Actorii instituționali

Curs 5
1. Cadrul legislativ
2. Cadrul instituțional
2.1. Comitetul Regiunilor
2.2. Direcţia Generală pentru Politică Regională

2.3. Comitetul pentru dezvoltare regională din cadrul

Parlamentului European
2.4. Adunarea Regiunilor Europei (ARE
2.5. Instituţii la nivel naţional
1. Cadrul legislativ

 Legislația comunitară cu privire la politica regională este complexă și poate fi

analizată prin intermediul mai multor componente: prevederile Tratatelor
constitutive, prevederi ale Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa
și nu în ultimul rând, prevederile actelor normative adoptate și implementate la
nivelul Uniunii Europene.
 Tratatul privind CECO din 1951 recunoaște existența unor contraste importante
între regiunile Comunității Europene, dar doar începînd cu Tratatul de la Roma din
1957 s-a definitivat din perspectivă economică, problematica regională, semnatarii
acestui tratat declarîndu-și intenția de a acționa eficient pentru reducerea
decalajelor socio-economice. Titlul XVII (art.158-162) al Tratatului de la Roma este
dedicat politicii regionale. Tratatul de la Roma nu prevede în principiu, nici o
politică regională, ci doar mecanisme de solidaritate, sub forma a două fonduri
structurale, respectiv Fondul Social European(FSE) şi Fondul European de Orientare
şi Garantare Agricolă(FEOGA) ce viza doar secțiunea orientare.
 Politica regională a fost pusă în aplicare doar după prima extindere a
Comunităţii (în 1973), plecând de la crearea Fondului European de Dezvoltare
Regională (FEDR) în 1975, dar dotările acesteia au rămas mult timp modeste,
împiedicând-o astfel să aibă un impact real.
 Articolul 158 al Tratatului explică utilitatea și necesitatea coeziunii
economice și sociale armonioase în cadrul comunității. După cum este
definită în acest articol, coeziunea economică şi socială, esenţială
„dezvoltării armonioase a ansamblului Comunităţii”, cere reducerea
 „decalajelor dintre diferitele regiuni”, adică „a rămânerii în urmă a regiunilor
defavorizate” care sunt, printre altele, zonele rurale.
 Pentru a atinge obiectivele propuse, Tratatul prevede prin articolul 159 : 99
 procesul de coordonare a politicilor economice;
 punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special piaţa internă;
 distribuirea fondurilor structurale existente (FEOGA; FSE;)şi crearea unui Fond
de Coeziune;
 Intervenția Băncii Europene de Investiții.
 Obiectivele vizate de Fondul European de Dezvoltare Regională sunt
specificate în art. 160 al Tratatului, respectiv ”contribuie la corectarea
principalelor dezechilibre regionale din Comunitate, prin participarea la
dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor mai puțin dezvoltate și la
reconversia regiunilor aflate în declin”. Conform art.161 al Tratatului,
Consiliul European poate decide cu unanimitate de voturi, în privința unor
acțiuni ce corespund Fondurilor Structurale și de Coeziune. Ultimul articol al
titlului XVII al Tratatului, respectiv, art.162, prezintă modalitatea de luare a
deciziilor privind buna implementare a instrumentelor financiare.
 Actul Unic European (1986) face din coeziunea economică şi socială o nouă
competenţă a Comunităţii şi îi stabileşte obiectivele şi mijloacele. Printre
mijloace, acesta reţine înainte de toate o utilizare sistematică a fondurilor
structurale şi prevede pentru aceasta o reformă a normelor de funcţionare.
Actul Unic devine astfel o versiune consolidată a Tratatului de la Roma.
 Tratatul de la Maastricht(1992) prevede de asemenea o serie de măsuri cu privire la
politica regională. Articolul (130) litera (b) al Tratatului stabilește un raport trienal al
Comisiei către Consiliu şi Parlament privind progresele coeziunii economice şi sociale
și posibilitatea de
 „acţiuni specifice” în afara fondurilor structurale, iar articolul (130d) prevede crearea
unui Fond de coeziune.
 Tratatele de constituire a Uniunii Europene , prin articolele cu privire la politica
regională, demonstrează că aceasta împreună cu coordonarea instrumentelor
structurale sunt aspecte prioritare pentru viitorul Uniunii Europene. Articolul (3),
alineatul al treilea TUE introduce conceptul de „coeziune teritorială” şi recunoaşterea
acestuia ca obiectiv al Uniunii iar articolul 4 alineatul (2) litera (c) TUE include
„coeziunea teritorială” printre competenţele comune ale Uniunii. Articolul 177 al
tratatului prevede înlocuirea avizului conform cu procedura legislativă ordinară -
codecizie - cu ocazia votării Regulamentului general aplicabil fondurilor structural.
 Aplicarea principiului subsidiarităţii este prevăzut prin articolul 5 alineatul (3) al
Tratatului asupra Uniunii Europene, nu doar în definirea raporturilor dintre instituţiile
europene şi statele membre, dar şi între autorităţile locale şi regionale.
  
