Examenul de bacalaureat național 2020

Proba E. c)
Istorie

Test 10

Subiectul I

1. Lucrarea scrisă de Constantin Cantacuzino, precizată în sursa A, este:

“Istoria Ţării Româneşti”.

2. O informație referitoare la poporul roman, din sursa B, este: “Dimitrie

Cantemir, animat de ideea emancipării politice a țărilor române, consacră
în HistoriaMoldo-Valachica și Hronicon a vechimii romano-moldo-vlahilor
pagini semnificative desprelatinitatea poporului român și a limbii sale,
subliniind ideea apartenenței acestuia la aceeași civilizație [...].

3. Statul român la care se referă atât sursa A, cât și sursa B este Moldova, iar
conducătorul este Dimitrie Cantemir.

4. Litera corespunzătoare sursei care susţine că opțiunile umaniștilor din

secolul al XVII-lea sunt continuate în secolul următor este: B

5. Cauză: “Diversitatea genurilor la care aderă autorii (cronici, istorii, jurnale,

memorii sau istorii în versuri) şi în mod special cultivarea acelora specifice
istoriografiei umaniste [...]”
Efect: “…atestă o evoluție spre istoriografia modernă.”

6. Un prim aspect ce face referire la romanitatea românilor este istoriografia

comunistă: în acțiunea sa de consolidare a puterii obținute în 1965, Nicolae
Ceaușescu a declanșat o mare operație de reînviere a sentimentului
 national al românilor. În acest context, a putut fi reevaluată și contribuția
limbii latine și a civilizației romane la cristalizarea civilizației vechi
românești. Numai că, destul de repede, ideologia și istoriografia oficială au
ajuns să fie dominate de teorii care minimalizau aportul factorului roman,
din nou denunțat ca supritor, de astă dată în favoarea civilizației locale a
geto-dacilor. Continuitatea și unitatea acestei civilizații era obsesiv
afirmative, trecându-se sub tăcere particularitățile locale; diferiți diletanți
susțineau că limba dacă, nu latina, reprezintă matricea limbii române;
lucrări oficiale se străduiau să probeze că românii erau deja formați ca
popor cu mult înainte de cucerirea romană, deosebindu-se astfel de toate
celelalte popoare romanice.
Un alt aspect ar fi combaterea teoriei imigraționiste, iar o operă ce
reprezintă acest fapt este “O enigmă și un miracol istoric: poporul român”
(1937) de Gheorge Brătianu.

7. O caracteristică a izvoarelor istorice care susțin romanitatea românilor în

secolul al XV-lea este: originea latină a poporului român a fost subliniată și
de termenii cu care în Evul Mediu vecinii îi desemnau pe români: walach,
olah, vlah, blachi. În sec. XV-XVII, călătorii străini i-au numit pe locuitorii
Țărilor Române romani.