Cum să ne ajutăm copiii la teme?

Timpul trece... Fiecare copil creste si merge la scoala.

Unii intampina cu bucurie inceputul fiecarui an scolar, altii se stramba la gandul temelor ce vor
veni. Dar indiferent ca le place sau nu, temele sunt obligatorii si ele oglindesc, intr-o masura mai
mica sau mai mare, nivelul de cunostinte al copiilor nostri.

Cercetarile au aratat ca acei copii ai caror parinti se implica in ajutorarea lor in activitatile scolare
obtin rezultate mai bune la invatatura si devin mai increzatori in ei insisi. Asta nu presupune,
fireste, ca un parinte sa faca tema in locul copilului pentru ca acesta sa ia nota maxima.
Important este ca fiecare copil sa constientizeze rolul si importanta temelor in dezvoltarea lui si
ca aceasta sarcina ii revine lui si numai lui. Numai asa poate invata ce inseamna
responsabilitatea.

Iata cateva aspecte importante de care e bine sa tineti seama in privinta temelor:

• Faceti un orar al temelor care sa includa ora de inceput si ora de sfarsit a acestora. Tineti cont
de faptul ca e bine pentru copil sa aiba timp de relaxare dupa ce vine de la scoala, dar e important
si sa nu-si termine temele prea tarziu, cand oboseala isi spune cuvantul.

• Lasati copilul sa aleaga cu ce materie incepe. Unii vor vrea sa inceapa cu cea care le place mai
mult sau la care au tema mai usoara, altii vor prefera sa inceapa cu cea la care au nevoie de
ajutor.

• Obisnuiti copilul sa-si imparta temele in “Ce pot face de unul singur” si “La ce am nevoie de
ajutor”. Trebuie sa ajutati copilul doar la lucrurile pe care nu le poate face independent, ca de
exemplu: dictarea sau corectarea d.p.d.v. gramatical.

• Nu lasati copilul la televizor sau la joaca pana cand nu-si termina temele, altfel exsita riscul sa
uite de ele sau sa nu mai fie dispus sa le faca.

• Apreciati copilul, laudati-l cand isi face temele corect cu cate o afirmatie de genul: “Bravo! Ai
calculat corect toate adunarile si scaderile.” sau “Ai despartit bine in silabe. Esti foarte bun la
asta!”. Acest lucru ii va creste copilului increderea in propriile forte si respectul de sine.

• Aruncati o privire peste teme cand sunt gata. Ajutati-l sa inteleaga unde a gresit si sa corecteze
greselile.

• Incercati sa va lasati copilul sa-si faca temele impreuna cu un coleg de clasa. Acest lucru ii va
invata pe copii sa coopereze, sa se ajute intre ei, stimulandu-le abilitatile de relationare si
comunicare. Asigurati-va, totusi, ca timpul petrecut impreuna este pentru teme cu adevarat.

• Pastrati legatura cu invatatorul sau profesorii si asigurati-va ca stiti care sunt cerintele si
asteptarile acestora privind temele de casa.
• Daca copilului ii ramane destul timp liber si nu este obosit, incurajati-l sa arunce o privire peste
lectia viitoare, sa citeasca din lectura suplimentara sau sa faca cateva exercitii matematice in
plus. Acest lucru ii va consolida cunostintele si se va reflecta in notele obtinute.
 Modalitaţi de stimulare a interesului pentru lectură la şcolarii mici

