Hepatite Virale

Hepatitele acute virale sunt infecţii sistemice cu afectare predominantă

a ficatului.

Aproape toate cazurile de hepatite acute virale sunt determinate de

unul din cei 5 agenţi virali:
virusul hepatitei A (VHA) - 1983,
virusul hepatitei B (VHB) - 1970,
virusul hepatitei C (VHC) - 1989,
virusul hepatitei D (VHD) - 1977,
virusul hepatitei E (VHE) - 1983.

Alte virusuri cu transmitere transfuzională: virusul hepatitei G (1995),

TT (1997), F, SEN.

Deşi aceşti agenţi pot fi identificaţi pe baza caracteristicilor antigenice

sau moleculare, ei produc afecţiuni asemănătoare clinic, cu variaţii de la
asimptomatic sau inaparent până la infecţii fulminante şi fatale, iar în cazul
virusurilor cu transmitere predominant parenterală pot produce infecţii
subclince persistente până la hepatită cronică rapid progresivă, ciroză şi
malignizare (carcinom hepatocelular).
2
 Virusurile hepatitice

• Apartin unor familii distincte

• Caracteristici diferite (genom,
replicare, evolutie a infectiei, cai de
transmitere)
• Comun-tropism principal pentru
hepatocite
Toate aceste virusuri determină
hepatita.
• Se cunosc 7 virusuri hepatice, notate
de la A – G.
... Virusuri hepatitice identificate până în prezent

Familie Transmitere Debut Incubaţie Severitate în Mortalitate Cronicizare

Virus Genom infecţia acută în faza
acută
A Picornaviridae fecal-orală acut 20-50 medie sub 0,5% NU
ARN zile
B Hepadnaviridae -parenterală acut sau 45-160 uneori 1-2% DA
ADN -sexuală insidios zile ridicată
- verticală
- intrafamilială
C Flaviviridae -parenterală variabil 14-180 de obicei 05-1% DA
ARN -sexuală zile forme
-verticală subclinice
D viroid-like -parenterală variabil 15-60 variabilă ridicată DA
ARN -sexuală zile
E neîncadrat fecal-orală acut 15-50 medie sau 1-2% NU
ARN zile severă Gravide :
(la gravide) 20%
F neîncadrat non-parenterală acut ? ? ? ?
ADN
G Flaviviridae parenterală ? ? ? ? posibilă ?
(GB) ARN
 Hepatita virala acuta
• Definitie: hepatita virala acuta este o boala
infectioasa transmisibila, aparand sub forma de
epidemii sau chiar pandemii.
• Este provocata de un virus filtrabil specific, care
- introdus in organism pe cale digestiva sau
accidental, pe cale parenterala - provoaca o
imbolnavire a intregului organism si in mod
deosebit a parenchimului hepatic.
• Boala se manifesta prin semne de infectie
generala si prin simptome digestive si hepatice,
insotite sau nu de icter.
 Etiologie
Virusul hepatitei A

Fam. Picornaviridae
Gen Heparnavirus
 Virusul hepatitic A (VHA)

- unicul reprezentant al genului Hepatovirus, familia Picornaviridae

-structură: virus ARN, neînvelit, polaritate pozitivă, diametru 27 nm,
simetrie icosaedrică; descrisă o singură variantă antigenică majoră.
- stabil la pH scăzut (supravieţuieşte pasajului gastric)
- inactivat prin fierbere -1 min., formaldehidă sau radiaţii UV
- rezistent la solvenţii lipidici
- incubaţie aproximativ 4 săptămâni (max 50 zile)
- replicarea este limitată la nivel hepatic, dar poate fi prezent în ficat,
bilă, scaun şi sânge la sfârşitul incubaţiei şi în faza preicterică a bolii.
- viremia (aprox 2 sapt) şi infecţiozitatea diminuă rapid după apariţia
icterului
- poate fi cultivat in vitro

