Purtatorul de cuvant in administratia publica

Purtatorul de cuvant face parte din biroul de presa al institutiei publice, de preferat, chiar
in calitate de sef. In acest mod, se transmite un mesaj coerent, functionarul public respectiv
garantand serviciile de comunicare ale institutiei.

Purtatorii de cuvant sau functionarii birourilor de presa se impune sa fie specialisti in

domeniul relatiilor publice. Acestia trebuie sa aiba calitati precum credibilitate, capacitatea de a
vorbi si scrie repede, simt al umorului, multa rabdare, inteligenta, stapanire de sine, inventivitate,
curaj, dorinta de a-si asuma raspunderi, creativitate etc. In plus, este indicat sa aiba cunostinte
practice in domeniul afacerilor, scrisului si psihologiei, sa gandeasca strategic si sa aiba abilitatea
de a anticipa1[1]. El trebuie sa aiba o voce „radiofonica” si o infatisare placuta, experienta
vorbitului in public, viteza de reactie si o anumita siguranta de sine (chiar sa poata ascunde
eventualele momente de emotie sau de dificultate).

Formula de succes ar putea fi:

AUTORITATE + CREDIBILITATE + FARMEC PERSONAL = PURTATOR DE CUVANT

Comunicatorul din institutia publica nu se adreseaza publicului larg, ci unei populatii-

tinta, selectionata dupa criterii bine stabilite.

Comunicarea eficienta este un proces de influentare reciproca intre institutie si public.

Purtatorul de cuvant este atat transmitator de mesaje, cat si receptor, avand menirea de a prelua
mesajele si semnalele transmise de media. Aceasta este o conditie minima pentru existenta unui
feed-back in cadrul institutiei administratiei publice, care o face apta sa vina in intampinarea
solicitarilor si asteptarilor opiniei publice (dandu-se dovada de optica de marketing!).

Functionarii publici din cadrul biroului de presa realizeaza transferul de informatii intre
institutia din administratia publica si mass-media. Jurnalistii doresc intotdeauna sa foloseasca
drept sursa pentru informatiile pe care le vor difuza o personalitate a organizatiei; ei solicita acest
lucru, deoarece au nevoie de o pozitie oficiala, care sa exprime punctul de vedere al institutiei si
sa ofere greutate si prestigiu respectivelor afirmatii. Din diferite motive (lipsa de timp a
conducatorului organizatiei, absenta sa din localitate, starea sanatatii in acel moment, absenta
unor abilitati de comunicare orala, uneori frica sau resentimentul fata de presa), institutiile pot
desemna una sau mai multe persoane care sa il reprezinte pe liderul organizatiei in relatia sa cu
presa2[2].

In sistemul administratiei publice, purtatorul de cuvant are urmatoarele roluri3[3]:

3
 -        organizarea de intalniri cu presa (obisnuite si/sau speciale);

-        gestionarea zilnica a biroului de presa al institutiei, participarea la deciziile privind

politicile institutiei si dezvoltarea unei strategii ulterioare pentru prezentarea lor
mass-media si publicului;

-        planificarea si administrarea campaniilor media pentru stabilirea unor mesaje pe

termen lung;

-        verificarea sesizarilor de presa;

-        programarea interviurilor si briefingurilor de presa;

-        ofera asistenta oferita si echipei ce lucreaza intr-o institutie pe probleme ce tin de
relatia cu presa si in privinta potentialei reactii a mass-media la politicile propuse;

-        supravegherea elaborarii discursurilor sau verificarea lor si a mesajelor continute de

acestea;

-        pregateste stiri, statistici si alte materiale despre institutia la care lucreaza;

-        serveste ca mijloc de legatura cu purtatori de cuvant din alte institutii;

-        evalueaza si cuantifica efectele unui eveniment.

Purtatorul de cuvant al institutiei tine locul coordonatorului organizatiei si astfel

dobandeste o responsabilitate si o autonomie aparte, deoarece reprezinta, in orice moment,
institutia si exprima, prin luarile sale de cuvant, atitudinea oficiala a acesteia asupra chestiunilor
de interes general sau specific solicitate de jurnalisti. El se subordoneaza direct conducatorului
organizatiei si sefului biroului de presa. In unele situatii, purtatorul de cuvant este si seful
biroului de presa4[4], iar in altele el are un statut de independenta fata de biroul de presa.
Aceasta din urma situatie nu permite corelarea dintre initiativele lui si activitatea biroului de
presa si duce fie la nesincronizari, fie la suprapuneri inutile5[5].

