Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Joculinformareacclacopiicuces 150221154742 Conversion Gate02 PDF
Joculinformareacclacopiicuces 150221154742 Conversion Gate02 PDF
"Sunt doar unul. Sunt totuşi cineva. Nu pot face totul de unul singur,
dar pot face ceva. Şi chiar dcă nu pot face totul, nu voi refuza să fac
ceea ce-mi stă în putinţă."
(E.E. Hale)
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales înnvăţământul
preşcolar şi primar. Această activitate dinamizează acţiunea didactică prin intermediul
motivaţiilor ludice care sunt subordonate scopului activităţii de predareînvăţare, dar şi de
evaluare.
după obiective prioritare : jocuri senzoriale (auditive, vizuale, tactile) jocuri de observare,
de dezvoltare a limbajului, de stimulare a cunoaşterii interactive ;
după forma de exprimare : jocuri simbolice, de orientare, de sensibilizare, conceptuale,
jocuri, ghicitori, jocuri de cuvinte încrucişate ;
după conţinutul instruirii : jocuri matematice, muzicale, sportive, literare/lingvistice;
după resursele folosite : jocuri materiale, orale, pe bază de întrebări , pe bază de fişe
individuale, pe calculator ;
după regulile instituite : jocuri cu reguli transmise prin tradiţie, cu reguli inventate,
spontane şi protocolare ;
după competenţele psihologice stimulate : jocuri de mişcare, de observaţie, de imaginaţie,
de atenţie, de memorie, de gândire, de limbaj şi de creaţie.
Prin joc, copiii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevăruri , îşi pot antrena capacitatea
lor de a acţiona creativ , pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii euristice , în care se
manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala.
Evaluarea prin joc condiţionează în aşa manieră dinamica clasei , încât putem spune că
nu există învăţare eficientă fără evaluare. Principala funcţie a evaluării este aceea de a determina
măsura în care diferitele obiective pedagogice au fost atinse. În cadrul procesului de învăţare ,
evaluarea îşi exercită :
Elevul:
cooperează în rezolvarea sarcinilor,
poate să-şi exprime puncte de vedere proprii referitoare la o problemă,
dă dovadă de iniţiativă, spirit critic, participare şi implicare personală,
argumentează şi pune/îşi pune întrebări cu scopul de a înţelege mai bine fenomenele,
de a realiza sensul unor idei.
Scopul educaţiei este acela de a forma anumite deprinderi , strategii cognitive, atitudini şi
comportamente. Acestea se învaţă numai dacă îl punem pe elev să acţioneze efectiv , atât în plan
verbal , cât şi în plan motric. Indiferent de vârstă , elevul are sentimentul demnităţii personale ;
orice încercare de a-l umili , mai ales în prezenţa colegilor săi , va avea un rezultat nedorit :
copilul cu CES fie că se retrage în sine, refuzând să mai comunice, fie că reacţionează violent la
frustrare .Jena , ruşinea, umilirea , repetate , tind să dezorganizeze personalitatea copilului , duc
la apariţia unor stări psihice negative ca nesiguranţa, ezitarea, apoi pierderea respectului şi
încrederii faţă de învăţător. În cazuri extreme, elevul poate deveni chiar agresiv. Se întâmplă
adesea ca elevul frustrat să fie şi izolat în grupul de elevi, deoarece reactivitatea lui exagerată ,
din cauza frustrărilor repetate , se manifestă printr-un comportament inadaptat, elevul fiind văzut
de colegi ca un tip dificil. De aceea , jocul poate fi folosit pentru a diagnostica conflicte
psihologice, fiind binecunoscută capacitatea jocului de a deveni simbol al tendinţelor , dorinţelor
sau conflictelor copilului.
Jocul ca modalitate de evaluare are un rol în ceea ce-i priveste pe copii cu CES. Prin joc
evaluarea este mai eficientă şi totodată antrenantă. De exemplu la abecedar (clasele I şi II), când
copilul cu CES învaţă alfabetul , jocurile de evaluare pot ajuta atât la fixare , dar şi la etalarea
cunoştinţelor dobândite până la un moment dat.
