Integrare financiar-monetară europeană

Cuprins

Cap1. Caracteristici ale Pactului de Stabilitate şi Creştere...............................................................3

1.1 Conceptul de Pact de Stabilitate şi Crestere...........................................................................3
1.2 Obiectivele şi evoluţia Pactului de Stabilitate şi Creştere......................................................5
1.3 Condiţii care au determinat apariţia Pactului de Stabilitate şi Creştere..................................7
Cap2. Noul Pact de Stabilitate şi Creştere .......................................................................................9
2.1 Este necesară reformarea Pactului de Stabilitate şi Creştere ?...............................................9
2.2 Reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere..........................................................................11
2.3 Impactul pozitiv si limitele revizuirii din 2005 a Pactului de Stabilitate şi Creştere...........13
2.4 O noua reforma preconizata a Pactului de Stabilitate şi Creştere.........................................17
3. Concluzii.....................................................................................................................................20
3.1 Rolul Pactului de Stabilitate şi Creştere..............................................................................20
3.2 Modificarea Pactului de Stabilitate şi Creştere – convenabilă României.............................25
...................................................................................................................................................25
Bibliografie.....................................................................................................................................27

2
 Integrare financiar-monetară europeană

Cap1. Caracteristici ale Pactului de Stabilitate şi Creştere

1.1 Conceptul de Pact de Stabilitate şi Crestere

Pactul de Stabilitate si Crestere se inscrie in cadrul Etapei a III-a a Uniunii Economice

si Monetare, care a inceput de la data de 1 ianuarie 1999. Scopul sau este de a garanta ca statele
membre vor continua sa depuna eforturi pe linia disciplinei bugetare si dupa introducerea
monedei unice.1 Concret, Pactul cuprinde o rezolutie a Consiliul European (adoptata la
Amsterdam la 17 iunie 1997) si doua regulamente ale Consiliului de Ministri adoptate la 7 iulie
1997 in care se precizeaza detaliile tehnice ale Pactului (supravegherea pozitiilor bugetare si
coordonarea politicilor economice, si respectiv implementarea procedurii in caz de deficit
excesiv). Pe termen mediu, statele membre si-au luat angajamentul de a urmari obiectivele
realizarii unui buget echilibrat sau aproape echilibrat si de a prezenta Consiliului de Ministri si
Comisiei un program de stabilitate pana la data de 1 martie 1999 (urmand ca programul sa fie
actualizat in fiecare an). In acelasi sens, statele care nu participa la etapa a III-a a Uniunii
Economice si Monetare vor trebui sa intocmeasca un program de convergenta.
Pactul de Stabilitate si Crestere da astfel Consiliului de Ministri posibilitatea de a
sanctiona orice stat membru participant care nu ia masurile adecvate pentru a elimina deficitul
excesiv. Intai, sanctiunile se pot aplica sub forma unui depozit fara dobanda constituit in contul
Comunitatii Europene, dar ele pot fi transformate in amenda daca deficitul excesiv nu este
corectat in termen de doi ani. Reprezintă un acord între statele membre, prin care acestea aderă la
o disciplină specială în domeniul fiscal şi bugetar, ca parte a obiectivelor lor economice pe
termen mediu. Pactul este important ca şi garant al unei administrări economice stabile.
1
www.infoeuropa.ro

3
 Integrare financiar-monetară europeană

Pactul este construit pe două aspecte cheie2:

• un sistem de alarmă preventiva pentru identificarea şi corectarea derapajelor
bugetare, înainte ca acestea să determine depaşirea pragului de 3% din PNB
stabilit în Tratat pentru deficitele bugetare;
• un set de reguli cu efect descurajator pentru a exercita presiuni asupra statelor
membre astfel încât acestea să evite deficitele excesive şi să ia măsuri rapide de
corectare a lor în caz că apar. Sancţiunile se aplică numai statelor participante la
zona Euro şi au valori între 0,2% şi 0,5% din PNB, în funcţie de gradul în care
valoarea de referinţă de 3% este depăşită. Aceste sancţiuni se constituie, iniţial, în
depozite nepurtătoare de dobânzi, urmând ca, dacă în 2 ani situaţia nu este
corectată, să se transforme în amendă.
Statele membre din zona Euro se angajează şi să obţină, pe termen mediu, bugete naţionale
echilibrate sau chiar excedentare.

Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost şi rămâne una dintre problemele cele mai controversate
ale Uniunii Europene în perioada actuală. Conceput în 1997 în urma unui acord istoric între
François Mitterand şi Helmut Kohl, Pactul avea să fie o foarte eficientă invenţie pentru
instaurarea disciplinei fiscale atât de necesară în vederea lansării monedei unice. Actualul prim-
ministru luxemburghez şi preşedinte al Consiliului European, Jean-Claude Juncker, a fost la
vremea respectivă mediatorul-cheie între Mitterand şi Kohl. Prieten apropiat al amândurora,
Juncker a reuşit să aplaneze animozităţile şi contradicţiile care existau pe marginea creării uniunii
monetare, propunând Franţei preluarea conducerii Băncii Centrale Europene de îndată ce moneda
euro avea să se rodeze, iar Germaniei îi oferea perspectiva Pactului de Stabilitate şi Creştere ca o
garanţie că dezechilibrele din celelalte ţări membre nu se vor repercuta asupra economiei
germane. 3% din PIB - limita maximă pentru deficitul bugetar al ţărilor zonei euro
Pactul de Stabilitate şi Creştere stipula în principal limita maximă de 3% din PIB pentru deficitul
bugetar al ţărilor zonei euro, precum şi modalităţile de asigurare a respectării acestei limite,
inclusiv penalitatea de până la 0,4% din PIB în cazul în care vreun stat se dovedea în mod repetat
incapabil să menţină deficitul bugetar sub limita prevăzută. Cu toate că mulţi analişti avertizaseră
încă de la vremea respectivă că penalitatea era o absurditate din punct de vedere economic
2
http://ro.euabc.com

4
 Integrare financiar-monetară europeană
impunând o povară financiară suplimentară unui stat aflat deja în jenă fiscală, politicienii au decis
să menţină clauza ca pe o armă de ultimă instanţă, ca pe o bombă atomică al cărei scop nu era atât
folosirea cât mai ales intimidarea. Toate acestea se întâmplau însă în a doua jumătate a anilor 90,
când puţini se aşteptau la stagnarea cu care se confruntă astăzi marile puteri europene, şi care face
din ce în ce mai dificil controlul deficitului bugetar. Efectul astăzi este că 10 state au depăşit sau
sunt pe cale să depăşească limita de 3%. Între ele, cei trei mari: Franţa, Germania şi Italia.
În aceste condiţii, încă de acum doi ani, tot mai multe critici la adresa Pactului de Stabilitate şi
Creştere au început să se facă auzite, acestea culminând cu declaraţia şocantă a fostului
preşedinte al Comisiei Europene care califică Pactul de Stabilitate şi Creştere nici mai mult nici
mai puţin decât stupid. De la critici, pasul următor a fost format din propunerile de reformă,
practic de schimbare a condiţiilor de aplicare a disciplinei bugetare. S-au propus pe rând
extinderea termenului de toleranţă pentru abaterea de la limita de 3%, excluderea penalităţii,
deducerea anumitor tipuri de cheltuieli bugetare din calculul deficitului etc.

