lisă 0.33 - - - -
1)
în cazul armăturilor care umplu circa jumătate din teacă
Variaţia efortului unitar într-un cablu cu părţi curbe şi drepte este reprezentată în
figura 4.3 :
Apσp,max
k
k
µ, k k µ, k
L1 L2
∆σµ
σp,max
Figura 4.3 - Variaţia efortului unitar în cablu de-a lungul elementului
Exemplu:
Pentru grinda din figura 4.4 să se calculeze forţa din cablul de pretensionare în
fiecare din punctele caracteristice, ţinând cont de efectul frecării. Tensionarea armăturilor
se face la capătul A al grinzii şi forţa maximă de pretensionare este Pmax=800 kN.
Coeficientul de frecare µ=0.2 şi deviaţia unghiulară accidentală este k=0.01.
800kN
26° 30° E
A
F
B
C G D
5m
1m 6m 10 m 7m 0.5 m
Figura 4.4 - Grindă precomprimata cu armatura postintinsă
Unghiurile între extremităţile zonelor curbe exprimate în radiani sunt:
θ1 = 26 0 = 0.45rad
θ 2 = 30 0 = 0.52rad
PA=Pmax=800 kN
PB=PAe- µ kx=800e-0.2⋅0.01⋅1=798.4 kN
PC=PBe- µ (θ1+kx)=798.4e-0.2⋅(0.45+0.01⋅6)=721 kN
PD=PCe- µ kx=721e-0.2⋅0.01⋅10=706.7 kN
PE=PDe- µ (θ2+kx) =706.7e-0.2⋅(0.52+0.01⋅7)=637.7 kN
PF=PEe- µ kx=637.7e-0.2⋅0.01⋅0.5=636.4 kN
PG=PCe- µ kx=721e-0.2⋅0.01⋅5=713.8 kN
Diagrama eforturi in armătura pretensionată este reprezentată in figura următoare:
800kN
30°
26° E
A
F
B
C G D
5m
1m 6m 10 m 7m 0.5 m
800kN
798.4kN
721kN
713.8kN
706.7kN
637.7kN
636.4kN
Figura 4.5 - Variaţia efortului de pretensionare

4.5.3.2 Pierderi de tensiune datorită lunecării in ancoraj (∆σ

∆σsl)
Aceste pierderi corespund lunecării toroanelor sau sârmelor faţă de pene la

detensionarea presei şi blocarea penelor (vezi § 4.6.1).
Această mişcare, care are loc în sens invers celui dat de punerea în tensiune,
provoacă o frecare de sens opus celei precedente. În diagrama tensiune-distanţă faţă de
secţiunea de tensionare (figura 4.4), curba care reprezintă efortul are pantă opusă celei care
reprezintă frecarea. Panta acestei curbe, în valoare absolută, reprezintă pierderea de
tensiune pe unitatea de lungime.
Frecarea la recul este considerată, după SR EN 1992-1-1, cu aceeaşi coeficienţi de

frecare ca la tragerea (întinderea) armăturii :
µ’ = µ (4.32a)
k’ = k (4.32b)
Lunecarea în ancoraj λ (în metri) se repercutază până la distanţa xC , iar efortul

unitar în acest punct este σp,C. Un element de cablu de lungime dx este supus unei scurtări
datorită lui ∆σλ egală cu dx∆σλ/Ep. Or, lunecarea λ reprezintă integrala acestor scurtări,
adică :
C ∆σ
λ=∫ sl
dx (4.32)
A E
p
C
De unde λE p = ∫ ∆σ sl dx (4.33)
A
Se poate aproxima aria triunghiului curb (nehaşurat pe figură) cu aria unui triunghi
cu laturi drepte având aceeaşi bază şi aceaşi înălţime :
C ∆σ slmax ⋅ xC
∫A ∆σ sl dx ≅ 2 (4.34)
Se obţine o ecuaţie unde singurele necunoscute sunt xC şi ∆σ slmax :
∆σ slmax ⋅ xC
= λE p (4.35)
2
xC
∆σslmax ∆σµ, B
σp,max
A C B
Figure 4.6 – Reprezentarea tensiunii în armătură după pierderile din frecare şi lunecare
Efortul unitar în punctul C, ţinând cont numai de frecarea la punerea în tensiune

este (vezi § 4.7.1) :
L
−( µ ∑ rii + kx )
σ p, C =σ p , maxe (4.36)
Efortul unitar în punctul A’, ţinând cont de frecarea de recul este :

C C C
L L L
−( µ ' ∑ rii + k ' xC ) −[( µ ' + µ ) ∑ rii +( k ' + k ) xC ] − 2( µ ∑ rii + kxC )
σ p, A = σ p, C e A
=σ p , max e A
=σ p , max e A
(4.37)
Pierderea de tensiune în secţiunea A este :
 − 2 ( µ ∑ i + kxC ) 
C
L
∆σ slmax 
= σ p , max 1 − e
r
A i  (4.38)
 
 
Ecuaţia (4.38) este a doua ecuaţie cu necunoscute xC şi ∆σ slmax , ceea ce permite să

se determine distanţa până la care este resimţit efectul reculului şi pierderea de tensiune
datorată lunecării în ancoraj (ecuaţiile 4.35 şi 4.38).
Observaţii privind pierderilor de tensiune din frecare pe traseu şi lunecare în ancoraj
Dacă elementul de beton precomprimat este lung şi întinderea se face la o singură

extremitate, pierderea din frecare este importantă (figurile 4.3 şi 4.4). Pentru a reduce
aceste pierderi, trebuie întins cablul de la ambele extremităţi (figura 4.7).
Figura 4.7 – Reprezentarea eforturilor unitare de-a lungul armăturii dacă întinderea se
face de la ambele extremităţi
Exemplu:
Pentru grinda din exemplul precedent să se reprezinte diagrama eforturilor

în armatură ţinind cont de reculul în ancoraj. Armătura pretensionată este formată din
patru toroane T15S cu aria Ap=4x150mm2=600mm2 şi modul de elasticitate Ep=195GPa.
Lunecarea în ancoraj se consideră 5mm.
Pentru determinarea distanţei la care se anulează efectul reculului datorită

frecării între armătură şi teacă se aproximează aria triunghiului curb cu aria unui
triunghi cu laturi drepte:
∆P0 ⋅ xλ xλ
AP ⋅ λ ⋅ E P =
2
=
2
(
P0 1 − e −2 µ (θ +kxλ ) )
( )
Se face aproximaţia: P0 1 − e −2 µ (θ + kxλ ) = P0 ⋅ 2 µ (θ + kxλ ) şi ecuaţia de mai sus se
scrie:
xλ
AP ⋅ λ ⋅ E P = P0 ⋅ 2 µ (θ + kxλ )
2
Rezultă o ecuaţie de gradul II in xλ
P0 µkxλ2 + P0 µθxλ − Ap λE p = 0
Rezolvând ecuaţia rezultă două soluţii:
xλ1 = 6.24 şi
xλ 2 = −46.24
Deoarece cea de-a doua soluţie este negativă, soluţia convenabilă şi deci distanţa
la care se anulează efectul reculului este 6.24m.
Efortul de precomprimare la distanţa de 6.24 m de la faţa elementului este:
Pλ = PBe- µ (θ1+k(xλ-xAB) = 798.4e-0.2⋅(0.45+0.01⋅5.24)=722.1 kN
Pierderea de tensiune în punctele B şi A se calculează pornind de la punctul de
anulare a efectului reculului:
P'B = Pλe- µ (θ1+k(xλ-xAB) = 722.1e-0.2⋅(0.45+0.01⋅5.24) = 653.1 kN
P'A = P'Be- µkxAB) = 653.1e-0.2⋅0.01⋅1 = 651.7 kN
Diagrama de eforturi în armătura pretensionată este reprezentată în figura
următoare:
800kN
26° 30° E
A
F
B
C G D
5m
1m 6m 10 m 7m 0.5 m
800kN
798.4kN
722.1kN
721kN
X=6.24m
651.7kN 713.8kN
706.7kN
653.1kN
637.7kN
636.4kN
Figura 4.8 - Variaţia efortului de pretensionare cu considerarea reculului in ancoraj

4.5.3.3 Pierderi de tensiune datorită scurtării elastice a betonului (∆σ

∆σel)
Presupunem că un element de beton precomprimat este realizat cu mai multe

cabluri pretensionate. Întinderea cablurilor neputându-se efectua decât cablu cu cablu,
întinderea celui de-al doilea cablu va antrena o scurtare a elementului şi a primului cablu ;
similar, întinderea celui de-al treilea cablu va antrena o scurtare a elementului şi a primelor
două cabluri, şi aşa mai departe.
Deci, dacă sunt n cabluri, întinderea cablului j > i produce o creştere a efortului
unitar ∆σc,ij la nivelul cablului i şi o scurtare a elementului şi a cablului i egală cu ∆εij =
∆σc,ij/Ecm, şi în consecinţă o pierdere de tensiune în cablul i :
∆σel,ij = ∆εijEp = ∆σc,ij(Ep/Ecm) (4.39)
Sub efectul întinderii tuturor cablurilor j, cu i < j ≤ n, pierderea de tensiune în

cablul i este :
∆σel,i = Ep ∑ ∆σ c ,ij / Ecm (4.40)
j >i
SR EN 1992-1-1 admite utilizarea unei valori medii a pierderii de tensiune :
 j ⋅ ∆σ c (t ) 
∆σ el = E p ⋅ ∑   (4.41)
 Ecm (t ) 
în care:
∆σc(t) este variaţia efortului unitar în beton în dreptul armăturilor întinse la
timpul t;
j este un coeficient egal cu:
(n -1)/2n în care n, este numărul de armături identice întinse
succesiv. Se poate aproxima j = ½;
1 pentru variaţii datorate acţiunilor permanente aplicate
după precomprimare.
Observaţii: 1. Notaţia j din expresia (4.41) nu are legătură cu indicele de sumare j din
expresiile (4.39) şi (4.40). În (4.41) j este un coeficient definit de expresia (n -1)/2n când se
evaluează efectul întinderii succesive a armăturilor sau 1 când se evaluează efectul
încărcărilor aplicate după precomprimare.
2. În expresia (4.41) apare timpul t la care se face precomprimarea unei armături
sau aplicarea încărcărilor, pentru a ţine cont în calcul de variaţia în timp a unora din
caracteristicile betonului (de exemplu Ecm).
4.5.4 Pierderi tensiune după transfer (armături pre sau postîntinse)
Pierderile de tensiune care apar după transferul precomprimării sunt pierderi

dependente de timp şi sunt produse de următoarele două cauze :
(a) reducerea alungirii armăturilor cauzată de scurtarea betonului din curgere lentă şi
contracţie, sub încărcări permanente;
(b) reducerea efortului în armătură datorită relaxării.
Relaxarea oţelului a fost definită (şi măsurată) sub deformaţie constantă. În

elementul de beton precomprimat, betonul se deformează în timp din cauza contracţiei şi
curgerii lente, şi în consecinţă armătura nu se menţine la lungime constantă. De asemenea,
deformaţia de curgere lentă a betonului a fost definită sub efort constant, ori în elementul
de beton precomprimat efortul scade pentru că relaxarea armăturii reduce precomprimarea.
Această interacţiune poate fi luată în calcul de manieră generală şi aproximativă prin
intermediul unui coeficient de reducere de 0,8 aplicat pierderii din relaxarea armăturii.
În SR EN 1992-1-1, calcul pierderii de tensiune din fenomene dependente de timp se

poate face, în mod simplificat, cu expresia de mai jos:
Ep
ε cs E p + 0.8∆σ pr + ⋅ ϕ (t , t 0 ) ⋅ σ c ,QP
Ecm
∆σ p ,c + s + r = (4.42)
Ep Ap  A 
1+ ⋅ 1 + c ⋅ z cp2  ⋅ [1 + 0,8ϕ (t , t 0 )]
Ecm Ac  Ic 
în care:
∆σp,c+s+r este valoarea absolută a pierderii de tensiune în armături la abscisa x,
la momentul t, din fluaj, contracţie şi relaxare;
εcs este valoarea estimată a contracţiei, în valoare absolută (vezi
§3.1.4(6) din SR EN 1992-1-1);
Ep este modulul de elasticitate al oţelului de precomprimare;
Ecm este modulul de elasticitate al betonului;
∆σpr este valoarea absolută a pierderii de tensiune în armături la abscisa x
şi timpul t, din relaxare. Se determină pentru un efort unitar în
armătură σp = σp(G+Pm0+ ψ2Q) în care σp = σp(G+Pm0+ ψ2Q)
este efortul iniţial în armături datorită forţei de precomprimare
iniţiale şi încărcărilor cvasipermanente;
φ(t,t0 ) este coeficientul de fluaj/curgere lentă la timpul t, pentru o încărcare
aplicată la timpul t0;
σc,QP este efortul unitar în beton în vecinătatea armăturilor, sub acţiunea
greutăţii proprii şi a forţei de precomprimare iniţiale ca şi a altor
încărcări cvasipermanente, după caz. Valoarea lui σc,QP poate rezulta
pe de-o parte din greutatea proprie şi din forţa de pretensionare
iniţială sau din combinaţia cvasipermanentă de încărcări considerată
în totalitatea ei, (σc(G+Pm0+ψ2Q)), în funcţie de faza de construcţie
considerată.
Ap este aria secţiunii tuturor armăturilor pretensionate la abscisa x;
Ac este aria secţiunii beton;
Ic este momentul de inerţie ale secţiunii de beton;
zcp este distanţa dintre centrul de greutate al secţiunii de beton şi
armăturile de precomprimare
Eforturile de compresiune şi deformaţiile relative corespunzătoare au în expresia

(4.42) semn pozitiv.
Notă: Expresia (4.42) se poate deduce aşa cum se arată în continuare.