 Articolul 107 alineatul (3) litera (a) al TUE prevede întărirea dispoziţiilor pentru regiunile
ultraperiferice ţinând cont de situaţia structurală, economică şi socială specifică a
acestora. Articolul III-220 completează prevederile art.158 al Tratatulul de la Roma prin
introducerea unor specificări ale tipurilor de regiuni, acordându-se o atenție sporită
zonelor rurale care sunt afectate permanent de probleme naturale și demografice.
 Dacă în cazul prevederilor tratatelor ne putem crea o imagine de ansamblu privind
scopul și obiectivele politicii de dezvoltare regională, în cazul actelor normative
adoptate la nivel comunitar, lucrurile nu sunt forte simple, deoarece există un număr
mare de astfel de acte normative: regulamente, directive, decizii, recomandări,
rezoluții și avize.
 Datorită numărului mare a acestor acte normative din legislația comunitară, vom face
referire la câteva mai importante. Problematica politicii regionale și coordonarea
instrumentelor structurale este prevăzută la capitolul 14 al Repertoriului legislației UE și
conține 384 de acte în vigoare la nivelul anului 2011.
 Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003
privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) are drept scop crearea
unui nomenclator pentru colectarea, analizarea, prelucrarea și difuzarea datelor statistice din regiunile UE.
 Un alt regulament (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor serii de dispoziții generale
privind Fondul European de Dezvoltare Regională, are drept scop consolidarea coeziunii economice și sociale în
scopul promovării unei dezvoltări armonioase, echilibrate și durabile a regiunilor Uniunii Europene (UE) în
perioada 2007-2013.
 Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul
european de dezvoltare regională are drept obiectiv consolidarea coeziunii economice şi sociale prin reducerea
disparităţilor regionale.
 Regulamentul (CE) nr. 1081/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006, privind
Fondul social european şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1784/1999 are în vedere pentru perioada 2007-
2013, dispoziţiile generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de
coeziune. Conform acestui regulament, FSE va sprijini acţiuni în cadrul obiectivului „Convergenţă” (pentru
regiunile cel mai puţin dezvoltate) şi al obiectivului „Concurenţă regională şi ocuparea forţei de muncă” (care
încearcă să anticipeze şi să promoveze schimbările economice pentru a face faţă provocărilor).
  Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 creează o
grupare europeană de cooperare teritorială (GECT). Prin prisma dificultăţilor întâmpinate de către statele
membre în domeniul cooperării transfrontaliere, prezentul regulament instituie un nou instrument de cooperare
la nivel comunitar, în contextul reformei politicii regionale pentru perioada 2007-2013. Apare Gruparea
Europeană de Cooperare Teritorială (GECT), care deţine personalitate juridică şi este aplicabilă începând de la 1
ianuarie 2007.

