Sunteți pe pagina 1din 61

Material pregătit de echipa Respiro

iubeste
,
CU DRAG

Sugestii practice pentru relațiile de familie și prietenie


IUBEȘTE CU DRAG
Material pregătit de echipa Respiro

2017
introduce
introducere

I
În pașii săi spre maturitate, Lev Tolstoi a dus
o luptă continuă cu felul său de a fi. Prin urmare, a
hotărât să-și alcătuiască un set de reguli care să-l
ajute să-și mențină viața într-un permanent echili-
bru moral. Într-un caiet, a notat diverse „Reguli de
viață” pe care să le urmeze în viitor.
© 2017 – Biblioteca Respiro
Toate drepturile rezervate. În opinia sa, regulile acestea erau de trei feluri:
obligații față de el însuși, obligații față de aproapele
Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, său și obligații față de Dumnezeu. Să spicuim câte
a cărții în acest format. ceva din această scriere a sa, intitulată „Reguli de
Distribuirea gratuită sau contra cost a cărții prin viață”.
intermediul altor platforme online, precum și „Voi consacra zilnic o oră pentru citirea Evan-
modificarea textului fără acordul prealabil, în scris, gheliei, voi da lunar două ruble și jumătate săracilor,
din partea Bibliotecii Respiro sunt interzise. fără a spune lucrul acesta nimănui, îmi voi deretica
singur camera, nu voi obliga pe nimeni să mă ser-
Redactor: Florin Bică vească, mă voi duce totdeauna pe jos la Universi-
Grafician: Mark Grigore
Sursă imagini: www.123rf.com

Date de contact:
Biblioteca Respiro
Telefon: 0747 170 050
E-mail: contact@bibliotecarespiro.ro
3
Site: bibliotecarespiro.ro
Q Q

tate și, dacă mi se va oferi o trăsură, o voi vinde scopului principal. Aș fi cel mai nenorocit dintre
fără regrete și voi dărui banii unei familii nevoiașe. oameni dacă n-aș avea un scop în viață.”
Principalul constă ca, înainte de culcare, să-mi pot

I I
Și tot el a scris: „Nu-ți schimba felul de viață,
spune: «Astăzi, în primul rând, am făcut cuiva un chiar dacă devii de zece ori mai bogat.” Ce scop
bine și, în al doilea rând, am devenit eu însumi mai măreț poate avea omenirea decât acela de „a
puțin mai bun.» Încearcă să-ți stabilești cu o zi îna- iubi cu drag”?
inte treburile și, seara, să-ți dai socoteală ție însuți
de ele. Ai să vezi ce bucurie vei avea atunci când V-ați gândit cum ar fi dacă ați avea, într-o
îți vei putea spune în fiecare zi: «Astăzi, sunt mai săptămână, un astfel de orar, punându-vă în ordi-
bun decât ieri!»” ne fiecare detaliu al vieții și trăind neabătuți de la
mare scop al „iubirii cu drag”? Ce-ar fi dacă, într-o
Se spune că „rețetele” pentru virtute ale lui astfel de săptămână, v-ați propune așa: „Voi avea
Tolstoi acopereau pagini întregi. o oră zilnică de studiere a Bibliei, voi face în fieca-
Iată încă o mostră.„Să te trezești devreme, la re zi măcar un bine, nu voi da curs niciunui gând
5 dimineața, să te culci devreme, la 9 seara… Să rău, nu voi bârfi, voi fi un prieten pe cinste și voi
mănânci puțin și nu prea dulce. Să încerci să le face orice lucru cu iubire.” Credeți că ar fi prea
faci pe toate singur. Să ai pentru toate un scop mult o săptămână pentru un astfel de exercițiu?
– un scop pentru viața ta, un scop pentru anul în Dar o viață?
curs, un scop pentru lună, un scop pentru săptă- Cu toții avem grijă de relațiile cu cei din ju-
mână, un scop pentru zi, un scop pentru oră, pen- rul nostru: parteneri de viață, copii, părinți, surori
tru minut și să sacrifici totdeauna scopul secundar și frați, prieteni, vecini. Propunerile, încurajările și

4 5
prietenie
Prietenul este acela care intră când toată lumea iese.
Q

sfaturile din cartea aceasta vor da un avânt nou și


prietenie
prietenie
I 1
strălucire relațiilor voastre. Unele sfaturi sunt de-a
dreptul serioase. Altele sunt pline de umor. Toate
însă, dacă sunt ascultate, pot aduce bucurie și pot
să îmbogățească relațiile cu cei din jur.
Listele din volumul Iubește cu drag vă vor
inspira în cele mai diverse aspecte ale relațiilor
ă
voastre. Veți găsi idei de cadouri și sfaturi pentru
îmbunătățirea relațiilor în familie, vă veți îmbogăți
cu proverbe pline de umor pe tema prieteniei și
cu citate inspiratoare. Veți găsi o mulțime de idei
și propuneri pentru activități cu copiii și nepoții,
citate la care să reflectați și versete biblice potrivi-
te diverselor situații de viață.
Iubește cu drag este o carte gândită să vă an-
treneze fantezia și să vă pună la treabă creativi-
tatea.

7
iubeste
, cu drag prietenie

PĂSTREAZĂ LEGĂTURA
CU PRIETENII
FII UN PRIETEN BUN
ÎN VREMURI DE CRIZĂ Prietenia este o responsabilitate dulce,
niciodată o oportunitate.
KHALIL GIBRAN

1 1
Dacă un prieten se află în necaz, nu îl întreba dacă are ă
nevoie de ajutor. Gândește-te la ceva creativ și fă-o!
EDGAR WATSON HOWE
ă R Trimite-le des e-mail-uri prietenilor tăi. Un mesaj scurt, de
salut, este adeseori suficient.
R Dacă te-ai certat cu un prieten, cere-i scuze pentru tristețea
R Sună un prieten o dată pe săptămână. Durează doar câteva
sau durerea pe care i-ai provocat-o. minute, dar dă viață prieteniei voastre.
R Fii empatic cu prietenii tăi, pune-te în situația lor și încearcă
R Trimite-le felicitări prietenilor. Durează doar câteva minute să
să înțelegi prin ce anume trece fiecare. cauți și să scrii o felicitare cu mesaj amuzant, motivator sau
R
plin de dragoste.
R
Ia-le apărarea prietenilor tăi ori de câte ori este cazul.
Trimite-le fotografii prietenilor. O fotografie „vorbește” mai
R Protejează-ți prietenii, chiar dacă aceștia nu iau întotdeauna R
bine decât o mie de cuvinte.
cele mai bune decizii, și fă tot ce ține de tine pentru a avea
grijă de ei. Puneți-vă de acord să practicați împreună un sport sau să ie-
șiți împreună la o plimbare, chiar dacă nu aveți prea mult timp
R Când trec prin greutăți, vorbește cu prietenii tăi și oferă-le R
pentru a face lucrul acesta.
sprijin.
Întâlniți-vă pentru activități practice. De exemplu, puteți face
R
Nu lăsa ca diferențele de opinie să te despartă de prieteni. R
curățenie împreună sau puteți să lucrați în grădină împreună.
Participați împreună la un curs sau cântați împreună într-un
cor.

8 9
iubeste
, cu drag prietenie

LIMBAJUL FLORILOR
ȘI PRIETENIA
FII PRIETENUL TĂU CEL MAI BUN
Prietenii sunt ca florile, ca florile frumoase,
ca florile în grădina vieții.
ă Este extrem de important să-ți fii cel mai bun prieten.

1 1
Dacă nu reușești asta, nu vei putea fi prietenul nimănui.
ELEANOR ROOSEVELT
ă
R Clopoței albi: Sunt recunoscător.
R Narcisă: Nu te voi uita niciodată. R Iartă-te! Este adevărat că nu ești perfect. Nimeni însă nu este
R Crizantemă: Ești un prieten grozav. perfect. Învață din propriile greșeli și fă-ți un bine: iartă-te!
R Floare de nu-mă-uita: Nu mă uita. R Acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba! De exemplu,
trecutul. În schimb, îndreaptă-ți gândurile spre prezent și viitor.
R Mușcată: Prietenia noastră este autentică.
Conștientizează că ești iubit de Dumnezeu! El te-a creat așa
R Crin galben: Îți mulțumesc pentru tot. R cum ești și a promis să-ți fie alături mereu.
R
Trandafir roz: Pentru prietenul meu. Concentrează-te asupra punctelor tari, nu asupra celor sla-
R Treisprezece trandafiri: Prietenie eternă. R be! Trăiește astfel încât să îți dezvolți atuurile, punctele tari,
calitățile.
R Azalee: Ai grijă de tine.
R
Nu te mai compara cu alții! Ești unic. Succesul tău nu depin-
R Iris: Prietenia ta este foarte importantă pentru mine. de de alții și de eforturile lor, ci de cum trăiești chiar tu.
R Clopoțel: Recunoștință.
R Camelie: Te admir.
R Iederă: Prietenie și loialitate.

10 11
iubeste
, cu drag prietenie

ÎNSCRIE-TE ÎNTR-UN CLUB

Un prieten este un cadou pe care ți-l faci singur.


CELE MAI BUNE FILME

1 1
ROBERT LOUIS STEVENSON
DESPRE PRIETENIE ă

Un prieten este cel mai plăcut lucru pe care îl poți avea și


cel mai bun lucru ce poți fi. R Înscrie-te la un curs pe care ai vrut să-l faci de mai mult timp:
DOUGLAS PAGELS caligrafie, tâmplărie, tricotaj, croitorie, contabilitate etc. S-ar
ă putea să găsești un prieten adevărat în timp ce înveți să tri-
cotezi.
R
Învață o limbă străină. Apoi, călătorește în țara în care se vor-
bește limba respectivă sau împrumută o carte scrisă în limba
R Stand by Me (1986) respectivă. Poate că o persoană cu preocupări similare se află
R Shawshank Redemption (1994) în același avion sau se uită la aceleași rafturi cu cărți. Și îți
găsești astfel un prieten.
R The Bucket List (2007)
R Alătură-te (dacă e cazul) unui grup ai cărui membri încearcă
R Untouchables (2011) să scadă în greutate. Nu doar că vei reveni la o condiție fizică
optimă, dar vei găsi, poate, prieteni noi.
R Angajează-te în proiecte organizate de comunitatea ta sau în
proiecte sociale.