Pentru o grindă cu aria secţiunii Ac, momentul de inerţie Ic, cu armătură de
pretensionare Ap situată la distanţa zcp de axa neutră a secţiunii, o modificare a
tensiunii în armătură ∆σp conduce la o modificare a efortului unitar în beton în

dreptul armăturii ∆σc astfel:
∆σ p Ap ∆σ p Ap 
∆σ p Ap zcp Ac zcp2 
∆σ c = + ⋅ zcp =  1+  (4.1N)
Ac Ic Ac  I c 
Pierderea din contracţie: Contracţia liberă este εcs. Dar, în timp ce betonul se
contractă, armătura se scurtează cu aceeaşi cantitate, ceea ce produce o pierdere de
tensiune în armătura ∆σp,s şi o modificare a efortului unitar în beton ∆σc.
Deformaţia netă a betonului va fi εcs - ∆σc/Ece. Rezultă, din egalitatea deformaţiilor:
εcs - ∆σc/Ec,eff = ∆σp,s/Ep (4.2N)
Înlocuind ∆σc din (4.1N) în (4.2N) rezultă:
ε cs E p
∆σ p , s = (4.3N)
Ep A  A 
1+ ⋅ p 1 + c ⋅ zcp2 
Ec ,eff Ac  Ic 
În expresiile de mai sus Ec,eff este modulul efectiv al betonului (vezi SR EN 1992-1-
1 § 7.4.3(5)).
Pierderea din curgere lentă: Curgerea lentă liberă este σcϕ(t,t0)/Ec, unde σc este
efortul unitar în beton în dreptul armăturii, iar Ec este modulul tangent al betonului
(vezi SR EN 1992-1-1 § 3.1.4(2)). Datorită deformaţiei de curgere lentă însă,
tensiunea în armătură scade, deci scade şi efortul unitar în beton. Egalitatea
variaţiilor deformaţiilor din beton şi armătură conduce la ecuaţia următoare:
σcϕ(t,t0)/Ec – ∆σc/Ec,eff = ∆σp,c/Ep (4.4N)
Ep
ϕ (t , t0 )σ c
Ec
∆σ p , c = (4.5N)
E A  A 
1 + p ⋅ p 1 + c ⋅ zcp2 
Ec , eff Ac  Ic 
Pierderea din relaxarea armăturii: Relaxarea pură sub deformaţie constantă dă o

scădere a tensiunii în armătură ∆σpr. Cum însă scăderea de tensiune în armătură
produce o variaţie ∆σc a efortului unitar în beton, deci o scurtare a betonului şi o
scurtare a armăturii, cu o variaţie a tensiunii în aceasta. Egalitatea variaţiilor
deformaţiilor din beton şi armătură conduce la ecuaţia următoare:
(∆σpr– ∆σp,r)/Ep = ∆σ c/Ec,eff (4.6N)

∆σ pr
∆σ p , r = (4.7N)
Ep A  A 
1+ ⋅ p 1 + c ⋅ zcp2 
Ec , eff Ac  Ic 
Însumând pierderile de tensiune date de expresiile (4.3N), (4.5N) şi (4.7N), cu

termenul care dă efectul relaxării multiplicat cu 0,8 şi considerând modulul tangent
Ec aproximat cu Ecm, iar cel efectiv Ec,eff = Ecm/(1+0,8 ϕ(t,t0)), se obţine pentru
pierderea de tensiune din contracţie, curgere lentă şi relaxare formula de la (4.42).
Exemplu:
Pentru grinda precomprimată din figură să se calculeze pierderile de tensiune de

lunga durată. Se consideră umiditatea mediului RH% =60% şi σc,QP = 6,8 N/mm2.
500
Beton: C35/45
fck=35 N/mm2 110
Ecm= 34000 N/mm2
Oţel pretensionat St1549/1700

clasa care indică comportarea la relaxare 2
fpk=1549 N/mm2
Ep=195000 N/mm2 1550
Caracteristici geometrice: Ap
Ac=227848 mm2
Ic=55006881525 mm4 120
Ap = 796.5 mm2
zcp=566.2 mm
a. Efectul contracţiei betonului
Contracţia totală este:
εcs = εcd + εca=0.0004+0.000063=0.000463
εcd este deformaţia datorită contracţiei la uscare şi se determină cu relaţia:
εcd(t) = βds(t, ts)⋅ kh⋅ εcd,0 = 1⋅0.983⋅0.00041 = 0.00040
în care:
εcd,0 = 0.041% prin interpolare în tabelul 3.2 din SR EN 1992-1-1,
considerând RH% = 60%
kh = 0.983 prin interpolare în tabelul 3.3 din SR EN 1992-1-1 cu:
h0 = 2Ac/u = 2⋅227848/4100 = 111 mm
unde u = 4100 mm este perimetrul secţiunii supus la uscare.

(t − t s ) (20805 − 2)
β ds (t , t s ) = = = 0.998 ≅ 1.00
3
(t − t s ) + 0,04 h
0 (20805 − 2) + 0,04 111.14 3
unde:
t = 365x57=20805 zile - este vârsta betonului la momentul

considerat;
ts = 2 zile - este vârsta betonului (zile) la începutul contracţiei
de uscare (sau umflare). În mod normal, aceasta
corespunde sfârşitului tratamentului;
εca este deformaţia datorată contracţiei endogene şi se determină cu relaţia:
εca (t) = βas(t) εca(∞) = 0.00075
εca(∞) = 2,5 (fck – 10) 10-6 =2,5 (35 – 10) 10-6= 0.000063
βas(t) =1 – exp (– 0,2⋅208050,5) ≅ 1
b. Efectul relaxării armăturii
Pentru calculul ∆σpr se consideră că efortul unitar în armatură datorită forţei

de precomprimare iniţiale şi încărcărilor cvasipermanente este 1160MPa. Valoarea
variaţiei efortului în armatura datorită relaxării sub forţa de precomprimare se calculează
în funcţie de clasa de relaxare a otelului şi intervalul de timp standard (57 ani) la care se
adaugă efectul tratamentului termic (vezi paragraful 4.5.2.5). Calculul nu va fi detaliat
aici.
∆σpr = 54 MPa
c. Efectul curgerii lente
Determinarea coeficientul de fluaj/curgere lentă la timpul t, pentru o încărcare

aplicată la timpul t0, φ(t,t0 ), se face conform anexei B din SR EN 1992-1-1:
ϕ (t,t0) = ϕ 0 · βc(t,t0) = 3.755⋅0.98 = 3.680
ϕ0 = ϕRH · β(fcm) · β(t0) = 1.832⋅2.562⋅0.80 = 3.755
1 − RH / 100 1 − 0 .6
ϕ RH = 1 + = 1+
= 1.832
0.1 ⋅ 3 h0 0.1 ⋅ 3 111
RH=60% - umiditatea relativă a mediului
16.8 16.8
β ( f cm ) = = =2.562
f cm 35 + 8
1 1
β (t 0 ) = = =0.80
(0,1 + t 0 ) (0,1 + 2 0, 20 )
0 , 20
0, 3 0,3
 (t − t 0 )   (20805 − 2) 
β c (t , t 0 ) =   =  =0.98
 (β H + t − t 0 )   (416.95 + 20805 − 2) 
unde
t = 20805 zile este vârsta betonului la momentul considerat, în zile
t0 =2 zile este vârsta betonului la momentul încărcării, în zile
βH = 1.5[1 + (0.012⋅ RH)18]h0 + 250 =

1.5[1 + (0.012⋅60)18] ⋅111 + 250 = 416.95
În concluzie:
Ep
Ecm
∆σ p ,c + s + r = =
Ep Ap  A 
1+ ⋅ 1 + c ⋅ z cp2  ⋅ [1 + 0,8ϕ (t , t 0 )]
Ecm Ac  Ic 
195000
0.000463 ⋅ 195000 + 0.8 ⋅ 54 +
⋅ 3.8 ⋅ 6.8
= 34000 =
195000 796.5  227848 2
1+ ⋅ 1 + ⋅ 566.2  ⋅ [1 + 0,8 ⋅ 3.8]
34000 227848  55006881524 
90.3 + 43.2 + 143.5 277 2

= = = 233 N/mm
1 + 0.02 ⋅ (1 + 1.328) ⋅ 4.04 1.19
Verificări la stări limită ultime 51
5 Verificări la stări limită ultime
5.1 Introducere
Verificările la stări limită ultime cuprind verificările de rezistenţă, la transfer şi în

faza finală, verificările de stabilitate de formă şi verificarea la oboseală.
În acest capitol vor fi discutate numai verificările de rezistenţă pentru tiranţi şi grinzi.
Vor fi considerate numai cazurile când armătura pasivă poate fi neglijată (adică,
după STAS 10107/0-90, As < 0,25Ap).
5.2 Verificarea de rezistenţă în secţiuni normale : Întindere pură
Verificarea la întindere pură se face cu relaţia :
TEd ≤ Apfpd (5.1)
unde TEd este solicitarea de calcul, iar fpd este valoarea de calcul a rezistenţei armăturii,
definită în capitolul 2.
Un exemplu de calcul a capacităţii portante la întindere este dat în capitolul 3
(exemplul 1).
5.3 Verificarea de rezistenţă în secţiuni normale : Încovoiere
Ipotezele pentru calculul de rezistenţă la încovoiere sunt similare celor utilizate în

calculul betonului armat, cu unele particularităţi privind curbele caracteristice şi valorile
deformaţiilor limită ale materialelor :
− ipoteza secţiunilor plane : secţiunile plane rămân plane şi normale la axa
elementului până la rupere, dacă se consideră deformaţiile medii ;
− efectul betonului întins nefisurat situat sub axa neutră est neglijat ;
− nu există lunecare relativă între beton şi armătură ;
− curba caracteristică a betonului este „parabola-dreptunghi” (vezi ASRO,
2004b). Pentru betoanele de clasă mai mare decât C50/60, valorile deformaţiilor
εc2 şi εcu2 variază: εc2 creşte în timp ce εcu2 scade cu creşterea clasei de rezistenţă
(vezi Tabelul 3.1 din ASRO, 2004b).
− curba caracteristică a armăturilor este cea dată în capitolul 2. Se poate folosi una
din cele 2 variante ale curbei de calcul B din fig. 2.6. Pentru simplitatea
calculelor se recomandă varianta cu palier şi fără limitarea deformaţiei.
Este admisă utilizarea unei diagrame dreptunghiulare pentru betonul comprimat, cu o

înălţime echivalentă egală cu λx din valoarea reală x a zonei comprimate şi cu un efort
unitar constant ηfcd în beton (vezi figura 5.1). Coeficienţii λ şi η sunt (SR EN 1992-1-1):
λ = 0,8 pentru fck ≤ 50 MPa (5.1a)

λ = 0,8 - (fck -50)/400 pentru 50 < fck ≤ 90 MPa (5.1b)
şi
η = 1,0 pentru fck ≤ 50 MPa (5.1c)

η = 1,0 - (fck -50)/200 pentru 50 < fck ≤ 90 MPa (5.1d)
fcd ηfcd
εcu2 A’pσ’pl A’pσ’pl
z’p
x λx
A’p
MRd y
zp σcy x λx
∫b σy cy dy ηf cd ∫ by dy
0 0
εcp Apfpd Apfpd
∆εp ε p0
Ap εp
Figura 5.1 – Starea de eforturi şi de deformaţii la SLU a secţiunii de beton precomprimat

solicitată la încovoiere
Ecuaţiile de echilibru sunt :
∫b σ
0
y cy dy = A p f pd − A' p σ ' pl (5.2)
M Rd = Ap f pd z p + A' p σ ' pl z ' p (5.3)
unde
z p = h0 p − x + yc (5.4)
şi
z /p = h0 p − yc (5.5)
cu
x
∫b σ y cy ydy
yc = 0
x
(5.6)
∫b σ
0
y cy dy
Ipoteza secţiunilor plane dă :
h0 p − x
∆ε p = ⋅ ε cu 2 (5.7)
x
Deformaţia în armătura Ap este :
Pd ,t
ε p = ∆ε p + ε p 0 = ∆ε p + (5.8)
Ap E p
În care Pd,t este valoarea de calcul a precomprimării :
Pd,t = γp Pm,t (5.9)
cu Pm,t definit în capitolul 3 (valoarea medie a precomprimării la timpul t) şi γp = 1.
Efortul unitar în armătura A’p se determină pe baza ipotezei secţiunilor plane şi a

efortului iniţial în armătură (după scăderea pierderilor de tensiune):
 x − d′
σ ′pl = E p  ε p 0 −  ≥ E p (ε p 0 − 0,0015) (5.10)
 x 
Limitarea de 0,0015 a scăderii deformaţiei se aplică numai în cazul armăturilor

postîntinse în canale injectate.
Calculul la SLU al unei grinzi de beton precomprimat este exemplificat în capitolul 3

(exemplul 2).
5.4 Verificarea de rezistenţă la forţă tăietoare
5.4.1 Introducere
Verificarea la forţă tăietoare a elementelor din beton precomprimat se face similar

cu verificarea elementelor din beton armat (vezi şi Pascu 2008a).
Singura diferenţă notabilă apare în cazul grinzilor simplu rezemate şi nefisurate din
încovoiere (în zona în care se face verificarea, adică înspre reazeme). În acest caz se
admite că, la limită, efortul principal de întindere este egal cu rezistenţa la întindere a
betonului fctd şi de aici rezultă capacitatea grinzii la forţă tăietoare.
În continuare este prezentat calculul la forţă tăietoar după SR EN 1992-1-1 (ASRO
2004b).
5.4.2 Determinarea forţei tăietoare de calcul VEd
Forţa tăietoare de calcul VEd rezultă din analiza structurală, considerând combinaţia
de încărcări pentru SLU de rezistenţă. În anumite cazuri însă, valoarea rezultată din analiza
structurală poate fi modificată pentru a ţine cont de anumite particularităţi ale comportării
betonului armat.
Astfel, pentru elemente încărcate la partea superioară, la o distanţă av de la faţa
reazemului (sau de la axul aparatului de reazem, dacă acesta este flexibil) astfel ca 0,5d
≤ av < 2d, contribuţia acestei încărcări la forţa tăietoare VEd poate fi multiplicată cu
coeficientul de reducere β = av / 2d. Pentru av ≤ 0,5d , în calcul se ia av =0,5d. Reducerea
se poate aplica la verificarea lui VRd,c cu expresia (5.11), dar numai dacă armăturile
longitudinale sunt ancorate la capacitate în dreptul reazemului.
În cazul elementelor cu armătură transversală, forţa tăietoare de calcul se modifică

cu efectul (favorabil sau defavorabil) al componentelor înclinate ale compresiunii din
beton şi/sau întinderii din armătură (vezi figura 5.2).
Figura 5.2 - Componentele pe direcţia forţei tăietoare în cazul elementelor cu

