Considerații referitoare la modificările și completările aduse Legii

dialogului social nr.62/2011 prin Legea nr.1/2016

(publicat în Revista Romînă de Dreptul Muncii nr.3/2016)

Conf.univ.dr.Marioara Țichindelean

Universitatea„Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Drept

Legea nr.1/2016 pentru modificarea și completarea Legii dialogului social

nr.62/20111 modifică și completează câteva dispoziții din această lege, printre
care cea care prezintă un real interes în plan teoretic dar mai ales practic și
anume prevederea cuprinsă în conținutul art. 134 din Legea nr.62/2011.

I)Legea nr.1/2016 a modificat art.1, lit.r din Legea nr.62/2011 în sensul că

sectoarele de activitate sunt considerate sectoarele economiei naționale care se
stabilesc de către Consiliul Național Tripartit și se aprobă prin hotărâre de
Guvern.

Anterior modificării art.1, lit.r din Legea nr.62/2016 prin Legea nr.1/2016 în
doctrină2 s-a afirmat că definirea identității și apartenenței la sectoarele de
activitate este atributul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național
și că doar în temeiul clauzelor sale Guvernul, prin hotărâre, este îndrituit să
certifice sectoarele de activitate.Se subliniează în continuare că această soluție
valorifică principiul subsidiarității, ca fundament ideatic și regulă metodologică
de reglementare la nivel european, conform modelului U.E. după care
directivele validează acordurile dintre partenerii.

Considerăm că această modificare respectă și consolidează parțial

principiul dialogului social având în vedere următoare argumente:

A.1.Potrivit art.152, alin.1 din Tratatul privind funcționarea UE 3, uniunea

și statele membre recunoaște și promovează rolul partenerilor sociali la nivelul
1
.Publicată în M.Of.nr.26 din 14 ianuarie 2016.
2
.Al.Athanasiu, Ana-Maria Vlăsceanu, Propuneri de lege ferenda cu privire la negocierile colective și conflictele
de muncă în volum Conferința Națională „Propuneri de lege ferenda privind perfecționarea legislației muncii din
România”, Sibiu, 10 octombrie 2014, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 136; Claudia-Ana Moarcăș
Costea, Dreptul colectiv al muncii, Ed.C.H.Beck, București, 2012, p.57.
3
.Versiune consolidată 2012, sursa:eur-lex.europa.eu
său, ținând seama de diversitatea sistemelor naționale.Aceasta facilitează
dialogul dintre aceștia, respectându-le autoritatea.

Prevederea mai sus menționată se referă la partenerii sociali care sunt definiți în
art.1, lit.a din Legea nr.62/2011, legea dialogului social 4 ca fiind sindicate sau
organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale, precum şi
reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice, care interacţionează în
procesul de dialog social iar la art.1, lit.b din aceeași lege, dialogul social este
considerat ca procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se
consultă şi negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes
comun. Consiliul Național Tripartit abilitat prin modificarea legislativă de a
stabili sectoarele economiei naționale pentru realizarea dialogului social nu
poate fi considerat partener social în sensul dat acestuia de prevederile O.I.M. 5,
unionale și naționale întrucât potrivit art.75 din Legea dialogului social acest
organism:

a)are rol consultativ la nivel naţional al partenerilor sociali și așa cum rezultă din
ansamblul atribuțiilor legale nu realizează o negociere colectivă efectivă iar
actele adoptate nu au caracter obligatoriu ci reprezentă repere, direcții pentru
promovarea și dezvoltarea parteneriatului social;

b)este constituit în scopul promovării bunelor practici din domeniul dialogului

social tripartit la cel mai înalt nivel;

c)are o componența ce nu reflectă principiul tripartit al parteneriatului social

(reprezentanții patronatelor și ai sindicatelor care se găsesc pe poziție de
egalitate cu reprezentanții guvernelor) deoarece din acest organism fac parte
reprezentantul Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului Economic
şi Social şi alţi membrii conveniţi cu partenerii sociali.

