Cosmin CIOTLOȘ

Cînd listele vorbesc

Bogdan Ghiu, Cu Orice e posibil, Nemira, 2019

Încă înainte de lansarea volumului (la tîrgul de carte din toamnă ), un poem din recentul Cu Orice e
posibil ajunsese să circule printre cunoscă tori în chip de eșantion: „Nino scria întotdeauna cu
carioci/ Scria mare ca și cum ar fi desenat/ Scria vizibil Citeai/ De parcă ai fi privit un peisaj/ Sau o
hartă / Scria mare ca să vezi de departe/ Cu depă rtare cu tot/ Bă ga depă rtare/ Nu știai ce vedeai/
Ce voia să-ți arate”. Referința, o spun pentru cei mai puțin familiarizați cu poezia ultimei jumă tă ți de
secol, e la Ion Stratan (1955-2005), unul dintre colegii de generație al lui Bogdan Ghiu, membru și el
al magneticului Cenaclu de Luni și cosemnatar al unei că rți-cult pentru ceea ce a însemnat la noi
fenomenul optzecist, Aer cu diamante. O alegere curioasă , dar, cred eu, nicidecum întîmplă toare. Să
mă explic: ani de-a rîndul, comentatorii au vorbit despre Stratan ca despre un inepuizabil artificier
al calambururilor superioare, amorsîndu-le și dezamorsîndu-le după necesită ți de moment și
instituind astfel un tip de relație tensionată cu limbajul. Ceea ce-l făcea, desigur, sublim în
momentele de grație și confuz în cele doar trenante.
Or, revizitată astă zi, la patru decenii de la primele ei semne de viață, literatura lui Stratan
pare să privilegieze o altă tră să tură , s-ar zice componistică, dar în realitate substanțială . E vorba de
condiția ei ciclică, enumerativă , coloidală. Autorul Ieșirii din apă nu scria, propriu vorbind, poeme, ci
grupaje, seturi de transcrieri ale unor dispoziții coerente și contigue. Prin urmare, unitatea lui
minimală de sens era cantitativ mai întinsă și structural mai complexă decît aceea, didactică, a
textului de antologie. Stratan gîndea în liste, ca vechii egipteni (care cunoșteau principiul teoremei
lui Pitagora fă ră , însă, a o fi putut formaliza matematic) sau ca enciclopediștii de mai tîrziu (pentru
care lumea putea fi descrisă complet prin înșiruire). Primar și mai ales eficace.
Ipoteza mea e că, intuind asta la Ion Stratan, Bogdan Ghiu a avut simultan revelația
adevă ratei naturi a propriei sale poezii. Care, pe un alt nivel de subtilitate și filtrată prin
deconstructivismul lui Derrida și-al altora, pune de fapt în act aceeași exigență . Chiar literal aceeași,
uneori: „Poem Cuprins/ Poemul ca un Sumar/ Ca o Tablă a materiilor”. Constatarea nu ține de
simpla expresivitate sau de ingeniul verbal. E un statement. În Cu Orice e posibil, Bogdan Ghiu
derulează explicit un program aluvionar pe care în primele sale că rți l-a considerat subînțeles (n-a
fost așa, dovadă că , aproape fă ră excepție, recenzenții l-au îngropat sub etichete autoreflexive, de
tipul „poezie a poeziei”, „poezie despre poezie” sau, și mai jargonard, „metapoezie”). Anume că, în
sens propriu fă ră nici o perdeluire metafizică, scrisul e branșat la real, face parte din real și
determină realul. Cam în felul în care cartelele SIM intră în compoziția telefoanelor noastre mobile.
Ș i mi se pare semnificativ că un critic din ultimul val, Ș tefan Baghiu, accentuează asta pe coperta a
patra a că rții, subliniind atitudinea radical politică a acestei poezii.
Așa încît, contrar opiniei curente, Bogdan Ghiu nu s-a retras niciodată în text. Dimpotrivă , a
luat cu el textul, l-a adus în cotidian, au carrefour des grandes routes discursives (ca s-o parafrazez pe
Mariana Marin), redîndu-i funcționalitatea și transformîndu-l în obiect. Să mai sugerez că tocmai
această caracteristică l-a propulsat în anii debutului pe Ghiu într-un rol onorant-paradoxal? Acela
de a fi, probabil, singurul autor româ n că ruia cenzorii editoriali i-au cerut nu să-și reteze poemele,
ci să le amplifice, particularizîndu-le, localizîndu-le și explicitîndu-le, eventual, biografic. N-a gă sit
de cuviință s-o facă atunci, n-o face nici acum. De ce-ar mai fi fost nevoie de asta pentru ca seria de
koanuri de aici să fie pur și simplu elocventă : „Să răcia e chemare la realitate/ Întoarcere la
realitate/ Adecvare/ Să ră cia e realism” sau „Iată -mă scriind din nou/ Iată-mă reluînd lupta de
eliberare/ A semenilor noștri de noi” sau „Te trezești cu semne pe față / Cineva îți scrie în somn” sau
„Cînd ai ceva de spus/ Scrie în formă de versuri” ș.a.m.d. Excepțional de acut, Cu Orice e posibil îmi
dă un motiv în plus să regret că poezia generației optzeci nu e, nici azi, atît de cunoscută pe cît ar
merita-o.

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București.

Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub
lupă, Editura Humanitas, 2017