VIRUSURILE

HEPATITICE
 Generalitati
• Hepatitele virale sunt determinate de virusuri care apartin
diverselor familii de virusuri.Didactic, virusurile cu tropism
pentru hepatocit sunt numite hepatitice si cuprind:
• -virusurile hepatitelor cu transmitere fecal-orala:A si E.
• -virusurile hepatitelor cu transmitere predominant
parenterala:B, C, D, G, TT.
• -virusuri facultativ hepatotrope:CMV, EBV,enterovirusuri,
arbovirusuri etc.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Hepatita A este determinata de un picornavirus(cunoscut
anterior ca enterovirus 72).
• Virionul VHA are morfologie icosaedrica, neanvelopat, cu
diametrul de 27 nm, format dintr-un ARNss cu catenă +ve cu
7478 nucleotide, care codifică 4 proteine;- VP1, VP2, VP3, VP4.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Hepatita A apare în mod endemic în toate părțile lumii, incidența exactă
este greu de estimat din cauza proporției mari de infecții subclinice.
• Cel puțin 1,5 milioane de cazuri noi sunt raportate în fiecare an. În timp ce
incidența reală în țările dezvoltate este în scădere, infecția este aproape
universală în țările în curs de dezvoltare.
• Virusul hepatitei A (HAV) este un agent patogen fecal-oral, iar transmiterea
este asociată în special cu alimentele și apa contaminate cu fecale.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Perioada de incubație este de 3 - 5 săptămâni (15 - 40 de zile), cu o medie de
28 de zile.
• Răspândirea este fecal-oral, deși infecția prin sânge este posibilă în teorie
(acest lucru a fost realizat experimental la voluntari).
• Toate grupele de vârstă sunt susceptibile la HAV. În zonele în care HAV este
hiperendemică, hepatita A este o infecție a copilăriei în care infecția este de
obicei subclinică sau ușoară.
• În țările dezvoltate, unde incidența generală scade rapid, infecția este acum
mai frecvent observată la adulți, unde boala este de obicei mai gravă.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Patogeneza
• Modificările patologice sunt comune tuturor tipurilor de hepatită virală, cu
necroză a celulelor parenchimatoase și inflamație periportală histiocitară.
Rareori în cazurile de hepatită fulminantă există necroză masivă.
• Enzimele hepatice precum AST și ALT sunt crescute ca urmare a eliberării de
către celulele hepatice deteriorate. Creșterea acestor enzime poate fi adesea
singura anomalie găsită la persoanele cu infecții asimptomatice și anicterice
care sunt testate din cauza expunerii cunoscute. Bilirubina serica poate fi
crescuta, mai ales in majoritatea cazurilor de infectii simptomatice si bilirubina
poate fi gasita in urina. Numărul de leucocite este de obicei normal, dar uneori
se observă limfocite atipice.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Manifestări clinice
• După o perioadă de incubație de aproximativ 4 săptămâni, la sfârșitul căreia particulele
de virus sunt excretate în fecale, are loc un debut acut al simptomelor nespecifice
precum febră, frisoane, cefalee, oboseală, stare de rău și dureri. Câteva zile mai târziu,
apar anorexia, durerile abdominale superioare drepte, urmate de debutul icterului cu
scaune palide și urină închisă la culoare. Odată cu apariția icterului, există de obicei o
îmbunătățire subiectivă a simptomelor. Icterul se adâncește în primele zile și apoi
persistă 1 - 2 săptămâni. Convalescența poate fi prelungită și recuperarea completă la
adulți are loc de obicei în câteva luni. La copii, infecția este de obicei asimptomatică sau
faza prodromală ușoară sau absentă. Rata mortalității este foarte scăzută pentru
hepatita A și nu există nicio stare de purtător.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Complicațiile hepatitei A includ icterul colestatic prelungit
care răspunde la terapia cu corticosteroizi și boala recidivante
care apare la 6 până la 10% dintre pacienți și durează între 16
și 40 de săptămâni. Boala recidivanta pare a fi mediată
imunologic și nu trebuie tratată cu corticosteroizi.
Complicațiile extrahepatice includ o erupție cutanată și
artropatie.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Diagnosticul de laborator
• 1. Detectarea virusului sau antigenului; - Virusul poate fi detectat în
fecale cu până la 2 săptămâni înainte de apariția icterului și până la 2
săptămâni după(test rapid imunocromatografic care depistează, în
scaun, acizii nucleici aparținând virusului hepatitic A. ) .
• RT-PCR este testul de alegere pentru detectarea virusului hepatitei A