La matematică jocul are un rol bine definit. Jucându-se cu cifrele copilul cu CES
reacţionează şi participă vioi la cerinţele spuse. Exemple de jocuri de evaluare : „Uneşte cifrele şi
spune ce obtii !“ (dovedeşte înşiruirea corectă a numeraţiei , cât şi cunoaşterea cifrelor) . Alte
jocuri de evaluare : „ Calculăm şi colorăm !“, „Cel mai bun matematician“, „Trăistuţa
fermecată“, etc.
Jocul în procesul de evaluare este o activitate prin care sunt colectate, asamblate şi
interpretate informaţii despre starea , funcţionarea sau evoluţia viitoare a copilului cu CES.
Acordarea calificativelor la sfârşitul unui joc , fie el în echipe sau individual, reprezintă
clasarea elevului cu CES pe o anumită ,,scară“. Calificativele acordate fac din elevul cu CES un
analizator , realizând singur treapta pe care o ocupă în „scara“ clasei.
Jocul ca modalitate de evaluare nu urmăreşte în principal evidenţierea deficienţei şi a blocajelor
copilului. O asemenea abordare exclude definitiv teza caracterului irecuperabil al copilului cu
CES. Elementele de joc încorporate în procesul de evaluare pot motiva şi stimula puternic acest
proces în toate formele ei.
1. Peisaj de iarnă
Materiale: “Peisaj de iarnă” (de preferat xerocopie pe o foaie de bloc de desen), acuarele
în tub, pastă de dinţi alb, pensula foarte groasă/medie, eşarfă.
Etape:
Şedinta 1.
Şedinta 2.
-recapitularea modului în care s-a realizat peisajul (cu apă/fara apă, dactilopictura,
culorile folosite, etc.)
-analiza tactilă a peisajului in timp ce copilul este legat la ochi(cu eşarfă) si numirea a
ceea ce crede ca reprezint ceea ce atinge;
-discuţii finale cu privire la modul în care copilul s-a siţtit pe parcursul activităţii si ce
anume a invăţat.
Materiale: paie, vata, o bucata de material textil mare, scoarţă de copac, un carton maro,
un carton albastru, nisip.
Etape:
- crearea unui mediu specific unei insule pustii (cartonul albastru reprezinta oceanul, iar
din cartonul maro se decupeaza o bucată, aceasta reprezentând insula).
- prezentarea cadrului în care se va desfăşura activitatea (şi anume copilul trebuie să ia în
calcul numai ceea ce se află pe masă, numai obiectele prezente, fără nici un alt lucru din
cabinet) şi transmiterea stării pe care o simte o persoana dacă se află pe o insulă pustie;
analiza materialelor puse la dispoziţie (pretinzând că numai acestea i-au rămas dupa ce a
ajuns pe insula pustie);
- stabilirea utilităţii fiecărui material în parte;
- construirea obiectelor de care ar avea nevoie pentru supravieţuirea pe insulă, din
materialele puse la dispoziţie(paie, vata, material textil şi scoarţă);
- discuţii finale.
Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea imaginaţiei şi dezvoltarea capacităţii de luare de decizii
şi asumarea responsabilităţii pentru deciziile luate.
2.Părţi componente
Etape:
- discuţii finale.
1. Săpunul fermecat
Etape:
-discuţii finale.
Este important să supraveghem copiii foarte atent în folosirea obiectelor necesare pentru
sculptură.
Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea gândirii, dezvoltarea atenţiei, dezvoltarea
emoţională (se vor sculpta trăiri emoţionale).
1. Coiful
Obiectiv: dezvoltarea memoriei prin executarea unei lucrări după modelul realizat
împreună cu terapeutul
Etape:
-realizarea celui de-al doilea coif, de data aceasta doar de către copil, respectând
etapele prezentate anterior;
-discuţii finale.
- o foarfecă
Etape:
Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea atenţiei şi a relaţiilor (se pot face echipe de 2copii).
Materiale: -
Etape:
- terapeutul va spune copiilor sa se privească atenţi unii pe alţii, după care un copil va
trebui să închidă ochii şi să descrie îmbrăcămintea colegului său.
