Expresionismul

Forma de manifestare a modernismului in arta si in literatura germana, expresionismul este

un curent important al avangardei europene, aparut in legatura cu tensiunea spirituala a anilor
1911-1925, inainte si in timpul primului razboi mondial.

Numele a fost folosit in relatie cu un ciclu de tablouri numite expresionisme" de un modest

pictor francez - Julien Auguste Herve, iar alteori a fost pus pe seama lui Louis Vauxelles,
cronicarul de arta plastica de la ziarul Le Figaro, care a definit picturile lui Matisse drept
expresioniste". Oricum, primele manifestari si consideratii asupra esteticii expresioniste se
refera la arta plastica, zona in care curentul s-a manifestat semnificativ. Pictura expresionista
are ca precursori pe Cezanne si Van Gogh, pe E. Munch (autorul celebrului si nelinistitorului
tablou TipatuL), dar se impune prin cele doua scoli germane : Die Briicke (1905) - Puntea si
Der Blaue Reiter (1911) - Calaretul albastru. Revistele literare expresioniste Der Sturm, Die
Aktion apar mai,tarziu, dupa 1910.

Esenta doctrinei expresioniste este data de intensitatea expresiei, de tendinta de a da forma

trairii launtrice, sentimentelor si nelinistilor omenesti, alaturi de o covarsitoare aspiratie spre
absolut.

Creatiile artistice, fie literare, fie plastice, reflecta criza societatii in preajma primei conflagratii
mondiale, contradictiile sociale, progresul tehnic, dezvoltarea industriala dublate de alienarea
insului ce isi presimte inutilitatea, agonia marilor imperii, o profunda criza a valorilor morale si
estetice.

Subiectivitatea, sentimentul, trairea patetic stilizate sunt termenii-cheie in poetica

expresionista, instaurand si ideea unui destin uman comun, cu radacini in mit. instrainarea,
sentimentul apocalipsei, teama de vid vor duce la deformarile din plastica, la stridente
cromatice, iar in plan literar la strigatul eului traumatizat ce se intoarce spre originar, spre
paradigma mitica, spre timpurile primordiale, cand fiinta se integra firesc cosmicului, ca
singure forme de salvare.

Refuzul lumii in care este prins implacabil eul poetic, negarea orasului - incarnare a infamului,
spatiu al nebuniei - determina miscarea poeziei si a teatrului spre mituri, credinte, rituri
stravechi, intoarcere in timp, in zonele arhetipale ale culturii.

Se remarca influentele filosofiei lui Nietzsche ca exuberanta si frenezie dionisiaca ale trairii,
potentare a stihialului, dezlantuire a eului. Stihialul, noteaza Blaga, forteaza lucrurile sa-si
paraseasca individualitatea si intrucatva specia, ca sa devina expresii ale unui duh sau ale
unui principiu universal" (L. Blaga, Orizont si stil, Trilogia culturiI).

Parasit de divinitate, omul cauta zeul si absolutul prin stihialul care ar putea sa-1 aduca in
relatie cu divinul. De cate ori un lucru e astfel redat incat puterea, tensiunea sa interioara, il
intrece, il transcendeaza, tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a
face cu un produs artistic expresionist" (L. Blaga, Filosofia stiluluI).

O importanta definitie este data curentului si starii de spirit a expresionismului de Hermann

Bahr: Omul e lipsit de suflet, natura lipsita de om. Niciodata n-a existat o epoca mai rascolita
de disperare, de oroarea mortii. Nicicand o mai sepulcrala liniste n-a mai dominat peste lume.
Nicicand bucuria n-a fost mai absenta si libertatea mai moarta. Si iata disperarea urland :
omul isi cere urland sufletul, un singur strigat de suferinta se inalta din trupul nostru. Chiar si
arta urla in intuneric, cheama in ajutor, invoca spiritul: este Expresionismul".

Caracteristici:

Nevoia de absolut, aspiratia spre ideal.

