Bugetul Uniunii Europene

1. Principiile politicii bugetare a UE

Principiile bugetare sunt norme orientative care guvernează realizarea procesului bugetar din
orice țară, dar si la nivelul Uniunii Europene. Scopul lor este acela de a preciza condițiile în care se
face elaborarea și execuția bugetului public. Principiile după care este constituit bugetul UE sunt
urmatoarele: principiul unităţii şi exactităţii bugetare, principiul anualității, principiul echilibrului
bugetar, principiul unității de cont, principiul universalității, principiul specificităţii, principiul bunei
gestiuni financiare și principiul transparenței bugetare.

2. Capitolele de venituri și cheltuieli bugetare

Veniturile Uniunii Europene se constituie din resursele proprii colectate de către statele
membre în numele acesteia. Resursele proprii sunt formate din veniturile bazate pe TVA, resursele
bazate pe venitul national brut și resursele proprii tradiționale (taxe asupra importurilor din afara
Uniunii Europene). In afara acestor resurse mai există câteva tipuri de venituri mai mici. Cheltuielile
bugetare pot fi apreciate în functie de destinațiile acestora, prin prisma efectelor pe care le au în viața
social economică etc. In acest subcapitol se vor prezenta si analiza în detaliu principalele tipuri de
venituri și cheltuieli bugetare.

3. Guvernanța economică și fiscală în Uniunea Europeană. Compactul fiscal

 Compactul fiscal este parte a Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanța în
cadrul Uniunii Economice şi Monetare și care are ca și principală cerința faptul ca bugetele statelor
membre sa fie echilibrate sau în excedent. S-a introdus astfel o limită pentru deficitului structural care
este de 0.5% din PIB, dar se poate merge pana la 1% în anumite condiții. In acest subcapitol se vor
prezenta principalele prevederi ale Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanța în cadrul
Uniunii Economice şi Monetare, dar și alte instrumente de guvernanță financiară.
 1. Principiile politicii bugetare ale UE

Bugetul de venituri şi cheltuieli este un instrument vital pentru planificarea, gestionarea şi