Aşa cum soarele încălzeşte pământul şi dă viaţă tuturor vieţuitoarelor, aşa cum apa şi aerul
hrănesc clipă de clipă tot ce creşte pe pământ – aşa lumina cărţii dă viaţă oamenilor. Fără această
viaţă – cea interioară, omenirea n-ar putea exista. De aceea este necesară reînnoirea gândurilor
despre carte, a importanţei ei în toate domeniile, dragostea pentru a păstra cartea, biblioteca
personală, bibliotecile publice şi şcolare.
Pentru fiecare dascăl, sădirea respectului şi dragostei pentru cuvântul tipărit înseamnă truda sa
temeinică. Cel ce renunţă la alte plăceri pentru a procura o carte, cel ce mângâie filele cu
dragoste şi apără cu străşnicie o carte, cel ce aleargă să găsească o carte, cel ce respectă pe
făuritorii de cărţi, acela se cultivă neîncetat pe el însuşi.
Orice copil vine pe lume cu un strigăt, un ţipăt. El reprezintă un miracol al vieţii pe pământ. În
evoluţia omenirii, chiar apariţia tiparului a constituit un adevărat miracol, un strigăt al minţii, o
victorie a cunoaşterii.
Prin calitatea pe care o avem, prin orele închinate cărţii, bibliotecii, dar şi prin întreaga activitate
desfăşurată în clasă şi în afara ei, vom folosi cele mai variate metode şi procedee: aducem
pliante, albume, ilustrate cu biblioteci, expoziţii de carte, vizitarea unor librării şi biblioteci,
cumpărarea unei cărţi ca amintire, invitarea unui autor de carte care locuieşte în satul nostru sau
în apropiere, chiar a unuia care locuieşte la o distanţă mai mare. Toate ne vor ajuta să creăm
pasiunea pentru cultivarea şi apărarea cărţii.
O carte nu este un obiect oarecare, ci este o fiinţă vie alături de noi. Dacă înţelegi că ea este
viaţă, atunci o vei apăra, o vei îngriji, nu o vei rupe, nu o vei mâzgăli. Comportarea cu cartea
dezvăluie trăsăturile celui ce o are în grijă. Pornind de la această idee, putem ajunge la cele mai
diferite pasiuni ale copiilor prin carte.
Ştim că micii şcolari sunt vrăjiţi de carte, fiind purtaţi din aceasta pe tărâmul minunat al
cunoaşterii. Învăţătorul este dator să îndrume paşii acestor mlădiţe, spre un drum nou, plin de
neprevăzut. El este cel care, prin intermediul cărţii, face cunoscute copiilor muzicalitatea şi
farmecul deosebit al limbii române.
Lectura e un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se
ecoul capacitaţilor de gândire şi limbaj. Ea contribuie într-o mare măsură la lărgirea orizontului
de cunoaştere al elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la o exprimare
aleasă, corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice.
Trezirea interesului pentru lectură în general este unul dintre obiectivele finale ale activităţii
desfăşurate de învăţător cu elevii claselor primare.
Sunt factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă psihice, preferinţele lor,
climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate sau nu. Gustul pentru citit nu vine
de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdare, perseverentă, continuitate,
voinţă. Orizontul cunoştinţelor primite în clasă la orele de literatură româna e lărgit de lectura în
afara clasei. Este foarte important ca învăţătorul să cunoască formele de îndrumare a acesteia.
Forma cea mai des folosită în această activitate este povestirea în ajutorul căreia vin formarea
bibliotecii de clasă (realizată cu cărţi aduse de către învăţător, copii etc.) şi a celei personale.
Înfiinţarea bibliotecii clasei aduce, pe rând, rolul de bibliotecar elevilor care au obţinut rezultate
foarte bune la citire. Întocmirea cu elevii de albume pentru fiecare autor cunoscut, cuprinzând
date biografice şi aspecte esenţiale în opera lor, e un prilej de a stârni curiozitatea şi de a sădi în
sufletele lor dragostea pentru carte. Interesul copiilor pentru literatură este sporit şi de şezătorile
literare, expoziţii de cărţi, filme, înregistrări audio şi video. Mijloace pasionante ce-i invita pe
copii la lectură sunt şi ghicitorile literare şi jocul cu versuri.
La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa universul
copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această muncă dificilă este trecută la nivel superior în
primele clase ale scolii. Lectura propriu-zisă începe după ce copilul reuşeşte singur să descifreze
cu uşurinţa ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei acestor
hieroglife, care adesea îi înspăimânta pe copii.
Încă de la venirea copilului în şcoală, trebuie să căutăm să-l facem să iubească „cartea”. Se vor
citi poveşti, poezii, în aşa fel încât, în urma lor, micii şcolari să simtă nevoia să citească. Ţinând
cont de particularităţile fiecărui copil, ne vom ocupa şi de felul cum vom recomanda lectura
pentru vacanţa de vară. Basmele şi povestirile le sunt indicate celor cu ritm de citire rapid, iar
celor cu ritm mai lent, lecturi mai scurte.
Din cauza rapidităţii ritmului de citire, rămânând la imposibilitatea de a urmări conţinutul micilor
lecturi, mulţi elevi se luptă adesea cu descifrarea unui text. Acum trebuie să intervină învăţătorul
în urmărirea cu atenţie a lecturii şi exersarea acestui exerciţiu cu voce tare. În locul curiozităţii
care face abstracţie de formă şi se luptă pentru descifrarea ideii, apare efortul descifrării
semnelor grafice. Învăţătorul trebuie să încurajeze intenţia elevului de a se lupta cu descifrarea