înălţime variabilă (SR EN 1992-1-1)
În cazul elementelor din beton precomprimat cu armături cu traseu curb, componenta

verticală a forţei de precomprimare Pmt⋅cosβ se scade din forţa tăietoare de calcul.
5.4.3 Limitarea superioară a forţei tăietoare
Forţa tăietoare trebuie să respecte în orice secţiune relaţia:
VEd ≤ 0,5 bw d ν fcd (5.11)
În care:
 f ck 
ν = 0,61 − (fck în MPa)
 250 
Aceasta reprezintă de fapt o limitare a efortului de compresiune în biela

comprimată, considerând situaţia când forţa din biela comprimată este maximă, adică
unghiul de înclinare a bielei este de 45° (vezi şi relaţia 5.19).
5.4.4 Elemente fără armătură transversală
Dacă:
VEd ≤ VRd,c (5.12)
nu sunt necesare armături transversale rezultate din calcul.
Chiar dacă nu sunt necesare din calcul armături pentru forţă tăietoare, se prevede o
armătură transversală minimă. Pentru grinzi, coeficientul minim de armare transversală
este ρ w ,min = (0,08 fck ) / f yk (ASRO 2004b). Această armătură minimă se poate omite la
elemente cum ar fi plăcile (pline, nervurate sau chesonate) atunci când este posibilă
redistribuirea transversală a încărcărilor. Armătura minimă poate, de asemenea, lipsi la
grinzi secundare, care nu contribuie de manieră semnificativă la rezistenţa şi stabilitatea
ansamblului structurii.
VEd este forţa tăietoare de calcul în secţiunea considerată, provenind din încărcările
exterioare aplicate şi din precomprimare (armaturi aderente sau nu). Dacă elementul este
supus preponderent la încărcări uniform distribuite, nu este necesar să se facă verificări la
forţă tăietoare la o distanţă de faţa reazemului mai mică decât d.
VRd,c este capacitatea la forţă tăietoare a secţiunii de beton, şi se calculează de

regulă cu o relaţie semiempirică (Model Code 1990 şi EN 1992-1-1):
[ 1/ 3
V Rd , c = C Rd ,c k (100 ρ l f ck ) ]
+ k1σ cp b w d (5.13)
cu o valoare minimă
V Rd ,c ≥ (v min + k1σ cp )bw d (5.14)
expresii în care :
fck este în MPa

200
k = 1+ ≤ 2,0 cu d în mm
d
Asl
ρl = ≤ 0,02
bw d
Asl este aria secţiunii armăturilor întinse, prelungite pe o lungime ≥ (lbd + d)
dincolo de secţiunea considerată
bw este cea mai mică lăţime a secţiunii în zona întinsă, în mm
σcp = NEd/Ac < 0,2 fcd în MPa
NEd este forţa axială acţionând pe secţiune, datorită încărcărilor exterioare
aplicate şi/sau precomprimării (NEd>0 pentru compresiune). Influenţa
deformaţiilor impuse asupra NE poate fi neglijată
AC este aria secţiunii transversale a betonului, în mm2
CRd,c = 0,18/γc = 0,18/1,5 = 0,12
k1 = 0,15
vmin =0,035 k3/2 ⋅ fck1/2
În cazul grinzilor simplu rezemate şi nefisurate din încovoiere (în zona în care se
face verificarea, adică înspre reazeme) se poate folosi în locul expresiei (5.13) relaţia
următoare (ASRO 2004b):
I ⋅ bw
V Rd ,c = ⋅ ( f ctd )2 + α l ⋅ σ cp ⋅ f ctd (5.15)
S
în care:
I este momentul de inerţie;
bw este lăţimea netă a secţiunii la nivelul centrului de greutate (se ia în
considerare prezenţa canalelor pentru armături postîntinse);
S este momentul static al suprafeţei situate deasupra axei ce trece prin centrul
de greutate, în raport cu această axă (sau în raport cu axa faţă de care efortul
principal este maxim);
αl = l x / l pt 2 ≤ 1,0 pentru armături preîntinse;
= 1,0 pentru alte tipuri de armături pt. beton precomprimat;
lx este distanţa de la secţiunea considerată la originea lungimii de transmitere;
lpt2 este limita superioară a lungimii de transmitere (pentru calculul lungimii de
transmitere vezi cap. 7);
σcp este efortul de compresiune în beton la nivelul centrului de greutate sub
forţa axială datorită încărcărilor şi/sau precomprimării (σcp = NEd /Ac în
MPa, NEd > 0 la compresiune).
Notă: Relaţia (5.15) rezultă din considerarea unei stări plane de tensiune în beton şi a unui
efort principal de întindere egal cu rezistenţa la întindere a betonului.
2
α l σ cp  α l σ cp 
σ c1 = − +   + τ c2 (5.1N)
2  2 
şi
VRd ,c S
τc = (5.2N)
bw I
Dacă în expresia (5.1N) punem σc1 = fctd şi înlocuim τc cu expresia sa din (5.2N)
şi apoi rezolvăm în VRd,c obţinem expresia (5.15).
Verificarea la forţă tăietoare cu expresia (5.15) nu este necesară în secţiuni situate

între reazem şi punctul obţinut prin intersecţia dintre axa centrului de greutate şi o dreaptă
care pleacă de la faţa interioară a reazemului sub un unghi de 45°.
5.4.5 Elementele cu armătură transversală
În cazul elementelor cu armătură transversală este utilizat modelul grinzii cu

zăbrele cu biele de înclinare variabilă: grinda este modelată ca o grindă cu zăbrele plană,
cu talpa comprimată formată de zona comprimată (din încovoiere) de beton, talpa întinsă
de către armătura longitudinală întinsă, montanţii întinşi sunt etrierii iar inima grinzii
formează biele înclinate din beton, comprimate (Figura 5.3).
a) Grindă de beton armat lungă, cu armăturile principale⋅
b) Model de grindă cu zăbrele pentru o grindă de beton armat lungă
Figura 5.3 – Modelul grinzii cu zăbrele plastice
În cazul cel mai frecvent, în care armătura de forţă taietoare este dispusă
pependicular pe axa elementului, determinarea eforturilor în etrieri şi în biela comprimată
se face în modul următor pe baza ecuaţiilor de echilibru scrise într-o secţiune normală şi
una înclinată (FIB 1999):
- din condiţia de echilibru pe direcţie verticală în secţiunea A-A (Fig. 5.4) rezultă:
V = Aswσsw(zctgθ)/s (5.16)
- din condiţia de echilibru pe direcţie verticală în secţiunea B-B rezultă:
V = σcwbwzsinθcosθ (5.17)
- din ecuaţia de moment faţă de punctul O rezultă:
M = Ftd⋅z – (V⋅z⋅cosθ)/2 (5.18)
În care:
σsw este efortul unitar în armătura transversală;
σcw este efortul unitar în biela de beton comprimată, paralel cu axa bielei;
Asw aria armăturii transversale;
s distanţa între armăturile transversale;
θ unghiul de înclinare al bielei;
z distanţa între axul tăplii comprimate şi axul tălpii întinse (≅0,9 d);
Ftd⋅ forţa de întindere din armătura longitudinală.
B
A O
V 0.5z
V cotθ
z z
Ftd
A s B
z cotθ
Figura 5.4 – Forţele din armături şi beton într-o secţiune înclinată A-A şi într-o secţiune
normală B-B, pe baza modelului de grindă cu zăbrele (FIB 1999)
Dacă notăm cu fcd2 rezistenţa la compresiune a betonului din bielele înclinate, cu

fywd rezistenţa de calcul a etrierilor, cu Ftd = Asfyd capacitatea armăturilor longitudinale şi cu
VEd şi MEd forţa tăietoare de calcul, respectiv momentul încovoietor de calcul, condiţiile la
SLU sunt următoarele:
VEd
σ cw = ≤ f cd 2 (5.19)
bw z sin θ cos θ
VEd s
σ sw = ≤ f ywd (5.20)
Asw zctgθ
M Ed V Ed ctgθ
Ftd ≥ + (5.21)
z 2
Relaţia (5.19) reprezintă condiţia de rezistenţă pentru biela comprimată. Din această
condiţie rezultă unghiul minim de înclinare al bielei:
VEd 1  2V 
sin θ cos θ ≥ sau θ ≥ arcsin Ed
 (5.22)
bw zf cd 2 2 b zf
 w cd 2 
Unghiul de înclinare al bielei este însă limitat, inferior la o valoare care să permită
transferul de forţă tăietoare prin fisură şi superior la o valoare care să permită curgerea
etrierilor. În SR EN 1992-1-1 aceste valori sunt 21,8°, respectiv 45°, adică:
1 ≤ ctgθ ≤ 2,5 (5.23)
Dacă din relaţia (5.22) rezultă ctgθ < 1, atunci trebuie redimensionată secţiunea de
beton. Dacă rezultă o valoare ctgθ > 2,5, înseamnă că rezistenţa bielei comprimate nu este
critică şi proiectantul poate alege arbitrar o valoare ctgθ ≤ 2,5.
Se observă însă că valoarea ctgθ = 2,5 minimizează cantitatea de etrieri necesară,
în schimb maximizează lungimea de ancorare necesară pentru armătura longitudinală
V ctgθ
(termenul ∆Ftd = Ed din relaţia (5.21)).
2
Relaţia (5.20) foloseşte la dimensionarea etrierilor. O dată unghiul θ ales, etrierii

necesari sunt:
Asw V Ed
= (5.24)
s f ywd zctgθ
Etrierii trebuie să respecte şi condiţia de „non-fragilitate”, adică să nu se rupă în

momentul fisurării betonului, şi de aceea se prevede un procent minim de armare ( vezi
§9.2.2(5), relaţia 9.5N din SR EN 1992-1-1):
ρ w, min = (0,08 f ck ) / f yk (5.25)
Din condiţia ctgθ = 1 şi relaţia (5.24) rezultă şi cantitatea maximă de armătură

transversală.
Asw,max f ywd
≤ 0,5 f cd 2 (5.26)
bw s
În cazul în care armăturile transversale sunt înclinate cu un unghi α faţă de axa

grinzii, relaţiile (5.19) şi (5.20) se pot scrie sub forma:
(
VRd ,max = bw zf cd 2 (ctgθ + ctgα ) / 1 + ctg 2θ ) (5.27)
şi
A sw
V Rd , s = z ⋅ f ywd (ctgθ + ctgα )sin α (5.28)
s
Iar condiţia de rezistenţă la SLU este:
VEd ≤ min(Vrd,max, VRd,s) (5.29)

60 Verificarea la stări limită de serviciu
6.1 Limitarea eforturilor unitare în beton şi armătură
SR EN 1992-1-1 prevede limitări ale eforturilor unitare de compresiune în beton şi

limitări ale eforturilor unitare de întindere în armături, care nu sunt specifice numai
elementelor de beton precomprimat.
Aplicabile elementelor de beton precomprimat sunt limitările eforturilor de
compresiune în beton: la 0,6fck sub încărcări totale de exploatare (combinaţia
caracteristică), în medii de expunere XD, XF sau XS, şi la 0,45fck sub încărcări de lungă
durată (combinaţia cvasipermanentă). Prima condiţie urmăreşte evitarea fisurării
longitudinale, în timp ce cea de-a doua urmăreşte limitarea deformaţiilor de curgere lentă.
De asemenea, trebuie limitat efortul de compresiune în beton, datorat forţei de
precomprimare precum şi altor încărcări ce acţionează în timpul tensionării şi transferului:
σc ≤ 0,6 fck(t) (6.1)
în care fck(t) este rezistenţa caracteristică la compresiune a betonului la timpul t la

care se aplică forţa de precomprimare.
În elementele de beton precomprimat cu armătură preîntinsă, efortul în momentul

transferului poate fi mărit până la valoarea 0,7·fck(t), dacă se poate demonstra prin încercări
sau prin experienţă că fisurarea longitudinală este evitată (SR EN 1992-1-1).
În standardul românesc STAS 10107/0-90, era prevăzută o verificare „de rezistenţă”

la transfer. În codul american ACI 318-08 este prevăzută o verificare prin limitarea
eforturilor unitare în beton. Astfel, eforturile de compresiune nu trebuie să depăşească
0,6fck(t0) – cu excepţia zonelor de capăt ale elementelor simplu rezemate, unde limitarea
este 0,7fck(t0). Eforturile de întindere nu trebuie să depăşească 0,5 f ck (t 0 ) (≅ fctm(t0)) în
zonele de capăt ale elementelor simplu rezemate sau 0,25 f ck (t 0 ) în alte poziţii pe grindă.
Dacă efortul unitar de întindere depăşeşte limitele de mai sus, se poate prevedea armătură
pentru preluarea eforturilor de întindere, cu condiţia ca efortul unitar în armătură să nu
depăşească 0,6fyk sau 210 MPa.
6.2 Controlul fisurării
6.2.1 Cerinţe de performanţă
Pentru a asigura integritatea betonului, adică pentru a evita deschiderea fisurilor,

care poate afecta armăturile pretensionate pentru motive de coroziune, primele structuri de
beton precomprimat erau dimensionate astfel încât să evite orice efort de întindere în
beton. Mai mult decât atât, efortul unitar minim trebuia să fie de compresiune. Elementele
care respectă această condiţie sunt numite cu precomprimare totală.
Această condiţie, rezonabilă pentru construcţiile situate în medii agresive sau a
căror etanşeitate era indispensabilă, nu se justifica pentru elementele adăpostite sau chiar
Verificarea la stări limită de serviciu 61
pentru construcţiile curente. În consecinţă, reglementările ulterioare au permis în anumite

cazuri apariţia de eforturi unitare de întindere în beton şi chiar fisurarea, introducând
noţiunea de precomprimare parţială.
SR EN 1992-1-1 clasifică condiţiile impuse elementelor de beton precomprimat în
funcţie de agresivitatea mediului :
Tabelul 6.1 Valori recomandate pentru wmax (mm), cf. SR EN 1992-1-1

