Microbiologie - Examen - umfiasi.ro-UMF EXAMENE

UMF EXAMENE
examen.umfiasi.ro/questionPreview
Semestrul I
Semestrul II
Total
Disciplina întrebări
MICROBIOLOGIE (BACTERIOLOGIE. VIRUSOLOGIE.

PARAZITOLOGIE) 300
PEDAGOGIE 0
FIZIOLOGIE 300
GENETICĂ 367
EDUCAŢIE FIZICĂ 0
DEZVOLTARE SPECIFICĂ PRACTICĂRII PROFESIEI 0
PRACTICĂ MEDICALĂ DE SPECIALITATE 0
STAGIU DE ABILITĂŢI PRACTICE DE AMBULATOR 0
HISTOLOGIE 151
NURSING CLINIC 0
1. Despre hepatitele virale se poate afirma:
1. Diagnosticul nespecific este suficient pentru stabilirea etiologiei virale

2. Numai testele specifice de laborator permit stabilirea tipului de hepatită virală
3. Bilirubina crescuta nu se asociaza icterului
4. Sunt produse de HPV
5. Virusuri cu tropism primar pentru hepatocite: VHA, VHB, VHC, VHD, VHE
(VHG?)
6. Icterul nu este caracteristic hepatitelor
7. TGO scade in hepatite
8. Sunt boli infecţioase sistemice care evoluează cu leziuni necrotice, inflamatorii
şi regenerative hepatice
9. Se manifesta cu forme subclinice până la forme cu anorexie, greţuri, icter,
asociate cu creşterea transaminazelor si bilirubinei serice (teste indirecte de
diagnostic);
10. Virusuri cu tropism secundar hepatic: v.Epstein-Barr, v.citomegalic, v.herpes
simplex
1/105
2. Despre virusul hepatitei A se poate afirma:
1. Se prezintă cu o singură variantă Ag majoră

2. Cultivă dificil pe unele culturi de celule
3. Se transmite parenteral
4. Reprezentant unic al genului Hepatovirus, familia Picornaviridae
5. Virus ARN cu polaritate pozitivă, capsida cu simetrie icosaedrică, nud (27 nm
Ø);
6. Determină infecţii naturale numai la om, cu transmitere fecal-orală (apă şi
alimente contaminate)
7. Se regaseste doar in Europa
8. Face parte din familia Hepadnaviridae
9. Produce hepatita cronica
10. Are genom ADN
3. Despre ăatogenia infecţiei cu VHA se poate afirma:
1. Tropismul este pentru tractul respirator

2. După replicare la nivelul tractusului digestiv, urmeaza o viremie de scurtă
durată (1-2 săptămâni)
3. Infecţia fiind necitocidă
4. Manifestă tropism pentru hepatocite unde replică
5. Replicarea initiala are loc la nivel neuronal
6. Nu se elimina prin materii fecale
7. Virusul este eliminat prin materii fecale (aprox.2 săptămâni anterior de debutul
infecţiei şi 2 săptămâni după apariţia icterului)
8. Leziunile hepatice apar simultan cu prezenţa Ac specifici
9. Infectia este citocida
10. Infectia este transformanta
4. Despre manifestările clinice ale hepatitei cu VHA se poate afirma:
1. La copii, cel mai frecvent evolueza asimptomatic

2. Frecvent apare ciroza
3. La adulţi, evolueaza de obicei cu icter;
4. Frecvent apare cancerul hepatic
5. hepatita cu virus A cronicizează
6. Foarte rar pot surveni forme grave fulminante, cu necroză acută hepatică
(<0,5%)
7. Semnele clinice şi testele biochimice se remit în 4-8 săptămâni
8. Infectia la adulti este asimptomatica
9. Incubatia este de 3 – 6 luni
10. Incubaţia este de 2-6 săptămâni
2/105
5. Despre imunitatea infectiei cu VHA se poate afirma:
1. IgG conferă rezistenţă la reinfecţii

2. Anticorpii anti HBs apar dupa vaccinare
3. infecţia stimulează Ac de tip IgM şi IgG specifici
4. IgG persistă toată viaţa
5. Anticorpii anti Hbe sugereaza replicarea activa a virusului
6. infecţia stimulează Ac de tip IgM specifici
7. Anticorpii anti Hbe sugereaza vindecarea
8. infecţia stimulează Ac de tip IgG specifici
9. Anticorpii anti HBs apar dupa hepatita acuta vindecata
10. Anticorpii anti HBs protejeaza fata de o noua reinfectie
6. Despre diagnostic etiologic al hepatitei cu VHA se poate afirma:
1. diagnostic serologic - test ELISA

2. Diagnosticul direct se poate face prin reactia de precipitare
3. diagnostic direct rezervat laboratoarelor de cercetare
4. Genomul ARN se poate detecta prin RT PCR
5. Diagnosticul direct se poate face prin inoculare la maimute
6. Diagnosticul direct se poate face prin cultivare pe oua embrionate – cavitatea
amniotica
7. prezenţa numai a IgG semnifică trecerea prin infecţie
8. prezenţa IgM este argument al unei infecţii actuale sau recente
9. Diagnosticul direct se poate face prin cultivare pe oua embrionate – cavitatea
alantoica
10. Diagnosticul direct se poate face prin RFC
7. Despre tratamentul si profilaxia infectiei cu VHA se poate afirma:
1. Preventia de face prin purtarea corecta a mastii

2. Preventia de face prin aerisirea incaperilor
3. Nu exista vaccin anti VHA
4. Profilaxie: Ig umane standard, administrate în primele 2 săptămâni de la
expunere, previn formele icterice dar nu obligatoriu şi infecţia
5. Profilaxie: vaccinare selectivă: vaccin inactivat sau prin recombinare genetică
6. Profilaxie: metode nespecifice, comune infecţiilor cu transmitere fecal-orală
7. Tratamentul de face cu ribavirina
8. Profilaxie: vaccinare selectivă: vaccin viu atenuat
9. Tratament etiotrop nu există
10. Tratamentul de face cu interferon
3/105
8. Despre virusul hepatitei E se poate afirma:
1. Prezinta capsida cu simetrie icosaedrică

2. Încadrat în genul Hepadnaviridae
3. Încadrat familia Caliciviridae
4. Este un virus nud (29-32 nm Ø)
5. Încadrat în genul Hepevirus
6. Este un virus ADN
7. Prezinta AgHBs la nibelul anvelopei
8. Prezinta capsida complexa
9. Virus ARN cu polaritate pozitivă
10. Prezinta glicoproteine specifice la nivelul anvelopei
9. Despre virusul hepatitei E se poate afirma:
1. Cronicizeaza
2. După o incubaţie mai lungă decât în hepatita A (în medie 6 săptămâni)
evoluează cu forme simptomatice mai ales la tineri, la gravide putând surveni
forme fulminante
3. Diagnostic etiologic: evidenţierea Ac specifici IgM şi IgG;
4. Se poate inocula in oua embrionate
5. PCR se utilizeaza pentru detectia ADN VHE
6. Tratament etiotrop nu există
7. Determină infecţii naturale la om, cu transmitere fecal-orală, numai în anumite
zone geografice (Asia de Sud-Est, Mexic, unele ţări din Africa)
8. Se transmite pe cale respiratorie
9. Nu cronicizează niciodată
10. Se poate detecta prin RFC
4/105
10. Despre virusul hepatitei B se poate afirma:
1. AgHBs conţine determinanţi cu specificitate de grup (a) şi de tip (d sau y şi w

sau r), cele 4 subtipuri fiind de interes epidemiologic;
2. Se transmite pe cale digestiva
3. Aparţine familiei Hepadnaviridae, genul Hepadnavirus
4. În sângele pacienţilor infectaţi coexistă cu particule sferice (22 nm Ø) sau
filamentoase (până la 200 nm lungime), purtătoare numai a aghbs;
5. Produce doar infectie acuta
6. Aparţine familiei Picornaviridae
7. Are genom ARN
8. Virion sferic, cu Ø 42 nm (particula Dane) constituit din ADN circular parţial
d.c. (numai 50-80% din catena pozitivă este sintetizată), înconjurat de o
capsidă cu simetrie icosaedrică purtătoare a aghbc şi aghbe, la nivelul
anvelopei fiind prezent AghHBs
9. Nu a putut fi cultivat pe culturi de celule;
10. Nu exista vaccin anti VHB
1. leziunile hepatice sunt determinate prin mecanisme imuno-patologice

(sensibilizări de tip citolitic-citotoxic);
2. maturarea şi eliberarea virusului se realizează prin înmugurire,
3. nivelul viremiei plasmatice diferă în funcţie de intensitatea răspunsului imun
4. Se replica la nivelul tegumentului
5. Se replica la nivelul rinichiului
6. Se replica la nivelul faringelui
7. virusul replică în hepatocite cu efect minim citopatic, dar posibil şi în ţesuturi
extrahepatice;
8. fiind frecvent întâlnită integrarea unor fragmente de ADN viral în genomul
hepatocitelor;
9. Se replica intraneuronal
10. Se replica la nivelul plamanilor
5/105
1. forme fulminante pot să survină în aprox.0,5-1% din cazuri

2. Nu produce cancer hepatic
3. în 15-20% din cazuri infecţia devine persistentă, ca urmare a unui răspuns
imun ineficient
4. incubaţie lungă (1-3 luni);
5. Nu cronicizeaza
6. Mamele insarcinate nu pot transmite nou nascutilor acest virus
7. Incubatia este de 3 zile
8. copiii cu infecţii perinatale (în special cu mame la care este prezent AgHBe) şi
cei cu stări grave de imunodepresie devin purtători de AgHBs în 90-95% din
cazuri
9. Genomul este ARN
10. forme asimptomatice sau cu manifestări clinice de hepatită acută mai severe
decât în hepatita cu virus A
13. Diagnosticul specific al hepatitei cu virusul hepatitei B se poate realiza prin:
1. PCR pentru decelarea virusului infecţios (ADN/VHB).

2. Markeri serici ai hepatitei cu virus B (Ag şi Ac) evidenţiaţi prin reacţii
imunologice (ELISA, HAP, IF, RIA) prezintă importanţă diagnostică şi
prognostică
3. Fosfataza alcalina crescuta
4. Ac anti HBs sunt protective fata de o noua reinfectie VHB
5. TGP crescut
6. Diagnostic indirect: Ac anti-HBc, anti-HBe, anti-HBs;
7. TGO crescut
8. Icter
9. Bilirubina crescuta
10. Diagnostic direct: AgHBs, AgHBe (AgHBc este prezent numai intrahepatic)
14. Despre epidemiologia infectiei cu virusul hepatitei B se poate afirma:
1. grupe de risc: hemofilici, hemodializaţi, personal medical

2. grupe de risc: personal medical.
3. sursa de infecţie: cei cu infecţii acute sau cronice, aparente sau inaparente
clinic;
4. infecţie cu evoluţie hiperendemică în ţări subdezvoltate economic;
5. Se transmite pe cale olfactiva
6. transmitere: parenterală, sexuală, perinatală;
7. Se transmite pe cale neuronala
8. Se transmite pe cale digestiva
10. Se transmite pe cale cutanata
6/105
15. Despre virusul hepatitei D se poate afirma:
1. Nu este defectiv
2. Virus defectiv ce replică numai în prezenţa virusului hepatitei B
3. Se transmite pe cale olfactiva
4. Determină coinfecţii sau suprainfecţii la cei cu forme acute sau cronice de
hepatită cu virus B
5. Se transmite pe cale cutanata
6. Are genom ADN
7. Genom ARN m.c. circular, de sens negativ, asociat cu AgD, înconjurat de
AgHBs
8. Exercită un efect citopatic direct asupra celulelor hepatice în care replică;
9. Se transmite pe cale neuronala
10. Neîncadrat taxonomic;
16. Despre virusul hepatitei D se poate afirma:
1. Se testeaza pentru VHD toti pacientii, indiferent de prezenta VHB

2. în suprainfecţii evoluţia clinică poate fi severă, sporind riscul unei hepatite
cronice agresive;
3. diagnostic etiologic practicat numai la cei cu prezenţa AgHBs
4. Diagnosticul direct presupune detectia de anticorpi anti VHD
5. Exista vaccin anti VHD
6. epidemiologia şi profilaxia se suprapune cu cea a hepatitei cu virus B
7. direct: PCR pentru evidenţierea ARN viral sau AgD;
8. Diagnosticul indirect se face prin RT PCR pentru ARN VHD
9. indirect: evidenţierea Ac IgM şi IgG anti-HD (asociat cu markerii pentru
hepatita cu virus B);
10. Nu este defectiv
17. Despre virusul hepatitei C se poate afirma:
1. nu a putut fi cultivat;
2. Prezinta un singur genotip
3. face parte din familia Hepadnaviridae
4. face parte din genul Hepacivirus, familia Flaviviridae;
5. Poate fi cultivat pe linii celulare
6. virus ARN cu polaritate pozitivă, inclus într-o capsidă cu simetrie icosaedrică,
învelit;
7. Exista vaccin anti VHC
8. sunt descrise 11 genotipuri şi 70 subtipuri antigenice, unele cu distribuţie
geografică particulară;
9. genomul viral conţine gene care codifică proteine structurale (C, E1, E2) şi
gene ce codifică porteine nestructurale (NS1-NS5) implicate în replicare;
10. Are genom ADN
7/105
18. Despre virusul hepatitei C se poate afirma:
1. Incubatia: 3 zile
2. 2/3 din infecţii evoluează asimptomatic;
3. Nu cronicizeaza
4. Nu produce cancer hepatic
5. După 20-30 ani, infecţia cronică poate conduce la cancer hepatic;
6. Ac specifici au efect protector, probabil datorită variaţiei antigenice a
glicoproteinelor de înveliş (E1 şi E2)
7. 10% dintre infectii sunt asimptomatice
8. În peste 50% din cazuri infecţia se poate croniciza;
9. În aprox. 20% din cazuri infecţia cronică evoluează spre ciroză;
10. Incubaţie: 5-12 săptămâni;
19. Despre virusul Ebola se poate afirma:
1. Incubatie: 6 luni
2. Incubaţie: 21 zile
3. Produce cancer hepatic
4. Febră înaltă, vărsături, diaree, cefalee importantă, mialgii, rach, astenie,
hemoragii interne.
5. Exista vaccin
6. Nu poate produce izbucniri epidemice
7. Mortalitate: 20-100%
8. Are raspandire universala
9. Insuficienţă hepatică şi splenică (demonstrate prin teste de laborator).
10. Sângerări (apar ultimele): oculare, otice, nazale;
20. Despre virusul Ebola se poate afirma:
1. Se poate diagnostica prin PCR

2. Ebola este o infecţie hemoragică, cu o rată mare de mortalitate.
3. Sursa probabila: animalele
4. Incubatie: 12 luni
5. Nu poate produce izbucniri epidemice
6. Produce cancer renal
7. Produce coinfectie si suprainfectie cu VHB.
8. Se poate diagnostica prin ELISA
9. Se poate diagnostica prin cultivare pe celule
10. Este defectiv
8/105
21. Despre genomul HIV putem afirma:
1. Este genom ARN monocatenar

2. Integrarea genomului viral poate fi stopată de antivirale din clasa inhibitorilor
de fuziune
3. Virionii maturi au genom ADN
4. Virionii conțin două copii identice ale genomului
5. Prin reverstranscripție se formează ADN-ul proviral
6. ADN-ul proviral rămâne în citoplasma celulei infectate
7. ADN-ul proviral se integrează în genomul celulei infectate
8. ADN-ul proviral se circularizează, și persită intracelular sub forma unui mini-
cromozom
9. Genomul este de tip ARN dublu catenar circular
10. Genomul este asociat cu o reverstranscriptază
22. Despre replicarea HIV putem afirma următoarele:
1. Glicoproteinele de la nivelul anvelopei virale interacționează cu receptorul

CD4
2. Virionii sunt eliberați prin acumulare, urmată de liza celulei infectate
3. Moleculele CCR5 și CXCR4 sunt coreceptori în etapa de atașare
4. În perioada infecției primare, replicarea are loc la un nivel scăzut
5. HIV are tropism pentru limfocitele T citotoxice
6. HIV are tropism pentru limfocitele B CD4+
7. După decapsidare în citoplasmă, are loc reverstranscripția genomului ARN
8. După atașare are loc fuziunea anvelopei cu membrana citoplasmatică a
limfocitului
9. Glicoproteinele de la nivelul capsidei virale interacționează cu receptorul CD8
10. Virionii sunt eliberați din celulă prin înmugurire
23. HIV poate fi transmis prin:
1. Vectori (țânțari)
2. Transplacentar
3. Contact sexual
4. Naștere pe cale naturală
5. Vectori (artropode)
6. Contact cutanat prelungit
7. Transfuzii de sânge
8. Alăptare
9. Picături Flügge
10. Utilizarea în comun a toaletei
9/105
24. Următoarele au semnificație în diagnosticul infecției primare HIV:
1. Scăderea nr. LT-CD4+ sub 200/μL

2. Absența Ag p24
3. qRT-PCR pentru ARN viral - cantitativ
4. Prezența Ac anti-p24, în absența Ag p24
5. Scăderea bruscă a nr. limfocitelor T CD4
6. RT-PCR pentru ARN viral - calitativ
7. Prezența Ag p24
8. Pozitivarea unor teste serologice, la 2 luni de la expunere
9. Apariția de infecții cu microorganisme oportuniste
10. Viremie de nivel scăzut
25. Despre HIV-1/HIV-2 putem afirma:
1. HIV-2 este natural rezistent la inhibitorii non-nucleozidici de

reverstranscriptază
2. HIV-2 circulă la nivelul Africii de Vest
3. HIV-1 este caracterizat de o progresie mai rapidă spre SIDA
4. HIV-2 circulă la nivelul Americii de Nord
5. Toate antiretroviralele sunte eficiente asupra ambelor tipuri HIV-1 și HIV-2
6. HIV-1 și HIV-2 diferă prin secvențele genomice
7. HIV-1 și HIV-2 sunt genetic identice
8. HIV-2 este caracterizat de o progresie mai rapidă spre SIDA
9. HIV-1 este răspândit la nivel global
10. HIV-2 este mai virulent
26. Sunt boli și simptome definitorii SIDA:
1. Pneumonia cu Pneumocystis
2. Pneumonia cu M. pneumoniae
3. Candidoza esofagiană
4. Faringita virală
5. Toxoplasmoza
6. Boala diareică autolimitată
7. Carcinom hepatocelular
8. Infecția cu Ascaris lumbricoides
9. Retinita cu Cytomegalovirus
10. Sarcomul Kaposi
10/105
27. În perioada de infecție HIV asimptomatică:
1. Controlul replicării virale este bun, prin producerea de anticorpi neutralizatori

2. Viremia este la un nivel ridicat
3. Pacienții infectați nu pot transmite virusul
4. Nr. limfocitelor T CD4+ scade progresiv
5. Unii pacienți prezintă limfadenopatie persistentă generalizată
6. Apar infecții severe cu oportuniști
7. Nr. limfocitelor T CD4+ scade brusc, revenind la normal ulterior
8. Viremia este la un nivel scăzut
9. Ag p24 nu este decelabil
10. Dispar anticorpii neutralizanți
28. Sunt predictive pentru progresia spre SIDA:
1. Leukoplazia păroasă
2. Pierderea în greutate, oboseala
3. Candidoza orală
4. Cefalee
5. Toxiinfecțiile alimentare frecvente
6. Transpirațiile nocturne, diareea persistentă
7. Infecțiile de tract urinar la femei
8. Creștere în greutate
9. Reactivarea infecției cu Herpes simplex - 1
10. Infecţia persistentă cu herpes zoster
29. Testele rapide în diagnosticul HIV:
1. Pot detecta anticorpi înaintea seroconversiei

2. Rezultatele pozitive ale testelor de screening, certifică întodeauna infecția
3. Pot fi uneori greu de interpretat
4. Nu pot detecta antigene virale
5. Unele rezultate pot fi fals-pozitive
6. Necesită aparatură specială, dedicată doar diagnosticului HIV/SIDA
7. Testele PCR nu pot fi utilizate pentru diagnostic rapid
8. Rezultatele pozitive necesită confirmare
9. Au sensibilitate variabilă
10. Pot fi teste rapide tip screening (immunodot, latex-aglutinare)
11/105
30. Terapia antiretrovirală în infecția HIV:
1. Se începe când nr. de celule T CD4+ scade la 200/μL

2. Monoterapia este eficientă pe termen lung
3. Trebuie începută cât mai precoce
4. Se administrează combinații de antiretrovirale
5. Deși reduce apariția infecțiilor cu oportuniști, nu prelungește supraviețuirea
6. Terapia se administrează pe o durată limitată
7. Viremia trebuie să devină nedetectabilă după câteva luni
8. Previne distrugerea limfocitelor T CD+
9. Este eficientă în prevenirea transmiterii transplacentare
10. Nu reduce riscul de transmitere al infecției
31. În SIDA se observă:
1. Păstrarea unui status imun relativ normal

2. ARN-ul viral devine nedetectabil prin RT-PCR
3. Prezența Ac anti-p24
4. Dispariția Ag p24
5. Reapariția Ag p24
6. Dispariția Ac anti-p24
7. Creșterea progresivă a viremiei
8. Apariția de infecții cu oportuniști și a anumitor cancere
9. Scăderea viremiei
10. Scăderea nr. limfocite T CD+4 < 200/μL
32. Testul Western Blot:
1. Rezultatele fals-pozitive sunt frecvente