1.2 Obiectivele şi evoluţia Pactului de Stabilitate şi Creştere

In decembrie 1996 a fost adoptat, in cadrul Consiliului European de la Dublin, acordul

politic in legatura cu Pactul de Stabilitate si Crestere. Cadrul juridic al Pactului consta din:
• Rezolutia Consiliului European din Amsterdam in legatura cu Pactul de Stabilitate si
Crestere din data de 17 iunie 1997;
• Reglementarea nr. 1466/1997; privind consolidarea supervizarii situatiilor bugetare
ale statelor membre si controlul coordonarii politicilor economice (aspect preventiv);
• Reglementarea nr. 1467/1997 privind aplicarea procedurii de deficit bugetar excesiv
in conditiile in care un stat membru depaseste pragul de referinta (in acest caz 3% din
PIB, aspect represiv).

Motivarea existentei Pactului de Stabilitate si Crestere este faptul ca Tratatul prevede doar
limite cantitative pentru adoptarea euro, dar nu si o politica bugetara de urmat ulterior trecerii la

5
 Integrare financiar-monetară europeană
moneda unica. Astfel, Pactul de Stabilitate si Crestere se inscrie in logica Tratatului si
desfasoara dispozitiile acestuia3.

Pactul de Stabilitate si Crestere, fundamentul celei de-a treia etape a Uniunii Economice si
Monetare, care a inceput la 1 ianuarie 1999, odata cu introducerea monedei euro ca moneda de
cont, are ca obiectiv principal o convergenta sustinuta si durabila a economiilor statelor membre
din Zona Euro, urmareste prevenirea aparitiei deficitului bugetar excesiv si este destinat sa
garanteze siguranta stabilitatii economice, precum si o gestiune solida a finantelor publice a celor
12 tari din Zona Euro, cu scopul de a evita ca o politica bugetara permisiva a unui stat membru sa
prejudicieze un altul. Astfel, se urmareste stabilizarea preturilor si mentinerea unei cresteri
economice sustinute si durabile. Consiliul Ministerial al Uniunii Europene poate penaliza orice
stat membru care nu ia masuri pentru reducerea deficitului bugetar excesiv (penalizarea este, in
prima faza, un depozit fara dobanda la bugetul Uniunii Europene, ca dupa doi ani, in caz de
necorectare a deficitului excesiv, sa ia forma unei amenzi).

Prin aplicarea Pactului de Stabilitate si Crestere se urmareste atat evitarea conflictelor intre
politica fiscala (nationala) si cea monetara (unica), cresterea economica si prosperitatea,
stabilizarea cheltuielilor bugetare pe intreg ciclul economic, cat si supravegherea respectarii
angajamentelor bugetare si avertizarea rapida daca obiectivele bugetare nu sunt respectate.
Odata cu intrarea in a treia etapa a Uniunii Economice si Monetare, procedurile de control
multilateral au condus la un dialog constant intre statele membre pe tema politicii economice si
bugetare. Marile Orientari ale Politicii Economice sunt sablonul/modelul principal al acestui
dialog. Constau din recomandari redactate anual de catre Consiliul Ministerial la propunerea
Comisiei si sunt ulterior transmise statelor membre. Acestea isi orienteaza politicile economice in
functie de respectivele recomandari. Comisia elaboreaza anual un raport privind modalitatea de
aplicare. Avandu-se in vedere problemele intampinate de unele state membre in atingerea
obligatiilor bugetare din programele de stabilitate actualizate, in toamna anului 2002 a avut loc o
dezbatere cu privire la Pactul de Stabilitate si Crestere si la responsabilitatea atingerii unui buget
echilibrat.

3
Ana-Maria, Nica - Pactul de Stabilitate si Crestere Economica – din nou in dezbatere, Revista Trinuna Economica,
nr 35, Bucuresti

6
 Integrare financiar-monetară europeană

1.3 Condiţii care au determinat apariţia Pactului de Stabilitate şi

Creştere

Cel de-al treilea stadiu al Uniunii Economice si Monetare a inceput la 1 ianuarie 1999.
Aceasta data marcheaza inceputul unor schimbari importante pentru Statele Membre, chiar si
pentru acelea care nu fac parte inca din Zona euro. În sfera economica, cel mai important lucru
este coordonarea politicilor nationale (prin programele nationale de convergenta, liniile directoare
pentru domeniul economic, supravegherea multilaterala si procedura pentru deficite excesive).
Toate statele vor trebui sa respecte Pactul de Stabilitate si Crestere, sa impiedice finantarea
directa a deficitului bugetar de catre Banca Centrala, sa interzica accesul privilegiat al
autoritatilor publice la institutiile financiare si sa asigure libera circulatie a capitalului4.
Desi aderarea presupune acceptarea obiectivelor Uniunii Economice si Monetare, indeplinirea
criteriilor de convergenta nu este o preconditie. Cu toate acestea, intrucat aceste criterii reprezinta
indicatori ai unei politici macroeconomice generatoare de stabilitate, toate Statele Membre vor
trebui, pana la urma, sa le indeplineasca. Conform Tratatului CE si excluzand statutul de “opt-
out”, un Stat Membru fie a adoptat moneda euro, fie beneficiaza de o derogare. Un Stat Membru
caruia i se aplica o derogare este, conform Tratatului, exclus de la drepturile si obligatiile aferente
Sistemului European al Bancilor Centrale. Tarile candidate vor participa la Uniunea Economica
si Monetara de la data aderarii, desi nu vor adopta moneda euro chiar de la inceput. Tarile
candidate nu pot adopta euro imediat dupa aderare deoarece Tratatul impune efectuarea unei
evaluari, inainte de adoptarea monedei unice, a capacitatii tarii respective de a-si mentine pozitia
financiara. Un alt motiv este acela ca tarile candidate nu au participat la Mecanismul Ratelor de
Schimb, care nu le este deschis lor inainte de aderare. Numai in urma participarii la Mecanismul
Ratelor de Schimb (pentru o perioada de cel putin 2 ani), poate fi luata decizia privind
indeplinirea, de catre tarile candidate, a conditiilor necesare adoptarii monedei euro, conform
Tratatului. Participarea la Uniunea Economica Monetara presupune adoptarea acquis-ului
referitor la piata interna de catre tarile candidate, in special a acquis-ului privind libera circulatie
a capitalului, asa cum a fost cazul si actualelor State Membre. Intrucat pozitia de “opt-out” nu

4
Ana-Maria, Nica - Pactul de Stabilitate si Crestere Economica – din nou in dezbatere, Revista Trinuna Economica,
nr 35, Bucuresti

7
 Integrare financiar-monetară europeană
este luata in considerare pentru tarile candidate, nu sunt permise perioade de tranzitie sau
aranjamente speciale; de altfel, acestea nici nu au fost solicitate, pana in prezent, de nici una
dintre tarile candidate cu care s-au purtat negocieri.

Constrângeri fiscale prin implementarea Pactului de Stabilitate şi Creştere

Se ştie că Uniunea Economica Monetara se bazează pe un cadru complex de

politici economice, format din politica monetară unică şi 12 politici fiscale
naţionale, aplicate descentralizat şi independent. O astfel de stare de fapt
presupune coordonarea politicilor fiscale pentru a asigura stabilitatea
macroeconomică a întregului, în principal prin respectarea obiectivului
prioritar al Bancii Centrale Europene, stabilitatea preţurilor. Aceasta deoarece
politica fiscală influenţează alocarea resurselor între sectorul public şi privat,
afectând comportamentul de consum, economisire şi investiţii, şi prin
aceasta, nivelul producţiei şi evoluţia ciclurilor economice.
În cadrul unei uniuni monetare există însă două constrângeri ale
politicii fiscale naţionale:
• Pe de o parte statele membre nu mai pot utiliza rata de schimb ca
instrument de ajustare în cazul şocurilor asimetrice, ceea ce înseamnă
că stabilizarea macroeconomică la nivel naţional revine în întregime
politicii fiscale. Practic politica fiscală trebuie să îşi asume rolul de
instrument de atingere a flexibilităţii, realizând ajustările necesare, în
condiţii de rigiditate a celorlalte instrumente.
• Pe de altă parte trebuie evitate riscurile efectelor posibile cauzate de
creşterea datoriei şi a deficitelor. Expansiunea şi problemele de
sustenabilitate a datoriei publice într-o ţară pot cauza dificultăţi în altă
ţară membră şi ar putea duce la presiunii presiuni asupra băncii
centrale.

