Metalurgia aurului

dr. Dana Ghiţac

CUPRINS

 Operaţiile de preparare a minereurilor _____________________________________ 2

 Metode de prelucrare a minereurilor _______________________________________ 3
A. Metode clasice _______________________________________________________________ 5
B. Metode alternative ____________________________________________________________ 8
C. Metode de rafinare ___________________________________________________________ 10
Bibliografie _______________________________________________________________ 11

În stare naturală aurul este impur, conţinând peste 20% argint şi mai mult de 1%
cupru, nichel, zinc, etc. Deşi se găseşte şi în zăcăminte secundare (detritice sau
aluvionare), cea mai mare parte din aurul produs în prezent se extrage din zăcăminte
primare (filoane, volburi, etc.).
 Termenul de zăcământ primar este utilizat pentru a descrie o depunere în care
metalul se găseşte înglobat într-o formaţiune de roci.
Deoarece s-a format sub acţiunea temperaturilor înalte şi a presiunii, care au
transformat în rocă fluidele hidrotermale ce conțineau minerale în soluţie, în aceste
tipuri de zăcăminte se găsesc frecvent argint şi sulfuri, arseniuri sau teluri ale metalelor
de bază. Filonul metalifer poate fi pe/aproape de suprafaţa pământului sau la adâncime,
dar majoritatea exploatărilor sunt de suprafaţă sau deschise.
Pe vremuri, depunerile de aur erau găsite, în general, datorită prezenţei metalului
aluvionar în apropierea izvoarelor şi a râurilor sau prin descoperirea unor intercalaţii
vizibile în interstiţiile rocilor de afloriment. În prezent, cunoștințele geologice s-au
îmbunătăţit considerabil, identificarea unei zone promiţătoare putându-se baza atât pe
experienţa precedentă cât şi pe forajele prin care se stabileşte compoziţia şi structura
minereului.
 Zăcămintele secundare s-au format prin erodarea rocilor aurifere astfel încât
metalul poate fi găsit frecvent în straturile de aluviuni sedimentare ale râurilor, lacurilor
sau mărilor. Aceste depuneri aluvionare, bogate în aur, au putut eventual să devină
concentrări de cuarţ aurifer atunci când apa a fost drenată într-o altă direcţie şi mâlul s-
a consolidat sub presiune. În acest caz, zăcământul este, în mod inevitabil, subteran (în
unele cazuri chiar la peste trei mii de metrii adâncime), cu ocazionale aflorimente
datorită cărora a putut fi iniţial identificat minereul. Asta implică nu doar străbaterea unei
mari distanţe pentru aducerea lui la suprafaţă ci şi faptul că temperaturile ridicate şi
presiunea excesivă creează un permanent pericol de surpare.
Africa de Sud, care este un lider în tehnologia minieră de mare adâncime (peste
3,5 km), a dezvoltat atât noi metode de control şi dirijare a presiunii rocilor, prafului şi
temperaturii cât şi noi tehnici de forare, prelucrare, manipulare şi transport a mari
volume de rocă - practici decisive pentru succesul exploatărilor miniere de subteran. În
general, manipularea şi transportul minereului de la mari adâncimi ridică substanţial
nivelul costurilor de exploatare însă utilizarea maşinilor de găurit cu acţionare hidraulică,
a forezelor cu diametru mare şi a noilor tipuri de transportoare, utilizate în ultimul timp,
au reuşit să sporească eficienţa operaţiunilor miniere.
Forajul rămâne cea mai semnificativă etapă din procesul de extracţie minieră,
contribuind cu circa 50% la calitatea producţiei. Metodele geologice de cercetare
contribuie cu încă 28% iar cele geofizice cu 16%, astfel încât prospectările geochimice
joacă, în principal, doar un rol secundar.

 Operaţiile de preparare a minereurilor

În majoritatea cazurilor, minereurile au un conţinut mare de steril. Creşterea
randamentului agregatelor metalurgice impune aplicarea unor operaţii de preparare şi
de îmbogăţire a minereurilor în minerale utile. Acest lucru este cu atât mai important,
atunci când se exploatează zăcămintele sărace, considerate în trecut nerentabile.
 Sfărâmarea are drept scop desfacerea particulelor de minerale utile de steril şi
obţinerea unor dimensiuni convenabile desfăşurării operaţiilor ulterioare. Operaţiile se
realizează în trepte, de la dimensiuni foarte mari la pulberi.
 Clasarea urmăreşte separarea pe clase de dimensiuni a minereurilor sfărâmate.
Aceasta se poate realiza volumetric sau gravimetric.