Elemente de beton armat şi elemente
Elemente de beton precomprimat
de beton precomprimat cu armături
Clase de cu armături aderente
neaderente
expunere
Combinaţia cvasipermanentă de
Combinaţia frecventă de încărcări
încărcări
X0, XC1 0,4 0,2
XC2, XC3, XC4 0,2*
XD1, XD2, 0,3
Decompresiune
XS1, XS2, XS3
* Pentru aceste clase de expunere, în plus, se verifică decompresiunea sub combinaţia
cvasipermanentă de încărcări.
Verificarea de decompresiune în accepţiunea SR EN 1992-1-1 implică ca orice

parte dintr-o armătură de precomprimare să se afle înglobată în cel puţin 25 mm de beton
comprimat. Determinarea eforturilor unitare pentru efectuarea acestei verificări se face cu
formulele din Rezistenţa Materialelor (vezi şi cap. 3).
Verificarea deschiderii fisurilor în cazul armăturilor aderente se face ca la beton
armat, cu câteva particularităţi, care ţin seama de aderenţa mai scăzută a armăturilor de
precomprimare faţă de cea a armăturilor profilate pentru beton armat.
6.2.2 Armarea minimă
Pentru controlul fisurării este necesară o cantitate minimă de armături aderente în

zonele unde se prevede existenţa eforturilor de întindere. Această cantitate poate fi
estimată plecând de la echilibrul între eforturile de întindere în beton imediat înainte de
fisurare şi eforturile de întindere în armături la limita de curgere, sau la un efort inferior
necesar pentru a limita deschiderea fisurilor, ca în expresia (6.2).
În secţiunile elementelor precomprimate în care, sub încărcările din combinaţia
caracteristică şi considerând valoarea caracteristică a precomprimării, betonul este integral
comprimat sau eforturile de întindere nu depăşesc fct,eff, nu este necesară prevederea acestei
cantităţi minime de armătură.
As,minσs + ξ1Ap'∆σp = kc k fct,eff Act (6.2)
în care:
As,min este aria minimă de armături aderente nepretensionate în zona întinsă;
Act este aria secţiunii transversale de beton întins. Zona de beton întins este
partea secţiunii care rezultă întinsă din calcul chiar înainte de formarea
primei fisuri;
σs este valoarea absolută a efortului maxim admis în armătură imediat după
apariţia fisurii. Poate fi considerat egal cu limita de elasticitate, fyk, a
armăturii. Poate fi totuşi adoptată o valoare inferioară pentru a limita

deschiderea fisurilor, în funcţie de diametrul maxim sau de distanţa maximă
a barelor;
fct,eff este valoarea medie a rezistenţei la întindere a betonului în momentul când
se presupune că apar primele fisuri: fct,eff = fctm însă se poate adopta o
valoare inferioară, (fctm(t)), dacă se prevede că fisurarea se produce înainte
de 28 de zile;
k este un coeficient care ţine seama de efectul eforturilor interne neuniforme
autoechilibrate care duc la o reducere a eforturilor datorate deformaţiilor
împiedicate :
= 1,0 pentru inimile cu h ≤ 300 mm sau tălpile cu lăţime ≤ 300 mm
= 0,65 pentru inimile cu h ≥ 800 mm sau tălpile cu lăţime ≥ 800 mm
Valorile intermediare pot fi obţinute prin interpolare;
kc este un coeficient care ţine seama de repartiţia eforturilor pe secţiune
imediat înainte de fisurare precum şi de modificarea braţului de pârghie :
La întindere pură : kc = 1,0
La încovoiere sau încovoiere cu forţă axială :
- secţiuni rectangulare şi inimi ale chesoanelor şi secţiunilor în T :
 σc 
k c = 0,4 ⋅ 1 −  ≤1 (6.3)
 k1 ( h / h*) f ct ,eff 
- tălpi ale chesoanelor şi secţiunilor în T :

Fcr
k c = 0,9 ≥ 0,5 (6.4)
Act f ct ,eff
Cu:
σc efort unitar mediu în beton în partea de secţiune considerată :
N
σ c = Ed (6.5)
bh
NEd efort normal acţionând la starea limită de serviciu în partea de
secţiune considerată (pozitiv pentru compresiune). NEd trebuie
determinat considerând valorile caracteristice ale precomprimării şi
ale efortului normal sub combinaţia de acţiuni corespunzătoare
h* h* = h pentru h < 1,0 m
h* = 1,0 m pentru h ≥ 1,0 m
k1 este un coeficient care ţine seama de efectele efortului normal asupra
repartiţiei eforturilor unitare :
k1 = 1,5 dacă NEd este un efort de compresiune
2h *
k1 = dacă NEd este un efort de întindere
3h
Fcr este valoarea absolută a efortului de întindere în talpă imediat înainte
de fisurare, datorită momentului de fisurare calculat cu fct,eff .
Termenul ξ1Ap'∆σp din expresia (6.2) reprezintă contribuţia armăturilor
pretensionate aderente. Ele se consideră active pe o rază de 150 mm din centrul armăturii.
Ap' este aria armăturilor pretensionate din aria întinsă efectivă Ac,eff (care este
definită în fig. 6.1).
∆σp este creşterea de tensiune în armătură de la starea de decompresiune (adică de
la momentul când în betonul adiacent tensiunea este nulă).
ξ1 este raportul între aderenţa armăturii de precomprimare şi a armăturii pasive,
ajustat cu raportul diametrelor:
φs
ξ1 = ξ (6.6)
φp
În care:
ξ este raportul între capacitatea de aderenţa a armăturii de
precomprimare şi a armăturii pasive (vezi tabelul 6.2);
φs este diametrul celei mai mari armături pasive;
φp este diametrul echivalent al armăturii pretensionate :
φP =1,6 √AP pentru pachete
φP =1,75 φwire pentru monotoroane din 7 sârme
φP =1,20 φwire pentru monotoroane din 3 sârme
în care φwire este diametrul sârmei
A - nivelul centrului de greutate

al armăturilor
B - aria secţiunii efective de

beton în jurul armăturilor întinse
a) Grindă
B - aria secţiunii efective de beton

în jurul armăturilor întinse
b) Placă
B - aria secţiunii efective de beton

în jurul armăturilor întinse în
partea superioară
C - aria secţiunii efective de beton

în jurul armăturilor întinse la
partea inferioară
c) Element supus la întindere
Figura 6.1 - Arii efective de beton în jurul armăturilor întinse (SR EN 1992-1-1)
Tabelul 6.2 - Raportul ξ între capacitatea de aderenţă a armăturii de precomprimare şi

capacitatea de aderenţă a armăturii pasive (SR EN 1992-1-1)
ξ
Armături pretensionate Postîntinse, aderente
Preîntinse
≤ C50/60 ≥ C70/85
Bare şi sârme lise nu se aplică 0,3 0,15
Toroane 0,6 0,5 0,25
Sârme amprentate 0,7 0,6 0,3
Bare nervurate 0,8 0,7 0,35
NOTĂ - Pentru valori intermediare între C50/60 şi C70/85 se poate interpola liniar.
6.2.3 Calculul deschiderii fisurilor
Deschiderea minimă a fisurilor (valoarea caracteristică) se determină cu relaţia:
wk = sr,max (εsm - εcm) (6.7)
în care
sr,max este distanţa maximă dintre fisuri;
εsm este deformaţia medie a armăturii, ţinând cont de participarea betonului
întins;
εcm este deformaţia medie a betonului între fisuri.
Diferenţa între alungirea medie a armăturii şi cea a betonului, εsm - εcm, se calculează
cu expresia :
f
σ s - k t ct,eff (1 + α e ρ eff )
ρ p,eff σs
ε sm − ε cm = ≥ 0,6 (6.8)
Es Es
în care:
σs este efortul în armăturile întinse în secţiunea fisurată;
αe este raportul Es/Ecm
As + ξ1 A' p
ρ p,eff =
Ac ,eff
Ac,eff este aria secţiunii efective de beton din jurul armăturilor întinse, de
înălţime hc,ef, în care hc,ef este cea mai mică din valorile următoare :
2,5(h-d), (h-x)/3 sau h/2 (vezi figura 6.1)
kt este un factor care ţine seama de distribuţia eforturilor în beton între
fisuri şi de durata încărcării:
kt = 0,6 în cazul unei încărcări de scurtă durată
kt = 0,4 în cazul unei încărcări de lungă durată
La calculul distanţei dintre fisuri se deosebesc două situaţii: când armăturile sunt
relativ apropiate (distanţa între armături ≤ 5(c+φ/2)), respectiv când distanţa este mai mare
decât această valoare.
În cel de-al doile caz sr,max se determină cu expresia:
sr,max = 1,3 (h - x) (6.9)
În primul caz sr,max se determină cu expresia:
sr,max = k3c + k1k2k4φ /ρp,eff (6.10)
în care:
φ este diametrul barelor.
c este acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale
k1 un coeficient care ţine seama de proprietăţile de aderenţă ale armăturilor :
= 0,8 pentru barele cu înaltă aderenţă
= 1,6 pentru armăturile având o suprafaţă lisă (de ex. cabluri de
precomprimare) ;
k2 este un coeficient care ţine seama de distribuţia deformaţiilor :
= 0,5 la încovoiere
= 1,0 la întindere pură
= (ε1 + ε2)/2ε1 la întindere excentrică
în care ε1 este cea mai mare şi ε2 cea mai mică alungire relativă în
fibra extremă, secţiunea fiind presupusă fisurată
k3 = 3,4
k4 = 0,425
Când sunt utilizate mai multe diametre de bare în aceeaşi secţiune, în relaţia (6.10)
trebuie considerat un diametru echivalent φeq, care se determină cu expresia:
φ eq =
∑n φ
i i
2
(6.11)
∑n φ
i i
în care ni este numărul de bare de diametru φi.
6.3 Controlul deformaţiilor
6.3.1 Verificarea la SLS de deformaţie
Deformaţiile (săgeţile) elementelor încovoiate trebuie limitate din următoarele

motive:
- săgeata vizibilă, care poate deranja ocupanţii clădirii;
- deteriorarea sau funcţionarea defectuasă a unor utilaje;
- deteriorarea unor elemente nestructurale sau finisaje.
SR EN 1992-1-1 recomandă, pentru cazurile curente, limitarea săgeţii la 1/250 din

deschidere, dacă este vorba de aspect şi funcţionalitate, şi la 1/500 pentru săgeata care
apare după execuţia structurii, dacă este vorba de elemente nestructurale ataşate. Săgeţile
de mai sus se calculează sub combinaţia cuasipermanentă de încărcări.
Condiţia de verificare este următoarea :
f ≤ fadm sau ∆f ≤ ∆fadm (6.12)
Valorile fadm (∆fadm) sunt aceleaşi cu cele pentru elemente de beton armat (vezi şi [4],
capitolul 14, tabelul 14.1).
Valorile f sunt calculate după regulile mecanicii structurilor, dar cu valori ale
modulilor de rigiditate care ţin cont de comportarea specifică a betonului precomprimat.
6.3.2 Calculul modulului de rigiditate al secţiunii
Calculul modulului de rigiditate se face diferit în funcţie de gradul de

precomprimare al elementului.
Pentru elementele cu precomprimare totală sau parţială limitată, se consideră

secţiunea nefisurată. Valorile modulului de rigiditate se calculează ţinând cont de efectul
curgerii lente:
E cm
E c ,eff = (6.13)
1 + ϕ (∞, t 0 )
Pentru elementele cu precomprimare parţială moderată, care sunt fisurate sub

încărcările din combinaţia cuasipermanentă, se procedează la fel ca la beton armat.
Deformaţiile (curburi, rotiri sau chiar săgeţi), se determină prin interpolare între valorile
mărimii respective în stadiul I ,si respectiv în stadiul II:
α = ζα II + (1 - ζ )α I (6.14)
În expresia de mai sus:
α este parametrul de deformaţie considerat, care poate fi de exemplu o

deformaţie specifică, o curbură, o rotaţie sau săgeata;
α I, α II sunt valorile parametrului calculate în starea nefisurată şi respectiv în
starea complet fisurată;
ζ este un coeficient de interpolare, care ţine seama de participarea
betonului întins în secţiune, dat de expresia :
2
σ 
ζ = 1 − β  sr  (6.15)
 σs 
ζ = 0 pentru secţiunile nefisurate;
β este un coeficient care ţine seama de influenţa duratei încărcării sau de
repetarea încărcării:
= 1,0 în cazul unei încărcări unice de scurtă durată
= 0,5 în cazul unei încărcări de lungă durată sau al unei încărcări
ciclice;
σs este efortul unitar în armăturile întinse, calculat presupunând secţiunea

fisurată sub solicitările de exploatare;
σsr este efortul unitar în armăturile întinse, calculat presupunând secţiunea
fisurată, în condiţiile de încărcare care provoacă prima fisură.
Efectul curgerii lente în cazul încărcărilor de lungă durată va fi luat în calcul prin
utilizarea modulului efectiv Ec,eff calculat cu expresia (6.13).
În expresia (6.15) raportul σsr/σs poate fi înlocuit cu Mcr/M în cazul încovoierii.

Pentru estimarea momentului de fisurare se recomandă utilizarea valorii fctm pentru
rezistenţa la întindere a betonului.
Metoda cea mai riguroasă pentru determinarea săgeţii când se utilizează relaţia
(6.14) consistă în calcularea curburii într-un număr mare de secţiuni de-a lungul
elementului, apoi calcularea săgeţii prin integrare numerică. În majoritatea cazurilor însă,
sunt suficiente numai două calcule ale săgeţii, în primul caz presupunând elementul
nefisurat, în al doilea caz presupunând elementul complet fisurat, apoi interpolând cu
expresia (6.14) pentru a obţine săgeata reală.
În calcule trebuie ţinut seama şi de efectul contracţiei, atât atunci când elementul
este fisurat, cât şi atunci când este nefisurat. Curbura datorată contracţiei se poate
determina cu relaţia:
1 S
= ε csα e (6.16)
rcs Ι
în care:
1/rcs este curbura datorată contracţiei;
εcs este deformaţia liberă de contracţie;
S este momentul static al secţiunii de armătură faţă de axa trecând prin centrul
de greutate al secţiunii;
I este momentul de inerţie al secţiunii;
αe este coeficientul de echivalenţă efectiv, αe = Es / Ec,eff.
S şi I se calculează pentru starea nefisurată şi pentru starea complet fisurată,

estimarea curburii finale fiind efectuată cu ajutorul expresiei (6.13).
Trebuie subliniat totuşi că săgeţile reale pot diferi de valorile estimate, mai ales
dacă valorile momentelor care acţionează sunt apropiate de momentul de fisurare.
Diferenţele vor depinde de incertitudinile privind proprietăţilor materialelor, istoria de
încărcare şi nivelul de încărcare, modelul structurii, geometria elementului (Beeby A.W.,
§4.3.3(7) în FIB, 1999).
68 Calculul zonelor de transmitere
7.1 Aderenţa armăturilor preîntinse. Lungime de transfer şi lungime de

ancorare
Eficienţa armăturilor preîntinse depinde de aderenţa între armătură şi beton.