  https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/information/legislation/regulations/
 Conform criteriului subsidiarității instituționale, se identifică trei nivele
instituționale din domeniul implementării politicii dezvoltării regionale.
Comitetul Regiunilor
 Creat prin Tratatul asupra Uniunii Europene, Comitetul Regiunilor (CoR), reflectă
dorinţa statelor membre de a respecta identitatea şi prerogativele regionale şi locale, cât
şi participarea regiunilor la dezvoltarea şi punerea în practică a politicilor UE.
 CoR a fost creat pentru a aborda două aspecte principale:
 aproximativ trei sferturi din legislația Uniunii este pusă în aplicare la nivel
local sau regional și, prin urmare, este logic ca reprezentanții locali și
regionali să aibă un cuvânt de spus în elaborarea noii legislații a Uniunii
Europene;
a existat o anumită îngrijorare legată de faptul că opinia publică este
lăsată în urmă, în timp ce construcția UE avansează. O modalitate de a
corecta acest decalaj o constituie implicarea acelui nivel de guvernare cu
reprezentanți aleși aflat cel mai aproape de cetățean
Comitetul Regiunilor îndeplinește următoarele funcții :
 apără principiul subsidiarităţii (deciziile trebuie adoptate la nivelul autorităţilorpublice care se
află cel mai aproape de cetăţeni);
 • este organ consultativ. Tratatul de la Maastricht, potivit articolului 263, coroborat cu
articolul 2 al Tratatului de la Nisa prevede obligativitatea consultării Comitetului Regiunilor de
către Comisia sau Consiliul UE în numeroase domenii care afectează interesele regionale,
îndeosebi în educaţie, tineret, cultură, sănătate publică, coeziune economică şi socială, reţele
transeuropene de transporturi de telecomunicaţii şi energie;
 • joacă un rol important în procesul de integrare europeană - unul din principalele sale
obiective îl reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre;
 • emite avize din proprie iniţiativă asupra unor probleme ce vizează oraşele şi regiunile
precum agricultura şi protecţia mediului.
Direcţia Generală pentru Politică Regională

 Direcţia Generală pentru Politică Regională (DG REGIO) din cadrul Comisiei
Europene are drept scop de a consolida coeziunea economică, socială şi
teritorială prin reducerea disparităţilor dintre nivelurile de dezvoltare ale
regiunilor şi ţărilor din Uniunea Europeană.
 Direcţia Generală este structura executivă care are atribuția de a administra
trei fonduri principale:
 Fondul european de dezvoltare regională, care funcţionează în toate statele
membre şi cofinanţează investiţiile, fiind concentrat în special în regiunile cu
cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor;
 Fondul de coeziune, care asigură, în principal, cofinanţarea proiectelor de
transport şi mediu în statele membre al căror PIB este sub 90% din media
comunitară;
 Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA), care sprijină ţările
candidate să îşi dezvolte reţelele de transport şi să îşi îmbunătăţească
infrastructura de mediu.
 Direcţia Generală (DG) pentru Politică Regională este principalul
departament responsabil pentru măsurile de asistenţă în vederea
dezvoltării economice şi sociale a regiunilor la nivel European, în baza
articolelor 158 şi 160 ale Tratatului UE.
 DG Politica Regională este sprijinită în activitatea sa de alte direcţii
generale implicate în implementarea politicii regionale, acestea fiind
DG Agricultură, DG Pescuit, DG Educaţie şi Cultură, DG Mediu şi DG
pentru Forţa de Muncă şi Probleme Sociale.
 Pe lângă aceste fonduri, DG REGIO mai este responsabilă de următoarele acțiuni:
 implementarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), care este destinat
intervenţiei rapide în caz de catastrofe majore, pentru a oferi ajutor în cel mai scurt
timp posibil;
 grupul de coordonare privind regiunile ultraperiferice, care încurajează acţiunile
comunitare vizând remedierea situaţiei defavorizate a acestor regiuni, în conformitate
cu articolul 299 alineatul (2) din Tratatul de la Maastricht;
 administrarea contribuţiilor CE la Fondul internaţional pentru Irlanda, alături de
programul PEACE.
 DG Regio urmăreşte pregătirea unor politici structurale eficiente şi performante, care să
aducă beneficii tuturor cetăţenilor Europei şi să fie înţelese de aceştia, să contribuie în
mod direct la crearea condiţiilor unei extinderi de succes a Uniunii Europene şi să fie
compatibile cu principiul bunei gestionări financiare.
Comitetul pentru dezvoltare regională din cadrul
Parlamentului European