ajutând mai ales epidemiologii sa stabileasca sursa epidemiilor si
relațiile dintre ele.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Diagnosticul de laborator
• 2. Diagnostic serologic- Aceasta este metoda de alegere
pentru diagnosticul hepatitei acute A. Sunt disponibile o
varietate de ELISA și RIA. Detectarea IgM specifice este
diagnosticul infecției recente. (IgM poate fi găsită la 45 - 60 de
zile de la debutul simptomelor). IgG seric este utilizat pentru a
determina starea imunitară a individului înainte de
prescrierea imunoglobulinei pentru călătoriile în străinătate.
 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
• Prevenire si control
• Răspândirea VHA poate fi redusă prin măsuri simple de igienă și eliminarea sanitară a
excrementelor.Tipuri de interventii:
• -asigurarea igienei personale si comunitare, folosirea surselor de apa clorinate, verificate.
• -imunizare activa prin vaccinare.
• Vaccinul( inactivat cu formaldehidă preparat din HAV HM 175 crescut în celule diploide
umane) ca si profilaxie specifica este recomandat celor cu risc crescut de infectare. Aceasta îi
include pe cei care călătoresc sau locuiesc în zone cu endemicitate medie sau mare. Alte
grupuri cu risc ridicat includ contacte apropiate recente ale persoanelor infectate și contacte
potențiale ale unor cazuri, cum ar fi îngrijirea copiilor sau lucrătorii din domeniul sănătății.
 VIRUSUL HEPATITEI E
• Generalitati
• Mai mult de 50% din hepatitele virale acute care apar în unele țări
în curs de dezvoltare par să nu aibă legătură cu infecția cu HAV sau
HBV, iar dovezile acumulate sugerează că o proporție mare din
aceste hepatite non-A non-B se transmit enteric (hepatita E).
• A fost inițial clasificat în familia caliciviridae . Cu toate acestea,
genomul său seamănă foarte mult cu cel al virusului rubeolei .
Acum este clasificat ca membru unic al genului Hepevirus, el însuși
un gen unic al familiei Hepeviridae.
 VIRUSUL HEPATITEI E
• Epidemiologie
• Hepatita E este foarte frecventă în majoritatea țărilor în curs
de dezvoltare și comună în toate țările cu climă caldă.
• Se răspândește în principal prin contaminarea fecală a apei
sau a alimentelor.
 VIRUSUL HEPATITEI E
• Proprietati ale virusului hepatitei E
• Este un virus ARN neînvelit, cu diametrul de 32-34 nm.
• Are 4 genotipuri: genotipul 1 (Asia), genotipul 2 (Africa și
Mexic), genotipul 3 (Europa și America de Nord) și genotipul 4
(Asia).Este foarte labil și sensibil.
• A fost cultivat recent.
 VIRUSUL HEPATITEI E
• Manifestari clinice
• HEV are o perioadă de incubație puțin mai lungă decât HAV (2-9
săptămâni, medie = 6 săptămâni) Ca și HAV, boala este de obicei
autolimitată. Particulele de virus sunt prezente în fecale chiar înainte
de apariția icterului și apariția anticorpilor.
• Din punct de vedere clinic, boala este similară cu hepatita A, dar a
avut o mortalitate mai mare, în special în rândul femeilor însărcinate.
HAV are o mortalitate de 0,1 - 0,2%, spre deosebire de HEV care are o
mortalitate de 1-2%. La femeile însărcinate, rata letalității poate fi de
până la 10-20%.
 VIRUSUL HEPATITEI E
• Diagnosticul de laborator
• Se face prin detectarea IgM și IgG anti-HEV în probe clinice
folosind kituri disponibile (care utilizeaza antigene
recombinante și polipeptide sintetice) și de asemenea, test
PCR pentru detectarea ARN-ului HEV în probele de ser și
scaun.
 VIRUSUL HEPATITEI E
• Prevenire si control
• Nu există o terapie specifică pentru infecția cu HEV, deși ribavirina a
fost raportată ca avand un anumit beneficiu în tratarea infecției
cronice, în special la primitorii de transplant. Alte tratamente posibile
includ interferonul pegylat sau o combinație de ribavirină și interferonul
pegylat.
• Îmbunătățirea salubrității rămâne cel mai important mijloc de prevenire
a transmiterii HEV.
• Un vaccin recombinant numit HEV 239 a fost dezvoltat și este autorizat
pentru utilizare în China.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Generalitati
• A fost descoperit de Blumberg în 1965(antigenul Australia) si
a fost recunoscut a fi asociat cu hepatita B. Anterior hepatita
B a fost diagnosticată pe baza infecției apărute la 60 - 180 de
zile după injectarea de produse de sânge sau plasmă umană
sau utilizarea de ace sterilizate inadecvat.
• Hepatita B este singurul reprezentant uman al familiei de
virusuri ADN (Herpadnaviradae) a căror virusuri înrudite au
fost găsite la marmote, rațe Peking și veverițe de pământ.
VIRUSUL HEPATITEI B