 Clasarea volumetrică se realizează prin cernere pe un set de site de dimensiuni

descrescătoare până la 0,5mm, pe fiecare din site separându-se o anumită clasă de
dimensiuni.

 Clasarea gravitaţională se aplică minereurilor de dimensiuni mici, prăfoase şi se

bazează pe devierea şi deplasarea mai mare sau mai mică a particulelor aflate în
cădere liberă, sub acţiunea unui curent de aer perpendicular pe direcţia de cădere.
 Sortarea urmăreşte ameliorarea conţinutului în minerale utile şi a compoziţiei
chimico-mineralogice

 Separarea utilului de steril cu ajutorul maşinilor de zețaj se realizează

gravitaţional. În urma oscilaţiei pistonului, nivelul apei se va ridica şi coborî în raport
cu sita pe care se află un strat de minereu, umezindu-l. Particulele de minerale utile

pag. 2
 cu greutate mai mare se vor concentra în stratul inferior iar particulele neutile, cu
greutate specifică mai mică şi deci cu o flotabilitate mai bună, se vor separa la
suprafaţă, putând fi îndepărtate prin spălare în curent de apă.

 În mod similar se realizează şi sortarea cu ajutorul meselor de spălare. Acestea

sunt înclinate şi execută mişcări de oscilaţie în jurul unei axe perpendiculare pe
direcţia curentului de apă de spălare. Minereurile utile mai grele rămân pe masă iar
sterilul mai uşor este antrenat de curentul de apă.

 Celulele de flotaţie sunt instalaţii de separare a particulelor fine de minereu (0,05-

0,5mm). Flotaţia se bazează pe proprietatea de plutire a particulelor de minereu,
care nu se umezesc în apă şi care se ridică la suprafaţă sub formă de spumă, ajutate
de un curent de bule de aer. Pentru asigurarea formării spumei (concentratul de
minereu), în apă se introduc materiale spumante şi uleiuri. Uleiurile sunt adsorbite la
suprafaţa particulelor utile, împiedicând umectarea acestora şi favorizând plutirea.

 Metode de prelucrare a minereurilor

Adevărata metalurgie a aurului începe cu dezvoltarea, în secolul 19, a
procedeului de extragere a aurului din şlamurile de minereu mărunt, utilizând soluţii
diluate de cianură. Precipitarea ulterioară a metalului, prin cementare cu aşchii sau praf
de zinc (procedeul Merrill-Crowe) a apărut în foarte scurt timp. Aceste procedee au
rămas, până în anii ‘70, principalele metode de obţinere a aurului primar. În toată
această perioadă, cianurarea a fost însoţită de diferite tehnici de separare şi
concentrare gravitaţională.
În ultimele patru decenii, tehnologia de obţinere a aurului s-a diversificat extrem
de mult şi, în prezent există 75 de procedee – aflate în diferite stadii de utilizare şi/sau
evaluare. O prezentare detaliată, a fiecăreia dintre acestea se poate studia accesând
linkul http://www.mine.mn/Robin_Grayson_gold_recovery.htm .
Cu toate acestea, principalele metode de obţinere a aurului din minereu continuă
1 2 3
să rămână concentrarea gravitaţională , amalgamare a şi flotaţia urmată de leşiere.
Procesul de selecţie pentru alegerea celei mai adecvate tehnologii de extracţie a aurului
porneşte de la două obiective majore:

 Optimizarea economică a proiectului - în principal, în funcţie de rata de

recuperare a aurului şi de costurile de prelucrare.

 Utilizarea metodelor care îndeplinesc toate cerinţele proiectului, inclusiv

considerentele de mediu.

1
http://www.e-goldprospecting.com/html/gravity_concentration.html
2
http://www.mine.mn/Robin_Grayson_gold_recovery_method01.pdf
3
http://www.e-goldprospecting.com/html/gold_flotation.html

pag. 3
 Riscurile asociate cu dezvoltarea unui proiect de exploatare a zăcămintelor
aurifere pot fi diminuate prin planificarea unui bun flux metalurgic şi ţinând cont de
aspectele legate de capital, profitabilitate, risc şi factori de mediu. Prin urmare, criteriile
care pot influenţa procesul de selecţie a metodelor de obţinere a aurului pot fi grupate în
şase categorii: geologice, mineralogice, metalurgice, de mediu, geografice şi politico-
economice.

