Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii

Economice și Monetare 
(Pactul bugetar)

Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice

și Monetare  este un acord interguvernamental semnat pe 2 martie 2012 de șefii de stat sau de
guvern ai tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția Regatului Unit,
Croației și a Republicii Cehe. 
Acest tratat are drept obiectiv menținerea stabilității zonei euro în ansamblu.
Tratatul a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2013, după ratificarea sa de către Finlanda.
Tratatul a fost conceput după ce şefii de stat şi de guvern din zona euro au decis în
decembrie 2011 că sunt necesare măsuri mai puternice pentru a întări stabilitatea în zona euro.
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa ar urma să fie încorporat cât
mai curând posibil în tratatele UE existente, iar paşii necesari pentru realizarea acestui lucru
ar trebui să fie făcuţi în următorii ani.
Noul tratat stipulează că bugetele naţionale ale statelor care au aderat trebuie să fie
echilibrate sau excedentare.
Tratatul întărește Pactul de stabilitate și de creștere reformat, în baza căruia:
- deficitele naționale nu pot depăși 3 % din produsul intern brut (PIB);
- datoria publică națională trebuie să se mențină sub 60 % din PIB.
Principalul obiectiv al Tratatului îl constituie consolidarea fiscală.
- Conform dispozițiile acestuia, limita deficitului bugetar structural este de 0,5%.
- În cazul în care nivelul datoriei publice este mult sub 60% şi nu există riscuri
privind sustenabilitatea pe termen lung a fi nanţelor publice, deficitul structural poate ajunge
la 1% din Produsul Intern Brut.
- Deficitul admis este de maxim 3% din valoarea P.I.B.
Din analiza efectuată pentru perioada 2010 – 2013 asupra impactului Tratatului
privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în ceea ce privește statele membre ale Uniunii
Europene din zona euro, rezultă că defi citul se situează în limitele admise de prevederile
legale doar în trei state: Luxemburg, Germania și Estonia.
Dacă un stat membru deviază de la regula de aur a echilibrului bugetar, se va declanşa
un mecanism automat de corecţie. Statul membru va trebui să corecteze abaterile într-o
perioadă de timp clar definită. Pe de altă parte, mecanismul automat de corecţie va trebui să
respecte prerogativele parlamentelor naţionale.
Statele membre vor trebui să încorporeze prevederile privind disciplina bugetară şi
mecanismul automat de corecţie în legislaţia naţională, preferabil chiar în Constituţie, în
termen de un an de la intrarea în vigoare a tratatului fiscal, în acest caz de la 1 ianuarie 2014.
Dacă un stat membru va eşua în transpunerea în legislaţia naţională a regulii privind
echilibrul bugetar şi a reglementării referitoare la mecanismul automat de corecţie, Curtea
Europeană de Justiţie va avea jurisdicţie să ia o decizie în cazul respectiv.
Verdictul Curţii este obligatoriu, iar dacă acesta nu este respectat se poate aplica o
penalitate de până la 0,1% din PIB.
Suma respectivă va intra direct în visteria Mecanismului European de Stabilitate
(MES) dacă statul face parte din zona euro sau va merge la bugetul general al UE, dacă ţara în
cauză nu a trecut încă la moneda unică.
Luarea deciziilor în contextul procedurii de deficit excesiv va fi mai rapidă decât în
prezent, în contextul în care membrele zonei euro au fost de acord să susţină recomandările
Comisiei Europene şi propunerile Consiliului UE, cu excepţia cazurilor în care o majoritate
calificată dintre ele este împotrivă. În plus, un stat membru care face obiectul unei proceduri
de deficit excesiv va trebui să întocmescă „un program de parteneriat bugetar şi economic”.

1
 Programul va include o descriere detaliată a reformelor structurale pe care statul
membru va trebui să le implementeze pentru a asigura o corectare eficientă şi durabilă a
deficitului său. Astfel de programe vor fi supuse Consiliului UE şi CE pentru aprobare, iar
implementarea lor va fi monitorizată conform regulilor Pactului de stabilitate şi creştere.
Statele membre care au ratificat tratatul vor informa CE şi Consiliul UE asupra
emisiunilor publice de obligaţiuni. În plus, acestea vor discuta şi, dacă va fi necesar, se vor
coordona între ele şi cu instituţiile UE înaintea tuturor reformelor economice majore pe care
intenţionează să le aplice.
Tratatul mai stipulează că şefii de stat şi de guvern ai zonei euro trebuie să se
întâlnească cel puţin de două ori pe an în summit-uri ale zonei euro, la care vor participa şi
reprezentanţii Comisiei Europene. În cadrul acestora, ar urma să fie ales cu o majoritate
simplă un preşedinte al summitului. Nu în ultimul rând, menţionează pactul fiscal, preşedinţii
Băncii Centrale Europene şi respectiv al Parlamentului European pot fi invitaţi la aceste
summituri ale zonei euro.
Atunci când se va considera necesar şi cel puţin o dată pe an, liderii statelor non-euro
care au aderat la tratat pot participa la şi ei la aceste reuniuni.
Parlamentul European şi legislativele naţionale ale statelor care au aderat la tratatul
fiscal vor coopera în chestiuni legate de politicile bugetare sau alte situaţii prevăzute de tratat.
În acest scop, aceste instituţii vor înfiinţa un organism alcătuit din reprezentanţi ai comisiilor
relevante ale PE, precum şi din cei ai parlamentelor naţionale, care ar urma să decidă singur
asupra modului în care îşi va desfăşura activitatea.