Când armăturile pretensionate sunt eliberate din standul de precomprimare şi tăiate
la extremităţile elementului, aceste armături tind să-şi reia lungimea iniţială. Armătura
pretensionată este atunci blocată de beton care o reţine şi o împiedică să revină la o
tensiune nulă pe toată lungimea sa. Precomprimarea este transmisă la beton prin aderenţă.
Prin cumulul forţelor de aderenţă întinderea din armătură şi compresiunea din beton cresc
pe măsură ce ne îndepărtăm de extremităţile elementului.
Aderenţa în zona de transfer este diferită de cea pe care o întâlnim în elementele de
beton armat. La beton armat este vorba de o aderenţă prin tracţiune, în timp ce la beton
precomprimat este vorba de o aderenţă prin compresiune.
Într-adevăr, tendinţa de destindere a efortului din toron provoacă o umflare a
diametrului toronului (prin efect Poisson), care măreşte frecarea cu betonul.
Altminteri, au loc aceleaşi fenomene ca la beton armat : aderenţa chimică
(„adeziune”), frecare şi aderenţă mecanică (întrepătrunderea betonului cu nervurile
existente pe suprafaţa armăturilor).
Apσpm
lpt
a) σpm
σpm
b)
0,25lpt lpt
Figura 7.1 – Zona de transmitere : a) variaţia efortului unitar în toron ; b) efectul

transferului brusc.
Zona de la fiecare extremitate a unui element de beton precomprimat prin

preîntindere unde se produce transferul precomprimării la beton este numită zonă de
transmitere.
Lungimea de transmitere (lpt) este distanţa dintre extremitatea elementului şi
punctul unde este atins efortul unitar σpm0.
Lungimea de transmitere (valoarea de referinţă) se calculează, după SR EN 1992-1-
1, cu relaţia următoare:
lpt = α1 α2 φ σpm0 / fbpt (7.1)

Calculul zonelor de transmitere 69
în care:
α1 = 1,0 în cazul unui transfer progresiv;
= 1,25 în cazul unui transfer brusc;
α2 = 0,25 în cazul armăturilor cu secţiune circulară;
= 0,19 în cazul toroanelor cu 3 sau 7 sârme;
φ este diametrul nominal al armăturii;
σpm0 este efortul unitar în armătură imediat după transfer;
fbpt este efortul unitar de aderenţă, considerat constant pe lpt.
Valoarea de calcul a lungimii de transmitere are valoarea cea mai defavorabilă dintre
cele două valori de mai jos, în funcţie de situaţia de proiectare considerată :
lpt1 = 0,8 lpt (7.2)

sau
lpt2 = 1,2 lpt (7.3)
Efortul unitar de aderenţă este dat de relaţia:
fbpt = ηp1 η1 fctd(t) (7.4)
în care:
ηp1 este un coeficient care ţine seama de tipul de armătură şi de condiţiile de
aderenţă în momentul transferului:
ηp1 = 2,7 în cazul sârmelor nervurate;
ηp1 = 3,2 în cazul toroanelor cu 3 sau 7 sârme;
η1 = 1,0 condiţii bune de aderenţă (definite în SR EN 1992-1-1 §8.4.2);
= 0,7 în celelalte cazuri, exceptând cazul când o valoare superioară poate fi
justificată prin condiţiile specifice de execuţie;
fctd(t) este rezistenţa de calcul la întindere a betonului în momentul transferului ;
fctd(t) = αct⋅0,7⋅fctm(t) / γc
Lungimea de ancorare (lbpd) este lungimea minimă de înglobare necesară pentru ca

armătura să nu fie smulsă din beton înainte ca să-şi atingă rezistenţa.
Lungimea de ancorare se calculează, după SR EN 1992-1-1, cu relaţia următoare:
lbpd = lpt2 + α2 φ (σpd - σpm∞) / fbpd (7.5)
în care
lpt2 este valoarea superioară de calcul a lungimii de transmitere;
α2 a fost definit la calculul lungimii de transmitere;
σpd este efortul unitar în armătură la SLU;
σpm∞ este precomprimarea, după deducerea tuturor pierderilor de tensiune;
fbpd este capacitatea de aderenţă a armăturii preîntinse.
Eforturile unitare în armătura de precomprimare în zona de ancorare sunt ilustrate

în figura 7.2.
A – Efort unitar în armătura de

precomprimare
B - Distanţa de la capătul
elementului
Figura 7.2 - Eforturile unitare în zona de ancorare a elementelor precomprimate prin

preîntindere: (1) la transfer; (2) la starea limită ultimă.
Capacitatea de aderenţă a armăturii preîntinse la starea limită ultimă se determină

cu relaţia:
fbpd = ηp2 η1 fctd (7.6)
în care:
ηp2 este un coeficient care ţine seama de tipul de armătură şi de condiţiile de
aderenţă în momentul transferului:
ηp2 = 1,4 în cazul sârmelor nervurate;
ηp2 = 1,2 în cazul toroanelor cu 3 sau 7 sârme;
η1 este definit la calculul lngimii de transmitere.
7.2 Zona de difuzie
Efortul în ancoraj (elemente cu armătură postîntinsă) introduce în elementul de beton

o compresiune puternică pe o mică suprafaţă de beton. Acest efort este difuzat pe o
suprafaţă mai mare (întreaga secţiune) în interiorul elementului. La capătul unei anumite
distanţe ldisp numită lungime a zonei de difuzie, se admite că principiul lui de Saint-Venant
se aplică şi că repartiţia eforturilor unitare normale este liniară. În figura 7.3 este dat
exemplu cazul unui cablu centrat rectiliniu, perpendicular pe capătul elementului.
Difuzia liniilor de forţă (Figura 7.3a) cuprinde :

− o parte convexă care dă o compresiune radială în beton ;
− apoi o parte concavă cu întinderi transversale.
P/2
P P α h/4
a h a
P/2 h/4
kh
h σ = P/A h
a) b)
Figura 7.3 – Difuzia precomprimării : a) linii de forţă b) schema simplificată
Difuzia liniilor de forţă (Figura 7.3a) cuprinde :

− o parte convexă care dă o compresiune radială în beton ;
− apoi o parte concavă cu întinderi transversale.
Încercările au arătat că la lungimea zonei de regularizare a eforturilor (difuzie) este de

ordinul de mărime a dimensiunii transversale a elementului, adică h în plan vertical :
ldisp = h (7.7)
Pentru a avea ordinul de mărime al efortului transversal întindere, se pot

schematiza liniile de forţă prin două biele înclinate cu unghiul α şi un tirant (Figura 7.3b).
Componenta verticală a efortului în bielă, care dă forţa de întindere Z este :
P
Z= tgα
2
h/4−a/4 1  a
cu : tgα = = 1 − 
kh 4k  h
de unde :
P  a
Z= 1 −  (7.8)
8k  h
Dacă se consideră k = 0,5, se obţine relaţia (6.58) din SR EN 1992-1-1, care dă

forţa de întindere transversală în cazul unei discontinuităţi parţiale.
În cazul precomprimării prin preîntinderea armăturilor transferul forţei de

precomprimare către beton se face pe o anumită lungime. Se admite că zona de difuzie are
o lungime mai mare decât lungimea de transmitere, şi anume :
ldisp = l pt2 + d 2 (7.9)

A - Repartiţie liniară a eforturilor unitare în secţiunea elementului
Figura 7.4 – Definirea lungimii de difuzie în cazul elementelor cu armătură preîntinsă

(SR EN 1992-1-1)
b/2 b/2
b0
b0
b/2
b/2 A0 A0
A0 A
a0 A a0 a0
A
a/2 a/2 a/2 a/2 a/2 a/2
Figura 7.5 – Zona activă de calcul în cazul precomprimării excentrice sau a mai multor
armături ancorate la capăt
Dacă forţa de precomprimare nu este centrică, sau dacă sunt mai multe ancoraje,
zona activă este definită ca în Figura 7.5 (regula prismului simetric) şi relaţiile (7.7) şi (7.9)
iau forma următoare :
ldisp,i = a cu a>b (7.10)
ldisp ,i = a 2 + l pt2 cu a>b (7.11)
În cazul unei precomprimări centrice creată de forţe normale repartizate neuniform,

sau a unei precomprimări excentrice creată de forţe normale nerepartizate după o lege
liniară, apare, pe lângă întinderile de despicare corespunzând fiecărui cablu, o forţă
transversală de întindere “de echilibru general”, care corespunde eforturilor unitare
transversale neechilibrate între cabluri (figura 7.6).
P P P
P
h/4 P h 3h/4 h
P P
P
h h
Figura 7.6 – Difuzia precomprimării în cazul forţelor normale repartizate neuniform.
Calculul forţei de întindere se poate face fie plecând de la un studiu elastic al stării de
eforturi, fie utilizând un model “bielă-tirant” potrivit.
7.3 Verificarea zonelor de transmitere
7.3.1 Verificarea la compresiune locală
Betonul de sub ancoraje trebuie să fie verificat la forţa de compresiune exercitată

de precomprimare pe suprafaţa Ac0 a ancorajului. Adică:
γunfavσp,maxAp ≤ FRdu (7.12)
În cazul unei încărcări uniform distribuite pe o suprafaţă Ac0 (vezi figura 7.7),
capacitatea la compresiune locală poate fi determinată conform SR EN 1992-1-1 cu relaţia:
FRdu = Aco f cd Ac1 / Aco ≤ 3,0 f cd Aco (7.13)
în care:
Ac0 este aria încărcată,
Ac1 este aria maximă de difuzie utilizată pentru calcul, şi are aceeaşi formă cu
aria Ac0.
Aria de difuzie Ac1 utilizată pentru calculul capacităţii la compresiune locală FRdu
trebuie sa satisfacă condiţiile următoare:
- înălţimea de difuzie a încărcării în direcţia acesteia este aşa cum se indică în
figura 7.7;
- centrul ariei de difuzie Ac1 este situat pe linia de acţiune ce trece prin centrul
ariei încărcate Ac0;
- dacă secţiunea beton este supusă la mai multe forţe de compresiune, ariile
de difuzie respective nu trebuie să se suprapună.
Valoarea FRdu trebuie redusă dacă încărcarea nu este uniform distribuită pe suprafaţa Ac0
sau dacă există forţe tăietoare mari.
A linia de acţiune
h ≥ (b2 - b1) şi
≥ (d2 - d1)
Figura 7.7 - Ipoteze de difuzie pentru calcul, în cazul presiunilor locale (SR EN 1992-1-1)
Rezistenţa la compresiune poate fi mărită şi prin confinarea cu armătură

transversală şi metoda de calcul din STAS 10107/0-90 recunoştea acest lucru, calculând
capacitatea la compresiune sub ancoraj prin sumarea unui termen care ţine seama de
efectul aplicării locale a forţei (asemămător cu relaţia 7.13 de mai sus) cu unul care ţinea
cont de efectul de confinare dat de armătura tarnsversală. Chiar dacă nu se ţine seama prin
calcul de efectul armăturii transversale, recomandăm dispunerea unor armături transversale
imediat sub ancoraj după regulile de la §7.3.4 de mai jos.
7.3.2 Verificarea la fisurare în planul armăturilor
Verificările de la acest subcapitol, ca şi cele de la subcapitolul următor, sunt cele

din STAS 10107/0-90, cu adaptarea notaţiilor la cele din SR EN 1992-1-1. A fost adoptată
această metodă pentru că, pe de o parte, SR EN 1992-1-1 nu detaliază subiectul, limitându-
se la enunţarea unor principii generale şi, pe de altă parte, metoda din STAS 10107 a fost
verificată în practica din România pe parcursul mai multor decenii.
În zona de difuzie a eforturilor există în beton eforturi de întindere perpendiculare

pe direcţia precomprimării, după cum s-a arătat la paragraful 7.2.
Aceste eforturi pot fi calculate cu relaţia :
1,1Z
σ cy = K (7.14)
aldisp ,i
unde Z este forţa de întindere transversală, egală cu :
 a 
− armături preîntinse : Z = 0,3 Apσ p , max 1 − 0  (7.15a)
 a
 a 
− armături postîntinse : Z = 0,3 Apσ pi 1 − 0  (7.15b)
 a
Coeficientul K depinde de procedeul de precomprimare şi poate fi luat, după STAS 10107 :
− armături preîntinse : K = 1,5 (7.16a)

− armături postîntinse : K = 1,0 (7.16b)
Dacă efortul unitar nu respectă condiţia :
− armături preîntinse : σcy ≤ 1,5fctk (7.17a)
− armături postîntinse : σcy ≤ 2 fctk (7.17b)
trebuie fie mărită secţiunea de beton, fie modificată dispunerea armăturilor active în zona
de capăt.
Dacă efortul unitar de întindere este situat între valorile :
− armături preîntinse : 0,65 fctk ≤ σcy ≤ 1,5 fctk (7.18a)
− armături postîntinse: fctk ≤ σcy ≤ 2 fctk (7.18b)
trebuie prevăzute armături transversale, a căror cantitate se calculează după cum urmează :
− dacă armătura transversală este realizată cu plase sudate :
n1⋅As1(0,8fyd) ≥ 1,1Z1 (7.19a)
n2⋅As2(0,8 fyd) ≥ 1,1Z2 (7.19b)
unde nj este numărul de plase dispuse pe lungimea ldisp,i şi j = 1 sau 2 semnifică

direcţia în care este determinată forţa Z şi sunt dispuse armăturile Asj.
− dacă armătura transversală este realizată o fretă circulară :
sf
Ass(0,8fyd) ≥ 1,1Z (7.20)
a
Dacă efortul unitar de întindere este mai mic decât valorile:
− armături preîntinse : σcy ≤ 0,65 fctk (7.21a)
− armături postîntinse : σcy ≤ fctk (7.21b)
este suficient să se prevadă armăturile minime (vezi § 7.3.4).