 Comitetul pentru dezvoltare regională (REGI) este responsabil de garantarea

faptului că Uniunea şi statele sale membre desfăşoară o politică economică
care favorizează atingerea acestui obiectiv.
 Comitetul are în componența sa 49 de membri europarlamentari şi 49 de
supleanţi reprezintând toate grupurile politice din cadrul Parlamentului
European care, prin intermediul coordonatorilor lor, lucrează împreună cu
Biroul comisiei pentru a organiza activităţile, în acest sens, această comisie
fiind competentă pentru politica regională și de coeziune în următoarele
privințe:
Competențele REGI
Adunarea Regiunilor Europei (ARE)
 Adunarea Regiunilor Europei este un organism internaţional care are 270 de regiuni membre din
ţările Europei şi 16 organizaţii interregionale. Scopul declarat al organizaţiei este de a aduna toate
regiunile şi de a le permite ca, împreună, să acționeze pentru construcţia Europei şi pentru
integrarea europeană
 Înființată în 1985, ARE este un forum de cooperare interregională care asigură lobby pentru
interesele regionale pe scena europeană, fiind un actor- cheie în crearea de organisme consultative
pentru Consiliul Europei ( Congresul Autorităților Locale și Regionale ) și Uniunea Europeană
( Comitetul Regiunilor ) .
 ARE este structurată pe cinci comitete, respectiv, Dezvoltare economică și regională, Politică socială
și sănătate publică, Comitetul pentru cultură, educație și tineret, comitetul permanent de
monitorizare și evaluare și comitetul permanent pentru afaceri instituționale.Prin organismele sale
de lucru (comitete) acţionează pentru a transforma diversitatea într-un element forte şi de coeziune
pentru regiuni, ca o reflecţie a realităţii politice europene.
 Adunarea Regiunilor Europei îşi desfăşoară activitatea prin intermediul sesiunilor plenare şi în cadrul
unor grupuri de lucru tematice.
Banca Europeană de Investiţii (BEI)

 este instituţia de finanţare a politicilor UE şi are dublu rol la acest nivel, fiind
percepută atât ca actor instituţional al politicii de dezvoltare regională, cât şi ca
instrument de finanţare (şi, implicit, implementare a acesteia).
 Banca acordă împrumuturi şi garanţii, cu dobândă redusă, tuturor statelor
membre pentru finanţarea de proiecte din toate sectoarele economiei, susţinând
prin acţiunile sale politica de dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele
FS şi a celorlalte instrumente financiare ale UE.
Instituţii la nivel naţional
 Instituţiile de coordonare la nivel naţional a politicilor regionale sunt
organizate după modele diferite în ţările Uniunii Europene.
 Un exemplu reușit de abordare a conducerii politicii de dezvoltare regională
este modelul britanic.
 Acesta folosește o singură instituție guvernamentală și anume: Departamentul
Comerțului şi Industriei al Regatului Unit care are ca principală
responsabilitate, prin intermediul unei rețele de 12 agenţii guvernamentale
centrale, localizate în regiunile ţării.:
elaborarea legislaţiei din domeniul dezvoltării regionale,
a hărţii zonelor asistate şi a implemetării asistenţei regionale
Modelul cu ”un singur minister"

 se întâlnește şi în unele din ţările sudul Europei, membre ale UE, precum
Grecia sau Portugalia. În Grecia, dezvoltarea regională este patronată de
către Ministerul Economiei Naţionale, care implementează asistenţa regională
prin intermediul unei agenţii pentru politică de dezvoltare regională iar în
Portugalia, dezvoltarea regională este coordonată prin intermediul
Ministerului Planificării şi Dezvoltării Regionale.
Modelul dual

 cu două ministere guvernamentale pe post de organisme de conducere este

folosit de țările nordice (Finlanda). Acest mod de coordonare permite o
abordare strategică a dezvoltării regionale, deoarece elaborarea politicilor de
dezvoltare regională este asociată doar unui singur domeniu sectorial
specific. În acest sens, în Finlanda funcționează Ministerul pentru Afaceri ,
care are o responsabilitate globală în ceea ce priveşte elaborarea politicilor
de dezvoltare, incluzând propunerile legislative, și Ministerul Comerţului şi
Industriei, care este răspunzător pentru implementarea politicilor de
dezvoltare regională, printr-o reţea de 19 birouri regionale de servicii pentru
afaceri, răspândite în întreaga ţară.
 Cel mai bun exemplu de autoritate administrativă delegată în Uniunea
Europeană este modelul francez. Departamentul pentru amenajarea
teritoriului şi acţiune regională (DATAR ) a fost creat în scopul elaborării şi
implementării politicilor de dezvoltare regională și are statut special, ceea ce
facilitează rolul său în cadrul dezvoltării şi coordonării politicilor, prin
îndepărtarea multor restricţii ierarhice. De asemenea, DATAR se află sub
autoritatea directă a primului-ministru.
Modelul în care dezvoltarea regională este
trecută în atribuţia directă a regiunilor

 se utilizează frecvent de către statele federale (Austria, Germania şi Belgia).