8
 Integrare financiar-monetară europeană

Cap2. Noul Pact de Stabilitate şi Creştere

2.1 Este necesară reformarea Pactului de Stabilitate şi Creştere ?

Această întrebare apare ca justificată din două motive care reies din
analiza anterioară: regulile prea rigide ale Pactului de Stabilitate si Crestere; şi
mai concret faptul că Pactul nu este aplicat.
De ce sunt rigide regulile şi cum poate fi flexibilizat Pactul de Stabilitate si
Crestere?
• În primul rând, încă de la lansarea Uniunii Economice Monetare,
analiştii au apreciat că sănătatea fiscală este o condiţie esenţială
pentru stabilitatea uniunii monetare. Dar s-a pus întrebarea dacă
regulile Pactului de Stabilitate si Crestere reprezintă cea mai bună cale
pentru a susţine şi induce disciplina fiscală. Argumentul principal
este acela că regulile Pactului de Stabilitate si Crestere nu asigură
suficientă flexibilitate pentru a face faţă crizelor ciclice şi nu pot fi
un înlocuitor pentru coordonarea politicilor economice. De
asemenea s-a considerat că referindu-se doar la limitele deficitelor,
Pactul de Stabilitate si Crestere omite structura şi cauzele acestora.
• În al doilea rând rolul Pactul de Stabilitate si Crestere este de a asigura
protecţie suplimentară Bancii Centrale Europene, în cazul în care
apar presiuni politice pentru îndatorare excesivă cu efecte
inflaţioniste. Aceasta şi pentru elimina riscul creşterii ratei dobânzii
în zona euro ca urmare a îndatorării excesive, fenomen care poate
influenţa în cele din urmă şi evoluţia ratei de schimb a euro.

9
 Integrare financiar-monetară europeană

Argumentele prezentate anterior sugerează necesitatea stabilirii unor limite

pentru nivelul datoriei publice, dar Pactul de Stabilitate si Crestere conţine
prevederi referitoare exclusiv la deficitele bugetare. Ţinând cont de reperele
prezentate susţin că este mai corect ca Pactul să fie reformat decât să nu fie
respectat. Nu trebuie să uităm că dincolo de efectele economice, ţinem cont
şi de cele politice. Uniunea Europeana este o organizaţie bazată pe aquis-ul
comunitar, care a adoptat o constituţie ce include aceeaşi procedură în caz
de deficite excesive. Dacă legea este înlocuită de târguieli politice prin care
ţările mari găsesc ieşiri favorabile, Uniunea în ansamblu ar putea fi
subminată. Contrar argumentelor pentru reformarea Pactului de Stabilitate si
Crestere, o interpretare optimistă ar fi că acesta ar fi putut evolua de la un
sistem rigid (care este nerealist şi nedorit) într-un instrument mai flexibil care
se bazează mai mult pe presiuni morale şi sprijin politic.

Putem să ne întrebăm însă ce s-ar fi întâmplat de exemplu în cazul în care

Germania ar fi respectat regulile, dar o ţară mică le-ar fi încălcat. Probabil că
liderii Germani ar fi fost primii care ar fi cerut aplicarea regulilor. Această
abordare prin care regulile se aplică într-un fel ţărilor mari şi altfel ţărilor mici
ar putea să submineze construcţia europeană în condiţiile în care negocierile
pentru Constituţia Europeană au fost şi aşa dificile, iar în continuare urmează
procesul de ratificare, marcat încă de pe acum de dificultăţi. În concluzie,
putem spune că Pactul de Stabilitate si Crestere poate fi util ca set sau reper de
reguli pentru deficite, dar nu este pus în practică în momentul în care
problemele apar. Este ca şi cum regulile stabilesc că este interzis a se trece
pe galben, dar unii pot trece fără a fi sancţionaţi, deoarece au o poziţie
privilegiată. Ce se poate face în acest caz: păstrăm regula, dar îi lăsăm pe
toţi să treacă pe galben, sau flexibilizăm regula, modificând sincronizarea
semaforului pentru a transforma culoarea galben în verde?

10
 Integrare financiar-monetară europeană
Franţa şi Germania au decis, în 2003, să încalce prevederile Pactului

Însă, în timp ce Comisia Europeană lucra la diverse propuneri de reformă, iar Banca
Centrală Europeană susţinea cu tărie menţinerea Pactului în forma sa iniţială, guvernele francez şi
german au decis în noiembrie 2003 pur şi simplu să ignore regulile jocului 5. Având amândouă
deficite care depăşiseră de mult limita impusă, singura cale de ieşire din impas era suspendarea
Pactului de Stabilitate si Crestere. Şi, cu toate reacţiile violente ale celorlalte state membre care se
plângeau că au fost defavorizate în eforturile lor de a fi elevii silitori, Pactul de Stabilitate si
Crestere a fost trecut în conservare. Până anul acesta, când, cu o detaşare cel puţin temporală, s-
au reluat discuţiile asupra reformei. De data aceasta însă cu mai multe argumente între timp
numărul ţărilor aflate în off-side a crescut şi cu mai multe idei. Germania a invocat costurile
unificării, care au însumat până acum nu mai puţin de 1,25 trilioane de euro şi care continuă să
dreneze 4% din PIB-ul total către zonele fostei Germanii de Est. În aceste condiţii, a susţinut
cancelarul Gerhard Schröeder, ţara sa este nedreptăţită în condiţiile în care i se aplică aceleaşi
restricţii ca şi celorlalte state care nu s-au confruntat cu aceeaşi situaţie istorică. Preşedintele
Chirac nu s-a lăsat mai prejos şi a invocat la rândul lui cheltuielile guvernului său cu securitatea
în diverse zone ale lumii, susţinând că asemenea contribuţii la securitatea internaţională nu ar
trebui adăugate la deficitul bugetar. Au fost apoi invocate cheltuielile de cercetare şi dezvoltare,
educaţia, investiţiile publice ş.a. care, s-a pretins, nu trebuie tratate ca simple cheltuieli, ci trebuie
privite ca eforturi pe termen lung pentru dezvoltarea economică la nivel european.

