Competențele și abilitățile unui lucrător în relații publice

Relațiile publice presupun cercetarea tuturor publicurilor: primirea de informații de la

acestea, avertizarea conducerii în legătură cu atitudinile și reacțiile lor, ajutorul în stabilirea de
politici care demostrează atenția crescută față de publicuri și evaluarea constantă a eficienței
tuturor programelor de relații publice. Ca funcție de management, relațiile publice înseamnă
responsabilitate și înțelegere în stabilirea de politici și în informare, pentru atingerea celor mai
nobile interese ale organizației și ale publicurilor ei.
Practicianul de relații publice servește drept intermediar între organizația pe care o
reprezintă și toate publicurile acelei organizații. Drept urmare, practicianul de relații publice
are responsabilități și față de instituție, și față de diferitele ei publicuri. El distribuie informații
care dau posibilitatea publicurilor instituției să-i înțeleagă politicile. Deși specialiștii în relații
publice nu pot fi conștiința unei organizații a cărei conducere nu are una, rolul lor este să
aducă în atenție problemele și subiectele de îngrijorare și să reamintească conducerii care îi
sunt responsabilitățile etice. Acești specialiști ajută conducerea să formuleze, să susțină și să
promoveze obiective care sunt mai sigure.
Spre deosebire de orice alt cadru de conducere, practicianul de relații publice trebuie să știe
tot ce se întâmplă în interiorul și în exteriorul organizației, dar și cum se corelează și
interrelaționează activitățile și funcțiile unei organizații. De la el se așteaptă să contribuie la
renumele de care se bucură organizația, să fie obiectiv în rezolvarea sarcinilor de lucru și să
vină cu informații reale, necosmetizate, utile, în procesul decizional.
Specialistul în relații publice află ce se întâmplă în afara organizației prin faptul că este
expus presiunilor generate de diferitele grupuri de persoane care caută sprijin. Rolul
practicianului, din această perspectivă, este de mare finețe și complexitate. Câteodată, el
trebuie să joace rolul avocatului diavolului, încercând să găsească toate argumentele
importante împotriva unui plan de acțiune propus și să explice ce decizii vor avea un efect
advers și asupra căror grupuri. Câteodată trebuie întreprinse acțiuni care vor ofensa un public
majoritar, astfel că managementul trebuie avertizat, pentru a putea oferi publicului explicații
eficiente asupra necesității acțiunii.
Câteva dintre instrumentele pe care le folosește practicianul de relații publice, cum ar fi
contactele personale și mass-media, rămân aceleași. Măsurarea adecvată a performanțelor sale
nu se reduce la cât de eficient este transmis mesajul clientului, ci dacă un incident care putea
dăuna activităților unui client a putut fi preîntâmpinat. Specialistul în relații publice are
obligația de a ajuta angajații sau clienții să-și conducă afacerile într-un mod care să răspundă
noilor cerințe ridicate de preocupările oamenilor de știință, ecologiștilor, organizațiile de
apărare a consumatorilor, liderilor minorităților, segmentelor mai puțin privilegiate ale
comunității și angajaților.
Specialiștii în relații publice au rolul de a-i ajuta pe angajați să înțeleagă care sunt misiunea
și așteptările conducerii organizațieiși să le dea posibilitatea să-și prezinte și implementeze
propriile inițiative care pot contribui la atingerea acestor obiective. Relațiile publice sunt
prețuite pentru contribuțiile lor strategice. O contribuție strategică este dezvoltarea de planuri
pentru rezolvarea problemelor întregii organizații și sprijinirea implementării lor prin
eforturile proprii ale departamentului de relații publice pentru a-și integra și coordona
activitatea cu celelalte unități ale organizației. Este esențial de asemenea să fiți atent la
probleme pe măsură ce apar, să le monitorizați înainte de a se cristaliza la nivelul opiniei
publice, să sfătuiți conducerea cum să gestioneze problema pentru a se obține un rezultat
pozitiv și să păstrați credibilitatea organizațională în cazul unei crize. În luările de poziție pe
linie de relații publice, interne sau externe, ale unei firme sau agenții, două elemente rămân
constante. Primul, atragerea, consilierea, dezvoltarea și reținerea unui personal talentat și
divers care poate lucra eficient în echipă cu celelalte departamente și posturi. Al doilea,
gestionarea resurselor – timp, bani și talent- pentru a avea eficiență maximă.
Cei mai buni manageri de relații publice țin la curent conducerea cu ceea ce se întâmplă.
Totul este să mențină un echilibru între o conducere care nu știe nimic din ceea ce se întâmplă
și una mereu în alertă din cauza unor amenințări care nu se materializează niciodată. Dacă
managerii de relații publice nu sunt judicioși în ceea ce privește anunțurile pe care le fac
conducerii superioare, atunci când vor identifica o problemă gravă care ar putea declanșa o
criză, conducerea ar putea considera că este doar o altă alarmă falsă.
Comunicatorii din mass-media tind să monopolizeze sfera comunicării masificate, Rolul lor
