Edoc - Pub - Mineralogie Descriptiva o Georgescu G Branoiu PDF

MINERALOGIE DESCRIPTIV
ÎNDRUMAR DE LUCR RI PRACTICE

Copyright © 2005, Editura Universit ii din Ploieşti
Toate drepturile asupra acestei edi ii sunt rezervate editurii
Referen i ştiin ifici:
Prof. univ. dr. ing. MIRCEA IONESCU
Prof. univ. dr. ing. DUMITRU FRUNZESCU
Director editur :
Prof. univ. dr. ing. Iulian Nistor
Redactor:
Prof. univ. dr. ing. Neculai Macovei
Tehnoredactare computerizat :
Şef lucr. drd. ing. Gheorghe Br noiu
Adresa: Editura Universit ii din Ploieşti

Bd. Bucureşti nr. 39, cod 100680
Ploieşti, România
Tel. 0244-573171, Fax 0244-575847
OCTAVIAN GEORGESCU GHEORGHE BR NOIU
MINERALOGIE
DESCRIPTIV
EDITURA UNIVERSIT II DIN PLOIEŞTI

2005
PREFA
Cercet rile geologice au, în primul rând, scopul

practic de a descoperi noi resurse de substan e minerale
utile care s asigure baza material de dezvoltare a
societ ii.
Dup cum scrie L. Mrazec în lucrarea sa intitulat
„Curs general de minerale şi roci”: „este important de a
ar ta, atât din punct de vedere ştiin ific cât şi al
utilit ii pentru via , care sunt acele minerale şi roci
cu rol precump nitor în constitu ia scoar ei şi care sunt
mineralele pe care se sprijin civiliza ia în evolu ia ei
milenar ”.
În consecin au fost selec ionate şi prezentate cele
mai importante minerale atât din punct de vedere al
gradului de r spândire şi participare la alc tuirea
scoar ei terestre, cât şi din punct de vedere economic şi
ştiin ific.
Lucrarea a fost structurat corespunz tor programei
analitice cuprinzând no iuni, concepte de baz şi fenomene
fizico-chimice şi geologice caracteristice domeniului
mineralogiei şi indispensabile preg tirii unor specialişti
în domeniul petrolului, geologiei, construc iilor,
protec iei mediului etc.
În lucrare s-au adoptat cele mai noi concep ii cu
privire la sistematica mineralelor dup modelul propus de
I.M.A. (International Mineralogical Association).
5
Descrierea fiec rui mineral este f cut sistematic;
astfel, dup ce se arat provenien a numelor mineralelor,
se prezint compozi ia chimic , sistemul şi clasa de
simetrie, structura cristalin , propriet ile fizice
macroscopice, apoi se descrie geneza, parageneza şi
ocuren ele fiec rui mineral, fiecare descriere
finalizându-se cu utilizarea acestora.
Cunoaşterea asocia iilor de minerale şi a legilor de
mişcare şi asociere a elementelor chimice în scoar a
terestr ajut la îndrumarea ra ional a lucr rilor de
prospec iune, explorare şi exploatare a z c mintelor de
minereuri, minerale şi roci utile.
Lucrarea este bogat ilustrat cu desene şi figuri,
dând posibilitatea studen ilor s o foloseasc direct în
sala de lucr ri practice pentru studiul eşantioanelor,
pentru în elegerea clar a tuturor aspectelor fizice şi
chimice ale mineralelor curente.
Autorii sunt recunosc tori tuturor celor care aduc
sugestii pentru îmbun t irea formei şi calit ii lucr rii
la o nou edi ie.
Octavian Georgescu
Gheorghe Br noiu
6
CUPRINS
INTRODUCERE 11
1. IDENTIFICAREA MINERALELOR PE BAZA PROPRIET ILOR MACROSCOPICE 15
1.1. PROPRIET I MORFOLOGICE 15

1.1.1. Forma cristalelor 15
1.1.2. Habitusul cristalelor 16
1.1.3. Dimensiunile cristalelor 17
1.1.4. Agregatele cristaline 21
1.1.5. Macle 22
1.2. PROPRIET I OPTICE 26
1.2.1. Culoarea mineralelor 26
1.2.2. Culoarea urmei 27
1.2.3. Luciul mineralelor 28
1.2.4. Transparen a şi opacitatea mineralelor 29
1.2.5. Asterismul 30
1.2.6. Luminiscen a mineralelor 30
1.3. PROPRIET I MECANICE 31
1.3.1. Duritatea mineralelor 31
1.3.2. Clivajul mineralelor 34
1.3.3. Sp rtura mineralelor 35
1.3.4. Coeziunea mineralelor 36
1.4. PROPRIET ILE ELECTRICE ALE MINERALELOR 37
1.5. PROPRIET ILE MAGNETICE ALE MINERALELOR 39
1.6. PROPRIET ILE TERMICE ALE MINERALELOR 41
1.7. TOPIREA MINERALELOR 45
1.8. DENSITATEA MINERALELOR 46
1.9. REAC IA CU ACIZII 48
1.10. ALTE PROPRIET I 49
1.11. PIROGNOZIE 49
2. ELEMENTE NATIVE 53
2.1. AUR 54
2.2. ARGINT 56
2.3. CUPRU 58
2.4. PLATINA 60
2.5. SULF 62
2.6. DIAMANT 63
2.7. GRAFIT 66
3. SULFURI ŞI SULFOS RURI 69
3.1. CALCOZINA 69
3.2. BORNIT 72
3.3. GALENA 74
3.4. BLENDA 76
3.5. PIROTINA 78
3.6. PENTLANDIT 79
7
3.7. CALCOPIRITA 81
3.8. ARGENTIT 83
3.9. COVELINA 85
3.10. CINABRU 86
3.11. ALABANDINA 88
3.12. MILLERIT 89
3.13. NICHELINA 90
3.14. REALGAR 91
3.15. STIBINA 92
3.16. BISMUTINA 93
3.17. AURIPIGMENT 95
3.18. PIRITA 96
3.19. MARCASITA 98
3.20. MOLIBDENIT 100
3.21. COBALTINA 102
3.22. MISPICHEL 103
3.23. TETRAEDRIT 104
3.24. TENNANTIT 106
3.25. ENARGIT 107
3.26. PIRARGIRIT 108
3.27. PROUSTIT 109
3.28. HESSIT 111
3.29. PETZIT 112
3.30. NAGYAGIT 113
3.31. SILVANIT 114
3.32. KRENNERIT 115
3.33. CALAVERIT 116
4. OXIZI ŞI HIDROXIZI 117
4.1. APA 118

4.2. PERICLAZ 119
4.3. CORINDON 120
4.4. HEMATIT 122
4.5. ILMENIT 125
4.6. RUTIL 127
4.7. CASITERIT 129
4.8. PIROLUZIT 131
4.9. SPINEL 132
4.10. MAGNETIT 134
4.11. CROMIT 135
4.12. PSILOMELAN 136
4.13. GOETHIT 137
4.14. LIMONIT 139
4.15. DIASPOR 140
4.16. HIDRARGILIT 142
4.17. BRUCIT 143
5. S RURI HALOGENATE 145
5.1. SARE GEM 145

5.2. SILVINA 147
5.3. FLUORINA 148
5.4. CARNALIT 150
5.5. CRIOLIT 152
5.6. KERARGIRIT 153
8
6. CARBONA I 155
6.1. CALCIT 155

6.2. MAGNEZIT 158
6.3. SIDERIT 159
6.4. RODOCROZIT 161
6.5. SMITHSONIT 162
6.6. DOLOMIT 164
6.7. ANKERIT 166
6.8. ARAGONIT 167
6.9. STRON IANIT 168
6.10. WITHERIT 169
6.11. CERUZIT 170
6.12. MALACHIT 172
6.13. AZURIT 173
7. SULFA I 175
7.1. GIPS 175

7.2. ANHIDRIT 177
7.3. BARITINA 179
7.4. CELESTINA 181
7.5. ANGLEZIT 183
8. FOSFA I 185
8.1. APATIT 185

8.2. MONAZIT 188
8.3. XENOTIM 189
9. SILICA I 191
9.1. NEZOSILICA I 191

9.1.1. OLIVINA 192
9.1.2. GRANA I 194
9.1.3. ZIRCON 196
9.1.4. TOPAZ 198
9.1.5. DISTEN 200
9.1.6. ANDALUZIT 201
9.1.7. SILLIMANIT 202
9.1.8. STAUROLIT 203
9.1.9. TITANIT 204
9.2. SOROSILICA I 206
9.2.1. ZOIZIT 206
9.2.2. EPIDOT 207
9.2.3. ALLANIT 208
9.2.4.LOTRIT 209
9.2.5. VEZUVIAN 210
9.3. CICLOSILICA I 211
9.3.1. BERIL 211
9.3.2. CORDIERIT 214
9.3.3. TURMALINA 215
9.4. INOSILICA I 216
9.4.1. PIROXENI ROMBICI 218
9.4.2. DIOPSID 219
9.4.3. HEDENBERGIT 221
9.4.4. SPODUMEN 221
9
9.4.5. EGIRIN 223
9.4.6. JADEIT 224
9.4.7. AUGIT 225
9.4.8. WOLLASTONIT 226
9.4.9. RODONIT 227
9.4.10. ANTOFILIT 229
9.4.11. CUMMINGTONIT 230
9.4.12. TREMOLIT 231
9.4.13. ACTINOT 232
9.4.14. HORNBLENDA 233
9.4.15. GLAUCOFAN 235
9.4.16. RIEBECKIT 236
9.5. FILOSILICA I 237
9.5.1. TALC 237
9.5.2. PIROFILIT 238
9.5.3. ANTIGORIT 239
9.5.4. CAOLINIT 241
9.5.5. HALLOYSIT 243
9.5.6. MONTMORILLONIT 244
9.5.7. BEIDELLIT 246
9.5.8. VERMICULIT 246
9.5.9. MUSCOVIT 248
9.5.10. BIOTIT 250
9.5.11. ILLIT 251
9.5.12. GLAUCONIT 252
9.5.13. GRUPA CLORITELOR 254
9.5.14. CLORITOID 258
9.6. TECTOSILICA I 259
9.6.1. CUAR 259
9.6.2. FELDSPA I ORTOCLAZI 264
9.6.3. FELDSPA I PLAGIOCLAZI 266
9.6.4. NEFELIN 269
9.6.5. LEUCIT 270
9.6.6. SODALIT 271
9.6.7. ZEOLI I 272
a. Phillipsit 273
b. Analcim 274
c. Chabasit 275
d. Faujasit 276
e. Natrolit 277
f. Mordenit 278
g. Stilbit 279
h. Heulandit 280
i. Clinoptilolit 281
BIBLIOGRAFIE 283
10
Introducere
INTRODUCERE
Mineralele şi rocile joac un rol foarte important în economia unei ri,
constituind baza de materii prime pentru industrie, transporturi şi agricultur .
No iunea de mineral deriv de la cuvântul latin minera = bucat de minereu,
ceea ce arat c apari ia acestui cuvânt este legat de minerit.
Într-o accep iune general , mineralele pot fi definite ca fiind substan e
anorganice sau organice, aproape exclusiv cristalizate şi numai în mod excep ional
amorfe sau lichide (apa), omogene din punct de vedere fizic şi chimic, formate în
scoar a terestr ca rezultat al diferitelor procese geologice. De asemenea, pot fi
considerate minerale şi substan ele analoage ob inute pe cale artificial .
Ştiin a care se ocup cu studiul mineralelor se numeşte Mineralogie.
Mineralogia descriptiv se ocup cu descrierea mineralelor din punct de vedere al
propriet ilor fizico-chimice, al genezei şi paragenezei, al r spândirii mineralelor în
scoar a terestr , în scopul utiliz rii lor practice.
Recunoaşterea mineralelor este important nu numai pentru mineralogi sau
geologi în general ci şi pentru chimişti, fizicieni, inginerii de foraj, inginerii minieri,
inginerii constructori, inginerii metalurgişti, etc.
Mineralogia descriptiv pune la dispozi ia cercet torilor compozi ia chimic ,
propriet ile fizice, constantele structurale sau optice etc., pe baza c rora se pot
diagnostica combina iile chimice naturale sau sintetice. Problema este de a se înv a
cum s se utilizeze aceste date pentru identificarea mineralelor.
Scopul lucr rilor practice de mineralogie este, pe de o parte, însuşirea
metodologiei folosite în cadrul acestei discipline pentru identificarea diferitelor faze,
elemente sau combina ii chimice, naturale sau sintetice, iar pe de alt parte, cunoaşterea
principalelor tipuri de structuri care determin propriet ile fizice şi comportarea în
diferite condi ii a substan elor.
Aparatura şi materialele necesare efectu rii lucr rilor practice sunt:
- microscop binocular sau lup pliant ;
- eşantioane de minerale;
- zgârietori de o el;
- pl ci de por elan poros;
- solu ie molar de HCl;
- modele de re ele cristaline;
- modele de cristale.
Identificarea mineralelor parcurge mai multe etape folosindu-se, în tot acest
timp, propriet ile fizice şi chimice:
1. Observarea macroscopic care const în:
a. recunoaşterea mineralelor pe baza propriet ilor fizice: form (habitus),
culoare, culoarea urmei, luciu, clivaj, duritate, sp rtur etc.;
11
Mineralogie descriptiv
b. stabilirea prin metode pirognostice (analiz chimic calitativ pe cale uscat )

a unuia sau mai multor elemente majore, care intr în compozi ia mineralului;
2. Studiul microscopic optic care const în determinarea caracteristicilor optice;
3. Utilizarea unor metode fizice sau fizico-chimice care apeleaz la tehnologii şi
aparate complexe:
a. analiza spectral – stabilirea calitativ sau semicantitativ a elementelor
chimice;
b. analiza cristalografic – determinarea sistemului, a clasei cristalografice şi a
rela iei axiale;
c. analiza cu raze X – roentgenografic sau difractometric ;
d. analiza termic – studiul comport rii mineralului la înc lzire;
e. studiul la microscopul electronic – aplicat mineralelor cu dimensiuni mici;
f. microscopie prin fluorescen de raze X – determinarea compozi iei chimice;
g. microsonda electronic – permite observarea incluziunilor submicronice,
stabilirea compozi iei chimice calitative şi cantitative în anumite puncte.
Se mai poate apela, de asemenea, la spectroscopia de absorb ie, spectroscopia în
infraroşu, rezonan a electromagnetic de spin (R.E.S.) etc.
Pentru identificarea unui mineral se poate recurge la o singur etap sau la mai
multe, dar întotdeauna respectând ordinea enun at mai sus. Dac identificarea
macroscopic este nesigur , se poate trece la cea microscopic , iar de aici la una sau la
mai multe dintre analizele enumerate în cadrul celei de-a treia etape.
O deosebit importan în identificarea mineralelor o reprezint parageneza
mineralului = mineralele formate în aceleaşi condi ii termodinamice. Trebuie avut în
vedere faptul c nu orice coexisten de minerale constituie o paragenez .
Asocia ia de minerale reprezint totalitatea mineralelor care constituie un
minereu sau o roc şi care s-au format în aceleaşi condi ii de temperatur şi presiune sau
în condi ii diferite.
Geneza mineralelor se refer la modul în care a luat naştere o anumit
paragenez sau asocia ie de minerale. Un sistem de compozi ie chimic dependent de
procesul geologic care l-a generat va da naştere, în anumite condi ii termodinamice,
unor minerale bine determinate = paragenez . Ca urmare, în identificarea mineralelor se
poate folosi şi diagnosticul de genez .
Num rul total de minerale depinde de defini ia adoptat sau de interpretarea
defini iei, dar în general poate fi stabilit în jurul cifrei de 2500, num rul variet ilor fiind
cam de patru ori mai mare, anual descoperindu-se în jur de 40 minerale noi.
Datorit num rului foarte mare de minerale se impune o clasificare a acestora.
Având în vedere specificul mineralogiei între celelalte ştiin e ale naturii, o clasificare
perfect nu este posibil datorit variabilit ii şi complexit ii reale din natur .
O clasificare modern , bazat pe criterii chimico-structurale, clasificare
acceptat de majoritatea cercet torilor moderni, împarte mineralele în opt clase:
1. Elemente native;
2. Sulfuri şi sulfos ruri;
3. Oxizi şi hidroxizi;
4. Halogenuri;
5. Carbona i, nitra i, bora i, ioda i;
6. Sulfa i, croma i, molibda i, wolframa i;
7. Fosfa i, arsenia i, vanada i;
8. Silica i.
12
Introducere
Dac se repartizeaz num rul total de minerale cunoscute pe clase de minerale

se vor ob ine urm toarele propor ii: silica i 25,8%, fosfa i 17,5%, sulfuri 13,3%, oxizi şi
hidroxizi 12,4%, sulfa i 8,4%, halogenuri 5,8%, carbona i 4,5%, elemente native 3,3%,
bora i 2,9%.
În cazul în care se analizeaz reparti ia din punct de vedere al gradului de
participare la constitu ia scoar ei terestre, situa ia se modific semnificativ. Astfel,
„clark-urile” ob inute pentru diferitele clase de minerale sunt urm toarele: silica i 81%
(55% feldspa i, 11% silice), oxizi şi hidroxizi 14%, carbona i 0,7%, fosfa i 0,7%,
halogenuri 0,5%, sulfuri şi sulfa i 0,3-0,4% şi elemente native 0,1%, putându-se aprecia
c numai aproximativ 100 dintre mineralele cunoscute prezint o r spândire însemnat
în scoar a terestr .
Cel care a calculat pentru prima dat compozi ia scoar ei terestre în procente de
greutate a fost cercet torul american F. Clark în 1889. Academicianul rus A.E. Fersman
a propus ca cifrele medii care exprim procentajul diferitelor elemente din scoar a
terestr s fie numite „clark-uri”.
Din cele 103 elemente chimice care configureaz sistemul periodic al lui
Mendeleev, numai foarte pu ine sunt mai r spândite în scoar a terestr şi anume: O, Si,
Al, Fe, Ca, Na, K, Mg, H, Ti, C, Cl, P, S şi Mn, celorlalte elemente revenindu-le în
greutate numai 0,17%.
Astfel, majoritatea mineralelor scoar ei terestre sunt reprezentate de compuşii
oxigena i ai siliciului, aluminiului, fierului precum şi ai metalelor alcalino-p mântoase
şi alcaline şi anume calciu, magneziu, sodiu şi potasiu. Dintre aceştia se remarc oxizii
şi s rurile oxigenate (silica ii, alumosilica ii etc.) care intr în compozi ia diferitelor roci
care formeaz scoar a terestr .
Metalele care au o mare însemn tate pentru industrie prezint clark-uri care se
exprim de cele mai multe prin valori neglijabile. Principalele minerale surs pentru
metalele abundente şi respectiv rare din scoar a terestr sunt redate în tabelul 1.
Tabelul 1
I. Metale abundente din punct de vedere geochimic
Fier Magnetit Fe3O4; hematit Fe2O3; goethit HFeO2; siderit FeCO3; pirit FeS2
Aluminiu Hidrargilit Al(OH)3; diaspor şi boehmit HAlO2; caolinit Al4Si4O10(OH)4; anortit
CaAl2Si2O8
Crom Cromit FeCr2O4
Titan Rutil TiO2; ilmenit FeTiO3
Mangan Piroluzit MnO2; psilomelan BaMn2+ Mn4+8O16(OH)4; criptomelan KMn8O16;
rodocrozit MnCO3
Magneziu Magnezit MgCO3; dolomit CaMg(CO3)2
Sodiu Sare gem (halit) NaCl
Potasiu Silvin KCl
II. Metale mai pu in abundente (rare) din punct de vedere geochimic
A. Metale calcofile (prezint o afinitate puternic pentru sulf)
Cupru Covelin CuS; calcozin Cu2S; digenit Cu9S5; calcopirit CuFeS2; bornit Cu5FeS4;
tetraedrit Cu12Sb4S13
Zinc Blenda (sfalerit) ZnS
Plumb Galena PbS
Nichel Pentlandit (Fe,Ni)9S8; garnierit (Mg,Ni)6[Si4O10](OH)8
Stibiu Stibin Sb2S3
Molibden Molibdenit MoS2
Arsen Mispichel FeAsS; auripigment As2S3; realgar AsS
13
Tabelul 1 (continuare)
A. Metale calcofile (prezint o afinitate puternic pentru sulf)
Cadmiu Substitu ii ale Zn în blend ZnS
Cobalt Linnaeit Co3S4; substitu ii ale Fe în pirit FeS2
Mercur Cinabru HgS
Argint Argentit Ag2S; substitu ii ale Cu şi Pb în ocuren e comune (vezi cupru şi plumb)
Bismut Bismutin Bi2S3
B. Metale siderofile (prezint o afinitate puternic pentru fierul metalic)
Aur Calaverit AuTe2; krennerit (Au,Ag)Te2; silvanit AuAgTe4; petzit AuAg3Te2
Platin Sperrilit PtAs2; braggit PtS2; cooperit PtS
Paladiu Arseno-paladinit Pd3As; michenerit PdBi2; froodit PdBi2
Rhodiu –
Iridiu –
Rutheniu Laurit RuS2
Osmiu –
C. Metale litofile (prezint o afinitate puternic pentru oxigen)
Staniu Casiterit SnO2
Wolfram Wolframit FeWO4; scheelit CaWO4
Uraniu Uraninit (pechblend ) UO2
Vanadiu Carnotit K2(UO2)2(VO4)2·3H2O; substitu ii ale Fe în magnetit Fe3O4
Niobiu Columbit FeNb2O6; piroclor NaCaNb2O6F
Tantal Tantalit FeTa2O6
Beriliu Beril Be3Al2[Si6O18]
14
Identificarea mineralelor pe baza propriet ilor macroscopice
IDENTIFICAREA MINERALELOR PE BAZA

PROPRIET ILOR MACROSCOPICE
Propriet ile macroscopice, pe care le urm rim cu scopul de a diagnostica

mineralele, pot fi grupate în propriet i morfologice (forma cristalelor, habitusul
cristalelor, aspectul agregatelor cristaline, prezen a stria iilor, maclele), propriet i
optice (culoarea mineralelor, culoarea urmei, luciul, transparen a, asterismul,
luminiscen a etc.), propriet i mecanice (duritatea mineralelor, clivajul, sp rtura,
elasticitatea etc.), şi alte propriet i specifice cum sunt densitatea mineralelor,
magnetismul, maleabilitatea, ductilitatea, reac ia la atacul cu diverşi reactivi chimici etc.
1.1. PROPRIET I MORFOLOGICE
Propriet ile morfologice ale mineralelor sunt legate de aspectul lor exterior şi
cuprind atât observa iile f cute pe cristale izolate, cât şi pe agregate cristaline.
1.1.1. Forma cristalelor
Forma (conturul) cristalelor se refer la modul în care sunt m rginite cristalele

individuale ale unui mineral. Dup aspectul exterior al acestora se deosebesc:
1. Cristale idiomorfe (gr. idios = propriu, caracteristic; morphos = form ) sau
euhedrale, m rginite de fe e cristalografice (fig. 1.1.a) (ex. pirita FeS2, calcitul CaCO3,
cuar ul SiO2, grana ii Me 32+ Me 32+ [SiO4]3, distenul Al2[SiO4]O, feldspa ii plagioclazi
Na[AlSi3O8] – Ca[Al2Si2O8] şi ortoclazi (Na,K)[AlSi3O8], muscovitul
KAl2[Si3AlO10(OH,F)2], biotitul K(Mg,Fe,Mn)3[AlSi3O10(OH,F)2] etc.);
Fig. 1.1. Forma (conturul) mineralelor: a – idiomorf = euhedral ;

b – hipidiomorf = subhedral ; c – xenomorf = anhedral .
15
2. Cristale hipidiomorfe (gr. ypo = sub, inferior) sau subhedrale, m rginite

par ial de fe e cristalografice (fig. 1.1.b) (ex. feldspa ii plagioclazi Na[AlSi3O8] –
Ca[Al2Si2O8] etc.);
3. Cristale xenomorfe (gr. xenos = str in), allotriomorfe (gr. allotrios =
neobişnuit, diferit) sau anhedrale, m rginite de suprafe e oarecare (fig. 1.1.c)
(ex. cuar ul SiO2, unele aliaje etc.).
1.1.2. Habitusul cristalelor
Habitusul cristalelor este proprietatea morfologic care defineşte modul de

dezvoltare al cristalelor dup direc iile spa iului. Din acest punct de vedere deosebim
urm toarele tipuri de habitus:
1. Habitusul izometric (gr. isos = acelaşi, egal) – se caracterizeaz printr-o
dezvoltare egal a cristalelor dup cele trei direc ii ale spa iului (X, Y, Z) şi are mai
multe subtipuri:
a. Habitus cubic (ex. sarea gem NaCl, galena PbS, pirita FeS2 etc.);
b. Habitus octaedric (ex. diamantul C, magnetitul Fe3O4, fluorina CaF2, alaunii
Me+Al[SO4]2·12H2O etc.);
c. Habitus tetraedric (ex. blenda ZnS, tetraedritul (Cu,Fe,Zn)12Sb4S13 etc.);
d. Habitus trapezoedric (ex. magnetitul Fe3O4, grana ii Me 32+ Me 32+ [SiO4]3 etc.);
e. Habitus dodecaedric romboidal (ex. grana ii etc.) şi dodecaedric pentagonal
(ex. pirita etc.);
f. Habitus romboedric, considerat tot un tip de habitus izometric deşi cristalele
nu sunt egal dezvoltate dup toate direc iile spa iului, romboedrii turti i fiind mai pu in
dezvolta i dup axul Z, dar egal dezvolta i în plan perpendicular (ex. carbona ii
romboedrici – calcitul CaCO3, rodocrozitul MnCO3, magnezitul MgCO3 etc.).
Fig. 1.2. Habitusul mineralelor: a – izometric; b – tabular; c – prismatic; d – dendritic.
2. Habitusul tabular – se caracterizeaz printr-o dezvoltare mai accentuat dup

dou direc ii ale spa iului (de regul X şi Y) în raport cu cea de-a treia direc ie a spa iului
(Z) (ex. baritina BaSO4, gips CaSO4·2H2O, feldspa i Me+[AlSi3O8] etc.);
3. Habitusul lamelar – caracterizat de o dezvoltare foarte accentuat dup dou
direc ii ale spa iului (de regul X şi Y) în raport cu cea de-a treia direc ie a spa iului (Z)
(ex. muscovitul KAl2[Si3AlO10(OH,F)2], biotitul K(Mg,Fe,Mn)3[AlSi3O10(OH,F)2] etc.);
4. Habitusul solzos – caracterizat de o dezvoltare redus a cristalelor de forma
unor solzi, paiete fine etc. (ex. sericit, grafit, mineralele argiloase etc.).
16
5. Habitusul prismatic – caracterizat printr-o dezvoltare mai accentuat dup o

direc ie a spa iului (de obicei Z) în raport cu celelalte dou direc ii ale spa iului (X şi Y)
reprezentat prin mai multe subtipuri:
a. Habitus scurt (ex. rutilul TiO2, casiteritul SnO2 etc.);
b. Habitus columnar (lung) (ex. berilul Be3Al2[Si6O18], cuar ul SiO2, apatitul
Ca5(PO4)3(F, Cl, OH, CO3) etc.);
c. Habitus acicular (ex. stibina Sb2S3, bismutina Bi2S3, tremolitul
Ca2Mg5[Si8O22](OH)2, actinotul Ca2(Mg,Fe2+)5[Si8O22](OH)2 etc.);
d. Habitus fibros (ex. azbestul Mg6[Si4O10](OH)8, gipsul CaSO4·2H2O,
calcedonia = cuar fibros, tremolitul Ca2Mg5[Si8O22](OH)2 etc.);
e. Habitus scheletic (dendritic) – caracterizat de o dezvoltare exagerat într-o
singur direc ie care determin formarea de cristale dendritice (gr. dendros =
arborescent) (cuprul nativ, aurul nativ, argintul nativ, oxizii de mangan etc.), cristale
filiforme (aurul nativ, argintul nativ), agregate eflorescente (cloruri şi sulfa i hidrata i).
1.1.3. Dimensiunile cristalelor
Datorit diverselor condi ii de formare existente la nivelul scoar ei terestre,

acelaşi mineral poate s apar sub form de cristale de dimensiuni foarte variate. În
general, cristalele au dimensiuni submilimetrice, milimetrice şi chiar centimetrice.
Cristalele de mari dimensiuni sunt rare şi mai pu in perfecte decât cele mici. Ele se
formeaz în procesele pegmatitice, hidrotermale, metasomatice de contact sau în zona
de oxida ie. În tabelul 2 sunt redate mai multe exemple de cristale cu dimensiuni foarte
mari.
Tabelul 2. Cristale de dimensiuni neobişnuite (dup J.H. Rösler, 1980, şi

P. Rickwood, 1981, din I. Mureşan, 1997, modificat).
Mineralul M rimea Masa Ocuren a Geneza
(lungime/l ime
/în l ime), cm
Kamacit (Fe-Ni) 92x54x23 303 kg Gressk, Minsk Oblast Meteoritic
(Rusia)
Cupru * - 420 t Halbinsel Keweenaw, Hidrotermal;
Michigan (SUA) impregna ie în
diabaz
Argint * - 1,35 t Sudul Arizonei (SUA) Zona de
cimenta ie
Aur * - 153 kg Chile -
Aur 30 - Mother Lode, California Hidrotermal
(SUA)
Fier * - 25 t Ovifak, insula Disko În magme
(Groenlanda) bazaltice
Platin * - 11,5 kg Taghil (Uralul de sud, În ultrabazite
Rusia)
Diamantul 9 3025,75 Mina Premier, lâng Lichid magmatic,
„Cullinan” carate = Kimberley (Africa de Sud) în kimberlite
605 g
Sulf 225x165x11 5,14 kg Mina Perticara, Urbino Exhalativ
(Italia)
Sulf 14x13x4 - Cianciana, Sicilia, Italia Sedimentar
Blend ZnS 7 - Trepča (Serbia de sud) Hidrotermal
* mineralele cu asterisc sunt agregate
17
(lungime/l ime
/în l ime), cm
Galen PbS 25 (lungimea 118 kg Minele Great Laxey şi Hidrotermal
muchiei) Foxdale (Marea Britanie)
Stibin Sb2S3 60x5x5 6,95 kg Mina Yokohi, Ichinokawa, Hidrotermal
insula Shikoku, provincia
Iyo (Japonia)
Stibin 585x57x48 7,41 kg Ichinokawa, insula Shikoku, Hidrotermal
provincia Iyo (Japonia)
Pirit FeS2 50 (lungimea - Crysa lâng Xánthe Pneumatolitic
muchiei) (Macedonia, Grecia)
Tetraedrit 15 2,6 kg Mina Irazein, Ariege Hidrotermal
Cu12Sb4S13 (Fran a)
Tennantit 30 14,7 kg Tsumeb (Namibia) Hidrotermal
(Cu,Fe)12As4S13
Proustit Ag3AsS3 12,7x7,62 - Schneeberg (Germania) Hidrotermal
Proustit 8,3x4,5x3,5 - Chanarcillo, Atacama Hidrotermal
(Chile)
Bournonit 11,43x2,54 - Liskeard, Cornwall (Anglia) Pneumatolitic
PbCuSbS3 (diametru x
grosime)
Bournonit > 10 - Mina Vibora, Hidrotermal
Machacamarca (Bolivia)
Enargit Cu3AsS4 8x3 - Tsumeb (Namibia) Hidrotermal
Enargit 7,6x5,1 - La Paz (Bolivia) Hidrotermal
Argyrodit Ag8GeS6 18x15x12 20,09 kg Bolivia Hidrotermal
Sare gem NaCl 100 (lungimea - Allertal (BRD), Detroit Sedimentar
muchiei) (SUA)
Fluorin CaF2 213 (lungimea > 16 t Districtul Petaca, New Pegmatitic
muchiei) Mexico (SUA)
Spinel MgAl2O4 - 26,8 kg Amity, Orange Co. (New Metamorfic
York, SUA)
Corindon Al2O3 61x30 152 kg Transvaal (Africa de Sud) Metamorfic
Safir (corindon - 200 carate Ratnapura (Sri Lanka) Metamorfic
albastru) = 240 g
Hematit Fe2O3 10 (tabular, - Rio, Insula Elba (Italia) Contact
diametru) pneumatolitic
Ilmenit FeTiO3 - 7 kg Kragero (sudul Norvegiei) Pegmatitic
Uraninit UO2 11x75x5 1,8 kg Wilberforce, Connecticut Pegmatitic
(SUA)
Brucit Mg(OH)2 14x8x1 270 g Texas, Lancaster County,
Pennsylvania (SUA)
Columbit 76x61x0,64 15,4 kg Mina Bob Ingersoll, Dike-ul Pegmatitic
(Fe,Mn)(Nb,Ta)2O6 nr. 1, Black Hills, Dakota de
Sud (SUA)
Columbit 61,2x51x51 827 kg Mina Bob Ingersoll, Dike-ul Pegmatitic
nr. 1, Black Hills, Dakota de
Sud (SUA)
Calcit CaCO3 700x700x200 > 254 t Helgustadir, Reydarfjördur În golurile din
(Islanda) bazalte
Calcit 600x600x300 > 280 t Helgustadir, Reydarfjördur În golurile din
(Islanda) bazalte
Dolomit 15 - Trepča (Serbia de sud) Hidrotermal
CaMg(CO3)2
18
(lungime/l ime
/în l ime), cm
Malachit * - cca. 50 t Mednorudjansk lâng Zona de
CuCO3·Cu(OH)2 Nižnij Taghil (Ural, oxidare
Rusia)
Salpetru de Chile NaNO3 17,4 - Tarapaca (Chile) Evaporitic
Gerhardtidit Cu2(NO3)(OH)3 0,3x0,15x0,1 0,0153 g Likasi, Shaba (Zair) Evaporitic
Kernit Na2B4O7·4H2O 244x91x91 > 3,8 t Kramer, Kern County, Metamorfic de
California (SUA) contact
Lautarit Ca(IO3)2 1,6 (lungimea 200 g Pampas del Pique III, Evaporitic
muchiei) sau Pampas Grove
(Chile)
Schwartzembergit 0,6x0,4x0,2 0,118 g Mina San Rafael, Pneumatolitic
Pb5(IO3)Cl3O3 Sierra Corda,
Caraoles (Chile)
Baritin BaSO4 - 45 kg Dufton, Westmorland Hidrotermal
(Anglia)
Gips CaSO4·2H2O 305x43x43 > 1,3 t Mina Braden, El Hidrotermal
Teniente (Chile)
Crocoit PbCrO4 11x1,1x1,1 80 g Mina Adelaide, Supergen
Dundas, Tasmania
(Australia)
Wulfenit PbMoO4 8,3x7,5x3 1,27 kg Tsumeb (Namibia) Pneumatolitic
Scheelit CaWO4 20x14,5x12 5,855 kg Kramat Pulai, Persk Pneumatolitic
(Malayezia)
Wolframit (Fe,Mn)WO4 20 - Good Luck Claim, Pneumatolitic
Hill City, Dakota de
Sud (SUA)
Apatit Ca5(PO4)3(OH,F,Cl) 213x122 5,443 t Mina Aetna, Quebec Pegmatitic
(lungime x (Canada)
diametru)
Monazit CePO4 15x29x28 - Mars Hill, Carolina de Pegmatitic
Nord (SUA)
Ambligonit LiAlPO4(F,OH) 762x244x183 > 102 t Mina Hugo, Pegmatitic
Keystone, Dakota de
Sud (SUA)
Triphyllit Li(Fe,Mn)PO4 366x61x61 > 4,8 t Palermo Pegmatit, Pegmatitic
New Hampshire
(SUA)
Triphyllit 244x183x122 > 19,5 t Palermo Pegmatit, Pegmatitic
New Hampshire
(SUA)
Legrandit Zn3(AsO4)·2½H2O peste 15 - Mina Ojuela, Mexic Pneumatolitic
Mimetit Pb5(AsO4)3Cl 6x2,7 (lungime 274 g Tsumeb (Namibia) Pneumatolitic
x diametru)
Vanadinit Pb5(VO4)3Cl 12x4(diametru) 1,14 kg Abenab, 28 km nord Pneumatolitic
de Grootfonteim
(sudul Norvegiei)
Vivianit Fe3(PO4)2·8H2O 130 - Anloua (Camerun) Zona de
oxidare
Novacekit * 6 - Brumado, Bahia State
Mg(UO2·AsO4)2·9H2O (Brazilia)
Granat Me 32+ Me 32+ [SiO 4 ]3 - 1t Sundfjord, Vestland Pegmatitic
(Norvegia)
19
(lungime/l ime
/în l ime), cm
Granat Me 32+ Me 32+ [SiO 4 ]3 230 (lungimea 37,5 t Kristiansand (sudul Metasomatic
muchiei) Norvegiei)
Granat 100x70x40 700 kg Gjølanger (vestul Metasomatic
Norvegiei)
Granat 91 (diametru) > 1,5 t Barton Deposit, Metasomatic
mun ii Gore,
Adirondacks (SUA)
Zircon Zr[SiO4] - 7 kg Brudenell, Ontario Pegmatitic
(Canada)
Disten Al2[SiO4]O 50 Prilep (Serbia de sud) Metamorfic
Topaz Al2[SiO4](OH,F)2 91x91x91 > 2,6 t Districtul Ribaue- Pegmatitic
Alto Ligonha
(Mozambic)
Topaz - 270 kg Minas Geraes Pegmatitic
(Brazilia)
Epidot cca. 100 - Knappenwand, în Hidrotermal
Ca2(Al,Fe)3[SiO4/Si2O7/O/OH] valea pârâului
Untersulz (Austria)
Allanit (orthit) - 150 kg Bearing Hill, Texas Pegmatitic
(Ca,Ce)2(Al,Fe)5Si3O12(O,OH) (SUA)
Allanit (orthit) 114x38 (lungime 375 kg Arendal (Norvegia) Pegmatitic
x diametru)
Beril Be3Al2Si6O18 1800x350 > 379 t Malakialina Pegmatitic
(lungime x (Republica Malgaş )
diametru)
Beril - 200 t Picui (Brazilia) Pegmatitic
Smarald (beril verde) 20x20 (lungime - Sverdlovsk (Ural, Metasomatic
x diametru) Rusia)
Aquamarin (beril albastru 48,5x42 110,5kg Minas Geraes Pegmatitic
deschis) (Brazilia)
Cordierit Mg2Al3[AlSi5O18] 20 - Näverberg (Suedia) Metamorfic
Turmalin 270 - Nuevo, California de Pegmatitic
(Na,Ca,Mn)(Mg,Al,Fe,Li)6· Sud (SUA)
·[B3Al3Si6(O,OH,F)30]
Schörlit (turmalin neagr ) 300x100 - Östergötland (Suedia) Pegmatitic
Diopsid CaMg[Si2O6] 30 - Alpi, valea Ziller Pegmatitic
(Austria)
Spodumen LiAl[Si2O6] 1433x80x80 > 28 t Mina Etta, Dakota de Pegmatitic
Sud (SUA)
Spodumen 1280x183x91 > 66 t Mina Etta, Dakota de Pegmatitic
Sud (SUA)
Kunzit (spodumen violet) 90x30 - Mina Caterina, Los Pegmatitic
LiAlSi2O6 Angeles (SUA)
Muscovit KAl2[AlSi3O10](OH)2 300x230x990 - Minele Purdy, Pegmatitic
Ontario (Canada)
Muscovit 457x305 > 77 t Mina Inikurti, Pegmatitic
(lungime x Nellore (India)
diametru)
Biotit 700 - Evje (sudul Pegmatitic
K(Fe,Mg)3[AlSi3O10](F,OH)2 Norvegiei)
Biotit 300 - Rosäs, Iveland Pegmatitic
(Norvegia)
20
(lungime/l ime
/în l ime), cm
Flogopit 1006x427 (lungime 333,5 t Mina Lacey, Pegmatitic
KMg3[AlSi3O10](F,OH)2 x diametru) Ontario (Canada)
Petalit LiAlSi4O10 100 - Varuträsk lâng Pegmatitic
Boliden (Suedia)
Cuar SiO2 - 70 t Kasachische Pegmatitic
(Rusia)
Cuar 610x152 39,9 t Mancho Felipe, Hidrotermal
lâng Itapore,
Goiaz (Brazilia)
Agat * (cuar fibros) 100x500x300 35 t Serra do Mar, Hidrotermal
Grande do Sul
(Brazilia)
Opal nobil * SiO2·nH2O - 600 g Červenica lâng Zona de
Kosice (Slovacia) oxidare
Feldspat ortoclaz K[AlSi3O8] 1000 - Kure, la sud de Pegmatitic
Mass (Norvegia)
Microclin K[AlSi3O8] 4938x3597x1372 15.909 t Mina Devils Hole Pegmatitic
Beryl, Fremont
County, Colorado
(SUA)
Microclin 427x427x427 > 200 t Frikstad 9 (Steli) Pegmatitic
Pegmatite, Iveland,
Setesdal (sudul
Norvegiei)
Microclin pertitic K[AlSi3O8] 914x366x213 > 185 t Tveit, districtul Pegmatitic
Iveland, la nord de
Kristainsand
(Norvegia)
Pertit (dezamestec ortoz -albit) 1067x457x183 > 230 t Mina Hugo, Pegmatitic
Keystone, Dakota
de Sud (SUA)
Ortoz K[AlSi3O8] 1000x1000x40 >101,6 t Mun ii Ural, Rusia Pegmatitic
Amazonit K[AlSi3O8] 100 - Mahabo, Pegmatitic
Tsaratanana
(Madagascar)
Scapolit 4,57x0,76 Gatineau Parkway, Magmatic
(Na,Ca)4[(Al,Si)Si2O8](Cl,CO3) la Pinks Lake
(Canada)
1.1.4. Agregatele cristaline
Agregatele cristaline sunt reprezentate prin mase cristaline formate din unul sau
mai multe minerale, şi în func ie de aspectul şi forma cristalelor se pot deosebi:
1. Agregate granulare – caracteristice, în general, mineralelor cu habitus
izometric (ex. grana i, spineli, sulfuri, cuar , carbona i etc.);
2. Agregate tabulare – caracteristice mineralelor cu habitus tabular (ex. baritin ,
feldspa ii plagioclazi şi ortoclazi etc.);
3. Agregate lamelare – caracteristice mineralelor cu habitus lamelar (ex. mice,
gips etc.);
21
4. Agregate solzoase – caracteristice mineralelor cu habitus solzos (ex. caolinit,

montmorillonit, illit, vermiculit, clorite etc.);
5. Agregate prismatice cu variantele lor:
a. Agregate radiare – caracteristice unor minerale cu habitus prismatic, acicular
sau fibros, dispuse radiar (ex. stibin , rutil etc.);
b. Agregate columnare – caracteristice unor minerale cu habitus columnar
(ex. cuar , beril, apatit etc.);
c. Agregate aciculare – caracteristice unor minerale cu habitus acicular
(ex. stibin , bismutin , actinot etc.);
d. Agregate fibroase – caracteristice mineralelor cu habitus fibros (ex. gips,
azbest, tremolit etc.);
6. Agregate concre ionare cu variantele lor:
a. Eflorescen e (sulf, s ruri, sulfa i etc.);
b. Agregate oolitice (ex. oolite feruginoase, bauxite etc.);
c. Agregate reniforme (ex. hidroxizi de mangan, geluri limonitice etc.);
d. Agregate dendritice (ex. psilomelan BaMn2+Mn84+O16(OH)4, hidroxizi de
mangan etc.);
e. Agregate sferoidale – concreşteri de cristale dispuse radiar sau concentric,
formate de seama unor geluri (ex. marcasita FeS2);
Agregatele constituite din cristale foarte mici care nu se pot distinge cu ochiul
liber (microcristaline sau criptocristaline) se constituie în:
1. Mase compacte (ex. magnetitul FeO·Fe2O3, cromitul FeO·Cr2O3 etc.);
2. Mase solzoase (ex. grafit C);
3. Mase p mântoase (ex. mineralele argiloase).
1.1.5. Macle
Concreşterile de dou sau mai multe monocristale, apar inând aceleaşi specii
minerale, şi guvernate de anumite legi de simetrie, poart denumirea de macle. Pentru
unele minerale (microclin, feldspa i plagioclazi etc.), macla este un element diagnostic.
Morfologic, maclele se recunosc uneori dup unghiurile intrânde dintre indivizii
macla i, sau dup striurile de maclare (feldspa i plagioclazi). La unele minerale, maclele
pot fi sesizate numai dup aspectul str lucitor sau mat al luciului de pe fe ele cristalelor.
Suprafa a de asociere (de alipire) reprezint aria de contact a indivizilor macla i.
Este numit uneori impropriu plan de asociere, deoarece numai în unele cazuri are
form plan , atunci când se confund cu planul de macl sau cu o fa a unui individ
cristalin. De multe ori ea poate fi o suprafa cu totul neregulat .
Natura rela iei care apare între cristalele maclate este exprimat în legea de
macl . Pentru a cunoaşte legea de macl trebuie s se cunoasc opera iile de simetrie
impuse de elementele acesteia, care permit deducerea indivizilor macla i unul din
cel lalt.
Dac un individ este rotit fa de cel lalt cu 180° în raport cu un ax de macl ,
legea de macl este denumit de hemitropie.
Când acest ax este perpendicular la planul de asociere, care devine plan de
macl , este vorba de hemitropia normal (gips) (fig. 1.3).
Dac axul este cuprins în planul de asociere, care devine plan de macl , este
vorba de hemitropie paralel (ortoz ) (fig. 1.4). În acest caz, axul de macl este un
element fix, spre deosebire de planul de macl care poate fi variabil.
22
I II
111
010
11 1
100
a
b c d
I II
Fig. 1.3. Maclele gipsului: a – cristal nemaclat; b – macla în coad de

rândunic dup fa a (100); c, d – macla în fier de lance dup fa a (101).
001 2 01
001
111 010
001
010
010
001
201 010
110 20 1
110
110
a b c 20 1
Fig. 1.4. Maclele ortozei: a – macla de Manebach dup fa a (001); b – macla

de Baveno dup fa a (021); c – macla de Karlsbad.
Când un individ cristalin poate fi dedus din cel lalt mai întâi printr-o rotire de
180° în raport cu un ax perpendicular pe planul de macl , iar apoi printr-o rotire de 180°
în raport cu un ax, cuprins în acelaşi plan, rezult o hemitropie complex (feldspa ii
plagioclazi) (fig. 1.5). În aceast situa ie, planul de macl este elementul comun al celor
dou opera ii.
1 1' 2 2'
Fig. 1.5. Macla complex albit + Karlsbad.
23
Dup num rul de indivizi care se asociaz , maclele pot fi: simple – dac se
asociaz numai doi indivizi, sau multiple – când sunt prezente, în rela iile de maclare,
mai multe cristale.
Maclele multiple pot fi polisintetice atunci când se asociaz mai mul i indivizi.
Repetarea acestora se poate face dup fe e paralele (feldspa ii plagioclazi) (fig. 1.6) sau
dup fe e echivalente şi, în acest din urm caz, ele sunt denumite alternante (aragonit)
(fig. 1.7).
001
001
010
110
010
a b
101
10 1
10 1
Fig. 1.6. Maclele albitului: a –simpl dup pinacoidul lateral (010);

b – macla polisintetic dup (010).
011 011 011

011
I II III
010
010
010
010
110
110
110
a b c
Fig. 1.7. Maclele aragonitului: a – simpl dup fa a (110); b – polisintetic alternant ; c – ciclic .
Când maclarea are loc în acelaşi sens dup plane echivalente, rezult macle
ciclice care uneori au simetrie pseudohexagonal (aragonit) (fig. 1.7, 1.8).
În categoria maclelor multiple pot fi citate şi maclele mimetice (fig. 1.9), care
reprezint asocia ii complexe de lamele cu simetrie inferioar , în interiorul unei forme
geometrice cu simetrie superioar (leucit K[AlSi2O6], crisoberil BeO·Al2O3 etc.).
Asemenea cazuri pot fi determinate numai pe cale optic .
24
111
110
100
a b
Fig. 1.8. Maclele rutilului: a – macla în genunchi dup (101); b – macla ciclic .
a b c
Fig. 1.9. Macla crisoberilului: a – macla din trei indivizi; b, c – macle mimetice.
Dup prezen a sau absen a planelor de asociere, maclele pot fi:

- macle de alipire (de contact sau de juxtapunere) când asocierea se face dup un
plan de asociere, şi
- macle de întrep trundere (de penetra ie) (fig. 1.10) când asocierea se
realizeaz dup o suprafa nedefinit .
Atât maclele de alipire, cât şi cele de întrep trundere pot fi simple sau multiple.
101 001
001
010
001
110 110
110 110
110
010 010 001
110
101
a b
Fig. 1.10. Maclele staurolitului: a – crucea Sf. Andrei; b – crucea de Bretagna.
25
1.2. PROPRIET I OPTICE
1.2.1. Culoarea mineralelor
Culoarea mineralelor este rezultatul efectului de absorb ie selectiv , de c tre

minerale, a anumitor lungimi de und din spectrul luminii albe, pe de o parte, şi al unor
cauze de ordin chimic, structural sau mecanic, pe de alt parte. Efectul de absorb ie
selectiv a luminii albe este determinat de prezen a ionilor cromofori (coloran i) în
compozi ia mineralelor: Cr3+, Fe2+, Fe3+, Mn2+, Mn4+, Cu+, Cu2+, Pb2+, Ti4+, Hg2+, Co2+,
Ni2+, V2+, V3+, W4+, Mo4+, Mo6+, U4+, U6+, TR etc., precum şi de modul cum sunt lega i
ionii în molecula mineralului.
Dup modul în care se produce colorarea mineralului se pot deosebi urm toarele
tipuri de minerale:
1. Minerale idiocromatice (gr. idios = propriu) – minerale cu culori proprii care
depind de valen a ionilor cromofori (ex. Fe2+ coloreaz în negru iar Fe3+ coloreaz în
roşu, U4+ coloreaz în negru iar U6+ în galben-portocaliu, Cr2O3 d culoarea verde a
smaraldului în timp ce ionul (CrO4)2- produce culori galbene, iar când este asociat cu
cationi puternic polarizan i d culoarea roşie-portocalie ca la crocoit PbCrO4 etc.).
Uneori, culoarea idiocromatic se datoreaz unor schimb ri în structura re elei cristaline
a mineralului şi a schimb rii st rii electrostatice a ionilor constituen i (ex. sarea gem
NaCl colorat în albastru prin prezen a unor atomi neutri de sodiu ieşi i din leg turile
reticulare şi neutraliza i prin adi ionare de electroni în învelişul ionic).
2. Minerale alocromatice (gr. allos = diferit, str in) – minerale cu culori str ine
datorate prezen ei unor impurit i de natur chimic sau de natur mecanic (ex.
corindonul Al2O3 care în stare pur este transparent incolor, în prezen a impurit ilor de
Cr3+ se coloreaz în roşu – rubin, în prezen a impurit ilor de Ti4+ se coloreaz în
albastru – safir, iar în prezen a impurit ilor de Fe2+ se coloreaz în verde etc.).
De cele mai multe ori, mineralele alocromatice îşi datoreaz colora ia unor
amestecuri mecanice de substan e str ine care nu au nici o leg tur cu compozi ia
mineralului gazd , cum ar fi oxizii şi hidroxizii de fier sau de mangan, sulfuri,
carbona i, substan e organice etc., şi care au fost încorporate în timpul creşterii în
diferite st ri de dispersie uneori foarte fin , coloidal , alteori mai pu in fin , chiar sub
form de incluziuni vizibile cu ochiul liber (ex. calcitul roşu con ine incluziuni de
hematit Fe2O3, calcitul negru con ine incluziuni fine de sulfuri, iar calcitul brun con ine
incluziuni c rbunoase etc.).
Cuar ul este unul din mineralele care prezint o serie întreag de variet i
alocromatice cu caracter de pietre semipre ioase. Astfel, cuar ul pur este transparent
incolor – diamant de Maramureş; când este fin fisurat şi con ine incluziuni fine gazoase
sub forma unor bule mici de aer este alb – cuar l ptos; dac con ine incluziuni fine
aciculare de actinot este verde – prasen; atunci când con ine incluziuni fine de oxizi de
fier sau de mic devine galben – citrin sau roşu-brun – aventurin. Frecvent, se întâlnesc
cristale de cuar colorate în violet – ametist, alteori fumurii în nuan e cenuşii sau brune –
rauchtopaz sau chiar negre – morion.
Majoritatea mineralelor colorate din categoria pietrelor pre ioase şi
semipre ioase – smarald, rubin, safir, topaz, crisoberil, alexandrit, aquamarin, heliodor,
turmalina, benitoit, ametist, citrin, morion, crisopraz etc. – sunt minerale alocromatice.
3. Minerale pseudocromatice (gr. pseudo = fals) – minerale cu culori false (f r
nici o leg tur cu culoarea natural a mineralului) datorate unor procese de alterare
26
chimic superficial sau unor fenomene de difrac ie a luminii pe planele de clivaj.

Aceste culori false se mai numesc şi culori de iriza ie şi apar sub forma unor jocuri de
culori, iriza ii în toate culorile curcubeului.
Se pot men iona aici reflexele alb strui-verzui date de incluziunile de ilmenit de
pe clivajele labradoritului, iriza iile de pe suprafa a limonitelor colomorfe şi a cristalelor
de bornit Cu5FeS4, calcopirit CuFeS2, calcozin Cu2S, hematit Fe2O3, stibin Sb2S3 etc.
1.2.2. Culoarea urmei
Culoarea urmei este culoarea mineralului în stare de pulbere. Ea se ob ine prin

trasarea, cu ajutorul mineralului, a unei urme pe o plac de por elan poros, ars. Este
evident c numai mineralele cu o duritate mai mic decât cea a por elanului poros vor
l sa urm . Pentru mineralele cu duritate mai mare, culoarea urmei se observ prin
zgârierea mineralului cu un vârf mai dur numit zgârietor.
Culoarea urmei reprezint un criteriu important utilizat la recunoaşterea
mineralelor, mai ales în cazul în care culoarea urmei este diferit de culoarea
mineralului. Astfel, oxizii şi hidroxizii de fier negri sau bruni se identific pe baza
culorii urmei, care este neagr la magnetit FeO·Fe2O3, roşie-vişinie la hematit Fe2O3 şi
galben-brun la limonit HFeO2·nH2O. Galena PbS cenuşie se deosebeşte uşor de blenda
cu fier ZnS neagr , prin culoarea urmei care este cenuşie în primul caz şi brun în al
doilea. De asemenea, aurul nativ Au se poate deosebi uşor de pirita FeS2 galben-aurie,
prin culoarea urmei, aceasta fiind galben str lucitoare în cazul aurului şi neagr în
cazul piritei.
În cazul mineralelor cu duritate foarte mic , care las urm pe degete sau pe
hârtie, cum sunt grafitul C şi molibdenitul MoS2, ambele având culoarea cenuşie şi luciu
metalic, deosebirea se poate face prin culoarea urmei l sat pe hârtie, care este neagr la
grafit şi cenuşie-verzuie la molibdenit. Alte minerale care las urm pe hârtie sunt oxizii
şi hidroxizii de mangan: piroluzitul MnO2 cu urm cenuşie-negricioas , todorokitul
(Mn2+,Mn4+)8(O,OH)16·2H2O cu urm brun .
Tabelul 3. Culoarea pulberii şi urmei la unele minerale asem n toare

(din Mastacan Gh., Mastacan Iulia, 1976).
Mineralul Compozi ia Culoarea Culoarea pulberii Urma pe
chimic obişnuit a mineralului placa de
mineralului por elan
poros
Minerale de Blend ZnS Galben sau Alburie Galben-brun
zinc brun-neagr Neagr Gri-negru
Zincit ZnO Roşu Galben-portocaliu Portocaliu
Minerale de Piroluzit MnO2 Gri de o el Neagr Brun
mangan Hausmannit Mn3O4 Neagr Roşie Roşie
Braunerit Mn2O3 Neagr Brun Brun
Minerale de Hematit Fe2O3 Roşu-brun Roşie Roşie-brun
fier vişinie
Magnetit Fe3O4 Roşu-brun Neagr Roşu-brun
foarte închis
Limonit Fe2O3·3H2O Brun-roşiatic Galben Galben-brun
Pirit FeS2 Galben metalic Gri-negricioas Gri-brun
verzuie-neagr
27
1.2.3. Luciul mineralelor
Luciul mineralelor este proprietatea acestora de a reflecta lumina, fiind

determinat de puterea de reflexie a suprafe ei lor. Luciul depinde, în primul rând de
indicele de refrac ie în cazul mineralelor transparente, la care se adaug indicele de
absorb ie, pentru mineralele translucide şi mai ales opace. Luciul mai este influen at şi
de al i factori, cum ar fi calitatea suprafe ei pe care are loc reflexia, unghiul de inciden
al razelor şi de intensitatea luminii incidente.
Gradul de intensitate a luciului mineralelor poate fi exprimat prin puterea de
reflexie sau indicele de reflexie R, a c rui varia ie în raport cu indicele de refrac ie n
este reprezentat prin curba din figura 1.11, în care sunt înscrise calit ile luciului.
Fig. 1.11. Dependen a luciului mineralelor, exprimat prin indicele de reflexie R,

de indicele de refrac ie n (din Codarcea, 1965).
Luciul, proprietate optic macroscopic important în caracterizarea descriptiv

a mineralelor, se apreciaz din punct de vedere calitativ dup cum urmeaz :
1. Luciu sticlos (n = 1,3-1,9) – este caracteristic, în general, mineralelor cu
leg turi ionice în re ea (ex. carbona i, silica i, sulfa i, s ruri halogenate etc.). În anumite
situa ii, pentru mineralele cu luciu sticlos, se pot utiliza şi alte calificative:
a. Luciu sidefos – apare ca urmare a reflexiei luminii pe planele de clivaj perfect
(ex. muscovitul KAl2[Si3AlO10](OH,F)2, calcitul CaCO3, gipsul CaSO4·2H2O etc.);
b. Luciu gras – caracteristic mineralelor cu sp rtur neregulat (ex. nefelinul
NaAlSiO4, cordieritul Mg2Al3[AlSi5O18], cuar ul SiO2 etc.);
c. Luciu m t sos sau satinat – caracteristic mineralelor cu structur lamelar sau
fibroas (ex. talcul Mg3[Si4O10](OH)2, sericitul – varietate de muscovit, gipsul fibros
etc.);
d. Luciu mat sau p mântos – este caracteristic mineralelor fin cristalizate sau
amorfe, cu aspect p mântos, f r str lucire (ex. caolinitul Al4[Si4O10](OH)8, calcedonia
SiO2, creta CaCO3, limonitul HFeO2·nH2O etc.);
2. Luciu adamantin (n = 1,9-2,6) – este întâlnit la mineralele cu leg turi
covalente în re ea, dar şi la unele minerale ale elementelor grele (Pb, Sn, Ti, Zr) cu
leg turi ionice în re ea (ex. diamant C, blend ZnS, casiterit SnO2, rutil TiO2, zircon
ZrSiO4 etc.);
28
3. Luciu semimetalic (n = 2,6-3,0) – apare la unele minerale cu leg turi metalice

în re ea, dar şi la unele minerale cu leg turi ionice în re ea (ex. cinabru HgS, covelin
CuS, alabandin MnS, hematit Fe2O3, cuprit Cu2O etc.);
4. Luciu metalic (n > 3) – este caracteristic mineralelor cu leg turi metalice în
re ea, dar şi pentru unele minerale cu leg turi ionice în re ea (ex. metale native, oxizi de
Fe, Cr, Mn, sulfuri etc.).
O serie de metale native, cum ar fi: Au, Ag, Cu, al c ror indice de refrac ie n < 1
prezint un indice foarte ridicat de reflexie.
1.2.4. Transparen a şi opacitatea mineralelor
Mineralele nu sunt str b tute de lumin în aceeaşi m sur . Lumina care cade pe
un cristal poate s sufere urm toarele fenomene (fig. 1.12): o parte poate fi reflectat de
suprafa a cristalului, o alt parte poate s p trund în cristal şi s fie par ial sau complet
absorbit , iar o a treia parte, care nu este nici reflectat nici absorbit , este l sat s
str bat cristalul.
Între lumina reflectat r, cea absorbit de cristal a şi cea care trece prin cristal t
exist urm toarea rela ie: r + a + t = 1. Dac în aceast rela ie a = 0 atunci cristalul este
transparent. Dac valoarea lui a este foarte mare (apropiat de unu), cristalul apare
opac.
Coeficientul de absorb ie a se poate determina prin m surarea pe cale
fotometric a intensit ii fasciculului de lumin incident I0 şi a fasciculului de lumin
care iese din mineral sau se reflect de pe mineral, I: a = I/I0 < 1.
Fig. 1.12. Fenomene optice care înso esc reflexia la suprafa a unui cristal.
Dac lumina trece printr-un mineral, dar prin împr ştiere pierde mult din
intensitatea ei, astfel încât un obiect aşezat în spatele mineralului nu mai poate fi
recunoscut, se spune c mineralul este translucid (semitransparent).
Transparen a este proprietatea mineralelor de a permite trecerea luminii prin ele.
În func ie de modul în care diferite cristale las s treac lumina prin ele, mineralele se
împart în:
29
1. Minerale perfect transparente (ex. cuar ul SiO2, calcitul CaCO3, gipsul

CaSO4·2H2O, diamantul C, muscovitul KAl2[Si3AlO10(OH,F)2] etc.);
2. Minerale translucide sau semitransparente – cele care las par ial lumina s
treac prin ele (ex. opalul, agatul, onixul etc.);
3. Minerale opace – cele prin care lumina nu trece (ex. metalele native, sulfurile,
oxizii şi hidroxizii metalelor grele etc.).
1.2.5. Asterismul
Asterismul (gr. aster = astru, stea) este un fenomen optic aparent care const în
formarea unei stelu e luminoase cu 3, 4, 6 sau mai multe bra e, ap rut ca urmare al unor
reflexii şi refrac ii interne pe incluziuni fine, goluri şi canale capilare umplute cu aer,
ordonate într-o anumit simetrie. Astfel, se poate observa asterismul în form de stelu
la safir în direc ia axei principale, la biotitele cu sagenit (incluziuni aciculare de rutil)
prin transparen a unor foi e sub iri, sau sub form de pupil – ochi de tigru, ochi de
pisic , ochi de şoim – la cuar uri cu incluziuni fine de azbest orientate paralel sau de
crocidolit Na2Fe4Si8O22(OH)2.
1.2.6. Luminiscen a mineralelor
Luminiscen a, ca fenomen optic, reprezint în fizica cristalelor, procesul

energetic al emisiei de lumin vizibil şi invizibil de c tre emi torii moleculari şi
atomici din masa corpurilor materiale. Aceştia primesc energia necesar pentru emiterea
de radia ii luminoase prin absorb ie şi transformarea altor forme de energie: luminoas ,
termic , mecanic , chimic , electric şi actinic . Deoarece în acest proces fizic de
emisie luminiscent , dup denumirea dat acestui fenomen de E. Windemann în 1888,
nu se produce şi o emisie de radia ii termice, fenomenul de luminiscen se mai numeşte
şi emisie de lumin rece, ca urmare a transform rii în energie luminoas a altor forme
de energie absorbite de emi torii moleculari şi atomici din corpurile materiale
luminiscente.
Luminiscen a are numeroase variante, dup diferitele forme de energie care
provoac emisia de lumin rece, şi anume:
- fotoluminiscen a – provocat prin ac iunea radia iilor vizibile şi invizibile ale
spectrului, din banda luminoas şi ultraviolet , şi exteriorizat în form de fluorescen
(ex. fluorina CaF2) şi de fosforescen (ex. baritina BaSO4). Fotoluminiscen a mai este
întâlnit şi la talc Mg3[Si4O10](OH)2, tremolit Ca2Mg5[Si8O22](OH)2, rodocrozit
MnCO3, periclaz MgO, serpentin Mg6[Si4O10](OH)4 etc.
- termoluminiscen a – provocat sau excitat prin înc lzire relativ redus (ex.
calcitul CaCO3, diamantul C, fluorina CaF2, topazul Al2[SiO4](OH,F)2, fosfa ii etc.);
- cristaloluminiscen a – produs în procesele de cristalizare ale unor substan e
înso ite de emisie de lumin (ex. sulfatul de potasiu, acidul arsenic etc.);
- triboluminiscen a (gr. tribo = a freca) – produs prin frecare sau prin alte
opera ii mecanice, prin zdrobire sau sf râmare (ex. blenda ZnS, cuar ul SiO2 şi
varietatea lui ametistul, lepidolitul K(Li,Al)2[AlSi3O10](OH,F)2, cristalele de zah r
C12H22O11);
- electrodoluminiscen a – produs de desc rc ri electrice;
- catodoluminiscen a – produs prin ac iunea razelor corpusculare catodice (ex.
diamantul C, grana ii Me 32+ Me 32+ [SiO4]3, sulfa ii etc.);
30
- chemoluminiscen a – provocat prin fenomene chimice (ex. oxidarea fosforului

de la P2O3 la P2O5 = phosphorus mirabilis).
În laborator, luminiscen a mineralelor se determin cu lampa de cuar ,
emi toare de raze ultraviolete. Acest fenomen poate fi urm rit în întuneric.
Determinarea luminiscen ei este important în studiul mineralelor de uraniu, a pietrelor
pre ioase şi ornamentale, precum şi la alte minerale.
Dintre toate tipurile de luminiscen cea mai important este fotoluminiscen a,
f cându-se distinc ie între fluorescen şi fosforescen , dup cum efectul luminiscent
înceteaz odat cu iradierea sau mai subzist un timp oarecare (uneori câteva frac iuni
de secund ) dup încetarea ac iunii iradiante.
Fluorescen a a fost descoperit la unele variet i de fluorin care dau o lumin
verzuie prin transparen şi colora ia violet prin reflexie. Prin iradiere cu raze
ultraviolete, willemitul Zn2[SiO4] d o lumin galben-verzuie, scheelitul CaWO4 d o
lumin alb struie, diamantul C d o lumin alb struie, sodalitul Na8[AlSiO4]6Cl2 emite
raze portocalii, smaraldul Be3Al2[Si6O18] lumineaz verzui, topazul Al2[SiO4](OH,F)2
lumineaz portocaliu, calcitul CaCO3 roz-roşiatic, torbernitul (mica uranifer )
CuUO2(PO4)2·8H2O verde intens, chihlimbarul d culori frumoase în nuan e albastre şi
violete etc.). Fenomene de fluorescen se întâlnesc şi la substan ele lichide, cum ar fi
petrolul şi bitumenele în general, care pot fi uşor detectate în rocile sedimentare cu
ajutorul unei l mpi de cuar .
Fosforescen a se cunoaşte de foarte mult timp la fosfor P, fenomenul fiind
datorat de fapt unei ac iuni chimice de oxidare lent . Fosforescen a la minerale s-a
descoperit mai întâi la baritina de Bologna, care, prin înc lzire prealabil , emite lumin
roşie la întuneric. De altfel, multe minerale luminiscente r mân active un timp
îndelungat dup iradiere.
Fenomenul de luminiscen ce apare la blend prin bombardarea cu particule
radioactive este folosit la construirea contoarelor optice cu scintila ie care înregistreaz
vizual emisiunea de particule produse prin dezintegrare radioactiv .
Pentru studiul mineralelor şi produselor sintetice industriale cele mai interesante
fenomene de luminiscen sunt cele produse prin ac iunea radia iilor luminoase,
radia iilor ultraviolete, radia iilor catodice, radia iilor X şi radia iilor radioactive. Astfel,
cu ajutorul fenomenelor de luminiscen , se pot recunoaşte şi determina unele variet i
de minerale, unele pietre pre ioase pot fi deosebite de altele mai pu in pre ioase.
1.3. PROPRIET I MECANICE
1.3.1. Duritatea mineralelor
Duritatea mineralelor este o proprietate legat de coeziunea acestora şi se refer

la rezisten a pe care o opun mineralele la ac iunea unor for e exterioare exercitate prin
zgâriere, penetrare, şlefuire, g urire.
În laborator, duritatea mineralelor se poate determina prin diferite metode, care
urm resc rezisten a la zgâriere, ap sare, şlefuire, g urire etc.
O metod de determinare mai pu in preten ioas , rapid şi totuşi destul de
concludent , este metoda prin zgâriere cu ajutorul unor minerale etalon din scara de
duritate relativ a lui Mohs.
Scara de duritate relativ , întocmit de mineralogul austriac Frederich Mohs înc
din 1812 şi introdus în practica mineralogic în 1815, este constituit din zece minerale
31
etalon, selec ionate dintre cele mai frecvente în scoar a terestr sau cu o duritate
deosebit de accentuat , înseriate în ordinea crescând a durit ii lor, începând cu
mineralul cel mai uşor de zgâriat (talc) şi terminând cu cel mai dur (diamant):
1. Talc Mg3[Si4O10](OH)2
2. Gips CaSO4·2H2O
3. Calcit CaCO3
4. Fluorin CaF2
5. Apatit Ca5(PO4)3(F,Cl,OH,CO3)
6. Ortoz K[AlSi3O8]
7. Cuar SiO2
8. Topaz Al2[SiO4](OH,F)2
9. Corindon Al2O3
10. Diamant C.
Folosind unghia şi zgârietorul de o el sau o plac de sticl , mineralele pot fi
împ r ite în:
- minerale moi sau cu duritate mic – cele care pot fi zgâriate cu unghia (unghia
are duritatea 2,5 în scara lui Mohs) (ex. gipsul CaSO4·2H2O, grafitul C, talcul
Mg3[Si4O10](OH)2, molibdenitul MoS2 etc.);
- minerale cu duritate medie – cele care nu pot fi zgâriate cu unghia, dar pot fi
zgâriate cu un vârf de o el (ex. calcitul CaCO3, galena PbS, blenda ZnS, calcopirita
CuFeS2 etc.);
- minerale cu duritate mare – cele ce nu pot fi zgâriate cu un vârf de o el, dar
zgârie sticla (sticla are duritate 6,5 în scara Mohs) (ex. cuar ul SiO2, magnetitul
FeO·Fe2O3, olivinele (Mg,Fe)2[SiO4], grana ii Me 32+ Me 32+ [SiO4]3 etc.);
- minerale cu duritate excep ional (ex. corindonul Al2O3, diamantul C etc.).
Încercarea durit ii se face pe o suprafa de mineral curat şi se observ apoi cu
lupa, dac urma l sat este pulberea mineralului zgâriat sau a zgârietorului.
A. Rosiwall (1896) a propus o metod de determinare a durit ii relative prin
şlefuire. Se alege o anumit suprafa a mineralului, care se şlefuieşte cu un abraziv
(carborund, corindon), pân când abrazivul se toceşte şi îşi pierde puterea de şlefuire. Se
cânt reşte mineralul de încercat înainte şi dup şlefuire şi se calculeaz pierderea de
greutate suferit , precum şi pierderea de volum. Inversul volumului îndep rtat prin
şlefuire, reprezint duritatea relativ a mineralului. Rosiwall a transpus scara de duritate
Mohs în unit i de duritate relativ , atribuind corindonului 1000 de unit i.
O alt metod de determinare a durit ii mineralelor este metoda prin g urire
(sfredelire) propus de Pfaff-Jäggar. Aceast metod const în determinarea num rului
de rota ii care se fac cu un burghiu pentru a se ob ine o gaur de o adâncime egal pe
diferite fe e ale unui mineral sau pe diferite minerale. Vârful burghiului trebuie s fie
foarte dur. Rezisten a (duritatea) la g urire a mineralului, arat ca şi rezisten a la
şlefuire, valori corespunz toare fe elor şi nu diferitelor direc ii ale aceleiaşi fe e.
Metoda Vickers determin duritatea prin p trunderea (penetra ia) în mineral a
unei piramide de diamant, sub ac iunea unei înc rc ri P (fig. 1.13). Duritatea Vickers se
defineşte ca raportul dintre m rimea sarcinii P şi suprafa a urmei piramidale r mas în
proba de încercat, dup îndep rtarea penetrometrului. Proba de încercat este solicitat
cu o sarcin P un timp dat (15-30 sec. pân la 1 min.), prin intermediul unui
penetrometru de diamant, având form de piramid p tratic , cu unghiul la vârf între
dou fe e opuse de 136º.
32
Fig. 1.13. Imprimarea cu microdurimetrul Vickers

(din Mureşan, 1997).
136
2 P sin
Duritatea Vickers = 2 = 1,8544 P , kgf/mm2
2
d d2
sau
136
2 P sin
Duritatea Vickers = k 2 = 0,1891 P , N/mm2
2
d d2
unde: P – sarcina de înc rcare, în g sau N;
d – diagonala medie a urmei,
d + d2
d= 1 , mm
2
1 1
k – constanta = = 0,102
g 9,80665
g – accelera ia gravita ional .
Valoarea durit ii Vickers se determin ca medie aritmetic a mai multor
determin ri f cute pe mineral proasp t.
Transformarea durit ii Vickers în duritate Mohs se poate face cu rela ia:
Duritatea Mohs = 0,7 3 Duritatea Vickers .
Intervalul de duritate dintre corindon şi diamant exprimat în unit i de duritate
Vickers este mult mai mare decât intervalul dintre talc şi corindon.
S-a observat c exist o anumit interdependen între duritatea mineralelor
cristalizate şi clivajul lor. Astfel, duritatea are cea mai mic valoare pe fe ele de clivaj şi
o valoare maxim în direc ia perpendicular pe fe ele de clivaj.
Creşterea durit ii mineralelor din scara lui Mohs nu reprezint o func ie liniar ,
deoarece diferen ele de duritate nu sunt aceleaşi între diferi ii termeni din aceast scar .
Astfel, duritatea real a termenilor din scara lui Mohs este de urm torul ordin de
33
m rime: talc = 1; gips = 41,5; calcit = 148,25; fluorin = 165; apatit = 214,5; ortoz =
1221; cuar = 3960; topaz = 5775; corindon = 33.000 şi diamant = 4.620.460. Aceste
diferen e mari de duritate, de la un grad la cel lalt, se observ şi la valorile durit ii
determinate prin metodele Vickers (ap sare), Rosiwall (şlefuire) şi Pfaff-Jäggar
(g urire) prezentate în tabelul 4.
Tabelul 4. Compara ie între diferite sc ri de duritate ale mineralelor

(din I. Mureşan, 1997, modificat).
Scara Mohs Duritatea Rosiwall Duritatea Pfaff-Jäggar Duritatea Vickers, kgf/mm2
1 Talc 0,03 - 2,4

2 Gips 1,25 0,04 35
3 Calcit 4,5 0,26 109
4 Fluorin 5 0,75 189
5 Apatit 6,5 1,23 536
6 Ortoz 37 25 795
7 Cuar 120 49 1120
8 Topaz 175 152 1427
9 Corindon 1000 1000 2060
10 Diamant 140.000 - 10000
Cunoaşterea durit ii mineralelor ajut la identificarea lor, la alegerea domeniilor

de utilizare şi a uneltelor de perforat, forat şi de prelucrat minerale şi roci.
1.3.2. Clivajul mineralelor
Clivajul mineralelor (fr. cliver = a se despica, a se desface) este proprietatea

mineralelor cristalizate de a se desface, sub ac iunea unor for e exterioare exercitate prin
ap sare, lovire sau trac iune, dup fe e caracteristice, care în re eaua cristalin constituie
plane reticulare de densitate mare. Clivajul este determinat de leg turi de coeziune slabe
la nivelul re elelor cristaline. Calitatea clivajului depinde de aspectul planului de
densitate mare şi de for a de coeziune dintre aceste plane. S-a constatat c aceast
proprietate a mineralelor cristalizate scade cu creşterea temperaturii.
Clivajul este o proprietate caracteristic fiec rui mineral şi serveşte la
identificarea acestuia. Exist minerale care cliveaz dup o singur fa (ex. muscovitul
KAl2[Si3AlO10(OH,F)2] care cliveaz perfect dup fa a bazal (001)), alte minerale
cliveaz dup dou sau mai multe fe e sau direc ii neechivalente (ex. feldspa ii ortoclazi
monoclinici (Na,K)[AlSi3O8] şi feldspa ii plagioclazi triclinici Na[AlSi3O8] –
Ca[Al2Si2O8] cliveaz foarte bine dup fa a (001), bine dup fa a (010) şi imperfect
dup fa a (110)).
În general, clivajul mineralelor cristalizate depinde de coeziunea din interiorul
masei lor, fiind cu atât mai uşor cu cât minimele de coeziune din masa lor sunt mai
accentuate. Dup calit ile fe elor ob inute, se deosebesc mai multe tipuri de clivaje:
1. Clivaj perfect – se produce cu uşurin , prin ap sare sau o lovire uşoar cu
ciocanul, fe ele ob inute sunt plane, netede şi au întindere mare (ex. muscovitul
KAl2[Si3AlO10(OH,F)2], biotitul K(Mg,Fe,Mn)3[AlSi3O10(OH,F)2], gipsul CaSO4·2H2O,
galena PbS, grafitul C, molibdenitul MoS2 etc.);
2. Clivaj foarte bun – se produce destul de uşor prin lovire cu ciocanul, fe ele
ob inute sunt netede, au întindere mare şi prezint uşoare asperit i (ex. carbona ii
34
romboedrici – calcitul CaCO3, rodocrozitul MnCO3 etc., feldspa ii ortoclazi

(Na,K)[AlSi3O8] şi plagioclazi Na[AlSi3O8] – Ca[Al2Si2O8], baritina BaSO4 etc.);
3. Clivaj bun – se produce ceva mai greu prin lovire cu ciocanul, fe ele ob inute
sunt aproape plane, au întindere mai mic , luciu şters, prezint rugozit i (ex. fluorina
CaF2, amfibolii, piroxenii, carbona ii rombici etc.);
4. Clivaj potrivit – se produce foarte greu prin lovire puternic cu ciocanul,
fe ele ob inute sunt aproape plane, prezint rugozit i, au întindere mic , luciu sc zut
(ex. diamantul dup fa a de octaedru (111);
5. Clivaj imperfect (slab) – ob inut în cazul în care minimul de coeziune este mai
pu in accentuat şi este caracterizat prin fe e mai pu in plane, cu o suprafa în trepte sau
concoidal şi cu un luciu gras (ex. apatitul Ca5(PO4)3(OH,F,Cl), berilul Be3Al2[Si6O18],
pirita FeS2, calcopirita CuFeS2 etc.).
O serie de minerale cum ar fi olivinele, grana ii, spinelii, cuar ul şi mineralele
amorfe nu prezint clivaj.
Clivajul se realizeaz dup una sau mai multe direc ii de clivaj. În func ie de
numele formei cu care este paralel, clivajul poate fi:
1. Clivaj cubic (100) dup trei direc ii (ex. galen PbS, sare gem NaCl etc.);
2. Clivaj romboedric (10 1 1) dup trei direc ii (ex. calcitul CaCO3 etc.);
3. Clivaj octaedric (111) dup patru direc ii (ex. fluorina CaF2 etc.);
4. Clivaj dodecaedric (110) dup şase direc ii (ex. blenda ZnS etc.);
5. Clivaj prismatic (110), (1 1 0) dup dou direc ii (ex. piroxenii, amfibolii,
baritina BaSO4 etc.);
6. Clivaj pinacoidal (001), (010), (100), (0001) dup o direc ie (ex. mice, clorite,
talc, grafit etc.).
1.3.3. Sp rtura mineralelor
Mineralele cristalizate, în masa c rora maximele şi minimele de coeziune nu

sunt prea accentuate, în diferitele direc ii din interiorul masei lor, for ele de coeziune
având aproape aceeaşi valoare, dac sunt solicitate prin lovire cu o for care dep şeşte
limitele coeziunii lor, se sparg dup o suprafa neregulat şi plin de asperit i. Acest
fenomen mecanic se numeşte sp rtur sau casur .
Sp rtura mineralelor este o proprietate folosit pentru identificarea lor şi
caracterizeaz atât mineralele f r clivaj, cât şi mineralele cu clivaj. Sp rtura se ob ine
prin lovire rezultând suprafe e neregulate în alte direc ii decât cele ale clivajului.
Sp rtura, proprietate mecanic a corpurilor cristalizate, este de mai multe feluri,
determinate de calitatea suprafe ei de sp rtur , şi anume:
- concoidal – când ruperea se face dup suprafe e curbe (convexe sau concave)
(ex. cuar SiO2, bornit Cu5FeS4, blend ZnS etc.);
- subconcoidal (ex. argentit Ag2S, pirotin FeS etc.);
- neted ;
- lamelar (ex. gips CaSO4·2H2O, calcit CaCO3 etc.);
- col uroas (ex. metalele native Ag, Cu etc.);
- neregulat (ex. Sb, Bi etc.);
- aşchioas (ex. vezuvianul (Mg,Fe)2(OH)4Al4Ca10Si9O34, jadeit NaAl[Si2O6],
calcedonia SiO2 etc);
- fibroas (ex. gipsul CaSO4·2H2O, azbestul Mg3Si4O10(OH)8, aragonitul CaCO3
etc.);
35
- p mântoas – caracteristic mineralelor friabile sau f râmicioase (creta