2.2 Reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere

Principalele modificari ale Pactului de Stabilitate si Crestere sunt:

• Raman neschimbate cele doua ancore nominale ale Pactului de Stabilitate si Crestere.
In continuare, un deficit bugetar de maximum 3% din PIB si o rata a indatorarii de
maximum 60% din PIB sunt reperele unei economii sanatoase. Nu mai sunt insa
obligatorii, in acest punct al ciclului economic prin care trec statele Uniunii Europene.
5
www.cadranpolitic.ro

11
 Integrare financiar-monetară europeană
• Comisia Europeana nu mai sanctioneaza nerespectarea acestor repere, cum a facut-o
in trecut cu state ca Portugalia sau Grecia, impotriva carora a declansat proceduri
greoaie de amendare, daca violarea deficitului prag de 3% este temporara si
justificata.
• Comisia Europeana accepta statelor membre deficite bugetare temporare mai mari
de 3% din PIB, daca acestea pot justifica cu argumente relevante, concrete,
depasirea deficitului maxim permis. Printre argumentele acceptate de Comisia
Europeana se numara necesitatea asigurarii potentialului de crestere a economiei,
ciclul economic, costurile ridicate ale reformelor structurale (reforma pensiilor,
reforma sistemului de asigurari sociale), necesitatea unor eforturi bugetare pe termen
mediu (cum ar fi investitiile, asigurarea unui nivel optim al datoriei publice etc.)
• Procedura de stabilire a legalitatii incalcarii deficitului maxim admis va lua in
considerare o serie de principii generale, care urmeaza a fi stabilite de catre statele
membre impreuna cu organismele Uniunii Europene. Aplicarea principiilor va urmari
contrabalansarea dezechilibrelor cauzate de extinderea Uniunii Europene catre sud-
estul continentului.
• Tarile vor avea la dispozitie doi ani de zile pentru a corecta deficitele excedentare.
Aceasta perioada poate fi prelungita in cazul producerii unor evenimente neasteptate,
solicitante pentru bugetele nationale.
• In perioadele de crestere economica, statele membre vor folosi instrumente fiscale
adecvate, in scopul reducerii deficitelor si a datoriilor.
• Statele membre au libertatea de a-si stabili obiective pe termen mediu, adaptate
particularitatilor nationale, respectiv tinand cont de potentialul real de crestere
economica, deficitul bugetar si gradul de indatorare al economiei.

In cadrul Consiliului European din 22 si 23 martie 2005, ministrii de finante au elaborat o serie
de propuneri in vederea unei mai bune gestionari a Pactului de Stabilitate si Crestere, acestea
fiind adoptate la 27 iunie 2005, dupa cum urmeaza6:
1. Instrumente preventive: un memento al principalelor schimbari efectuate: definitia
termenului “instrumente preventive” – definitii separate ale obiectivelor pe termen mediu/stat

6
www.europeana.ro/stiri/

12
 Integrare financiar-monetară europeană
membru pentru a permite flexibilitatea diversitatii economice in cele 25 state membre. Pe termen
mediu, obiectivul poate oscila de la un deficit de 1% din PIB pana la a fi egal cu un surplus; tarile
din Zona Euro si din cadrul Mecanismului Cursurilor de Schimb, care inca nu si-au atins
obiectivele bugetare trebuie sa reduca deficitul public cu 0,5% din PIB (masuri exceptionale nu
vor fi incluse in aceste eforturi de reducere si in timpul perioadelor de boom economic, efortul
consemnat ar trebui sa fie mai mare); tarilor care au implementat reforme structurale cu un
impact masurabil asupra viabilitatii finantelor publice le va fi permisa devierea temporara de la
planul de ajustare bugetara.
2. Instrumente de corectare: limitele de 3% din PIB pentru deficite si de 60% pentru
datoria publica au ramas neschimbate; modificarile au fost urmatoarele: o definitie mai flexibila a
“recesiunii economice serioase”, care permite statelor membre sa depaseasca temporar pragul de
3% din PIB; explicatii cu privire la definirea factorilor “relevanti” necesar a fi luati in considerare
pentru a evita lansarea procedurilor de deficit excesiv pentru excesele temporare; extinderi ale
termenelor limita pentru corectarea situatiilor de deficit excesiv si o usoara reducere a deficitului
structural, cu 0,5% din PIB (exclusiv fluctuatiile ciclului economic) pentru tarile care au depasit
limita de referinta.

2.3 Impactul pozitiv si limitele revizuirii din 2005 a Pactului de

Stabilitate şi Creştere

La un an dupa adoptarea Pactului de Stabilitate si Crestere revizuit, in ciuda faptului ca

adeptii practicilor strict financiare nu l-au considerat o solutie ideala, Comisia Europeana a
apreciat ca rezultatele acestui document sunt pozitive. Prin intermediul publicarii Raportului
Finantelor Publice ale Uniunii din 2006, Executivul Uniunii Europene va examina si
implementarea noului Pact7. Comisia a scos in evidenta mai multe efecte pozitive ale revizuirii
Pactului de Stabilitate si Crestere:
• adoptarea recomandarilor pentru revizuirea politicilor bugetare;
• stabilirea pragului de 3% din PIB pentru deficitele bugetare excesive;
• extinderea termenelor limita pentru corectarea deficitelor bugetare excesive;
7
www.euromoneda.ro

13
 Integrare financiar-monetară europeană
• mai multa atentie acordata nivelului datoriei publice;
• un dialog economic mai bun intre statele membre, Comisie si Consiliul Ministerial.

Astfel, s-au adoptat recomandari impotriva a trei tari (Italia, Portugalia si Marea Britanie) si au
fost stabilite date limita pentru prezentarea situatiilor financiare imbunatatite, in concordanta cu
prevederile Pactului de Stabilitate si Crestere (pentru Italia si Portugalia termenul expira la
sfarsitul lui 2007, iar pentru Marea Britanie la sfarsitul anului 2006). Noul Pact permite
impunerea unor “termene limita realiste”, care sa permita statelor membre corectarea deficitelor
bugetare excesive. Statele membre cu un deficit initial ridicat si perspective de crestere
economica slabe vor beneficia de o prelungire a termenelor limita cu 2 sau 3 ani. Statele membre
cu deficit bugetar excesiv mic, precum Marea Britanie vor avea termene limita mai scurte. De
asemenea, un alt rezultat pozitiv al Pactului de Stabilitate si Crestere este reprezentat de
recomandarile structurale consolidate. Ajustarile fiscale cerute statelor membre care se aflau in
proceduri de reducere a deficitelor excesive au fost “intr-un numar substantial mai mare” decat
cele recomandate inainte de actualizarea pactului. Efortul fiscal al acestui an este stabilit la 0,5 %
din PIB in termeni structurali si va exclude masurile care au doar efecte temporare asupra
balantelor bugetare. Se acorda, de asemenea mai multa atentie nivelului datoriei publice: chiar
daca statele membre (ale caror niveluri de indatorare depasesc 60% din PIB) nu sunt supuse
procedurilor de incalcare a dispozitiilor in acest sens, noul Pact de Stabilitate si Crestere impune
o monitorizare mai atenta a operatiunilor bugetare care ar putea avea un impact negativ asupra
nivelurilor datoriei publice. Prin largirea posibilitatilor de monitorizare a fiscalitatii, “reforma a
stimulat un dialog economic transparent si constructiv” intre statele membre, Comisie si
Consiliu prin intermediul unei urmariri mai atente a gradului de asumare de catre statele membre
a recomandarilor Consiliului Ministerial. Desi Pactul de Stabilitate si Crestere revizuit permite in
prezent atat diferentierea intre obiective pe termen mediu pentru fiecare stat membru in parte, cat
si recomandarea clara a unei ajustari a nivelului excesiv de 0,5% din PIB/an pe durata perioadei
de crestere economica pentru Zona Euro, Comisia ramane in continuare prudenta in ceea ce
priveste actiunile sale viitoare. Puncteaza faptul ca obiectivele pe termen mediu pentru anul 2006
nu sunt intotdeauna “suficient de ambitioase” si ca “se impune necesitatea unei executari
bugetare riguroase”. Este necesara implementarea unor masuri aditionale de consolidare,
impreuna cu “planuri ambitioase pentru o politica fiscala in anul 2007”. In plus fata de aceste

14
 Integrare financiar-monetară europeană
“preocupari/interese/ implicatii”, Comisia reaminteste ca obiectivele pe termen mediu adoptate de
cele 25 state membre in februarie 2006 in cadrul programelor de convergenta economica au o
puternica si credibila baza macroeconomica.