textului dintr-o poveste, lăudându-l în faţa clasei ca pe un cititor pasionat. El trebuie să poarte
discuţii cu elevul pe marginea conţinutului povestirilor citite de elev, să observe în ce măsură
fiecare elev înţelege conţinutul celor citite, ştie să aprecieze o carte şi aduce argumente
convingătoare ca lucrarea respectivă l-a interesat.
Interesul elevilor pentru lectură se amplifică începând cu clasa a III-a. Vocabularul este mai
activ, si nu mai solicită explicaţii la tot pasul. La cei care au învins greutăţile începutului abia în
aceasta clasa nu poate fi vorba numai de lipsa de interes. Aici, gustul pentru lectură nu este încă
format. Uneori, elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi
preferinţele lui, alteori, indiferenţa mediului faţa de lectură determină aceeaşi atitudine ca şi la
elevi.
Se ştie că nimic nu este mai puternic decât exemplul. Într-o familie unde sunt prea puţine cărţi
şi acestea aflate la întâmplare, unde părinţii şi fraţii mai mari consideră lectura o corvoadă,
rareori se poate aştepta cineva ca un copil să dovedească de timpuriu pasiune pentru lectură,
pentru carte, în general.
În aceste cazuri, intervenţia învăţătorului este absolut necesară. El trebuie să meargă în vizită la
părinţii copiilor, indicându-le lista de lecturi pe care trebuie sa le citească elevul, cerându-le
acestora să-i citească până la un punct, şi de acolo să-l lase pe elev să observe ce s-a întâmplat
mai departe în povestirea respectiva. Să-l pună să citească chiar cu voce tare, pentru a şti despre
ce este vorba în fragmentul citit de acesta, iar după aceea să poată discuta despre conţinutul
povestirii, să scoată în evidenţă calităţile personajului pozitiv, să critice personajul negativ, să-i
explice chiar sensul unor expresii literare greoaie pentru ei.
Luând în calcul şi informaţiile - nu puţine şi uneori nici cele mai indicate - media, se pot
organiza discuţii asupra unei emisiuni cu tema anunţată dinainte, în momentul când învăţătorul a
aflat de aceasta din programul periodic.
Trebuie mobilizaţi în vederea canalizării lor spre o lectură plăcută şi interesantă şi copiii care
ascultă cu mult interes lectura frumoasa citită de părinţi sau învăţător, dar care prefera sa–şi
piardă timpul în modul cel mai neaşteptat, fără a fi tentaţi săptămâni de-a rândul să mai citească
ceva. Învăţătorul le va sugera părinţilor că în fiecare seară să-i aducă lângă ei şi să le citească un
basm sau o schiţă umoristică pentru a-i face pe copii să se simtă bine, să râdă, să glumească pe
seama dialogului dintre personaje.
La clasa a IV-a copii şi-au însuşit deja tehnica cititului şi încep să se descurce singuri în lectură.
Pot să citească şi la libera alegere - în funcţie de ce îi interesează la orele de limba română, la
cele de geografie, de istorie etc.
Pentru a verifica lectura particulară a elevilor şi pentru a-i descoperi pe acei elevi care citesc
lectura superficial sau nu reţin evenimente mai puţin importante, se pot organiza cu aceştia
,,jocuri literare” cum ar fi povestirea în lanţ a unei cărţi cunoscute de toţi elevii. Pentru copilul
care nu poate continua povestirea se vor găsi ,,pedepse literare”: recitarea unei poezii, ghicitori,
proverbe, zicători etc.
Cu elevii clasei a IV-a se va folosi, în afară de citirea independenta a lecturii particulare, şi
citirea în colectiv-realizată de către învăţător sau un copil care citeşte bine-cu rol de a aprofunda
discuţia pe marginea lecturii citite, dar şi lectura ziarelor şi a revistelor. Pentru a spori încrederea
în forţele proprii şi dezvoltarea capacităţii de a expune liber cele citite, se vor da sarcini de a
prezenta un plan, sau informaţiile importante din ziar.
Şcoala dirijează după principii ştiinţifice lectura, supraveghează efectuarea ei,dar deprinderea
lecturii se formează nu numai în şcoală, ci şi în familie. Povestirea de către adult a conţinutului
unei cărţi, nu neapărat în întregime, comentarea cu mijloace modeste, fără pretenţii critice, în
mediul familial, reprezintă un foarte bun mijloc de stimulare şi dezvoltare a gustului copilului
pentru lectură. Prin lectură , elevii sunt conduşi să-şi formeze capacitatea de a surprinde, de a
descoperi conţinuturi şi forme ale realităţii exprimate printr-o multitudine de modalităţi, să-şi
extindă astfel aria cunoaşterii; pătrunzând în diversitatea textelor literare, elevii vor parcurge căi
specifice de expresie, asocierea cu altele, ceea ce le permite trecerea de la cunoaşterea concretă
la cea abstractă, de la intuiţie la reprezentare şi fantezie, ajungând în posesia unor instrumente
utile descoperirii realităţii înconjurătoare. ,,A înţelege literatura-remarca Ioan Şerdean-înseamnă
a avea puterea de a raporta impresiile, trăirile autorului la propria ta experienţă de viaţă, a stabili
legături nu numai cu cunoştinţele cunoscute, ci şi cu emoţiile, simţămintele pe care le-ai trăit”.
 Relatia părinților cu copiii
 Încă de la naştere, fiecare copil are un stil al său unic. Părinţii cu mai mulţi copiii se
minunează de cât de diferiţi sunt copiii lor între ei. Pe parcursul creşterii sale, copilul îşi
scrie povestea propriei dezvoltări, având originalitatea şi individualitatea lui precum şi
nevoi specifice care vor îi vor genera şi motiva evoluţia şi comportamentul.