monitorizarea activităţilor financiare, specific tuturor organizaţiilor, atât celor din domeniul public, cât
şi celor din domeniul privat.
Aşadar, orice autoritate publică realizează un buget anual sau multianual în care sunt precizate
totalitatea veniturilor şi cheltuielilor sale. Acest lucru se întâmplă la nivelul oricărei ţări, dar şi la
nivelul oraşelor, judeţelor, provinciilor etc., în funcţie de organizarea administrativ teritorială.
De asemenea, Uniunea Europeană îşi elaborează propriul buget pentru a-şi putea realiza
politicile sale, iar prin acest document se stabilesc şi se autorizează totalitatea veniturilor şi
cheltuielilor sale. Pentru a obţine rezultate mai bune, Uniunii Europeană a optat pentru realizarea de
bugete multianuale, pentru minimum cinci ani, iar ultimele bugete au fost întocmite pentru câte şapte
ani. Această programare bugetară multianuală poartă denumirea oficială de cadru financiar multianual
(mai demult se numea perspectiva financiară). Astfel, din 1998 de când bugetul UE este elaborat
multianual, perspectivele financiare, iar ulterior cadrele financiare multianuale, au fost stabilite pentru
următoarele perioade: 1988–1992, 1993– 1999, 2000-2006, 2007–2013, iar acum este în derulare
bugetul multianual aferent perioadei 2014-2020.
Este de reţinut, pentru a nu se genera confuzii, faptul că bugetul Uniunii Europene nu este suma
bugetelor statelor membre sau o parte a acestora, ci se constituie din venituri proprii stabilite prin
tratatele UE şi reprezintă aproximativ 1% din PIB-ul total al statelor membre. Actualmente, pentru
cadrul financiar multianual 2014-2020, bugetul Uniunii Europene se ridică la valoarea de aproape 1
trilion de euro. Suma poate părea mare, dar trebuie ţinut cont că este pentru şapte ani, ceea ce anual
înseamnă un buget de aproximativ 150 de miliarde de euro, cam cât este PIB-ul actual al României,
pentru a avea un ordin de mărime.
Bugetul nu este doar o simplă listă de venituri şi cheltuieli, ci şi un instrument de politică
economică prin care se poate stimula dezvoltarea economică sau se pot corecta anumite dezechilibre în
caz de necesitate. De aceea, este cu atât mai necesară stabilirea şi respectarea unor principii de bază în
construirea acestor bugete publice.
Principiile bugetare sunt norme care guvernează realizarea procesului bugetar din orice ţară,
dar şi la nivelul Uniunii Europene. Scopul lor este acela de a preciza condiţiile în care se face
elaborarea şi execuţia bugetului public. Aceste principii bugetare sunt, de regulă, precizate în
legislaţiile naţionale. Spre exemplu, în ţara noastră, principiile bugetare sunt prezentate în Legea
finanţelor publice nr. 500/20021 şi sunt următoarele: principiul universalităţii, principiul publicităţii,
principiul unităţii, principiul anualităţii, principiul specializării bugetare şi principiul unităţii monetare.
Principiile generale după care este constituit şi executat bugetul Uniunii Europene, aşa după
cum sunt prevăzute în Legea privind adoptarea definitivă a bugetului general al UE pentru exerciţiul
financiar 2016,2 publicată în Jurnalul oficial al UE L48 din 24 februarie 2016, sunt următoarele:
ü principiul unităţii şi exactităţii bugetare,
ü principiul anualității,
ü principiul echilibrului bugetar,
ü principiul unității de cont,
ü principiul universalității,
ü principiul specificităţii,
ü principiul bunei gestiuni financiare,
ü principiul transparenței bugetare.
Aşadar, să vedem în continuare la ce anume se referea fiecare din aceste principii în parte în
ceea ce priveşte procesul de elaborare, aprobare şi execuţie bugetară.
Principiul unității se referă la faptul că înregistrarea tuturor veniturilor și cheltuielilor Uniunii,
în cazul în care acestea sunt prevăzute de buget, trebuie să se facă într-un document unic şi urmărind o
schemă unitară de clasificare a veniturilor şi cheltuielilor. Principiul exactităţii bugetare, aşa cum arată
şi numele, se referă la faptul că sumele trecute în buget trebuie să fie în valoare exactă, adică fără
aproximări sau intervale de variaţie.
Principiul anualității vizează perioada pentru care se adopta bugetul şi aceasta este de un an de
zile. Aşa cum arătam mai înainte, mai ales din raţiuni de politică economică, cât şi pentru o mai bună
viziune pe termen lung, bugetul se întocmeşte pe două paliere: multianual şi anual. Astfel, mai întâi se
elaborează cadrul financiar multianual, pe şapte ani, iar apoi plecând de la acesta se elaborează în
fiecare an pentru exerciţiul bugetar următor, bugetul anual. De asemenea, principiul anualității se
referă și la utilizarea creditelor de plată și a creditelor de angajament prevăzute în bugetul anual pe
parcursul anului respectiv.
Principiul echilibrului bugetar implică faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie să fie
egale, adică bugetul să fie în echilibru, iar un eventual deficit bugetar nu poate fi acoperit prin
operaţiuni de împrumut, care nu sunt compatibile cu resursele proprii. De altfel, deficitul bugetar nu
este permis încă din Tratatul de la Roma3, prin articolul 199. Un eventual excedent bugetar, se poate
reporta pentru exerciţiul bugetar următor.
1
Legea Finantelor Publice nr. 500/2002, publicată in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, numarul 597 din 13 august
2002
2
Legea privind adoptarea definitiva a bugetului general al UE pentru exercitiul financiar 2016, publicata in Jurnalul oficial
al UE L48 din 24 februarie 2016 , http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?
uri=OJ:L:2016:048:FULL&from=RO, [accesat 5 mai 2016]
3
Tratatul de la Roma, 25 Martie 1957, http://ec.europa.eu/archives/emu_history/documents/treaties/rometreaty2.pdf,
p.61, [accesat 8 mai 2016]
 Principiul unității de cont se referă la faptul că bugetul Uniunii Europene se elaborează și se
execută folosind o singură monedă, iar aceasta este moneda euro.
Principiul universalității stabileşte regula nerepartizării (non-asignment), adică veniturile
bugetare nu pot fi repartizate dinainte anumitor tipuri de cheltuieli (în cazul bugetului UE, cu excepţia
anumitor venituri, determinate în mod limitat). Principiul universalității se mai referă la faptul că,
veniturile şi cheltuielile trebuie cuprinse în buget în totalitate, pe două poziţii distincte şi în sume brute,
fără nici o ajustare.
Principiul specificității se referă la faptul că fiecărui credit bugetar trebuie să i se specifice o
anumită destinație și să fie alocat unui obiectiv clar, în scopul prevenirii oricărei confuzii în alocarea
acestora.
Principiul bunei gestiuni financiare se referă la respectarea următoarelor principii, cunoscute şi
sub denumirea de cei 3 E: principiile economiei, eficienței și eficacității. Cei 3 E sunt principii de bază
în managementul resurselor financiare.
Principiul economiei (economy) se referă la economia de resurse şi presupune, pe de o parte
achiziţia bunurilor şi serviciilor la cel mai scăzut cost posibil pentru nivelul de calitate cerut, iar pe de
altă parte folosirea cât mai raţională a acestora şi evitarea risipei.
Principiul eficacităţii (effectiveness) vizează output-urile unei activităţi, spre deosebire de cel
al economiei resurselor care se concentrează pe input-uri. Eficacitatea înseamnă înseamnă a face
lucrurile care trebuie şi a le finaliza, precum şi a produce rezultatele dorite. În ultimă instanţă,
eficacitatea înseamnă atingerea scopurilor şi obiectivelor propuse.
Principiul eficienţei (efficiency) pune în relaţie celelalte două principii, principiul economiei
resurselor şi principiul eficacităţii, comparând input-urile şi output-urile obţinute din activitatea
respectivă, indicându-ne în final, cât de bine au fost folosite resursele în procesul de obţinere a
rezultatelor.
Ca şi indicator, eficienţa se poate determina uşor ca raport între efectele obţinute şi eforturile
făcute:

Efecte
Eficienţa economică = ----------
Eforturi
Desigur, este de dorit ca acest indicator să aibă o valoare cât mai ridicată, iar pentru acest lucru
se poate acţiona fie prin maximizarea efectelor obţinute, fie pentru minimizarea eforturilor (diminuarea
consumului de resurse etc), fie, cel mai bine, în ambele moduri.
 Principiul transparenței se referă la faptul că procesul bugetar trebuie să fie public şi
transparent. Acest fapt presupune dezbaterea publică a proiectului de buget, publicarea în Jurnalul
Oficial şi în presă a bugetului aprobat, precum şi informarea şi dezbaterea publică privind execuția
bugetară și conturile, astfel încât contribuabilii să poată cunoaşte modul de formare şi de utilizare a
fondurilor din bugetul Uniunii.