CaCO3, caolinitul Al4Si4O10(OH)8, bauxita Al2O3·H2O etc.).
1.3.4. Coeziunea mineralelor
Substan ele minerale solide sunt constituite din particule care ader energic una
fa de alta. Se spune c acestea au o oarecare coeziune, deci sunt coerente. Ele opun o
rezisten ac iunilor mecanice sau termice exterioare care caut s le modifice forma sau
volumul, imprimându-le anumite deforma ii.
Coeziunea dintre moleculele unui corp este mare la solide şi aproape nul la
gaze. Materia în stare amorf poate s fie compact dac coeziunea este destul de mare.
Totuşi, starea structural de agregare a solidelor amorfe variaz sub influen a chiar a
unor şocuri slabe sau presiuni mici. Aceste substan e minerale sunt considerate friabile.
Frecvent, friabilitatea este un indiciu privind lipsa omogenit ii substan elor.
Mineralele solide care sunt considerate substan e coerente pot fi compacte,
friabile sau pulverulente.
Unele agregate minerale moi pot fi plastice (ex. argila). Unele specii minerale
lichide (ex. mercurul, petrolul etc.) nu prezint în masa lor nici o varia ie a coeziunii.
În cazul corpurilor cristalizate, cu structur reticular , coeziunea variaz cu
direc ia, fiind mai mare pe direc ia şirurilor reticulare care au valori parametrale mici, şi
mai slab pe direc iile în care valorile parametrale sunt mari.
Datorit unor cauze mecanice sau termice, cristalele care au de regul o form
bine determinat şi un volum fix, pot suferi anumite deforma ii, adic schimb ri de
form sau de volum, temporare sau definitive. Dup caracterul deforma iilor putem
deosebi: tenacitatea, friabilitatea (= casan a), maleabilitatea, ductilitatea, flexibilitatea,
elasticitatea.
Tenacitatea este rezisten a pe care o opune un mineral la sf râmare, m cinare
sau t iere.
Casan a sau friabilitatea este proprietatea mineralelor de a se desface în
fragmente prin lovire. Mineralele friabile (fragile, sf râmicioase) se sf râm sub
ac iunea unui şoc mic sau a unei presiuni foarte mici.
Maleabilitatea este proprietatea unui material de a putea fi prelucrat în foi e
sub iri, prin lovire repetat (fie la rece, fie la cald), sau dac prin laminare se transform
în pl ci. Gradul de maleabilitate este variat în func ie de mineral. Sunt maleabile
mineralele metalice ca: aur, argint, cupru, platin , plumb etc.
Ductilitatea este proprietatea unor minerale cu caracter metalic, de tipul celor
maleabile, de a putea fi trase în fire (ex. aurul, argintul, cuprul etc.).
Flexibilitatea este proprietatea mineralelor de a se îndoi de un num r de ori, f r
a se rupe (ex. argintul nativ, asbestul amfibolic, cloritele etc.).
Elasticitatea mineralelor
Elasticitatea este, în general, însuşirea şi tendin a unui corp de a-şi rec p ta

forma avut dup încetarea ac iunii for elor deformatoare. Când intensitatea acestor
for e dep şeşte limitele elasticit ii unui corp oarecare, acesta sufer o deforma ie
plastic , iar când sunt dep şite limitele coeziunii sale, corpul cliveaz sau se sparge.
36
Elasticitatea cristalelor este o proprietate fizic care, deşi variaz cu direc ia, are
aceeaşi valoare în cele dou sensuri ale aceleiaşi direc ii, având deci un caracter
tensorial.
În limitele elasticit ii lor, toate corpurile cristalizate sunt mai mult sau mai pu in
deformabile temporar. Din acest punct de vedere exist mai multe categorii de
mineralele:
1. Minerale elastic flexibile – caracterizate prin limite largi de elasticitate (ex.
muscovitul KAl2[Si3AlO10(OH,F)2 etc.);
2. Minerale uşor flexibile – caracterizate de limite mai reduse de elasticitate (ex.
aurul Au, gipsul CaSO4·2H2O, talcul Mg3Si4O10(OH)2 etc.);
3. Minerale ductile şi maleabile – minerale uşor flexibile cu limite de elasticitate
reduse şi cu coeziune mare, care se pot trage în fire, se pot întinde, pot fi b tute cu
ciocanul în foi sub iri (ex. metalele native Au, Ag, Cu, Fe etc.);
4. Minerale casante – caracterizate prin limite de elasticitate reduse şi coeziune
redus .
Mineralele uşor flexibile au o mare plasticitate care poate fi accentuat prin
creşterea presiunii şi a temperaturii în cursul solicit rii lor (ex. cristalele de sare gem
NaCl care, deşi la temperatura obişnuit sunt casante, înc lzite la câteva sute de grade
pot fi uşor îndoite, dup plac).
În practica mineralogic , numeroase specii de minerale cristalizate sunt
caracterizate descriptiv în baza comport rii lor elastice, servind la recunoaşterea lor.
Astfel, cristalele lamelare de muscovit KAl2[Si3AlO10](OH,F)2 şi biotit
K(Mg,Fe,Mn)3[AlSi3O10](OH,F)2 sunt foarte elastice prin flexiune; cele de talc
Mg3[Si4O10](OH)2 şi gips CaSO4·2H2O sunt destul de flexibile; cristalele de tetraedrit
(Cu,Fe,Zn)12Sb4S13, cuar SiO2 şi de stibiu metalic Sb sunt fragile; cristalele metalelor
native Au, Ag, Cu, de calcozin Cu2S, argentit Ag2S şi kerargirit AgCl sunt, unele
flexibile şi plastice, suferind prin presiune o deforma ie permanent , iar altele, maleabile
şi ductile, când coeziunea lor este accentuat . Un mineral fragil, zgâriat cu un cu it, nu
las prin aşchiere fragmente aderente la lama cu itului (ex. tetraedritul), pe când altul
mai plastic sau flexibil, las o pulbere aderent (ex. calcozina).
1.4. PROPRIET ILE ELECTRICE ALE MINERALELOR
Mineralele pot s capete propriet i electrice prin procese de fric iune, de

zdrobire, de înc lzire sau de r cire. Prin aceste procese energia mecanic sau termic
poate fi transformat în energie electric .
Propriet ile electrice ale cristalelor prezint o comportare similar propriet ilor
optice şi termice, deşi m surarea lor este mai anevoioas , deoarece uşoare varia ii de
compozi ie chimic , în chimismul cristalelor bune conduc toare de electricitate, pot
provoca diferen e mari în valorile m rimilor electrice. Astfel, conductibilitatea şi
rezisten a electric au aceleaşi valori în orice direc ie din interiorul masei unui cristal
cubic, care are o comportare electric izotrop , formându-se suprafe e izoelectrice
sferice; pe când în interiorul cristalelor apar inând celorlalte sisteme cristalografice care
au o comportare electric anizotrop , conductibilitatea şi rezisten a electric variaz cu
direc ia, formându-se suprafe e izoelectrice elipsoidale (elipsoid de rota ie la sistemele
de simetrie medie şi elipsoid cu trei axe la sistemele de simetrie inferioar ).
37
Ecua iile fundamentale ale conductibilit ii electrice reprezint o generalizare a

E
legii lui Ohm: I= ,
R
unde I este intensitatea curentului electric, E este tensiunea sau diferen a de poten ial iar
R este rezisten a electric .
O m sur a conductibilit ii electrice este valoarea invers a rezisten ei electrice
(1/R). Dac not m l = 1/R, legea lui Ohm devine:
I = E·l,
în care I reprezint intensitatea curentului electric ce corespunde unei tensiuni sau
diferen e de poten ial E.
Coeficien ii de conductibilitate electric depind de natura substan elor
cristalizate şi de temperatur .
Rela iile existente între fenomenele termice şi electrice, desf şurate în corpurile
cristalizate, sunt concretizate în fenomenul de termoelectricitate, între conductibilitatea
electric şi termoelectric existând de asemenea o mare analogie.
Din punct de vedere al conductibilit ii electrice, mineralele se comport diferit,
şi se pot deosebi:
- minerale conductoare de electricitate (metalele native);
- minerale semiconductoare (sulfurile şi oxizii metalelor grele, grafitul C, borul
B, siliciul Si);
- minerale izolatoare sau dielectrice (ex. cuar ul, muscovitul etc.).
Metalele, care sunt minerale bune conduc toare de electricitate, pot da naştere la
curen i termoelectrici, dac se înc lzesc sau se r cesc la punctul de sudur , dup ce au
fost legate cu o sârm de cupru. S-a stabilit o serie termoelectric , care începe cu stibiul
Sb la cap tul pozitiv, continu cu As, Fe, Zn, Au, Cu, Pb, Sn, Ag, Mn, Co, Pd, Pt, Ni şi
se termin cu bismutul Bi la cap tul negativ, în care efectul termoelectric (diferen a de
poten ial) este cu atât mai puternic cu cât se experimenteaz cu termeni mai dep rta i
din aceast serie.
O variant a seriei termoelectrice a metalelor este seria termoelectric mixt ,
întocmit de Abt (1900), constituit din urm torii termeni: calcopirita CuFeS2 la cap tul
negativ, apoi piroluzitul MnO2, Bi, Zn, Ni, Cu, Fe, pirotina FeS, Sb, şi pirita FeS2 la
cap tul pozitiv. Între termenii extremi ai acestei serii termoelectrice mixte calcopirit
(negativ ) şi pirit (pozitiv ) exist o for termoelectric de 10,8 ori mai mare decât
aceea a termoelementului Bi-Sb.
Mineralele izolatoare (dielectrice), cum sunt majoritatea cristalelor transparente,
pot fi electrizate prin frecare sau alte solicit ri. Ele pot prezenta efectul de
piezoelectricitate şi de piroelectricitate.
Piezoelectricitatea se observ la mineralele ale c ror cristale sunt lipsite de
centru de simetrie, cu excep ia clasei holoaxe de la sistemul cubic ale c rui constante
electrice sunt egale cu zero. Acest fenomen a fost studiat la cristalele de cuar care au
axe de simetrie polar . Prin aplicarea unei presiuni asupra unei lame de cuar t iat
perpendicular pe una din cele trei axe binare (A2), acestea se încarc cu sarcini electrice
egale dar de semne contrare pe cele dou fe e ale lamei de cuar . La trac iune, semnul
sarcinilor electrice ap rute pe cele dou fe e ale lamei de cuar se schimb .
Efectul piezoelectric este un exemplu de transformare a energiei mecanice în
energie electric şi invers, a energiei electrice în energie mecanic , cristalul de cuar
fiind transformatorul de energie. Pentru a fi piezoelectrice, cristalele de cuar trebuie s
38
fie perfecte, nemaclate şi nedeformate. Propriet i piezoelectrice mai prezint turmalina,

topazul, blenda, farmacosideritul Fe3[AsO4]2(OH)3·5H2O, boracitul Mg3(B7O13)Cl etc.
Fenomenul de piezoelectricitate nu se observ la cristalele maclate.
Piroelectricitatea se întâlneşte, de asemenea, la cristalele cu simetrie polar :
turmalin , blend , boracit etc. Prin înc lzire aceste minerale se încarc la cele dou
capete ale axei polare cu electricitate de semn contrar. Piroelectricitatea const în
separarea sarcinilor electrice pozitive şi negative la cele dou termina ii (poli) ai
cristalului, în urma schimb rii uniforme a temperaturii. Fenomenul se produce atât pe
cristalul întreg cât şi pe fragmente. În cazul r cirii uniforme a cristalului piroelectric de
turmalin , fenomenul electric se produce în sens invers, cap tul pozitiv înc rcându-se
cu electricitate negativ , iar cap tul negativ cu electricitate pozitiv .
1.5. PROPRIET ILE MAGNETICE ALE MINERALELOR
Magnetismul este o proprietate comun tuturor mineralelor. Propriet ile

magnetice ale mineralelor, determinate de sarcina şi mişc rile electronilor în atomi, ioni
sau cristale sunt de trei tipuri: diamagnetice, paramagnetice şi feromagnetice.
Introducând mineralele cristalizate într-un câmp magnetic neomogen, între polii unui
electromagnet puternic, ele sunt str b tute de fluxul câmpului magnetic, care dezvolt
în ele un câmp magnetic indus.
Dup modul lor de comportare într-un câmp magnetic, mineralele cristalizate se
grupeaz în:
1. Minerale diamagnetice (respinse de un magnet) – care se orienteaz
perpendicular pe liniile de for ale câmpului magnetic inductor şi sunt respinse de polii
magnetului spre regiunea cu densitate minim a liniilor de for (ex. Bi nativ, calcitul
CaCO3, topazul Al2[SiO4](OH,F)2 etc.). Propriet ile diamagnetice variaz cu
temperatura şi sunt independente de intensitatea câmpului magnetic.
2. Minerale paramagnetice (atrase de un magnet) – care se orienteaz paralel cu
liniile de for ale câmpului magnetic inductor, spre regiunea în care liniile de for au
densitate maxim şi sunt atrase de polii magnetici (ex. magnetitul FeO·Fe2O3, ilmenitul
FeTiO3, Fe, Co, Ni, Cr, sideritul FeCO3, zirconul Zr[SiO4] etc.). Majoritatea mineralelor
sunt paramagnetice. Paramagnetismul este independent de intensitatea câmpului
magnetic.
3. Mineralele feromagnetice – ce se orienteaz paralel cu liniile de for ale
câmpului magnetic inductor şi sunt atrase de polii magnetici mult mai puternic decât
mineralele paramagnetice (ex. magnetitul, pirotina FeS etc.). Feromagnetismul apare
numai la substan ele solide cristalizate. Propriet ile feromagnetice depind, în anumite
limite, de intensitatea câmpului magnetic.
Raportul dintre intensitatea de magnetizare (I) a unui corp şi intensitatea
câmpului magnetic (H) c ruia îi este supus se numeşte susceptibilitate magnetic ( ) şi
I
este exprimat prin rela ia: = . Magnetizarea care ia naştere într-o substan aşezat
H
într-un câmp magnetic este propor ional cu intensitatea H a acestui câmp. Intensitatea
H a câmpului magnetic (for a de magnetizare) reprezint num rul de linii de for care
trec printr-o suprafa de 1 cm2 aşezat perpendicular pe direc ia for ei câmpului.
Susceptibilitatea diamagnetic prezint o valoare negativ şi este de ordinul 10-6
unit i c.g.s. Ea este independent de temperatur .
39
Susceptibilitate paramagnetic este pozitiv şi ajunge pân la valori de ordinul

10-3-10-4 unit i c.g.s. Ea scade continuu cu creşterea temperaturii.
Susceptibilitatea mineralelor feromagnetice este pozitiv şi are valori în jur de
10 unit i c.g.s. Ea scade continuu cu creşterea temperaturii şi la o temperatur
6
caracteristic fiec rui mineral (ex. 360ºC pentru nichel, 768ºC pentru fier şi 1120ºC
pentru cobalt) numit temperatur Curie (punct Curie) se produce o discontinuitate
brusc . Deasupra temperaturii Curie substan ele feromagnetice devin paramagnetice,
dar r cite sub punctul Curie ele redevin feromagnetice, transformarea fiind reversibil .
Permeabilitatea magnetic (µ) se defineşte ca raportul dintre fluxul câmpului
magnetic printr-un corp şi fluxul aceluiaşi câmp magnetic prin spa iul vid, care ar ocupa
B
acelaşi loc în spa iu. Raportul µ = , unde H este intensitatea câmpului magnetic, iar B
H
este intensitatea câmpului magnetic indus în corp, reprezint permeabilitatea magnetic
a corpului pentru liniile de for magnetic în raport cu permeabilitatea aerului, luat ca
unitate.
Substan ele paramagnetice au permeabilitatea magnetic mai mare ca unu
(µ > 1) iar substan ele diamagnetice au permeabilitatea magnetic mai mic decât unu
(µ < 1). În cazul substan elor feromagnetice permeabilitatea magnetic este mult mai
mare decât cea a celor paramagnetice.
Între susceptibilitatea şi permeabilitatea magnetic exist o leg tur direct
redat de rela ia: µ = 1 + 4 .
Propriet ile magnetice ale substan elor cristalizate apar in, din punct de vedere
al simetriei lor, marii grupe a propriet ilor fizice bivectoriale elipsoidale, adic se
comport în mod analog cu propriet ile optice, electrice şi termice. Astfel, la
mineralele cristalizate în sistemul cubic şi la mineralele amorfe, intensitatea induc iei
magnetice nu variaz cu direc ia, aceste corpuri având o comportare magnetic izotrop
(o sfer t iat din masa unui mineral izotrop, paramagnetic sau diamagnetic, suspendat
de un fir între polii unui electromagnet, st în echilibru în orice pozi ie).
În cazul mineralelor cristalizate în celelalte sisteme cristalografice, intensitatea
induc iei magnetice variaz cu direc ia, generând suprafe e izomagnetice elipsoidale
(elipsoid de rota ie în cazul sistemelor hexagonal, tetragonal şi trigonal; elipsoid cu trei
axe în cazul sistemelor rombic, monoclinic şi triclinic).
Tabelul 5. Susceptibilitatea magnetic a unor minerale caracteristice exprimat în

unit i c.g.s. (din La iu V., 1958, modificat).
Sistemul cubic
Mineralul Susceptibilitatea magnetic
Magnetit Fe3O4 1,2·10-1-3,07/cm3
Granat Me 32 + Me 32+ [SiO 4 ]3 3,75·10-4/cm3
Sarea gem NaCl -8,16·10-7/cm3 -3,76·10-7/g
Galena PbS -26,3·10-7/cm3 -3,50·10-7/g
Blenda ZnS 2,64·10-7/cm3
Pirita FeS2 1,5-0,2·10-4/cm3 6,66·10-7/g
Fluorina CaF2 -20·10-7/cm3 -6,27·10-7/g
40
Sistemele de simetrie medie
Mineralul Simetria x z
Ilmenit FeTiO3 Trigonal 1,5·10-3/g
Pirotina FeS Hexagonal (3,4-57,5)·10-4/cm3
Siderit FeCO3 Trigonal (8,4-14,3)·10-5/g
Hematit Fe2O3 Trigonal (1,1-11)·10-4/cm3
Corindon Al2O3 Trigonal -3,4·10-7/g
Magnezit MgCO3 Trigonal 15·10-6/g
Calcopirit CuFeS2 Tetragonal 8,5·10-7/g
Beril Be3Al2Si6O18 Hexagonal +8,27·10-7/g +3,86·10-7/g
Zircon Zr[SiO4] Tetragonal -1,70·10-7/g +7,32·10-7/g
Rutil TiO2 Tetragonal +19,6·10-7/g +20,9·10-7/g
Apatit Ca5[PO4]3(OH,F,Cl) Hexagonal -2,64·10-7/g -2,64·10-7/g
Cuar SiO2 Trigonal -4,61·10-7/g -4,66·10-7/g
Calcit CaCO3 Trigonal -3,64·10-7/g -4,06·10-7/g
Dolomit CaMg(CO3)2 Trigonal +7,88·10-7/g +12,1·10-7/g
Sistemele de simetrie inferioar
Mineralul Simetria x y z
Aragonit CaCO3 Rombic -3,92·10-7/g -3,87·10-7/g -4,44·10-7/g
Celestin SrSO4 Rombic -3,42·10-7/g -3,14·10-7/g -3,59·10-7/g
Adular K[AlSi3O8] Monoclinic -27,8·10-7/g -25·10-7/g -20,6·10-7/g
Manganit MnO·OH Monoclinic 4,9·10-4/cm3
Cel mai puternic magnetism îl prezint magnetitul, apoi pirotina FeS, iar
succesiv hematitul Fe2O3 cu un magnetism de 100 ori mai redus decât al magnetitul,
apoi ilmenitul FeTiO3, goethitul HFeO2 şi limonitul HFeO2·nH2O, apoi urmeaz câteva
specii de minereuri de fier cu un magnetism de 300-500 ori mai redus decât la
magnetitului, cele mai slab magnetice fiind pirita FeS2, sideritul FeCO3 şi marcasita
FeS2.
Numeroase specii de minerale cu con inut de fier sunt atrase de magnet. Pe
aceast proprietate se bazeaz separarea mineralelor ferifere: magnetit, ilmenit, cromit,
grana i, olivin , piroxeni, amfiboli, mice etc., de cele lipsite de fier: cuar , feldspa i,
feldspatoizi, muscovit etc.
1.6. PROPRIET ILE TERMICE ALE MINERALELOR
Mineralele supuse la ac iunea radia iei termice o conduc, se înc lzesc, se dilat ,
îşi modific structura şi uneori compozi ia, emit radia ie termic şi îşi schimb starea de
agregare prin topire sau evaporare. Un fascicul de radia ie termic , incident pe suprafa a
unui corp cristalizat, sufer aceleaşi fenomene ca şi un fascicul de lumin , adic o parte
este reflectat, o alt parte este absorbit, şi o a treia parte este transmis.
Conductibilitatea termic este proprietatea corpurilor de a permite propagarea
unui flux de c ldur prin interiorul şi la suprafa a lor, de la regiunea de temperatur
ridicat spre cea de temperatur sc zut . Prin înc lzirea metalelor, electronii îşi m resc
energia cinetic şi vor transmite excesul de energie unor atomi reci. În cazul solidelor
nemetalice înc lzite la un cap t, c ldura se transmite spre cap tul rece pân la egalizare,
prin mişc ri vibratorii ale atomilor.
Coeficientul de conductibilitate termic k reprezint cantitatea de c ldur care
trece într-o secund prin sec iunea unui cub cu muchia de un centimetru, între fe ele
41
c ruia, paralele şi opuse, exist o diferen de temperatur de 1ºC. El se exprim în

cal/cm·s·grad K.
Substan ele amorfe şi cele cristalizate în sistemul cubic sunt izotrope şi
conductivitatea termic are aceeaşi valoare în cele trei direc ii ale spa iului (kx = ky = kz),
iar suprafe ele izoterme sunt sferice şi concentrice.
Substan ele cristalizate cu excep ia celor din sistemul cubic sunt anizotrope; în
interiorul lor conductivitatea termic variaz cu direc ia şi se formeaz suprafe e
izoterme elipsoidale numite elipsoizi termici.
Mineralele cristalizate în sistemele de simetrie medie (trigonal, tetragonal,
hexagonal) au elipsoizi termici cu 2 axe principale (elipsoid de rota ie), deci doi
coeficien i diferi i de conductivitate termic (kx = ky = ku ≠ kz).
Mineralele cristalizate în sistemele de simetrie inferioar (rombic, monoclinic,
triclinic) au elipsoizii termici cu 3 axe principale (elipsoid cu 3 axe), deci trei coeficien i
diferi i de conductivitate termic (kx ≠ ky ≠ kz).
Tabelul 6. Conductibilitatea termic relativ a unor minerale

(din Kissling Al., 1979).
Sistemele de simetrie inferioar
Mineralul Simetria kx/ky ky/kz
Stibina Sb2S3 Rombic 0,47 0,29
Muscovit Kal2[Si3AlO10](OH)2 monoclinic 5,8 6,3
Tremolit Ca2Mg5[Si8O22](OH)2 monoclinic 0,36 0,57
Sistemele de simetrie medie
Mineralul Simetria kx/kz kx = ky kz
Grafit C hexagonal 4,00 0,037
Cinabru HgS Trigonal 0,72
Cuar SiO2 Trigonal 1,64 0,0262 0,0159
Rutil TiO2 tetragonal 0,64
Corindon Al2O3 Trigonal 0,85
Calcit CaCO3 Trigonal 1,19 0,096 0,083
Dolomit CaMg(CO3)2 Trigonal 1,10
Zircon Zr[SiO4] tetragonal 0,81
Apatit Ca5[PO4]3(F,Cl,OH,CO3) hexagonal 0,92
Beril Be3Al2[Si6O18] hexagonal 0,90
Turmalin Trigonal 1,35
(Na,Ca,Mn)(Mg,Al,Fe,Li)6[B3Al3Si6(O,OH,F)30]
Sistemul cubic
Mineralul Temperatura, ºC kx = ky = kz, cal/cm·s·grad
Sare gem NaCl -190 0,0636
0 0,0167
+100 0,0116
Silvin KCl -190 0,0502
0 0,0166
+100 0,0118
Fluorin CaF2 0 0,0247
+100 0,0191
Periclaz MgO +300 0,0150
500 0,0110
800 0,0072
1000 0,0057
Argint Ag 18 1,006
100 0,992
42
Mineralul Temperatura, ºC kx = ky = kz, cal/cm·s·grad
Cupru Cu -190 1,300
+100 0,900
+300 0,880
+500 0,860
Fier (electrolitic) 0,18% 0 0,223-0,202
100 0,109
300 0,103
500 0,072
Platina Pt 0-200 0,167
Roci şi agregate minerale
Densitate, g/cm3 Temperatura, ºC k, cal/cm·s·grad K
Marmur 2,7 0 0,0054-0,0084
Bauxit 2,72 300 0,005640
Gresie calcaroas 1,66 40 0,001720
Gresie calcaroas 1,99 40 0,002360
Argil refractar 0,002100-0,003600
Nisip cuar os uscat 1,52 20 0,000780
Mic (pulbere presat ) 2,3-2,4 - 0,000600-0,000700
Azbest (vat ) 0,38 0-100 0,000275
Azbest (plac ) 0,89 50 0,000390
Vat de zgur 0,25 10 0,000110
Vat de sticl 0,13-0,07 10 0,000090-0,000010
Substan ele metalice (elementele native, unii oxizi, unele sulfuri) sunt bune
conductoare de c ldur . Dac se ia argintul drept etalon, conductibilitatea termic la
unele elemente are urm toarele valori: Ag = 100, Cu = 93, Au = 70, Zn = 19, Pt = 17,
Sn = 14,5, Fe = 11,9, Pb = 8,5 şi Bi = 1,8.
Conductivitatea termic ajut la identificarea mineralelor, de exemplu dac se
pune mâna pe o plac de marmur se percepe senza ia de mai rece decât pe o plac de
alabastru (gips), deoarece conductivitatea termic a marmurei este mai mare decât cea a
gipsului.
Dilatarea termic a mineralelor constituie un alt fenomen legat de ac iunea
c ldurii asupra acestora. Dilatarea reprezint m rirea dimensiunilor unui corp datorit
creşterii temperaturii. Energia intern a unui mineral creşte atunci când intervine un
aport de c ldur . Prin înc lzire, într-un câmp omogen de temperatur şi sub presiune
constant , mineralul se dilat şi o parte din energia primit este consumat ca lucru
mecanic pentru învingerea acestei presiuni.
La mineralele izotrope, varia ia de temperatur determin deplasarea fe elor
paralel cu ele însele, adic cristalele cubice vor r mâne tot cubice la orice varia ie de
temperatur . În mineralele anizotrope, varia iile de temperatur produc dilat ri diferite
în direc iile axelor cristalografice, axele termice ale cristalelor corespunzând cu axele
optice.
Dilatarea termic a mineralelor cristalizate variaz în limite destul de largi. Prin
creşterea temperaturii se deformeaz întreaga mas a mineralului, f r ca s fie anulat
omogenitatea fizic real .
Dac în general volumul unui mineral înc lzit creşte cu temperatura, se întâlnesc
şi cazuri când unele minerale se contract la înc lzire iar prin r cire se dilat (ex. berilul
la temperaturi mai mici de -4,2ºC; diamantul la temperaturi mai mici de -42,3ºC etc.).
43
Dilatarea termic este o deformare care variaz cu sistemul cristalografic şi se

caracterizeaz prin coeficien ii de dilatare liniar şi volumic .
Coeficientul de dilata ie liniar reprezint creşterea unit ii de lungime a
mineralului, dup o anumit direc ie, la o creştere a temperaturii mineralului cu 1ºC.
Coeficientul de dilata ie volumic reprezint creşterea de volum a mineralului la
o creştere a temperaturii mineralului cu 1ºC.
Tabelul 7. Coeficien ii de dilatare liniar la diferite minerale

(din Mureşan I., 1997).
Sistemul Coeficien ii de dilatare liniar Mineralul Valoare
Cubic x= y = z Sare gem 40·10-6
Fluorin 19·10-6
Cupru 20·10-6
Argint 20,5·10-6
Platin 11,3·10-6
Fier 14,5·10-6
Aluminiu 23,6·10-6
Tetragonal z Zircon 44,3·10-6
x 23,3·10-6
Trigonal z Calcit 26,21·10-6
x 5,4·10-6
z Cuar 7,81·10-6
x 14,19·10-6
Rombic x Aragonit 34,60·10-6
y 14,19·10-6
z 10,11·10-6
x Topaz 5,42·10-6
y 4,84·10-6
z 4,14·10-6
Monoclinic x Epidot 9,13·10-6
y 0,34·10-6
z 10,86·10-6
x Augit 13,83·10-6
y 2,73·10-6
z 7,91·10-6
x Gips 41,63·10-6
y 1,57·10-6
z 29,33·10-6
Mineralele şi substan ele cristalizate se comport , în privin a propriet ilor lor

termice, în mod identic cu modul lor de comportare optic , deoarece razele calorice
apar in marii grupe de unde electromagnetice, ocupând o anumit regiune din por iunea
invizibil a spectrului electromagnetic. În consecin razele de c ldur sufer în mediile
cristalizate aceleaşi modific ri ca şi razele de lumin , prezentând fenomene de reflexie,
refrac ie şi de dubl refrac ie.
Radia ia termic are lungimi de und de cel mult o sutime de centimetru.
C ldura pe care o sim im la apropierea mâinii de un mineral fierbinte se datoreaz
faptului c orice obiect fierbinte emite radia ii calorice, adic radia ii electromagnetice
cu lungimea de und cu mult mai mare decât cea a razelor luminoase, dar mai mic
decât cea a undelor radio. Radia iile calorice cu lungimea de und ceva mai mic dar cu
pu in mai mare decât cea a luminii roşii sunt cunoscute sub denumirea de radia ii
infraroşii. Radia iile infraroşii sunt emise de c tre mineralele înc lzite pân aproape la
44
incandescen , adic imediat înainte ca ele s produc lumin vizibil . Radia ia termic
este partea din radia ia electromagnetic a corpurilor, care depinde numai de
temperatura lor. Fenomenul de absorb ie al radia iei termice este mai uşor perceptibil la
cristale.
Din punct de vedere al absorb iei razelor termice, mineralele pot fi împ r ite în:
1. Minerale diatermane (transparente) – mineralele care, de regul , sunt
transparente din punct de vedere optic. Excep ie de la regul fac calcitul, alaunii şi
ghea a, care sunt par ial sau total adiatermane.
Unele mineralele diatermane prezint o absorb ie selectiv a razelor termice,
fiind deci colorate termic. Incolore termic sunt numai pu ine dintre ele (ex. silvina KCl,
sarea gem NaCl, kerargiritul AgCl, blenda ZnS).
2. Minerale adiatermane (opace) – mineralele care sunt opace şi din punct de
vedere optic.
Totuşi, studiul propriet ilor termice ale cristalelor este mai dificil decât acela al
propriet ilor optice, din care cauz nu prezint o aplicabilitate practic uşoar pentru
diagnosticarea mineralelor.
1.7. TOPIREA MINERALELOR
Substan ele cristalizate anorganice se pot g si, în func ie de presiune şi

temperatur , în stare de agregare solid , lichid sau gazoas , iar prin schimbarea acestor
factori ele pot trece dintr-o stare fizic în alta.
Limitele de stabilitate ale fiec rei st ri de agregare, în func ie de natura
substan ei se g sesc între anumite intervale de temperatur şi presiune. În condi ii
termodinamice normale, existente în laborator (presiune atmosferic normal şi
temperatur de 18-20ºC), majoritatea mineralelor se g sesc în stare solid şi se topesc
prin creşterea temperaturii.
Substan ele cristalizate au o anumit temperatur de topire, la care, schimbarea
st rii de agregare a substan ei se face cu absorb ie de c ldur . Cristalizarea unei
substan e omogene lichide trebuie s se produc la aceeaşi temperatur la care s-a
produs topirea unui corp solid cu aceeaşi compozi ie. De regul , cristalizarea se produce
dup un anumit interval de timp în care se produce aşa-numita subr cire a topiturii.
La temperatura de topire, unele minerale trec din faz solid în faz lichid
(topire congruent ), iar altele se descompun într-o faz solid şi o faz lichid (topire
incongruent ).
Mineralele care se topesc peste 1580ºC se numesc refractare (ex. cuar –
1713ºC, caolinit – 1700ºC, corindon – 2050ºC, badeleyt ZrO2 – 2500ºC, periclaz –
2800ºC etc.). În tabelul 8 sunt redate temperaturile de topire ale unor minerale
caracteristice.
Corpurile amorfe înc lzite trec treptat de la o stare de agregare la alta devenind
întâi elastice apoi plastice şi în cele din urm lichide. Frecvent, corpurile amorfe se
ob in prin solidificarea maselor vâscoase topite, atunci când r cirea masei topite se
produce brusc (cazul sticlelor vulcanice). Trecerea corpurilor amorfe în stare cristalin
se produce numai în urma men inerii îndelungate în stare de plasticitate, la o
temperatur apropiat de punctul de topire (ex. ob inerea produselor din bazalt topit şi
vitroceramurile). Nu toate corpurile pot fi ob inute uşor în stare amorf (de exemplu,
metalele chiar prin c lire nu formeaz substan e vitroase).
45
Tabelul 8. Temperaturile de topire ale unor minerale (din Mureşan I., 1997, modificat).
Mineralul Compozi ia Temperatura de Observa ii
topire, ºC
Albit Na[AlSi3O8] 1112
Anortit Ca[Al2Si2O8] 1553
Almandin Fe3Al2[SiO4]3 1200 cu descompunere
Anhidrit CaSO4 1450 cu descompunere
Apatit Ca5(PO4)3(F,Cl,OH,CO3) 1270
Badeleyt ZrO2 2500
Baritin BaSO4 1580 cu descompunere (BaO + SO3)
Beril Be3Al2[Si6O18] 1420
Calcit CaCO3 1339 la 1025 atm. CO2
Oxid de calciu CaO 2570
Caolinit Al4[Si4O10](OH)8 1700
Celestin SrSO4 1605 cu descompunere
Clinoenstatit Mg2[Si2O6] 1557 cu descompunere
Cordierit Mg2Al3[AlSi5O18] 1470 incongruent (mullit + lichid)
Corindon Al2O3 2050
Cristobalit SiO2 1710
Cuar SiO2 1713
Diopsid CaMg[Si2O6] 1391
Egirin NaFe3+[Si2O6] 990-1300 incongruent
Fayalit Fe2[SiO4] 1205
Forsterit Mg2[SiO4] 1890
Gehlenit Ca2Al[Si2O7] 1590
Grossular Ca3Al2[SiO4]3 1200-1350 cu descompunere
Hematit Fe2O3 1580
Leucit K[AlSi2O6] 1689
Magnetit FeO·Fe2O3 1590
Monticellit CaMg[SiO4] 1503 incongruent (periclaz + lichid)
Mullit 3Al2O3·2SiO2 1810 incongruent (corindon + lichid)
Ortoz K[AlSi3O8] 1170 incongruent (leucit + lichid)
Periclaz MgO 2800
Pirop Mg3Al2[SiO4]3 1280-1525 cu descompunere
Platin Pt 1773,5
Rodonit CaMn4[Si5O15] 1273-1525 cu descompunere
Rutil TiO2 1825
Sare gem (halit) NaCl 804
Sanidin K[AlSi3O8] 1150-1500 incongruent
Spessartin Mn3Al2[SiO4]3 1200-1350 incongruent
1.8. DENSITATEA MINERALELOR (GREUTATEA SPECIFIC )
Densitatea mineralelor este o m rime fizic scalar şi reprezint masa unit ii de

volum de mineral. Valoarea numeric depinde de volumul celulei elementare, pentru
substan ele cristalizate, şi de masa molecular a mineralului:
m
= , g/cm3 sau t/m3.
V
Densitatea mineralelor este o no iune care se suprapune (are acelaşi sens) cu
greutatea specific a mineralelor, de asemenea o m rime scalar care este dat de
raportul dintre greutatea mineralului şi volumul lui.
46
Frecvent, prin greutate specific se în elege greutatea specific relativ adic

raportul dintre greutatea mineralului şi greutatea unui volum egal de ap distilat la
temperatura de 4ºC. Valoarea numeric a greut ii specifice, exprimat în gf/cm3 sau în
kgf/dm3, este identic cu aceea a densit ii exprimat în g/cm3 şi identic cu greutatea
specific relativ .
G
= , cN/cm3 sau KN/m3
V
unde G este greutatea fazei solide, în cN;
V este volumul fazei solide, în cm3.
Greutatea este exprimat prin rela ia:
G = m·g, unde m = masa şi g = accelera ia gravita ional .
Din rela iile:
G m
= şi =
V V
rezult c = ·g = 9,81· .
De exemplu, densitatea cuar ului este 2,65 g/cm3 sau 2,65 t/m3, iar greutatea
specific este = 9,81·2,65 = 25,9965 kN/m3 = 2,65 kgf/dm3 sau gf/cm3 şi deci este
identic cu valoarea numeric a densit ii exprimat în g/cm3.
În general mineralele cu greutate specific mare sunt metalele native grele (ex.
Au = 15,6-19,4; Ag = 10-12, Ir = 21-24; Pt = 17-19; Hg = 13,5; Cu = 8,5-8,9 etc.) iar
mineralele cu greutate mic (cuprins între 0,6-1,2) sunt cele de natur organic
(petrolul, ozocherita, chihlimbarul).
Greutatea specific a mineralelor utile este de regul cuprins între 4-7,5.
Mineralele de gang din z c mintele de minerale utile au greutatea specific între 2-3,5.
Densitatea (greutatea specific ) se poate determina rapid prin metoda
picnometrului, balan ei hidrostatice, balan ei Mohr-Westphal, balan ei Schwartz sau
balan ei Jolly.
Picnometrul este un balon special în form de „par ” care con ine o cantitate
bine determinat de ap (când este umplut complet). Pe o balan se determin mai întâi
greutatea picnometrului umplut cu ap (y). Se determin apoi separat greutatea
mineralului (x) care se introduce în aparat. Cu aceast ocazie se evacueaz un volum de
ap . Se cânt reşte dup aceea picnometrul gol (p). Greutatea specific a mineralului este
dat de rela ia:
x
Gs = .
x+ y− p
Metoda picnometrului se utilizeaz când avem de-a face cu fragmente de
dimensiuni mici.
Metoda de determinare cu balan a hidrostatic se bazeaz pe principiul lui
Archimede. Aparatul întrebuin at în acest scop este o balan care are suspendat pe
unul din platane o nacel . Se determin mai întâi greutatea mineralului în aer şi se
noteaz cu x, apoi se determin greutatea mineralului în ap şi se noteaz cu y.
Greutatea specific a mineralului este dat de rela ia:
x
Gs = .
x− y
Se mai poate utiliza pentru determinarea greut ii specifice a mineralelor în
laborator metoda plutirii. În aceast metod se întrebuin eaz diferite lichide dense,
diluabile cu un alt lichid indiferent, pân la egalizarea complet a densit ii lor cu aceea
47
a mineralului considerat. Când aceast egalare a fost realizat , o granul din masa
mineralului de determinat r mâne suspendat în masa lichidului dens, a c rui densitate
se poate determina, apoi, în mod direct, fie cu o balan potrivit Mohr-Westphal, fie cu
ajutorul seriei de indicatori întocmit de V. Goldschmidt.
Seria de indicatori întrebuin at în practic cuprinde 20 de minerale granulare de
m rimea unui bob de maz re, aranjate în ordinea crescând a densit ii lor:
1. Sulf S – 2,07 g/cm3
2. Hialit SiO2·nH2O – 2,16 g/cm3
3. Opal SiO2·nH2O – 2,212 g/cm3
4. Natrolit Na16[Al16Si24O80]·16H2O – 2,246 g/cm3
5. Pechstein (sticl vulcanic ) – 2,284 g/cm3
6. Obsidian (sticl vulcanic ) – 2,362 g/cm3
7. Perlit (sticl vulcanic ) – 2,397 g/cm3
8. Leucit K[AlSi2O6] – 2,465 g/cm3
9. Adular K[AlSi3O8] – 2,57 g/cm3
10. Nefelin Na[AlSiO4] – 2,617 g/cm3
11. Cuar SiO2 – 2,65 g/cm3
12. Labradorit (Na,Ca)[Al2Si2O8] – 2,689 g/cm3
13. Calcit CaCO3 – 2,715 g/cm3
14. Dolomit de Muhrwinkel CaMg(CO3)2 – 2,733 g/cm3
15. Dolomit de Rauris CaMg(CO3)2 – 2,868 g/cm3
16. Prehnit Ca2Al2Si3O10·2H2O – 2,916 g/cm3
17. Aragonit CaCO3 – 2,933 g/cm3
18. Tremolit Ca2Mg5[Si8O22](OH)2 – 3,02 g/cm3
19. Andaluzit Al2[SiO4]O – 3,125 g/cm3
20. Apatit Ca5(PO4)3(F,Cl,OH,CO3) – 3,180 g/cm3.
Pentru determinarea densit ii unui mineral în form de granul , suspendat în
masa unui lichid dens, se introduce, în mod succesiv, câte o granul din seria
indicatorilor, pân când una din granulele introduse, r mâne în suspensie în masa
lichidului. În acest caz, densitatea granulei indicator cunoscut , este egal cu a
lichidului dens şi, deci cu a granulei mineralului de determinat suspendat la rândul ei în
masa lichidului dens.
Densitatea este o proprietate important a mineralelor, fiind folosit curent
pentru controlul pietrelor pre ioase şi semipre ioase sau pentru recunoaşterea
mineralelor (ex. în grupa carbona ilor, sideritul FeCO3 este mai greu decât calcitul
CaCO3 sau dolomitul CaMg(CO3)2; în grupa sulfa ilor, baritina BaSO4 este mai grea
decât to i ceilal i sulfa i etc.).
1.9. REAC IA CU ACIZII
Reac ia cu acizii este o proprietate care poate fi utilizat pentru identificarea

unor minerale cum ar fi carbona ii sau zeoli ii. Calcitul CaCO3 şi aragonitul CaCO3
reac ioneaz cu acidul clorhidric diluat la rece, rezultând o cantitate apreciabil de
dioxid de carbon într-o perioad relativ scurt de timp, care se degaj cu efervescen .
Dolomitul CaMg(CO3)2, magnezitul MgCO3, rodocrozitul MnCO3, reac ioneaz la cald
sau m cinate, la rece, astfel crescând aria suprafe ei de contact, pentru a se ob ine o
reac ie observabil .
48
Alte minerale care pot fi atacate cu acizi (HCl) sunt silica ii. Dintre aceştia,
zeoli ii, şi în special acei zeoli i care con in mai pu in silice, vor reac iona în 5-10
minute, iar în 24 ore va rezulta o mas gelatinoas (silicagel), dac fragmentele
(cristalele) sunt l sate în acid clorhidric (HCl).
1.10. ALTE PROPRIET I
Pentru identificarea unor minerale se mai pot folosi caracterele organoleptice:

- mirosul care permite identificarea prezen ei sulfului sau a sulfurilor, prezen a
mineralelor de arsen care prin lovire sau spargere degaj miros de usturoi, prezen a
argilelor cu con inut de caolinit care, slab umezite, au miros de p mânt etc.;
- gustul care prezint importan pentru recunoaşterea mineralelor solubile în
ap (ex. sarea gem NaCl are gust s rat, silvina KCl are gust s rat-amar astringent,
alaunii Me+Al[SO4]2·12H2O au gust astringent, sulfa ii de magneziu sau sodiu: kieserit
MgSO4·H2O, epsomit MgSO4·7H2O, mirabilit Na2SO4·10H2O, glauberit Na2Ca(SO4)2
au gust amar etc.).
Argilele constituite din montmorilonit (Na,K,½Ca)0,66Al3,34Mg0,66[Si8O20](OH)4,
beidellit (Na,K,½Ca)0,66Al4[Si7,34Al0,66O20](OH)4, halloysit Al4Si4O10(OH)8·4H2O etc.
produc lipirea limbii, la atingerea acesteia de suprafa a uscat a argilei.
Trebuie avut în vedere faptul c nu toate mineralele se gust deoarece unele sunt
otr vitoare (realgar AsS, auripigment As2S3).
- pip itul care permite deosebirea mineralelor compacte de cele friabile sau
pulverulente. Dup senza ia c p tat la pip it, mineralele pot fi moi, aspre, grase etc.
1.11. PIROGNOZIE
În cadrul recunoaşterii macroscopice, propriet ile fizice se pot completa cu o

analiz chimic calitativ , efectuat pirognostic, în pic tur sau spectroscopic.
Reac iile pe cale uscat se practic din cele mai vechi timpuri. Ele se impun şi se
men in şi ast zi prin simplitatea execu iei şi prin eficien a lor imediat .
Pirognozia este o metod de analiz chimic calitativ , pe cale uscat , cu
ajutorul c reia se ob in date importante în leg tur cu natura substan ei analizate. Pentru
determin rile pirognostice se folosesc cantit i mici de material, câteva miligrame, sub
form de fragmente sau ca pulbere. Determin rile pirognostice se realizeaz prin:
- colora ia fl c rii;
- înc lzirea în tub închis şi în tub deschis;
- calcinarea mineralului cu fondant, pe c rbune, în mediu reduc tor sau oxidant;
- reac ia heparului,
- culoarea perlelor de borax şi de fosfat.
Executarea acestor determin ri necesit un bec de gaz (Bunsen sau Teclu),
tuburi de sticl cu diametrul de 7 mm, un sufl tor, fir de platin , cleşte de laborator,
mangal, acid clorhidric HCl 10%, nitrat de cobalt Co(NO3)2, borax Na2B4O7·10H2O,
sod Na2CO3, fosfat, hidroxid de calciu Ca(OH)2, lam de argint.
Colora ia fl c rii. Ridicând temperatura unui fragment dintr-un mineral, prin
introducerea în flac ra unui bec cu gaz, acesta devine emi tor de radia ii luminoase şi
poate da un spectru sau o colora ie specific pentru elementele con inute. Se recomand
ca în prealabil s se umecteze pulberea mineralului cu acid clorhidric concentrat.
49
Culoarea depinde şi de tipul compusului (ex. oxizii de cupru dau culoarea verde
de smarald, combina iile cu clor dau culoare albastru deschis etc.). Mineralele cu
con inut de elemente alcaline, alcalino-p mântoase, de metaloizi (As, Sb, Bi),
mineralele cuprifere, minerale cu B, Zn etc., dau culori specifice prezentate în tabelul 9.
Prin simpla observare vizual a culorilor emise (ex. galben pentru sodiu, verde pentru
cupru etc.) se poate identifica elementul con inut.
Prin dispersia luminii emise de mineral, deci prin analiza spectrului, se pot
ob ine date cantitative în leg tur cu compozi ia mineralului.
Tabelul 9. Colora ia fl c rii becului de gaz (din I. Mureşan, 1997).

Culoarea Nuan a Elementul Observa ii
chimic
Roşu Roşu carmin Sr Toate mineralele de Sr care provoac colorarea fl c rii
dau un reziduu pe care dac se pune o pic tur de ap d
o reac ie bazic (hârtia roşie de turnesol se alb streşte)
Roşu c r miziu, Ca Majoritatea mineralelor de Ca provoac colorarea fl c rii
portocaliu numai dup tratarea cu HCl
Galben Galben intens Na Reac ie foarte sensibil , este suficient un adaos foarte
mic pentru colorarea fl c rii
Verde Verde-g lbui Ba Colorarea fl c rii este provocat numai de carbona ii şi
sulfa ii care dau un reziduu cu reac ie bazic . Silica ii şi
fosfa ii nu coloreaz flac ra.
Verde de smarald Cu Flac ra are culoarea verde de smarald numai la oxizii de
cupru, compuşii cu clor dau culoarea azurie
Verde-alb strui Zn Culoarea apare, de regul , ca dungi colorate pe fondul
fl c rii
Albastru Albastru-azuriu Cu Culoarea este provocat numai de clorurile de cupru.
Mineralul trebuie tratat în prealabil cu HCl conc.
Albastru pur In Proba trebuie tratat în prealabil cu HCl conc.
Violet Violet clar Cs Raritate
Violet palid K Este indicat cercetarea în amestec cu fondant de gips.
Se indic folosirea filtrului din sticl de cobalt.
Înc lzirea în tub închis. Se introduc fragmente sau pulbere din mineral (2-4 mg)
în tub, se înc lzeşte treptat, în absen a aerului, observându-se eliberarea de produse
volatile (ap , sulf, arsen), schimbarea culorii, luminiscen a, disocierea termic , topirea,
depunerea de oxizi pe p r ile mai reci ale tubului etc.
Tabelul 10. Comportarea mineralelor la înc lzire în tub închis (din I. Mureşan, 1997).
Culoarea Compozi ia Elementul Observa ii
Gazului Produselor chimic
condensate sau
sublimate
Incolor Pic turi de lichid Ap Se ob ine din toate mineralele cu
incolor, ca roua ap de cristalizare sau grupe OH,
care se elimin la înc lzire sub
700ºC
Galben Galben sau alburie Sulf S Se ob ine numai din sulf nativ şi
din sulfuri bogate în sulf
(ex. FeS2 FeS + S)
Cenuşie Inel negru, formeaz Arsen As Se ob ine din arsen nativ şi din
o oglind de arsen arseniuri f r con inut de sulf
50
Culoarea Compozi ia Elementul Observa ii
Gazului Produselor chimic
condensate sau
sublimate
Galben Roşiatic -galben Realgar As Se ob ine din realgar,
Auripigment auripigment şi din sulfos ruri de
arsen
Alb Alb As2O3 As Se ob ine din minerale f r sulf
(arseniuri) şi oxizi de arsen
Roşiatic -brun Neagr Sb2S2O Sb Se ob ine din sulfos ruri de
stibiu
Alb Alb , cristale Sb2O4 Sb Se ob ine din sulfos ruri de
aciculare stibiu
Cenuşie Pic turi cenuşii Mercur Hg Se ob ine din mercur nativ şi
amalgame
Cenuşie Negru, amorf, la Cinabru Hg Se ob ine din cinabru
frecare trece în
cinabru roşu
Înc lzirea în tub deschis. Fragmente mici din mineral sau pulbere se pun în
bra ul scurt, având grij s nu se închid circula ia aerului prin tub. În timpul înc lzirii
elementele sunt oxidate şi produsele se depun pe peretele interior al bra ului lung al
tubului. De exemplu, pirita se oxideaz şi se transform în hematit, eliberând bioxid de
sulf în stare de gaz conform reac iei:
4FeS2 + 11O2 2Fe2O3 + 8SO2.
Reziduul r mas în tub, dup pr jirea mineralului este format din oxizii
elementelor greu volatile şi are alt culoare decât eşantionul proasp t (ex. pulberea de
siderit, limonit, chamosit este roşie-brun sau verde închis, iar reziduul, dup calcinare,
este negru-brun).
Calcinarea mineralului cu fondant de c rbune. Procedeul const în topirea
mineralului amestecat cu fondan i (Na2CO3, NaBO2, KNO3) în mediu reduc tor sau
oxidant. Dac se lucreaz în mediu reduc tor, se ob in urm toarele transform ri:
- sulfurile, sulfos rurile şi compuşii similari, se descompun în oxizi:
Ex. MeS + Na2CO3 MeO + Na2S + CO2, Me = cation; unii oxizi se reduc pe
c rbune pân la metal.
- silica ii se dezagreg :
Ex. MeSiO4 + Na2CO3 MeO + Na2SiO3 + CO2 sau
Na[AlSi3O8] + 3Na2CO3 3Na2SiO3 + NaAlO2 + 3CO2.
- sulfa ii, carbona ii şi halogenurile metalelor cu reactivitate sc zut , se reduc la
metal:
Ex. 2CuSO4 + 2Na2CO3 + 5C 2Cu + 2Na2S + 7CO2
2PbCO3 + Na2CO3 + C 2Pb + Na2O + 4CO2
2Cu2(OH)3Cl + Na2CO3 + 2C 4Cu + 2NaCl + 3H2O + 3CO2.
Dup calcinare, reziduul de pe c rbune se adun , se zdrobeşte şi se separ partea
magnetic de cea nemagnetic . Se controleaz maleabilitatea, propriet ile şi compozi ia
globulei metalice, care poate fi: Au, Ag, Cu, Fe, Pb, Sn, Ni etc.
Partea nemagnetic se foloseşte pentru reac ia heparului şi pentru alte
determin ri.
51
Reac ia heparului indic prezen a sulfului. Câteva granule din masa topit ,
nemagnetic , se pun pe o lam de argint şi se adaug dou pic turi de ap . Dac proba
con ine sulf, acesta s-a transformat în Na2S (granule roz) în timpul topirii şi în prezen a
apei va reac iona cu argintul formându-se sulfur de argint AgS, brun pân la neagr .
Reac ia cu solu ia de cobalt. Determinarea se face cu mineralele care nu se
topesc la sufl tor (unii oxizi metalici) şi au culoare deschis sau alb . Pe produsul
ob inut prin calcinarea pe c rbune se pun dou sau trei pic turi din solu ia de azotat de
cobalt Co(NO3)2 10%, şi se recalcineaz puternic în flac ra oxidant a suflaiului. În
timpul încerc rii se observ modificarea culorii probei. Se ob in colora ii caracteristice:
albastru pentru aluminiu, verde pentru zinc etc.
Culoarea perlelor de borax şi de fosfa i. Reac ia de colorare a perlelor se
foloseşte pentru identificarea metalelor cu mai multe trepte de valen . Numeroşi oxizi
metalici (ob inu i prin calcinare în mediu oxidant pentru ca metalele s fie sub form de
oxizi) înc lzi i cu metabora i sau metafosfa i alcalini, formeaz o sticl cu culoare
caracteristic .
Pe un fir de platin bine înc lzit se ia pu in borat sau fosfat şi prin topire în
flac r se ob ine, la cap tul firului, o mic perl . Perla cald se pune în contact cu
pulberea probei la care perla ader uşor. Se retopeşte perla în flac r oxidant . Se
observ culoarea perlei calde şi reci.
Determinarea se poate executa şi în mediu reduc tor.
Prin transformarea reac iilor calitative pe cale uscat în reac ii cantitative,
cânt rind proba şi produsul de reac ie, în vederea unor întrebuin ri industriale, se trece
la docimazie. Aceast metod se aplic cu deosebit succes la dozarea metalelor
pre ioase, aur şi argint.
52
Elemente native
ELEMENTE NATIVE
În aceast clas sunt grupate mineralele cu compozi ie chimic foarte simpl , de

regul corespunz toare elementului chimic (metal, metaloid) sau amestecurilor
izomorfe (aliaje, compuşi intermetalici).
În scoar a terestr se afl în stare nativ circa 33 elemente chimice, în special
metale, care în stare natural sunt solide sau rar lichide (mercurul, unele amalgame).
Greutatea total a elementelor native din scoar a terestr nu dep şeşte 0,1% din masa
acesteia. Din aceast cantitate, azotului îi revine 0,04%, iar oxigenului 0,01-0,02%,
toate celelalte elemente native reprezentând 0,05%, mai frecvente fiind H, He, Ar, C, S,
Au, Ag, elementele din grupa platinei, Cu, Bi etc.
Dintre elementele chimice, un loc deosebit revine gazelor nobile (rare): He, Ar,
Ne, Kr, Xe, Rn, care dup cum se ştie au un înveliş electronic stabil, bielectronic sau
octoelectronic, ceea ce explic iner ia lor chimic .
O pozi ie special ocup şi grupa elementelor rare: Ru, Rh, Pd, Os, Ir, Pt, Ag,
Au, situate în perioadele V şi VI.
Metalele din grupa platinei, datorit razelor atomice apropiate, formeaz solu ii
solide, ap rând împreun în diverse z c minte. Acelaşi fenomen îl prezint şi metalele
din grupa fierului (Fe, Ni, Co). Izomorfismul se manifest şi mai net în cazul aurului şi
argintului, în timp ce cuprul sub form de solu ii solide este întâlnit în ele destul de rar.
Dintre elementele native cu o frecven mai mic fac parte şi semimetalele As,
Sb, Bi, care, deşi au caractere chimico-structurale asem n toare, apar în natur în
condi ii diferite, numai foarte rar As şi Sb formeaz compuşi izomorfi.
Hidrogenul, singur sau asociat cu alte gaze, este întâlnit în unele roci şi
z c minte. Azotul şi oxigenul intr , în cantit i mari, în componen a atmosferei.
Carbonul se întâlneşte în natur în dou modifica ii cu structuri diferite (diamant şi
grafit). Sulful, frecvent întâlnit în natur , se formeaz în urma oxid rii H2S şi mai rar a
reducerii SO2.
Cele mai multe elemente native sunt metalele, care cu excep ia mercurului (Hg),
sunt corpuri solide, cu structur cristalin la temperatura ordinar . Re eaua cristalin a
metalelor fiind format dintr-o singur specie de atomi, prezint un aranjament
coordinativ foarte compact, corespunz tor numerelor de coordinare 8 şi 12.
Metalele native au o conductibilitate electric şi termic foarte bun , indici de
refrac ie ridica i (cu excep ia Au, Ag şi Cu la care n < 1). Culoarea majorit ii metalelor
este argintie (excep ie face Au şi Cu datorit capacit ii lor de a ap rea cu valen e
diferite).
53
De asemenea, metalele native au cele mai mari greut i specifice. Elementele

native din grupa semimetalelor, prezint re ele cubice deformate (romboedrice) şi au
propriet i fizice uşor diferite de cele ale metalelor tipice.
Metaloizii se deosebesc radical de metalele tipice, atât prin structurile lor cât şi
prin propriet i. Num rul total al speciilor şi variet ilor de minerale care fac parte din
aceast clas este de 80, o serie de elemente prezentând dou sau mai multe modifica ii
polimorfe, iar alte elemente formând între ele solu ii solide ca de exemplu electrum
(Au, Ag), platina paladifer (Pt, Pd), newjanskit (Ir, Os), sâserskit (Os, Ir) etc.
2.1. AUR – Au
Aurul a fost cunoscut şi folosit de om cu 1500 de ani î.e.n., mult mai târziu decât
Cu, Sn şi alte metale.
Compozi ia chimic . Aurul se g seşte foarte rar sub form chimic pur . Aurul
nativ con ine în majoritatea cazurilor argint sub form de amestec izomorf (4-15%).
Când con inutul de argint dep şeşte 15%, ajungând pân la 40-50%, varietatea poart
numele de electrum.
Printre variet ile aurului se mai poate men iona: aurul cuprifer (pân la
20% Cu), porpezitul – aur paladifer (5-11% Pd şi 4% Ag), aurul bismutifer (5% Bi).
Aurul mai poate con ine fier, zinc, plumb şi staniu.
Sistemul de cristalizare – cubic, clasa holoedric .
Structura cristalin – cub cu fe e centrate.
Habitusul cristalelor – rar apar cristale octaedrice (111) şi mai rar forme de
dodecaedru romboidal (110) şi cub (100). Fe ele de cristal sunt curbe şi mate,
prezentând sisteme de striuri paralele cu muchiile.
a b
c
Fig. 2.1. Aur: a, b – cristale; c – dendrite.
Agregatele cristaline. Aurul formeaz de obicei asocia ii microcristaline şi

criptocristaline, care constituie corpuri, granule, plaje, cu diverse m rimi şi forme:
filoane, granule, agregate dendritice, lamele, firişoare, forme de muşchi. În sedimente
(nisipuri), granulele rotunjite (pepite) ajung uneori la greut i de câteva grame şi în mod
excep ional greut i de zeci de kilograme – pepita Doritul de 68,08 kg (1869), pepita
Necunoscutul agreabil de 59,67 kg (1858) din Australia.
54
Elemente native
Fig. 2.2. Agregate naturale de aur.
Propriet i fizice.
Culoarea – galben aurie (variet ile bogate în Ag – galben deschis ; cele
bogate în Cu – galben roşiatic ).
Urma – galben metalic str lucitoare.
Luciul – metalic caracteristic.
Duritatea – 2,5-3; foarte maleabil şi foarte ductil, se trage în foi e extrem de
sub iri care devin transparente şi verzui.
Greutatea specific – 15,6-18,3 g/cm3, aurul pur are 19,3 g/cm3.
Clivajul – absent.
Sp rtura – col uroas .
Temperatura de topire – 1063ºC.
Este foarte bun conduc tor de c ldur şi electricitate.
Nu este atacat de acizi, decât de apa regal şi cianura de sodiu sau potasiu.
Formeaz amalgam cu mercurul.
Genez , paragenez , ocuren e.
1. Cele mai mari cantit i de aur sunt cantonate în z c mintele
hidrotermale, legate genetic de rocile magmatice acide. Paragenetic este asociat mai
ales cu cuar ul, sulfurile (pirit , tetraedrit, calcopirit ) şi uneori telururile de aur şi
argint, z c mintele luând forme de filoane şi corpuri neregulate, cantonate în granite,
riolite, andezite, dacite, cât şi în rocile sedimentare învecinate. Astfel de z c minte în
ara noastr se g sesc în zona Maramureşului (Herja, S sar, Şuior, Cavnic, Baia Sprie,
Toroiaga), Mun ii Metaliferi (Deva, S c râmb), Baia de Arieş, Zlatna etc.
2. Geneza secundar (supergen ). Aurul apare în zonele de oxidare a
z c mintelor de sulfuri, asociat cu limonit şi azurit. În aceast zon , argintul din aur este
alterat, conducând astfel la purificarea aurului. S-a constatat c aurul din aceste zone cât
şi aurul din aluviuni posed un grad ridicat de fine e.
3. Geneza metamorfic . Se întâlneşte în z c minte aluvionare metamorfozate
sau asociat cu şisturile cristaline la B ile Borşa, Crucea (Carpa ii Orientali), Valea lui
Stan (Carpa ii Meridionali).
4. Geneza aluvionar . Apare în aluviuni sau depozite aluvionare, r spândite în
zonele cu mineraliza ii primare din aur. Acestea au fost primele acumul ri exploatabile.
În ara noastr toate râurile care îşi au bazinele hidrografice în zonele aurifere, au format
55
aluviuni aurifere: Bistri a Aurie, Moldova, Dâmbovi a, Argeşul, Mureşul, Jiul, Streiul,
Nera, Timişul, Arieşul, Someşul, Crişul Alb, Crişul Negru.
Dintre marile z c minte de aur din lume poate fi men ionat z c mântul
Wittwatersrand din Africa de Sud care produce cca. 50% din produc ia mondial de aur.
În acest z c mânt, aurul este localizat în conglomerate vechi, metamorfozate, care
ini ial au fost probabil depozite aluvionare de aur. Din anul descoperirii (1886) pân în
1965 a produs 20.000.000 kg aur. Acelaşi tip de z c mânt mai apare şi în Brazilia
(Minas Geraes), Australia (Kalgoorlie). Z c minte importante se mai g sesc în Rusia
(Berezovsk, Darasun, Cocicar, Dimitrievsk), SUA (Nevada, California, Colorado,
Alaska, Dakota, Utah, Arizona), Canada (Porcupine, Ontario), Australia (Bendigo),
India (Kollar), Brazilia (Morro Velho), Mexic, Ghana.
Întrebuin ri. Aurul reprezint etalonul interna ional al valutelor na ionale.
Aliat cu Ag, Cu, Pd, aurul metalic este utilizat la confec ionarea bijuteriilor, aurirea
obiectelor pentru protec ia împotriva oxid rii, industria sticlei şi a por elanurilor
scumpe, în medicin , industria chimic etc.
Produc ia mondial de aur s-a ridicat în anul 1934 la cca. 900.000 kg, în anul
1937 la 1.160.000 kg (în România 5.142 kg), în anul 1963 la 1.377.000 kg aur, în anul
1968 la 1.435.835 kg, iar în anul 2000 la 3.300.000 kg. Puritatea aurului este dat în
carate, 24 carate reprezentând aurul pur (100% aur).
Din punct de vedere economic, con inutul minim exploatabil de aur este în
z c minte primare de 3 g/t, iar în z c mintele aluvionare de 0,1 g/t.
2.2. ARGINT – Ag
Compozi ia chimic . Argintul nativ este r spândit în natur , mai rar decât
cuprul şi mult mai rar decât aurul. Poate s formeze amestecuri izomorfe cu aurul, pân
la 10% (küstelit), Cu (argint cuprifer), Hg, Sb, Pt, Bi, As.
Structura cristalin – cub cu fe e centrate.
Habitusul cristalelor. Cristalele regulate apar foarte rar, întâlnindu-se forme ca
(100) şi (111). Prezint macle dup (111).
Agregatele cristaline. De regul , argintul se întâlneşte sub form de dendrite
tipice, penate-croşetate, pl ci, foi e sub iri neregulate, muşchi, snopi, sârme, granule,
pepite etc.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb argintie în sp rtur proasp t . În contact cu atmosfera se
acoper cu o pelicul neagr , uneori galben-brun -neagr , datorit form rii
sulfurii de argint.
Urma – alb argintie str lucitoare.
Luciul – metalic tipic.
Duritatea – 2,5-3; foarte maleabil şi foarte ductil, se trage în foi e extrem de
sub iri care devin transparente şi cap t culoare alb struie. Un gram de argint
poate fi tras într-un fir de 1600 m.
Greutatea specific – 6,6-12 g/cm3, argintul pur are 10,5 g/cm3.
Clivajul – nu prezint .
Sp rtura – concoidal .
Este foarte bun conduc tor de c ldur şi electricitate (primul loc).
56
Elemente native
a b c
Fig. 2.3. Argint: a – cristale; b – dendrite; c – macl .
Fig. 2.4. Agregate naturale de argint.
Genez , paragenez , ocuren e. Argintul nativ este întâlnit împreun cu

celelalte minerale argentifere în z c minte hidrotermale (mezotermale şi
epitermale). Z c minte propriu-zise de argint nativ se g sesc în num r limitat; mare
parte din produc ia de argint provenind din valorificarea superioar a minereurilor de
Pb, Zn şi Cu. În aceste z c minte, argintul nativ formeaz filoane în zonele de contact
ale rocilor eruptive, fiind asociat cu: arsen nativ, argentit (AgS), minerale de Cu şi Ni,
calcopirit (CuFeS2), marcasit (FeS2), galen (PbS), blend (ZnS), calcit (CaCO3),
cuar (SiO2), baritin (BaSO4), fluorin (CaF2), zeoli i. La noi în ar astfel de z c minte
apar în zona Baia Mare (S sar, Baia Sprie, Cavnic), Dealul Crucii (Baia Borşa). În alte
ri: Norvegia (Köngsberg), Rusia (Altai, Siberia), Canada (Cobalt, Ontario), SUA
(Nevada – Cumstock Lode), Bolivia (Potosi), Mexic (Fresnillo), Cehia (Pržibram).
Întrebuin ri – monet rie, obiecte, ornamente (aliat cu Cu, Ni, Sn), electronic ,
argintarea obiectelor din alte metale, lucr ri în filigram. S rurile de Ag sunt folosite în
fotografie şi medicin .
57
Produc ia mondial de Ag a fost în 1965 de 7.800.000 kg, în 1968 de 8.575.970

kg, iar în anul 2000 de 12.100.000 kg, rile cu contribu ie deosebit fiind Canada,
Mexic, Peru, Rusia, SUA, Australia, Japonia.
Din punct de vedere economic, con inutul minim exploatabil de argint în
z c mintele primare este de 300 g/t.
2.3. CUPRU – Cu
Cuprul a fost cunoscut şi folosit de c tre om înc din antichitate, atât în stare
pur cât şi ca aliaje (bronzuri).
Compozi ia chimic . De obicei cuprul este chimic pur. Uneori con ine Fe (pân
la 2,5%), Ag, mai rar Au sub form de solu ie solid , pân la 2-3% Au (cupru aurifer).
Structura cristalin – cub cu fe e centrate, cu cea mai compact aşezare a
atomilor.
Habitusul cristalelor – rar prezint cristale individualizate, ap rând de regul
formele (100),(101), (102), cristalele fiind frecvent maclate dup (111).
Agregatele cristaline. Cuprul se întâlneşte sub form de dendrite lamelare
neregulate şi mai rar în pl ci întregi, formate în fisurile rocilor în urma proceselor
endogene. În p r ile superioare ale z c mintelor s-au g sit chiar mase compacte în
greut i de câteva tone.
Propriet i fizice.
Culoarea – roşie ar mie. Suprafa a de contact cu atmosfera se acoper cu
cruste sub iri de culoare neagr , uneori irizate cu culori alb strui, brune, verzi,
albastre.
Urma – roşie de cupru, metalic , str lucitoare.
Luciul – tipic metalic.
Duritatea – 2,5-3. Este maleabil, se poate trage în foi e sub iri, foi ele foarte
sub iri fiind transparente, verzui.
Greutatea specific – 8,5-8,95 g/cm3.
Este foarte bun conduc tor de c ldur şi electricitate.
Se dizolv uşor în HNO3 diluat. În HCl se dizolv greu.
Genez , paragenez , ocuren e. Cuprul nativ se formeaz în condi iile unui
mediu reduc tor în timpul diverselor procese geologice.
1. Z c minte primare. Întotdeauna în leg tur cu erup ii bazice sau în
forma iuni geologice adiacente acestora. Dup modul de apari ie se disting mai multe
tipuri de mineraliza ii: a) sub form de filoane şi geode în bazalte, formând o asocia ie
caracteristic cu zeoli i (ex. regiunea Lacul Superior – SUA, unde apare asociat cu
zeoli i, calcit, argint, calcozin , ortoz ); b) sub form de separa ii microscopice,
diseminate în roci bazice, asociat cu calcopirit , bornit, calcozin , zeoli i
(ex. Italia – Monte Casini); c) sub form de impregna ii în roci sedimentare detritice
(gresii), cuprul nativ cimentând granulele de nisip, în Bolivia (Corocoro), Rusia
(Naukatsk), Congo.
58
Elemente native
a b c
Fig. 2.5. Cupru: a, b – cristale; c – dendrite.
a b c
Fig. 2.6. Cupru nativ: a – cristale; b, c – dendrite.
2. Cupru nativ secundar (supergen). Acesta provine din descompunerea

sulfurilor de cupru în p r ile superioare ale z c mintelor de sulfuri (zona de oxida ie)
(ex. Turinsk – Uralul de Nord). La noi în ar mineraliza iile de cupru nativ sunt
numeroase, îns cu excep ia unor concentra ii mai mari la Altân-Tepe (Dobrogea),
aceste ocuren e au numai importan mineralogic .
Întrebuin ri. Cuprul este folosit, în principal, în industria electrotehnic la
confec ionarea de conductori, aparate, generatori, motoare; în industrie la construc ia de
cazane, serpentine, r citoare. Aliajele cu Ni sunt utilizate în monet rie. Cuprul formeaz
numeroase aliaje cu Sn, Zn, Cr, Au, Ag, Ni, Se, Te, din care se men ioneaz alama
(Cu-Zn) şi bronzul (Cu-Sn-Zn). S rurile de cupru sunt folosite în viticultur şi
agricultur . Cea mai mare cantitate de cupru se ob ine din sulfurile de cupru.
Produc ia mondial de cupru a fost în anul 1965 de 5.039.000 t, în anul 1968 de
5.251.300 t, în anul 1971 de 6.000.000 t, iar în anul 2000 de 26.840.000 t, principalele
ri produc toare de cupru fiind SUA, Rusia, Zambia, Chile, Canada, Zair, Peru,
Australia.
Din punct de vedere economic, con inutul minim exploatabil de cupru în
z c minte este de 0,7% Cu, iar în cazul rezervelor mari de 0,3-0,4% Cu.
59
2.4. PLATINA – Pt
Compozi ia chimic . În natur , platina formeaz frecvent solu ii solide cu Fe,

Ir, Pd, Rh, uneori cu Ni, Cu, Os, Sn, Au. În termenul de platin nativ , este inclus de
regul şi polixenul (gr. poli = mult, xenos = str in), cea mai frecvent form de apari ie
a platinei în natur , de asemenea şi platina paladifer .
Polixenul are urm toarea compozi ie: Pt = 80-88%, Fe = 9-11%, uneori coboar
pân la 4-5%, cu modificarea corespunz toare a con inutului în Pt. Ca amestecuri
izomorfe mai apar: Ir pân la 7% (platina iridifer ), Pd, de obicei 0,1-1%, uneori chiar
7% (platina paladifer ), Rh, frecvent 0,1-0,5%, uneori chiar 4-5% (platina rhodifer ), Ni
de regul în cantit i de zecimi de procente sau în alte cazuri în cantit i apreciabile
(platina nichelifer ), Cu pân la 0,8% (platina cuprifer ).
Sistemul de cristalizare – cubic, clasa hexakisoctaedric .
Structura cristalin – cub cu fe e centrate de tip cupru.
Habitusul cristalelor – formeaz rar cristale mici cu form de octaedru (111)
sau cub (100), de asemenea, prezint forme compuse constituite din formele (100),
(110), (210), (320), (530). Prezint macle de întrep trundere dup (100) şi de
concreştere dup (111).
Agregatele cristaline – apare de regul sub form de granule şi mase
neregulate, formând uneori aglomer ri, iar în depozitele sedimentare se prezint ca
granule rotunjite sau pepite. În depozitele detritice apar uneori mici concre iuni, cu
aspect stalactitic, ce au sec iunea unei coloane cu structur radiar .
Fig. 2.7. Aliaj natural de platin paladifer . Fig. 2.8. Element rulat de platin nativ .
Propriet i fizice.
Culoarea – variabil , de la alb argintiu la cenuşie de o el, func ie de con inutul
în fier.
Urma – alb argintie str lucitoare, cu uşoare nuan e cenuşii.
Luciul – metalic tipic. Este opac . Prezint o capacitate de reflexie foarte
ridicat în sec iuni lustruite.
Duritatea – 4-4,5; 6-7 la platina iridifer . Este foarte maleabil şi ductil , poate
fi tras în fire cu diametrul de 5·10-6 cm.
Sp rtura – col uroas .
60
Elemente native
Conductibilitate termic şi electric foarte bun .

Variet ile ce con in Fe între 9-11% au propriet i magnetice.
Temperatura de topire – 1773,5ºC pentru platina pur ; iar atunci când
con ine Fe, Ni, Cu şi Pd, temperatura este mai ridicat .
Ca aspect exterior, platina şi polixenul se aseam n foarte mult cu argintul şi
fierul nativ. În raport cu argintul se poate distinge datorit greut ii specifice, durit ii şi
temperaturii de topire mai mari.
Platina, fiind insolubil în acizi, se deosebeşte de fierul nativ, care la contact cu
acizii se dizolv sau se separ cu o pelicul brun .
Genez , paragenez , ocuren e. În condi ii naturale, mineralele de platin sunt
legate de roci magmatice bazice şi ultrabazice, fiind formate în diferitele faze ale
procesului de consolidare magmatic .
1. Geneza lichid magmatic . În aceste z c minte apare platina s rac în
paladiu (polixen, platina iridifer ) când se asociaz de regul dunitelor (roci ultrabazice
formate din olivine) şi mai rar peridotitelor sau piroxenitelor. Se remarc parageneza
caracteristic a mineralelor platinice cu cromitul.
Concentra ii importante de acest tip apar în zona vestic a Mun ilor Ural, unde
pe o lungime de 600 km, apar zece corpuri de roci ultrabazice şi bazice, în care platina
sub form de polixen şi platin iridifer este asociat dunitelor. La Nijnîi Taghil sunt
zonele cele mai bogate. Aici, mineralele platinice sunt reprezentate prin polixen, platin
iridifer , osmiridiu, şi se asociaz intim cu cromitul. În paragenez mai apar sulfuri de
nichel şi cupru, cromit şi mice cuprifere.
În Africa de Sud – regiunea Transvaal (Lyndenburg şi Rustenburg), în
complexul de Bushweld constituit din roci bazice şi ultrabazice, platina sub form de
gr un i microscopici se g seşte în dunitele şi piroxenitele din partea central a unor
coşuri cilindrice cu diametrul în jur de 200 m. Mineralele platinice sunt asociate
cromitului, de asemenea, apare de regul şi pirotina nichelifer .
Z c minte platinifere mai apar în America de Sud – Columbia (în serpentine) şi
în America de Nord – California (cu con inuturi mari de Os şi Ir).
2. Geneza hidrotermal . Platina se concentreaz în special în subfaza
hipotermal , în care se formeaz variet ile paladifere (stibiopaladitul). Astfel de
concentra ii se întâlnesc sub form de filoane în Indonezia – Sumatra.
3. Depozite aluvionare. Platina nativ se întâlneşte în aluviuni, datorit
rezisten ei sale la agen ii fizici şi chimici. Astfel de concentr ri sunt semnalate în Uralul
Mijlociu şi de Sud, în America de Sud (Columbia) şi America de Nord (Alaska). La noi
în ar se semnaleaz apari ia unor granule de platin (probabil polixen) în aluviunile de
la Pianul de Sus (valea Sebeşului), împreun cu granule de plumb şi cupru.
Întrebuin ri. Întrucât propriet ile platinei au fost cunoscute mai târziu şi
utilizarea ei este de dat mai recent . Ast zi, propriet ile ei remarcabile (fuzibilitatea
dificil , stabilitatea chimic şi conductibilitatea electric ) au impus-o ca metal
indispensabil în numeroase domenii ale activit ii umane, şi anume: industria chimic
(pentru confec ionarea creuzetelor, capsulelor, electrozilor şi catalizatorilor), industria
electrotehnic şi electronic (pentru confec ionarea de rezisten e şi contacte), la
confec ionarea tuburilor catodice ale aparatelor pentru producerea razelor X, în
stomatologie, la confec ionarea bijuteriilor (fixarea pietrelor pre ioase), în muzeistic .
De asemenea, platina particip la formarea depozitelor valutare ale statelor lumii.
Din punct de vedere economic, con inutul minim exploatabil de platin este în
z c minte primare de 3 g/t, iar în z c mintele aluvionare mai mic de 1 g/t.
61
2.5. SULF – S
Compozi ia chimic . Sulful apare rareori chimic pur, de regul este impurificat
de amestecuri mecanice str ine, constituite din substan e organice, pic turi de i ei,
gaze. Varietatea bogat în seleniu (1-5,2% Se) este colorat în roşu-oranj. Mai poate
con ine telur şi excep ional thaliu şi arsen.
Sistemul de cristalizare. Sulful prezint trei modifica ii polimorfe:
-sulf – S – rombic, clasa holoedric ,
-sulf – S – monoclinic, clasa prismatic ,
-sulf – S – monoclinic, clasa prismatic .
Dintre cele trei modifica ii polimorfe numai -sulful este stabil în condi ii
normale de presiune şi temperatur .
Structura cristalin . Lan urile de atomi de sulf, compuse din câte 8 atomi se
închid ca un inel ondulat în zig-zag. Distan a S–S este de 2,12 Å. Celula elementar este
compus din 16 molecule (inele) neutre electric, legate între ele prin leg turi de tip Van
der Waals.
Habitusul cristalelor. Se întâlnesc cristale bipiramidale sau de piramid
trunchiat , mai rar cristale tabulare sau bisfenoidale. Formele caracteristice sunt (001),
(111), (113). Maclele sunt rare dup (111), uneori (011) şi (110).
a b
c
Fig. 2.9. Sulf: a, b – cristale; c – cristale naturale.
Agregatele cristaline. De obicei se prezint în mase compacte, uneori

p mântoase, mai rar forme stalactitice reniforme şi eflorescen e (în regiunile erup iilor
vulcanice).
Propriet i fizice.
Culoarea – galben în stare pur sau cu pu ine impurit i, roşie când con ine
seleniu, cenuşie sau brun când con ine bitumene.
Urma – alb , slab g lbuie, greu de sesizat.
Luciul – adamantin pe fe ele de cristal, gras (r şinos) pe sp rtur .
Cristalele sunt transparente.
Duritatea – 1-2. Este casant.
62
Elemente native

Clivajul – imperfect dup (001), (110), (111).
Conductibilitate termic şi electric slab (bun izolator).
Prin frecare se încarc cu electricitate negativ şi decrepit sub ac iunea c ldurii
mâinii.
Temperatura de topire – 119,5ºC.
Arde cu flac r albastr şi degaj un miros specific de SO2.
Se dizolv uşor în sulfura de carbon, terebentin , petrol, dar nu se descompune
în HCl şi H2SO4.
Molecula S8 şi prezen a leg turilor de tip Van der Waals explic
conductibilitatea electric şi termic redus , temperaturile de topire şi sublimare joase,
duritatea sc zut şi lipsa clivajului.
Genez , paragenez , ocuren e. Sulful nativ apare în exclusivitate în zonele
superioare ale scoar ei terestre, unde se formeaz în urma diverselor procese genetice.
1. Prin sublimare în zonele vulcanice în activitate sau ca rezultat al
manifest rilor post-vulcanice, legat de regul de rocile acide şi intermediare. La
noi în ar apare la Baia Sprie, Uroiu, S c râmb, Roşia Montan , sub forma unor
acumul ri mici, de importan mineralogic . Din emana iile post-vulcanice, sulful se
depune pe suprafe e mai mari şi în cantit i mari, cum ar fi cele din Italia (Sicilia), SUA
(Utah, Texas, Nevada), Japonia, iar în România la Gura Haitii (Mun ii C limani).
2. Prin descompunerea sulfurilor, în special a piritei.
3. Prin dizolvarea rocilor sedimentare care con in gips, sulful cu aspect
pr fos fiind asociat cu gipsul. La noi în ar acest proces are loc în special în
forma iunile miocene din Subcarpa i (ex. Târgu Ocna, Cisl u, valea Jitia-Râmnicu
S rat, Mati a, B icoi, Şotânga, Pucioasa, B ile Govora, S celu-Gorj, Foleşti-Vâlcea).
4. Depunerea pe cale sedimentar (biochimic ) datorit activit ii
microorganismelor anaerobe.
Întrebuin ri – industria chimic (fabricarea H2SO4, insecticide, fungicide,
sulfur de carbon), industria hârtiei, industria cauciucului (vulcaniz ri), chibrituri,
artificii, vopsele etc. Produc ia mondial de sulf (sulf nativ şi sulf din sulfuri) a fost în
1965 de 15.580.000 t, iar în 1968 de 18.901.700 t, contribu ii importante având:
Canada, Fran a, Rusia, Mexic, Polonia, Italia, Spania, Japonia.
2.6. DIAMANT – C
Denumirea vine de la cuvântul grecesc adamas = de neînvins.

