Modul de acţiune al substanţelor toxice.

Acţiunea toxicelor
asupra diferitelor aparate şi sisteme

Substanţele toxice acţionează în momentul pătrunderii, în timpul difuziunii, în timpul

eliminării sau la distanţă, prin intermediul sistemului nervos vegetativ (sindromul de iritaţie
Reilly).
Deşi acţiunea toxicelor, în general, se repercutează asupra întregului organism, toxicele
prezintă electivitate pentru anumite ţesuturi sau organe (de exemplu, toxice renale: mercurul;
toxice hepatice: fosforul, tetraclorura de carbon; toxice nervoase: alcaloizii; toxice cardiace:
glicozizii cardiotonici etc..

Acţiunea toxicelor asupra sistemului nervos

Sistemul nervos este afectat, în general, de orice toxic.

Substanţele toxice acţionează asupra sistemului nervos central (stricnina, brucina etc.),
asupra sistemului nervos periferic (curarizantele) sau asupra sistemului nervos vegetativ
(pesticidele organofosforice, atropina etc.). Chiar în cadrul aceleiaşi componente ale sistemului
nervos există predilecţie pentru diferite etaje, de exemplu: amfetamina pentru scoarţa cerebrală;
pentetrazolul, lobelina pentru bulb; stricnina pentru neuronii Renshaw din măduvă; curarizantele
pentru filetele motorii ale terminaţiunilor nervoase, iar cocaina pentru filetele senzitive. De
asemenea, simţurile pot fi afectate selectiv (alcoolul metilic afectează acuitatea vizuală,
streptomicina acuitatea auditivă).
Acţiunea asupra sistemului nervos poate fi excitantă (stricnina, brucina) sau deprimantă
(eterul, cloroformul, barbituricele).

Acţiunea toxicelor asupra aparatului cardiovascular

Substanţele toxice îşi exercită acţiunea asupra sângelui, vaselor şi /sau cordului.
Acţiunea asupra sângelui se manifestă fie prin scăderea coagulabilităţii (warfarina,
oxalaţii, hirudina), fie prin creşterea coagulabilităţii (veninul de viperă).
Elementele sangvine pot suferi o serie de modificări sub acţiunea toxicelor.
Eritrocitele pot suferi modificări morfologice (anizocitoză, poichilocitoză sau apariţia de
granulaţii bazofile, în intoxicaţia cu plumb), numerice (poliglobulie reală – oxidul de carbon,
arsenul; hemoconcentraţie – fosgenul; hipoglobulie prin blocarea hematopoezei – fosforul,
plumbul; hipoglobulie prin hemoliză – saponinele, veninurile; prin hemaglutinare – ricinul,
crotonul), modificări ale hemoglobinei (transformarea hemoglobinei în carboxihemoglobină –
oxidul de carbon; în methemoglobină – nitraţi, nitriţi; în cianhemoglobină – acidul cianhidric; în
hematoporfirină – benzenul, plumbul).
Leucocitele suferă modificări numerice şi anume, leucopenie – în intoxicaţiile cu benzen,
iperită, albastru de toluidină, uretan; agranulocitoză – în intoxicaţiile cu acid arsenios,
dinitrofenoli, piramidon, cloramfenicol.
În intoxicaţiile cu benzen sau toxicoza cu stahibotriotoxină se întâlneşte trombocitopenia
asociată cu purpură.
Acţiunea asupra vaselor sanguine se manifestă prin vasodilataţie (nitraţii) sau vaso-
constricţie (alcaloizi din secara cornută, butenolidul).
 Funcţia cordului poate fi stimulată sau deprimată. Stopul cardiac este în sistolă
(intoxicaţiile cu glicozizi) sau în diastolă (intoxicaţii cu nicotină, muscarină).

Acţiunea toxicelor asupra aparatului respirator

Toxicele acţionează asupra aparatului respirator local, central sau reflex.

Substanţele iritante, prin excitarea terminaţiunilor nervoase, determină reflexe motorii
(strănut, tuse, bronhoconstricţie), reflexe secretorii (hipersecreţie, congestie, edeme), fenomene
astmatiforme. Acţiunea centrală se exercită asupra centrilor respiratori din bulb (acţiune
excitantă sau deprimantă).
În marea majoritate a cazurilor, acţiunea asupra aparatului respirator se manifestă clinic
prin asfixie. Se întâlneşte asfixia prin lipsă de aer (edemul glotei, bronhospasm, astmă bronhic –
veninurile, gazele iritante; contracţia tetanică a muşchilor respiratori – stricnina; paralizia
muşchilor respiratori – Conium maculatum), prin paralizia centrilor bulbari (atropina, Colchicum
autumnale, barbituricele etc.). Indirect, unele toxice determină asfixie prin incapacitatea de fixare
a oxigenului pe hemoglobină (nitraţii, nitriţii, oxidul de carbon, cloraţii) prin anoxie tisulara
datorită inhibiţiei sistemului de respiraţie celulară (cianurile).

Acţiunea toxicelor asupra aparatului digestiv

Aparatul digestiv cu anexele sale se resimte atunci când toxicul a pătruns pe cale orală.
Prin contactul direct se produc: catar, congestie, ulcere, necroze. Cu implicaţii grave
asupra organismului este acţiunea unor toxice asupra ficatului, cu producerea degenerescenţei
granulare sau a cirozei (fosforul, plumbul, tetraclorura de carbon, aflatoxinele etc.).

Acţiunea toxicelor asupra aparatului uro-genital

Cel mai afectat organ este rinichiul, deoarece este organ de eliminare şi parţial de
metabolizare.
Toxicele acţionează diferenţiat asupra segmentelor nefronului: cantarida asupra
glomerulului, cromul asupra porţiunii anterioare, mercurul şi uraniul asupra porţiunii
intermediare.
Substanţele toxice produc congestie renală (nitraţii, nitriţii), hemoragie (cantarida,
terebentina), degenerescenţă (mercurul, ochratoxina, aflatoxinele).
Aparatul genital este uneori afectat de substanţele toxice, de exemplu, sulfochinoxalina
determină degenerescenţa ovarului, toxina F2-zearalenona produce sindromul estrogenic la
femele şi degenerescenţa testiculelor la masculi, nitraţii şi nitriţii provoacă edem placentar.

Acţiunea toxicelor asupra pielii şi producţiilor pielii

Toxicele provoacă congestie prin eliberare de histamină, vezicaţii datorită creşterii

permeabilităţii locale. Clinic, acţiunea asupra pielii şi producţiilor acesteia se manifestă ca
fotodermatoze (fenotiazina, unele plante toxice, rubratoxinele), alopecie (acetatul de taliu).

Acţiunea toxicelor asupra termoreglării

 Termoreglarea este rezultanta activităţii centrilor termoreglatori cefalici şi medulari, a
musculaturii cardiace şi scheletice şi a intensităţii depurării cutanate.
Perturbarea termoreglării determină hipotermie (marea majoritate a toxicelor) sau
hipertermie (prin travaliu muscular sau modificarea fosforilării oxidative: toxicele convulsivante
– erbicidele dinitrofenolice).