In Franta, purtatorul de cuvant exercita o misiune generala de informare privind

activitatile guvernului: furnizeaza informatii asupra lucrarilor Consiliului de Ministri – la
sfarsitul fiecarei sedinte a acestuia, purtatorul de cuvant prezinta mass-media proiectele de lege
si hotararile adoptate; intervine asupra tuturor aspectelor de politica a guvernului, activitate
pe care o poate desfasura numai la cererea premierului sau a unui membru al executivului.

Purtatorul de cuvant guvernamental lucreaza in stransa legatura cu ministrii interesati

de subiectele abordate. Atat timp cat este necesar, Serviciul de Informatii si de Difuzare al
primului ministru se afla la dispozitia purtatorului de cuvant.

In continuare prezentam cateva recomandari pentru purtatorul de cuvant al institutiei

publice6[6]:

6
 I. Faceti din comunicare o prioritate: anticipati si indrumati, nu doar reactionati, fiti
vizibil, nu ascuns, fiti organizat si coerent; raspundeti cererilor presei;

II. Nu va bazati doar pe presa. In societatea contemporana, presa detine un rol important
in crize, dar nu este singurul jucator. Pentru a avea succes, sunt vitale realizarea unor canale clare
si directe de comunicare cu toate institutiile si organizatiile relevante, cu agenti economici,
comunitati locale etc.

III. Presa va poate ajuta in activitatea dvs., mai ales in situatii de criza. Astfel, de multe
ori, jurnalistii afla primii, chiar inaintea dumneavoastra; ei raporteaza prompt si constant; va pot
transmite mesajul mai departe, pot preveni publicul; decid rapid, in timpul crizei, cine este
credibil si cine nu. Daca incercati sa evitati ziaristii, acestia vor gasi alte surse, fara beneficiul
punctului dvs. de vedere. Dumneavoastra trebuie sa fiti onest, accesibil, comunicativ si vizibil.

IV.Comunicati devreme si des. Comunicand devreme, aratati ca nu aveti nimic de ascuns;

folositi mijloacele pregatite din timp (declaratii initiale, documentare) pentru a oferi informatia
chiar inainte de a sti totul.

Comunicand des, impiedicati vidul informational pe care presa il poate umple cu fapte
minore, irelevante, care vor impune povestea presei ca stire. Comunicand des, deveniti, mai
mult decat altii, o sursa credibila de informatii.

V. Incurajati abordarea „pe usa din fata”. Primiti presa „pe usa din fata”, pentru a nu
folosi „fereastra laterala” sau „usa din spate” (de exemplu, angajati, surse fara nume etc.).

VI. Luati-o inaintea evenimentelor. Anticipati vestea si pregatiti mijloacele pentru presa
(documentare, istoria evenimentelor etc.), in asa fel incat sa comunicati chiar inainte de a fi prea
multe de spus.

VII. Daca sunt stiri proaste, comentati-le. Daca presa sau altcineva descopera stiri
proaste, iar dvs. nu le comentati, veti fi

banuit ca incercati sa le ascundeti.

Fiti o sursa credibila de fapte verificabile.

Iata cateva principii de baza ale activitatii de purtator de cuvant al unei institutii de
administratie publica :

     Fiti cinstiti; daca ascundeti adevarul, acesta va iesi la iveala, in cele din urma.

     Fiti sinceri; daca nu stiti sa raspundeti la o intrebare, spuneti, pur si simplu, ca nu stiti.
Exista doua motive pentru care puteti refuza sa raspundeti:

       securitatea organizatiei;

       evitarea speculatiilor.

     Fiti constienti de imperativele confidentialitatii – raspundeti intrebarilor ziaristilor

protejand informatiile secrete ale institutiei publice si nu puneti in pericol personalul,
proiectele si publicul tinta al organizatiei de administratie publica.
      Fiti scrupulosi – stiind de ce are nevoie mass-media pentru relatari, oferiti mesajele intr-
o forma ce poate fi publicata.