Compozi ia chimic . Variet ile incolore sunt constituite din carbon pur.
Variet ile colorate şi opace con in SiO2, MgO, CaO, FeO, Fe2O3, Al2O3, TiO2, care pot
ajunge pân la 20%. Poate s mai con in incluziuni de grafit, magnetit, ilmenit, biotit,
zircon, cuar şi alte minerale.
Structura cristalin . Atomii de carbon în coordinare tetraedric formeaz dou
re ele cubice cu fe e centrate, întrep trunse la ¼ din diagonala spa ial a cubului
elementar. Distan a dintre atomii de carbon este de 1,55 Å, iar leg turile sunt tipic
covalente. Dup axul de simetrie A3 re eaua diamantului apare format din plane
paralele cu fa a (111) în care atomii de carbon formeaz inele hexagonale cu unghiurile
de 109º28'. Aceasta explic forma octaedric a cristalelor şi clivajul dup fa a (111).
63
Habitusul cristalelor. Predomin cristalele octaedrice (111), mai rar

dodecaedrice (110) şi mai rar cubice (100) sau întâmpl tor tetraedrice şi combina ii de
forme. Fe ele au stria ii dispuse în aşa fel încât formeaz o scar , ceea ce imprim
cristalului un aspect piramidal. Macle dup (111).
Agregatele cristaline. Rar apar agregate granulare.
a b
Fig. 2.10. Re eaua cristalin a diamantului: a – pozi ia centrilor atomici; b – aceiaşi re ea

sub form de tetraedri, ale c ror vârfuri şi centre sunt centrele atomilor de carbon.
a b c
d e f
Fig. 2.11. Cristale de diamant: a, b, c, d – cu dezvoltare holoedric ;

e, f – cu dezvoltare tetraedric .
64
Elemente native
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, transparent ca apa, sau colorat în albastru deschis, albastru-
brun sau negru.
Luciul – puternic adamantin (indice de refrac ie n = 2,40-2,48) cu jocuri de
lumini (sclipiri). Pe sp rtur prezint luciu gras.
Duritatea – 10, duritatea absolut dep şeşte de 1000 ori duritatea cuar ului şi
de 150 ori duritatea corindonului.
Clivajul – bun dup fa a (111).
Fig. 2.12. Cristale naturale de diamant.
Genez , paragenez , ocuren e. Diamantul este legat genetic de rocile

magmatice bazice şi ultrabazice (peridotite, kimberlite). Cristalizarea diamantului
are loc probabil la adâncimi mari, la presiuni şi temperaturi înalte, formându-se din
magm printre primele minerale, carbonul provenind fie din magm , fie din rocile
sedimentare asimilate. În asocia ie cu diamantul apare grafitul, olivina, spinelii
cromiferi, magnetitul, hematitul.
Z c mintele aluvionare de diamant, rezistente în condi ii exogene, se
formeaz prin dezagregarea şi levigarea rocilor primare, cu con inut de diamante.
Z c minte foarte bogate se g sesc în Africa de Sud, în regiunea Transvaal, cât şi pe
rmul de sud-vest al Africii. Z c minte aluvionare de diamante mai sunt cunoscute în
Brazilia (Minas Geraes şi Bahia), India (Madras), Rusia (Iaku ia, Uralul de Vest) etc.
Întrebuin ri. La început a fost întrebuin at în stare brut (800 ani î.e.n.) în
India. Prelucrarea diamantului a început în Evul Mediu, prelucrându-se pân ast zi
peste 500 milioane carate (1 carat = 0,215 g). Ca piatr pre ioas , diamantul se
întrebuin eaz în general pentru podoabe (inele, cercei, br ri, coliere), celelalte
variet i fiind utilizate în industrie ca abrazivi. În diferite ramuri industriale sunt folosite
scule armate cu diamante (pentru perforare, t iere, ascu ire, rectificare, polizare, sape de
foraj).
65
Produc ia mondial de diamante pre ioase a fost în 1962 de 6.347.000 carate, în

1968 de 10.600.000 carate (produc ia total de diamante în anul 1968 fiind de
37.000.000 carate = 7.400 kg), iar în anul 2000 de aprox. 59.535.000 carate (12.800 kg).
Pre ul diamantelor pre ioase variaz cu m rimea şi calitatea, iar dup t ierea şi
prelucrarea lor, pre ul se m reşte considerabil. În 1968, diamantele de 1 carat se vindeau
la pre uri de 600 la 2.500 $, iar cele de 3 carate la pre uri de 3.000 la 18.000 $.
Cele mai mari diamante din lume sunt prezentate în tabelul 11.
Tabelul 11
Numele Greutate Anul descoperirii ara
Cullinan 3.106 c = 667,79 g 1905 Africa de Sud
Excelsior 995,20 c = 213,97 g 1893 Africa de Sud
Zvezda 969,10 c = 208,35 g 1971 Sierra Leone
Marele Mogul 793 c = 170,49 g 1650 India
Reca Buoi 770 c =165,55 g 1945 Sierra Leone
Vargas 726,60 c = 156,22 g 1938 Brazilia
Ianka 726 c = 156,09 g 1934 Africa de Sud
Reitz 650,25 c = 139,80 g 1895 Africa de Sud
Baumgold 609,25 c = 130,99 g 1923 Africa de Sud
Lesotho 601,25 c = 129,27 g 1967 Lesotho
Goias 600 c = 129 g 1906 Brazilia
2.7. GRAFIT – C
Denumirea vine de la cuvântul grecesc grapho = scriu.

Variet i: grafitul criptocristalin; shungitul – varietate amorf , format probabil
în urma cocsific rii naturale a c rbunelui.
Compozi ia chimic . Grafitul apare destul de rar în stare pur . De obicei
con ine cenuş (10-20%) compus din SiO2, Al2O3, FeO, MgO, CaO, P2O5, CuO, uneori
pân la 2% ap , bitumene şi gaze (N2, H2, CO, CO2, CH4, NH3).
Sistemul de cristalizare. Se disting dou variet i cristalografice:
- grafit 2H, cristalizat hexagonal şi
- grafit 3R, cristalizat trigonal.
Structura cristalin . Simetria hexagonal a grafitului rezult din aşezarea
atomilor de carbon în plane reticulare cu ochi de form hexagonal . Fiecare atom de
carbon se leag covalent cu câte trei atomi de carbon din acelaşi plan. Distan a dintre
atomii de carbon este de 1,42 Å.
Planele reticulare prezint între ele leg turi de rezonan cu tendin metalic .
Distan a dintre plane fiind de 3,4 Å, aceast leg tur este mai slab (considerat chiar de
tip Van der Waals). Acest lucru explic propriet ile deosebite ale grafitului în raport cu
diamantul.
66
Elemente native
a b
Fig. 2.13. Re eaua cristalin a grafitului: a – pozi ia a trei plane succesive;

b – pozi ia centrilor atomici.
Habitusul cristalelor. Destul de rar se prezint sub form de cristale bine

dezvoltate, hexagonale tabulare, delimitate de fe ele (0001), (10 1 1), (11 2 2).
Agregatele cristaline. De obicei, grafitul se prezint în mase compacte, fin
solzoase, foioase, uneori cu aspect p mântos, sau forma iuni fibroase baccilare.
b
Fig. 2.14. Grafit: a – cristal; b – cristal natural.
Propriet i fizice.
Culoarea – neagr , cenuşie-neagr , cenuşie de o el.
Urma – cenuşie, neagr , lucioas .
Luciul – metalic puternic. Agregatele cristaline prezint un luciu mat.
Duritatea – 1.
Greutatea specific – 2,09-2,23 g/cm3 (shungitul – 1,84-1,98 g/cm3).
Clivajul – perfect dup fa a (0001).
67
Temperatura de topire – 3550ºC ± 50ºC.

Foi ele sub iri sunt flexibile.
Este gras la pip it.
Las urm neagr pe hârtie şi pe degete.
Conductibilitate termic şi electric bun .
Nu este atacat de acizi.
Praful de grafit amestecat cu KNO3 produce explozie prin înc lzire.
Genez , paragenez , ocuren e. Grafitul se formeaz în natur datorit unui
proces de reducere a substan ei c rbunoase la temperatur ridicat . El apare în rocile
magmatice de diverse compozi ii, sursa de carbon constituind-o rocile sedimentare
carbonatice sau c rbunoase. La noi în ar , în gnaisele şi pegmatitele din Mun ii Parâng
şi Mun ii C p ânei, apar incluziuni fine de grafit.
Importante z c minte de grafit se datoreaz transform rii prin metamorfism
regional a intercala iilor de c rbune ce se g seau în forma iunile sedimentare
pre-metamorfice. Astfel de z c minte de grafit se g sesc în Sri Lanka, Canada (Ontario,
Quebec), Rusia, SUA (New York), China, Coreea, Austria.
Întrebuin ri. Confec ionarea de creuzete, perii pentru motoare electrice,
electrozi pentru baterii, confec ionarea formelor de turnare, industria culorilor,
fabricarea chiturilor, lubrifiant, fabricarea creioanelor, recarburarea o elurilor, industria
cauciucului, reactoare atomice. O mare parte din necesarul de grafit este acoperit de
grafitul ob inut artificial din antracit şi cocs de petrol.
68
Sulfuri şi sulfos ruri
SULFURI ŞI SULFOS RURI
În aceast clas sunt cuprinse sulfurile, seleniurile, telururile, arseniurile,

antimoniurile şi sulfos rurile (sulfuri complexe) naturale. Aceşti compuşi sunt
reprezenta i printr-un num r mare de minerale, foarte importante din punct de vedere
economic deoarece unele metale cum sunt Au, Ag, Cu, Zn, Pb, As, Ga, Sb, Bi, Hg, Pt,
Cd, Mo, Pd etc. se extrag aproape exclusiv din aceste minerale. Num rul elementelor
care se combin cu sulful pentru a forma sulfuri este de 40, cele mai importante fiind:
H, V, Mn, Fe, Ni, Co, Cu, Zn, Ga, Ge, As, Se, Mo, Ag, Cd, Sn, Hg, Pb, Bi etc.
Din calcule estimative, sulfurile constituie cca. 0,15% din greutatea scoar ei
terestre, rolul principal revenind sulfurilor de fier. Caracterul leg turilor chimice este
metalic şi homeopolar din cauza polariz rii şi în mic propor ie ionic, caracterul metalic
accentuându-se în ordinea sulfuri – seleniuri – telururi. Acest lucru determin luciul
metalic pronun at la majoritatea sulfurilor, conductibilitatea electric şi termic ridicat
şi duritatea mijlocie.
Din punct de vedere genetic, se constat c majoritatea mineralelor din grupa
sulfurilor sunt de origine hidrotermal , metalele grele fiind antrenate din bazinul
magmatic în stare volatil , sau sub form de compuşi mobili, care se depun sub form
de sulfuri. Transportul acestor compuşi în solu iile hidrotermale a avut loc atât sub
form de solu ii coloidale (soli) cât şi sub form de s ruri duble, uşor solubile şi
instabile la temperatur joas . Sulfurile se mai formeaz şi în roci sedimentare
(argiloase, c rbunoase, bituminoase), în medii reduc toare, în prezen a H2S rezultat în
urma descompunerii substan elor organice sau sub ac iunea bacteriilor. În condi ii
normale de presiune şi temperatur şi în prezen a solu iilor de alterare bogate în O2, CO2
etc., aproape toate sulfurile se altereaz trecând în sulfa i, ulterior în oxizi, hidroxizi,
carbona i sau al i compuşi oxigena i, caracteristici zonelor de oxidare ale z c mintelor
de minereuri.
3.1. CALCOZINA – Cu2S
Denumirea mineralului vine de la cuvântul grecesc chalcos = cupru.

Calcozina se întâlneşte sub forma a trei modifica ii:
- modifica ia de temperatur sc zut (< 103ºC) care este rombic sau
monoclinic ;
- modifica ia de temperatur înalt (> 103ºC) care este hexagonal ;
- modifica ia cubic , numit şi digenit, corespunz toare formulei chimice Cu9S5
(colorat în albastru), care este izotrop .
69
Compozi ia chimic – con ine 79,8% Cu şi 20,2% S. De obicei, mai poate

con ine în cantit i foarte mici Ag şi Fe, iar sub form de impurit i mecanice Co, Ni,
As, Au.
Sistemul de cristalizare – rombic, clasa rombo-bipiramidal .
Structura cristalin – calcozina rombic prezint o structur foarte complex .
Habitusul cristalelor. Calcozina se întâlneşte rar sub form de cristale, iar când
acestea apar, în majoritatea cazurilor sunt tabulare (foi e groase sau stâlpi scur i). Când
calcozina cristalizeaz sub 103ºC se pot observa fe ele de prism (110), (021), (011),
(023); fa a de pinacoid (001); fe ele de bipiramid (111), (112), (113).
Mai rar se întâlnesc cristale cu habitus hexagonal, datorit form rii maclelor
triple cu planele de concreştere (110).
Fig. 3.1. Cristal de calcozin . Fig. 3.2. Cristal natural de digenit.
Fig. 3.3. Cristale naturale de calcozin .
Agregatele cristaline. Calcozina nu apare de regul sub form de cristale, ci sub

form de mase compacte fin granulare şi sub form de impregna ii, în pseudomorfoze
dup bornit, calcopirit , sau chiar dup blend , galen , covelin şi pirit .
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de plumb cu nuan e albastre.
Urma – cenuşie închis , str lucitoare.
Luciul – metalic pe sp rtur proasp t , cu timpul devine mat.
70
Duritatea – 2,5-3; pu in sectil .

Clivajul – imperfect dup fa a (110).
Este bun conduc toare de electricitate.
Este maleabil (vârful cu itului las o urm str lucitoare, prin aceasta
deosebindu-se de tetraedrit).
Se dizolv în acizi, cel mai uşor în HNO3 cu degajare de sulf c p tând o culoare
verde. Coloreaz flac ra în albastru (Cu).
Se altereaz uşor trecând în cupru nativ, calcopirit , bornit, covelin , malachit,
azurit, atunci când vine în contact cu agen ii atmosferici.
Este caracteristic asocierea calcozinei cu mineralele de cupru, mai ales cu
calcopirit , bornit şi covelin .
1. Geneza hidrotermal . Calcozina apare cu prec dere în faza mezotermal , în
filoane mezotermale ce au o r spândire destul de limitat , fiind asociat cu
calcopirita, enargitul, digenitul, tetraedrit, tennantit, bornit (sporadic), al turi de blend ,
galen , cuar , turmalin , silica i de Ca, Fe, Mg, baritin , carbona i etc.
În z c mintele de acest tip, calcozina apare mai rar ca mineral primar endogen,
fiind cu totul subordonat calcopiritei şi piritei.
2. Apare sub form de impregna ii de origine hidrotermal , localizate în gresii
calcaroase şi dolomite, unde calcozina apare împreun cu calcopirita şi bornitul.
3. Geneza supergen (rezidual ). Calcozina apare ca mineral secundar format
pe cale exogen în zona de cimenta ie a filoanelor cuprifere, unde este asociat cu
covelina CuS. Acestui tip de genez îi apar in cele mai importante ocuren e de
calcozin .
Ocuren e mai importante în str in tate, de origine hidrotermal (mezotermal ),
dar mai ales supergen (în zona de cimenta ie a filoanelor cuprifere), se cunosc în SUA
la Butte-Montana (ca mineral primar endogen), în Arizona, la Bingham (Utah), la Ely
(Nevada); în Armenia (Kazanskoe), în Rusia la Turinsk (Uralul de Nord), în Kazahstan
(Counrad), în Serbia (Bor), în Chile (El Teniente), în Peru (Cerro de Pasco), în
Argentina (Sierra Famatina), în Congo (Katanga), în Zimbabwe, în Bolivia (Corocoro).
În România, ocuren ele de calcozin de origine hidrotermal sunt legate de:
- magmatismul neogen la Toroiaga (Baia Borşa), la Deva, în regiunea Baia
Mare, la St nija şi Abrud (Mun ii Apuseni);
- magmatismul banatitic la Moldova Nou , Sasca Montan , Oravi a, Ciclova
Român , Dognecea (toate în Banat), B i a Bihorului (Mun ii Apuseni).
4. Geneza metamorfic legat de şisturi cristaline epimetamorfice în care este
cantonat , provenien a calcozinei aici nu este înc elucidat , ea putând fi probabil de
origine sedimentar sau endogen , iar forma iunile în care a luat naştere au fost ulterior
metamorfozate. În acest caz, calcozina este asociat cu pirita, calcopirita, blenda,
tennantit, mispichel, galena, covelina, baritina, calcitul etc.
În str in tate, ocuren e mai importante de acest tip, se cunosc în Mun ii Ural
(Rusia). În România calcozina apare în z c minte cuprifere sau complexe legate de
fundamentul cristalin la Burloaia (B ile Borşa), la Leşul Ursului (Vatra Dornei), la
B lan (Harghita), la Altân Tepe (Dobrogea central ).
Întrebuin ri – datorit con inutului ridicat în cupru, calcozina constituie unul
din cele mai importante minereuri de cupru.
71
3.2. BORNIT – Cu5FeS4
Denumirea mineralului a fost dat în onoarea mineralogului Ignatius von Born

(1742-1791).
Compozi ia chimic . Bornitul con ine 63,3% Cu, 11,2% Fe şi 25,5% S.
Compozi ia mineralului variaz foarte mult, deoarece poate con ine sub form de solu ii
solide calcopirit şi calcozin , iar de multe ori con ine şi Ag.
Structura cristalin – re ea cubic complex .
Agregatele cristaline – bornitul se g seşte rar sub form de cristale, el ap rând
de obicei în mase compacte şi sub form de impregna ii.
Fig. 3.4. Cristale naturale de bornit.
Propriet i fizice.
Culoarea – roşie-ar mie închis (culoarea bronzului) în sp rtur proasp t .
Expus la aer, culoarea se închide destul de repede, devenind albastr cu iriza ii
sau chiar neagr , din cauza form rii unei pojghi e la suprafa a mineralului.
Urma – cenuşie-neagr .
Luciul – metalic pân la semimetalic.
Duritatea – 3; relativ casant.
Este bun conduc tor de electricitate.
Se dizolv în HNO3 cu separarea sulfului la suprafa .
Culorile albastre cu iriza ii şi duritatea sc zut ajut la recunoaşterea uşoar a
bornitului. El poate fi confundat cu covelina dup culorile albastre cu iriza ii, dar dup o
zgâriere cu cu itul se constat adev rata culoare a bornitului (culoarea bronzului).
72
Genez , paragenez , ocuren e. Bornitul este mai pu in stabil în compara ie cu

alte sulfuri secundare de cupru, putând fi înlocuit repede de calcozin şi covelin , care
sunt mai bogate în cupru. În zona de oxidare a z c mintelor, prin descompunerea
bornitului se formeaz compuşi oxigena i: malachitul, azuritul şi, mai rar, cupritul.
1. Geneza metasomatic de contact. Bornitul provenit pe aceast cale este
cu totul subordonat calcopiritei, ap rând în skarne sub form de vinişoare şi cuiburi,
al turi de pirit , pirotin , magnetit, molibdenit, blend , galen etc. Se presupune c
mineralele metalice, cu excep ia magnetitului s-au format mai târziu decât skarnul,
adic din solu ii hidrotermale.
În lume, bornitul se întâlneşte la Turinsk (Mun ii Ural) – Rusia, la Bisbee şi
Clifton Moreno (SUA), la Conception del Oro (Mexic).
În România, ocuren e mai importante sunt legate de z c mintele piro-
metasomatice ale provinciei magmatismului banatitic: Ocna de Fier (stock-ul Simon
Iuda), Dognecea, Moldova Nou , Sasca Montan , Oravi a, Ciclova Român , B i a
Bihor.
2. Geneza hidrotermal . Bornitul se poate forma în faza hidrotermal de
temperatur înalt (hipotermal ) când apare în paragenez cu calcopirita şi enargitul,
formând ocuren e mai importante în Norvegia (Telemarken), în Chile (Braden), în
Armenia. De asemenea, se formeaz şi în faza hidrotermal de temperatur medie
(mezotermal ) când apare sporadic în filoane mezotermale al turi de calcopirit ,
enargit, calcozin , digenit, tetraedrit, tennantit, blend , galen , cuar etc. În lume, se
cunosc ocuren e mai importante de bornit de origine mezotermal în Armenia
(Kazanskoe), în SUA (Butte-Montana), în Argentina (Sierra Famatina), în Serbia (Bor),
în Chile (El Teniente), în Peru (Cerro de Pasco).
În România, bornit de origine mezotermal apare asociat provinciei ofiolitice
mezozoice la C z neşti (Brad), la Pietroasa (Turda), şi legat de magmatismul neogen la
Ilba (Baia Mare), Baia Sprie, în Mun ii ibleş, în Mun ii Apuseni la Deva, la St nija, la
Bucium.
3. Sub form de impregna ii, apare mai des în gresii calcaroase şi dolomite
al turi de calcopirit şi calcozin . Se cunosc ocuren e de acest tip în str in tate în
Kazahstan, în Bolivia (Corocoro), în Congo (Katanga), Zimbabwe.
4. Sub form diseminat apare în filoanele divers orientate din faciesurile
porfirice ale intruziunilor granitice, unde se întâlneşte cu totul subordonat al turi de
pirit , calcopirit şi molibdenit. Ocuren e mai importante în str in tate se cunosc în
Kazahstan (Counrad), în SUA la Bingham (Utah) şi Ely (Nevada), în Chile, în
Zimbabwe. În România, apare la Deva în andezite.
5. Geneza supergen (rezidual ). Bornitul apare ca mineral secundar, format
pe cale exogen , în zona de cimenta ie a filoanelor cuprifere, în special pe seama
calcopiritei, unde se întâlneşte împreun cu calcozina şi covelina. Aceast provenien a
bornitului prezint importan a economic cea mai mare.
6. Geneza sedimentar . Se întâlneşte în şisturi argiloase, unde bornitul apare
înso it de calcopirit şi calcozin . Ocuren e importante de acest tip se cunosc în
Germania la Mansfeld.
Întrebuin ri. Deoarece este un mineral mai bogat în cupru decât calcopirita,
minereurile care con in bornit, chiar sub form diseminat sau sub form de impregna ii,
prezint importan economic mare pentru extragerea cuprului.
73
3.3. GALENA – PbS
Denumirea vine de la cuvântul latinesc galena = minereu de plumb.

Variet i – galena selenifer .
Compozi ia chimic . Galena con ine 86,6% Pb şi 13,4% S. Mai poate con ine
Hg (pân la zecimi de procent, fiind exploatat), Ag, Cu, Zn, Se, Cd, Sb, Bi, Fe, As, Mo,
şi uneori, Mn, Au, V, Co, Ni.
Structura cristalin – de tip NaCl, fiind constituit dintr-o re ea cubic cu fe e
centrate de ioni de Pb, întrep truns la jum tatea muchiei cu o re ea cubic cu fe e
centrate de ioni de S.
Habitusul cristalelor. Cristalele de galen prezint frecvente forme de cub,
octaedru şi mai rar forme de dodecaedru romboidal. Frecvent se întâlnesc forme
compuse de cub cu octaedru. Prezint macle dup fa a (111).
Agregatele cristaline. În mod obişnuit galena se g seşte sub form de mase
granulare sau fin diseminat în roc .
Fig. 3.5. Structura cristalin a galenei. Fig. 3.6. Cristale de galen .
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de plumb.
Urma – cenuşie, neagr , mat .
Luciul – metalic.
Duritatea – 2-3. Este casant .
Clivajul – perfect dup fa a de cub (100), caracteristic clivajul în trepte.
Prezint conductibilitate electric slab şi bune propriet i de detec ie.
Se dizolv uşor în HNO3, dând sulf şi anglezit (PbSO4).
Prin oxidare se transform în anglezit sau ceruzit (PbCO3).
1. Geneza metasomatic de contact. Mineraliza ia constituit din galen ,
blend , pirit , calcopirit , mispichel, magnetit, hematit şi minerale de gang (cuar ,
calcit) este localizat în zonele de skarne şi în calcarele marmoreene sub form de
lentile, cuiburi sau impregna ii. Astfel de z c minte sunt cele de la Ocna de Fier,
Dognecea (Reşi a), Sasca Montan , Oravi a, Ciclova Român , Ruşchi a, B i a Bihor
(Beiuş).
74
Fig. 3.7. Cristale naturale de galen .
2. Geneza hidrotermal . Aceasta constituie geneza cea mai important , galena

ap rând în toate cele trei subfaze (hipotermal , mezotermal şi epitermal ), dar cu
deosebire în subfaza mezotermal , unde este asociat cu blenda, pirita, calcopirita,
minerale de aur şi argint, cuar , baritin , carbona i. Concentra iile de minerale apar mai
ales sub form de filoane.
Z c minte importante sunt cele din zona Baia Mare (S sar, Herja, Baia Sprie,
Cavnic, B iu , Nistru), Baia Borşa (Toroiaga), Rodna, Deva, S c râmb, Ruda-Barza
(Brad), Baia de Arieş (Câmpeni).
3. Geneza legat de şisturile cristaline. Galena apare sub form de corpuri
şi lentile de provenien diferit , dar ulterior metamorfozate. Acest tip de z c mânt
apare în Carpa ii Orientali la Burloaia (Baia Borşa), Cârlibaba, Pojorâta, Crucea,
Broşteni, Leşul Ursului (jud. Suceava), B lan (jud. Harghita), Teliuc (jud. Hunedoara),
Muncelu Mic (jud. Hunedoara).
Principalele z c minte de galen din lume sunt cele de la Broken Hill
(Australia), Tetiuhe (Rusia), Sala (Suedia), Tri-State, Southeastern, Missouri şi
Leadville (SUA), Trepča (Iugoslavia), Pržibram (Cehia).
Întrebuin ri. Galena constituie cel mai important minereu de plumb, din
galen extr gându-se aproape toat produc ia mondial de plumb şi totodat importante
cantit i de argint.
Plumbul în stare metalic este folosit în industria chimic , acumulatori, evi
pentru ap , compuşi pentru benzina antişoc. Aliat cu stibiu, este utilizat la
confec ionarea literelor de tipar. Împreun cu staniul formeaz un aliaj de lipit, iar cu
arsenul aliaj pentru alice de vân toare.
Litarga (PbO) şi miniul de plumb (Pb3O4) sunt folosite în industria vopselelor,
industria aurului şi argintului, industria sticlei şi ceramic .
Produc ia de plumb în anul 1965 a fost de 2.635.000 t, în anul 1968 de
2.915.500 t, iar în anul 1975 de 3.400.000 t. Cei mai mari produc tori sunt SUA (17%),
Rusia (8,3%), Mexic (6%), Japonia. În anul 1975, România a produs aproximativ
45.000 t Pb.
75
3.4. BLENDA (SPHALERIT) – ZnS
Denumirea de blend vine de la cuvântul german blenden = a orbi, aluzie la

luciul puternic adamantin. Denumirea de sphalerit provine de la cuvântul grecesc
sphaleros = înşel tor.
Variet i: cleiofan – blend incolor sau de culoare deschis (blend aproape
pur ); marmatit – blend de culoare neagr ca smoala, bogat în Fe; przibramit
(Zn,Cd)S – blend bogat în Cd (pân la 5%); schalenblenda – blend criptocristalin în
cruste concentrice. Modifica ia polimorf hexagonal se numeşte wurtzit (dup numele
chimistului francez A. Wurtz).
Compozi ia chimic . Blenda con ine 67% Zn şi 33% S. Frecvent con ine Fe
(pân la 20%), Cu, Sn, şi sub form de amestecuri izomorfe Cd, In, Ga, Ge, Mn, Mg,
Ni, Ta.
Sistemul de cristalizare – cubic, clasa hexakistetraedric .
Structura cristalin – asem n toare cu cea a diamantului.
Habitusul cristalelor. Formele cele mai des întâlnite sunt cele de tetraedru şi
combina ii de cub cu tetraedru şi dodecaedru romboidal.
Agregatele cristaline. Blenda se întâlneşte foarte frecvent sub form de mase
compacte, granulare sau mai rar mase reniforme şi cruste concentrice (schalenblend ).
a b
Fig. 3.8. Structura cristalin a blendei: a – pozi ia centrilor atomici; b – aceiaşi re ea sub
form de tetraedri (în vârfuri sunt atomii de zinc iar în centrele lor sunt atomii de sulf).
Propriet i fizice.
Culoarea – de obicei brun sau galben-brun , neagr (marmatit), mai rar
galben , roşie, verzuie şi foarte rar incolor (cleiofan).
Urma – alb sau uşor g lbui-brun . Variet ile bogate în fier las o urm brun .
Luciul – puternic adamantin.
Duritatea – 3,5-4. Este sf râmicioas (casant ).
Nu conduce curentul electric. Prezint propriet i de termoelectricitate polar .
Prin frecare sau sf râmare unele variet i devin fosforescente.
Se dizolv în HNO3 conc., separându-se sulful.
76
Fig. 3.9. Cristale de blend .
Fig. 3.10. Cristale naturale de blend .
Genez , paragenez , ocuren e. Blenda şi galena apar aproape întotdeauna

asociate în aceleaşi tipuri de z c minte.
1. Geneza metasomatic de contact. În zonele de skarn sau în calcare,
blenda apare al turi de galen , calcopirit , pirit , magnetit, hematit, calcit, cuar . Astfel
de z c minte se g sesc la noi în ar la Ocna de Fier, Dognecea, B i a Bihor, Moldova
Nou .
2. Geneza hidrotermal . Este tipul de genez cel mai important, blenda
ap rând în toate cele trei subfaze, mai frecvente fiind z c mintele din faza
mezotermal . În aceste z c minte de form filonian , blenda apare asociat cu galena,
pirita, calcopirita, minerale de aur şi argint, minerale de gang (cuar , sericit, baritin ,
carbona i). Z c minte de acest tip sunt foarte frecvente la noi în ar : Ilba, Nistru, Baia
Sprie, Herja, Cavnic (zona Baia Mare), Toroiaga (Baia Borşa), Deva, S c râmb, Roşia
Montan , Baia de Arieş etc.
77
3. Geneza legat de şisturile cristaline. Blenda formeaz corpuri şi lentile

ulterior metamorfozate. Ea apare asociat cu galena, pirita, calcopirita, uneori minerale
de mangan, cuar , calcit, siderit. Z c mintele sunt rare dar cu rezerve foarte mari. Astfel
de z c minte apar la noi în ar în Carpa ii Orientali la Burloaia (Baia Borşa), Rodna,
Crucea, Broşteni, B lan etc.
Principalele z c minte de blend din lume sunt cele de la Broken Hill
(Australia), Tetiuhe (Rusia), regiunea Missisippi Valley (SUA), Freiburg (Germania),
Pržibram (Cehia), Santander (Spania).
Întrebuin ri. Blenda constituie principalul mineral din care se extrage zincul,
totodat din blend se extrag şi o serie de metale rare ca Ge, Cd, Ga, In. Blenda se
utilizeaz direct la prepararea vopselelor (albul de zinc), a ecranelor fluorescente. Zincul
este folosit în galvanizare, aliaje (alam , bronzuri), industria cauciucului (ZnO),
industria culorilor, industria textil . Ca pulbere este folosit la extragerea aurului
(procedeul de cianurare).
Produc ia mondial de zinc a fost de 4.500.000 t în 1965, iar în 1968 de
4.961.200 t, principalii produc tori fiind Canada, Rusia, SUA, Australia, Peru, Mexic,
Italia, Japonia.
3.5. PIROTINA – FeS
Denumirea vine de la cuvântul grecesc pirrotis = roşcat, legat probabil de

culoarea roşie-ar mie a mineralului.
Compozi ia chimic . Pirotina con ine 60,4% Fe şi 39,6% S. Se remarc un
exces de sulf în loc de 36-36,4% cât ar corespunde formulei FeS, se ajunge la 39,6%.
Din aceast cauz formula corect se scrie Fe1-xS, x = 0,1-0,2. Formula FeS corespunde
variet ii întâlnite în meteori i numit troilit. Mai con ine uneori cantit i mici de Ni
(2-7%), Cu, Co, Mn.
Sistemul de cristalizare – hexagonal, clasa dihexagonal-bipiramidal .
Structura cristalin – este de tip hexagonal compact, cu succesiunea de strate
ABAB…, stratul A fiind format din ioni de Fe2+, iar stratul B din ioni de S2-.
Habitusul cristalelor. Rar apare sub form de cristale tabulare plate (0001),
columnare sau piramidale. De obicei cristalele sunt grupate în rozet .
Agregatele cristaline. De regul , apare în mase compacte sau sub form de
impregna ii neregulate.
Propriet i fizice.
Culoarea – galben de bronz închis cu reflexe brune.
Urma – neagr -cenuşie.
Luciul – metalic.
Duritatea – 4. Este casant .
Clivajul – imperfect dup fa a (10 1 0).
Sp rtura – neregulat .
Se dizolv greu în HNO3 şi în HCl.
Este slab magnetic (variet ile bogate în S), polii magnetici fiind orienta i dup
axul A6 al cristalului.
78
Fig. 3.11. Cristal de pirotin .
Fig. 3.12. Cristale naturale de pirotin .

1. Geneza lichid magmatic (licua ie). În acest tip de genez este
caracteristic asocia ia calcopirit –pentlandit–pirotin . Acest tip de z c minte apare în
ara noastr la C z neşti-Ciungani (Brad).
2. Geneza metasomatic de contact. Pirotina apare în skarne al turi de
calcopirit , pirit , mispichel (FeAsS), blend , galen , molibdenit, bismutin , magnetit,
hematit, silica i de Ca, Fe, Mg, la Ocna de Fier, Dognecea, Sasca Montan , Oravi a,
Ciclova Român , Moldova Nou .
3. Geneza hidrotermal . Pirotina apare târziu, asociat cu blenda, calcopirita,
mispichelul, casiteritul (SnO2), cloruri de fier, carbona i. Acest tip de ocuren e este
frecvent în ara noastr la Baia Mare (Herja, Ilba, Baia Sprie), Mun ii ibleş, Ruda-
Barza şi St nija (Brad).
4. Geneza sedimentar . Pirotina apare foarte rar, asociat cu sideritul la Pleşi
(Râmnicu S rat) în gresii calcaroase.
Ocuren e mai importante în str in tate sunt la Sudbury (Canada), Peninsula Kola
(Rusia), Iron Spring – Utah (SUA).
Întrebuin ri – materie prim (subordonat piritei) pentru ob inerea acidului
sulfuric. Când con ine Ni (pirotin nichelifer ) se exploateaz ca minereu de Ni.
3.6. PENTLANDIT – (Fe,Ni)9S8
Mineralul a fost denumit dup Mr. Pentland.

Compozi ia chimic – este destul de variabil . Pentlanditul con ine aproximativ
36% S, 42% Fe şi 20% Ni. De obicei, raportul Ni/Fe este de 1/1. De asemenea, con ine
întotdeauna între 0,4-2,5% Co sau chiar mai mult, sub form de amestec izomorf cu Ni.
Structura cristalin – este foarte complicat , astfel c celula elementar are o
simetrie de ordin superior, fiind asem n toare cu structura sulfurii de cobalt (Co9S8),
care s-a ob inut pe cale sintetic . La pentlandit, ionii de Fe şi Ni se înlocuiesc reciproc,
ocupând pozi ii simetrice în re ea şi sunt înconjura i în dispozi ie tetraedric de ionii de
sulf. Pentlanditul are re eaua cubic cu cea mai dens împachetare.
79
Fig. 3.13. Structura cristalin a pentlanditului.
Agregatele cristaline. Pentlanditul nu se g seşte în cristale bine dezvoltate, ci se

întâlneşte sub form de mase granulare, masive sau sub form de impregna ii neregulate
în pirotin de origine magmatic .
Propriet i fizice.
Culoarea – galben de bronz ceva mai deschis decât culoarea pirotinei.
Urma – neagr -verzuie pân la neagr -brun de bronz.
Luciul – metalic.
Duritatea – 3,5-4; casant .
Greutatea specific – 4,5-5 g/cm3.
Clivajul – perfect dup fa a de octaedru (111).
Este un mineral bun conduc tor de electricitate.
Nu are propriet i magnetice.
Se dizolv în HNO3, colorând solu ia în verde.
Este înso it de nichelin NiAs, pirit , millerit NiS, marcasit , calcopirit ,
gersdörfit NiAsS.
Întrucât pentlanditul se g seşte aproape întotdeauna sub forma unor granule mici
în masa pirotinei, el nu poate fi identificat cu ochiul liber. Cu ochiul liber se pot distinge
numai granulele mari, care au o nuan de culoare ceva mai deschis decât pirotina şi
clivajul este mai pronun at.
1. Geneza lichid magmatic (de licua ie). Constituie geneza cea mai
important , iar concentra iunile metalifere sunt legate genetic de roci bazice şi
ultrabazice (norite, gabbrouri, piroxenite, peridotite). În aceste tipuri de minereuri este
caracteristic parageneza pirotin -pentlandit-calcopirit , asociat cu cantit i mult mai
mici de magnetit şi minerale de platin .
Aceast paragenez este atât de caracteristic , încât dac se determin pirotina
sau calcopirita, minerale ce se pun în eviden mai uşor, cu siguran la un examen
microscopic mai atent se va g si şi pentlanditul.
Z c minte de acest tip se cunosc în Canada la Sudbury (în regiunea lacului
Ontario), în Africa de Sud (complexul Bushweld), în Norvegia (Lillehammer).
În România pentlanditul este prezent sub form de constituent microscopic al
unor roci bazice şi ultrabazice din cristalinul Carpa ilor Orientali, Carpa ilor Meridionali
şi Mun ii Apuseni, la Holbav (Braşov), în Mun ii F g raş (Cheile Argeşului), Mun ii
80
Sebeşului (Dealul Negru, Dealul Ti ianul), la R şinari (lâng Sibiu) în serpentinite, în

Mun ii Lotrului (valea P scoaia), la Tisovi a (Banat) în serpentinite cromifere la
Eibenthal (Banat), Poiana M rului (lâng Caransebeş), la Vârghiş (Sf. Gheorghe), la
Racoşul de Jos (Braşov), la Gura V ii (Turnu Severin), la Ciungani (lâng Brad).
2. Genez supergen . Apare ca mineral secundar în zonele de oxidare ale
sulfurilor de nichel. Ca importan , provenien a pentlanditului pe aceast cale este cu
totul subordonat provenien ei lichid-magmatice.
Întrebuin ri. Pentlanditul constituie cel mai important minereu din care se
extrage nichelul. Odat cu nichelul se mai extrage din pentlandit, Co, Cu şi unele metale
din grupa platinei.
3.7. CALCOPIRITA – CuFeS2
Denumirea vine de la cuvintele greceşti chalcos = cupru şi piros = foc.

Compozi ia chimic . Calcopirita este constituit din 34,57% Cu, 30,54% Fe şi
34,9% S. Mai con ine Ag, Au etc.
Sistemul de cristalizare – tetragonal (p tratic), clasa tetragonal-scalenoedric .
Structura cristalin – paralelipipedul elementar al calcopiritei pare a fi un
paralelipiped de tip blend îns dublat dup în l ime. Fiecare ion de sulf este înconjurat
de patru ioni metalici de Cu şi Fe dispuşi în col urile tetraedrului.
Habitusul cristalelor. Cristale apar rar, numai în geode, iar atunci când apar
sunt frecvente formele de octaedru, tetraedru şi numai rar scalenoedru. Prezint macle
frecvente dup (111) şi mai rar dup (101).
Fig. 3.14. Structura cristalin Fig. 3.15. Cristale de calcopirit .

a calcopiritei.
Agregatele cristaline. Calcopirita se întâlneşte de obicei în mase compacte,

granule diseminate sau forma iuni colomorfe şi reniforme.
Propriet i fizice.
Culoarea – galben de alam cu nuan e verzui, galbene, aurii, bronz pân la
albastru închis.
Urma – neagr cu nuan e verzui.
81
Luciul – metalic puternic.

Se dizolv în HNO3, cu degajare de sulf.
Se deosebeşte de pirit dup duritate (mai mic ) şi culoarea caracteristic .
a b
Fig. 3.16. Cristale naturale de calcopirit : a – asociate cu cristale striate de blend ;

b – asociate cu cristale de cuar .
Genez , paragenez , ocuren e. Calcopirita este un mineral poligenetic.

1. Geneza lichid magmatic . Calcopirita apare asociat împreun cu pirotina
şi pentlanditul în roci bazice (gabbrouri, norite, diorite), uneori cu roci vulcanice
intermediare şi mai rar roci ultrabazice (peridotite). Astfel de z c minte sunt rare, pot fi
citate cele din Canada (Sudbury), cele din Rusia (Pecenga, Norilsk, Peninsula Kola).
2. Geneza metasomatic de contact. Sub form de vinişoare sau cuiburi,
calcopirita apare în masa de skarn asociat cu pirita, pirotina, magnetitul, blenda,
galena, molibdenitul, bismutina. Mineralele de gang sunt reprezentate prin silica i de
Ca, Fe şi Mg, cuar , calcit, anhidrit, zeoli i. Se pot cita ca exemplu z c mintele de la
Ocna de Fier, Dognecea, Oravi a, Moldova Nou (Banat), B i a Bihor (Beiuş).
3. Geneza hidrotermal . Z c mintele hidrotermale sunt cele mai r spândite şi
constituie principala surs de Cu. Calcopirita apare asociat cu calcozina (Cu2S),
tetraedritul (Cu12Sb4S13), blenda, galena, pirita, bornit (Cu5FeS4), şi uneori aur. Ca
minerale de gang (steril) se citeaz cuar ul, turmalina, baritina, sericitul, cloritul,
carbona ii. Aceste z c minte sunt asociate de obicei cu roci intrusive acide. La noi în
ar , z c minte de acest tip pot fi citate cele de la C z neşti (Brad), Baia Mare (S sar,
Herja, Baia Sprie, Cavnic), Mun ii Tibleş, Deva, S c râmb, Roşia Montan , Baia de
Arieş.
4. Geneza sedimentar . Calcopirita apare sporadic în şisturi argiloase asociat
cu bornitul şi calcozina. Ex. z c mântul de la Mansfeld (Germania).
82
5. Geneza legat de şisturi cristaline. Sub form de corpuri, lentile şi

filoane de geneze diferite dar ulterior metamorfozate, calcopirita apare asociat cu
pirita, blenda, mispichelul, galena, calcozina, covelina (CuS), cuar ul, baritina, calcitul
etc. Z c minte de acest tip în România sunt cele din Carpa ii Orientali de la Burloaia
(Baia Borşa), Cârlibaba, Fundul Moldovei, Pojorâta, Crucea, Leşul Ursului, B lan, de la
Teregova (Caransebeş), Altân-Tepe (Dobrogea). Cele mai importante z c minte de
calcopirit din lume sunt cele de la El Teniente şi Chuquicamata (Chile), Conception del
Oro şi Cananea (Mexic), Turinsk (Rusia), Armenia, Butte Montana, Bingham, Clifton
(SUA), Telemarken (Norvegia), Zair etc.
Întrebuin ri. Calcopirita constituie principala surs pentru ob inerea cuprului.
3.8. ARGENTIT – Ag2S
Numele mineralului vine de la cuvântul latin argentum = argint.

Mineralul se întâlneşte sub forma a dou modifica ii:
- modifica ia de temperatur înalt , cubic , stabil peste 179ºC, numit argentit;
- modifica ia de temperatur sc zut , rombic , stabil sub 179ºC, numit acantit.
Astfel, prin sc derea temperaturii modifica ia cubic sufer o transformare
paramorf în modifica ia rombic .
Compozi ia chimic – 87,1% Ag, 12,9% S. Ca amestec izomorf poate con ine
Cu. Frecvent, con ine sub form de impurit i, compuşi de Pb, Fe, Sb etc.
Sistemul de cristalizare – cubic.
Structura cristalin – este destul de complicat . În intervalul 179-586ºC este
cubic-hexakisoctaedric , iar peste 586ºC este de tip cub cu fe e centrate.
Habitusul cristalelor. De obicei apar cristale cu forme de cub, forme compuse
de cub şi octaedru, mai rar dodecaedru romboidal. Prezint macle dup fa a (111).
Agregatele cristaline. Deşi în general argentitul apare sub form de cristale ce
pot fi individualizate, uneori se prezint sub form de agregate reticulare sau
arborescente, filiforme, masive sau pulverulente. Se poate întâlni şi sub form de
pseudomorfoze dup argint nativ, pirargirit (Ag3SbS3), proustit (Ag3AsS3) etc.
Fig. 3.17. Cristal de argentit. Fig. 3.18. Cristal de acantit.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de plumb pân la negru de fier.
Urma – cenuşie str lucitoare, semimetalic .
Luciul – metalic în sp rtur proasp t , iar dup un timp scurt devine mat.
Duritatea – 2-2,5.
83

Clivajul – imperfect dup fe ele (100) şi (110).
Este bun conduc tor de electricitate, dar numai la temperaturi înalte.
Suprafa a lustruit a argentitului se înnegreşte în câteva secunde, dac este
iradiat cu un fascicul puternic de lumin .
Macroscopic se deosebeşte greu la prima vedere. Este înso it frecvent de „argint
negru” (varietate pulverulent a sulfurii de argint şi se întâlneşte împreun cu argentitul
compact), iar mai rar cu argintul nativ.
Se dizolv în HNO3 cu separare de sulf.
Fig. 3.19. Cristale naturale de argentit. Fig. 3.20. Cristale naturale de acantit.

1. Geneza hidrotermal . Argentitul apare în filoanele de minereuri ce con in
sulfuri de argint, în paragenez cu argintul nativ şi alte minerale argentifere.
2. Geneza supergen (rezidual ). Ca mineral secundar, format pe cale exogen
în p r ile inferioare ale zonelor de oxidare ale filoanelor de sulfuri argentifere, argentitul
este asociat de obicei cu ceruzitul (PbCO3), clorargiritul (cherargiritul) AgCl, argintul
nativ etc. Formarea argentitului pe aceast cale prezint importan economic mai mare
şi este întâlnit mai ales sub form de acantit.
Ocuren e importante formate în special din argentit sunt foarte rare, dar
argentitul este întâlnit în cantit i importante împreun cu argintul nativ.
În str in tate, ocuren e hidrotermale (hipotermale-mezotermale) dar mai ales
supergene (în p r ile inferioare ale zonelor de oxida ie ale filoanelor de sulfuri
argentifere) se cunosc în Rusia (Zmeinogorsk-Altai, Nercinse – Transbaikalia de est,
Verhoiania), în Norvegia (Kongsberg), în Mexic (Zacatecos, Guanahuato), în SUA
(Butte-Montana), în Peru, Bolivia, Chile etc.
Ocuren ele din România sunt de tip supergen şi apar în:
- mineraliza iile pirometasomatice-hipotermale legate de magmatismul banatitic
la Oravi a, Ciclova Român (ambele în Banat), la B i a Bihorului etc.
- filoanele hidrotermale asociate magmatismului neogen la Baia Mare (Ilba,
S sar), Baia Sprie, Cavnic (regiunea minier Baia Mare), Toroiaga (B ile Borşa),
Mun ii ibleş (muntele Tomnatic), Poiana Stampei (Vatra Dornei), S c râmb, St nija,
Techer u, Baia de Arieş (Mun ii Apuseni).
84
Întrebuin ri. Ca înso itor al altor minerale argentifere, argentitul prezint sursa
principal pentru extragerea argintului.
3.9. COVELINA – CuS
Denumirea a fost dat în onoarea mineralogului italian N. Covelli (1790-1829),

care a descoperit covelina vezuvian .
Compozi ia chimic . Covelina con ine 66,5% Cu şi 33,5% S. Uneori mai poate
con ine cantit i foarte mici de Fe, Se, Ag sau Pb.
Sistemul de cristalizare – hexagonal, clasa bipiramidal-dihexagonal .
Structura cristalin . Covelina prezint o re ea hexagonal stratificat , dar
foarte complex , datorit prezen ei a dou tipuri de ioni de sulf: ioni izola i S2- şi ioni
dubli [S2]2-. Şi ionii de cupru sunt de dou feluri: Cu+ şi Cu2+. Fiecare ion bivalent de
cupru este înconjurat de câte trei ioni izola i de S2-, în form de triunghi echilateral. În
structura covelinei exist o combina ie a elementelor structurale ale ambelor modifica ii
ale carbonului (grafitul şi diamantul).
Calculând compozi ia ionic a structurii cristaline a covelinei se ajunge la
concluzia c formula covelinei ar trebui scris corect astfel: Cu2+S·Cu2+S2. De
particularit ile structurii sunt legate o serie de propriet i importante printre care forma,
clivajul, propriet ile optice neobişnuite ale covelinei, capacitatea de sublimare par ial
a sulfului prin înc lzire etc.
Agregatele cristaline. Covelina apare foarte rar
sub form de cristale, de obicei ea apare sub form de
mase fin granulare albastre închis, pulverulente sau
solzoase, sau sub form de pojghi e fine, de culoare
albastr intens , la suprafa a altor sulfuri de cupru.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb struie-indigo, în foi e sub iri
pare verde.
Urma – cenuşie-neagr , pu in lucioas .
Luciul – metalic.
În lame sub iri este oarecum flexibil .
Se dizolv în HNO3 fierbinte.
Poate fi recunoscut uşor dup culoarea sa
albastr intens -violacee, dup duritatea sc zut şi dup
asocia ia caracteristic cu sulfuri de cupru.
Se g seşte înso it de calcozin , calcopirit ,
bornit şi pirit .
Genez , paragenez , ocuren e. Covelina este Fig. 3.21. Cristale naturale
întâlnit în cantit i neînsemnate în toate ocuren ele de de covelin .
sulfuri de cupru, f r s constituie ocuren e
independente.
1. Geneza hidrotermal . Covelina de origine hidrotermal primar apare cu
totul sporadic şi în cantit i cu totul neînsemnate în paragenez cu pirita.
85
2. Geneza supergen . Apare ca mineral secundar, format pe cale exogen , în

zona de cimenta ie a filoanelor cuprifere, unde se asociaz cu calcozina. Covelina este
cel mai caracteristic mineral exogen al zonei de îmbog ire secundar (cimenta ie) în
sulfuri ale ocuren elor de cupru. Acestei geneze îi apar in principalele ocuren e de
covelin .
3. Geneza fumerolian . În lavele Vezuviului, covelina a fost descris pentru
prima dat de Covelli.
În lume, apare în cantit i mai mari la Butte Montana (SUA) şi pe insula Kawau
(Noua Zeeland ). În cantit i foarte mici în, toate ocuren ele de sulfuri de cupru: Bor
(Iugoslavia), Kazanskoe (Armenia), Turinsk (Uralul de Nord), Counrad (Kazahstan),
Corocoro (Bolivia), Cerro de Pasco (Peru), El Teniente (Chile), Sierra Famatina
(Argentina) etc.
În România, covelina apare ca mineral primar, dar mai ales supergen (legat de
zona de cimenta ie) în ocuren e cuprifere:
- legate de magmatismul mezozoic – la Gemenea (Câmpulung Moldovenesc), în
Mun ii Mehedin i (Vf. Suli a, Vf. Pl tica), la Somova (Tulcea), la Altân Tepe
(Dobrogea);
- legate de magmatismul banatitic – la Sasca Montan , Oravi a, Ciclova Român
(Banat), Tincova (Caransebeş);
- legate de magmatismul neogen – la Ilba, B i a, Nistru, Baia Sprie, Cavnic
(zona Baia Mare), la Toroiaga (B ile Borşa), în Mun ii ibleş, la Deva, Hondol (Ilia),
Ruda Barza, St nija (Brad), Bucium, Muşca (Câmpeni);
- legate de şisturi cristaline epimetamorfice – la Crucea–Leşul Ursului (la sud de
Vatra Dornei pe râul Bistri a), la B lan (Harghita), Muncelul Mic (Ilia), Burloaia (B ile
Borşa).
Întrebuin ri. Minereurile de covelin şi calcozin se încadreaz în minereurile
bogate în cupru, deci sunt foarte importante pentru extragerea cuprului.
3.10. CINABRU – HgS
Denumirea este de origine indian kinnabiris = sânge de zmeu sau smoal roşie.
Compozi ia chimic . Cinabrul con ine 86,2% Hg şi 13,8% S. Mai apar
substan e str ine sub form de impurit i mecanice.
Sistemul de cristalizare – trigonal (romboedric), clasa trigonal-trapezoidal .
Structura cristalin – hexagonal . Poate fi considerat ca o structur de tip
NaCl, deformat dup direc ia A3. Num rul de coordinare este 6, atât pentru mercur cât
şi pentru sulf. Modifica ia cubic , de culoare neagr , se numeşte metacinabru.
Habitusul cristalelor. Cinabrul apare rar sub form de cristale m runte, de
form romboedric sau tabular dup (0001), uneori fe e de trapezoedru. Prezint macle
dup (0001).
Agregatele cristaline. Cinabrul se întâlneşte frecvent sub form de mase
compacte, p mântoase, granule diseminate, eflorescen e şi pojghi e pulverulente.
Propriet i fizice.
Culoarea – roşie stacojie, brun -roşie, când con ine impurit i, uneori cu
reflexe cenuşii de plumb.
Urma – roşie stacojie.
86
Clivajul – foarte bun dup fa a (10 1 0).

Sp rtura – aşchioas .
Este semitransparent la opac.
Cinabrul este r u conduc tor de electricitate, îns metacinabrul este bun
conduc tor de electricitate.
Nu reac ioneaz cu HNO3 şi H2SO4.
Fig. 3.22. Cristale de cinabru.
Fig. 3.23. Cristale naturale de cinabru. Fig. 3.24. Cristal natural de metacinabru.
Genez , paragenez , ocuren e. Z c mintele de cinabru sunt exclusiv de origine

hidrotermal de temperatur joas (epitermal). Cinabrul apare în paragenez cu
stibina, pirita, calcopirita, blenda, galena, realgar, mercur nativ, cuar , calcit, fluorin ,
baritin , gips, ankerit. Mineraliza iile de mercur au o r spândire redus în ara noastr şi
anume la Valea Dosului (Izvorul Ampoiului – Zlatna) şi Sântimbru (Harghita).
Principalele z c minte din lume sunt la Almaden (Spania) – cea mai mare şi mai bogat
concentra ie de mercur din lume, exploatat de peste 2000 ani, Nikitovsk (Rusia),
Monte Aniata (Italia), Idria (Slovenia).
Întrebuin ri. Cinabrul constituie aproape unica surs de mercur din lume.
Mercurul are numeroase şi importante utiliz ri şi anume: la argintarea oglinzilor (aliat
cu staniul), la extragerea aurului prin amalgamare, fabricarea termometrelor şi a
87
barometrelor, a l mpilor cu vapori de mercur pentru raze ultraviolete, stomatologie

(amalgame), aparate electrice. Ca oxid mercuric (HgO) este utilizat pentru pile electrice
în sateli ii artificiali.
Produc ia mondial de mercur a fost în anul 1965 de 9.300 t, rile cu produc ie
important fiind Spania, SUA, Rusia, China, Slovenia şi Mexic.
3.11. ALABANDINA – MnS
Denumirea mineralului vine de la localitatea Alabanda din Asia Mic .

Structura cristalin – asem n toare cu cea a s rii geme (NaCl).
Agregatele cristaline. Alabandina se întâlneşte foarte rar sub form de cristale,
ap rând de obicei sub form de agregate granulare compacte.
Fig. 3.25. Agregate naturale de alabandin .
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie-neagr .
Urma – verzuie.
Luciul – semimetalic sau mat.
Duritatea – 3,5-4.
Sub ac iunea solu iilor cu CO2, prin alterare, din alabandin se formeaz
rodocrozitul (MnCO3).
1. Geneza hidrotermal (mezotermal -epitermal ). În acest tip de z c minte
alabandina apare în paragenez cu pirita, calcopirita, blenda, tetraedrit, minerale
argentifere-aurifere, rodocrozit, ankerit, cuar etc. Ocuren e mai importante pe glob se
întâlnesc în Asia Mic , Japonia, Peru, Mexic, SUA. Pe teritoriul României, alabandina
88
se întâlneşte în filoanele hidrotermale legate de magmatismul neogen la Cavnic (zona

Baia Mare), la Caraciu, S c râmb, Zlatna, Almaşul Mare, Roşia Montan , Baia de Arieş
(toate în Mun ii Apuseni).
2. Geneza supergen (rezidual ). Se întâlneşte foarte rar ca mineral secundar,
format pe cale exogen , în zona de oxida ie a minereurilor de mangan.
Întrebuin ri. Alabandina reprezint o surs de mangan.
3.12. MILLERIT – NiS
Numele mineralului a fost dat în onoarea mineralogului englez Miller.

Compozi ia chimic – con ine 64,7% Ni, 35,3% S. Mai poate con ine cantit i
mici de Fe (1-2%), Co (0,5%), Cu (0,1-1%).
Sistemul de cristalizare – trigonal, clasa bipiramidal-ditrigonal .
Structura cristalin – este deosebit de cea a pirotinei fiind mult mai
complicat .
Habitusul cristalelor. Cristalele de millerit sunt în mod obişnuit aciculare, cu
stria iuni longitudinale grosiere.
Agregatele cristaline – de regul se întâlneşte sub form de agregate radiare,
capilare.
Fig. 3.26. Cristale aciculare naturale de millerit asociate cu cristale de cuar .
Propriet i fizice.
Culoarea – galben -aurie de alam , uneori irizat .
Urma – neagr -verzuie.
Duritatea – 3-4. Este casant (sf râmicios).
Clivajul – perfect dup fa a de romboedru.
Se dizolv în HNO3 şi în apa regal , dând o solu ie de culoare verde datorit
nichelului, cu separarea sulfului.
Tratat cu carbonat de sodiu d foi e de nichel.
89
Când apare sub form de granule neregulate sau mase compacte, determinarea
nu este posibil decât prin analize chimice.
Genez , paragenez , ocuren e. Milleritul este un mineral rar întâlnit în natur .
1. Geneza hidrotermal tipic (mezotermal ). Milleritul este întâlnit sub form
de concentra ii în filoane mezotermale tipice, în asocia ie cu sulfuri şi arseniuri de Ni şi
Co. În aceste filoane, milleritul apare în agregate radiare, în paragenez cu linneitul
(Co3S4), gersdörfitul NiAsS, galena, sideritul, baritina, fluorina, calcit, cuar etc.
În lume, ocuren e importante se cunosc în Rusia la Berezovsk (Mun ii Ural), în
Germania la Freiberg şi Schneeberg în Mun ii Metalici (Saxonia), în SUA
(Pennsylvania), în Canada (Sudbury).
Ocuren e de millerit în România se cunosc în serpentinitele mezozoice de la
Vârghiş (Sf. Gheorghe) şi la Racoşul de Jos (Braşov), dar f r importan economic
(granule mai mici de 0,05 mm).
2. Geneza supergen (rezidual ). Se g seşte foarte rar ca mineral secundar,
dezvoltat pe seama pentlanditului, în ocuren ele filoniene de sulfuri de cupru-nichel.
Întrebuin ri. Milleritul este mineralul cu cel mai ridicat con inut de nichel
(64,7%) şi prezint importan economic mare, chiar atunci când apare diseminat
sporadic în z c mânt sau minereu, în special când se g seşte asociat cu alte minerale de
nichel sau cobalt.
3.13. NICHELINA – NiAs
Denumirea vine de la cuvântul latinesc niccolum = nichel.

Sinonim – niccolit.
Compozi ia chimic . Nichelina con ine 43,9% Ni şi 56,1% As. Mai poate
con ine Fe (0-2,7%), S (0-5%), iar uneori cantit i foarte mici de Sb şi Co.
Sistemul de cristalizare – hexagonal, clasa bipiramidal-dihexagonal .
Structura cristalin – re ea hexagonal cu cea mai compact aşezare a
atomilor. Atomii nichelului sunt aşeza i în col urile celulei hexagonale, iar atomii
arsenului sunt aşeza i aproximativ în centrul a jum tate din num rul prismelor trigonale.
Aceast aşezare face ca fiecare atom de arsen s fie înconjurat de şase atomi de nichel,
iar la rândul lor fiecare atom de nichel este înconjurat de şase atomi de arsen, plus c se
învecineaz cu doi atomi de nichel situa i vertical.
În acest tip de structuri, leg turile ionice au în parte caracter atomic şi în parte
caracter de leg tur metalic , iar aceste caractere, la un loc, determin o serie de
propriet i cum ar fi capacitatea mare de reflexie, conductibilitate electric ridicat etc.
Habitusul cristalelor. Nichelina este întâlnit foarte rar sub form de cristale
individuale, dar când sunt prezente acestea au forme nedefinite.
Agregatele cristaline. De regul nichelina apare sub form de agregate masive
compacte, sub form de impregna ii, sau reniform .
Propriet i fizice.
Culoarea – palid , roşie de cupru pân la galben de bronz.
Urma – brun -neagr .
Luciul – metalic.
Duritatea – 5-5,5. Este casant .
Clivajul – imperfect dup fa a (10 1 0).
90

Se dizolv în HNO3 dând o culoare de m r verde, iar prin adaos de amoniac,
solu ia devine albastr -deschis .
Prin alterare, din nichelin ia naştere annabergitul – Ni3(AsO4)2·8H2O, care este
un mineral de culoare verde.
Fig. 3.27. Cristale naturale de nichelin .
Genez , paragenez , ocuren e. Principala genez este hidrotermal de

temperatur medie (mezotermal ), nichelina fiind g sit în filoane hidrotermale în
paragenez cu smaltin (CoAs3), cloantit (NiAs2), Bi nativ, Ag nativ, pirit , calcopirit ,
cuar , baritin etc. În aceste filoane nichelina apare uneori în cantit i apreciabile sub
form de impregna ii sau în mase compacte.
În str in tate se cunosc ocuren e mai importante în Rusia la Berikulsk (Siberia
occidental ), în Germania (Saxonia – Mun ii Metalici) unde apare aşa-numita
forma iune de Co-Ni-Ag-Bi, în Canada la Cobalt (Ontario).
Întrebuin ri. Când sunt rezerve mai mari, nichelina constituie un minereu
pentru extragerea nichelului.
3.14. REALGAR – AsS (As4S4)
Numele mineralului vine de la cuvintele arabe rahj al ghar = pulbere de min .

Compozi ia chimic . Realgarul con ine 70,08% As şi 29,92% S. Rezultatele
analizelor chimice coincid aproape cu cele teoretice. Nu se constat amestecuri
izomorfe cu alte elemente.
Sistemul de cristalizare – monoclinic, clasa primitiv .
Habitusul cristalelor. Formeaz cristale prismatice alungite, cu stria ii dup
fa a (001).
Agregatele cristaline. Realgarul apare sub forma unor agregate granulare,
compacte, uneori sub form de eflorescen e, cruste sau mase p mântoase.
Propriet i fizice.
Culoarea – roşie-portocalie, mai rar roşu închis.
Urma – portocalie deschis .
Luciul – adamantin pe fe ele de cristal, gras sau r şinos pe sp rtur .
91
Clivajul – bun dup (010), potrivit dup (120), (101), (100) şi imperfect dup
fa a (110).
Este r u conduc tor de c ldur şi electricitate.
Sub ac iunea luminii decrepit şi se transform într-un praf de culoare galben -
portocalie.
Fig. 3.28. Cristale de realgar. Fig. 3.29. Cristale naturale de realgar

asociate cu cristale de calcit.

1. Geneza hidrotermal de temperatur joas (epitermal ). În acest tip
de z c minte este asociat cu auripigmentul, stibina, blenda, galena, pirita, tetraedritul,
aurul, calcitul, cuar ul, baritina şi uneori arsen nativ.
În ara noastr realgarul este prezent în z c mintele polimetalice de la Moldova
Nou , Baia Sprie, Cavnic, Toroiaga, S c râmb, Zlatna, Covasna etc. Cristale foarte mari
(1-2 cm) de realgar apar în z c mântul de la Luhum (Caucaz), în China, Japonia.
Întrebuin ri. Este utilizat la ob inerea As2O3 (prin pr jire), fabricarea
vopselelor, pirotehnie, fabricarea sticlei etc.
3.15. STIBINA – Sb2S3
Se mai numeşte şi antimonit (de la latinescul antimoniu = stibiu).

Compozi ia chimic – con ine 71,4% Sb şi 28,6% S. Poate s mai con in As şi
uneori, sub form de incluziuni mecanice, Au şi Ag.
Habitusul cristalelor. Stibina se prezint sub forma unor cristale prismatice
alungite, columnare, aciculare, fe ele de prism fiind striate vertical.
Agregatele cristaline. Se întâlneşte sub form de mase compacte, agregate
radiare de cristale aciculare şi, uneori agregate fibroase sau diseminat în cuar .
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie-plumburie cu nuan e alb strui.
Urma – cenuşie de plumb.
Luciul – metalic, puternic pe fe ele de clivaj.
Clivajul – perfect dup fa a (010) şi imperfect dup (110).
Sp rtura – subconcoidal .
92
Este rea conduc toare de electricitate.

Reac ioneaz energic cu KOH, devenind galben , apoi portocalie.
Dup ştergerea pic turii de KOH de pe stibin r mâne o pat roşie.
Se dizolv în HNO3 cu separare de Sb2O3.
Fig. 3.30. Cristale de stibin . Fig. 3.31. Cristale naturale de stibin .

1. Geneza hidrotermal de temperatur joas (epitermal ). Acestui tip
de z c mânt îi apar in aproape toate ocuren ele de stibin . În aceste z c minte, stibina
poate constitui împreun cu cuar ul filoane independente, poate s apar în paragenez
cu cinabrul, cuar ul, baritina, calcitul, caolinitul. Este întâlnit aproape întotdeauna în
z c minte înso ind cinabrul, realgarul, auripigmentul (As2S3) şi mai rar este întâlnit în
z c mintele de plumb şi zinc. Ocuren ele din România nu constituie concentra ii
exploatabile, stibina ap rând în z c mintele polimetalice din zona Baia Mare (Ilba,
S sar, Herja), Baia Sprie, Cavnic, S c râmb, Ruda-Barza (Brad), Zlatna, Baia de Arieş.
2. Geneza metasomatic de contact. Stibina apare asociat în calcare cu
bismutina (Bi2S3), blenda, aur, baritin , pirit , galen . Concentra ii neexploatabile se
g sesc la Oravi a, Ciclova Român , Dognecea.
Principalele z c minte din lume sunt cele de la Hunan (China) care contribuie cu
cca. 25% din produc ia mondial de Sb, Kadamjaisk (Rusia), Itshinokova (Japonia),
Challapeto şi Tupiza (Peru), Idaho, Nevada (SUA).
Întrebuin ri. Stibina constituie principala surs pentru ob inerea stibiului,
metal cu numeroase utiliz ri cum ar fi: aliaje cu Pb, Sn, Bi, Zn (aliajul pentru litere de
tipografie), aliajul Pb-Sb pentru acumulatori, tuburi pentru paste de din i, alice, industria
culorilor, industria cauciucului, mase plastice, chibrituri, vulcanizare, medicin .
Produc ia mondial a fost în 1965 de 62.700 t, principalii produc tori fiind
Africa de Sud, China, Bolivia, Rusia, SUA, Mexic, Turcia etc.
3.16. BISMUTINA – Bi2S3
Compozi ia chimic . Bismutina con ine 81,2% Bi, 18,8% S. Mai poate con ine
în cantit i mici: Fe, Pb, Cu, As, Sb, Te etc., dintre acestea Pb, Sb şi Te pot înlocui
izomorf Bi.
Sistemul de cristalizare – rombic, clasa rombo-piramidal .
Structura cristalin – este asem n toare cu cea a stibinei.
93
Habitusul cristalelor – cristale alungite-aciculare cu fe e de prism şi pinacoid.

Fe ele prezint de regul stria iuni fine, verticale.
Agregatele cristaline – bismutina se întâlneşte, de obicei, sub form de mase
granulare compacte sau ca agregate radiare.
Fig. 3.32. Cristale de bismutin .

Fig. 3.33. Cristal natural de bismutin .
Propriet i fizice.
Culoarea – alb -cenuşie de plumb, cu culori diferite la suprafa , mai ales
g lbui, frecvent prezint culori de iriza ie.
Urma – cenuşie-cenuşiu închis.
Clivajul – perfect dup fa a de pinacoid lateral (010) şi imperfect dup fa a de
pinacoid transversal (100).
Nu conduce curentul electric.
În HNO3 se dizolv uşor separând sulful la suprafa . Se descompune uşor în
zona de oxida ie, iar carbona ii formeaz uneori pseudomorfoze dup bismutin .
Bismutina se poate deosebi de stibin , cu care se aseam n , prin aceea c posed
un luciu mai puternic, are greutate specific mai mare, iar pentru stibin este
caracteristic reac ia cu KOH.
1. Geneza hidrotermal de temperatur ridicat (hipotermal ), cu trecere la
metasomatic . Acestui tip de genez îi apar in cele mai importante ocuren e de
bismutin .
În acest tip de z c minte este întâlnit în filoanele hipotermale şi metasomatice
de contact de staniu, wolfram, arsen, fiind asociat cu bismut nativ, minerale de staniu,
de wolfram şi de molibden, împreun cu o serie de sulfuri ca pirita, calcopirita,
mispichel, galena etc., al turi de beril, turmalin , cuar , amfiboli, piroxeni.
Pe glob ocuren e mai importante de acest tip se cunosc în Rusia (Bucuca,
Transcaucazia), în Bolivia (Tasna, Chorolque etc.) unde sunt cele mai însemnate resurse
de bismut din lume, asociat cu wolfram.
94
În România se cunosc ocuren e hipotermale-pirometasomatice legate de

magmatismul banatitic în Mun ii Apuseni la B i a Bihor, şi în Banat la Oravi a, Ciclova
Român , Ocna de Fier, Dognecea.
2. Geneza hidrotermal de temperatur medie (mezotermal ). Bismutina
este întâlnit în filoanele mezotermale de argint şi cobalt, unde este asociat cu bismut
nativ, cu minerale de cupru, cobalt, nichel, argint şi uraniu.
Ocuren e mezotermale în str in tate apar în Rusia (Adrasman – Asia central ),
în Peru (Cerro de Pasco), al doilea produc tor mondial dup Bolivia, în Canada (Lacul
Urşilor, Blind River), Norvegia (Telemarken), Italia (Bocechiano), Germania
(Erzgebirge).
Ocuren ele mezotermale din România au un caracter ştiin ific, fiind întâlnite în
filoanele mezotermale legate de magmatismul neogen de la Hondol (Ilia), Zlatna
(ambele în Mun ii Apuseni).
Întrebuin ri. Minereurile de bismutin constituie sursa principal pentru
extragerea bismutului, utilizat în diverse domenii din industrie.
3.17. AURIPIGMENT – As2S3
Denumirea vine de la cuvintele latineşti aurum = aur şi pigmentum = vopsea.

Compozi ia chimic – relev 61% As şi 39% S. Ca amestecuri mecanice mai
con ine stibin , marcasit , cuar şi sub form de substituen i izomorfi Se, Sb, V, Ge.
Sistemul de cristalizare – monoclinic, clasa prismatic (pseudo-rombic).
Habitusul cristalelor. Cristalele prezint de obicei forme prismatice, uneori cu
fe e curbe.
Agregatele cristaline. Sunt caracteristice agregatele baccilare, reniforme,
sferice cu structur radiar . Apare şi sub form de mase compacte, cristale aciculare
dispuse radiar, agregate fibroase sau diseminate în masa de cuar .
Propriet i fizice.
Culoarea – galben de l mâie, uneori cu nuan e brune.
Masele criptocristaline care con in pirit dispersat , au
culoarea galben murdar cu nuan e verzui.
Urma – galben cu nuan e mai vii.
Luciul – adamantin sau semimetalic în func ie de
pozi ie.
Duritatea – 1-2. În foi e sub iri este flexibil, dar nu
elastic.
Clivajul – perfect dup fa a (010) şi imperfect dup
(100).
Este r u conduc tor de c ldur şi electricitate. Fig. 3.34. Cristal
Se încarc cu electricitate prin desprinderea foi elor de auripigment.
dup clivaj.
1. Geneza hidrotermal . În acest tip de z c minte, auripigmentul apare în
asocia ie cu minerale formate la temperatur relativ sc zut ca realgar, stibin ,
marcasit , pirit , cuar , calcit, gips, baritin , limonit. Astfel de asocia ii sunt cele de la
Moldova Nou , Sasca Montan , B i a Bihor, Baia Sprie, Cavnic, S c râmb,
Cr ciuneşti, Zlatna.
95
2. Depus de izvoarele termale fierbin i în asocia ie cu realgar, opal,

aragonit, la S rişor (Vatra Dornei) şi Covasna.
3. Ca mineral exogen, sub form de eflorescen e sau mase p mântoase în
z c mintele de huil şi limonit.
Dintre z c mintele din alte ri, pot fi men ionate z c mântul Alahar
(Macedonia), Luhum (Caucazul de Sud), Mercur (Utah – SUA) şi Steamboat (Nevada –
SUA), Cehia.
Întrebuin ri. Constituie materia prim principal din care se extrage As2O5,
utilizat în industria vopselelor.
3.18. PIRITA – FeS2
Denumirea vine de la cuvântul grecesc piros = foc, fiind legat probabil de

proprietatea piritei de a produce scântei când este lovit .
Compozi ia chimic . Pirita con ine 46,6% Fe şi 53,4% S. Mai con ine mici
cantit i de Co, Ni, As, Sb, Cu, Au, Ag. Ni şi Co pot substitui Fe pân la raportul
Ni/Fe = 1/1,84 şi Co/Fe = 1/2,5.
Structura cristalin . Pirita formeaz o re ea de tip NaCl. Ionii de Fe formeaz o
re ea cubic cu fe e centrate, iar ionii de S aranja i perechi, foarte apropia i între ei,
formând grupa S2, sunt situa i la jum tatea muchiei de cub, gruparea S-S fiind orientat
dup diagonala mare a cubului.
Fig. 3.35. Structura cristalin a piritei.
Habitusul cristalelor. Pirita apare de obicei sub form de cristale bine

dezvoltate, idiomorfe, ca forme foarte frecvente ap rând cubul (100), dodecaedrul
pentagonal (piritoedrul) (210), octaedrul (111), diploedrul (321) şi forme combinate.
Sunt caracteristice stria iunile fe elor, orientate întotdeauna paralel cu muchiile (110)
sau (210). Aceste stria ii sunt în leg tur cu structura intern a piritei şi sunt întotdeauna
perpendiculare pe fa a vecin .
96
Fig. 3.36. Cristale de pirit .
Agregatele cristaline. Pirita se întâlneşte în numeroase roci şi minereuri sub

form de cristale m runte sau granule rotunjite diseminate. Foarte r spândite sunt
agregatele compacte. În rocile sedimentare apar deseori concre iuni sferice de pirit ,
mase reniforme sau ciorchini.
Fig. 3.37. Cristale cubice naturale de pirit .
Propriet i fizice.
Culoarea – galben aurie, deschis , frecvente culori de iriza ie g lbui-brune,
uneori culoare brun datorit transform rii superficiale în limonit.
Urma – neagr -verzuie, brun .
Duritatea – 6-6,5. Este relativ casant .
Clivajul – imperfect dup fa a (100) şi (111), uneori şi dup (110).
Sp rtura – neregulat , uneori concoidal .
Prezint conductibilitate electric slab . Este termoelectric .
Se dizolv greu în HNO3, separându-se sulful. Nu se dizolv în HCl diluat.
Se altereaz uşor trecând în limonit, care formeaz pseudomorfoze dup pirit .
97
Genez , paragenez , ocuren e. Pirita este un mineral poligenetic, fiind sulfura

cea mai r spândit în toate tipurile de roci.
1. Geneza metasomatic de contact. Pirita este prezent în skarne şi în
corpurile de magnetit în paragenez cu mispichel, pirotin , calcopirit , blend , galen ,
molibdenit, magnetit, hematit, silica i de Fe şi Mg. În România, astfel de z c minte apar
la B i a Bihor, Ocna de Fier, Oravi a, Moldova Nou .
2. Geneza hidrotermal . Acest tip de z c mânt este cel mai important, pirita
întâlnindu-se ca înso itor al minereurilor hidrotermale. Apare asociat cu calcopirita,
blenda, galena, mispichelul, aurul, cuar ul, baritina, sideritul, fluorina, calcitul etc.
Z c mintele de acest tip sunt foarte r spândite în România, legate de magmatismul
mezozoic la Ostra (Suceava), C z neşti-Ciungani (Brad), Somova, Altân-Tepe
(Dobrogea), şi legate de magmatismul neogen în zona Baia Mare (Baia Sprie, Cavnic,
B iu , Ilba), Toroiaga (Baia Borşa), Deva, S c râmb, Baia de Arieş (Câmpeni).
3. Geneza sedimentar . Pirita se întâlneşte frecvent şi în rocile şi minereurile
sedimentare (concre iuni de pirit în nisipuri argiloase, în z c mintele de c rbuni, de
fier, de mangan, de bauxit ), în paragenez cu marcasita şi sideritul. Formarea piritei în
aceste roci şi minereuri se datoreaz descompunerii resturilor organice într-un mediu
lipsit de oxigen din p r ile adânci ale bazinelor marine. Ocuren e de pirit sedimentar
în România sunt cele de la Lacul Roşu (în marne), Mun ii Vrancei, S rata Monteoru
(Buz u), Com neşti, Petroşani, Secul, Doman (în c rbuni).
4. Geneza legat de şisturi cristaline. Este frecvent întâlnit sub form de
corpuri sau lentile de diferite geneze, ulterior metamorfozate, sau înso ind z c mintele
metamorfozate de Fe şi Mn. Importante z c minte în ara noastr sunt cele de la
Burloaia (Baia Borşa), B lan (Ciuc), Altân-Tepe (Dobrogea), Iacobeni şi Broşteni
(Suceava), Teliuc, Ghelari (jud. Hunedoara) etc.
Cele mai mari concentra ii de pirit din lume sunt cele de la Rio Tinto (Spania),
Sulitelma şi Falun (Suedia), Conception del Oro (Mexic), Chuquicamata (Chile), SUA,
Rusia.
Întrebuin ri. Pirita este principala materie prim pentru fabricarea acidului
sulfuric. Este surs de cupru atunci când minereul de pirit con ine cantit i însemnate
de Cu. De asemenea, este surs de Au, Zn, Se, Co, Ni. Reziduurile feruginoase r mase
în urma pr jirii piritei (pentru ob inerea H2SO4) pot fi utilizate ca minereu de fier sau
pentru prepararea vopselelor.
3.19. MARCASITA – FeS2
A fost denumit de Breithaupt (1835) ca nume generic pentru diverse specii de

pirit .
Compozi ia chimic . Marcasita con ine 46,6% Fe şi 53,4% S. Mai poate
con ine cantit i foarte mici de As, Sb, Cu etc.
Structura cristalin este asem n toare cu cea a piritei, celula elementar fiind
îns rombic . Ionii de Fe ocup col urile celulei şi centrul celulei rombice, fiind
înconjura i de gruparea S2.
Habitusul cristalelor – este tabular (010), prismatic dup (001), rar columnar
sau în form de lance.
Agregatele cristaline. Marcasita apare frecvent sub form de concre iuni radiare
sau sferoidale, stalactite, ciorchini, mase reniforme sau cruste.
98
Fig. 3.38. Cristale de marcasit .
Fig. 3.39. Cristale naturale de marcasit

şi rare cristale de galen .
Propriet i fizice.
Culoarea – galben de alam cu nuan e cenuşii sau verzui, mai deschis decât
cea a piritei.
Urma – verde-cenuşie închis , neagr .
Luciul – metalic.
Duritatea – 5-6; casant .
Prezint conductibilitate electric slab .
Se deosebeşte de pirit prin aspectul lanceolat sau tabular al cristalelor.
Insolubil în HCl, este atacat de HNO3.
Genez , paragenez , ocuren e. Marcasita este mult mai pu in r spândit în
natur decât pirita. Se întâlneşte atât în rocile endogene cât şi în rocile exogene.
1. Geneza hidrotermal . Frecvent apare în subfaza epitermal , în filoane
hidrotermale de temperatur joas , sub form de cristale m runte concrescute sau
fluorescen e pulverulente pe cristale de cuar , calcit, galen , blend , pirit . Se întâlneşte
la Ilba, Baia Sprie, Cavnic, Herja (Baia Mare), Deva, S c râmb, Baia de Arieş, Roşia
Montan .
2. Geneza sedimentar . Marcasita întâlnit sub form de concre iuni
neregulate sau granule în nisipuri şi argile c rbunoase, apare de obicei al turi de pirit la
Pleşi (Râmnicu S rat), Petroşani (Lupeni) etc.
3. Geneza legat de şisturile cristaline. Marcasita apare rar, fiind prezent
în mineraliza ii de diferite tipuri genetice, ulterior metamorfozate. Marcasita apare
asociat cu pirita, calcopirita, galena, blenda, mai rar pirotina, mispichel, aurul şi
apatitul. Z c minte de acest tip sunt cele de la Crucea şi Leşul Ursului (jud. Suceava),
Holbav (Braşov), Poiana M rului (Caransebeş).
99
În str in tate, concentra ii mai importante sunt cele din Rusia (Mun ii Ural),
Germania (Klausthal, Freiberg), Cehia şi Fran a.
Întrebuin ri. Când apare în mase importante, împreun cu pirita, se
exploateaz pentru fabricarea acidului sulfuric.
3.20. MOLIBDENIT – MoS2
Denumirea vine de la cuvântul grecesc molibdos = plumb.