Protestul antiburghez, negarea artei traditionale, refuzul modelelor consacrate. Cautarea

ineditului, a originalului, a increatului.

Descatusarea afectiva, patosul trairii impins la extaz, la tipat" (N. Balota). Interesul pentru
traditii, mituri, credinte stravechi, folosind modelul artei primitive. Aspiratia spre o sinteza a
culturii, o opera totala de arta" (pictura, muzica, dans, poezie cuprinse sinestezic in opera
creata).

Tehnica halucinarii (Hugo FriedricH) - trairea frenetica depaseste presiunea limitelor,

amalgamarea realului, stihialitatea viziunii. Interesul pentru patologic, fascinatia morbidului.

Poezia surprinde tragismul conditiei existentiale, ia forma strigatului profetic. Tendinta de

spiritualizare a trairii; lirismul se adanceste uneori intr-o viziune mai rafinata, de natura
cosmica si metafizica.

Teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica, disperarea, absenta, neantul,

moartea, dezagregarea eului, natura halucinanta. Categorii estetice explorate - fantasticul,
macabrul, grotescul, miticul, magicul. Imagini poetice vii, stranii, contrastante.

Plasticitatea viziunii poetice, tusele groase, pasta densa a expresiilor. Limbaj violent, socant
uneori.

Reprezentanti in literatura universala:

Gottfried Bienn, Georg Heym, Georg Kaiser (GermaniA), Georg Trakl, Franz Werfel, Franz
Kafka, Theodor Daubler (AustriA), August Strindberg (SuediA). Reprezentanti in literatura
romana:

Lucian Blaga, Al. Philippide, T. Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu.

 Expresionismul german a avut "ecouri" foarte pozitive în literatura româna si unii dintre cei
mai de seama scriitori români din epoca moderna sunt, în acelasi timp, si reprezentanti de
prima importanta ai expresionismului în manifestarile sale autohtone.  Este destul sa
pomenim aici numele transilvanenilor Lucian Blaga si Aron Cotrus. si nu este întâmplator,
credem, faptul ca cei doi ilustri reprezentant 11511t1915l i ai lirismului românesc sunt din
Transilvania. Deoarece aceasta provincie istorica, mai mult decât celelalte, a fost privilegiata,
cel putin din acest punct de vedere, din cauza apropierii ei, volens-nolens, prin apartenenta
sa îndelungata la imperiul austro-ungar, de spatiul cultural occidental. Iar cu expresionismul
german atât Lucian Blaga cât si Aron Cotrus,  prin canale diferite, au avut ocazia sa intre în
contact direct. si aceasta efervescenta miscare literara nu putea sa nu lase urme benefice,
macar si prin empatie, asupra creatiei celor doi poeti.

Amploarea cu care lirica româna moderna a cultivat "extaticul", "cosmicul", "originarul", se

datoreaza într-o mare masura expresionismului. Tot sub influenta lui, grotescul a capatat o
raspândire apreciabila în proza noastra poetica. Sinteza originala pe care Blaga, Cotrus,
Arghezi si alti scriitori români au realizat-o între traditionalism si modernism a avut multe
impulsuri dinspre estetica expresionista: hipertrofierea eului, recrearea lumii prin cuvânt,
angoasa existentiala, sfarâmarea logicii clasice, inclusiv a celei gramaticale, ermetismul.

Desigur, în literatura româna expresionismul nu a generat aceleasi structuri estetice ca cele

din cultura germana sau celelalte culturi europene. Specificitatea culturii noastre si-a spus
cuvântul. Dar ecourile foarte vii ale expresionismului german, rezonantele acestuia asupra
artei românesti interbelice se pot decoda cu destula usurinta în operele scriitorilor români. si
înca la unii dintre cei mai importanti ai vremii precum Lucian Blaga, Aron Cotrus, Al.
Philippide, George Bacovia, Tudor Arghezi,

Dintre numele legate de analiza si implementarea fenomenului expresionist românesc, pe

lânga cel al lui Lucian Blaga, se cuvine sa fie pomenite si altele precum cele ale lui Nichifor
Crainic, apoi O. W. Cisek, Adrian Maniu, A. Dominic, Felix Aderca, T. Mosoiu, I. M.
Sadoveanu, Ion Sân-Giorgiu, Felix Aderca, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mihail Ralea, Eugen
Lovinescu, etc.