- se pot pune întrebări ajutătoare: Ce culoare are cămaşa colegului? Dar pantofii?....
V. DEZVOLTAREA ATENŢIEI
Materiale: -
Mod de lucru:
-“Astăzi vom juca un joc foarte interesant, va veţi aşeza unul lângă celălalt formând un
rând. Primul copil din rând va şopti la urechea celui de lângă el un cuvânt sau o
propoziţie. Al doilea copil va şopti la urechea celui de-al treilea copil ceeea ce a auzit şi
aşa mai departe. Ultimul copil trebuie să spună cu voce tare cuvântul/ propoziţia auzite."
Deşi banal şi foarte cunoscut, acest joc poate fi utilizat cu succes la diferite activităţi de
învăţre noi care presupun atenţie sporită la achiziţia de noi cunoştinţe.
1. Ferestre
Mod de lucru:
-Fiecărui copil i se va pregăti o coala de hârtie albă şi creioane colorate. Terapeutul va
începe prin a cere copilului să deseneze o fereastră mare, cât foaia. Apoi îi vom spune că
dincolo de fereastră se reflectă (arată) viaţa lor, iar sarcina lor este de a desena ceea ce
văd in momentul în care deschid fereastra. Fiecare copil se va uita apoi pe fereastra sa şi
va desena ceea ce vede. După finalizarea desenului , terapeutul va discuta conţinutul
acestuia, aflând în acest fel informaţii importante despre aşteptarile copilului de la propria
viaţă.
Mod de lucru:
-terapeutul începe prin a umple camera cu baloane de săpun (majoritatea copiilor vor
incepe imediat sa le prindă/spargă). După câteva minute terapeutul va cere copilului să
facă un balon mare explicând cum se face acest lucru (trage mult aer în piept şi apoi suflă
uşor până balonul se desprinde).
- terapeutul explică copilului că atunci când devine nervos sau anxios, creierul doreşte
mai mult aer, iar plămânii sunt prea supăraţi pentru a-I oferi. În acel moment, dacă el va
respira adânc, creierul va avea timp să-i spună inimii să se liniştească, în acest fel
plămânii vor lucra mai bine şi-i vor oferi creierului mai mult aer. Tot aşa, când copilul
devine nervos/supărat/tensionat va inspira adânc (la fel ca atunci când face un balon de
săpun) iar acest lucru va putea să prevină comportamentele agresive.
1. Familia mea
Materiale: -
Mod de lucru:
- terapeutul va purta o discuţie cu copilul despre actori, teatru, filme. Scopul discuţiei este
de a putea înţelege copilul ce reprezintă rolul unui actor într-o piesă de teatru sau film. În
acest fel se va face trecerea la jocul de rol, în care copilul va fi “actor” i va intra în rolul
părinţilor, iar terapeutul în rolul copilului. Situaţia dramatizată va fi aleasă de către
terapeut în funcţie de comportamentul dezadaptativ manifestat de copil (ex:
comportament agresiv – lovirea copilului de către părinţi, comportament opozant –
refuzul de a aduna jucăriile etc.). Cu cât este mai recentă manifestarea comportamentului
cu atât experienţa trăită va fi mai uşor de reactualizat de către copil.
După ce se va pune în scena jocul de rol , terapeutul va discuta cu copilul despre cum s-a
simţit si crede că se putea rezolva situaţia.
Dacă problema se poate discuta în grupuri mici atunci rolurile pot fi preluate de ceilalţi
copii din grup, aplicând tehnica inversării rolurilor.
Bibliografie:
The games and especially the didactic games combine the instructive and formative elements
with entertaining elements, thus stimulating the learning and learning motivation of the children.
During the games, the children with SEN can discover facts and train their creative capabilities,
because the games strategies are basically heuristic strategies, which involve smartness,
spontaneity, inventiveness, patience, audacity.
The key competences are a specific combination of knowledge, abilities and attitudes adequate to
the needed context of each individual for the personal development, for the active civic behavior,
for the social integration and for employment.
Generally, what are the key competences for the young students?