Povestea ceasului cu inima

“Povestea ceasului cu inima” este o creatie in proza, scrisa de Vladimir Colin, in volumul “Zece povesti
pitice” . Titlul acestei povesti, este un titlu sugestiv, si a fost ales, deoarece, acesta face trimitere la
personajul principal si anume, la piticul care facea ceasul sa functioneze.

Tema acestui text, este tema “conditii umane” , aceasta tema este sugerata de intamplarile relatate in
text, de faptul ca ne sunt descries diferentele care se faceau intre boierii si vaduvele care veneau sa se
planga imparatului, totodata acestui text I s-ar potrivi si tema trecerii timpului, textul sugerandu-ne
faptul ca atata boierilor cat si vaduvelor care mergeau la imparat, le era alocata o anumita perioada de
timp pentru a vorbi.

Modul dominant de expunere a acestui text este, naratiunea si dialogul.

Subiectul operei literare este constituit din succesiunea faptelor, a evenimentelor la care participa
personaje literare caracterizate tocmai prin intermediul intamplarilor relatate. In expozitiune ne sunt
prezentate faptele din padure, gasirea ceasului de catre ceasornicar. Tot in acest moment, ceasornicarul
observa ca ceasul este defect, ca acesta nu functioneaza, asa ca decide sa il ia acasa, si sa inerce sa il
repare. Prin intriga, ne este prezentata, sosirea ceasornicarului acasa, dupa acesta a ajuns acasa, verifica
ceasu, sa vada de ce nu merge, iar acesta observa ca ceasul, nu are pitic, si din aceasta cauza, nu
functioneaza. Actiunea se desfasoara in atelierul ceasornicarului, dupa ce acesta observa ca, ceasul pe
care l-a gasit nu are pitic, se hotaraste sa puna un pitic, pe care il salvase el, cu o zi inainte, dintr-un ceas
spart. Ii pune ceasului piticul, dupa care face de veste, ca a gasit ceasul in padure, si ca, cel ce l-a pierdut,
sa mearga atelierul acestuia sa il recupereze. Dar, intr-o zi, imparatul trecand prin fata atelierului, si vazu
acel ceas frumos cu limbile de aur si cifrele cu pietre pretioase, se hotarase sa mearga la ceasornicar, si
sa ii ceara aceastuia sa ii vanda ceasul. Ceasornicarul nu a vrut sa il vanda, dar la insistentele imparatului
acesta nu a avut de ales, asa ca a fost nevoit sa ii vanda ceasul imparatului. Imparatul fiind foarte
mandru de ceasul lui, il pusese chiar in camera tronului, acolo unde primea oamenii, pentru ca acestia sa
isi spuna problemle. Punctul culminant ne este prezentat de “comportamentul ceasului” acesta, nu
functiona normal, astfel incat, cand mergeau boierii la imparat sa se planga ca nu se inteleg cu taranii,
imparatul le acorda o ora sa vorbeasca, dar ora trecea foarte repede, acestia nici nu apucau sa spuna
ceva, ca le si trecea ora, in schimb cand mereau vaduvele sa se planga ca boierii le ia totul, si nu raman
nici cu o bucatica de paine, chiar daca imparatul le acorda doar o clipa sa vorbeasca, clipa aceasta dura
foarte mult. Boierii fiind nemultumiti de acest lucru, au meru la imparat sa ceara socoteala, de ce timpul
trece asa repede, si ei i-au spus imparatului ca, cu siguranta, ceasul este defect. Boierii au insistat si l-au
facut pe imparat sa creada ca ceasul chiar este defect. Acesta a mers de graba cu ceasul la ceasornicar sa
il repare. Ajuns la ceasornicar, acesta vazuse ca ceasul functioneaza normal. A scos omuletul din ceas si l-
a intrebat ce se intampla. Ultima parte a povestii si anume deznodamantul, ne prezinta conversatia
dintre ceasornicar si piticul din ceas. Ceasornicarul Il intrebase, ce se intampla, de ce cand merg boierii
timpul trece foarte repede, iar cand merg vaduvele, timpul se scurge lin. Acesta ii explica
ceasornicarului, ca el are inima, si ca acele vaduve care merg la imparat ii provoaca mila, si din acest
motiv, le lasa pe acestea sa vorbeasca mai mult. Ceasornicrul nu gasea o solutie la aceasta problema, asa
ca, merse la un mester priceput, si ii ceruse acestuia o parere, iar acesta , hotari ca in locul piticului din
ceas, sa puna un pitic de metal, care sa faca ceasul sa functioneze in mod normal. Si din acea zi, chiar
pana in zielel noastre toate ceasurile functioneaza cu pitic de metal.

Naratorul se adreseaza intr-un mod direct la persoana a II-a si a III-a .

In acest text sunt prezente formulele narative, de genul “ Traia odata intr-un oras mare, un
ceasornicar..”, in incheierea acestei naratiuni ne este prezentat urmatorul aspect: “ ca îmbatranind,
piticii din ceasornice se mutara, rand pe rand, în ţara poveştilor şi în locul lor fura aşezaţi pitici de fier,
sau arcuri, lanţuri, pendule şi cuci. Pana în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc,cu lanţ,cu pendule sau
cu cuc,dar ceasuri cu pitic sau cu inima nu se mai cunosc decat în poveştile pentru copii.”

Aceasta poveste, si anume, “povestea ceasului cu inimia” are ca orice alta poveste valente formative.
Una din aceasta ar fi cea morala, care reiese din comportamentul piticului, acestuia fiindu-I mila de
vaduvele care mergeau la imparat, le acorda mult mai mult timp, decat boierilor care mergeau sa se
planga de tarani. Totodata, ne sunt prezentate valentele afective, faptul ca piticul a fost induplecat de
povestea vaduvelor asa ca, le acorda acestora mai mult timp, pentru a vorbi.

Caracterizarea personajului principal

Personajul principal din aceasta poveste este Piticul din ceas, acesta ne este caracterizat in mod direct,
direct de catre autor, acesta ne prezinta piticul, ca ar fi atata de mic, cat o unghie, si ca atunci cand
plangea, plangea cu lacrimi cat gamalia. Acesta se ocupa de functionarea ceasului, acesta batea cu un
ciocanel, facand ca acesta sa functioneze, tic-tac. Tot de catre narrator ne este prezentata bucuria
piticului, ca ceasornicarul i-a gasit un nou ceas, unde se puse de indata pe treaba, si incepu sa
ciocaneasca, pana ceasul a inceput sa faca, tic-tac. Piticul ne este prezentat ca bun gospodar, si vrednic,
deoarece acesta era mereu la datoria, nu dormea, nu casca, ci isi facea mereu treaba asa cum se cuvine.

In mod indirect, personajul ne este prezentata bunatatea piticului, si faptul ca acesta are o inimia, adica
este sufletist, si le tine partea vaduvelor care mergeau sa se planga iparatului, acordandu-le mai mult
timp acestora pentru a-si spune of-ul. Chiar daca imparatul le acorda acestora “o clipa” clipa dura foarte
mult, in schimb boierilor care mergeau sa se planga de tarani, le transforma ora, pe care le-o acorda
imparatul, intr-o clipa.