12 13
iubeste
, cu drag prietenie

CUM NU SE POARTĂ
UN PRIETEN ADEVĂRAT

Un prieten adevărat e deschis, dă sfaturi bune, ajută


cu drag, e pasionat de aventură, rabdă totul, te apără
CÂTEVA SUGESTII PENTRU și îți rămâne prieten mereu.
CUM SĂ FII PRIETENOS WILLIAM PENN

1 1
ă
Fii prietenos cu toată lumea. Cei care o merită cel mai
puțin sunt cei care au nevoie cel mai mult.
BO BENNETT
Un prieten adevărat nu este:
ă
R răutăcios;
R tiran;
R Păstrează contactul vizual și zâmbește atunci când vorbești
cu cineva. R negativist;
R Când ceri ajutor, folosește expresia „Te rog frumos!”. R sarcastic;
R Fă complimente. R mincinos.
R Cere sfaturi.
Un prieten adevărat:
R Păstrează discuția într-un ton pozitiv, pe subiecte amuzante.
R nu se plânge fără oprire;
R Pune întrebări, dar fără a insista mai mult decât e cazul.
R nu vorbește doar despre sine;
R În loc să te plângi, încearcă să îți încurajezi interlocutorul.
R nu le spune altora despre greșelile prietenilor săi;
R nu îi vorbește pe alții pe la spate;
R nu primește laude pentru ceva ce nu a făcut;
R nu așteaptă să fii la fel ca el.

14 15
iubeste
, cu drag prietenie

PRIETENII ADEVĂRAȚI
FEREȘTE-TE DE PRIETENII FALȘI SCHIȚĂ DE PORTRET
ȘI DE PRIETENIILE FALSE
Unui prieten adevărat îi poți spune orice. Dacă te pre-

1 1
Prietenii falși sunt mai de temut decât dușmanii. faci prost, el nu va crede că ești prost.
PROVERB SCOȚIAN LAURENCE J. PETER
ă ă

R Nu încerca să te schimbi de dragul unor prieteni noi. Prietenii adevărați:


R Nu acționa împotriva credinței tale sau a propriului sistem de R fac complimente care nu sunt exagerate;
convingeri și valori, chiar dacă asta îi va îndepărta de tine pe
unii prieteni.
R îți vorbesc deschis, direct;
R Nu îți părăsi prietenii vechi doar pentru că ai impresia că ai
R râd la glumele tale;
putea avea alții mai buni. R sunt drăgăstoși;
R
Când întâlnești oameni noi, nu ceda tentației de a încerca să R nu îți cer, ci te roagă;
pari ceva ce nu ești. R se oferă să te ajute;
R Nu încerca să cumperi prietenia cuiva cu bani sau cadouri. R împart ceea ce au;
R Fii reținut în ceea ce privește informațiile private postate pe
internet.
R au simțul umorului și destind atmosfera;
R sunt cinstiți cu tine.

16 17
iubeste
, cu drag prietenie

CUM POȚI DEVENI UN PRIETEN BUN


Cel mai bun lucru pe care îl poți face CÂNTECE CELEBRE,
pentru un prieten este să îi fii prieten.

1 1
HENRY DAVID THOREAU DESPRE PRIETENIE
ă
Muzica șterge praful cotidianului de pe suflet.
BERTHOLD AUERBACH
ă
R Fii tu însuți. Nu te preface.
R Fii o persoană de încredere.
R Învață să cedezi. R I’ll Be There for You — The Rembrandts
R Fii un ascultător bun. R Anytime You Need A Friend — Mariah Carey
R Păstrează secretele încredințate ție. R
That’s What Friends Are For — Elton John & Dionne Warwick
R Vorbește sincer despre tine și despre convingerile tale. R You’ve got a Friend— James Taylor
R Dăruiește ori de câte ori poți și ai ocazia. R Lean On Me — Bill Withers
R
Nu bârfi. R Friends — Michael W. Smith
R
Nu judeca.
R
Râzi cu prietenii tăi.

18 19
iubeste
, cu drag prietenie

CE ÎNSEAMNĂ PRIETENIA
FOTOGRAFIILE MENȚIN PRIETENIA
Dacă va trebui să aleg între a-mi trăda țara și a-mi trăda un
prieten, sper să am rațiune să aleg să-mi trădez țara. O fotografie este un cadou de care
E. M. FORSTER te poți bucura iar și iar.
ă

1 1
ă

P este de la protecție, deoarece prietenii se protejează unii pe Printează o fotografie pe un obiect care este folosit în viața de zi
alții. cu zi, apoi dăruiește obiectul respectiv persoanei cu care ai făcut
R este de la respect, deoarece prietenii se respectă unii pe alții. fotografia. Poți găsi un loc unde se pot face astfel de printuri
căutând pe internet.
I este de la inimă, deoarece prietenii se poartă unii pe alții în
inimă. Iată câteva idei de lucruri pe care se poate printa o fotografie:
E este de la entuziasm, deoarece prietenii se bucură unii de R cană;
ceilalți. R calendar;
T este de la totdeauna, deoarece prietenii rămân prieteni pentru
totdeauna.
R
tricou;
E este de la echipă, deoarece prietenii se sprijină reciproc.
R mousepad;
N este de la nedespărțiți, deoarece prietenii adevărați sunt de
R breloc;
nedespărțit. R magnet de frigider;
I este de la iubire, deoarece prietenii simt dragoste unii pentru R carnet sau agendă;
alții. R jucărie de pluș.
E este de la egalitate, deoarece prietenii adevărați împart totul în
mod egal.

20 21
iubeste
, cu drag prietenie

CITATE DESPRE PRIETENIE

Există trei prieteni credincioși:


o soție în vârstă, un câine bătrân și banii gheață.
BENJAMIN FRANKLIN
IDEI DE CADOURI PENTRU PRIETENI

1 1
Urăsc când prietenii vin în ajutor prea târziu.
Să dăruim așa cum dorim să primim: EURIPIDE
cu plăcere, repede, fără să ezităm.
SENECA Un mod de a măsura prietenia constă nu în câte lucruri pot
ă fi discutate, ci în câte lucruri nici nu trebuie discutate.
CLIFTON FADIMAN

Pentru iubitorii de animale: un cadou care să aibă legătură cu Fii drăguț cu cei pe care îi întâlnești la urcare,
animalul de companie. deoarece îi vei întâlni și la coborâre.
JIMMY DURANTE
Pentru sentimentali: un album de fotografie, cu amintiri comune.
Pentru bibliofili: o carte sau chiar mai multe. Bărbații se poartă cu prietenia de parcă ar fi minge de fotbal
Pentru cinefili: organizează o seară de film și oferă-le posibilita- și aceasta nu se strică. Femeile se poartă cu prietenia de
tea de a alege ei filmele pentru vizionare. parcă ar fi pahar și tot se strică.
ANNE MORROW LINDBERGH
Pentru iubitorii de sport: două bilete la un meci.
În politică, dușmanii nu-ți pot face nimic,
dar prietenii te vor ucide.
ANN RICHARDS

22 23
iubeste
, cu drag prietenie

SĂCULEȚUL PRIETENIEI
FOLOSIREA NOILOR
Oare pot kilometrii să despartă cu adevărat prietenii? Dacă MIJLOACE DE COMUNICARE
vrei să fii cu o persoană pe care o iubești, nu ești deja acolo?

1 1
RICHARD BACH
ă Cea mai mare provocare a civilizației de azi este să
facă mașinile să fie sclavii oamenilor, nu stăpânii lor.
HAVELOCK ELLIS
ă
Lumânare: să nu uităm să împărțim lumina cu alții.
Piatră mică, lucioasă: să ne amintim că timpurile grele și mo-
mentele dificile se tocesc. R Fă-ți o adresă de e-mail și scrie-le prietenilor tăi care sunt
Agrafă de birou: ca să ținem lucrurile adunate atunci când par departe.
să ne scape de sub control. R Folosește Skype sau Google Talk pentru a sta de vorbă cu
Elastic gumat: să ne amintim că trebuie să fim flexibili. prieteni care locuiesc departe.
Alimente dulci-acrișoare: ca să știm că există diferențe între R Ține legătura cu prietenii prin SMS-uri sau MMS-uri.
oameni. R Trimite-le prietenilor fotografii sau clipuri video cu tine, prin
Plasture: ca o încurajare să ne ajutăm unii pe alții pentru vinde- intermediul diverselor platforme online.
carea rănilor. R Nu scăpa din vedere metodele „tradiționale” de comunicare:
Batistă: pentru că trebuie să ne ștergem lacrimile unii altora. telefon, scrisoare, chiar colet.
Radieră: să ne aducă aminte că fiecare zi este un nou început.

24 25
iubeste
, cu drag prietenie

ANIMALELE DE COMPANIE,
BUNII NOȘTRI PRIETENI
VÂRSTNICII SUNT
PRIETENI SPECIALI Animalele sunt cei mai plăcuți prieteni.
Nu pun întrebări și nu te critică.
Un prieten cunoaște melodia vieții mele și mi-o cântă GEORGE ELLIOT
atunci când mă lasă memoria.

1 1
DONNA ROBERTS Pisicilor nu le plac schimbările despre care nu au fost înștiințate.
ă ROGER CARAS

Câinii vin când sunt chemați.