7
 Etiologie
• Virusul hepatitic A
• patrunde in organism in mod obisnuit pe cale orala, insa poate fi
inoculat si parenteral.
• Perioada de incubatie dureaza intre 2 si 6 saptamani.
• in cursul bolii, virusul A poate fi gasit in sange, in sucul duodenal si
in materiile fecale.
• Poate fi decelat in materiile fecale si la 18 luni dupa boala.
• Contaminarea se realizeaza cel mai frecvent pe cale digestiva,
vectorul obisnuit fiind apa.
• Boala poate sa apara sporadic, dar deseori in focare epidemice,
care intereseaza colectivitati cu sursa de apa comuna: familie,
internate, camine, scoli, cazarmi, in timpul razboaielor sau al
calamitatilor naturale, cand se produc aglomerari de populatie cu
conditii de igiena deficitara, izbucnirile epidemice, ale bolii cuprind
mari mese de oameni.
• Infectia cu virus A confera o imunitate homoloaga.
 Serologie
• Evidenţierea AC serici specifici IgM anti-
HAV (+ de la debutul fazei icterice )
• Dupa faza acuta, AC anti-HAV din clasa Ig
G un timp nedefinit (pacientii cu anticorpi
serici anti-HAV –imuni la reinfectie)
 Profilaxie
• Nespecifică : Măsuri igieno-sanitare
• Specifică :
- Imunizarea pasivă cu gama- globuline
polivalente
- Imunizarea activă cu vaccin viral
inactivat (im)
 Etiologie
Virusul hepatitic B
• patrunde in organism numai pe cale parenterala.
• sursa de virus este reprezentata de serul de om
contaminat (aflat in faza de incubatie, in
perioada manifesta a bolii, in convalescenta, un
fost bolnav sau un purtator sanatos), care
ramane contagios timp indelungat, pana la ani
de zile.
• Incubatia cu virus B variaza intre 6 saptamani si
6 luni.
 Virusul hepatitei B

• aparţine familiei Hepadnaviridae

• virionul (particula Dane) este alcătuit din nucleocapsidă, genom
viral ADN şi un înveliş extern – AgHBs
• particularităţi: structură genomică proprie (ADN circular, parţial
bicatenar), mecanism replicativ particular, tendinţă de integrare a
genomului viral în genomul celulelor gazdă, apariţia de mutanţi
imunorezistenţi.
• stabil în condiţiile mediului înconjurător
• inactivat prin fierbere 20-30 min., autoclavare, glutaraldehidă,
substanţe clorigene, alcooli, pH 4-10
• doze infectante minime ( 100 X mai infectant decât HIV) 12
 Diagnosticul serologic

Ag HBs
 “semnatura” serologica a infectiei cronice VHB
 apare in ser la 1-10 sapt de la infectia acuta si cu 2-6 sapt
anterior debutului clinic si cresterii transaminazelor
 dispare la 4-6 luni de la infectia acuta
 persistenta > 6 luni = infectie cronica
Ac antiHBs
 marcheaza eradicarea infectiei acute
 singurul Ac protector indus de vaccinurile disponibile
 persista toata viata conferind imunitate pe termen lung
 Hepatita acuta:
Simptomatologie:
Debutul- variabil
1. - tulburari dispeptice, inapetenta, greturi, uneori varsaturi, balonari
postprandiale, modificari de scaun (constipatie sau diaree), de multe
ori dureri epigastrice cu aspect de colica biliara.
2. - debut cu aspect „gripal": cefalee, curbatura, fenomene catarale ale
cailor respiratorii superioare.
3. - in alte cazuri, debutul se manifesta prin artralgii, mialgii, lombalgii,
uneori tumefieri articulare, febra, imbracand un aspect
„reumatismal".
4. - toate aceste aspecte pot sa lipseasca, primul simptom care atrage
atentia bolnavului fiind icterul.
 Evolutie
• Hepatita virala acuta evolueaza de obicei in trei faze: preicterica,
icterica si de rezolutie.
1. Faza preicterica are o durata de 3 - 4 zile pana la 2 saptamani, rar
pana la 4 saptamani si se manifesta cu unele din semnele aratate
mai sus, uneori cu intricarea lor.
- stare generala alterata:
-astenie,
-insomnie,
-cefalee,
-stare subfebrila (37,2 - 37,5°);
-dureri in hipocondrul drept sau fosa iliaca dreapta.
-alte manifestari: urticarie, herpes zoster, iritatii meningiene.
• Examenul obiectiv: hepatomegalie moderata, cu ficatul
usor sensibil, eventual si o splenomegalie discreta.