 Prima relaţie de tip social pe care orice copil o stabileşte imediat după venirea sa pe lume
este cea cu părinţii săi. Această relaţie de bază pentru dezvoltarea copilului şi apoi a
adultului, este o piatră de temelie şi un model pentru viaţa lui socială, începând cu cea
preşcolară, şcolară şi de mai târziu, până la maturitate.
De ce este atât de importantă această relaţie părinţi-copii? Pentru că aceasta determină
dezvoltarea copilului şi împlinirea adecvată a nevoilor sale.

 În primul rând copiii au nevoie de dragoste: să fie iubiţi, să se simtă iubiţi, să li se spună
că sunt iubiţi, să li se arate că sunt iubiţi, şi asta indiferent de comportamentul lor, şi la
bine şi la rău. Cu precădere la vârstele mici, copiii înţeleg că sunt iubiţi atunci când sunt
dezmierdaţi şi îmbraţişaţi. Există totuşi momente în care suntem foarte ocupaţi şi copilul
vine să ne îmbrăţişeze: este foarte important este să nu îl respingem. O sărutare şi o
strângere la piept nu ne răpesc mai mult de un minut din activitate şi copilul dvs o merită
cu orice prilej. Dragostea implică şi să-l ascultăm pe copil, fiind importantă pentru a afla
nevoile copilului, dorinţele sale, gândurile şi sentimentele lui. Toate acestea vor duce la
realizarea unei bune comunicări între părinţi şi copil. Copilul va câştiga astfel încredere
în părinţi şi va şti că ori de câte ori va avea o problemă sau o nelinişte va fi ascultat şi va
avea cu cine discuta. Tot aici putem încadra şi acordarea atenţiei, care în funcţie de vârsta
copilului poate consta într-o discuţie despre o anumită temă care îl preocupă sau a unui
joc pentru copii cu vârste mai mici, sprijinul şi ajutorul la lecţii, sau învăţarea unor
deprinderi şi cunoştinţe extraşcolare.

 Copiii au nevoie şi de reguli, limite şi graniţe. Existenţa unui program, a unor cadre şi
reguli ştiute şi respectate atât de parinţi cât şi de copil, dau copilului un sentiment de
siguranţă şi îl învaţă pe mai târziu să fie ordonat şi să se supună autorităţii (profesori, şefi,
etc). Atenţie la rigiditate! Flexibilitatea şi toleranţa sunt esenţiale, copilul învăţând să
devină adaptabil, să tolereze neprevăzutul şi să facă faţă schimbării.
În contextul acestor reguli, apare şi disciplinarea pozitivă, facută cu dragoste. Atenţie la
limbajul folosit. De multe ori, părintele furios ţipă la copil, îl etichetează (eşti prost,
incapabil, rău, etc) sau îl ridiculizează (râde de el), devenind în final agresiv. Copiii mici
vor dezvolta teamă iar copiii mai mari vor deveni mânioşi la rândul lor (sămânţa
rebeliunii lor de mai târziu). Disciplinarea adecvată presupune afecţiune, consecvenţă
(când promiţi o pedeapsă te ţii de cuvânt), răbdare şi fermitate. În acest context al
disciplinării, copilul poate învăţa şi ce înseamnă a fi iertat şi a ierta, prin excepţii de la
regulă bine gândite de părinte.

 Un alt aspect important legat de relaţia părinte-copil este respectul pe care părinţii îl
acordă copilului. Respectându-l, el se va simţi valorizat, tratat de la egal la egal cu ceilalţi
membrii ai familiei. Nu ezitaţi niciodată să vă cereţi scuze dacă aţi greşit cu ceva faţă de
 el să îi spuneţi “iartă-mă”, “îmi cer scuze” sau să-i mulţumiţi. Exemplul personal este mai
important decât o mie de cuvinte.

 Acceptarea este o altă nevoie a copilului dvs. Ca şi adultul, el are nevoie să se simtă
acceptat ca persoană chiar şi atunci când comportamentele lui sunt mai greu de tolerat. El
nu trebuie respins pentru comportamentele lui (“nu vreau să te mai văd pentru că ai fost
obraznic”). Discuţia se realizează explicându-i ce nu toleraţi din comportamentul lui şi nu
pe el ca persoană.