Un exemplu relevant pentru modul în care U.E. înțelege să fundamenteze

relația parteneriatului social în vederea realizării obiectivelor stabilite prin
art.151 din Tratatul privind funcționarea UE 6 este Acordul-cadru cu privire la
munca pe durată determinată, încheiat între organizațiile interprofesionale
generale, Confederația Europeană a Sindicatelor(CES), Uniunea Confederațiilor

4
.Republicată în M.OF. nr. 625 din 31 august 2012.
5
.Potrivit art.2 din Convenția nr.87/1948 O.I.M. privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical.
6
.Art.151 din Tratatul....Uniunea și statele membre..........au ca obiective promovarea ocupării forței de muncă,
îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă, permițând acestora în condiții de progres, o protecție socială
adecvată, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat și durabil al ocupării
forței de muncă și combaterea excluziunii.
Industriale și Patronale din Europa (UNICE) și Centrul European al
Întreprinderilor Publice (CEEP).

A.2.Tratatul privind funcționarea U.E. statuează în art.152, alin.2

importanța reuniunii sociale tripartită la nivel înalt pentru creșterea economică
și ocuparea forței de muncă și dezvoltarea dialogul social, context în care în mod
evident că această relație înseamnă sindicat, patronat și reprezentantul statului.

B. Prevederea cuprinsă în art.1, lit.r din Legea nr.62/2011 așa cum a fost
modificat prin Legea nr.1/2016 și anume sectoarele economiei naționale se
stabilesc de către Consiliul Național Tripartit și se aprobă prin hotărâre de
Guvern se circumscrie procedurii stabilite de art.155 din Tratatul privind
funcționarea UE și anume dialogul social între partenerii sociali la nivelul
Uniunii poate conduce, în cazul în care aceștia doresc, la raporturi
contractuale, inclusiv acorduri, asigurând astfel consolidarea dialogului social
în dimensiunea sa tripartită.Procedura prevede că acordurile încheiate la nivelul
Uniunii sunt puse în aplicare în două modalități:

a)potrivit procedurilor și practicilor proprii partenerilor sociali și statelor

membre;

b)în domeniile aflate sub incidența art.153 din Tratat la cererea comună a
părților semnatare, printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei,
Parlamentul European fiind informat asupra acestui aspect.

Prin prisma reglementărilor unionale și naționale precitate, în opinia noastră,

considerăm că se impune reformularea art.1, lit.r din Legea nr.62/2011 modificat
prin Legea nr.1/2016 cu următorul conținut:

„sectoare de activitate - sectoarele economiei naţionale care se stabilesc de

către partenerii sociali de tip confederativ şi se aprobă prin hotărâre a
Guvernului;".

C.Modificarea art.1, lit.r din Legea nr.62/2011 prin Legea nr.1/2016

determină în mod firesc, și modificarea altor instituții din legea dialogului social
pentru o reglementare unitară a noțiunilor cu care se operează în materia
raporturilor de muncă având în vedere și consecințele pe care le produc.Pentru
exemplificare, instituția grupului de unități este definită în art.1, lit.g din Legea
nr.62/2011 ca fiind formă de structurare în vederea negocierii colective la acest
nivel și se poate constitui din două sau mai multe unități care au același obiect
principal de activitate conform codului din Clasificarea activităților din
economia națională, denumit cod CAEN ca apoi în art.128, alin.2 și alin.3 din
Legea nr.62/2011 să se menționează că apartenenţa la sectoarele de activitate
este determinată de obiectului principal de activitate înregistrat la registrul
comerţului, conform codului CAEN.Apreciem că modificarea art.1, lit.r din
Legea nr.62/2011 prin Legea nr.1/2016 determină redefinirea instituțiilor
subsecvente din legislația muncii datorită consecințelor în plan teoretic și mai
ales practic pe care le produce această schimbare de viziune normativă.

Pentru a evidenția necesitatea modificărilor subsecvente din legea

dialogului social ca urmare a noului conținut al art.1, lit.r din Legea nr.62/2011
(modificat prin Legea nr.1/2016) considerăm relevantă stabilirea obiectului
principal de activitate conform codului din Clasificarea activităților din
economia națională, denumit cod CAEN(art.128, alin.2 și alin.3 din legea
dalogului social) ca și criteriu de constituire a grupului de unități și sectoarele
economiei naționale în sensul că:

Strategia naţională de competivitate propune zece sectoare prioritare:

turismul şi ecoturismul, textilele şi pielăria, lemnul şi mobila, industriile
creative, auto şi componente auto, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor,
procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătatea şi produsele farmaceutice,
energia şi managementul de mediu şi bioeconomia (agricultura, silvicultura,
pescuitul şi acvacultura), biofarmaceutica şi biotehnologiile care nu se suprapun
cu domeniile de activitate din economia națională potrivit codului CAEN,
domenii care au fost clasificare pentru a permite gruparea pe criterii de
omogenitate a datelor referitoare la "unități statistice", cum ar fi, de exemplu, o
uzină sau un grup de uzine ce constituie o entitate economică, o întreprindere.
Clasificarea asigură baza pentru pregatirea unei game largi de date statistice
(producție, factori de producție, formarea de capital și tranzacțiile financiare) ale
acestor unități.