Compozi ia chimic . Con ine 60% Mo, 40% S. În general, molibdenitul este
destul de pur din punct de vedere chimic. El con ine cea mai mare cantitate de rheniu în
compara ie cu alte sulfuri (5·10-7 – 2·10-4%).
Structura cristalin – este tipic stratificat , straturile ionilor de Mo sunt aşezate
între dou straturi de ioni de S. For ele de leg tur dintre stratele de S sunt foarte slabe,
ceea ce explic clivajul prefect şi duritatea mic a molibdenitului.
Habitusul cristalelor. În general, apar rar cristale cu un habitus pinacoidal
hexagonal, cu fe e (0001), striate.
Agregatele cristaline. Se întâlneşte de regul sub form de mase compacte sau
de agregate foioase sau solzoase.
Fig. 3.41. Cristale de molibdenit.
Fig. 3.40. Structura cristalin

a molibdenitului.
Fig. 3.42. Cristale naturale de molibdenit (luciu metalic)

asociate cu cristale de cuar .
100
Propriet i fizice.
Urma – cenuşie cu nuan verzuie.
Luciul – metalic.
În foi e sub iri este flexibil.
Este gras la pip it, las urme pe hârtie, urm care întins cu degetul devine
verzuie (spre deosebire de grafit la care r mâne neagr ).
Prezint conductibilitate electric slab , dar care creşte odat cu creşterea
temperaturii.
Se dizolv greu în HNO3, cu degajare de SO2 şi depunere de MoO3.
Prin fierbere se dizolv şi în H2SO4.
Genez , paragenez , ocuren e. Z c mintele de molibdenit sunt legate genetic
de intruziunile de roci magmatice.
1. Geneza pegmatitic . Este o genez pu in important , molibdenitul fiind
pu in r spândit în unele pegmatite acide, majoritatea acestor ocuren e neavând
importan industrial . Pot fi men ionate unele z c minte în Rusia, Sri Lanka, Canada,
Australia.
2. Geneza hidrotermal . Este geneza cea mai important , molibdenitul
formându-se în faza hidrotermal de temperatur înalt (hipotermal ). El apare asociat
cu calcopirita, pirita, blenda, uneori wolframitul, cu gang de cuar , sericit, fluorin .
Mineraliza iile de molibden cunoscute la noi în ar au o r spândire redus , constituind
rareori z c minte importante. Pot fi men ionate ivirile de la O elu Roşu, S vârşin
(Lipova), Deva, Ruda-Barza (Brad), Zlatna (jud. Alba), Ilba, Baia Sprie (zona Baia
Mare).
3. Geneza metasomatic de contact. În aceste z c minte mineraliza ia de
Mo şi ceva W este net hidrotermal , skarnul jucând numai rolul de gazd . Molibdenitul
apare asociat cu cuar , scheelit (CaWO4), pirita, calcopirita, formând filonaşe care
împânzesc skarnul. În România acest tip de z c minte apare la B i a Bihor, şi sporadic
la Moldova Nou şi Sasca Montan (Banat).
Cele mai importante z c minte de molibden din lume sunt cele din SUA
(Climax – Colorado), Rusia (Tîrnîauz – Caucazul de Nord), Maroc (Azegaur), Mexic
(Canarea), Australia, Canada etc.
Întrebuin ri. Molibdenitul este unica surs industrial pentru extragerea Mo,
unul din cele mai c utate metale pentru metalurgie. Molibdenul este utilizat în industria
o elurilor speciale şi a o elurilor de scule, industria automobilelor, industria de avioane,
utilaje petroliere (sape, pr jini). Molibdenul înlocuieşte wolframul fiind mai ieftin
(l mpi radio, cuple termoelectrice W-Mo).
Produc ia mondial de molibden a crescut foarte rapid. Dac în 1913 se
produceau 100 t de molibden, în 1938 se produceau 15.000 t, în 1965 produc ia era de
56.000 t, iar în 1968 de 56.940 t. rile cu produc ie important sunt SUA, Canada,
Chile, Peru, Norvegia, Japonia.
101
3.21. COBALTINA – CoAsS
Compozi ia chimic . Cobaltina con ine 35,4% Co, 45,3% As, 19,3% S. Dintr-o
serie de analize chimice s-a constatat c aceste con inuturi variaz astfel: Co = 26-34%,
As = 42-48%, S = 18-21%. Mai poate con ine 2-3% Ni, 0,1-8% Fe, iar uneori când
con inutul de Fe ajunge la 16%, se ob ine varietatea de cobaltin numit ferrocobaltin .
Sistemul de cristalizare – cubic, clasa pentagonal .
Habitusul cristalelor – frecvent se întâlnesc cristale în form de dodecaedru
pentagonal, octaedru, cub sau combina ii de octaedru cu dodecaedru pentagonal. Macle
apar foarte rar.
Agregatele cristaline. Cobaltina se g seşte sub form de mase granulare sau sub
form de mase compacte.
Fig. 3.43. Cristale de cobaltin .
Fig. 3.44. Cristale naturale de cobaltin .
Propriet i fizice.
Culoarea – alb -argintie sau cenuşie de o el cu nuan e roz. Variet ile bogate în
fier au culoarea cenuşie-închis sau neagr -cenuşie.
Urma – neagr -cenuşie.
Luciul – metalic pe sp rtur proasp t .
Duritatea – 5-6; casant .
Greutatea specific – 6-6,5 g/cm3.
Clivajul – potrivit dup fa a de cub.
Este slab conduc toare de electricitate.
Examinat cu aten ie cobaltina se recunoaşte dup nuan a caracteristic roz,
dup duritatea mare, iar uneori, când apare sub form de cristale, dup combina iile
tipice ale formelor (100), (111) şi (210).
Se descompune în HNO3 cu separare de sulf şi As2O3 (solu ie de culoare roz).
Prin alterare trece în eritrin Co3(AsO4)2·8H2O, astfel c atunci când este
alterat , este caracteristic parageneza cu eritrina ce are o culoare roz intens .
Genez , paragenez , ocuren e. Cobaltina este un mineral caracteristic
proceselor hidrotermale de temperatur înalt , astfel c ea apare în z c mintele
metasomatice de contact şi în filoane hidrotermale de temperatur înalt (hipotermale).
1. Geneza hipotermal . Este caracteristic asocia ia mispichel-glaukodot-
cobaltin , forma iunea mineralogic fiind prezent de obicei în aureolele de contact din
rocile calcaroase şi anume în zonele de skarn cu magnetit. În str in tate se cunosc
102
ocuren e importante în Azerbaidjian (Daşchesan). În România apare cu totul sporadic în

forma iunile de contact ale rocilor din provincia banatitic (skarne) la Oravi a, Ciclova
Român .
2. Geneza mezotermal . Acestei geneze îi apar in principalele ocuren e din
lume, cobaltina fiind asociat cu sulfuri de Cu şi Co şi ceva Ni. Ocuren e mezotermale
în lume se cunosc în Zair (Katanga), care d peste 80% din produc ia mondial de
cobalt; în Canada la Cobalt (Ontario). În România, apare (sporadic) legat de
magmatismul neogen la Ilba (zona Baia Mare).
3. Geneza legat de şisturile cristaline. Cobaltina apare în roci bazice şi
forma iuni hidrotermale vechi, ulterior metamorfozate. Ocuren e mai importante în
România sunt la Ogradena (Orşova), în serpentinite paleozoice cu cromit şi la Lipova
(Arad), în tufuri metamorfozate.
Întrebuin ri. Dintre mineralele industriale, cobaltina constituie una din sursele
principale pentru extragerea cobaltului. Întrucât cobaltul are întrebuin ri importante, au
valoare industrial chiar şi minereurile care prezint un con inut redus (0,1-0,2%).
3.22. MISPICHEL – FeAsS
Denumire veche german datorat originii sale nesigure. Danaitul vine de la

numele lui J.F. Dana din Boston (1793-1827).
Variet i: mispichel cobaltifer = danait; mispichel bogat în cobalt = glaukodot.
Compozi ia chimic . Mispichelul con ine 34,3% Fe, 46% As, 19,7% S.
Cantitatea de As şi S este totuşi foarte variabil . Frecvent, mai con ine Co, Ni, Sb, Au.
Sistemul de cristalizare – rombic, clasa prismatic .
Structura cristalin – caracteristic rombic prin maclare.
Habitusul cristalelor. Mispichelul este întâlnit frecvent sub form de cristale
bine dezvoltate, prismatice, columnare scurte, bacilare sau aciculare. Cristalele sunt
formate din prisme verticale şi prisme longitudinale striate paralel cu axul Z. Cristalele
se dezvolt larg în cavit ile druzelor. Prezint macle în cruce, indivizii recunoscându-se
dup stria iile de pe fe ele de prism longitudinal (101).
Agregatele cristaline. Când nu apare sub form de cristale bine dezvoltate,
mispichelul se prezint sub form de agregate granulare, radiare sau compacte.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb -argintie pe fe e şi cenuşie de o el în sp rtur . Frecvent
culoarea are reflexe g lbui.
Urma – neagr , uneori cu nuan e brune.
Luciul – metalic.
Clivajul – destul de pronun at dup fa a (110) şi dup (001).
Se descompune la temperaturi de 430-675ºC, ceea ce dovedeşte c leg turile
dintre Fe şi As sunt mai slabe decât cele dintre Fe şi S.
Prin lovire cu ciocanul degaj miros de usturoi (As).
Se descompune în HNO3 cu separare de sulf şi As2O3.
Prin alterare se descompune repede, oxidându-se şi formând scoroditul
Fe3+AsO4·2H2O.
103
a
b
Fig. 3.45. Cristale de mispichel: Fig. 3.46. Cristal natural de glaukodot.

a – alungit dup (100); b – alungit dup (001).
Genez , paragenez , ocuren e. Mispichelul prezint o genez unic

hidrotermal , el fiind prezent în z c minte tipic hidrotermale, filoniene şi metasomatice,
separându-se la temperaturi mai ridicate.
1. Geneza hidrotermal -hipotermal . Sub aceast genez , mispichelul apare
asociat cu minerale de temperatur ridicat ca wolframit, turmalin , grana i, uneori cu
Au, casiterit, bismutin , calcopirit , pirotin , blend etc.
2. Geneza hidrotermal -mezotermal . Mispichelul este înso it de enargit,
tennantit, arseniuri de Co şi Ni etc.
Ocuren e de origine hidrotermal în str in tate se cunosc în Rusia (Mun ii Ural,
Siberia), în SUA (Butte-Montana), în Fran a (Salsigue), în Suedia (Boliden). În
România se cunosc ocuren e legate de magmatismul mezozoic, banatitic sau neogen la
Gemenea (Câmpulung Moldovenesc); Oravi a, Ciclova Român , Dognecea (toate în
Banat); la Ilba, Baia Mare, Dealul Crucii, Herja, Baia Sprie, B iu (regiunea minier
Baia Mare); Mun ii Tibleş; Toroiaga (B ile Borşa); Rodna Veche (Bistri a); la S lişte,
H r gani, Ormindea, Ruda-Barza, St nija, Bucium, Roşia Montan , Baia de Arieş
(toate în Mun ii Apuseni).
3. Geneza legat de şisturi cristaline. Mispichelul apare în complexele de
şisturi cristaline sub forma unor mineraliza ii hidrotermale vechi de sulfuri, ulterior
metamorfozate, al turi de pirit , calcopirit , blend , galen , ankerit, siderit etc.
Ocuren e mai importante în România sunt la Burloaia (B ile Borşa), la
Cioc neşti, Crucea, Leşul Ursului (Suceava), la Valea lui Stan (Vâlcea), la R şinari
(Sibiu) etc.
Întrebuin ri. Mispichelul constituie principalul minereu pentru extragerea
arsenului.
3.23. TETRAEDRIT – (Cu,Fe,Zn)12Sb4S13
Numele vine de la forma de tetraedru a cristalelor.

Compozi ia chimic . Numele de tetraedrit se d variet ilor bogate în Sb,
numite şi fahlerz, iar cele bogate în As se numesc tennantit. În re eaua cristalin
pozi iile cuprului pot fi înlocuite în parte prin Ag, Hg, Pb, Fe, Zn, uneori Co.
Tetraedritul con ine 22-53% Cu; 0-21,2% Sb; 20,6-29,1% S; 0-13% Se; 0-18% Ag.
104
În func ie de compozi ia chimic se cunosc urm toarele variet i:

- freibergit – 3-30% Ag;
- ferotetraedrit – aprox. 13% Fe;
- schwazit – 6-17% Hg,
- malinowskit – 13-16% Pb.
Sistemul de cristalizare – cubic, clasa hexakistetraedric .
Structura cristalin – complex , asem n toare cu cea a calcopiritei, dar celula
elementar are dimensiune dubl fa de cea a calcopiritei.
Habitusul cristalelor. Cristalele de tetraedrit prezint frecvent forme de
tetraedru, triakistetraedru, dodecaedru deltoidal (triakistetraedru trapezoidal) şi forme
compuse (la care se adaug fe e de dodecaedru romboidal, fe e de cub şi trapezoedru
cubic).
Agregatele cristaline. Tetraedritul apare frecvent sub form de mase compacte,
agregate granulare sau incluziuni neregulate.
Fig. 3.47. Cristale de tetraedrit.
Fig. 3.48. Cristale naturale de tetraedrit.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de o el pân la neagr de fier (variet ile bogate în fier).
Urma – cenuşie-neagr sau brun-roşcat .
Luciul – metalic sau semimetalic, uneori cu suprafe e mate.
Duritatea – 3-4,5; casant.
Sp rtura – concoidal sau neregulat .
1. Geneza hidrotermal . Tetraedritul este prezent în filoanele hidrotermale,
hipotermale şi mai ales mezotermale, fiind asociat cu calcopirita, enargitul (Cu3AsS4),
calcozina (Cu2S), bornitul (Cu5FeS4), blenda, galena, cuar etc. În astfel de z c minte,
tetraedritul apare în zona Baia Mare (Herja, S sar, Ilba, Nistru), Baia Sprie, Cavnic,
S c râmb, Roşia Montan , Dognecea, Ocna de Fier, Sasca Montan etc.
2. Geneza supergen . Foarte rar, tetraedritul apare ca mineral secundar, format
pe cale exogen , în zona de cimenta ie a filoanelor cuprifere, asociat cu covelin (CuS)
şi calcozin .
105
În str in tate, concentra ii importante de tetraedrit sunt cele din Armenia

(Kazanskoe), SUA (Butte Montana), Chile (El Teniente), Peru, Bolivia, Argentina etc.
Întrebuin ri. Împreun cu alte minerale de cupru, se întrebuin eaz ca minereu
de Cu, de Ag, As şi alte elemente.
3.24. TENNANTIT – Cu3AsS4
Numele mineralului a fost dat în onoarea chimistului italian Smithson Tennant

(1761-1815).
Compozi ia chimic . Tennantitul con ine 43,4% Cu, 20,5% As, 28,5% S şi de
regul mai con ine cca. 7,7% Fe. Uneori, mai poate con ine mici procente de Zn şi Ag.
Sistemul de cristalizare – cubic, clasa tetraedric (hexakistetraedru).
Agregatele cristaline – apare sub form de cristale (dodecaedrii romboidali) sau
sub form de agregate masive, compacte.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de plumb pân la cenuşie de o el.
Urma – brun-roşcat .
Luciul – metalic.
Duritatea – 3,5.
Fig. 3.49. Cristale naturale de tennantit asociate cu cristale de cuar .
Genez , paragenez , ocuren e. Tennantitul este un mineral rar, el ap rând în

filoanele cuprifere mezotermale, în paragenez cu calcopirita, enargitul, calcozina,
digenitul, tetraedritul, al turi de blend , galen , cuar etc.
Ocuren e mai importante în str in tate se cunosc în Rusia (Mun ii Ural şi Altai),
în SUA (Butte-Montana), în Elve ia, Chile, Peru, Bolivia, Argentina, Serbia.
În România se cunosc ocuren e mai importante la Lipova în filoane legate de
magmatismul paleozoic şi la Hondol (Ilia) şi Toroiaga (B ile Borşa) în filoane legate de
magmatismul neogen.
106
Importan . Prezint importan economic pentru extragerea cuprului şi

arsenului, dar apare în cantitate foarte mic în z c minte.
3.25. ENARGIT – Cu3AsS4
Denumirea mineralului vine de la cuvântul grecesc enarghis = evident, probabil

avându-se în vedere clivajul evident al acestuia.
Compozi ia chimic – con ine 48,3% Cu, 19,1% As, 32,6% S. Mai poate
con ine pân la 6,5% Sb, pân la 5,7% Fe şi în cantit i foarte mici Pb, Zn şi Ag.
Sistemul de cristalizare – rombic, clasa rombo-piramidal .
Structura cristalin – pseudohexagonal .
Habitusul cristalelor. Cristalele de enargit prezint un habitus columnar
(prismatice alungite) cu stria ii verticale şi, mai rar, se întâlnesc cristale cu habitus
tabular. Prezint macle de întrep trundere şi macle ciclice cu aspect pseudohexagonal.
Agregatele cristaline. De regul enargitul apare sub form de mase granulare
compacte, radiare, sau sub form de incluziuni.
Fig. 3.50. Cristal de enargit. Fig. 3.51. Cristale naturale de enargit.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de o el pân la neagr de fier.
Urma – cenuşie-neagr .
Luciul – semimetalic.
Duritatea – 3-3,5; este sf râmicios.
Se dizolv în HNO3, separându-se sulful la suprafa .
Se descompune uşor formând malachit, azurit etc., în zonele de oxidare ale
z c mintelor.
Se deosebeşte de blenda neagr (cu care se aseam n dup aspectul exterior)
prin aceea c enargitul are clivaj perfect dup o singur direc ie şi luciul s u este mai
puternic.
107
Genez , paragenez , ocuren e. Enargitul este un mineral exclusiv hidrotermal.

1. Geneza hipotermal . În acest tip de z c minte este caracteristic asocierea
enargitului cu calcopirita şi bornitul. Ocuren e mai importante se cunosc în str in tate în
Norvegia (Telemarken) şi în Chile (Braden).
2. Geneza mezotermal . Enargitul apare în filoanele cuprifere mezotermale
al turi de calcopirit , calcozin , digenit, tetraedrit, tennantit, bornit, împreun cu blend ,
galen şi cuar .
În str in tate ocuren e mai importante se cunosc în Armenia (Kazanskoe), în
Serbia (Bor), în Chile (El Teniente), în SUA (Butte-Montana), în Argentina (Sierra
Famatina).
Ocuren ele din România sunt legate de magmatismul neogen fiind cunoscut la
Deva, la Hondol (Ilia), la Cr ciuneşti şi Bucureşci (Mun ii Apuseni).
Întrebuin ri. Când apare în cantit i mai mari se exploateaz ca minereu de
cupru şi arsen.
3.26. PIRARGIRIT – Ag3SbS3
Denumirea mineralului rezult din asocierea a dou cuvinte greceşti piros = foc,
argiros = argint, legat evident de culoare şi con inutul ridicat în argint. Atât pirargiritul
cât şi proustitul mai sunt cunoscute sub denumirea de argint roşu.
Compozi ia chimic . Con ine 59,76% Ag, 22,48% Sb, 17,76% S. În cantit i
mici mai apare ca substituent izomorf As, iar sub forma unor amestecuri mecanice
sulfuri de Fe, Co şi Pb. În z c mintele din Bolivia, pirargiritul con ine cantit i
însemnate de Ge.
Sistemul de cristalizare – trigonal, ditrigonal-piramidal.
Structura cristalin – atomii de sulf se dispun pe o spiral , iar fa de fiecare
sulf se coordineaz un atom de stibiu şi doi atomi de argint. Rezult o re ea romboedric
care are în col uri Sb(As)S3 şi Ag2S. Gruparea Sb(As)S3 formeaz piramide cu Sb(As)
în vârf, vârfurile piramidei sunt orientate de-a lungul axei ternare.
Habitusul cristalelor. Pirargiritul formeaz frecvent cristale, care reprezint
forme cristalografice compuse, constituite din fa a de prism (1120), la care se asociaz
formele (10 1 4), (1 1 05), (0001), (10 1 1), (01 1 2), (01 1 8), (02 2 1).
Agregatele cristaline – formeaz mase compacte granulare, fiind incluse în
filoanele de sulfuri.
Propriet i fizice.
Culoarea – roşie închis , uneori cenuşie de plumb pân la neagr de fier.
Urma – vişinie-închis , uneori roşie purpurie.
Luciul – adamantin puternic, cu trecere c tre luciu metalic.
Este transparent în fragmente sau la capetele de cristal, semitransparent la
translucid în rest.
Duritatea – 2,5; este sf râmicios.
Clivajul – distinct dup fa a (10 1 1).
Genez , paragenez , ocuren e. Pirargiritul este un mineral de temperatur
sc zut , formându-se în ultimele stadii ale fazei hidrotermale. Se asociaz îndeosebi
cu minerale de stibiu, asocia ia paragenetic caracteristic fiind galen , blend , wurtzit,
108
uneori argint nativ, sulfoarsenia i şi sulfoantimonia i de plumb, argint şi cupru, arseniuri

de nichel şi cobalt, cuar , calcit.
Formeaz ocuren e importante în Rusia (în regiunea vestic a Verhoianiei),
Cehia (Ioachimov), Germania (Freiburg), Spania, Bolivia, Chile, Mexic, SUA, Canada.
Fig. 3.52. Cristale de pirargirit.
Fig. 3.53. Cristale naturale de pirargirit

pe suport de cristale de cuar .
În ara noastr pirargiritul este întâlnit în filoanele hidrotermale, mai frecvent în

cele aurifere, legate de magmatismul neogen, formând asocia ii paragenetice cu proustit
(Ag3AsS3), tetraedrit, stibin , miargirit (AgSbS2), jamesonit (4PbS·FeS·3Sb2S3), pirit ,
mispichel, galen , blend , cuar cu aur, stephanit (5Ag2S·Sb2S3), cuar , calcit, siderit,
ankerit. Ocuren e importante se cunosc la Baia Mare (S sar-Valea Borcutului, Dealul
Crucii, Baia Sprie, Cavnic, B iu , Mun ii Metaliferi (S c râmb, Hondol, Certejul de
Sus, Fizeş, Cr ciuneşti, S lişte, H r gani, Ormindea, Ruda-Barza, St nija, Zlatna,
Almaşul Mare, Bucium, Baia de Arieş).
Întrebuin ri. Pirargiritul este utilizat la extrac ia argintului.
3.27. PROUSTIT – Ag3AsS3
Denumirea mineralului este dat în onoarea chimistului francez J.L. Proust

(1755-1826), cel care a stabilit primul existen a „mineralelor roşii de argint” cu arsen şi
stibiu.
Compozi ia chimic . Teoretic, proustitul con ine 65,4% Ag, 15,2% As,
19,4% S. Analizele efectuate indic urm toarele compozi ii: 63,4-67,6% Ag,
12,3-20,2% As, 13,1-20,2% S.
Sistem de cristalizare – trigonal, clasa ditrigonal-piramidal .
Structura cristalin – re ea romboedric cu AsS3 aşezat în col uri şi centrul
celulei. Gruparea AsS3, la rândul ei formeaz piramide cu As în vârf. Toate vârfurile
piramidei sunt orientate în lungul axei ternare.
Habitusul cristalelor. Frecvent formeaz cristale scalenoedrice terminate la
capete cu romboedrii ascu i i având forme de prism hexagonal (11 2 0) pe care apar
stria iuni oblice caracteristice, de scalenoedru ditrigonal (21 3 1), (11 2 4).
109
Agregatele cristaline – de obicei formeaz fie mase compacte, fie cristale

izolate, diseminate.
Propriet i fizice.
Culoarea – roşie aprins -rubinie, asem n toare cu cea a cinabrului.
Urma – roşie aprins (mai deschis decât la pirargirit).
Luciul – adamantin puternic, uneori cu tendin de trecere c tre luciu metalic.
Este transparent pân la translucid, de regul este semitransparent.
Duritatea – 2-2,5. Este casant.
Clivajul – net dup fa a de romboedru (10 1 1).
Sp rtur – concoidal .
Prezint conductibilitate electric foarte redus .
Se dizolv în HNO3 cu separarea As2O3 sau, atunci când con ine stibiu, a Sb2S3.
Practic, se poate deosebi cu precizie din punct de vedere chimic dup con inutul
în arsen şi stibiu. În general proustitul este mai deschis la culoare decât pirargiritul, şi
cristalele au mai pu ine fe e.
Fig. 3.54. Cristale naturale de proustit.
Genez , paragenez , ocuren e. Proustitul este un mineral de temperatur

sc zut care se formeaz în ultimele stadii ale fazei hidrotermale. El se asociaz
caracteristic cu galen , blend , wurtzit, uneori argint nativ, sulfoarsenia i şi
sulfoantimonia i de plumb, argint şi cupru, arseniuri de nichel şi cobalt, cuar , calcit.
Ocuren e mai importante în lume se cunosc în Cehia (Ioachimov), Germania
(Freiburg), Chile (Charnacillo-Atacama), Peru, Mexic, SUA (Colorado, Idaho, Nevada),
Rusia în z c mintele de Pb-Zn-Ag din regiunea de vest a Verhonianiei (Bezimiansk,
Verhne-Endibalsk, Berezinsk).
În România, proustitul se asociaz la dou tipuri de forma iuni:
- în şisturi cristaline, uneori legat de lamprofire mezozoice la Cârlibaba,
asociat cu p turi sub iri de siderit şi la Tulgheş, microscopic în filoane de pirit , blend
şi galen (ambele în Carpa ii Orientali);
110
- în filoane şi stock-uri hidrotermale legate de magmatismul neogen la

Baia Mare (S sar, Dealul Crucii, Baia Sprie), în Mun ii Metaliferi (S c râmb,
Ormindea, Roşia Montan ).
În condi ii supergene, în zona de oxida ie proustitul şi pirargiritul se descompun
şi se formeaz argentit, sau în p r ile inferioare ale zonei de oxida ie se separ argintul
nativ.
Întrebuin ri. Proustitul împreun cu pirargiritul, reprezint mineralele de
argint cele mai r spândite şi evident sunt utilizate pentru extrac ia argintului, împreun
cu alte sulfuri.
3.28. HESSIT – Ag2Te
Denumirea mineralului a fost dat în onoarea lui G.H. Hess din Sankt Petersburg
(1802-1850). Primele analize chimice s-au f cut pe eşantioane de la S c râmb şi Boteş
(Mun ii Apuseni).
Compozi ia chimic – con ine 62,8% Ag, 35-37% Te. De regul , mai con ine şi
Au pân la 3,3%.
Sistemul de cristalizare. Hessitul prezint trei modifica ii:
- sistemul monoclinic, clasa prismatic , la temperaturi mai mici de 155ºC;
- sistemul cubic, cub cu fe e centrate, la temperaturi mai mari de 155ºC;
- sistemul cubic, hexakisoctaedru, la temperaturi mai mari de 802ºC.
Agregatele cristaline. Hessitul se întâlneşte foarte rar sub form de cristale, de
regul se g seşte sub form de mase compacte sau fin granular.
Fig. 3.55. Cristal natural de hessit.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de plumb pân la cenuşie de o el.
Urma – cenuşie-neagr , str lucitoare.
Luciul – metalic.
Duritatea – 2,5-3; uneori sectil.
Clivajul – indistinct.
Se dizolv în HNO3.
111

1. Geneza hidrotermal (hipotermal şi mai ales mezotermal ), hessitul fiind
asociat cu silvanit, nagyagit, altait (PbTe), Au nativ, Te nativ, blend , pirit , cuar .
În lume se cunosc ocuren e mai importante în Rusia (Mun ii Altai), în Mexic
(San Sebastian), în SUA (Calaveras, Nevada, California, Colorado), în Chile.
Ocuren e mai importante în România se cunosc la B i a Bihorului de tip
metasomatic-hipotermal legate de magmatismul banatitic şi în filoanele hidrotermale
legate de magmatismul neogen la B i a (Baia Mare), S c râmb, St nija, Bucium, Baia
de Arieş (toate în Mun ii Apuseni).
Întrebuin ri. Hessitul are o importan economic deosebit , exploatându-se
ca minereu de argint.
3.29. PETZIT – Ag3AuTe2
A fost denumit dup W. Petz, care a efectuat primele analize chimice asupra
mineralului. Petzitul a fost descris pentru prima dat pe teritoriul României, în
Transilvania la S c râmb.
Compozi ia chimic . Petzitul este o telurur de aur şi argint. El con ine 40-46%
Ag, 20-25% Au, 32-35% Te, 0,5-2,5% impurit i de Cu, Mo etc.
Agregatele cristaline. Petzitul apare foarte rar sub form de cristale. De regul ,
se întâlneşte sub form masiv sau sub form granular pân la compact .
Fig. 3.56. Cristale naturale de petzit şi aur nativ pe suport de cuar .
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de o el şi cenuşie de fier pân la neagr de fier.
Urma – neagr .
Luciul – metalic.
Duritatea – 2,5-3; sectil pân la sf râmare.
Clivajul – indistinct.
Se dizolv în HNO3.
112

1. Geneza hidrotermal . În z c mintele hidrotermale petzitul apare asociat cu
hessitul, silvanitul, nagyagitul, Au, Te, blenda, pirita, cuar etc.
Ocuren e mai importante în str in tate se cunosc în Australia (Kalgoorlie), în
SUA (Colorado, Calaveras, California).
În România ocuren e importante de petzit apar în filoanele hidrotermale aurifere
cu telururi legate de magmatismul neogen de la B i a (zona Baia Mare), S c râmb,
Ruda-Barza, St nija, Bucium (toate în Mun ii Apuseni).
Întrebuin ri. Petzitul are o importan economic deosebit fiind o surs
important de aur şi argint.
3.30. NAGYAGIT (S C RÂMBIT) – AuTe2·6Pb(Sb,Te)
Denumirea vine de la localitatea Nagyág = S c râmb. Acest mineral a fost

descris pentru prima oar în lume în România la S c râmb.
Compozi ia chimic . Nagyagitul con ine 6-13% Au, 50-57% Pb, 9-12% S,
15-30% Te, 0,1-9% Sb.
Sistemul de cristalizare – rombic, clasa bipiramid rombic , pseudo-tetragonal.
Habitusul cristalelor – tabular.
Agregatele cristaline – când nu apare sub form de cristale individualizate,
nagyagitul se întâlneşte sub form de agregate granulare, masive sau foioase-solzoase.
Fig. 3.57. Cristale naturale de nagyagit.
Propriet i fizice.
Urma – neagr -cenuşie cu nuan brun .
Luciul – metalic str lucitor.
Duritatea – 1-1,5; flexibil.
Clivajul – perfect dup fa a de pinacoid lateral (010).
Este caracteristic duritatea mic şi greutatea specific ridicat .
113

1. Geneza hidrotermal (mezotermal ). În aceast genez , frecvent, se
g seşte în succesiunea: blend -galen -nagyagit-altait-bournonit (2PbS·Cu2S·Sb2S3)-
tetraedrit. În general apare în paragenez cu cuar , rodocrozit, ankerit, tetraedrit, blend ,
auripigment, aur, silvanit şi alte telururi în filoanele hidrotermale. În lume cele mai
importante ocuren e sunt în SUA (Colorado).
Ocuren e mai importante în România se cunosc în filoanele hidrotermale legate
de magmatismul neogen de la S c râmb (în filoanele din câmpul Carolina – Magdalena,
Anastasia, Adam), la Caraciu, Zlatna, Almaşul Mare, Baia de Arieş (toate în Mun ii
Apuseni).
Întrebuin ri. Nagyagitul prezint interes economic deosebit constituind
minereu de aur (6-13% Au) şi telur.
3.31. SILVANIT – AuAgTe4
Denumirea mineralului provine de la Transilvania, fiind descris pentru prima

dat în lume la S c râmb.
Compozi ia chimic . Silvanitul con ine 24,5% Au, 13,4% Ag, 62,1% Te. Mai
poate con ine Pb, Sb, Cu, Fe, toate în cantit i foarte mici.
Sistemul de cristalizare – monoclinic, clasa prismatic .
Habitusul cristalelor – apare sub form de cristale prismatice mici, scurte,
aciculare, scheletice cu aspect grafic caracteristic.
Agregatele cristaline – agregate reticulare.
Fig. 3.58. Cristal de silvanit. Fig. 3.59. Cristale naturale de silvanit.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de o el, alb-argintiu cu nuan e de galben deschis.
Urma – cenuşie str lucitoare.
Luciul – metalic, str lucitor.
Greutatea specific – 8,16 g/cm3.
Coloreaz flac ra de reducere în albastru-verzui (Te).
114

1. Geneza hidrotermal (mezotermal ). Silvanitul apare în filoanele aurifere
în paragenez cu aurul, telururi de Au şi Ag (nagyagit, hessit), blend , tetraedrit, pirit ,
cuar , calcedonie etc.
Ocuren e importante în lume se cunosc în Australia, Mexic, SUA (Colorado). În
România ocuren e se întâlnesc la S c râmb (câmpul minier Longin, în succesiunea
blend -alabandin -krennerit-silvanit-altait), la Caraciu, Ruda-Barza, Curechiu, St nija,
Bucium, Baia de Arieş (toate în Mun ii Apuseni), la B i a (zona Baia Mare).
Întrebuin ri. Silvanitul se întrebuin eaz ca minereu de aur.
3.32. KRENNERIT – (Au,Ag)Te2
Denumirea mineralului vine de la Bunsenin Krenner.

Compozi ia chimic . Krenneritul con ine 35,5% Au, 19,4% Ag, 45,1% Te.
Sistemul de cristalizare – rombic.
Habitusul cristalelor – prezint cristale aciculare mici, cristale prismatice cu
stria iuni (010).
Agregatele cristaline – frecvent agregate compacte.
Fig. 3.60. Cristale naturale de krennerit pe suport de cuar .
Propriet i fizice.
Culoarea – alb-argintiu, galben de aur.
Este opac.
Luciul – metalic.
Duritatea – 2-3.
Sp rtura – subconcoidal sau neregulat .
Genez , paragenez , ocuren e. Krenneritul apare în z c mintele
hidrotermale asociat cu silvanit, pirit , tetraedrit, calcopirit , cuar , calcit, s c râmbit.
În România se întâlneşte în provincia magmatic neogen din Mun ii Apuseni la
S c râmb, Zlatna, Almaşu Mare, Fa a B ii.
115
Ocuren e mai importante pe glob sunt cele din SUA (Cripple Creek – Colorado)
şi din vestul Australiei.
Întrebuin ri. Krenneritul se întrebuin eaz ca minereu de aur şi argint.
3.33. CALAVERIT – AuTe2
Denumirea vine de la localitatea Caleveras din California (SUA).

Compozi ia chimic . Calaveritul con ine 44% Au şi 56% Te. Frecvent con ine
Ag pân la 4%.
Sistemul de cristalizare – monoclinic.
Habitusul cristalelor – apar cristale prismatice scurte, cu stria iuni dup (010).
Prezint macle dup fa a (101) – axe paralele, dup fa a (310) – axe în unghi de 122º58'
sau dup fa a (111) – axe în unghi de 93º40'.
Agregatele cristaline – frecvent agregate granulare, cristale nedistincte.
Fig. 3.61. Cristale naturale de calaverit pe suport de cuar .
Propriet i fizice.
Culoarea – alb-argintiu, galben de aur. Este opac.
Urma – cenuşie cu reflexe verzui sau g lbui.
Luciul – metalic.
Sp rtura – subconcoidal sau neregulat .
Genez , paragenez , ocuren e. Calaveritul se întâlneşte în filoanele
hidrotermale de temperatur medie şi joas (mezotermale şi, respectiv epitermale)
asociat cu pirit , blend , galen , tetraedrit, cuar etc.
La noi în ar apare foarte rar în filoanele metalifere legate de magmatismul
neogen în Mun ii Apuseni la S c râmb şi St nija.
În str in tate, ocuren e mai importante se cunosc în Australia (Kalgoorlie), SUA
(Stanislaus – California), Filipine.
Întrebuin ri. Calaveritul se întrebuin eaz ca minereu de aur.
116
Oxizi şi hidroxizi
OXIZI ŞI HIDROXIZI
În aceast clas sunt cuprinşi compuşii metalelor sau metaloizilor cu oxigenul şi

gruparea (OH). Oxigenul formeaz combina ii chimice cu cca. 40 elemente, oxizii şi
hidroxizii reprezentând 17% din greutatea scoar ei terestre, cea mai mare importan
având-o oxizii şi hidroxizii de fier care particip cu 3,9%, urma i de oxizii şi hidroxizii
de Al, Mn, Ti, Cr etc. Un rol important îl joac bioxidul de carbon (CO2) şi apa,
întâlnite în atmosfer pân la altitudinea de 12 km de la suprafa .
Majoritatea oxizilor şi hidroxizilor se întâlnesc la suprafa a scoar ei terestre la
contactul dintre oxigenul liber din atmosfer , adâncimea de p trundere a oxigenului în
scoar fiind limitat de nivelul apelor freatice. Suprafa a de alterare a rocilor şi zonele
de alterare a z c mintelor de minereuri sunt zonele din scoar unde sunt localizate
reac iile chimice care determin apari ia oxizilor şi hidroxizilor ca minerale de
neoforma ie.
Deoarece majoritatea hidroxizilor au o solubilitate sc zut în ap , ei formeaz
solu ii suprasaturate în ap , ceea ce duce la formarea unor mase coloidale şi
criptocristaline. Cu timpul, hidroxizii îşi pierd apa capilar şi de absorb ie (mai ales în
mediu uscat) şi formeaz compuşi cu grup ri hidroxilice legate chimic şi chiar oxizi
anhidri. Cationii bivalen i din grupa principal apar mai rar sub form de oxizi simpli,
anhidri, de obicei ap rând sub form de oxizi dubli (spineli).
Majoritatea oxizilor şi hidroxizilor prezint în re ea leg turi ionice, cationii
(metalele) fiind înconjura i de anionii de oxigen sau de hidroxil, numerele de coordinare
constituind o particularitate important a acestor minerale.
Oxizii elementelor bivalente au structur de tip NaCl, cu num r de coordinare 6.
Oxizii elementelor trivalente şi tetravalente ai c ror cationi au dimensiuni mai mici,
prezint numere de coordinare mici, care se micşoreaz odat cu trecerea leg turii
ionice c tre leg tura homeopolar (Al2O3 – 6 şi 4, TiO2 – 6 şi 3). Oxizii cu re ele
moleculare prezint numere de coordinare mai mici (senarmontitul Sb2O3 – 3 şi 2).
Oxizii care au în re ea leg turi ionice prezint durit i ridicate (6-9 în scara lui
Mohs), stabilitate chimic ridicat , puncte de topire ridicate, solubilitate foarte sc zut .
Compuşii de Al3+ şi Mg2+ sunt, de obicei, incolori sau colora i alocromatic iar
compuşii elementelor cromofore (Cr, Fe, Mn etc.) sunt colora i intens (de regul
culoarea neagr ). În general, mineralele din aceast clas sunt opace sau translucide, cu
luciu semimetalic. Unele minerale prezint propriet i magnetice remarcabile.
117
4.1. APA – H2O
Apa ocup cca. 6,9% din volumul scoar ei terestre, întâlnindu-se foarte rar în
stare pur , întotdeauna în ap fiind dizolvate diverse s ruri, apa putând fi: sulfatat ,
carbonatat , halogenat , alcalin , feruginoas etc. Ea se întâlneşte şi în compozi ia a
numeroase minerale fie sub form zeolitic , fie legat chimic.
Dintre propriet ile fizice ale apei se remarc : greutatea specific – 1 g/cm3;
punctul de solidificare – 0ºC, punctul de fierbere – 100ºC, temperatura critic – 374ºC,
presiunea critic – 274 at.
Apa se g seşte în natur în trei st ri fizice de agregare: solid (ghea – z pad ),
lichid şi gazoas (vaporii de ap din atmosfer şi emana ii vulcanice). Ea are un rol
important în procesele fizico-chimice care se desf şoar în scoar a terestr , reac iile
chimice având loc în special în solu iile apoase. F r ap şi oxigen nu se poate
presupune existen a unei vie i organice pe P mânt.
Forma cristalizat a apei este ghea a, care prezint o structur molecular
cristalin , având num r de coordinare 4. Protonii H+, ioni f r electroni proprii şi având
dimensiuni foarte mici, p trund adânc în interiorul ionului de oxigen. Din aceast cauz
nucleul atomic al oxigenului devine pu in excentric, ceea ce determin momentul de
dipol din molecula apei.
În structura ghe ii, moleculele de ap slab legate între ele sunt astfel dispuse,
încât, por iunile înc rcate pozitiv sunt orientate spre por iunile înc rcate negativ ale
altor molecule. Dispozi ia general a moleculelor este asem n toare cu structura
wurtzitului ZnS, locurile Zn şi S fiind ocupate de moleculele de H2O. Se ob ine o
aşezare mai pu in compact , ceea ce explic greutatea specific mai mic a ghe ii decât
a apei la 4ºC.
Sistemul de cristalizare – trigonal.
Habitusul cristalelor. Forma iunile cristaline sunt foarte variate, cristalele de
z pad , frecvent dendritice, prezint o simetrie polar . În peşteri sunt întâlnite cristale în
form de pl ci hexagonale, cristale tabulare, concreşteri în forme complexe.
Agregatele cristaline. Ghea a apare sub form de mase compacte, agregate
granulare cristaline, granule cristaline mari, de form neregulat , forme stalactitice cu
structur concentric , stratificat .
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor sau slab colorat în albastru.
Luciul – sticlos.
Duritatea – 1,5. Este casant .
Genez . Ghea a se formeaz prin r cirea apei. Ea apare sub forma unei cruste cu
indivizii cristalini orienta i cu axul principal de simetrie perpendicular pe suprafa a apei.
Z pada se formeaz în stratele reci ale atmosferei, din vapori de ap . În mod similar se
formeaz şi bruma.
În decursul proceselor exogene care au loc la suprafa a P mântului şi în
atmosfer , uriaşe cantit i de ap rezultat în urma evapor rii m rilor, oceanelor sau
produs de învelişul vegetal, trec în atmosfer şi se întorc sub form de precipita ii
atmosferice.
118
Oxizi şi hidroxizi
În timpul erup iilor vulcanice, mari cantit i de vapori de ap se împr ştie în

atmosfer . Prin cristalizarea magmelor în adâncime se pun în libertate mari cantit i de
ap . Izvoarele minerale termale din regiunile vulcanice sunt în leg tur cu aceste ape:
B ile Herculane, B ile Felix, Geoagiu, Borsec, Bodoc, Zizin etc.
Fig. 4.1. Cristal de ghea

cu diferite sec iuni.
Fig. 4.2. Cristale naturale de ghea .
4.2. PERICLAZ – MgO
Numele mineralului vine de la cuvintele greceşti peri = împrejur şi klasis =

fractur , aluzie la clivajul perfect, cubic.
Compozi ia chimic . Periclazul con ine 60,32% Mg şi 39,68% O. Frecvent
magneziul este substituit de fier, mangan sau zinc.
Structura cristalin – asem n toare cu cea a NaCl.
Habitusul cristalelor. Periclazul se întâlneşte în general sub form de cristale
octaedrice, cubice, forme de cub cu octaedru, rar dodecaedrice. Prezint macle cu plan
de macl (111).
Agregatele cristaline – de obicei apare sub form de mase granulare, cu granule
de contur neregulat.
119
Fig. 4.3. Cristale naturale de periclaz.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb-cenuşiu, uneori g lbui, galben-brun (când con ine fier), verde
sau negru (datorit incluziunilor).
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Duritatea – 6.
Clivajul – perfect dup fa a (001); imperfect dup fa a (111); slab şi întrerupt
dup fa a (011).
Genez , paragenez , ocuren e. Periclazul este un mineral metamorfic de
temperatur înalt , fiind prezent în marmure, având ca surs disocierea calcarelor
dolomitice (dedolomitizare). Se întâlneşte în calcarele de la Monte Somma – Vezuviu
(Italia), asociat cu forsteritul, şi în calcarele de la Teulada (Sardinia), asociat cu brucitul.
În Suedia apare la Nordmark, în marmure dolomitice asociat cu hausmanitul (Mn3O4), şi
la Längban în z c minte manganifere; în SUA apare în California (Riverside) asociat cu
cristale octaedrice de magnetit.
În România a fost semnalat la Turcoaia lâng M cin (Dobrogea), în dealul
Bujorul Românesc în corneene calcaroase legate de masivul granitoidic de la Iacobdeal.
4.3. CORINDON – Al2O3
Numele de corindon este de origine oriental , provenind din sanskrit –

kurivinda sau tamil – kurundam, şi a fost introdus în 1798 în literatura mineralogic .
Compozi ia chimic . Corindonul con ine 52,91% Al şi 47,09% O. Poate s mai
con in Mn, Cr, Fe, Ti, V. Cromul în cantit i foarte mici determin culoarea roşie, Fe2+
culoarea brun , Ti4+ culoarea albastr , amestecul Fe2+ şi Fe3+ culoarea neagr .
Variet ile transparente, colorate, folosite ca pietre pre ioase, poart diverse
denumiri: rubin (roşu), safir (albastru), topaz oriental (galben), smarald oriental
(verde), ametist oriental (roz-violet). Masele granulare amestecate cu ilmenit, cuar ,
120
Oxizi şi hidroxizi
magnetit şi oligist se numesc emery sau smirghel. Corindonul comun cuprinde

variet ile pu in transparente, chiar opace sau colorate în gri, verzui, roşu, alb strui.
Sistemul de cristalizare – trigonal, clasa ditrigonal-scalenoedric .
Structura cristalin . Grupele Al2O3 sunt situate în col urile şi centrul celulei
romboedrice. Ionii de oxigen, cu cea mai compact aşezare hexagonal , sunt dispuşi în
straturi perpendiculare pe axul A3, iar ionii de Al3+ sunt dispuşi sub form de hexagoane
între dou straturi de oxigen, umplând dou treimi din golurile octaedrice.
Habitusul cristalelor. Apar cristale idiomorfe în form de butoiaşe, columnare,
piramidale, tabulare, uneori cu dimensiuni mari (pân la 10 cm).
Agregatele cristaline. Corindonul este de obicei diseminat în roc , uneori apare
în unele z c minte în mase granulare compacte.
Fig. 4.5. Cristale de corindon.

a corindonului.
Propriet i fizice.
Culoarea – de obicei alb struie sau cenuşie-g lbuie. Modifica iile transparente,
colorate sunt pietre pre ioase.
Luciul – sticlos, perlat sau adamantin.
Duritatea – 9.
Sp rtura – neregulat sau concoidal .
În lumina ultraviolet devine luminiscent, c p tând culoarea roşie.
1. Ca mineral accesoriu în roci magmatice de adâncime, bogate în alumin şi
s race în silice; sienite cu corindon, pegmatite cu corindon, plagioclazite corindonice
sau, mai rar, în andezite şi bazalte. Apare sub forma unor mici cristale în enclavele
banatitelor de la B i a Bihor, Gil u sau în enclavele magmatitelor neogene de la
Toroiaga, Deva, S c râmb.
2. Ca produs al metamorfismului de contact în calcare şi bauxite la Reme i.
121
3. Legat de metamorfismul regional apare în micaşisturi la Ocna de Fier şi

Dognecea, la contactul paragnaiselor cu banatitele.
4. Geneza aluvionar – în aluviuni vechi şi actuale la Pianul de Jos (Sibiu),
Ditr u, Cuza Vod , Techirghiol.
Peste hotare, cristale frumoase de rubin se g sesc la Burma, Siam şi Sri Lanka,
Brazilia, SUA (Carolina de Nord). Safire se g sesc în Ural, Afganistan, India
(Kashmir), Australia, SUA (Montana).
Corindonul comun se exploateaz în Transvaal (Africa de Sud), Ontario,
Madagascar.
Emery sau smirghelul natural, folosit ca abraziv, se exploateaz în insula Naxos
(Grecia), SUA (Perrskill şi Chester) şi Turcia (Adin).
Fig. 4.6. Cristale naturale de rubin. Fig. 4.7. Cristale naturale de safir.
Întrebuin ri. Variet ile transparente, frumos colorate sunt utilizate ca pietre
pre ioase. Corindonul comun este utilizat în special ca abraziv, la confec ionarea
ceasurilor şi a altor instrumente. Produc ia mondial de corindon a fost în 1965 de
10.000 t. În ultimul timp, corindonul este ob inut pe cale artificial .
4.4. HEMATIT – Fe2O3
Denumirea provine de la cuvântul grecesc hematicos = sângeriu sau ematites =

piatr sângerie.
Se cunosc dou modifica ii polimorfe de Fe2O3 şi anume:
- hematitul – trigonal, stabil;
- maghemitul – cubic, instabil.
În cantit i mici este prezent uneori şi apa – hidrohematit (hematit sub form
colomorf ).
Compozi ia chimic . Hematitul con ine 69,94% Fe şi 30,06% O. Permanent se
semnaleaz prezen a Ti şi uneori Mg.
122
Oxizi şi hidroxizi
Structura cristalin – asem n toare cu cea a corindonului, locurile ionului de

Al3+ fiind ocupate de Fe3+.
Habitusul cristalelor – cristale tabulare dup (0001), deseori în rozete cu
stria ii, frecvent cristale lamelare, romboedrice, formate în cavit i. Macle frecvente
dup fa a de romboedru (10 1 1) sau dup fa a de prism (10 1 0).
Fig. 4.8. Cristale de hematit.
Fig. 4.9. Cristale lamelare de hematit (varietatea specularit).
Agregatele cristaline. În mod obişnuit, hematitul apare sub form de agregate

botrioidale cu dispozi ie radiar , agregate reniforme, mamelonare, stalactitice, oolitice,
uneori granulare sau p mântoase.
Dup forma agregatelor de hematit se cunosc o serie de variet i ca:
- trandafirii de fier (germ. – eisenrosen, en. – iron roses) – agregate lamelare în
form de rozete;
- minereu reniform – agregate reniforme botrioidale de culoare roşie sau neagr ;
- hematit micaceu (fr. – oligist) sau fier-oligist, agregate micacee, foioase, de
culoare neagr cu reflexe str lucitoare;
- specularit – lame foarte sub iri, perfect plane, str lucitoare, negre sau cenuşii
de o el;
123
- glasskopf – agregate reniforme, fibroase, lucioase la capetele fibrelor;

- martit – pseudomorfoze de hematit dup magnetit;
- hematit oolitic – agregate sferice sau elipsoidale cu structur radiar
concentric ;
- ocru roşu – mase p mântoase de culoare roşie.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie de o el pân la neagr , uneori cu reflexe roşii-brune.
Masele p mântoase, compacte, mate, au culori roşietice.
Urma – roşie-vişinie.
Luciul – semimetalic pân la mat.
Semitransparent în lamele foarte sub iri.
Duritatea – 5,5-6,5.
Sp rtura – neregulat sau aproape concoidal .
Nu este magnetic.
Fig. 4.10. Cristale naturale (trandafiri) de hematit pe cristale de cuar .

1. Se formeaz în toate fazele diferen ierii magmatice:
a) ca mineral accesoriu în roci magmatice acide şi intermediare;
b) în filoane pegmatitice şi hidrotermale, asociat cuar ului, magnetitului
şi baritinei;
c) ca produs al emana iilor vulcanice sub form de eflorescen e pe pere ii
craterelor vulcanice sau pe cr p turile din lav .
124
Oxizi şi hidroxizi
La noi în ar , hematitul apare în filonaşele ce str bat granitele de la Pricopan,

Iacobdeal, Cârjelari, Mircea Vod ; asociat porfirelor triasice de la Greci, Turcoaia,
Cârjelari, Altân-Tepe; în leg tur cu lamprofirele şi ofiolitele mezozoice la Gemenea,
Tulgheş, C z neşti. În filoane hidrotermale legat de magmatismul neogen apare la Ilba,
Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Mun ii C limani, Harghita, Uroiu, Deva, S c râmb etc.
2. În z c minte metasomatice de contact, legat de magmatismul banatitic
la Sasca Montan , Ocna de Fier, Dognecea, B i a Bihor, Masivul Vl deasa.
3. Ca produs al metamorfismului regional în şisturi cristaline, în corpuri
lentiliforme independente sau asociate cu siderit, pirit , minerale de Mn sau serpentin
la R zoare, Iacobeni, Vatra Dornei, B lan, Mun ii Lotru, Parâng, Teliuc, Ghelari,
Ruşchi a, N drag, Muncelul Mic, Mun ii Drocea, Bihor.
4. Geneza sedimentar în forma iuni mezozoice la Breaza, Pojorâta, Mun ii
Rar u, Vârghiş în jaspuri.
5. Ca mineral rezidual, format pe un relief carstic la Vaşc u, Moneasa, Reme i.
6. Ca mineral aluvionar format prin erodarea z c mintelor primare la Ocna de
Fier, Dognecea, Bocşa etc.
În lume, z c minte de hematit de origine sedimentar , metamorfozat regional, se
cunosc în regiunea Lacului Superior, Minnesota, Wisconsin (SUA), Canada, Brazilia
(Minas Geraes), Rusia (Kursk), Ucraina (Krivoi Rog). Z c minte importante de hematit
oolitic se cunosc în statele New York, Tennessee şi Alabama (SUA).
Întrebuin ri. Minereul de hematit este cel mai important minereu de fier. În
minereurile compacte, con inutul în fier este în jur de 50-65%. Variet ile curate de
hematit pulverulent sunt folosite la fabricarea vopselelor şi creioanelor roşii. Cristalele
izolate, f r fisuri se prelucreaz ca pietre semipre ioase.
4.5. ILMENIT – FeTiO3
Denumirea vine de la Mun ii Ilmen (Uralul de Sud) unde a fost semnalat prima
dat .
Compozi ia chimic . Ilmenitul con ine 36,8% Fe, 31,6% Ti şi 31,6% O. Mai
poate s con in Mg ca amestec izomorf, uneori în cantit i însemnate (picroilmenit) şi
uneori Mn.
Sistemul de cristalizare – trigonal, clasa romboedric .
Structura cristalin – asem n toare cu cea a corindonului, locurile ionului de
Al fiind ocupate alternativ de Fe2+ şi Ti4+.
3+
Habitusul cristalelor – tabular, romboedric, uneori lamelar. Prezint macle

dup fa a de romboedru (10 1 1) sau dup fa a (0001).
Agregatele cristaline – granule neregulate, diseminate şi rareori mase granulare
compacte.
Propriet i fizice.
Culoarea – neagr de fier cu reflexe violet-închise sau cenuşii de o el.
Urma – neagr , uneori brun sau brun-roşcat .
Luciul – semimetalic şi metalic.
Duritatea – 5-6.
Clivajul – imperfect dup fa a de romboedru (10 1 1).
Sp rtura – concoidal sau subconcoidal .
Este opac şi slab magnetic.
125
Fig. 4.11. Cristale de ilmenit.
Fig. 4.12. Cristal natural de ilmenit.

1. Ilmenitul apare diseminat în rocile magmatice bazice (gabbrouri,
diabaze, piroxenite) asociat cu magnetitul. Uneori apare şi în rocile alcaline şi în
pegmatitele sienitice asociat cu feldspa ii, biotitul, ilmeno-rutilul. Prin alterare d
naştere la leucoxen.
În România, ilmenitul apare ca mineral accesoriu în roci de tipul amfibolitelor şi
serpentinitelor din fundamentul cristalin al Carpa ilor Orientali şi Meridionali, în Mun ii
Apuseni şi Dobrogea, în granitele din Dobrogea, în gabbrourile cu magnetit de la
C z neşti-Ciungani, asociat cu hematitul.
2. Geneza aluvionar . Apare în frac iunea grea a unor aluviuni din Carpa ii
Meridionali, din Mun ii Apuseni (Poieni şi Roşia Montan ) şi în nisipurile aluvionare de
pe malul m rii la Sfântu Gheorghe şi Chituc.
În alte ri se g seşte în Rusia (Mun ii Ilmen în pegmatite), Norvegia (Kragerö,
Egersund), Fran a (Bourg d'Oisans), SUA (Chester, Warwick, Virginia, Connecticut),
Anglia (Cornwall).
Întrebuin ri. În concentra ii însemnate poate fi exploatat pentru extragerea
titanului, folosit sub form de TiO2 ca vopsea alb , aliaje cu fierul (o eluri speciale)
utilizate în industria aviatic . Pigmentul de titan este utilizat la fabricarea linoleumului,
a m t sii artificiale, cernelii albe, sticlei colorate, articole de toalet , colorarea pieilor şi
a stofelor.
126
Oxizi şi hidroxizi
Produc ia mondial anual de concentrate de titan (ilmenit) a fost de 2.750.000 t

în 1965 şi de 2.917.000 t în 1968. rile cu produc ie important sunt SUA, Canada,
Finlanda, Malayezia, Sri-Lanka, Spania, India.
4.6. RUTIL – TiO2
Numele vine de la cuvântul latin rutilius = roşu, roşcat, datorit culorii sale.
Compozi ia chimic . Rutilul con ine 60% Ti şi 40% O. Mai poate s con in
Fe, Sn, V, Nb, Ta, Cr, Ce.
În func ie de con inutul în alte elemente apar o serie de variet i:
- nigrin (30% Fe2O3) de culoare neagr ;
- iserit (4,5% FeO +Fe2O3);
- ilmenorutil (14-20% Fe2O3);
- strüverit (Nb + Ta).
Sistemul de cristalizare – tetragonal, clasa ditetragonal-bipiramidal .
La aceeaşi formul mai corespund înc dou minerale: brookit – rombic şi
anatas – tetragonal.
Fig. 4.13. Cristale naturale de brookit Fig. 4.14. Cristal natural de anatas
pe suport de cristale de cuar . pe suport de cristale de cuar .
Structura cristalin . Ionii de titan sunt înconjura i de şase ioni de oxigen,

dispuşi în vârfurile unui octaedru. Octaedrii de [TiO6] sunt alungi i pe direc ia axei Z,
alc tuind coloane prismatice, care dau aspectul prismatic cristalelor. Ionii de oxigen
sunt înconjura i fiecare de câte trei ioni de titan.
127
Habitusul cristalelor. Prezint cristale caracteristice, prismatice, columnare sau

aciculare, cu frecvente stria ii paralele cu axul Z. Frecvent, prezint macle
„în genunchi” (fig. 1.8.a) cu planul de macl (101), şi macle ciclice (fig. 1.8.b).
Agregatele cristaline – mase granulare masive sau cristale aciculare sub form
de snopi, incluse în cuar .
Fig. 4.15. Structura cristalin a rutilului. Fig. 4.16. Cristale de rutil.
Fig. 4.17. Cristale aciculare de rutil pe Fig. 4.18. Cristale columnare de rutil pe
cristale de hematit. cristale de calcit.
Propriet i fizice.
Culoarea – galben închis , brun , roşie, neagr . Variet ile incolore sau slab
colorate sunt foarte rare.
Urma – galben , brun , deschis .
Luciul – adamantin, uneori gras.
Duritatea – 6; casant.
Clivajul – bun dup (110), slab dup (100), foarte slab dup (111).
Sp rtura – concoidal , subconcoidal sau neregulat .
128
Oxizi şi hidroxizi

1. Apare ca mineral accesoriu în granite, sienite, pegmatite şi în unele
z c minte hidrotermale, asociat cu cuar , ilmenit, hematit, magnetit. Este întâlnit în
rocile eruptive bazice din Banat, Dobrogea şi Mun ii Apuseni.
2. Rutilul se formeaz frecvent în procesele metamorfice prin transformarea
mineralelor ce con in titan, separându-se sub form de granule în gnaise, şisturi
micacee, amfibolite. Se g seşte în şisturile cristaline din Mun ii F g raş, Sebeş, Poiana
Rusc , Muntele Mic.
3. Genez aluvionar în nisipuri şi gresii. Apare în nisipurile de plaj ale M rii
Negre. De asemenea se întâlneşte cu caracter detritic în gresia de Kliwa din Oligocenul
Carpa ilor Orientali.
În alte ri, apare în filoane pegmatitice asociat cu apatit la Kragerö
(Norvegia), Arkansas, Graves Mountains-Georgia (SUA), Rusia (Mun ii Ilmen),
Binenthal (Elve ia), Australia, Brazilia.
Întrebuin ri. În concentra ii mari este folosit ca minereu de Ti, al turi de
ilmenit, în industria ceramic , ca vopsea brun , în radiotehnic .
Produc ia mondial de rutil a fost în 1965 de 219.000 t, iar în anul 1968 de
353.000 t. Principalele ri produc toare sunt Australia, SUA, Norvegia, India, Sierra
Leone, Sri-Lanka. Australia livreaz aprox. 95% din produc ia mondial de rutil. În anul
1974 produc ia Australiei a fost de 308.000 t rutil.
4.7. CASITERIT – SnO2
Numele vine de la cuvântul grecesc casiteros = cositor, staniu.

Compozi ia chimic – con ine 78,6% Sn şi 21,4% O. Staniul poate fi substituit
cu Fe (Fe : Sn = 1 : 6), tantal şi niobiu (Ta, Nb) : Sn = 1 : 30 şi Co. Sub form de
impurit i pot s apar Zn, W, Mn, Ge, Sc, Zr, Be, Hf, In, V.
Structura cristalin – identic cu structura rutilului.
Habitusul cristalelor – bipiramidal, piramidal prismatic sau acicular. Cristalele
sunt de obicei mici, dar uneori ating dimensiuni mari (10 cm). Prezint macle frecvente,
comun fiind macla „în vizier ” sau „cioc de staniu”.
Agregatele cristaline – mase granulare compacte, concre iuni stalactitice cu
structur concentric , zonar , caracteristic maselor coloidale. Apare sub form de
granule diseminate în granite sau gnaise.
Propriet i fizice.
Culoarea – galben-brun , g lbuie, brun-roşcat , brun-neagr , roşie sau alb .
Culorile închise sunt determinate de impurit ile de Nb5+, Ta5+, Fe3+, Mn4+.
Urma – cenuşie deschis sau g lbuie. Se ob ine greu datorit durit ii mari a
mineralului.
Luciul – adamantin sau metalic-adamantin, gras pe sp rtur .
Duritatea – 7.
Clivajul – distinct dup (100), slab dup (111), (110), (011).
Sp rtura – neregulat sau subconcoidal .
Nu este magnetic. Variet ile negre, bogate în Fe sunt totuşi magnetice.
129
Fig. 4.19. Cristale de casiterit. Fig. 4.20. Cristale naturale de casiterit.
Genez , paragenez , ocuren e. Z c mintele de casiterit sunt legate genetic de

rocile acide, mai ales de granite.
1. În granite, casiteritul apare rar, numai în zonele greisenizate (transformate
sub ac iunea fluorului, borului sau a clorului), al turi de mice, feldspa i, cuar , topaz,
fluorin , turmalin etc.
2. În filoane pegmatitice cu o r spândire neuniform al turi de cuar , mice,
albit, turmalin , beril, spodumen.
3. Cele mai importante acumul ri au genez hidrotermal fiind concentrate în
filoane de cuar -casiterit, cu turmalin , muscovit, feldspa i, wolframit, pirit , mispichel,
fluorin sau în filoane de sulfuri (calcopirit , pirotin , blend , galen , bismutin etc.).
4. Ca mineral format prin metamorfismul de contact metasomatic în
skarne, asociat cu cuar , scheelit (CaWO4), fluorin , turmalin , magnetit, sulfuri.
5. Datorit rezisten ei mari este întâlnit şi în nisipuri aluvionare. La noi în
ar a fost întâlnit inclus în cuar , feldspa i, clorit, sericit, sulfuri în minereurile
complexe din şisturile cristaline de la Baia Borşa, Burloaia, M gura.
În lume sunt de men ionat z c mintele de la Cornwall (Anglia), Zinnwald şi
Altenberg (Germania), Malaiezia, Thailanda, Bolivia, Birmania, Fran a (Limoges),
Rusia.
Întrebuin ri. Este cel mai important minereu de staniu, fiind singurul mineral
cu importan industrial .
Staniul este utilizat la prepararea de aliaje uşor fuzibile, bronzuri, alame, aliaje
antifric iune, aliaje de litere, fabricarea tablei albe (conserve), spoirea vaselor de aram
(cositorie), fabricarea foi ei de staniol, în industria ceramic (culori, emailuri).
Produc ia mondial de staniu a fost în 1940 de 250.000 t, în 1963 de 163.400 t,
iar în 1968 de 230.350 t. rile cu contribu ii importante sunt Malayezia, Bolivia, Rusia,
Thailanda, China, Indonezia. În 1977, Malayezia a produs aprox. 80.000 t concentrate
de staniu.
130
Oxizi şi hidroxizi
4.8. PIROLUZIT – MnO2
Denumirea vine de la cuvintele greceşti piros = foc şi luzios = distrug tor (este
folosit în industria sticlei pentru a îndep rta culoarea verde).
Sinonim – polianit (variet ile net cristaline).
Compozi ia chimic – 63% Mn; 36,8% O. Sub form de impurit i con ine
uneori Ba2+, Fe2O3, SiO2 şi H2O.
Structura cristalin – analoag cu structura rutilului.
Habitusul cristalelor – rar sub form de cristale aciculare sau baccilare.
Prezint rar macle dup fe ele (031) şi (032).
Agregatele cristaline – mase cristaline compacte sau criptocristaline,
pulverulente, afânate, pseudomorfozând frecvent agregatele reniforme ale
psilomelanului.
Fig. 4.21. Cristal de piroluzit. Fig. 4.22. Cristale naturale de piroluzit.
Propriet i fizice.
Culoarea – neagr -cenuşie de fier, uneori cu reflexe alb strui, metalice.
Urma – neagr .
Luciul – metalic la semimetalic. Este opac.
Duritatea – 5-6 la cristale, la agregate sc zând pân la 2. Foarte casant.
Clivajul – perfect dup (110).
Se dizolv în HCl cu degajare de clor.
Prin înc lzire la 550-650ºC trece în braunit (Mn2O3) şi apoi la 940-1100ºC
trece în hausmanit (Mn3O4).
Genez , paragenez , ocuren e. Se formeaz foarte rar în z c minte
hidrotermale. Este foarte r spândit îns ca oxid natural de mangan, fiind cel mai
131
stabil oxid de mangan în zonele de oxidare. În mediu puternic oxidant toate

mineralele de mangan trec în piroluzit.
În România apare în zona de oxidare a z c mintelor de mangan (mai rar de fier)
din şisturi cristaline (R zoare, Cioc neşti, Şarul Dornei, Iacobeni, Broşteni, Teliuc,
Ghelari, Teregova, Turcoaia, M cin), asociat cu psilomelan, limonit, calcit, dolomit,
baritin . De asemenea, supergen, format în leg tur cu z c mintele de sulfuri, asociat
magmatismului banatitic (Sasca Montan , Dognecea, Ocna de Fier) sau neogen (Baia
Sprie, Ilba, B iu , S c râmb, Zlatna).
În cantit i mari se g seşte în Germania (Elgersburg), Moravia, Boemia, Fran a
(Romaneche), Georgia (Ciaturi), Ucraina (Nikopol), Rusia (Ural, Siberia), SUA
(California, Arkansas, Virginia, Vermont), Canada, Brazilia, Africa de Sud, India.
Întrebuin ri. Minereurile pure de piroluzit sunt utilizate la fabricarea bateriilor
electrice uscate, în industria sticlei, medicin , fabricarea dispozitivelor de protec ie
împotriva oxidului de carbon, fabricarea uleiurilor sicative, t b c rie, fotografie,
fabricarea vopselelor. De asemenea, al turi de alte minerale de mangan constituie o
important surs de mangan. Manganul metalic este folosit îndeosebi la ob inerea
o elurilor şi fontelor de mangan (95%).
Produc ia mondial de minereu de mangan a fost în 1965 de 18.824.000 t, în
1968 de 17.439.000 t, iar în 1972 de 24.000.000 t. Principalii produc tori sunt Rusia,
Georgia, Ucraina, Africa de Sud, Brazilia, India, Gabon, China, Australia, Ghana,
Japonia. Produc ia de mangan a fostei URSS a fost în 1972 de 9.000.000 t, urmeaz
Africa de Sud cu 3.000.000 t şi Brazilia cu 1.800.000 t.
4.9. SPINEL – MgAl2O4 sau MgO·Al2O3
Denumirea vine din limba latin spina = ghimpe, aluzie la forma ascu it a
cristalelor octaedrice.
Compozi ia chimic – con ine 28,2% MgO, 71,8% Al2O3. Magneziul poate s
fie substituit, în propor ii variabile prin Zn (gahnit), Fe (hercinit), Mn (galaxit).
Structura cristalin – este de tip spinel, în care cationii bivalen i de Mg sunt
înconjura i de patru ioni de oxigen dispuşi tetraedric, iar cationii trivalen i de Al sunt
înconjura i de şase ioni de oxigen dispuşi octaedric. Se ob ine o re ea cu dispozi ie
tetraedric şi octaedric a ionilor, astfel încât fiecare vârf devine comun pentru un
tetraedru şi trei octaedri.
Habitusul cristalelor – apare în mod obişnuit sub form de cristale octaedrice.
Prezint frecvent macle dup legea spinelului (111).
Propriet i fizice.
Culoarea – variaz cu compozi ia chimic . Spinelul poate fi roşu, albastru,
violet, galben, brun, verde-alb strui, incolor şi negru.
Luciul – sticlos.
Greutatea specific – 3,5-4,6 g/cm3 (creşte atunci când con ine fier sau zinc).
Clivajul – imperfect dup (111).
Variet ile roşii şi violete prezint luminiscen în lumin ultraviolet .
132
Oxizi şi hidroxizi
Fig. 4.23. Vedere perspectiv

a structurii spinelilor.
Fig. 4.25. Cristal natural de spinel

pe cristale de calcit.
Fig. 4.24. Cristale de spinel.

1. Spinelii, fiind minerale de temperatur înalt , apar ca minerale accesorii în
roci bazice, fiind forma i în faza lichid magmatic .
2. Se întâlnesc şi în pegmatite.
3. Se formeaz prin procese metasomatice de contact în calcare.
4. Apar şi în şisturi aluminoase.
5. Se întâlnesc în depozite aluvionare.
La noi în ar se întâlnesc spineli:
- în roci magmatice bazice şi ultrabazice – în Mun ii Godeanu (peridotite),
Mun ii Parâng (serpentinite);
- ca minerale de contact metasomatic, legat de magmatismul banatitic de la Ocna
de Fier, B i a Bihorului, Pietroasa, Budureasa, Gil u;
- în leg tur cu erup iile neogene la Turia (andezite); la Rupea (bazalte), la Deva
(andezite);
- aluvionar la Pianul de Sus, Broşteni, Ditr u.
Peste hotare, concentra ii importante de spineli, folosi i ca pietre pre ioase se
întâlnesc în Sri Lanka (Ceylon), Burma, India, Siam, Madagascar, Rusia la Sisinsk în
Mun ii Naziam şi la Sliudiansk în sudul Baikalului, SUA la Franklin, New Jersey, New
York.
Întrebuin ri. Cristalele transparente şi f r fisuri sunt folosite ca pietre
pre ioase.
133
4.10. MAGNETIT – Fe3O4 sau Fe2+O·Fe23+O3
Denumirea vine probabil de la oraşul Magnezia din Macedonia sau de la numele

ciobanului Magnes, primul om care a descoperit magnetitul, mineralul atr gându-i
vârful metalic al bastonului s u.
Compozi ia chimic – con ine 31% FeO; 69% Fe2O3 (72,4% Fe). Magnetitul
are de obicei o compozi ie relativ pur . Ca variet i se amintesc: titano-magnetitul cu un
con inut de pân la 7,5% TiO2 şi cromo-magnetitul cu un con inut de Cr2O3 de pân la
câteva procente. Foarte rar se întâlnesc variet i ce con in MgO (pân la 10%) şi Fe2O3
(pân la 15%). Fierul bivalent poate fi substituit de Mg, Zn, Mn, Ni, Ti, iar fierul
trivalent de Al, Mn, Cr, V.
Structura cristalin – de tip spinel, caracterizat prin dispozi ia tetraedric şi
octaedric a ionilor de oxigen în jurul ionilor bivalen i şi trivalen i de fier.
Habitusul cristalelor. Cele mai frecvente forme sunt cele de octaedru, mai rar
dodecaedru romboidal, cub sau trapezoedru cubic. Prezint macle dup (111).
Agregatele cristaline. De obicei se întâlneşte în mase compacte sau diseminat
în rocile eruptive bazice.
Fig. 4.26. Cristal de magnetit. Fig. 4.27. Cristale octaedrice naturale de magnetit.
Propriet i fizice.
Culoarea – neagr de fier, pe fe ele de cristal observându-se uneori reflexe
alb strui.
Urma – neagr .
Luciul – metalic sau semimetalic.
Duritatea – 5,5-6,5. Este casant.
Clivajul – nu prezint . Separa ii uneori dup (111).
Punct de topire – 1591ºC.
Este opac şi puternic magnetic.
Prin înc lzire la 580ºC îşi pierde brusc propriet ile magnetice, acestea revenind
la r cire.
134
Oxizi şi hidroxizi

1. Magnetitul este r spândit în roci magmatice, sporadic în rocile acide şi mai
abundent în rocile bazice unde formeaz uneori concentra ii importante. În roci bazice şi
ultrabazice paleozoice apare la Holbav, Baia de Fier, Mun ii Sebeşului, Mun ii
Cibinului, Poiana M rului (Caransebeş), Eibenthal, Tisovi a, în roci bazice mezozoice la
C z neşti, Ciungani, Racoşul de Jos, Mun ii Lotrului, Parâng, Mehedin i etc.
2. În forma iunile metasomatice de contact, în skarne la Dognecea, Ocna de
Fier, B i a Bihor, Ruşchi a, Deva, asociat cu grana i, piroxeni, clorite, sulfuri, calcit etc.
3. Ca mineral legat de şisturile cristaline la R zoare, Cârlibaba, Fundu
Moldovei, Crucea, B lan, Tulgheş, R şinari, Teliuc, Ghelar, N drag, Altân-Tepe etc.
4. Se g seşte în cantit i mici în pegmatite asociat cu biotitul, titanitul (sfenul)
CaTi[SiO4]O, apatitul.
5. Magnetitul se întâlneşte accesoriu în z c mintele hidrotermale asociat cu
sulfurile (pirita, pirotina, calcopirita).
6. Ca mineral aluvionar, în depozite vechi sau în sedimente actuale în Mun ii
Gurghiului, Mun ii Harghitei, Lupac, Pianul de Sus, Ocna de Fier, Roşia Montan ,
Poieni.
În alte ri, z c minte importante de magnetit de origine magmatic se g sesc la
Kiruna, Loussavare şi Gällivare în Suedia (Laponia suedez ), Norvegia, Rusia (Kusinsk
– Ural), Adirondaks – New York şi Pennsylvania (SUA), Africa de Sud (Bushweld).
Z c minte metasomatice de contact importante sunt cele de la Magnitnaia Gora
şi Vâsokaia Gora din Mun ii Ural şi Iron Spring – Utah (SUA). Z c minte
metamorfozate de mari dimensiuni sunt cele din regiunea Lacului Superior (SUA),
Peninsula Labrador, Krivoi Rog (Ucraina), Kursk (Rusia), Minas Geraes (Brazilia),
Canada, Gabon, Camerun, Liberia, India, China, Australia.
Întrebuin ri. Minereul de magnetit care con ine uneori peste 60% Fe
reprezint cea mai important surs pentru ob inerea fierului al turi de hematit, siderit şi
limonit.
Produc ia mondial de minereu de fier a fost în 1966 de 635.813.000 t, iar în
1968 de 681.635.000 t. rile cu contribu ii importante sunt SUA, Rusia, Ucraina,
Fran a, Canada, China, Suedia, India, Brazilia, Australia.
4.11. CROMIT – FeCr2O4 sau FeO·Cr2O3
Compozi ia chimic – con ine 32% FeO; 68% Cr2O3. Poate s mai con in
MgO pân la 9,69% în magnezio-cromit MgCr2O4, Al în alumo-cromit Fe(Cr,Al)2O4 şi
crompicotit (Mg,Fe)(Cr,Al)2O4. Fierul mai poate fi substituit de Zn2+, iar Cr3+ cu Fe3+.
Structura cristalin – de tip spinel, asem n toare cu cea a magnetitului.
Habitusul cristalelor – rar apar cristale octaedrice.
Agregatele cristaline – mase granulare masive, compacte, granule rotunjite sau
neregulate.
Propriet i fizice.
Culoarea – neagr .
Urma – brun .
Luciul – metalic.
Duritatea – 5,5.
135
Nu se dizolv în acizi.
Fig. 4.28. Agregate naturale de cromit.
Genez , paragenez , ocuren e. Cromitul este un mineral primar lichid

magmatic, întâlnit în rocile ultrabazice serpentinizate, asociat cu olivin , clorit,
grana i, vezuvian, minerale serpentinice etc. Uneori, este întâlnit şi în aluviuni.
În România se întâlneşte în Mun ii Sebeş, la Baia de Fier, Ogradena, Plavişevi a,
Eibenthal, Baia Nou , Bozovici, Racoşul de Jos, Gura V ii, Mun ii Parâng etc.
Concentra ii importante peste hotare se cunosc în Rusia în Ural, Turcia, Albania,
Serbia, Zimbabwe (Great Dyke), SUA (Pennsylvania, Maryland), Noua Caledonie,
Cuba, Filipine, Fran a (Gassin), Canada (Quebec).
Întrebuin ri. Cromitul este singurul mineral industrial de crom. Industria
siderurgic consum cca. 50% din produc ia mondial , industria refractar cca. 35%, iar
industria chimic cca. 15%. Cromul d o mare varietate de aliaje cu Fe, Ni, Co,
imprimând o elurilor rezisten , duritate, propriet i anticorozive şi rezisten la
temperaturile înalte. O elurile de crom sunt utilizate în industria automobilistic ,
aeronautic , utilaj de cale ferat . Aliajele de Cr cu W, Mo şi Co (stellit) dau o elurile
folosite la sculele de t iere cu vitez mare. Cromul se foloseşte la cromajul obiectelor.
În industria refractar se foloseşte cromitul pentru fabricarea c r mizilor bazice
necesare c ptuşirii cuptoarelor Martin şi a celor pentru metale neferoase.
În industria chimic , cromitul se foloseşte la ob inerea vopselelor, culori,
oxidan i în t b c rie.
Produc ia mondial de cromit a fost în 1966 de 4.393.000 t, iar în 1968 de
4.722.000 t. rile cu produc ie important sunt Africa de Sud, Rusia, Zimbabwe,
Turcia, Albania, Filipine, India, Iranul.
4.12. PSILOMELAN – BaMn2+Mn84+O16(OH)4
Denumirea vine de la cuvintele greceşti psilos = chel şi melos = negru.

Compozi ia chimic . Psilomelanul con ine 60-80% MnO2; 8-25% MnO;
4,9% H2O. Poate s mai con in 12-17% BaO (varietatea romanechit).
136
Oxizi şi hidroxizi
Mn4+ poate fi substituit cu W (1-8% WO3 = tungstomelan), Fe, Al, V, iar Mn2+
prin Mg, Co (asbolan), Cu (lampadit) şi Na.
Apa are caracter zeolitic, fiind cedat la 500ºC, când trece în varietatea hollandit
(BaMnMn7O16).
Structura cristalin – este alc tuit din lan uri complicate de octaedri (MnO6),
cu canale largi în care se g sesc molecule de ap .
Agregatele cristaline. În mod obişnuit, psilomelanul apare sub form de mase
criptocristaline stalactitice, reniforme, compacte, oolitice, în dendrite, p mântos sau ca
pulbere. Variet ile amorfe cu aspect p mântos se numesc wad.
Fig. 4.29. Agregat natural de psilomelan.
Propriet i fizice.
Culoarea – neagr , uneori neagr -brun .
Urma – neagr .
Luciul – semimetalic. La variet ile p mântoase, luciul este mat.
Duritatea – 5-6, descreşte pentru variet ile p mântoase.
Este casant.
Se dizolv în HCl cu degajare de clor.
Genez , paragenez , ocuren e. Mineral secundar format prin transformarea
(oxidarea) rocilor şi mineralelor ce con in minerale primare de mangan. Apare în
paragenez cu piroluzit, limonit, calcit, dolomit, rodocrozit, siderit, baritin , opal, în
locurile citate la piroluzit şi limonit.
Întrebuin ri. Psilomelanul este un minereu important de mangan. Wadul şi
asbolanul pot fi valorificate şi pentru cobalt.
4.13. GOETHIT – FeO·OH (HFeO2)
Numele a fost dat în onoarea poetului german V. Goethe.

Compozi ia chimic . Con ine 89,9% Fe2O3 (62,9% Fe) şi 10,1% H2O. Uneori
con inutul în ap poate atinge 14%. Compozi ia chimic este asem n toare
137
lepidocrocitului ( FeO·OH), îns con ine mai mult Mn4+ care substituie Fe3+. La
acestea se adaug SiO2 ca amestec intim, realizat în timpul form rii goethitului.
Structura cristalin . Se caracterizeaz printr-o aşezare compact a ionilor de
oxigen, ionii Fe3+ fiind dispuşi în golurile octaedrice între şase ioni de oxigen. Protonii
H+ probabil sunt dispuşi între perechile de ioni de oxigen, aceştia neavând nevoie de
spa iu (au dimensiuni foarte mici), în structura cristalin .
Habitusul cristalelor – rar apar cristale alungite sau aciculare, striate vertical.
Agregatele cristaline – de obicei, goethitul apare masiv, reniform sau stalactitic
cu structura fin , radiar sau concentric . Uneori apare sub form de mase compacte,
poroase, spongioase, zguriforme sau pulverulente. De asemenea, este întâlnit şi sub
form de oolite, granule, concre iuni, geode.
Fig. 4.30. Cristal de goethit. Fig. 4.31. Cristal de lepidocrocit

cu orientare optic .
Fig. 4.32. Cristale aciculare naturale de goethit.