Figura 1. Prepararea minereurilor auro-argintifere

Minereul auro-argentifer

Au şi Ag în stare liberă Teluri Sulfuri

CLASARE FLOTARE

Min. grosier Min. mărunt Steril

(1-0,5mm) (sulfuri auro-argintifere)

AMALGAMARE LEŞIERE
(Dizolv.în mercur) (Dizolvare în soluţii de cianuri alcaline)

Amalgam Şlam
(Au, Ag, Hg)

PRECIPITARE
DISTILARE
Hg (Cementare cu zinc)

Aur ars Cement

(Aliaj Au-Ag) (Au-Ag, Zn, Fe)

DIZOLVARE
Zn (în H2SO4)

Nămol anodic

AFINARE AFINARE
(Top.cu fondanţi) Zgură Zgură (Top.cu fondanţi)

Metal DORÉ Metal DORÉ

(Aliaj Au-Ag) (Aliaj Au-Ag)
ELECTROLIZĂ

AUR FIN ARGINT FIN

(99,95-99,98 % Au) (100 % Ag)

pag. 4
A. Metode clasice
 Procedeul de concentrare urmată de amalgamare se bazează pe proprietatea
metalelor preţioase de a forma amalgame cu mercurul la temperatura mediului ambiant.
Aurul este mult mai dens (19,3 Kg/dm3) decât materialul de gangă cu care este
asociat în mod frecvent (cca.2,5-2,9 kg/dm3) şi se poate combina cu mercurul lichid,
care aderă la suprafaţa lui şi difuzează în interior. Amalgamul aur-mercur astfel format
poate fi distilat în retorte (după separarea lui de minereul steril şi de excesul de mercur),
prin evaporarea mercurului obţinându-se un aliaj spongios de aur-argint denumit "aur
ars".
Timp de un secol, aproape tot aurul minier a fost obţinut prin această tehnologie
combinată: concentrare gravitaţională urmată de amalgamare cu mercur. Putând fi
aplicată unui spectru relativ larg de particule (cu diametre cuprinse între 30 şi 600 µm)
şi cu o eficienţă înaltă, metoda a supravieţuit în mod surprinzător până în ziua de azi, în
ciuda faptului că a devenit o tehnologie superfluă. Costul mercurului şi riscurile asociate
4
utilizării acestui metal, puternic şi persistent toxic , au făcut din amalgamare o metodă
neatractivă în prezent.
5
 Procedeul MacArthur-Forrest , aplicat pentru prima dată în 1880 de către J. S.
MacArthur din Glasgow (Scoţia) şi îmbunătăţit de fraţii Forrest, a devenit rapid, sub
denumirea de leşiere, principala metodă de extracţie a aurului din minereurile sărace.
Pentru a deveni însă şi rentabilă a fost necesară perfecţionarea tehnicilor de măcinare a
minereului astfel încât să permită obţinerea unor particule foarte fine. În prezent, cel mai
uzual utilaj este concasorul giratoriu (conic) în care uneori sunt adăugate corpuri
suplimentare de măcinare (bile sau bare).

De un secol şi jumătate, 80% din tot aurul produs la nivel mondial a fost
extras prin leşierea cu cianuri. În ultimii 20 de ani, 92% din producţia mondială
de metal galben s-a realizat prin această metodă.

Tehnologia se bazează pe faptul că, în prezenţa oxigenului, aurul şi argintul

metalic se dizolvă în soluţii alcaline de cianură. Cianura de sodiu (sau potasiu) este
introdusă peste suspensia de concentrat în apă şi amestecul rezultat este agitat, cu
adaus de var stins, până când cele două metale preţioase trec în fază lichidă; prin
filtrare se elimină fazele solide şi se obţine o cianură complexă de aur şi argint.

4
Mercurul provoacă intoxicarea celor care îl folosesc, deoarece este bioacumulabil.
5
http://www.mine.mn/Robin_Grayson_gold_recovery_method02.pdf

pag. 5
 Înainte de utilizarea cianurii, cel mai utilizat reactiv de leşiere pentru recuperarea
aurului din zăcăminte sau concentrate era clorul.