Pisicile își notează și se hotărăsc mai târziu.
R Păstrează o listă actualizată cu numerele de telefon și cu MARY BLY
adresele prietenilor tăi vârstnici.
R
Trimite-le prietenilor vârstnici felicitări de ziua lor de naștere. Când ești trist, un câine te poate consola pentru că el nu
Ar fi și mai frumos dacă i-ai suna. S-ar putea să fii singurul încearcă să afle de ce ești trist.
care și-a amintit de acest eveniment.
R Vizitează-i pe prietenii tăi vârstnici măcar o dată pe săptămâ- Timpul petrecut cu pisici nu este niciodată un timp pierdut.
nă. SIGMUND FREUD
R Oferă-te să îi ajuți pe prietenii tăi vârstnici la treburile din jurul
casei (în grădină, de exemplu). Câinele este singura ființă de pe fața pământului care te
iubește mai mult decât se iubește pe sine.
R Oferă-te să îi ajuți pe prietenii vârstnici îndeplinind pentru ei JOSH BILLINGS
anumite sarcini care ar însemna să stea în picioare.
R Însoțește-i pe prietenii tăi vârstnici la bibliotecă și ajută-i să Un om care nu a avut niciodată un câine a pierdut
găsească diverse cărți cu un corp de literă suficient de mare o parte minunată din viață.
încât să poată citi textul cu ușurință. BOB BARKER

26 27
iubeste
, cu drag prietenie

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate,


VERSETE BIBLICE DESPRE dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă
de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său,
PRIETENIE nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de

1 1
nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul,
Cine își face mulți prieteni îi face spre nenorocirea lui, dar crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.
este un prieten care ține mai mult la tine decât un frate. 1 CORINTENI 13:4-7
PROVERBELE 18:24
Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva
viața pentru prietenii săi.
Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de
cine este singur și cade fără să aibă pe altul să-l ridice! IOAN 15:13
ECLESIASTUL 4:10
Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am
iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor
După cum fierul ascute fierul, tot așa și omul cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei:
ațâță mânia altui om. dacă veți avea dragoste unii pentru alții.
PROVERBELE 27:17 IOAN 13:34-35

Mai bine o mustrare pe față decât o prietenie ascunsă. Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar
Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar calea celor răi îi duce în rătăcire.
sărutările unui vrăjmaș sunt mincinoase. PROVERBELE 12:26
PROVERBELE 27:5-6
ă

28 29
iubeste
, cu drag familie & cuplu
ă

SUGESTII GENERALE

Haideți să fim mulțumitori pentru oamenii care ne fac fericiți. Ei

familie
familie
1 2
sunt grădinari minunați, care ne fac sufletele să înflorească.
MARCEL PROUST
ă

&
cuplu
R Asumă-ți responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă.
R
Nu cultiva gânduri negative. Gândește-te la aspectele poziti-
ve și frumoase ale relației voastre.
R Gândește-te întâi la partenera/partenerul tău și abia apoi la
tine.
R Găsește în fiecare zi măcar două lucruri pentru care să fii
mulțumitor.
R
Nu îți compara partenera sau partenerul cu alții.
R Discută despre lucrurile care te-au rănit în relație și străduieș-
te-te să ierți repede.
R Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru partenera sau partenerul
tău și pentru dragostea sa.

Ingredientul cel mai important dintr-o relație nu este ceea ce


facem, ci ceea ce suntem.
STEPHEN R. COVEY
30 31
iubeste
, cu drag familie & cuplu

SFATURI DESPRE RELAȚIE,


PENTRU EL
SFATURI DESPRE RELAȚIE,
PENTRU EA Omul este un nod, care este legat în relații.

2 2
ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY
Să știi când să pleci și când să te apropii este cheia ă
unei relații de durată.
DOMENICO CIERI ESTRADA
ă
R Fii un bun ascultător pentru partenera ta.
R Ascultă fără să dai sfaturi și soluții perfecte la probleme.
R Iubește-ți partenerul pentru ceea ce este, nu pentru cum îți
imaginezi sau îți dorești să fie. R
Îmbrățișeaz-o drăgăstos ori de câte ori este tristă sau „dărâ-
mată”.
R Lasă-i timp pentru a fi singur.
R
Evită să tragi concluzii premature.
R Împărtășește-i secretele tale.
R Dăruiește-i flori fără o ocazie specială.
R
Povestește-i cum a decurs ziua ta.
R Nu îi trăda încrederea.
R Surprinde-l din când în când cu un cadou.
R Fii mândru de relația voastră.
R
Ai grijă de el, mai ales atunci când este stresat.
R Fii tandru.
R Arată-i respect.

32 33
iubeste
, cu drag familie & cuplu

SUGESTII PENTRU O RELAȚIE FERICITĂ SUGESTII PENTRU REZOLVAREA


CONFLICTELOR

2 2
Nu investi într-o relație în care nu poți fi tu însuți.
Gândește-te că toți cădem, fără excepție.
OPRAH WINFREY
De aceea este atât de bine să ne ținem de mână.
ă
EMILY KIMBROUGH
ă
R Nu reacționa exagerat.
R Pornește de la prezumpția de nevinovăție. R Recunoaște întâi de toate că pentru a exista un conflict este
R
Uită-te la ceea ce este mai bun în tine, nu la ceea ce este mai nevoie de cel puțin două persoane.
rău. R Nu te comporta ca un martir. Nu manipula.
R
Nu renunța niciodată la persoana cealaltă. R Ia-ți timp să îți exprimi recunoștința.
R Evită să fii nervos. R
Nu lăsa să treacă prea mult timp după un conflict. Caută ier-
R Lasă trecutul unde îi este locul: în urmă. tarea și împăcarea.
R Hotărăște să vă simțiți bine.
R Încetează să mai dai vina pe alții și asumă-ți responsabilitatea
pentru propriile fapte.
R
Fii tu însuți. R Deprinde arta dificilă a iertării.

34 35
iubeste
, cu drag familie & cuplu

„SECRETELE”
UNEI CĂSNICII STABILE
MOTIVE PENTRU A INVESTI SERIOS
ÎN RELAŢIA VOASTRĂ

2 2
Este o nevoie de bază a omului să aibă pe cineva căruia
să îi poată încredința un secret.
MILES FRANKLIN
Prioritatea mea este familia, absolut, sută la sută.
MADONNA
ă
ă
R Iubește-te pe tine însuți.
R Relaţiile împlinesc nevoile de bază – de iubire şi de comunicare. R Arată-i partenerului că îl iubești.
R Relaţiile ne feresc de singurătate. R
Acordă timp relației voastre, în fiecare zi.
R
Relaţiile ne provoacă şi ne dăruiesc multă bucurie. R Vorbiți unul cu celălalt și ascultați-vă reciproc.
R Bucuria împărţită se dublează. Suferinţa împărţită este redusă R Argumentează obiectiv.
la jumătate. R Nu spune lucruri care l-ar putea răni pe celălalt.
R Relaţiile ne asigură ajutor la nevoie. R Concentrează-te asupra fiecărei zile în parte.
R Relaţiile sunt tot ceea ce contează. R Acceptă criticile și gândește-te serios la ceea ce ți s-a spus.
R
Ține minte că nu puteți cădea de acord asupra tuturor
lucrurilor.

36 37
iubeste
, cu drag familie & cuplu

CUM SĂ INVESTEȘTI ÎN CĂSNICIE


INGREDIENTELE UNEI
RELAȚII ÎMPLINITE

2 2
Nu suntem două volume ale aceleiași cărți?
MARCELINE DESBORDES-VALMORE
ă Unul dintre cele mai frumoase cadouri
pe care le poți face este cadoul atenției.
JIM ROHN
R Pune 10 minute deoparte, în fiecare seară, pentru a discuta în ă
liniște cu partenerul tău de viață.
R
Când ceva anume te nemulțumește sau te face nefericit, dis-
cută despre asta cu partenerul de viață.
R Dragoste
R Caută soluții care să fie bune pentru amândoi.
R Încredere
R Petreceți timp împreună.
R
Comunicare
R Sărbătoriți împreună succesele și evenimentele importante.
R Dedicare
R Străduiți-vă să vă înțelegeți reciproc.
R Respect
R Rugați-vă împreună.
R Prietenie
R Descoperiți care vă sunt interesele și preocupările comune.
R Flexibilitate

38 39
iubeste
, cu drag familie & cuplu

CUM POATE DEVENI


CĂSNICIA VOASTRĂ MAI BUNĂ SUGESTII „DE AUR” PENTRU
FUNCȚIONAREA RELAȚIILOR
Tot ceea ce ne trebuie este o mână care să o țină pe a noastră,

2 2
care să ne vrea binele și care să ne conducă din când în când.
HECTOR BIANCIOTTI Nu vă sufocați unul pe celălalt. Nimeni și nimic nu crește la umbră.
LEO BUSCAGLIA
ă
ă

R Sprijiniți-vă reciproc ori de câte ori aveți ocazia. R Vorbește cu partenerul tău despre problemele tale.
R Fiți alături unul de celălalt, la bine și la rău. R Aveți grijă unul de altul și respectați-vă reciproc.
R
Luați-vă timp de relaxare. R
Chiar dacă petreceți timp împreună, nu scăpați din vedere că
R Exprimați-vă sentimentele sincer. trebuie să petreceți timp și singuri.
R Fiți comunicativi și purtați-vă cu grijă unul față de altul. R Identificați și respectați diferențele dintre voi.
R Acceptați și respectați nu doar lucrurile pe care le aveți în R Nu lăsați gelozia să pună stăpânire pe relația voastră.
comun, ci și diferențele dintre voi. R
Fiți răbdători și încercați să găsiți o cale de mijloc.
R Fiți recunoscători unul altuia pentru ceea ce face fiecare pen-
tru celălalt.
R
Vorbiți cât mai des despre viitorul relației voastre.
R
Ascultați-vă cu atenție unul pe altul.
R Gândiți mereu pozitiv.
R Asumați-vă responsabilitatea pentru ceea ce ați făcut.

40 41
iubeste
, cu drag familie & cuplu

ȘASE SUGESTII IMPORTANTE


PENTRU COMUNICARE EFICIENTĂ AMINTEȘTE-ȚI DE
ÎNCEPUTURILE DRAGOSTEI

2 2
Nu există o nepolitețe mai mare decât
atunci când întrerupi pe cineva. Dragostea este un suflet care trăiește în două corpuri.
JOHN LOCKE ARISTOTEL
ă ă

R Ascultă argumentele celuilalt și rămâi deschis față de el. În-


R Amintește-ți care a fost prima ta reacție atunci când l-ai cu-
cearcă să înțelegi punctul lui de vedere. Nu e totuna cu a noscut pe cel care ți-a devenit partener de viață.
trece de partea lui, dar este un fapt esențial. R Amintește-ți cât mai multe dintre experiențele trăite împre-
R
Nu îți întrerupe interlocutorul. ună.
R Stăpânește-ți temperamentul și fii foarte atent la ceea ce spui.
R Amintește-ți momentele voastre de fericire.
R Nu îți închipui niciodată că ești singurul care are dreptate. Do-
R Amintește-ți cum ți s-au înmuiat genunchii și cât de tare îți
vedește că ai spirit de echipă și conlucrează în sensul găsirii bătea inima la primul sărut.
unei soluții comune. R Amintește-ți cum o visai sau cum îl visai la început.
R Vorbește deschis despre sentimentele tale și spune ce părere R Amintește-ți de primele semne ale dragostei voastre.
ai cu privire la anumite aspecte, lucruri sau situații. R Amintește-ți cum trăiai senzația că dragostea îți dă aripi.
R
Întreabă-i pe interlocutorii tăi ce sau cum se simt.