Cele nouă provincii din Austria, îşi dezvoltă propriul program de dezvoltare
regională care este implementat în mod autonom de către districte, după
aprobarea de către guvernul federal. Cel mai regionalizat model din Europa
occidentală este sistemul belgian. Conform acestui model, guvernul belgian
este responsabil pentru elaborarea cadrului legislativ de bază şi are rolul de
asigurare a încadrării în prevederile referitoare la acordarea de către stat a
ajutoarelor, fără ca autorităţile centrale să aibă vreun rol oficial în
formularea obiectivelor şi strategiilor în domeniul politicilor de dezvoltare
regională.
 Cadrul instituțional național privind politica de dezvoltare regională al României este reglementat conform legii 315/2004.
 Legea fundamentală a dezvoltării regionale în România este Legea 151/1998 ce stabileşte obiectivele, cadrul instituţional,
competenţele şi instrumentele specifice necesare promovării politicii de dezvoltare regională. Până în prezent această lege
a fost modificată şi completată deordinance sau hotărâri ale guvernului, fără însă a se schimba aceste obiective. De
asemenea, această lege a fost şi urmează să fie corelată cu alte domenii înrudite.
 Implementarea politicii regionale este susținută de un cadru legislativ ce mai cuprinde:
 Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 143/1999 privind ajutoarele de stat şi alte reglementări privind ajutoarele de stat;
 Ordonanţa Guvernului OG. 119/1999 care reglementează auditul intern şi controlul financiar preventiv;
 Ordonanţa de Urgenţă OU. 63/1999 ce face referire la gestionarea fondurilor nerambursabile și a fondurilor de
cofinanţare alocate României de către Comunitatea Europeană;
 OU.75/2000 privind regimul zonelor defavorizate şi alte reglementări pe această temă;
 OU nr. 60/2001 privind achiziţiile publice;
 Legea administraţiei locale 215/2001;
 Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, nr. 350/2001;
 Legea privind dezvoltarea regională în România, nr. 315/2004;
 Legea ce vizează alocarea instrumentelor structurale, prefinanţarea şi cofinanţarea de la bugetul de stat, nr.
249/ 2007;
 Legea privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul
instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", nr. 169 /2009, etc.
 Din momentul aderării, regulamentele care guvernează coordonarea instrumentelor structurale sunt obligato
şi direct aplicabile României în aceleaşi condiţii ca şi pentru celelalte state membre.
 Legislaţia de dezvoltare regională defineşte, de asemenea:
 regiunile de dezvoltare regională (Legea 151/1998) şi structurile teritoriale pentru dezvoltare regională;
 consiliul pentru dezvoltare regională;
 agenţiile pentru dezvoltare regională (Legea 151/1998, Ordonanţa de urgenţă 268/2000, Ordonanţa 27/2003
 Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională (Legea 151/1998, Hotărârea de guvern 554/1999, Hotărârea d
guvern 404/2001).
 nivelul național nivelul regional

CNDR-Consiliu Național pentru Dezvoltare Regională ADR-Agențiile de Dezvoltare Regională

ANDR-Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională CDR-Consiliu pentru Dezvoltare Regională

FNDR-Fondul Național pentru Dezvoltare Regională FDR-Fondul pentru Dezvoltare Regională