Ca atare, în prezent, prin prisma prevederilor art.1, lit.l din legea

dialogului social se poate considera că grupul de unități se poate constitui din
unități ce își desfășoară activitatea în sectoare de activitate diferite, expresie a
principiului libertății de asociere.Cu toate acestea prevederile cuprinse în art.41,
alin.1 și alin.2 din legea dialogului social 7 coroborate cu dispozițiile art.51, lit.B

7
. Art.41 din Legea nr.62/2011:
(1)Sindicatele legal constituite se pot asocia după criteriul sectoarelor de activitate.
(2)Două sau mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiaşi sector de activitate se pot asocia în vederea
constituirii unei federaţii sindicale.
din aceeași lege8 instituie criteriul de asociere și de dobândire a
reprezentativității pentru grupul de unități, sectorul de activitate, ceea ce
determină în mod evident modificarea textelor legale subsecvente definiției
sectorului de activitate potrivit noului conținut al art.1, lit.r din Legea
nr.62/2011.Apreciem că justificarea legiuitorului de a stabili criteriul
apartenenței grupului de unități la un sector de activitate derivă din necesitatea
unei promovări eficiente a intereselor salariaților care desfășoară activitate în
unități care au acelaşi obiect principal de activitate conform codului din
Clasificarea activităţilor din economia naţională, denumit în continuare cod
CAEN(art.1, lit.l din Legea nr.62/2011), activitate ce determină același tip de
revendicări economice, profesionale, sociale.

II) În conformitate cu art.134, pct.1, lit.b din Legea nr.62/2011 așa cum a fost
modificat prin Legea nr.1/2016, parte a contractului colectiv de muncă pentru
angajator la nivel de sector de activitate și grup de unități, sunt organizațiile
patronale legal constituite și reprezentative potrivit legii.

Potrivit art.134, pct.2, lit. a din Legea nr.62/2011 așa cum a fost modificat prin
Legea nr.1/2016, parte a contractului colectiv de muncă pentru angajați la
nivel de unitate, sunt sindicatele legal constituite şi reprezentative. În cazul în
care sindicatul nu este reprezentativ, reprezentarea se face de către federaţia la
care este afiliat sindicatul, dacă federaţia este reprezentativă la nivelul sectorului
din care face parte unitatea; acolo unde nu sunt constituite sindicate, de către
reprezentanţii aleşi ai angajaţilor.Acest text reia prevederile din art.135,
alin.1,lit.a din Legea nr.62/2011 referitoare la condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească un sindicat nereprezentativ în cadrul procedurii de negociere
colectivă, ceea ce pune în evidență că intenția legiuitorului a fost aceea de a
pune de acord cele două texte legale deoarece în forma sa nemodificată art.134,
alin.2, lit.a din legea mai sus menționată se referea doar la sindicatul legal
constituit și reprezentativ potrivit legii sau la reprezentanții angajaților, după
caz.