Fig. 4.33. Cristale naturale
de lepidocrocit.
138
Oxizi şi hidroxizi
Propriet i fizice.
Culoarea – brun-închis pân la negru la cristale. Masele p mântoase au culoare
galben , galben-ocru, brun-roşcat, brun-g lbuie.
Urma – brun-galben sau brun cu nuan e roşietice.
Luciul – adamantin pân la semimetalic, mat la variet ile p mântoase.
Clivajul – perfect dup (010), slab dup (100).
Este greu fuzibil.
Prin înc lzire în tub închis, elimin apa şi se transform în Fe2O3.
Goethitul împreun cu hematitul constituie pigmentul roşu al diverselor minerale
şi roci.
1. Geneza hidrotermal de temperatur joas (epitermal ). Este pu in
important , goethitul ap rând sporadic, asociat cu blenda şi pirita.
2. Geneza supergen (rezidual ). Ca mineral secundar, format prin alterarea
unor z c minte preexistente de fier şi mangan. Goethitul apare asociat cu limonit şi
hematit, la R zoare, Fundul Moldovei, Cioc neşti, Iacobeni, B lan, Teliuc, Ghelari,
Ruşchi a, N drag, Altân-Tepe.
3. Geneza sedimentar . Concentra iile de goethit şi limonit de origine marin
s-au format în bazine marine sau lacustre. Acumularea hidroxizilor de fier şi a altor
hidroxizi are loc în zonele litorale, prin coagularea solu iilor coloidale sub ac iunea
electroli ilor, iar în lacurile dulci, în urma activit ii biogene (a ferobacteriilor).
În z c mintele de acest tip, minereul este alc tuit din limonit, goethit, hematit,
siderit şi silica i de fier şi prezint o structur oolitic (minette), forme rotunde
(sferosiderite) sau strate (blackband).
În ara noastr , z c minte de acest fel întâlnim la C puşul Mic – Agârbiciu –
C puşul Mare – Straja – Gil u (jud. Cluj) sub form de oolite feruginoase şi Câmpulung
Moldovenesc şi Petroşani – blackband.
În lume, concentra ii importante sunt cele din Rusia (Ural), Crimeea (Kerci),
Spania (Bilbao), SUA (Lacul Superior), Luxemburg, Fran a (Lorena), Cuba.
Întrebuin ri. Al turi de magnetit, hematit şi limonit, goethitul reprezint o
important materie prim pentru ob inerea fierului.
4.14. LIMONIT – HFeO2·nH2O
Numele vine de la cuvântul grecesc leimon = imaş, fânea , f când referire la

frecventele ocuren e în b l i şi mlaştini.
Concentra iile naturale de hidroxizi de fier (goethitul şi hidrogoethitul) care
con in şi hidroxizi de aluminiu, substan e argiloase, sulfa i (jarozit – KFe(SO4)2·6H2O)
poart denumirea de limonit.
Compozi ia chimic – con ine 48-63% Fe.
Agregatele cristaline. Limonitul se prezint sub forme stalactitice, reniforme,
mase compacte sau p mântoase, oolite. Formeaz pseudomorfoze dup pirit şi siderit.
Ca variet i de limonit se pot aminti:
- hidrohematit – limonit cu urma roşie;
- limonit brun – mase compacte cu aspect reniform sau stalactitic;
139
- limonit p mântos – ocru-brun, ocru-galben;

- oolite – concre iuni mici de limonit;
- bohnerz – mase ovoidale cu nucleu solid.
Propriet i fizice.
Culoarea – brun închis pân la negru. Limonitul pulverulent are culoarea
galben-brun .
Urma – brun deschis sau galben-brun ruginie.
Luciul – sticlos.
Duritatea – 4-1, variaz în func ie de starea de agregare şi impurit i.
Sp rtura – concoidal , subconcoidal sau neregulat .
Genez , paragenez , ocuren e. Având aceeaşi genez ca şi goethitul, limonitul
apare întotdeauna asociat cu acesta în aceleaşi tipuri de z c minte.
4.15. DIASPOR – AlO·OH
Denumirea vine de la cuvântul grecesc diaspor = dispersiune (în flac ra

sufl torului decrepit şi se f râmi eaz ).
Compozi ia chimic – 85% Al2O3; 15% H2O. Mai poate s con in Fe2O3 (pân
la 7%), MnO2 (pân la 4%), Cr2O3 (pân la 5%), Ga2O3 (sutimi de procente) şi SiO2.
Structura cristalin – asem n toare cu cea a goethitului.
Habitusul cristalelor – cristale lamelare, uneori tabulare (010), frecvent
alungite dup axa Z, cu stria ii verticale.
Agregatele cristaline – mase foioase, fin granulare, diseminate, forme
stalactitice.
Fig. 4.34. Cristale de diaspor. Fig. 4.35. Cristal de boehmit.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb, alb-cenuşiu, incolor, cenuşiu, verde, brun, galben, liliachiu,
transparent la translucid.
Luciul – sticlos, sidefos (pe fa a de clivaj).
Duritatea – 6-7.
140
Oxizi şi hidroxizi

Clivajul – perfect dup (010), slab dup (110).
Prin calcinare trece în Al2O3 (corindon).
Nu se dizolv în acizi şi nici în KOH.
Fig. 4.36. Cristale naturale de diaspor. Fig. 4.37. Agregate naturale de boehmit.

1. Geneza metasomatic de contact şi hidrotermal . Diasporul apare
sporadic în calcarele marmoreene, asociat cu corindonul, muscovitul, hematitul, rutilul.
2. Geneza supergen (rezidual ). Este format pe cale exogen , asociat cu
hidrargilitul (gibbsitul), boehmitul ( AlO·OH) şi hidroxizi de fier în bauxite. În
România apare în bauxite dintre care multe sunt de tip diasporic, cum ar fi cele din
Mun ii P durea Craiului şi Mun ii Bihor.
3. Geneza sedimentar . Diasporul apare al turi de gibbsit, cuar , rutil, hematit,
titanit, sulfuri de fier în bauxite formate pe cale sedimentar la Ohaba Ponor, Sohodol,
Dobreşti, Reme i, Zece Hotare.
4. Diasporul apare şi în şisturile cristaline, de diferite geneze, ulterior
metamorfozat, al turi de corindon, cloritoid etc.
Z c minte importante de bauxit din str in tate sunt cele din India (Podişul
Dekkan), SUA (Arkansas), Fran a (Baux şi Brignoles), Croa ia (coasta Dalma iei),
Ungaria (Mun ii Bakony şi lacul Balaton), Rusia (Ural), Brazilia (Minas Geraes).
Întrebuin ri. Diasporul este componentul principal al bauxitelor, al turi de
hidrargilit şi boehmit, bauxitele constituind principala surs de aluminiu. Din produc ia
de bauxit , cca. 60-75% este valorificat pentru extragerea aluminiului, 15% pentru
industria chimic , diferen a fiind folosit pentru ob inerea de abrazivi, refractare,
cimenturi aluminoase, alauni, pietre artificiale.
Produc ia mondial de bauxit a fost în 1965 de 37.438.600 t, iar în 1968 de
43.566.000 t. Dintr-o cantitate de 5,5 t bauxit se ob ine cca. 1 t aluminiu. Principalele
ri produc toare sunt Jamaica, Surinam, Rusia, Australia, Guineea, Fran a, Croa ia,
Ungaria, Grecia.
141
4.16. HIDRARGILIT – Al(OH)3
Denumirea vine de la cuvintele greceşti hidros = ap şi argilos = argil alb .

Sinonim – gibbsit.
Compozi ia chimic – con ine 65,4% Al2O3; 34,6% H2O. Mai poate s con in
Fe2O3 (pân la 2%) şi Ga2O3 (pân la 0,006%) sub form de amestec izomorf.
Structura cristalin – stratificat . Fiecare strat se compune din dou re ele
plane de ioni de hidroxil aşeza i compact, între care se afl re eaua de cationi Al3+, care
ocup numai 2/3 din golurile octaedrice dintre straturile OH. Din aceast cauz ionii de
Al3+ formeaz o re ea hexagonal simpl . Leg tura între pachetele de straturi se face
prin grup rile OH, astfel c fiec rei grup ri OH a unui strat îi corespunde gruparea OH
a altui strat.
Habitusul cristalelor – hexagonal, tabular dup (001), uneori lamelar.
Agregatele cristaline – concre iuni sferoidale, mase stalactitice, reniforme,
structuri fibroase, mase p mântoase. La suprafa a p mântului formeaz mase solzoase
fin imbricate sau criptocristaline.
Fig. 4.39. Cristal de hidrargilit

Fig. 4.38. Structura cristalin a hidrargilitului.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb , cenuşie, verzuie, roşiatic .
Urma – alb .
Luciul – sticlos, sidefos pe foi ele de clivaj.
Este translucid, şi uneori transparent.
142
Oxizi şi hidroxizi
Prin înc lzire se transform în boehmit şi apoi în Al2O3 cu structur cubic de tip
spinel. Prin metamorfism regional, hidrargilitul se deshidrateaz şi trece în diaspor, la
adâncimi mai mari trece în corindon sau în prezen a SiO2 trece în silicat de aluminiu.
Se g seşte întotdeauna al turi de diaspor.
Fig. 4.40. Cristale naturale de hidrargilit.
Genez , paragenez , ocuren e. Hidrargilitul se formeaz prin descompunerea

şi hidroliza silica ilor de aluminiu, prin procese exogene de alterare, mai ales în
condi ii de clim cald din rile tropicale şi subtropicale.
1. Geneza rezidual (supergen ). Se formeaz prin procese de alterare,
al turi de hidroxizii de fier, g sindu-se în laterite şi bauxite. Bauxitele reziduale s-au
format prin alterarea rocilor eruptive alcaline şi a calcarelor cu impurit i argiloase. Pe
seama calcarelor, bauxitele apar în P durea Craiului şi Mun ii Bihor.
2. Geneza sedimentar . Hidrargilitul este componentul principal al bauxitelor
formate pe cale sedimentar marin , prin depunerea bauxitei din solu ii coloidale
produse prin alterarea rocilor bogate în alumin de pe uscat. Concentra iile de bauxit
sunt localizate în golurile carstice şi pe suprafe ele vechi de eroziune ale rocilor
carbonatate la Ohaba Ponor, Dobrineşti, Sohodol etc.
Sub form de cristale bine dezvoltate, hidrargilitul a fost descris în Rusia
(Tiehvinsk, Nazin), Norvegia (insula Arö), Brazilia (Minas Geraes), SUA (Richmond,
Lenox, Pennsylvania, New York).
Întrebuin ri. Împreun cu diasporul şi boehmitul, constituie componentul
principal al bauxitei, cea mai important materie prim pentru ob inerea aluminiului.
4.17. BRUCIT – Mg(OH)2
Numele a fost dat în onoarea mineralogului american A. Bruce.

Compozi ia chimic – con ine 69% MgO şi 31% H2O. Uneori poate con ine Fe
(ferrobrucit) şi Mn (manganobrucit) sub form de amestecuri izomorfe.
Sistemul de cristalizare – trigonal, clasa ditrigonal-scalenoedric ,
Structura cristalin – asem n toare cu cea a hidrargilitului cu deosebirea c
Mg fiind bivalent, locurile libere din re eaua hidrargilitului sunt ocupate, ionii de Mg2+
143
formând o re ea hexagonal centrat . Pachetul plan de ioni de Mg2+ are pe suprafe ele
inferioar şi superioar grupele OH. Pachetele Mg(OH)2 sunt legate între ele prin
leg turi reziduale slabe, ceea ce explic clivajul lamelar şi forma tabular dup (0001) a
cristalelor de brucit.
Habitusul cristalelor. Cristalele de brucit sunt rare şi au habitus tabular.
Agregatele cristaline. Brucitul se întâlneşte de obicei sub form de agregate
foioase, fibroase, fibre separate elastice, rar mase granulare, forma iuni metacoloidale
stalactitice.
Fig. 4.41. Cristal de brucit.
Fig. 4.42. Cristale naturale de brucit.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb -cenuşie, alb struie, mai rar verzuie.
Urma – alb .
Luciul – sidefos pe planele de clivaj, sticlos în sp rtur .
Duritatea – 2,5.
Este transparent la translucid.
Foi ele sub iri sunt elastice.
Este uşor solubil în HCl, ceea ce îl deosebeşte de talc, pirofilit şi hidrargilit.
În condi ii superficiale se carbonateaz uşor în medii acide.
1. Geneza metasomatic de contact. Brucitul apare în calcare dolomitice, la
contactul cu rocile eruptive, în paragenez cu calcitul, hidromagnezitul
Mg4(CO3)3(OH)2·3H2O şi periclazul MgO, la Ruşchi a (Caransebeş), Pietroasa –
Budureasa (Beiuş) şi în complexe cristaline în Masivul Parâng şi Godeanu.
2. Geneza supergen . Ca mineral secundar, format prin hidroliza compuşilor
solubili ai magneziului în mediu alcalin.
Se întâlneşte uneori sub form de vine sub iri şi salbande, produse în urma
transform rilor hidrotermale suferite de rocile ultrabazice, bogate în magneziu,
dunite şi peridotite, asociat cu serpentin , hidromagnezit, aragonit etc.
Este citat în serpentinele de la Swenaness (insula Unst Shetland), în serpentinele
din Ural, Caucaz, Siberia, în SUA (New York, Pennsylvania, Texas, California, New
Jersey), Italia (Trentino), Suedia etc.
Întrebuin ri. Când apare în cantit i mari poate constitui materie prim pentru
magneziu sau produse refractare magneziene.
144
S ruri halogenate
S RURI HALOGENATE
S rurile halogenate sunt compuşi cu leg turi ionice tipice, s ruri ale acizilor HF,
HCl, HBr şi HI, respectiv fluoruri, cloruri, bromuri şi ioduri.
Acestea con in cationi ai metalelor uşoare, cu sarcini mici şi raze ionice mari şi
deci cu capacitate mic de polarizare activ , ceea ce face ca aceste minerale s fie
transparente, incolore (culorile observate sunt de regul alocromatice), s aib greutate
specific mic , duritate mic , indici de refrac ie mici, luciu sticlos şi solubilitate ridicat
în ap .
Cationii metalelor grele (Cu, Ag), cu învelişul exterior alc tuit din 18 electroni,
au tendin a de a polariza puternic anionii înconjur tori şi de a forma re ele cristaline cu
leg turi homeopolare. Acest lucru duce la apari ia unor propriet i fizice deosebite cum
ar fi: greut i specifice mari, colora ie idiocromatic , indici de refrac ie mari, luciu
adamantin, solubilitate redus .
5.1. SARE GEM (HALIT) – NaCl
Denumirea vine de la cuvântul latin gemma = piatr scump , respectiv de la

grecescul halos = sare.
Compozi ia chimic . Sarea gem con ine 39,4% Na şi 60,6% Cl. Mai poate
con ine impurit i în general mecanice, pic turi de ap s rat , bule de gaze, incluziuni
de substan e argiloase şi organice, gips, silvin KCl, MgCl2. De asemenea, mai con ine
Br (0,098%), He, NH3, Mn, Cu, Ga, Ba, Pb.
Structura cristalin – caracteristic compuşilor de tip AX cu num r de
coordinare 6. Ionii de Na+ şi Cl- formeaz dou re ele cubice cu fe e centrate, între-
p trunse la jum tatea laturii cubului elementar.
Habitusul cristalelor. Este de obicei cubic, rar octaedric. Cristalele de sare de
origine sedimentar sunt caracterizate prin adâncituri în form de pâlnie şi în trepte
dup fe ele (100).
Agregatele cristaline. Sarea gem se prezint frecvent sub form de
eflorescen e, cruste, strate, mase granulare afânate sau compacte, depuse pe fundul
bazinelor şi sub forma unor druze de cristale, uneori foarte mari.
Propriet i fizice.
Culoarea – masele de sare gem sunt transparente, incolore sau de culoare
alb . Poate fi cenuşie (datorit particulelor de argil ), galben sau roşie (datorit
145
oxizilor de fier), brun sau neagr (datorit substan elor organice), albastr
(datorit iradierii cu raze X).
Urma – incolor sau alb , rar roşie sau albastr .
Luciul – sticlos, pe suprafe ele pu in alterate este gras.
Clivajul – perfect dup fa a de cub (100).
Supus la presiuni unilaterale de lung durat sufer deform ri plastice.
Prezint conductibilitate electric slab şi conductibilitate termic ridicat .
Se dizolv uşor în ap (pân la 35,9% la 12ºC). Are gust s rat.
Este higroscopic , dar într-o m sur mai mic decât KCl şi MgCl2.
Fig. 5.1. Structura cristalin Fig. 5.2. Cristale naturale de sare gem .
a s rii geme.
Genez , paragenez , ocuren e. Geneza concentra iilor industriale de sare este

în general aceeaşi, numai forma de z c mânt este influen at de tectonic . Procesul de
formare const în evaporarea mediului dizolvant – apa – în golfuri şi lagune pu in
adânci, desp r ite de largul m rii prin praguri de nisip, formarea acestor depuneri saline
fiind favorizat de o clim arid şi de un aport redus de ap dulce de pe uscat.
Sc derea nivelului apei din lagune provoac venirea de noi mase de ap din
mare, care aduc noi cantit i de s ruri ce se depun la rândul lor prin evaporare. S rurile
formate prin evaporarea apei de mare sunt în ordinea de depunere: carbonat de calciu,
gips, sare gem , silvin , polihalit K2Ca2Mg(SO4)4·2H2O, kainit KMg(SO4)Cl·3H2O,
kieserit MgSO4·H2O, bischofit MgCl2·6H2O, carnalit KMgCl3·6H2O. În regiunile cu
clim secetoas apar la suprafa a solului în unele zone eflorescen e de s ruri care con in
şi sare gem . Sarea gem se mai formeaz şi prin sublimare pe pere ii craterelor
vulcanice şi pe fisurile lavelor.
Datorit plasticit ii lor, masele de sare gem supuse stressului devin plastice,
cap t o anumit mobilitate şi str pung depozitele acoperitoare formând sâmburi
diapiri. Sarea gem apare asociat cu gipsul, anhidritul, silvina, polihalitul, kainitul,
carnalitul şi alte s ruri şi minerale argiloase.
146
S ruri halogenate
Depozitele saline de la noi din ar sunt cantonate în Miocen (Burdigalian şi

Badenian), având caracterul de sâmburi diapiri ce str pung forma iunile mai noi
(ajungând în unele zone chiar la suprafa ) şi sunt dispuse în dou zone: zona
subcarpatic (Cacica, Târgu Ocna, Sl nic, Telega, Ocnele Mari) şi zona intracarpatic
(Ocna Şugatag, Praid, Ocna Sibiului, Ocna Mureş, Turda, Ocna Dej).
În lume sunt importante depozitele de sare de la Solikamsk (Rusia), Slaviansk
(Ucraina), Stassfurt (Germania), Wielicika (Polonia), Pundjab (India), din SUA (statele
Texas, New Mexico, Michigan, New York, Kansas), Mexic, China, Coreea, Spania,
Fran a, Pakistan, Australia.
Întrebuin ri. În alimenta ie, fiind o substan mineral de baz în procesele
metabolice, fiecare om consumând aprox. 6 kg pe an. De asemenea, se utilizeaz în
industria alimentar , la prepararea conservelor.
Este utilizat în industria chimic pentru prepararea sodei calcinate (Na2CO3),
bicarbonatului de sodiu (NaHCO3), sodei caustice (NaOH), acidului clorhidric,
fabricarea s punului, lacurilor, vopselelor, tanan ilor, purificarea apei, albirea
bumbacului şi a hârtiei, rafinarea petrolului, în industria farmaceutic , în industria
metalurgic , la topirea unor minereuri şi rafinarea metalelor, purificarea gazelor nobile,
fabricarea l mpilor cu vapori de sodiu etc.
Produc ia mondial de sare a fost în anul 1965 de 108.586.200 t, iar în anul 1968
de 112.869.000 t. Principalii produc tori sunt China, India, Japonia, Australia,
Pakistanul, Coreea de Sud, Coreea de Nord etc.
5.2. SILVINA – KCl
Compozi ia chimic – con ine 52,5% K; 47,5% Cl. Frecvent mai con ine
incluziuni lichide şi gazoase de N, H, CH4 şi He. De asemenea, mai con ine NaCl,
Fe2O3, KBr sub form de impurit i mecanice şi sub form de amestecuri izomorfe
RbCl şi CsCl.
Structura cristalin – asem n toare cu structura s rii geme, celula elementar
fiind îns mult mai mare decât celula s rii geme.
Habitusul cristalelor – cristale cubice cu col urile t iate de fe ele de octaedru.
Prezint macle frecvent dup fa a (111).
Agregatele cristaline. Silvina este întâlnit frecvent sub form de mase
granulare compacte, cruste şi mai rar agregate columnare.
Propriet i fizice.
Culoarea – variet ile curate sunt transparente ca apa şi incolore. Culoarea alb
se datoreaz prezen ei bulelor de gaze. Variet ile de silvin roz sau roşie con in
particule foarte fine (soli) de Fe2O3.
Luciul – sticlos.
Duritatea – 1,5-2. Este casant .
Clivajul – perfect dup fa a de cub (100).
Este plastic la solicit ri îndelungate.
Are gust s rat-amar, astringent. Este higroscopic şi uşor solubil în ap
Prezint conductibilitate termic ridicat .
147
Fig. 5.3. Cristale naturale de silvin .
Genez , paragenez , ocuren e. Silvina se formeaz în aceleaşi condi ii şi

z c minte ca şi sarea gem , dar se întâlneşte mult mai rar şi nu în toate z c mintele. Din
solu iile saline precipit printre ultimele s ruri, din aceast cauz este întâlnit în mod
obişnuit în p r ile superioare ale masivelor de sare.
Uneori silvina rezult în urma descompunerii carnalitului KMgCl3·6H2O. Apare
ca produs al exhala iilor vulcanice prin sublimare pe pere ii craterelor vulcanice şi ca
eflorescen e în zonele cu climat cald şi uscat, al turi de silitr (KNO3).
În România se g seşte în z c mintele de s ruri delicvescente din zona flişului
Carpa ilor Orientali (Târgu Ocna, G leanu, Tazl u), în asocia ie cu sarea gem , carnalit,
kainit, kieserit.
În str in tate cele mai importante z c minte sunt cele de la Solikamsk (Rusia),
Stassfurt (Germania), Alsacia, Spania.
Întrebuin ri. Cea mai mare parte a s rurilor de potasiu sunt folosite ca
îngr ş minte, o mic parte (5%) este utilizat la fabricarea KOH, K2CO3, KNO3,
KClO3, KMnO4, KCN, KBr, KJ etc., compuşi utiliza i în medicin , parfumerie,
pirotehnic , fotografie, cur irea lânii, industria hârtiei, industria sticlei (fabricarea
cristalului şi a sticlei de Boemia), industria lacurilor şi a vopselelor, la prepararea
noroaielor de foraj pentru propriet ile de inhibitor a umfl rii mineralelor argiloase.
Produc ia mondial (dat sub form de potas – K2O) a fost în 1965 de
13.725.000 t, iar în anul 1968 de 15.546.000 t. rile cu produc ii mai importante sunt
Rusia, Ucraina, Canada, SUA, Germania, Fran a.
5.3. FLUORINA – CaF2
Denumirea vine din limba latin , fluere = curgere, fluorina fiind utilizat în
metalurgie ca fondant pentru uşurarea topirii şi a curgerii metalelor.
Compozi ia chimic . Fluorina con ine 51,2% Ca şi 48,8% F. Calciul poate fi
substituit cu Y şi Ce în rapoarte pân la (Ce,Y) : Ca = 1 : 6; Y : Ca = 1 : 8,7; Ce : Ca =
1 : 2. Uneori con ine Cl sub form de amestec izomorf (variet ile galbene) şi sub form
de urme La, Sn, Dy, Pr, Nd. Poate con ine ca incluziuni, substan e bituminoase şi Fe2O3.
148
S ruri halogenate
Structura cristalin – caracteristic compuşilor de tip AX2 cu dou numere de

coordinare 8 pentru Ca2+ şi 4 pentru F-. Ionii de Ca2+ formeaz o re ea cubic F, iar ionii
de F- formeaz o re ea cubic P ocupând centrele cuburilor mici.
Habitusul cristalelor. În cavit i, fluorina apare sub form de cristale cubice,
octaedrice, rar dodecaedrice şi frecvente combina ii ale acestora. Prezint macle
frecvente dup (111), constituite din dou cuburi întrep trunse dup axul A3.
Agregatele cristaline – agregate granulare compacte, uneori cu aspect p mântos
(ratovkit).
Fig. 5.4. Structura cristalin Fig. 5.5. Cristale de fluorin .

a fluorinei.
a b
Fig. 5.6. Cristale naturale de fluorin : a) cubice; b) octaedrice.
Propriet i fizice.
Culoarea – foarte rar incolor şi transparent ca apa, în general colorat în
diverse culori: galben, verde, albastru, violet, uneori negru-violet. Culoarea dispare prin
înc lzire şi revine la iradiere cu raze X.
Luciul – sticlos, mat la unele variet i.
Duritatea – 4.
149
Greutatea specific – 3,18 g/cm3, creşte cu con inutul în Y şi Ce.

Clivajul – perfect dup fa a (111), foarte slab dup (011).
La presiune unilateral de lung durat sufer deforma ii plastice.
Frecvent manifest fenomenul de fluorescen care apare la înc lzire
(termoluminiscen ) sau la expunere la raze X.
Este foarte pu in solubil în ap .
Se descompune complet în H2SO4 cu degaj ri de HF.
1. Fluorina apare ca mineral accesoriu în rocile magmatice acide, în granite
la Pricopan, în granitele alcaline de la Turcoaia, Cârjelari, Somova, Floreşti.
2. Geneza hidrotermal şi pneumatolitic . Fluorina apare în filoanele de
temperatur înalt (hipotermale) al turi de casiterit, molibdenit, wolframit, topaz,
turmalin , apatit, cuar şi în filoane de temperatur sc zut (epitermale) al turi de cuar ,
hematit, calcit, dolomit, baritin , galen , blend etc.
Ca mineral de gang apare în z c mintele hidrotermale de la Baia Sprie, Ilba,
Cavnic, Mun ii ibleş, Deva, Rodna, St nija, Baia de Arieş.
3. Tot ca mineral de gang apare în z c mintele pirometasomatice de la
Moldova Nou , Sasca Montan , Ciclova Român , Baia de Arieş, Ocna de Fier.
4. În roci sedimentare, sub form de cristale bine individualizate sau mase cu
aspect p mântos în calcare, dolomite, gresii, argile şi marne.
5. În zona de oxidare a z c mintelor de minereuri, sub form de cristale
idiomorfe dezvoltate pe stalactite de goethit.
În alte ri se întâlneşte în Germania (Annaberg, Zschopau, Freiberg,
Andreasberg, Zinnwald), în Italia (Boltzano, Trentino, Baveno), Fran a, Anglia
(Cumberland), Norvegia (în dolomitele de la Kongsberg şi Telemarken), în pegmatitele
de la Hibin (Peninsula Kola – Rusia).
Întrebuin ri. Aproape 50% din produc ia de fluorin este utilizat în industria
o elului ca fondant şi pentru trecerea în zgur a anumitor impurit i (S, P).
Fluorina este utilizat la fabricarea HF, folosit în industria aluminiului pentru
prepararea criolitului (Na3AlF6) sintetic şi rafinarea petrolului. În industria sticlei se
foloseşte la ob inerea sticlei opace, la prepararea smal urilor şi a emailurilor.
Fluorul este utilizat ca aditiv la combustibilul pentru rachete, în stare lichid este
utilizat la emailuri (vopsele) de lung durat . În ultimul timp, fluorina este utilizat la
fabricarea maselor plastice fluoro-carbonice. Varietatea cristalin , având un indice de
refrac ie sc zut (n = 1,4339), dispersie slab , transparen la lumina ultraviolet , este
utilizat la confec ionarea lentilelor pentru microscop.
Produc ia mondial de fluorin a fost în anul 1965 de 2.769.000 tone, în anul
1967 de 3.167.000 tone, în 1974 a fost de 4,4 mil. tone, iar în anul 2000 de 18 mil. tone.
rile cu produc ie important sunt Mexic, Rusia, Spania, China, Thailanda, SUA,
Anglia, Italia. Mexicul produce cca. 1/4 din produc ia mondial de fluorin .
5.4. CARNALIT – KMgCl3·6H2O sau KCl·MgCl2·6H2O
A fost numit dup von Carnall, director la minele din Prusia.

Compozi ia chimic . Carnalitul con ine 8,7% Mg, 14,1% K, 38,3% Cl şi
39% H2O. O parte din ionii de K pot fi înlocui i cu ioni de Na, precum şi prin mici
cantit i de Br (0,2-0,4%), de Cs, Rb (0,02%), mai rar Li şi Tl. Con ine, de asemenea, ca
150
S ruri halogenate
impurit i mecanice, sare gem , silvin , gips, anhidrit, hematit, substan e argiloase şi
organice, pic turi de ap s rat şi frecvent incluziuni abundente de bule de gaze
(amestec de N cu H2 şi metan CH4).
Habitusul cristalelor – se întâlnesc foarte rar cristale cu aspect hexagonal.
Agregatele cristaline – de obicei se prezint sub form de mase granulare
compacte.
Fig. 5.7. Cristal de carnalit.
Fig. 5.8. Cristale naturale de carnalit.

Propriet i fizice.
Culoarea – incolor în stare pur ; de obicei este colorat în roz sau în roşu
datorit incluziunilor fin disperse de oxid de fier. Culoarea brun sau galben
este determinat de impurit ile de hidroxizi de fier.
Luciul – sticlos în sp rtur proasp t , iar prin alterarea suprafe elor luciul
devine gras.
Este foarte higroscopic.
P strat în aer se dizolv uşor în apa absorbit şi se descompune în silvin KCl şi
bischofit MgCl2·6H2O, formând o solu ie concentrat .
Are gust s rat-amar, astringent.
Prezint fluorescen puternic .
Prin dizolvare în ap provoac un sunet asem n tor cu scâr âitul z pezii
înghe ate, acest fenomen având loc deoarece carnalitul include bule de gaze sub
presiune.
Genez , paragenez , ocuren e. Carnalitul prezint o genez exclusiv
sedimentar , fiind întâlnit în z c mintele de s ruri complexe, ocupând în succesiunea
acestora orizonturi superioare silvinei. Uneori se depune pe cr p turile masivelor de
sare şi de anhidrit.
În România a fost semnalat la G leanu (lâng Târgu Ocna), în z c mântul de
s ruri delicvescente, al turi de sare gem , silvin , kainit şi picromerit
K2Mg(SO4)2·6H2O.
151
Se g seşte în cantit i mari în Germania la Stassfurt, unde apare divers colorat

(roşiatic, alb strui, brun, roşu închis şi chiar incolor), fiind asociat cu sare gem şi
kieserit; în Rusia la Solikamsk; în Ucraina la Kalusz; în Iran la Maman sub form de
concre iuni c r mizii.
Întrebuin ri. La fel ca silvina şi alte s ruri de potasiu, este folosit ca
îngr ş mânt. Prin electroliza carnalitului deshidratat în b i închise, se ob ine magneziul
metalic, care pluteşte la suprafa , iar resturile bogate în potasiu sunt întrebuin ate ca
îngr ş minte şi pentru ob inerea clorului.
Magneziul metalic, dup rafinare, este întrebuin at la fabricarea aliajelor cu
aluminiu, uşoare şi rezistente (duraluminiu, magnaliu etc.), folosite în industria
aeronautic . Afar de aceasta, magneziul mai este folosit în fuzee, pentru ob inerea unei
lumini puternice (în fotografie).
Bromul ob inut din apele s rate pe cale chimic se foloseşte în medicin
(bromur de potasiu), fotografie etc.
5.5. CRIOLIT – Na3AlF6 sau AlF3·3NaF
Denumirea vine de la cuvintele greceşti krios = ghea şi lithos = piatr , datorit

asem n rii mineralului cu ghea a în ceea ce priveşte luciul şi indicele de refrac ie.
Compozi ia chimic . Criolitul con ine 12,8% Al, 32,8% Na şi 54,4% F. Uneori,
poate con ine Fe3+ sub form de impurit i.
Sistemul de cristalizare – monoclinic, clasa prismatic . Este pseudo-cubic, la
temperaturi mai mari de 560ºC devine cubic.
Este un important termometru geologic în sensul c sub 560ºC cristalele apar
foarte clare, în timp ce peste 560ºC formeaz o mas tulbure.
Habitusul cristalelor – se cunosc forme dezvoltate dup fe ele (001), (111),
(101), (100), (101), (121), (110) şi (011). Pe fe ele prismei se observ striuri în trei
direc ii paralele cu (101), (10 1 ) şi (00 1 ). Uneori şi baza prezint striuri paralele cu
diagonala înclinat . Prezint macle dup fe ele (110) şi dup piramid , uneori şi dup
baz (001), care cu fe ele (110) fac un unghi de 0º16'.
Agregatele cristaline – de obicei se întâlneşte sub form de mase lamelare
compacte, compuse din cristale mari.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor; frecvent este colorat în alb-cenuşiu, g lbui sau roşiatic.
Luciul – slab sticlos.
Clivajul – dup fe ele (001) şi (110).
La înc lzire moderat prezint o fluorescen galben .
Se dizolv complet în H2SO4 conc.
Genez , paragenez , ocuren e. Criolitul prezint o genez exclusiv
pegmatitic , formându-se din solu iile reziduale bogate în fluor.
Se g seşte în cantit i mari în vestul Groenlandei la Ivigtut în Arksukfjord, unde
formeaz depozite în jur de 12 m grosime prinse în granite şi în gnaise, în paragenez cu
pirit , calcozin , galen , siderit, cuar , columbit (Fe,Mn)(Nb,Ta)2O6 şi casiterit SnO2.
152
S ruri halogenate
Fig. 5.9. Cristale de criolit.
Fig. 5.10. Cristale naturale de criolit.
Ocuren e importante se mai cunosc în Rusia la Miask în Mun ii Ilmen (Uralul de

sud) în asocia ie cu hialit SiO2·nH2O, amazonit K[AlSi3O8] etc., în SUA în statul
Colorado la Pike's Peak şi cu o mare r spândire în Nigeria în granitul de Kaffo (2-4%
din roc ).
Întrebuin ri. Criolitul este utilizat pe scar larg în metalurgia aluminiului, pe
lâng aceasta serveşte la prepararea alunului, a sticlei opalescente, a emailurilor pentru
vasele de o el etc. Se poate ob ine şi pe cale artificial .
5.6. KERARGIRIT (CLORARGIRIT) – AgCl
Denumirea vine de la cuvintele greceşti keras = corn şi argiros = argint.

Sinonim – blend de argint (în sp rtur mineralul se aseam n cu o substan
cornoas ).
Compozi ia chimic . Kerargiritul con ine 75,3% Ag, 24,7% Cl. Uneori, poate
con ine Hg şi Br sub form de impurit i.
Este izotip cu bromiritul – AgBr.
Structura cristalin – asem n toare cu structura NaCl.
Habitusul cristalelor – cristale cubice cu fe ele (011) şi (111) bine dezvoltate.
Prezint macle dup (111).
Agregatele cristaline – de obicei se întâlneşte sub form de cruste cristaline de
suprafa , mase columnare sau stalactitice, rar fibroase.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor în stare proasp t sau slab colorat în nuan e g lbui,
albastre-verzui sau brune. Expus la lumin se închide la culoare devenind la
început brun-violet, şi cu timpul chiar negru.
Luciul – adamantin în cristale şi r şinos în masele criptocristaline compacte.
Este maleabil. Poate fi zgâriat cu cu itul.
153
Sp rtura – neregulat sau subconcoidal .
Nu se dizolv în acizi (doar par ial în HCl). Nu se dizolv în ap .
Se dizolv în amoniac, reac ie caracteristic pentru kerargirit.
Fig. 5.11. Cristale naturale de kerargirit.
Genez , paragenez , ocuren e. Kerargiritul apare ca mineral secundar în

zonele de oxidare ale z c mintelor de Pb şi Ag, formându-se în urma reac iilor dintre
produsele de oxidare ale mineralelor de argint şi apele superficiale de infiltra ie, care
con in clor. În mase însemnate este semnalat în regiunile cu clim arid . Sunt cunoscute
pseudomorfoze dup argint nativ. Se asociaz cu argintul nativ, jarosit
KFe3(SO4)2(OH)6, wad şi limonit; uneori cu ceruzit PbCO3, atacamit Cu2(OH)3Cl,
malachit Cu2CO3(OH)2, piromorfit Pb5(PO4)3Cl, wulfenit PbMoS4.
La noi în ar kerargiritul se g seşte în zona de oxidare a unor z c minte
argentifere, legate de magmatismul neogen (Rodna, S lişte).
În str in tate kerargiritul a fost întâlnit în Germania la Johanngeorgenstadt,
Freiberg, Schneeberg (Saxonia), Andreasberg (Mun ii Harz); în Cehia la Ioachimov
(Boemia); în Rusia în Mun ii Altai; în Fran a, Spania, Italia, Anglia, în Chile la
Caracolas, Huantajaya şi Chanarcillo; în Argentina la Cerro Negro; în Bolivia la Potosi;
în Peru; în Mexic la Zacatecas; în SUA la Leadville (Colorado), Lacul Valley lâng
Silver City (New Mexico), la Tombstone (Arizona), la San Bernardino County
(California), la Treasure Hill (Nevada) şi în Idaho.
Bromiritul apare în Ucraina la Orenburg, în Fran a, Chile, Mexic şi SUA
(Arizona).
Întrebuin ri. Când apare în cantit i însemnate se poate exploata ca minereu
de argint.
154
Carbona i
CARBONA I
În aceast clas sunt cuprinse s rurile acidului carbonic H2CO3, grupate în

carbona i anhidri şi carbona i hidrata i.
În gruparea CO 32- , carbonul cu raz ionic foarte mic se situeaz în centrul unui
triunghi echilateral, în vârfurile c ruia se situeaz centrele ionilor de oxigen. Leg tura
C-O este de tip covalent, leg tur puternic , în timp ce leg tura dintre gruparea CO 32- şi
cation (Ca2+, Mg2+, Mn2+, Zn2+, Cd2+, Co2+, Sr2+, Pb2+, Cu2+) este de tip ionic, mai slab .
Carbona ii înso esc frecvent z c mintele metalifere, în unele cazuri formând ei
înşişi concentra ii cu valoare industrial . Carbona ii au durit i cuprinse între 3 şi 5,
majoritatea sunt uşor solubili în ap , sunt incolori sau prezint culori palide (excep ie
f când carbona ii de cupru: azurit – albastru şi malachit – verde). Carbona ii anhidri
formeaz dou grupe în func ie de raza ionic a cationului:
- grupa calcitului = grupa carbona ilor romboedrici, carbona ii metalelor cu raz
ionic mai mic decât 1,00Å: Ca2+ = 0,99Å; Cd2+ = 0,97Å; Mg2+ = 0,65Å;
Mn2+ = 0,80Å; Fe2+ = 0,76Å; Co2+ = 0,78Å; Ni2+ = 0,78Å; Zn2+ = 0,73Å;
- grupa aragonitului = grupa carbona ilor rombici, carbona ii metalelor cu raz
ionic mai mare de 1,00Å: Ca2+ = 0,99Å; Sr2+ = 1,13Å; Pb2+ = 1,20Å; Ba2+ = 1,35Å.
Carbona ii hidrata i grupeaz mineralele care con in molecule de ap şi sunt
mult mai pu in r spândi i decât cei anhidri. Mineralele din aceast clas pot fi de origine
primar , formate îndeosebi prin procese hidrotermale, sau secundar , formate prin
alterare şi depunere mai ales în bazine marine.
6.1. CALCIT – CaCO3
Denumirea vine de la cuvântul latinesc calx = piatr arz toare.

Variet i – spat de Islanda (cristale transparente şi incolore de calcit prezentând
fenomenul de dubl refrac ie); sideroconit – calcit brun, con inând limonit; hematoconit
– calcit roşu, con inând hematit; onix mexican – calcit cu dispozi ie în benzi divers
colorate; stalactite şi stalagmite – depuneri de calcit pe tavanul şi podeaua peşterilor,
formate prin picurarea apei mineralizate; tuful calcaros – depuneri de calcit la gura
izvoarelor bicarbonatate; travertinul – tuf calcaros cu porii umplu i cu calcit fin
granular.
Compozi ia chimic – con ine 56% CaO; 44% CO2. Mai con ine sub form de
impurit i mecanice Mn (pân la 7% – manganocalcit), Zn (pân la 2% – zincocalcit),
Fe (ferocalcit), Co (cobaltocalcit), Sr (stron ianocalcit), Ba (baricalcit),
155
Pb (plumbocalcit) etc. Calciul din re eaua calcitului poate fi substituit cu diferite

elemente cu raz ionic apropiat , ap rând seria izomorf a carbona ilor: calcit (Ca) –
rodocrozit (Mn) – magnezit (Mg) – siderit (Fe) – smithsonit (Zn) – cobalto-calcit (Co).
Structura cristalin – re ea romboedric cu fe e centrate.
Habitusul cristalelor. Calcitul prezint o mare gam de forme cristalografice
simple şi compuse. Cele mai frecvente sunt formele de romboedru turtit sau alungit şi
scalenoedru. Mai rar se întâlnesc cristale cu aspect tabular şi bipiramide.
Fig. 6.1. Structura cristalin Fig. 6.2. Cristale de calcit.

a calcitului.
Fig. 6.3. Cristale naturale de calcit.
156
Carbona i
Agregatele cristaline – mase granulare, de la criptocristaline pân la

fanerocristaline, forma iuni stalactitice şi stalagmitice în peşteri. Agregatele masive
granulare în mase compacte se numesc marmure, iar variet ile criptocristaline bogate în
organisme se numesc calcare.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor la variet ile prefect transparente. Datorit incluziunilor
str ine, poate fi negru, cenuşiu, roz, roşu, brun, galben.
Urma – alb -cenuşie.
Luciul – sticlos, sidefos pe fe ele de clivaj, gras în sp rtur .
Duritatea – 3.
Clivajul – perfect dup fa a de romboedru (10 1 1).
Sp rtura – concoidal , greu de realizat.
Se dizolv uşor, f când efervescen în HCl diluat.
1. Geneza hidrotermal . Formeaz ganga filoanelor metalifere legate de
eruptivul neogen din Mun ii Oaş, Gutâi, ibleş, Rodna, Metaliferi, sau formeaz
amigdale ce umplu vacuolele lavelor bazice (bazalte), al turi de zeoli i, calcedonie,
cuar , baritin .
2. Produs de precipitare chimic , în tufuri calcaroase, travertine, oolite,
stalactite, stalagmite. Travertine apar la Borsec, Banpotoc, C rpiniş.
3. Produs de precipitare biochimic . Pe aceast cale s-au format depozite
imense de calcare rezultate în urma depunerii scheletelor şi a cochiliilor calcaroase ale
organismelor marine. Calcare de diferite vârste geologice apar în Carpa ii Orientali,
Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni, în Dobrogea, în fundamentul Platformei Moesice
şi în Platforma Moldoveneasc .
4. Geneza metasomatic de contact. Apare în skarne al turi de oxizi,
silica i, sulfuri la Ocna de Fier, Dognecea, Moldova Nou , Mun ii Drocea şi Bihor.
5. Sub form de calcare cristaline şi marmure de metamorfism regional în
Carpa ii Meridionali (F g raş, Poiana Rusc , Ocna de Fier), în Carpa ii Orientali
(Mun ii Rodnei, Bistri ei, H ghimaş) şi în Mun ii Apuseni (Bihor şi Trasc u).
Spatul de Islanda se g seşte în rocile bazice din Islanda, în Anglia
(Cumberland), Rusia (Asia Central ), Germania (Mun ii Harz – Andreasburg,
Saxonia – Freiburg şi Scheeburg), Italia (Tivoli), Cehia, Suedia, Norvegia (Kongsberg).
Creta – calcar format din resturi de foraminifere apare la Basarabi (Dobrogea).
Marmure – apar la Ruşchi a, Moneasa, Porumbacu, Arpaş; calcar marmorean la
Albeşti (Muscel). Sunt celebre z c mintele de marmur de la Carrara (Italia) şi
Penttelikon şi insula Paros (Grecia).
Întrebuin ri. Spatul de Islanda se utilizeaz la confec ionarea nicolilor pentru
microscoape polarizante, compensatori, planimetre, polaroscoape, refractometre etc.
Calcarul brut este utilizat la neutralizarea solu iilor acide, la fabricarea chitului, a
glazurilor ceramice, ca material de umplere în industria hârtiei şi a cauciucului, în
industria vopselelor, ca adaos furajer şi amendament agricol, în industria varului şi a
cimentului, în construc ii, ca fondant în industria sticlei, în industria siderurgic ca
fondant şi pentru îndep rtarea fosforului, sulfului şi a silicei din o el.
Se mai utilizeaz în industria aluminei, flota ia minereurilor şi recuperarea
aurului şi argintului prin cianurare, recuperarea uraniului din n molul de aur, în
metalurgia metalelor neferoase etc.
157
6.2. MAGNEZIT – MgCO3
Denumirea vine de la regiunea Magnezia din Grecia.

Compozi ia chimic – 47,8% MgO; 52,2% CO2. Poate s mai con in Fe, Mn şi
Ca sub form de amestecuri izomorfe. Ca impuritate mecanic poate s apar SiO2.
Structura cristalin – asem n toare structurii calcitului.
Habitusul cristalelor. Magnezitul apare rar sub form de cristale individualizate
romboedrice şi mai rar prismatice, tabulare sau scalenoedrice.
Agregatele cristaline. De regul magnezitul apare în mase granulare, compacte,
cu aspect marmorean, uneori concre iuni, mase p mântoase, agregate fibroase, lamelare
sau por elanoase.
Fig. 6.4. Cristale de magnezit.
Fig. 6.5. Cristale naturale de magnezit.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor (cristale transparente), alb cu nuan e g lbui, cenuşii, brune.
Urma – aproape alb .
Luciul – sticlos.
Duritatea – 3,5-4,5; casant.
158
Carbona i
Uneori sub influen a luminii ultraviolete devine luminiscent, c p tând culoarea
albastr sau verde.
1. Se formeaz prin alterarea rocilor magmatice ultrabazice bogate în
magneziu (peridotite şi serpentinite). Apare în serpentinitele din Mun ii Parâng asociat
cu talc, actinot, pirit şi magnetit, în serpentinitele de la Tisovi a şi Eibenthal, în Mun ii
F g raş etc.
2. Ca mineral de gang în filoanele hidrotermale de la Rodna şi St nija, în
cavit ile lavelor sau ca mineral primar în unele roci eruptive.
3. Mase importante de magnezit marmorean de origine metamorfic apar
asociate cu şisturi talcoase, cloritoase şi micaşisturi.
4. Magnezitul se mai formeaz şi prin precipitare chimic în sedimentele
lacurilor actuale (în n molul lacului Techirghiol).
Z c minte importante de magnezit se g sesc în Austria (regiunea Stiria), Grecia
(insula Eubeea), Cehia, Spania (Santander şi Almeria), Norvegia, Suedia (Norbatten),
India, Africa de Sud (Transvaal), Zair, Brazilia.
Întrebuin ri. Magnezitul se foloseşte la fabricarea oxidului de magneziu
(periclaz), utilizat la fabricarea c r mizilor refractare. De asemenea, se foloseşte la
fabricarea cimentului „Sorel”, surs de CO2, extragerea magneziului metalic, izolatori
electrici, industria hârtiei, industria zah rului, industria cauciucului, industria
farmaceutic .
Produc ia mondial de magnezit a fost în 1964 de 9.100.000 t, iar în 1968 de
10.015.800 t. rile cu produc ie important sunt Rusia, Cehia, Austria, China, Coreea
de Nord, Grecia, Albania.
6.3. SIDERIT – FeCO3
Denumirea vine de la cuvântul grecesc sideros = fier.

Compozi ia chimic – con ine 62,1% FeO; 37,9% CO2 (48,2% Fe). Fierul poate
fi substituit de Mn, Mg, Ca, Co şi mai pu in de Zn.
Structura cristalin – asem n toare cu cea a calcitului.
Habitusul cristalelor. Cristalele izolate au forme de romboedru (10 1 1), uneori
apar cristale prismatice, tabulare sau scalenoedrice. Fe ele de romboedru sunt frecvent
curbate „în şea”.
Agregatele cristaline. Sideritul se prezint de obicei în mase compacte
gr un oase, mase p mântoase şi concre iuni.
Propriet i fizice.
Culoarea – brun sau brun cu diferite nuan e, alb-g lbuie sau roşiatic , culori
determinate de procesele de oxidare par ial .
Urma – alb .
Luciul – sticlos, uneori uşor sidefos.
Clivajul – perfect dup fa a (10 1 1).
Face efervescen cu HCl la cald.
159
Fig. 6.6. Cristale de siderit.
Fig. 6.7. Cristale naturale de siderit.

1. Geneza hidrotermal . Se întâlneşte în filoane metalifere, al turi de galen ,
pirit , calcopirit , pirotin , tetraedrit, ca mineral de gang . Apare la Baia Mare, Baia
Sprie, Cavnic, B iu , Rodna, S c râmb, Baia de Arieş.
2. Concentra ii importante se formeaz prin înlocuirea teletermal a calcarelor
de c tre solu ii bogate în fier, cum sunt cele de la Lueta, Vl hi a, Tuşnad-B i, Bodoc,
M d raş, Bibor eni.
3. Geneza metasomatic de contact. Apare în calcare, în paragenez cu
magnetit, hematit, pirit , legat de magmatismul banatitic, la B i a Bihorului, Va a de
Sus, Dognecea.
160
Carbona i
4. Geneza sedimentar . Sideritul se formeaz în medii reduc toare, în prezen a

CO2, precipitând sub form de mase compacte sau concre iuni (sferosiderite şi oolite în
c rbuni, depozite argiloase şistoase sau în depozite marnoase). Cu aceast genez apare
la G ineşti şi Covasna, Leordina şi Petrova (Maramureş) şi la C puşul Mic (Cluj) ca
ciment al oolitelor feruginoase.
5. În rocile de metamorfism regional, în România, apare în şisturile
cristaline de la R zoare (împreun cu minereul de mangan), la Burloaia (asociat cu
galen şi blend ), la Cârlibaba (cu minereuri de mangan), la Cioc neşti, Iacobeni şi
Şarul Dornei (asociat cu galen , pirit , baritin şi limonit), la Fundul Moldovei (în
paragenez cu oxizi şi hidroxizi de fier), la Teliuc, Ghelari, Vadul Dobrii, Ruşchi a
(Mun ii Poiana Rusc ).
Z c minte importante de siderit se g sesc la Kerci (Ucraina), Anglia (Wales,
Sco ia), Austria (Stiria), Spania (Bilbao), Fran a (Allevard), Germania (Thuringia).
Întrebuin ri. Ca minereu de fier în cazul când apar concentra ii importante
lipsite de impurit i.
6.4. RODOCROZIT – MnCO3
Numele vine de la cuvintele greceşti rodon = trandafiriu şi chromos = culoare.

Sinonim – dialogit sau spat de mangan.
Variet i – ponit (rodocrozit feric) (Mn : Fe = 5 : 1); oligonit (rodocrozit care
con ine Fe şi Mg); manganocalcit (rodocrozit cu maxim 25% CaCO3).
Compozi ia chimic – 61,7% MnO; 38,3% CO2. Fierul şi calciul pot substitui
în propor ii variabile manganul, conducând la seriile izomorfe continue cu sideritul şi
calcitul. În propor ii limitate, Mn mai poate fi substituit cu Mg, Zn şi mai pu in cu Cd.
Structura cristalin – asem n toare calcitului.
Habitusul cristalelor. Cristale romboedrice bine individualizate apar rar, uneori
şi în combina ie cu scalenoedri şi prisme. Fe ele sunt deseori curbe, în form de şea sau
în form de lentile.
Agregatele cristaline. Agregatele sunt de obicei granulare, reniforme,
sferoidale, cu structur radiar sau sferulitic . Uneori, apar şi agregate baccilare şi mase
p mântoase.
Fig. 6.8. Cristale de rodocrozit.
161
Propriet i fizice.
Culoarea – roz deschis sau roz spre roşu, existând şi variet i cenuşii-g lbui
sau brune.
Urma – alb .
Luciul – sticlos, sidefos în agregate.
Duritatea – 4.
Se dizolv încet la rece în HCl diluat. Prin înc lzire degaj violent CO2.
Prin alterare trece în piroluzit şi manganit.
Fig. 6.9. Cristale romboedrice naturale de rodocrozit asociate cu cristale aciculare de cuar .

1. Rodocrozitul apare ca mineral de gang al filoanelor hidrotermale
aurifere sau de sulfuri metalice, la Baia Mare şi Baia Sprie (asociat cu stibin , blend ,
baritin ), Ilba, Cavnic, Rodna, S c râmb (asociat cu blend , cuar , nagyagit), Ruda-
Barza, Baia de Arieş etc.
2. Apare în z c minte metasomatice de contact la Dognecea şi B i a Bihor.
3. Este întâlnit în zona de alterare a z c mintelor de mangan,
metamorfozate regional, asociat cu cuar ite grafitoase la R zoare, Cioc neşti,
Iacobeni, Vatra Dornei, Broşteni, Mun ii Sebeş etc.
4. Rodocrozitul apare şi în z c mintele sedimentare marine de mangan. În
aceste z c minte, el con ine de obicei Ca, Fe, Mg, sub form de amestecuri izomorfe,
fiind asociat cu sulfuri de Fe, manganocalcit, opal etc.
Întrebuin ri – în industria chimic , ca minereu de importan minor pentru
metalurgie, la fabricarea feromanganului şi a fontei.
6.5. SMITHSONIT – ZnCO3
Denumirea a fost dat în onoarea lui James Smithson, fondatorul Institutului

Smithsonian din Washington.
Compozi ia chimic . Smithsonitul con ine 64,8% ZnO (52% Zn) şi 35,2% CO2.
Fierul poate s substituie par ial zincul. Uneori mai con ine Mn, Mg, Cu, Cd, In şi Pb,
care, de asemenea, pot substitui Zn.
162
Carbona i

Structura cristalin – asem n toare calcitului.
Habitusul cristalelor. Cristalele idiomorfe sunt rare, sub form de romboedri
(10 1 1) şi (40 4 1) sau scalenoedri (21 3 1). Mai rar, apar fe e de pinacoid bazal (0001) şi
de prism ditrigonal (11 2 0).
Agregatele cristaline – apare de obicei sub form de mase fin granulare, uneori
criptocristaline, cu dispozi ie stalactitic şi botrioidal , alteori sub forma unor faguri de
miere şterşi sau a unor oase zbârcite.
Fig. 6.10. Cristale de smithsonit.
Fig. 6.11. Cristale naturale de smithsonit.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, cenuşiu, galben, brun, verde, verde-alb strui.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Duritatea – 4-5.
163
Clivajul – perfect dup fa a de romboedru(10 1 1), vizibil numai la cristalele

bine dezvoltate.
Se dizolv în HCl, uneori cu zgomot caracteristic datorit degaj rii bruşte a CO2.
Prezint fluorescen , colorându-se în roz.
Genez , paragenez , ocuren e. Smithsonitul este un mineral secundar, format
în orizonturile inferioare ale zonei de oxidare a mineralelor primare de zinc cum ar fi
blenda, cantonate în calcare. Frecvent, apare asociat cu blend , galen , ceruzit, anglezit,
hemimorfit Zn4[Si2O7](OH)2·H2O, piromorfit Pb5(PO4)3Cl, mimetit Pb5(AsO4)3Cl,
auricalcit, azurit, malachit şi hidrozincit.
În România, smithsonitul apare în zona de oxidare a unor z c minte de zinc şi
plumb legate de:
1. forma iuni cristaline la Rodna Veche (Carpa ii Orientali);
2. magmatismul triasic la Somova (Dobrogea de Nord);
3. magmatismul banatitic la B i a Bihorului (Mun ii Apuseni), Dognecea, Sasca
Montan , Moldova Nou (Banat);
4. magmatismul neogen la Cavnic (zona Baia Mare), S c râmb (Mun ii
Apuseni).
În lume, concentra ii importante de smithsonit sunt în z c mântul Leadville –
Colorado (SUA), Kelly Mine – New Mexico (SUA), Marion County – Arkansas (SUA),
Broken Hill şi New South Wales în Australia, Tsumeb (Namibia), Turlansk, Tetiuhe,
Kliucikinsk, Ciaghirsk în Rusia, Laurium în Grecia.
Întrebuin ri. Smithsonitul constituie un minereu important pentru extragerea
zincului. Se mai poate utiliza ca material decorativ.
6.6. DOLOMIT – CaMg(CO3)2
Denumirea a fost dat în onoarea geologului francez D. Dolomieu (sec. XVIII).

Compozi ia chimic . Dolomitul con ine 30,4% CaO; 21,7% MgO; 47,9% CO2.
Magneziul poate fi substituit de Fe, şi în cantit i mai mici de Mn, Co, Pb, Zn, iar
calciul poate fi substituit de Fe şi Mn, dar întotdeauna în cantit i mici.
Structura cristalin – asem n toare celei a calcitului, ionii de Ca şi Mg
alternând de-a lungul axului A3 al romboedrului.
Habitusul cristalelor. Dolomitul se prezint de obicei sub form de cristale
romboedrice, cu fe e curbe în form de şea şi mai rar cristale tabulare.
Agregatele cristaline. Dolomitul prezint agregate masive, compacte, de tipul
marmurei, mase granulare, cruste policristaline, mase por elanoase, rar mase fibroase
sau pisolite.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb-cenuşie, uneori cu nuan e g lbui, brun, verzui. Foarte rar
incolor, transparent (dolomitul pur).
Luciul – sticlos, uneori sidefos.
Planele de clivaj sunt adesea curbe.
Pulberea de dolomit face efervescen cu HCl diluat la cald.
164
Carbona i
Fig. 6.12. Cristale de dolomit.
Fig. 6.13. Cristal romboedric natural de dolomit.

1. Geneza sedimentar . Dolomitul ia naştere prin dolomitizarea calcarelor,
formând masive importante de dolomit în Mun ii Bihor, Codru Moma, P durea
Craiului, Perşani, Rar u, Giurgeu.
2. Geneza de metamorfism regional. Formeaz marmure dolomitice în
şisturile cristaline din Mun ii Poiana Rusc , F g raş, Tulgheş, Bistri a, Trasc u.
3. Geneza metasomatic de contact. Apare în skarnele de la Ocna de Fier.
4. Ca mineral de gang apare în filoanele hidrotermale de la Baia Sprie,
Cavnic, S c râmb, Baia de Arieş, Roşia Montan .
5. Se întâlneşte în rocile talcoase şi serpentinitice la Tişovi a.
Masive dolomitice importante se g sesc în Rusia (Mun ii Ural şi Donbas), Italia,
Fran a, Austria, Elve ia, Germania, Brazilia, SUA.
Întrebuin ri. Dolomitul este utilizat ca piatr de construc ie, la prepararea
lian ilor şi a materialelor termoizolatoare, în amestec cu azbestul, ca fondant în
metalurgie, pentru ob inerea magneziei (MgO) necesar fabric rii c r mizilor refractare,
în industria ceramic şi a sticlei, în industria cauciucului, în agricultur , în industria
chimic pentru fabricarea oxidului de magneziu, a s rurilor de magneziu, a acidului
carbonic etc.
165
6.7. ANKERIT – Ca(Mg,Fe,Mn)(CO3)2
Denumirea a fost dat în onoarea mineralogului austriac M.J. Anker (sec. XV).
Compozi ia chimic . Raportul între Fe, Mg şi Mn variaz în limite largi:
32-35% FeCO3; 8-15% MgCO3, 3-5% MnCO3. Varietatea de ankerit care con ine pân
la 7% (Ce, La, …)2O3 se numeşte codazzit.
Habitusul cristalelor – se întâlneşte sub form de cristale romboedrice turtite.
Agregatele cristaline – frecvent apar cristale turtite cu aspect lentiliform şi sub
form de mase granulare.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb -cenuşie sau g lbuie, iar când con ine mangan este colorat în
roz deschis.
Luciul – sticlos.
Duritatea – 3,5.
Pulberea de ankerit se dizolv în HCl diluat la cald.
Fig. 6.14. Cristale naturale de ankerit.
Genez , paragenez , ocuren e. Ankeritul este un mineral cu apari ie sporadic .

La noi în ar s-a întâlnit ankerit cu diverse geneze.
1. Apare ca lentile independente sau în asocia ie cu sideritul în şisturile
cristaline din Mun ii Leaota (Stoeneşti), Mun ii F g raş (Z rneşti), Mun ii Poiana
Rusc (Ghelari, Teliuc), din Banat (Peştera, Bogodin ).
2. Se întâlneşte în serpentinitele de la Urdele şi Cerişor.
3. Apare şi în skarne la Dognecea şi Sasca Montan .
4. Apare, de asemenea, în leg tur cu magmatismul neogen, în ganga
filoanelor hidrotermale metalifere de la Cavnic, Baia Sprie, B iu , Rodna, Ruda
Barza, Baia de Arieş.
166
Carbona i
5. Se întâlneşte în forma iuni sedimentare, ca produs epigenetic, la Camena

(Dobrogea) în şisturi argiloase carbonifere, C puşul Mic (Cluj) ca ciment împreun cu
sideritul în forma iunile oolitice feruginoase eocene.
Întrebuin ri. În concentra ii mari, ankeritul poate fi întrebuin at ca minereu de
fier.
6.8. ARAGONIT – CaCO3
Denumirea vine de la provincia Aragon din Spania unde a fost descoperit prima
dat .
Variet i – mossottit (aragonit cu stron iu); tarnowitzit (aragonit cu plumb);
nicholsonit (aragonit cu zinc).
Compozi ia chimic – con ine 56% CaO; 44% CO2. Calciul poate fi substituit
cu Sr, Pb şi Zn. Este o stare polimorf a CaCO3, mai pu in stabil decât calcitul la
temperaturi şi presiuni normale.
Structura cristalin . Aragonitul are o structur caracteristic , în care ionii de
Ca2+ şi CO 32− sunt dispuşi potrivit celei mai compacte aşez ri hexagonale. Acest lucru
determin simetria pseudo-hexagonal observat la maclele ciclice (unghiurile dintre
fe ele de prism la cristalele izolate sunt pu in diferite de 60º, respectiv de 120º). În
re eaua aragonitului fiecare grup de CO 32− este înconjurat de şase ioni de Ca2+. Structura
mai compact a aragonitului se reflect şi în greutatea specific mai mare decât cea a
calcitului.
Habitusul cristalelor – cristale rare, frecvent prismatice alungite, uneori
aciculare sau piramidale ascu ite. Prezint macle dup (110) sau macle ciclice (fig. 1.7)
cu aspect de prism pseudohexagonal .
Agregatele cristaline – frecvent agregate fibroase, radiare, reniforme
(stalactitice, stalagmitice, pisolitice), cruste sau mase compacte.
Fig. 6.15. Cristale de aragonit.
Fig. 6.16. Cristale naturale de aragonit.
167
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, alb, alb-g lbui, verde deschis, cenuşiu, violet.
Urma – incolor .
Luciul – sticlos pe fe ele de cristal, gras în sp rtur .
Clivajul – slab dup fa a (010), casant.
Uneori este luminiscent în lumin ultraviolet .
Se dizolv uşor, f când efervescen în HCl diluat, la rece.
Înc lzit în tub închis decrepit şi degaj CO2.
Genez , paragenez , ocuren e. Aragonitul este r spândit în natur mult mai
pu in decât calcitul.
1. Este un mineral de temperatur foarte joas , care se formeaz în ultimele faze
ale proceselor hidrotermale sub form de tufuri calcaroase sau pisolitice, sau apare
în cavit ile bazaltelor şi serpentinitelor la Tisovi a, Dognecea, Moldova Nou (Banat),
B i a Bihorului. De asemenea, apare în depunerile unor izvoare termale la B ile
Herculane, Turia, Covasna, Topli a.
2. Apare şi în zona de alterare a z c mintelor metalifere asociat cu minerale
secundare ca limonit, malachit, azurit, ceruzit etc., la Someşul Rece, Cioc neşti,
Ghelari, Şarul Dornei.
3. Este constituentul anorganic al perlelor naturale şi sideful cochiliilor de
moluşte.
4. Geneza sedimentar . Se formeaz prin precipitare chimic , în forma iuni
actuale cu gips, limonit şi siderit.
Cristale frumoase, maclate ciclic, se întâlnesc în regiunea Aragon (Spania),
Girgenti (Sicilia), Bakalsk (Ural), Bisbee (Arizona – SUA), Mexic, Anglia, Japonia,
Karlovy-Vary (Cehia) (sub form de depuneri de pisolite, varietate numit ctypeit).
6.9. STRON IANIT – SrCO3
Denumirea vine de la localitatea Strontian (Sco ia de Vest) unde a fost

descoperit pentru prima dat .
Compozi ia chimic – con ine 70,2% SrO; 29,8% CO2. Uneori calciul poate s
substituie stron iul, raportul Ca : Sr = 1 : 4,5. Poate s mai con in BaO, PbO etc.
Structura cristalin – asem n toare aragonitului. Re ea pseudohexagonal
compact .
Habitusul cristalelor. Cristale apar rar, având un habitus prismatic, piramidal,
pseudohexagonal, uneori acicular. Prezint macle pseudohexagonale.
Agregatele cristaline – se întâlnesc agregate compacte granulare, frecvent
baccilare sau fibroase.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor sau colorat în nuan e verzui, g lbui, brun-g lbui, brun,
roşiatic, cenuşiu.
Luciul – sticlos pe fe e, gras pe sp rtur .
Duritatea – 3,5-4. Este casant.
168
Carbona i

Sp rtura – neregulat , subconcoidal .
În raze X devine luminiscent albastru deschis.
Face efervescen cu HCl.
Fig. 6.17. Cristal de stron ianit.
Fig. 6.18. Cristale naturale de stron ianit.

1. Apare în filoane hidrotermale de temperatur sc zut , asociat cu baritina,
celestina, calcitul, sulfuri metalice.
2. Se întâlneşte şi în forma iuni sedimentare, ca filonaşe în calcare şi marne.
Stron ianitul se g seşte în cantit i mari în z c mântul Gamm (Westfalia – Germania),
Leogang şi Tirol (Austria), SUA (statele New York, Massachusets, California –
Strontium Hills).
Întrebuin ri. Al turi de celestin (SrSO4), stron ianitul este un important
minereu pentru extragerea Sr utilizat la prepararea s rurilor de Sr sau în pirotehnie
(focurile de artificii).
6.10. WITHERIT – BaCO3
Denumirea mineralului vine de la numele dr. W. Withering (1784), cel care l-a
descris prima dat pe eşantioane din Cumberland (Marea Britanie).
Compozi ia chimic . Witheritul con ine 77,7% BaO, 22,3% CO2. Uneori
con ine urme de Sr şi Ca.
Structura cristalin – asem n toare cu cea a aragonitului.
Habitusul cristalelor – bipiramide pseudohexagonale, prismatice, tabulare sau
lenticulare.
Agregatele cristaline – mase sferoidale şi reniforme, uneori agregate fibroase,
foioase sau vinişoare.
169
Fig. 6.19. Cristale de witherit. Fig. 6.20. Cristale naturale de witherit.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor sau alb, cenuşiu, uneori galben, brun sau verde.
Urma – alb .
Luciul – sticlos pe fe e, r şinos în sp rtur .
Clivajul – slab dup (010).
Praful de witherit este foarte toxic.
Se dizolv cu efervescen în HNO3 şi HCl diluat.
În raze X devine galben luminiscent.
Genez , paragenez , ocuren e. De obicei este întâlnit în filoane
hidrotermale de temperatur joas , în paragenez cu calcit, dolomit, sulfuri de Pb, Zn,
Cu şi uneori baritin . Se cunosc şi pseudomorfoze dup baritin , formate probabil sub
ac iunea solu iilor carbonatate.
În România, witherit se g seşte la Ostra (Carpa ii Orientali), format prin
substitu ia baritinei, cantonat în baritina con inut în şisturile cristaline şi depozite
sedimentare.
Acumul ri mai importante se cunosc în Marea Britanie (Cumberland şi
Northumberland), Rusia (Siberia), Turkmenia, SUA (California şi Illinois).
Întrebuin ri. Witheritul, în compara ie cu baritina are o importan secundar
în ceea ce priveşte ob inerea compuşilor de bariu utiliza i în industria chimic .
6.11. CERUZIT – PbCO3
Denumirea provine de la cuvântul latin cerusa = alb.

Sinonim – minereu alb de plumb.
Compozi ia chimic – con ine 83,5% PbO (77,5 % Pb) şi 16,5% CO2. Plumbul
poate fi substituit cu Sr (Sr : Pb = 1 : 10,5), Zn (Zn : Pb = 1 : 84) şi Ag.
170
Carbona i
Habitusul cristalelor – foarte diferit. Pot s apar cristale simple, tabulare,

alungite, bipiramidale, cu aspect pseudohexagonal, rar aciculare.
Agregatele cristaline. Masele compacte au de obicei o structur granular . Mai
rar se întâlnesc şi agregate criptocristaline stalactitice, agregate fibroase şi mase
p mântoase. Macle caracteristice, duble sau ciclice, având ca plan de macl fa a (110).
Uneori ceruzitul formeaz pseudomorfoze dup galen , anglezit (PbSO4), calcit,
fluorin .
Fig. 6.21. Cristal de ceruzit. Fig. 6.22. Cristale aciculare naturale de ceruzit.
Fig. 6.23. Cristale naturale de ceruzit asociate cu cristale

de dioptaz Cu6[Si6O18]·6H2O.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, alb, cenuşiu sau brun.
Urma – incolor sau alb .
Luciul – adamantin, uneori sticlos, sidefos sau r şinos (pe sp rtur ).
Duritatea – 3-3,5; foarte casant.
Clivajul – slab dup (110) şi (021).
171
Genez , paragenez , ocuren e. Este un mineral secundar format în zona de

oxidare a z c mintelor primare de sulfuri de plumb (îndeosebi galen ), sub influen a
apelor carbonatate. De obicei se formeaz pe seama anglezitului, care la rândul lui se
formeaz prin oxidarea galenei. În România apare în zona de oxidare a z c mintelor de
sulfuri de plumb, legate de fundamentul cristalin (B ile Borşa, Cârlibaba, Muncelul
Mic), legat de fenomenele magmatice (Dognecea, Ocna de Fier, Ruşchi a, B i a Bihor,
Ilba, Nistru, Baia Sprie, Rodna, S c râmb, Baia de Arieş), şi rar în depozitele
sedimentare (Col eşti). Este întâlnit sub form de acumul ri mari în Rusia (Mun ii Altai,
Transbaikalia), Kazahstan (Turlansk), SUA (Leadville – Colorado), Cehia (Pržibram),
Sardinia (Monte Poni), Australia (Broken Hill).
Întrebuin ri. Minereu de plumb şi argint, în special în cazul form rii unor
zone de oxidare considerabile în zona minereurilor de plumb şi zinc.
6.12. MALACHIT – CuCO3·Cu(OH)2 sau Cu2CO3(OH)2
Compozi ia chimic . Malachitul con ine 71,9% CuO, 19,9% CO2 şi 8,2% H2O
(57,4% Cu). Zincul poate substitui cuprul în propor ii variabile. De asemenea, poate
con ine cantit i mici de CaO, Fe2O3, SiO2 sub form de impurit i mecanice.
Habitusul cristalelor – apare rar sub form de cristale cu habitus prismatic.
Agregatele cristaline. Malachitul se prezint de obicei sub form de stalactite
cu structur fibroas radiar , mase reniforme cu structur concentric , zonar şi mase
p mântoase.
Fig. 6.24. Cristal de malachit.

Fig. 6.25. Agregate naturale de malachit.
Propriet i fizice.
Culoarea – verde, verde închis, verde-negru.
Urma – verde.
Luciul – adamantin sau sticlos la cristale, m t sos la variet ile fibroase, şi mat
la variet ile p mântoase.
Duritatea – 3,5-4. Este fragil.
172
Carbona i
Clivajul – potrivit dup (001).

Se dizolv în HCl, f când efervescen .
Genez , paragenez , ocuren e. Mineral secundar format aproape exclusiv în
zona de oxidare a z c mintelor de sulfuri de cupru, sub influen a apelor înc rcate cu
CO2. Apare asociat cu azurit, cuprit (Cu2O), limonit, crisocol (Cu6[Si6O18]·H2O). În
România se întâlneşte în z c mintele de contact termic de la Moldova Nou , Sasca
Montan , Dognecea, Ocna de Fier şi B i a Bihorului.
Z c mintele importante de malachit se g sesc în Zimbabwe, Australia, SUA
(Arizona, New Mexico), Sardinia (Iglesias), Fran a (Chessy), Namibia, Japonia
(Nagato), Mexic (Toreon) etc.
Întrebuin ri. Variet ile compacte se utilizeaz la diferite ornamente şi
mozaicuri, la executarea diverselor obiecte decorative şi bibelouri. Pulberea de malachit
este utilizat la prepararea vopselelor. Masele p mântoase împreun cu alte minerale
oxidice de cupru sunt utilizate ca materie prim pentru ob inerea cuprului.
6.13. AZURIT – 2CuCO3·Cu(OH)2 sau Cu3(CO3)2(OH)2
Numele mineralului vine de la cuvântul arab azul = albastru.

Compozi ia chimic – con ine 69,2% CuO, 25,6% CO2, 5,2% H2O (55,3% Cu).
De obicei cristalele de azurit sunt destul de pure, rar con inând impurit i mecanice.
Habitusul cristalelor. Cristalele prezint forme aciculare prismatice scurte sau
tabulare.
Agregatele cristaline. Azuritul se întâlneşte frecvent sub form de druze de
cristale m runte, mase granulare compacte, agregate radiare şi mase p mântoase.
Fig. 6.26. Cristal de azurit.
Fig. 6.27. Cristale naturale de azurit.
Propriet i fizice.
Culoarea – albastru intens pentru cristale şi agregate şi albastru deschis pentru
masele p mântoase.
Urma – albastr , deschis .
Luciul – sticlos sau adamantin la cristale, mat la masele p mântoase.
173
Duritatea – 3,5-4; casant.

Prin înc lzire la 410ºC pierde apa trecând în tenorit (CuO).
Genez , paragenez , ocuren e. Este un mineral secundar format în zona de
oxidare a z c mintelor de cupru, în paragenez cu malachitul, depunându-se în general
mai târziu decât acesta.
În România se g seşte în zonele de oxida ie ale z c mintelor cuprifere de
diferite geneze, în şisturi cristaline (Cârlibaba, Pojorâta, B lan, Muncelul Mic, M cin),
legat de fenomenele de magmatism (C z neşti, Somova, Altân-Tepe, Moldova Nou ,
Oravi a, Dognecea, Ocna de Fier, Ruşchi a, B i a Bihor, Baia Sprie, Cavnic, Deva,
Rodna, Baia de Arieş etc.).
În cantit i însemnate apare în Mun ii Altai (Rusia), Laurium (Grecia), Sardinia,
Broken Hill (Australia), Bisbee, Kelly, California (SUA) etc.
Întrebuin ri. În industria chimic pentru fabricarea vopselelor, în industria
cuprului (extragerea cuprului). Variet ile compacte sunt utilizate ca materiale
decorative şi executarea de ornamente şi bibelouri.
174
Sulfa i
SULFA I
Sulfa ii alc tuiesc un grup mare de minerale, formate în condi iile unui mediu
bogat în oxigen, la temperaturi relativ joase. Num rul sulfa ilor stabili, r spândi i în
scoar este relativ mic. Deoarece ionul [SO4]2- are dimensiuni mari, sulfa i cu re ele
cristaline stabile în natur apar în cazurile în care acest anion se combin cu cationi
bivalen i cu raz ionic mare: Ca, Sr, Ba, Pb. Cationii monovalen i intr în compozi ia
sulfa ilor fie în num r dublu (Na2SO4 – thenardit), fie asocia i cu H+. Aceştia au leg turi
slabe în re ea şi se dizolv uşor. Sulfa ii metalelor trivalente (Al, Fe) apar numai sub
form de compuşi hidrata i. Elementele bivalente cu raze ionice mici formeaz , de
regul , sulfa i hidrata i, care cristalizeaz la temperaturi joase, în ultimele faze de
cristalizare a solu iilor. Mineralele din aceast clas prezint durit i mici (maximum
3,5), culori deschise sau sunt chiar transparente, luciu sticlos şi solubilitate sc zut în
ap , îndeosebi la sulfa ii elementelor cu raz ionic mare (Ba, Sr, Pb).
7.1. GIPS – CaSO4·2H2O
Numele de gips vine de la cuvântul grecesc gypsos, care a fost dat mineralului
sau produsului de calcinare. Denumirea variet ii „selenit” are la origine cuvântul
grecesc selenides = piatra lunii.
Compozi ia chimic – con ine 32,5% CaO, 46,6% SO3, 20,9% H2O. De obicei
apare în stare pur . Poate s con in ca impurit i mecanice substan e argiloase şi
organice, incluziuni de nisip şi, uneori, sulfuri şi hidroxizi de Fe.
Structura cristalin . Gipsul are o structur stratificat , reprezentat prin dou
re ele plane, alc tuite din grupe de anioni [SO4]2- strâns legat de ionii de Ca, formând
strate duble orientate paralel cu planul (010). Moleculele de ap sunt situate între
pachetele de strate, ceea ce explic clivajul perfect, caracteristic gipsului.
Habitusul cristalelor. Cristalele de gips au forme tabulare dup (010), mai rar
prismatice, columnare sau fibroase. Fe ele (010) şi (110) sunt striate vertical. Frecvent
apare maclat, cu macle în form de coad de rândunic şi în vârf de lance (fig. 1.3).
Agregatele cristaline. Foarte frecvent apare sub form de agregate cristaline
compacte, de culoare albastr numit alabastru (de la grecescul alabastros = numele
unui oraş din Egipt). Pe fisurile rocilor apare sub forma unor agregate fibroase cu luciu
m t sos, fibrele fiind dispuse perpendicular pe pere ii fisurilor. Atunci când gipsul
cristalizeaz în depozite nisipoase afânate, el con ine numeroase incluziuni de nisip şi se
numeşte creast de cocoş sau floare de nisip (gipsurile din zonele deşertice).
175
Fig. 7.1. Structura cristalin a gipsului.
Fig. 7.2. Cristale de gips.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor la variet ile transparente. De obicei îns este de culoare
alb , uneori cenuşie, galben -ar mie, roşie, brun şi chiar neagr
Urma – alb .
Luciul – sidefos pe fe ele de clivaj, sticlos în sp rtur .
Duritatea – 2. Este foarte casant.
Sp rtura – concoidal , greu de realizat.
Solubil în ap , solubilitatea sa creşte propor ional cu temperatura, atingând un
maxim între 37-38ºC, dup care descreşte brusc.
Înc lzit la presiune normal pierde o molecul de ap la 107ºC, iar la 130ºC,
trece în semihidrat (ipsos – CaSO4·½H2O). Ipsosul amestecat din nou cu ap se
rehidrateaz , dilatându-se şi dezvoltând c ldur .
176
Sulfa i
Fig. 7.3. Cristale naturale de gips: a – prismatice; b – de tip floare de nisip.

1. Geneza sedimentar . Se formeaz prin precipitarea în bazine marine şi
lacustre, asociat cu sarea gem , anhidrit, polihalit K2Ca2Mg(SO4)4·2H2O, argile, marne,
gresii, calcare. Mase importante de gips iau naştere prin hidratarea anhidritului în
depozitele sedimentare, sub ac iunea apelor de infiltra ie, la temperatur mic şi la
adâncime de 100-150 m, cu o creştere de volum pân la 30%. Acest lucru duce la
modificarea dispozi iei stratelor din complexele gipsifere. Forma iuni gipsifere apar în
Eocenul din Bazinul Transilvaniei şi în Aquitanianul din Depresiunea Getic , în
depozitele burdigaliene din Carpa ii Orientali, Bazinul Transilvaniei şi Depresiunea
Pannonic , în depozitele badeniene din Platforma Moldoveneasc , Carpa ii Orientali,
Bazinul Transilvaniei şi în depozitele sarma iene din Mun ii Apuseni.
2. Ca mineral de gang al filoanelor hidrotermale de la Baia Sprie, Cavnic,
B iu , Rodna, S c râmb, Roşia Montana, Baia de Arieş.
3. Ca mineral de gang , în z c mintele metasomatice de contact apare la
B i a Bihorului, Ocna de Fier, Sasca Montan , Moldova Nou .
În lume se cunosc depozite sedimentare mari în Bazinul Parisului, în Italia
(Voltera şi Toscana), Polonia (Wieliczka şi Swaszorwice), Anglia (Derbyshire), Mexic
(Chihuahua), SUA (New York, Michigan, Iowa, Kansas, New Mexico, Colorado,
California).
Întrebuin ri. Gipsul se utilizeaz în special în construc ii. Ipsosul de modelare
se utilizeaz la fabricarea formelor turnate (mulaje), ornamentarea cl dirilor, tencuirea
tavanelor şi pere ilor, în chirurgie, stomatologie, la fabricarea hârtiei groase albe, în
construc ii, la fabricarea c r mizilor, pl cilor, pervazelor etc. Gipsul natural se
utilizeaz la fabricarea cimentului Portland, ca material ornamental (alabastrul), la
fabricarea vopselelor, a smal ului, în metalurgia nichelului etc.
7.2. ANHIDRIT – CaSO4
Denumirea anhidritului vine de la lipsa apei din molecul (prin compara ie cu

gipsul).
Compozi ia chimic – 41,2% CaO; 58,8% SO3. Ca substituen i izomorfi poate
s con in Sr şi Ba, iar ca impurit i mecanice poate con ine MgO, Al2O3 şi SiO2.
177
Structura cristalin . Ionii de S6+ sunt dispuşi în centrul tetraedrului format de

patru ioni de O2-, iar fiecare ion de Ca2+ este înconjurat de opt ioni de oxigen.
Habitusul cristalelor. Este prismatic sau tabular, fe ele prezentând adesea
stria iuni paralele cu direc iile X şi Y. Cristale bine dezvoltate sunt rare.
Agregatele cristaline. Se g seşte de obicei în mase granulare compacte, mase
fibroase paralele sau radiare şi forme concre ionare.
Fig. 7.4. Structura cristalin Fig. 7.5. Cristal de anhidrit

a anhidritului. cu orientare optic .
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor sau alb, deseori albastru-verzui, cenuşiu, violet, roz, brun
sau roşcat datorit impurit ilor.
Urma – alb , alb -cenuşie.
Luciul – sticlos, sidefos pe fe ele de clivaj.
Clivajul – perfect dup (001), potrivit dup (010).
Se dizolv pu in în HCl şi în cantitate mai mare în H2SO4, în stare de pulbere.
1. Geneza sedimentar . Anhidritul se formeaz prin precipitarea chimic în
urma evapor rii apei de mare, fiind asociat aproape întotdeauna cu gips, dolomit, sare
gem , minerale argiloase, calcare, marne. Pân la adâncimi de 100-150 m se transform
uşor în gips, sub ac iunea apelor de infiltra ie. La adâncimi mai mari, presiunea rocilor
de deasupra este atât de mare, încât nu mai poate avea loc creşterea de volum ce
înso eşte transformarea anhidritului în gips.
Anhidritul format pe cale sedimentar se întâlneşte în depozitele din Platforma
Moesic , Podişul Moldovenesc, în depozitele miocene de la Norodnic, Târgu Ocna,
Ocnele Mari, Ocna Sibiului, Turda, Cheia.
178
Sulfa i
2. Ca mineral de gang în filoanele hidrotermale şi foarte rar în cele

metasomatice de contact la Moldova Nou şi Cavnic.
3. Uneori anhidritul umple vacuolele bazaltelor, împreun cu zeoli ii.
Cristale frumoase de anhidrit se g sesc în Mun ii Harz, în Austria (Tirol, Styria,
Salzburg), Polonia (Wieliczka), SUA, Canada, Rusia, Germania (Stassfurt), India
(Punjab) etc.
Fig. 7.6. Cristale naturale de anhidrit.
Întrebuin ri. Importante cantit i sunt utilizate în industria chimic pentru

fabricarea acidului sulfuric, prin descompunere la 1200ºC. Oxidul de calciu CaO
rezultat este utilizat pentru fabricarea unor cimenturi aluminoase. Anhidritul mai este
utilizat în industria hârtiei, în agricultur . Variet ile fin granulare (vulpinit) se
întrebuin eaz în sculptur şi ornamenta ii.
7.3. BARITINA – BaSO4
Denumirea vine de la cuvântul grecesc baros = greu.