7.3.3 Verificarea la fisurare între armături
Forţa de despicare este calculată conform STAS 10107/0-90 plecând de la forţa

longitudinală neechilibrată într-o secţiune orizontală situată la distanţă y de marginea
grinzii (vezi Figura 7.8). Relaţia de calcul ţine cont de efectul favorabil al componentei
verticale a forţei de precomprimare :
y
1 y  y
Z 3 =  ∫ bσ c dy − ∑ Pi cos α i  − ∑ Pi sin α i (7.22)
3 0 0  0
Armătura necesară este dată de relaţia :
n2⋅As1(0,8fyd) ≥ 1,1Z3 (7.23a)
dar trebuie prevăzut cel puţin :
n2⋅As1fyd ≥ 0,03ΣPι (7.23b)
Notaţiile din relaţiile precedente sunt (vezi şi figura 7.8) :
n2⋅As1 aria armăturilor dispuse în direcţia considerată (perpendiculr pe direcţia de fisurare

probabilă), conţinute în primele 2-3 plase n2 situate la extremitatea elementului ;
fyd rezistenţa de calcul a armăturilor transversale, considerată ca pentru armături din

OB 37 (adică 210 MPa), oricare ar fi oţelul utilizat.
h
Pi = Ap,iσpi,k
σb
Figura 7.5 – Secţiunea de calcul pentru despicarea între armături sau grupuri de armături
pretensionate
7.3.4 Prevederi constructive pentru armarea zonelor de transmitere (STAS

10107/0-90)
Elemente cu ancoraje la capăt (armături en postîntinse)
Sub ancoraj trebuie prevăzute 2 sau 3 plase cu cel puţin 4 bare în fiecare direcţie,
prima situată la 30 mm sub ancoraj, şi celelalte distanţate la 50 - 70 mm (figura 7.9a).
Diametrul armăturilor trebuie să fie cuprins între 6 şi 14 mm şi distanţa dintre bare între 60
şi 100 mm. Plasele vor fi realizate fie din armături continue (figura 7.9b), fie prin sudare
(figura 7.9c). Este interzis să se utilizeze plasele din bare independente legate cu sârmă.
Trebuie prevăzute plase similare aşezate la distanţe de 100...150 mm pe toată
lungimea de difuzie a cablului considerat.
În locul plaselor, este posibil să se utilizeze o armătură armature elicoidală continuă
de fretare (figura 7.9d), cu diametrul între 6 şi 10 mm şi cu un pas cuprins între 50 şi 80
mm.
Dacă armătura de fretare nu acoperă toată secţiunea elementului, trebuie prevăzuţi
etrieri închişi, cel puţin Φ8/150 mm. Aceşti etrieri vor fi prevăzuţi pe toată lungimea de
difuzie ldisp.
Φ 6 ÷ 12 mm
a0
s = 60 ÷ 100 mm
b0 30 mm 50 ÷ 70 mm
a) b) c)
ds a0
s = 50 ÷ 80 mm
d)
Figura 7.9 – Armarea zonelor de capăt : a) Armare cu plase ; b) Armături continue ; c)

Plase sudate ; d) Armare cu fretă circulară.
Elemente cu armături preîntinse
Pe primul sfert (începând de la extremitatea elementului) a lungimii de transmisie

lpt trebuie prevăzute 3 până la 5 armături transversale suplimentare (etrieri închişi, plase
sudate, fretă circulară).
Dacă aceste armături nu acoperă toată secţiunea elementului, este necesar să se
dispună etrieri închişi pe toată secţiunea elementului, cel puţin Φ6/ 150 mm.
Pe toată zona de difuzie ldisp este obligatorie prevederea de etrieri închişi, cel
puţin Φ6/ 150 mm.
Exemplu:
Să se verifice zona de capăt a grinzii din figură care are patru ancoraje individuale
cu diametrul plăcii de distribuţie de 100mm. Forţa de pretensionare din fiecare ancoraj
este de 250kN.
400
200
Ø100
500
P=250kN 200
P=250kN 100
125 150 125
A. Verificarea zdrobirii betonului sub ancoraj
Aplicând regulile ilustrate în figura 7.5, zona de difuzie a fiecărui ancoraj rezultă de
dimensiuni 200x150 mm2.
Rezultă: Ac0 = π⋅1002/4 = 7854 mm2

Ac1 = π⋅1502/4 = 17671 mm2
Efortul unitar de compresiune sub ancoraj este:
γ p ,unfav P 1.2 ⋅ 250 ⋅ 10 3

= 2
= 38.2 N / mm 2
Ac 0 π ⋅ 100
4
Rezistenţa la compresiune locală este:
0.5
π ⋅ 150 2 
0.5  
f A  40  4 
f Rdu = ck  c1  = ⋅ = 40.2 N / mm 2
γ c  Aco  1 .5  π ⋅ 100 2 
 
 4 
B. Verificarea eforturilor de compresiune în biela comprimată
Considerând un model bielă –tirant ca cel din figura 7.3(b), cu un unghi de difuzie 2β, cu
arctgβ = 2/3 (vezi SR EN 1992-1-1 §8.10.3(5)), rezultă un efort unitar de compresiune în
biela comprimată:
0.6 ⋅ 1.2 ⋅ 250 ⋅ 10 3  f  f  40  2

σc = o
= 7.21 ≤ 0.61 − ck  ck = 0.61 − 40 = 13.44 N / mm
200 ⋅ 150 ⋅ cos 33.7  250  c
γ  250 
C. Determinarea armăturilor transversale.
T 0.33 ⋅ 1.2 ⋅ 250 ⋅ 103

As = = = 330mm 2
fy 300
Se aleg trei etrieri Φ10 dispuşi la 50, 125 şi 200 de mm faţă de capătul grinzii.
8 Exemplu de proiectare
Se cere să se verifice grinda precomprimată cu armătură preîntinsă din figura de

mai jos. Grinda este realizată pe stand, din beton C40/50, cu tratament termic având ca
armături preîntinse 13 toroane T13 cu aria de 98.7 mm2 din oţel 1570/1770 cu relaxare
redusă, armături pasive longitudinale din BSt 500 şi transversale din OB 37. Deschiderea
de calcul este de 21.70 m, iar traveea de 6 m. Cinci toroane au aderenţa împiedicată pe o
lungime de 1.50m de la capetele grinzii.
2 1
200 2 1800 1
2200
SECTIUNE 1-1 SECTIUNE 2-2

60 60
21.5
21.5
4.5
7
22.5 15 22.5 15 30 15
87.5
145
145
119
7.5 15 7.5
6.5
22.5
30 30
I. PROPRIETĂŢI MATERIALE
Beton
- În faza finală:
-
fck = 40 N/mm2
fctm = 3.5 N/mm2
fcd = 26.67 N/mm2
fctk = 2.45 N/mm2
fctd = 1.63 N/mm2
Ecm = 35000 N/mm2
αc = 1.00E-05
Exemplu de proiectare 81
- La transfer:
Timpul echivalent, ţinând seama de tratamentul termic (cu diagrama timp-

temperatura de la exemplul din capitolul 4):
n
t T = ∑ e −( 4000 /[ 273+T ( ∆ti )]−13, 65) ⋅ ∆t i = e − ( 4000 /[ 273+ 45)]−13, 65) ⋅ 3 ⋅ 2 + e −( 4000 /[ 273+ 70 )]−13, 65) ⋅ 10 =
i =1
= 2.92⋅6 + 7.3⋅10 = 90.5 ore = 3.77 zile
  
 28   
1/ 2   28 1 / 2  

 s 1−      0.20 1−  
   t       3.77   
βcc(t)= e =e = e −0.345 = 0.708
fcm(t) = βcc(t) fcm = 0.708⋅(40+8) = 34 MPa
fctm(t) = (βcc(t))α⋅ fctm = 0.7081 ⋅3.5 = 2.48 MPa
Ecm(t) = (fcm(t) / fcm)0,3 Ecm = (βcc(t))0,3 Ecm = (0.708)0.3⋅35000 = 31550 MPa
αp = 195000/31550 = 6.18
Armaturi active St 1570/1770
Clasa care indică comportarea la relaxare: 2 (relaxare scăzută)
fpk = 1770 N/mm2

fp0.1k = 1570 N/mm2
fpd = 1570/1.15 = 1365 N/mm2
Ep = 195000 N/mm2
εuk ≥ 35 ‰
Armături pasive
BSt 500S fyk = 500 N/mm2

fyd = 435 N/mm2
Es = 200000 N/mm2
OB 37 fyk = 240 N/mm2

fyd = 210 N/mm2
Es = 210000 N/mm2
II. CARACTERISTICI GEOMETRICE
Secţiune 1 câmp
- ȋnălţime h = 1450 mm
- ȋnălţime medie talpă inferioară hi = 257.5 mm
- lăţime talpă inferioară bi = 300 mm
- ȋnălţime medie talpă superioară hs = 250 mm
- lăţime talpă superioară bs = 600 mm
- lăţime inimă b = 150 mm

- Aria secţiunii Ac = 368763 mm2
- Perimetrul sectiunii utot = 4200mm2
- Distanţa de la CG la
partea superioară a secţiunii xc = 605 mm
- Momentul de inerţie Ic = 8.771 ⋅ 1010 mm4
- Raza de inerţie: r2 = Ic/Ac = 237843 mm2
- Modulele de rezistenţă Wcs = 1.45 ⋅ 108 mm3
Wci = 1.038 ⋅ 108 mm3
Coeficienţi de echivalenţă în faza finală: αp = Ep/Ec = 5.57

αs = Es/Ec = 5.71
Coeficienţi de echivalenţă în faza iniţială: αp = Ep/Ec(t) = 6.18

αs = Es/Ec(t) = 6.34
Aria de armătură pretensionată: Ap =13 toroane x 98.7 mm2 = 1283 mm2
Distanţa de la latura inferioară a secţiunii

la C.G. al armăturii pretensionate ap = 140 mm
Aria de oţel nepretensionat de la partea superioară 4ø12 As=452mm2
Distanţa de la latura superioară a secţiunii la C.G. al armaturii a'=35mm
Aria de beton ideală Aci= 378493 mm2
Momentul de inerţie al secţiunii ideale Ici=9.21·1010mm2
Raza de inerţie r2 = Ici/Aci = 243363 mm2
Modulele de rezistenţă Wcsi = 1.500 ⋅ 108 mm3

Wcii = 1.102 ⋅ 108 mm3
Excentricitatea forţei de precomprimare zcp = 696 mm
Secţiune 2 - se consideră la capătul zonei de transmitere lpt1 = 630mm
- ȋ nălţime h = 1450 mm
- ȋnălţime medie talpă superioară hs = 238 mm
- lăţime talpă superioară bs = 600 mm
- lăţime inimă b = 300 mm
- Aria secţiunii Ac = 506552 mm2
- Distanţa de la CG la
partea superioară a secţiunii xc = 640 mm
- Momentul de inerţie Ic = 9.908 ⋅ 1010mm4
- Raza de inerţie r2 = Ic/Ac = 195595 mm2
- Modulele de rezistenţă Wcs = 15.48 ⋅ 107mm3
Wci = 12.232⋅ 107mm3
Coeficienţi de echivalenţă: αp = Ep/Ec = 5.57

αs = Es/Ec = 5.71
Coeficienţi de echivalenţă în faza iniţială: αp = Ep/Ec(t) = 6.18
αs = Es/Ec(t) = 6.34
- Aria de armătură pretensionată: Ap =8 toroane x 98.7 mm2 = 789.6 mm2
- Distanţa de la latura inferioară a secţiunii

la C.G. al armăturii pretensionate ap = 140 mm
Aria de oţel nepretensionat de la partea superioară 4ø12 As=452mm2
Distanţa de la latura superioară a secţiunii la C.G. al armaturii a'=35mm
Aria de beton ideală Aci= 516282 mm2
Momentul de inerţie al secţiunii ideale Ici=10.325·1010mm2
Raza de inerţie r2 = Ici/Aci = 199988mm2
Modulele de rezistenţă Wcsi = 15.983 ⋅ 107 mm3

Wcii = 12.842 ⋅ 107 mm3
Excentricitatea forţei de precomprimare zcp = 664 mm
III ȊNCĂRCĂRI ŞI EFORTURI DE CALCUL
Valoare Valoare Valoare de

INCARCARE caracteristică ψ1 frecventă γF calcul
Învelitoare [kN/m2] 0.6 1 0.6 1.35 0.81

spaţiu tehnic [kN/m2] 0.5 1 0.5 1.35 0.675
Zapadă [kN/m2] 1.5 0.4 0.6 1.5 2.25
Total [kN/m2] 2.6 1.7 3.735
Greutate proprie
grindă [kN/ml] 9.22 1 9.22 1.35 12.45
Încărcare pe grindă
(inclusiv gr. proprie) 24.82 19.42 34.86
Momente de calcul
Moment (kNm) din: Secţiunea 1 Secţiunea 2

- greutate proprie 543 46.2
- ȋncărcări frecvente 1143 128.9
- ȋncărcări caracteristice 1461 164.7
- ȋncărcări de calcul 2052 231.3
Forţa tăietoare de calcul:

- la reazem: V = 378 kN
- la distanţă d de reazem: VE,d = 378 – 34.86⋅(1.45-0.14) = 332.5 kN
IV TENSIONAREA ARMĂTURILOR
Tensiunea iniţială
σp,max = min {0.8·fpk ; 0.9·fp0,1k} = min {0.8·1770 ; 0.9·1570}

= min {1416 ; 1413} = 1413 MPa
se alege
σp,eff = 1350 MPa
Pmax = Ap ⋅ σp,eff = 1283 ⋅ 1350 = 1732 kN
Lunecarea armăturilor:
se considera armaturile intinse doar de la un capăt
- lunecare ∆l = 5 mm
- lungime banc l = 100 m
- pierdere de tensiune: ∆σsl = (∆l/l)⋅Ep = (5⋅/ 100000)195000 = 9.75 MPa
∆Psl = 1283⋅9.75 = 12.5 kN
Tensiunea după blocare
σp1 = 1350 – 9.75 = 1340.25 MPa
P1 = 1732 – 12.5 = 1719.5 kN
µ = σp1 /fpk = 1340.25/1770 = 0.76
Pierderi de tensiune între tensionare şi transfer (vezi exemplele de la capitolul 4)
Tratament termic:
- T0 = 20°
- Tmax = 70°
1,14(Tmax − 20 ) n
1,14( 70 − 20 )
teq =
Tmax − 20
∑ (T
i =1
)
( ∆t i ) − 20 ∆ti =
70 − 20
[(45 − 20) ⋅ 3 + (70 − 20) ⋅10 + (45 − 20) ⋅ 3]
teq = 9103ore
Pierdere datorită tratamentului termic:
∆σθ=0,5 Ep αc (Tmax-To)=0.5⋅195000⋅10-5⋅(70-20)=49 MPa

∆Pθ = Ap ∆σθ = 1283⋅49 = 62.55 kN
Pierdere din relaxare în faza iniţială:
0,75(1− µ )
 t + t eq 
∆σ pr = σ pi 0,66ρ1000e 9,1µ
  10−5 =
 1000 
 