• Structura virusului
hepatitic B schematic
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Virusul hepatitei B sau particula Dane este un virus ADN dublu catenar a
carui replicarea implică o transcriptază inversă.
• Particulă Dane completă are 42 nm.Contine un miez dens de
electroni(28 nm), care conține HBcAg și HBeAg
• La exterior prezinta o anvelopa glicolipidoproteica numita antigen de
suprafata ( 22 nm conține HBsAg). Sunt recunoscute cel puțin 4
fenotipuri de HBsAg(adw, adr, ayw și ayr).HBcAg este de un singur
serotip.
• Nu a fost încă posibilă cultivarea virusului.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Epidemiologie
• Sângele și produsele din sânge sunt principalele căi prin care se transmite virusul.
Pentru transmitere este necesară doar o cantitate foarte mică de sânge (până la
0,00004 ml intradermic). Orice tehnică care permite transferul de sânge sau ser
de la un individ la altul este posibil să transmită HBV. Infecția cu VHB este
frecventă în special în rândul consumatorilor de droguri IV. Înainte de apariția
screening-ului, multe cazuri au apărut în urma transfuziei de sânge.
• Este, de asemenea, deosebit de comună în rândul homosexualilor, unde
practicarea actului sexual anal este deosebit de traumatizantă și duce frecvent la
sângerare.
• Au fost raportate cazuri în urma acupuncturii, tatuajului și piercing-ului urechii.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Epidemiologie
• VHB este un pericol profesional cunoscut. Riscul pentru personalul medical în
urma inoculării accidentale este de 6 - 20%. Personalul sanitar din unitățile de
dializă renală este deosebit de vulnerabil.
• Este surprinzător faptul că profesioniștii infectați dezvoltă adesea o boală
severă, în timp ce cei imunocompromiși nu o fac, ceea ce sugerează că un
mecanism imunopatologic poate fi implicat în patogeneza bolii. Mulți lucrători
sanitari infectați din unitățile de hemodializă nu-și amintesc nicio inoculare
accidentală.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Epidemiologie
• A devenit clar că VHB nu se răspândește exclusiv prin sânge și produse din sânge. În
anumite circumstanțe, virusul este infecțios pe cale orală.
• Este endemic în instituțiile închise, cum ar fi casele pentru deficienți mintali și închisorile.
Virusul se găsește, de asemenea, în sperma, secreții vaginale, laptele matern și exsudatele
seroase precum LCR și acestea au fost implicate ca posibile vehicule de transmitere.
Prezența antigenelor VHB a fost raportată în urină, fecale, bilă, transpirație și lacrimi, dar
nu a fost confirmată. Au existat cazuri de focare familiale de hepatită B în care nu a avut
loc nici un schimb de sânge cunoscut. Intrarea virusului prin membranele ochiului sau gurii
trebuie să fie o posibilă cale de transmitere.
• Toate fluidele biologice de la o persoană infectată cu VHB trebuie tratate ca potențial
infecțioase.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Epidemiologie
• Există, de asemenea, un risc substanțial de infecție perinatală
dacă mama a avut hepatită acută B în al doilea sau al treilea
trimestru de sarcină sau în decurs de 2 luni de la
naștere(perinatal si nu transplacentar ca urmare a unei
scurgeri de sânge matern în circulația copilului sau a ingerării
acestuia sau a inoculării accidentale )
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Deci HBV se transmite prin:
• expunere perinatală,
• contact sexual,
• contact cu sânge şi produse de sânge,
• transplant de organe şi ţesuturi,
• manopere percutane cu instrumente contaminate.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Patogeneza
• Virusul are tropism pentru hepatocite;celulele hepatice infectate sunt în
mod caracteristic mărite, iar citoplasma lor are un aspect de sticlă
șlefuită. HBsAg se găsește asociat cu reticulul endoplasmatic.
• In nucleii hepatocitelor se gaseste AgHBc. Datorită încărcăturii antigenice
mari prezente în hepatocite și în ser, s-a postulat că leziunile hepatice pot
rezulta din mecanismul imunitar. Necroza hepatocitelor are ca rezultat un
răspuns inflamator focal difuz cu infiltrații de macrofage și limfocite
împreună cu inflamația portală și endoflebita venelor centrale. În cazurile
mai severe, liniile de necroză se extind de la tracturile porte până la
venele centrale și aceasta precedă adesea hepatita cronică și ciroza.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Patogeneza
• În urma replicării active a HBV intrahepatocitar, un mare
număr de virioni compleţi (particule Dane) precum şi particule
incomplete sferice şi tubulare (AgHBs) sunt eliberaţi în sânge.
• Viremia HBV este extrem de ridicată ceea ce explică
contagiozitatea extrem de mare a subiecţilor infectaţi.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Modalitati de evolutie
• Cei care devin purtători asimptomatici pot avea fie histologie hepatică
normală, fie pot prezenta inflamație hepatică cronică care este recunoscută
ca hepatită cronică persistentă.
• Se poate vindeca în câteva luni sau ani de la infecția acută.
• Unii însă pot dezvolta hepatită cronică periportală care se corelează clinic cu
hepatita cronică activă, iar necroza urmatade fibroză este probabil să
conducă la perturbarea majoră a arhitecturii ficatului caracteristică cirozei.
Este nevoie de aproximativ 4 până la 5 ani pentru a se dezvolta ciroza.
• Unii purtători pot dezvolta carcinom hepatocelular.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Manifestari clinice
• Perioada de incubație pentru hepatita B este de la 6 săptămâni
până la 6 luni, adică. 40 - 180 de zile (în medie 90 de zile sau 3
luni).
• Infecțiile asimptomatice și minore nespecifice sunt frecvente.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Manifestari clinice
• Debutul este insidios, cu un prodrom nespecific format din febră,
oboseală, greață, diaree, anorexie, frisoane, disconfort sau durere în
hipocondrul drept. Prodromul poate fi prezent timp de 1 - 3 săptămâni
înainte ca icterul să devină evident.
• Artrita și urticaria sunt frecvente și uneori pot preceda icterul și se crede
că acestea se datorează complexelor imune circulante.
• Debutul icterului este insidios și este însoțit de aparitia urinilor inchise la
culoare și scaune palide.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Manifestari clinice
• Debutul
• La copii, debutul simptomelor este mai brusc și faza icterică mai scurtă.
• Tulburările gastro-intestinale predomină cu vărsături, dureri abdominale
și cetoacidoză fiind întâlnite de obicei. Deși urticaria și artrita sunt mai
puțin frecvente la copii, alte fenomene complexe imune, în special
glomerulonefrita și acrodermatita papulară sunt relativ frecvente.
• Recuperarea durează în mod normal 6 până la 12 săptămâni după
debutul bolii.
 VIRUSUL HEPATITEI B