Compozi ia chimic – 65,7% BaO, 34,3% SO3. Bariul poate fi substituit de Sr
(Ba : Sr = 1 : 1); Ca (Ca : Ba = 1 : 12); Pb (Pb : Ba = 1 : 4) şi uneori Ra. Con ine uneori
sub form de impurit i mecanice Fe2O3, substan e argiloase şi organice.
Structura cristalin . Grupele SO42-, sunt orientate astfel încât patru ioni de O2-
sunt situa i în vârfurile tetraedrului, iar S6+ în centrul tetraedrului. Fiecare ion de Ba2+
este înconjurat de 12 ioni de oxigen ce apar in la şapte grupe diferite de SO42-.
Habitusul cristalelor. Cristalele de baritin sunt foarte frecvent tabulare,
datorit dezvolt rii fe elor (010). Mai rar se întâlnesc şi forme prismatice, alungite şi
cristale izometrice. Prezint macle simple dup fe ele (201) şi (011) şi macle
polisintetice.
179
Fig. 7.8. Cristal de baritin

a baritinei.
Fig. 7.9. Cristale naturale de baritin .
Agregatele cristaline – sunt frecvent granulare, mai rar compacte cripto-

cristaline sau p mântoase. Uneori se întâlnesc şi concre iuni sferice şi elipsoidale cu
structur fibroas radiar .
Propriet i fizice.
Culoarea – cristale incolore, transparente ca apa. De obicei îns baritina este
colorat în alb sau cenuşiu (datorit incluziunilor gazoase sau lichide), în roşu
(oxizi de fier), în galben sau brun (hidroxizi de fier), mai rar verde sau albastru.
Urma – alb .
180
Sulfa i
Luciul – sticlos, sidefos pe planele de clivaj.

Clivajul – foarte bun dup (010), potrivit dup (201).
Este insolubil în HCl, îns în pulbere se dizolv încet în H2SO4.
Este diamagnetic .
Este fosforescent şi fluorescent sub influen a razelor ultraviolete şi catodice,
c p tând o culoare verde.
1. Geneza hidrotermal . Ca mineral de gang în filoanele de sulfuri
mezotermale şi epitermale, apare la Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Deva, S c râmb,
Zlatna, Roşia Montana, Baia de Arieş etc., asociat cu galen , blend , fluorin ,
calcopirit .
2. Geneza metasomatic de contact. În filoane, cavit i sau înlocuind
depozitele calcaroase şi alte sedimente, apare la Ostra, Somova, Poiana M rului,
Oravi a, Ciclova.
3. Geneza sedimentar . În forma iuni sedimentare de diferite vârste se
întâlneşte la Pleşi, Poienile de sub Munte, Cop ceni (Turda), Col eşti, Baciu, Chinteni.
Cele mai importante z c minte din România sunt cele de la Ostra (Suceava) şi
Somova (Dobrogea de Nord) care con in rezerve importante.
În lume concentra ii importante de baritin se g sesc în Rusia (Cutais), Georgia
de Vest, Turkmenia, Germania (Meggen, Mun ii Harz), SUA (Missouri, Nevada,
Georgia), Fran a, Grecia, Canada.
Întrebuin ri. Peste 70% din produc ia mondial de baritin este utilizat în
lucr rile de foraj. M cinat fin este utilizat la îngreuierea noroiului de foraj pentru
prevenirea erup iilor, pentru sus inerea şi cimentarea g urilor de sond . Este utilizat în
industria cauciucului şi a hârtiei (hârtia cretat ), la prepararea litoponului (vopsea alb )
şi a diverselor produse chimice ca oxid de Ba, carbonat de Ba, clorur de Ba şi a Ba
metalic. Este utilizat la fabricarea hârtiei fotografice, ca adaos la polimeri, cimenturi
refractare şi anticorosive, ecrane fa de sursele de radia ii gamma, în pirotehnie (culori
verzi), în cosmetic şi medicin .
Produc ia mondial anual de baritin a fost în anul 1934 de 1.200.000 t, în anul
1964 de 3.084.000 t, în 1968 de 3.551.100 t, iar în 1970 de 4.200.000 t. ara noastr a
produs în anul 1959 – 84.000 t, iar în anul 1965 – 194.000 t, datorit intr rii în produc ie
a celor dou z c minte importante – Ostra şi Somova.
Cei mai importan i produc tori sunt SUA (775.000 t), Germania, Rusia, Mexic,
Grecia, Canada, China, Coreea, Iran.
7.4. CELESTINA – SrSO4
Denumirea vine de la cuvântul latin celestis = ceresc, datorit culorii alb strui pe
care o are deseori.
Compozi ia chimic – con ine 56,4% SrO, 43,6% SO3. Stron iul poate fi
substituit de Ba în limite foarte largi. În cantit i mici, Sr mai poate fi substituit şi de Ca
(Ca : Sr = 1 : 11).
Structura cristalin – identic cu cea a baritinei.
181
Habitusul cristalelor. Cristalele se aseam n foarte mult cu cele de baritin ,

fiind tabulare mai rar prismatice sau alungite.
Agregatele cristaline – sunt de obicei granulare, lenticulare, mase p mântoase
sau forme stalactitice.
Propriet i fizice.
Culoarea – rar incolor , de obicei alb-alb struie, alb struie-cenuşie, albastru-
pal, uneori roşie, verde sau brun .
Urma – alb .
Luciul – sticlos, tinde spre sidefos pe planele de clivaj.
Clivajul – perfect dup (010), potrivit dup (201).
Punct de topire – 1605ºC.
Se dizolv în H2SO4 concentrat.
Fig. 7.10. Cristal de celestin .

Fig. 7.11. Cristale naturale de celestin .

1. Geneza sedimentar . Este un mineral întâlnit în depozitele de evaporite
asociat cu s ruri de potasiu şi bor, în depozite de gips şi sare gem , în asocia ie cu
sulful, alc tuind vine sau umplând cavit ile calcarelor şi dolomitelor sau diseminat în
marne, argile şi gresii.
În România apare la Cop ceni (Turda), Pucioasa, Vulcana-B i, Anina, C puşu
Mic, Cheia, Cluj-Napoca.
2. Mineral de gang al filoanelor hidrotermale – B i a Bihor.
În alte ri se g seşte în Germania (Saxonia, Thuringia, Bavaria), Austria
(Salzburg), Italia (Sicilia şi Sardinia), Fran a (Haute-Marne), Egipt (Mokattan), Sco ia,
SUA (New York, Pennsylvania, Ohio, California), Canada (Ontario), Anglia (Bristol).
Întrebuin ri. Celestina este principala surs pentru ob inerea s rurilor de
stron iu necesare în pirotehnie (culori roşu-carmin) şi în industria chimic , la fabricarea
zah rului (oxidul de stron iu se utilizeaz la extragerea zah rului din melas ), în
industria sticlei pentru ob inerea sticlei irizate, în medicin . Stron iul metalic este
utilizat la ob inerea unor aliaje speciale cu cupru.
182
Sulfa i
7.5. ANGLEZIT – PbSO4
Denumirea vine de la insula Anglesey (Walles – Anglia) unde a fost descoperit

pentru prima dat .
Compozi ia chimic – con ine 73,6% PbO (68,3% Pb), 26,4% SO3. De obicei
nu con ine impurit i. Foarte rar Pb poate fi înlocuit cu Ba (8,45% Ba).
Structura cristalin – asem n toare cu cea a baritinei.
Habitusul cristalelor. Este foarte variat, cu forme tabulare, lamelare sau
piramidale, uneori chiar cristale cu habitus pseudocubic. Cristalele mari sunt rare.
Agregatele cristaline. Anglezitul se întâlneşte mai frecvent sub form de cruste
sub iri pe galen , mase granulare sau p mântoase.
Fig. 7.12. Cristale de anglezit. Fig. 7.13. Cristale naturale de anglezit.
Propriet i fizice.
Culoarea – adesea incolor, transparent ca apa. Frecvent poate fi alb, cenuşiu,
galben, albastru deschis sau negru (incluziuni fine de cristale de galen )
Urma – incolor .
Luciul – adamantin, r şinos sau sticlos la unele variet i.
Duritatea – 2,5-3. Foarte casant.
Clivajul – bun dup (001).
Sub influen a razelor ultraviolete devine galben, iar sub influen a razelor
catodice devine albastru.
Se dizolv greu, la cald în H2SO4. Spre deosebire de celestin şi baritin se
dizolv în KOH.
Genez , paragenez , ocuren e. Este un mineral secundar, format în zona de
oxidare a z c mintelor de galen , asociat cu galen , blend , ceruzit (PbCO3), gips,
sulf, wulfenit (PbMoO4) şi smithsonit (ZnCO3).
183
În România apare ca mineral supergen, în zonele de oxidare a z c mintelor de

plumb de diverse geneze pe şisturi cristaline (Vişeul de Sus, Cârlibaba).
Legat de manifest rile magmatice la Gemenea, Poiana M rului (F g raş),
Sasca Montan , Dognecea, Ocna de Fier, B i a Bihor, Baia Sprie, B ile Borşa etc.
Peste hotare se cunosc concentra ii importante în Anglia (Derbyshire), Australia
(Broken Hill), Tasmania (Dundsee), Mexic (Potosi), SUA, Namibia (Tsumeb) etc.
Întrebuin ri. Când apare în cantit i mari este întrebuin at ca minereu de Pb,
mergând direct la topire împreun cu alte combina ii oxigenate ale plumbului.
184
Fosfa i
FOSFA I
Ionul fosfatic [PO4]3- se concentreaz în diverse condi ii geologice formând un

num r ridicat de minerale de origine eruptiv , metamorfic sau sedimentar , dar a c ror
pondere în scoar a terestr este relativ redus .
Totuşi uneori se acumuleaz în mase mari exploatabile, cu valoare economic
deosebit .
Ionul [PO4]3- poate fi substituit cu [SiO4]4- şi [SO4]2-, anioni cu dimensiuni egale
şi cu aceeaşi dispozi ie spa ial structural , respectiv coordonarea tetraedric , rezultate
din dimensiunile reduse ale cationilor: ri S6+ = 0,30Å; ri P5+ = 0,35Å; ri Si4+ = 0,40Å.
Din aceast cauz exist fosfa i izomorfi cu sulfa i şi silica i. Cei mai importan i
fosfa i sunt cei care fac parte din grupul apatitelor.
8.1. APATIT – Ca5(PO4)3(F,Cl,OH,CO3)
Denumirea vine de la cuvântul grecesc apatao = înşel, deoarece era confundat

cu alte minerale cu aspect prismatic (beril, turmalin ).
Compozi ia chimic .
Fluor-apatit – Ca5(PO4)3F – 55,5% CaO, 42,3% P2O5, 3,8% F.
Clor-apatit – Ca5(PO4)3Cl – 53,8% CaO, 41% P2O5, 6,8% Cl.
Hidroxil-apatit – Ca5(PO4)3OH.
Carbonat-apatit – Ca10(PO4)6CO3.
Stafelit = carbonat-fluor-apatit – Ca5[(F,O)|(PO4,CO3)3].
Fluorul, clorul şi grupul OH se substituie în limite largi, determinând serii
continue. Calciul este substituit deseori de Mn (Mn : Ca = 1 : 5,2), rar Ce3+, Sr
(Sr : Ca = 1 : 6,8) şi Mg în cantit i nesemnificative. În cantit i mici con ine Fe2O3 şi
Al2O3 sub form de impurit i mecanice.
Sistemul de cristalizare – hexagonal, clasa piramidal .
Structura cristalin . Este destul de complicat . Proiec ia celulei elementare în
planul (0001) are forma unui romb în col urile c ruia sunt situa i ionii de F-. Planele
(0001) sunt plane cu densitate reticular maxim , ceea ce explic clivajul bazal bun al
apatitului.
Habitusul cristalelor. Apatitul se întâlneşte frecvent sub forma unor cristale
bine dezvoltate, de form prismatic , hexagonal şi acicular , mai rar forme columnare,
scurte sau tabulare.
185
Fig. 8.1. Cristale de apatit.
Fig. 8.2. Cristal natural de fluor-apatit. Fig. 8.3. Cristale naturale de fluor-apatit
asociate cu beril şi muscovit.
Fig. 8.4. Cristal natural Fig. 8.5. Cristale naturale de clor-apatit.

de hidroxil-apatit.
186
Fosfa i
Agregatele cristaline. De obicei apare sub form de mase granulare, compacte,

fin cristalizate, uneori p mântoase. În rocile sedimentare sunt r spândite concentra ii de
apatit, concre ionare, sferoidale, cu numeroase incluziuni de minerale str ine (cuar ,
glauconit, calcit etc.) numite fosforite. Uneori se disting la microscop pseudomorfoze de
apatit dup oase de vertebrate şi resturi de plante.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, transparent, alb, mai frecvent verde deschis pân la verde
viu, albastru deschis, galben-brun, violet, violet-ametist, roz-roşcat.
Urma – alb .
Luciul – sticlos, gras în sp rtur .
Duritatea – 5. Este casant.
Este termoluminiscent.
Se dizolv în HNO3, HCl, H2SO4.
1. Apatitul apare ca mineral accesoriu în rocile magmatice alcaline.
În România apatitul se întâlneşte ca mineral accesoriu în granitele paleozoice, în
rocile magmatice alcaline din Carpa ii Orientali, Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni
şi Dobrogea. Cristalele de dimensiuni deosebite (4-8 mm) apar la R zoare (L puş),
Teregova (Caransebeş), Masivul Parâng şi la Ditr u (Gheorghieni).
2. Se întâlneşte sub form de cristale mari în pegmatite la R zoare şi Teregova.
3. Apatitul apare şi în filoane hidrotermale, asociat cu casiteritul, calcopirita,
fluorina, fiind semnalat în filoanele cuprifere de la Lipova.
4. Geneza sedimentar . Apare reprezentat prin concentra ii reziduale (formate
pe contul rocilor calcaro-feldspatice) şi prin depozite masive formate pe cale
biochimic , constând în fosforite şi resturi de cochilii, fosfatizate. Se mai întâlneşte şi
sub form de „guano”, rezultat din reac ia excrementelor de p s ri (care con in fosfat de
amoniu) asupra rocilor calcaroase de pe rmurile aride ale m rilor.
În România se cunosc câteva concentra ii de guano amestecat cu resturi de oase
de animale ce populau peşterile din regiunile calcaroase, cum ar fi depozitul din peştera
Cioclovina (Hunedoara).
În str in tate, apatite se întâlnesc în rocile magmatice alcaline (pegmatite,
sienite) din Peninsula Kola (Hibin), Mun ii Ilmen (Miask), Sliudiansk din Rusia;
Boemia, Germania (Bavaria, Saxonia), Austria (Tirol), Italia, Spania, Anglia (Cornwall,
Devonshire), Suedia (Kiruna, Gällivare), Norvegia (Oddegarden), Mexic (Cerro de
Mercado), SUA (Mun ii Adirondaks).
Apatit de origine sedimentar apare în Maroc, Algeria, Tunis, Egipt, SUA
(Mun ii Stâncoşi – Idaho şi Montana), cu cele mai mari rezerve din lume (circa 8
miliarde tone), Mun ii Kara-Tau (Kazahstan).
Întrebuin ri. Apatitul este principala surs primar de fosfor. Apatitul şi
fosforitele se întrebuin eaz în special (aproape 90%) la prepararea îngr ş mintelor
artificiale. Din produc ia mondial de fosfa i, 5% se utilizeaz în metalurgia
minereurilor slab fosforoase prin procedeul Thomas şi 5% pentru ob inerea fosforului,
acidului fosforic, diverselor s ruri de fosfor, industria chibriturilor. În industria
ceramic , din apatit se fabric por elanuri rezistente.
187
Cristalele mari, transparente, sunt folosite cu pietre pre ioase.

Produc ia mondial de fosfa i a crescut continuu ajungând în anul 1965 la
63.760.700 tone, iar în 1968 la 84.204.070 tone, repartizate pe un num r restrâns de ri
ca: SUA, Rusia, Maroc, Tunisia, Egipt, Algeria.
8.2. MONAZIT – (Ce,La,Th,Y)[PO4]
Denumirea vine de la cuvântul grecesc monadzein = a fi singuratic (de aici

provine şi cuvântul monah), aluzie la faptul c apare sub form de cristale izolate.
Compozi ia chimic . Con inutul în oxizii TR (în special Ce şi La) poate atinge
50-60%. Mai poate con ine: 5% Y2O3 sub form de amestec izomorf, de asemenea
ThO2 (pân la 5-10% uneori pân la 28%), ZrO2 (pân la 7%), SiO2 (pân la 6%) şi
uneori CaO şi MgO în cantit i foarte reduse.
Habitusul cristalelor. Cristale izolate de regul tabulare dup (100) sau alungite
dup (010) prismatice, mai rar izometrice sau piramidale. De obicei se întâlneşte în
cristale mici, rareori cristale de câteva kilograme.
Fig. 8.6. Cristal de monazit. Fig. 8.7. Cristale naturale de monazit.
Propriet i fizice.
Culoarea – galben -brun , cafenie, roşie, rareori verde sau alb .
Urma – alb .
Luciul – variabil, r şinos, gras, sticlos sau adamantin.
Când con ine ThO2 este radioactiv.
În HCl se dizolv greu, cu separarea unui precipitat alb.
Genez , paragenez , ocuren e. Monazitul apare ca mineral accesoriu diseminat
în granite, sienite şi gnaise. De asemenea, apare sub form de cristale mari în
pegmatite şi filoane hidrotermale. Datorit rezisten ei chimice mari, monazitul
poate fi întâlnit frecvent în aluviuni.
188
Fosfa i
La noi în ar , monazitul a fost întâlnit în filoanele de sulfuri metalice ce str bat

rocile alcaline de la Ditr u (Carpa ii Orientali) şi în aluviuni la Ditr u, Cristian (Sibiu) şi
Pianul de Sus (Sebeş).
Peste hotare, monazitul se g seşte în pegmatite în Norvegia, în Suedia (Falun şi
Stromsted), în Finlanda, Rusia (Mun ii Ilmen, Ural), Madagascar, Fran a (Isère), Africa
de Sud, Tasmania, Australia de Vest, India, Sri Lanka, SUA şi Canada.
Întrebuin ri – surs de p mânturi rare şi de thoriu (la peste 12% ThO2).
8.3. XENOTIM – Y[PO4]
Denumirea vine de la cuvintele greceşti xenos = str in şi timi = cinste.

Compozi ia chimic . Teoretic con inutul în Y2O3 trebuie s fie de 63,1%. De
obicei con ine în cantit i mici TR (Er, Ce, La etc.), şi uneori ThO2, UO2 (pân la 5%),
ZrO2 (pân la 3%), SnO2, SiO2 (pân la 9%), SO3 (pân la 9% – varietatea hussakit).
Y poate fi substituit prin Er sau în cantit i mici prin Ce, La, Sc, fiind prezen i şi
Th, U, Zr şi Ca, to i substituind pozi iile Y. Pentru men inerea electronegativit ii apare
(SO4)2- substituind pozi iile anionice ale (PO4)3-, propor ia SO4 fiind mai mare de 1%;
de asemenea este prezent şi anionul (SiO4)4-, care apare şi ca urmare a concreşterii cu
zirconul – ZrSiO4.
Habitusul cristalelor – cristale prismatice, care se aseam n cu cristalele de
casiterit şi de zircon, uneori fiind remarcate termina ii piramidale. Prezint rar macle
dup (111).
Agregatele cristaline – apare rar sub form de agregate radiare, cruste
cristaline, mase compacte, în rozete.
Fig. 8.8. Cristale de xenotim. Fig. 8.9. Cristal natural de xenotim.
Propriet i fizice.
Culoarea – galben-brun , brun-roşcat , brun deschis, roşu deschis, alb-cenuşie,
g lbuie, galben-pal, verde.
Urma – brun deschis sau roşiatic .
Luciul – sticlos, cu tendin spre r şinos.
Duritatea – 4-5.
189

Este casant.
Când con ine ThO2 sau UO2 este radioactiv.
Se deosebeşte uşor de zircon, rutil şi casiterit, cu care se aseam n , prin duritatea
sa mai mic , iar în sec iunile sub iri prin constantele optice.
Genez , paragenez , ocuren e. Xenotimul se întâlneşte ca mineral accesoriu,
diseminat sub form de cristale mici în granite şi pegmatite, uneori asociat cu
zirconul, formând frecvent concreşteri orientate, cu apatitul, monazitul, allanitul
(Ca,Ce,La,Th)2(Fe3+,Mg,Fe2+)Al2[Si2O7/SiO4/O,OH] etc. Este un mineral relativ stabil
din punct de vedere chimic şi apare în aluviuni, în cazurile în care roca gazd se
altereaz . Uneori se g seşte în roci metamorfice (gnaise) şi în filonaşele distribuite în
forma iuni pegmatitice.
În România, xenotimul a fost întâlnit în filoanele cu calcopirit , pirit şi blend ,
ce str bat rocile masivului alcalin de la Ditr u.
Pe glob, xenotimul se g seşte în pegmatitele granitice din Norvegia, asociat cu
gadolinit, euxenit, allanit, zircon, thorit, etc., la Hitterö, Garta şi Kragerö; în Suedia
(Ytterby); în Elve ia în Mun ii Fibia şi St. Gothard, la Binnenthal şi la Tavetschtal. În
aluviuni apare la Kiravoravo (Madagascar), iar în granite la Cape Province (Africa de
Sud); în India la Manbhum, în statele Bihar şi Orissa; în Noua Zeeland pe râul North
Westland; în Brazilia la Minas Geraes, la Dattas şi la Pomba; în SUA în statele Carolina
de Nord, Georgia, Alabama, şi la El Paso County în Colorado.
Întrebuin ri – surs de p mânturi rare şi de thoriu şi uraniu (atunci când
con inutul este mare).
190
Silica i
SILICA I
În aceast clas intr un mare num r de minerale, care alc tuiesc cam 1/3 din
num rul total de minerale cunoscute în natur , constituind 75% din masa scoar ei
terestre. Silica ii apar în toate rocile magmatice, metamorfice şi în majoritatea rocilor
sedimentare.
Silica ii au o pondere însemnat în compozi ia mineralogic a majorit ii
z c mintelor de substan e minerale utile, nu numai ca înso itori ci chiar ca minerale
utile de nichel, zinc, beriliu, litiu, cesiu, rubidiu, uraniu, thoriu sau ca minerale utile
nemetalifere (azbest, caolin, feldspa i). Un mare num r de silica i sunt folosi i ca pietre
pre ioase şi semipre ioase ca de exemplu: smaraldul, aquamarinul, heliodorul, zirconul,
topazul, turmalina, ametistul, citrinul, morionul, aventurinul, jadul, lazuritul etc.
La baza structurii silica ilor st gruparea tetraedric [SiO4]4-, fiecare ion de
siliciu fiind înconjurat de patru ioni de oxigen, situa i în col urile unui tetraedru.
Caracteristica principal a silica ilor este asocierea grup rilor fundamentale [SiO4]4- în
diverse moduri şi posibilitatea substituirii Si4+ cu Al3+ datorit razelor ionice apropiate
ca dimensiuni, ceea ce duce la apari ia unor structuri foarte variate.
Dup modul de asociere a grup rilor [SiO4]4- silica ii se împart în:
- nezosilica i – silica i cu grup ri tetraedrice izolate de [SiO4]4-;
- sorosilica i – silica i cu grupe de doi tetraedri [SiO4]4- uni i printr-un vârf;
- ciclosilica i – silica i cu grupe inelare formate din 3, 4 sau 6 tetraedri [SiO4]4-;
- inosilica i – silica i cu tetraedri [SiO4]4- dispuşi în lan uri;
- filosilica i – silica i cu tetraedri [SiO4]4- dispuşi în acelaşi plan şi uni i prin trei
ioni comuni de oxigen;
- tectosilica i – silica i forma i din re ele spa iale de tetraedri [SiO4]4-.
9.1. NEZOSILICA I
Pentru aceast grup de silica i este caracteristic apari ia unit ii structurale

[SiO4] izolat (tetraedri izola i), lega i în re ea cu ajutorul cationilor (Mg2+, Fe2+, Ca2+,
4-
Mn2+, Zr4+, Th4+, Be2+, Al3+, Fe3+, ionii de Na+ sau K+ ap rând numai în mod cu totul
excep ional). Re elele nezosilica ilor sunt compacte, lucru ce explic greutatea specific
mare, în raport cu ceilal i silica i, lipsa clivajului, duritatea şi punctele de topire ridicate.
Ionii de oxigen formeaz o re ea pseudohexagonal aproape compact , în
spa iile libere fiind dispuşi ionii de siliciu şi cationii metalici, în coordinare tetraedric ,
respectiv octaedric . Din aceast grup fac parte olivinele, grana ii, topazul, zirconul,
grupul distenului, staurolitul, titanitul etc.
191
9.1.1. OLIVINA – (Mg,Fe)2[SiO4]
Denumirea olivinei vine de la culoarea sa verde-m slinie. Numele forsteritului

vine de la J. Forster, fondatorul Cabinetului olandez, iar numele fayalitului vine de la
insula Fayal (Arhipelagul Azore) unde a fost identificat prima oar .
Sinonim – crisolit, peridot.
Compozi ie chimic . Olivina este rezultatul amestecului izomorf dintre forsterit
Mg2[SiO4] şi fayalit Fe2[SiO4]. Ea con ine 50-45% MgO, 8-12% FeO (mai rar 20%),
0,1-0,3% NiO, pân la 0,01% CeO, uneori mai con ine şi Mn. O parte din Fe se g seşte
sub form de oxizi în olivinele par ial serpentinizate.
În cuprinsul seriei izomorfe a olivinei se întâlnesc urm torii termeni:
- forsterit Mg2[SiO4] – con ine 0-10% fayalit;
- crisolit 10-35% fayalit;
- hialosiderit 35-60% fayalit;
- hortonolit 60-75% fayalit;
- ferohortonolit 75-90% fayalit;
- fayalit Fe2[SiO4] 90-100% fayalit.
Olivina cu con inut de calciu se numeşte monticellit – CaMg[SiO4] (dup
mineralogul italian T. Monticelli), iar cea cu mangan se numeşte tefroit – Mn2[SiO4]
(dup grecescul tephros = de culoare cenuşie). Între fayalit-monticellit-forsterit şi tefroit
se întâlnesc de asemenea serii izomorfe (ex. knebelit – (Mn,Fe)2[SiO4] (dup Major von
Knebel, descoperitorul mineralului).
Structura cristalin . Olivinele se caracterizeaz prin aranjamentul hexagonal al
ionilor de oxigen, prin aranjamentul coordinativ tetraedric [SiO4]4-, fiecare ion de siliciu
fiind înconjurat de patru ioni de oxigen dispuşi în col urile unui tetraedru şi prin
aranjamentul octaedric MeO6 al cationilor bivalen i, fiecare ion de Mg2+ sau Fe2+ fiind
înconjurat de şase ioni de oxigen, dispuşi în vârfurile unui octaedru.
Habitusul cristalelor – rar apar cristale idiomorfe, prismatice, scurte sau
tabulare.
Agregatele cristaline – apare sub form de mase granulare sau cristale rotunjite,
diseminate, de regul în roci magmatice.
Propriet i fizice.
Culoarea – olivina are o culoare galben uşor verzuie, de obicei este incolor ,
perfect transparent . În rocile serpentinitice cap t o fals culoare verde datorit
serpentinei. Forsteritul are culoarea cenuşie deschis sau poate fi incolor.
Fayalitul este galben închis pân la verde-negru sau brun-cafeniu.
Luciul – sticlos sau gras. Forsteritul are un luciu sticlos puternic, la fel ca şi
fayalitul. În sp rtur prezint un luciu gras.
Duritatea – 6,5-7; forsteritul = 7, fayalitul = 6-6,5.
Greutatea specific – 3,3-3,5 g/cm3; forsteritul = 3,217 g/cm3, fayalitul
= 4-4,35 g/cm3.
Clivajul – imperfect dup (010), forsteritul şi fayalitul – clivaj bun dup (010).
Temperatura de topire – forsteritul = 1890ºC, fayalitul = 1205ºC.
În stare de pulbere se descompune în H2SO4 concentrat, dând un gel de SiO2.
192
Silica i
Fig. 9.1. Structura cristalin a olivinelor, paralel cu planul (100). Atomii

de Si fiind situa i în centrele tetraedrilor nu apar în figur .
a b c
Fig. 9.2. Cristale de olivin cu orientarea optic : a – forsterit; b – fayalit; c – monticellit.
Fig. 9.3. Cristal natural de forsterit. Fig. 9.4. Cristal natural de fayalit.
193
Genez , paragenez , ocuren e. Mineralele din aceast grup , în special

olivinele sunt caracteristice rocilor magmatice bazice s race în silice (bazalte şi
gabbrouri) şi rocilor ultrabazice (dunite, peridotite etc.) ap rând în paragenez cu
cromitul, magnetitul, spinelul (MgAl2O4), corindonul, piropul, augitul, hornblenda şi
anortitul. Mai rar, apar în roci metamorfice de contact, formate pe dolomite şi
calcare (forsteritul), în cavit ile obsidianului (fayalitul) şi în aluviuni. Sub ac iunea
agen ilor externi se descompune, transformându-se în minerale serpentinitice, magnezit,
goethit etc.
În România, olivina apare în fundamentul cristalin, în roci ultrabazice, uneori în
serpentine în Carpa ii Meridionali (Mun ii Cibin, Sebeş, Alm j), în Carpa ii Orientali
(Mun ii Perşani şi Bistri ei), în Mun ii Apuseni (Mun ii Drocea), la Ocna de Fier,
Oravi a şi Moldova Nou (Banat).
Sunt de men ionat olivinele din zona M rii Roşii, Burma, Vezuviu, Germania,
Norvegia, Rusia.
Fayalitul se întâlneşte în insula Fayal (Azore), în cavit ile obsidianului din
parcul Yellowstone (SUA) şi insula Lipari (Italia).
Forsteritul apare în Rusia (Transbaikalia, Ural) şi Norvegia (Snarum) asociat cu
magnezit, flogopit, hematit, spinel.
Întrebuin ri. Rocile olivinice curate, care nu con in fier (forsteritice),
nemetamorfozate sau serpentinizate sunt utilizate la fabricarea c r mizilor refractare
forsteritice.
Cristalele transparente de olivin , frumos colorate şi proaspete (crisolitul) sunt
utilizate ca pietre pre ioase.
Olivinele de mangan sunt utilizate ca minereu de mangan (Sebeş, Delineşti şi
R zoare).
9.1.2. GRANA I – Me 23+ Me 32+ [SiO4]3
Denumirea vine de la cuvântul latinesc granatus = asem n tor semin elor, nume
dat datorit asem n rii culorii acestora cu semin ele de rodii. Originea denumirii
grana ilor: pirop – vine de la cuvântul grecesc piropos – asem n tor cu focul, datorit
culorii sale roşii deschise; almandin – denumire denaturat a regiunii Alabanda unde se
prelucrau pietrele pre ioase în vechime (granitul de Alabanda al lui Plinius); spessartin
– dup numele localit ii Spessart din Bavaria; grossular – dup denumirea latin
grossularia = agriş; andradit – dup numele mineralogului protughez d'Andrada (1800);
uvarovit – numit în cinstea ministrului minelor din Rusia, Uvarov (1832).
Variet i: hessonit – varietate feruginoas de grossular (vine de la grecescul
hesson = inferior, el având duritatea mai mic decât hiacintul – varietate de zircon);
schorlomit – varietate de andradit bogat în titan; melanit – varietate de andradit de
culoare neagr ; demantoid – varietate pre ioas de granat de culoare verde-smarald.
Compozi ia chimic . Grana ii formeaz o grup vast de minerale în care
Me = Ca2+, Mg2+, Fe2+, Mn2+, iar Me3+ = Al3+, Fe3+, Mn3+, Cr3+, constituind dou serii
2+
izomorfe:
1) seria almandinului – (Mg, Fe, Mn)3Al2[SiO4]3
- pirop – Mg3Al2[SiO4]3 – 29,8% MgO; 25,4% Al2O3; 44,8% SiO2.
- almandin – Fe3Al2[SiO4]3 – 43,3% FeO; 20,5% Al2O3; 36,2% SiO2.
- spessartin – Mn3Al2[SiO4]3 – 43% MnO; 20,6% Al2O3; 36,4% SiO2.
194
Silica i
2) seria andraditului – Ca3(Al, Fe3+, Cr)2[SiO4]3

- grossular – Ca3Al2[SiO4]3 – 37,3% CaO; 22,7% Al2O3; 40% SiO2.
- andradit – Ca3Fe2[SiO4]3 – 33% CaO; 31,5% Fe2O3; 36,5% SiO2.
- uvarovit – Ca3Cr2[SiO4]3 – 33,5% CaO; 30,6% Cr2O3; 35,9% SiO2.
Mg2+ şi Fe2+, precum şi Fe3+ şi Mn2+ se substituie nelimitat, reciproc în orice
propor ie. De asemenea, şi elementele trivalente se pot substitui reciproc în orice
propor ie. Uneori con in cantit i reduse de K2O, Na2O, P2O5, V2O5, ZrO2 etc., sub
form de impurit i.
Structura cristalin . Grana ii se caracterizeaz prin aranjamentul coordinativ
tetraedric [SiO4]4- şi prin aranjamentul octaedric MeO6 al cationilor de Al3+. În spa iile
reticulare se dispun cationii bivalen i care, de regul , sunt prezen i în coordinare opt.
Habitusul cristalelor. Cele mai r spândite forme sunt cele de dodecaedru
romboidal (110), trapezoedru cubic (211) şi foarte rar fe e de cub sau octaedru.
Agregatele cristaline. Frecvent grana ii apar sub forme de mase granulare sau
granule compacte.
Propriet i fizice.
Culoarea – variaz foarte mult. Variet i transparente, incolore apar foarte rar.
Almandinul – roşu închis, negru, cafeniu. Spessartinul – galben-oranj, roşu
închis, brun. Grossularul – galben ca mierea, verde deschis, brun, roşu, cafeniu.
Andraditul – galben, verzui, roşu brun, negru, roşu. Uvarovitul – verde ca
smaraldul.
Urma– alb sau slab colorat în nuan a speciei.
Luciul – gras, sticlos, uneori aproape adamantin (andraditul).
Duritatea – 6,5-7,5 (almandinul, piropul şi spessartinul = 7-7,5).
Temperatura de topire – aproximativ 1200ºC.
1. Metamorfismul termic şi metasomatic. Sub ac iunea magmelor acide
asupra rocilor carbonatate (calcare şi dolomite) s-au format cea mai mare parte a
grana ilor (grossular, almandin). Grana ii apar în skarne la Moldova Nou , Oravi a,
Ciclova Român , Dognecea, Ocna de Fier, asocia i cu diopsidul, hedenbergitul,
epidotul, vezuvianul, wollastonitul şi minerale metalifere.
2. Grana ii sunt foarte r spândi i şi în şisturile cristaline micacee, cloritoase,
talcoase, amfibolice din Carpa ii Orientali (Mun ii Rodnei, In u, Bistri ei, H ghimaş),
din Carpa ii Meridionali (Mun ii F g raş, Lotru, Cibin, Sebeş, Godeanu, Poiana Rusc
şi Semenic), din Mun ii Apuseni (Mun ii Gil u, Rez, ic u, Preluca) şi Dobrogea
(Camena).
În alte ri apar în kimberlitele din Africa de Sud, în Siberia, Suedia (Falun),
Madagascar, Mexic (Conception del Oro), Finlanda, SUA, India, Argentina.
Întrebuin ri. Variet ile de grana i transparente, frumos colorate sunt folosite
ca pietre semipre ioase.
Aproape 90% din grana i sunt utiliza i la fabricarea aşa numitei hârtii sau pânz
de grana i folosit pentru lustruirea lemnului tare, lustruirea sticlelor de oglind , a sticlei
optice, a pieilor, a cauciucului, a celuloidului etc.
Ca surse industriale de grana i sunt considerate rocile granatifere cu peste 10%
grana i în cristale mai mari de 1 cm în diametru.
195
Fig. 9.5. Cristale de grana i.
a b c
d e f
Fig. 9.6. Cristale naturale de grana i: a – pirop; b – almandin;
c – spessartin; d – grossular; e – andradit; f – uvarovit.
9.1.3. ZIRCON – Zr[SiO4]
Denumirea mineralului vine de la cuvintele persane zar = aur şi gun = culoare,

aluzie la culoarea cristalelor de zircon.
Compozi ia chimic – 67,1% ZrO2 (49,5% Zr), 32,9% SiO2. Ionii de Zr4+ pot fi
înlocui i cu Hf (1-4%), uneori cu elemente din grupa p mânturilor rare. Zirconul este
frecvent radioactiv datorit prezen ei Th4+ şi a U4+ care substituie Zr4+ în structur .
Sistemul de cristalizare – tetragonal, clasa holoedric .
196
Silica i
Structura cristalin . Zirconul are o re ea ionic tipic , format din grupa

tetraedric [SiO4]4- şi cationi Zr4+ înconjura i cu opt ioni de oxigen. De-a lungul axei A4,
tetraedrii [SiO4]4- alterneaz cu ionii Zr4+.
Habitusul cristalelor. Zirconul se întâlneşte în general sub form de cristale
prismatice, prisme bipiramidale, prisme tetragonale şi bipiramide tetragonale.
Agregatele cristaline – rar apar granule neregulate.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, îns mai frecvent este colorat în galben, portocaliu, roşu,
mai rar verde. Varietatea numit malacon (bogat în elemente radioactive) este
cafenie închis .
Luciul – adamantin, uneori gras sau lucios.
Duritatea – 7,5.
Malaconul şi cyrtolitul sunt de obicei radioactive.
Fig. 9.7. Structura cristalin a zirconului.
Fig. 9.8. Cristale de zircon.
Fig. 9.9. Cristal natural de zircon.
197

1. Zirconul este r spândit mai ales în pegmatitele sienitelor nefelinice,
granitelor şi dioritelor asociat cu mica neagr , nefelinul, albitul, apatitul, şi alte minerale
care con in TR, Nb, Ta, Th, U.
2. Apare în granitele din Mun ii M cin (Pricopan, Greci, Iacobdeal, M cin) în
rocile magmatice din Carpa ii Meridionali (Moldova Nou , Ocna de Fier), în Mun ii
Apuseni (Drocea, Bihor, Vl deasa) şi în rocile vulcanice din Carpa ii Orientali (Oaş,
Gutâi, Tibleş, C limani, Gurghiu, Harghita).
3. Apare de asemenea în şisturile cristaline ale Carpa ilor Orientali,
Carpa ilor Meridionali, Mun ii Apuseni şi Mun ii Dobrogei, fiind ceva mai abundent în
unele gnaise biotitice şi în cantit i ceva mai ridicate în masive intrusive şi aureolele lor
de contact (Ditr u, Parâng, Retezat, Tismana, Sichevi a, Codru, Muntele Mare).
4. În cantit i mari se concentreaz în aluviuni actuale, mare parte din zircon se
exploateaz din aceste z c minte. Mai mult de jum tate din produc ia mondial de
zircon se exploateaz din aluviuni de râuri şi dune. La noi în ar apare în aluviunile
actuale la Izvoarele Mureşului şi pe Valea Argeşului la Merişani.
Z c mintele importante se g sesc în Australia în aluviuni, Brazilia (aluviuni pe
1500 km, în statele Rio de Janeiro, Espirito Santo, Bahia, Rio Grande do Norte), India
(Travancore).
Întrebuin ri. Variet ile transparente, frumos colorate sunt folosite ca pietre
pre ioase. De obicei este prelucrat pentru ob inerea ZrO2. Acesta având o
conductibilitate termic slab şi coeficient de dilatare sc zut, este folosit la
confec ionarea creuzetelor refractare şi rezistente la acizi. Sub form de adaos la sticla
de cuar (2,5%) pentru vasele de laborator rezistente la temperaturi înalte şi la acizi. Se
mai utilizeaz la fabricarea cimenturilor şi a c r mizilor refractare, la fabricarea
emailurilor albe şi a vopselelor foarte stabile. Zirconul metalic serveşte la construirea
reactoarelor nucleare, a electrozilor şi tuburilor electronice, înlocuieşte platina în
aparatele ştiin ifice, la fabricarea bujiilor pentru motoare şi a termoelementelor
pirometrelor. Este folosit de asemenea în metalurgie la o elurile pentru t iere rapid , în
aliaje cu cupru, m rind duritatea şi rezisten a chimic a acestora. Este cel mai bun
dezoxidant în metalurgia o elului, purificând complet o elul de azot.
Din zircon se extrage toat cantitatea de hafniu, acesta fiind folosit în special
pentru construc ii atomice (absorbant în barele de control). Sub form de oxid (HfO2)
este folosit la fabricarea filamentelor de becuri, fabricarea l mpilor de radio, acoperirea
suprafe ei catozilor în tuburile roentgen etc.
Produc ia mondial de zirconiu a fost în 1965 de 229.000 t, iar în 1968 de
373.000 t. rile cu produc ie important sunt Australia, Thailanda, Madagascar,
Brazilia, India, Sri Lanka.
9.1.4. TOPAZ – Al2[SiO4](OH,F)2
Numele mineralului vine din sanskrit , tapas = foc.

Compozi ia chimic . Topazul con ine 62,0-48,2% Al2O3, 39,0-28,2% SiO2,
13-20,4% F, şi H2O pân la 2,45%. În topazele bogate în OH, raportul F : OH = 3 : 1.
Deseori, con ine incluziuni gazoase şi lichide.
198
Silica i
Habitusul cristalelor. Cristalele bine dezvoltate se întâlnesc numai în geode. De

obicei apar forme prismatice cu stria iuni verticale bogate în fe e uneori perfect crescute
şi de dimensiuni relativ mari (s-au g sit cristale de 25-32 kg).
Propriet i fizice.
Culoarea – variet ile transparente, incolore sunt rare. De cele mai multe ori,
topazul este colorat în nuan e de galben (deschis, pal, ca vinul), violet, verde,
roz, roşcat, albastru, mai rar roşu. Expus mult timp la soare, culoarea lui se
deschide.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Duritatea – 8.
Este piroelectric şi piezoelectric.
Fig. 9.10. Cristal de topaz Fig. 9.11. Cristal natural de topaz.


1. Apare, de obicei, în pegmatite şi filoane hidrotermale de temperatur
înalt , asociat cu casiteritul, fluorina, turmalina, berilul, feldspa ii, cuar ul, wolframitul
şi micele.
2. Apare în forma iunile de contact şi în aureolele de contact din jurul
masivelor intrusive şi mai rar în rocile înconjur toare sub form de cristale mici.
3. De asemenea, apare în cavit ile unor roci magmatice acide (granite,
riolite).
4. Se g seşte şi în şisturi cristaline.
5. Datorit rezisten ei chimice ridicate se întâlneşte, de obicei sub form de
cristale bine p strate, împreun cu cuar ul şi berilul în aluviuni.
La noi în ar apare în şisturi cristaline şi în aluviunile provenite din acestea la
Gura Râului (Sibiu), Mun ii Bistri ei, Turnu Roşu (Sibiu).
199
Se întâlneşte în filoanele pegmatitice din Ural (Mursinsk), Ucraina, Siberia,

Brazilia (Rio Belemonte), Turcia (Mukla), Mexic (Durango) Australia, Sri Lanka,
Africa de Sud-Vest, SUA (Topaz-Butte, Ramona).
Întrebuin ri – cristalele transparente, frumos colorate sunt utilizate ca pietre
pre ioase.
9.1.5. DISTEN – Al2[SiO4]O
Denumirea vine de la faptul c distenul prezint o anizotropie foarte accentuat a

durit ii. În limba greac di = dublu, iar sthenos = rezistent, puternic.
Sinonim – cianit (în limba greac kianos = albastru închis).
În grupa distenului intr cele trei st ri alotropice ale silicatului de aluminiu, care
corespund la aceeaşi formul empiric Al2[SiO4]O, dar care se deosebesc în privin a
structurii. În fiecare re ea se g sesc dou tipuri de ioni de Al3+, jum tate din aceşti ioni
intr în re ea cu num rul de coordinare şase, iar cealalt jum tate intr cu numere de
coordinare diferite:
- Al[6] Al[6] [SiO4] O – disten;
- Al[6] Al[5] [SiO4] O – andaluzit;
- Al[6] Al[4] [SiO4] O – sillimanit.
Compozi ia chimic – con ine 63,1% Al2O3, 36,9% SiO2. Sub form de
amestec izomorf mai con ine Fe2O3 (1-2%), Cr2O3 (pân la 1,8%), şi în cantit i mici
CaO, MgO, FeO, TiO2.
Sistemul de cristalizare – triclinic, clasa pinacoidal .
Habitusul cristalelor. De obicei, se prezint sub form de cristale prismatice
tabulare, alungite, paralele cu direc ia Z, prezentând rar fe e terminale.
Agregatele cristaline – concreşteri de cristale radiar divergente sau agregate
lamelare.
Fig. 9.12. Cristal de disten.
Fig. 9.13. Cristale naturale de disten.

Propriet i fizice.
Culoarea – albastru, albastru deschis, alb, cenuşiu, uneori verde, galben, mai
rar incolor sau negru.
Urma – alb .
200
Silica i
Duritatea – variabil , pe fa a (001) paralel cu alungirea cristalului duritatea

este 4-5, perpendicular pe aceast direc ie duritatea este 6-7. Este casant.
Clivajul – perfect dup (100), bun dup (010), potrivit dup (001).
Nu se dizolv în HCl.
Prin alterare se transform în muscovit, pirofilit, caolinit sau clorit.
1. Se formeaz în procesul de metamorfism regional, prin transformarea
rocilor bogate în aluminiu, la adâncimi mari. Se întâlneşte în gnaise şi în micaşisturi
asociat cu staurolit, grana i, rutil, corindon, turmalin , andaluzit.
2. Fiind relativ rezistent din punct de vedere chimic se întâlneşte şi în aluviuni.
În România apare în Mun ii Preluca, Mun ii Rodnei, Mun ii F g raş, Mun ii
Lotrului, Mun ii Sebeşului, Mun ii Poiana Rusc , Mun ii Semenic, Mun ii Gil u,
Dobrogea Central . În nisipuri aluvionare apare la Telega, Doftana (Câmpina), pe Valea
Bistri ei, la Pianul de Sus şi Pianul de Jos (Sebeş).
În alte ri distenul este întâlnit în Brazilia (Villa Reca), India (Kharsavan), SUA
(Boehls Butte – Idaho), Kenya (Machacos), Macedonia (Pripelec), Rusia (Borisovsk –
Ural).
Întrebuin ri. Rocile cu con inut ridicat de disten, andaluzit şi sillimanit sunt
importante ca materii prime pentru aluminiu. Prin pr jire la temperaturi ridicate se
formeaz mullitul caracterizat prin propriet i refractare ridicate, rezisten mecanic şi
chimic ridicate. Datorit acestui fapt, rocile cu con inut ridicat de andaluzit, sillimanit
şi disten sunt utilizate la fabricarea materialelor refractare de calitate superioar , la
fabricarea izolatorilor speciali, bujiilor, creuzetelor pentru turnarea o elurilor etc.
Din aceste minerale se ob ine direct un aliaj între siliciu şi aluminiu numit
silumin, prin metoda electrotermic .
9.1.6. ANDALUZIT – Al2[SiO4]O
Denumirea vine de la provincia Andaluzia din Spania.

Compozi ie chimic – asem n toare cu cea a distenului.
Variet i – viridinul (varietate bogat în Mn pân la 7% şi Fe).
Habitusul cristalelor – cristale prismatice, columnare cu sec iune aproape
p trat . În şisturile argilo-c rbunoase se întâlnesc cristale care în sec iune transversal
prezint un desen cruciform. Varietatea a primit denumirea de chiastolit. Materia argilo-
c rbunoas înglobat în cursul creşterii cristalelor se dispune dup anumite direc ii
cristalografice.
Agregatele cristaline. Andaluzitul apare rar în agregate granulare sau radiar
baccilare.
Propriet i fizice.
Culoarea – rar incolor, de obicei este cenuşiu, galben, roz, roşu şi verde închis
(variet ile cu mangan).
Urma – alb .
Luciul – sticlos, mat când este alterat.
201

Sp rtura – neregulat , col uroas .
Se descompune la peste 1380ºC, disociindu-se în mullit şi cuar .
Fig. 9.14. Cristal

de andaluzit. Fig. 9.15. Cristal natural de andaluzit.

1. Mineral metasomatic de contact în corneenele formate pe seama şisturilor
cristaline sau a rocilor sedimentare, la contactul cu rocile granitice. Apare la Z rneşti
(Braşov), Ocna de Fier, Turcoaia (M cin), în paragenez cu grana ii.
2. Constituent microscopic al unor şisturi cristaline mezo-catazonale,
apare la R zoare (L puş), Poiana Rusc , Palazu Mare şi Todireni (Botoşani) în foraje, în
paragenez cu grana ii, muscovitul, distenul, sillimanitul, cordieritul şi turmalina.
3. Apare, de asemenea, aluvionar, în frac iunea grea a unor nisipuri, pe valea
Bistri ei (între Vatra Dornei şi Bac u) şi la Pianul de Sus.
Chiastolit se g seşte în Australia de Sud (Howden) şi Rusia. Cel mai mare
z c mânt de andaluzit se g seşte în California (White Mountain), rocile con inând 85%
andaluzit. Mai apare şi în Brazilia, India, Birmania.
9.1.7. SILLIMANIT – Al2[SiO4]O
Numele a fost dat în 1824 dup profesorul Benjamin Silliman din New Haven –
Connecticut (SUA).
Compozi ie chimic – aceeaşi cu cea a distenului. Mai poate con ine Fe2O3
pân la 2-3%.
Habitusul cristalelor – este acicular, cu fe ele de prism striate şi f r fe e
terminale.
Agregatele cristaline – mase compacte radiare, agregate fibroase şi incluziuni
aciculare în alte minerale (cuar , feldspa ii).
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie, brun deschis, verde deschis.
Luciul – sticlos, uneori gras.
Este transparent pân la translucid.
Duritatea – 7.
202
Silica i

Nu se topeşte. La 1545ºC se transform în mullit, iar acesta la 1810ºC trece în
corindon.
Fig. 9.16. Cristal de sillimanit Fig. 9.17. Cristale naturale de sillimanit.


1. Se întâlneşte în şisturile cristaline metamorfozate (faciesul almandin–
amfibolic), asociat cu corindonul, almandinul, zirconul, cordieritul, andaluzitul,
muscovitul şi cuar ul. La noi apare în gnaisele din Carpa ii Orientali, Carpa ii
Meridionali şi Mun ii Apuseni.
2. Ca mineral metamorfic de contact de temperatur înalt , la contactul cu
rocile magmatice sau chiar în rocile magmatice, apare la R zoare, Ocna de Fier, în
Mun ii Poiana Rusc , Masivul Vl deasa.
3. În aluviunile actuale apare pe valea Bistri ei, în Mun ii Cibinului, la Pianul
de Sus. Z c mintele importante (pân la 85% con inut în sillimanit) se g sesc în India
(Khari-Hills şi Pipra), Birmania (Magok), Germania (Freiberg), SUA (Yorktown).
9.1.8. STAUROLIT – FeAl4[SiO4]2O2(OH)2
Denumirea mineralului vine de la cuvintele greceşti stauros = cruce şi lithos =

piatr , f când referire la maclele în form de cruce ale staurolitului.
Compozi ia chimic . Staurolitul con ine 27,50% SiO2, 49,89% Al2O3, 6,16%
Fe2O3, 11,14% FeO, 1,95% H2O+. Mai poate con ine 2,13% MgO, 0,90% TiO2, 0,29%
MnO, 0,10% CaO (staurolitul din Mun ii Sebeşului – România). Frecvent, ionii de Fe2+
pot fi înlocui i par ial prin Mg2+, Mn2+, Ca2+, Ni2+, uneori Fe3+. Staurolitul este un
mineral stabil din punct de vedere chimic.
Habitusul cristalelor. Staurolitul se prezint sub form de cristale tabulare
alungite. De regul apare sub form de cristale maclate în cruce (fig. 1.10, fig. 9.19), cu
cei doi indivizi încrucişându-se la unghiuri de aproape 90º sau 60º.
Propriet i fizice.
Culoarea – roşu-brun pân la negru-brun, uneori incolor.
Urma – alb .
Luciul – sticlos, mat, gras pe sp rtur .
203
Este translucid pân la opac.

Fig. 9.18. Cristal de staurolit

Fig. 9.19. Cristale naturale maclate de staurolit.
Genez , paragenez , ocuren e. Staurolitul apare în urma proceselor de

metamorfism regional. Este un mineral de temperatur ridicat . Se altereaz
transformându-se în caolinit. La grade mai înalte de metamorfism, staurolitul poate fi
înlocuit de disten şi almandin sau de sillimanit. Se întâlneşte în micaşisturi, gnaise şi
diverse şisturi cristaline. Apare şi în corneene, ca şi în aluviunile de pietre pre ioase.
La noi în ar se întâlneşte în şisturile cristaline din Carpa ii Orientali, Carpa ii
Meridionali şi Mun ii Apuseni. Mai apare în frac iunea grea a unor nisipuri în Dobrogea
Central , în nisipuri ap iene la Telega, Doftana, în nisipul gresiei de Kliwa, sau în
aluviuni mai recente la Sebeşul de Jos, Sebeşul de Sus, Pianul de Jos (Sibiu).
Pe glob se cunosc apari ii de staurolit în Elve ia, Austria (Tirol), SUA, Africa de
Sud, Rusia, Namibia (Gorob-Mine), Germania (Aschaffenburg – Bavaria), Fran a
(Quimper – Bretania).
Întrebuin ri. Uneori, se utilizeaz ca piatr pre ioas sau ca talisman.
9.1.9. TITANIT – CaTi[SiO4]O
Numele titanitului face referire la culoarea brun-închis sau neagr care apare la
speciile originale. Numele de sfen vine de la grecescul sphenos = pan , aluzie la forma
caracteristic din sec iunile sub iri.
Sinonim – sfenul.
Compozi ia chimic . Calciul este frecvent substituit prin Cr, Ba, Y, Na, Ce, iar
titanul prin Al sau Fe, uneori prin Nb, Ta, V, Cr.
Habitusul cristalelor. Frecvent, se întâlnesc cristale sub form de prisme turtite,
în form de plic, care în sec iune transversal au form de pan (110), (111), (001).
Prezint numeroase macle, de întrep trundere şi de alipire, dup (001) şi (110).
Agregatele cristaline – apare, în general, sub form de cristale izolate.
204
Silica i
Fig. 9.20. Orientarea optic a cristalelor Fig. 9.21. Cristale naturale de titanit.
de titanit în sec iune paralel cu (010).
Propriet i fizice.
Culoarea – galben, brun, cenuşiu, roşu-brun, mai rar negru.
Urma – alb .
Luciul – adamantin.
Sp rtura –concoidal .
Sub ac iunea solu iilor hidrotermale se transform într-un agregat de calcit +
cuar + rutil (anatas) criptocristalin.
Sunt cunoscute, în urma descompunerii chimice, peliculele galbene, sub forma
unei substan e pulverulente fin dispersat , numite xanthotitan.
1. Se întâlneşte în cantit i mici ca mineral accesoriu în rocile magmatice
(granite, sienite, trachite, andezite etc.). Este citat în leg tur cu magmatismul paleozoic
sau mai vechi în masivul alcalin de la Ditr u în essexite şi hornblendite. Este cunoscut şi
în granitul de Highiş, granitul de Muntele Mare, în granitoidele de Codru (toate în
Mun ii Apuseni); în granitele, granodioritele, porfirele cuar ifere şi diabazele de la
M cin, Greci, Camena (Dobrogea); în magmatitele bazice ofiolitice din Carpa ii
Meridionali (Mun ii Parâng), Mun ii Apuseni (Mun ii Drocea, Mun ii Metaliferi, Mun ii
Trasc u); în magmatitele laramice de la Sasca Montan (Banat) şi în cele neogene din
Carpa ii Orientali (Mun ii C limani, Gurghiu, Harghita).
2. Sub form de cristale mari se g seşte în pegmatite, mai ales în pegmatitele
asociate rocilor sienitice.
3. Mai rar, apare în forma iuni metasomatice de contact, în urma ac iuni
magmelor mai pu in acide asupra calcarelor.
4. Apare ca mineral caracteristic în unele roci metamorfice (gnaise, şisturi
cloritoase, micaşisturi etc.). Este întâlnit în complexele de şisturi cristaline din Carpa ii
Orientali, Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni şi Dobrogea, în special în amfibolite.
5. Se întâlneşte acumulat sub form de cristale fragmentate în aluviuni.
Ocuren e mai importante în str in tate se cunosc în Austria (Pfunders – Tirol,
Sulzbachtal), în Canada (Greenville), în SUA (Gonveneur).
205
9.2. SOROSILICA I
Din aceast grup structural fac parte silica ii al c ror element structural este
gruparea [Si2O7]6-, format din doi tetraedri cupla i printr-un vârf comun, cu un ion de
oxigen inert electrostatic, situat între cei doi ioni de siliciu. Un grup aparte îl formeaz
silica ii cu structur mixt de nezosilica i şi sorosilica i din care fac parte epidotul,
zoizitul, vezuvianul, lotritul etc., mineralele mult mai r spândite şi mai importante decât
sorosilica ii tipici (melilitele).
9.2.1. ZOIZIT – Ca2Al3[O/OH/SiO4/Si2O7]
Zoizitul a fost denumit dup numele baronului von Zois care, conform lui
Werner, l-a descris prima dat . Denumirea thulitului vine de la Thule, numele vechi al
Norvegiei.
Compozi ia chimic – con ine 24,6% CaO, 33,9% Al2O3, 39,5% SiO2,
2% H2O. Foarte rar, o parte din Al2O3 este înlocuit cu Fe2O3 (pân la 2-5%).
Habitusul cristalelor – cristalele prismatice, cu fe e de prism intens striate, rar
fe e terminale.
Agregatele cristaline – masele de zoizit au de cele mai multe ori forme
cilindrice sau granulare.
Fig. 9.22. Cristal de zoizit. Fig. 9.23. Cristale naturale de zoizit.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie, uneori roz , roşie, albastr sau brun , varietatea de culoare
roz-aprins se numeşte thulit, varietatea de culoare albastr se numeşte tanzanit.
Urma – alb .
Este translucid, tulbure sau opac.
Duritatea – 6.
1. Zoizitul se întâlneşte de regul în roci metamorfice, în paragenez cu
amfiboli (în amfibolite, eclogite, corneene) ap rând în fundamentul cristalin din Carpa ii
206
Silica i
Orientali, Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni, Mun ii Dobrogei şi în corneenele

granitelor din Mun ii M cin.
2. În unele z c minte hidrotermale al turi de pirit şi calcopirit sau sub
form de produs de transformare hidrotermal a plagioclazilor bazici, când se ob ine un
agregat constituit dintr-un amestec de zoizit–clinozoizit–albit, denumit saussurit. Apare
în Mun ii Parâng, Mun ii Alm jului, Mun ii Drocea, Mun ii Metaliferi şi Mun ii
Trasc ului.
În alte ri, apare în Mun ii Matabatu (Tanzania), Mun ii Ural (Borzovka), Tytyri
(Finlanda), Nagatoro (Japonia).
9.2.2. EPIDOT – Ca2(Al,Fe3+)Al2[O/OH/SiO4/Si2O7]
Denumirea mineralului vine de la cuvântul grecesc epidotis = creştere, alungire,

aluzie la forma prismatic a cristalelor, mai dezvoltate în raport cu al i silica i.
Sinonim – pistacit.
Compozi ia chimic . Spre deosebire de zoizit, epidotul este mai bogat în fier,
con inutul în Fe2O3 atingând 10-25%. Varietatea cu raportul Al:Fe = 3:1 are urm toarea
compozi ie: 23,5% CaO, 24,1% Al2O3, 13,6% Fe2O3, 37,9% SiO2, 1,9% H2O.
Habitusul cristalelor – cristalele prismatice, alungite dup axa Y, uneori cu
aspect columnar şi foarte rar izometric.
Agregatele cristaline – epidotul formeaz frecvent agregate compacte,
granulare, radiare, sau columnare paralele.
Fig. 9.24. Cristale de epidot.
Fig. 9.25. Cristale naturale de epidot.
Propriet i fizice.
Culoarea – de obicei, verde de diferite nuan e, galben , neagr , cenuşie.
Culoarea se închide pe m sur ce creşte con inutul de fier.
Urma – alb .
Luciul – sticlos puternic.
Duritatea – 6,5.
207

1. Se formeaz prin alterarea hidrotermal a plagioclazilor (saussuritizare).
De asemenea, se formeaz prin alterarea olivinei, hornblendei, augitului, biotitului,
grana ilor etc.
2. Apare în şisturile cristaline (faciesul şisturilor verzi), în paragenez cu
cloritul, feldspa ii, sodici, actinotul, din Carpa ii Orientali, Carpa ii Meridionali, Mun ii
Apuseni şi Dobrogea.
3. Se întâlneşte frecvent în z c mintele metasomatice de contact, asociat
cu cuar ul, cloritele, calcitul, sulfurile, unde se constat o înlocuire a grana ilor,
piroxenilor şi a altor silica i de calciu şi fier prin epidot. Apare la Ocna de Fier,
Moldova Nou , Oravi a, B i a Bihorului, Budureasa etc.
4. Ca mineral constitutiv este foarte r spândit în rocile magmatice bazice
(gabbrouri şi diabaze) din Carpa ii Meridionali (Parâng), Carpa ii Orientali (Perşani).
5. Fiind un mineral rezistent chimic, apare în frac iunea grea a multor roci
arenitice (nisipuri şi gresii din Dobrogea central ) sau în aluviunile actuale (valea
Bistri ei şi valea Arieşului).
9.2.3. ALLANIT – (Ca,Ce,La,Th)2(Fe3+,Mg,Fe2+)Al2[Si2O7/SiO4/O,OH]
Denumirea mineralului vine de la numele mineralogului T. Allan. Numele de

orthit vine de la cuvântul grecesc ortos = drept.
Sinonim – orthit.
Compozi ia chimic . Frecvent adi ioneaz Th, Be, Na, K, sesizate numai prin
analize chimice de mare precizie. Variet ile cu Th sunt radioactive. Exist serii
continue între variet ile allanit, allanit magnezian şi allanit fosforifer (nagatolit).
Habitusul cristalelor. Allanitul prezint cristale tabulare, paralele dup (100) şi
cristale prismatice alungite dup axa Y.
Agregatele cristaline – apare sub forma unor mase granulare compacte.
Fig. 9.26. Cristal de allanit

Fig. 9.27. Cristal natural de allanit.

Propriet i fizice.
Culoarea – alb, brun.
Urma– verde, brun .
Luciul – sticlos.
208
Silica i
Allanitul îşi pierde structura cristalin datorit radia iilor elementelor din grupa
TR, devenind metamictic şi izotrop. Datorit faptului c absoarbe apa, greutatea
specific devine mai mic .
1. Rar, allanitul intr în componen a rocilor magmatice în special a
pegmatitelor, ca mineral accesoriu. Ocuren e mai importante se cunosc în Sco ia
(Criffel) şi Polonia (Strigan – Silezia).
În ara noastr apare în rocile granitoide de vârst paleozoic sau mai veche din
masivul Ditr u, Mun ii Lotru, Mun ii Parâng, Mun ii Vulcan, Mun ii Retezat, Mun ii
Petreanu, Muntele Mic.
2. Mai frecvent apare în roci metamorfice (gnaise, şisturi cristaline), în
minereuri de fier şi mangan.
În România se g seşte în şisturile cristaline din Mun ii F g raşului, Mun ii
Lotrului, Mun ii Godeanu; în corneenele din Mun ii Parâng şi în provincia banatitic
(Ocna de Fier); în aluviuni cuaternare (Ditr u); în minereul de fier de la Vf. Bou
(Ruşchi a).
9.2.4. LOTRIT – Ca2(Ti,Al,Mg,Mn)3[Si2O7/SiO4/O,OH]·H2O
Acest mineral a fost descris pentru prima dat în lume în anul 1900 în România
în Mun ii Lotrului de c tre G.M. Murgoci. Frecvent, el este reg sit în literatura str in
sub numele de pumpellyit, denumire sub care a fost descris ulterior.
Compozi ia chimic . Analizele chimice au pus în eviden în compozi ia
mineralului atât a grup rilor OH, cât şi a moleculelor H2O, al turi de elemente bivalente
şi trivalente (Ca2+, Al3+, Fe2+, Fe3+, Mn2+, Mg2+, Ti4+), unde raportul (Al3+, Fe3+, Ti4+) :
(Fe2+, Mn2+, Mg2+) este 5 : 1. Analizele chimice efectuate (R dulescu D., 1961) arat
urm toarea compozi ie: 40,53% SiO2; 21,81% Al2O3; 8,01% Fe2O3; 1,53% FeO; 0,30%
MnO; 4,06% MgO; 20,95% CaO; 0,41% TiO2; 0,89% Na2O; 0,06% K2O; 1,43% H2O.
Structura cristalin – nu a fost complet elucidat . Se apropie de cea a
lawsonitului – CaAl2[Si2O7](OH)2·H2O şi a epidotului.
Habitusul cristalelor – rar apare sub form de cristale prismatice
individualizate. Prezint macle destul de comune dup fe ele (001) şi (100).
Agregatele cristaline – se prezint sub forma unor agregate granulare
compacte.
Propriet i fizice.
Culoarea – verde, verde-brun, brun-deschis, galben.
Luciul – sticlos.
Duritatea – 6.
Clivajul – potrivit dup (001) şi (100).
209
Fig. 9.28. Orientarea optic a

cristalelor de lotrit paralel cu (010). Fig. 9.29. Agregate naturale de lotrit.
Genez , paragenez , ocuren e. Lotritul apare în şisturi cristaline, în corneene

cu silica i de calciu la contactul serpentinitelor. În România se g seşte în corneenele cu
silica i de calciu la contactul serpentinitelor mezozoice din Mun ii Parâng (Muntinu,
Urdele), asociat cu zoizit şi clinozoizit.
9.2.5. VEZUVIAN – Ca10(Mg,Fe)2Al4[(OH)4/(SiO4)5/(Si2O7)2]
Mineralul a fost numit vezuvian de c tre Werner, deoarece a fost descoperit

prima dat pe Vezuviu (Italia).
Sinonime – idocraz, viluit.
Compozi ia chimic – con ine 33,37% CaO, 13-16% Al2O3, 35-39% SiO2,
2-3% H2O. Poate s mai con in K2O, Na2O, Li2O (pân la 1,5%); MgO, FeO, MnO,
uneori ZnO (pân la câteva procente), SrO, Fe2O3 (4-9%), Cr2O3 (pân la 4,3%), TiO2
(4,7%), mai rar BeO (pân la 9,2%). Frecvent grupul OH este înlocuit cu F (2%).
Sistemul de cristalizare – tetragonal, clasa ditetragonal -bipiramidal .
Habitusul cristalelor – sunt caracteristice cristalele prismatice, mai rar
bipiramidale. Se întâlnesc şi forme tabulare sau combina ii de forme.
Agregatele cristaline – masele compacte au o structur granular sau baccilar .
Propriet i fizice.
Culoarea – galben , cenuşie, verde, brun , neagr , mai rar albastr , deschis ,
roşie sau roz. Vezuvianul cromifer are o culoare verde-intens de smarald.
Urma – alb .
Luciul – sticlos sau gras.
Clivajul – imperfect dup (100) şi (110).
1. Apare în forma iunile metasomatice de contact care au luat naştere pe
seama calcarelor, în skarnele legate de magmatismul banatitic la Oravi a, Ciclova
210
Silica i
Român , Dognecea, B i a Bihorului, asociat cu diopsidul, grossularul, turmalina,

titanitul, wollastonitul şi epidotul.
2. De asemenea, apare în şisturi cloritoase, gnaise şi serpentine în Mun ii Parâng.
În alte ri, apare în Italia (Monte Somma – Vezuviu), în Mexic (Conception del
Oro), în Rusia (pe valea râului Viliui – Iaku ia).
Întrebuin ri – se utilizeaz în bijuterie şi ca obiecte de art .
Fig. 9.30. Cristale de vezuvian.

Fig. 9.31. Cristale naturale de vezuvian.
9.3. CICLOSILICA I
Sunt caracteriza i prin grup ri inelare de trei, patru sau şase tetraedri [SiO4]4-
lega i fiecare prin dou col uri (doi ioni de oxigen comuni). Inele de trei tetraedri se
întâlnesc la benitoit – BaTi[Si3O9], cei mai importan i şi cei mai varia i fiind
ciclosilica ii cu inele de şase tetraedri. Inelele hexagonale apar suprapuse în aşa fel încât
determin canale largi prin care sunt orientate axele A6. În aceste canale se g sesc
cationii, molecule de ap , anioni suplimentari. O astfel de structur prezint berilul
Be3Al2[Si6O18]. Structuri analoage prezint cordieritul şi turmalina.
9.3.1. BERIL – Be3Al2[Si6O18]
Numele de beril vine din limba greac , semnifica ia lui fiind necunoscut .
Berilul este mineralul de beriliu cel mai r spândit din scoar a terestr , fiind
singurul mineral industrial de beriliu.
Compozi ia chimic – con ine 14,1% BeO (5,07% Be), 19% Al2O3, 66,9%
SiO2. Mai con ine pân la 7% Na2O, K2O, Li2O, Rb2O, Cs2O sub form de impurit i.
Structura cristalin – proiectat pe planul (0001) prezint câte doi radicali
inelari (unul sub altul) dispuşi în vârfurile unui romb şi roti i unul în raport cu altul.
Între radicalii inelari sunt dispuşi ionii de Al şi Be, dar nu la acelaşi nivel, ci între strate
de inele; în acest mod realizându-se o leg tur atât pe vertical , cât şi lateral. Ionii de Al
se g sesc în coordonare octaedric , iar ionii de beriliu în coordonare tetraedric . Inelele
care apar in radicalilor anionici determin canale în interiorul c rora sunt re inu i ioni de
Na, K, Cs şi chiar H2O.
211
Fig. 9.32. Structura cristalin a berilului, proiectat pe planul (0001).
Habitusul cristalelor – este columnar sau prismatic (10 1 0) şi pinacoidal

(0001). Fe ele de prism sunt de obicei acoperite cu stria iuni verticale.
Agregatele cristaline – apare mai rar în mase compacte şi agregate columnare.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb , verzuie, galben , g lbuie, verde, albastru deschis, verde
deschis, uneori roz sau roşu. Se întâlnesc şi variet i incolore, transparente. Dup
culoare se disting urm toarele variet i (pietre pre ioase): smarald (verde intens),
aquamarin (alb strui), heliodor (galben), morganit (roz), vorobierit (roz),
goshenit (incolor pân la alb), pezzottait (roşu).
Luciul – sticlos.
Clivajul – imperfect dup (0001).
Sp rtura – neregulat , deseori concoidal .
1. De obicei, apare în pegmatite sau filoane hidrotermale de temperatur
înalt asociat cu cuar ul, feldspa ii, turmalina, micele, casiteritul, spodumenul
(LiAlSi2O6), columbit-tantalit (Fe,Mn)(Nb,Ta)2O6. La noi în ar , apare în pegmatitele
de la R zoare (L puş) – prisme hexagonale pân la opt centimetri, Armeniş
(Caransebeş), Teregova (cristale de 30 cm pân la 8 kg greutate).
2. Mai apare în roci intrusive acide, în forma iuni metasomatice de
contact şi în roci metamorfozate pneumatolitic (greisene).
3. Datorit rezisten ei chimice ridicate, berilul apare şi în aluviuni în masivul
Muntele Mic.
Principala surs de smaralde este Columbia (Muzo). Smaralde apar şi în Austria
(Salzburg), Brazilia (Bahia). Pegmatite purt toare de beril se g sesc în Brazilia (Minas
Geraes), Argentina, India, Africa de sud-vest, Rusia, Madagascar, SUA (Branchville,
212
Silica i
Keystone, Albany), Republica Malgaş . În Republica Malgaş la Malakialina a fost

descoperit un cristal gigant de beril de 1800x350 cm (lungime x diametru) în greutate de
peste 379 t (vezi tabelul 2).
Fig. 9.33. Cristale de beril.
Fig. 9.34. Cristal natural de beril.
a b c
d e
Fig. 9.35. Cristale naturale (variet i) de beril:

a – smarald asociat cu calcit; b – aquamarin; c – heliodor; d – morganit; e – pezzottait.
213
Întrebuin ri. Variet ile transparente, frumos colorate de smarald, aquamarin,

heliodor, morganit, sunt folosite ca pietre pre ioase.
Berilul este sursa principal de beriliu, metal din ce în ce mai c utat datorit
greut ii specifice mici (1,85 g/cm3) şi a temperaturii de topire ridicate 1285ºC.
El este utilizat sub form de aliaje uşoare şi solide cu magneziu şi aluminiul la
construc ia motoarelor de avion, vehicule pentru spa iu casnic. Aliat cu cupru, cobalt,
nichel, aluminiu d aliaje uşoare, cu duritate şi rezisten mare, utilizate la fabricarea
diverselor instrumente de precizie şi a carburatoarelor de avion. Oxidul de beriliu este
utilizat în reactoarele nucleare şi ca material suprarefractar.
Produc ia mondial a fost în 1965 de 5.200 t, iar în 1968 de 5.547 t. Produc torii
importan i sunt Brazilia, India, Rusia, SUA.
9.3.2. CORDIERIT – Mg2Al3[AlSi5O18]
Numele mineralului a fost dat în onoarea geologului francez Cordier

(1777-1861), cel care l-a studiat prima dat .
Sinonim – dicroit (în limba greac dicroit = bicolor).
Compozi ia chimic . Cordieritul are o compozi ie chimic care variaz în limite
largi, atât în ce priveşte con inutul în MgO şi FeO, cât şi prin faptul c prezint uneori
un exces de SiO2, unele alcalii şi ap . Con ine circa 50% SiO2.
Habitusul cristalelor. Apare rar sub form de cristale cu habitus
pseudohexagonal din cauza macl rii.
Agregatele cristaline – de obicei, se prezint în mase compacte sau granule
neregulate diseminate.
Fig. 9.36. Cristal

de cordierit.
Fig. 9.37. Cristale naturale de cordierit.
Propriet i fizice.
Culoarea – rar incolor. Mai frecvent, apare colorat în diverse nuan e de
albastru şi violet, mai rar g lbui, alb sau brun.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Nu se descompune în acizi.
214
Silica i

1. Se întâlneşte în roci metamorfice (gnaise, şisturi cristaline) şi roci
magmatice metamorfozate, asociat cu hipersten, amfiboli rombici, biotit, sillimanit,
plagioclazi bazici, talc. Apare în Mun ii Godeanu, C p ânei şi Gil u.
2. Ca produs al metamorfismului de contact apare la Ocna de Fier,
Dognecea, Turcoaia (M cin), Tincova (Caransebeş), Muntele Mare, Deva, S c râmb.
3. În frac iunea grea a unor nisipuri apare la Praid.
În str in tate apare în Rusia (Murzinka), în Finlanda (Albö Attu), Spania,
Japonia, Norvegia (Kragerö), Suedia (Falun), SUA (New Haven), Ceylon.
Întrebuin ri – se utilizeaz ca piatr semipre ioas (safirul de ap ).
9.3.3. TURMALINA – (Na,Ca,Mn)(Mg,Al,Fe,Li)6[B3Al3Si6(O,OH,F)30]
Denumirea vine de la cuvântul senegalez turmali = piatr care atrage cenuşa.

Sub acest nume a fost adus din insula Ceylon în Olanda în anul 1703, împreun cu alte
pietre pre ioase.
Compozi ia chimic – variaz foarte mult în func ie de substitu iile izomorfe ce
se realizeaz . Poate s con in : 30-44% SiO2, 8-12% B2O3, 18-44% Al2O3, 0-38% FeO
+ Fe2O3, 0-25% MgO, 0-6% Na2O, 0-4% CaO, 1-4% H2O. Poate s mai con in sub
form de substitu ii izomorfe K2O (pân la 2,5%), Li2O (pân la 1,3%), MnO (pân la
3,5%), Cr2O3 (pân la 10,7%), F (1,2%), Cl.
Variet i – dravit – turmalin bogat în mangan; schorlit – turmalin bogat în
fier; elbait – turmalin bogat în litiu; rubelit; verdelit; indicolit; achroit.
Sistemul de cristalizare – trigonal, clasa ditrigonal-piramidal .
Habitusul cristalelor – este frecvent columnar, cristalele fiind alungite dup
axul Z, rar apar cristale prismatice scurte. Fe ele sunt aproape totdeauna striate vertical.
Agregatele cristaline – mase granulare compacte, agregate baccilare radiare,
agregate fibroase sau aciculare încrucişate.
Propriet i fizice.
Culoarea – depinde de compozi ia chimic : roz-verde (Li) – elbait; verde
(Fe) – verdelit; roşie (Mn) – rubelit; brun (Mg) – dravit; albastr – indicolit;
incolor – achroit; neagr (Fe) – schorlit.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Este transparent pân la translucid .
Clivajul – indistinct dup (0001).
Sp rtura – concoidal , neregulat , aşchioas .
Prezint propriet i piroelectrice şi piezoelectrice.
1. Apare în granitele şi pegmatitele fundamentului cristalin asociat cu
cuar ul, casiteritul, topazul, feldspa ii, la R zoare, în Mun ii Lotru, Retezat, Mehedin i,
Semenic, Muntele Mare.
2. Mineral foarte frecvent (accesoriu) în şisturi cristaline, paragnaise şi
micaşisturi, în Mun ii F g raş, Cibin, Leaota, Sebeş, Parâng, M cin.
3. Se mai întâlneşte în corneene, la contactul magmatitelor acide, la Turcoaia,
B ile Borşa, Uroiu (Deva).
215
Fig. 9.38. Cristal

de turmalin . a b
d e
c
Fig. 9.39. Cristale naturale (variet i) de turmalin :
a – dravit; b – elbait; c – schorlit; d – rubellit; e – indicolit.
4. Apare şi în roci sedimentare, în nisipurile din Dobrogea central , în gresia

de Kliwa şi în aluviunile v ilor Bistri a, Bistricioara şi la Pianul de Sus.
Renumite sunt turmalinele foarte frumoase din Madagascar, din SUA de la San
Diego – California, din aluviunile din Ceylon (cristale transparente, incolore şi albastre),
Kragerö (Norvegia), Kodarma (India), Mun ii Ural, Italia, Japonia, Brazilia (Minas
Geraes).
Întrebuin ri. Variet ile transparente şi frumos colorate sunt folosite în
bijuterie, ca pietre pre ioase (achroit) sau semipre ioase.
9.4. INOSILICA I
În aceast clas sunt grupa i silica ii în a c ror structur tetraedrii de [SiO4]4-

sunt lega i în lan uri infinite simple sau duble, prin intermediul unor ioni comuni de
oxigen. Înl n uirea se poate face prin repetarea simpl unilateral sau alternativ a
tetraedrilor sau chiar prin repetarea unor grupe liniare, spirale sau arcuite de 2, 3, 4, 5
sau 7 tetraedri (wollastonit, rodonit, piroxmangit).
216
Silica i
1) Structura piroxenilor este reprezentat prin lan uri infinite simple de tetraedri
[SiO4]4-, care se leag unii de al ii prin câte un ion de oxigen comun (de o parte şi de
alta a tetraedrilor). Ceilal i doi ioni de oxigen prezint câte o valen liber care vor fi
neutralizate de cationii de Mg2+, Na+, Ca2+, K+, Fe3+, Al3+, Li+ etc. Fiec rui tetraedru îi
revine un ion de siliciu şi trei ioni de oxigen, formula general fiind Me 22+ [Si2O6]4-.
Fig. 9.40. Ilustrarea structurii piroxenilor: a – proiec ie pe (100); b – de-a lungul

direc iei Z; c – de-a lungul direc iei Y; d – proiec ie perspectiv .
2) Structura amfibolilor este caracterizat prin benzi infinite de tetraedri [SiO4]4-

cu ochiuri hexagonale formate prin al turarea a dou lan uri simple. În spa iul inelar
hexagonal se situeaz ionii OH-, O2-, F-. Grupul de transla ie este [Si4O11(OH)]7-,
cationii de leg tur fiind Me+ = Na+, K+; Me2+ = Fe2+, Mn2+, Mg2+, Ca2+; Me3+ = Al3+,
Fe3+. Atât la amfiboli cât şi la piroxeni, o parte din tetraedri [SiO4]4- pot fi înlocui i cu
tetraedri [AlO4]5-, grupare care introduce o valen negativ în plus.
Fig. 9.41. Ilustrarea structurii amfibolilor: a – prin compara ie

cu lan ul piroxenic; b – proiec ie perspectiv .
217
9.4.1. PIROXENI ROMBICI
Numele piroxenilor vine de la cuvintele greceşti piros = foc şi xenos = str in,
nume dat de Haüy cristalelor de augit pe care le considera întâmpl toare în lav .
Denumirea enstatitului provine de la grecescul enstates = aparent, aluzie la
refractaritatea sa.
Hiperstenul are la origine cuvintele greceşti hyper = deasupra, peste şi sthenos =
puternic, aluzie la duritatea mai mare în compara ie cu hornblenda cu care era
confundat.
Ferosilitul a fost denumit de Washington (1932) pentru norma molecular , în
conformitate cu numele de clinoferosilit dat modifica iei monoclinice de c tre Henry
(1935).
Compozi ia chimic – piroxenii rombici formeaz o serie izomorf care începe
cu enstatitul şi se termin cu ferosilitul:
Enstatit – Mg2[Si2O6] con ine 0-10% ferosilit;
Bronzit – (Mg, Fe)2[Si2O6] con ine 10-30% ferosilit;
Hipersten – (Mg, Fe)2[Si2O6] con ine 30-50% ferosilit;
Ferohipersten – (Fe, Mg)2[Si2O6] con ine 50-70% ferosilit;
Eulyt – (Fe, Mg)2[Si2O6] con ine 70-90% ferosilit;
Ferosilit – Fe2[Si2O6] con ine 90-100% ferosilit.
Foarte frecven i în natur sunt primii trei termeni ai seriei, ferosilitul
ob inându-se numai pe cale sintetic .
Mineralele din aceast serie pot con ine şi o mic cantitate de Mn2+, Ti4+, Ca2+,
precum şi Al3+ şi Fe3+.
Habitusul cristalelor – este prismatic, rar tabular.
Agregatele cristaline – bronzitul apare în mod obişnuit în mase compacte şi
agregate granulare, uneori în mase fibroase sau lamelare. De asemenea, poate s apar
sub form de concreşteri regulate cu diallagul (varietate de augit), iar hiperstenul se
prezint uneori sub form de agregate lamelare.
a b c
Fig. 9.42. Cristale de piroxeni rombici cu orientare optic : a – enstatit;

b – hipersten; c – ferosilit.
Propriet i fizice.
Culoarea – enstatitul poate fi incolor, alb cenuşiu, cu nuan e verzui, rar verde
brun, bronzitul este brun-g lbui, verzui cu iriza ii, iar hiperstenul este verde,
verde-brun, negru (variet ile mai bogate în Fe).
218
Silica i
Urma – alb , uşor verzuie.