Necesitatea utilizarii purtatorilor de cuvant in relatia cu jurnalistii se bazeaza pe urmatorii

factori7[7]:

-        conducatorul institutiei publice (primarul, prefectul, ministrul) are un program

incarcat si nu poate fi intotdeauna la dispozitia jurnalistilor;

-        conducatorul organizatiei din sectorul public nu poseda in mod necesar calitati de
comunicare;

-        afirmatiile persoanei de la varf angajeaza total institutia statului; in anumite situatii,
mai neclare, purtatorul de cuvant poate sa declare ca nu cunoaste punctul de vedere al
conducerii, ca subiectul este inca in derulare, oferind astfel un ragaz necesar
definitivarii pozitiei oficiale;

-        imaginea oricarei persoane ce apare prea frecvent in mass-media se erodeaza, tocmai
din cauza epuizarii potentialului de comunicare pe care ea il detine la inceput (asa
numitul „efect bumerang”); de aceea, pentru a proteja conducatorul institutiei publice,
este bine ca in relatia cotidiana de informare a presei sa apara purtatorul de cuvant,
persoana specializata in acest domeniu. Conducatorul organizatiei din sectorul public
va putea astfel sa apara numai in momentele deosebite, in care va angaja, prin
prestigiul sau, imaginea si renumele acesteia.

Misiunea purtatorului de cuvant al unei institutii publice este de a spune ceea ce este permis, la
momentul potrivit si in „cantitatea” prestabilita. El este mediatorul intre jurnalisti si institutia pe
care o reprezinta. Este imaginea mereu prezenta in fata publicului si, mai ales, a mass-media,
imagine care este recomandabil sa fie mereu optimista, stapana pe sine, credibila si cu putere de
impact. Deoarece avem de a face cu o profesie din domeniul comunicarii si informarii, secretul
succesului profesional il constituie cantitatea si mai cu seama calitatea muncii8[8]:

Acest functionar public este dator sa cunoasca in detaliu sarcinile si scopurile institutiei
pe care o reprezinta, lucru fara de care e imposibila organizarea relatiilor si furnizarea eficienta a
informatiilor necesare presei.

Pentru ca intrebarile presei pot viola dreptul la intimitate al angajatilor, purtatorul de

cuvant trebuie sa cunoasca pana unde informatiile despre acestia pot fi date. Astfel, in general,
pot fi dezvaluite unui reporter informatiile de baza despre angajati. Acestea pot include9[9]:

-        confirmarea ca persoana este un angajat;

-        postul detinut;

-        date despre inceputul perioadei de angajare sau, dupa caz, despre sfarsitul acesteia;

9
 Totodata, un purtator de cuvant trebuie sa evite informatii despre angajat, precum:

-        adrese de acasa;

-        numar de telefon personal;

-        statutul marital;

-        numarul de copii.

Purtatorul de cuvant al unei organizatii administrative se ocupa si raspunde direct de tot

ceea ce se refera la imaginea conducatorului institutiei respective, aparitii publice, interviuri,
conferinte, intalniri cu presa, intalniri oficiale etc. Este persoana care isi asuma declararea
pozitiilor institutiei si anuntarea in premiera a diverselor evenimente in cadrul intalnirilor cu
presa. Acest profesionist in domeniul comunicarii este, practic, permanent disponibil pentru a
dialoga cu presa si pentru a face cunoscute opiniei publice, prin toate mijloacele existente – de la
cele traditionale pana la cele multimedia –, demersurile pe care institutia statului le face in
permanenta pentru onorarea politicilor sale declarate. Desigur, substanta mesajelor pe care
purtatorul de cuvant le difuzeaza provine de la specialistii din cadrul directiilor politice, lui
revenindu-i sarcina de a le da, eventual, o forma cat mai atractiva, mai „digerabila”, si de a le
fructifica la maximum10[10].

Unul dintre rolurile acestui specialist din administratia publica este de a preveni
manipularea prin dezinformare, in acest scop desfasurand activitati precum:

-        examinarea atenta a continutului informatiei, a emitentului, a momentului si

contextului lansarii ei;

-        verificarea din mai multe surse si, cand este posibil, si printr-o confruntare cu
realitatea vizata.