 Copiii noştri au nevoie şi de timp, timp de calitate petrecut cu noi ca părinţi, timp de care
din pacate în zilele noastre toţi dispunem din ce în ce mai puţin. De aceea fructificaţi
momentele pe care le aveţi libere pentru a le petrece cu copilul jucându-vă, vizionând un
film, plimbându-vă în parc, citind, povestind, învăţând împreună cu el şi făcând din
acestea clipe de bucurie, atât pentru ei cât şi pentru dumneavoastră. Chiar şi când mergeţi
la cumpărături, sau în treburile casnice, lăsaţi-i să vă ajute, cereţi-le ajutorul, apoi lăudaţi-
i şi valorizaţi-i (“îmi eşti de mare ajutor”). Timpul petrecut cu copilul ar trebui să fie o
prioritate în viaţa oricărui părinte.

 În toate acestea, răbdarea este esenţială. Învăţarea, adică ceea ce face copilul cât este
copil, are loc prin încercare-testare, reuşite, greşeli, repetări, în toate acestea fiind
îndrumat de părinţi, în corelaţie cu abilităţile şi individualitatea copilului. Pentru toate
acestea este nevoie de răbdare. Ca parinţi, dacă avem aşteptări prea mari, dacă ne
comparăm copiii cu ai altora, dacă ne lăsăm guvernaţi de prefecţionism, nu numai că vom
fi dezamagiţi dar vom imprima şi copilului o dorinţă exagerată de performanţă, teamă şi
neîncredere.

 Teoria ca teoria, sună bine. Dar în practică nu toate funcţionează ca la carte. Nu uitaţi că
nu există părinte perfect. Învăţăm împreună cu copilul, creştem şi ne maturizăm, greşim,
ne îndreptăm, trăim.
Iar dacă apar probleme legate de comportamente mai puţin tolerante care persistă în timp
şi care vă pun semne de întrebare putem cere ajutor. Nu ezitaţi să contactaţi un psiholog
cu care împreună să găsiţi soluţii optime pentru o dezvoltare psihică armonioasă a
copilului dumneavoastră.
 Educaţia prin modele în familie
Influenţa educativă pe care o exercită familia este implicită, face parte integrantă din viaţă.
Familia oferă primele modele comportamentale, creează primele obişnuinţe şi deprinderi, nu
întotdeauna bine conştientizate şi nici întotdeauna pozitive în conţinut. Se creează un stil
comportamental care se imprimă asupra întregii evoluţii a individului şi care va genera, de
asemenea rezistenţă la schimbările ulterioare care se impun.

Atitudinile, comportamentul, cuvintele părinţilor influenţează comportamentul şi modul de a fi al

copiilor.

Climatul familial rigid prejudiciază maturitatea copiilor, generând lipsa de încredere în sine,
teama de nereuşită şi sancţiune.

Climatul familial libertin creează o atmosferă lejeră, prezentând riscul de a întârzia sau împiedica
maturizarea socială a copiilor datorită preocupării excesive a unui părinte sau a ambilor pentru ei
înşişi.

Exemplul ca model de conduită reprezintă una din căile cele mai importante ale educaţiei în
familie. El îşi are forţa în fenomenul imitaţiei caracteristic copiilor, care lipsiţi de cunoştinţe şi
experienţă, caută modele în adulţii din jur, pe care-i consideră mai puternici, mai ştiutori mai
capabili.

La baza activităţii educative în familie nu trebuie să stea numai sfaturile, poveţele, oferite
copiilor cu atâta largheţe de părinţi, deşi şi acestea îşi au rostul lor, ci modelele, exemplele bune
de conduită, rezultate din buna organizare şi desfăşurare a vieţii de familie , din asigurarea unui
climat moral şi afectiv de calitate.

Există condiţii pe care trebuie să le îndeplinească exemplele părinţilor pentru a fi cât mai
eficiente sub raport formativ şi anume : autoritatea de care se bucură părinţii în faţa copiilor,
unitatea de vederi a familiei, concordanţa dintre exigenţele de ordin moral pe care părinţii le
formulează şi faptele lor concrete , utilizarea exemplelor pozitive, dragostea şi respectul faţă de
copii, înţelegerea sfaturilor de către aceştia.

Elevii trebuie feriţi de modelele negative. Fiind în curs de formare a caracterului şi conduitei,
copiii nu au suficientă capacitate de discernământ şi pot fi uşor derutaţi de un exemplu negativ,
aureolat de anumite circumstanţe. Desigur, copiii nu pot fi izolaţi de viaţă de societate, care le
oferă exemplele ei nu numai pozitive dar şi negative. Ei sunt , în mod inevitabil, expuşi
influenţei nefaste a acestora din urmă. Dar acest pericol poate fi evitat în mare măsură prin
educaţia morală a copiilor încă de la vârstele cele mai fragede, prin formarea de priceperi şi
deprinderi de bună conduită.
 Familia şi eşecul şcolar al copiilor

Preîntâmpinarea eşecului şcolar al copiilor – cu grave implicaţii individuale şi sociale, de la

inadaptarea şcolară până la cea socială şi profesională – reprezintă o preocupare cu caracter de
continuitate a şcolii.