Cu toate că descompunerea cu clor este un procedeu mult mai rapid decât cel cu
6
cianură, extracţia prin clorurare este un proces foarte rar utilizat deoarece:
 utilizarea clorului gazos este extrem de riscantă, pentru sănătatea oamenilor, şi
impune măsuri foarte stricte de siguranţă;

 condiţiile acide şi oxidante în care se desfăşoară procesul de leşiere necesită

echipament din oţel inoxidabil şi căptuşit cu cauciuc

În ultimii ani, tiosulfatul de sodiu este considerat a fi un potenţial substituent al

cianurii, pentru că are un impact mai redus asupra mediului înconjurător.

7
Principala problema în leşierea cu tiosulfat o constituie consumul ridicat de
reactiv. Mai mult procesul decurge lent, iar un randament acceptabil poate fi obţinut
numai in prezenta amoniacului, folosind cuprul ca oxidant. Consumul ridicat de reactiv
face ca procesul de leşiere cu tiosulfat să fie neprofitabil, în ciuda beneficiilor
potenţiale asupra mediului înconjurător. În prezent, nu există o metodă de recuperare a
aurului cu tiosulfat, aplicabilă la scară industrială.

Un alt reactiv nou de leşiere este tioureea, care prezintă mai multe avantaje
decât cianurile (din punct de vedere al recuperării aurului): o sensibilitate
scăzută la metalele neferoase (Pb, Cu, Zn, As) şi pentru sulful rezidual, precum
şi un randament mai bun de recuperarea a aurului din pirită, calcopirită şi
zăcămintele cu carbonaţi.

8
În ciuda eficienţei utilizării tioureei ca agent de leşiere a aurului, aplicarea
9
acestui proces la nivel industrial prezintă câteva aspecte negative: este scumpa;
consumul de reactiv este ridicat (tioureea se oxidează foarte uşor); etapele de
recuperare a aurului necesită o tehnologie mai complexa (şi evident mai scumpă). De
asemenea, cu toate ca este mai puţin toxică decât cianura, tioureea poate fi
cancerigenă.

6
http://www.mine.mn/Robin_Grayson_gold_recovery_method03.pdf
7
http://www.mine.mn/Robin_Grayson_gold_recovery_method24.pdf
8
Tioureea este un compus organic de carbon, azot, sulf şi hidrogen, cu formula CSN2H4 sau (NH2)2CS. Este similar
cu ureea, cu excepţia faptului că atomul de oxigen este înlocuit cu un atom de sulf.
9
http://www.mine.mn/Robin_Grayson_gold_recovery_method07.pdf

pag. 6
 Deşi tehnologia de leşiere cu brom a fost descoperită cu mult timp în urmă,
acest reactiv a început să fie utilizat în procesul de extracţie a aurului doar în
ultimul timp.

Bromul oferă o serie de avantaje, cum ar fi extracţia rapidă, adaptabilitate la un

nivel larg de pH şi, în special, o toxicitate redusă. Datorită gradului ridicat de
10
descompunere şi a costurilor reduse de recuperare, procedeul de leşiere cu brom
prezintă un avantaj faţă de cel cu cianură, dar consumul de reactiv este ridicat iar
costurile de menţinere a condiţiilor severe de exploatare şi a celor legate de protejarea
mediului înconjurător sunt exorbitante - pentru că se poate combina uşor cu alte
elemente, obţinându-se produşi foarte toxici.
 Tratarea în vrac cu leşie este o metodă alternativă, care constă în trecerea unui jet
11
de soluţie diluată de lixiviant , în general cianură, peste minereul îngrămădit deasupra
unui suport filtrant. Prin această percolare, cianura complexă (bogată în aur), separată
de faza solidă, ajunge într-un sistem de colectare şi poate fi îngroşată, fie prin
cementare, fie prin adsorbţie cu cărbune.
Utilizarea acestui procedeu s-a dovedit extrem de rentabilă în cazul minereului
foarte sărac, fie el brut sau de haldă, diminuând considerabil costurile. Totuşi, necesită
un compromis: cianurarea prin percolare poate fi aplicată doar minereurilor oxidate care
întrunesc anumite caracteristici de permeabilitate.
12
 Procedeul de extracţie din pulpă (CiP) este o variantă modernă a cianurării.
Brevetată în anii ’70, la mina Homestake din Dakota de Sud (SUA), această metodă de
13
adsorbţie cu cărbune, care elimină tradiţionala fază de filtrare (atât de costisitoare), se
bazează pe capacitatea cărbunelui activ de a fixa chimic aurul şi argintul dizolvate în
cianură. Prin împingerea în contracurent a adsorbantului (un mangal de înaltă puritate
obţinut din coaja nucilor de cocos), cele două metale preţioase sunt extrase din şlamul
provenit de la leşiere (pulpă) pentru ca ulterior să fie recuperate prin eluțiune.
Scoaterea selectivă a elementelor utile de pe cărbune se realizează prin spălare,
sub presiune şi la temperaturi înalte, cu o soluţie alcalină de cianură. Adesea, pentru a
îndepărta eventualele metale nedorite care ar putea fi adsorbite o dată cu aurul şi cu
argintul, se utilizează şi o spălare prealabilă cu acid clorhidric. Soluţia concentrată de
aur, astfel obţinută, poate fi tratată prin precipitare pe zinc sau prin electroliză, în
ambele cazuri, produsele rezultate (cementul sau catozii încărcați cu aur-argint) fiind
ulterior topite cu fondanţi - în scopul obţinerii metalul doré pentru rafinare. Marele