0.75(1−0.76)
9.1⋅0.76  16 + 9103
= 1340.25 ⋅ 0.66 ⋅ 2.5 ⋅ e   ⋅10−5 = 32.5MPa
 1000 
∆Ppr = 1283⋅32.5 = 41.7 kN
Tensiunea înainte de transfer:
σp2 = 1340.25 – 49 – 32.5 = 1258.75 MPa

P2 = 1719.15 – 62.55 – 41.7 = 1615 kN
Pierderi ∆P2 = 1732 – 1615 = 117 kN (6.75%)
Pierderi de tensiune la transfer
Pierderi din scurtarea elastică datorită acţiunii precomprimării şi mobilizării greutăţii

proprii (secţiunea 1):
σ p2 Mg 1258.75 543 ⋅10 6

σ cp = − = − = 8.1 MPa
  I ci   9.21 ⋅1010
  z cp   696
 Aci  6.18 + 378493 
α p +      696 2  
 z cp2  
12831 +  

Ap 1 + 2 
  r    243363  
  
∆σel = αp⋅σcp=6.18⋅8.1=50 MPa

∆Pel = ∆σel ⋅ Ap = 50 ⋅1283 = 64 kN
Deci: σp3 = 1258.75 – 50 = 1208.75 MPa

P3 = 1657 – 64 = 1551.4 kN
în secţiunea 2:
P3,sect2 = σp3 ·Ap2= 1208.78·789.6 = 954.4 kN
Pierderea în procente cumulată de la tensionarea armăturii: 10.44 %
V. EFORTURI ÎN BETON IN FAZA INIŢIALA
Secţiunea 1
Eforturi unitare în beton în fibra superioară:
P3 P3 z cp − M gp 1551.4 ⋅10 3 1551.4 ⋅ 10 3 ⋅ 696 − 543 ⋅10 6

σ cs = − + =− + = −0.52 MPa
Aci Wcsi 378493 1.5 ⋅ 10 8
Eforturi unitare în beton în fibra inferioară:

P3 P3 z cp − M gp 1551.4 ⋅ 10 3 1551.4 ⋅ 10 3 ⋅ 696 − 543 ⋅10 6

σ ci = − − =− − = −8.97 MPa
Aci Wcii 378493 1.102 ⋅ 10 8
Secţiunea 2
Calculul lungimii de transmitere:
fbpt = ηp1 η1 fctd(t) = 3.2⋅1⋅1.16 = 3.7 MPa
lpt = α1 α2 φ σpm0 / fbpt = 1⋅0.19⋅12.7⋅1208.75/3.7= 788 mm
lpt1 = 0.8 lpt =0.8⋅788 = 630 mm

lpt2 = 1.2 lpt =1.2⋅788 = 945 mm
Eforturi unitare în beton în fibra superioară:
P3,sec t 2 P3,sec t 2 z cp − M gp 954.4 ⋅ 10 3 954.4 ⋅10 3 ⋅ 664 − 46.2 ⋅10 6

σ cs = − + =− + = 1.83MPa
Aci Wcsi 516282 15.983 ⋅10 7
Se observă că în fibra superioară apar eforturi de întindere dar acestea sunt mai mici decât
fctm(t)
Eforturi unitare în beton în fibra inferioară:

P P z − M gp 954.4 ⋅10 3 954.4 ⋅10 3 ⋅ 664 − 46.2 ⋅ 10 6
σ ci = − 3,sec t 2 − 3,sec t 2 cp =− − = −6.42 MPa
Aci Wcii 516282 12.842 ⋅10 7
Se observă că în fibra inferioară apar eforturi de compresiune datorită forţei de
precomprimare
VI. EFORTURI ÎN ARMĂTURĂ ÎN FAZA FINALĂ
a. Efectul contracţiei betonului
Contracţia totală este:
εcs = εcd + εca=0.000335+0.000075=0.00041
εcd este deformaţia datorită contracţiei la uscare şi se determină cu relaţia:
εcd(t) = βds(t, ts)⋅ kh⋅ εcd,0 = 0.996⋅0.886⋅0.00038 = 0.000335
în care:
εcd,0 = 0.038% prin interpolare în tabelul 3.2 din SR EN 1992-1-1,
considerând RH% = 60%
kh = 0.886 prin interpolare în tabelul 3.3 din SR EN 1992-1-1 cu:
h0 = 2Ac/u = 2⋅368763/4200 = 176 mm

unde u = utot deoarece se considera tot perimetrul expus la uscare.
β ds (t , t s ) =
(t − t s ) =
(20805 − 2) = 0.996
3
(t − t s ) + 0,04 h
0 (20805 − 2) + 0,04 176 3
unde:
t = 365x57=20805 zile - este vârsta betonului la momentul

considerat;
ts = 2 zile - este vârsta betonului (zile) la începutul contracţiei
de uscare (sau umflare). În mod normal, aceasta
corespunde sfârşitului tratamentului;
εca este deformaţia datorată contracţiei endogene şi se determină cu relaţia:
εca (t) = βas(t) εca(∞) = 0.000075
εca(∞) = 2,5 (fck – 10) 10-6 =2,5 (40 – 10) 10-6= 0.000075
βas(t) =1 – exp (– 0,2⋅208050,5) ≅ 1
b. Efectul relaxării armăturii
Pentru calculul ∆σpr se consideră că efortul unitar în armatură datorită forţei de

precomprimare iniţiale şi încărcărilor frecvente este 1230 MPa. Valoarea variaţiei efortului
în armatura datorită relaxării sub forţa de precomprimare se calculează în funcţie de clasa
de relaxare a oţelului şi intervalul de timp standard (57 ani) la care se adaugă efectul
tratamentului termic (vezi paragraful 4.5.2.5).
∆σpr = 62 MPa
c. Efectul curgerii lente
Determinarea coeficientul de fluaj/curgere lentă la timpul t, pentru o încărcare

aplicată la timpul t0, φ(t,t0 ), se face conform anexei B din SR EN 1992-1-1.
Intervalul de timp la care se calculeaza - 500000h (aprox 57 ani) cf 3.3.2.(8) la care
se adauga efectul tratamentului termic.
t=5000+9103=509103h
ϕ(t,t0) = ϕ0 · βc(t,t0) = 2.867⋅0.993 = 2.85
ϕ0 = ϕRH · β(fcm) · β(t0) = 1.476⋅2.425⋅0.80 = 2.867
 1 − RH / 100   1 − 0.6 
ϕ RH = 1 + ⋅ α 1  ⋅ α 2 = 1 + ⋅ 0.802 ⋅ 0.939 = 1.476
 0.1 ⋅ 3 h0   0.1 ⋅ 176
3

RH=60% - umiditatea relativă a mediului
0,7 0.7
 35   35 
α1 =   = = 0.802
 f cm   40 + 8 
0, 2 0.2
 35   35 
α2 =   = = 0.939
 f cm   40 + 8 
0, 5 0.5
 35   35 
α3 =   = = 0.854
 f cm   40 + 8 
16.8 16.8
β ( f cm ) = = =2.425
f cm 40 + 8
1 1
β (t 0 ) = = =0.80
(0,1 + t 0 ) (0,1 + 2 0, 20 )
0 , 20
0,3 0,3
 (t − t 0 )   (20805 − 2) 
β c (t , t 0 ) =   =  = 0.993
 (β H + t − t0 )   (477.6 + 20805 − 2) 
unde
t = 20805 zile este vârsta betonului la momentul considerat, în zile
t0 =2 zile este vârsta betonului la momentul încărcării, în zile
βH = 1.5[1 + (0.012⋅ RH)18]h0 + 250⋅α3 =

1.5[1 + (0.012⋅60)18]⋅176 + 250⋅0.854 = 477.6
σ c,QP - efortul in beton în vecinătatea armăturilor sub acţiunea

greutăţii proprii şi a forţei de precomprimare iniţiale
2
P3 P3 z cp − M gp z cp 1551.4 ⋅10 3 1551.4 ⋅10 3 ⋅ 696 2 − 543 ⋅10 6 ⋅ 696
σ cs =− + =− − = 8.16 MPa
Aci I ci 378493 9.21 ⋅1010
Deci
Ep
E cm
∆σ p , c + s + r = =
Ep Ap  A 
1+ ⋅ 1 + c ⋅ z cp2  ⋅ [1 + 0,8ϕ (t , t 0 )]
E cm Ac  Ic 
195000
0.00041 ⋅ 195000 + 0.8 ⋅ 62 +
⋅ 2.85 ⋅ 8.16
= 35000 = 218.57 MPa
195000 1283  378493 2
1+ ⋅ 1 + ⋅ 696  ⋅ [1 + 0,8 ⋅ 2.85]
35000 378493  9.21 ⋅1010 
∆Pc + s + r = ∆σ c + s + r ⋅ A p = 218.57 ⋅1283 = 280.42kN

Efortul în armătura precomprimată în faza finală:
Pm ,∞ = P3 − ∆Pc + s + r = 1551.4 − 280.42 = 1270.9kN

σpm,∞ = 1270.9⋅103/1283 = 990.6 MPa
Pierderile totale sunt de 25.7% .
Eforturi de calcul în armătură în faza finală pentru verificari la SLU
Pd fav fav
,∞ = γ p ⋅ Pm ,∞ = 1 ⋅ 1270 .9 = 1270 .9 kN
Pdunfav
,∞ = γ unfav
p ⋅ Pm ,∞ = 1.2 ⋅1270 .9 = 1525 .13kN
Eforturi de calcul în armătură în faza finală pentru verificari la SLS
Pk,sup = rsup Pm,∞ = 1.05·1270.9 = 1334.5 kN
Pk,inf = rinf Pm,∞ = 0.95·1270.9 = 1207.4 kN
VII. VERIFICAREA LA SLS PT. LIMITAREA EFORTURILOR UNITARE
Verificarea eforturilor de compresiune la transfer:
Secţiunea 1
P3 P3 z cp − M gp 1551.4 ⋅ 10 3 1551.4 ⋅ 10 3 ⋅ 696 − 543 ⋅ 10 6

σ ci = − − =− − =
Aci Wcii 378493 1.102 ⋅ 10 8
= - 8.97 MPa ≤ 0.6fck(t) = 0.6⋅(34-8) = 15.6 MPa
Secţiunea 2
P3,sec t 2 P3,sec t 2 z cp − M gp
954.4 ⋅ 10 3 954.4 ⋅ 10 3 ⋅ 664 − 46.2 ⋅10 6
σ ci = − − − =− =
Aci Wcii 516282 12.842 ⋅ 10 7
= -6.42 MPa ≤ 0.6fck = 0.6⋅(34-8) = 15.6 MPa
Verificarea eforturilor unitare de compresiune sub încărcări caracteristice:
Secţiunea 1
Eforturi la partea inferioară:
Pk ,sup Pk ,sup z cp − M car 1334.5 ⋅ 10 3 1334.5 ⋅ 10 3 ⋅ 696 − 1461 ⋅ 10 6

σ ci = − − =− − =
Aci Wcii 378493 1.102 ⋅ 10 8
= 1.3 MPa ≤ 0.6fck = 0.6⋅40 = 24 MPa
Eforturi la partea superioară:
Pk ,sup Pk ,sup z cp − M car 1334.5 ⋅ 10 3 1334.5 ⋅ 10 3 ⋅ 696 − 1461 ⋅ 10 6

σ cs = − + =− + =
Aci Wcsi 378493 1.5 ⋅ 10 8
=- 7.07 MPa ≤ 0.6fck = 0.6⋅40 = 24 MPa
Secţiunea 2
Eforturi la partea inferioară:
Pk ,sup,sec t 2 Pk ,sup,sec t 2 z cp − M car 821.2 ⋅ 10 3 821.2 ⋅ 10 3 ⋅ 664 − 164.7 ⋅ 10 6

σ ci = − − =− − =
Aci Wcii 516282 1.284 ⋅ 10 8
= -4.55 MPa ≤ 0.6fck = 0.6⋅40 = 24 MPa
Eforturi la partea superioară:
Pk ,sup,sec t 2 Pk ,sup,sec t 2 z cp − M car 821.2 ⋅ 10 3 821.2 ⋅ 10 3 ⋅ 664 − 164.7 ⋅ 10 6

σ cs = − + =− + =
Aci Wcsi 516282 1.598 ⋅ 10 8
= 0.79 MPa ≤ 0.6fck = 0.6⋅40 = 24 MPa
Verificarea condiţiei de liniaritate a fenomenului de curgere lentă
Secţiunea 1
Pk ,sup Pk ,sup z cp − M frecv 1334.5 ⋅ 10 3 1334.5 ⋅ 10 3 ⋅ 696 − 1143 ⋅ 10 6
σ cs = − + =− + =
Aci Wcsi 378493 1.5 ⋅ 10 8
= -4.95 MPa ≤ 0.45fck = 0.45⋅40 = 18 MPa
Secţiunea 2
P P z − M frecv 821.2 ⋅103 821.2 ⋅103 ⋅ 664 − 128.9 ⋅10 6
σ ci = − k ,sup,sec t 2 − k ,sup,sect 2 cp =− − =
Aci Wcii 516282 1.284 ⋅ 108
= -4.83 MPa ≤ 0.45fck = 0.45⋅40 = 18 MPa
Limitarea efortului în armăturile pretensionate:
Cf. pct. 5.10.3 efortul unitar în armatură după transfer trebuie să fie:
σpm0 = 1208.75 ≤ min{k 7 f pk ; k8 f p 0.1k } = min{0.75 ⋅1770;0.8 ⋅1570} = 1256 MPa
cf. pct. 7.2.(5) sub încarcari caracteristice efortul in armatura trebuie sa fie
σ pm (∞) = 1147.6 ≤ 0.75 f pk = 0.75 ⋅1770 = 1327.5 MPa