Dar lupta împotriva acestui fenomen negativ, atât pentru copil cât şi pentru societate, trebuie
dusă şi în familie – aceasta apărând , uneori, ca fiind ea însăşi o sursă de factori generatori ai
insuccesului şcolar.

Colaborarea permanentă cu şcoala, informarea acesteia cu sinceritate, asupra cauzelor care au

condus la insuccesul şcolar, elaborarea unui plan comun de măsuri, creează premizele necesare
depăşirii rămânerii în urmă la învăţătură.Ea se desăvârşeşte prin susţinerea copilului de către
familie, prin ameliorarea condiţiilor care au fost deficitare, prin stimularea lui morală.

Părinţii conştienţi de importanţa colaborării cu şcoala au toate şansele de prevenire şi înlăturare a

eşecului şcolar. Ridică însă dificultăţi serioase familiile ele însele problemă, cu acestea urmând
să se pună în funcţie toate formele existente de colaborare între şcoală şi familie, să se
stabilească relaţii cât mai strânse, de aşa manieră încât elevul acest„candidat la umanitate”, să
depăşească handicapul şcolar şi să se reintegreze în fluxul normal al procesului de învăţământ.

Formarea copilului în familie pentru folosirea judicioasă a timpului liber

Formarea copilului pentru folosirea raţională a timpului liber prin activităţi liber alese fie în
scopul relaxării şi delectării, fie pentru lărgirea sferei de cunoştinţe sau fortificarea fizică,
reprezintă o problemă importantă.Iniţierea în direcţia utilizării înţelepte a timpului liber
contribuie nu numai la dezvoltarea fizică şi intelectuală ci şi la dezvoltarea personalităţii
copilului.

Consumat la întâmplare şi, uneori, sub influenţe negative venite din stradă sau din sfera
preocupărilor unor grupuri deficitare sub raport moral, în care copilul se poate integra în lipsă de
supraveghere, el nu mai reprezintă un timp valoros, ci un timp de derută a acestuia şi, prin
aceasta, o ameninţare potenţială nu numai la adresa individului ci şi la aceea a societăţii.

Familia, cu tendinţele şi experienţa sa particulară de viaţă , determină, în mare măsură, şi

preferinţele copilului pentru anumite forme de activitate desfăşurată în timpul liber.
Desfăşurându-le, i se formează interesul de cunoaştere, spiritul de iniţiativă, inventivitatea şi
creativitatea, capacitatea de a învinge dificultăţile, optimismul.
Formarea deprinderii de a-şi organiza el însuşi timpul liber în mod plăcut şi raţional pe măsură ce
creşte şi acumulează experienţă în această direcţie , reprezintă un alt obiectiv important care se
impune să stea în atenţia familiei. Este cazul să semnalăm pericolul ce-l pândeşte pe copil,
generat de dezvoltarea tehnicii moderne, de a-şi petrece timpul liber în compania exclusivă a
mijloacelor audio-vizuale, complăcându-se în postura de receptor pasiv, ce înregistrează tot felul
de informaţii fără nici un discernământ.

Familia poate evita aceste pericole prin concepţia sa asupra rostului timpului liber, prin modelele
pe care le oferă , prin supravegherea copilului şi orientarea interesului său spre activităţi care să
îmbine nevoia lui firească e relaxare cu efecte formative.
 Grup fratern – copil unic, două perspective ale educaţiei în familie

Constelaţia familială – prezenţa ambilor părinţi sau numai a unuia dintre ei, a bunicilor şi a altor
rude, numărul copiilor – complexitatea şi varietatea de aspecte pe care le îmbracă relaţiile
stabilite între membrii componenţi sunt determinante pentru formarea personalităţii copilului, cel
în care, deopotrivă, părinţii şi societatea îşi pun atâtea speranţe.

Într-o familie cu cât numărul copiilor este mai mare, cu atât fiecare dintre ei are posibilitatea de a
stabili relaţii mai numeroase şi mai variate, deprinzându-se cu diferitele aspecte ale raporturilor
interumane, cu experimentarea mai multor modalităţi de adaptare socio-afectivă , cu însuşirea
comportamentelor sociale fundamentale: apărarea propriilor drepturi şi respectarea drepturilor
altuia. În grupul de fraţi şi surori copilul învaţă să trăiască şi să muncească împreună cu alţii, să-
şi înfrâneze pornirile individuale şi egoiste, să împartă, în primul rând dragostea părinţilor, să
ţină seama de dorinţele şi acţiunile celorlalţi, să se devoteze. Aici experimentează competiţia dar
şi întrajutorarea, aici trăieşte pentru prima dată sentimentul de rivalitate, dar tot aici se formează
pentru solidaritate.