• Examenele de laborator: arata urobilinogenurie,

cresterea transaminazelor. In unele cazuri boala se
opreste in aceasta faza, fara a mai urma aparitia
icterului.
 2. Faza icterica
• Faza icterica dureaza in mod obisnuit 2-3 saptamani, uneori o
perioada mai scurta; alteori se poate prelungi pana la 6 - 8
saptamani.
• Simptomele obiective din faza preicterica se atenueaza sau dispar,
apetitul revine, starea subfebrila dispare. Icterul se instaleaza
repede, atingand maximul de intensitate in 3 - 4 zile. Coloratia este
galbena-roscata. Urina este hipercroma (colurica), iar scaunele usor
decolorate (hipocolice). Diureza scade sub 1 000 ml, putand ajunge
la 500 ml. Pruritul si bradicardia - semnele de crestere a sarurilor
biliare in sange - sunt moderate, si ele persita doar daca este vorba
de o forma de icter prelungit, colangiolitic.
La examenul obiectiv, in afara de coloratia caracteristica, se mai
poate constata o sensibilitate a ficatului.
Examenele de laborator pun in evidenta o bilirubinemie crescuta 10-
30 mg% (raportul bilirubina indirecta/bilirubina totala este 10 - 25%);
in urina exista bilirubina si saruri biliare; reactia cu timol se
pozitiveaza; cresc g-globulinele: transaminazele sunt crescute;
 Biologic
1. Sindrom de hepatocitoliza:-cresterea transaminazelor serice:
- ALAT/GPT-alanil-aminotransferaza/glutamo-piruvat-transferaza;
- ASAT/GOT- aspartat-aminotarnsferaza/glutamo-oxaloacetat-
transferaza;
- raportul de Rittis: ASAT/ALAT V. N. >1,3
scade in hepatita virala acuta;
2. Sindrom hepatopriv: - disfunctia capacitatii hepatice de sinteza,
detoxifiere si metabolizare;
- scaderea colesterolului;
- scaderea sintezei proteice (hipoalbuminemie)
- prelungirea timpilor de coagulare ( Timp
QuicK)
3. Sindrom de colestaza: - cresterea bilirubinei, preponderent a celei
directe;
V.N. Bilirubina totala- 0,1-1 mg%, din care >70% B indirecta
- cresterea enzimelor de colestaza (fosfataza
alcalina, gama GT (gama-glutamil-transpeptidaza);
 Biologic
4. Sindrom inflamator mezenchimal:
- cresterea VSH, proteina C reactiva;
- cresterea globulinelor cu modificarea
raportului albumine/globuline
 3. Faza de rezolutie
• Faza de rezolutie se caracterizeaza, in primul rand, prin disparitia
icterului.
• Starea generala se imbunatateste si astenia dispare.
• Tulburarile dispeptice sunt atenuate, insa pot persista mai multe
luni.
• La examenul clinic, ficatul apare normal.
Laboratorul indica normalizarea bilirubinemiei si a urobilinogenuriei.
Reactia cu timol poate ramane pozitiva timp indelungat (spatamani,
luni).
• Probele indicatoare de hepatocitoliza se normalizeaza.
• Bolnavul este considerat vindecat in urmatoarele conditii:
- disparitia semnelor subiective (cu exceptia unui sindrom dispeptic
bilioduodenal),
- normalizarea morfologica a ficatului si disparitia hepatolgiei de
efort,
- normalizarea bilirubinemiei si disparitia urobilinogenuriei, cu
revenirea capacitatii de munca.
 Evolutie