2. Poate fi utilizat pentru confirmarea infecției HIV
3. Rezultatele negative necesită o a doua confirmare
4. Antigenele sunt codificate de genele gag, env și pol
5. Detectează simultan mai multe tipuri de anticorpi din serul pacientului
6. Se bazează pe un tip de reacție antigen-anticorp
7. Antigenele HIV sunt fixate pe o bandă suport
8. Detectarea unui singur tip de anticorpi este suficientă pentru confirmare
9. Este o metodă de biologie moleculară
10. Detectează simultan mai multe secvențe de ARN viral
12/105
33. Testele ELISA în diagnosticul HIV:
1. Au specificitate scăzută
2. Pot detecta anticorpi anti-HIV
3. Reprezintă metoda cea mai utilă pentru a aprecia eficiența terapiei
4. Pot stabili nr. limfocitelor T CD4+
5. Se pot realiza la domiciliu
6. Pot detecta antigene HIV
7. Pot fi utilizate ca teste de screening
8. Rezultatele negative la testele combinate Ac/Ag p24 exclud infecția
9. Pot detecta ARN HIV
10. Testele pozitive necesită confirmare
34. Viremia la pacienții infectați HIV:
1. În perioada asimptomatică se menține la un nivel relativ scăzut

2. Testele PCR sunt pozitive doar în stadiul de SIDA
3. În infecția primară atinge un nivel ridicat
4. Este crescută în stadiul de SIDA
5. Este un marker fidel al eficienței terapiei
6. Nu se corelează cu gradul de contagiozitate
7. În infecția primară nivelul este scăzut
8. În SIDA scade sub nivelul de 200 copii virale / 200/μL
9. Se corelează cu gradul de contagiozitate
10. Dacă nu scade, se continuă cu aceeași combinație de antiretrovirale
35. Următoarele microorganisme oportuniste cauzează infecții asociate HIV/SIDA:
1. Toxoplasma gondii
2. Pneumocystis jirovecii (carinii)
3. Arbovirusuri
4. Virusul rabic
5. Virusul West-Nile
6. Cryptosporidium parvum
7. Candida spp.
8. Cytomegalovirus
9. Plasmodium vivax
10. Staphylococcus epidermidis
13/105
36. Fac parte din structura HIV:
1. gp120 – proteina capsidei

2. p17 – proteină a matricei
3. gp41 – integraza
4. gp41 – în grosimea anvelopei
5. Genomul ADN
6. p24 – proteina capsidei
7. Două copii ARN identice și reverstranscriptaza
8. gp120 – la suprafața anvelopei
9. p24 – la suprafața anvelopei
10. p17 – în grosimea anvelopei
37. Din Familia Herpesviridae fac parte:
1. Herpesvirus uman 1(Herpes simplex tip 1)

2. Polio 1
3. VHA
4. Herpesvirus uman 3 (Varicela-zoster)
5. VCM
6. Herpesvirus uman 8
7. VHD
8. HIV
9. VEB
10. VHB
38. Despre VHS -1 se poate afirma:
1. Nu contine tegument in structura sa

2. evoluţia poate fi subclinică sau cu manifestări de tip meningită sau meningo-
encefalită;
3. urmează infecţia persistentă necitocidă a celulelor din ganglionii nervilor
sensitivi (nervul trigemen);
4. Infectia este doar acuta
5. Are genom ARN
6. sub efectul unor stimuli diverşi are loc reactivarea virusului şi propagarea
centrifugă cu constituirea de leziuni veziculare în teritoriul cutanat respectiv
(labial, nazal).
7. determină infecţii primare cu poartă de intrare tegumentară sau mucoasă
(orală, conjunctivală) mai ales la copii de vârstă mică;
8. evoluţia poate fi subclinică sau cu manifestări de tip gingivo-stomatită acută;
9. Transmiterea este sanguina
10. Nu se poate cultiva pe culturi de celule
14/105
39. Despre VCM poate afirma:
1. Diagnostic de laborator prin metode directe sau teste serologice

2. Nu produce sindrom mononucleozic
3. Determină una din cele mai prevalente infecţii (70-80% din populaţie) cu
trasnsmitere orală, sexuală, prin transfuzii sau transplant de organe,
majoritatea inaparente
4. Infecţiile severe pot fi tratate cu ganciclovir sau foscarnet
5. Face parte din Familia Picornaviridae
6. Primoinfecţia simptomatică la adolescent sau adult (10%) care evoluează ca
sindrom mononucleozic
7. Nu se poate testa prin PCR
8. Are genom ARN
9. Infectia cu VCM este in curs de eradicare
10. Generează sinciţii cu incluzii intranucleare caracteristice (“ochi de bufniţă”)
40. Virusuri oncogene pot fi:
1. Rotavirus
2. VEB
3. Calicivirus
4. VHC
5. VHA
6. HPV
7. VHE
8. Astrovirus
9. VHB
10. VHD
41. Dintre Protozoare fac parte:
1. Trichiuris trichiura
2. Balantidium coli
3. Taenia solium
4. Cryptosporidium
5. Ascaris lumbricoides
6. Enterobius vermicularis
7. Entamoeba histolytica
8. Taenia saginata
9. Giardia intestinalis
10. Trichomonas vaginalis
15/105
42. Despre Entamoeba histolytica, putem afirma:
1. Este un protozoar
2. Este un vierme cilindric
3. În ciclul evolutiv prezintă 2 stadii: trofozoit și chist
4. Prezintă flageli ca organe de locomoție
5. Este o amibă
6. În ciclul evolutiv prezintă 2 stadii: trofozoit și oochist
7. Chistul este forma de rezistență
8. Este un sporozoar
9. Prezintă pseudopode ca organe de locomoție
10. Este un flagelat
43. Despre trofozoitul parazitului Entamoeba histolytica, putem afirma:
1. Prezintă 3 nuclei
2. Prezintă o endoplsmă hialină
3. Prezintă o endoplasmă hialină
4. Prezintă o ectoplsmă granulară
5. Prezintă o citoplasmă diferentiată în 4 zone
6. Prezintă o endoplasmă granulară
7. Emite numeroase pseudopode
8. Este forma histolitică
9. Este forma imobilă
10. Este foarte mobil
44. Despre chistul parazitului Entamoeba histolytica, putem afirma:
1. Are formă dreptunghiulară

2. Prezintă un înveliș foarte subțire
3. Este format în lumenul intestinal
4. Conține un embrion hexacant
5. Chistul infecțios conține 4 nuclei
6. Este forma de diseminare în mediul extern prin materii fecale
7. Prezintă un înveliș mamelonat
8. Chistul infecțios conține 1-2 nuclei
9. Conține corpusculi cromatoizi
10. Este sferic
16/105
45. Pentru diagnosticul amibiazei se recomandă să se efectueze:
1. Preparat nativ cu soluție Lugol

2. Preparat nativ cu ser fiziologic
3. Detectare de antigene specifice în materii fecale prin ELISA
4. Frotiu colorat Ziehl-Neelsen
5. Test de filamentare
6. Metode de concentrare
7. Frotiu colorat cu albastru de ortotoluidină
8. Frotiu colorat Giemsa
9. Frotiu colorat Gram
10. Frotiu colorat Gomori
46. Care dintre următorii paraziți prezintă pseudopode ca organe de locomoție?
1. Naegleria fowleri
2. Entamoeba coli
3. Trichomonas vaginalis
4. Plasmodium vivax
5. Plasmodium falciparum
8. Acantamoeba culbertsoni
9. Entamoeba gingivalis
10. Balantidium coli
47. Despre Giardia intestinalis, putem afirma:
1. Este agentul etiologic al enterobiozei

2. Habitează în intestinul subțire
3. Este un cestod
4. Este un flagelat
5. Prezintă cili ca organe de locomoție
10. Habitează în căile biliare
17/105
48. Despre trofozoitul parazitului Giardia intestinalis, putem afirma:
2. Prezintă 8 flageli
3. Prezintă o membrană ondulantă
4. Prezintă un nucleu reniform
5. Prezintă un disc adeziv
6. Prezintă un axostil
7. Prezintă un înveliș extern mamelonat
8. Prezintă 2 corpi parabazali
9. Prezintă 4 ventuze sferice
10. Prezintă un rostru
49. Despre chistul parazitului Giardia intestinalis, putem afirma:
1. Prezintă granulații Schüffner

3. Este oval
4. Prezintă un nucleu mare
5. Prezintă un contur dublu
6. Prezintă 4 sporozoiți
7. Prezintă flageli
8. Prezintă reziduri granulare
9. Prezintă 2 corpi parabazali
10. Prezintă 4 merozoiți
50. Diagnosticul parazitologic al infecției cu Giardia intestinalis presupune:
1. Evidențierea trofozoiților în lichidul duodenal

2. Evidențierea trofozoiților în secreții vaginale
3. Evidențierea chiștilor în materii fecale
4. Evidențierea trofozoiților în biopsia din deltoid
5. Evidențierea de ouă în materii fecale
6. Evidențierea de ouă prin amprentă anală
7. Detectare de Ag specifice în materii fecale (ELISA)
8. Evidențierea parazitului adult în biopsia ganglionară
9. Evidențierea trofozoiților în biopsia duodenală
10. Detectare de Ac anti-Giardia în ser și secreții intestinale
18/105
51. Despre trofozoitul parazitului Trichomonas vaginalis, putem afirma:
1. Prezintă un nucleu mare

2. Prezintă 4 flageli liberi
4. Prezintă o membrană ondulantă
5. Prezintă 4 merozoiți
6. Prezintă citoplasmă granulară
7. Prezintă o ventuză orală
8. Prezintă 2 gametociți
9. Prezintă 4 sporozoiți
10. Prezintă un axostil
52. În trichomoniază:
1. Recoltarea secrețiilor vaginale se realizează în primele zile postmenstrual

2. Diagnosticul infecției se bazează numai pe examenul fizic
3. Recoltarea exsudatului uretral purulent se realizează după masajul prostatei,
la 8 ore de repaus sexual
4. Recoltarea secrețiilor vaginale se realizeză pe masa ginecologică
5. La majoritatea femeilor infecția este asimptomatică
6. Recoltarea exsudatului uretral purulent se realizează dimineața, înainte de
micțiune
7. La majoritatea bărbaților infecția este asimptomatică
8. Diagnosticul infecției se bazează numai pe anamneză
9. Recoltarea secrețiilor vaginale se realizeză la 6-7 zile după tratamentul local
10. Recoltarea secrețiilor vaginale se realizeză la 2 zile după tratamentul local
53. Pentru diagnosticul trichomoniazei se recomandă să se efectueze:
1. Detecția de antigene specifice în secreții vaginale

3. Cultivare pe medii speciale
4. Preparat nativ cu tuș de India
6. Cultivare pe mediul Czapek
8. Preparat nativ cu nigrozină
9. Detecția ADN prin PCR
10. Preparat nativ cu ser fiziologic
19/105
54. Referitor la malarie, putem afirma:
1. Sporozoitul este stadiul infectant, inoculat de către țânțari

2. Hematiile parazitate cu Plasmodium malariae conțin pete Maurer
3. Vectorul este țânțarul femel Anopheles
4. Pentru diagnostic se recomandă să se efectueze un frotiu și o picatură
groasă, ambele colorate Giemsa
5. Vectorul este musca Tse-Tse
6. Se transmite prin consum de metacercari
7. Febra cuartă este determinată de Plasmodium malariae
8. Diagnosticul este coproparazitologic
9. Hematiile parazitate cu Plasmodium vivax prezintă granulații Schüffner
10. Ciclul asexuat (schizogonic) se desfășoară la vector
55. În infecția cu Plasmodium vivax, pe frotiul colorat Giemsa:
1. Hematiile sunt palide

2. Rozeta este formată din 8-12 merozoiți
3. Hematiile sunt ovale și franjurate
4. Gametociții sunt sferici și au nucleul triunghiular sau difuz
5. Hematiile sunt hipertrofiate
6. Rozeta este formată din 12-18 merozoiți
7. Sunt prezente pete Maurer
8. Sunt prezente granulații Schüffner
9. Gametociții au formă semilunară
10. Trofozoitul matur are aspect de bandă
56. Sunt medicamente antimalarice:
1. Primachina
2. Mebendazol
3. Doxiciclina
4. Amantadina
5. Lamivudina
6. Econazol
7. Albendazol
8. Clorochina
9. Meflochina
10. Chinina
20/105
57. Despre Cryptosporidium putem afirma:
1. La imunodeficienți determină boală diareică severă

2. Oochistul are formă de lamâie
3. Pentru diagnostic se recomandă să se efectueze un frotiu din materii fecale,
colorație Ziehl-Neelsen modificată
4. Oochistul conține 4 sporozoiți
5. La examenul coproparazitologic se evidențiază prezența oochiștilor
6. Este un nematod
7. La imunocompetenți determină boală diareică autolimitată de scurtă durată
8. Oochistul este forma vegetativă
10. Trofozoitul conține o masă de reziduri granulare
58. Despre oochistul parazitului Cryptosporidium, putem afirma:
1. Are perete gros

2. Este evidențiat în frotiul din materii fecale- colorație Ziehl Neelsen modificată
3. Prezintă un embrion hexacant
4. Conține o masă de reziduri granulare
5. Conține un axostil
6. Conține 4 bradizoiți
7. Este rotund
8. Prezintă 4 flageli liberi
9. Conține 2 nuclei
10. Conține 4 sporozoiți
59. Despre Toxoplasma gondii putem afirma:
1. În ciclul evolutiv prezintă 4 stadii: trofozoit, chist, oochist și larve

2. Infecția se produce prin consum de carne (vită, porc, pasăre) insuficient
preparată termic, ce conține chiști
3. Chistul prezintă 4 nuclei
4. Este un sporozoar
5. Este agentul etiologic al trichiurozei
6. Infecția se poate produce prin transplant de organe
7. Este un ciliat
8. Chistul conține sute de bradizoiți
9. Oochistul conține resturi flagelare sub forma literei “S”
10. Oochistul este prezent la pisică
21/105
60. Referitor la toxoplasmoză putem afirma:
1. La imunodeficienți are o evoluție gravă cu localizare cerebrală

2. Nu se transmite prin alimente contaminate cu oochisturi eliminate de pisică
3. Semnul clinic important este pruritul anal
4. La copiii infectați in trimestrul II și III de sarcină leziunile neurologice sunt mai
putin severe
5. Tratamentul se realizează cu voriconazol
6. Copiii infectați în primul trimestru de sarcină sunt expuşi la leziunile cele mai
grave (hidrocefalie, microcefalie, calcificări intracerebrale)
7. T. spiralis este agentul etiologic
8. Infecția poate fi transmisă transplacentar
9. La imunocompetenți infecția este frecvent asimptomatică
10. Gravitatea simptomelor nu depind de starea sistemului imun al gazdei
61. Care dintre următorii paraziți sunt viermi cilindrici?
1. Trichinella spiralis
2. Trichuris trichiura
4. Taenia saginata
5. Echinococcus granulosus
7. Fasciola hepatica
8. Balantidium coli
9. Strongyloides stercoralis
10. Cryptosporidium parvum
62. Despre Taenia saginata, putem afirma:
1. Corpul este format din proglote

2. Este un vierme plat, segmentat
3. Se localizează în intestinal subțire la om
4. Parazitul adult are o lungime de ~10 cm
5. Elementul infecțios este reprezentat de cisticerci- Cysticercus cellulosae
6. Infecția se produce prin consum de carne de vită, insuficient preparată termic
7. Este un nematod
8. Se localizează în intestinul subțire la câine
9. Elementul infecțios este reprezentat de cisticerci- Cysticercus bovis
10. Este un vierme plat, nesegmentat
22/105
63. Despre Taenia solium, putem afirma:
1. Într-o proglotă sunt peste 40 ramificații uterine

2. Elementul infecțios este reprezentat de larva rabditoidă
3. În ciclul evolutiv prezintă 2 stadii: adult și ou
4. Scolexul are 4 ventuze
5. Corpul este format din 3 proglote
6. Se localizezază în căile biliare
7. Parazitul adult are o lungime de 3-4 m
9. Scolexul are un rostrum
10. Gazda intermediară este porcul
64. Pentru diagnosticul teniazei se poate realiza:
1. Examen coproparazitologic
2. Frotiu din materii fecale- colorație Giemsa
3. Frotiu din materii fecale- colorație Ziehl Neelsen modificată
4. Examinarea scolexului
5. Detecția de Ag de Taenia în materii fecale
6. Cultivare pe mediul Czapek
7. Examenul amprentei anale
8. Frotiu din materii fecale- colorație cu albastru de ortotoluidină
9. Examinarea unei proglote
10. Cultivare pe mediul Sabouraud
65. Referitor la cisticercoză putem afirma:
1. Diagnosticul constă în detectarea antigenelor circulante în ser sau LCR

2. La examenul coproparazitologic se evidențiază prezența ouălor cu înveliș
extern mamelonat
3. Elementul infecțios este oul embrionat pe sol
4. Este o complicație a infecției cu Taenia solium
5. Diagnosticul constă în evidențierea cisticercului în țesutul examinat
6. Se caracterizează prin dezvoltarea larvelor Cysticercus cellulosae în viscere
sau țesuturi umane
7. Agentul etiologic este larva parazitului Taenia saginata- Cysticercus bovis
8. Este o complicație a infecției cu Taenia saginata
9. Infecția se produce prin consum de plante (măcriș) la care au aderat
metacercari
10. Agentul etiologic este larva parazitului Taenia solium- Cysticercus cellulosae
23/105
66. Despre Echinococcus granulosus, putem afirma:

2. Este agentul etiologic al hidatidozei
4. Se transmite prin consum de carne de vită, insuficient preparată termic
6. Face parte din Clasa Nematoda
7. Strobila este formată din 3 proglote
8. Face parte din încrengătura Plathelmintes
9. Parazitul adult se localizează în intestinul subțire la câine
10. Se transmite prin consum de carne de porc, insuficient preparată termic
67. Referitor la hidatidoză putem afirma:
1. Agentul etiologic este Echinococcus granulosus

2. Agentul etiologic este un vierme plat, nesegmentat
3. Elementul infecțios este larva spiralată
4. Hadatida se localizează mai frecvent la nivelul ficatului
5. Diagnosticul se stabilește prin ultrasonografie și/sau alte tehnici imagistice
susținute de teste serologice pozitive
6. Elemental infecțios este oul
7. Diagnosticul se stabilește prin examinarea proglotelor
8. Pentru diagnostic se recomandă să se efectueze preparat nativ cu ser
fiziologic sau lugol
9. Imunodiagnosticul ar trebui utilizat înaintea metodelor invazive
10. Simptomul principal este pruritul anal
68. Chistul hidatic este alcătuit din:
1. Vezicule proligere
2. Protoscolecși
3. Lichid hidatic
4. Ouă
5. Membrană anhistă
6. Proglote
7. Membrană proligeră
8. Cercari
9. Sporociști
10. Cisticerci
24/105
69. Care dintre următorii paraziți fac parte din încrengătura Nemathelmintes?
3. Balantidium coli
6. Taenia solium
8. Entamoeba coli
9. Trichinella spiralis
70. Despre Ascaris lumbricoides, putem afirma:
1. Invadează gazda umană prin penetrarea directă a pielii

2. Face parte din încrengătura Nemathelmintes
3. Face parte din Clasa Cestoda
4. Elementul infecțios este chistul
5. Se transmite prin consum de carne de porc, insuficient preparată termic
6. Se localizează în intestinul subțire la om
7. Este un vierme plat
10. Este un geohelmint
71. În ascaridioză:
1. La examenul coproparazitologic se evidențiază prezența ouălor

2. Adultul mascul este mai mic decât adultul femelă
3. Paraziții adulți sunt viermi plați
4. Adultul femelă are o lungime de 2-3 m
5. Faza de migrare larvară este marcată de un sindrom Löffler
6. Larvele se pot evidenția în spută
7. Oul are formă de lamâie
8. Adultul mascul are o coadă dreaptă
9. Oul prezintă un embrion hexacant
10. Paraziții adulți pot fi eliminați prin materii fecale, nas sau gură
25/105
72. Care dintre următoarele afirmații referitoare la oul nefertil din ascaridioză sunt
adevărate?
1. Prezintă un înveliș extern cu protuberanțe mari

2. Masa vitelină este amorfă
3. Este alungit, cu extremitățile turtite
4. Învelișul extern este absent
5. Conține un embrion hexacant
6. Prezintă un embrion ovoid, care are o prelungire ca o coadă
7. Este mai mare decât oul fertil
8. Este rotund
9. Prezintă 2 proieminențe mari, albicioase
10. Prezintă un înveliș extern mamelonat
73. Despre Enterobius vermicularis, putem afirma:
1. Face parte din încrengătura Plathelmintes

3. Corpul este format din proglote
4. Parazitul adult este format din scolex, col și strobilă
5. Determină sindromul de larvă migrans cutanată
10. Este agentul etiologic al oxiurozei
74. Referitor la enterobioză putem afirma:
1. Elementul infecțios este larva strongiloidă

2. Parazitul adult are formă de bici
3. Ouăle pot adera la diferite obiecte (jucării)
4. Simptomul principal este pruritul anal
5. Adultul mascul este mai mare decât adultul femelă
6. Cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor este amprenta anală
7. Oul conține 4 sporozoiți în formă de corn
8. Este întalnită mai frecvent la copii
9. Oul are un înveliș gros, mamelonat
10. Oul este oval, asimetric
26/105
75. Despre Trichiuris trichiura, putem afirma:
1. Este agentul etiologic al tricocefalozei

4. Oul are formă de lamâie
5. Paraziții adulți habitează în colon
7. Paraziții adulți se elimină prin orificiul anal între defecații
8. Paraziții adulți au formă de bici
10. Este agentul etiologic al trichinelozei
76. Referitor la trichiuroză putem afirma:
1. Ouăle devin infecțioase în mediul extern