10
http://www.mine.mn/Robin_Grayson_gold_recovery_method05.pdf
11
Lixiviant - dizolvant de extracţie.
12
http://www.e-goldprospecting.com/html/carbon_in_pulp_process.html
13
Adsorbţie = Proces de fixare şi acumulare a moleculelor unui gaz sau a unui lichid pe suprafaţa unui corp solid

pag. 7
avantaj al acestei tehnologii de preparare constă în reducerea costurilor. Aplicarea ei în
Africa de Sud, în anii ’80, a redus cheltuielile de investiţii la jumătate şi a diminuat cu
două treimi costurile de producţie - în raport cu procedeul clasic.
Separarea metalelor, din soluţia rezultată în urma leșielii, se realizează ulterior
14
prin cementare . Adăugând pulbere de zinc şi azotat de plumb, aurul precipită
electrochimic într-un amestec de Pb-Zn. Excesul de zinc este îndepărtat ulterior prin
tratare cu acid sulfuric iar nămolul rezultat (bogat în aur), după filtrare şi uscare în
cuptor, este topit cu fondanţi în creuzete din grafit. Impurităţile fiind astfel îndepărtate,
15
sub formă de zgură, se obţine aurul brut care, după ce este turnat în lingouri, se
trimite la rafinare.
Prin această metodă combinată (leşiere/filtrare/precipitare) se poate asigura un
grad foarte ridicat de extracţie a aurului din minereuri nerefractare; cu alte cuvinte, din
minereurile care nu afectează negativ procesul chimic de leşiere şi nu au tendinţa de a
bloca aurul în pirite sau alte minerale. Deşi printr-un astfel de proces, bine condus, se
poate obţine o eficienţă de 100%, nivelul ridicat al costurilor de producţie ridică
probleme. Pentru a menţine un grad ridicat de extracţie, este esenţial ca toate fazele
procesului să rămână eficiente. În practică însă, dizolvarea adecvată a aurului poate fi
realizată doar dacă prin măcinare s-a eliberat tot aurul din minereu şi dacă condiţiile în
care s-a realizat leşierea (reactivi, durată, etc.) sunt adecvate, ceea ce implică costuri
mari iar echipamentul specific operaţiei de filtrare este foarte scump.

B. Metode alternative
În contextul creşterii interesului pentru protejarea mediului înconjurător, au
început să apară procese noi, care încearcă să stopeze creşterea gradului de utilizare a
cianurilor în industria minieră auriferă.
 Oxidarea biologică, o metodă folosită iniţial pentru recuperarea cuprului din
minereuri sărace şi din deşeuri, tinde să devină o tehnologie de vârf, care îşi găseşte
din ce în ce mai multe aplicaţii în procesul de îmbogăţire a minereului de aur greu
fuzibil. Procesul de oxidare biologică a minereurilor refractare şi a concentratelor este
16
posibil datorită capacităţii bacteriilor autotrofe , din gama culturilor de Thiobacillus şi
Leptospirillum, de a utiliza energia rezultată din reacţiile la care participă substanţe
anorganice. Din punct de vedere chimic, procesele de solubilizare cu ajutorul bacteriilor
se bazează pe solubilizarea acidă, în care soluţiile de oxidare conţin sulfat feric.
Metoda constă, în faza iniţială, în sfărâmarea şi mărunţirea minereului până la o