Hepatita virala acuta evolueaza spre vindecare completa in 4/5 din
cazuri intr-un interval de 3 - 4 saptamani.
Formele care trec de 3 - 4 luni au tendinta la permanentizare.
O parte din bolnavi ramane cu suferinte extrahepatice, iar altii trec
spre hepatita cronica, ca urmare directa a hepatitei acute.
Aproximativ 10% dintre bolnavii de hepatita epidemica raman in
stadiul preicteric, cazuri desemnate sub denumirea de hepatita
anicterica.
In situatiile in care faza icterica se prelungeste la 6 saptamani si mai
mult, vorbim de forme prelungite, cu ficat mai mare, adesea cu
splenomegalie si cu revenirea unor perioade subfebrile; in aceste
forme pot surveni si recaderi icterice, la intervale de cateva zile sau
saptamani.
Daca icterul revine dupa trei luni de la disparitie, se considera ca
este vorba de o noua imbolnavire.
 Evolutie
• O parte dintre bolnavi ramane cu o suferinta asociata a duodenului
sau a cailor biliare, suferinta care nu trebuie interpretata ca o
hepatita cronica.
• Alti bolnavi, cu un teren neuropsihic mai labil, pot prezenta in
continuare tulburari de tip obsesiv-anxios, preocupati fiind de grija
de vindecare.
• O proportie de 10% din bolnavi nu se vindeca, ci trec spre hepatita
cronica - fie direct, fie dupa o perioada de latenta, mai rar dupa o
forma severa a distrofiei hepatice.
• Hepatita tip A - cea mai frecventa.
• Incidenta maxima este in copilarie si adolescenta. Infectiile
inaparente sunt de 20 - 30 ori mai frecvente decat cele manifeste
(60 - 80% din populatia de peste 50 ani, are anticorpi specifici).
• Nu prezinta antigen Australia (Ag HBs).
• Incubatia este in medie 4 saptamani.
• Debuteaza relativ brusc cu sindrom infectios general si manifestari
digestive, mai rar pseudogripare sau tip boala serului (eruptie
urticariana, poliartralgii, caracteristice formei B).
• Evolueaza aproape totdeauna spre vindecare chiar in formele
prelungite. Recrudescentele si recaderile sunt rare.
• Prognosticul este bun.
• In concluzie bolnavul este un copil sau tanar, cu sindrom hepatitic
clinic icteric sau anicteric si cu sindrom de laborator, cu lipsa
antigenului Australia, cu prezenta eventuala a focarului si cu
evolutie benigna.
• Hepatita tip B (serica, de seringa, posttransfuzionala etc.) este
transmisa parenteral sau neparanteral, cu tendinta la persistenta
infectiei si cronicizarea bolii.
• Izvorul de infectie este bolnavul acut sau cronic si purtatorul.
• De obicei transmiterea este parenterala.
• Are o incubatie de 40 - 80 zile, cu o medie de 60 de zile.
• Afecteaza cu predilectie adultii si varstnici.
• Faza preicterica este mai lunga, tulburarile digestive mai reduse,
uneori sunt prezente semne de boala serului (urticarie, poliartralgii,
edeme, artrite, pleurezie, purpura vasculara, sau glomerulonefrita cu
sindrom nefrotic trecator).
• Evolutia este severa si prelungita.
• Cronicizarea apare 10% din cazuri, cu evolutie catre hepatita
cronica progresiva si ciroza hepatica, uneori chiar carcinomul
hepatic.
 TRATAMENT