3. În infecțiile masive poate apare anemia
4. Pentru diagnostic se recomandă să se realizeze frotiu colorat Giemsa
5. La rectoscopie pot fi observați paraziții adulți
6. Infecția se produce prin consum de carne porc insuficient preparată termic
7. Oul conține un embrion ovoid care are o prelungire ca o coadă
8. Pentru diagnostic se recomandă să se realizeze examenul amprentei anale
9. În infecțiile masive poate apare prolapsul rectal
10. Este o complicație a infecției cu Trichinella spiralis
77. Despre Strongyloides stercoralis, putem afirma:
1. Larva rabditoidă prezintă un canal bucal scurt

2. Larva rabditoidă prezintă un primordiu genital proeminent
3. Este un trematod
4. Este agentul etiologic al enterobiozei
5. În ciclul evolutiv prezintă 3 stadii: trofozoit, ou și larvă
6. Determină apariția sindromului de larvă migrans cutanată
7. Elementul infecțios este larva rabditoidă
8. Larva strongiloidă pătrunde în gazda umană prin penetrarea directă a pielii
10. Este un geohelmint
27/105
78. Despre Trichinella spiralis, putem afirma:
1. Paraziții adulți se localizează în intestin

2. Este un vierme segmentat
3. Este un flagelat
4. Este un nematod
6. Este agentul etiologic al trichiurozei
8. În ciclul evolutiv prezintă 2 stadii: adult și larve
9. Este un ciliat
10. Este un vierme nesegmentat
79. Referitor la trichineloză putem afirma:
1. Pot apare dureri abdominale

2. Tratamentul se realizează cu chinină
3. Pot apare edeme generalizate subcutanate
4. Omul se infectează prin ingestie de oochiști
5. Examenul coproparazitologic relevă prezența oochiștilor
6. Moartea bolnavului poate surveni prin șoc alergic
7. Pot apare vărsături
8. Tratamentul se realizează cu clorochină
9. Gravitatea bolii este proporțională cu numărul elementelor parazitate ingerate
10. Infecția se produce prin consum de carne porc cu cisticerci
80. În trichineloză:
1. Se poate realiza biopsie musculară (muschi deltoid) pentru vizualizarea

larvelor
2. Poate apare sindromul de larvă migrans cutanată
3. Eozinofilele au valori >80%
4. Poate aparare edemul palpebral
5. Diagnosticul se stabilește în principal prin ultrasonografie
6. Eozinofilele au valori <4%
7. Se poate realiza examen macroscopic si microscopic al unui cisticerc extras
prin biopsie
8. Enzimele musculare sunt crescute
9. Poate apare miocardita
10. Se poate realiza examinarea proglotelor mature utilizând colorația cu tuș de
India
28/105
81. Despre Fasciola hepatica, putem afirma:
1. Este un trematod hermafrodit

3. Parazitul adult are formă de frunză
4. Este un vierme plat
6. Parazitul adult habitează în căile biliare
8. Este un vierme nesegmentat
9. Este un nematod
10. Este agentul etiologic al hidatidozei
82. Referitor la fascioloză putem afirma:
1. Infecția se produce prin ingerarea metacercarilor închistați pe vegetale

3. Elementul infecțios este C. cellulosae
4. Gazda definitivă este reprezentată de ierbivore (ovine, caprine)
6. Porcul este gazda intermediară în ciclul evolutiv
7. Moluștele sunt gazde intermediare
8. Infecția se produce prin consum de carne de porc, insuficient preparată termic
9. Este o zoonoză
10. Infecția se produce prin ingestia de ouă embrionate pe sol
83. Care dintre următoarele afirmații sunt adevarate?
1. Echinococcus granulosus este un vierme plat, segmentat

2. Taenia saginata este un vierme plat, nesegmentat
3. Taenia solium face parte din Clasa Cestoda
4. Strongyloides stercoralis este un vierme cilindric
5. Fasciola hepatica este un vierme plat, hermafrodit
6. Fasciola hepatica face parte din Încrengătura Nemathelmintes
7. Trichiuris trichiura este un cestod
8. Ascaris lumbricoides face parte din Clasa Nematoda
9. Trichinella spiralis este un trematod
10. Enterobius vermicularis face parte din Increngatura Plathelmintes
29/105
84. Care dintre urmatorii paraziți sunt helminți?
1. Plasmodium vivax
4. Taenia saginata
5. Giardia intestinalis
6. Plasmodium falciparum
7. Balantidium coli
10. Fasciola hepatica
1. Ascaris lumbricoides este un vierme cilindric

2. Echinococcus granulosus este un vierme plat, nesegmentat
3. Strongyloides stercoralis face parte din Clasa Nematoda
4. Trichiuris trichiura face parte din Clasa Cestoda
5. Trichinella spiralis este un trematod
6. Taenia saginata face parte din Clasa Cestoda
7. Fasciola hepatica este un vierme plat, nesegmentat
8. Strongyloides stercoralis este un cestod
9. Taenia solium este un vierme plat, segmentat
10. Enterobius vermicularis face parte din Increngatura Plathelmintes
86. Despre Sarcoptes scabiae, putem afirma:
1. Adultul femelă sapă galerii în care îşi depune zilnic ouăle

2. Toate stadiile evolutive (larvă, nimfă, adult) sunt infecţioase
3. Se localizează pe feţele laterale ale degetelor
4. Adultul femelă depune zilnic 4-5 ouă pe firele de păr
5. Face parte din Clasa Insecta
6. Adultul are 4 perechi de picioare scurte
7. Este agentul etiologic al pediculozei corpului
8. Este agentul etiologic al pediculozei capului
9. Adultul are un corp ovalar, cenuşiu, cu rostru terminal
10. Face parte din Familia Pediculidae
30/105
87. Despre Pediculus capitis, putem afirma:
1. Picioarele sunt terminate cu gheare chitinoase

2. Face parte din Familia Sarcoptidae
3. Pe torace se inseră 7 perechi de picioare, de aceeaşi mărime
4. Pe torace se inseră 3 perechi de picioare, de aceeaşi mărime
5. La nivelul capului ovoid prezintă 2 antene şi o trompă
6. Face parte din Clasa Arachnidae
7. Este agentul etiologic al scabiei
8. La nivelul capului ovoid prezintă 2 ochi
9. Toracele este mai lat decât capul
10. La nivelul capului ovoid prezintă doar 4 antene
88. Despre artropode, putem afirma:
1. Clasa Insecta face parte din artropode

2. Familia Sarcoptidae face parte din Clasa Insecta
3. Genul Pediculus face parte din familia Sarcoptidae
4. Familia Pediculidae face parte din Clasa Sarcoptidae
5. Din clasa Arhanide fac parte artropde care au antene
6. Prezintă membre articulate
7. Clasa Arachnidae face parte din artropode
8. Au corp simetric şi chitinos, cu dezvoltare prin metamorfoză
9. Pot avea rol de vectori asigurând transmiterea unui agent patogen
10. Din clasa Insecta fac parte artropode care nu au antene
89. Despre fungi putem afirma:
1. Genul Malassezia aparține fungilor filamentoși

2. Genul Candida aparține fungilor levuriformi
3. Fungii levuriformi sunt microorganisme pluricelulare
4. Genul Cryptococcus aparține fungilor filamentoși
5. Pot fi levuriformi, filamentoși sau dimorfici
6. Fungii levuriformi sunt microorganisme unicelulare
7. Sporul lor reprezintă formă de rezistență, dar și de reproducere
8. Genul Candida aparține fungilor filamentoși
9. Fungii levuriformi au multiplicare asexuată, prin înmugurire sau fisiune
10. Fungii levuriformi au multiplicare sexuată
31/105
90. Despre genul Candida putem afirma:
1. C. diphteriae aparține acestui gen

2. C. lusitaniae aparține acestui gen
3. C. difficile aparține acestui gen
4. C. tropikalis aparține acestui gen
5. Sunt fungi levuriformi
6. C. jejuni aparține acestui gen
7. C. albicans aparține acestui gen
8. C. perfringens aparține acestui gen
9. Sunt fungi filamentoși
10. C. glabrata aparține acestui gen
91. Aparțin Genului Candida:
1. C. difficile
2. C. albicans
3. C. jejuni
4. C. glabrata
5. C. dubliniensis
6. C. lusitaniae
7. C. perfringens
8. C. parapsilosis
9. C. diphteriae
10. C. neoformans
92. Despre Candida albicans, putem afirma:
1. Este o levură oportunistă

2. Este un nematod
3. Determină candidoze cu localizare superficială sau profundă
4. Cultivă pe mediul Sabouraud
5. Formează colonii de tip “S”, de culoare roșie
6. Testul de filamentare este pozitiv
8. Formează colonii de tip “S”, albicioase, cremoase, mari, cu suprafața mată
9. Testul de filamentare este negativ
10. Cultivă pe mediul Simons
32/105
93. Pentru diagnosticul candidozei se recomandă să se efectueze:
1. Zimograma
2. Cultivare pe mediul Sabouraud
3. Testul filamentării
4. Cultivare pe mediul Mac Conkey
5. Cultivare pe mediul Lowenstein-Jensen
6. Testul ureazei
8. Cultivare pe mediul Hektoen
9. Cultivare pe mediul Cary Blair
10. Auxanograma
94. În tratamentul candidozei se poate administra:
1. Rifampicina
2. Econazol
3. Ketoconazol
4. Flucitozina
5. Amantadina
6. Clorochina
7. Albendazol
8. Aciclovir
9. Fluconazol
10. Nistatin
95. Despre Cryptococcus neoformans, putem afirma:
1. Poate determina criptococoza pulmonară

2. Infecția se produce prin consum de carne de porc, insuficient preparată termic
4. Este o levură oportunistă
5. Este agentul etiologic al criptosporidiozei
6. Cultivă pe mediul Sabouraud
7. Pătrunde în organism pe cale respiratorie
8. La persoanele imunodeficiente produce cel mai frecvent meningite
10. Cultivă pe mediul Lowenstein-Jensen
33/105
96. Speciile genului Aspergillus:
1. Cultivă pe mediul Czapek

2. Cultivă pe mediul Hektoen
3. Cultivă pe mediul agar cu malţ
4. Cultivă pe mediul PDA (potato-dextrose-agar)
5. Cultivă pe mediul Sabouraud cu gentamicină
6. Cultivă pe mediul Lowenstein-Jensen
7. Cultivă pe mediul Cary Blair
8. Cultivă pe mediul Mac Conkey
9. Cultivă pe mediul Sabouraud cu cloramfenicol
10. Cultivă pe mediul Thayer-Martin
97. Despre Aspergillus spp., putem afirma:
1. Sunt fungi dimorfici

2. Sunt fungi filamentoși
3. Aspergillus niger formează colonii de culoare alba
4. La imunodeficienţi determină infecţiile grave
5. Sunt fungi levuriformi
6. Aspergillus fumigatus formează colonii de culoare galbenă
7. A. fumigatus este responsabil de 80 – 90% din infecţiile umane
8. Sunt ubicuitari
9. Corpul este format din levuri
10. Elementul infecțios e reprezentat de spori
98. Despre Pneumocystis carinii, putem afirma:
2. La imunodeficienți determină pneumonie interstițială
3. Din punct de vedere morfologic prezintă 2 stadii: trofozoit și chist
4. Este un nematod
6. Infecția se produce pe cale aeriană, prin inhalare de chisturi
7. Este cel mai frecvent agent patogen oportunist asociat cu infecţia HIV
8. Este agentul etiologic al pneumocistozei
9. Din punct de vedere morfologic prezintă 2 stadii: trofozoit și oochist
10. La imunocompetenți determină boală diareică
34/105
99. Pentru diagnosticul pneumocistozei se recomandă să se efectueze:
1. Cultivare axenică (pe animale germ-free) sau pe culturi de celule

2. Preparat nativ cu tuș de India
3. Cultivare pe mediul Lowenstein-Jensen
4. Evidentierea antigenelor circulante (ELISA)
7. Preparat nativ cu nigrozină
9. Frotiu colorat cu albastru de ortotoluidină
10. Cultivare pe mediul Thayer-Martin
100. Despre Sarcoptes scabiae, putem afirma:
1. Femela sapă galerii în care îşi depune zilnic ouăle (2-4 ouă/zi)
2. Este un acarian microscopic
3. Este un cestod
4. Face parte din Familia Sarcoptidae
5. Face parte din Clasa Insecta
6. Face parte din Clasa Arachnidae
7. Adulții posedă 3 perechi de membre
9. Adulții posedă 4 perechi de membre
10. Face parte din Familia Pediculidae
101. În scabie:
1. Pruritul este simptomul cardinal

2. Pentru diagnostic se recomandă să se realizeze frotiu colorat Giemsa
3. Agentul etiologic este Pediculus capitis
4. Agentul etiologic este Phtirius pubis
5. Paraziții adulți sunt viermi plați
6. Femela depune în galeriile pe care le sapă în tegument ouă
7. Pentru diagnostic se recomandă să se realizeze examen coproparazitologic
8. Leziunea inițială este tunelul sau galeria în zig-zag de 1-2 cm
9. Leziunea inițială este terminată anterior cu o veziculă perlată, în care se
găseşte femela
10. Leziunea inițială este situată în special interdigital și la încheietura mâinii
35/105
102. Despre ciuperci sau fungi putem afirma:
1. Determină infecții doar la nivelul mucoasei genitale

2. Pot fi identificate in preparat extemporaneu între lama si lamela cu solutie
20% NaOH
3. Sunt heterotrofe
4. Sunt eucariote
5. Identificarea lor se bazeaza exclusiv pe examenul microscopic
6. Se pot observa cu ochiul liber
7. Cultivă optim la 27 0C
8. Conțin chitină în peretele celular
9. Sunt uni- sau pluricelulare
10. Sunt bioentități microscopice
103. Talul:
1. Se mai numește si blastospor sau blastoconidie

2. Se mai numește și corpul fungilor
3. Este alcatuit din filament tubular septat sau nu
4. Are o lungime de 10-15 cm
5. Este alcătuit din microconidii
6. Este partea vegetativă a fungilor
7. Este alcătuit din macroconidii
8. Este alcatuit din hife
9. Se mai numește și conidie
10. Asigură creșterea ciupercii
104. Sunt spori sexuaţi:
1. Ascospori
2. Ascospori care se formează prin meioză
3. Chlamidospori
4. Zigospori
5. Microconidii
6. Zigospori care rezultă din unirea a două filamente diferite
7. Bazidiospori
8. Blastospori
9. Macroconidii
10. Artrospori
36/105
105. Despre conidii putem afirma:
1. Sunt spori asexuaţi

2. Sunt spori sexuati
3. Pot fi macroconidii
4. Pot fi evidențiate în preparatul extemporaneu cu soluție 20% NaOH
5. Sunt formati dintr-o structură specializată numită conidiofor
6. Sunt formaţi din miceliu
7. Macroconidiile au dimensiunea de 2-4 cm
8. Pot fi microconidii
9. Microconidiile au aspect fusiform, de banana
10. Se mai numesc si artrospori
106. În cursul examenului microscopic al fungilor se urmărește:
1. Caracterul aerob
2. Caracterul acidofil
3. Prezența blastosporilor
4. Caracterul facultativ anaerob
5. Dimensiunile formațiunilor caracteristice levurilor
6. Prezența pseudohifelor
7. Forma formațiunilor caracteristice levurilor
8. Caracterul mezofil
9. Caracterul mucoid al coloniilor
10. Prezența formațiunilor caracteristice levurilor
107. Sunt spori asexuaţi:
1. Artrospori
2. Bazidiospori
3. Ascospori care se formează prin meioză
4. Microconidii
5. Chlamidospori
6. Ascospori
7. Zigospori
8. Zigospori care rezultă din unirea a două filamente diferite
9. Blastospori
10. Macroconidii
37/105
108. Despre bacterii putem afirma:
1. Au dimensiuni intre 1-10 nm

2. Sunt celule eucariote
3. Se multiplică prin diviziune
4. Au nucleu fara membrana nucleara
5. Au nucleu adevarat
6. Au in structura mitocondrii
7. Dimensiunile sunt 1-10μm
8. Au aparat Golgi
9. Sunt celule procariote
10. Au citoplasma
109. Care din structurile bacteriene este afectata de lizozim?
1. Lanturile de peptidoglican
2. Membrana externa
3. Capsula
4. Sporul bacterian
5. Reteaua de peptidoglican
6. Citoplasma
7. Peptidoglicanul la bacterii Gram-negative
8. Peptidoglicanul
9. Peptidoglicanul la bacili Gram-negativ
10. Nucleoplasma
110. Care din urmatoarele structuri NU contine peptidoglican?
1. Peretele virusurilor
2. Capsula
3. Peretele bacteriilor Gram negative
4. Peretele bacterian al cocilor
5. Peretele bacteriilor Gram pozitive
6. Membrana externa
7. Peretele bacterian
8. Capsida virala
9. Membrana citoplasmatica
10. Peretele bacterian al bacililor
38/105
111. Despre sporii bacterieni, putem afirma:
1. Stafilococii sunt specii sporulate

2. Asigura supravietuirea bacteriei in conditii favorabile de mediu
3. Sporul este situat central la Clostridium tetani
4. Reprezinta forma de inmultire a bacteriilor
5. Asigura supravietuirea bacteriei in conditii nefavorabile de mediu
6. Sporul este situat terminal la Clostridium tetani
7. Trecerea de la forma vegetativa la cea de spor se numeste sporulare
8. Trecerea de la forma sporulata la forma vegetativa se numeste germinare
9. In stare deshidratata rezista cateva ore
10. Sporul reprezinta forma de rezistenta a bacteriilor
112. Selectați elementul permanent de structură al celulei bacteriene:
1. Sporul bacterian
2. Peretele bacterian
3. Glicocalixul lax
4. Capsula
5. Pilii
6. Nucleoplasma
7. Ribozomi
8. Citoplasma
9. Flagelii
113. Alegeți afirmația corectă referitoare la dispoziția flagelilor bacterieni:
1. Bacteriile monotriche au un sigur flagel

2. Bacteriile cu un flagel la un capat se numesc monotriche
3. Bacteriile amfitriche prezintă flageli la fiecare capăt
4. Bacteriile monotriche prezintă flageli pe toată suprafața bacteriei
5. Bacteriile cu un flagel la un capat se numesc peritriche
6. Bacteriile lofotriche prezintă mai multi flageli la un capăt
7. Bacteriile peritriche prezintă câte doi flageli la fiecare capăt
8. Bacteriile lofotriche prezintă mai mulți flageli la ambele capete
9. Bacteriile amfitriche prezintă flageli pe toată suprafața bacteriei
10. Bacteriile peritriche prezintă flageli pe toată suprafața bacteriei
39/105
114. Despre membrana citoplasmatica putem afirma:
1. Are in structura steroli

2. Este prezenta numai la coci gram pozitivi
3. Este lipsita de steroli
4. Este prezenta numai la bacilli gram pozitivi
5. Este prezenta numai la Gram pozitiv si la cele Gram negativ
6. Este o bariera osmotica veritabila
7. Impreuna cu membrana externa delimiteaza spatiul periplasmic
8. Este sediul metabolismului energetic
9. Este sediul informatiei genetice
10. Fara enunt
115. Sporogeneza este caracteristică următorilor agenţi cauzali:
1. Staphylococcus aureus
2. Escherichia coli
3. Clostridium tetani
4. Bacillus anthracis
5. Brucella melitensis
6. Clostridium botulinum
7. Neisseria meningitidis
8. Bacillus cereus
9. Clostridium perfringens
10. Corynebacterium diphteriae
116. Bacteriile detin prezintă următoarele elemente structurale, facultative, inconstant

prezente:
1. Citoplasma
2. ADN bacterian
3. Flagelii
4. Glicocalixul lax
5. Capsula
6. Pilii
7. Nucleoplasma
8. Membrana citoplasmica
9. Peretele celular
10. Glicocalixul
40/105
117. Care dintre elemente NU face parte din structura sporului bacterian?
1. Capsula
2. Invelisuri sporale
3. Flagelii
4. Glicocalixul lax
5. Sporoplasma
6. Intina
7. Exina
8. Capsida
9. Peplos
10. Stratul mijlociu
118. Despre genomul bacterian putem afirma:
1. Are membrana nucleara

2. Are lungimea de aproximativ 1mm
3. Este sediul sintezei proteice
4. Contine peptidoglican
6. Este alcătuit dintr-o moleculă de ARN
7. Nu are membrana nucleară
8. Este alcătuit dintr-o moleculă de ADN circulară, dublu helicală
9. Deţine toată informaţia genetică necesară pentru existenţa celulei
10. Se numeste nucleoplasma
119. Care dintre afirmațiile despre ribozomii bacterieni este adevarată?
1. Sunt alcătuiți din două subunităţi: 50S şi 30S

2. Deţin informaţia genetică necesară pentru existenţa celulei
4. Sunt specializati in sinteza glucidelor
5. Au constanta de sedimentare 70S
6. Bacteriile nu au ribozomi
7. Reprezinta sediul sintezei proteice
8. Au constanta de sedimentare 100S
9. Au densitate mare in celula bacteriana
10. Asigură sinteza proteinelor
41/105
120. Despre morfologia si asezarea cocilor cocilor putem afirma:
1. La microscop se observa coci sub forma literelor unghiulare ale alfabetului

2. Pneumococii sunt diplococi lanceolati
3. Cocii au forma alungita
4. Unii coci sunt reniformi
5. Unii coci sunt perfect sferici
6. Majoritatea cocilor nu au asezare caracteristica
7. Unii coci sunt asezati in lanturi
8. Pot fi asezati in palisade
9. Pot fi asezati cate doi
10. La microscop se observa coci asezati in colonii
121. Care sunt afirmatiile corecte despre ribozomii bacterieni?
1. Sunt formați din 2 subunități