este acela de a transforma lumea în mesaj. Prin ,, lume” se poate înțelege aici suma
evenimentelor care atrag atenția, a acelor fapte, întâmplări , procese ce trebuiesc cunoscute
pentru că au semnificație publică. Comunicatorul este, într-un fel, cel ce stă de veghe, un fe de
,,planton” care trebuie să reacționeze atunci când în spațiul real se petrec anumite
,,perturbații” de la normal, mici ,,cutremure” în privința a ceea ce trece drept firesc și
admisibil. El are, așadar, atributul unui mesager, caracterizat prin vigilență continuă și
aptitudini de a face o relatare.
Activitatea într-o instituție a comunicatorilor nu prea lasă loc de improvizație, algoritmul
muncii fiind foarte strict standardizat, astfel încât produsul obținut – pachetul cu mesaje – să
necesite cel mai scurt timp cu putință și, în al doilea rând, dar la fel de important, să fie
elaborat în limbajul cel mai accesibil. Mihai Coman surprinde exact acest ,,ritual” al actului
comunicațional, afirmând că ,,mesajele sunt produse de echipe de oameni specializați în
căutarea și procesarea informației, pe de o parte, și conceperea și fabricarea divertismentului,
pe de altă parte; acești specialiști lucrează în structuri organizaționale complexe, bazate pe o
diviziune accentuată a muncii, pe ierarhii clare, pe norme și proceduri de lucru standardizate”.
Munca în echipă, preocuparea de a respecta termenul de predare al ,,materialului”, nevoia de a
nu ieși din ,,stilistica” impusă de specificul instituției de comunicare îl determină pe
comunicator să se conformeze tot mai mult, să devină un model al căii de mijloc.
Privit în toată aura lui de ins indispensabil vremurilor sale, comunicatorul are mai multe
atribute care îi dau un statut și îi conferă un rol proeminent în contemporaneitate. Cele mai
importante dintre acestea sunt:
1. devotament sau fidelitate față de faptele realității. Ca un adevărat Hermes post-modern,
mesajele pe care le produce țin locul evenimentelor, în cazul consumatorilor aflați departe, așa
încât relatarea trebuie să fie realizată în orizontul actualității imediate, prin obținerea efectului
de impact. Intenția de a falsifica (prin exagerare), uneori, cu scopul de a spori indicele de
senzațional constituie o racilă.
2. profesionalismul. În acest domeniu, al comunicării de masă, provocările sunt tot mai mari
și continue. Competiția acerbă obligă la găsirea soluțiilor astfel încât să fii de cele mai multe
ori primul, de a avea sursele cele mai bune, mesajul trimis spre consumator să fie realizat în
condiții de timp minimale, iar efectele obținute să motiveze și să stimuleze eforturile.
3. activitatea în echipă. Redacțiile sunt spați media în care activitățile au un caracter legat,
produsul unuia devenind materie primă pentru un alt specialist, astfel încât se pot activa foarte
multe sinapse până când produsul finit să poată fi difuzat.
4. credibilitatea. Un produs media necredibil este un rebut, indiferent de cantitatea de muncă
pe care o depozitează, de intențiile sau așteptările comunicatorilor sau de bunele lor intenții.
Capacitatea de a păstra sau spori credibilitatea constituie o strategie de imagine pentru fiecare
instituție sau organizație de comunicare în masă.
Indiferent de domeniul de activitate al companiei pentru care lucrează, practicianul relațiilor
publice trebuie să ducă la bun sfârșit o serie de activități specifice, să atingă o serie de
obiective și să știe cum să facă față cu brio unor situații neprevăzute, probleme
comunicaționale, crize etc. Astfel, specialiștii și cercetătorii din domeniul relațiilor publice au
elaborat câteva calități pe care orice PR-ist trebuie să le posede în vederea îndeplinirii
sarcinilor specifice:
Sociabilitatea – unul dintre rolurile de bază ale PR-ului este stabilirea de relații favorabile
interumane.
Simț de organizare – la un nivel sau altul, activitațile de PR au nevoie de organizare de
evenimente, plus că este nevoie de un simț al ordinii în ceea ce privește informații,
documente, etc .
Putere de muncă – domeniul relațiilor publice implică multe situații fără program de muncă
regulat, așadar este nevoie de disponibilitate foarte mare pentru ore suplimentare de lucru.
Adaptivitate – un specialist trebuie să știe să se adapteze de la o situație la alta, de la un
interlocutor la altul samd.
Capacitate de analiză – este nevoie de un studiu al mai multor situații posibile pentru cele
mai bune strategii.
Rapiditate în gândire – de foarte multe ori trebuie luate decizii pe moment.
Tact – este nevoie de răbdare, amabilitate, reacții oportune și spontane.
Memorie – există o mulțime de situații, nume, date care trebuie reținute cât mai bine.
Bineînțeles că pe lângă aceste calități, este nevoie și de o pregătire profesională solidă și de
cât mai multe noțiuni de cultură generală.
Bibliografie

1. Doug Newsom, Judy VanSlyke Turk, Dean Kruckenberg, Totul despre relațiile
publice, Editura Polirom, 2010
2. Florin Ardelean, Introducere în sistemul mass-media, Editura Universității din Oradea,
2014
3. www.portalmanagement.ro/calitatile-necesare-unui-practician-al-relatiilor-publice/