• Manifestari clinice
• Aproximativ 0,1% dintre pacienții care se prezintă cu hepatită
acută B dezvoltă hepatită fulminantă cu deces din cauza
insuficienței hepatice.
• Mortalitatea infecției acute cu VHB crește odată cu vârsta și,
de asemenea, cu prezența altor tulburări. în special
glomerulonefrita și acrodermatita papulară sunt relativ
frecvente.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Evoluția anticorpilor si starea de purtător

• Antigene şi anticorpi (markeri serologici)

• Urmatoarele sisteme antigen-anticorp pot fi intalnite în cursul infecţiei HBV (acute sau cronice).
• Acestea sunt:

• • antigenul de suprafaţă (AgHBs) şi anticorpii faţă de acesta (AcHBs)

• ▪antigenul miezului ("core") (AgHBc) şi anticorpii faţă de acesta (AcHBc de tip IgM şi IgG)
• • antigenul "e" (AgHBe) şi anticorpii faţă de acesta (AcHBe).

• AgHBs se găseşte atât în ser cât şi intrahepatocitar, sub formă liberă (sfere, tubuli) sau încorporată în
particulele Dane.
• AgHBc se găseşte doar în nucleul hepatocitelor infectate (nu apare în ser), însă o porţiune solubilă a sa este
eliberată prin proteoliză la nivelul membranei hepatocitare ajungând astfel în sânge sub forma AgHBe. Cu
alte cuvinte, prezenţa AgHBe în ser denotă prezenţa AgHBc în hepatocit şi replicarea virală activă .
 VIRUSUL HEPATITEI B
Markeri serologici in HBV si semnificatia acestora
AtgHBs AtgHBe AtcHBe IgMHBc IgGHBc AtcHBs Interpretare

+ + - - - - Incubatie

+ + - + + - Hepatită acută B sau stare de purtător

cronic
+ - + +/- + - Stare de purtător cronic

- - + +/- + + convalscenta

- - - - + + Vindecare

- - - + - - Infecția cu HBV fără HBsAg detectabil

- - - - + - Vindecare cu pierderea anti-HBs

detectabile
- - - - - + Imunizare fără infecție. Expunerea
repetată la antigen fără infecție sau
vindecare după infecție cu pierderea
anti-HBc detectabil.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Toti acesti markeri se pot determina in serul pacientilor cu ajutorul metodelor
imunoenzimatice ELISA .
• Se folosesc de asemenea metode de biologie moleculara PCR. Cea mai eficientă şi directă
metodă, cu valoare prognostică în evoluţia infecţiilor acute sau cronice, este detectarea
cantitativă a ADN-ului VHB din plasmă (viremie B), prin tehnologia PCR. Această metodă
permite depistarea ADN-VHB în cazurile de hepatită cronică B cu markeri serologici negativi.
• ADN-ul VHB este detectat după aproximativ 30 zile de la contactul infecțios, astfel că poate
fi util în în depistarea precoce a infecției acute la unele persoane cu risc crescut, înainte de
apariția în ser a AgHBs.
• Determinarea viremiei este utilă de asemenea pentru monitorizarea eficienţei terapiei
antivirale.
VIRUSUL HEPATITEI B
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Profilaxia
• Măsurile nespecifice: sunt măsurile generale de protecţie împotriva
infecţiilor cu transmitere parenterală (sterilizarea corectă a instrumenatrului
utilizat în manoperele parenterale,testarea corectă a sângelui transfuzat,
modificari comportamentale) şi sexuală (contact sexual protejat).
• Modificarile comportamentale trebuie sa vizeze atat populația ținta cat si
personalul medical. Recomandările nu trebuie sa se limiteze la cele vizând
transmiterea sexuala ci si pe screeningul mamelor infectate, pe practicile
corecte de efectuare a manevrelor parenterale, depozitarea si îndepărtarea
materialelor contaminate, utilizarea dezinfectanților si a aparaturii de
sterilizare.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Profilaxia
• Măsuri specifice
• Imunprofilaxia pasivă. Eficacitatea imunoglobulinelor
specifice anti-HBs în prevenirea infecţiilor HBV a fost
demonstrată. Imunizarea pasivă a fost utilizată in
urmatoarele situatii:la nou-nascuti din mame infectate, in caz
de expunere la materiale contaminate, in caz de contact cu
parteneri sexuali infectati si in transplantul hepatic.
 VIRUSUL HEPATITEI B
• Profilaxia activă. Vaccinurile.

• Cele care au fost folosite iniţial au fost derivate din plasma purtătorilor HBV. Ulterior, au apărut
vaccinurile recombinate produse prin inginerie genetică .Aceste vaccinuri se caracterizează prin faptul
că nu conţin virus integral ci doar AgHBs, fiind deci intens imunogene(produc anticorpi antiHBs).
• La noi in ţara se practica urmatoarele scheme de vaccinare in functie de situatie:
• Vaccinarea nou-născuţilor: Prima doză de 0,5 ml se administrează intramuscular în prima zi după
naştere iar următoarele 3 doze la 2, 4 şi 11 luni (vaccinuri hexavalente).
• Vaccinarea profilactică preexpunere: se aplică copiilor si adulţilor cu risc, nevaccinaţi anterior. Se
inoculează intramuscular 3 doze de 0,5 ml (la copiii de până şi inclusiv 15 ani) sau 1 ml (peste această
vârstă) la 0, 1 lună şi 6 luni de la începutul vaccinării.
• Vaccinarea profilactică postexpunere se adresează personalului medical cu risc profesional
major(accidente profesionale prin expunere la produse biologice, sange) sau contacţilor sexuali ai
persoanelor cu hepatită acută sau cronică de tip B.
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• Proprietăți