2. Capitolele de venituri şi cheltuieli bugetare

 Conform legii privind adoptarea definitivă a bugetului general al Uniunii Europene pentru
exerciţiul financiar 2016, prezentarea creditelor și a resurselor în buget se face în funcție de destinație,
adică întocmirea bugetului pe activități (activity-based budgeting), în vederea consolidării
transparenței bugetare în ceea ce privește managementul financiar, în special obiectivele economiei,
eficacității şi eficienţei4.
Veniturile bugetului Uniunii Europene se constituie din următoarele resurse:
- Resursele proprii tradiţionale;
- Resursa proprie bazată pe TVA;
- Resursa proprie bazată pe VNB;
- Alte resurse.
Iniţial, Comunitatea Economică Europeană a fost finanţată doar din contribuţiile statelor
membre, spre deosebire de Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului care beneficia de resurse
proprii. Începând cu anul 1970 s-a luat decizia de a se asigura Comunităţii Economice Europene
resurse proprii pentru a-şi putea acoperi cheltuielile sale.
Astfel, în 1970 s-au stabilit aşa numitele resurse proprii “tradiţionale”, care sunt formate până
astăzi din taxele vamale percepute de statele membre, taxe agricole şi taxele pe zahăr şi izoglucoza.
Practic, veniturile provenite din taxele vamale asupra importurilor de produse provenite din alte ţări
sunt virate la bugetul Uniunii, doar o parte din acestea (respectiv 25%, iar din cadrul financiar
multianual 2014-2010 doar 20%5) fiind reţinută de către state membre pentru acoperirea costurilor de
colectare. Resursele proprii tradiţionale reprezintă astăzi doar un procent foarte scăzut din veniturile
bugetului UE, de aproximativ 13% din acestea, în special datorită scăderii taxelor vamale.
Resursa proprie bazată pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) este aplicată din 1979 şi este
reprezentată de un procent uniform de 0,3% din TVA-ul armonizat estimat a fi colectat de către statele
membre. Acest procent se transferă de către statele membre la bugetul Uniunii şi actualmente are
aproximativ aceeaşi pondere în buget ca şi resursele proprii tradiţionale.
Resursa proprie bazată pe Venitul Național Brut (VNB) este o cotă procentuală fixă din venitul
naţional brut al fiecărui stat membru care se transfera anual către bugetul Uniunii Europene. Acest
procent este prevăzut în procedura bugetară din fiecare an, dar este aproximativ de 1% din VNB (mai
exact de 0.7134% pentru exerciţiul bugetar 2016). Iniţial, aceasta resursă a fost gândită în completare
pentru celelalte două, însă în prezent a ajuns să aibă cea mai mare pondere în formarea veniturilor
bugetare. Astfel, resursa proprie bazată pe VNB reprezintă actualmente peste 70% din bugetul Uniunii
Europene.
4
Legea privind adoptarea definitiva a bugetului general al UE pentru exercitiul financiar 2016, publicata in Jurnalul oficial
al UE L48 din 24 februarie 2016 , http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?
uri=OJ:L:2016:048:FULL&from=RO, [accesat 10 mai 2016]
5
Council of the EU, 2014 - Council decision on the system of own resources of the European Union,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%205602%202014%20INIT, p.7, [accesat 2 iulie 2016]
 Este de reţinut că volumul resurselor proprii necesar pentru a acoperi creditele anuale este
plafonat la 1,23% din totalul VNB-urilor statelor membre ale Uniunii Europene şi vor fi colectate de
către acestea în numele UE.
Pe lângă resursele proprii, Bugetul Uniunii mai are la dispoziţie şi alte resurse. În această
categorie intră contribuţii ale statelor din afară UE la diferite programe comune, impozitele pe salarii
plătite de către personalul UE, amenzile plătite de către firmele care încalcă legislaţia europeană (în
special în domeniul concurenţei), dobânzi bancare etc. De asemenea, la acestea se mai adaugă, dacă
este cazul excedentul bugetar din exerciţiul anterior.
Ca exemplu, pentru exerciţiul bugetar 2016 veniturile bugetare totale sunt de 143 885 295 484
euro. Din totalul veniturilor, resursele proprii tradiționale formează 12,92 % din buget, resursa proprie
bazată pe TVA formează 13,07 % iar resursa din VNB-uri reprezintă 72,88 % 6. Alte venituri pentru
exercițiul financiar 2016 sunt estimate la 1 616 701 373 EUR. În total, resursele proprii necesare să
finanțeze bugetul exercițiului 2016 reprezintă 0,97 % din VNB-ul total, încadrându-se astfel cu
uşurinţă în plafonul de 1,23 % din VNB.