42 43
iubeste
, cu drag familie & cuplu

EXPERIENȚE DEOSEBITE ALĂTURI


DE PARTENERA SAU
PARTENERUL DE VIAȚĂ ACTIVITĂŢI PENTRU WEEKEND

2 2
Iubește clipa, iar forța clipei va depăși toate piedicile.
CORITA KENT Weekendul are destule zile.
ă ROD SCHMIDT
ă

R Înscrieți-vă amândoi la un curs de seară pentru a învăța ceva


împreună (cântat, gătit etc.). R Faceţi o excursie şi vizitaţi un oraş din apropiere.
R Închiriați biciclete sau o barcă și bucurați-vă de o plimbare R Participați la un curs pe o temă care vă interesează.
romantică. R Mergeţi cu cortul, chiar şi în curte.
R Vizitați un cămin de bătrâni și vorbiți cu cei de acolo despre R Invitați pe cineva din comunitate sau din vecini la voi și lu-
dragoste. ați-vă timp pentru a-l cunoaşte mai bine.
R Mergeți la cinema, așezați-vă în ultimul rând și amintiți-vă de R Redecorați o cameră.
momentele când mergeați la cinema în copilărie.
R Lucrați în grădină.
R Sărutați-vă în ploaie, fără să țineți cont că hainele vi se vor
uda. R Invitați familia extinsă la curăţenia de primăvară şi încheiaţi
activitățile cu o pizza.
R
Trimiteți un mesaj scris pe un bilet și pus într-o sticlă pe care
o „lăsați la apă”.
R Sădiți împreună un copac.

44 45
iubeste
, cu drag familie & cuplu

SUGESTII PENTRU
DE EVITAT ÎNTR-O RELAȚIE CONSOLIDAREA RELAȚIEI

2 2
Dragostea începe unde gândirea încetează. Iubește și vei fi iubit. Dragostea este corectă din punct de vedere
TOMA DE AQUINO matematic, la fel cum o ecuație are două părți egale.
ă RALPH WALDO EMERSON
ă

R Nu îți minți partenera sau partenerul de viață. Nu există nicio


scuză pentru minciună. R Acceptă-l pe celălalt așa cum este. Nu îl critica și nu te mai
R Nu manifesta gelozie. Gelozia poate distruge relațiile rapid. plânge de el.
R Nu încerca să schimbi felul de a fi al partenerului de viață. Veți R Acceptă-te pe tine însăți sau însuți. Concentrează-te asupra
fi răniți amândoi. părților tale bune.
R Nu da vina pe celălalt. Lucrul acesta vă poate ruina relația. R Ascultă cu dragoste. Nu îl întrerupe pe celălalt, nici nu-l co-
recta tot timpul.
R Nu uitați de prietenii voștri. Aveți nevoie de ei, iar ei au nevoie
de voi. R Spune-i celuilalt ce simți și ce anume ai nevoie. Partenerul de
viață, chiar dacă te iubește, nu îți citește gândurile.

46 47
iubeste
, cu drag familie & cuplu

IDEI PENTRU O SEARĂ


ROMANTICĂ ÎN DOI

Cel mai mare lucru pe care îl vei învăța vreodată este


să iubești și să fii iubit. GESTURI ROMANTICE (SUGESTII)
NATALIE COLE
ă

2 2
Când iubești pe cineva, ies la lumină toate dorințele.
ELIZABETH BOWEN
R Vizionați împreună un film care să se potrivească stării voas- ă
tre de spirit.
R Bucurați-vă de o cină în doi. Gătiți împreună, decorați masa,
puneți muzică, închideți telefoanele ca să nu fiți deranjați. R Scrie-i celuilalt o scrisoare de dragoste și ascunde-i-o în po-
șetă sau în diplomat.
R Faceți un picnic la lumina lunii, în grădină.
R Fă-i celuilalt o dedicație muzicală la un post de radio.
R Pregătiți două cești de ciocolată caldă și petreceți o seară li-
niștită, stând de vorbă. R Scrie „Te iubesc!” pe oglinda din baie.
R
Uitați-vă la fotografii vechi și încercați să vă amintiți și să re- R Dacă ești o persoană curajoasă, fă un afiș mare cu o declara-
trăiți clipele acelea. ție de dragoste și pune-l undeva afară.
R Organizați o bătaie cu perne sau cu baloane cu apă. R Arată-ți dragostea pentru celălalt prin gesturi mici: îmbrățișări,
săruturi, ținut de mână etc.
R Mâncați micul dejun în pat.
R Spune „Te iubesc!” cu regularitate.
R
Rezolvați împreună un rebus ori jucați un joc.
R Trimite-i celuilalt declarații de dragoste prin sms.
R
Planificați o seară întreagă doar pentru voi doi, cu tot felul de
activități.
R
Faceți o prăjitură împreună.
R Alegeți un serial și urmăriți-l împreună. Este important să vă
placă amândurora.

48 49
iubeste
, cu drag familie & cuplu

CE SĂ NU CUMPERI CU OCAZIA SUGESTII DE CADOURI PENTRU


ZILEI DE NAȘTERE SAU PARTENERA TA DE VIAȚĂ

2 2
A ANIVERSĂRII CĂSĂTORIEI
Un simplu «Te iubesc» valorează mai mult decât banii.
FRANK SINATRA
Un bărbat este căsătorit cu adevărat abia când înțelege fiecare ă
cuvânt pe care soția lui nu îl spune.
ă
R Scrie-i o scrisoare de dragoste. Nu un e-mail, nu un sms, nu o
felicitare, ci o scrisoare adevărată.
R Nu uita de ziua de naștere a partenerei sau partenerului tău,
nici de aniversarea căsătoriei voastre.
R Vizionați împreună un film care să îi placă ei foarte mult, chiar
dacă tu nu ești fanul genului.
R Nu îi dărui partenerei ustensile de bucătărie. R Pregătește-i micul dejun sau o cină romantică.
R Nu dărui exact același lucru ca în anul anterior. R Confecționează tu însuți o felicitare și scrie-i un mesaj. Nu
R Nu cumpăra felicitări ieftine, dar, mai important decât asta, folosi mesaje gândite sau compuse de alții.
scrie-i chiar tu un mesaj celuilalt. R
Cumpără-i flori. Sunt un cadou frumos întotdeauna.
R Arareori femeile se bucură de bilete la… meci. Gândește-te la
ceva ce ar bucura-o cu adevărat.
R Dăruiește-i ceva cu adevărat valoros – timpul tău. Petreceți
împreună o zi întreagă.

50 51
iubeste
, cu drag familie & cuplu

CUM SĂ DEVII UN SOŢ BUN

2 2
ACTIVITĂŢI SIMPLE ŞI IEFTINE
PENTRU TOATĂ FAMILIA
Femeii care are un bărbat bun i se poate citi pe faţă lucrul acesta.
JOHANN WOLFGANG GOETHE
O familie fericită nu este nimic altceva decât un Rai timpuriu.
ă JOHN BOWRING
ă
R Cumpără-i soției cadouri.
R Recunoaște atunci când nu ai dreptate. R Vizionați un film.
R Întreabă care este direcţia atunci când te-ai rătăcit. R Organizaţi o după-amiază de jocuri.
R Aminteşte-ţi de ziua ei de naștere și pregătește-i surprize. R Faceţi curat în pivniţă sau în pod şi scoateți la vânzare lucru-
R Aminteşte-ţi de aniversarea căsătoriei voastre. rile care nu vă mai trebuie.
R Pregăteşte micul dejun sau prânzul sau cina.
R Participaţi la un proiect de voluntariat.

52 53
iubeste
, cu drag familie & cuplu

FILME ROMANTICE

Dragostea își va găsi cursul,


asemenea unui râu când întâlnește obstacole.
CRYSTAL MIDDLEMAS
ă
GESTURI PLINE DE DRAGOSTE
FAȚĂ DE PARTENERA TA

2 2
R When Harry Met Sally… (1989; cu Billy Crystall și Meg Ryan)
R You’ve Got Mail (1998; cu Meg Ryan și Tom Hanks) Cei care aduc soarele în viaţa altora sunt luminaţi la rândul lor.
J. M. BARRIE
R Somewhere in Time (1980; cu Christopher Reeve și Jane
Seymour) ă
R An Affair to Remember (1957; cu Deborah Kerr și Cary Grant)
R
Serendipity (2001; cu John Cusack și Kate Beckinsale) R Sun-o în timpul zilei şi întreab-o cum îi merge.
R
Romeo + Juliet (1996; cu Claire Danes și Leonardo DiCaprio) R Dacă este supărată pe tine, cumpără-i flori.
R An Officer and a Gentleman (1982; cu Richard Gere și Debra R Fă o rezervare pentru voi la un restaurant.
Winger) R
Trimite-i un SMS şi spune-i că îţi este dor de ea.
R Gone with the Wind (1939; cu Vivien Leigh și Clark Gable) R Cântă-i cântecul preferat.
R Love Story (1970; cu Ryan O’Neil și Ali MacGraw) R
Cumpără bilete la cinema pentru voi doi.
R
Sleepless in Seattle (1993; cu Meg Ryan și Tom Hanks) R Ajut-o la căratul sacoşelor.
R
A Walk to Remember (2002; cu Shane West și Mandy Moore)
R
Pretty Woman (1990; cu Julia Roberts și Richard Gere)
R
Titanic (1997; cu Leonardo DiCaprio și Kate Winslet)
R
The Notebook (2004; cu Rachel McAdams și Ryan Gosling)
R Casablanca (cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman)

54 55
iubeste
, cu drag familie & cuplu

GESTURI PLINE DE DRAGOSTE DRAGOSTEA NECONDIŢIONATĂ


FAȚĂ DE PARTENERUL TĂU

2 2
Cea mai mare lecţie pe care trebuie să o învăţăm cu toţii
Lumea este o pânză pe care imaginaţia pictează. este dragostea necondiţionată, nu doar faţă de
HENRY DAVID THOREAU cei din jur, ci şi faţă de noi înşine.
ă ELISABETH KÜBLER-ROSS
ă

R Ia-ţi liber de la muncă pentru a sta cu el când este bolnav.