VIII. VERIFICAREA LA SLS DE FISURARE
Verificarea se face conform punctului 7.3 din SR EN 1992-1
Conform tabelului 4.1, clasa de expunere este XC1. Pentru această clasă de expunere, din
tabelului 7.1N, deschiderea admisibilă a fisurilor sub încărcări frecvente este 0.2 mm.
Pentru secţiunea centrală se verifică starea de eforturi din beton sub încărcările frecvente:
P P z −M
k , sup k , sup cp frecv 1334.5 ⋅ 10 3 1334.5 ⋅ 10 3 ⋅ 696 − 1143 ⋅ 10 6
σ =− − =− − =
ci A W 378493 8
ci cii 1.102 ⋅ 10
= - 1.58 MPa
Se observă că sub gruparea de încărcări frecvente secţiunea de beton este integral

comprimată, elementul nefiind fisurat.
IX. VERIFICAREA LA SLS DE DEFORMATII
Verificarea se face conform punctului 7.4 din SR EN 1992-1
Săgeata admisibilă:
L 21700
y adm = = = 86.8mm
250 250
După cum s-a aratat la pct VIII, sub încărcări frecvente elementul nu este fisurat.
Se corectează modulul de elasticitate al betonului in funcţie de curgerea lentă:
E cm 35000
E c ,eff = = = 9096.8MPa
1 + ϕ (∞, t 0 ) 1 + 2.85
Valoarea contrasăgeţii datorate precomprimării:
Pk ,inf ⋅ zcp ⋅ L2 1207.4 ⋅ 696 ⋅ (21.7 ⋅103 ) 2

yp = = = 59.03mm
8 Ec ,eff I i 8 ⋅ 9096.8 ⋅ 9.21⋅1010
Valoarea săgeţii din încărcări:
4
5 p frecv ⋅ L 5 ⋅ 19.42 ⋅ (21.7 ⋅ 10 3 ) 4
yext = = = 66.9mm
384 E I i 384 ⋅ 9096.8 ⋅ 9.21 ⋅ 1010
c , eff
Valoarea totală a săgeţii:
ytot = y ext − y p = 66.9 − 59.03 = 7.87 mm ≤ y adm = 86.8mm

X. VERIFICAREA LA SLU DE ÎNCOVOIERE
Valoarea de calcul a rezistenţei armăturii:
fpd = fp0,1k/γs =1570/1.15=1365MPa
Forţa de întindere în armătura pretensionată
Tp = Ap ⋅ fpd =1283·1365=1751.3 kN
Forţa de compresiune din armătura nepretensionată de la partea superioară:
Cs = A's ⋅ fyd =452·435=196.62 kN
Înălţimea zonei comprimate:
x = (Tp-Cs )/(0,8⋅fcd⋅b) =(1751.3-196.52)·103/(0.8·26.67·600) = 121.5 mm
Momentul capabil este:
MRd = Tp·(d-0.8x/2) – Cs (0.8x/2-a’)

= 1751.3·103·(1310-0.4⋅121.5) – 196.52⋅1010(0.4⋅121.5-35) =
= 2206.9 kNm > MEd=2052 kNm
XI. VERIFICAREA LA SLU LA FORŢĂ TĂIETOARE
Verificarea la forţă tăietoare se face la o distanţă d de reazem
Se verifică dacă elementul este fisurat în secţiunea de calcul
Pdfav
,∞ Pdfav
,∞ z cp − M calc 1270.9 ⋅10 3 1270.9 ⋅ 10 3 ⋅ 664 − 479 ⋅ 10 6
σ ci = − − =− − = −5.30 MPa
Aci Wcii 516282 12.842 ⋅ 10 7
Elementul nu este fisurat.
Conform paragrafului 6.2.2.(2) din SR EN 1992-1-1 capacitatea la forţă tăietoare se

calculează cu relaţia de mai jos:
I ⋅ bw 10.32 ⋅1010 ⋅ 300

VRD ,C = ( f ctd )2 + α1 ⋅ σ cp ⋅ f ctd = 1.67 2 + 0.97 ⋅ 2.46 ⋅1.67 = 804.79kN
S 98639400
VRD ,C = 804.79kN > VE ,d = 332.5kN

unde:
α1 = l x / l pt 2 = 1310 / 1350 = 0.9

σ cp = N d ,∞ / Ac = 1207.9 ⋅103 / 516282 = 2.46MPa
S - momentul static al suprafeţei situate deasupra axei ce trece prin centrul de greutate, în
raport cu acea axa.
sup
S = btalpa sup htalpa sup ytalpa sup + binima hinima ysup inima = 600 ⋅ 238 ⋅ 521 + 300 ⋅ 402 ⋅ 201 =
3
= 98639400 mm
XII. DIAGRAMA DE EFORTURI DE CALCUL SI EFORTURI CAPABILE

SECT 2
SECT 1
46.2 kNm
128.9 kNm
164.9 kNm
231.3 kNm
MGR. PROP.
543 kNm
MFRECV.
lpt2 1143 kNm
MCAP 8 TOROANE MCAR.
1358.1 kNm 1461 kNm
1.50m lpt2
MCALCUL
2052 kNm
2206.9 kNm
MCAP 13 TOROANE
94 ANEXA 1: Simboluri şi notaţii
Principalele simboluri şi notaţii preluate din EN 1992-1-1 şi folosite în această lucrare sunt date
în lista următoare:
Ac Aria secţiunii transversale de beton

Ap Aria secţiunii armăturii sau armăturilor pretensionate
Ec,eff Modul de elasticitate efectiv al betonului
Ecd Valoarea de calcul a modulului de elasticitate al betonului
Ecm Modul de elasticitate secant al betonului
Ep Valoarea de calcul a modulului de elasticitate al armăturilor pretensionate
Es Valoarea de calcul a modulului de elasticitate al armăturilor pentru beton armat
P Forţa de precomprimare
Pmax = Ap⋅σp,max Valoarea maximă a forţei de precomprimare aplicată armăturii
Pm0(x) = Pmax - ∆Pi(x) Valoarea forţei de precomprimare iniţiale la timpul t = t0, imediat
după întindere sau transfer
Pm,t(x) = Pm0(x) - ∆Pc+s+r(x) Valoarea medie a forţei de precomprimare la momentul t > t0
Pd,t(x) = γP· Pm,t(x) Valoarea de calcul a forţei de precomprimare
Pk,sup = rsup Pm,t (x) Valoarea caracteristică superioară a precomprimării
Pk,inf = rinf Pm,t(x) Valoarea caracteristică inferioară a precomprimării
∆Pel Pierderi datorate deformării elastice a betonului
∆Pr Pierderi de precomprimare datorate relaxării pe termen scurt
∆Pµ(x) Pierderi de precomprimare datorate au frecării
∆Psl Pierderi de precomprimare datorate lunecării în ancoraje
∆Pc+s+r(x) Pierderi de precomprimare dependente de timp (din fluaj,
contracţie şi relaxare)
fpk Rezistenţa caracteristică la întindere a armăturilor pretensionate
fp0,1k Valoarea caracteristică a limitei de elasticitate convenţionale la 0,1% a armăturilor
pretensionate
zcp distanţa dintre centrul de greutate al secţiunii de beton şi armăturile de precomprimare
γP Coeficient parţial pentru acţiunile asociate precomprimării
σcp Efort unitar de compresiune în beton datorită unei forţe axiale sau precomprimării
µ coeficientul de frecare între armătură şi canal (teacă)
k deviaţia unghiulară accidentală pentru armături interioare (pe unitate de lungime)
BIBLIOGRAFIE 95
ACI (2008), Building Code Requirements for Structural Concrete (ACI 318M-08) and
Commentary, American Concrete Institute, Farmington Hills, MI, 473 p.
ASRO (1990), STAS 10107/0-90: Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din beton, beton
armat şi beton precomprimat, Bucureşti.
ASRO (2004a), SR EN 1990, Bazele proiectarii structurilor, Bucureşti.
ASRO (2004b), SR EN 1992-1-1:2004 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1:
Reguli generale şi reguli pentru clădiri, Bucureşti.
Calgaro, J.-A., Cortade, J. eds., (2008), Applications de l’Eurocode 2 Calcul des bâtiments en
béton. Presses de l’École Nationale des Ponts et Chaussées, Paris, 309 p.
Chaussin, R. (1990), Béton précontraint. Techniques de l’ingénieur, Paris, 78 p.
Constantinescu, D. (1977), Curs de beton precomprimat. I.C.B., Bucureşti, 78 p.
Crainic, L., Enache, E. (2007), Prestressed Concrete. Ed. Matrixrom, Bucureşti, 122p.
FIB (1999), Structural Concrete – Textbook on Behaviour, Design and Performance, Vol 1,2&3,
FIB, Lausanne, Elveţia.
Guyon, Y. (1953), Béton précontraint. Étude théorique et expérimentale. Ed. Eyrolles, Paris, 703
p.
Le Delliou, P. (2003), Béton précontraint aux eurocodes. ENTPE – Presses universitaires de
Lyon, Lyon, 255 p.
Martin, L.H., Purkiss, J.A. (2006), Concrete Design to EN 1992, 2nd edition, Elsevier,
Amsterdam, 375 p.
Mosley, B., Bungey, J., Hulse, R. (2007), Reinforced Conrete Design to Eurocode 2, 6th ed.,
Palgrave MacMillan, New York, 408 p.
Nawy, E.G. (2000), Prestressed Concrete : a Fundamental Approach. 3rd ed., Prentice Hall
International, London, 938 p.
Nilson, A.H. (1987), Design of prestressed concrete. 2nd ed. John Wiley & sons, New York, 592
p.
Pascu, R. (2008a), Comportarea şi calculul elementelor din beton armat. Ed. Conspress,
Bucureşti, 281 p.
Pascu, R. (2008b), Beton precomprimat – bazele calcului. Ed. Conspress, Bucureşti, 65 p.
Picard, A. (1983) Béton précontraint. Tome I – Principes fondamentaux et dimensionnement.
Tome II – Analyse. Ed. Gaëtan Morin, Chicotimi, Quebec, Canada.
Postelnicu, T., Gabor, M. (1997), Beton armat si precomprimat. Note de curs. Partea a III-a.
UTCB, Bucureşti, 99 p.
Tertea, I. (1981), Betonul precomprimat. Ed. Tehnica, Bucureşti, 418 p.
Thonier, H. (1992), Le béton précontraint aux états-limites, 2e édition. Presses de l’École
Nationale des Ponts et Chaussées, Paris, 573 p.
96 ANEXA 1: Simboluri şi notaţii
Situri internet:
Freyssinet Elveţia: www.freyssinet.ch
BBR VT International : www.bbrnetwork.com
Dywidag-Systems International: www.dywidag-systems.com
VSL International: www.vsl.com

Beton Precomprimat - Calcul Dupa EC2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Beton Precomprimat - Calcul Dupa EC2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCURETI

Radu Pascu Andrei Zybaczinski

Necesitatea publicării unui curs de BETON PRECOMPRIMAT este rezultatul

Prof. dr. ing. Liviu CRAINIC

Betonul precomprimat este un beton cu eforturi iniţiale de compresiune.

Motivul introducerii eforturilor iniţiale de compresiune este rezistenţa slabă la

Eforturile de compresiune introduse în beton compensează eforturile de întindere

În ultimele decenii, concepţia privind betonul precomprimat a evoluat în sensul

1.2 Procedee de precomprimare

Procedeele de precomprimare pot fi clasificate în două categorii principale :

1.2.1 Precomprimarea prin preîntinderea armăturilor

Prin preîntindere se înţelege tensionarea armăturilor înainte de turnarea betonului.

Prefabricarea în uzină permite să se obţină :

Printre inconveniente amintim dificultatea de a realiza trasee curbe.

elemente prefabricate cablu

Figura 1.2 – Stend de precomprimare

Principalele etape de fabricare ale unui element de beton precomprimat cu armătură

1. Întinderea armăturilor (toroane sau sârme amprentate).

1.2.2 Precomprimarea prin postîntinderea armăturilor

Precomprimarea prin postîntinderea armăturilor presupune tensionarea armăturilor

1. Montarea armăturilor pasive, urmată de turnarea betonului ; în beton sunt prevăzute

Avantajele procedeului sunt :

Printre inconveniente aminitim consumul de piese metalice (ancoraje) şi necesitatea

1.3 Avantaje, inconveniente şi domeniu de utilizare

Ca principale avantaje ale betonului precomprimat putem cita :

– Necesitatea de a realiza betoane de rezistenţă mai mare ;

– Necesitatea de a dispune de un personal calificat pentru verificarea dispunerii tecilor şi

Domeniile de utilizare rezultă din avantajele enumerate mai sus :

1.4 Scurt istoric

Primele studii asupra precomprimării betonului datează de la sfârşitul secolului al

FREYSSINET este cel care reuşeşte primul să dezvolte precomprimarea betonului.

După război, asistăm la un progres general al betonului precomprimat, cu P.

În România, primele elemente precomprimate au fost fabricate la începutul anilor

2 Materiale şi metode de precomprimare

Caracteristicile cerute unui beton pentru realizarea elementelor din beton

Pentru a realiza aceste performanţe, trebuie utilizat un ciment cu rezistenţa de 45

2.2 Armături pentru beton precomprimat

Armăturile pentru beton precomprimat trebuie să aibă rezistenţă înaltă şi relaxare

Figura 2.2 – Fascicule compuse din sârme paralele (STAS 10107/0-90)

Armăturile pentru beton precomprimat nu au palier de curgere şi nici limită de

Figura 2.3 – Curbe caracteristice tipice ale oţelurilor SBP, PC 90 et OB 37

Caracteristicile geometrice, chimice, mecanice şi tehnologice ale armăturilor sunt

Tabelul 2.1 – Rezistenţe caracteristice şi de calcul ale armăturilor pentru beton

În majoritatea ţărilor europene se utilizează toroane constituite din sârme cu relaxare

Tabelul 2.2 – Caracteristicile toroaneleor T15S (Freyssinet)

Figura 2.4 – Curba caracteristică pentru toroane T15S (Freyssinet)

Figura 2.5 – Curba caracteristică pentru toroane (SR EN 1992-1-1:2004)

Figura 2.6 – Diagrama efort-deformaţie simplificată şi diagrama de calcul pentru

Valoarea εud poate fi furnizată în anexa naţională a standardului european. Valoarea

2.3 Alte materiale

2.3.1 Tecile pentru armături postîntinse

La elementele cu armătură postîntinsă, armăturile sunt dispuse în goluri (canale)

Aceste teci trebuiesă răspundă următoarelor exigenţe :

- Să fie etanşe astfel încât să împiedice infiltrarea laptelui de ciment în timpul

2.3.2 Mortarul de injecţie

Mortarul poate avea compoziţia următoare (Thonier, 1992) :

2.4 Mecanisme de ancorare

După funcţia lor distingem două catgorii de ancoraje :

Există de asemenea cuple (care permit realizarea continuităţii a două tronsoane de

2.4.1 Ancoraje active

Sârmele şi toroanele pot fi blocate prin împănare (figurile 2.7 şi 2.8).

Figura 2.7 – Ancoraj inel - con INCERC (cf. Tertea, 1981)

Figure 2.8 – Ancoraj cu pene (Freyssinet)