Aceaste modificari privind reprezentarea părților la negocierea contractului

colectiv de muncă repune în discuție opiniile doctrinare referitoare la
reprezentarea patronatelor și salariaților și anume:
8
. Art.51, din Legea dialogului social:
B. la nivel de sector de activitate sau grup de unităţi:
a) au statut legal de federaţie sindicală;
b) au independenţă organizatorică şi patrimonială;
c) organizaţiile sindicale componente cumulează un număr de membri de cel puţin 7% din efectivul
angajaţilor din sectorul de activitate sau grupul de unităţi respectiv.
a) părți ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, sunt
pentru angajator la nivel de sector de activitate și grup de unități, organizațiile
patronale legal constituite și reprezentative potrivit legii iar pentru angajați sunt
sindicatele legal constituite şi reprezentative, prevedere care este parțial în
consonanță cu prevederile art.2 din Convenția nr.154/1981 privind pomovarea
negocierii colective care stipulează că termenul de negociere colectivă se aplică
tuturor negocierilor care au loc între o persoană care angajează, un grup de
persoane care angajează pe de o parte sau una ori mai multe organizații ale
lucrătorilor, pe de altă parte, dispoziție ce nu impune condiția
reprezentativității.Așadar, dispozițiile Convenției nu se referă la caracterul
reprezentativ al acestor organizații ci așa cum s-a afirmat în doctrină 9 în țările
dezvoltate ale Europei, reprezentativitatea unui sindicat este o problemă de
recunoaștere (reciprocă) de către partenerii sociali și nu o condiție rigidă impusă
de lege, opinie argumentată de gradul redus de sindicalizare din țara noastră și
imposibilitatea uneori de îndeplinire a condiției legale stabilite de lege pentru
dobândirea reprezentativității10. Această idee este reluată de Comitetul pentru
Libertate Sindicală al Consiliului de Administrație al B.I.M. 11 care arată că
acolo unde legislația prevedea că un sindicat care trebuie să fie alcătuit din
peste 50% din numărul salariaților, dacă este un sindicat al salariaților, această
dispoziție nu este în conformitate cu art.2 din Convenția nr.87 și că se pune un
obstacol major în calea constituirii de sindicate capabile să „promoveze și să
apere in interesele” membrilor săi.

b)Art.134, pct.2, lit.a din Legea dialogului social modificat prin Legea
nr.1/2016 respectă dispozițiile Deciziei nr.7/2008 a ÎCCJ care a statuat că
reprezentativitatea unei organizații sindicale nereprezentative se dobândește prin
afiliere la o organizație sindicală reprezentativă, și ca atare nu este necesară o
hotărâre judecătorească. În doctrină12 s-a opinat că într-o atare situație,
9
.Al.Țiclea, Propuneri privind modificarea unpr dispoziții ale legislației muncii, RRDM nr. 3/2013, p.21.
10
.Art. 51, lit.C din Legea nr.62/2011,la nivel de unitate:
a) au statut legal de sindicat;
b) au independenţă organizatorică şi patrimonială;
c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii.
Codul muncii
Art. 72, lit.B din Legea nr.62/2011, la nivel de sector de activitate:
a) au statut legal de federaţie patronală;
b) au independenţă organizatorică şi patrimonială;
c) au ca membri patroni ale căror unităţi cuprind cel puţin 10% din efectivul angajaţilor sectorului de
activitate, cu excepţia angajaţilor din sectorul bugetar;
11
.Libertatea Sindicală, Culegere de decizii și principii ale Comitetului pentru Libertate Sindicală al Consiliului
de Administrație al B.I.M., ediția a patra(revizuită) B.I.M.1996,Culegerea din 1985, par.228, p.73.
12
.Ștefan Naubauer, Examen de practică judiciară prin reprezentativitatea sindicatelor,în volum Conferința
Națională„Conflictul de muncă:dezbateri teoretice și practice”Sibiu, 18 octombrie 2013, Ed.Universul Juridic,
negocierea se poate face, în mod evident, exclusiv în limitele mandatului dat de
sindicatul nereprezentativ, soluție ce se circumscrie ordinii juridice existente în
materia drepturilor sindicatelor, fără deosebire după cum acestea sunt sau nu
reprezentative.Pe această idee 13 s-a propus anterior adoptării Legii nr.1/2016
eliminarea condiției sindicatului majoritar și, totodată, revenirea la formula
legislativă reglementată prn Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de
muncă care acredita transferul de reprezentativitate cu unele amendamente.

Considerăm că se impun câteva precizări referitoare la cele două condiții:

reprezentativitate și afilierea la o organizație sindicală reprezentativă.

Cu referire la incidența art.51, lit.C,lit.c14 din Legea dialogului social, în

doctrină15 s-a susținut că o federație sindicală nu poate fi reprezentativă la nivel
de unitate, și pe cale de consecință nu poate negocia în această calitate contractul
colectiv de muncă deoarece ea nu îndeplinește cumulativ criteriile impuse de
prevederea legală mai sus citată. În continuare se susține că federațiile sindicale
nu apar ca rezultat al asocierii mai multor angajați din unitate, ci ca o grupare
superioară constituită prin asocierea mai multor sindicate ale salariaților din
unitate.