R Ajută-l la curățenie după o petrecere.
R Mă iubeşti când sunt foarte sus.
R Mergi cu el cu bicicleta, chiar dacă nu-ţi place.
R Mă iubeşti când cad.
R
Foloseşte mereu parfumul care îi place lui.
R
Mă iubeşti la bine şi la rău.
R Planifică o seară romantică în restaurantul lui preferat.
R Mă iubeşti în toate „anotimpurile” vieţii.
R Cumpără bilete la cinema.
R Mă ajuţi când am nevoie de tine.
R Compune un cântec despre el.
R Mă iubeşti în fiecare zi.

56 57
iubeste
, cu drag familie & cuplu

DESPRE FIDELITATE CADOURI ROMANTICE PERFECTE

2 2
Lipsa de fidelitate este unul dintre motivele principale
pentru ruina din toate domeniile vieţii. Iubirea îți amintește că nu există altceva mai important.
NAPOLEON HILL AMY BUSHELL
ă ă

Iată câteva întrebări pe care ar trebui să le pui înainte de a vă lua


R Excursie romantică (o zi sau poate chiar o săptămână).
un angajament reciproc unul față de altul: R Ceva construit de tine, cu propriile mâini.
R Vrei să treci cu mine prin orice situație? R Un trandafir.
R Mă vei apăra când voi fi atacat/ă? R O poezie de dragoste.
R Vrei să fii de partea mea, când nimeni nu mă va sprijini? R O jucărie de pluș.
R
Vrei să mă ajuţi şi să mă încurajezi? R O fotografie înrămată sau altceva care să îi aducă aminte de
R
Vrei să mă ierţi iar şi iar? un moment frumos, petrecut împreună.
R Vrei să rămâi lângă mine, orice s-ar întâmpla?
R Ceva ce partenera sau partenerul tău își dorește de mult timp.

58 59
iubeste
, cu drag familie & cuplu

MOTIVE DE RECUNOȘTINȚĂ
PENTRU CĂ AI UN PARTENER
SAU O PARTENERĂ
TIMP ÎN DOI

2 2
Dragostea înseamnă să zâmbești atât la exterior, cât și în interior.
JENNIFER WILLIAMS
Pentru lume poți fi doar o persoană,
dar pentru o persoană poți fi lumea întreagă. ă
BILL WILSON
ă
R Când sunteți împreună, nu te simți niciodată singur sau sin-
gură.
R Plimbare pe plajă, la lumina stelelor R Simți că persoana cealaltă te completează.
R Vizionarea unui film, ghemuiți pe canapea R Partenerul tău îți spune cât de frumoasă și de iubită ești.
R Admirarea unui apus de soare R Având-o alături pe persoana iubită, ai încredere că poți face
față tuturor situațiilor, mai mult sau mai puțin dificile.
R
O seară liniștită, cu povești și glume
R În prezența lui sau a ei, te simți în largul tău.
R
O cină romantică, undeva, în oraș
R Persoana cealaltă îți este cea mai bună prietenă.
R Ai cu cine să râzi.
R Ești iubită sau iubit.

60 61
iubeste
, cu drag familie & cuplu

RITUALURILE DRAGOSTEI

Dragostea imatură: «Te iubesc deoarece am nevoie de tine!» Dra-

2 2
gostea matură: «Am nevoie de tine deoarece te iubesc!».
CONTEXTE CU POTENȚIAL ROMANTIC ERICH FROMM
ă

Iubirea adevărată nu îmbătrânește niciodată.


ELBEN BANO R Înainte de culcare, urați-vă întotdeauna „Vise frumoase!”.
ă
R Plănuiți în fiecare lună o zi specială, doar pentru voi doi, și nu
o amânați, nici nu o anulați.
R O zi ploioasă, în parc. R Spuneți-vă zilnic „Te iubesc!”.
R O seară la lumina lumânărilor. R Mergeți la plimbare cât mai des posibil.
R Un apus de soare, pe o creastă de munte. R Spuneți-vă în fiecare zi câte un lucru pentru care fiecare îi
este recunoscător celuilalt.
R Pe plajă, într-o seară cu lună plină.
R Ieșiți măcar o dată pe lună în oraș.
R Scrie-i câte o felicitare din când în când.
R
Începeți ziua cu un sărut.
R Încheiați ziua tot cu un sărut.

62 63
iubeste
, cu drag familie & cuplu

CUM SĂ ȚII DRAGOSTEA VIE


SUGESTII PENTRU CUM SĂ ÎI ARĂȚI

2 2
Dragostea nu face pământul să se învârtă. Dragostea este ceea ce PARTENEREI CĂ O IUBEȘTI
face călătoria să merite.
FRANKLIN P. JONES
ă Doamne, fă-mă să caut să iubesc, nu să fiu iubit!
FRANCISC DE ASSISI
ă
R Petreceți timp împreună, doar voi doi.
R Nu porniți de la premisa că relația voastră este ceva de la sine
înțeles. R Fă-i o surpriză. De exemplu, poți face curățenie în bucătărie.
R Nu lăsați certurile să vă despartă. R
Petrece timp în preajma ei, chiar dacă face un lucru plictisitor.
R Credeți în relația voastră. R Sun-o pe neașteptate și spune-i că o iubești.
R Aveți încredere unul în celălalt. R Fă-o să se simtă specială. Compune-i un cântec ori scrie-i o
poezie!
R Fiți deschiși și onești.
R Ține-o de mână!
R Fiți voi înșivă; nu vă prefaceți.
R Râdeți cât mai mult posibil.

64 65
iubeste
, cu drag familie & cuplu

CE FACE O CĂSNICIE
SĂ FIE STABILĂ

O căsnicie bună îi permite fiecăruia să crească, să se schimbe, să


SUGESTII PENTRU CUM SĂ ÎI ARĂȚI schimbe chiar și modul în care își exprimă dragostea.

2 2
PARTENERULUI CĂ ÎL IUBEȘTI PEARL S. BUCK
ă
Văd că, atunci când bărbații iubesc o femeie, îi dăruiesc puțin din
viața lor, dar când femeile iubesc un bărbat, îi dăruiesc tot.
OSCAR WILDE R Cunoaște-te pe tine însuți sau însăți. Cunoaște-ți propria per-
ă sonalitate, slăbiciunile, punctele tari. Descoperă cine ești, ce
vrei, ce țeluri ai.
R Acceptă-ți partenerul de viață așa cum este.
R Ghemuiți-vă pe canapea și vorbește-i despre planurile de vi- R Încercați să aveți o viziune comună cu privire la viitor.
itor ale familiei.
R Decideți împreună dacă vreți să aveți copii (când, câți etc.).
R
Sună-l când este la serviciu și spune-i că îl iubești.
R Stabiliți de comun acord cum anume ați dori să vă creșteți și
R Pune una dintre melodiile voastre preferate. să vă educați copiii.
R Invită-l tu pe el la o întâlnire în oraș. R Stabiliți cum să împărțiți între voi sarcinile din casă.
R Cumpără-i prăjiturile preferate. R
Încercați să aveți activități sociale comune. Cu cât acestea
sunt mai multe, cu atât crește șansa de a merge mai departe
împreună.
R În orice familie, banii sunt importanți, așa că stabiliți de co-
mun acord cum veți folosi și administra banii voștri.

66 67
iubeste
, cu drag familie & cuplu

GÂNDURI PENTRU VREMURI…


GRELE
Este mai bine să iubești și să pierzi totul,
CÂT DE PUTERNICĂ ESTE decât să nu iubești niciodată.
RELAȚIA VOASTRĂ? LORD ALFRED TENNYSON

2 2
Dacă iubești ceva cu adevărat, dă-i drumul. Dacă se întoarce la
Angajamentul face parte din orice relație autentică. tine, îți aparține; dacă nu se întoarce, n-a fost să fie.
M. SCOTT PECK
ă Pierderea iubirii nu este nici pe jumătate la fel de dureroasă
ca încăpățânarea de a nu accepta lucrul acesta.
TIGRESS LUV
Angajament. Vă sunteți fideli unul altuia? Sunteți în egală măsu-
ră de dedicați relației voastre? Trebuie să ierți ca să poți uita
Apropiere. Sunteți gata să vă descoperiți sentimentele unul față și trebuie să uiți ca să poți simți din nou.
de celălalt?
Relațiile sunt ca sticla. Uneori, este mai bine să accepți cio-
Compatibilitate. Cădeți de acord asupra stilului de viață și asu- burile, decât să te rănești lipindu-le.
pra planurilor de viitor? Reușiți, atunci când este necesar, să
ajungeți la compromisuri satisfăcătoare pentru amândoi?
Cine nu poate plânge din toată inima,
Pasiune. Vă priviți unul pe celălalt ca pe niște persoane intere- nu poate râde din toată inima.
sante? Vă considerați speciali în mod reciproc? GOLDA MEIR

Nu îmi este dor de el, ci de cel care credeam că e.


ă

68 69
iubeste
, cu drag

Când este vorba despre tine, folosește-ți capul. Când este


vorba despre ceilalți, folosește-ți inima.
ELEANOR ROOSEVELT
CE SPUNE BIBLIA
DESPRE DRAGOSTE
Cine găsește o nevastă bună găsește fericirea, este un har
pe care-l capătă de la Domnul.
PROVERBELE 18:22

bunici
relatia
,
Ce lipici în dezmierdările tale, soro mireaso!

2
Dezmierdările tale prețuiesc mai mult decât vinul
și miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele!
CÂNTAREA CÂNTĂRILOR 4:10

&
Astfel, Iacov a slujit șapte ani pentru Rahela; și anii aceștia i

parintilor bunicilor
s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.

,
GENEZA 29:20

)
cu copiii
Izvorul tău să fie binecuvântat
și bucură-te de nevasta tinereții tale.
PROVERBELE 5:18

Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreu-


nat Dumnezeu, omul să nu despartă.
MATEI 19:6

Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău;


căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia este neîndu-
plecată ca Locuința morților; jarul ei este jar de foc, o flacă-
ră a Domnului. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și
râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din
casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț.
CÂNTAREA CÂNTĂRILOR 8:6-7
ă

ă
70
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

SUGESTII PENTRU O RELAȚIE


CUM SE POATE CONSTRUI PĂRINTE-COPIL MAI BUNĂ
O RELAȚIE STABILĂ CU COPIII
Există doar trei reguli pentru părinți: dragoste, limite și libertate.