• Agentul delta este un virus defect care prezintă asemănări cu viroizii din
plante. Agentul constă dintr-o particulă de 36-42 nm în diametru
constând din antigenul delta înconjurat de un strat exterior de HBsAg.
• Este sferic, anvelopat.
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• Proprietati
• Genomul virusului este foarte mic și constă dintr-un ARN
monocatenar. Au fost descrise opt genotipuri (HDV-1 până la -8) și
mai multe subgenotipuri. Replicarea este dependenta de infectia
mixta cu VHB care ii confera structuri-AtgHBs-necesare cuplarii de
receptorii hepatocitelor.
• Coinfectia(infectia simultana) nu este un factor agravant in evolutia
hepatitei B, dar suprainfectia(infectia succesiva B-Delta) sporeste
riscul de cronicizare si de aparitie a hepatitei fulminante.
AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• Epidemiologie
• Există o răspândire mondială a hepatitei D în asociere cu hepatita B. Infecția Delta este
asociată atât cu hepatita acută, cât și cu hepatită cronică, întotdeauna în prezența
hepatitei B, iar suprainfecția la un purtător de VHB poate duce la exacerbarea hepatitei
severe.
• Transmiterea agentului Delta o oglindește pe cea a HBV, fiind transmisă în primul rând
parenteral. Transmiterea sexuală pare să fie un mod de transmitere mai puțin eficient,
deoarece există o incidență mai mică a infecției cu Delta la homosexuali, comparativ cu
cei care abuzează de droguri IV. „Clustering” are loc în cadrul familiilor, răspândirea în
cadrul familiilor pare a fi mai degrabă orizontală decât verticală. Deși poate avea loc
transmisia verticală, aceasta nu pare a fi un mijloc important de transmitere.
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• Patogeneza
• Infecţia HDV nu se poate produce în absenţa HBV, deci transmiterea
HDV se produce de obicei pe cale parenterală, în mod similar cu
transmiterea HBV. De menţionat că transmiterea pe cale sexuală este
mai puţin eficace decât în cazul HBV.
• Principalele grupe de risc pentru infecţia HDV sunt toxicomanii care
folosesc droguri cu administrare intravenoasă (prin folosirea în comun a
acelor şi seringilor), pacienţii cu tratamente injectabile multiple cu
fracţiuni plasmatice, imigranţii din zonele delta-endemice şi purtătorii
HBV supuşi riscului infecţiei cu HDV.
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• Manifestari clinice
• Incubaţia hepatitei delta este cuprinsă între 21-60 de zile,
debutul este de obicei acut, iar prezenţa icterului este foarte
variabilă .
• Portajul cronic face parte din evoluţie şi stă la originea a peste
30% din decesele raportate în formele cronice.
• Există două forme de infecţie acută: co-infecţia şi
suprainfecţia.
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• In cazul co-infecţiei, subiectul este simultan infectat cu HBV şi HDV.

• Evoluţia spre cronicizare este rară (5% din cazuri). Detectarea ARN-HDV
în ser şi a AgHD în ficat sunt posibile în cursul incubaţiei, ulterior
apariţiei AgHBs în ser. Creşterea valorilor transaminazelor, adesea
difazică, acompaniază icterul şi simptomele subiective, rapid urmate de
apariţia anticorpilor anti-HDV. După dispariţia AgHBs, replicarea HDV şi
boala diminuă.
• De semnalat că doar serologia permite supoziţia de co-infecţie HBV-
HDV.
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• In cazul suprainfecţiei cu HDV a unui purtător cronic de HBV, evoluţia spre

cronicizare se produce în peste 80% din cazuri, cu persistenţa AgHD în
ficat. Mortalitatea formelor acute este de 2-20% şi este determinată de
evoluţiile fulminante.
• Deci, formele cronice rezultă cel mai des prin suprainfecţia unui purtător
cronic HBV. Această formă se caracterizează prin creşterea nivelurilor
transaminazelor cu caracter persistent, însoţită de apariţia anticorpilor
anti-HDV care sunt prezenţi în titruri mari, durabile. ARN-HDV persistă în
ser şi 70-80% din formele cronice evoluează spre ciroză.
• Această evoluţie se produce adesea în mai puţin de 2 ani (15% din cazuri).
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• Diagnosticul de laborator
• Serologia
• Serodiagnosticul infecţiei HDV se bazează în principal pe teste
pentru evidenţierea AcHD, având în vedere că AgHD are o
perioadă foarte scurtă de prezenţă în ser.
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• Diagnosticul de laborator
• Serologia
Marker Coinfectia Suprainfectia Hepatita cronica D