Există însă şi copii provenind din familii numeroase care eşuează, adoptând conduite deviante
datorită carenţelor mediului familial – conflicte , violenţă, neglijare. De aceea se impun influenţe
educative exercitate paralel asupra fiecărui copil din grupul fratern şi existenţa unor relaţii părinţi
– copil normale, în cadrul cărora i se lasă libertatea de a se dezvolta potrivit aptitudinilor şi
potenţelor specifice.

Absenţa grupului fratern conferă un aspect cu totul deosebit regimului educativ al copilului.
Fiind permanent în centrul atenţiei părinţilor, înconjurat de o dragoste fără limite, supraprotejat,
copilul poate deveni capricios, nehotărât, dependent şi stângaci. Deşi bine dezvoltat sub raport
intelectual, ca urmare a suprasolicitărilor şcolare şi extraşcolare la care este supus, el lasă de
dorit sub aspectul relaţiilor în cadrul grupului. Corectarea se realizează, pe de o parte , prin
autocontrolul sentimentelor parentale şi cenzurarea exigenţelor care se impun copilului, iar pe de
alta, prin introducerea lui de timpuriu în grup (grădiniţă, prieteni), pentru a i se oferi posibilitatea
de a trăi întreaga gamă de relaţii, de a se autodefini în raport cu alţii, de a se socializa.

Educaţia morală şi civică realizată în şcoală nu poate fi separată de alte influenţe educative ce se
exercită asupra copilului, şi anume de educaţia pe care acesta o primeşte în familie,în
comunitatea locală, în societate, în general. Ea trebuie să se manifeste în permanenţă ca o acţiune
unitară, coerentă, iar îndeplinirea acestui deziderat trebuie să stea în atenţia cadrului didactic.
 TEMATICA ȘEDINȚELOR CU PĂRINȚII GENERALE 2019-2020

SEPTEMBRIE

1.Probleme organizatorice. ROI pentru elevi și părinți

2. Educaţia prin modele în familie

3.Elemente de noutate

NOIEMBRIE

1.Cum să ne ajutăm copiii la teme?

2.Relatia părinților cu copiii

3.Violența in randul copiilor

Ianuarie
Familia şi eşecul şcolar al copiilor

Rezultate școlare sem I

APRILIE

Grup fratern – copil unic, două perspective ale educaţiei în familie.

Activitățile extracurriculare in viata elevilor

MAI

Școala și timpul liber al copilului

Rezultate sem II
 SCOALA SI TIMPUL LIBER AL ELEVULUI

I. Scopul primordial al scolii este acela de a forma tipuri de elevi, care sa raspunda
nevoilor comunitatii si sa dea acesteia persoane competente pentru viata privata,
profesionala si publica.

Cunoasterea de sine, respectulde sine, comunicarea armonioasa cu cei din jur, posedarea
unor tehnici de invatare eficienta si creativa, luarea unor decizii si rezolvarea unor probleme sunt
conditii esentiale pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii elevului .

„Orice copil are dreptul de a-si exprima opiniile in toate chestiunile care il privesc .”(
art.12-15 Convenienta Natiunilor Unite cu Privire la Drepturile Copilului-1989).Pe langa dreptul
de a i se asigura asistenta de sanatate, copilul are dreptul de a se juca in voie, de a-si satisface
anumite dorinte in timpul liber.

II. Prin timp liber intelegem acea unitate de timp folosita dupa voia si priceperea fiecaruia.
La varsta scolara mica copilul trebuie dirijat in folosirea timpului liber catre activitati utile,
placute, care sa-i formeze trasaturi pozitive de caracter.

Timpul liber poate avea mai multe functii: educativa, de odihna, sau de delectare.

Putem vorbi de timp liber zilnic, timp liber la sfarsitdesaptamana sau timp liber in vacante.
Consideram timp liber al unei zile timpul ramas dupa efectuarea unor activitati cum ar fi: orele
de curs, activitati extrascolare, trebuintele personale, activitatile gospodaresti si activitatile
neprevazute.

Acesttimp difera de la individ la individ in functie de varsta, ritm de munca, familie.

Exemplu:

Unui copil de clasa a-IV-a, cu un ritm lent de munca intelectuala, dar sarguincios, care nu
este sustinut de familie si este obligat sa presteze activitati gospodaresti nu ii mai ramane timp
liber zilnic, poate doar la sfarsit de saptamana.

Dimpotriva, uni copil care poseda un ritm alert de munca intelectuala , este sustinut de
familie si nu presteaza activitati gospodaresti ii ramane mult timp liber.

O alta categorie este aceea a copiilor care „omoara” timpul.