3 3
ELAINE M. WARD
În timp ce noi încercăm să le explicăm copiilor noștri ce este viața, ă
copiii noștri ne învață ce este viața cu adevărat.
ANGELA SCHWINDT
ă
R Cădeți de comun acord să nu vă vorbiți cu subtilități ironice
sau cu subînțelesuri, ci doar cu sinceritate.
R Însoțește-ți copiii la meciurile sportive și arată-le că îi sprijini. R Amintiți-le copiilor că încrederea este proporțională cu liber-
tatea lor.
R Interesează-te ce fac copiii tăi la școală și oferă-le ajutorul tău.
R Vorbiți-le ca unor adulți, dar fără să uitați că sunt copii.
R Mergeți împreună la cumpărături.
R Când le adresați întrebări, nu le lăsați impresia că ar fi la inte-
R Faceți temele împreună. rogatoriu.
R Găsiți un hobby comun. R Nu îi judecați și evitați folosirea expresiei „Ți-am spus eu!”.
R
Mergeți cu cortul undeva în natură. R
Fiți atenți la limbajul folosit cu ei. Spuneți-le ceva de genul
R
Pregătiți cina împreună. „Hai să pierdem vremea” în loc de „Hai să petrecem timp îm-
preună!”.
R
Înscrie-te în comitetul părinților, la școală.
R Ajutați-i să se orienteze și nu le dați ordine.
R Citiți o carte împreună.
R Trăiți în armonie cu propriile principii de viață și nu aplicați
standarde duble.

72 73
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

COMUNICAREA ÎNTRE
PĂRINȚI ȘI COPII (1)
CE ÎI FACE NEFERICIȚI PE COPII

3 3
Pentru fiecare minut în care ești mânios,
Copiii au nevoie de dragoste, mai ales atunci când nu o merită. pierzi 60 de secunde de fericire.
HAROLD HULBERT RALPH WALDO EMERSON
ă ă

Copiii sunt nefericiți atunci când: Când te afli în preajma adolescenților, încearcă să eviți anumite
R părinții se gândesc la ei înșiși înainte de a se gândi la copii; exprimări. Este foarte posibil să ți se trântească ușa în nas dacă
spui ceva de genul:
R părinții nu sunt preocupați de siguranța și de stabilitatea fa-
miliei; R Ești prea mic ca să înțelegi.
R părinții încetează să mai fie modele demne de urmat; R Nu e treaba ta.
R părinții nu petrec timp suficient împreună cu ei; R Mi-e indiferent ce fac prietenii tăi.
R părinții nu se îngrijesc de nevoi de bază, precum hrana, haine- R
Vom vorbi despre asta când vei fi mai mare.
le și locul de adăpost; R
Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala.
R părinții nu respectă propriile reguli în mod consecvent. R Să nu vii la mine când o să-ți fie rău.
R Dacă mai spui așa ceva, o să…

74 75
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

COMUNICAREA ÎNTRE SUGESTII PENTRU CONSOLIDAREA


PĂRINȚI ȘI COPII (2) SPIRITULUI DE FAMILIE

Pentru noi, familia înseamnă să ne sprijinim unul pe celălalt

3 3
Cuvintele pe care le alegi ca să exprimi ceva sunt la fel de impor- și să ne îmbrățișăm.
tante ca și decizia de a spune ceva.
BARBARA BUSH
ă
ă

Iată câteva sugestii despre cum ai putea să abordezi o problemă


atunci când discuți cu un adolescent:
R Povestește-le copiilor despre credința ta și implică-i în experi-
ențele tale cu Dumnezeu.
R Dar tu ce părere ai? R Dezvoltă și menține un ritual înainte de culcare: citește, cântă
R Mai vrei să adaugi ceva? și roagă-te împreună cu copilul tău.
R Este o întrebare bună.
R Ia-ți timp să te joci cu copiii. Puteți folosi cuburi, păpuși, mingi
sau alte jocuri interesante.
R
Nu știu, dar voi încerca să aflu. R Arată interes și preocupare pentru ceea ce se întâmplă în via-
R
Mă interesează ceea ce ai de spus. ța copiilor tăi. Întreabă-i ce au făcut sau ce s-a întâmplat la
R Tu știi ce înseamnă? grădiniță sau la școală. Invită-i la masă pe prietenii lor.
R Înțeleg că este un lucru important pentru tine.
R Mănâncă împreună cu copiii tăi și povestiți-vă tot felul de lu-
cruri.
R Vrei să vorbim despre asta? R Respectă deciziile copiilor tăi, chiar dacă uneori îți este greu.

76 77
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

SFATURI PENTRU BUNICI GROZAVI


OFERTA DE A AVEA GRIJĂ DE COPII
La nașterea unui copil, se nasc și bunicii.

3 3
JUDITH LEVY O bunică este o dădacă ce se uită mai degrabă
ă la nepoți decât la televizor.
ă

R Nou-născuții sunt un prilej de mare bucurie pentru bunici.


Aceștia însă ar trebui să își amintească faptul că părinții și R Dacă ești o bunică ce urmează să supravegheze un copil mic,
bebelușul au nevoie să fie singuri. adună de la părinți toate informațiile necesare legate de som-
R Bunicii ar putea să se pună la dispoziția părinților, în primele nul de la amiază, ora de culcare, ora de masă, ce este permis
luni de viață ale bebelușului, pentru a-i susține și a-i ajuta. și ce nu.
R Bunicii n-ar trebui să îi viziteze pe părinții bebelușului decât R Casa trebuie aranjată astfel încât copilul să fie în siguranță în
anunțați. Vizitele neanunțate sunt permise doar în cazuri de ea.
urgență. R
Bunicii nu trebuie să se amestece în metodele de educare
R Fiecare bunic ar trebui să își amintească faptul că sunt patru stabilite de părinți pentru copiii lor.
bunici care au drept să petreacă timp cu copilul. R Bunicii nu ar trebui să „mituiască” copiii cu dulciuri.
R Bunicii nu ar trebui să îi critice pe părinții nepotului lor. R Bunicii pot pune la dispoziția copiilor gustări sănătoase.
R Bunicii se pot ruga zilnic pentru copiii și pentru nepoții lor.

78 79
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

ACTIVITĂȚI PENTRU CEI MICI IDEI PENTRU PETRECEREA TIMPULUI


ȘI PENTRU CEI MARI CU COPIII DE GRĂDINIȚĂ

3 3
Nimeni nu poate face pentru cei mici ce fac bunicii. Pentru a pune un copil pe o cale anume
ALEX HALEY trebuie să mergeți împreună cu el.
ă JOSH BILLINGS
ă

R Decât să le cumperi lucruri nepoților, mai bine ai petrece timp


împreună cu ei. R Pictați tricouri împreună.
R
Arată-le nepoților ce alternative există pentru televizor: jo- R Plantați flori în curte sau într-un ghiveci.
curi, cărți etc. R
Descoperiți împreună ce forme au norii.
R Povestește-le copiilor amintiri din propria copilărie sau ara- R
Mergeți la mare sau la piscină.
tă-le jucării vechi.
R Vizitați o grădină zoologică, iar acolo unde este permis, lasă-l
R Oferă-te să îi însoțești pe nepoții tăi la ore de sport sau de să atingă animalele.
muzică, să lucrezi cu ei în grădină, să coaceți prăjituri etc.
R Faceți prăjituri.
R Citește-le copiilor povești sau alte texte scrise special pentru
ei. R Mergeți la picnic.

80 81
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

UN ÎNCEPUT BUN ALĂTURI


IDEI PENTRU PETRECEREA TIMPULUI DE NOII FRĂȚIORI
CU COPIII DE ȘCOALĂ PRIMARĂ
Bebelușii sunt un mod tare drăguț de a începe oameni noi.

3 3
În fiecare zi a vieții noastre, scriem amintiri DON HEROLD
în memoria copiilor noștri. ă
CHARLES R. SWINDOLL
ă
R Când te referi la noul-născut, folosește expresia „bebelușul
tău”, astfel încât fratele sau sora mai mare să simtă că micuțul
îi aparține.
R Completați un puzzle împreună și înrămați-l.
R Ai grijă să nu neglijezi copilul mai mare. Păstrează obiceiul de
R Faceți înghețată de fragi sau de căpșuni. a-i citi înainte de culcare sau de a face diverse lucruri împre-
R
Uitați-vă la stele și încercați să vă dați seama care ce stea este. ună.
R
Mergeți împreună într-un parc de distracții. R Tratează-ți copiii în mod egal, fără să îl favorizezi vreodată pe
unul dintre ei.
R Cumpărați-vă bilete la teatru de copii.
R Tratează-ți toți copiii cu prietenie.
R Mergeți la bowling.
R De îndată ce bebelușul a crescut suficient, încurajează-i pe
R
Faceți un foc de tabără și spuneți povești. copiii mai mari să se joace cu el.
R Realizați un videoclip pe o temă anume. R
Când cearta copiilor devine serioasă, este momentul să in-
tervii.

82 83
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

REGULI PENTRU ÎNTRUNIRI


TIMPUL PETRECUT CU COPILUL DE FAMILIE REUȘITE
ESTE UN CADOU PREȚIOS
PENTRU AMÂNDOI Istoria este scrisă de oameni care stau până la sfârșitul

3 3
ședințelor și semnează raportul.
Copiii au nevoie de conducere și empatie mai mult ă
decât de instrucție.
ANNE SULLIVAN
ă R Planificați întruniri de familie cu regularitate, la ore la care toți
să fie disponibili.
R Întrunirile nu sunt un mijloc prin care părinții să își manipuleze
R În fiecare zi, străduiește-te să joci un pic și după regulile co- copiii. Copiii au dreptul la opinie.
pilului. R Stabiliți o agendă a întrunirilor și nu vă abateți de la ea.
R Ascundeți-vă împreună sub o pătură și citiți dintr-o carte,
chiar dacă este mereu aceeași carte.
R
Nu permiteți niciunui participant să domine întrunirea. Fieca-
re are dreptul la opinie.
R Gătiți ceva împreună. R
Respectați deciziile luate în cadrul întrunirilor. Desigur, dacă
R În timp ce călătoriți cu mașina, stați de vorbă, jucați „Fazan” se dovedește că deciziile nu au fost cele mai bune, se poate
sau încercați să ghiciți semnificația semnelor rutiere. reveni asupra lor.
R
Când vă plimbați împreună, mergeți în ritmul copilului. R Nu transformați întrunirile de familie în ocazii de sporovăială
R Din când în când, luați masa în oraș doar cu copilul. sau chiar bârfă.
R Stabiliți de comun acord reguli pentru desfășurarea întrunirilor.