Luciul – sticlos, bronzitul prezint uneori un luciu m t sos-metalic.
Sunt minerale transparente pân la translucide.
Duritatea – 5-6.
Greutatea specific – 3,3-3,9 g/cm3 (creşte cu con inutul în fier).
Clivajul – bun dup (110). Unghiul de clivaj dintre fe ele (110) şi (1 1 0) este în
jur de 90o (88-92º). La 1140ºC (enstatitul) şi la 995ºC (ferosilitul) trec în modifica iile
monoclinice (clinoenstatit şi clinoferosilit).
a b
Fig. 9.43. Cristale naturale de piroxeni rombici: a – enstatit; b – ferosilit.
Genez , paragenez , ocuren e. Sunt minerale relativ r spândite în rocile

bazice şi ultrabazice. Enstatitul a fost semnalat în corneenele cu biotit şi diopsid
ale granitului de Pricopan (M cin), bronzitul apare în serpentinite la R şinari (Sibiu),
Racoşul de Jos (Braşov), Mun ii Parâng şi Mehedin i şi în gabbrourile de la C z neşti şi
Ciungani (Brad).
Hiperstenul este foarte r spândit în andezitele piroxenice din Mun ii Gutâi,
Bârg u, C limani, Gurghiu, Harghita şi din Mun ii Apuseni. De asemenea apare şi în
gabbrouri şi dolerite la C z neşti şi Ciungani.
În alte ri se citeaz enstatitul în filoanele cu apatit din Norvegia (Kjörrestod) şi
în noritele din Insula Paul (Labrador), hiperstenul în andezitele de la Mont Dose (Iran)
sau de la Akagi Vulcano şi Hakone Vulcano (Japonia), bronzitul în noritele de la
Stillwater Complex – Montana (SUA), iar eulytul în granitele de la Rubideaux
Mountain – California (SUA).
9.4.2. DIOPSID – CaMg[Si2O6]
Numele mineralului vine de la cuvântul latin di – doi şi cuvântul grecesc opsis –

variabil, aluzie la habitusul foarte variat.
Diopsidul este termenul extrem al seriei izomorfe CaMg[Si2O6] – CaFe2+[Si2O6]
(diopsid-hedenbergit) – termen intermediar fiind salitul (numele vine de la localitatea
Sala – districtul Västmanland, Suedia).
219
Termenul manganifer al seriei diopsid-hedenbergit se numeşte johannsenit

Ca(Mn,Fe2+)[Si2O6], numele fiind dat în onoarea lui A. Johannsen, profesor de geologie
la Universitatea din Chicago.
Compozi ia chimic – 25,9%CaO, 18,5% MgO, 55,6% SiO2. Mai con ine FeO,
MnO (johannsenit), câteodat Al2O3, Fe2O3, Cr2O3 (crom-diopsidul), V2O3 (pân la
4% – laurovit) şi TiO2.
Habitusul cristalelor – este prismatic scurt; frecvent apar macle dup (100) şi
(102).
Agregatele cristaline – mase compacte, agregate granulare, agregate cilindrice
sau radiare de indivizi cristalini.
Fig. 9.44. Cristal de diopsid

cu orientare optic . Fig. 9.45. Cristale naturale de diopsid.
Propriet i fizice.
Culoarea – colorat în diverse nuan e deschise de verde sau cenuşiu, rar incolor.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Clivajul – potrivit dup (110) şi (1 1 0) în unghi de 87º.
Prin alterare se transform în minerale serpentinitice, talc, clorit, hornblend .
1. Ca mineral de origine magmatic , apare în rocile magmatice bazice şi
ultrabazice (piroxenite, peridotite, gabbrouri, diabaze) uneori în diorite piroxenice, în
sienite şi în bazalte, la C z neşti şi Ciungani (Mun ii Apuseni).
2. Este un mineral tipic pentru metamorfism de contact termic şi
metasomatic, intrând în compozi ia skarnelor şi corneenelor împreun cu
wollastonitul, grana ii, epidotul, magnetitul, calcitul. Apare la Ocna de Fier, Oravi a,
Ciclova Român , Sasca Montan (Banat), B i a Bihorului, Budureasa (Mun ii Apuseni).
3. Apare şi în lentilele de amfibolite, calcare şi dolomite, apar inând complexelor
de şisturi cristaline mezozonale din Mun ii Parâng, Vulcan, Godeanu.
Cristale foarte bine dezvoltate s-au g sit în calcarele marmoreene de pe Monte-
Somma (Vezuviu) şi Sliudiansk (Transbaikalia – Rusia) şi Finlanda (crom-diopsid).
Întrebuin ri. Cristalele de diopsid sunt utilizate uneori ca pietre semipre ioase.
220
Silica i
9.4.3. HEDENBERGIT – CaFe[Si2O6]
Numele a fost dat în onoarea chimistului suedez M.A. Ludwig Hedenberg, care
l-a descoperit şi descris.
Compozi ia chimic – con ine 22,2% CaO, 29,4% FeO, 48,4% SiO2. Deseori,
mai con ine Cr, în special în rocile bazice şi ultrabazice; uneori Ti, Mn şi Zn.
Agregatele cristaline. Se întâlneşte mai ales în mase mari radiare sau
columnare.
Fig. 9.46. Cristal de hedenbergit.

Fig. 9.47. Cristale naturale de hedenbergit.
Propriet i fizice.
Culoarea – verde închis pân la neagr -verzuie.
Urma – cenuşie deschis , verzuie.
Luciul – sticlos.
Clivajul – bun dup (110) şi (1 1 0) în unghi de 87º.
Genez , paragenez , ocuren e. Este un mineral caracteristic z c mintelor
metasomatice de contact, ap rând în paragenez cu magnetitul, grana ii de fier,
sulfuri (pirit , calcopirit , blend , galen ), calcitul, epidotul, diopsidul. Astfel se
întâlneşte în zona Dognecea, Ocna de Fier, B i a Bihor, Budureasa (Beiuş), Vl deasa
etc.
Hedenbergitul a fost descris în Suedia (Nordmark şi Langban) şi în insula Elba
iar jeffersonitul (varietate cu 10% MnO şi 10% ZnO), a fost descris în SUA (Franklin).
9.4.4. SPODUMEN – LiAl[Si2O6]
Numele vine din limba greac spodios = cenuşiu colorat, f cându-se aluzie la
culoarea sa.
Compozi ia chimic – con ine 8,1% Li2O, 27,4% Al2O3, 64,5% SiO2. Sub
form de impurit i, con ine Na2O şi, în cantit i neînsemnate, mai con ine CaO, MgO,
mai rar Cr2O3. Unele variet i con in p mânturi rare.
221
Habitusul cristalelor – este prismatic, cu fe ele verticale striate. În mod

obişnuit, cristalele de spodumen sunt mari (atingând uneori şi 16 m lungime) (vezi
tabelul 2) şi prezint la suprafa o pelicul de altera ie cu aspect lemnos.
Agregatele cristaline – mase compacte criptocristaline, agregate lamelare
columnare.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb cenuşie cu nuan e verzui. Varietatea transparent incolor ,
colorat în violet sau roz trandafiriu se numeşte kunzit iar varietatea verde de
smarald sau galben se numeşte hidenit.
Urma – alb .
Luciul – puternic sticlos, sidefos pe suprafa a de clivaj.
Sub ac iunea solu iilor se altereaz , trecând în eucriptit – LiAl[SiO4], albit şi
sericit.
Fig. 9.48. Cristal de spodumen

a b
Fig. 9.49. Cristale naturale de spodumen:
a – hidenit; b – kunzit.

1. Spodumenul se g seşte în pegmatitele granitice în paragenez cu cuar ul,
feldspa ii, micele litinifere (lepidolit K(Li,Al)2[AlSi3O10](OH,F)2, zinnwaldit
K(Li,Fe2+,Al)2[AlSi3O10](OH,F)2, turmalina, beril, columbit, tantalit, casiterit, muscovit
etc. La noi în ar apare în pegmatitele din Carpa ii Meridionali (valea Lotrului şi
M n ileasa).
2. Spodumenul mai apare şi în granite şi gnaise care au suferit procese de
metamorfism (Teregova – în pegmatitele cristalinului getic). Kuntzitul se g seşte în
Brazilia (Minas Geraes), California (Pala), Madagascar.
Hidenitul apare în Carolina de Nord (SUA) la Kings Mountain. Foarte cunoscut
este z c mântul Keystone – Dakota de Sud (SUA) unde s-au g sit cristalele uriaşe de
spodumen, cu o lungime de 12,80 m, o l ime de 1,83 m şi o în l ime de 0,91 m, în
greutate de peste 66 t (vezi tabelul 2) şi z c mintele Bronchville – Connecticut (SUA).
222
Silica i
Pegmatite cu spodumen mai apar în Suedia, Sco ia, Irlanda, Mun ii Ural (Rusia), India,
Sri Lanka, Finlanda, Africa de sud-vest (Namaqualand) şi Zimbabwe.
Întrebuin ri. Variet ile transparente şi frumos colorate (kuntzit şi hidenit)
sunt utilizate ca pietre pre ioase.
Împreun cu micele de litiu şi ambligonitul – LiAl[PO4](F,OH)2, spodumenul
serveşte ca surs pentru ob inerea litiului metalic sau a preparatelor din litiu.
Litiul este utilizat la ob inerea aliajelor uşoare (cu aluminiu, magneziu, zinc)
pentru industria aviatic , catalizatori în industria cauciucului, artificii şi rachete
semnalizatoare (culoare roşie).
Compuşii de litiu sunt folosi i în fotografie, cimenturi dentare, la fabricarea
amoniului, la purificarea heliului şi a altor gaze. În ultimul timp se foloseşte în industria
automatic la prepararea tritiului.
Produc ia mondial de minerale de litiu a fost în 1960 de 50.000 t iar în 1965 de
68.370 t. Principalii produc tori sunt Brazilia, Africa de sud-vest, Argentina, Canada,
SUA, Zimbabwe şi Rusia.
9.4.5. EGIRIN – NaFe3+[Si2O6]
Egirinul (aegirin) a fost denumit dup numele zeului scandinav Aegir, mineralul
fiind prima dat raportat în Norvegia. Numele seriei egirin-augit a fost introdus pentru
prima dat de Rosenbusch – datorit pleocroismului intens, în tonuri verzi ale egirinului.
Sinonim – acmit.
Compozi ia chimic . Egirinul prezint o compozi ie chimic destul de
complex . În compozi ia egirinului şi egirin-augitului exist o substitu ie continu a
Na+ şi Fe3+ cu Ca2+ şi (Mg,Fe2+). Pozi iile specifice ale Na+ mai pot fi înlocuite par ial
cu cationi de K+. De asemenea şi Fe3+ poate fi substituit în cantit i mici cu Ti4+, Al3+ şi
V3+. Schimb rile complexe între cationi permit substituiri şi în complexul anionic,
respectiv tetraedric, de [SiO4]4- cu [AlO4]5-. În cantit i nesemnificative apar Zr4+ şi
Mn2+. Analizele chimice efectuate pe o serie de eşantioane prelevate din diverse zone
ale P mântului (Nigeria, Sco ia, SUA, Rusia) arat urm toarele con inuturi:
SiO2 = 50,44-53,11%; TiO2 = 0,38-2,57%; Al2O3 = 1,25-2,88%; Fe2O3 = 13,99-31,44%;
FeO = 0,75-7,49%; MnO = 0,18-0,44%; MgO = 0,58-5,31%; CaO = 3,29-13,40%;
Na2O = 5,34-12,86%; K2O = 0,14-0,39%; H2O+ = 0,17-0,47%; H2O- = 0,09-0,27%.
Variet i. Între egirin şi piroxenii monoclinici (augit, diopsid şi hedenbergit) se
formeaz serii izomorfe continue. Dintre termenii ob inu i, variet ile cele mai
cunoscute sunt: egirin-augit, egirin-diopsid şi egirin-hedenbergit.
Habitusul cristalelor – prezint cristale prismatice, alungite, columnare sau
aciculare. Pe fe e se observ stria iuni verticale. Fa a cea mai dezvoltat este (100).
Macle apar dup fa a (100), simple şi lamelare.
Agregatele cristaline – apare sub form de mase compacte, agregate radiare.
Propriet i fizice.
Culoarea – negru-verzui, verde-închis, uneori brun sau brun-roşcat (acmit).
Urma – verde-închis.
Luciul – sticlos.
Duritatea – 6.
Clivajul – bun dup (110), fragmentat dup (100).
223
Fig. 9.50. Cristal de egirin Fig. 9.51. Cristal natural de egirin.


1. Egirinul este un mineral tipic al rocilor magmatice intruzive şi efuzive
bogate în alcalii (sienite nefelinice, fonolite, leucitofire etc.).
2. Mai rar, apare în forma iunile metasomatice de contact, ca produs de
reac ie între magmele alcaline şi rocile înconjur toare. La temperaturi înalte egirinul
este înlocuit cu granat (andradit).
În România apare în rocile sienitice alcaline sau granitice şi în corneenele
acestora la Ditr u (Carpa ii Orientali), la Cârjelari şi Turcoaia (Dobrogea), la Holbav şi
Ogradena (Carpa ii Meridionali). În str in tate, ocuren e mai importante se cunosc în
Rusia (Mun ii Ilmen – Ural, Peninsula Kola), în Norvegia (Langesudfjiord), în Elve ia
(Elfdalm), în Portugalia (Sierra de Monchique), în Groenlanda (Arsukfjiord), în SUA
(Magnet Cove – Arkansas), în Brazilia (Tingua).
9.4.6. JADEIT – NaAl[Si2O6]
Numele vine de la cuvântul spaniol piedra de jada = piatra iadului, aluzie la

asem narea cu pietrele care produc colicile renale.
Compozi ia chimic . În cadrul seriei diopsid-jadeit, Na+ este par ial înlocuit cu
Ca , iar Al3+ cu Mg2+. Când Al3+ este înlocuit cu Fe3+ se ob ine varietatea cloromelanit.
2+

Habitusul cristalelor – apare rar sub form de cristale.
Agregatele cristaline – frecvent sub form de mase granulare, uneori
criptocristaline.
Propriet i fizice.
Culoarea – verde, verde-alb strui şi alb.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Duritatea – 6,5.
224
Silica i
Fig. 9.52. Cristal de jadeit Fig. 9.53. Cristale naturale

cu orientare optic . de jadeit.
Genez , paragenez , ocuren e. Jadeitul este un mineral foarte important pentru

studiile petrogenetice. El apare ca produs intermediar în echilibrul nefelin-albit. Este
semnificativ faptul c jadeitul are greutatea specific ridicat (3,3), în timp ce ceilal i
silica i de sodiu o au mai sc zut (ex. albit – 2,6; nefelin – 2,6; analcim – 2,3 etc.),
aceasta constituind un indiciu pentru condi ii de presiune ridicat .
Se g seşte în roci metamorfice alcaline, mai rar în forma iuni
metasomatice de contact. Este cunoscut în Birmania (Masivul Urutal), Japonia
(Kotaki), Italia (Val di Susa, Piemonte), SUA (California), Guatemala şi Mexic.
Întrebuin ri. Timp de câteva secole, chinezii şi japonezii au pre uit foarte mult
acest mineral. Chinezii îl asociau în mod tradi ional cu cele cinci virtu i cardinale:
caritatea, modestia, curajul, dreptatea şi în elepciunea. Obiecte de jadeit sculptat au fost
g site printre ruinele civiliza iei Maya din Mexic şi Guatemala.
9.4.7. AUGIT – (Ca,Mg,Fe2+,Fe3+,Ti,Al)2[(Si,Al)2O6]
Denumirea vine de la cuvântul grecesc auge = luciu.

Compozi ia chimic – este complex , aproape totdeauna constatându-se un
exces de MgO, FeO, Al2O3 (4-8,25% în titan-augite) şi Fe2O3. O parte din MgO se
substituie cu FeO şi MnO.
Variet i:
Egirin-augitul – varietate bogat în Na2O şi Fe2O3.
Titan-augitul – varietate bogat în TiO2, Fe2O3 şi Al2O3 (TiO2 pân la 4-5%).
Diallagul (diopsid-augit) – care prezint separa ii lamelare fine dup (110).
Omfacitul – varietate comun de augit, de culoare verde-deschis .
Habitusul cristalelor – este prismatic, scurt, columnar, tabular, cu fe e de
prism bine dezvoltate, şi macle polisintetice dup (100).
Agregatele cristaline – se g seşte în mase granulare compacte.
Propriet i fizice.
Culoarea – neagr , verzuie, neagr -brun .
Urma – alb sau uşor cenuşie.
Luciul – sticlos.
225
Titan-augitul se descompune complet în HCl fierbinte.
Fig. 9.54. Cristal de augit

cu orientare optic . Fig. 9.55. Cristale naturale de augit.
Genez , paragenez , ocuren e. Augitul se întâlneşte în roci magmatice

efuzive bazice (andezite, fonolite, bazalte) şi în tufurile şi cenuşile lor vulcanice,
asociat cu feldspa ii plagioclazi bazici, magnetit, uneori olivina. De asemenea, augitul
apare în roci magmatice intruzive bazice şi ultrabazice (gabbrouri, peridotite,
limburgite).
Diallagul se întâlneşte în special în gabbrouri (ex. masivul gabbroic de la
Iu i – sudul Banatului).
Omfacitul se întâlneşte în eclogite în paragenez cu piropul, rutilul, distenul
(Mun ii Sebeş).
În România, augitul apare în roci intrusive bazice şi ultrabazice la Jolotca,
R şinari, Greci, Mun ii Perşani, Mun ii F g raş, Mun ii Parâng, Mun ii Drocea, la
C z neşti şi Ciungani, în unele andezite din Mun ii Vl deasa, Oaş, Gutâi, Bârg u.
Întrebuin ri. Augitul alterat se utilizeaz uneori pentru coloran i iar diallagul
ca piatr semipre ioas .
9.4.8. WOLLASTONIT – Ca3[Si3O9]
Denumirea a fost dat în cinstea chimistului englez W. Wollaston (1766-1828).

Compozi ia chimic – 48,3% CaO, 51,7% SiO2, uneori mai con ine FeO (pân
la 9%) şi ca impurit i, cantit i neînsemnate de Na2O, MgO şi Al2O3.
Structura cristalin – catena format din tetraedri [SiO4]4- este mai complicat
decât cea a piroxenilor simpli, având o perioad c0 = 7,3 Å, corespunzând în formula
[Si3O9]6-.
Habitusul cristalelor – wollastonitul se prezint sub form de cristale tabulare,
deseori alungit dup axa Y.
Agregatele cristaline – se întâlneşte în mase foioase, radiare, cilindrice,
solzoase sau fibroase.
226
Silica i
Propriet i fizice.
Culoarea – alb cu nuan cenuşie sau roşcat , mai rar roşie de carne sau foarte
rar incolor, transparent.
Urma – alb .
Luciul – sticlos, sidefos pe planele de clivaj sau la agregatele fibroase.
Este translucid, şi frecvent transmite o luminiscen galben , portocalie, albastr ,
verde sau roz în lumina ultraviolet .
Clivajul – perfect dup (100), bun dup (001).
Punctul de topire – 1512ºC.
Fig. 9.56. Cristal

de wollastonit. Fig. 9.57. Cristale naturale de wollastonit.

1. Geneza metasomatic de contact. Apare în skarne, asociat cu grana ii,
diopsidul, vezuvianul, tremolitul, epidotul, calcitul, la Turcoaia, Sasca Montan ,
Oravi a, Ciclova Român , B i a Bihorului.
2. Se întâlneşte şi în şisturile cristaline calcaroase formate prin metamorfism
de adâncime la R zoare (L puş), S lciua de Sus (Câmpeni) şi Valea Ierii (Turda), în
calcare marmoreene cu calcit.
În alte ri se întâlneşte în Finlanda (Pargas), Mexic (Aranzaza, Santa Fé), SUA
(Willaboro – statul New York).
Întrebuin ri. În industria ceramic ca principal component în pl cile pentru
pere i şi ca adaos la ob inerea de smal (glazur ), produse pentru izolare termic ,
acustic şi izolatori electrici. Este folosit şi în vopsele deoarece absoarbe mai pu in ulei
decât alte substan e şi are o consisten pu in vâscoas . Rocile wollastonitice pure sunt
folosite pentru prepararea „stofei minerale” de culoare alb , cu rezisten şi lungime
mare a fibrei. Topirea se face în cuptoare electrice.
9.4.9. RODONIT – CaMn4[Si5O15]
Denumirea vine de la cuvântul grecesc rodon = roz.

Compozi ia chimic – 46-60% MnO, 2-12% FeO, 4-6,5% CaO. Ionul Mn2+
este frecvent înlocuit cu Ca2+ şi Fe2+, înlocuiri care aduc varia ii în valorile parametrilor
fizici ai rodonitului.
227

Structura cristalin – asem n toare wollastonitului cu deosebirea c , în acest
caz, catena are perioada c0 = 12,2 Å, corespunzând la formula [Si5O15]10-.
Habitusul cristalelor – este tabular, mai rar izometric sau prismatic. Se
întâlnesc rar cristale de obicei imperfecte, cu fe e neregulate şi muchii rotunjite.
Agregatele cristaline – se întâlneşte mai ales sub form de mase granulare sau
compacte.
Fig. 9.58. Cristale naturale de rodonit.
Propriet i fizice.
Culoarea – caracteristic roz, uneori roz-cenuşie.
Urma – alb .
Clivajul – perfect dup (110) şi (1 1 0).
Se descompune în HCl cu eliberare de silice pulverulent alb .
În timp se altereaz trecând în hidroxizi de mangan, iar culoarea roz se schimb
trecând în negru, culoarea hidroxizilor de mangan.
1. Apare împreun cu rodocrozitul în z c minte de mangan
metamorfozate regional, asociat cuar itelor grafitoase, în masivele de şisturi
cristaline la Cioc neşti, Iacobeni, Şarul Dornei, Mun ii Sebeşului etc.
2. Apare ca mineral de gang în z c mintele metasomatice de contact,
asociat cu cuar , rodocrozit, grana i, galen , la Ocna de Fier şi B i a Bihor.
3. Se întâlneşte ca mineral de gang în filoanele hidrotermale aurifere sau
de sulfuri metalice, asociat cu aur, ankerit, calcopirit , blend , tetraedrit, cuar , dolomit,
la Cavnic, S c râmb şi Roşia Montan .
În str in tate este citat în Rusia în Mun ii Ural la Sverdlovsk, în Germania în
Mun ii Harz, în Brazilia la Duro Preto etc.
Întrebuin ri. De obicei se utilizeaz ca piatr ornamental şi foarte rar ca
minereu de mangan.
228
Silica i
9.4.10. ANTOFILIT – (Mg,Fe2+)7[Si8O22](OH,F)2
Numele antofilitulului vine de la cuvântul grecesc anthophyllum = trifoi, cu

referire la culoarea caracteristic verzuie-brun a mineralului. Gedritul a fost denumit
dup ocuren ele de lâng Gèdres din Pirinei Înal i (Fran a).
Compozi ia chimic . Antofilitul formeaz o serie continu împreun cu gedritul
(Mg,Fe)5-6Al2-1[Si6(Si,Al)2O22](OH,F)2. Substitu ii importante apar între Mg2+ şi Fe2+ pe
de o parte, şi între (Mg,Fe2+) + Si şi Al3+ + Al3+ pe de alt parte. Sunt cunoscu ii
urm torii termeni principali: antofilit, fero-antofilit, gedrit, fero-gedrit. Analizele
chimice efectuate pe probe de la Iacobeni (Vatra Dornei) indic : 45,8% SiO2;
2,34% Al2O3; 6,32% Fe2O3; 29,34% FeO; 10,66% MnO; 2,31% CaO; 1,86% H2O+;
0,36% H2O-.
Habitusul cristalelor – frecvent apar cristale prismatice.
Agregatele cristaline – mase compacte, agregate radiare, deseori agregate
fibroase.
a b
Fig. 9.59. Cristale de antofilit (a) şi gedrit (b) Fig. 9.60. Cristale naturale de antofilit.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb , cenuşie, verde, galben-brun , brun-verzuie, brun-roşiatic .
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Duritatea – 5,5. Este casant.
Greutatea specific – 2,9-3,2/cm3.
Clivajul – perfect dup fa a (210) şi imperfect dup (010) şi (100).
Mineralele din seria antofilit-gedrit sunt specifice forma iunilor
metamorfice şi uneori rocilor metasomatice de contact.
În România apar în complexele de şisturi cristaline de la R zoare, Iacobdeal,
Palazu Mare, R şinari, Mun ii Vulcan, Mun ii Godeanu, Rud ria, Ghelari.
În str in tate se întâlnesc de asemenea în şisturi cristaline în Finlanda, Norvegia,
Groenlanda, Rusia (regiunea Sverdlovsk).
229
9.4.11. CUMMINGTONIT – (Mg,Fe)7[Si8O22](OH)2
Denumirea mineralului vine de la localitatea Cummington – Massachussetts

(SUA).
Compozi ia chimic . Cummingtonitul formeaz o serie continu tipic cu
grüneritul – Fe7[Si8O22](OH)2. Ionii de Fe2+ pot fi substitui i cu ioni de Fe3+, Mn2+.
Uneori, poate con ine şi cantit i apreciabile de Ca2+. În cummingtonite, propor ia de
Mn poate atinge valori de pân la 14,8% MnO, aceast varietate fiind cunoscut sub
numele de dannemorit. Analizele chimice ale unor cummingtonite de la R zoare
(România) indic urm toarea compozi ie chimic : 48,78-49,58% SiO2; 0,53-0,56%
Al2O3; 1,05-1,79% Fe2O3; 25,50-29,50% FeO; 9,75-11,09% MnO; 2,15-2,93% CaO;
8,45-9,60% MgO.
Habitusul cristalelor – cristale prismatice alungite, maclate sau fibroase.
Prezint macle simple şi lamelare dup (100).
Agregatele cristaline – agregate fibroase, agregate radiare.
a b
Fig. 9.61. Cristale de cummingtonit (a) Fig. 9.62. Cristale naturale de cummingtonit.
şi grunerit (b) cu orientare optic .
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor pân la brun-c r miziu, galben-pal în sec iuni sub iri.
Urma – alb .
Luciul – sticlos, m t sos (grünerit).
Duritatea – 5-6.
Clivajul – bun dup fa a de prism (110); unghi de clivaj de 55º între fe ele
(110) şi (1 1 0).
Genez , paragenez , ocuren e. Mineralele din seria cummingtonit-grünerit
apar în depozite de minereuri, legat de şisturi cristaline metamorfozate în faciesul
şisturilor verzi şi în zone de metamorfism de contact în corneene.
În România, cummingtonitul este întâlnit în şisturile cristaline din Masivul
Godeanu şi din fundamentul dobrogean (Palazu Mare).
Varietatea manganifer numit dannemorit este constituent al minereurilor
primare de mangan, legate de cuar itele negre din şisturile cristaline de la R zoare,
230
Silica i
Iacobeni, Şaru Dornei (toate în Carpa ii Orientali), în Mun ii Sebeşului, la Globur u,

Delineşti (Caransebeş) în Carpa ii Meridionali.
9.4.12. TREMOLIT – Ca2Mg5[Si8O22](OH)2
Numele i-a fost dat dup locul unde a fost descoperit, şi anume Val Tremola –
Mun ii Alpi, partea de sud a masivului Saint-Gothard.
Mineralul a fost descris şi sub numele de sebesit deoarece a fost g sit pentru
prima dat în Mun ii Sebeş, înaintea men ion rii lui la Val Tremola (Italia).
Compozi ia chimic – 13,8% CaO, 24,6% MgO, 58,8% SiO2, 2,8% H2O. MgO
poate fi substituit pân la 3% cu FeO în variet ile ce fac trecere c tre actinot. Poate s
mai con in MnO, Fe2O3 şi alcalii.
Habitusul cristalelor – se prezint sub form de cristale prismatice lungi,
aciculare, uneori capilare, alungit dup axa Z.
Agregatele cristaline – mai frecvent apare sub form de mase radiare, fibroase
uneori agregate pâsloase. Mai rar, apar sub form de mase compacte criptocristaline,
neobişnuit de plastice, cu sp rtur col uroas , de culori deschise numit nefrit = jad şi
sub form de azbest.
Fig. 9.63. Cristal de tremolit

Fig. 9.64. Cristale naturale
de tremolit.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb , uşor colorat în nuan e cenuşii.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Clivajul – perfect dup fa a de prism (110) sub un unghi de 124º şi imperfect
dup (010).
1. Geneza de metamorfism regional. Tremolitul apare în şisturi cristaline sau
calcare şi dolomite cristaline. Apare în Mun ii Rodnei, Bistri ei, F g raşului, Parâng,
Godeanu, Poiana Rusc , Semenic, Gil u, M cin.
231
2. Este întâlnit în roci magmatice ca mineral epimagmatic, caracteristic

temperaturilor joase, format îndeosebi pe seama piroxenilor feromagnezieni. Apare în
Mun ii Perşani, Parâng, Lotru, Masivul Godeanu, Mun ii Sebeş (R şinari) etc.
3. Este frecvent întâlnit şi în forma iunile de metamorfism de contact
(skarne) la Sasca Montan , Oravi a, Ciclova Român , Dognecea, Ocna de Fier (Banat),
Ruşchi a, Pietroasa, Budureasa (Mun ii Apuseni).
9.4.13. ACTINOT – Ca2(Mg,Fe2+)5[Si8O22](OH)2
Denumirea este dat dup cuvintele greceşti actis = raz şi lithos = piatr , legat
de masele radiare aciculare de actinot, frecvent întâlnite în natur .
Compozi ia chimic – este de fapt o varietate ferifer de tremolit. Con inutul de
FeO variaz între 6 şi 13%. Mai con ine şi Al2O3 şi uneori Na2O.
Variet i.
Nefritul (jadul) – varietate criptocristalin compact , plastic în diferite nuan e
de verde, cu sp rtur col uroas şi luciu str lucitor.
Amiantul – asbestul amfibolic (azbest-tremolitic, azbest-actinolitic). Apare sub
form de vinişoare (grosime de câ iva centimetri) cu structura paralel fibroas , fibrele
fiind orientate perpendicular pe pere ii fisurilor din roc . Prin mijloace mecanice se
desfac în fibre elastice şi rezistente foarte sub iri, necombustibile şi rezistente la acizi,
ceea ce duce la utilizarea lor în diverse ramuri ale industriei.
Habitusul cristalelor – se prezint sub form de cristale prismatice, alungite.
Agregatele cristaline – mase radiare aciculare sau agregate fibroase.
Fig. 9.65. Cristal de actinot.

Fig. 9.66. Cristal natural
de actinot.
Propriet i fizice – multe dintre acestea sunt asem n toare cu cele ale
tremolitului.
Culoarea – este în func ie de con inutul în Fe, Mn, Mg. Variet ile bogate în Fe
sunt verzi, cele mai bogate în Mn – violet sau roz, cele s race în Fe şi Mn sunt
incolore.
Urma – alb . Prin alterare trece în clorit şi epidot.
Luciul – sticlos spre m t sos mai ales în tipurile aluminoase.
232
Silica i
Greutatea specific – 3,1-3,3 g/cm3 (creşte cu creşterea con inutului de FeO).
Clivajul – foarte bun dup (110), unghi de clivaj 56º.
Genez , paragenez , ocuren e. Actinotul este stabil la temperaturi relativ joase
şi este întâlnit în şisturi cristaline şi roci bazice care au suferit un metamorfism
hidrotermal. Uneori apare asociat cu tremolitul.
1. Apare ca mineral caracteristic şisturilor cristaline verzi (epizonale) din
Carpa ii Orientali, Carpa ii Meridionali şi Mun ii Apuseni.
2. Apare ca produs de transformare a rocilor ultrabazice, al turi de serpentinele
din Carpa ii Meridionali.
3. Apare în corneenele şi skarnele din Banat, Mun ii Apuseni şi Carpa ii
Orientali.
Variet ile asbestiforme se întâlnesc în şisturile cristaline din zonele P ltiniş
(Vatra Dornei), Ghelari, Cerişor (Hunedoara), Muncelul Mic (Ilia) şi Buru (Turda).
Amiantul a fost descris în zona de altera ie a skarnelor magneziene de la Sasca
Montan .
Dintre z c mintele din alte ri pot fi men ionate cele din Noua Zeeland ,
Tasmania, Noua Caledonie.
Întrebuin ri. Variet ile microcristaline fibroase-p mântoase (nefrit sau jad)
sunt utilizate ca ornament. Variet ile asbestiforme sunt utilizate în industria de
confec ii incombustibile.
9.4.14. HORNBLENDA – (Na,Ca)2(Mg,Fe2+)3Al2[(Si,Al)8O22](OH,F)2
Numele mineralului vine din mineritul german, horn = corn, siren şi blenden =
a orbi (de lumin ), a str luci.
Compozi ia chimic – nu este constant . Raportul dintre Mg şi Fe2+ şi Al şi
3+
Fe este foarte variabil. Uneori Na este înlocuit cu K. Unele variet i con in F pân la
0,3%. Aproape întotdeauna con ine TiO2 (0,1-1,25%).
Variet i. În roci se întâlneşte o mare varietate de hornblende:
- hornblenda comun (verde), care intr în compozi ia rocilor magmatice
calco-alcaline şi în roci metamorfice;
- hornblenda bazaltic (neagr ), care intr în compozi ia rocilor efuzive bazice.
Este alcalin , bogat în Fe2O3 şi TiO2;
- edenit – hornblenda s rac în fier;
- hastingsit – hornblenda aluminoas ;
- barkevikit – hornblenda cu mangan;
- kaersutit – hornblenda bogat în TiO2 (7%);
- uralit – pseudomorfoz de hornblend dup piroxeni.
Structura cristalin . În structura mineralelor din seria hornblendei se întâlnesc
lan uri duble, oxigenii formând bazele tetraedrilor cu dispozi ie planar ; aspectul de
ansamblu este de inele cu structur hexagonal . De o parte şi de alta a unei benzi se
g sesc oxigeni activi, care permit legarea acesteia cu alte benzi prin diverşi ioni
metalici. În interiorul ochiurilor hexagonale exist suficient loc pentru ca s se plaseze
ionii OH- şi de F-. În cadrul grup rii anionice, ionii de Si4+ sunt înlocui i prin ioni de
Al3+, fenomen de altfel întâlnit şi la augite. Lan urile duble sunt aşezate paralel cu axa Z.
Lan urile duble la amfiboli au sec iunea benzilor de tetraedri de form trapezoidal
233
alungit , iar aşezarea lor conduce la direc ii de plane prismatice, care determin
unghiuri de 124º (56º), c rora le corespunde clivajul prismatic foarte bun al amfibolilor
dup fe ele (110) şi (1 1 0) (hornblenda bazaltic ).
Habitusul cristalelor – este prismatic, columnar, mai rar izometric. Prezint
macle comune, dup (100) simple, lamelare.
Agregatele cristaline – frecvent se prezint sub form de agregate granulare,
masive sau fibroase.
Fig. 9.67. Cristal de hornblend Fig. 9.68. Cristale naturale de hornblend .

Propriet i fizice.
Culoarea – verde, verde-deschis, brun de diferite nuan e, mai ales închis
pân la neagr .
Urma – alb cu nuan verzuie.
Luciul – sticlos.
Duritatea – 5-6.
Clivajul – perfect dup (110) în unghi de 124º şi imperfect dup (100) şi (001).
1. Mineralele din seria hornblendei sunt componente caracteristice pentru multe
roci magmatice intrusive intermediare (sienite, diorite, granodiorite) şi în rocile
efuzive corespunz toare.
2. Sub form de cristale mari apare în pegmatite gabbroide şi în forma iuni
metasomatice.
3. Este foarte r spândit şi în roci metamorfice (amfibolite, şisturi
amfibolice, gnaise etc.).
În România hornblenda comun apare în amfibolite şi gnaisele amfibolice din
fundamentul cristalin al Carpa ilor Orientali, Carpa ilor Meridionali, Mun ii Apuseni şi
Mun ii Dobrogei.
Apare în rocile intrusive bazice şi ultrabazice din Mun ii C p ânei şi Alm jului,
în granodioritele din Mun ii Vulcan, în granitele din Masivul Greci, la Ditr u, în unele
gabbrouri şi diabaze din Carpa ii Orientali, Carpa ii Meridionali şi Mun ii Apuseni, în
roci magmatice banatitice (granodiorite, dacite, diorite şi andezite) în Mun ii Drocea,
Bihor, Vl deasa, Oaş, Gutâi, Tibleş, Rodna, Bârg u, Harghita etc.
234
Silica i
Hornblenda bazaltic apare în roci alcaline la Ditr u, în Mun ii Drocea

(C z neşti, Ciungani), Oaş, Gutâi, Tibleş, C limani.
Barkevikitul apare în rocile magmatice alcaline din Mun ii Tulgheş, Poiana
Rusc , F g raş, la Ruşchi a.
9.4.15. GLAUCOFAN – Na2Mg3Al2[Si8O22](OH)2
Numele mineralului vine de la cuvântul grecesc glaukos = albastru-verzui şi

phainesthai = a ap rea.
Compozi ia chimic . Compozi ia chimic a glaucofanului exprimat prin
formula teoretic este rar întâlnit . Frecvent au loc substitu ii al Mg2+ cu Fe2+ şi Al3+,
mai pu in cu Fe3+. Substitu iile Mg2+ cu Fe3+ înso ite de înlocuirile Al3+ cu Fe3+ sunt
limitate, ob inându-se uneori varietatea feroglaucofan. Ca2+ apare ca înlocuitor la Na+,
fenomen semnalat la varietatea crocidolit.
Habitusul cristalelor – prismatic, acicular, frecvent asbestiform. Prezint macle
simple, lamelare dup (100).
Agregatele cristaline – rar apar agregate granulare.
Fig. 9.69. Cristal de glaucofan

Fig. 9.70. Cristale naturale de glaucofan.
Propriet i fizice.
Culoarea – verde, albastru-cenuşiu, albastru-deschis, negru-alb strui.
Urma – alb , verde-alb struie.
Luciul – sticlos.
Duritatea – 6.
Clivajul – bun dup (110), unghi de clivaj de 58º între (110) şi (1 1 0).
Genez , paragenez , ocuren e. Glaucofanul şi riebeckitul sunt minerale
comune în grupul mineralelor amfibolice. Parageneza lor este îns distinct : glaucofanul
este întâlnit în şisturi cristaline, în timp ce riebeckitul este specific rocilor magmatice
alcaline.
În România, glaucofanul apare în şisturi cristaline (Iacobeni), în leg tur cu
magmatismul banatitic (Tincova) şi în frac iunea grea a unor depozite glauconitice
(Valea Doftanei).
235
În lume se cunosc ocuren e mai importante în cristalinul Alpilor Occidentali din

Elve ia (Val Baqua) şi Italia (St. Marcel), în Ucraina (Krivoi-Rog), în Kazahstanul de
Est şi Azerbaidjan (Peninsula Apşeron).
9.4.16. RIEBECKIT – Na2 Fe 23+ Fe 32+ [Si8O22](OH,F)2
Numele mineralului a fost dat în onoarea dr. E. Riebeck.

Compozi ia chimic . Compozi ia chimic a riebeckitului exprimat prin
formula teoretic este rar întâlnit . Frecvent au loc substitu ii al Fe2+ cu Mg2+şi ale Fe3+
cu Al3+. Ca2+ apare ca înlocuitor la Na+, fenomen semnalat la varietatea crocidolit.
Habitusul cristalelor – prismatic, acicular, uneori aspect asbestiform
(crocidolit). Se formeaz macle simple, lamelare dup (100).
Agregatele cristaline – uneori apar agregate granulare.
Fig. 9.71. Cristal de riebeckit

Fig. 9.72. Cristale naturale de riebeckit.
Propriet i fizice.
Culoarea – albastru clar, negru.
Urma – alb , verde-alb struie.
Luciul – sticlos.
Clivajul – bun dup (110); unghi de clivaj de 56º între (110) şi (1 1 0).
Genez , paragenez , ocuren e. Riebeckitul este un mineral caracteristic rocilor
magmatice alcaline. El apare în România ca un constituent al rocilor magmatice
alcaline, de vârst paleozoic-superioar la Turcoaia şi Cârjelari (Dobrogea) şi jurasic-
inferioar (Liasic) la Codlea, Vulcan, Poiana M rului, Mun ii F g raşului. La Ditr u au
fost descrise riebeckitul şi magnezio-riebeckitul în sienite şi lamprofire. Crocidolitul
apare numai în roci metamorfice.
Ocuren e mai importante în lume se cunosc în Nigeria (Kigon-Hills), în Sco ia
(Shetland), în SUA (Pikes Peak – Colorado).
Întrebuin ri. Crocidolitul este utilizat ca azbest în Africa de Sud, Australia şi
Brazilia. Pseudomorfozele de cuar dup crocidolit sunt denumite „ochi de tigru” şi sunt
utilizate ca piatr ornamental .
236
Silica i
9.5. FILOSILICA I
În aceast clas de silica i intr mineralele constituite din tetraedri [SiO4]4-

reuni i prin trei ioni comuni de oxigen în aşa fel încât fiecare tetraedru este înconjurat de
al i trei tetraedri, cu bazele în acelaşi plan, formând re ele plane infinite, cu ochiuri
hexagonale (T). La fiecare tetraedru r mâne liber o valen îndreptat perpendicular pe
planul tetraedric, valen neutralizat de ionii metalici ce leag între ele re ele de
[SiO4]4-. Motivul care se repet în re ea este format din doi tetraedri, cu raportul
O : Si = 5 : 2.
Paralel cu planul tetraedric (T) exist un plan de coordinare octaedric (Oc), în
care cationul ce coordineaz (Mg, Al) este înconjurat de 6 grup ri (OH)- sau O2-.
Stratele tetraedric şi octaedric sunt cuplate prin intermediul oxigenilor comuni din
vârful tetraedrilor, muchia octaedrului având aceeaşi dimensiune cu distan a dintre
vârfurile tetraedrilor vecini. Aceast structur explic simetria pseudohexagonal a
mineralelor din aceast clas şi clivajul lamelelor perfect la baz .
În aceast clas structural intr minerale ca: pirofilit, talc, mice, clorite,
montmorillonit, caolinit, serpentin etc.
În func ie de num rul de strate tetraedrice (T) şi octaedrice (Oc) acestea se
împart în:
a) Filosilica i de tip …TOc…TOc… cu un singur strat tetraedric şi un strat
octaedric: caolinit, dickit, nacrit etc.
b) Filosilica i de tip …TOcT…TOcT… cu dou strate tetraedrice şi un strat
octaedric: muscovit, biotit, montmorillonit etc.
9.5.1. TALC – Mg3[Si4O10(OH)2]
Numele de talc este cel mai probabil derivat din limba arab de la cuvântul talk.
Compozi ia chimic – con ine 31,7% MgO, 63,5% SiO2, 4,8% H2O. Ionul Si4+
poate fi substituit în cantit i minime cu Al3+ sau Ti4+, iar Mg2+ de Fe2+, Mn2+ şi Al3+.
Prin substituirea Mg2+ cu Fe2+ rezult un talc ferifer numit minnesotait. Ionul Mg2+
poate fi substituit şi cu Ni2+.
Habitusul cristalelor – se întâlnesc rar cristale tabulare pseudo-hexagonale şi
pseudo-rombice de dimensiuni foarte mici.
Agregatele cristaline – sunt caracteristice masele foioase, solzoase, frecvent
compacte numite steatit sau piatr s punoas .
Propriet i fizice.
Culoarea – verde deschis la masele formate din foi mari, sau alb cu nuan
g lbuie, brun , verzuie. Foi ele sub iri sunt transparente sau translucide.
Luciul – sticlos sau sidefos.
Duritatea – 1; este gras la pip it datorit durit ii sc zute, foi ele sunt flexibile
dar nu elastice.
Este r u conduc tor de c ldur şi electricitate. Este refractar.
Şisturile talcoase nu se topesc pân la 1300-1400ºC.
Prin calcinare puternic devine foarte dur (6) c p tând culoarea roz (ceea ce îl
deosebeşte de pirofilit).
237
Fig. 9.73. Cristal de talc

Fig. 9.74. Cristale naturale de talc.

1. Talcul se întâlneşte ca produs al transform rii hidrotermale a rocilor
ultrabazice bogate în magneziu. În ara noastr apare în Masivul Parâng, la Va a de
Jos (Brad), Techer u (Or ştie), Zlatna, Almaşul Mare (Alba), Isaccea (Tulcea).
2. Talcul se poate forma şi în procesele de metamorfism regional în
condi iile faciesului de şisturi verzi sau în cazul metamorfismului dolomitelor. Apare la
Borsec, R şinari (Sibiu), Mun ii Vulcan, Tisovi a (Orşova), Teregova (Caransebeş),
Gov jdia, Cerişor şi Lelese (Hunedoara), Baia de Arieş, Marga (Caransebeş).
3. Se g seşte în skarnele legate de magmatismul banatitic la Sasca Montan ,
Ocna de Fier, Oravi a, Ciclova Român , B i a Bihorului, Pietroasa, Budureasa (Beiuş).
În lume se cunosc acumul ri de talc în Rusia (Mun ii Ural), Canada (Meadow),
Austria (Zillerthal – Tirol), Fran a (Biançon), Suedia (Falun, Sala).
Întrebuin ri. Fiind moale, stabil, alb, unsuros, absorbant, inert chimic, cu
punct de topire înalt, slab conduc tor de c ldur şi electricitate, este întrebuin at în
diverse moduri: fin m cinat este folosit în industria hârtiei şi a cauciucului, industria
vopselelor rezistente la lumin şi foc, la fabricarea creioanelor moi, pentru scris pe
sticl , pe stofe, pe metal, în industria textil la albirea bumbacului şi scoaterea petelor
de gr sime. În ceramic este utilizat la fabricarea izolatorilor electrici de mare voltaj. În
parfumerie este folosit pentru pudr , paste şi creme. Mai este utilizat ca lubrifiant şi
adeziv moale. Şisturile talcoase sunt utilizate sub form de pl ci şi blocuri la c ptuşirea
furnalelor.
Produc ia mondial a fost în 1964 de 3.480.000 t, iar în 1968 de 4.297.140 t,
principalii produc tori fiind Japonia, SUA, Rusia, Fran a, India, China, Coreea.
9.5.2. PIROFILIT – Al2[Si4O10(OH)2]
Denumirea mineralului vine de la cuvintele greceşti piros = foc şi filon = foaie.

Compozi ia chimic – con ine 28,3% Al2O3, 66,7% SiO2, 5% H2O. Ca
impurit i poate s con in MgO (pân la 9%) şi, în cantitate foarte redus , Fe2O3, CaO,
Na2O, K2O şi TiO2.
Habitusul cristalelor – nu se g sesc cristale poliedrice.
Agregatele cristaline – de obicei, pirofilitul apare sub form de mase denumite
agalmatolit sau pagodit.
238
Silica i
Fig. 9.75. Cristal de pirofilit

cu orientare optic . Fig. 9.76. Cristale naturale de pirofilit
asociate cu un cristal de rutil.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb , cu nuan g lbuie sau verde-deschis, uneori semitransparent.
Urma – alb .
Luciul – sticlos, în agregate foioase sidefos.
Duritatea – 1.
Este gras la pip it. Foi ele foarte sub iri sunt flexibile dar nu elastice.
Nu se descompune în acizi.
Nu poate fi deosebit de talc decât cu ajutorul analizelor chimice. Uneori,
z c mintele au fost exploatate mult timp ca z c minte de talc.
1. Se întâlneşte în unele z c minte filoniene hidrotermale ca mineral de
temperatur joas în asocia ie cu cuar ul, carbona ii, hematitul şi alte minerale care s-au
format în urma descompunerii hidrotermale a rocilor magmatice. Apare la B i a
Bihorului, în calcarele de la B iu (Beiuş), în andezite la S c râmb (Deva) în asocia ie
cu telururi şi cu realgar.
2. Este r spândit şi în şisturi metamorfice bogate în aluminiu, uneori în
cantit i mari, format pe contul rocilor sedimentare bogate în montmorillonit sau
beidellit, la temperaturi relativ ridicate. Se întâlneşte sub form de pseudomorfoze dup
andaluzit, disten, muscovit.
Z c minte importante apar în Rusia, SUA, Brazilia, Spania, Japonia.
Întrebuin ri. În cazul când se g seşte sub form de concentra ii mai mari, în
mase compacte de dimensiuni mari, prezint interes industrial, înlocuind talcul. Se
utilizeaz la fabricarea vopselelor, ebonitei, în industria ceramic , în industria hârtiei, în
electrotehnic (izolatori), în construc ii ca piatr refractar , în industria cauciucului ca
material de umplere şi în alte ramuri industriale.
9.5.3. ANTIGORIT – Mg6[Si4O10](OH)8
Silica ii de magneziu cu formula general Mg6[Si4O10](OH)8 (antigorit, crisotil,

lizardit) mai sunt cunoscu i şi sub numele de serpentine.
239
În limba latin serpentaria = în form de şarpe, probabil datorit faptului c

rocile constituite din serpentine se aseam n uneori prin aspectul lor p tat cu pielea unui
şarpe. Denumirea antigoritului şi a lizarditului vine de la localit ile unde au fost
descoperite prima dat , Antigorio – Italia şi respectiv Lizard – Cornwall (Anglia), iar
denumirea crisotilului vine de la cuvintele greceşti chrusos = galben şi tilos = fibr .
Variet i – antigoritul (structur asem n toare caolinitului); crisotilul (structur
asem n toare halloysitului); lizarditul (structur asem n toare cu antigoritul şi
crisotilul); deweylit (gimnit) (varietate amorf ).
Compozi ia chimic . Chimismul serpentinelor este relativ simplu. Principalele
substitu ii sunt cele ale Si4+ cu Al3+ şi ale Mg2+ cu Fe2+, Al3+, Fe3+. Ionii de Ni2+ intr în
compozi ia serpentinelor în pozi ii specifice Mg2+, con inutul în nichel putând atinge
0,25%. Alte elemente minore determinate sunt elementele din grupa platinei care
substituie Al3+, Ge4+ care înlocuiesc Si4+ şi Cr3+.
Sistemul de cristalizare – monoclinic (antigoritul prezint şi o modifica ie
hexagonal , iar crisotilul prezint o modifica ie rombic ).
Structura cristalin . Structura antigoritului indic o analogie cu structura
caolinitului în timp ce structura crisotilului indic o analogie cu structura halloysitului.
Habitusul cristalelor – frecvent prismatic fibros, rar lamelar (antigorit).
Agregatele cristaline – apar sub form de mase compacte, foioase sau vinişoare
foarte sub iri de azbest.
a b c
Fig. 9.77. Cristale de serpentine cu orientare optic : a – crisotil; b – lizardit; c – antigorit.
Fig. 9.78. Cristale naturale de antigorit.
Propriet i fizice.
Culoarea – verde, verde-alb struie, cenuşie, g lbuie, alb , verde-pal în sec iuni
sub iri.
Luciul – sticlos, gras (antigorit); sidefos (crisotil).
Este translucid.
240
Silica i
Duritatea – 2,5-3,5 la antigorit; 2,5 la crisotil; 2,5 la lizardit.

Greutatea specific – 2,6 g/cm3 la antigorit; 2,55 g/cm3 la crisotil şi lizardit.
Clivajul – perfect dup (001) la antigorit şi lizardit; paralel cu (100) = fibros la
crisotil.
Genez , paragenez , ocuren e. Serpentinele se formeaz prin
metamorfozarea hidrotermal a rocilor ultrabazice, mai ales a celor bogate în
olivine (dunite, peridotite etc.). Fenomenul de serpentinizare se produce şi prin reac ia
apei asupra enstatitului, când se ob ine asocia ia serpentin -talc.
Alterarea rocilor serpentinizate se coreleaz cu un proces de carbonatare
treptat ; la suprafa se acumuleaz hidroxizi de fier p mântoşi sub form de produse
reziduale; magneziul se combin cu CO2-ul din aer, trece în bicarbonat, care este
antrenat spre partea inferioar a zonei de oxidare, iar silicea se separ ca opal.
În România, aceste minerale sunt legate de fundamentul cristalin paleozoic sau
mai vechi, ap rând la Broşteni (Carpa ii Orientali), în Mun ii F g raşului, Sebeşului,
Cibinului, Parâng, C p ânii, Retezat, Vulcan, Mehedin i, Alm jului, Semenicului,
Muntele Mic, Poiana Rusc (toate în Carpa ii Meridionali), în Mun ii Highiş-Drocea
(Mun ii Apuseni). Apar de asemenea ca produse secundare pe seama olivinei sau
piroxenilor, în roci magmatice paleozoice la Ocna de Fier; roci magmatice mezozoice la
Borca, Anina, Alm şel, Remetea; banatitice în Mun ii Vl deasa; roci magmatice
neogene în Mun ii C limani, masivul Ditr u; iar în leg tur cu z c mintele de contact
din provincia laramic la Ocna de Fier, Dognecea, Sasca Montan (Banat), Ruşchi a,
Pietroasa, Budureasa (Mun ii Apuseni). Deweylitul a fost descris în Mun ii Alm jului.
Pe glob, ocuren e mai importante apar în masivele serpentinitice din Mun ii
Ural, în Caucazul de Nord, în Transcaucazia, Siberia (Rusia), în Kazahstan, în Serbia
oriental , în Macedonia, Turcia, Anglia (Cornwall), Canada (Danville).
Întrebuin ri. Azbestul crisotilic se utilizeaz la fabricarea esuturilor
combustibile, în industria pl cilor de azbest, la fabricarea acoperişurilor (eternit),
azbocimenturi, izolatori, termotehnic .
9.5.4. CAOLINIT – Al4[Si4O10](OH)8
Denumirea vine de la cuvântul chinezesc Cau-ling = munte înalt (aşa se numea

z c mântul de caolin).
Aceeaşi formul Al4[Si4O10](OH)8 mai corespunde dickitului şi nacritului,
minerale care apar in aceleiaşi serii dar care au structura cristalin uşor diferit .
Compozi ia chimic – con ine 39,5% Al2O3, 46,5% SiO2, 14% H2O.
Compozi ia chimic sufer în general varia ii foarte mici. Analizele chimice pun în
eviden numeroase elemente minore cum ar fi: TiO2 (1%), Fe2O3 (0,5%), FeO (0,1%),
MgO (0,15%), CaO (0,3%), Na2O (0-0,3%), K2O (0,5%).
Sistemul de cristalizare – triclinic.
Structura cristalin . Mineralele din grupa caolinitului au structura cristalin
format din dou straturi, unul tetraedric cu anionul de forma [Si4O10]4- şi unul octaedric
de tipul [Al4O4(OH)8] sau [Al(O,OH)6]. În astfel de pachete formate din dou straturi,
sarcina negativ total a anionilor [Si4O10]4- şi OH se compenseaz aproape în întregime
cu sarcina pozitiv a cationului de Al. Grosimea unui astfel de pachet este de 7,15 Å.
Habitusul cristalelor – este tabular, pseudohexagonal, de regul de dimensiuni
foarte mici (pân la 1 mm). Mai frecvent se întâlnesc fragmente de agregate cristaline
solzoase, îndoite. Unii solzi au un habitus hexagonal, mai rar rombic sau trigonal.
241
Fig. 9.79. Structura cristalin a caolinitului v zut de-a lungul axelor Y şi X.
Fig. 9.80. Cristal de caolinit

Fig. 9.81. Cristale naturale de caolinit
v zute la microscopul electronic.
Agregatele cristaline – sunt afânate, solzoase sau fin granulare, compacte.

Uneori apare şi sub form de mase stalactitice.
Propriet i fizice.
Culoarea – solzii şi foi ele sunt incolore. Masele compacte sunt de culoare
alb , deseori cu nuan brun -roşietic , galben , uneori verzuie sau alb struie.
Urma – alb .
Luciul – sidefos pe fe ele de clivaj. Masele compacte prezint un luciu mat.
În stare uscat absoarbe cu aviditate apa, iar în stare umed d o mas neobişnuit
de plastic .
Prin înc lzire pierde cea mai mare cantitate de ap între 450 şi 525ºC.
242
Silica i

1. Se formeaz prin alterarea rocilor magmatice şi metamorfice bogate
în alumosilica i, într-un mediu acid. Sub ac iunea apei înc rcate cu CO2, alcaliile,
elementele feromagneziene, elementele alcalino-p mântoase şi o parte din SiO2 sunt
îndep rtate iar aluminiul şi o parte din SiO2 reac ioneaz formând caolinul. Caolinitul,
component al unor argile primare reziduale, apare pe vechi roci granitice la Moldova
Nou sau intercalat în roci sedimentare la Cuza Vod (Dobrogea) şi Simeria (în argile
bentonitice).
2. Apare în zona de metamorfism hidrotermal prin argilizarea feldspa ilor, a
feldspatoizilor şi a altor silica i de aluminiu din corpurile magmatice sau din roci
str b tute de acestea, în Mun ii Metaliferi, la Moldova Noua, Sasca Montan , B i a
Bihorului şi Budureasa (Beiuş). Mai apare în Mun ii Harghita la M d raş unde se
exploateaz , în Mun ii Rodnei, C limani, Gurghiu.
Caolin primar, sub form de acumul ri importante, apare în Anglia (Cornwall şi
Devonshire), Cehia (Karlovy-Vary), Germania (Bavaria, Saxonia), Fran a (Limoges),
China (Cau-Ling), Rusia (Mun ii Ural, bazinul Moscovei), Ucraina.
Întrebuin ri. Cea mai mare consumatoare de caolinit este industria de
ceramic . Deoarece nu con ine oxizi de fier, el este utilizat pentru fabricarea
por elanului şi a faian ei. Argilele caolinitice de calitate inferioar se folosesc la
fabricarea c r mizilor, iglelor, teracotei, a oalelor de lut. Argilele refractare se
utilizeaz în metalurgie.
În industria hârtiei, caolinitul este folosit ca adaos mineral şi ca material de
apretaj. Mai este folosit la fabricarea linoleumului, creioanelor, vopselelor (ultramarin),
în industria chimic a aluminei, în industria textil , farmaceutic , la fabricarea
cernelurilor, a s punurilor minerale, a maselor plastice, la polişatul metalelor.
9.5.5. HALLOYSIT – Al4[Si4O10](OH)8·4H2O
Numele mineralului a fost dat dup numele lui Omalius d'Halloy (1707-1789),
care l-a studiat pentru prima dat .
Compozi ia chimic . Analizele chimice ale unor halloysite din România arat
urm toarea compozi ie chimic : 40,64-49,85% SiO2; 32,64-38,20% Al2O3; 0,05-1,45%
Fe2O3; 0-0,44% MgO; 0,10-0,73% CaO; 2,39-7,60% H2O; 14,45-16,15% H2O+.
Variet i – metahalloysit (cristalizat cu dou molecule de ap ).
Structura cristalin – se deosebeşte de cea a caolinitului, deşi compozi ia
chimic este în mare m sur similar (con ine în plus patru molecule de ap ). Stratul
hidrargilitic se leag la fel ca în structura caolinitului, stratul tetraedric are îns tetraedri
îndrepta i alternativ, în jos şi în sus. La tetraedrii îndrepta i în sus locurile ionilor de
oxigen activi se pare c sunt ocupate de OH mai pu in activi. Aceast situa ie explic şi
faptul c în re ea pot fi re inute molecule de ap legate slab de stratul octaedric
(hidrargilitic).
Habitusul cristalelor – cristalele submicroscopice investigate cu ajutorul
microscopului electronic au forma unor bastonaşe.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb, frecvent colorat în diverse nuan e, g lbui, brun, roşiatic,
alb strui, verzui etc.
Urma – alb .
243
Luciul – la variet ile por elanoase este de cear , iar la variet ile poroase şi
afânate luciul este mat.
Duritatea – 1-2.
Greutatea specific – 2,0-2,2 g/cm3 (variaz în raport cu num rul
moleculelor de ap ).
Clivajul – perfect.
Genez , paragenez , ocuren e. Se întâlneşte mai ales în p tura de alterare a
rocilor (gabbrouri, diabaze, porfirite etc.), precum şi în zonele de alterare ale unor
z c minte metalifere. În România apare ca mineral format prin procese hidrotermale
legate de magmatismul neogen în zona Baia Mare la S sar şi Cavnic sau în roci
sedimentare neogene la Valea Chioarului şi Tufari.
A fost determinat pentru prima dat în Belgia în regiunea vechilor mine de fier şi
zinc situate în calcarele de la Angler, lâng Liege. În Rusia apare în partea sudic a
Mun ilor Ural, şi în Ucraina la Krivoi-Rog, la contactul dintre calcare şi argile brune.
9.5.6. MONTMORILLONIT – (Na,K,½Ca)0,66Al3,34Mg0,66[Si8O20](OH)4
Denumirea vine de la localitatea Montmorillon – Fran a, unde mineralul a fost

identificat prima dat în 1847.
Compozi ia chimic – depinde de con inutul în ap şi de posibilitatea de
substitu ie (Fe2+, Mn2+, Mg2+ sau Na+, K+, Ca2+). La probele pure s-a constatat: 48-56%
SiO2, 11-12% Al2O3, 5% Fe2O3, 4-9% MgO, 0,8-3,5% CaO, 12-14% H2O şi destul de
frecvent Na2O şi K2O.
Structura cristalin – caracteristica mineralelor din grupul montmorillonitului
este substitu ia în stratul octaedric: Al3+ (Fe2+, Mn2+, Mg2+). Rezult x sarcini
negative suplimentare care sunt satisf cute de ionii de schimb (Na, K, ½Ca), dispuşi
între dou pachete succesive TOcT. Tot între dou pachete succesive TOcT sunt dispuse
molecule de ap legate prin leg turi de hidrogen, formând o re ea hexagonal plan .
Grosimea pachetului stratelor de ap depinde de gradul de umectare, astfel c la
montmorillonitul uscat parametrul c0 = 9,6 Å, iar la cel saturat cu ap c0 = 23 Å.
Habitusul cristalelor – cristalele nu se disting decât cu microscopul electronic.
Agregatele cristaline – frecvent apare în mase p mântoase, argiloase sau
solzişori criptocristalini cu aspect amorf.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb cu nuan alb struie, cenuşie, roz, roşie, rareori verde.
Urma – alb .
Luciul – mat. Este gras la pip it.
Duritatea – 1-2.
Greutatea specific – 1,7-2,7 g/cm3 (descreşte pe m sur ce creşte con inutul
în ap ).
Propriet i specifice.
Schimb tor de ioni – mobilitatea ionilor de Na+, K+, Ca2+ provine din slaba lor
leg tur ionic în re ea.
Gonflarea – varia ia parametrului c0 ca urmare a p trunderii moleculelor de ap
între pachetele TOcT. La nivel microscopic aceast p trundere duce la o creştere impor-
tant de volum. Dac hidratarea se face la volum constant apar presiuni foarte mari.
244
Silica i
Tixotropia – transformarea reversibil a unui gel în sol prin agitare mecanic şi

revenirea în stare de gel dup încetarea ac iunii, este cauzat de leg turile de hidrogen
între molecule de ap , care se pot rupe uşor în cazul unei ac iuni mecanice şi se pot
reface instantaneu, dup încetarea acesteia.
Plasticitatea – se datoreaz leg turilor de hidrogen din re eaua apei.
Fig. 9.83. Cristal de montmorillonit


a montmorillonitului.
Fig. 9.84. Cristale naturale de montmorillonit

Genez – se formeaz în condi ii exogene, mai ales prin alterarea rocilor

magmatice bazice, într-un mediu alcalin cald şi umed, sau ca produs al alter rii tufurilor
vulcanice, fiind constituentul principal al argilelor bentonitice, al turi de beidellit.
În România este prezent ca produs al metamorfismului hidrotermal în corpuri
magmatice, în componen a unor argile oligomictice sau monominerale şi în alc tuirea
multor tipuri de soluri.
Ocuren e – argile bentonitice apar la noi în ar la R zoare (varietatea calcic ),
la Rugi (Caransebeş), Simeria, Ocna Mureşului (al turi de beidellit), Câmpia Turzii,
Valea Chioarului (varietatea sodic ); Breaza (Prahova), Adamclisi (Dobrogea) etc.
În lume ocuren e importante se cunosc în Georgia (Gumbri şi Ascamo); Ucraina
(Sevastopol – Crimeea); în SUA (statele Florida, Georgia, Alabama, California etc.).
Întrebuin ri – prepararea noroaielor de foraj, purificarea produselor petroliere,
limpezirea vinurilor, berii şi a apei potabile, ameliorarea solurilor nisipoase, preparate
medicale, cosmetice.
245
În industria textil sunt folosite pentru îndep rtarea uleiurilor, la vopsirea

fibrelor. În industria cauciucului aceste argile sunt folosite ca material de umplutur
activ, pentru rigidizare, m rirea rezisten ei la frecare şi la acizi. Ca adaos se foloseşte la
fabricarea hârtiei, a ceramicei, pentru fabricarea medicamentelor ca liant în tablete şi
pilule, ca adsorban i de bacili şi de corpuri v t m toare în bolile de stomac, la r ni, la
otr virile cu alcaloizi etc.
9.5.7. BEIDELLIT – (Na,K,½Ca)0,66Al4[Si7,34Al0,66O20](OH)4
A fost denumit dup regiunea Beidell din Colorado (SUA) unde a fost descris
prima dat în lume.
Compozi ia chimic – este variabil . Con inutul în Al2O3 este cuprins între
20-27,6% iar în SiO2 între 45-50%. Se mai g sesc aproape întotdeauna în cantit i nu
prea mari Fe2O3, CaO, Na2O, K2O, câteodat MgO, NiO, MnO etc.
Structura cristalin – asem n toare cu cea a montmorillonitului.
Habitusul cristalelor – apare sub form de foi e sub iri.
Agregatele cristaline – de obicei se prezint sub form de mase p mântoase.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb cu o nuan g lbuie, brun-roşiatic .
Luciul – slab, ceros la masele compacte.
Duritatea – 1,5.
Beidellitul prezint aceleaşi propriet i specifice ca şi montmorillonitul: schimb
cationic ridicat, gonflare, tixotropie, plasticitate.
Genez , paragenez , ocuren e. Beidellitul este asociat cu montmorillonitul în
argilele bentonitice. El apare în p tura de alterare a rocilor bazice şi ultrabazice, în
zonele de oxidare a unora dintre z c mintele metalifere de stibiu-mangan, în loessuri, în
soluri, ca produs de transformare a cenuşilor vulcanice.
În România apare la Ocna Mureş şi în soluri. În str in tate este citat în SUA la
Beidell – Colorado, Carson – Idaho, în sud-estul statului Missouri, în Rusia în Uralul de
Sud (Halibovsk, Achermanovsk).
Întrebuin ri – identice cu cele ale montmorillonitului.
9.5.8. VERMICULIT – (Mg,Ca)0,66(Mg,Fe3+,Al)6[(Al,Si)8O20](OH)4·8H2O
Denumirea vine de la cuvântul latin vermiculis = viermişor, legat probabil de

faptul c prin înc lzire din foi ele vermiculitului se formeaz coloane lungi şi filamente
viermiforme.
Sinonim – jefferisit, kerit, valit.
Compozi ia chimic – deriv de la talc, a c rui formul se exprim sub forma
Mg6[Si8O20](OH)4 şi fa de care o parte din ioni de Si4+ sunt înlocui i de ioni de Al3+,
ceea ce determin prezen a cationilor interstratifica i. Moleculele de ap se plaseaz
între pachetele anionice. Distan a bazal d(002) la temperatur normal şi umiditate
relativ ridicat este de 14,4 Å. Prin deshidratare apar succesiv schimb ri ale valorilor
distan elor bazale ini iale, acestea trecând le 13,8 Å, apoi la 11,6 Å şi în final la
temperatura de 650ºC la 9 Å, când de fapt se reproduce structura talcului.
246
Silica i
Cationii schimbabili care se întâlnesc în interstraturi pot fi Mg, Ca, Na, K, Rb,
Cs, Ba, Li, H şi NH4. În straturile octaedrice Mg poate fi substituit cu Fe2+; sunt de
remarcat substituirile apreciabile cu Al şi Fe3+, şi de asemenea cu elemente minore ca
Ti, Cr, Ni, Li. Excep ional, sunt cunoscute vermiculite cu con inuturi în NiO = 8,60%;
Fe2O3 = 19,22% şi FeO = 5,03%, descrise de Nikitina (1956). Ca rezultat al acestor
substituiri, formula teoretic a vermiculitului devine:
(Mg,Ca)0,7-1,0[Mg3,5-5,0(Fe3+,Al)2,5-1,0][(Al2,0-3,5Si6-5,5)O20](OH)4·(H2O)7,0-9,0.
Structura cristalin – filosilicat trioctaedric.
Habitusul cristalelor – de regul apare sub form de pseudomorfoze dup biotit
sau flogopit ferifer.
Fig. 9.86. Cristal de vermiculit

Fig. 9.85. Structura cristalin a vermiculitului
proiectat pe planul (010).
Propriet i fizice.
Culoarea – brun , galben-brun , galben-aurie, galben de bronz, uneori verzuie
caracteristic .
Urma – alb .
Luciul – sidefos, semimetalic, uneori gras.
Duritatea – 1-1,5. Foi ele sunt pu in elastice.
O particularitate important a vermiculitului este proprietatea de a-şi m ri
volumul la înc lzire. Fenomenul se explic prin presiunea apei moleculare care se
transform în vapori, determinând o desfacere şi o umplere rapid a straturilor paralele
cu axa Z; acest lucru se produce în aşa m sur încât se formeaz coloane sau filamente
viermiforme, de culoare aurie sau argintie, divizate transversal în solzi foarte fini.
Volumul se m reşte de 18-25 ori. Masele de vermiculit calcinat sunt foarte uşoare, cu
densitatea sub 1 g/cm3. De aceste propriet i este legat utilizarea vermiculitului ca
izolator termic, mineralul având şi un coeficient de conductibilitate termic foarte mic
(0,04-0,05 kcal/m·or ·ºC), în compara ie cu azbestul care are 0,15-0,40 kcal/m·or ·ºC.
Genez , paragenez , ocuren e. Vermiculitul se formeaz în cantit i reduse
prin alterarea biotitului. Concentra ii mai importante se constat în filoanele, lentilele
247
sau corpurile de biotit sau flogopit metamorfozate la temperaturi sc zute, care s-au
format pe cale metasomatic pe seama rocilor ultrabazice.
În România se g seşte în forma iunile cristaline de la R zoare şi în serpentinitele
din Banat.
În str in tate apare în concentra ii importante în SUA la Libby – Montana şi la
Macon – Carolina de Nord, în Madagascar, în Africa de Sud la Palabova, în Australia.
Întrebuin ri. Vermiculitul expandat, deshidratat, este utilizat ca izolator termic
pentru c ptuşirea conductelor de abur, cazanelor, cuptoarelor etc. Ca material
amortizant al sunetelor este folosit pentru construirea cabinelor de avion, în unele
laboratoare speciale etc. Datorit culorii sale frumoase aurii sau argintii pe care o cap t
dup pr jire este folosit şi la fabricarea tapetelor. Mai este întrebuin at şi ca lubrifiant.
Se poate utiliza şi ca schimb tor de ioni, deoarece are proprietatea de a face un schimb
de cationi foarte intens, mai pronun at decât mineralele din grupa montmorillonitului.
9.5.9. MUSCOVIT – KAl2[Si3AlO10(OH, F)2]
Denumirea vine de la vechiul nume italian al Moscovei – Musca. În vechime

erau expediate prin Moscova spre Occident foi mari de muscovit sub denumirea de
„sticl moscovit ”.
Compozi ia chimic . Muscovitul este constituit din K2O = 11,8%, Al2O3 =
38,5%, SiO2 = 42,2%, H2O = 4,5%. Substitu iile izomorfe sunt foarte variate, K putând
fi înlocuit cu Na, Rb, Cs, Ca, Ba, iar în stratul octaedric Al poate fi înlocuit cu Mg, Fe2+,
Mn2+, Fe3+, Si, Cr, Ti, V, grupele OH putând fi înlocuite de F. De aici rezult o mare
varietate de muscovite: ferimuscovit (Fe3+), picrofengit (Mg), fucsit (Cr), roscoelit (V).
Structura cristalin – filosilicat de tip TOcT cu substitu ii în stratul T. În acest
strat T un ion de siliciu este substituit de un ion de Al3+. Apare o valen negativ în
plus, valen a satisf cut de ionul de K+ care se plaseaz între dou pachete TOcT.
Fig. 9.87. Structura cristalin a micelor v zut de-a lungul axei Y.
248
Silica i
Habitusul cristalelor – tabular sau foios, cu sec iune pseudohexagonal .

Agregatele cristaline – agregate foioase sau solzoase, rar granulare sau
compacte, foarte rar se observ mase reniforme cu separa ii concentrice în form de
coji.
Propriet i fizice
Culoarea – alb, argintiu în foi e groase, incolor în foi e sub iri, cenuşiu,
chihlimbariu, verde.
Urma – alb .
Luciul – sticlos. Pe suprafe ele de clivaj luciul este sidefos sau semimetalic.
Duritatea – 2-3.
Clivajul – perfect.
Foarte bun izolator electric.
Fig. 9.88. Cristal de muscovit

cu orientare optic . Fig. 9.89. Cristale naturale de muscovit.
Genez , paragenez , ocuren e

1. Apare ca mineral comun în şisturi sericitoase, micaşisturi, paragnaise
micacee, gnaise, din masivele cristaline din Carpa ii Orientali, Carpa ii Meridionali,
Mun ii Apuseni, Mun ii Dobrogei.
2. Apare şi în unele granite din Dobrogea şi Mun ii Apuseni.
3. Fiind un mineral rezistent din punct de vedere chimic, este foarte r spândit în
rocile detritice arenitice şi ruditice.
4. Apare şi în pegmatite (granitice) formând rareori cuiburi ce ajung pân la
1-2 m diametru.
În România se g seşte în pegmatitele din şisturile cristaline în Mun ii Lotrului
(Voineasa, M n ileasa), Semenic şi Petreanu (Bou ari, Voislova) şi f r importan
economic în Mun ii L puşului şi Mun ii Rodnei.
Z c minte importante de mic apar în Rusia (nord-vestul Siberiei – regiunea
Mumsk), India (Bengal, Madras), SUA (Carolina de Sud, Maryland), Brazilia, Canada
(Quebec şi Ontario), Australia etc.
Întrebuin ri. Foile de mic sunt utilizate în industria electric pentru
izolatoare, condensatori, reostate, telefoane, l mpi electrice, ochelari de mic .
249
Pulberea de mic ob inut prin m cinarea resturilor de mic se foloseşte la

fabricarea materialelor incombustibile, hârtie, cartoane speciale, vopsele rezistente la
foc, ceramic , zugr veli.
Produc ia mondial de mic (muscovit + flogopit) a fost în 1965 de 198.000 t,
iar în 1968 de 152.800 t. rile cu produc ie mare sunt SUA, India, Africa de Sud,
Portugalia, Brazilia, Rusia.
9.5.10. BIOTIT – K(Mg,Fe,Mn)3[AlSi3O10(OH,F)2]
Numele biotitului a fost dat în onoarea mineralogului J.B. Biot.

Compozi ia chimic . Biotitul con ine 6,18-11,43% K2O, 0,28-28,34% MgO,
2,74-27,6% FeO, 0,13-20,65% Fe2O3, 9,43-31,69% Al2O3, 32,83-44,94% SiO2,
0,89-4,64% H2O, 0-4,23% F. Ionul de K+ poate fi substituit cu Na, Ca, Ba, Rb, iar Fe2+
este substituit frecvent cu Mn, Ti, Fe3+, şi Al cu Si.
Structura cristalin – asem n toare cu cea a muscovitului.
Habitusul cristalelor – este tabular, pseudohexagonal, prezint cristale mari,
uneori pl ci de câ iva m2.
Agregatele cristaline – frecvent mase foioase, rar mase granulare, solzoase.
Fig. 9.90. Cristal de biotit

Fig. 9.91. Cristale naturale de biotit.
Propriet i fizice.
Culoarea – neagr , brun , uneori cu nuan e portocalii, roşiatice sau verzui.
Urma – alb cenuşie.
Luciul – sticlos, pe fe ele de clivaj luciu sidefos, chiar semimetalic.
Este translucid la opac.
Spre deosebire de muscovit, se altereaz relativ uşor descompunându-se total în
H2SO4.
Genez , paragenez , ocuren e. Este un mineral poligenetic, fiind întâlnit în
diverse tipuri de roci.
1. Apare în gnaise şi micaşisturi mezozonale, mai rar în amfibolite în Carpa ii
Orientali, Meridionali, Mun ii Apuseni şi Dobrogea.
250
Silica i
2. Frecvent apare în granite şi granodiorite în Carpa ii Meridionali, Mun ii

Apuseni, Dobrogea şi Banat.
3. Apare de asemenea în riolite, dacite, unele andezite în Carpa ii Orientali şi
Mun ii Apuseni.
4. Mult mai rar decât muscovitul apare şi în roci sedimentare detritice sau în
aluviuni recente.
5. Cristale de dimensiuni mari se cunosc în special în pegmatite în masivele
R zoare, Lotru, Sebeş, Poiana Rusc , Semenic, Gil u.
Cristale foarte mari au fost descrise în Rusia (Mun ii Ilmen), Groenlanda,
Scandinavia (Evjo – pl ci de 7 m2), Canada, Madagascar, India (Travancore).
9.5.11. ILLIT – K1-1,5Al4[(Al1-1,5Si7-6,5)O20](OH)4
Numele mineralului a fost dat dup numele statului Illinois (SUA), deoarece
ocuren ele din aceast zon au constituit sursa a numeroase specii minerale argiloase
care au fost studiate.
Sinonim – monotermit.
Compozi ia chimic . Analizele chimice ale mineralelor din grupa illitului
indic urm toarele: 49,16-56,91% SiO2; 0,53-0,81% TiO2; 18,50-30,81% Al2O3; 4,59-
4,99% Fe2O3; 0,26-1,70% FeO; 2,07-2,84% MgO; 0,16-1,59% CaO; 0,17-0,48% Na2O;
5,10-10,90% K2O; 4,73-7,14% H2O+; 0,15-2,965 H2O-. Se remarc o cantitate mai mic
de cationi la mineralele din grupa illitului.
În raport cu muscovitul, principala varia ie const în con inutul mai redus în K+
şi Al ; în schimb se întâlnesc molecule de ap legate slab şi care se elimin relativ uşor
[4]
prin înc lzire.

Variet i – fengit (substitu ii ale Al prin Mg sau Fe, raport Si : Al = 3 : 1);
celadonit (substitu ia Al[6] prin Mg, raportul Si : Al = 1 : 1); brammalit – cationul
interstratal de K este înlocuit complet de Na; hidromuscovit (mineral asem n tor
illitului, dar f r exces de Si4+ compensat prin H3O+).
Structura cristalin – este asem n toare micelor, în structura sa fiind prezent
stratul dioctaedric.
Fig. 9.92. Cristale naturale de illit v zute la microscopul electronic.
251
Propriet i fizice.
Culoarea – alb sau colorat diferit în tonuri palide.
Duritatea – 1-2.
Genez , paragenez , ocuren e. Formarea illitului este pus în leg tur cu
fazele de temperatur joas ale proceselor hidrotermale, de regul ca rezultat al
fenomenelor de alterare ale rocilor magmatice şi ale pegmatitelor acestora, pe seama
micelor sau a mineralelor asem n toare. Condi ia necesar form rii lui este prezen a
unui mediu bogat în ap . Apare de asemenea în roci sedimentare argiloase.
În România a fost descris ca mineral argilos format în roci sedimentare. În
bentonite, apare al turi de montmorillonit şi caolinit la Pârcova – Orşova.
9.5.12. GLAUCONIT
(K,Na,Ca)1,2-2,0(Fe ,Al,Fe2+,Mg)4[Al1-0,4Si7-7,6O20](OH)4·nH2O
3+
Numele vine de la cuvântul grecesc glaucos = verde-alb strui, aluzie la culoarea

verde-alb struie a glauconitului.
Compozi ia chimic . Analizele chimice efectuate au pus în eviden existen a
sub form de impurit i a fosfatului de calciu, a silicei şi oxizilor de fier.
Glauconitele con in cantit i importante de Na, uneori Ca, mai rar Ti; un rol
important îl are şi apa. Varietatea aluminoas de glauconit se numeşte scolit, iar
varietatea ferifer se numeşte celadonit.
Structura cristalin – este asem n toare cu cea a biotitului fiind prezent stratul
dioctaedric. Pozi ia Y în glauconit este ocupat prin Fe3+, Fe2+, Mg şi Al. În func ie de
înlocuirile din pozi ia X apare mai mult sau mai pu in Al în straturile tetraedrice
(frecvent egale, ca la muscovit), precum şi modific ri în raportul Fe3+ : Al. În formula
teoretic se poate s întâlnim Fe 32+− 2, 2 [Al]0, 4−0,8 [Al]0, 4−1,0 şi (K,Ca,Na)1,2-2,0. Rela ia dintre
6 4
glauconite, mice şi minerale argiloase este ilustrat în figura 9.93.
Fig. 9.93. Rela ia glauconit-mice, minerale argiloase.
252
Silica i
Habitusul cristalelor – apare rar sub form de cristale cu contur hexagonal.