2. Densitatea ribozomilor in celulele procariote este mai mica decat in celulele
eucariote
3. Contin informatia genetica a bacteriei
4. Sunt sediul sintezei proteice, codificata de ARNm
5. Bacteriile nu au ribozomi
6. Sunt formați din 3 subunitati
7. Realizeaza sinteza proteinelor
8. Ribozomii sunt elemente inconstant prezente la bacterii
10. Densitatea ribozomilor in bacterii este mare
122. Care dintre afirmatiile despre genomul NU este adevarata?
1. Are 2 nucleoli
2. Deţine toată informaţia genetică necesară pentru existenţa celulei
3. Este prezent numai la bacterii Gram negative
4. Are membrana nucleară si nucleol
5. Asigura mobilitatea bacteriilor
6. Are aspect de ghem
7. Este alcătuit dintr-o moleculă de ADN dublu helicală
8. Are aspect helicat si hiperhelicat
9. Are lungimea de 1 mm
42/105
123. Alegeti afirmatiile corecte despre glicocalixul lax:
1. Este vizibil doar in coloraţii negative cu tuş de India

2. Se observa la microscopul optic
3. Este vizibil doar la microscopul electronic
4. Asigură adeziunea bacteriilor la substratul nutritiv
5. Nu este penetrat de coloranţi
6. Se mai numeste capsula flexibila sau slime
7. Se mai numeste capsula rigida
8. Este penetrat de coloranti
9. Nu poate fi separat prin centrifugare
10. Poate fi separat prin centrifugare
124. Din structura sporului bacterian NU face parte:
1. Flagelii
2. Cortexul
3. Arabinogalactanul
4. Capsida
5. Pilii
6. Exospor
7. Invelisul sporal
8. Sporoplasma
9. Stratul mijlociu
10. Fimbriile
125. Selectati afirmatia corecta despre sporii bacterieni:
1. In stare deshidratata rezista cateva ore

2. Sub forma sporulata, bacteriile pot rezista ani de zile
3. Reprezinta forma de inmultire a bacteriilor
4. Numai unele bacterii au spor
5. Contin acid dipicolinic, responsabil de rezistenţa sporilor
6. Reprezinta forma de rezistenta a bacteriilor
7. Sporul este termosensibil
8. Toate bacteriile sporuleaza
9. Sporul este termorezistent
10. Asigura supravietuirea bacteriei in conditii favorabile de mediu
43/105
126. Despre Lipopolizaharid (LPS) putem afirma:
1. Este intalnit la bacterii Gram negative

2. Contine informatia genetica
3. Are in structura Lipidul A (endotoxina)
4. Este intalnit la bacterii Gram pozitive
5. Lipidul A este situat cel mai profund
7. Contine Polizaharide complexe (Antigenul R)
8. Fixeaza bacteriile pe suprafete
9. Contine Subunităţi oligozaharidice (Antigenul O)
10. Contine molecule proteice (Antigenul H)
127. Care afirmatie despre membrana citoplasmatica este INCORECTA?
1. Este lipsita de steroli

2. Este prezenta numai la bacili Gram negativ
3. Este o bariera osmotica veritabila
6. La bacteriile gram-pozitive formează invaginaţii, mezosomi
7. Are doua subunitati 50S si 30S
8. Are structura bilamelara
9. Este o structura inconstanta a bacteriilor
10. Are rol in biosinteza enzimelor
128. Sporogeneza NU este caracteristică următorilor agenţi cauzali:
1. Escherichia coli
2. Bacilul Koch
3. Bacilul tetanic
4. Clostridium botulinum
5. Legionella pneumophilla
6. Bacillus subtilis
7. Bacillus anthracis
8. Klebsiella pneumoniae
9. Bacilul difteric
10. Clostridium tetani
44/105
129. Caracteristicile peretelui bacterian sunt urmatoarele:
1. Este situat la exteriorul celulei

2. Conferă bacteriilor o anumită formă: de bastonaş–bacilli
3. Conferă bacteriilor o anumită formă: sferică–coci
4. Nu este un invelis rezistent
5. Conferă bacteriilor o anumită formă: filamentoasă flexuoasă şi spiralată –
spirochete
6. Nu contine peptidoglican
7. Este un înveliş lax, moale
8. Nu confera forma bacteriilor
9. Contine peptidoglican
10. Nu este un invelis rigid
130. Despre morfologia si asezarea cocilor cocilor putem afirma:
1. Majoritatea cocilor nu au asezare caracteristica

2. Unii coci sunt perfect sferici
3. Unii coci sunt asezati in lanturi
4. Pneumococii sunt diplococi lanceolati
5. Unii coci sunt reniformi
6. La microscop se observa coci asezati in colonii
7. Pot fi asezati in palisade
8. Pot fi asezati cate doi
9. Cocii au forma alungita
10. La microscop se observa coci sub forma literelor unghiulare ale alfabetului
131. Structura constanta a celulei bacteriene include:
1. Pili sexuali
2. Glicocalix
3. Spor
4. Citoplasma
5. Peptidoglican
6. Nucleoplasma
7. Pili comuni (fimbrii)
8. Flageli
10. Perete celular
45/105
132. Din structura sporului bacterian fac parte:
1. Invelisul sporal
2. Flagelii
3. Capsula
4. Stratul mijlociu
5. Fimbriile
6. Cortexul
7. Pilii
8. Arabinogalactanul
9. Sporoplasma
10. Intina, exina, stratul mijlociu
133. Bacteriile:
1. Unele bacterii sporuleaza

2. Au nucleu adevarat
3. Sunt celule procariote
4. Au aparat Golgi
5. Au in structura mitocondrii
6. Au dimensiuni mici, intre 1-10μm
7. Au structura simpla
8. Au dimensiuni mici, intre 1-10 nm
9. Sunt celule eucariote
10. Au nucleu fara membrana nucleara
134. Capsula bacteriana:
1. Determina rezistenta la fagocitoza

2. Pe frotiuri colorate Gram apare ca un halou incolor
3. Reprezinta o structura constanta a bacteriilor
4. Toate bacteriile au capsula
5. La majoritatea bacteriilor este de natură polizaharidică
6. Nu se coloreaza in coloratiile obisnuite
7. Este prezenta numai la unele bacterii
8. Nu determina rezistenta la fagocitoza
9. Asigură formarea biofilmelor bacteriene
10. Are o structura laxa, reticulara
46/105
135. Alegeți afirmația incorectă referitoare la dispoziția flagelilor bacterieni:
1. Bacterii monotriche au un singur flagel, dispus la un capat

2. La bacteriile peritriche flagelii sunt aranjati pe toată suprafața bacteriei
3. Bacteriile peritriche prezintă flageli numai la un capat al bacteriei
4. Bacteriile peritriche prezintă flageli pe toată suprafața bacteriei
5. Bacteriile amfitriche prezintă mai mulți flageli la ambele capete
6. Bacteriile lofotriche prezintă mai mulți flageli la ambele capete
7. Bacterii monotriche au 2 flageli
8. Bacteriile lofotriche prezintă flageli pe toata suprafata bacteriei
9. Bacteriile amfitriche prezintă un singur flagel
10. Bacteriile lofotriche au mai multi flageli la un capat
136. Structuri constant prezente la bacterii sunt:
1. Membrana citoplasmatică
2. Materialul nuclear
3. Flagelii
4. Nucleoplasma
5. Citoplasma
6. Perete celular
7. Sporii
8. Pilii sexuali
9. Incluziile
10. Pilii comuni
137. Despre ADN-ul bacterian putem afirma:
1. Este diferit de ADN-ul celulelor eucariote

2. Este numit nucleoplasma
3. Poate suferi mutații
4. Are aspect de ghem
5. Are lungimea de 1000 milimetri
6. Prezintă membrană nucleară și nucleol
7. Este monocatenar
8. Are structură bicatenară
9. Nu poate suferi mutații
10. Are lungimea de 1000 micrometri
47/105
138. Membrana citoplasmtică a bacteriilor are urămătoarele funcții:
1. Conține întotdeauna steroli

2. Este o structura constanta a bacteriei
3. Structura sa este rezistentă, neafectată de dezinfectante
4. Se regaseste la toate bacteriile
5. Include enzime
6. Este formată din 2 straturi de proteine
7. Reprezintă o barieră osmotică, cu proprietăţi de permeabilitate şi transport
selective
8. Structura sa este rezistentă, neafectată de antibiotice
9. Repezintă sediul metabolismului energetic
10. Reprezintă o barieră osmotică, cu proprietăţi de permeabilitate şi transport
neselective
139. Despre peretele bacteriilor putem afirma:
1. Componenta sa de bază este peptidoglicanul

2. Peptidoglicanul se mai numește muceină
3. Este o structură unic prezentă la bacterii
4. Peptidoglicanul este alcătuit din lizozim
5. Peretele bacterian este o structura inconstanta a bacteriilor
6. Peretele bacterian este rigid si rezistent
7. La bacteriile Gram negativ peretele este mai subțire
8. La bacteriile Gram pozitiv peretele este mai gros
9. Peptidoglicanul este alcătuit din acid pimelic și diaminopimelic
10. Peretele bacterian nu este rigid si rezistent
140. In peretele bacterian:
1. Transglicozilazele catalizează formarea punților tetrapeptidice

2. La bacteriile Gram pozitiv peptidoglicanul este bidimensional
3. La bacteriile Gram negativ peptidoglicanul este bidimensional
4. La bacteriile Gram pozitiv peptidoglicanul este tridimensional
5. Lanţurile glicanice sunt formate din alternanţa a două aminozaharuri: N-
acetilglucozamina (NAG) şi acidul N-acetilmuramic (NAM)
6. La bacteriile Gram negativ peptidoglicanul este tridimensional
7. Lanţurile glicanice sunt formate din alternanţa a două aminozaharuri: acidul
acetic si acidul clorhidric
8. Lanţurile glicanice sunt formate din alternanţa a două aminozaharuri: N-
acetilglucozamina şi acidul N-acetilmuramic
9. Transpeptidazele catalizează cele 2 zaharuri din structura mureinei
10. Lanțurile glicanice sunt legate prin punţi peptidice
48/105
141. Despre funcțiile peptidoglicanului putem afirma:
1. Nu are rol determinant în stabilirea formei bacteriilor

2. Conferă rezistența peretelui bacterian
3. Poate fi prezent și la micoplasme, cărora le conferă plasticitate
4. Poate fi țintă pentru unele antibiotice
5. Nu are rol în divizunea bacteriilor
6. Participă la diviziunea celulară
7. Determină forma bacteriilor
8. Prezintă proprietăți antigenice
9. Integritatea sa nu poate fi afectată de lizozim
10. Integritatea sa nu poate fi afectată de antibiotice
142. Peretele bacteriilor Gram negativ:
1. Prezinta spatiu periplasmic

2. Prezintă membrană externă
3. Are un strat subtire de peptidoglican
4. Are un strat subtire de peptidoglican
5. Lipidul A este exotoxina
6. Lipidul A este endotoxina
7. Are un strat gros de peptidoglican
8. Are o structura mai simpla decat a bacteriilor Gram pozitiv
9. LPS înseamnă lipopolizaharid
10. LPS nu exista la bacteriile Gram negativ
143. Despre pilii bacterieni putem afirma urmatoarele, cu EXCEPTIA:
1. Reprezinta organe de locomotie

2. Pot fi pili sexuali
3. Pot fi pili comuni
5. Reprezinta o structura inconstanta a bacteriilor
6. Au lipopolizaharid
7. Reprezinta o structura constanta a tuturor bacteriilor
8. Pilii sexuali sunt implicate in conjugarea bacteriana
9. Au un strat subtire de peptidoglican
10. Pilii comuni functioneaza ca adezine
49/105
144. Interferenţa şi dinamica relaţiilor microorganism – gazdă umană se refera la:
1. antisepsie
2. oportunism
3. forezia
4. infectie
5. colonizare
6. mutualismul
7. contaminare
8. asepsie
9. comensalismul
10. parazitismul
145. Dinamica relaţiilor în cazul simbiozei se refera la:
1. Neisseria meningitidis este un conditionat patogen

2. Microbii strict patogeni sunt paraziţi cu capacităţi invazive, care pot evolua
catre distrugerea microorganismului – vindecarea bolii
3. Microbii nepatogeni: organisme autotrofe, saprofite ale mediului extern
4. Flora rezidenta contine patogeni primari
5. Trecerea la mutualism
6. Trecerea la comensalism
7. Microrganismele patogene nu pot fi oportunisti
8. Microbii condiţionat patogeni devin patogeni când apar deficienţe în sistemul
barierelor antimicrobiene
9. Microbii condiţionat patogeni devin patogeni când pierd anumite capacitati
patogene suplimentare
10. Escherichia coli este patogen primar
146. Despre zonarea organismului putem discuta despre:
1. Zone ocazional contaminate, dar necolonizate: urechea medie, sinusurile

paranazale, căile genitale interne, etajul subglotic al căilor respiratorii, căile
biliare, căile urinare de la rinichi la uretra proximală
2. Zone normal sterile: mediul intern
3. Pe tegument nu se regaseste S. epidermidis
4. Zona colonizata cu meningococ: somacul
5. Streptocii viridans nu sunt prezenti in mod normal in cavitatea bucala
6. Zona normal colonizata: LCR
7. Zone normal colonizate: tegumentul, conjunctiva, nările, naso- şi orofaringele,
ileonul terminal şi colonul, uretra distală şi vaginul
8. Zona normal sterila: colonul
9. Zone periodic contaminate dar necolonizate: stomacul, duodenul, jejunul
10. Zone normal sterile: ţesuturile, cavităţile seroase;
50/105
147. Despre cauzele disbiozelor putem afirma:
1. Infectia cu B. anthracis
2. Vârstnici şi pacienţi spitalizaţi pentru boli grave – colonizarea orofaringelui cu
bacili gram negativi
3. Lipsa sau insuficienţa unor bariere antimicrobiene;
4. Infectia cu gonococi
5. Infectia cu meningococi
6. Sunt “boli ecologice” care apar ca urmare a perturbărilor colonizării
microbiene a organismului uman:
7. Infectia cu bacilul Koch
8. Administrarea per os de antibiotice cu spectru larg;
9. Modificarea condiţiilor de găzduire;
10. Infectia cu streptococul beta hemolitic de grup A
148. Clasificarea bacteriilor în raport de patogenitate se refera la bacterii:
1. oportuniste (prezente pe suprafeţele de înveliş, pot determina înbolnăviri când

variaţia genetică le conferă factori de patogenitate.
2. In relatie de mutualism
3. In cadrul foreziei
4. patogene primare (determină cel mai frecvent îmbolnăviri la gazda
normoreactivă dar lipsită de apărare specifică)
5. înalt patogene (determină cel mai frecvent îmbolnăviri la gazda normoreactivă
dar lipsită de apărare specifică)
6. nepatogene (prezenţa lor nu determină înbolnăviri)
7. Bacterii rezidente
8. simbionte
9. comensale
10. condiţionat patogene (prezente pe suprafeţele de înveliş, pot determina
înbolnăviri când apar disfuncţii ale barierelor de apărare antimicrobiană
149. Eludarea supravegherii imune se poate realiza prin:
1. Comensalism
2. Diversitatea antigenică
3. Identitatea antigenică cu celulele gazdei
4. Forezie
5. Localizarea în situsuri privilegiate anatomic sau celular
6. Variaţia antigenică
7. Simbioza
8. Contaminare
9. Colonizarea
10. Supresia răspunsului imun
51/105
150. Despre exotoxine putem afirma:
1. pot fi transformate în anatoxine

2. Actiune nespecifica (febră, leucopenie urmată de leucocitoză, CID, şoc
endotoxinic)
3. acţiune specifică (enterotoxine, neurotoxine, citotoxine)
4. termostabile
5. termolabile
6. Nu pot fi transformate in anatoxine
7. Slab antigenice
8. DLM ng/Kg corp
9. DLM µg/Kg corp
10. Intens antigenice
151. Despre patogenitatea microorganismelor putem afirma:
1. Se înmulteşte în gazdă
2. Nu supravietuieşte răspunsului imun
3. Nu se menţine pe suprafeţele gazdei
4. Penetrează tegumentul / mucoasa
5. Invadează ţesuturile: hialuronidaza / mobilitate
6. Nu determină leziuni
7. Nu supravietuieşte între două gazde succesive - spori
8. Nu penetrează tegumentul / mucoasa
9. Se menţine pe suprafeţele gazdei
10. Supravietuieşte
152. Despre bariere externe antiinfecţioase - mucoasele putem afirma:
1. Bariere celulare
2. Transportul mucociliar care elimină spre exterior microrganismele de
contaminare
3. Tegumentul este cea mai eficientă barieră mecanică în calea invaziei
microbiene a ţesuturilor;
4. Microbiota unor mucoase oferă protecţie antiinfecţioasă
5. Descuamarea stratului cornos superficial al epidermei elimină
microorganismele;
6. Descuamarea epiteliilor pavimentoase stratificate (mucoasele bucală,
faringiană, esofagiană şi vaginală)
7. Bariera mult mai eficientă decât tegumentul
8. Lizozimul – enzimă care omoară bacteriile gram pozitive
9. Uscăciunea relativă şi ph-ul slab acid creează un mediu neprielnic dezvoltării
microbilor de contaminare
10. Mucusul opreşte accesul microorganismelor spre celulele epiteliale
52/105
153. Despre fenomenele inflamatorii în focarul infecţios manifestate putem afirma ca se
manifesta prin:
1. Mutualism
2. Parazitism
3. Oportunism
4. Comensalism
5. Căldura locală (eliberată în cursul chemotaxiei şi fagocitozei active)
6. Apariţia de puroi (acumulare fagocite
7. Tumefiere (datorită extravazării plasmei sanguine şi acumulării de fagocite)
8. Forezie
9. Congestie (vasodilataţie cu înroşirea tegumentului sau mucoaselor)
10. Durere (iritarea terminaţiilor nervoase)
154. Despre mecanismele imunităţii antimicrobiene putem afirma ca implica:
1. Reactii de biologie moleculara

2. Reactia de aglutinare
3. Reacţia de neutralizare a toxinelor, invazinelor bacteriene, unele virusuri;
4. Reacţia de opsonizare;
5. Bariera imună a epiteliilor secretorii şi funcţia de excludere imună
6. Titrul semnificativ
7. Mecanismele imunităţii antibacteriene
8. Reactia de precipitare
9. Reactia de fixare a complementului
10. Reacţii bacteriolitice şi citolitice controlate de anticorpii umorali;
155. În raport cu forma de manifestare putem discuta despre:
1. Infectia latenta
2. Infectia acuta
3. Infectia miliara
4. Infecţii secundare, după infecţii primare care alterează apărarea
antiinfecţioasă a gazdei
5. Infecţii primare, determinate de microorganisme înalt patogene la gazda cu
reacţie de apărare normală;
6. Infecţii aparente (simptomatice): se manifestă prin semne sau simptome;
7. Infecţii inaparente (asimptomatice sau sub-clinice): singura manifestare este
răspunsul imun.
8. Infectia cronica
9. Infecţii secundare, determinate de microorganisme oportuniste
10. Infectia transformanta
53/105
156. În raport cu provenienţa agenţilor cauzali putem discuta despre:
1. Infectia persistenta
2. Boli contagioase: boli infecţioase cu potenţial înalt de transmitere.
3. Boli transmisibile: manifestarea clinică a infecţiilor exogene, transmiterea fiind
orizontală (de la om, animal sau elemente de mediu la om)
4. Infecţii exogene: microorganismele provin dintr-o sursă exterioară; presupun
existenţa unui rezervor al agentului infecţios, o cale de transmitere şi o gazdă
receptivă
5. Infectia latenta
6. Infectia necitopatogena
7. Boli transmisibile = manifestarea clinică a infecţiilor exogene, transmiterea
fiind verticală (de la mamă la făt sau nou născut)
8. Infectia citocida
9. Infecţii endogene sunt determinate de microorganisme care colonizează
suprafeţele de înveliş şi trec de la relaţia de comensalism la cea de parazitism
10. Infectia miliara
157. Despre gazda umana ca rezervor de agenţi infecţioşi, putem afirma ca poate fi:
1. Animale (domestice, peridomestice sau sălbatice) cu manifestări clinice de

boală
2. Cronici (persistenţa eliminării > 1 an)
3. Solul (C.tetani, C.perfringens, N.asteroides etc)
4. Contacţi (cu pacienţi cu boli transmisibile) cu infecţii inaparente în perioada de
incubaţie
5. Alimente (S.enterica, B.cereus).
6. Non-contacţi (colonizaţi prin convieţuire în colectivităţi închise)
7. Bolnavul cu formă acută sau cronică de infecţie
8. Convalescenţi (eliminatori în perioada de convalescenţă a infecţiei)
9. Apa (specii Legionella, specii Vibrio, pseudomonade)
10. Animale (domestice, peridomestice sau sălbatice) cu infecţii inaparente.
158. Manifestarea infecţiilor transmisibile în populaţii umane se refera la:
1. Boli transmisibile
2. Boli transmisibile
3. Infecţii sporadice
4. Infecţii exogene
5. Infecţie pandemică
6. Infecţii epidemice
7. Infecţii endemice
8. Infecţii endogene
9. Boli contagioase
10. Izbucnire epidemică
54/105
159. Despre infecţia nosocomială se poate afirma ca sunt:
1. Reactivitatea antiinfecţioasă scăzută a bolnavilor, fragilizaţi de afecţiunea care

a determinat spitalizarea sau terapii imunosupresive reprezintă un factor de
risc suplimentar;
2. Sunt produse de bacterii nepatogene
3. Tulpinile “periculoase” de spital sunt multirezistente la antibiotice şi cu
capacităţi de colonizare şi de virulenţă crescute.
4. Infecţii localizate sau sistemice care apar în cursul spitalizării, consecutiv
condiţiilor de vieţuire în acest ambient şi/sau actului medical sau chirurgical,
explorator sau terapeutic;
5. Nu au legatura cu actul medical
6. Manevrele medicale invazive nu influienteaza aceste infectii
7. Pot evolua ca infecţii sporadice sau izbucniri epidemice;
8. Sursa de infecţie poate fi exogenă (de la un alt pacient, de la personalul de
spital sau din mediul ambiant – fondul microbian de spital) sau endogenă;
9. Implica doar bacterii
10. Implica doar virusuri
160. Contraindicațiile vaccinării sunt:
1. Turiștii proveniți din arii endemice de holeră