Grafic nr. 1
Ponderea diferitelor categorii de venituri în Bugetului UE pentru anul 2016

6
Legea privind adoptarea definitiva a bugetului general al UE pentru exercitiul financiar 2016, publicata in Jurnalul oficial
al UE L48 din 24 februarie 2016 , http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?
uri=OJ:L:2016:048:FULL&from=RO, [accesat 10 mai 2016]
 Alte venituri,1.12%
Resurse proprii tradi-
tionale; 12.92%

Resursa bazata pe
Bugetul UE 2016 TVA; 13.08%
Venituri

Resursa bazata pe
VNB; 72.88%

Sursa: elaborat pe baza Legii privind adoptarea bugetului general al UE pentru exercitiul financiar 2016

În ceea ce privește ponderea celor patru tipuri de venituri în bugetul UE, aceasta s-a
modificat foarte mult în ultimii ani. După cum se poate observa din graficul de mai jos (grafic nr.2),
trei din cele patru tipuri de resurse bugetare au scăzut semnificativ ca pondere în ultimii 15 ani – cel
mai puternic s-a redus ponderea veniturilor din TVA, de la 38% la 13% din total, urmată de ‘alte
venituri’ si de resursele proprii tradiționale. Compesarea s-a făcut prin creșterea semnificativă a
resursei bazate pe VNB, care are acum ponderea majoritară în bugetul UE, evoluând de la 40% in anul
2000 la 73% din buget in 2016.

Grafic nr. 2 Evoluția structurii ponderii veniturilor in Bugetului UE pentru anul 2000 comparativ cu
anul 2016
 Evoluția structurii ponderii veniturilor in Bugetului UE pentru
anul 2000 comparativ cu anul 2016
80%
73%
70%

60%

50%
40%
40% 38%

30%

20% 16%
13% 13%
10% 6%
1%
0%
Resurse proprii tradi- Resursa bazata pe TVA Resursa bazata pe VNB Alte venituri
tionale

2000 2016

Sursa: elaborat pe baza bugetelor UE7

Discuţia despre veniturile Uniunii europene nu este completă dacă nu amintim şi de

mecanismele de corecţie aplicate în cazul anumitor state. Cel mai cunoscut caz este, desigur, cel al
corecţiei în favoarea Regatului Unit. Această corecţie a fost agreată în anul 1984 şi presupune
reducerea contribuţiei Regatului Unit cu două treimi aplicată la diferenţa dintre contribuţia sa (mai
puţin resursele proprii tradiţionale) şi ceea ce primeşte înapoi de la bugetul Uniunii. Costul acestei
corecţii în favoarea Regatului Unit este finanţat de toate celelalte state membre cu excepţia Germaniei,
Olandei, Suediei şi Austriei (care plătesc doar 25% din partea care le revine din această corecţie). Cu
toată această corecţie, denumită şi rabatul britanic, votul britanicilor la referendumul din 23 iunie 2016
a fost, dupa cum se cunoaște deja, pentru părăsirea Uniunii Europene.
Pe lângă rabatul britanic, mai există câteva mecanisme de corecţii şi în favoarea altor state.
Astfel, în ceea ce priveşte resursa proprie bazată pe TVA, contribuţiile în cazul Germaniei, Suediei şi
Olandei au fost reduse la 0.15%. De asemenea, câteva țări beneficiază şi de o reducere în sumă
absolută a contribuţiei lor la resursa proprie pe bază de VNB datorită contribuţiilor lor considerate
excesive. În acest ultim caz este vorba de Danemarca, Olanda, Suedia şi Austria, fiecare în diferite
proporţii, variind în valori absolute de la câteva zeci de milioane la câteva sute de milioane de euro.
După criza financiară din 2008, s-a discutat insistent despre introducerea unei noi resurse
proprii, formată dintr-o taxă pe tranzacţiile financiare, însă deocamdată nu s-a ajuns la nici un rezultat.
În orice caz, sistemul resurselor proprii ale Uniunii va avea nevoie de o analiză aprofundată în

7
elaborat pe baza Legii privind adoptarea definitiva a bugetului general al UE pentru exercitiul financiar 2016 si pe baza
datelor disponibile pentru anul 2000 la adresa: ec.europa.eu/budget/library/biblio/documents/.../Internet%20tables
%202000-2014.xls
contextul în care Marea Britanie cel mai probabil va părăsi Uniunea Europeană după referendumul din
iunie 2016.

Cheltuielile bugetare sunt mijloacele financiare prin care Uniunea Europeană îşi pune în
practică programele şi politicile sale. Cheltuielile bugetare pot fi apreciate şi evaluate în funcţie de
destinaţiile acestora, prin prisma efectelor pe care le au în viaţa social-economică ori în funcţie de
productivitatea sau rentabilitatea acestora. Ca atare, cheltuielile bugetare au o natură extrem de variată
şi de complexă, şi de aceea pot fi clasificate şi grupate în multe feluri, însă în cazul de faţă ne vom
mărgini să le grupăm în funcţie de natura şi efectul lor economic, precum şi în funcţie de prioritatea
acestora.
În funcţie de natura şi efectul lor economic, cheltuielile bugetare se împart în două categorii:
- Cheltuieli curente, adică cheltuielile de funcţionare şi care trebuie să se refacă în fiecare an
(spre exemplu: cheltuielile de personal, cheltuielile materiale, cheltuielile pentru servicii
etc.)
- Cheltuielile de capital, care au cea mai mare pondere în buget și care sunt reprezentate de
cheltuielile pentru investiţii.
În funcţie de prioritatea lor regăsim în cazul Uniunii Europene:
- Cheltuieli obligatorii – adică cele prevăzute de tratatele UE;
- Cheltuieli ne-obligatorii – adică cele pentru funcționarea instituţiilor sau pentru acţiunile
structurale aprobate de către Parlamentul Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte unul din principiile bugetare prezentate mai înainte, şi anume principiul
anualităţii, în cazul cheltuielilor bugetare acesta trebuie conciliat cu finanţarea măsurilor multianuale 8.
De aceea, în buget se regăsesc credite diferenţiate:
- Credite de angajament - vizează cheltuielile contractate pentru acţiuni multianuale;
- Credite de plată – vizează cheltuielile privind angajamentele contractate în exerciţiul
financiar curent şi care vor fi plătite efectiv în exerciţiul acesta.
Diferenţa dintre cele două tipuri de credite este gândită să ofere o anumită flexibilitate în caz de
necesitate sau de situaţii neprevăzute.
Astfel, cheltuielile autorizate în bugetul pentru anul 2016 ajung la totalul de 155.004.173.148
euro în credite de angajament și 143.885.295.484 euro în credite de plăți, care reprezintă o rată a
variației de – 4,48 % și respectiv, de + 1,84 % în comparație cu bugetul exercițiului 2015 9
Cu aceaste valori bugetul anual al UE se situează undeva la 1% din VNB-ul total al Uniunii
Europene. Este destul de puţin, dar respectându-se principiul subsidiarităţii, Uniunea se implică doar