Ne raliem acestei opinii cu o argumentație suplimentară:

1) Art.51, lit.B.lit. c din Legea dialogului social prevede că pentru

îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate ca și cerință de participare la
negociere, federațiile constituite la nivel de sector de activitate sau grup de
unităţi trebuie să fie compuse din organizaţii sindicale care cumulează un număr
de membri de cel puţin 7% din efectivul angajaţilor din sectorul de activitate sau
grupul de unităţi respectiv, ca atare, legiuitorul nu menționează caracterul
reprezentativ al acestor sindicate.

2)Îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.51, lit.C,lit.c din Legea

nr.62/2011 deschide calea negocierii federației ca formă asociativă a
sindicatelor, reprezentativitatea referindu-se doar la această structură sindicală.

București, 2014, p.25.

13
.Pentru detalii a se vedea Al.Athanasiu, Ana-Maria Vlăsceanu,op.cit.
14
. Art.51, lit.C,lit.c din Legea nr.62/2011
a) au statut legal de sindicat, se face prin cercetarea hotărârii judecătoreşti de dobândire a personalităţii juridice ;
b) au independenţă organizatorică şi patrimonială;
c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii.
15
. M. Volonciu, Reprezentativitatea partenerilor sociali.Unele aspecte teoretice și practice, Conferința
națională “Aspecte controversate în interpretarea și aplicarea prevederilor Codului muncii și ale dialogului
social.”, Sibiu, 27 noiembrie 2012, Ed.Universul Juridic, București, 2013, p.42.
 3)Prevederile cuprinse în art.41, alin.2 din Legea dialogului social se
referă la asocierea în structură de federație a două sau mai multe sindicate
constituite în cadrul aceluiași sector de activitate.

4)Potrivit art.135, alin.1, lit.a din Legea dialogului social în unităţile în

care este constituit un sindicat nereprezentativ dar afiliat la o federaţie sindicală
reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea
contractului colectiv de muncă se face de către reprezentanţii federaţiei
sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu
reprezentanţii aleşi ai angajaţilor, text care evidențiază următoarele:

4.1.sindicatul nu are îndeplinită condiția de reprezentativitate iar potrivit

art.221, alin.1 din Codul muncii interesele salariaților pot fi promovate și apărate
de reprezentanții lor, aleși și mandatați special în acest scop numai la angajatorii
la care sunt încadrați mai mult de 20 de salariați și la care nu sunt constituite
organizații sindicale reprezentative.Cu referire la textul art.221, alin.1 din Codul
muncii considerăm că dacă într-o unitate cu mai puțin de 20 de salariați există
un sindicat constituit acesta este întotdeauna reprezentativ deoarece pentru
constituirea unui sindicat la nivel de unitate numărul membrilor fondatori este
de cel puțin 15(art.3, alin.2 din legea dialogului social), număr care asigură și
îndeplinirea criteriului de reprezentativitate, context în care la nivel de unitate nu
mai pot fi aleși reprezentanți ai salariaților(art.221, alin.1 din Codul muncii).

Remarcăm că legiuitorul în continuare nu a oferit soluție împrejurării în

care într-o unitate cu 15-20 de salariați nu este constituit un sindicat pe de o
parte iar pe de altă parte numărul de salariați nu permite alegerea
reprezentantului acestora potrivit art.221, alin.1 din Codul muncii, situație în
care sunt înfrânte principiile reprezentării salariaților consacrat în art.3, lit.b din
Convenția O.I.M. nr.135 din 1971 privind protecția reprezentanților lucrătorilor
în întreprinderi și înlesnirile ce se acordă acestora 16 și negocierii colective în
materie de muncă consacrat în art.41, alin.5 din Constituție, salariații aflându-se
în imposibilitate apărării intereselor cu caracter economic, profesional, social.

4.2.Afilierea la federație nu acordă sindicatului din unitate afiliat calitatea

de sindicat reprezentativ, deoarece fiecare structură sindicală dobândește
.Pentru exemplificare potrivit art. 241 din Codul muncii „Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator,
16

cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz”.

această calitate numai dacă sunt îndeplinite condițiile limitativ și imperativ
stabilite de lege.