2. Persoanele din colectivitățile militare
3. Sarcina, pentru vaccinuri vii atenuate
4. Infecția cu HIV, pentru vaccinuri vii atenuate
5. Personalul medical
6. Populația infantilă
7. Vârstnicii
8. Pacienții febrili
9. Persoanele alergice
10. Nou-născuții care se află sub protecția anticorpilor transferați transplacentar
de la mamă
161. Despre chimioprofilaxie putem afirma:
1. Eficiența sa este doar pe durata tratamentului

2. Nu influențează fenomenul de rezistență la antibiotice
3. Amplifică fondul genetic de rezistență la antibiotice
4. Poate preveni o infecție
5. Poate determina disbioze
6. Nu poate preveni complicațiile postinfecțioase
7. Nu este indicată în stingerea unei izbucniri epidemice în colectivități închise
8. Este interzisă profilaxia primară a bolilor poststreptococice
9. Are eficiență imediată
10. Nu determină fenomene de disbioză
55/105
162. Vaccinările generale vizează vaccinarea:
1. Anti- difterică
2. Anti- tetanică
3. Anti- poliomielită
4. Anti- meningococică
5. Anti- tifoidică
6. Anti- pneumococică
7. Anti- hepatită cu virus B
8. Anti- rabică
9. Anti- holerică
10. Anti- tuberculoasă
163. Vaccinările selective vizează vaccinarea:
1. Anti- tetanică
2. Anti- tifoidică
3. Anti- meningococică
4. Anti- pneumococică
5. Anti- pertussis
6. Anti- tuberculoasă
7. Anti- holerică la turiștii care se deplasează în zone endemice
8. Anti- gripală la vârstele extreme
164. Întreruperea transmiterii infecțiilor cu poartă de intrare respiratorie implică:
1. Dezinsecţia vizând vectorii biologici

2. Evitarea aglomeraţiilor în conjunctură epidemică
3. Spălarea mâinilor după utilizarea batistei
4. Controlul alimentelor
5. Reducerea densităţii microbilor din aer
6. Controlul apei potabile
7. Triajul donatorilor de sânge
8. Folosirea batistelor dispozabile în timpul tusei şi strănutului
9. Utilizarea de instrumentar medical de unică folosinţă
10. Folosirea măştii în conjunctură epidemică
56/105
165. Întreruperea transmiterii infecțiilor cu poartă de intrare digestivă implică:
1. Folosirea măştii în conjunctură epidemică

2. Acoperirea gurii și nasului cu batista în cursul tusei și strănutului
3. Spălarea cu apă şi săpun şi apoi uscarea mâinilor
4. Pasteurizarea laptelui
5. Reducerea densităţii microbilor din aer
6. Contact sexual protejat
7. Spălarea zarzavaturilor și fructelor
8. Controlul apei potabile
10. Amenajarea şi funcţionarea corectă a unui sistem de colectare şi evacuare a
excretelor
166. Riscul contaminării fecale a alimentelor poate fi controlată prin:
1. Consumul alimentelor imediat după prelucrarea termică

2. Ventilația încăperilor aglomerate
3. Vaccinări generale
4. Conservarea prin frig a alimentelor care nu au fost consumate imediat după
prelucrare
5. Administrare de seruri hiperimune heterologe purificate
6. Spălarea mâinilor după micțiuni și defecare
7. Spălarea mâinilor după masă
8. Administrare de seruri hiperimune heterologe brute
9. Spălarea zarzavaturilor și fructelor care sunt consumate proaspete
10. Spălarea mâinilor înaintea manipulării alimentelor
167. Vaccinurile pot fi:
1. Vii neatenuate
2. Corpusculare activate
3. Sintetice
4. Cu componente microbiene purificate
5. Vii atenuate
6. Cu componente microbiene nepurificate
7. Clorinate
8. Analitice
9. Corpusculare inactivate
10. Clonate
57/105
168. Seroprofilaxia:
1. Este o metodă nespecifică de profilaxie

2. Are eficienţă limitată în timp
3. Este indicată la persoane cu agammaglobulinemie
4. Utilizează limfocite T specific sensibilizate
5. Se referă la administrarea de anatoxine
6. Este indicată la persoane nevaccinate în condiţii de risc
7. Asigură protecție imediată
8. Asigură protecție pentru toată viața
9. Se administrează anticorpi preformați
10. Se utilizează profilactic la persoane cu boala serului
169. Sunt măsuri pentru întreruperea transmiterii infecțiilor închise:
1. Utilizarea de instrumentar medical de unică folosință

2. Distrugerea insectelor hematofage
3. Dezinsecție
4. Portul măștii chirurgicale
6. Carantinarea purtătorilor sănătoși
7. Sterilizarea instrumentarului reutilizabil
8. Pasteurizarea
9. Spălarea pe mâini
10. Educația sexuală
170. Sunt antivirale:
1. Gentamicina
2. Vidarabina
3. Idoxuridina
4. Vancomicina
5. Eritromicina
6. Oxacilina
7. Amantadina
8. Aciclovir
9. Zidovudin
10. Tetraciclina
58/105
171. Calităţile ideale ale unui agent terapeutic:
1. Să determine apariția reacţiilor de sensibilizare

2. Să aibă spectru antimicrobian limitat
3. Să nu favorizeze dezvoltarea fenomenului de rezistenţă secundară
4. Sa fie toxic pentru microorganism
5. Sa fie toxic pentru organism
6. Să aibă spectru antimicrobian suficient de larg
7. Să aibă un preţ de cost scăzut
8. Să interacţioneze cu alte medicamente
9. Să persiste în organism un interval de timp suficient de lung
10. Să fie toxic faţă de organismul gazdă
1. Antisepticele denaturează selectiv enzimele

2. Antisepticele denaturează selectiv acizii nucleici
3. Antibioticele au spectre antimicrobiene mai restrânse
4. Antisepticele au selectivitate mai bună decât antibioticele
5. Antibioticele inhibă sinteza peretelui bacterian
6. Antibioticele inhibă sinteza acizilor nucleici
7. Antisepticele sunt active asupra unei game mai largi de microorganisme
8. Antibioticele au selectivitate mai bună decât antisepticele
9. Antisepticele denaturează selectiv proteinele
10. Antisepticele denaturează selectiv membrana citoplasmatică
1. Nu se asociază niciodată două sau mai multe antibiotice

2. Tratamentul etiologic atacă direct cauza bolii: agentul infecţios
3. Tratamentul simptomatic ameliorează pentru moment suferinţa pacientului
4. Izolarea previne contagiul
5. Tratamentul simptomatic - ameliorează pentru moment suferinţa pacientului
6. Izolarea nu previne contagiul
7. Pentru iniţierea şi conducerea corectă a tratamentului antimicrobian nu este
necesară antibiograma
8. Intr-o specie bacteriană natural sensibilă la anumite antibiotice nu apar tulpini
rezistente
9. Tratamentul etiologic atacă direct cauza bolii: toxina produsă de agentul
infecțios
10. Tratamentul simptomatic ameliorează pe termen lung suferinţa pacientului
59/105
174. Sunt peniciline cu spectru larg:
1. Zidovudin
2. Amoxicilina
3. Aciclovir
4. Ticarcilina
5. Ampicilina
6. Albendazol
7. Amantadina
8. Carbenicilina
9. Ureidopeniciline
10. Vidarabina
175. Despre Genul Staphylococcus, putem afirma:
1. Sunt catalazo-negativi
2. Cultivă pe medii cu concentraţii crescute de NaCl (7,5-10%)
3. Sunt catalazo-pozitivi
4. Sunt bacili gram-pozitivi
5. Sunt bacili gram-negativi
6. Sunt bacili gram-pozitivi dispuşi caracteristic în lanțuri
7. Sunt coci sferici gram-pozitivi
8. Sunt dispuşi izolat, in diplo, ocazional in scurte lanţuri şi caracteristic în
grămezi neregulate
9. Sunt dispuşi caracteristic în lanțuri
10. Sunt oxidazo-negativi
176. Despre Staphylococcus aureus, putem afirma:
1. Este agentul etiologic al uneia din cele mai frecvente infecţii cu transmitere
sexuală
2. Cultivă pe geloză esculină-bilă
3. Este implicat în apariţia cariilor dentare
4. Determină infecţii comunitare sau nosocomiale
5. S-a dovedit capabil să dezvolte rezistenţă la toate antibioticele folosite în
terapie
6. Dezvoltă colonii manito-pozitive pe mediul Chapman
7. Este sensibil la optochin
8. Pe geloză-sânge coloniile pot fi hemolitice
9. Este agentul etiologic al ciumei
10. Contaminează mediul extern prin mâini, scuame, secreţii, excrete
60/105
177. Sunt stafilococi coagulazo-negativi:
1. S.canis
2. S.hominis
3. S.zooepidemicus
4. S.saprophyticus
5. S.pneumoniae
6. S.lugdunensis
7. S.epidermidis
8. S.haemolyticus
9. S.aureus
10. S.pyogenes
178. Toxina 1 a sindromului şocului toxic stafilococic:
1. Activează plasminogenul, detreminând disoluţia cheagurilor de fibrină

2. Determină erupţie eritematoasă cu descuamare
3. Are efect leucolitic
4. Determină febră
5. Manifestările au fost asociate cu utilizarea tampoanelor hiperabsorbante
intravaginale
6. Determină toxiinfecţii alimentare
7. Funcţionează ca superantigen
8. Este implicată în boala Lyell la adolescent şi adult
9. Este implicată în sindromul pielii opărite
10. Determină hipotensiune şi insuficienţe funcţionale multiorgan
179. Sunt infecţii cutanate şi ale glandelor anexe determinate de Staphylococcus aureus:
1. Abcese hepatice
2. Furuncul
3. Endocardite
4. Carbuncul
5. Osteoartrite
6. Panariţii
7. Pneumonii
8. Foliculite
9. Osteomielite
10. Impetigo
61/105
180. Sunt infecţii profunde determinate de Staphylococcus aureus:
1. Pneumonii
2. Osteomielite
3. Panariţii
4. Carbuncul
5. Meningite
6. Impetigo
7. Furuncul
8. Abcese hepatice
9. Osteoartrite
10. Foliculite
181. Despre stafilocii coagulazo-negativi, putem afirma:
1. Sunt constituienţi ai florei bacteriene rezidente de la nivelul tegumentului şi

mucoaselor colonizate
2. Sunt bacili gram-pozitivi dispuşi caracteristic în perechi
3. Cea mai frecventă specie implicată este S.aureus
5. S.saprophyticus determină infecţii ale tractusului urinar în special la femeia
tânără
6. Cea mai frecventă specie implicată este S.epidermidis
7. Sunt bacili gram-negativi dispuşi caracteristic în grămezi
8. Pot determina infecţii legate de prezenţa unor implante protetice şi catetere,
grave în special la imunodepresaţi
9. Sunt frecvent meticilino-rezistenţi
10. Sunt frecvent meticilino-sensibili
182. Despre Genul Streptococcus, putem afirma:
1. Sunt pretenţioşi nutritiv

2. Sunt bacili gram-pozitivi dispuşi în perechi
3. Unele specii posedă capsulă
4. Sunt bacili gram-pozitivi dispuşi în perechi sau lanţuri de lungimi variabile
5. Sunt catalază şi oxidază negativi
6. Sunt nepretenţioşi nutritiv
7. Sunt coci gram-pozitivi sferici sau ovalari, dispuşi în perechi sau lanţuri de
lungimi variabile
8. Sunt cocobacili gram-negativi
9. Sunt bacili gram-negativi dispuşi în perechi sau lanţuri de lungimi variabile
10. Sunt imobili
62/105
183. Despre Streptococcus pyogenes, putem afirma:
1. Determină variate infecţii cutanate

2. Determină HPV
3. Este un patogen strict uman
4. Determină aspergiloza
5. Determină complicaţii poststreptococice supurative şi tardive
6. Determină infecţii sistemice rare dar unele deosebit de grave
7. Determină trichineloza
8. Este cel mai frecvent agent etiologic al anginelor bacteriene
9. Nu determină complicaţii poststreptococice
10. Este un cestod
184. Streptococcus pyogenes poate determina următoarele infecții:
1. Criptosporidioza
2. Trichocefaloza
3. Otite
4. Sinuzite
5. Impetigo
6. Enterobioza
7. Pneumocistoza
8. Tonsilite
9. Ciuma
10. Faringite
185. Referitor la diagnosticul bacteriologic al faringitei streptococice putem afirma:
1. Dezvoltă pe geloză-sânge colonii mici α-hemolitice

2. Examenul microscopic este obligatoriu
3. Pentru identificarea prezumtivă se utilizează testul CAMP
4. Se utilizează reacția de latexaglutinare
5. Dezvoltă pe geloză-sânge colonii mici β-hemolitice
6. Izolarea se realizează pe mediul geloză-sânge
7. Izolarea se realizează pe mediul Sabouraud
8. Se utilizează testul de sensibilitate la optochin
9. Nu se realizează examen microscopic
10. Se poate realiza testul de sensibilitate la bacitracină
63/105
186. Pentru Streptococcus pyogenes sunt factori de patogenitate, de invazie:
1. Dezoxiribonucleaza
2. Streptolizina O
3. Streptokinaza (fibrinolizina)
4. Proteina M
5. Hialuronidaza
6. Acizii lipoteichoici
7. Streptolizina S
8. C5a-peptidaza
9. Capsula de acid hialuronic
10. Proteina F
187. Referitor la toxina eritrogenă (sau pirogenă) a Streptococcus pyogenes putem

afirma:
1. Funcţionează ca superantigen
2. Se ataşează de fibronectină
3. Degradează acidul hialuronic prezent în ţesutul conjunctiv
4. Previne constituirea barierei de fibrină
5. Realizează proiectii filamentoase pe suprafaţa celulei bacteriene
6. Corespunde la trei tipuri antigenice (A, B, C)
7. Acţionează prin mecanisme asemanatore cu cele determinate de toxina
sindromului şocului toxic stafilococic
8. Este evidenţiată la tulpini izolate de la cazuri cu scarlatină
9. Este evidenţiată la tulpini izolate de la cazuri cu şoc toxic streptococic
10. Acţionează prin mecanisme diferite față de cele determinate de toxina
sindromului şocului toxic stafilococic
188. Sunt infecţii determinate de Streptococcus agalactiae:
1. Aspergiloză la imunodepresați
2. Meningite la sugari
3. Bacteriemii cu localizări la nivelul meningelui și endocardului la
imunodepresați
4. Infecţii urinare la imunodepresați
5. Trichiuroză
6. Endometrite febrile la femeia gravidă
7. Candidoză la imunodepresați
8. Bacteriemie cu sepsis sever la nou-născuți
9. Enterobioză
10. Fascioloza
64/105
189. Despre Streptococcus pneumoniae , putem afirma:
1. Se situează în primii trei agenţi etiologici majori ai meningitelor purulente

2. Este implicat în apariția hidatidozei
3. Este implicat în apariția cariilor dentare
4. Este cel mai frecvent agent etiologic al pneumoniei lobare acute
5. Dezvoltă pe geloză-sânge colonii mici α-hemolitice de tip S
6. Pe mediul geloză-sânge coloniile sunt de tip S, de culoare roșie
7. Este prezent în excusivitate la om
8. Pe mediul geloză-sânge coloniile sunt de tip R
9. Este comensal al mucoasei tractusului respirator superior
10. Identificarea definitivă se realizeză pe mediul TSI
190. Sunt factori de patogenitate pentru Streptococcus pneumoniae:
1. Capsula
2. Neuraminidaza
3. Proteina Opa
4. Proteina Por
5. Pili
6. Hialuronidaza
7. Pneumolizina
8. Autolizina LytA
9. Stafilokinaza
10. Toxina 1 a sindromului şocului toxic stafilococic
191. Streptococcus pneumoniae poate determina urmatoarele infecții:
1. Criptococoză
2. Candidoză cutanată
3. Sinuzite
4. Endocardite
5. Aspergiloză
6. Scarlatină
7. Pneumonii lobare
8. Otite medii acute
9. Amibiază
10. Meningite purulente
65/105
192. Despre Streptococcus pneumoniae putem afirma:
1. Sunt sensibili la optochin

2. Sunt diplococi gram-pozitivi, cu aspect lanceolat, dispuşi cu axul lung în
prelungire, privindu-se prin extremităţile rotunjite
3. Identificarea la nivel de specie se realizează iniţial pe medii multitest – MIU,
TSI
4. Determină pneumonii lobare
5. Cultivă în “văluri concentrice” pe medii neselective
6. Determină ciuma
7. Determină febra paratifoidă
8. Dezvoltă pe geloză-sânge colonii mici α-hemolitice de tip S care sub efectul
autolizinei devin cu centru deprimat
9. Determină febra tifoidă
10. În produse patologice prezintă capsulă
193. Aparțin genului Streptococcus:
1. S.lugdunensis
2. S. canis
3. S.epidermidis
4. S. aureus
5. S.saprophyticus
6. S. agalactiae
7. S. pneumoniae
8. S.haemolyticus
9. S.zooepidemicus
10. S. pyogenes
194. Despre Streptococcus agalactiae putem afirma:
1. Capsula polizaharidică reprezintă factorul major de patogenitate

2. Este o bacterie filamentoasă foarte subţire cu extremităţi efilate, cu aspect
helicoidal și spire regulate
3. Ag capsular stimulează sinteza de Ac protectori
4. Poate dezvolta colonii pigmentate datorită piocianinei și pioverdinei
5. Sintetizează factorul CAMP în prezenţa căruia β-hemolizina stafilococică
determină o hemoliză completă
6. Este dependent de prezenţa în mediu a factorilor X şi V
7. La om este prezent pe mucoasa vaginală, uretrală, intestinală sau faringiană
8. Pe geloză-sânge dezvoltă colonii mai mari, cu hemoliză îngustă, incompletă
9. Poate dezvolta colonii pigmentate în galben sau roşu
66/105
195. Despre streptococii viridans putem afirma:
1. Sunt încadraţi în grupele anginosus, mitis, mutans, salivarius

2. Pot determina vulvo-vaginite
3. Majoritatea tulpinilor şi-au păstrat sensibilitatea la peniciline
4. Sunt comensali ai cavitaţii bucale
5. Sunt bacili Gram negativi
6. Pot determina teniaza
7. Sunt implicaţi în apariţia cariilor dentare
8. Pot determina uretrite acute la bărbați
9. Pot determina endocardite subacute
10. Sunt diplococi gram-negativi
196. Despre Enterococcus faecalis și Enterococcus faecium putem afirma:
1. Dezvoltă colonii pigmentate în roșu

2. Sunt bacili Gram negativi
3. Dezvoltă colonii nehemolitice, α sau β-hemolitice
4. Cultivă în bulion cu 6,5% NaCl
5. Pe medii neselective cultivă în “văluri concentrice”
6. Hidrolizează esculina
7. Dezvoltă colonii albe, cremoase, mari, cu suprafața rugoasă
8. Sunt coci Gram pozitivi ovalari dispuși în diplo şi scurte lanţuri
9. Cultivă pe mediul Czapek
10. Colonizează colonul şi mucoasa genito-urinară
197. Sunt factori de patogenitate pentru Neisseria gonorrhoeae:
1. proteina Rmp
2. Toxina 1 a sindromului şocului toxic
3. proteina Opa
4. Streptolizina S
5. Streptolizina O
6. Toxina eritrogenă
7. proteina Por
8. IgA1-proteaza
9. lipooligozaharid
10. Stafilokinaza
67/105
198. Neisseria gonorrhoeae poate determina urmatoarele infecții:
1. Endocervicite
2. Foliculite
3. Furunculoză
4. Conjunctivite
5. Proctite
6. Impetigo
7. Uretrite
8. Scarlatină
9. Otite
10. Faringite
199. Despre Neisseria meingitidis putem afirma:
1. Este natural rezistent la penicilină

2. Pe mediul geloză-sânge dezvoltă colonii pigmentate în albastru
3. Este o zoonoză
4. Pe mediul Lowenstein-Jensen dezvoltă colonii de culoare bej
5. Este unul din agenţii etiologici majori ai meningitelor purulente
6. Este prezent exclusiv la om
7. Poate coloniza asimptomatic mucoasa nazo-faringiană
8. Nu este sensibil la condiţii de desicaţie și temperaturi joase
9. Poate deterina meningococcemie fulminantă cu mortalitate ridicată
10. Penicilina constituie încă un antibiotic activ
200. Neisseria meingitidis poate determina urmatoarele infecții:
1. Pneumonie lobară (după viroze respiratorii)

2. Artrite septice
3. Tuberculoza
4. Antrax cutanat
5. Otite medii
6. Mononucleoza
8. Botulism infantil
9. Conjunctivite purulente
10. Holera
68/105
201. Despre bacteriile din Genul Neisseria putem afirma:
1. N.gonorrhoeae este o specie pretenţioasă nutritiv