• Tratamentul este igieno-dietetic si medicamentos.

Repausul fizic si intelectual este obligatoriu.

• De la debutul bolii si pana la disparitia icterului, repausul va fi la pat, apoi, in
perioada de convalescenta, va fi relativ (10 - 12 ore culcat), timp de 2 - 3
luni.
• Bolnavul de hepatita, o data considerat vindecat, va putea sa-si reia
activitatea abia dupa 2-3 luni, cu program de munca redus.
• Se recomanda sa fie dispensarizat timp de cel putin 2 ani, controlandu-i-se
starea de sanatate la intervale de 2 - 3 luni.
• Dieta va tine seama de faptul ca la hepatita virala acuta exista o
hipofermentie gastrica, biliara si pancreatica si deci sa nu ceara un
efort digestiv prea mare.
• in regimul alimentar, baza va fi constituita de glucide usor digerabile,
cu proteine si vitamine suficiente si cu o cantitate moderata de
grasimi.

Medicamente: pentru tulburarile dispeptice se prefera fermentii

pancreatici, si colagoge usoare.
 Tratament medicamentos

• Tratamentul medicamentos.
• Greturile si varsaturile se trateaza cu metoclopramida.
Corticoterapia este indicata doar in formele severe, prelungite. Se
administreaza prednison 1 mg/kg corp,
• Glucoza, vitaminele, aminoacizii, medicatia hepatotropa, nu
influenteaza evolutia, dar sunt utile mai ales in formele grave.
• in caz de varsaturi, se fac perfuzii intravenoase cu solutii glucozate
sau saline.
HEPATITE CRONICE
VIRALE
 Definitie

 Hepatita cronica reprezinta un sindrom clinico-patologic cu

etiologii multiple caracterizat prin necro-inflamatie asociata
cu un grad variabil de fibroza, ce evolueaza continuu in
parenchimul hepatic timp de minimum 6 luni de la detectia
initiala a afectiunii.
 Etiologie
Hepatite cronice cu afectare primitiv hepatocelulara
Hepatita autoimuna
Hepatita cronica VHB
Hepatita cronica VHD
Hepatita cronica VHC
Hepatita cronica cu etiologie virala mixta/autoimuna
Hepatita cronica medicamentoasa (drog-indusa)
Afectiuni cronice hepatice primitiv biliare
Ciroza biliara primitiva
Colangita sclerozanta primitiva
Afectiuni cronice hepatice cu etiologie ereditar-metabolica
Boala Wilson
Deficitul de 1 antitripsina
Hepatita cronica criptogenica
 Hepatita cronica VHB
Agentul etiologic

 VHB este un ADN-virus partial dublu catenar din familia

hepadna-virusurilor descoperit in 1960 in serul pacientilor cu
hepatita si denumit “Antigen Australia”
 Magnitudinea infectiei VHB

Problema globala de sanatate publica in lume prin frecventa,

morbiditate, mortalitate si costul interventiilor destinate
profilaxiei/tratamentului:

 ~2 miliarde de persoane (1/3 din populatia globului) prezinta

markeri de expunere la VHB
 350 milioane de persoane (5% din populatia globului) prezinta
infectie cronica VHB caracterizata prin prezenta AgHBs
 15-40% dezvolta complicatii specifice (hepatita cronica, ciroza
hepatica, carcinom hepatocelular)
 ~1 milion decese anual ca urmare a infectiei VHB
 Epidemiologia infectiei VHB

Rata de portaj VHB in lume : 0.1-20%

arii cu prevalenta crescuta (8-20%):
Asia SE, Africa, China
arii cu prevalenta intermediara (3-
8%): Europa de Est, bazinul
mediteranian, Asia Centrala,
America Latina, Japonia, Orientul
Mijlociu
arii cu prevalenta scazuta (0.1-2%):
SUA, Canada, Europa de Vest,
Australia
 Modalitati de transmitere a VHB

 Transfuzii (screening AgHBs, Ac antiHBc)

 Inoculare percutanata (instrumentar nesteril, administrare iv
de droguri, tatuaje, acupunctura etc.)
 Ruta sexuala (~30% infectiile nou achizitionate in tarile
dezvoltate; corelata cu comportamentul sexual cu risc)
 Transmitere perinatala (ruta importanta, ~90%, in ariile cu
prevalenta mare) - vaccinarea universala a nou nascutilor si
administrarea de HBIg
 Prin proceduri medicale/in institutii medicale
 Transplantul de organe, tesuturi si lichide biologice
 Alte modalitati (insecte hematofage, secretii - saliva, sperma,
nerespectarea regulilor de igiena elementara)
 Istoria naturala a infectiei VHB
Infectie acuta VHB
adult imunocompetent
Eradicare Infectie cronica
95% 5%
50% 50%
Purtatori sanatosi Hepatita
cronica