Pactul de Stabilitate şi Creştere are acum o altă filosofie

Mai mult decât atât, miniştrii de Finanţe au susţinut că este oportună extinderea perioadei
de graţie în care statele membre sunt obligate să-şi readucă deficitele sub limita prevăzută,
precum şi analizarea condiţiilor specifice ale fiecărei ţări înainte de a se aplica măsurile de
constrângere. Toate aceste propuneri au fost acceptate, iar Pactul de Stabilitate si Crestere are
deci acum o cu totul altă filosofie. Mai degrabă creşterea economică decât stabilitatea este
considerată ca prioritară. De stabilitate trebuie să se ocupe Banca Centrală, după cum spunea
premierul Junker. Chirac, Schroeder şi Berlusconi şi-au strâns mulţumiţi mâinile, mai ales că
acest acord le va permite să tolereze deficite semnificative într-o perioadă în care toţi, mai mult
sau mai puţin, privesc cu îngrijorare către viitoarele campanii electorale. Eliminarea cămăşii de
forţă pe care o reprezenta Pactul le va oferi un mai amplu spaţiu de manevră şi deci posibilitatea
de a cheltui mai mult pentru a-şi asigura susţinerea unui electorat din ce în ce mai apatic şi chiar
ostil. Dacă ne gândim şi la iminenta supunere a noii constituţii europene sufragiului popular în
Franţa şi ulterior în alte state membre, ne dăm seama că miza politică a reformării Pactului de
Stabilitate si Crestere a fost capitală. O adaptare la noile condiţii economice şi mai ales politice
dintr-o Europă aflată la un punct de cotitură. Creştere economică extrem de lentă, şomaj ridicat şi
cronicizat, mari companii care preferă investiţii în Asia datorită condiţiilor net mai favorabile,
toate acestea i-au îndemnat pe politicienii europeni să decidă înlăturarea cămăşii de forţă
reprezentată de Pactul de Stabilitate si Crestere care impunea restricţii dure privind disciplina
bugetară.

Toată lumea şi mai ales pieţele financiare aşteaptă acum efectele acestei diluări masive a
prevederilor Pactului de Stabilitate si Crestere, care probabil va afecta negativ cel puţin moneda
euro. Politicienii susţin însă că aceasta este singura cale pentru reluarea unei creşteri economice
robuste în zona euro, iar Jean-Claude Junker, primul ministru luxemburghez un artizan al
Pactului şi al reformării acestuia - se declară deosebit de satisfăcut de miracolul acestui acord ce

15
 Integrare financiar-monetară europeană
părea imposibil ţinând cont de opoziţia care existase iniţial din partea statelor mici ca Olanda sau
Austria. Acestea din urmă, la care se adăugă corul noilor state membre îngrijorate de perspectiva
intrării într-o zonă monetară cu un risc sporit, presaseră până în ultimul moment menţinerea
Pactului în forma iniţială. Pentru statele mici, ca şi pentru noile state membre care se pregătesc să
adopte moneda euro, avantajele ajustării Pactului de Stabilitate si Crestere sunt umbrite de
riscurile pe care o mai slabă disciplină bugetară le-ar putea avea asupra inflaţiei şi cursului de
schimb al euro. Deschiderea baierelor pungii, deşi ar putea da un impuls economiilor câtorva
state europene, se poate repercuta negativ pe termen mediu, prin creşterea ratelor dobânzii,
inflaţie şi deprecierea monedei euro. În aceste condiţii, fostele state comuniste care au aderat
recent la Uniune şi care s-au confruntat nu demult cu perioade de inflaţie galopantă nu sunt
dispuse să dea un cec în alb actualelor guverne ale Italiei, Franţei sau Germaniei care doresc să
folosească finanţele publice ca un instrument de stimulare economică şi de atragere a bunăvoinţei
electoratului în vederea alegerilor de anul viitor. În ciuda opoziţiei lor însă, noile state membre au
fost nevoite să accepte compromisul, după ce toată lumea a căzut de acord să menţină limita de
3% pentru deficitul bugetar şi după ce unele dintre ele au primit câteva promisiuni în schimbul
unei poziţii mai flexibile faţă de reformarea Pactului de Stabilitate si Crestere. Polonia, în
principal, care o dată cu aderarea la Uniune a devenit un negociator foarte abil, a primit asigurări
că va fi sprijinită în demersurile sale din ce în ce mai precipitate pentru adoptarea monedei unice.
Trebuie spus în paranteză că Polonia ameninţase la un moment dat cu adoptarea unilaterală a
euro, ceea ce nu i-ar fi oferit avantajul participării la luarea deciziilor de politică monetară, dar i-
ar fi permis să profite de un comerţ mai facil în zona euro. Promisiunea miniştrilor de finanţe
europeni pare însă să fi demotivat această iniţiativă curajoasă a Varşoviei.
Pentru România, perspectiva adoptării monedei unice este atât de îndepărtată încât, pentru
moment, soarta Pactului de Stabilitate şi Creştere este nerelevantă pentru piaţa financiară
românească. Nici măcar liberalizarea contului de capital, care teoretic ar fi trebuit să producă
oarecare mişcări pe piaţă, nu s-a lăsat cu consecinţe semnificative. Finanţele româneşti
funcţionează încă după o logică proprie care rămâne cvasi-insensibilă la evenimentele de pe
scena europeană. Să sperăm totuşi că recenta semnare a Tratatului de aderare va aduce mult-
aşteptatul val de investiţii europene şi că o dată cu fluxurile de capital se vor face simţite şi
impulsurile zonei euro. Cu o economie în creştere şi cu o monedă stabilă în cazul în care leul greu
îşi va dovedi virtuţile mult aşteptate România va putea fi mai uşor racordată la schimburile

16
 Integrare financiar-monetară europeană
europene, va putea să se articuleze mai bine la pieţele financiare europene şi, ca urmare, şefii
marilor concerne care acum cochetează cu China ar putea să realizeze că România oferă cel puţin
aceleaşi avantaje din punct de vedere investiţional.

2.4 O noua reforma preconizata a Pactului de Stabilitate şi Creştere

In ciuda celor mentionate anterior in legatura cu impactul considerat pozitiv al reformei

Pactului de Stabilitate si Crestere, Comisia este in continuare prudenta cu privire la planurile
viitoare8. Intr-o Comunicare adoptata pe 13 iunie a.c., Executivul Uniunii Europene a scos in
evidenta o serie de obiective iminente a caror implementare depinde in principal de statele
membre:
• urmarirea atenta a respectarii recomandarilor Consiliului Ministerial;
• finantare guvernamentala sustinuta;
• control bugetar la nivel national.

Urmarirea atenta a respectarii recomandarilor Consiliului Ministerial

In timp ce Presedintele Jean-Claude Juncker si-a exprimat grija cu privire la “riscul de

relaxare” in legatura cu ajustarile bugetare in timpul perioadei de crestere economica, Comisia
Europeana a reamintit statelor membre de obligatia lor fata de “spiritul Pactului de Stabilitate si
Crestere in timpul vremurilor prielnice”. Avand in vedere nereusita anumitor state membre in a
fructifica ultima faza a expansiunii economice (la sfarsitul anilor 90), in consolidarea pozitiilor
bugetare intr-o maniera sustinuta (ducand la o impulsivitate a procedurilor in caz de deficit
excesiv), Comisia a subliniat importanta precautiei in cadrul politicilor bugetare, chiar si in
perioade prielnice din punct de vedere economic). Pe termen scurt si in absenta unor instrumente
de constrangere legala, Comisia este fortata sa se bazeze pe “intuitia” statelor membre si sa
procedeze la o urmarire atenta a politicilor lor economice pentru a asigura o implementare
riguroasa a bugetelor pe anul 2006 si a programelor bugetare pentru anul 2007.
8
European Commission – “Challenges ahead for new Stability and Growth Pact” – Bulletin Quotidien Europe no
9217, 23 June 2006, Brussels

17
 Integrare financiar-monetară europeană

Finantare guvernamentala sustinuta.