IgMHBc + - -

AtgHBs + + +

Atc HD +nivel +nivel in + nivel

scazut,tranzitoriu crestere,durabil crescut,persistent
 AGENTUL DELTA (VIRUSUL HEPATITIC D) HVD

• Diagnosticul de laborator
• Serologia
• Tehnicile de biologie moleculară presupun decelarea ARN-HDV prin
PCR(ARN viral hepatitaD)- Deoarece până în prezent nu sunt date
suficiente care să demonstreze corelarea viremiei D cu markeri clinici ai
afectării hepatice, cuantificarea ARN HDV este utilă numai dacă se iniţiază
tratamentul antiviral.
• Sunt în curs de evaluare reguli de oprire a tratmentului antiviral în funcţie
gradul de reducere a viremiei.
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Generalitati
• Virusul hepatitei C(HCV). a fost descoperit in 1989 dupa ce ani de zile,
natura agentului responsabil de hepatita non-A, non-B cu transmitere
parenterală a rămas enigmatică, deși implicarea unui virus părea
probabilă.
• In prezent 40 - 50 % din cazurile care necesita transplant hepatic sunt
consecinta infectei cu virusul hepatitei C (HCV).
VIRUSUL HEPATITEI C
• HCV este încadrat în familia
Flaviviridae, genul hepacivirus; are
un genom ARN ss+(ARN
monocatenar cu polaritate pozitivă).
• Virionii au formă sferică au diametrul
55-65nm. Structura virionului
include: anvelopa -de natură lipo-
proteică (strat lipidic în care sunt
inserate 2 proteine organizate în
complexe dimerice: E1 şi E2) si
capsida - cu simetrie icosaedrică .
VIRUSUL HEPATITEI C
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Epidemiologie
• In multe țări, de când a fost introdus screening-ul HBsAg, incidența hepatitei post-
transfuzie a scăzut, dar a rămas totusi un număr semnificativ de cazuri. Cel puțin 95% din
hepatita post-transfuzie a fost cauzată de virusuri non-A non-B. La nivel mondial, se crede
că există 100 de milioane de purtători de hepatită C.
• Este răspândită în special în Japonia, unde se crede că este responsabilă pentru
majoritatea cazurilor de carcinom hepatocelular. Există 175.000 de cazuri noi de hepatită C
în SUA pe an. Tot aici, infecția non-A non-B este mai frecventă decât infecția cu HBV în
rândul consumatorilor de droguri intravenoase și a celor cărora li s-au efectuat transfuzii de
sânge.
• Virusul hepatitei C se transmite de obicei parenteral. Transmiterea sexuală poate apărea,
deși este considerabil mai puțin eficientă . Au existat rapoarte recente de infecție verticală.
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Deci infecţia HCV se poate transmite prin mai multe căi.
• Categoriile cu risc crescut sunt urmatoarele:
• receptorii de transfuzii de sânge,
• toxicomanii (folosirea în comun a seringilor),
• partenerii sexuali ai persoanelor infectate,
• nou-născuţii mamelor infectate.
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Manifestari clinice
• Incubatia este de pana la 180 de zile.Dupa aceasta perioada apare hepatita
acuta simptomatica sau asimptomatica.Icterul apare rareori.Simptomatologia
hepatica este insotita in majoritatea cazurilor de simptome nespecifice(astenie,
oboseala, inapetenta etc).TGO si TGP sunt crescute in cursul fazei acute.Formele
fulminante sunt foarte rare.
• Intr-un procent foarte mare din cazuri virusul VHC nu se elimina si infectia devine
cronica - probabil ca structurile genetice responsabile de raspunsul imun al
organismului implicate in toate etapele procesului infectios (citoaderenta,
patrunderea in celula, replicarea, declansarea procesului patogenic, severitatea
bolii si posibilitatea transmiterii la alti indivizi) sunt cele care fac diferenta.
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Din punct de vedere al modificarilor histologice întâlnim aspecte de
inflamaţie portală şi lobulară asociate cu necroză periportală, la care se
adaugă leziuni de steatoză hepatică.
• Riscul de dezvoltare a unei ciroze hepatice şi / sau a carcinomului
hepatocelular primar există şi este crescut în cazul asocierii altor factori
de agresiune hepatică
• varsta mai mare de 40 de ani in momentul infectiei,
• sexul masculin,
• consumul regulat de alcool
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Pacientii cu HCV pot prezenta si manifestări extrahepatice deoarece HCV nu
posedă numai tropism hepatocitar. Patologia extra-hepatică indusă de HCV
cuprinde : anomalii imunologice care pot sa apară prin mecanisme autoimune cu
formare de complexe imune circulante (crioglobulinemiile mixte anterior
considerate "esenţiale").
• Manifestări clinice: cutanate (purpură), articulare (artrite), nervoase (neuropatii
senzitive periferice), renale (glomerulonefrita membrano-proliferativă), tiroidiene
(tiroidite autoimune).
• Alte manifestari extrahepatice in infecția cu HCV sunt porfiria cutanată tardivă,
lichenul plan si sindromul Gougerot-Sjogren ;acestea au un mecanism posibil
imunologic incomplet elucidat.
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Diagnosticul de laborator
• Diagnosticul este initiat cu teste imunoenzimatice de detectie a atc anti
HCV.Acest tip de teste are anumite limite deoarece se pozitiveaza
tardiv(>100 zile postinfectie) si de asemenea poate exista o lipsa de
concordanța intre pozitivitate si infecțiozitate.
• Cel mai fidel indicator este evidentierea ARN VHC prin teste moleculare
PCR (Polymerase Chain Reaction) si NASBA (Nucleic Acid Sequence Base
Amplification).Numai evidentierea ARN VHC indica replicarea activa si
potentialul infectant al pacientului.
 VIRUSUL HEPATITEI C
• De retinut:
• -testele ELISA nu diferentiaza infectia acuta/cronica/vindecarea;au
sensibilitate mare dar valoare predictiva mica;un rezultat pozitiv trebuie
confirmat.
• -testele moleculare RT PCR calitativ permite detectia ARN VC detectia
timpurie a infectiei si monitorizarea terapiei antivirale.Testele RT PCR
cantitative determina incarcatura virala si sunt utile pentru aprecierea
rezultatelor terapiei.
• Testele de genotipare prin metoda de secventiere nucleotidica apreciază
durata tratamentului si prognosticul asupra răspunsului virusologic susținut.
 VIRUSUL HEPATITEI C
Atc anti-HCV ARN-HCV Interpretare
negativ negativ Absenta infectiei cu HCV
negativ pozitiv Infectie acuta cu HCV
Infectie cronica cu HCV la
pacient imunodeprimat(atc
fals negativi)