In context trebuie remarcat ca acest functionar public:

-        nu trebuie sa se lase sufocat de suprainformatia care invaluie un subiect;

-        trebuie sa depisteze simptomele unei campanii de dezinformare (de exemplu, faptul
ca, la un moment dat, doua publicatii din tabere adverse cad de acord aproape pana la
nivelul detaliilor trebuie sa trezeasca suspiciuni);

-        este indicat sa consulte lucrarile de specialitate ce vizeaza metodele de dezinformare

pentru a identifica si contracara astfel de actiuni.

Printre atributiile purtatorului de cuvant al institutiei publice – strans legate de

rolurile anterior enumerate ale acestuia - putem mentiona11[11]:

-        conceperea si redactarea comunicatelor si dosarelor de presa (singur sau in echipa, in

functie de marimea institutiei publice si, implicit, a biroului de presa sau a celui de
relatii publice; cooperarea cu conducerea organismului administrativ este
indispensabila);

10

11
 -        organizarea conferintelor de presa, redactarea invitatiilor, pregatirea discursurilor
oficiale ale autoritatilor statului;

-        asigurarea atat a comunicarii uzuale, de intretinere, cu mass-media, cat si a

comunicarii la evenimente speciale – cele pozitive: aniversari, decernari de titluri de
„cetatean de onoare al orasului”, actiuni sociale etc., dar si la cele negative, in
perioade de criza: greve, scandaluri etc. (este nevoie de o cooperare permanenta in
cadrul celulei de criza: purtator de cuvant, responsabil relatii publice, conducator de
institutie publica etc.);

-        realizarea revistei presei pentru organizatia in cauza, actualizarea fisierului de presa.

Din setul de aptitudini, abilitati si calitati ale purtatorului de cuvant, sumar anticipate in
acest capitol, fac parte urmatoarele:

-        credibilitatea;

-        bun cunoscator al mediului jurnalistic (organizare, maniere de lucru, tipologii etc.);

-        calitati de comunicare foarte bune, exprimare clara, corecta si convingatoare, orala si
in scris (trebuie sa fie capabil sa comunice atat cu jurnalistii, cat si cu cei care fac
parte din institutia pe care o reprezinta, astfel incat primii sa afle ceea ce doresc in
timp util, iar membrii organizatiei publice sa formuleze informatiile necesare);

-        judecata rapida si reactii rapide, prezenta de spirit;

-        stabilitate din punct de vedere emotional, calm, putere deosebita de stapanire a
emotiilor, chiar si atunci cand isi desfasoara activitatea sub presiune;

-        sociabilitate, abilitati de relationare umana, empatie;

-        buna capacitate de analiza si de sinteza;

-        antrenament pentru participarea la interviurile directe, radio sau TV (sedinte de media
training);

-        preferabil, o prezenta placuta, telegenica;

-        bun cunoscator al organizatiei publice, al strategiilor, obiectivelor si activitatilor sale,

astfel incat sa poata da raspunsuri, in situatii particulare, in consens cu politica
generala a institutiei publice;

-        sa se bucure de increderea conducerii organizatiei, pentru a putea fi la curent cu toate

deciziile si pentru a avea girul liderului institutiei publice in tot ce face;

-        sa stie intotdeauna sa puna intrebarea potrivita si sa dea raspunsul potrivit;

-        sa stie cum sa interactioneze cu oamenii: sefii sau colegii sai;

-        sa stie sa adopte atitudinea cea mai potrivita in relatia institutiei publice cu presa;
 -        persoana foarte bine motivata, avand capacitatea de a dezvolta solutii creative (nimeni
nu este cazul sa ii spuna cum sa faca urmatorul pas, pentru ca instinctul sau
functioneaza perfect);

-        sa stie sa-si articuleze ideile destul de convingator, fie ca o face in scris, fie ca
aceasta are loc in fata ziaristilor veniti la conferintele de presa;

-        capacitatea de a depune un efort de documentare, de analiza si sinteza, de procesare a

informatiei, de comunicare in cel mai onest si inteligibil mod.