 Revistele românesti care au contribuit cel mai mult la raspândirea expresionismului au fost,
în Transilvania, Gândirea, aparuta între 1921-1944, întâi la Cluj (apoi mutata la Bucuresti), iar
în Muntenia, Contimporanul, aparut din 1922 pâna în 1932 (cu intermitente), sub conducerea
lui Ion Vinea, de orientare net modernista.

si revistele tiparite de minoritatea germana de la noi precum Ostland(1919) si mai

târziu Klingsor(1924) din Sibiu,Das   Ziel din Brasov, Der Nerv   si Das Licht de la Cernauti fac
cunoscuta miscarea expresionista germana în România.

 Însa, alaturi de revistele Gândirea si Contimporanul, ori de cele de limba germana si alte

reviste românesti pot fi citate ca receptoare atente ale ecourilor expresioniste. Este vorba, în
primul rând de revista teatrala,  Rampa, dar si de Cugetul românesc, Ideea
europeana, Universul literar, Adevarul literar si artistic; precum si de revistele avangardiste 75
HP, Punct si Integral.

Am consultat o lucrare de referinta, Bibliografia relatiilor literaturii române cu literaturile

straine în periodice (1919-1944),  întocmita de un grup de cercetatoare de la Institutul de
istorie si teorie literara "G. Calinescu" al Academiei Române, pentru a întelege mai bine felul
cum a fost receptata estetica expresionista în cultura româna la vremea respectiva.

Am observat ca în literatura româna pot fi detectate cel putin trei perioade de evolutie
a influentelor expresioniste, în sensul evidentierii unor manifestari ale esteticii acestui curent
în lirica noastra. Aceste trei perioade ar fi:

- expresionismul sincronic, cel al anilor 1920 - 1930: Lucian Blaga, Aron Cotrus,
Adrian Maniu, Al. Philippide, H. Bonciu, Mihail Savulescu, Benjamin Fundoianu,
George Bacovia, Cezar Baltag, Tudor Arghezi,  Ion Barbu, etc.

- expresionismul din preajma celui de-al doilea razboi mondial: V. Copilu Cheatra,
Emil Giurgiuca, Ion Caraion,  Ion Th. Ilea, Mihai Beniuc.

 - expresionismul anilor 1970 - 1980, cu prelungiri pâna în poezia optzecistilor si în

poezia moderna de azi: Ion Alexandru, Ion Gheorghe,  Marin Sorescu, etc.

            Dintre reprezentantii primei perioade, cei mai importanti ramân ardelenii Lucian Blaga
si Aron Cotrus. Am vrut, de aceea, sa vad si sa înteleg bine, îndeosebi elementele
expresioniste din lirica lui Lucian Blaga, dar mai ales din cea a lui Aron Cotrus, pentru ca
apoi, prin extensie si particularizare, sa caut si sa explic elementele expresioniste din lirica
epigonului sau V.Copilu Cheatra, ca pe o noua ipostaza a expresionismului poetic
transilvanean. Între expresionismul cotrusian si cel cheatrian exista foarte multe asemanari,
dar si câteva esentiale deosebiri pe care le-am evidentiat pe parcursul lucrarii. Asa, pornind
de la expresionismul poeziei cotrusiene, am ajuns la subiectul cercetarii noastre, care
încearca sa puna în valoare aceasta noua ipostaza a expresionismului poetic transilvanean,
ilustrata de catre un poet mai putin cunoscut de catre publicul larg, dar care merita, avem
convingerea, sa i se încredinteze mai multa atentie macar si prin tratarea lui din perspectiva
unui epigon talentat al lui Aron Cotrus.