Rezultatele benefice ale folosirii timpului liber depind de ingeniozitatea individului de a si-l
organiza.
 Daca timpul liber zilnic se rezuma la 2-3 ore, cel de la sfarsitul saptamanii este mult mai
intins; atunci copilul isi poate planifica activitati multiple. Acum se impune dirijarea elevului
catre o dozare eficienta a timpului, din partea scolii, prin educator si a familiei.

Orice activitate din timpul liber trebuie saaduca un beneficiuu pentru minte si trup, sa fie
diversificata, recreativa, fara aglomerare, respectand deviza: „timpul liber nu trebuie omorat”.

Ce poate face un copil la sfarsitul unei saptamani? La inceput trebuie sa se intrebe:

„Ce-mi mai este folositor ?”

„ Sa citesc o carte ?”

„ Sa ma plimb ?”

„ Sa vizionez programe TV ?”

„ Sa merg la un spectacol ?”

„ Sa ascult muzica ?”

„ Sa ma joc pe calculator ?”

„ Sa-mi vizitez bunicii ?”

„ Sa ma intalnesc cu prietenii ?” sau

„ Sa ies in fata blocului ?”

Daca rolul educatorului a fost indeplinit, copilul va sti sa aleaga pentru a fi multumit
deplin.

Lectura va fi buna daca educatorul a facut selectia lecturilor, oferindu-i criterii de

apreciere valorica, trezindu-i interesul prin comentatii la adresa

Unor personaje literare.

Spre deosebire de lectura, care face posibila diferentierea dintre oameni, ca nivel de
cultura, televizorul uniformizeaza culturile individuale, privandu-le de originalitatea si
personalitatea atat de necesare. Emisiunile TV vizionate trebuie selectate si totodata,
respectate conditiile de igiena a vizionarii pentru evitarea consecintelor nedorite.

Este gresita ideea conform careia parintele este multumit ca televizorul sau calculatorul
„tine” copilul in casa, lasandu-l sa vizioneze orice emisiune si la orice ora.

Miscarea in aer liber dezvolta deprinderi de viata sanatoasa si formeaza un stil de viata
echilibrat fizic.
 Intalnirile cu prietenii sunt necesare, dar trebuie mare atentiein alegerea lor, luand in
considerare preocuparile acestora. Cand sunt in grup, copiii sunt fericiti. Fireste , apar si
conflicte. Este bine ca acestea sa fie rezolvate de ei insisi. In cadrul acestor jocuri, de grup,
copilul dobandeste nu numai o mare ingeniozitate, dar si rabdare si tenacitate , o mai buna
autocunoastere, respect pentru ceilalti. Aceasta contribuie intr-o masura insemnata la dezvoltarea
armonioasa a personalitatii unui individ, care, printr-o buna adaptare va deveni o fiinta fericita.

Daca timpul liberdintr-o zi sau de la sfarsitul saptamanii poate fii dirijat, rolul
educatorului se diminueaza cand e vorba de timpul din vacante si este preluat de familie. Putem
afirma ca timpul liber poate fi dirijat sau nedirijat.

In vacante se pot organiza: drumetii, vizite, excursii si tabere tematice, intalniri cu

personalitati din diverse domenii, activitati de ecologizare, concursuri sportive, concursuri
artistice, vizionari de spectacole, editari de reviste, schimburi culturale, toate avand ca rezultat
intensificarea spiritului creativ, inovator al copiilor, atragerea celor proveniti din diverse
categorii sociale, formarea de mentalitati favorabile si atitudini pozitive si active, cultivarea
unui comportament receptiv-pozitiv in ceea ce priveste protectia mediului.

Jocul, in vacante, trebuie sa ocupe un loc foarte important in viata micului scolar. De
aceea, parintii trebuie sa-i faca timp copilului sa se joace.

Jocul pentru el este o activitate necesara, liber acceptata, care produce satisfactii. Fara joc, un
copil este nefericit si copilul care nu se joaca nu poate da randament. In acest context, familia
este datoare sa se preocupe de organizarea timpului liber al copilului. Parintii trebuie invatati sa
foloseasca bine acest timp.

Din dorinta de a obtine rezultate cat mai bune cu elevii, de a fi in competitie, noi, dascalii
aglomeram timpul liber din vacante cu asa-zisele „teme de vacanta”. Solicitarea prea intensa a
copilului poate atrage dupa sine instalarea unei oboseli accentuate care sa duca la perturbarea
echilibrului fizic si psihic.

III. In concluzie, timpul liber are un loc si un rol foarte importante in formarea si dezvoltarea
fizica si psihica a copilului.

Orice activitate trebuie facuta cu placere si astfel activitatile viitoare potfi imbunatatite si
recompensate.

Prin activitatile din timpul liber se dezvolta trasaturi de caracter pozitive daca activitatile
au fost bine organizate si trasaturi negative de caracter daca „jocul” a fost nedirijat.