4.3.Mandatul17 este contractul consensual prin care o persoană numită

mandante(mandator) însărcinează pe o alta numită mandatar(procurator) să facă
ceva gratuit în interesul său, adică al mandantelui.Ca atare, contractul de mandat
este un contract de reprezentare18, mandantul apare „pe față” în raporturile pe
care le stabilește cu mandatarul său.În acest cadru conceptual, mandatul dat de
sindicatul nereprezentativ constituit la nivel de unitate federației la care s-a
afiliat nu presupune extinderea reprezentativității federației asupra sindicatului
din unitate, mandatarul participând la negocierea colectivă (și eventual încheind
contractul colectiv de muncă) în numele și pe seama mandantului, respectiv la
procesul complex de promovare a intereselor relative la ansamblul condițiilor de
muncă și salarizare, egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi,
garanții sociale etc.

c) Legea nr.1/2016 reia în art.134, pct.1, lit.b dispozițiile cuprinse în art.134,

pct.1, lit.b și lit.c din Legea nr.62/2011 astfel încât noua formulare a textului
stabilește ca parte a contractului colectiv de muncă pentru angajator la nivel de
sector de activitate și grup de unități, organizațiile patronale legal constituite și
reprezentative potrivit legii, prevedere care ca și în cazul sindicatelor este parțial
în consonanță cu prevederile art.2 din Convenția nr.154/1981 privind pomovarea
negocierii colective care stipuleză că termenul de negociere colectivă se aplică
tuturor negocierilor care au loc între o persoană care angajează, un grup de
persoane care angajează, condiția de reprezentativitate neexistând.

Prevederea din art.134, pct.2, lit. a din Legea nr.62/2011 așa cum a fost
modificată prin Legea nr.1/2016 statuează că acolo unde nu sunt constituite
sindicate, negocierea contractului colectiv de muncă se realizează de către
reprezentanţii aleşi ai angajaţilor.

Legiuitorul nu a reglementat situația existenței unui sindicat nereprezentativ care

nu este afiliat unei federaţii reprezentative la nivelul sectorului din care face
parte unitatea, deși afilierea la o federație este facultativă și nu obligatorie
potrivit art.41,alin.2 din Codul muncii care stabilește posibilitatea de asociere a
două sau mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiași sector de activitate în
vederea constituirii unei federații sindicale. Această idee a asocierii facultative

. V.Hanga, Drept privat roman, Ed.didactică și pedagogică, București, 1978,p.386.

17

.I.Zinveliu, Contractele civile, instrumente de satisfacere a intereselor cetățenilor, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,

18

1978,p.337.
rezidă și din practica Comitetului pentru Libertate Sindicală al Consiliului de
Administrație al B.I.M19 care a subliniat importanța pe care o acordă faptului că
lucrătorii și patronii ar trebui, în practică, să poată constitui și să se poată afilia
la organizații la alegerea lor, în deplină libertate. Impunerea condiției
reprezentativității organizațiilor angajaților în oricare din formele reglementate
de Legea nr.62/2011 constituie un obstacol în calea înființării unei alte
organizații, dacă lucrătorii doresc aceasta20 deoarece înlătură principalele
competențe ale unei organizații a lucrătorilor.

III) Prin Legea nr.1/2016 s-a introdus la art. 41, după alineatul (4) un nou
alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Un sindicat poate fi afiliat, la nivel naţional, la o singură federaţie

sindicală. De asemenea, o federaţie sindicală poate fi afiliată, la nivel naţional,
unei singure confederaţii sindicale."

iar la articolul 55, după alineatul (4) s-a introdus un nou alineat, alineatul (4
ind.1), cu următorul cuprins:

"Un angajator poate fi afiliat, la nivel naţional, la o singură federaţie

patronală. De asemenea, o federaţie patronală poate fi afiliată, la nivel naţional,
la o singură confederaţie patronală de rang superior."

Noua reglementare urmărește evitarea numărului mare de organizații sindicale și

unificarea mișcării sindicale iar impunerea condiției de apartenență doar la o
singură structură constituită la nivel superior nu contravine principiului cuprins
în art.2 și 11 din Convenția nr.87/1948.De altfel și Comitetul de Experți al
O.I.M. privind Aplicarea Convențiilor și Recomandărilor a subliniat că există o
diferență fundamentală în ceea ce privește garanțiile libertății sindicale și
protecția dreptului sindical între, pe de o parte, o situație în care este instituit sau
menținut monopolul unui sindicat prin legislație și, pe de altă parte, situațiile de
fapt, existente în unele țări , în care toate sindicatele se afiliază în mod voluntar
la o singură federație sau confederație, fără ca aceasta să fie rezultatul direct sau
indirect al dispozițiilor legale aplicabile sindicatelor și constituirii organizațiilor
sindicale21. Dacă legislația română ar fi impus condiția apartenenței la o anumită
structură federativă sau confederativă aceasta ar fi încălcat prevederile art.2 și
11 din Convenția nr.87/1948 privind libertatea sindicală și apărarea dreptului