2. Sunt bacili Gram negativi fermentativi
3. Pot dezvolta colonii pigmentate datorită piocianinei și pioverdinei
4. Spectrul zaharolitic nu permite diferenţierea speciilor
5. Sunt coci ovalari cu aspect reniform, dispuşi în diplo (“boabă de cafea”), gram-
negativi
6. Sunt strict aerobi
7. Sunt bacili Gram negativi nefermentativi
8. N.meningitidis este o specie pretenţioasă nutritiv
9. Sunt coci Gram pozitivi dispuşi izolat, în diplo, ocazional în scurte lanţuri şi
caracteristic în grămezi neregulate
10. N.lactamica este o specie nepretenţioasă nutritiv
202. Despre Moraxella (Branhamella) catarrhalis putem afirma:
1. Este dependentă în cultivare de factorul de creştere X (hemina) şi/sau V

2. Este un bacil Gram pozitiv
3. Este un bacil Gram negativ
4. Prezintă caractere asemănătoare morfo-tinctoriale şi metabolice cu specii
Neisseria
5. Prezintă caractere asemănătoare morfo-tinctoriale şi metabolice cu specii
Treponema
6. Este rar izolat de la cazuri cu meningită, endocardită, pericardită
7. Poate determina infecţii traheobronhice la cei cu afecţiuni cronice respiratorii
8. Determină scarlatina
9. Este comensală pe mucoasa tractusului respirator superior
10. Este al 3-lea agent etiologic ca frecvenţă în otite medii şi sinuzite acute, după
S.pneumoniae şi H.influenzae
203. Escherichia coli poate determina:
1. Endometrite după avort septic

2. Pneumonii
3. Infecţii ale tractusului urinar
4. Variolă
5. Infecţii ale plăgilor
6. Rabie
7. Gonoree
8. Rujeolă
9. Rubeolă
10. Meningite neo-natale
69/105
204. Sunt factori de patogenitate pentru Escherichia coli, patotipul uropatogen:
1. Sideroforii
2. Hemolizine
3. Verotoxina 1
4. Ag Vi
5. Fimbrii de tip P
6. Proteina P1
7. Capsula polizaharidică
8. Proteine Yops
9. Proteine Ipa
10. Adezine din membrana externă
205. Sunt bacili gram-negativi:
1. Proteus
2. S. aureus
3. K. pneumoniae
4. S. epidermidis
5. E. coli
6. S. pyogenes
7. S. lugdunensis
8. Enterobacter
9. S. pneumoniae
10. S. enterica
206. Din Familia Enterobacteriaceae (Enterobacterales) fac parte următoarele bacterii:
1. Escherichia coli
2. Staphylococcus aureus
3. Enterobacter
4. Neisseria gonorrhoeae
5. Mycobacterium tuberculosis
6. Treponema pallidum
7. Yersinia pestis
8. Streptococcus pneumoniae
9. Proteus mirabilis
10. Klebsiella pneumoniae
70/105
207. Pentru diagnosticul febrelor enterice sunt necesare:
1. Exsudat faringian
2. Exsudat nazal
3. Evaluarea în dinamică a Ac specifici anti-O şi anti-H prin reacţia de aglutinare
Widal
4. Auxanograma
5. Hemoculturi pe medii uzuale, cu randament maxim în prima săptămână de
boală
6. Zimograma
7. Uroculturi din sediment din a treia săptămână de boală
8. Coproculturi pe medii de îmbogăţire (bulion selenit de Na) din a doua
săptămână de boală
9. Testul filamentării
10. Coproculturi pe medii selective (Hektoen, MacConkey) din a doua săptămână
de boală
208. Care dintre următoarele afirmații sunt adevărate?
1. E.coli enteropatogen (ECEP) cauzează diaree apoasă la copilul sub vârsta de

2 ani, uneori cu evoluţie prelungită
2. E.coli enteroagreagtiv (ECEAg) cauzează diaree apoasă cu caracter
persistent la sugari şi imunodeprimaţi (SIDA)
3. E.coli aderent difuz (ECAD) determină boală diareică hemoragică
4. E.coli enterotoxigen (ECET) cauzează diaree apoasă cu caracter persistent la
sugari şi imunodeprimaţi (SIDA)
5. E.coli enteroagreagtiv (ECEAg) determină o complicaţie severă: sindromul
hemolitic uremic
6. E.coli aderent difuz (ECAD) reprezintă unul din agenţii etiologici ai bolii
diareice a voiajorilor.
7. E.coli enterotoxigen (ECET) determină o diaree apoasă, cu caracter
autolimitat
8. E.coli enteroinvaziv (ECEI) determină o reacţie intensă inflamatorie cu leziuni
ulcerative la nivelul mucoasei colonului
9. E.coli enterohemoragic (ECEH) determină boală diareică hemoragică
10. E.coli enterotoxigen (ECET) determină boală diareică hemoragică
71/105
209. Despre bacteriile din Genul Shigella, putem afirma:
1. Reprezintă agenţii etiologici ai holerei

2. Identificarea la nivel de specie se face pe bază de criterii biochimice și
structură Ag
3. Determină leziuni ulcerative la nivelul mucoasei colonului
4. S.flexneri aparține acestui gen
5. S. pneumoniae aparține acestui gen
6. S.dysenteriae aparține acestui gen
7. S. epidermidis aparține acestui gen
9. Sunt dependenți de prezenţa în mediu a factorilor X şi V
10. Reprezintă agenţii etiologici ai dizenteriei bacteriene
210. Referitor la febrele enterice, putem afirma:
1. Poate apare șancrul dur, care se vindecă spontan

2. Vindecarea clinică poate fi urmată de portaj intestinal
3. Poate apare sindromul de larvă migrans cutanată
4. Sunt determinate de V. cholerae
5. Poate apare o erupţie lenticulară tegumentară în perioada de stare
6. Sunt determinate de P. aeruginosa
7. Poate apare febră în platou în perioada de stare
8. Sunt determinate de H. influenzae
9. Primele manifestări nespecifice de boală apar după o incubaţie de aprox.14
zile
10. După perforaţii intestinale pot apare complicaţii
211. Referitor la bacteriemiile cu sepsis sever determinate de salmonele non-tifice,

putem afirma:
1. Pot determina localizări secundare la nivelul pielii

2. Nu determină localizări secundare
3. Antibioterapia de urgenţă este orientată după rezultatele antibiogramei
4. Formele cele mai severe de boală sunt determinate de V.cholerae
5. Formele cele mai severe de boală sunt determinate de E.tarda
6. Formele cele mai severe de boală sunt determinate de V.cholerae O:139
7. Pot determina localizări secundare la nivelul meningelui
8. Pot determina localizări secundare la nivelul articulaţiilor
9. Pot evolua la sugari, persoane vârstice, imunodepresaţi
10. Fenomenele digestive pot să lipsească
72/105
212. Referitor la Yersinia pestis, putem afirma:
1. Permite transmiterea interumană pe cale respiratorie

3. Este agentul etiologic al ciumei
4. Determină apariția limfogranulomului venerian
5. Este prezent la vite
6. Se localiză pulmonar, cu evoluţie extrem de severă
7. Este prezent la rozătoare (şobolani)
8. Se localiză la nivel cutanat
9. Se transmite prin ectoparaziţi (purici)
10. Este agentul etiologic al pneumocistozei
213. Referitor la ciumă, putem afirma:
1. Tratamentul se instituie în regim de urgenţă

2. În evul mediu au existat mari pandemii
3. Apar toxiinfecţii alimentare
4. Apar leziuni degenerative ale SNC (tabes, paralizie generală progresivă)
5. Apar adenite regionale (bubon pestos) cu evoluţie bacteriemică şi localizări
secundare
6. Evoluează cu pierderi masive de apă şi electroliţi prin scaun
7. Agentul etiologic este Yersinia pestis
8. În prezent sunt cazuri sporadice în zone limitate pe glob unde persistă focare
naturale
9. Agentul etiologic este S.enterica
10. Apar artrite reactive şi eritemul nodos
214. Referitor la Yersinia enterocolitica, putem afirma:
1. Are tropism pentru tractusul urinar

2. Este prezent în flora intestinală la animale şi păsări
3. Există un număr mare de serotipuri (O6 cel mai frecvent)
4. Nu este indicat diagnosticul serologic la cei cu artrite reactive sau eritem
nodos
5. Este contaminant al solului şi apelor de suprafaţă
6. La imunodepresaţi nu determină infecţii sistemice
7. Determină artrite reactive şi eritem nodos, complicaţii posibile ale
manifestărilor digestive la adulţi
8. La imunodepresaţi nu sunt indicate hemoculturile
9. Determină sindrom pseudoapendicular (adenopatie mezenterică) la adulţi
10. Determină boală diareică acută cu caracter autolimitat, mai ales la copii
73/105
215. Genurile Klebsiella, Enterobacter, Serratia:
1. Sunt bacili gram-negativi lactozo-pozitivi sau lactozo-pozitivi tardiv

2. Unele serotipuri capsulare de K.pneumoniae pot determina infecţii pulmonare
deosebit de severe
3. Produc caracteristic acetoină, evidenţiată prin reacţia Voges-Proskauer
4. Sunt bacili gram-pozitivi sporulaţi
5. Determină bacteriemii ce pot evolua cu sepsis sever şi şoc endotoxinic
6. Pe mediul Tinsdale formează colonii negre, înconjurate de un halou brun
7. Sunt bacilli gram pozitivi, fini, granulari,mǎciucaţi
8. Se colorează prin metoda Macchiavello
9. Pe mediul Löeffler formează colonii albe, lucioase, bombate
10. Determină infecţii oportuniste urinare
216. Referitor la holeră, putem afirma:
1. Este o boală epidemică strict umană

2. Identificarea serologică a coloniilor suspecte de V.cholerae nu este posibilă
3. Scaunul are aspect de fiertură de orez
4. La examenul microscopic direct se observă prezenţa de bacili gram-pozitivi
sporulați
5. Identificarea biochimică a coloniilor suspecte de V.cholerae nu este posibilă
6. La examenul microscopic direct se observă prezenţa de coci gram-pozitivi,
fără celule inflamatorii
8. V.cholerae poate fi transmis mai ales prin consum de carne de porc
9. Biotipul clasic V.cholerae determină formele cele mai severe de boală
10. V.cholerae O:139 determină formele cele mai severe de boală
217. Despre bacteriile din Genul Vibrio, putem afirma:
1. Sunt bacili gram-pozitivi mari, cu extremităţile tăiate drept

2. Sunt bacili gram-negativi incurbaţi “în virgulă”
3. Au habitat natural acvatic
4. Izolarea din materii fecale este realizată pe mediul Löeffler
5. Sunt pretențioși nutritiv
6. V.cholerae aparține acestui gen
7. V.mimicus aparține acestui gen
8. Izolarea din materii fecale este realizată pe mediul Nagler
9. Mobilitatea este asigurată de flageli cu dispoziţie polară
10. Pe mediul geloză-sânge detemină o dublă hemoliză
74/105
218. Sunt factori de patogenitate pentru Yersinia pestis:
1. Ag Vi
2. Chelatori de Fe
3. Activator al plasminogenului
4. Proteina P1
5. Fimbrii de tip P
6. Proteine Ipa
7. Verotoxina 1
8. Capsula (Ag F1)
9. Proteine Yops (Ag V şi W)
10. Verotoxina 2
219. Sunt bacili gram-negativi “în virgulă”, izolaţi sau grupaţi:
1. V.cholerae
2. K. pneumoniae
3. P. vulgaris
4. S.enterica
5. V.vulnificus
6. V.alginolyticus
7. V.parahaemolyticus
8. V.mimicus
9. P. mirabilis
10. E. coli
220. Care din urmatoarele bacterii formează colonii lactozo-pozitive sau negative pe
medii selective şi diferenţiale cu săruri biliare, lactoză şi indicator de pH?
1. H.parainfluenzae
2. Shigella spp
3. Enterobacter spp
4. K.pneumoniae
5. S. agalactiae
6. E.coli
7. S.saprophyticus
8. Proteus spp
9. S. aureus
10. S. pneumoniae
75/105
221. Care din următoarele afirmații sunt adevărate?
1. Genurile Proteus, Morganella, Providencia produc în mod caracteristic

fenilalanindezaminază
2. Specii Vibrio formeză colonii mucoase, confluente
3. E.coli poate dezvolta pe mediul geloză- sânge colonii pigmentate în verde
4. E. tarda este un bacil gram pozitiv sporulat
5. K.pneumoniae este o bacterie lactozo-negativă
6. Y.pestis are un aspect cocobacilar, cu coloraţie bipolară
7. Coloniile de Yersinia spp sunt foarte mari după 18 ore de incubare la 370C
8. Unele specii Enterobacter sau Serratia pot dezvolta colonii pigmentate în
galben sau roşu
9. Specii Klebsiella pot prezenta o capsulă vizibilă în frotiul Gram
10. P.mirabilis şi P.vulgaris cultivă în “văluri concentrice” pe medii neselective
222. Sunt bacili gram-negativi cu extremităţi rotunjite:
1. Proteus spp
2. Enterococcus faecalis
3. Neisseria gonorrhoeae
4. Streptococcus pneumoniae
5. Salmonella spp
6. Shigella spp
7. Enterococcus faecium
8. Streptococcus pyogenes
9. Providencia spp
10. Enterobacter spp
223. Despre Genul Pseudomonas, putem afirma:
1. Degradează glucoza pe cale oxidativă

2. Sunt catalază şi oxidază negativi
3. Sunt pretenţioşi nutritiv
5. Include numeroase specii cu largă răspândire în natură, majoritatea saprofite
6. Sunt imobili
7. P.aeruginosa este specia de interes medical, capabilă să determine o
diversitate de infecţii oportuniste
8. Sunt catalază şi oxidază pozitivi
9. Sunt bacili gram negativi subţiri, drepţi sau uşor încurbaţi
10. Sunt strict anaerobi
76/105
224. Despre Pseudomonas aeruginosa, putem afirma:

2. Determină pneumocistoza
3. Pot dezvolta colonii care degajă un miros caracteristic aromat
4. Este oxidazo-negativ
5. Sunt coci gram pozitivi dispuşi caracteristic în grămezi neregulate
7. Tulpinile care sintetizează un exopolizaharid (alginat) sunt mucoase,
nepigmentate
8. Pe geloză sânge coloniile sunt hemolitice
9. Sunt bacili gram negativi subţiri, drepţi sau uşor încurbaţi
10. Pot dezvolta colonii pigmentate datorităpiocianinei și pioverdinei
225. Despre Pseudomonas aeruginosa, putem afirma:
1. Este pretenţios nutritiv

4. Este un frecvent constituent al florei microbiene de pe suprafeţele de înveliş la
om
5. Este sensibil la desicaţie
6. Frecvent sunt izolate tulpini multirezistente la antibiotice din infecţii
nosocomiale
7. În spitale s-au selectat tulpini cu rezistenţă la dezinfectante (săruri cuaternare
de amoniu, hexaclorofen, iodofori)
8. Determină variate infecţii oportuniste
9. Este capabil să se multiplice în medii minimale nutritiv
226. Pseudomonas aeruginosa poate determina urmatoarele infecții:
1. Infecţii urinare
2. Holera
3. Aspergilomul
4. Supuraţii ale ulcerelor de gambă
5. Infecţii pulmonare
6. Luesul primar
7. Onixul și perionixul
8. Otite externe
9. Infecţii ale arsurilor
10. Criptococoza
77/105
227. Despre Acinetobacter, putem afirma:

2. Izolarea se realizează pe mediul Sabouraud
3. Este frecvent implicat in infectii nosocomiale
4. A. baumannii a câștigat rezistență la antibiotice
5. Sunt bacili gram negativi, nonfermentativi
6. Prezintă frecvent morfologie cocobacilară
8. Sunt diplococi gram-pozitivi, cu aspect lanceolat
9. Pentru identificarea prezumtivă se utilizează testul CAMP
10. Sunt bacili gram negativi strict aerobi
228. Despre Genul Haemophilus, putem afirma:
1. H.parainfluenzae aparține acestui gen

2. H.influenzae este specia de interes medical major
3. T. pallidum aparține acestui gen
4. M. pneumoniae aparține acestui gen
5. Sunt favorizaţi sau dependenţi de prezenţa CO2
7. Sunt dependenţi în cultivare de factorul de creştere X şi/sau V
8. Pot dezvolta colonii pigmentate datorităpiocianinei și pioverdinei
9. Sunt cocobacili gram-negativi, frecvent polimorfi
229. Despre Haemophilus influenzae, putem afirma:
1. Formeză colonii foarte mucoase, confluente

2. Poate dezvolta colonii pigmentate în galben sau roşu
3. Sunt cocobacili gram-negativi, frecvent polimorfi
4. Cultivă pe geloză sânge de berbec numai în vecinătatea coloniilor de
S.aureus care sintetizează factorul V
5. Este agentul etiologic al pestei
7. Unele caractere biochimice permit diferenţierea de alte specii
9. Cultivă pe geloză şocolat, în atmosferă umedă cu CO2
78/105
230. Haemophilus influenzae poate determina urmatoarele infecții:
1. Pneumocistoză
2. Pneumonii
3. Candidoză
4. Aspergiloză
5. Criptococoză
6. Artrite septice
7. Pericardite
8. Ascaridioză
10. Bronşite cronice acutizate
231. Pentru diagnosticul bacteriologic al infectiilor determinate de Haemophilus

influenzae se recomandă:
1. Izolarea pe mediul Thayer-Martin

2. Izolarea pe mediul Nagler
3. Izolarea pe medii de cultură cu factori X şi V
4. Decelarea Ag solubil capsular în l.c.r. prin latex-aglutinare
5. Examen microscopic direct
6. Izolarea pe mediul Middlebrook
7. Izolarea pe mediul Czapeck
8. Izolarea pe mediul Lowenstein-Jensen
9. Identificarea antigenică (serotipul capsular) în infecţii invazive
10. Identificarea biochimică la nivel de specie
232. Despre Treponema pallidum, putem afirma:
1. Poate fi menţinută în laborator prin inoculare intratesticulară la iepure

2. Sunt bacterii filamentoase foarte subţiri, cu extremităţi efilate
3. Sunt coci ovalari cu aspect reniform, dispuşi în diplo (“boabă de cafea”), gram-
negativi
4. Viabiliateta nu este afectată de desicaţie
5. Sunt coci Gram pozitivi dispuşi izolat, în diplo, ocazional în scurte lanţuri şi
caracteristic în grămezi neregulate
6. Au aspect helicoidal cu spire regulate
7. Nu a putut fi cultivată pe medii de cultură
8. Viabiliateta nu este afectată diferenţe de temperatură
9. Viabiliateta nu este afectată de antiseptice
10. Are mișcări de înşurubare sau flexie datorită mai multor flageli endocelulari
79/105
233. Despre infecţia luetică, putem afirma:
1. Se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate

2. Perioada de incubaţie este de 2-8 zile
3. Perioadă de incubaţie este de 2-8 săptămâni
4. Simptomul principal este pruritul
5. Evoluează în trei stadii
6. Se transmite predominent pe cale sexuală
7. Este determinată de Treponema pallidum
8. Inițial leziunea este o papulă, care se ulcerează devenind un ulcer nedureros,
situat pe o bază infiltrativă dură (șancru tare)
9. Se transmite predominent pe cale respiratorie
10. Este determinată de Trichiuris trichiura
234. Infecţia luetică se caracterizează prin:
1. Leziuni degenerative ale SNC (tabes, paralizie generală progresivă)

2. Șancru de inoculare, care se vindecă spontan
3. Limfogranulom venerian
4. Manifestări distructive tisulare (gome)
5. Otite
6. Endarterită obliterantă (anevrism aortic)
8. Leziuni cutaneo-mucoase diseminate
9. Anemie hemolitică
10. Prolaps rectal
235. Pentru diagnosticul de laborator în suspiciunea de sifilis se recomandă să se

efectueze:
1. Preparate colorate Macchiavello

2. Cultivare pe mediul Löeffler
3. Testul specific TPHA
4. Preparate colorate Giemsa
5. Testul nespecific VDRL
6. Preparate colorate Gram
7. Microscopie pe fond întunecat
8. Preparate colorate prin impregnare argentică
9. Testul nespecific RPR
10. Cultivare pe mediul Tinsdale
80/105
236. Despre Familia Mycoplasmataceae, putem afirma:
1. Sunt cele mai mici microorganisme cu posibilităţi de sinteză

2. E. coli aparține acestei familii
3. Sunt lipsite de capacitatea de sinteză a peretelui celular
4. Pe mediul Tinsdale, după 24 ore, dezvoltă colonii de culoare neagră
5. Include două genuri de interes medical: Pseudomonas și Acinetobacter
6. Include două genuri de interes medical: Mycoplasma şi Ureaplasma
8. Sunt capabile să treacă prin membrane filtrante
9. K. pneumoniae aparține acestei familii
10. Sunt capabile să cultive pe medii de cultură cu aport de steroli
237. Despre Mycoplasma pneumoniae, putem afirma:
1. Este implicată în boala Lyell la adolescent şi adult