8
Beata Grzebieluch, Cheltuielile Uniunii, 05/2016, disponibil la adresa :
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.5.2.html
9
Legea privind adoptarea definitiva a bugetului general al UE pentru exercitiul financiar 2016, publicata in Jurnalul oficial
al UE L48 din 24 februarie 2016 , http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?
uri=OJ:L:2016:048:FULL&from=RO, [accesat 15 mai 2016]
dacă ceea ce doreşte să realizeze nu poate fi făcut mai bine de către statele membre la nivel central,
regional sau local.
Ca atare, cheltuielile finanţate din bugetul Uniunii sunt doar în acele domenii unde ţările UE au
stabilit de comun acord acest lucru. Cadrul financiar multianual 2014-2020 stabileşte cinci mari
categorii de cheltuieli:
- Creştere inteligentă şi favorabilă incluziunii (competitivitate şi coeziune);
- Dezvoltare durabilă: resurse naturale;
- Securitate şi cetăţenie;
- Europa ca actor global;
- Cheltuieli administrative.
Până în primul an din actualul cadru financiar multianual a mai existat o rubrică, denumită
compensări care se referea la ţările nou intrate în Uniune şi se avea în vedere faptul ca, în primii ani de
la aderare, contribuţiile lor să nu depăşească ceea ce primesc (este cazul Croaţiei pentru 2014, iar mai
înainte a fost vorba de România sau Bulgaria).

Grafic nr.3 Cheltuielile din Bugetul UE aferente cadrului financiar multianul 2007-2013
comparativ cu cele aferente cadrului financiar multianul 2014-2020
 Cheltuieli bugetare CFM 2007-2013 versus CFM 2014-2020
(mil. Euro)

500000
450000
400000
350000
300000
250000
200000
150000
100000
50000
0
ni
i
al
e
ni
e al ve a ri
iu ur ţe ob ti ns
z t ă gl ra pe
clu na et or ist m
in rs
e ş ic ac
t
m
i n
Co
ilă su te ca ad
rab :r
e i ta pa li
o ur ie
av il ă e c uro tl u
şi
f ab S E e
tă du
r Ch
en re
l ig
olta
te zv
in
e De
er
e şt
Cr

CFM 2007-2013 CFM 2014-2020

Sursa: elaborat pe baza Cadrelor financiare multianuale 2014-2020, respectiv 2007-

201310

Se poate observa din compararea celor două cadre financiare multianuale că, deși per total
bugetul aferent CFM 2014-2020 este mai mic, o reducere s-a facut doar la rubrica care include
agricultura și dezvoltarea rurală, care oricum era supradimensionată în raport cu celelalte avand în
vedere obiectivele pe care și le-a stabilit Uniuunea Europeană prin Strategia Europa 2020. Rubrica de
compensări dispare complet începand cu 2015, iar celelalte rubrici au primit alocări mai mari, in
special cea de securitate și cetățenie, precum si cea privind implicarea UE pe scena globală.
Rubrica “Creştere inteligentă şi favorabilă incluziunii” care are cea mai mare pondere, include
două domenii importante:
- creşterea competitivităţii;
- coeziunea economică, socială şi teritorială.
Creştere competitivităţii implică în special finanţarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare,
cheltuielilor pentru educaţie sau pentru politici sociale. De asemenea, acest domeniu implică şi
finanţarea investiţiilor pentru reţelele europene de infrastructură în domeniul transporturilor,
comunicaţiilor sau energiei, toate având ca scop în final creşterea competitivităţii întreprinderilor
europene.