84 85
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

CE SPUNE BIBLIA
CE POT ÎNVĂȚA COPIII DE LA BUNICI DESPRE PĂRINȚI ȘI COPII

3 3
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lun-
Copiii au nevoie de lucruri pe care bunicii le au din belșug: gească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
dragoste necondiționată, prietenie, răbdare, umor, mângâiere, GENEZA 20:12
lecții de viață. Și, cel mai important, prăjituri.
RUDOLPH GIULIANI Lăudați pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul
ă și care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!
Sămânța lui va fi puternică pe pământ;
neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.
R Comunicare bună între generații PSALMUL 112:1-2
R Informații despre istoria familiei, tradiții și valori
Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci
R
Povești despre cum era „altădată” creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.
R
Cum să folosească banii EFESENI 6:4
R Cunoștințe și curiozități despre meseriile vechi Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va
R Sfaturi practice îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
PROVERBELE 22:6
R
Experiențe personale legate de credință
ă

86 87
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

IUBIREA ȘI ELIBERAREA COPILULUI


CE DORESC ADOLESCENȚII ADOLESCENT
DE LA PĂRINȚI
Atunci când cauți binele în alții, descoperi ce este mai bun în tine.

3 3
Când aveam 14 ani, tatăl meu avea atât de puțin habar despre MARTIN WALSH
unele lucruri, încât abia puteam să-l suport. Când am împlinit 21 ă
de ani, eram uimit de cât de mult a învățat în cei 7 ani.
MARK TWAIN
ă
Dacă ai un copil la vârsta adolescenței...
R Dă-i voie să preia treptat controlul asupra unor părți din viața
Iată ce i-ar spune un adolescent părintelui său: lui.
R Fii sincer. R Lasă-l să fie responsabil în măsura maturității lui.
R Stabilește reguli clare și respectă-le în mod consecvent. R Arată-i că înțelegi punctul lui de vedere, chiar dacă nu ești de
acord cu acesta.
R
Oferă-mi suport.
R Nu încerca să schimbi sau să intervii în tot ce face.
R
Ascultă-mă și te voi asculta.
R Evită să îl critici.
R A asculta nu înseamnă a fi de acord.
R Oferă-i toată atenția ta.
R Păstrează-ți calmul.
R Respectă-i deciziile luate.
R
Lasă-mă să îmi găsesc singur drumul.
R
Fii gata să îi oferi ajutor atunci când îl cere.
R Iubește-mă.
R Roagă-te zilnic pentru el.

88 89
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

CUM SĂ INCULCI EMPATIA ÎN COPIL CUM SĂ-ȚI ÎNVEȚI COPILUL SĂ FIE


UN PRIETEN MAI BUN

3 3
Empatia este fundamentul pe care construim o lume mai umană.
MARTIN LOWENTHAL Prietenia nu este o chestie mare: ea constă
ă dintr-un milion de chestii mici.
ă

R Vorbește cu copilul tău atunci când trece prin momente difi-


cile și încurajează-l să își exprime sentimentele. R Ajută-ți copilul să intre în contact cu alți copii și să își facă
prieteni.
R Ajută-ți copilul, prin întrebări și explicații, să înțeleagă senti-
mentele altora. R Atrage-i atenția copilului asupra altor copii care ar avea nevo-
ie de un prieten (de exemplu, un copil care s-a mutat recent
R
Încurajează-ți copilul să se scuze atunci când s-a purtat urât la școală sau în vecinătate).
sau când a greșit.
R
Încurajează-ți copilul să invite acasă prieteni sau să meargă în
R
Fii un exemplu bun și constant pentru copilul tău. vizită la prieteni.
R Trezește-i copilului interesul și preocuparea pentru cei din jur R Încurajează-ți copilul să dezvolte relații bazate pe încredere
prin acte de voluntariat. cu alți copii.
R Stabilește reguli clare privind comportamentul față de cei din R
Povestește-i copilului despre prietenii tăi din copilărie ca să-i
jur. arăți importanța prieteniei.

90 91
iubeste
, cu drag relatia
, cu copiii

ACTIVITĂŢI PENTRU BUNIC ŞI NEPOT


ACTIVITĂŢI PENTRU BUNICĂ ŞI NEPOT

3 3
Nepoţii sunt punctele care leagă liniile de generaţii între ele.
LOIS WYSE O casă are nevoie de o bunică.
ă LOUISA MAY ALCOTT
ă

R Mergeţi în pădure şi povesteşte-i despre fluturi, păsări, copaci


şi gândaci. R Pictaţi-vă portretul reciproc.
R Jucaţi fotbal până când se lasă întunericul. R Învaţă nepotul să facă ceva ce îţi place ţie: tricotare, gătit,
R Lăsaţi-l pe cel mic să vă îngroape în nisip. cântat la mandolină etc.
R
Construiţi un cort din cearșafuri vechi. R Confecționați păpuşi din resturi de material.
R Faceţi avioane de hârtie şi încercați să vedeți al cui zboară mai R Plantaţi legume sau flori în ghivece.
departe. R Culegeţi flori de câmp şi aranjaţi-le într-o vază.
R Învaţă-l un joc vechi (morişca, de exemplu). R Adunaţi scoici.
R Construiţi o casă pentru păsări. R Faceţi baloane de săpun.
R Vopsiţi gardul.

92 93
iubeste
, cu drag

TIMP PETRECUT CU ADOLESCENŢII

3
Un adolescent nu se ruşinează de nimic mai tare
decât de părinţii lui.
DAVE BERRY
ă

relatia
,
semeni
R Mergeţi la restaurantul preferat al adolescentului şi lasă-l să
comande tot ce vrea.

cu semenii
R Provoacă-l la un campionat de şah (sau alt joc).

&
R
Fă-i curat în cameră.
R Construiți un site care să fie proiectul vostru comun.
R Oferiţi-vă voluntari într-un proiect.

cu tine însuți
R Îmbrăţişează-l din când în când.

94
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

IDEI DE VOLUNTARIAT
CUM SĂ-L AJUȚI PE APROAPELE TĂU
Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.
PROVERB
ă Dacă nu poți hrăni o sută de oameni,
hrănește măcar unul singur.

4 4
MAICA TEREZA
ă
R Vizitează un cămin de bătrâni și ascultă-le cu răbdare poveș-
tile din copilărie sau din timpul războiului.
R Ajută o persoană invalidă. Fă-i cumpărăturile, însoțește-o la R Dacă nu ai ce face cu două fierbătoare de apă sau dacă nu îți
medic, ajut-o în grădina ei. plac și nu folosești ceștile primite în dar de la cineva, de ce să
R Cumpără două bilete la un film sau la un concert și invită o le păstrezi? Donează-le.
cunoștință. R Câte telefoane vechi, funcționale, dar pe care nu le mai fo-
R Gătește mai multă mâncare decât de obicei și hrănește o per- losești zac în sertarul tău? Dăruiește-le unor persoane care
soană care are nevoie. le-ar folosi. Poți încerca să le donezi prin intermediul unei
organizații neguvernamentale.
R Invită o persoană care nu are mașină la cumpărături și ajut-o,
ducându-i-le acasă. R Dacă ai un computer vechi, pe care nu îl mai folosești, ai pu-
tea să îl dăruiești unei persoane care nu și-ar putea permite
R Implică-te în sprijinirea unui adăpost pentru animale. Poți cu- să achiziționeze unul.
răța cuștile, le poți da de mâncare animalelor sau poți plimba
un câine. R Când mergi la oftalmolog ca să-ți iei noua pereche de oche-
lari, ia-i cu tine și pe cei vechi. S-ar putea să găsești o persoa-
R Oferă-le sprijin familiilor tinere, având grijă de copii atunci nă dispusă să îi folosească.
când părinții sunt plecați de acasă, ajutându-le la cumpărături,
dăruindu-le o plăcintă etc. R Multe școli și grădinițe s-ar putea bucura de cărțile pe care
le-ai putea dona.
R Caută o biserică de care să te atașezi și implică-te la cor, în
vizitarea bătrânilor sau la ocazii de curățenie.

96 97
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

CUM POȚI ÎNCEPE O DISCUȚIE CUM POȚI DEVENI O PERSOANĂ PE


CARE ALȚII SĂ SE POATĂ BAZA

4 4
O discuție despre vreme este ultimul refugiu
al celor fără imaginație. Lipiciul care ține laolaltă orice relație este încrederea.
OSCAR WILDE BRIAN TRACY
ă ă

Pentru a intra în vorbă cu o persoană sunt suficiente câteva cu- R Fii sincer cu tine însuți și cu ceilalți.
vinte simple, neprefăcute: R
Respectă-ți promisiunile întotdeauna.
R Ce drăguț este câinele! Ce rasă e? R Fii corect.
R Locul de lângă dumneavoastră este liber? R Nu te grăbi să-i judeci pe alții, iar când critici, încearcă să fii
R Ce pantofi grozavi! obiectiv, constructiv și să spui cu dragoste ceea ce ai de spus.
R
Mai dorești un ceai? R
Fii curajos, chiar dacă uneori este dificil.
R Te văd trecând zilnic în drum spre muncă… Unde anume lucrezi? R Amintește-ți că fidelitatea este o consecință a încrederii.
R Ne știm de undeva? R Evită bârfa.
R
Bună dimineața! R Privește-i pe cei din jurul tău ca pe ființe create de Dumnezeu.

98 99
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

CALEA CĂTRE O RELAȚIE


DESPRE POLITEȚE SĂNĂTOASĂ CU TINE ÎNSUȚI

4 4
Politețea este pentru oameni ceea ce este căldura pentru creștere. Înainte de a putea avea o relație funcțională cu cineva,
ARTHUR SCHOPENHAUER avem nevoie de o relație perfectă cu noi înșine.
ă RUSS VON HOELSCHER
ă

R Caută soluții, în loc să dai vina pe alții.


R Dacă greșești, admite că ai greșit.
R
Încearcă să înțelegi de ce reacționezi și acționezi într-un fel
sau altul în anumite situații.
R Nu întrerupe o persoană când vorbește.
R Întreabă-te care sunt lucrurile pe care nu le poți accepta și
R
Fii un ascultător bun. de ce.
R
Nu te grăbi să judeci. R Fii sincer cu tine însuți întotdeauna.
R Fii politicos și ferm în același timp. R Trece-ți în revistă, din când în când, propriile convingeri.
R Fă complimente cât mai des și zâmbește. R Nu fi extrem de exigent/ă cu tine însuți/însăți.
R Ține-te de cuvânt. R Nu purta la nesfârșit în suflet sentimente de vinovăție.
R Fii prietenos. R Privește-te uneori în oglindă și spune-ți că ești o persoană
iubită de Dumnezeu.