15-20%
Ciroza
hepatica

2% / an
Carcinom
hepatocelular
Hepatita cronica VHB
Diagnostic

 Clinic
 Biochimic
 Serologic
 Histopatologic
 Simptome si semne clinice

 Numai 30-50% au un episod HAV in antecedente

 Numerosi pacienti sunt asimptomatici sau au simptome
nespecifice, subtile
 Cele mai frecvente simptome:
 astenie fizica
 dureri in hipocondrul drept
 In puseele replicative severe: stare generala alterata,
fatigabilitate, anorexie, greata, icter, stare subfebrila
 Prezenta hepato-splenomegaliei, eritemului palmar,
angioamelor stelate - denota progresia in stadiul de ciroza
hepatica
 Manifestari extrahepatice (10-20%) - mediate de complexe
imune circulante: poliarterita nodoasa, glomerulonefrita,
crioglobulinemie mixta esentiala, anemie aplastica
Hepatita cronica VHB
Diagnostic

 Clinic
 Biochimic
 Serologic
 Histopatologic
 Diagnosticul biochimic

 Aminotrasferazele (ALT ,AST) sunt, de regula, crescute, pana

la 5x normalul, iar in puseele replicative pana la 50x normalul

 Testele ce releva insuficienta de sinteza hepatica (albumina,

testele de coagulare, bilirubina), scaderea leucocitelor,
trombocitelor, cresterea AFP - markeaza evolutia catre ciroza
Hepatita cronica VHB
Diagnostic

 Clinic
 Biochimic
 Serologic
 Histopatologic
 Diagnosticul serologic

Ag HBs
 “semnatura” serologica a infectiei cronice VHB
 apare in ser la 1-10 sapt de la infectia acuta si cu 2-6 sapt
anterior debutului clinic si cresterii transaminazelor
 dispare la 4-6 luni de la infectia acuta
 persistenta > 6 luni = infectie cronica
Ac antiHBs
 marcheaza eradicarea infectiei acute
 singurul Ac protector indus de vaccinurile disponibile
 persista toata viata conferind imunitate pe termen lung
 !

Semnificatie Ag HBs: infectie cronica VHB

Semnificatie Ac anti-HBs: imunitate solida post-

infectie
 Profilaxie

Masuri generale

 Vaccinare anti-hepatita B
 Majoritatea vaccinurilor disponibile sunt proteine Ag
HBs preparate prin tehnici recombinate
 Eficienta de ~90% in asigurarea unei imunizari eficiente
(Anti HBs > 100 UI/ml) dupa aplicarea a trei doze
 Indicata: personalului sanitar, institutii de asistenta,
comportament sexual cu risc, consumatori de droguri
iv, arii endemice, sanitatie deficitara, copii nascuti din
mame ADN+
 Selectia pacientilor pentru tratament

 Transaminaze >1.5-2xN  Transaminaze normale

 AND VHB>105 copii/ml  AND VHB<103 copii/ml
 Necroinflamatie moderata/severa  Necroinflamatie usoara
 Stadiu precirotic (preferabil) –

indicatie
terapeutica monitorizare
 Cum tratam hepatita cronica VHB?
Agenti terapeutici consacrati (aprobati)
 Imunomodulatori:
 α-interferon standard
 Interferon pegylat α-2a (Pegasys)

 Antivirale:
 Lamivudina
 Adefovir dipivoxil
 Entecavir

Lok ASF et al, Hepatology 2001; 34: 1225

EASL International Consensus Conference on Hepatitis B. J Hepatology 2003; 38: 533
LiawYF et al. Asian-Pacific consensus statement on the management of chronic hepatitis B: an
update. J Gastroenterol Hepatol 2003; 18: 239
 Hepatita cronica VHC
Agentul etiologic

 Agentul etiologic al “hepatitei post-

transfuzionale non-A non-B” a fost
descoperit in 1989 (Choo QL)
 virus ARN din familia flaviviridelor
4 5
 genomul ARN este alcatuit din ~10 000
nucleotide codificand proteine structurale (c, 2 6
E1, E2) si nestructurale (NS1, NS2, NS3, NS4, 3
1
NS5)
 caracterizat printr-o replicare rapida si
fidelitate redusa - o ampla variabilitate
nucleotidica sub presiune imunologica;
aceasta constituie baza diversitatii genetice
(6 genotipuri, subtipuri si quasispecii)
 Prevalenta globala a infectiei VHC