Printre responsabilitatile comunicatorului in cadrul sistemului administratiei publice se

numara12[12]:

-        conducerea procesului de comunicare intr-un mod mai degraba proactiv decat
reactiv;

-        se asigura ca nu devine o problema insasi calitatea comunicarii;

-        tine sub control ferm abilitarea celor care vorbesc in numele institutiei. Ori de cate
ori este posibil, limiteaza comunicarea la o singura persoana;

-        utilizeaza rolul public al demnitarului din fruntea institutiei publice pentru a
maximiza beneficiile comunicarii; acesta trebuie sa se mentina in cadrul mesajului
stabilit; va evita sa creeze stiri in mod accidental;

-        informeaza in mod riguros toti oficialii-cheie inaintea oricarui anunt si inventariaza
intrebarile incomode pentru a asigura consistenta mesajelor.

Secretarul adjunct de presa al presedintelui Ronald Reagan, Pete Roussel, spunea ca

adera cu credinta la ceea ce el numea „Rugaciunea secretarului de presa”: „O, Doamne, lasa-ma
sa spun numai cuvinte dulci si politicoase, pentru ca maine s-ar putea sa trebuiasca sa mi le
mananc”.

Sursa: D. Montgomery – A. Texan Meets the Press (and Says a Little Prayer), Forth
Worth Star-Telegram, 10 aprilie, 1983, p. 29A.

Inaintea unor intalniri cheie cu presa, competenta purtatorului de cuvant se confrunta

cu cateva rigori importante:

-        sa stie sau sa anticipeze ceea ce doresc jurnalistii sa afle, astfel incat sa posede toate
informatiile si sa nu fie prins in capcana unor intrebari incrucisate;

-        sa cunoasca preocuparile anterioare ale jurnalistilor, zona lor tematica, tipul de
articole pe care le realizeaza, tacticile lor in general, atitudinea lor fata de institutia
publica;

-        sa cunoasca specificul genurilor si formatelor jurnalistice (indeosebi ale diverselor

tipuri de interviu) pentru a putea face fata solicitarilor jurnalistilor.

12
 Succesul unei informatii depinde de modul in care aceasta este prezentata ziaristilor, dar
si de modul in care parvine organelor de presa. Ca urmare, si dialogul cu presa al purtatorului de
cuvant se desfasoara dupa poruncile pe le-am amintit anterior pentru un demers similar. Le
reformulam intr-un „dodecalog” la indemana celor ce-si asuma o astfel de misiune:

1. Stapaniti temeinic mesajul de transmis !

2. Cunoasteti-va auditoriul !
3. Ascultati intrebarea cu atentie !
4. Raspundeti exact la intrebarea adresata !
5. Fiti pozitivi !
6. Nu mintiti !
7. Eliminati alternativa “Nu comentez”!
8. Nu spuneti niciodata mai mult decat stiti !
9. Nu spuneti niciodata ceva ce nu vreti sa se citeze !
10. Incercati sa stapaniti dialogul !
11. Fiti voi insiva !
12. Amintiti-va mereu aceste porunci !

Cu aceste indemnuri, am intrat, de fapt, in etapa „confruntarii” directe cu oamenii presei.

In timpul intalnirilor cu reprezentantii mass-media, purtatorul de cuvant al institutiei

publice se va supune unor exigente de genul celor formulate in continuare:

-        sa vorbeasca din punct de vedere al interesului public, si nu exclusiv din acela al
intereselor si preocuparilor organizatiei din sectorul public;

-        sa nu fie pasiv: el raspunde intrebarilor presei, dar nu trebuie sa astepte ca aspectele
pe care doreste sa le sublinieze sa fie ridicate numai de jurnalisti; o intrebare poate fi
provocata, o tema poate fi sugerata discret;

-        sa nu fie defensiv: intrebarile sunt prilejuri de a prezenta institutia publica, nu de a

infirma sau a confirma o parere a jurnalistului; in plus, purtatorul de cuvant trebuie sa
manifeste un anumit entuziasm, o incredere naturala in organizatie, cauza, ideea pe
care o reprezinta, sa-si „umanizeze” raspunsurile, dandu-le o nota personala;

-        sa stie sa treaca usor de la aspectele negative la cele pozitive, sa releve contributia sau
eforturile institutiei publice pentru a ameliora o situatie, a-si schimba atitudinile sau
comportamentele ce s-au dovedit eronate;