19
. Libertatea Sindicală,......Culegerea 1985,par.222,p.69.
20
.Ibidem, Raportul 241, Cazul nr.1204,1275,1301,1328 și 1341, par.534, p.69.
21
. Libertatea sindicală........, p.71.
sindical care statuează că muncitorii și patronii, fără nicio deosebire, au dreptul
fără autorizație prealabilă să constituie organizații la alegerea lor, precum și să
se afilieze acestor organizații, cu singura condiție de a se conforma statutelor
acestora din urmă(art.2) iar orice membru al O.I.M. pentru care această
convenție este în vigoare, se angajează să ia toate măsurile necesare și
corespunzătoare pentru a asigura muncitorilor și patronilor libera exercitare a
dreptului sindical (art.11). Comitetul de Experți al O.I.M. privind Aplicarea
Convențiilor și Recomandărilor a afirmat că este preferabil ca un guvern să
încurajeze sindicatele să se afilieze în mod voluntar pentru a forma organizații
puternice și unite, decât să le impună prin legislație o unificare obligatorie care
privează lucrătorii de exercitarea liberă a dreptului sindical și care contravine
principiilor cuprinse în convențiile internaționale ale muncii referitoare la
libertatea sindicală22.

IV) Art.134, pct.1.lit.c și d din Legea nr.62/2011 așa cum a fost modificat prin
Legea nr.1/2016 stabilește că la nivelul instituţiei bugetare şi al autorităţilor şi
instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice
care angajează forţă de muncă, parte a contractului colectiv de muncă este
conducătorul instituţiei, respectiv conducătorii autorităţilor şi instituţiilor
publice, după caz, ori locţiitorii de drept ai acestora iar la nivel de sector de
activitate bugetar, parte a contractului colectiv de muncă este reprezentantul
legal al autorităţii publice centrale competente.

Aceste reglementări pun în discuție următoarele aspecte:

a)Legea nr.62/2011 operează atunci când reglementază instituția

negocierii colective cu sintagma „sector bugetar” care nu este definită în
cuprinsul art.1 din mai sus menționata lege, element structural de bază care are
rolul de a asigura unitatea terminologică (respectiv în limbajul normativ aceleaşi
noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni23), ceea ce determină cu
necesitate definirea conceptului și identificarea conținutului acestuia prin prisma
altor acte normative. Modificarea și completarea art.134, pct.1.lit.d din Legea
nr.62/2011 prin Legea nr.1/2016 folosește sintagma „sector de activitate
bugetară” fără a o defini.Din compararea celor doi termeni utilizați în textele
legii dialogului social am putea considera că se pune semnul egalității, ambii
termeni exprimând conform dicționarului explicativ al limbii române diviziune,
parte, domeniu în cadrul economiei sau al unor unități administrativ-teritoriale.
. Libertatea sindicală......., p.72.
22

.Art.37, alin.1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
23

actelor normative, republicată în M.Of. Nr. 182/15.03.2011.

În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare
explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt
înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se
evita interpretările greşite24.În acest context având în vedere componenta
„bugetară” constatăm că din rațiunea unei clarificări conceptuale și aplicare
unitară, aceste sectoare trebuie și ele stabilite de către Consiliul Naţional
Tripartit(a se vedea opinia exprimată în cuprinsul acestui studiu referitoare la
modificarea art.1,lit.r din Legea nr.62/2016) şi aprobate prin hotărâre a
Guvernului potrivit art.1, lit.r din legea dialogului social așa cum acesta a fost
modificat.

b) Introducerea art.138, ind.1 prin Legea nr.1/2016 este inoportună având

în vedere că o asemenea reglementare cu toate imperfecțunile ei este cuprinsă în
art.134, pct.1, lit.c și d din Legea nr.62/2011 modificată prin Legea nr.1/2016;
legiuitorul ar fi trebuit să fie preocupat ca în cadrul acestei modificări să
stabilească toate părțile contractului colectiv de muncă deoarece art.138 din
legea dialogului social se referă la conținutul contractelor/acordurilor colective
încheiate în sectorul bugetar.

