Liviu Rebreanu a fost un prozator si dramaturg roman, membru titular al Academiei

Romaniei, fiind cunoscut a fi un “masiv creator de viata si deschizator de drumuri al

romanului romanesc modern”.

Opera literara “Ion” apartinand scriitorului mentionat este un roman realist-

obiectiv, a carui publicatie are loc in anul 1920, dupa sapte ani de elaborare, fiind
primul roman modern cu o tematica traditionalista.

Personajul principal al operei il reprezinta Ion, personaj real, in jurul caruia intregul
fir diegetic polarizeaza, idee anticipata inca din titlu, fiind astfel personaj eponim.
Barbatul ilustreaza un personaj real si este un exponent al spetei, insa ceea ce il
individualizeaza este modul in care obtine pamantul.

Trasaturile ii sunt conturate ata prin caracterizare directa realizata de narrator,

alte personaje si prin autocaracterizare, cat si in mod indirect rin fapte, ganduri,
comportament, vestimentatie si relatia cu celelalte personaje.

Potrivit criticii literare, Ion este un personaj controversat, intrucat G. Calinescu

afirma ca tot ceea ce barbatul face este dintr-un instinct animal, considerandu-l
“fiinta redusa”, spre deosebire de Lovinescu, care vede latura inteligenta a
personajului, sustinand ca ion este expresia instinctului de posesie a pamantului, in
slujba caruia pune o inteligenta supla, ocazuistica inepuizabila, o viclenie procedural
si cu o vointa “imensa”.

Caracterul oscilant al lui ion este evidentiat inca din descrierea drumului, “cand in
dreapta, cand in stanga”,a carui patima pentru pamant il deterkmina sa fie
nehotarat in alegerea dintre ana si pamanturile tatalui sau si florica, ce reprezinta
cele doua obsesii ale sale. Inca din incipit, portretul fizic al lui ion este in continua
schimbare, fiind intai prezentat drept un tanar aratos cu “ochii negrii lucitori ca
doua margele vii”, fata osoasa si stralucitoare, iar in final este infatisat avand fata
galbena si fruntea zbarcita de ganduri. Portretul sau moral este conturat direct de
catre narrator “artagos ca un viespe nemancat” , dar si indirect, in momentul in care
joaca somesana cu ana lui vasile baciu si o urmareste cu o privire stranie, fiindu-I
accentuata firea vicleana. Din perspectiva initiala a preoului Belciug, Ion este
“stricat si bataus si-un om de nimic”, “pleava satului”, insa donand pamanturile
bisericii, barbatul este vazut apoi ca un “mandru crestin”. Este evidentiata o
antiteza, protagonistul fiind caracterizat drept sarantoc, hot si talhar de catre
vasile baciu, in timpp ce pentru ana, fata acestuia, este “ionica, norocul meu”. In
ciuda saraciei, Ion tot isi castiga demnitatea in sat, insa prin violenta, fapt
evidentiat in scena horei, cand are loc o incaierare intre aceste si George bulbuc,
fiind de asemenea oo fire orgolioasa intrucat tine la iimaginea pa care si-o creeaza
in lumea satului: “mai bine sa nu ma fi facut, decat sa fiu batjocura oamenilor”. El
este considerat cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea, castigand astfel
simpatia familiei sale, doamna Herdelea sustinand ca “e baiat cumsecade, e
muncitor, e harnic, e saritor, e istet”. Personajul eponim este infatisat in antiteza
cu tatal sau, caracterizat drept “lenevitor fara pereche”, insa asemenea mamei
sale, este “iute si harnic”.

Eroul are un character introvertit si individualist si este capabil de sacrificii

pentru a-si atinge scopurile, ducandu-si astfel planul la capat prin casatoria cu ana,
el fiind determinat si cunoscandu-si interesele: “as fi o natafleata sa dau cu piciorul
norocului”, Astfel ca umbla semet si cu nasul in vant prin sat simtind ca planul ii
prinde contur. Scena nuntii accentueaza naivitatea lui Ion, deoarece abia in acest
moment constientizeaza ca odata cu pamanturile este nevoit sa o ia si pe ana, care I
se parea mai urata ca niciodata. Lacomia ii este ilustrata tot in scena nuntii, in
momentul in care privirea ii este indreptata spre farfuria cu bani, ignorand
bocetele anei. Nasterea lui Petrisor il invaluie cu sentimente de mila pentru ana,
insa instinctual el isi inhiba trairile, dovedindu-si lipsa de paternitate intrucatt
vede in petrisor unica garantie de a mentine pamanturile lui Vasile baciu.

Deznodamantul ii contureaza sfarsitul tragic, fiiind omorat cu o unealta a

pamantului, la care a ravnit toata viata. Se resemeaza in fara mortii si
constientizeaza ca nu mai are pentru ce lupta, fiindu-I evidentiata trasatura
fundamentala, si anume orgoliul: “mor ca un caine”.

In concluzie, Personajul principal al operei litearare “Ion” de Liviu Rebreanu ajunge

victim propriilor sale obsesii, ilustrand tipul taranului dominat de pamant.