-        sa aiba abilitatea de a plasa cele mai importante informatii sau luari de pozitie la
inceputul mesajului sau si de a termina discutia cu jurnalistii intr-o nota pozitiva;

-        sa dea raspunsuri directe, fara exagerari, minciuni, fara agresivitate si fara pripeala (o
formula aforistica spune: „Gandeste repede si raspunde incet”);

-        sa nu raspunda la intrebarile pentru care nu poseda informatii clare, ci sa se angajeze

ca, in timpul cel mai scurt, sa obtina acele date si sa le puna la dispozitia jurnalistului;
niciodata nu trebuie sa uzeze de formula „no comment”, ci sa explice onest de ce nu
se poate raspunde la o anumita intrebare; nu trebuie sa ocoleasca raspunsul la
intrebari, sa se incurce in pretexte, in divagatii, in false raspunsuri;
 -        sa nu se certe cu jurnalistii, sa-si pastreze calmul, chiar si cand intrebarile lor li se par
agresive.

Pentru a evita vulnerabilitatile exprimarii orale, purtatorul de cuvant al unei institutii

publice este recomandabil sa incerce13[15]:

-        sa observe reactiile audientei, care se constituie in indicatii;

-        sa reia ceea ce trebuie spus sub alta forma;

-        sa isi acorde timp de reflectie, reformuland ceea ce trebuie spus;

-        sa aleaga vocabularul adecvat si sa evite abrevierile anglicismele, constructiile

argotice sau prea familiare;

-        sa evite superlativele, onomatopeele, interjectiile, digresiunile care ingreuneaza

comunicarea;

-        sa acorde atentie inlantuirii corecte a frazelor si respectarii regulilor gramaticale

uzuale;

-        sa evite enunturile vagi sau prea generale si sa acorde prioritate concretului si
claritatii;

-        sa pastreze ceasul sub privire pentru a putea verifica ora;

-        sa precizeze sursa informatiilor;

-        sa recunoasca eventuala punere in dificultate, dar sa o depaseasca;

-        sa priveasca interlocutorul si sa caute schimbul de idei, comunicarea;

-        sa fie convins ca ceea ce spune este important pentru crearea imaginii pozitive a
institutiei din administratia publica pe care o reprezinta.

Cand raspunde intrebarilor jurnalistilor, purtatorul de cuvant al institutiei de

administratie publica trebuie:

- sa vorbeasa in limitele cunostintelor;

- sa respecte promisiunile facute;

- sa nu fie defensiv;

- sa treaca usor de la negativ la pozitiv;

- sa raspunda direct si nu la mai multe intrebari in acelasi timp;

- sa evite monotonia, schimband intensitatea vocii;

- sa arate ca stapaneste situatia;

13
- sa nu se certe cu jurnalistii;

- sa evite interjectiile de genul “aaa…”, “pai…”;

- sa nu raspunda niciodata cu “poate”, “fara comentarii” si alte clisee verbale.

Purtatorul de cuvant va trebui sa evite in timpul intalnirilor cu presa:

-        sa vorbeasca prea repede sau prea incet;

-        sa creeze o pauza prea mare care sa permita intrebari suplimentare din partea
auditorului;

-        sa intrerupa interlocutorul;

-        sa intrebe in loc sa raspunda (procedeu util totusi in cazul in care solicita precizarea
unui aspect legat de raspunsul pe care trebuie sa-l dea purtatorul de cuvant al
institutiei publice);

-        sa foloseasca timpul de vorbire fara control;

-        sa faca grimase la auzul unor intrebari;

-        sa garanteze ceea ce nu este absolut sigur;

-        sa asculte fara sa priveasca auditoriul;

-        sa fie impasibil, lipsit de reactie;

-        sa urmareasca o idee fara sa controleze reactiile salii;

-        sa suprime unele parti din ceea ce trebuie sa trateze in cursul expunerii.

Revitalizarea atentiei auditoriului se poate realiza prin apelarea la o serie de procedee,

aplicate in functie de context.

