Liviu Rebreanu (1885-1944) este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat "Ion" este privit ca "cea mai

puternica creatie obiectiva a literaturii romane" de pana atunci (Eugen Lovinescu.Modernismul romanului rezida din complexitatea constructiei narative, din multitudinea planurilor de actiune si din numarul mare de personaje (peste 80) reprezentative pentru toate mediile sociale si, nu in ultimul rand, din formula contrapunctului, adica relatarea aceluiasi eveniment in planuri narative diferite (nunta taraneasca a lui Ion - nunta Laurei in stratul social al intelectualilor; hora-balul etc.). Ion Pop al Glanetasului, personajul principal si eponim (care da numele operei - n.n.) din romanul "Ion" al lui Rebreanu, este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. Desi taran, care sar inscrie ca personaj, mai degraba, in curentul traditionalismului, Ion este insa, mai ales, un personaj modern si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce se manifesta patimas si prin analiza psihologica de introspectare a caracterului. De altfel, structura epica a romanului organizatain doua parti - "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii" - reflecta patimile conflictuale: pamantul si iubirea. Ion este un personaj realist, tipic pentru patura sociala a taranimii legate vital de pamantul care-i asigura existenta si respectul colectivitatii, realizat prin formula artistica a basoreliefului. Ca personaj modern, protagonistul este puternic individualizat prin complexitatea caracteriala (personaj "rotund"), prin folosirea metodelor neobisnuite de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, prin patimile devoratoare si prin sfarsitul tragic si previzibil totodata. Portretul moral este construit din trasaturi contradictorii si complexe, ce reies, indirect, din comportamentul plin de energie, din atitudinea, gandurile framantarile patimase ale protagonistului care-l si determina destinul. Inca de la inceputul romanului, la hora satului, naratorul obiectiv si omniscient il evidentiaza dintre jucatori pe feciorul lui Alexandra Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire

stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut', apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand [...], fata vaduvei lui Maxim Oprea." Comportamentul flacaului, gesturile si privirile ce se voiau dragastoase reflecta in mod indirect ipocrizia personajului, care, desi o iubea pe Florica, nu renunta la cucerirea Anei, pentru ca aceasta era bogata, "avea locuri si case si vite multe." Conflictul interior, care va marca destinul flacaului, este vizibil inca de la inceputul romanului. Caracterizat direct de catre naratorul obiectiv, Ion este "iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, din care cauza flacaul simte dureros prapastia dintre el si "bogatasii" satului ca Vasile Baciu. Cand acest personaj il caracterizeaza direct, spunandu-i "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion, se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. Orgolios peste masura, el sufera cumplit atunci cand preotul Belciug il dojeneste in biserica, mai ales ca tot satul este martor la aceasta umilinta. De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte interioare, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima previzibila acestor doua patimi. Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap".Toata fiinta lui era mistuita de "dorul de a avea pamant mult, cat mai mult", deoarece "iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil [...] de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama." Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Dupa ce planul ii reuseste datorita "inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense" (Lovinescu), Ion intra in posesia averii lui Vasile Baciu si, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere nesfarsita". Aceasta atitudine este o noua ipostaza a lui Ion, care se simte "mandru si multumit ca orice invingator" si se vede "mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori", dupa cum noteaza naratorul omniscient. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, protagonistul considerand ca daca ar

fi avut pamant, Vasile Baciu n-ar mai fi indraznit sa-l jigneasca in fata celorlalti si nici preotul Belciug nu l-ar fi umilit in biserica. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion devine rece, distanta, cinica, refuza sa-i mai vorbeasca ori sa o mai vada si-i spune, dispretuitor, sa-l trimita pe taica-sau sa discute Capitolul "Nunta" il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere...". Acest monolog interior evidentiaza conflictul sufletesc dintre cele doua patimi de care este mistuit flacaul. Insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui previzibil fiind perfect motivat moral si estetic de catre naratorul obiectiv si omniscient. Prietenia falsa cu George constituie o alta strategic a protagonistului pentru a se afla cat mai des in preajma Floricai. Din clipa in care Savista-Oloaga i-a deschis ochii, George intelege de ce Ion vine mereu pe la ei si planuieste sa revina pe neasteptate, ca sa se convinga de corectitudinea banuielii. Asadar, Rebreanu propune pentru sfarsitul patimasului Ion o crima pasionala, inftatuita cu o unealta simbolica pentru munca pamantului: sapa. Personajul lui Liviu Rebreanu este primul erou literar realizat in mod obiectiv, rece, deoarece romancierul detine secretul construirii de oameni vii, intrun stil anticalofil, fara podoabe artistice sau artificii de limbaj. Prezenta regionalismelor ardelenesti asigura un echilibru stilistic, personajele avand un limbaj definitoriu pentru mediul caruia ti apartine fiecare. Cuvintele si expresiile populare, precum si registrul lexical taranesc sunt proprii lui Ion Pop al Glanetasului, contribuind la desavarsirea personajului realist, reprezentativ pentru mediul rural ardelenesc