2. Determină angine
4. Pe medii agarizate formează colonii muriforme
5. Determină traheobronşite
6. Dezvoltă colonii manito-pozitive pe mediul Chapman
8. Determină pneumonie atipică primară
9. Este implicat în apariţia cariilor dentare
10. Este patogen primar pentru om, cu tropism pentru tractusul respirator
238. Bacteriile din Familia Chlamydiaceae, se deosebesc de restul bacteriilor prin:
1. Prezintă un ciclu reproductiv particular în care apar două forme diferite

morfologic:corpusculi cromatoizi și corpusculi bazali
2. Au capacitatea de sinteză a ATP
3. Include două genuri de interes medical: genul Chlamydia şi genul
Chlamydophila
4. Proteina majoră din m.e. nu are epitopi cu specificitate de specie
5. Incapacitatea de sinteză a ATP (parazitism energetic strict intracelular)
6. Prezența peptidoglicanului din structura peretelui celular de tip gram-negativ
7. Prezintă un ciclu reproductiv particular în care apar două forme diferite
morfologic:corpi elementari și corpi reticulaţi
8. LPS este un Ag comun speciilor
9. Lipsa peptidoglicanului din structura peretelui celular de tip gram-negativ
10. Include două genuri de interes medical: genul Pseudomonas şi genul
Acinetobacter
81/105
239. Chlamydia trachomatis poate determina următoarele infecții:
1. Limfogranulomul venerian
2. Trahom
3. Impetigo
4. Uretrite
5. Gonoree
6. Foliculite
7. Endocervicite
8. Panariţii
9. Sifilis
10. Conjunctivite cu incluzii
240. Despre Chlamydophila pneumoniae, putem afirma:
1. Determină antracoză
2. Determină ornitoză
3. Determină leziuni cutaneo-mucoase diseminate
4. Are tropism pentru tractusul urinar
5. Diagnosticul de laborator este în special serologic
6. Are tropism pentru tractusul digestiv
7. Determină pneumonii atipice primare
8. Are tropism pentru tractusul respirator
9. Determină faringite
10. Este o specie patogenă primară pentru om
241. Despre Chlamydophila psittaci, putem afirma:
1. Poate cauza pneumonii atipice severe, uneori cu evoluţie sistemică

2. La om este prezent pe mucoasa vaginală și uretrală
3. Este o specie cu patogenitate naturală pentru păsări
4. Determină endometrite febrile la femeia gravidă
5. Poate determina uretrite acute la bărbați
7. Tulpinile aviare pot accidental determina infecţii pe cale respiratorie la om
8. Este prezent în excusivitate la om
9. Este o specie cu patogenitate naturală pentru animale
10. Determină ornitoză
82/105
242. Despre Coxiella burnetii, putem afirma:
1. Cultivă pe mediul Tinsdale

2. Este o bacterie cu parazitism obligatoriu intracelular
3. Poate determina infecţii cronice (endocardite) – febra Q
4. Cultivă pe mediul Löeffler
5. Se colorează prin metoda Gimenez, Giemsa, Macchiavello
6. Este transmisă de la vite sau oi la om pe cale respiratorie sau digestivă
7. Poate determina limfogranulomul venerian
10. Poate determina infecţii acute (pneumonii interstiţiale)
243. Despre Corynebacterium diphtheriae putem afirma:
1. Coloniile au pigment de pioverdina

2. pe medii cu telurit de K coloniile sunt de culoare neagră;
3. Produce dizenteria
4. Sunt coci gram negativi
5. pe mediul Loeffler cultivă în 10-14 ore, coloniile având aspect de picături de
spermanţet;
6. pe geloză-sânge biotipurile mitis şi gravis dezvoltă colonii hemolitice;
7. teste biochimice NU permit identificarea speciei şi diferenţierea biotipurilor
gravis, intermedius şi mitis.
8. Cultiva pe mediul Thayer Martin
9. bacili gram pozitivi cu lungimi variabile, cu structură granulară (granulaţii din
volutină) dispuşi în diplo sau grămezi neregulate;
10. aspectul morfologic caracteristic apare în produse biologice şi culturi pe medii
cu ser (mediul Loeffler).
244. Despre Corynebacterium diphtheriae putem afirma:
1. Agent etiologic al toxiinfecţiei alimentare

2. Se localizează la nivel osos
3. Produce tuberculoza
4. Produce sancru sifilitic
5. Infecţia poate progresa spre laringe (crup), existând pericolul de asfixie
6. Consecutiv pătrunderii toxinei în circulaţia sangvină, apar manifestări de
miocardită, hipotensiune, polinevrită sau paralizii ale sistemului nervos
periferic
7. Produce meningita
8. Tulpini netoxigene au fost izolate din infecţii sistemice la imunodepresaţi.
9. Agent etiologic al toxiinfecţiei difterice
10. Se localizează cel mai frecvent la nivelul amigdalelor, determinând o angină
cu false membrane
83/105
245. Despre Listeria monocytogenes putem afirma:
1. dezvoltă colonii mici, S, înconjurate de zonă îngustă de hemoliză pe geloză-

sânge;
2. mobili la temperatura camerei prin flageli cu dispoziţie peritriche
3. Este o spirocheta
4. Este un bacil gram negativ
5. teste biochimice suplimentare permit identificarea la nivel de specie.
6. Este un coc gram pozitiv
7. Produce colonii de tip R
8. bacili gram-pozitivi de lungimi variabile, dispuşi în diplo (V sau Y), palisade
sau lanţuri scurte, nesporulaţi
9. Este o bacterie nefastidioasa
10. cultivă pe medii îmbogăţite la 4 - 450C, temperatura optimă fiind de 300C
(bacterie psihrotrofă);
246. Despre genul Bacillus putem afirma:
1. Sporul este mai mare decat bacilul

2. majoritatea speciilor sunt mobile datorită unor flageli cu dispoziţie peritriche;
3. Sunt bacili gram negativi
4. Sunt cocobacili gram negativi
5. larg răspândiţi în natură (sol, ape de suprafaţă, vegetale);
6. bacili gram-pozitivi cu extremităţi drepte sau rotunjite, dispuşi izolaţi sau în
lanţuri de lungimi variabile, cu endospori ovalari sau sferici dispuşi central,
subterminal sau terminal;
7. aerobi stricţi sau facultativ anaerobi;
8. Nu sunt ubicvitari
9. Sunt anaerobi
10. nepretenţioşi nutritiv, capabili să se dezvolte în limite largi de temperatură
(specii mezofile, termofile sau psihrofile);
84/105
247. Despre infecţia cărbunoasă putem afirma:
1. Este produsa de Bacillus cereus

2. infecţia cărbunoasa NU poate evolua cu bacteriemie masivă şi meningită
hemoragică, întotdeauna mortală.
3. antraxul sau cărbunele este o zoonoză gravă care afectează în special
ierbivorele domestice
4. Este produsa de Clostridium difficile
5. Se transmite sexual
6. antraxul digestiv, forma curent intâlnită la ierbivore dar foarte rară la om
7. antraxul pulmonar deosebit de grav şi frecvent mortal
8. Este produsa de Clostridium perfringens
9. infecţia la om este accidentală şi poate avea caracter profesional;
10. antraxul cutanat sau pustula malignă, cea mai frecventă manifestare
248. Despre genul Clostridium putem afirma:
1. Include bacili gram negativi

2. bacili mari cu extremităţi rotunjite, uneori cu aspect filamentos, gram-pozitivi
sau gram-variabili, dezvoltă endospori ovalari sau sferici dispuşi central,
subterminal sau terminal, care deformează bacilul
3. Se transmit prin vectori biologici
4. speciile patogene pentru om sunt capabile să producă toxine histolitice,
neurotoxine sau enterotoxine
5. majoritatea speciilor sunt mobile prin flageli peritriche
6. Include specii aerobe
7. strict anaerobi
8. Sporul este mai mic decat bacilul
9. microorganisme ubicvitare, prezente în sol şi în intestinul omului sau
animalelor;
10. Se transmit sexual
85/105
249. Despre manifestări clinice la om produse de C. tetani putem afirma:
1. Produce sancru sifilitic

2. condiţiile locale anaerobe facilitează multiplicarea şi eliberarea de toxină;
3. Produce meningita
4. toxiinfecţie iniţiată de contaminarea unei plagi traumatice cu spori de C.tetani;
la nou-născut poata de intrare este reprezentată de plaga ombilicală iar în
avortul septic de plaga uterină;
5. perioada de incubaţie variabilă (în medie 2 săptămâni), invers proporţională
cu gravitatea clinică;
6. Produce faringita
7. Produce paralizie flasca
8. Produce osteomielita
9. apar contracturi spastice dureroase ale muşchilor striaţi, exacerbate de stimuli
externi, ce pot determina poziţii particulare ale corpului, însoţite de manifestări
vegetative;
10. decesul poate sa survină prin insuficienţă cardio-respiratorie.
250. Despre Clostridium difficile putem afirma:
1. Profilaxie nespecifică prin utilizarea neraţională a antibioticelor;

2. Virulenţa este conferită de toxina A (enterotoxină) şi toxina B (citotoxină) care
determină leziuni necrotice ale mucoasei intestinale şi un răspuns inflamator
local
3. Tratament cu izoniazida în formele severe
4. Infecţia poate îmbrăca un caracter nosocomial;
5. Prezent in flora intestinală a omului, poate prolifera la nivelul colonului sub
efectul supresiv al unor antibiotice asupra florei comensale normale, fiind
asociat cu colita psedomembranoasă postantibiotică
6. Prezintă caractere morfo-tinctoriale asemănătoare cu C.botulinum, fiind un
anaerob strict;
7. Este un bacil gram negativ incurbat
8. Nu poate produce disbioze
9. Tratament cu metronidazol sau vancomicină în formele severe
10. Diagnosticul de laborator: evidenţierea în LCR a citotoxinei B pe culturi de
celule
86/105
251. C. perfringens poate sa produca:
1. leziuni invazive de mionecroză, febră, hemoliză intravasculară, blocaj renal,

şoc
2. infecţie polimicrobiană cu prezenţa asociată a altor specii Clostridium
(C:septicum, C.novyi, C.histolyticum, C.bifermentans etc) şi floră facultativ
anaerobă
3. Pneumonie
4. gangrenă gazoasă
5. Difterie
6. celulite sau fasceite
7. infecţii invazive uterine grave după avort septic
8. Dizinterie
9. Infectie tract urinar
10. Angina pseudomembranoasa
252. Despre genul Mycobacterium putem afirma:
1. Caracterul ne-granulomatos al leziunilor histopatologice

2. Colorabil in coloratia Gram
3. Aerobi sau microaerofili
4. Imobili
5. Sensibilitate la toate antibioticele
6. Nu supravieţuieste în celulele fagocitare;
7. Bacili acido-alcoolorezistenţi dispuşi izolat sau grupaţi, necapsulaţi,
nesporulaţi
8. Rezistenţă scazuta la agenţi fizici şi chimici
9. Structura particulară a peretelui celular, cu un conţinut bogat în lipide şi ceruri,
conferă caractere particulare de colorabilitate
10. Pretenţioşi nutritiv, cultivă lent, foarte lent sau sunt necultivabili in vitro
253. Despre Mycobacterium tuberculosis putem afirma:
1. bacili Gram negativi subţiri, izolaţi sau grupaţi în litere unghiulare

2. pe medii lichide tulpinile virulente se dispun în corzi
3. Sensibil la numeroşi agenţi chimici de decontaminare
4. cultivă lent (2-6 săptămâni) pe medii complexe (mediul Löwenstein-Jensen)
5. deosebit de rezistent la desicaţie
6. dezvoltă colonii R cu aspect conopidiform
7. bacili a.a.r. subţiri, izolaţi sau grupaţi în litere unghiulare
8. dezvoltă colonii S cu aspect conopidiform
9. cultivă rapid (2-6 săptămâni) pe medii complexe (mediul Löwenstein-Jensen)
10. deosebit de sensibil la desicaţie
87/105
254. Despre terapia etiotropa in tuberculoza putem afirma:
1. Urmareste sterilizarea rapidă a expectoraţiei;

2. Urmareste distrugerea bacililor a.a.r. extra- şi intra-celulari din focarul de
infecţie
3. Antibioterapia de primă linie: asocierea rifampicinei cu HIN, pirazinamidă şi
etambutol
4. Poate utiliza fluorochinolone
5. Poate utiliza nitrofurantoin
6. Poate utiliza cefalosporine
7. Poate utiliza antibiotice de a doua linie: cicloserina, etionamida, capreomicina,
PAS, fluorochinolone, viomicina etc
8. Poate utiliza metronidazol
9. Urmareste distrugerea bacililor in stare dormandă.pentru evitarea recidivelor;
10. Poate utiliza penicilina
255. Despre virusuri putem afirma:
1. Sunt parazite obligator intracelular

2. Sunt particule infecţioase cu dimensiuni foarte mici (20-300 nm)
3. Sunt lipsite de capacităţi proprii de metabolism
4. Se divid similar bacteriilor
5. Au diametrul de ordinul micronilor
6. Nu cresc şi nu se divid
7. Nu au nevoie de gazde vii pentru multiplicare
8. Pot cultiva pe geloza sange
9. Sunt replicate de o celulă gazdă
10. Pot cultiva pe mediul Mueller Hinton
256. Sisteme de diagnostic pentru virusuri pot fi:
1. Geloza simpla
2. Mediul TSI
3. Linii permanente
4. Mediul Hektoen
5. Geloza sange
6. Mediul MacConkey
7. Linii diploide
8. Linii primare
9. Oua embrionate
10. Animale de laborator
88/105
257. Modalitati de evidentiere a replicarii virusurilor pot fi:
1. Obtinerea de hemoliza
2. Hemadsorbtie
3. Obtinerea culturii mixte
4. Transformare din celule maligne in celule sanatoase
5. Evidentiere colonii lactozo negative
6. Acumulare antigene virale in supernatant
7. Incluziuni virale
8. Interferenta virala intracitoplasmatice sau intranucleare
9. Obtinerea culturii pure prin izolare semicantitativa in 4 cadrane
10. Efect citopatic
258. Despre virusuri putem afirma:
1. Conțin enzime producătoare de energie și de capacităţi de biosinteză

2. Sunt lipsite de enzime producătoare de energie și de capacităţi de biosinteză
3. Sunt microorganisme strict parazite intracelular
4. Se divid
5. Sunt microorganisme facultativ intracelular
6. Conţin un singur tip de acid nucleic, fie ADN, fie ARN, protejat de un înveliş
proteic
7. Nu se divid, ci sunt replicate de celulele vii pe care le parazitează
8. Conţin ambele tipuri tip de acid nucleic: ADN și ARN
9. Invelișul proteic nu poate fi dublat de o anvelopă
10. Invelișul proteic poate fi dublat de o anvelopă
259. Despre genomul viral putem afirma:
1. ADN segmentat
2. Prezinte ambele tipuri de acizi nucleici: ADN si ARN
3. Deţine informaţia necesară replicării
4. ARN-ul are cel mai frecvent o structură monocatenară (bicatenară la
reovirusuri), constituit la unele virusuri din mai multe segmente
(orthomixovirusuri, reovirusuri).
5. ARN-ul are cel mai frecvent o structură monocatenară, cu polaritate pozitivă
(funcţionează ca ARNm)
6. ADN-ul are cel mai frecvent o structură bicatenară (monocatenară la
parvovirusuri), liniară (circulară la hepadnavirusuri);
7. Nu deţine informaţia necesară replicării
8. ADN monocatenat
9. Este reprezentat de o moleculă ARN (cele mai numeroase virusuri) sau ADN
10. ARN bicatenar la hepadnavirusuri
89/105
260. Despre funcţiile capsidei virale putem afirma:
1. Conferă forma caracteristică virusului

2. Conţine determinanţi antigenici faţă de care gazda reacţionează prin răspuns
imun
3. Nu conferă forma caracteristică virusului
4. Poate fi vizualizata la microscopul optic ca un halou clar
5. Nu conferă specificitatea de gazde şi dictează poarta de intrare
6. Importanţa practică: diagnostic de laborator, in vivo, diagnostic direct sau
indirect
7. Protejează acidul nucleic viral
8. Importanţa practică: răspunsul imun in vivo, rol in apărare
9. Fixează virusul la receptorii specifici de pe suprafaţa celulelor
10. Nu protejează acidul nucleic viral
261. Despre capsida virală putem afirma:
1. Poate fi vizualizata in coloratia Gram

2. Deţine informaţia necesară replicării
3. Este constituită din molecule proteice repetitive (capsomere) codificate de
genomul viral;
4. Simetria ale nucleocapsidei poate fi icosaedrică
5. Simetria ale nucleocapsidei poate fi complexă
6. Include glicoproteine codificate de genomul viral cu rol de receptori pentru Fc
şi C3b
7. Simetria ale nucleocapsidei poate fi helicală
8. Capsomerele au o dispoziţie simetrică
9. Nu protejeaza genomul viral
10. Derivă din sistemul membranar al celulei gazdă
90/105
262. Despre anvelopa (peplos sau manta) afirma:
1. Include glicoproteine codificate de genomul viral cu rol de receptori pentru Fc

şi C3b (la herpesvirusuri)
2. Prezentă la virusuri cu simetrie helicală şi la unele virusuri cu simetrie
icosaedrică
3. Derivă din sistemul membranar al celulei gazdă (membrana citoplasmtică,
membrana nucleară, reticul endoplasmatic)
4. Poate fi vizualizata in coloratia Gram
5. Poate avea simetrie helicala
6. Include glicoproteine codificate de genomul viral cu rol de enzime (ex,
hialuronidaza)
7. Poate avea simetrie complexa
8. Este formata din capsomere
9. Poate avea simetrie icosaedrica
10. Include glicoproteine codificate de genomul viral cu rol de liganzi la receptori
celulari (ex.hemaglutinine)
263. Dintre etapele replicarii virale fac parte:
1. Transductia
2. Mutatii
3. Conjugarea
4. Penetrarea
5. Asamblarea de noi virioni
6. Transcriptia
7. Decapsidarea
8. Conversia lizogenica
9. Adsorbţia
10. Transformarea
264. Despre virusurile defective se poate afirma:
1. Necesită prezenţa unui virus ajutător (helper) pentru realizarea ciclului

replicativ intracelular
2. Parvovirusuri din genul Dependovirus, realizează coinfecţii cu adenovirusuri
3. Preventia fata de VHD nu se poate realiza prin vaccin anti VHB
4. Pot realiza singure infectiile
5. Virusul hepatitei Delta, realizează infectii cu virusul hepatitei B, care îi oferă
aghbs (antigenul de suprafata).
6. Este posibila suprainfectia VHB - VHD
7. Nu au nevoie de virus ajutator
8. Structura lor este complexa
9. Este posibila coinfectia VHB - VHD
10. VHD prezinta 3 tipuri de antigene structurale
91/105
265. Infecţia celulelor nepermisive este non-productivă şi poate fi de tip:
1. Lentă
2. Endemica
3. Latentă
4. Acuta
5. Abortivă
6. Sporadica
7. Epidemica
8. Cronica
9. Letală
10. Transformantă
266. Taxonomia virală se refera la:
1. Caracteristicile genomului ARN sau ADN, şi proprietăţile lui: greutate

moleculară, m.c. Sau d.c., linear sau circular, segmentat sau piesă unică,
polaritatea, compoziţia procentuală în C +G, secvenţierea bazelor
2. Pigmentogeneza
3. Gen – include în denumire sufixul -virus
4. Asezarea in tetrade
5. Particularităţile de diviziune a materialului genetic
6. Familie – include în denumire sufixul -viridae
7. Criterii morfologice (dimensiunea virionului, formă, prezenţa sau absenţa
anvelopei, simetria NC)
8. Formarea de colonii alfa hemolitice
9. Tipul de colonie S / R
10. Subfamilie – include în denumire sufixul -virinae
267. Criterii de clasificare ale virusurilor se refera la:
1. Proprietăţi fizico-chimice (masă moleculară, stabilitatea termică, densitatea,

rezistenţa la ph, radiaţii, detergenţi, etc)
2. Formarea de colonii alfa hemolitice
3. Asezarea in tetrade
4. Tipul de colonie S / R
5. Criterii morfologice (dimensiunea virionului, formă, prezenţa sau absenţa
anvelopei, simetria NC)
6. Particularităţile de diviziune a materialului genetic
7. Proprietăţi biologice (spectrul de gazde, tropismul pentru anumite celule,
maniera de transmitere, vectori, serologie)
8. Proprietăţi antigenice
9. Pigmentogeneza
10. Prezenţa unor macromolecule/proteine virale (număr, compoziţia proteinelor şi
secvenţa aa., funcţiile lor);
92/105
268. Despre bacteriofagi se poate afirma:
1. Sunt bacterii cu forma de bacil cu capete maciucate

2. Pot fi implicati in transformare
3. ciclul de replicare în celula bacteriană este asemănător cu cel descris la
virusurile de interes medical
4. Pot fi implicati in conjugare
5. Pot fi implicati in mutatii
6. fagii T, cei mai cunoscuţi, sunt constituiţi din cap, coada si placă bazală
hexagonală
7. Sunt bacterii cu forma de bastonas
8. Sunt virusuri care parazitează bacteriile
9. au o structură analoagă virusurilor animale
10. Fag temperati se integrează în genomul bacterian şi se replică sincron cu
acesta (profag)
269. Despre izolarea virusurilor în culturi de celule se poate afirma:
1. Linii de celule diploide sunt obţinute din ţesuturi embrionare au morfologie şi

cariotip normal
2. Culturi primare au morfologie alterată si pot fi subcultivate indefinit
3. Linii de celule diploide pot fi subcultivate 40-50 de generaţii
4. Linii de celule diploide au morfologie alterată si pot fi subcultivate indefinit
5. Linii de celule diploide pot fi subcultivate indefinit
6. Culturi primare sunt obţinute din ţesuturi adulte si supravieţuiesc 5-6 cicluri de
subcultivare
7. Linii permanente sunt obţinute din ţesuturi embrionare au morfologie şi
cariotip normal
8. Linii permanente provin din tumori canceroase sau din celule normale
transformate malign
9. Linii permanente au morfologie alterată si pot fi subcultivate indefinit
10. Linii permanente provin din obţinute din ţesuturi adulte si supravieţuiesc 5-6
cicluri de subcultivare
93/105
270. Etapele cultivarii virusurilor pe culturi de celule sunt:
1. Incubarea
2. Uscarea
3. Inocularea filmului celular
4. Etalarea produsului patologic pe lama de microscop
5. Fixarea
6. Pregătirea suspensiei virale
7. Colorarea utilizand coloratii simple
8. Colorarea utilizand coloratii diferentiale
9. Depistarea virusului replicat
10. Cuantificarea virusului replicat
271. Despre izolarea pe ouă embrionate în dezvoltare se poate afirma:
1. Inocularea embrionilor se poate face pe membrana corioalantoidă