In legatura cu nivelul datoriei publice pe ansamblul Uniunii Europene (care nu este

prevazuta sa scada sub limita de 63% din PIB inaintea anului 2007), Comisia confirma ca sunt
asteptate, in viitorul apropiat, reduceri masive, insa nimic nu este previzibil pana in prezent. Se
subliniaza, de asemenea, ca posibilitatea de sustinere a finantelor publice in contextul unei
populatii in varsta ar trebui sa devina pricipalul obiectiv al politicilor statelor membre.
In ciuda progreselor deja efectuate, sunt necesare eforturi suplimentare pentru integrarea
obiectivelor pe termen lung a statelor membre in planurile bugetare pe termen mediu ale acestora.
Comisia va publica un raport pe aceasta tema inainte de sfarsitul acestui an.

Control bugetar la nivel national.

Reforma Pactului de Stabilitate si Crestere a servit si pentru a reaminti ca legile nationale

si institutiile pot juca un rol mult mai important decat sanctiunile financiare ipotetice, cuprinse de
Pactul de Stabilitate si Crestere, in termeni de control bugetar. Comisia a subliniat, de asemenea,
ca statele membre, care detin instrumente de control bugetar eficiente, sunt mai bine capacitate sa
conduca formalitatile de imprumuturi publice. Aceasta viziune este impartasita si de Ministrii de
Finante ai Uniunii Europene, care nu au ezitat in 2005 sa accepte Declaratia Politica prin
intermediul careia Pactul de Stabilitate si Crestere a fost reformat.
Aplicarea Pactului de Stabilitate si Crestere se bazeaza, in principal, pe doi piloni:
fundamentarea controlului multilateral al situatiilor bugetare si procedurile de deficit excesiv. In
plus, orientarile majore ale politicii economice pe care Consiliul le adreseaza statelor membre au
scopul de a dirija politicile economice ale acestora in mod eficace. Comisia Europeana se ocupa
de controlul punerii in aplicare a Pactului de Stabilitate si Crestere; in cazul in care un stat
membru nu isi indeplineste obligatiile in materie de politica bugetara, Consiliul poate, la
recomandarea Comisiei, sa trimita o recomandare specifica Statului respectiv (preaviz). Daca
statul nu urmeaza indicatiile primite iar deficitul depaseste limita de 3% din PIB, se lanseaza
procedurile de deficit excesiv. In ceea ce priveste controlul multilateral, pentru a coordona
situatiile economice si financiare, statele membre din Zona Euro prezinta un program de
stabilitate, care contine obiectivele conturilor publice pe termen mediu, actualizate anual. Statele

18
 Integrare financiar-monetară europeană
membre care inca nu fac parte din Zona Euro elaboreaza programe numite de “convergenta”.
Acestea servesc ca baza a controlului multilateral al Consiliului Ministerial. Astfel, orice deviere
a finantelor publice pot fi obiectul unei recomandari a Consiliului Ministerial, uneori facuta
publica. Procedurile de deficit bugetar excesiv se initiaza daca un stat membru depaseste limita
maxima impusa a deficitului (de 3% din PIB). Regulamentul privind aceste proceduri ofera
detalii tehnice si definitii concrete: un al doilea Regulament precizeaza problemele legate de
modalitatea de aplicare: termene, conditii, exceptii, sanctiuni, inclusiv cele financiare, care ar
putea fi aplicate statului membru in discutie. In cazul in care Consiliul Ministerial constata un
deficit bugetar excesiv, trimite recomandare statului membru pentru ca acesta sa ia masuri de
reducere a acestui deficit. Daca statul membru nu urmeaza aceste recomandari sau nu pune in
practica masurile destinate remedierii situatiei, Consiliul Ministerial poate impune sanctiuni, care
iau in primul rand forma unui depozit fara dobanda in favoarea Comunitatii. Acest depozit se
transforma in principiu in amenda daca in doi ani nu se corecteaza deficitul excesiv.

2007 – noi perspective privind Pactul de Stabilitate şi Creştere ?

In dorinta de a duce lucrurile mai departe, Comisia a propus constituirea unor institutii
nationale ocupate, atat de furnizarea unor analize independente pe tema politicilor bugetare si
fiscale, cat si cu formularea unor previziuni autonome si credibile si realiste, cu un impact
deosebit asupra deciziilor bugetare ale statelor membre. In Raportul sau pe tema “Finante Publice
in Uniunea Europeana Monetara - 2006”, Directoratul General pe Probleme Economice si
Financiare a adoptat ideile inaintate de catre doi specialisti (Kopits si Symanski). Acestia
sugereaza o serie de criterii, pe care le considera vitale pentru un control bugetar eficace, printre
care: transparenta datelor statistice, adoptarea unor regulamente simple si realiste, excluderea
definitiilor ambigue in ceea ce priveste gradul de putere acordat controlorilor financiari. Joaquin
Almunia, Comisar pe probleme Economice si Monetare, a declarat, in cadrul conferintei de presa
din 13 iunie a.c. ca “Reforma Pactului de Stabilitate si Crestere nu este considerata un esec, insa
nici un succes complet. Consider ca putem privi situatia dintr-un punct de vedere pozitiv. Contrar
temerilor, procedura de deficit bugetar excesiv s-a imbunatatit. Pactul de Stabilitate si Crestere
este in continuare fundamentat pe legi si tratament egal pentru toti”. Nici una dintre ultimile
recomandari ale Comisiei nu a fost criticata de catre Consiliul Ministerial (cum a fost cazul

19
 Integrare financiar-monetară europeană
Germaniei si Frantei in anul 2003). Revizuirile aduse, in special stabilirea unor termene limita
realiste si realizabile pentru corectarea deficitelor, cat si acordarea unor prelungiri ale acestora
permite realizarea unor ajustari fiscale sustinute, spre deosebire de situatia existenta inaintea
revizuirii. In timp ce anumite state au stabilit obiective pe termen mediu pentru consolidarea
pozitiilor sale bugetare, aceste obiective s-au dovedit a fi insuficient de ambitioase. Deoarece
ajustarile nu vor fi suficiente in 2006, va fi nevoie de eforturi suplimentare in 2007. Comisarul a
dat ca exemplu cazul Austriei, Irlandei si Sloveniei, desi ar fi putut identifica inca cel putin zece
astfel de exemple. In continuare, J. Almunia a apreciat ca, in ceea ce priveste obiectivele si
actiunile pe termen lung, “este necesar sa ne asiguram ca spiritul pactului revizuit este pe deplin
implementat. Statele membre trebuie sa continue eforturile depuse in vederea realizarii
ajustarilor, dar si pentru a contura mai bine sistemele statistice si pentru a le face mai putin
vulnerabile. Bunele intentii nu pot ascunde totusi faptul ca responsabilitatea finala apartine
statelor membre si nu Comisiei”.