c)Textul art.138, ind.1 coroborat cu textul cuprins în art.134, pct.lit.c din

Legea nr.62/2011, ambele modificate prin Legea nr.1/2016 sunt criticabile prin
prisma unui aspect de esență și anume, partea care negociază și încheie
contractul colectiv de muncă este conducătorul autorităţii sau instituţiei publice
care are în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează
forţă de muncă, ceea ce încalcă în mod evident prevederea legală cuprinsă în
art.10 Codul muncii potrivit căreia contractul individual de muncă este
contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat, se obligă să
presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau
juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu, context în care parte a
contractului colectiv de muncă la nivel de persoană juridică aflată în subordinea
sau în coordonarea autorităţilor şi instituţiilor publice este angajatorul, respectiv
persoana juridică și nu autoritatea ierarhică acesteia.Desigur că legiuitorul a
urmărit prin această prevedere să pună la adăpost în cadrul procedurii de
negociere colectivă autoritatea sau instituția publică, stabilind conducătorul
autorității şi instituţiei publice ca parte a contractului colectiv de muncă în
vederea unei stricte respectări a legii și a caracterului unitar de negociere la
nivelul tuturor persoanelor juridice aflate în subordinea sau coordonarea

24
.Art.25 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000.
acestora.Considerăm că sub acest aspect este suficientă dispoziția cuprinsă în
art.133, alin.2 din Legea nr.62/2011 care statuează că în contractele colective de
muncă la orice nivel, clauzele aplicabile angajaților încadrați cu contract de
muncă în sector bugetar vor respecta în mod obligatoriu prevederile art.138 din
legea dialogului social care stabilește limitele în care se efectuează negocierea,
nerespectarea acestora atrăgând nulitatea caluzelor contractului colectiv de
muncă.De asemenea negocierea reprezentând procesul complex al încheierii
unor convenții, contracte sau acorduri colective de muncă între o unitate sau un
grup de unități (de stat sau particulare) și colectivul sau colectivele de salariați,
reprezentate de sindicate, sau în alt mod prevăzut de lege sau acceptat de părți,
relative la ansamblul condițiilor de muncă și salarizare, la o serie de garanții
sociale corespunzătoare25 particularizează aspectele specifice relației colective
de muncă în cadrul libertății de negociere recunoscută organizațiilor sindicale.

d)Legiuitorul rămâne inconsecvent în reglementarea instituțiilor specifice

dreptului colectiv de muncă deoarece deși art.1,lit. i și lit.j din Legea dialogului
social definește cele două instituții, contractul colectiv de muncă și acordurile
colective de muncă prin prezentarea particularității acestora, reglementarea
cuprinsă în art.138, ind.1,alin.2 din Legea nr.1/2016 elimină din câmpul de
reglementare instituția acordurilor colective de muncă specifică funcționarilor
publici și funcționarilor publici cu statut special.

d)Legiuitorul stabilește ca parte a contractului colectiv de muncă la nivel

de sector de activitate bugetară din partea angajatorului pe reprezentantul legal
al autorității publice centrale competente deși potrivit Legii nr.215/2001
autoritățile administrației sunt organizate și funcționează și pe plan local26,
aspect care fie este omis din actuala reglementare, fie poate fi dedus din
formularea textului, art.134, pct.1, lit.c din Legea nr.62/2011 modificată care se
referă la instituțiile bugetare și instituțiile și autoritățile publice.

Față de aspectele prezentate considerăm că reglementarea cuprinsă în

Legea nr.1/2016 în ansamblul ei reprezintă un regres față de actuala
reglementare, într-un context în care realitatea economico-socială și juridică
aștepta de la legiuitorul român o intervenție fermă, clară având în vedere
necesitatea eliminării inconsecvenței și incoerenței legiferării în materia
raporturilor colective de muncă și respectării prevederilor și practicii
internaționale incidente acestora.
25
. Gh.Bădică, A.Popescu, Contractul colectiv de muncă.Salarizarea și impozitarea, Ed.Forum, București, p.18.
26
.Legea administraţiei publice locale,republicată în M.Of. Nr. 733/30.09.2015.