Agregatele cristaline – de obicei se întâlneşte sub form de granule mici,
frecvent rotunjite, diseminate în rocile silicioase sau marnoase.
Propriet i fizice.
Culoarea – verde-închis pân la negru-verzui, iar în sec iuni este verde.
Urma – verde.
Luciul – mat, iar la variet ile compacte sticlos sau gras.
Duritatea – 2.
Fig. 9.94. Cristal de glauconit

Fig. 9.95. Agregate naturale de glauconit.
Genez , paragenez , ocuren e. Glauconitul este un mineral autigen în rocile

sedimentare marine (gresii, argile, roci carbonatice, intercala ii de fosforite) formate la
adâncimi relativ mici, mai ales în zonele litorale ale m rilor şi oceanelor şi în sedimente
marine actuale (mâluri, nisipuri). În procesele de alterare, glauconitele nu sunt stabile,
se descompun trecând în hidroxizi de fier şi silice. De aceste procese sunt legate unele
depozite de limonite mai ales cele din mlaştini.
Este citat ca mineral autigen în roci sedimentare detritice, în special nisipuri şi
gresii de diferite vârste. În România apare în Carpa ii Orientali, fiind caracteristic
orizontului superior grezos al forma iunii şisturilor negre (Albian superior-Cenomanian)
din zona flişului; este întâlnit de asemenea în forma iuni mai tinere, în Senonian, în
Eocen (faciesul de Şotrile, faciesul de Piepturi-Puica), în Oligocen (gresia de Luc ceşti,
gresia de Kliwa), în Aquitanian. În bazinul Transilvaniei apare în Eocenul de facies
epicontinental, iar în Dobrogea sudic în nisipuri albiene şi mai pu in în Eocen.
Ocuren e importante în lume sunt cunoscute în Noua Zeeland (Milburn), în
Rusia (Platforma Est-european ), în Ucraina, în depozite de vârst neozoic , de-a lungul
versantului estic al Mun ilor Ural, în Kazahstanul de vest etc.
Întrebuin ri. Glauconitul sub numele de neopermutit se foloseşte ca
dedurizant pentru apele dure. Aceast întrebuin are se bazeaz pe proprietatea
glauconitului de schimb de cationi. În acest scop se trateaz concentratele glauconitice
cu solu ie suprasaturat de NaCl, în urma c reia ionii de sodiu sunt adsorbi i de
concentrat. În momentul filtr rii apei dure prin concentratul glauconitic, la nivelul
253
acestuia are loc un schimb de cationi; cationii alcalino-p mântoşi sunt adsorbi i de
concentratul glauconitic, iar în solu ie trec cationii de sodiu, micşorându-se astfel
duritatea apei.
9.5.13. GRUPA CLORITELOR – Y6[Z4O10](OH)8
Denumirea mineralului vine de la cuvântul grecesc chloros = verde.

Mineralele din aceast grup au structura straturilor asem n toare mineralelor
micacee. Analizele structurale efectuate asupra cloritelor au ar tat prezen a stratului de
tip talc Y6[Z8O20](OH)4 şi a stratului brucitic Y6(OH)12, rezultând o structur mixt
regulat reprezentat printr-o alternan a pachetelor de mic cu straturi hidroxilice de
tip brucitic sau hidrargilitic, în succesiunea …TOcT-Oc-TOcT-Oc-TOcT… sau 2/1/1.
Fig. 9.96. Structura cristalin a cloritelor, proiectat pe planul (010).
Dup modul cum sunt dispuse pachetele sunt recunoscute diferite modifica ii
polimorfe ale cloritelor (monoclinice şi pseudohexagonale).
În straturile tetraedrice apar sub form de cationi Si şi Al, iar în pozi iile
octaedrice sunt întâlni i cationii Fe2+, Mg şi Al, între Mg şi Al ap rând substituiri în
stratul brucitic şi nu în complexul de tip talc. În modifica iile monoclinice, pozi iile Mg,
Al sunt uneori ocupate de Fe; frecvente sunt substitu iile Al prin Si; Fe2+ prin Mn2+,
Fe3+; Al prin Mg.
Mineralele cloritice au o compozi ie ipotetic de forma Mg6[Si8O20](OH)4 +
Mg6(OH)12. Substitu ia în stratul tetraedric este de la [Si7Al]4 la [Si4Al4]4. Ionul de Mg
din stratul brucitic este substituit cu Al în propor ia: (Mg11Al) (Mg8Al4). Înlocuirile
4+ 3+
Si cu Al în straturile tetraedrice sunt cauza principal a modific rilor balan ei
electrostatice, reechilibrat prin substituiri între cationi, îndeosebi ale Al3+ cu Mg2+.
Pentru raportul Fe2+/(Fe+Mg) se constat valori de la 0 la 1.
254
Silica i
În chimismul cloritelor pot apare în straturile octaedrice ca elemente minore Mn,

Cr, Ni, Ti. Urm rindu-se înlocuirile din straturile octaedrice, s-a dedus c formula seriei
cloritelor rezult din formula serpentinei Mg12[Si8O20](OH)16 şi a amesitului
(Mg8Al4)[Al4Si4O20](OH)16.
Variet i.
1) Clorite neoxidate
a) Clorite magneziene = ortoclorite (pot con ine pân la 2 ioni de Fe2+):
- pennin cu raportul Si/Al de 6,2-7/1-1,8
- clinoclor cu raportul Si/Al de 5,6-6,2/1,8-2,2
- sheridanit cu raportul Si/Al de 5-5,6/2,2-3
- corundofilit cu raportul Si/Al de 4-5/3-4
Formula teoretic a ortocloritelor este:
Mg3(OH)2[Si4O10]Mg3(OH)6 sau
(Mg, Fe2+)2(OH)2(Fe3+,Al)[AlSi3O10](Mg, Fe3+)3(OH)6.
b) Clorite ferifere = leptoclorite:
- ripidolit
- picnoclorit
- diabantit
- dafnit.
Formula teoretic a leptocloritelor este:
Fe 32+ (OH)2[Si4O10] Fe 32+ (OH)6 sau
(Fe2+, Mg)2(OH)2(Fe3+,Al)[AlSi3O10](Fe3+, Mg)3(OH)6 sau
Fe 24+ Al2[Si2Al2O10](OH)8.
2) Clorite oxidate (con in din abunden Fe3+)
- thuringit – Fe 32,+5 (Al,Fe3+)1,5[Al1,5Si2,5O10](OH)6·nH2O
- chamosit – Fe 24+ Al[AlSi3O10](OH)6·nH2O
- delessit – (Mg,Fe2+)4Al[AlSi3O10](OH)6·nH2O.
Compusul rezultat prin înlocuirea Mg cu Al se numeşte amesit, unde Al este în
coordinare tetraedric şi octaedric . Între antigorit şi amesit sunt urm torii termeni
intermediari:
- feriseptechamositul – asem n tor cloritelor dar cu distan a bazal de 7Å;
- feroantigoritul = greenalitul – (Fe2+, Fe3+)4-6[Si4O10](OH)8;
- cronsteditul – ( Fe 22+ , Fe3+)2[Fe3+Si3O10](OH)8 (derivat din amesit).
În afara acestor termeni principali ai grupei cloritelor, au mai fost descrise în
literatura mineralogic o serie de variet i cu r spândire limitat : pennantit (thuringit
bogat în mangan); strigovit (varietate cu 39% MnO, încadrat între chamosit şi
thuringit); gonyerit (varietate cu Mn, Mg şi Fe, f r Al); mackensit (varietate ferifer
f r Al); minguetit (varietate fero-feric ); klementit (thuringit bogat în magneziu);
griffitit (varietate de Mg, Fe, Ca şi cantit i variabile de H2O); cookeit (varietate de Li şi
Al); manandonit (varietate de Li, Al şi B); vöttisit (pennin cu nichel); schuchardit
(varietate cu Ni, Mg, Al); komarit şi rewdanskit (variet i cu Ni, Mg, Al şi cantit i
variabile de Fe); grochanit (clinoclor bogat în fier); kociubeit (clinoclor cu crom);
kammererit (pennin cu 5% Cr2O3); leuchtenbergit (clinoclor s rac în fier); brunsvigit
(proclorit cu Fe, Mg, Al).
255
Ortocloritele sunt foarte r spândite în natur , ele se formeaz mai ales în

condi iile activit ii hidrotermale de temperatur joas , îndeosebi prin metamorfozarea
rocilor care con in silica i feriferi şi alumomagnezieni.
Leptocloritele sunt r spândite mai ales în z c mintele sedimentare de minereuri
de fier, constituind un facies special al minereurilor de silica i de fier, care s-au format
în sedimentele marine bogate în fier, în condi iile unui mediu anoxic.
Cloritele oxidate sunt prezente în unele z c minte sedimentare slab
metamorfozate de minereuri de fier din zonele litorale ale m rilor.
a. Clorite neoxidate

Habitusul cristalelor – cristale pseudo-hexagonale, tabulare dup (001).
Prezint frecvente macle de alipire dup legea cloritelor, când planul de macl şi
suprafa a de asociere este (001), sau dup legea micelor şi chiar polisintetice (clinoclor).
Agregatele cristaline – frecvent agregate foioase, solzoase, fin-granulare.
Fig. 9.97. Cristal de clorit Fig. 9.98. Cristale naturale de clinoclor.

Propriet i fizice.
Culoarea – verde, nuan e pân la negru-verzui, uneori roz (variet ile cu
mangan), violet (variet ile cu crom), mai rar alb-argintiu. În foi e sub iri este
transparent, uşor colorat.
Luciul – sidefos pe planele de clivaj.
Greutatea specific – 2,6-3,3 g/cm3, variet ile comune au 2,7-2,9 g/cm3.
Genez , paragenez , ocuren e. Cloritele neoxidate sunt foarte r spândite în
rocile metamorfice, constituind deseori complexe de şisturi cloritoase (roci verzi) foarte
groase. Formarea acestor şisturi cristaline se realizeaz de regul prin metamorfozarea
rocilor magmatice bogate în silica i feromagnezieni, fiind întâlnite în condi iile
activit ii hidrotermale de temperatur joas . Cloritele care au un con inut apreciabil de
Fe2+ sunt uşor oxidate cu trecerea la Fe3+.
256
Silica i
Fig. 9.99. Cristale naturale de clorit v zute la microscopul electronic.
În ara noastr se întâlnesc ca produse ale metamorfismului regional epizonal în

masivele de şisturi cristaline, în special în şisturile cloritoase din Carpa ii Orientali
(seria de Tulgheş), Carpa ii Meridionali (seriile de Leaota, de F g raş, de Miniş,
Sebeşul de nord, Poiana Rusc , zonele median şi nordic a cristalinului Pânzei Getice,
seria de Dr gşan din cristalinul Autohtonului Danubian), Mun ii Apuseni (seria de
Biharia); în şisturile verzi din Masivul Central Dobrogean.
Ca produse de hidratare ale mineralelor primare feromagneziene, apar în
masivele granitice paleozoice din Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni şi Dobrogea,
frecvent în rocile bazice ofiolitice mezozoice din Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni
şi Dobrogea, în corpurile banatitice, în faciesurile propilitice ale rocilor vulcanice
neogene din Carpa ii Orientali şi Mun ii Apuseni, în rocile bazaltice de vârst mezo-
neozoic , ca umplutur a unor cavit i amigdaloide, al turi de zeoli i sau calcit. În
masivul Parâng au fost determinate în corneene (clinoclorul), în Mun ii Alm jului în
dunitele serpentinizate paleozoice de la Tişovi a, Iu i, din Mun ii Drocea, în bazaltele
mezozoice de la C z neşti, Ciungani (delessit), Mun ii Gutâi, în andezitul propilitic de
la Seini (clinoclor).
Pe glob sunt cunoscute concentra ii importante în Rusia în Mun ii Naziam
(Uralul de sud) şi la Bajenoro (Sverdlovsk), în Italia în Alpi Pienini (Zermat), în
Piemonte la Alatal.
Importan . Şisturile cloritice prezint oarecare importan practic ,
exploatându-se uneori pentru utilizarea cloritului sub form de praf, acesta dând luciu
produselor de papet rie sau în alte scopuri.
b. Clorite oxidate

Habitusul cristalelor – cristale mici sub form de solzi fini. Prezint macle cu
plan de macl (001) şi ax de macl [310].
Agregatele cristaline – agregate concre ionare oolitice cu structur concentric
zonar , sub form de ciment al granulelor de nisip; mase compacte criptocristaline sau
p mântoase.
257
Propriet i fizice.
Culoarea – verzuie, cenuşiu-închis pân la negru.
Urma – deschis , de culoare verde-cenuşie.
Luciul – mat sau uşor sticlos.
Duritatea – 2-3.
Genez , paragenez , ocuren e. Cloritele oxidate apar în unele z c minte
sedimentare de minereuri de fier de diferite vârste, mai ales jurasice, în zonele litorale
ale oceanelor; în unele z c minte de fier slab metamorfozate.
Prin alterare se oxideaz cu uşurin cu formare de hidroxizi de fier (limonit),
care constituie p l rii de fier tipice la partea superioar a acumul rilor de chamosit şi
thuringit.
Pe glob se cunosc concentr ri importante în Rusia, în depozite paleozoice şi
mezozoice din Caucazul de nord, în Cehia la Naučic, în Fran a la Chamoson, în
Germania în Thuringia etc.
Întrebuin ri. Acumul rile mari de chamosit şi thuringit prezint interes
industrial, exploatându-se ca minereuri de fier.
9.5.14. CLORITOID – Fe4Al4[Al4Si4O20](OH)8
Denumirea vine de la asem narea cu mineralele din grupul cloritului.

Compozi ia chimic . Analizele chimice efectuate pe cloritoidul de la Schela
(România) indic urm toarea compozi ie: 28,12-31% SiO2; 0,85-1,15% TiO2;
31,55-35,51% Al2O3; 12,95-15,99% Fe2O3; 11,28-13,12% FeO; 1,81-3,00% MgO;
0,54-1,77% CaO; 0,39-0,41% MnO; 0,36-0,41% S; 4,00-4,22% H2O+.
Habitusul cristalelor – prezint cristale prismatice pseudo-hexagonale.
Formeaz macle cu plan de macl (001) şi ax de macl [310].
Agregatele cristaline – agregate foioase sau agregate sferulitice.
Fig. 9.100. Cristal de cloritoid cu orientare optic .
Propriet i fizice.
Culoarea – galben, cu nuan e verzui, uneori verde-negricios.
Urma – alb , alb-verzuie.
Luciul – sticlos, uneori sidefos pe fe ele de clivaj.
258
Silica i
Clivajul – perfect dup (001) şi bun dup (010).
Nu reac ioneaz cu HCl, dar în H2SO4 concentrat se descompune complet.
Prin alterare trece în muscovit şi pennin.
Se deosebeşte de clorite (cu care se aseam n ), printr-o duritate mai mare şi prin
faptul c este casant.
Genez , paragenez , ocuren e. Cloritoidul se g seşte frecvent în şisturile
cristaline (şisturi cu cloritoid) produse în primele faze ale metamorfismului
regional şi în unele z c minte metasomatice de contact, în asocia ie cu
corindonul, diasporul, cloritele, cuar ul etc. Nu se întâlneşte în rocile mai intens
metamorfozate.
În România apare în complexele de şisturi cristaline de la Tulgheş (Carpa ii
Orientali), din Mun ii Vulcan, Godeanu, de la Poiana M rului, Ocna de Fier (Carpa ii
Meridionali), Mun ii Drocea, Camena (Dobrogea) şi în frac iunea grea a unor aluviuni
de pe valea Bistri ei şi valea Bistricioarei.
Sub form de baritofilit a fost descris în Rusia la Cosoi-Brod (Mun ii Ural), în
Mun ii Alpi, în SUA, Canada.
9.6. TECTOSILICA I
Structura mineralelor din aceast clas se caracterizeaz prin aceea c fiecare

tetraedru [SiO4]4- este înconjurat de al i 4 tetraedri uni i prin vârfuri (ioni de oxigen
comuni), constituind o re ea tridimensional poroas şi uşoar . Raportul Si : O = 1 : 2.
O asemenea re ea este caracteristic mineralelor din grupa cuar ului. Structura
prezint goluri mari, ceea ce explic greutatea specific mic a acestor silica i, în
schimb duritatea este mare. Structur asem n toare au feldspa ii, feldspatoizii şi zeoli ii.
În structura acestor minerale o parte din ionii de Si4+ sunt înlocui i de ionii de Al3+,
tetraedrii de [AlO4]5- eliberând astfel o valen care se completeaz cu ioni ai metalelor
alcaline (Na+, K+) sau calco-alcaline (Ca2+, Ba2+), care intr foarte bine în golurile
structurii dup anumite plane, care sunt şi plane de clivaj. Golurile din re elele
feldspa ilor şi a feldspatoizilor explic uşoara lor alterare. Prin p trunderea apei în
aceste canale au loc reac ii de hidroliz şi hidratare, cationii sunt îndep rta i,
tectosilicatul trecând în filosilica i ca: sericit, caolinit, montmorillonit.
9.6.1. CUAR – SiO2
Denumirea de cuar a fost folosit prima dat de Theophrast cu în elesul de

cristal, aluzie la habitusul hexagonal şi termina iile piramidale.
Mai târziu, se pare c denumirea a derivat de la cuvântul saxon querkluftertz =
filoane încrucişate, care a trecut în querertz şi apoi în quartz = cuar ; aceast ipotez
este sus inut de vechea denumirea britanic a silicei cristalizate cross-course-spar.
Numele tridimitului vine de la cuvântul grecesc tridimos = triplu, aluzie la forma
frecventelor macle ciclice.
Numele cristobalitului vine de la localitatea Cerro San Cristobal (Mexic).
Cuar ul este un mineral comun, fiind unul dintre cele mai r spândite şi mai bine
studiate minerale din natur . În literatura mineralogic au fost descrise mai multe
modifica ii polimorfe ale SiO2, ele fiind incluse în grupul cuar ului:
259
Numele Sistemul de Greutatea Indicele de

Clasa de simetrie
mineralului cristalizare specific , g/cm3 refrac ie, n
Coesit Monoclinic Prismatic 3,00 1,59
Cristobalit Tetragonal Trapezoedric 2,32 1,48
Cristobalit Cubic Hexakisoctaedric 2,20 1,48
Keatit Tetragonal Trapezoedric 2,50 1,52
Cuar Trigonal Trapezoedric 2,65 1,55
Cuar Hexagonal Trapezoedric 2,53 1,54
Stishovit Tetragonal Ditetragonal-bipiramidal 4,28 1,81
Tridimit Ortorombic* Prismatic 2,26 1,47
Tridimit Hexagonal Dihexagonal -bipiramidal 2,22 1,47
Opalul, SiO2·n(H2O) şi o silice sticloas foarte rar numit lechatelierit, SiO2, sunt amorfe, şi deşi sunt
lipsite de simetrie şi prezint propriet i uşor diferite, ele sunt totuşi considerate ca f când parte din
grupul cuar ului.
*Simetria tridimitului a fost considerat ortorombic , dar ea este mai probabil monoclinic .
Compozi ia chimic – în mod obişnuit variet ile incolore şi transparente con in

aproape 100% SiO2. Variet ile alb l ptoase con in sub form de impurit i mecanice
incluziuni gazoase, lichide şi solide de CO2, H2O, NaCl, CaCO3 şi uneori cristale foarte
mici de rutil şi alte minerale.
Sistemul de cristalizare:
- modifica ia de temperatur joas – -cuar – stabil la temperaturi sub 573ºC,
cristalizeaz în sistemul trigonal, clasa trapezoedric ;
- modifica ia de temperatur ridicat – -cuar – stabil la temperaturi peste
573ºC, cristalizeaz în sistemul hexagonal, clasa trapezoedric .
Formele cristalizate ale mineralelor din grupul cuar ului prezint fenomenul de
enantiotropism; cuar ul este stabil pân la temperatura de 870ºC, dup care se trece în
domeniul de stabilitate al tridimitului, care este întâlnit pân la temperatura de 1470ºC
când se transform în cristobalit; la temperatura de 1713ºC se topeşte trecând în silice
lichid . Fiecare din aceste forme se poate prezenta în câte dou modifica ii care se
transform una în alta (enantiotrop). Modifica ia de temperatur joas se noteaz cu ,
iar cea de temperatur înalt cu . Modifica iile ale tridimitului şi cristobalitului sunt
cu totul instabile la temperaturi obişnuite. Pentru celelalte modifica ii s-au precizat
experimental urm toarele domenii de stabilitate:
573ºC 870ºC 1470ºC 1713ºC
cuar cuar tridimit cristobalit silice lichid .
Modifica iile prezint întotdeauna o simetrie mai ridicat decât modifica iile .
Forma stabil la temperatura normal este -cuar ul, care printr-o transformare
distorsional (transformare rapid care const într-o deformare geometric , de deplasare
a particulelor structurii cristaline, f r ruperea leg turilor chimice şi f r s treac prin
st ri intermediare cu nivel energetic ridicat), la 573ºC trece în -cuar . Astfel de
transform ri fiind foarte sensibile, f r faze labile, sunt folosite ca termometre
geologice, pentru determinarea temperaturilor de formare a mineralelor. Cele dou
modifica ii nu difer decât prin dispunerea elicoidal a tetraedrilor [SiO4], care
determin o simetrie trigonal a -cuar ului şi hexagonal a -cuar ului.
Aceleaşi transform ri au loc la tridimitul şi cristobalitul de temperaturi înalte,
care la r cire se transform distorsional, în formele de temperatur joas . Pentru
modifica ia tridimit, -tridimitul (hexagonal) se transform în -tridimit (rombic) în
260
Silica i
intervalul 117-163ºC; iar în cazul cristobalitului, trecerea de la -cristobalit (cubic) la

-cristobalit (tetragonal) are loc rapid, prin distorsiune, în intervalul 200-275ºC.
La temperatura de 870ºC, -cuar ul înc lzit pân la 1470ºC, în prezen de
mineralizatori, se transform lent, reconstructiv (transformare prin distrugerea structurii
cristaline, cu ruperea leg turilor chimice Si-O-Si şi reconstituirea re elei într-o form
geometric diferit , nou , care necesit o energie de activare mare) în -tridimit, stabil,
iar în absen a lor şi la înc lzire rapid pân la 1250ºC, -cuar ul se transform direct în
metacristobalit, o form metastabil de re ea dezagregat a -cuar ului. Prin înc lzire
peste 1250ºC, din metacristobalit începe s se formeze -tridimitul sau -cristobalit.
Habitusul cristalelor – cristalele de -cuar se prezint de obicei sub form de
prisme terminate cu fe e piramidale, dezvoltate inegal. Cristalele de -cuar (pseudo-
morfoze de -cuar dup -cuar ) au un aspect de bipiramid hexagonal cu fe e de
prism scurte sau inexistente.
Cristalele de cuar prezint forme enantiomorfe drepte şi stângi, numeroase
cristale de cuar , prezentând macle de întrep trundere, macle care dau un aspect unitar
cristalelor de cuar . Pe lâng modifica iile cristaline şi ale cuar ului se cunosc şi
variet i criptocristaline, cu structur fibroas , numite calcedonie şi cuar in , care se
deosebesc prin propriet ile optice de cuar .
-cuar -cuar -tridimit -cristobalit
Fig. 9.101. Structura cristalin a cuar ului, tridimitului şi cristobalitului.
Fig. 9.102. Cristale de cuar .
Propriet i fizice.
Culoarea – variaz foarte mult de obicei este incolor, alb l ptos sau cenuşiu. În
func ie de culoare, variet ile de cuar au denumiri speciale: cristal de stânc
(= diamant de Maramureş) – transparent, incolor; ametist – violet; citrin – galben-auriu
sau galben ca l mâia; morion – negru; rauchtopaz – fumuriu, cenuşiu sau brun.
261
În afara acestor variet i colorate idiocromatic, se cunosc şi cristale de cuar

alocromatice, colorate datorit unor incluziuni de minerale str ine cum ar fi: prasen –
verde, cu incluziuni aciculare de actinot; aventurin – galben sau roşu brun, cu incluziuni
de mic sau Fe2O3; calcedonia este colorat în cele mai variate culori şi nuan e, cenuşie-
l ptoas , neagr , alb struie (saphirin), galben , roşie, portocalie (sardolicol), brun ,
ocru, verde (plasma), verde de m r datorit Ni (crisopraz), verde cu pete roşii
(heliotrop); agatul şi onixul alc tuite din p turi fine cu structur concentric diferit
colorate: negru cu alb – onix arab; brun cu alb – sardonix; roşu cu alb – carneol etc.
Urma – incolor .
Luciul – sticlos. La calcedonie – luciu mat.
Este transparent în razele ultraviolete.
Duritatea – 7.
Greutatea specific – 2,5-2,8 g/cm3 (cuar ul pur = 2,65 g/cm3).
Prezint propriet i piezoelectrice.
Nu este atacat de acizi, cu excep ia HF.
Este atacat de alcalii, în special de NaOH.
a b c
Fig. 9.103. Maclele cuar ului: a – macla Dauphiné;

b – macla japonez ; c – macla brazilian .
Fig. 9.104. Cristale naturale de cuar maclat Fig. 9.105. Cristal natural
dup legea japonez . de cuar – varietatea ametist.
262
Silica i
Genez , paragenez , ocuren e. Cuar ul este un mineral foarte r spândit în

natur intrând în componen a celor mai variate roci şi minereuri.
1. Cuar ul al turi de feldspa ii şi mice intr în componen a rocilor intrusive
şi efusive acide (granite, porfire cuar ifere etc.).
2. Sub form de cristale de dimensiuni mai mari apare în pegmatite asociat cu
feldspa ii, muscovit, beril, topaz, turmalina etc.
3. Cuar ul este r spândit în cantit i mari în z c mintele hidrotermale,
asociat cu casiterit, wolframit, aur, molibdenit, pirita, calcopirita, calcit. Apare la noi în
ar în filoanele hidrotermale de la Baia Sprie, S sar, Ilba, Herja, Nistru (zona Baia
Mare).
4. Mineral foarte frecvent în şisturile cristaline din Carpa ii Orientali,
Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni şi Dobrogea.
5. Apare de asemenea în rocile sedimentare de diferite vârste, ca de exemplu
cuar ite şi conglomerate cuar itice (Mun ii Apuseni şi Carpa ii Meridionali), gresiile de
Kliwa din Carpa ii Orientali, nisipurile de la Arghireş (Huedin), Gladna Român
(Lipova), Buştenari (Prahova), Miorcani (jud. Suceava) etc.
În alte ri, cristale caracteristice sunt întâlnite în Rusia în pegmatitele de la
Murzinsk (Mun ii Ural), variet i nobile în Brazilia la Minas Geraes şi în Uruguay
(ametist), Madagascar (cristal de stânc ), Alpii elve ieni etc.
Fig. 9.106. Cristale naturale de cuar – varietatea ametist.
Întrebuin ri – variet ile nobile de cuar şi calcedonie se utilizeaz ca pietre

semipre ioase.
Cristalul de stânc este utilizat la confec ionarea lentilelor şi prismelor pentru
aparate optice şi de laborator. Unele variet i de agat se folosesc pentru aparate de
precizie, prisme de sprijin, pietre pentru ceasuri etc.
Cuar ul comun (nisipul) este utilizat în construc ii, în industria sticlei, în
ceramic , fabricarea de glazuri şi smal uri, fabricarea carborundului, a ferosiliciului, în
industria metalelor neferoase.
Cristalele de cuar pure şi nemaclate au propriet i piezoelectrice, fiind utilizate
în electronic , tehnica ultrasunetelor, radar, telefoane, etc.
263
9.6.2. FELDSPA I ORTOCLAZI – K[AlSi3O8]
În limba greac ortoclaz = care se desface drept, unghiul dintre planele de clivaj
fiind de 90º. Varietatea incolor , transparent , se numeşte adular. Varietatea de ortoz
stabil la temperaturi ridicate (peste 1000ºC) se numeşte sanidin .
Denumirea microclinului vine de la cuvântul grecesc microclin = pu in, datorit
faptului c unghiul dintre planele de clivaj (010) şi (001) difer cu numai 20' de unghiul
drept.
Compozi ia chimic – varietatea pur potasic con ine 16,9% K2O, 18,4%
Al2O3, 64,7% SiO2. Mai poate con ine Na2O, BaO, FeO, Fe2O3 etc.
Sistemul de cristalizare – monoclinic, clasa prismatic , şi triclinic, clasa
pinacoidal (microclinul).
Structura cristalin – se caracterizeaz printr-o re ea spa ial alc tuit din
grupe [SiO4]4- şi [AlO4]5-, aşezate în inele de câte patru tetraedri, în fiecare inel raportul
Si : Al fiind egal cu 3 :1 pentru feldspa ii alcalini şi 1 : 1 pentru feldspa ii alcalino-
p mântoşi. Inelele de Si-O legate prin leg turi p, mai rezistente, se pot men ine şi în
topitura feldspatic , în timp ce ionii de Al şi de metale alcaline, lega i prin leg turi s,
mult mai slabe, pot s se rup chiar la rece, prin procese mecano-chimice (m cinare
umed ). Astfel se explic alterarea uşoar a feldspa ilor. Ruperea treptat a leg turilor p,
permite s se explice intervalul larg de topire al feldspa ilor.
Distribu ia ionilor de Al3+ şi Si4+ în cadrul re elei feldspatice determin seriile de
tranzi ie ce exist între feldspa ii de temperatur înalt şi cele de temperatur joas , în
structura feldspatului potasic existând trei tipuri care difer în func ie de gradul de
dezordine a distribu iei Al/Si:
- sanidina monoclinic dezordonat – K[(Al, Si)4O8];
- ortoza monoclinic par ial ordonat – K[(Al, Si)2Si2O8];
- microclinul triclinic deplin ordonat – K[AlSi3O8].
Adularul este al patrulea tip care are o structur variabil .
Fig. 9.107. Ilustrarea schematic a lan urilor feldspatice: a – lan uri din inele de
patru tetraedri; b – inel v zut pe direc ia axei lan ului; c – pozi ia b simplificat ;
d – inele succesive ale unui lan pe direc ia axei lan ului.
264
Silica i
Habitusul cristalelor – este frecvent prismatic, combinat cu fe e de pinacoizi.

Maclele sunt frecvent denumite în func ie de elementele simetrice ale maclei: macla de
Karlsbad, macla de Baveno, macla de Manebach (fig. 1.4). Microclinul prezint macle
polisintetice tipice aşa-numitele macle în gr tar.
Fig. 9.108. Cristale de feldspa i ortoclazi cu orientare optic : a – ortoz ;

b – ortoz alungit paralel cu X; c – sanidin ; d – adular.
a b c
Fig. 9.109. Cristale naturale de feldspa i ortoclazi: a – ortoz ; b – anortoclaz; c – adular.
Propriet i fizice.
Culoarea – roz deschis, galben, brun, alb-roşcat, uneori roşu de culoarea c rnii,
verde (amazonit). Sanidina poate fi incolor , transparent .
Urma – alb .
Luciul – sticlos, sidefos pe planele de clivaj.
Clivajul – perfect dup (001) şi bun dup (010), unghiul de clivaj fiind de 90º.
1. Împreun cu al i feldspa i potasici şi sodici, ortoza apare în rocile
magmatice acide şi în parte în rocile intermediare. La noi în ar apare în granitele
din Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni şi Dobrogea, de asemenea în riolitele din
Mun ii Apuseni, Mun ii Banatului, Mun ii Dobrogei, precum şi în sienitele de la Ditr u
şi în trachitele din Mun ii Perşani.
265
În compara ie cu ortoza, microclinul este mult mai r spândit în rocile intruzive

acide şi intermediare (granite, granodiorite, sienite etc.), fiind întâlnit în rocile alcaline
sienitice de la Ditr u, în granitele de la Tismana, din Mun ii Retezat, de la Pricopan
(Dobrogea) etc.
2. În pegmatitele granitice, ortoza apare în cantitate mai mic decât
microclinul (care este mineral principal), fiind asocia i cu cuar , mice etc. La noi se
exploateaz în Mun ii Semenic, Mun ii Lotrului – M n ileasa, Poiana Rusc , Muntele
Rece. Este de men ionat gigantismul cristalelor de ortoz şi microclin de origine
pegmatitic (vezi tabelul 2).
3. Ortoza şi microclinul apar frecvent în gnaisele oculare şi rubanate din
Carpa ii Orientali, Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni.
4. Ortoza apare şi în rocile sedimentare din Carpa ii Meridionali şi Mun ii
Apuseni.
Prin alterare sub ac iunea factorilor exogeni, ortoza, microclinul şi al i feldspa i
potasici se transform în caolinit. În condi iile unei alter ri tropicale şi subtropicale se
pot forma bauxit şi laterite.
Pe glob, sunt binecunoscute cristalele de ortoz maclate de la Karlovy-Vary
(Cehia) şi de la Baveno (Italia). Microclinul se g seşte în Rusia în sienitele nefelinice
din Mun ii Ural de la Miask şi sub form de amazonit în Mun ii Ilmen (Ural), în
pegmatitele din Norvegia (Sveland), în Finlanda (Kaatiala), SUA (New Hampshire) etc.
Întrebuin ri – cel mai mare interes îl prezint z c mintele pegmatitice de
feldspa i potasici şi în special cele de microclin. Feldspa ii sunt folosi i în industria
sticlei şi a materialelor ceramice, fabricarea vaselor şi al smal urilor, al izolan ilor
electrici şi a sticlelor opalescente. Amazonitul, varietate de microclin de culoare verde
este folosit pentru fabricarea de podoabe şi obiecte decorative.
Produc ia mondial de feldspat a fost în 1965 de 1.930.000 t, iar în 1967 de
2.006.000 t, rile cu produc ie important fiind SUA, Rusia, Italia, Finlanda, Japonia,
Suedia, India.
9.6.3. FELDSPA I PLAGIOCLAZI – Na[AlSi3O8] – Ca[Al2Si2O8]
În limba greac plagioclaz = care se desface oblic. În compara ie cu feldspa ii

ortoclazi, unghiul dintre fe ele de clivaj (010) şi (001) este de 86º24' la 86º50'.
Denumirea albitului vine de la cuvântul latinesc albus = alb. Denumirea
anortitului vine din limba greac de la cuvântul anortos = oblic (se consider
cristalizarea în sistemul triclinic).
Compozi ia chimic – feldspa ii sodici şi cei calcici sunt miscibili în orice
propor ie, formând cristalele triclinice, care sunt stabile în condi ii foarte variate,
formând o serie continu , seria plagioclazilor, şi anume:
- albit (Ab) – Na[AlSi3O8] 100-90% Ab
- oligoclaz 90-70% Ab
- andezin 70-50% Ab
- labradorit 50-30% Ab
- bytownit 30-10% Ab
- anortit (An) – Ca[Al2Si2O8] 10-0% Ab.
Frecvent apar şi impurit i de K2O pân la câteva procente şi, uneori, BaO
(0,2%), SrO (0,2%), FeO, Fe2O3 etc.
266
Silica i
Habitusul cristalelor – este de obicei tabular dup (010) şi uneori alungit

paralel cu X sau mai rar paralel cu axa Z. Destul de rar apar cristale bine dezvoltate.
Caracteristice feldspa ilor plagioclazi sunt maclele polisintetice complexe (fig. 1.6), care
se identific foarte uşor la microscopul optic, în nicoli încrucişa i.
Agregatele cristaline – albitul poate s apar în geode sau agregate sub form
de cristale tabulare. De asemenea, poate s apar în roci cristaline gr un oase, cu aspect
zaharoid.
Fig. 9.110. Cristale de feldspa i plagioclazi cu orientare optic : a – high-albit;

b – low-albit; c – oligoclaz; d – andezin; e – labradorit; f – bytownit; g - anortit.
267
Propriet i fizice.
Culoarea – alb , alb-cenuşiu, uneori cu nuan e verzui, alb strui, sau roşcat.
Labradoritul prezint culori frumoase, verzui, alb strui.
Urma – alb .
Luciul – sticlos. Indicii de refrac ie cresc de la albit (n = 1,53) la anortit
(n = 1,58).
Clivajul – perfect dup (001) şi bun dup (010).
Punctul de topire – albit = 1118ºC, anortit = 1550ºC.
În sec iuni sub iri sunt incolori.
Fig. 9.111. Cristale naturale de albit. Fig. 9.112. Cristale naturale de andezin.

1. Plagioclazii sunt cele mai r spândite minerale din grupul feldspa ilor şi apar
în majoritatea rocilor magmatice. În conformitate cu gradul de bazicitate al rocii este
şi compozi ia plagioclazului, în rocile bazice (gabbrouri, bazalte) sunt r spândi i
plagioclazii bazici anortitici (Ca), asocia i cu silica i feromagnezieni, iar în rocile acide
şi intermediare (granite, granodiorite, diorite, porfire cuar ifere, riolite etc.) sunt
r spândi i ca minerale constitutive plagioclazii intermediari şi acizi, albitici (Na),
asocia i cu feldspa ii potasici şi cuar . La noi apar în toate tipurile de roci magmatice din
Carpa ii Orientali, Carpa ii Meridionali, Mun ii Apuseni şi Dobrogea de nord.
2. În pegmatitele legate genetic de rocile acide şi în general în rocile intruzive
alcaline apar feldspa ii plagioclazi acizi, mai ales albitul. Plagioclazii bazici apar mult
mai rar în pegmatitele legate genetic de gabbrouri.
3. În procesul de metamorfism regional, cu prilejul form rii şisturilor
cristaline şi a filoanelor de tip alpin (pegmatitele cristaline) apare în special albitul. La
noi în ar în Carpa ii Orientali (Mun ii Preluca, Mun ii Rodnei, Ditr u), în Carpa ii
Meridionali (Mun ii Lotrului, Mun ii Sebeşului, Mun ii Poiana Rusc , Mun ii Semenic)
sau în Mun ii Apuseni (masivul Gil u).
Plagioclazii se altereaz uşor, transformându-se în agregate sericitoase,
caolinoase şi calcit, elemente alcaline fiind levigate complet.
268
Silica i
Cristale frumoase de labradorit se g sesc în Ucraina în regiunea Jitomir, în

Norvegia (Longismud), Italia (Monte Rosi – Etna), Finlanda (Ojamo).
Albitul se g seşte în Tirol, Elve ia, insula Elba, Mun ii Pirinei, iar anortitul în
India (Madras), Italia (Monzoni), Japonia.
Întrebuin ri – în industria ceramic , la decor ri ieftine (labradorit), în industria
sticlei şi emailurilor, abrazivi etc.
9.6.4. NEFELIN – Na[AlSiO4]
Denumirea vine de la cuvântul grecesc nefeli = nor (în acizi, nefelinul se

descompune, silicea degajându-se sub form de nori).
Compozi ia chimic – nefelinul con ine cantit i variabile de potasiu, con inutul
în molecule de K[AlSiO4] – kalsilit, variaz de la 5% la 24%. În afar de acesta mai
poate con ine CaO (0,5-7%) şi uneori Fe2O3, Cl, H2O.
Sistemul de cristalizare – hexagonal, clasa hexagonal-bipiramidal .
Habitusul cristalelor – prismatic hexagonal sau tabular, scurt, columnar.
Cristalele se întâlnesc rar în cavit ile rocilor. Prezint macle dup (10 1 0), (33 6 5),
(11 2 2).
Agregatele cristaline – granule de form neregulat diseminate în masa rocii
sau mase compacte.
Fig. 9.113. Cristal de nefelin. Fig. 9.114. Cristale naturale de nefelin.
Propriet i fizice
Culoarea – alb cenuşiu, cenuşiu cu nuan g lbuie, brun sau roşietic, verzui şi
uneori incolor. Variet ile tulburi de culoare deschis , larg cristalizate sau
compacte, sunt numite eleolit.
Urma – alb .
Luciul – sticlos pe fe ele de cristal, gras în sp rtur .
Clivajul – imperfect dup (0001) sau (10 1 0).
Este descompus relativ uşor de acizi.
Se altereaz , transformându-se în caolinit, sodalit, cancrinit, sericit şi zeoli i.
Genez , paragenez , ocuren e. Nefelinul este întâlnit în rocile magmatice
alcaline s race în silice, sienitele nefelinice şi pegmatitele lor, fonolite şi în unele roci
magmatice mai bogate în silice asociat cu albitul. Când SiO2 apare în exces, nefelinul nu
269
mai apare în aceste roci. În rocile nefelinice de adâncime apare asociat cu haüynul
Na6Ca[AlSiO4]6(SO4), feldspa ii alcalini, hornblend alcalin etc.
În România apare ca un constituent al rocilor intrusive alcaline în Masivul
Ditr u unde a fost descris sub numele de eleolit şi la Orşova, asociat cu cancrinitul
Na6Ca[AlSiO4]6(CO3,SO4)·nH2O sub form de prisme scurte idiomorfe şi cristale
tabulare. În alte ri apare la Alnö şi Alnunge (Suedia), în Peninsula Kola şi Miask
(Rusia), Sierra de Monchique (Portugalia), Ontario (Canada), Madagascar, Groenlanda,
Italia etc.
Întrebuin ri. Este folosit în cantit i mici la fabricarea sticlei verzi, în industria
ceramic servind ca înlocuitor al feldspatului, datorit con inutului ridicat de Al2O3
(31-34%) este utilizat pentru ob inerea de alumin şi silice coloidal . De asemenea este
utilizat pentru fabricarea carbonatului de sodiu ultramarin. Unele variet i sunt folosite
ca pietre pre ioase.
9.6.5. LEUCIT – K[AlSi2O6]
Numele mineralului vine de la cuvântul grecesc leukos = de culoare deschis .

Compozi ia chimic – con ine 22,5% K2O, 32,5% Al2O3, 55% SiO2. Poate s
mai con in sub form de impurit i cantit i mici de Na2O, CaO, H2O etc.
Sistemul de cristalizare – leucitul idiomorf, peste 605ºC este cubic, iar sub
aceast temperatur este tetragonal. La temperaturi mai mari de 605ºC se prezint sub
form de trapezoedrii cubici (211) numi i leucitoedri, iar la temperatur joas se
prezint sub forma unui edificiu de lamele maclate polisintetic dup fe ele de
dodecaedru romboidal (110).
Habitusul cristalelor. Forma exterioar de trapezoedru cubic este p strat , dar
ea este pseudo-cubic , fe ele de trapezoedru prezentând stria iuni ce tr deaz lamelele
maclate. Dup cercet ri mai recente, lamelele de leucit au o simetrie rombic .
Fig. 9.115. Cristal de leucit.
Fig. 9.116. Cristal natural de leucit.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb cu nuan e cenuşii sau g lbui, deseori incolor.
Urma – alb .
Clivajul – lipseşte.
270
Silica i
Se dizolv în HCl separând silice pulverulent .

Cristalele mai mari prezint incluziuni de sticl sau magnetit dispuse regulat,
radiar sau paralele în raport cu fe ele cristalelor de leucit.
Leucitul se transform uşor în analcim – Na[AlSi2O6]·H2O sau în pseudoleucit
(un agregat de sericit şi feldspa i alcalini).
Genez , paragenez , ocuren e. Leucitul este un mineral magmatic de
temperatur înalt , care se formeaz prin r cirea lavelor bogate în alcalii, îndeosebi K2O
şi s race în SiO2. Din aceast cauz nu apare asociat cu cuar ul, dar apare asociat cu
piroxenii alcalini (egirinul) şi nefelinul. Uneori apare şi sub form de cristale izolate în
tufurile vulcanice.
Deoarece leucitul se altereaz foarte uşor, transformându-se în caolinit, sericit,
analcim şi nefelin, el nu apare decât în lavele mai noi.
Se g seşte în rocile efuzive din Armenia şi Turkestan (Rusia), Brazilia, SUA
(Magnet Cove), Italia (Monte Somma – Vezuviu şi Etna), Canada (Vancouver).
Întrebuin ri – agregatele leucitice se utilizeaz în industria îngr ş mintelor, la
fabricarea alaunilor şi a oxidului de aluminiu.
9.6.6. SODALIT – Na8[AlSiO4]6Cl2
Denumirea vine de la con inutul ridicat în sodiu al mineralului şi de la cuvântul

grecesc lithos = piatr .
Compozi ia chimic – con ine 25,5% Na2O; 31,7% Al2O3; 37,1% SiO2;
7,3% Cl. În cantit i mici mai apare şi K2O şi CaO, datorit posibilit ilor reduse de
substitu ie a Na cu K şi Ca, precum şi Fe2O3 datorit substituirii Al3+ cu Fe3+.
Structura cristalin – cubic simpl cu ionii de Cl- aşeza i în col urile şi centrul
cubului, înconjura i de ioni de Na+, coordina i tetraedric.
Habitusul cristalelor – dodecaedric romboidal, rar ap rând şi alte forme.
Frecvent prezint macle dup (111).
Agregatele cristaline – deseori apare sub form de mase granulare.
Fig. 9.117. Cristal

de sodalit.
Fig. 9.118. Cristal natural de sodalit.
Propriet i fizice.
Culoarea – cenuşie sau în nuan g lbuie sau alb struie, uneori albastru sau
incolor.
Urma – alb .
271
Clivajul – slab dup (110). Se descompune relativ uşor în acizi.
Genez , paragenez , ocuren e. Sodalitul apare ca mineral primar în rocile
alcaline intrusive şi mai ales efuzive, în paragenez cu nefelinul, leucitul, cancrinitul şi
feldspa ii alcalini. La noi în ar apare în sienitele nefelinice de la Ditr u (Gheorghieni)
şi Ogradena (Orşova).
În alte ri apare în sienitele nefelinice de la Bancroft – Ontario şi Ice River –
Columbia (SUA), Mun ii Ilmen (Rusia), Cerro Sappo (Bolivia), Sierra de Monchique
(Portugalia).
9.6.7. ZEOLI I
Aceste minerale au structuri mai afânate decât feldspa ii sau feldspatoizii.

Tetraedrii de [SiO4] şi [AlO4] sunt lega i în grupe de câte 5, în inele unite în lan uri în
zig-zag ce dau naştere la canale largi, în care încap diverşi cationi mari sau molecule de
ap slab legate de valen ele libere ale grupelor [AlO4]5- – din pere ii canalelor. În acest
caz zeoli ii pot s îndeplineasc rolul unor filtre ionice sau moleculare, caracter subliniat
pentru produsele sintetice prin denumirea de site moleculare.
Prin înc lzire lent , apa poate fi eliminat treptat, f r distrugerea re elei
cristaline, apa eliminat putând fi din nou absorbit sau înlocuit cu alte tipuri de
molecule polare (H2S, alcool etilic, amoniac etc.), mediul cristalin p strându-şi
omogenitatea (se modific numai propriet ile optice ale mineralului, con inutul în ap
al zeoli ilor este deci o m rime variabil , depinzând de condi iile exterioare).
O alt proprietate a zeoli ilor este capacitatea de schimb tori de ioni, ceea ce
face ca aceştia s fie utiliza i la dedurizarea apelor. Cationii care se g sesc în golurile
din re elele zeoli ilor pot fi elimina i (aceasta f cându-se f r distrugerea structurii
cristaline), putând fi înlocui i cu cationii care se g sesc în solu iile minerale cu care vin
în contact. Prin contrast cu alumosilica ii anhidri, mineralele din grupul zeoli ilor se
caracterizeaz prin duritate mic , greutate specific mic , indici de refrac ie sc zu i,
alterare uşoar .
Zeoli ii iau naştere în procesele endogene, la presiuni joase, în ultimele faze de
temperaturi sc zute ale proceselor hidrotermale, fiind asocia i cu calcit, calcedonie,
cuar , hidrargilit.
Ei se g sesc în rocile magmatice alterate hidrotermal, în rocile efuzive scoriacee,
în bazalte, în pegmatite (formate printre ultimele minerale, pe seama feldspa ilor sau a
feldspatoizilor). De asemenea se formeaz şi în condi ii exogene, ap rând chiar şi în
soluri.
În natur zeoli ii apar sub form de cristale idiomorfe, agregate cristaline,
cristale maclate, concreşteri granulare, prismatice, lamelare, fibroase şi frecvent sub
form de mase granulare compacte.
Din punct de vedere morfologic, zeoli ii pot fi grupa i în trei diviziuni:
1. zeoli i fibroşi, aciculari – natrolit, mezolit, scolecit, thomsonit, gonnardit,
edingtonit, laumontit, aschroftin, mordenit, erionit, gismondin, ferrierit;
2. zeoli ii lamelari-prismatici – heulandit, stilbit, epistilbit, brewsterit,
clinoptilolit, forma i din re ele plane de tetraedri având între ele moleculele de ap cu
leg turi slabe şi cationi;
272
Silica i
3. zeoli ii izometrici (tridimensionali) – analcim, harmotom, phillipsit, chabasit,

gmelinit, levyinit, faujasit, dachiardit, cu inele tetragonale de [SiO4].
În cercet rile moderne (Gottardi, 1976), clasificarea zeoli ilor are în vedere
modul de asociere a tetraedrilor de [(Si,Al)O4] în formarea grupurilor inelare, cu goluri
capabile s re in cationii şi moleculele de ap . Zeoli ii au fost clasifica i plecând de la
unitatea structural tetraedric (SBU = Secondary Building Units) şi de la posibilitatea
de asociere în inele constituite din:
- 4 tetraedri (S4R) – grupa phillipsitului;
- 6 tetraedri sau dublu (S6R şi D6R) – grupa chabazitului;
- 4+1 tetraedri – grupa natrolitului;
- 5+1 tetraedri – grupa mordenitului;
- 4+4+1 tetraedri – grupa stilbitului.
a. PHILLIPSIT – (½Ca,Na,K)[Al6Si10O32]·12H2O
Numele mineralului a fost dat în onoarea mineralogului britanic W. Phillips

(1828).
Sinonim – cristianit.
Compozi ia chimic – con ine 44-48% SiO2; 22-24% Al2O3; 3-8% CaO;
4-11% K2O; 15-17% H2O şi pân la 6% Na2O.
Variet i – wellsit (phillipsit cu 0,4% BaO); spanghit (phillipsit cu 3,2% MgO);
kurtit, pseudophilipsit (s rac în SiO2 şi mai bogat în Al2O3).
Habitusul cristalelor – cristale prismatice aciculare, alungite dup axa Z.
Maclarea caracteristic prin alipire şi penetra ie determin ridicarea simetriei la
tetragonal şi, în final la cubic (macle mimetice).
Fig. 9.119. Cristal de phillipsit

cu orientare optic . Fig. 9.120. Cristale naturale de phillipsit.
Propriet i fizice.
Culoarea – frecvent incolor, alb, sau colorat în galben, roşu.
Urma – alb .
Luciul – slab sidefos.
Clivajul – bun dup (100) şi (010).
Volumul porilor – 0,34 cm3/cm3.
273
Genez , paragenez , ocuren e. Phillipsitul apare frecvent în leg tur cu rocile

magmatice efuzive bazice şi intermediare (în tufuri bazice), în sedimentele actuale de
mare adâncime din Oceanul Pacific şi Oceanul Indian, în paragenez cu clinoptilolitul,
analcimul, erionitul, chabazitul, gmelinitul, thomsonitul, natrolitul şi harmotomul. A
mai fost întâlnit şi în argile, în piroclastite, în sedimente saline şi produse terigene.
b. ANALCIM – Na16[Al16Si32O96]·16H2O
În limba greac analcim = lipsit de putere, mineralul fiind numit astfel deoarece
se electrizeaz foarte slab prin frecare.
Analcimul este un mineral cu pozi ie sistematic controversat , fiind încadrat fie
la zeoli i, fie la feldspatoizi.
Compozi ia chimic – con ine 14,07% Na2O, 23,29% Al2O3, 54,47% SiO2,
8,18% H2O. Foarte rar mai poate con ine K2O (pân la 5,5%), uneori CaO şi MgO.
Habitusul cristalelor – prezint aceleaşi forme de cristalizare ca şi leucitul,
uneori cristale cubice cu col urile fe elor de trapezoedru trunchiate. Mai apare sub form
de mase granulare, cruste sau cristale în geode.
Fig. 9.121. Cristale naturale de analcim.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb cu nuan e cenuşii, roşcate, verziu, roşu sau mai rar incolor.
Luciul – sticlos.
Prin înc lzire degaj uşor ap devenind tulbure.
În HCl se dizolv complet formând un gel de siliciu.
Genez , paragenez , ocuren e – apare ca produs al activit ii hidrotermale, în
Mun ii Tulgheş, în filoanele ce str bat şisturile cristaline, la Poiana (Or ştie), Moldova
Nou , Oravi a, Ciclova Român .
Ca produs de neoforma ie ia naştere şi în procesele exogene, ap rând în soluri,
în sedimentele marine actuale de mare adâncime, al turi de phillipsit, clinoptilolit,
274
Silica i
erionit etc., ca rezultat al alter rii produselor piroclastice şi în depozitele saline-alcaline

al turi de chabasit, clinoptilolit, mordenit, erionit şi phillipsit.
Cristale mari, transparente, se g sesc în tufurile vulcanice din Insula Ciclopilor
(Sicilia), în bazaltele din Insulele Färöer (Islanda), în pegmatitele rocilor alcaline din
Mun ii Ilmen (Rusia).
Întrebuin ri – fiind foarte buni schimb tori de ioni sunt utiliza i industrial la
dedurizarea apei. Golurile mari ale re elei, care prezint o suprafa foarte mare de
absorb ie (pân la 100.000 m2/mol), fac aceste minerale folositoare în industrie ca
absorban i de coloran i, hidrocarburi, uleiuri. De asemenea, sunt utiliza i la fabricarea
catalizatorilor, la rafinarea uleiurilor etc.
c. CHABASIT – Ca2[Al4Si8O24]·13H2O
Denumirea vine de la cuvântul grecesc chabasios sau chalasios, vechi nume

pentru piatr , stânc .
Sinonim – haydenit, acadialit.
Compozi ia chimic – con ine 47,5-51,5% SiO2; 18,05-20,4% Al2O3;
0,5-10,5% CaO; 0,3-6,1% Na2O; 0,6-3,4% K2O; 18-22% H2O. Analizele chimice au
mai eviden iat în cantit i mici BaO, SrO şi MgO.
Variet i – herchelit (chabasit cu 5-9% Na2O şi 3-5% K2O); scerbaihit
(varietate alb-cenuşie, galben sau roşiatic ); phakolith (chabasit cu 3-6% Na2O şi
macle de întrep trundere).
Habitusul cristalelor – cristale romboedrice, aproape cubice, sau apare sub
form de cruste, secre ii, mase compacte. Frecvent prezint macle caracteristice dup
(0001) cu trei col uri proeminente.
Fig. 9.122. Cristal de chabasit

Fig. 9.123. Cristal natural de chabasit.
Propriet i fizice.
Culoarea – alb cu nuan e roşiatice sau brune.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Duritatea – 4,5.
Clivajul – slab dup (10 1 1).
275
Genez , paragenez , ocuren e. Cele mai frecvente ocuren e de chabasit, unde

apare în paragenez cu stilbit, mezolit, mordenit şi heulandit, se cunosc în produsele
hidrotermale târzii, de umplere a fisurilor şi golurilor din bazalte, andezite, fonolite şi
alte roci vulcanice. În România este întâlnit la Baia Sprie, Brad, Cehul Silvaniei,
Moldova Nou , Roşia Poeni.
În depozitele sedimentare este asociat produselor de alterare a materialului
piroclastic, mai ales a sticlelor vulcanice.
Întrebuin ri. Chabasitul este unul dintre cei mai poroşi zeoli i naturali, cu o
suprafa specific de 500-600 m2/g. Dup un tratament termic la 400ºC, capacitatea de
adsorb ie a apei este de 17%. Este de asemenea, un bun adsorbant de CO2, H2S, CH3Cl,
CH2Cl2, metil-amin , dimetil-amin , etilen , propan, butan etc., fiind utilizat în
procesele de cracare a hidrocarburilor.
d. FAUJASIT – Na12Ca12Mg11[Al59Si133O384]·235H2O
Numele vine de la numele vulcanologului Faujas de Saint Fond.

Compozi ia chimic – variaz în limite largi, în medie con inând 47% SiO2;
16% Al2O3; 4,5% CaO; 33% H2O. Sunt posibile substitu iile dintre Na+Al3+ şi Si4+.
Structura cristalin – constituit din inele de câte 12 tetraedri care determin
formarea unor canale largi, cu diametru de 9 Å, care str bat cristalul în direc ia (110).
Cationii şi moleculele de ap ocup golurile din structur , iar prin schimb cationic în
aceste goluri pot intra Na, K, Ca, Mg, Ag, NH4, Sr, Ba, Co, Ni, substan e organice cu
ioni de amoniu etc.
Habitusul cristalelor – se prezint sub form de cristale octaedrice, maclate
dup (111).
Fig. 9.124. Cristale naturale de faujasit.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, sau slab colorat de impurit i (alb, g lbui, brun).
Urma – alb .
Luciul – sticlos la adamantin.
Duritatea – 5.
276
Silica i

Clivajul – distinct dup (111).
Prin deshidratare pierde 22,67% din ap la 260ºC, iar prin calcinare total pierde
27,07% din greutate.
Genez , paragenez , ocuren e. Faujasitul a fost identificat ca produs
hidrotermal în golurile unor limburgite din regiunea Baden (Germania).
Întrebuin ri – datorit canalelor largi din structura faujasitului în care pot
p trunde chiar şi substan e organice de tipul parafinelor, ciclopentanului,
ciclohexanului, molecule de substan e aromatice asem n toare benzenului, faujasitul
este zeolitul cel mai des folosit ca sit molecular în industria prelucr rii
hidrocarburilor.
e. NATROLIT – Na16[Al16Si24O80]·16H2O
Numele vine de la cuvântul latin nitrum sau cuvântul grecesc nitron şi cuvântul
grecesc lithos = piatr , cu sensul de piatr sodic .
Sinonim – mezotip; epinatrolit.
Compozi ia chimic . Natrolitul con ine 47,7% SiO2, 26,8% Al2O3, 16,3% Na2O
şi 9,5% H2O. Foarte rar mai poate con ine Fe2O3 şi K2O. Substituirea Na+ cu Ca2+ poate
fi de forma Na+Si4+ Ca2+Al3+ şi mai ales de forma 2Na+ Ca2+. Con inutul în CaO
al natrolitului este mic (1,05-1,89%), cantitatea de Na+ ce poate fi substituit cu Ca2+
fiind în medie de 10-15%, nedep şind 30%. Con inutul de CaO este de asemenea redus
0,87-1,25%.
Variet i – se cunosc 26 de variet i ale natrolitului. Variet ile provenite din
nefelin în condi ii de alterare hidrotermal au fost denumite: apoanalcim, hidronefelin,
spreustein, paläenatrolit, ranit, iar cele provenite din sodalit, nosean sau haüyn se
numesc epinatrolit. Varietatea de natrolit par ial hidrolizat şi cu aspect tulbure se
numeşte laubanit.
Sistemul de cristalizare – rombic (pseudo-tetragonal), clasa bipiramidal .
Habitusul cristalelor – de obicei prismatic columnar, acicular, cu lamele
alungite dup axa Z. Prezint macle dup (110), (100) şi rar dup (031).
Agregatele cristaline – apare sub form de m nunchiuri, mase radiare, cruste,
sferulite şi mase fibroase.
Fig. 9.125. Cristal de natrolit

Fig. 9.126. Cristale naturale de natrolit.
277
Propriet i fizice.
Culoarea – alb , cenuşie, galben , roşiatic , brun , uneori transparent incolor.
Urma – alb .
Luciul – sticlos, masele fibroase prezint un luciu m t sos.
Clivajul – bun dup (110) şi potrivit dup (010).
Prin înc lzire la 300oC, pierde aproape complet apa.
Se dizolv în HCl separând silice gelatinoas .
Genez , paragenez , ocuren e. Natrolitul a fost localizat în geodele rocilor
vulcanice (mai ales bazalte), ca produs al depunerilor din solu ii hidrotermale. El se
g seşte la noi în ar ca mineral hidrotermal în diaclazele filoanelor metalifere (ca
umplutur ) legate de magmatismul ofiolitic vechi (Şvini a), legate de magmatismul
mezozoic banatitic (Camena, Vârghiş, Cr ciuneşti, H r gani, Almaşu Mare), sau de
magmatismul neogen (Plopiş, Cavnic, B iu , Rupea).
În str in tate se întâlneşte în SUA (Table Mountain – Colorado, San Benito –
California), Fran a (Auvergne), Islanda, Mun ii Ilmen (Rusia), Canada (Thetford),
Burundi (Razizi) etc.
f. MORDENIT – Na8[Al8Si40O96]·24H2O
Numele mineralului vine de la localitatea Morden din Noua Sco ie (SUA).

Sinonim – ptilolit, flokit, arduinit, ashtonit.
Compozi ia chimic . Compozi ia chimic ideal a mordenitului corespunde
formulei (Na2,K2,Ca)[Al2Si10O24]·7H2O, alcaliile predominând de obicei asupra
calciului, abaterile de la compozi ia ideal fiind determinate de raportul Si : Al. În mod
normal K apare în cantitate mai redus decât Na, cu excep ia mordenitului provenit din
transformarea sticlei vulcanice unde ajunge la 2,45%.
Sistemul de cristalizare – rombic.
Habitusul cristalelor – se prezint sub form de cristale prismatice aciculare,
fibroase, cristalele fiind striate vertical.
Agregatele cristaline – apare sub form de agregate granulare.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, sau slab g lbui, alb, galben, roz.
Urma – alb .
Luciul – sticlos.
Duritatea – 3-4.
Clivajul – bun dup (010) şi (100).
Prin înc lzire pierde apa treptat, deshidratarea maxim având loc la 200ºC.
Genez , paragenez , ocuren e. Mordenitul este un mineral hidrotermal de
temperatur joas , fiind prezent în cavit ile rocilor magmatice (bazalte, andezite,
dolerite, porfire cuar ifere). În bazaltele din Islanda apare în parageneze de temperatur
ridicat (250ºC) cu heulandit, laumontit şi analcim.
278
Silica i
Fig. 9.127. Cristale naturale de mordenit asociate

cu cristale aciculare de heulandit.
În rocile sedimentare apare ca un component autigen al unor produse detritice

sau al sedimentelor argiloase.
Este citat în cavit i în bazaltul de la Morden (Noua Sco ie) şi la Hoodo
Mountains – Wyoming (SUA).
Întrebuin ri – prezint propriet i de sit molecular datorit existen ei unui
sistem de canale cu diametru de 6,6 Å paralele cu (001), asociat cu un sistem de canale
mai mici, cu diametru de 2,8 Å, paralele cu (010).
g. STILBIT – Na2Ca4[Al10Si26O72]·34H2O
Numele vine de la cuvântul grecesc stilbein = a lic ri, aluzie la luciul perlat sau
sticlos.
Sinonim – desmin (în limba greac desme = leg tur , snop, m nunchi, aluzie la
forma de agregare caracteristic ).
Compozi ia chimic – variaz între anumite limite, exprimate prin formulele
chimice: (Ca,Na2,K2)[Al8Si28O72]·28H2O sau (Ca,Na2,K2)[Al10Si26O72]·28H2O. În stilbit
este posibil substitu ia izomorf de tipul Na+Si4+ Ca2+Al3+ sau de tipul
+ +
Na (K )+Al 3+
Si , de unde şi con inutul variabil în silice. În afar de Ca, Na şi K,
4+
stilbitul mai poate con ine şi Sr pân la 0,28% şi Ba pân la 0,31%. De regul , raportul
CaO : Na2O este cuprins între 5 : 1 şi 6 : 1.
Habitusul cristalelor – se prezint sub form de cristale prismatice, lamelare
dup (010), alungite de-a lungul axei Z. Prin maclare dup (001) devine pseudo-rombic,
cristalele maclate având aspect de cruce prin întrep trundere.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor sau alb-g lbui, roz, roşu-carmin, brun.
Urma – alb .
279
Clivajul – foarte bun dup (010).

Cantitatea de ap din stilbit este constant , dar prin înc lzire se elimin continuu,
începând de la 120ºC.
Fig. 9.128. Cristal natural de stilbit pe suport de Fig. 9.129. Cristale naturale de stilbit.
cristale de apofilit – KCa4[Si8O20]F·8H2O.
Genez , paragenez , ocuren e. Stilbitul se formeaz în rocile plutonice bazice

(tonalite, gabbrouri etc.) şi în rocile vulcanice bazice şi intermediare, asociat cu
heulandit şi chabasit. În România a fost descris în ofiolitele din Mun ii Apuseni, în
banatitele din Vl deasa, Pietroasa, Bocşa, Moldova Nou şi în vulcanitele neogene din
Mun ii Apuseni şi Carpa ii Orientali. A mai fost identificat pe fisurile rocilor
epimetamorfice din Mun ii Bihor, fiind îns considerat ca produs al hidrotermalismului
banatitic (Valea Leucei, Poiana Crişului).
A fost citat în SUA la Chester – Massachussetts şi la Bergen Hill – New Jersey.
h. HEULANDIT – Ca4[Al8Si28O72]·24H2O
Numele a fost dat dup numele colec ionarului de minerale britanic H. Heuland.
Compozi ia chimic – con ine 9,2% CaO, 16,8% Al2O3, 59,2% SiO2, 14,8%
H2O. Mai con ine Na2O, SrO, K2O şi BaO.
Variet i – bariuheulandit sau beaumontit (varietate bogat în bariu).
Habitusul cristalelor – este prismatic tabular dup (010), mai pot s apar
cristale cu un aspect rombic.
Agregatele cristaline – frecvent se g seşte sub form de agregate paralele, mase
foioase sau radiare.
Propriet i fizice.
Culoarea – incolor, alb, roz, g lbui, cenuşiu, brun, cafeniu sau c r miziu.
Luciul – sticlos, pe fe ele de clivaj sidefos.
280
Silica i

Se descompune uşor în HCl.
Fig. 9.130. Cristal de heulandit

Fig. 9.131. Cristale naturale de Ca-heulandit

pe suport de cristale de mordenit.
Genez , paragenez , ocuren e. Heulanditul este asociat rocilor magmatice

intrusive (granite, granodiorite) şi efuzive (bazalte, andezite, diabaze, dacite) şi în
special produselor de alterare ale piroclastitelor. Se g seşte în cavit ile bazaltelor şi în
şisturi. În România este citat la Rimetea (Turda), Poiana, Techer u (Mun ii Metaliferi)
şi C prioara (Lipova) în andezite cu biotit.
În alte ri se g seşte la Bornfjord (Islanda), Bombay (India), Pigeon Bay
(Canada – Ontario), Finlanda, Norvegia (Furnlund), Andreasberg (Germania).
i. CLINOPTILOLIT – Na6[Al6Si30O72]·24H2O
Numele mineralului vine de la cuvântul grecesc ptilon = arip c zut , aluzie la

luciul sc zut al agregatelor naturale, la care a fost ataşat cuvântul grecesc
clino = înclinat, inând cont de faptul c cristalizeaz monoclinic.
Clinoptilolitul a fost considerat mult vreme ca o varietate a heulanditului.
Compozi ia chimic – corespunde formulei (Na,K)4Ca[Al6Si30O72]·24H2O. Prin
defini ie, raportul Si : Al poate varia la clinoptilolit între 4 şi 5,3, în timp ce la heulandit
este de 2,7. Elementele alcaline sunt în exces fa de Ca2+ şi de regul K+ dep şeşte Na+.
Dac se formeaz în zonele bogate în carbona i are un con inut ridicat în Ca2+, dar în
majoritatea ocuren elor el este sodic.
Habitusul cristalelor – se prezint sub form de cristale microlitice prismatice,
lamelare.
281
Fig. 9.132. Cristale naturale de clinoptilolit

Propriet i fizice.
Culoarea – incolor sau alb.
Urma – alb .
Genez , paragenez , ocuren e. Clinoptilolitul este produsul alter rii
diagenetice a sticlei vulcanice riolitice, fiind semnalat în cele mai variate sedimente cu
material piroclastic. Este posibil îns formarea lui şi prin precipitare direct din solu ii
saline. De asemenea, clinoptilolitul este cel mai frecvent zeolit al sedimentelor abisale
actuale sau al sedimentelor abisale carbonatice şi argiloase vechi. În sedimentele
oceanice provine din alterarea halmirolitic a sticlei vulcanice bazice, fiind asociat cu
phillipsitul.
Clinoptilolitul reprezint principalul component, al turi de mordenit, al
depozitelor piroclastice depuse în sisteme deschise, saline, formate din tufuri vulcanice
(ex. Piatra Verde – Sl nic Prahova).
În România clinoptilolitul este zeolitul cel mai r spândit, fiind component
principal autigen al tufurilor vulcanice, alterate halmirolitic, din Depresiunea
Transilvaniei şi Depresiunea Maramureşului.
Întrebuin ri. Clinoptilolitul are capacitate de schimb ionic pentru cationii unor
alchil-amine cum sunt: CH3–NH3+, C2H5–NH3+, (CH3)2–NH2+, C3H7–NH3+, care
reuşesc s penetreze canalele de 8-10 tetraedri. Pentru ionul NH4+ valoarea capacit ii
de schimb ionic este de 1,7 meq/g, aceast calitate f când posibil utilizarea lui la
îndep rtarea azotului amoniacal din apele uzate or şeneşti şi la ameliorarea solurilor.
282
Bibliografie
BIBLIOGRAFIE
Anastasiu, N., 1981, Minerale şi roci sedimentare – determinator, Edi ia a II-a,

Universitatea Bucureşti.
Apostolescu, Rodica, 1982, Cristalografie-mineralogie, Editura Didactic şi
Pedagogic , Bucureşti.
Arghir, G., Ghergari, Lucre ia, 1983, Cristalografie – Mineralogie, Îndrum tor de
laborator, Institutul Politehnic Cluj Napoca.
Becherescu, D., Cristea, V., Marx, Fr., Menessy, I., Winter, Fr., 1977,
Metode fizice în chimia silica ilor, Editura Ştiin ific şi Enciclopedic ,
Bucureşti.
Betehtin, A.G., 1953, Curs de mineralogie (traducere din limba rus ), Editura
Tehnic , Bucureşti.
Bolgiu, O. , 1975, Cristalografie, Editura Tehnic , Bucureşti.
Brana, V., Gridan, T., 1979, Baritina, witheritul şi celestina, Editura Tehnic ,
Bucureşti.
Br noiu, Gh., 2003, Metode de investiga ie mineralogic , Referat doctorat nr. 2,
U.P.G. Ploieşti.
Br noiu, Gh., 2003, Investiga ii mineralogice pe probe de roci prelevate înainte şi
dup ini ierea proceselor de exploatare secundar , Referat doctorat nr. 3,
U.P.G. Ploieşti.
Buerger, M.Y., 1963, Elementary Crystallography, John Wiley & Sons, New York,
London, Sydney.
Buerger, M.Y. , 1966, X-ray Crystallography, John Wiley & Sons, New York,
London, Sydney.
Codarcea, Al., 1965, Mineralogie, vol. I, Cristalografia, Editura Didactic şi
Dana, J.D., Dana, S.D., 1951, The system of Mineralogy, John Wiley & Sons, New
York.
Deer, W.A., Howie, R.A., Zussman, J., 1960-1963, Rock forming minerals, vol.
1-5, Longmans, Green and Co. Ltd., London.
Fleischer, M., 1975, Glossary of mineral species, Mineralogical record, Inc. P.O.
Box 736 Bowye, Maryland.
Frunzescu, D., Georgescu, O., Br noiu, Gh., 2004, On the silica diagenesis
processes of the coal debris from Miocene formation from Prahova County,
Buletin UPG, vol. LVI, nr. 1, p. 1-14, Ploieşti.
Giuşc , D., 1986, Structura atomic a mineralelor, Editura Tehnic , Bucureşti.
Georgescu, O., 1985, Mineralogie, îndrumar de laborator, I.P.G. Ploieşti.
Georgescu, O., 1989, Studiul posibilit ilor de punere în eviden de noi z c minte
de hidrocarburi lichide şi gazoase în depozitele sedimentare şi ale
fundamentului fisurat productiv din perimetrul cuprins între valea Barc u şi
valea Tur din Depresiunea Pannonic , cu privire special la caracterele
mineralogo-petrografice ale colectoarelor, Tez de doctorat, I.P.G. Ploieşti.
283
Georgescu, O., Frunzescu, D., Stamate, Irina, 1990, Asupra prezen ei zeoli ilor
în nivelele cineritice ale Oligocenului din faciesul extern al pânzei de Tarc u
(Carpa ii Orientali, zona sudic ), Buletin I.P.G., vol. XLII, nr. 1, Ploieşti.
Georgescu, O., 1997, Cristalochimie, Editura Imprimex, Ploieşti.
Georgescu, O., 2000, Determinarea mineralelor cu ajutorul microscopului
polarizant, Editura Premier, Ploieşti.
Georgescu, O., Frunzescu, D., Vasiliu, V.E., Dinu, F., 2000, Studiul
mineralogo-petrografic al argilelor pon iene din cariera S tuc – jude ul Buz u
(partea I), Buletin U.P.G., vol. LII, nr. 4, p.151-154, Ploieşti.
Georgescu, O., Br noiu, Gh., 2003, Cristalografie geometric , îndrum tor de
laborator, Editura Universit ii din Ploieşti.
Gridan, T., 1996, Pietre şi metale pre ioase, Editura Enciclopedic , Bucureşti.
Ianovici, V., Stiopol, Victoria, Constantinescu, E., 1979, Mineralogie,
Editura Didactic şi Pedagogic , Bucureşti.
Ianovici, V., Stiopol, Victoria, Constantinescu, E., 1983, Propriet ile fizice
şi chimismul mineralelor, Universitatea Bucureşti.
Imreh, I., 1966, Cristalografie, Editura Didactic şi Pedagogic , Bucureşti.
Ionescu, M., Frunzescu, D., 1985, Petrografie, Îndrum tor de laborator, I.P.G.
Ploieşti.
Ionescu, M., Georgescu, O., 1993, Mineralogie şi petrologie, vol. II – Petrologie,
Editura U.P.G., Ploieşti.
Kissling, Al., 1979, Mineralogie, Institutul de Petrol şi Gaze, Ploieşti.
Kleber, W., 1956, Einfuhrung in die Kristallographie, Verlag Technik, Berlin.
La iu, V.N., 1958, Cristalografia fizic , Editura Tehnic , Bucureşti.
Macale , V., 1996, Cristalografie şi Mineralogie, Editura Didactic şi Pedagogic ,
Bucureşti.
Manilici, V., 1965, Curs de mineralogie şi petrografie, Editura Didactic şi
Mastacan, Gh., 1967, Cristale, minerale, roci, Editura Ştiin ific , Bucureşti.
Mastacan, Gh., Mastacan, Iulia, 1976, Mineralogie, vol. I şi II, Editura Tehnic ,
Bucureşti.
Matei, L., 1986, Minerale şi roci argiloase, vol. I, II, III, Universitatea Bucureşti.
Matei, L., Cioran, A., Constantinescu, E., Cr ciun, C., 1986, Metode fizice
de analiz a mineralelor şi rocilor, caiet de lucr ri practice, Universitatea
Bucureşti.
Matei, L. , 1988, Determinator pentru metode fizice de analiz a mineralelor şi
rocilor, Universitatea Bucureşti.
Matei, L., Cr ciun, C., 1991, Metode fizice de investigare a mineralelor argiloase,
Editura Tehnic , Bucureşti.
Matei, L. , 1996, Determinator mineralogic, Editura Universit ii Bucureşti.
Mrazec, L., 1938, Curs general de minerale şi roci, Editura Fondului Universitar
profesor L. Mrazec, Bucureşti.
Mureşan, I., Ghergari, Lucre ia, Bedelean, I. , 1986, Determinator de minerale,
Universitatea din Cluj-Napoca.
Mureşan, I., 1997, Mineralogie, partea I, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
Pavelescu, L. , 1966, Petrografia rocilor sedimentare, Editura Tehnic , Bucureşti.
Pavelescu, L., 1980, Petrografia rocilor magmatice şi metamorfice, Editura Tehnic ,
Bucureşti.
284
Bibliografie
Pavelescu, L., Mercus, Ana, Mercus, D., Alexe, I., Albu, D., 1971,
Mineralogia descriptiv , Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie, Facultatea de
Geologie Tehnic , Bucureşti.
Pavelescu, L., Mercus, Ana, Mercus, D., Alexe, I., Albu, D., 1976,
Mineralogie descriptiv – lucr ri practice, edi ia a II-a, Facultatea de Geologie şi
Geografie, Universitatea Bucureşti.
Pârvu, G., Vinogradov, C., Pauliuc, S., Preda, I., 1979, Petrografia aplicat a
rocilor carbonatice sedimentare, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti.
Petrulian, N., 1973, Z c minte de minerale utile, Editura Tehnic , Bucureşti.
Pop, I., Niculescu, V. , 1971, Structura corpului solid, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti.
R dulescu, D., Dimitrescu, R., 1966, Mineralogia topografic a României,
Editura Academiei R.S.R., Bucureşti.
R dulescu, D., Anastasiu, N., 1979, Petrologia rocilor sedimentare, Editura
Didactic şi Pedagogic , Bucureşti.
Rickwood, P.C., 1981, The largest crystals, American Mineralogist, vol. 66,
p. 885-908.
Sahama, Th.G., Rankama, K., 1970, Geochimia (traducere din limba englez ),
Editura Tehnic , Bucureşti.
Sirotin, I.I., Saskolskaia, M.P. , 1981, Fizica cristalelor, Editura Ştiin ific şi
Enciclopedic , Bucureşti.
Solacolu, Ş., 1968, Chimia fizic a silica ilor tehnici, Editura Tehnic , Bucureşti.
Stoica, C., Gherasie, I., 1981, Sarea şi s rurile de potasiu din România, Editura
Tehnic , Bucureşti.
Strunz, H., 1970, Mineralogische Tabellen, Akademische Verlagsgesellschaft
Geest&Porting K-G, Leipzig.
Şecl man, M., Gunnesh, K., 1975, Determinator pentru rocile magmatice şi
metamorfice, Editura Tehnic , Bucureşti.
Tatarinov, P.M., 1967, Condi iile de formare a z c mintelor de minereuri metalifere
şi nemetalifere, Editura Tehnic , Bucureşti.
Teoreanu, I., Ciocea, N., B rbulescu, A., Ciontea, N., 1985, Tehnologia
produselor ceramice şi refractare, vol. I şi II, Editura Tehnic , Bucureşti.
www.webmineral.com
285

Edoc - Pub - Mineralogie Descriptiva o Georgescu G Branoiu PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Edoc - Pub - Mineralogie Descriptiva o Georgescu G Branoiu PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINERALOGIE DESCRIPTIV

ÎNDRUMAR DE LUCR RI PRACTICE

Referen i ştiin ifici:

Prof. univ. dr. ing. MIRCEA IONESCU

Prof. univ. dr. ing. DUMITRU FRUNZESCU

Adresa: Editura Universit ii din Ploieşti

EDITURA UNIVERSIT II DIN PLOIEŞTI

Cercet rile geologice au, în primul rând, scopul

1. IDENTIFICAREA MINERALELOR PE BAZA PROPRIET ILOR MACROSCOPICE 15

1.1. PROPRIET I MORFOLOGICE 15

3. SULFURI ŞI SULFOS RURI 69

4. OXIZI ŞI HIDROXIZI 117

4.1. APA 118

5. S RURI HALOGENATE 145

5.1. SARE GEM 145

6.1. CALCIT 155

7.1. GIPS 175

8.1. APATIT 185

9.1. NEZOSILICA I 191

b. stabilirea prin metode pirognostice (analiz chimic calitativ pe cale uscat )

Dac se repartizeaz num rul total de minerale cunoscute pe clase de minerale

IDENTIFICAREA MINERALELOR PE BAZA

Propriet ile macroscopice, pe care le urm rim cu scopul de a diagnostica

1.1. PROPRIET I MORFOLOGICE

1.1.1. Forma cristalelor

Forma (conturul) cristalelor se refer la modul în care sunt m rginite cristalele

Fig. 1.1. Forma (conturul) mineralelor: a – idiomorf = euhedral ;

2. Cristale hipidiomorfe (gr. ypo = sub, inferior) sau subhedrale, m rginite

1.1.2. Habitusul cristalelor

Habitusul cristalelor este proprietatea morfologic care defineşte modul de

Fig. 1.2. Habitusul mineralelor: a – izometric; b – tabular; c – prismatic; d – dendritic.

2. Habitusul tabular – se caracterizeaz printr-o dezvoltare mai accentuat dup

5. Habitusul prismatic – caracterizat printr-o dezvoltare mai accentuat dup o

1.1.3. Dimensiunile cristalelor

Datorit diverselor condi ii de formare existente la nivelul scoar ei terestre,

Tabelul 2. Cristale de dimensiuni neobişnuite (dup J.H. Rösler, 1980, şi

1.1.4. Agregatele cristaline

4. Agregate solzoase – caracteristice mineralelor cu habitus solzos (ex. caolinit,

Fig. 1.3. Maclele gipsului: a – cristal nemaclat; b – macla în coad de

Fig. 1.4. Maclele ortozei: a – macla de Manebach dup fa a (001); b – macla

Fig. 1.5. Macla complex albit + Karlsbad.

Fig. 1.6. Maclele albitului: a –simpl dup pinacoidul lateral (010);

011 011 011

Dup prezen a sau absen a planelor de asociere, maclele pot fi:

Fig. 1.10. Maclele staurolitului: a – crucea Sf. Andrei; b – crucea de Bretagna.

1.2. PROPRIET I OPTICE

1.2.1. Culoarea mineralelor

Culoarea mineralelor este rezultatul efectului de absorb ie selectiv , de c tre

chimic superficial sau unor fenomene de difrac ie a luminii pe planele de clivaj.

1.2.2. Culoarea urmei

Culoarea urmei este culoarea mineralului în stare de pulbere. Ea se ob ine prin

Tabelul 3. Culoarea pulberii şi urmei la unele minerale asem n toare

1.2.3. Luciul mineralelor

Luciul mineralelor este proprietatea acestora de a reflecta lumina, fiind

Fig. 1.11. Dependen a luciului mineralelor, exprimat prin indicele de reflexie R,

Luciul, proprietate optic macroscopic important în caracterizarea descriptiv

3. Luciu semimetalic (n = 2,6-3,0) – apare la unele minerale cu leg turi metalice

1.2.4. Transparen a şi opacitatea mineralelor

1. Minerale perfect transparente (ex. cuar ul SiO2, calcitul CaCO3, gipsul

1.2.6. Luminiscen a mineralelor

Luminiscen a, ca fenomen optic, reprezint în fizica cristalelor, procesul

- chemoluminiscen a – provocat prin fenomene chimice (ex. oxidarea fosforului

1.3. PROPRIET I MECANICE