10
Cadrele financiare multianuale 2014-2020, respectiv 2007-2013, http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-
1004_ro.htm
 Coeziunea economică, socială şi teritorială include, printre altele, finanţarea politicilor
regionale pentru sprijinirea regiunilor sau ţărilor subdezvoltate din UE, a categoriilor sociale
dezavantajate, dar şi a diferite proiecte regionale de dezvoltare.
Rubrica de dezvoltare durabilă şi resurse naturale include finanţarea politicii agricole comune
precum şi a politicii comune de pescuit. De asemenea, tot în această rubrică intră și finanţarea
proiectelor de dezvoltare rurală sau a politicilor de protecţie a mediului.
Rubrica de securitate şi cetăţenie include finanţarea a diverse domenii foarte importante cum ar
fi: justiţia, protecţia frontierelor, imigraţia, protecţia consumatorului, cultura, informarea etc.
Europa ca actor global presupune finanţarea proiectelor care implică UE pe scena mondială,
precum şi a programelor de sprijin pentru ţări vecine, țări aflate în proces de preaderare sau țări în curs
de dezvoltare din diferite zone ale globului.
Rubrica de cheltuieli administrative, reprezintă practic cheltuielile curente care asigură
funcţionarea instituţiilor europene, cu precădere fiind vorba aici de: Comisia Europeană, Parlamentul
European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau Curtea de Conturi. In
această rubrică regăsim printre altele: cheltuielile de personal, cheltuielile materiale, cheltuielile de
întreţinere etc.
Ponderea acestor cheltuieli în bugetul aferent exercitiului financiar 2016 este redată în graficul
nr.4. Se poate observa cu ușurinta că ponderea covârșitoare și in proporții aproape egale o două rubrici:
este vorba de rubrica de Creştere inteligentă şi favorabilă incluziunii (competitivitate şi coeziune) și de
cea de Creștere durabilă și resurse naturale, cea dintâi reperezentând 43.05% , iar cea de a doua
40.31% din totalul bugetului. Urmează la o distanță foarte mare celelalte rubrici, cu procente în jurul a
5% sau chiar mai puțin. Această alocare nu este desigur întâmplătoare, ci ea reflectă viziunea de
dezvoltare a Uniunii și domeniile prioritare ale acesteia, respectând principiul subsidiarității.

Graficul nr.4 Ponderea angajamentelor bugetare aferente exercitiului financiar 2016

 Cheltuieli administra-
tive (pentru toate in-
stituțiile UE); 5.76% Instrumente
speciale:; 0.33%
Europa globală;
5.91%
Creștere inteligentă
și favorabilă incluziu-
Securitate și nii: a) Competitivitate
cetățenie; 2.60% pentru creștere eco-
nomică și ocuparea
forței de muncă;
12.26%

Bugetul UE
Angajamente bugetare
2016 Creștere inteligentă
și favorabilă incluziu-
nii: b) Coeziune eco-
Creștere durabilă nomică, socială și ter-
40.31% itorială
32.79%

Sursa: elaborat pe baza datelor din Bugetul UE pentru 2016

Desigur, aceastea sunt rubricile (domeniile mari), dar în cadrul lor exista programe, iniţiative
sau instrumente operaţionale cu bugete specifice, cum ar fi: Orizont 2020, COSME, Mecanismul
Conectarea Europei, Erasmus+, Life, Instrumentul European de vecinătate, Instrumentul European
pentru preaderare, Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare etc.
Datorită diferenţei păstrate între valoarea bugetului din VNB şi plafonul stabilit (de 0.97% din
VNB-ul total în 2016 comparativ cu plafonul admis de 1,23%), Uniunea Europeană şi-a rezervat o
anumită flexibilitate financiară pentru anumite mecanisme prin care să poată interveni în situaţii
neprevăzute sau de urgenţă.
Aşadar, în ultimul cadru financiar multianual cea mai mare parte din bugetul UE este alocată
creşterii şi creării de locuri de muncă, iar pe locul următor sunt resursele naturale, care includ
agricultura şi dezvoltarea rurală. Este de remarcat scăderea relativ semnificativă a importanţei arătată
agriculturii,dar mai ales rocada făcută, după ce ani de zile la rând, aceasta a fost principala beneficiară
a alocărilor bugetare.
 3. Guvernanța economică și fiscală în Uniunea Europeană. Compactul fiscal

Tratatul de la Maastricht din 1992 a instituit criteriile de convergenţă pentru aderarea la

Uniunea Economică şi Monetară şi adoptarea monedei euro şi, printre acestea, a stabilit şi câteva
elemente de guvernanţă fiscală: deficit bugetar sub 3% din PIB şi datorie publică mai mică de 60% din
PIB.
În 1997 este adoptat Pactul de Stabilitate şi Creştere pentru a se coordona politicile fiscale şi a
se monitoriza respectarea criteriilor de convergenţă de către statele membre şi după aderarea la
Uniunea Economică şi Monetară. În cazul în care un stat membru nu respectă criteriile fiscale de
convergentă, Pactul de Stabilitate şi Creştere prevede instituirea procedurii de deficit excesiv. Aceasta
este un instrument de prevenire și corecție, dar și de coerciţie, care presupune aplicarea de sancţiuni
dacă nu sunt făcute ajustări bugetare corective. Astfel, Comisia Europeană poate recomanda
Consiliului European să ia măsurile prevăzute în această procedură împotriva statului care nu a
respectat criteriile de convergenţă.
Cu toate acestea, mai multe state membre (inclusiv Franţa și Germania - care a insistat de altfel
cel mai mult pentru introducerea acestor criterii ) nu respectă prevederile Pactul de Stabilitate şi
Creştere în ce priveşte deficitul bugetar sau datoria publică, chiar amenințate fiind cu justiţia și după ce
Comisia informează ECOFIN, de unde obține un rezultat mai putin scontat. Și anume, în anul 2005 la
Consiliul de primăvară, Pactul de Stabilitate şi Creştere este amendat şi flexibilizat, renunţându-se la
principiul “one size fits all” şi stabilindu-se cu această ocazie diferite excepţii temporare, circumstanţe
excepţionale sau „alți factori relevanți”.
După criza financiară din 2008 şi, mai ales, după startul crizei datoriilor suverane care a afectat
mai multe ţări din zona euro, s-a pus serios problema de a se lua măsuri de reformare a Pactului de
Stabilitate și Crestere care și-a arătat limitele, avand în vedere ca la acel moment, adică în anul 2011,
23 din cele 27 de state membre (incluzând aici toate statele din zona euro!) se aflau în procedură de
deficit excesiv, lucru de altfel făcut cunoscut de către Comisie printr-un comunicat de presă la
introducerea Six-Pack-ului11. Ca atare, monitorizarea şi coordonarea politicilor fiscale şi economice
este reformată în acel an, printr-un pachet de şase legi intitulat Pachetul privind Guvernanța
Economică a Uniunii Europene, mai bine cunoscut sub denumirea de “Six-Pack”.
Six-Pack este un set de șase măsuri legislative, în fapt cinci regulamente și o directivă, care
reformează Pactul de Stabilitate și Creștere în încercarea de a întări disciplina fiscală a statelor
membre, precum și de a obține o mai bună coordonare a politicilor economice.