 70 mil persoane
infectate (3%
populatia globului)
 Prevalenta infectiei
VHC este cuprinsa
intre 0.5-3% pe
 Aceleasi rute de
transmitere a
infectiei <1 %
1-2,4 %
2,5-4,9 %
5-10 %
> 10 %
Nu există date disponibile

WHO Wkly Epidemiol Rec. 2000; 75:18-19.

 Hepatita cronica VHC
Istoria naturala
Infectie acuta VHC

Eradicare Infectie cronica

15-30%
Hepatita cronica
85-70%
blanda moderata severa
Ciroza
10-20%/10-30 ani

Stadii terminale HCC

20%/10 ani 1-5%/20 ani; 1-4%/an
Infectie recurenta LTx
20% HCV+ dezvolta CH/5
ani
Deces
Hepatita cronica VHC
Diagnostic

 Clinic
 Biochimic
 Serologic
 Histopatologic
 Simptome si semne clinice

 Majoritatea pacientilor sunt asimptomatici

 Atunci cand sunt prezente, simptomele sunt nespecifice
 astenie fizica, fatigabilitate
 dureri in hipocondrul drept, intermitente, pozitionale/vesperale
 inapetenta, greata
 artralgii, mialgii
 prurit
 Examenul obiectiv este normal/sarac (hepatomegalie usoara)
sau poate releva stigmate de ciroza (hepato-splenomegalie,
eritem palmar, angioame stelate)
Hepatita cronica VHC
Diagnostic

 Clinic
 Biochimic
 Serologic
 Histopatologic
 Diagnostic biochimic

 Majoritatea pacientilor prezinta o crestere usoara/moderata a

AT (1.5-2x normalul), permanent sau intermitent

 Valorile transaminazelor nu se coreleaza cu titrul ARN VHC,

leziunile histologice sau raspunsul la tratament
Hepatita cronica VHC
Diagnostic

 Clinic
 Biochimic
 Serologic
 Histopatologic
 Hepatita cronica VHC
Diagnostic serologic
 Teste serologice: detectia Ac anti-VHC:
 Teste moleculare:
 Calitative: confirma replicarea virala
 Cantitative (real-time PCR) (limita de detectie: 10-50
UI/ml)
 Identificarea genotipului
Hepatita cronica VHC
Diagnostic

 Clinic
 Biochimic
 Serologic
 Histopatologic
 Hepatita cronica VHC
Diagnostic histopatologic

 confirmarea diagnosticului
 evaluarea severitatii (A, F)
 consideratii prognostice
 evaluarea raspunsului
terapeutic
 excluderea altor afectiuni
 Hepatita periportala (de
interfata)
 Elemente caracteristice:
 steatoza
 agregatele limfoide
 leziunile biliare
 Hepatita cronica VHC
Evaluarea raspunsului terapeutic

Raspuns viral sustinut

ARN nedetectabil la 6 luni de la finele tratamentului prin tehnici
sensibile
(se asociaza cu o durabilitate a raspunsului >95% dupa 10 ani de
urmarire)
 Hepatita cronica VHC
Regim terapeutic standard

IFN 3 MU x 3/sapt + RBV 1000-1200 mg/zi, 48 saptamani

IFN pegylat 2a (Pegasys) 180 g/sapt + RBV 800-1200

mg/zi
IFN pegylat 2b (PegIntron) 1.5 g/kgc/sapt + RBV 800-1200
mg/zi (>10.6 mg/kgc/zi) 48 sapt

 Pegylare=atasarea unei molecule inerte, non-toxice de PEG ce are ca efect modificarea

proprietatilor farmacokineticesi clinico-terapeutice
 Concentratie terapeutica
 reducerea fluctuatiilor serice
 crestere eficientei
 administrare saptamanala compliantei