 Le nivel regional, Consiliile pentru Dezvoltare Regională sunt organismele
regionale care coordonează și deliberează activităţile ce decurg din politicile
de dezvoltare regională, de tipul elaborării și monitorizării. Ele sunt formate
din preşedinţii Consiliilor judeţelor ce compun regiunea, şi reprezentanții
consiliilor locale municipale, orăşeneşti, comunale ale fiecărui județ ce face
parte din regiune.
 În concordanţă cu obiectivele politicii regionale, Consiliul pentru dezvoltare regională are
următoarele atribuţii principale stipulate în art. 7:376
 aprobă programele de dezvoltare regională în urma analizei detaliate a strategiei;
 colaborează cu celelalte organisme pentru elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare;
 împreună cu organismele regionale specializate și, în concordanţă cu criteriile, priorităţile şi
metodologia elaborate, aprobă proiectele de dezvoltare selecţionate la nivel regional și criteriile
de alocare, destinațiile Fondului pentru dezvoltare regională;
 transmite portofoliul de proiecte organismului național CNDR377 în vederea selectării și aprobarea
finanţării la nivel naţional;
 coordonează activităţile de mediatizare la nivel regional a politicilor şi obiectivelor de dezvoltare
regională, a programelor regionale finanţate de Uniunea Europeană, precum şi pe cele privind
utilizarea, la nivelul regiunii, a fondurilor, asigurând transparenţa şi informarea corectă, rapidă şi
în timp util a cetăţenilor, în special a întreprinzătorilor, etc.
 Privite ca organe executive, Agenţiile de Dezvoltare Regională sunt
organisme cu rol în domeniul dezvoltării regionale și cu statut
neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică dar cu personalitate
juridică.
 Date importante cu privire la funcţionarea agenţiilor de dezvoltare regională
pot fi oferite de ţările occidentale mai experimentate. În decursul ultimelor
decenii, s-a produs o evoluţie a obiectivelor, funcţiilor şi sarcinilor ADR
consecinţă a modificărilor provocate în cadrul obiectivelor politicilor
regionale ale statelor membre, în general.
Criterii de clasificare ale ADR

În literatura de specialitate ADR-urile pot fi clasificate după mai multe criterii astfel:
Agenţia pentru dezvoltare regională are
o serie de atribuţii principale
 Agenția de Dezvoltare Regională comportă o serie de atribuții ce vizează elaborarea planului şi
programelor de dezvoltare regională. Agenția propune spre aprobare, Consiliului pentru
Dezvoltare Regională , atât strategia, cât și planurile de gestionare a fondurilor, urmând ulterior
implementarea acestora, în conformitate legislația în vigoare și cu hotărârile adoptate de
Consiliul pentru Dezvoltare Regională.
 Ulterior aceasta solicită instituţiei naţionale cu atribuţii în domeniul sume pentru finanţarea
proiectelor de dezvoltare aprobate, ADR solicită organismului responsabil în domeniul dezvoltării
regionale, finanțarea din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională și colaborează cu CDR-ul,
pentru atragerea de fonduri în scopul îndeplinirii atribuţiilor.
 ADR asigură coordonarea tehnică şi financiară al Fondului pentru Dezvoltare Regională, în
beneficiul realizării obiectivelor prevăzute în programele de dezvoltare regională și răspunde faţă
de Consiliul pentru Dezvoltare Regională, faţă de instituţia/instituţiile naţionale cu care are
încheiate contracte, precum şi faţă de organele abilitate prin lege pentru corecta gestionare a
fondurilor încredinţate.
 În decursul funcționării lor ADR-urile și-au creat o capacitate semnificativă în
ce privește managementul fondurilor europene și guvernamentale. Toate
competențele dobândite în decursul timpului sunt folosite pentru
implementarea fondurilor structurale. În România, definirea obiectivelor,
sarcinilor, responsabilităţilor şi împuternicirilor acordate ADR-urilor, s-a făcut
astfel încât ele să servească o regiune de dezvoltare, însă acest criteriu
implică atât avantaje, cât şi dezavantaje.
 AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE ADR

Avantaje Dezavantaje

stabilitatea în privința mărimii regiunii prin inexistența unităților administrative la nivel

intermediul NUTS regional

reprezentativitatea regiunilor in cadrul cadrul de cooperare depășește limita

CNDR județului

comunicarea la nivel regional-national repartizarea inechitabilă a fondurilor la nivel

regional
 Instituţia naţională cu rol decident în elaborarea şi implementarea
obiectivelor politicii de dezvoltare regională este CNDR-Consiliul Naţional
pentru Dezvoltare Regională.
 Acesta este alcătuit din preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor pentru
dezvoltare regională şi la paritate cu numărul acestora din reprezentanţi ai
Guvernului desemnaţi prin hotărâre de Guvern şi un preşedinte.
Atribuții CNDR
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării
și Administrației
 este autoritatea pentru:
 dezvoltare regională,
 coeziune și dezvoltare teritorială,
 cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională,
 programarea, coordonarea, monitorizarea și controlul utilizării asistenței
financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană
pentru programele din domeniile sale de activitate.
 MLPDA exercită funcțiile autorității de management și îndeplinește atribuțiile
aferente acesteia, pentru:
 Programul Operațional Regional 2007-2013 și 2014-2020
 Programul operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013
 Programul operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.