Tabel. Nr. 8.1. Revitalizarea atentiei auditoriului

Modalitate de Efecte scontate Exemple

recurs
Anecdota Intrerupe cursul unui discurs magistral.
Satisface curiozitatea auditoriului cu
privire la personalitatea oratorului.
Permite o identificare.
Interpelare a Il implica in mod direct pe cel care
ascultatorului asculta. Vizeaza participarea.
Accentueaza dorinta de dialog.
Demonstreaza grija pentru ceilalti.
„Acest eveniment ma trimite
cu gandul la ceea ce mi s-a
intamplat atunci cand…”
„Ati remarcat cu totii”,
„Sunteti, desigur, constienti
de…”

„Si voi ati fi procedat in mod

similar”.
 Citare directa Legitimeaza afirmatiile facute, apeland la „Asa cum a remarcat domnul
o autoritate a statului recunoscuta si primar” (presedintele
apreciata. Favorizeaza complicitatea. Consiliului Judetean).
Umor Destinde atmosfera. Creeaza un gen de
pauza. Pregateste o receptare mai
completa.

Sursa: adaptat dupa G. Ferréol, N. Flageul – Metode de exprimare scrisa si orala, Editura
Polirom, Iasi, 1996, p. 163.

-        sa intrebe in loc sa raspunda (procedeu util totusi in cazul in care solicita procurarea
unui aspect legat de raspunsul pe care trebuie sa-l dea purtatorul de cuvant al
institutiei publice);

-        sa foloseasca timpul de vorbire fara control;

-        sa faca grimase la auzul unor intrebari;

-        sa garanteze ceea ce nu este absolut sigur;

-        sa asculte fara sa priveasca auditoriul;

-        sa fie impasibil, lipsit de reactie;

-        sa urmareasca o idee fara sa controleze reactiile salii;

-        sa suprime unele parti din ceea ce trebuie sa trateze in cursul expunerii.

Purtatorul de cuvant al unei institutii publice (centrale sau locale) trebuie, de asemenea,
sa tina cont de urmatoarele recomandari14[16]:

1.     Comunicatorii sa aiba incredere in bunul-simt al auditoriului. Cel mai adesea,

publicul va dovedi ca este justificata o asemenea incredere prin aceea ca percepe
corect problemele, opiniile pro si contra si toate motivatiile. Furnizorii de informatii
nu au nevoie sa recurga la titluri iscusite, trucuri, distorsionari sau minciuni pentru a
fi eficienti in comunicare. Nu va subestimati auditoriul!

2.     In societatea contemporana, in general, oamenii cunosc sau sunt interesati prea putin
de problemele care te intereseaza pe tine. Tu trebuie sa informezi, sa clarifici si sa
simplifici problemele, fara a te departa de adevar si in asa fel incat acestea sa
serveasca intereselor auditoriului;

3.     Nu-ti compromite pentru nimeni principiile etice. Nu alege calea cea mai simpla. Nu
face afirmatii in care nu crezi si nu face ceea ce consideri a fi incorect, doar de dragul
de a bifa o actiune;

4.     Purtatorii de cuvant sunt rareori in situatia de a alege intre bine si rau, alb si negru sau
da si nu. Problemele de etica implica gradari, nuantari, puncte de vedere diferite.

Etica purtatorului de cuvant

14
 Scopul tuturor specialistilor in comunicare este castigarea increderii. Aceasta poate fi
realizata numai prin profesionalism si etica.

Codul etic al purtatorului de cuvant din institutiile publice include urmatoarele reguli cu
privire la activitatea acestuia15[17]:

-        se comporta profesional, cu cinste, corectitudine, dreptate si responsabilitate fata de

public;

-        isi imbunatateste prestatia profesionala individuala si isi dezvolta cunostintele si

experienta profesionala printr-o continua cercetare si instruire;

-        se va conduce, in viata profesionala, dupa interesele publicului;

-        nu se va angaja in actiuni ce ar prejudicia integritatea canalelor de comunicare;

-        nu va comunica intentionat informatii false sau care induc in eroare;

-        nu va prejudicia intentionat reputatia profesionala sau activitatea unui coleg. Dar daca
un membru are dovezi ca un altul se face vinovat de activitati lipsite de etica, ilegale
sau necinstite, inclusiv cele care contravin acestui cod, el va prezenta informatiile
respective imediat autoritatilor.

15