3. Concluzii

3.1 Rolul Pactului de Stabilitate şi Creştere

Pactul de Stabilitate şi Creştere, este unic prin faptul că state

suverane şi-au luat angajamentul de a adera la un ansamblu de reguli fiscale
şi un mecanism multilateral de supraveghere. Pactul constă într-o Rezoluţie a
Consiliului European, şi două Reglementări ale Consiliului Ministerial, una
referitoare la supravegherea multilaterală şi una referitoare la implementarea
procedurii de deficit excesiv. Procedura de deficit excesiv prevede o limită
superioară similară cu cea stabilită prin Tratatul de la Maastricht, pentru

20
 Integrare financiar-monetară europeană
deficitul bugetar, fără a exista o referinţă explicită pentru nivelul datoriei
publice. Se arată că numai în condiţii „excepţionale şi temporare”, este
permis ca deficitul să depăşească valoarea de referinţă de 3% din PIB. De
exemplu, deficitul nu va fi considerat excesiv dacă este datorat scăderii
activităţii economice, stabilindu-se ca punct de reper diminuarea anuală a
PIB-ului real cu o rată situată între 0,75 şi 2%.

În condiţii normale însă, un deficit care depăşeşte valoarea de referinţă, va fi

considerat excesiv şi va declanşa „procedura de deficit excesiv”, care
poate duce la avertizări şi recomandări pentru statul în cauză sau chiar la
sancţiuni dacă autorităţile nu reuşesc să reducă deficitul în termenii şi
coordonatele stabilite. S-a presupus că plecând de la poziţii bugetare
echilibrate sau excedentare, se pot institui măsuri fiscale de ajustare în
contextul fluctuaţiilor ciclice, fără ca valoarea de referinţă de 3% să fie
depăşită. Pactul de Stabilitate si Crestere face implicit distincţia între
componentele ciclice şi cele structurale ale deficitelor. Spre deosebire de
Tratat, Pactul de Stabilitate si Crestere nu stabileşte un nivel limită pentru
datoria publică. Un element interesant este rezoluţia Consiliului European.
Menţinând nivelul de referinţă de 3% pe termen scurt, aceasta stipulează că
bugetul fiecărui stat membru trebuie să fie, pe termen mediu, „aproape de
echilibru sau excedentar”, pentru a putea face faţă unor fluctuaţii ciclice.
Oricum din punct de vedere legal, rezoluţia nu este impusă, ea reprezentând
doar un angajament politic. Regulile bugetare prezentate sunt valabile pentru
toate statele membre Uniunii Europene, dar eventuale sancţiuni se aplică
numai statelor din zona euro. Acestea au însă şi excepţii, procedurile
complexe în urma cărora se declară deficitele excesive cuprinzând printre
altele şi necesitatea votului cu majoritate calificată în cadrul ECOFIN.

La momentul lansării euro, toate statele membre aveau în vedere, pe termen

mediu, deficite bugetare sub nivelul impus de Pactul de Stabilitate si Crestere. În
ce priveşte datoria publică previziunile arătau reducerea uşoară, in condiţiile

21
 Integrare financiar-monetară europeană
în care doar Belgia, Italia şi într-o mai mică măsură Olanda înregistrau
niveluri peste valoarea de referinţă. Acum putem spune cu certitudine că
liderii europeni au considerat că este necesar ca în condiţii economice
normale, statele să aibă un buget echilibrat sau excedentar, pentru a putea
face faţă unor eventuale dificultăţi, prin utilizarea stabilizatorilor automaţi. În
1999 şi 2000, statele membre Uniunii Europene Monetare au atins
obiectivele din programele naţionale pentru consolidare fiscală, dar din 2001,
în special datorită încetinirii activităţii economice, situaţia bugetară s-a
deteriorat. Reducerile unor taxe, implementate fără a fi însoţite de reducerea
adecvată a cheltuielilor bugetare, au contribuit la această deteriorare. În
consecinţă majoritatea statelor nu au reuşit să respecte obiectivele din
programele de stabilitate pentru 2001. În acelaşi timp autorităţile naţionale
au manifestat reţinere în implementarea unor măsuri de relaxare fiscală ca
răspuns la conjunctura economică negativă, reafirmâdu-şi angajamentul de a
avea poziţii bugetare favorabile în 2003 şi 2004.
Evoluţiile din 2002 şi 2003 şi previziunile pentru 2004 au confirmat astfel
vulnerabilităţile fiscale la care sunt expuse statele din zona euro. Încă din
2001, Comisia Europeană a recomandat avertizarea Germaniei şi Portugaliei,
dar ECOFIN a considerat că angajamentele şi măsurile de consolidare fiscală
adoptate de cele două ţări reprezintă un răspuns suficient la dificultăţile
apărute. Experienţa recentă a arătat cât de rapid se poate deteriora situaţia
bugetară în circumstanţe ciclice nefavorabile, probleme deosebite apărând
atunci când situaţia iniţială nu este tocmai solidă. Pe 25 noiembrie 2003 a
fost atins un punct culminant al problemei fiscale, deoarece ECOFIN a hotărât
cu majoritate calificată să nu urmeze recomandarea Comisiei privind
sancţionarea Franţei şi Germaniei pentru deficitele bugetare excesive.
Cum au evoluat lucrurile? În ianuarie 2003, ECOFIN a luat decizii importante
privind situaţia deficitului excesiv în Germania şi Franţa. În continuare,
Consiliul a transmis recomandări ambelor ţări, pentru a lua măsuri concrete
pentru reducerea deficitului sub 3% până în 2004. Constatând
vulnerabilităţile existente, Comisia Europeană a trimis două recomandări

22
 Integrare financiar-monetară europeană
Consiliului, prin care solicita demararea procedurii de deficit excesiv şi
sancţionarea celor două state. Cu toate acestea Consiliul, hotărând cu
majoritate calificată, a ignorat recomandarea Comisiei, hotărând să suspende
procedura de deficit excesiv. Mai mult în concluziile sale, Consiliului modifică
recomandările adoptate anterior pentru cele două state membre.

În aceste condiţii, considerând că decizia Consiliului este neconformă cu

litera şi spiritul Tratatului şi a Pactului de Stabilitate si Crestere, Comisia a apelat la
Curtea Europeană de Justiţie, pentru a anula decizia Consiliului precum şi
concluziile prezentate de acesta. Curtea a judecat cazul , arătând că decizia
nu poate fi anulată deoarece aceasta a respectat procedurile de vot, dar a
anulat concluziile prezentate de Consiliu. În acest context Comisia a transmis
pe 14 decembrie 2004, o comunicare către Consiliu prin care arată că cele
două state trebuie să ia în considerare anul 2005 ca termen limită pentru
corectarea deficitelor. De asemenea se precizează că în condiţiile în care
analizele vor arăta că măsurile luate de Germania şi Franţa sunt consistente
cu reducerea deficitului în 2005, Consiliul nu va trebuie să facă alte
demersuri pentru aplicarea EDP. Dacă însă analizele vor demonstrata evoluţii
negative, atunci Consiliul va trebui să reia procedura şi să întărească
supravegherea bugetară pentru a impune măsurile corective necesare.
Analiza Comisiei privind situaţia bugetară în Germania arată că măsurile
detaliate în programul bugetar pentru 2005 precum şi în pachetul adiţional
prezentat de guvern pe 4 Noiembrie 2004, sunt consistente cu obiectivul de
corecţie a deficitului bugetar în 2005 (proiecţiile arată că deficitul va scadă la
2,9% din PIB în 2005 conform previziunilor revizuite de toamnă ale Comisiei).
Astfel Comisia nu considera necesare alte măsuri. Cât priveşte Franţa,
Comisia ajunge la aceleaşi concluzii (scăderea deficitului sub 3% pe baza
previziunilor de toamnă). Oricum Comisia insistă pe mesajul că situaţia
bugetară în cele două ţări rămâne vulnerabilă, iar autorităţile naţionale
trebuie să implementeze măsurile vizate. Dacă acest lucru nu se va întâmpla,
Comisia va recomanda din nou Consiliului să acţioneze conform prevederilor