100 101
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

LUCRURI MICI CARE TE POT FACE


O PERSOANĂ PLĂCUTĂ
IMPORTANȚA CURAJULUI ÎN VIAȚĂ

4 4
Gesturile mici de prietenie şi de politeţe sunt foarte importante. În
relaţii, lucrurile mici sunt lucrurile mari. Cu curaj, vei îndrăzni să-ţi asumi riscuri, să ai putere să empatizezi
STEPHEN R. COVEY cu cei din jur şi să ai înţelepciune pentru a fi umil.
ă Curajul este baza integrităţii.
KESHAVAN NAIR
ă
R
Zâmbeşte!
R Salută cu o atitudine prietenoasă!
R Fii curajos! Poţi mai mult decât crezi că poţi.
R
Întreabă-i pe cei din jur cum se simt!
R
Curajul ţine de voinţă. Decide în fiecare zi să fii curajos!
R
Fii atent la tot pasul!
R Dovedeşte curaj şi respectă-ţi sistemul de valori!
R Folosește cuvintele magice „mulţumesc” şi „cu plăcere”!
R Curajul înseamnă să mergi înainte, fără să renunţi când este
R Fii răbdător! greu.
R Poartă-te respectuos! R
Încearcă lucruri noi şi ai curajul de a renunţa la lucruri vechi!
R Fii pozitiv!
R Oferă-ţi ajutorul!

102 103
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

DESPRE GRATITUDINE DESPRE BUCURIA DE A TRĂI

4 4
Îţi doresc să ai cuvinte calde într-o seară răcoroasă, lună plină Cel mai mult risipeşti o zi când nu râzi.
într-o seară întunecoasă şi un drum drept până la uşa ta. E. E. CUMMINGS
PROVERB IRLANDEZ ă
ă

R Caută să fii în prezenţa altor oameni şi vei vedea că viaţa ta va


R Gândeşte-te la tot ce este bun în viaţa ta, cel puţin o dată pe deveni mai valoroasă.
săptămână. R Hotărăşte-te să faci lucrurile pe care vrei să le faci cu adevă-
R Mulţumeşte-le oamenilor care îţi fac bine. rat.
R Gândește-te ce poţi face ca să încurajezi pe cineva. R Fii atent la frumuseţea care te înconjoară, în natură, în oameni
și în artă.
R Ajută zilnic o persoană.
R Bucură-te de momentele mărunte ale vieţii, ca de o ceaşcă de
R
Bucură-te de ceea ce este bun în viaţa ta și trăieşte cu bu- ceai sau de câteva minute petrecute cu copilul tău.
curie.
R Mergi zilnic în natură şi bucură-te de creaţia lui Dumnezeu.
R Mulţumeşte-I lui Dumnezeu, Creatorul vieţii, pentru binecu-
vântările Sale. R Râzi. Râzi cât mai des.

104 105
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

FRÂNE DE MÂNĂ PENTRU


CAZURILE DE STRES

Momentul potrivit pentru relaxare este


DESPRE IMPORTANȚA GĂSIRII
când nu ai timp pentru relaxare. UNUI SCOP ÎN VIAŢĂ

4 4
JIM GOODWIN
ă Dacă vrei să fii fericit, fii fericit.
LEV TOLSTOI
ă
R
Miroase parfumul unei flori, îmbrăţişează o persoană iubită,
zâmbeşte-i unui vecin.
R Amână munca ori sarcina care îţi provoacă stres pentru mai R Descoperă ce este important pentru tine.
târziu. R
Ai curajul de a face ceea ce contează.
R Dacă obişnuieşti să întârzii, pune-ţi ceasul să sune cu zece R Nu alerga după bani şi faimă.
minute mai înainte decât ar trebui.
R Verifică dacă eşti pe calea cea bună.
R
Dacă ajungi mereu prea devreme, renunţă la ceasul de mână.
R Nu te baza pe aprobarea altora.
R Împarte sarcinile mari pe etape.
R Fii sigur că faci ceea ce îţi place.
R Șofează relaxat şi evită străzile aglomerate.
R Redefineşte succesul.
R Numără până la zece înainte de a vorbi.
R Descoperă cât de important este Dumnezeu pentru tine.
R Inspiră adânc de câteva ori.
R Fă o plimbare.
R Ia-ţi câteva minute pentru a te ruga sau pentru a cânta.

106 107
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

ACTIVITĂŢI PENTRU
ZILELE PLOIOASE
GÂNDEŞTE POZITIV!
Fii pregătit pentru zilele ploioase.

4 4
Fericirea se strecoară adeseori pe o uşă pe care PROVERB
nu ştiai că ai lăsat-o deschisă. ă
JOHN BARRYMORE
ă
R
Cumpără-ți materiale şi ustensile pentru diverse activități ma-
nuale pe care le-ai putea desfășura în zilele ploioase.
R Priveşte spre ceea ce ai reuşit să faci, nu spre eşecuri. R Fă curat în una dintre camere.
R Fă-ţi un bine în fiecare zi. R Citeşte o carte.
R Poartă-te astfel încât să-i faci şi pe alţii fericiţi. R Bucură-te de un maraton de filme.
R Gândeşte-te la soluţii, nu la probleme. R Fă ordine în pivniţă sau în cămară.
R Spune-ţi zilnic că Dumnezeu te iubeşte. R Mergi la un muzeu.
R
Înconjoară-te cu oameni fericiţi. R Fă o prăjitură.
R Fii optimist. R Vizitează o expoziţie.
R Încearcă să vezi binele din tine şi din cei din jurul tău. R Du-te la cumpărături.
R Sună un prieten şi faceţi ceva spontan.

108 109
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

ACTIVITĂŢI PENTRU ZILELE ÎNSORITE ACTIVITĂŢI „NEBUNE” PENTRU


O DUMINICĂ PLICTISITOARE

4 4
Ştiinţa nu a descoperit nimic la fel de eficient în a linişti Ce persoană normală ar putea trăi în lumea asta
oamenii ca o zi însorită de primăvară. fără să înnebunească?
W. EARL HALL
URSULA K. LE GUIN
ă ă

R Mergi la plimbare. R
Du-te la Zoo şi priveşte maimuţele timp de o oră.
R Mergi într-o excursie cu bicicleta. R Mergi într-un parc de distracţii şi încearcă un lucru nou.
R Vizitează parcul şi hrănește păsările. R Du-te la mall şi intră în magazinele în care nu intri de obicei.
R Sari cu paraşuta sau cu parapanta. R Mergi la concertul unei formaţii despre care nu știi nimic.
R Du-te la un picnic. R
Încearcă să te apuci de căţărări.
R
Încearcă, dacă ai curaj, călăritul. R Aşază-te la o terasă şi, în timp ce bei o limonadă, observă
R Organizează o drumeţie. atent lumea din jur.
R Vizitează un obiectiv turistic din oraşul tău. R Fă o prăjitură şi dăruiește-le-o unor vecini.

110 111
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

ZECE ACTIVITĂŢI... NEOBIŞNUITE


AI NEVOIE DE AER CURAT?
Dacă nu eşti pregătit să rişti să faci ceva neobişnuit,
trebuie să te mulţumeşti cu banalul.

4 4
Cel mai clar drum spre Univers trece printr-o pădure sălbatică. JIM ROHN
JOHN MUIR ă
ă

R Adună gândaci din grădină şi pune-i să concureze.


R Mergi cu câinele, copilul, partenerul sau un prieten la plim- R Îmbracă-te în costum de baie şi aleargă prin ploaie.
bare.
R Joacă volei cu un balon.
R Privește un apus de soare.
R Organizează un campionat de jocuri de societate.
R Aleargă prin pădure.
R Adună licurici într-un pahar.
R Înalță un zmeu.
R
Mergi la un târg de vechituri şi cumpără chestii de care nu ai
R Spală maşina. nevoie.
R
Udă florile din grădină. R Scrie-le unor personalităţi.
R Mătură trotuarul din fața casei. R Compune o poezie pentru copii.
R Mergi la cumpărături pe jos. R Organizează un concurs de karaoke.
R Stai treaz timp de 24 de ore.

112 113
iubeste
, cu drag relatia
, cu semenii

ZECE MIJLOACE ÎMPOTRIVA


PLICTISELII
ACTIVITĂŢI ÎN CASĂ (PENTRU LENEŞI)
Viaţa nu este plictisitoare, dar unii oameni aleg plictiseala.

4 4
WAYNE DYER Progresul are loc datorită oamenilor leneşi, care caută metode de a
ă face lucrurile cât mai simplu.
ROBERT A. HEINLEIN
ă
R Cântă tare, chiar dacă nu ştii să cânţi.
R Îmbracă-te aiurea. R Petrece o oră în hamac, fără să faci nimic.
R Învaţă cuvinte noi din dicţionar. R Împrumută un roman de la bibliotecă şi citeşte toată ziua.
R Învaţă să folosești computerul mai bine. R Ia-ţi timp să citeşti o revistă de la cap la coadă.
R Adună glume pe un subiect anume. R
Fă o baie fierbinte.
R
Transformă-ţi baia într-un salon de frumuseţe şi bucură-te de R Scrie-le e-mail-uri sau scrisori prietenilor de departe.
ea.
R Dormi până te saturi de stat la orizontală.
R Caţără-te într-un copac.
R Fă-ţi manichiura.
R Ai grijă de copiii cuiva.
R Fă-ţi un ceai și ascultă muzica ta preferată.
R Caută reţete neobişnuite şi încearcă-le.
R Învaţă să cânţi la un instrument.

114 115
www.bibliotecarespiro.ro

Iubește cu drag este o carte cu liste. O puteți citi toată deodată


sau pe sărite, ori de câte ori sunteți în căutarea unei surse de
inspirație.
Iubește cu drag este o carte pentru sprijinirea relațiilor: a relații-
lor de cuplu, a relațiilor dintre părinți și copii, a relațiilor dintre
bunici și nepoți, a relației individului cu sine însuși.
Este posibil ca nu toate ideile din această carte să vă fie de
trebuință. Însă unele dintre ele, gândite cu atenție și folosite în
armonie cu propriile circumstanțe, ar putea să vă dea un plus
de calitate și de valoare în relațiile cele mai importante: familie
și prieteni.
Citiți cu plăcere și iubiți cu drag!

S-ar putea să vă placă și