14
Cementare - procedeu de reducere la metal bazat pe diferenţa dintre potenţialele normale ale metalului şi
agentului de precipitare.
15
Aur brut - aliaj de aur şi argint numit aliaj doré.
16
Bacterii autotrofe - care îşi sintetizează hrana (substanţele organice) direct din substanţe anorganice

pag. 8
dimensiune suficientă pentru a elibera, din gangă, sulfurile metalice care ulterior vor fi
separate prin flotaţie. Concentratul astfel obţinut reprezintă circa 5-10% din masa
iniţială şi conţine peste 90% din aur. El este apoi, după o nouă mărunţire, introdus într-o
serie de tancuri-rezervor prevăzute cu dispozitive de barbotare cu aer a şlamului, care
conţin o suspensie densă de bacterii în soluţie slabă de acid sulfuric şi care sunt astfel
configurate încât să le asigure o rată optimă de creştere şi supravieţuire. Principalele
variabile controlate sunt: temperatura, pH-ul, potenţialul redox, concentraţia oxigenului
dizolvat, rezerva de bacterii nutritive, concentraţiile metalului solubil şi timpul de
retenţie.
Datorită faptului că rata de oxidare a arseno-piritei este mai rapidă decât cea a
piritei, timpul mediu de menţinere a şlamului este, în funcţie de mineralogie, de 4-6 zile.
Unele minereuri necesită doar o oxidare parţială, pentru a elibera aurul, caz în care
procedeul poate fi simplificat şi timpul de menţinere se reduce cu două zile. Procedeul
este urmat de spălarea în contracurent, într-o serie de îngroşătoare, şi de leşiere.
Soluţia din îngroşătoare este neutralizată şi arsenicul, dizolvat în timpul oxidării,
precipită sub formă de arseniat bazic de fier, el însuşi inert şi stabil în mediul ambiant.

Bio-oxidarea concentratelor obţinute prin flotarea minereurilor refractare se

practică rentabil în şapte uzine de preparare: Fairview - Africa de Sud (35 t/an), Sao
Bento - Brazilia (150 t/an), Harbour Lights - Australia (40 t/an), Wiluna - Australia (115
t/an), Ashanti - Ghana (720 t/an), Youanmi - Australia (120 t/an) şi Laizhou – China
(200 t/an). Cu excepţia instalaţiilor de la Youanmi şi Laizhou, aceste uzine folosesc
17
tehnologia BIOX® a companiei Gencor - care utilizează o combinaţie de trei bacterii
(thiobacillus ferrooxidans, thiobacillus thiooxidans şi ferrooxidans leptospirillum), la
18
40-450C. La celelalte două uzine se foloseşte tehnologia BacTech (Australia), bazată
pe o cultură de bacterii termofile care se dezvoltă la temperaturi de 45-55 0C.
Analizele riguroase efectuate de compania australiană Wiluna Mines au
demonstrat că tehnologia BIOX® poate reduce, comparativ cu procedeele clasice, atât
cheltuielile de investiţie (cu peste 20%) cât şi costurile tehnologice (cu 10%), prin
creşterea cu 13% a cantităţii de aur recuperat din sulfurile metalice sărace (sub 2g
Au/tmin) şi prin diminuarea cu 25% a timpului necesar pentru construirea uzinei. Alte
avantaje constau în absenţa noxelor sau a efluenţilor toxici, simplitatea instalaţiei de
operare şi producerea unui reziduu stabil de Fe/As.

Implementarea pe scară largă a procedeului de oxidare biologică în

metalurgia aurului poate fi afectată însă, din punct de vedere economic, de câţiva
parametrii importanţi:

17
http://www.goldfields.co.za/com_technology.php#
18
http://www.bactech.com/gold/TechnicalSummary.asp

pag. 9
  procesele sunt foarte sensibile la calitatea apei;
 necesită condiţii de operare mai pretenţioase (de exemplu, temperaturi mari şi
valori mici ale pH-ului);
 bacteriile folosite pot prezenta riscuri pentru sănătate şi mediu, ceea ce impune
costuri de operare şi neutralizare crescute;
 necesită concentraţii şi volume mari de agenţi de extracţie – fapt ce creşte
probabilitatea producerii de accidente, în timpul operaţiilor de manipulare şi stocare;
 procesul fiind exotermic, instalaţiile de preparare trebuie echipate cu serpentine
de răcire, ecrane de apă sau alte schimbătoare de căldură.
 Alte tehnologii în curs de dezvoltare, pentru înlocuirea metodelor clasice de
19 20
extracţie a aurului prin amalgamare, sunt: „Gold-paraffin” , Procedeul Haber (HGP) ,
21
Extracţia aurului cu răşini schimbătoare de ioni