pozitiv negativ Infectie cu HCV rezolvata in

antecedente
pozitiv pozitiv Infectie acuta sau cronica cu
HCV in functie de contextul
clinico-epidemiologic
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Profilaxie.Tratament
• Studiile indică faptul că interferonul și ribavirina sunt eficiente în
cazurile de hepatită C acută și cronică. O combinație de interferon și
ribavirină poate fi utilă.
• Există mai multă experiență în utilizarea interferonului pentru
tratamentul hepatitei C.
• Recomandarea actuală este că tratamentul cu interferon poate fi luat în
considerare la cei cu hepatită cronică activă care prezintă risc de
progresie spre ciroză și carcinom hepatocelular.
 VIRUSUL HEPATITEI C
• Măsurile profilactice nespecifice sunt similare cu cele împotriva infecţiei
HBV. Profilaxia specifică activă (vaccinarea) este încă în studiu deoarece
virusul prezinta o variabilitate genetica ridicata.
• In prezent se încearcă o nouă abordare care, spre deosebire de
vaccinurile ”clasice”, nu se adresează imunității umorale (anticorpi) ci
ținteste imunitatea celulară.
• Este in stadiul de experiment folosirea de vectori virali (adenovirusuri în
care se inseră părți mari din genomul HCV pentru a induce un răspuns al
limfocitelor T impotriva HCV).
 Tabel comparativ hepatite
Caracteristici HAV HBV HCV HDV HEV
Genom ARN ADN ARN ARN ARN
Incubatie 15-45(medie 30-180 15-260 30-180 14-60
30zile) zile(medie zile(medie 7 zile(medie zile(medie
2-3 luni) saptamani) 2-3 luni) 40 zile)
Cale de Fecal-orala Parenterala Parenterala Parenterala Fecal-orala
transmitere Sexuala Sexuala Sexuala
Materno- Materno- Materno-
fetala fetala fetala(?)
     
Cronicizare Nu Da Da Da Nu
HCC NU Da Da Da Nu
Profilaxie Vaccin anti- Vaccin anti- Nu Vaccin anti- Vaccin anti-
HAV HBV HVB HVE in
Ig anti-HAV Ig anti-HVB China