11
"EU Economic governance "Six-Pack" enters into force, EC Press Release, http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-
11-898_en.htm
 Regulamentele și directiva din Six-Pack propun reforme pe două paliere: la nivelul politicilor
fiscale (primele trei regulamente enumerate mai jos și directiva) și la nivelul supravegherii
macroeconomice:
- Regulamentul privind aplicarea eficientă a supravegherii bugetare în zona euro;
- Regulamentul privind procedurile de supraveghere a poziţiilor bugetare;
- Regulamentul de modificare a procedurii deficitului excesiv;
- Directiva privind cerinţele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre;
- Regulamentul privind măsurile de executare pentru corectarea dezechilibrelor
macroeconomice excesive din zona euro;
- Regulamentul privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice.
Practic Six-Pack-ul conține reglementări care modifică componenta de prevenție, corecție și
sancționare, definește în termeni cantitativi ce înseamnă deviere semnificativă de la obiectivul bugetar
pe termen mediu, reglementează mai clar sancțiunile care pot fi aplicate statelor membre, introduce
majoritatea calificată inversată în sistemul de votare a sancțiunilor pentru a ușura instituirea acestora,
precum și introduce posibilitatea aplicarii procedurii de deficit excesiv și în cazul depășirii nivelul de
60% al datoriei publice din PIB (până atunci procedura de deficit excesiv se aplica doar in cazul
depășirii deficitului bugetar).
Pactul de Stabilitate și Creștere, precum si Six-Pack-ul, sunt legislație secundară a Uniunii
Europene și nu au fost efective în aplicarea sanctiunilor, fiind criticate pentru că acestea nu erau
automate, dar și pentru rezultatele slabe obținute în ceea ce privește corectarea deficitelor și a datoriilor
statelor membre.
Pentru a întări și mai mult guvernanța economică și fiscală în Uniunea Europeană s-a pus în
discuție introducerea regulilor de disciplină fiscală în legislația primară. În 2012, din cauza opoziţiei
Regatului Unit, s-a găsit până la urmă soluţia unui tratat interguvernamental pentru acest lucru (care nu
este însă legislaţie europeană), denumit oficial Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea şi
Guvernanța în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, cunoscut şi sub prescurtarea de Pactul Fiscal.
Tratatul a fost semnat la 2 martie 2012 de către toate statele membre, mai puţin Cehia şi Regatul Unit
(aceasta din urmă şi-a exprimat opoziţia încă de la începutul negocierii acestuia, în special de teama
posibilităţii introducerii taxei pe tranzacţiile financiare).