C. Metode de rafinare

În mod normal, o companie minieră prelucrează minereul aurifer până în faza de

metal doré - acest aliaj de aur şi argint fiind ulterior trimis la rafinării pentru a fi separat
de constituenţii metalici nedoriţi (cupru, fier, plumb, zinc şi uneori chiar osmiridiu).
Spre o rafinărie de aur se trimite însă o mare varietate de materie primă, nu
numai sub formă solidă (aliaj doré, bijuterii vechi din aur, medalii şi monede sau deşeuri
provenite din sectorul fotografic, electronic sau bijutier) ci şi nămoluri, sedimente şi alte
reziduuri, ceea ce implică o mare diversitate de utilaje. Pentru tratarea scoarţelor,
şlamului şi a rezidiurilor, se utilizează cuptoare de topire (şi cupelare) cu vatră sau
cuptoare electrice. Materialele solide precum metalul doré şi deşeurile, sunt topite în
creuzete şi, după ce se prelevă eşantioane pentru analiză, sunt turnate în lingouri
pentru rafinare.
 Dacă aliajul este bogat (60-70% Au), se foloseşte rafinarea prin clorurare
(procedeul Miller) – care presupune trecerea unui curent de clor peste lingourile topite
în creuzete căptuşite cu argilă, astfel încât argintul, cuprul, zincul, nichelul, plumbul,
precum şi celelalte metale nedorite să treacă în cloruri, care ulterior se evaporă sub
formă de vapori, sau formează un strat de zgură la suprafaţa băii de aur topit. Metalul,
rezultat în urma acestui proces, conţine 99,5% aur şi se toarnă în bare (în general de
12,5 kg).

19
http://www.e-goldprospecting.com/html/gold-paraffin_process.html
20
http://www.habercorp.com/index.php?id=23
21
http://www.e-goldprospecting.com/html/gold_recovery_with_ion_exchang.html

pag. 10
 Pentru obţinerea unui metal de înaltă puritate şi pentru înlăturarea metalelor din
grupa platinei, se utilizează rafinarea electrolitică (procedeul Wohlwill) - prin care aurul
brut este turnat în formă de anozi şi este purificat electrolitic până la 99,99% aur pur.
Operaţia se realizează în cuve de porţelan, la temperatura de 55-650C, folosind
ca electrolit o soluţie de clorură aurică (AuCl2), acidulată cu acid clorhidric şi catozi din
aur pur. Sub acţiunea unui curent, anodul se dizolvă în electrolit şi aurul se depune la
catod, sub formă compactă.

 argintul şi plumbul precipită sub formă de cloruri

 platina şi paladiul rămân în soluţie sub formă de clorocomplecşi
 osmiul, iridiul şi ruteniul, care nu se dizolvă, se depun pe fundul cuvei, ca nămol
anodic.
 Rafinarea electrolitică cu anozi insolubili este utilizată pentru purificarea unor
cantităţi mici de metal. Sub acţiunea curentului electric şi prin adăugarea de bisulfit de
22
sodiu, din aurul brut (dizolvat în prealabil sub formă de sare în apă regală ) precipită
aurul pur, care se depune la catod.
 În cazul în care aliajul aur-argint nu conţine în principiu şi alte metale, pentru
separarea aurului se foloseşte rafinarea chimică cu acid azotic - prin care se
realizează dizolvarea argintului din aliajul în prealabil granulat.

Bibliografie:

1. Dana Ghiţac, Posibilităţi şi tendinţe manageriale în industria metalurgică a metalelor

preţioase, Capitolul I, TD 2000, Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de
Ingineria şi Ştiinţa Materialelor
2. WORLD PLACER JOURNAL, http://www.mine.mn/
3. Gold Prospecting & Panning, http://www.e-goldprospecting.com/

22
Apă regală - trei părţi acid clorhidric concentrat şi o parte acid azotic concentrat.

pag. 11