23
 Integrare financiar-monetară europeană
Tratatului CE şi ale Pactului de Stabilitate şi Creştere. Revenind la
controversată decizie din noiembrie 2003, ar fi interesant să urmărim ce s-ar
fi întâmplat în eventualitatea unei decizii normale, şi ce riscuri pot apare ca
urmare a nerespectării Pactului de Stabilitate si Crestere. În cazul în care
recomandarea Comisiei ar fi fost aprobată, Franţa şi Germania ar fi fost
forţate să facă ajustările bugetare cerute. Dacă ar fi refuzat s-au ar fi eşuat,
următorul pas ar fi fost solicitarea unor depozite, convertite în final în amenzi
(care ar fi putut ajunge la miliarde de euro). Nefiind dispuse să accepte
asemenea stricteţe, cele două au reuşit să convingă alte ţări să respingă
recomandarea Comisiei. Consecinţa a fost suspendarea procedurii deficitelor
excesive.
În condiţiile neaplicării Pactului, întrebarea care se pune este următoare: va
reuşi zona euro să elimine posibilitatea ca indisciplina fiscală dintr-o ţară să
se extindă asupra alteia? Gerit Zalm (ministrul olandez de finanţe), care
împreună cu omologi săi din Austria, Finlanda şi Spania, au votat pentru
propunerea Comisiei, a protestat împotriva intimidări unor ţări mai mici, de
către Germania şi Franţa. Acesta a arătat că toate cele 12 ţări din zona euro
vor plăti pentru „indisciplina” celor două în domeniul fiscal. Cu toate acestea
unii economişti au apreciat că nu ar avea nici un sens ca Germania şi Franţa,
deja afectate de recesiune, să-şi reducă cheltuielile publice. Totuşi
indisciplina fiscală ar putea cauza efecte negative pe termen lung, prin
creşterea poverii datoriei publice. După cum ştim însă, pentru ca riscul
indisciplinei fiscale să nu se extindă, a fost introdusă clauza „fără salvare”,
care înseamnă că nici o ţară care nu-şi poate plăti datoria, nu va fi salvată, în
teorie, de BCE. În aceste condiţii, teoretic, pot apare diferenţe de rate ale
dobânzii cauzate de profiluri diferite ale riscurilor. Până în prezent, putem
spune că în practică, pieţele nu au făcut diferenţa între datoriile emise de
diferite ţări, ceea ce sugerează că investitorii nu cred în clauza amintită. În
general pare greu de acceptat ca zona euro să lase un membru (mai ales o
ţară mare) să intre în incapacitate de plată.

24
 Integrare financiar-monetară europeană
În ce priveşte efectele pe termen scurt, părerile privind respectarea Pactului
de Stabilitate si Crestere sunt împărţite. Pe de o parte Comisia şi Banca Centrala
Europeana susţin că respectarea Pactului este decisivă pentru credibilitatea
euro. Cu toate acestea euro a crescut uşor chiar în ziua în care Pactul de
Stabilitate si Crestere a fost ignorat, pentru moment, operatorii fiind îngrijoraţi
mai mult de slăbiciunea dolarului şi de deficitul de cont curent al SUA, decât
de situaţia fiscală în zona euro.

3.2 Modificarea Pactului de Stabilitate şi Creştere – convenabilă

României

Cu toate ca relaxarea disciplinei fiscale din zona euro aduce avantaje tarilor central si est-
europene membre Uniunii Europene, acestea nu dau semne de bucurie. Pana in 2007, Romania si
Bulgaria se vor conforma regulilor impuse de FMI. Apoi, ar putea profita de schimbare.
Realitatea economica si influenta politica a fondatoarelor Uniunii Europene au prevalat, in cele
din urma, asupra strictetii cu care Comisia Europeana monitorizeaza respectarea indicatorilor de
performanta ai zonei euro. Pactul de Stabilitate si Crestere a fost modificat saptamana trecuta, cel
mai important hatar acordat tarilor cu deficite bugetare mai mari de 3% din PIB fiind acceptarea
depasirii acestuia. Acceptul este conditionat: deficitele marite trebuie sa fie temporare si
justificate de conjunctura economica si costurile reformelor din tarile membre. Un argument
acceptat in sprijinul unui deficit mai mare de 3% din PIB il reprezinta costul reformei sistemului
national de pensii. Imbatranirea accelerata a cetatenilor tarilor membre obliga guvernele sa aloce
resurse financiare in directia gasirii si sprijinirii solutiilor alternative schemelor de pensii din
prezent. Sunt cheltuieli obligatorii, care duc la cresterea deficitelor. Cu toate ca nu fac parte,
deocamdata, din zona euro, statele noi membre, precum si cele in curs de aderare, vor culege si
ele roadele modificarii Pactului de Stabilitate si Crestere. Slovacia, Polonia si Ungaria fac parte
din prima categorie, sunt deja membre ale Uniunii si si-au propus sa adopte euro in 2010. Au
deficite bugetare excedentare – 3,6% din PIB, 4% din PIB si 5,9% din PIB, au cheltuieli uriase cu
introducerea unor sisteme alternative de pensii, inflatia depaseste cele doua procente si jumatate

25
 Integrare financiar-monetară europeană
admise de Comisia Europeana. Aceste date le recomanda drept candidate la esec, respectarea
orizontului de timp in care si-au propus sa atinga criteriile de convergenta necesare adoptarii
monedei euro fiind imposibila. Relaxarea Pactului de Stabilitate si Crestere schimba insa datele
problemei. „Noile conditii ajuta Polonia sa adopte euro in 2009, nu cu intarzierea de doi ani de
zile pe care o estimasem initial“, spune ministrul polonez al finantelor, Moroslaw Gronicki9.
Tarile central si est-europene recunosc, deci, avantajele schimbarii, dar nu toate se declara
multumite. Guvernele se tem ca economia reala si populatia nu nu vor face fata socului adoptarii
euro. Sondajele de opinie confirma aceste temeri, jumatate din cetatenii noilor membre fiind
convinsi ca nivelul lor de trai se va prabusi o data cu adoptarea euro ca moneda nationala. La
Bucuresti, ecourile deciziei Comisiei Europene sunt pozitive. „Cu toate ca detaliile relaxarii
Pactului de stabilitate sunt inca in negociere la Bruxelles, pentru noi este extraordinara vestea
acceptarii reformei sistemului de pensii drept argument in favoarea unui deficit mai mare“,
declara10 Mihai Seitan, presedintele Casei Nationale de Pensii, secretar de stat in Ministerul
Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Cu toate ca nu poate face o estimare, in acest moment, a
costurilor reformarii sistemului de pensii, Mihai Seitan spune ca un lucru este cert: ele vor fi
foarte mari. Prin urmare, alaturi de finantari din partea organismelor financiare internationale,
Romania va contribui, din bugetul public, cu sume importante, sume ce se vor creste deficitul
peste ceea ce, inainte de schimbare, Comisia Europeana ar fi admis.

9+10
www.zf.ro
10

26
 Integrare financiar-monetară europeană

Bibliografie

1. Ana-Maria, Nica - Pactul de Stabilitate si Crestere Economica – din nou in dezbatere,

Revista Trinuna Economica, nr 35, Bucuresti, 2006
2. European Commission – “Challenges ahead for new Stability and Growth Pact” – Bulletin
Quotidien Europe no 9217, 23 June 2006, Brussels.
3. www.cadranpolitic.ro
4. www.euromoneda.ro
5. www.europeana.ro/stiri/
6. www.infoeuropa.ro
7. http://ro.euabc.com
8. www.zf.ro

27