Compactul fiscal este partea care se referă la politica fiscală din cadrul Tratatului privind
Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanța în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. Obiectivul
compactului fiscal este acela că soldul structural anual trebuie să respecte obiectivul bugetar pe termen
mediu (MTO – medium term objective) al ţării respective, acceptându-se un deficit structural maxim
de 0,5% din PIB.
Principalul obiectiv al compactului fiscal este acela ca bugetele statelor membre să fie
echilibrate, sau excedentare, acceptându-se în cel mai rău caz o limită a deficitului structural de 0.5%
din Produsul Intern Brut (PIB). Adică, deficitul structural anual trebuie să respecte obiectivul bugetar
pe termen mediu (MTO) al ţării respective.
Compactul fiscal prevede două excepţii de la această regulă:
- în cazul în care o ţară are o datorie publică semnificativ mai mică decât 60% din PIB, se
poate accepta un deficit structural de până la 1% din PIB;
- sau în anumite situaţii excepţionale.
Insă recomandarea de bază a Compactului fiscal este ca bugetele naţionale să fie echilibrate
sau chiar excedentare.
Compactul fiscal introduce mecanisme de corecţie şi penalităţi care să se declanşeze automat în
cazul în care un stat membru se abate de la obiectivul bugetar pe termen mediu. De asemenea,
compactul fiscal vine cu obligativitatea pentru statele membre de a introduce această regulă privind un
buget echilibrat în constituţiile lor sau în legislaţie naţională echivalentă.
Este de reţinut faptul că, deşi privesc aceleaşi probleme, Compactul fiscal nu înlocuieşte Six-
Pack, ci îl întăreşte şi merge în paralel cu acesta. De altfel, în completarea Six-Pack-ului, în 2013
Parlamentul European votează încă un pachet legislativ, denumit Two-Pack. Acesta cuprinde două
regulamente care îşi propun să sporească transparența deciziilor bugetare ale statelor membre, să
crească atribuţiile Comisiei Europene în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul bugetelor statelor
din zona euro încă din faza de proiect, precum şi să îmbunătățească supravegherea statelor membre
care au beneficiat sau se află în programe de asistenţă financiară.
Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanța în cadrul Uniunii Economice şi
Monetare, ca de altfel şi celelalte două pachete legislative care reformează Pactul de Stabilitate şi
Creştere, îşi popun să aducă mai multă disciplină în finanţele publice ale statelor membre, desigur un
fapt de dorit după derapajele financiare ale multor state europene, în frunte cu Grecia. Probabil acest
lucru l-a urmărit şi România prin semnarea acestui Tratat în litera lui, deşi ar fi putut negocia condiţii
mai uşoare deoarece nu este membră a zonei euro. Aşadar, principalul avantaj al Compactului fiscal
pentru România constă în evitarea unei politici fiscale prociclice, dar exista şi un dezavantaj pe măsură
şi anume acela că spaţiul fiscal este limitat în perioadele de recesiune, iar stabilizatorii automaţi sunt
relativ reduşi pentru a fi suficienţi în stabilizarea economiei12.
Criticii Compactul fiscal vorbesc despre austeritatea bugetară pe care o presupune acesta și
despre faptul că nu oferă nimic la schimb pentru a stimula creșterea economică, cu atât mai mult cu
cât, statele membre se află în diferite stadii de dezvoltare, cel puțin pe relația est-vest (cuvântul
12
Ionut Dumitru - Compactul fiscal european. Implicații asupra României, Prezentare Consiliul Fiscal, Februarie 2012,
http://www.consiliulfiscal.ro/Prezentare-8-feb-2012.pdf
“creştere” lipseşte din denumirea acestui Tratat, altfel destul de lungă). Alţi economişti arată că doar
respectarea acestor reguli fiscale nu este suficientă pentru ca o ţară să evite puternice şocuri asimetrice
pe care să nu le poată gestiona 13. Este adus ca exemplu cazul Spaniei şi Irlandei, care deşi erau “elevi”
modeli ai Pactului de stabilitate şi creştere, cu excedente bugetare şi niveluri scăzute ale datoriei, au
fost printre cele mai afectate de criză din cauza şocurilor adverse determinate de spargerea bulei
imobiliare, respectiv de bail-out-ul băncilor.
Ca atare, se pune întrebarea dacă acest Compact fiscal şi cele două pachete legislative Six-pack
şi Two-pack (chiar după procesul de simplificare a regulilor prin care au trecut în 2015) sunt suficiente
şi vor avea rezultate mai bune decât Pactul de stabilitate şi creştere în ceea ce privește buna funcţionare
a Uniunii Economice şi Monetare. Răspunsul a venit chiar de la vârful Uniunii Europene sub forma
unui raport sugestiv intitulat: Întregirea Uniunii Economice şi Monetare Europene. Mai bine cunoscut
sub denumirea de Raportul celor cinci Preşedinţi 14 acesta este un plan extrem de ambiţios care îşi
propune finalizarea celor patru ‘uniuni’: economică, financiară, fiscală şi politică. Se fixează şi un
termen pentru acest lucru, anul 2025 şi rămâne doar ca viitorul să ne arate câte dintre acestea se vor
realiza, însă cu siguranţă Uniunea Europeană are nevoie de aprofundarea uniunii economice şi
monetare pentru a face faţă provocărilor care o aşteaptă.

13
Stefan Vetter - Do all roads lead to fiscal union?, Deutche Bank Research, Frankfurt am Main, April 2013, p.4
14
Numele vine de la cei cinci președinți care au elaborat acest document: Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei
Europene, Donald Tusk, președintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro, Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului,
Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene și Martin Schulz, președintele Parlamentului European
Bibliografie

1. Allen, Franklin; Ngai, Victor, (2012) - In What Form Will the Eurozone Emerge from the
Crisis?, Journal of Applied Finance (Formerly Financial Practice and Education), Vol. 22,
No. 2
2. Comisia Europeană (2015) – Raportul celor cinci președinți. Întregirea Uniunii Economice
şi Monetare Europene, disponibil la adresa:
http://ec.europa.eu/priorities/sites/beta-political/files/5-presidents-report_ro.pdf
3. Council of the EU (2014) - Council decision on the system of own resources of the
European Union,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%205602%202014%20INIT
4. Dumitru, Ionuț (2012) - Compactul fiscal european. Implicații asupra României, Prezentare
Consiliul Fiscal, Februarie 2012, http://www.consiliulfiscal.ro/Prezentare-8-feb-2012.pdf
5. Grzebieluch, Beata (2016) - Cheltuielile Uniunii, Parlamentul European, disponibil la
adresa: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?
ftuId=FTU_1.5.2.html
6. Legea Finanțelor Publice nr. 500/2002, publicată in Monitorul Oficial al României Partea
I, numarul 597 din 13 august 2002
7. Legea privind adoptarea definitivă a bugetului general al UE pentru exercițiul financiar
2016, publicată în Jurnalul oficial al UE L48 din 24 februarie 2016 , http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=OJ:L:2016:048:FULL&from=RO
8. Tratatul de la Roma (1957) disponibil la adresa:
http://ec.europa.eu/archives/emu_history/documents/treaties/rometreaty2.pdf
9. Vetter, Stefan (2013) - Do all roads lead to fiscal union?, Deutche Bank Research,
Frankfurt am Main