2. Inocularea embrionilor se poate face pe membrana corioalantoidă în cavitatea
alantoidă
3. Izolare se poate realiza pe MacConkey
4. Izolare se poate realiza pe Hektoen
5. Izolare se poate realiza pe geloza sange
6. Izolare se poate realiza pe MIU
7. Inocularea embrionilor se poate face în cavitatea amniotică (adaptare)
8. Izolare se poate realiza pe TSI
9. Incubare la 35 ºC, 3-5 zile
10. Este indicată pentru izolarea virusurilor gripale, paragripale, herpetice,
poxvirusurilor.
272. Depistarea si cuantificarea virusului replicat se poate obiectiva prin:
1. Reactii de precipitare
2. Moartea embrionului (viabilitatea embrionilor a fost verificată anterior la
ovoscop)
3. Numărul de pustule formate pe MCA
4. Titrarea antigenului viral (H) în lichidul alantoidian (prin RH)
5. Reactii de aglutinare
6. ELISA
7. Apariţia de pustule pe membrana corioalantoidă (MCA) - poxvirusuri
8. Acumularea de virus (hemaglutinine) în lichidul amniotic / alantoidian
9. Western Blot
10. Reactii de fixare a complementului
94/105
273. Urmărirea replicării virusului pe animale de laborator se poate obiectiva prin:
1. Reproducerea bolii la animal (ex.: tremor determinat de enterovirusuri)

2. Interferenta
3. Incluziuni virale
4. Transformare
5. Reproducerea bolii la animal (ex.: paralizii)
6. Evidenţierea de leziuni histopatologice caracteristice la nivelul organelor ţintă
7. Efect citopatic
8. Moartea animalului
9. Hemadsorbtie
10. În lichidele sau pp recoltate de la animal se evidenţiază prezenţa virusului prin
reacţii Ag-Ac, ME (pentru virusurile nou izolate, cercetare, etc)
274. Despre dezavantaje utilizarii de animale de laborator pentru izolarea virusurilor se

poate afirma ca prezinta:
1. Timp îndelungat pentru rezultatul final

2. Reacitivitati similare intre animalele testate
3. Rezultatul final apare rapid
4. Infecţii virale latente cu propriile virusuri
5. Nu apar Ac care sa impiedice expresia clinica
6. Producerea de Ac care împiedică expresia clinică
7. Costuri ridicate (infrastructură specială, personal, hrană, etc)
8. Sunt ieftine
9. Reactivităţi diferite
10. Animalele sunt toate germ free
275. Despre aplicaţiile practice ale reacţiei antigen-anticorp se poate afirma:
1. ELIZA
2. RT PCR
3. PCR
4. Relaţii calitative conduc la identificarea unui reactiv
5. Identificarea unui anticorp necunoscut (în serul pacientului) prin antigenul
omolog se numeste diagnostic serologic.
6. Relaţii cantitative conduc la determinarea titrului reactivului cercetat
7. Identificarea unui antigen necunoscut (în produse patologice sau tulpini izolate
în laborator) prin anticorpul omolog prezent în seruri imune de referinţă se
numeste diagnostic direct
8. Real Time PCR
9. Identificarea unui anticorp necunoscut (în serul pacientului) prin antigenul
omolog se numeste diagnostic indirect.
10. RFC
95/105
276. Despre etapele PCR sunt relationate urmatoarele:
1. ELISA direct
2. ELISA competitiv
3. Termociclor
4. Extensie
5. IF
6. Taq polimeraza
7. Precipitare
8. Fixare primeri
9. Denaturare ADN
10. Western Blot
277. Reactiile Ag - Ac sunt:
1. Real Time PCR

2. RFC
3. Elecroforeza in gel
4. PCR
5. RT PCR
6. ELIZA
7. Aglutinare
8. Precipitare
9. Secventiere
10. Neutralizare
278. Aplicatiile practice ale Real Time PCR sunt:
1. Detectia viral load a VHV

2. Detectie gene responsabile cu rezistenta la antibiotice
3. Evidentiere forma bacterii: coci, bacili
4. Cuantificarea ADN in proba initiala a pacientului
5. Genotiparea HPV
6. Evidentiere elemente particulare: spori
7. Evidentiere afinitate tinctoriala
8. Evidentiere mod asezarea bacterii pe frotiu
9. Detectie rapida a agentului pathogen in proba patologica
10. Evidentiere elemente particulare: capsula
96/105
279. Reactii cu Ac marcati pot fi:
1. Precipitare
2. Neutralizare
3. RFC
4. PCR
5. Imunocromatografie
6. ELISA direct
7. IF
8. Western Blot
9. Aglutinare
10. ELISA competitiv
280. Despre criteriile de diagnostic serologic al unei infecţii acute se poate afirma:
1. Se pot testa pe două probe de ser prelevate în dinamică (serul I / acut şi serul
II / de convalescent, recoltate la interval de 10‑14 zile)
2. dinamica semnificativă pe proba unica de ser
3. dinamica semnificativă sugereaza creşterea de cel puţin patru ori a titrului
anticorpilor în a doua probă de ser faţă de prima
4. dozarea anticorpilor IgM (anticorpii răspunsului imun primar) diagnosticul unei
infecţii acute/ recente
5. titrul semnificativ pe proba dubla de ser
6. pe o singură probă de ser: titrul semnificativ
7. seroconversia pe proba unica de ser
8. Se pot testa pe două probe de ser prelevate în dinamică (serul I / acut şi serul
II / de convalescent, recoltate la interval de 3 zile)
9. seroconversia sugereaza absenţa anticorpilor în prima probă şi apariţia lor în
cea de a doua
10. dozarea anticorpilor IgM pe proba dubla de ser
281. Indicatiile diagnosticului serologic sunt:
1. Etapa de incubatie a bolii

2. Interpretare clara privind semnificaţia clinică a izolatelor
3. Izolare imposibilă prin lacune ale anchetei epidemiologice
4. Agent etiologic cultivabil
5. Agent etiologic în situs accesibil prelevării
6. Agent etiologic în situs inaccesibil prelevării
7. Îndoieli privind semnificaţia clinică a izolatelor
8. Izolare posibilă prin lacune ale anchetei epidemiologice
9. Etapa de incubatie si de stare a bolii depasite clinica
10. Agent etiologic necultivabil
97/105
282. Virusuri cu genom ARN sunt:
1. VHS
2. VEB
3. VHB
4. VHD
5. VCM
6. VHZ
7. VHA
8. VHC
9. VHE
10. Rotavirus
283. Virusuri cu genom ADN sunt:
1. Astrovirus
2. VHS
3. VHB
4. VHC
5. VHE
6. VHZ
7. VHA
8. Rotavirus
9. VCM
10. VEB
284. Despre virusurile din familia Orthomyxoviridae putem afirma:
1. Sunt virusuri foarte rezistene în mediu

2. Se replică în nucleu, deși sunt virusuri ARN
3. Sunt virusuri ARN cu genom segmentat, de sens negativ
4. Se replică în citoplasmă
5. Sunt virusuri ARN, m.c., nesegmentate
6. Sunt virusuri învelite, cu simetrie helicală
7. Prezintă simetrie icosaedrică a nucleocapsidei
8. Poseda o ARN-polimerază-ARN dependentă
9. Prezintă 2 tipuri de proiecții: hemaglutinina si neuraminidaza
10. Există 3 variante antigenice de hemaglutinină și 2, de neuraminidază
98/105
285. Despre virusurile gripale putem afirma:
1. Virusurile gripale B si C, infecteaza doar omul

2. In nomenclatura virală, doar pentru virusul gripal A, se specifică, în paranteză,
formula antigenică
3. Frecevent tulpinile aviare sau porcine infectează omul
4. Sunt virusuri neînvelite, deci mai rezistente la agenții fizico-chimici
5. Sunt virusuri ARN, de sens pozitiv, deci genomul lor joacă direct rolul de
ARNm
6. In nomenclatura virală, denumirea gazdei se face doar când este o altă
gazdă, și nu omul
7. Virusurile gripale B si C, infecteaza și oamenii și animalele
8. Tipul A poate suferi mutații antigenice majore și minore
9. Tulpinile de virus gripal au, de regulă, specificitate de specie
10. Tipul A și B suferă atât variații antigenice majore, cât și minore
286. Despre variabilitatea genetică a virusurilor gripale putem afirma:
1. Variația genetică majoră, posibilă doar la virusul gripal de tip A, și foarte rar la
cel de tip B, se mai numește antigenic drift
2. In prezent circulă în paralel virusurile gripale A H2N2 și AH1N2
3. Variație genetică minoră explică apariția epidemiilor de gripă
4. Virusul gripal B poate, rar, suferi variații antigenice majore
5. Variația genetică majoră, posibilă doar la virusul gripal de tip A explică
pandemiile
6. Variația antigenică majoră este consecința unei mutații care apare gradual,
prin mutații punctiforme, de aceea pandemiile apar la 10-40 de ani
7. Variația genetică minoră, posibilă pentru virusurile gripale de tip A și B, se mai
numește antigenic drift
8. Variația genetică minoră, posibilă pentru virusurile gripale de tip A și B, se mai
numește antigenic shift
9. Dupa infectarea unei celule cu doua virusuri, poate apare reasortarea
segmentelor replicative
10. Variația genetică majoră, posibilă doar la virusul gripal de tip A, se mai
numește antigenic shift
99/105
287. Diagnosticul gripei presupune:
1. Detectarea prin metode rapide, ca evidențierea genomului, prin RT-PCR

2. Reacția de hemaglutinare este utilă pentru evidențierea și titrarea de antigen
3. Reacția de hemaglutinare este utilă pentru identificarea virusurilor gripale
după cultivarea pe ouă embrionate
4. Detectarea prin metode rapide, ca evidențierea de Ag prin IF sau ELISA
5. Pentru identificarea de anticorpi antivirus gripal se poate utiliza reacția de
hemaglutinare
6. Recoltarea de produse patologice ca: tamponul faringian, tamponul nazal sau
lichidul de spălătură nazală
7. Ca produs patologic, pentru diagnostic se poate recolta și sputa
8. Izolarea se poate realiza pe ouă embrionate sau culturi de celule
9. Detectarea prin metode rapide, ca evidențierea genomului, prin PCR
10. Reacția de inhibare a hemaglutinare identifică doar antigene cu specificitate
de tip, A sau B
288. In evoluția unei gripe:
1. Infecțiile asimptomatice pot reprezenta până la 90% din cazuri

2. Infecțiile asimptomatice pot reprezenta până la 50% din cazuri
3. Infecția gripală la nou-născută evoluează ca o viroză respiratorie ușoară
4. Virusul gripal A/ H3N2 pare a determina cele mai severe infecții
5. Uneori, în evoluția gripei survine o pneumonie lobară acută, prin suprainfecție
bacteriană cu S. aureus sau S. pneumoniae
6. Secundar acțiunii primare a virusului gripal poate surveni o pneumonie
interstițială
7. Secundar acțiunii primare a virusului gripal poate surveni o pneumonie lobară
acută
8. In ultimul timp au evoluat virusurile gripale A/ H7N9 și B
9. In ultimul timp au evoluat virusurile gripale A: H1N1, H2N2, H3N2 și B, toate
determinând o simptomatologie asemănătoare
10. Sindromul Reye este o complicatie rară a gripei ce constă în insuficiență
hepatică si encefalopatie, atunci când în terapie se asociază antibiotice
100/105
289. Despre vaccinarea antigripală putem afirma:
1. Perioada optimă de vaccinare antigripală este iulie-august

2. Anticorpii post-vaccinali rămân eficienți aproximativ 24 luni
3. Vaccinul cu administrare locală are avantajul sintezei de IgA
4. Există vaccinuri corpsuculare
5. Există vaccin viu atenuat, cu administrare intramusculară, pentru adulți
6. Există vaccin viu atenuat, cu adminsitrare nazală, la copii
7. Vaccinul cu administrare locală are avantajul sintezei de IgG, care persistă
mai mult timp
8. Anticorpii post-vaccinali rămân eficienți aproximativ 3 luni, de aceea
revaccinarea se face anual, înainte de sezonul rece
9. Vaccinarea antigripală este necesară la intervale de 2-3 ani, anterior valurilor
epidemice
10. Există vaccin inactivat
290. Despre virusurile din familia Paramyxoviridae, putem afirma:
1. Fiind de tip ARN, de sens pozitiv se replică rapid

2. Din genul Morbilivirus face parte virusul urlian
3. Genul Pneumovirus face parte din această familie
4. Sunt virusuri învelite, cu genom ARN, piesă unică
5. Se împart în 3 genuri
6. Genul Paramyxovirus face parte din această familie
7. Genul metapneumovirus face parte din această familie
8. Virusurile din această familie se replică în nucleu
9. Genul Parapoxvirus face parte din această familie
10. Genul Morbilivurus face parte din această familie
291. Despre rujeolă, putem afirma:
1. Incubația este, în medie, de 10 zile

2. Nu există un vaccin eficient pentru a preveni infecția
3. Diagnosticul virusologic, in rujeolă, este obligator în toate cazurile
4. Tabloul clinic este foarte caracteristic, iar confirmarea cu laboratorul este utilă
doar în formele atipice
5. Vaccinul disponibil este omorât, deci fără nici un risc de reacți adverse, cum
ar fi encefalita
6. PESS, înseamnă pleuorodinia emergentă subacută, subsecventă
7. Semnul Köplik este patognomonic
8. Incubația este de 3-5 zile, fiind doar un episod viremic
9. Este o boală preventibilă prin vaccinare
10. Se transmite predominant pe cale respiratorie
101/105
292. Despre virusurile paragripale, putem afirma:
1. Sunt mai multe tipuri antigenice, de la 1 la 4

2. Fac parte din familia Paramyxoviridae
3. Diagnosticul este de rutină, prin izolarea pe culturi de celule
4. Fac parte din genul Paramyxovirus
5. Un vaccin viu inactivat previne infecția
6. Sunt asociate cu infecții respiratorii cu evolușie ușoară, la copiiii mai mari și
adulți
7. Fac parte din genul Pneumovirus
8. Toate tipurile circulă predominant vara
9. Fac parte din genul Morbilivirus
10. Sunt asociate cu infecții respiratorii, care pot fi sevre, la copilul de vârstă mică
(ex. crup)
293. Despre parotidita epidemică, putem afirma:

2. Este determinată de virusul urlian
3. Ribavirinul este util terapiei
4. Meningita este cu evoluție severă
5. Meningo-encefalita este o complicație foarte frecventă, apărând la 80% din
cazuri
6. Episoadele viremice, explică diseminarea la mai multe organe
7. Este o boală peventibilă prin vaccinare
8. Orhita determină, de regulă, sterilitate
9. Nu există vaccin împotriva acestei boli
10. Boala are, de regulă un tablou clinic tipic, cu mărirea de volum a glandei
parotide, uni- sau bilateral
294. Despre virusul respirator sincițial, putem afirma:
1. Face parte din familia Parapoxviridae

2. Există un singur tip antigenic
3. Face parte din genul Morbilivirus
4. Face parte din genul Pneumovirus
5. Face parte din familia Paramyxoviridae
6. Este un virus ARN, cu genom piesă unică
7. Prezintă spiculi de tip H și N
8. Face parte din genul Paramyxovirus
9. Există 4 tipuri antigenice (1-4)
10. Este particularizat prin glicoproteina mare lipsită de activitate hemaglutinantă
și neuraminidazică, motiv pentru care este numită proteina G
102/105
295. Despre Genul Enterovirus se poate afirma:
1. Include echovirus (28 serotipuri)

2. Exista agenţi terapeutici cu activitate pe enterovirusuri
3. Include poliovirus (3 serotipuri)
4. Include virusuri cu transmitere predominent fecal-orală, rezistente la pH acid,
enzime proteolitice sau săruri biliare
5. Nu exista vaccin
6. Sunt virusuri ADN
7. Se transmit pe cale sexuala
8. Include coxsakievirus A (23 serotipuri)
9. Determină doar infecţii simptomatice, la toate persoanele
10. Include coxsakievirus B (6 serptipuri)
296. Despre virusurile poliomielitei se poate afirma:
1. Paralizia poliomielitica se poate vindeca

2. diagnostic de laborator : direct: izolarea virusului pe culturi de celule din probe
de exsudat faringian sau materii fecale;
3. Nu a fost eradicat nici un serotip polio
4. Nu exista vaccin anti polio
5. diagnostic de laborator : indirect: serodiagnostic – Ac neutralizanţi;
6. aprox. 90% din infecţii sunt asimptomatice;
7. Poate produce 4 tipuri de manifestări clinice: boala “minor”, meningită
limfocitară, forma majoră, cu paralizii de tip flasc, forma bulbară cu prognostic
vital rezervat
8. profilaxie specifică prin vaccinare cu cele 71 serotipuri: vaccin inactivat (Salk)
pe cale injectabilă;
9. profilaxie specifică prin vaccinare cu cele 71 serotipuri: vaccin viu atenuat
(Sabin) cu administrare orală.
10. prezintă 3 serotipuri diferenţiate prin testul de neutralizare, cu patogenitate
exclusivă pentru om;
103/105
297. Despre genul Rotavirus se poate afirma:
1. Ag capsidale (VP1-VP7) au specificitate de grup, subgrup şi tip, din cele 7

grupe (A-G), 3 au fost izolate de la om,
2. Forma este data de capsida cu forma conica de contine agp24
3. Diagnosticul nu se poate face prin PCR
4. denumirea este legată de aspectul caracteristic al virusului la m.e.( statul
extern este neted);
5. determină diaree apoasa cu deshidratare la copilul de vârsta mică, uneori cu
evoluţie epidemică, în zona temperată frecvenţa maximă fiind in lunile de
iarnă;
6. Produce pneumonie atipica primara
7. Genomul este ADN segmentat
8. cele mai frecvente tulpini fiind din grupa A
9. denumirea este legată de aspectul caracteristic al virusului la m.e.(stratul
intern al capsidei are contur zimţat)
10. Produce pneumonie interstitiala
298. Despre genul Rotavirus se poate afirma:
1. Diagnosticarea implica izolarea pe oua embrionate

2. Se poate evidenţia la M.E.
3. Virusul se poate vizualiza la M.O.
4. Tratamentul se face prin inhibitori ai reverstranscrierii
5. Tratament prin reechilibrarea hidroelectrolitică
6. Reechilibrarea hidroelectrolitică nu este eficienta in tratarea acestei boli
7. Diagnosticul de laborator se bazează pe identificarea Ag virale în probele de
scaun prin latexaglutinare sau ELISA
8. În studiu un vaccin anti-rotaviral viu atenuat
9. Virusul se elimină masiv prin scaun în primele zile de boală (108-1011/g)
10. Virusul se elimina prin sputa
299. Despre agenţi etiologici virali mici sferici ai bolii diareice se poate afirma:
1. Sunt virusuri anvelopate

2. Fac parte din familia Retroviridae
3. Se transmit pe cale respiratorie
4. Pot fi cultivate pe linii permanente
5. Virusuri nude, ARN monocatenar de sens pozitiv
6. Fac parte din familiile Caliciviridae (virus Norwalk şi Norwalk-like)
7. Nu au putut fi cultivate pe culturi de celule
8. Fac parte din familiile Astroviridae
9. Dimensiuni cuprinse între 27-35 nm
10. Sunt virusuri ADN
104/105
300. Despre virusul rabic se poate afirma:
1. Este un virus ADN

2. Se transmite sexual
3. prezintă neurotropism, fixându-se pe receptorii pentru acetilcolină de pe
suprafaţa neuronilor din creier şi măduvă, pătrunde prin endocitoză, replică în
citoplasmă şi părăseşte celula prin înmugurire;
4. Are hepatic
5. nucleocapside acumulate în citoplasma neuronilor infectaţi formează incluzii
i.c. (corpusculi Babeş-Negri);
6. cultivă pe culturi de celule, embrioni de raţă, animale de laborator (inoculare
intracerebrală la şoricei n.n.).
7. aspect de glonţ (180/75 nm), genom tip ARN monocatenar de sens negtiv,
capsida helicală cu peplos în care sunt implantaţi spiculi constituiţi din
glicoproteina G cu rol de ligant (stimulează Ac cu rol protector);
8. Nu exista vaccin fata de acest virus
9. propagare pe cale centrifugă prin nervii periferici spre glandele salivare si alte
ţesuturi;
10. Produce SIDA
105/105

Microbiologie - Examen - umfiasi.ro-UMF EXAMENE

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Microbiologie - Examen - umfiasi.ro-UMF EXAMENE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UMF EXAMENE

MICROBIOLOGIE (BACTERIOLOGIE. VIRUSOLOGIE.

DEZVOLTARE SPECIFICĂ PRACTICĂRII PROFESIEI 0

PRACTICĂ MEDICALĂ DE SPECIALITATE 0

STAGIU DE ABILITĂŢI PRACTICE DE AMBULATOR 0

1. Despre hepatitele virale se poate afirma:

1. Diagnosticul nespecific este suficient pentru stabilirea etiologiei virale

1. Se prezintă cu o singură variantă Ag majoră

3. Despre ăatogenia infecţiei cu VHA se poate afirma:

1. Tropismul este pentru tractul respirator

4. Despre manifestările clinice ale hepatitei cu VHA se poate afirma:

1. La copii, cel mai frecvent evolueza asimptomatic

1. IgG conferă rezistenţă la reinfecţii

6. Despre diagnostic etiologic al hepatitei cu VHA se poate afirma:

1. diagnostic serologic - test ELISA

7. Despre tratamentul si profilaxia infectiei cu VHA se poate afirma:

1. Preventia de face prin purtarea corecta a mastii

1. Prezinta capsida cu simetrie icosaedrică

9. Despre virusul hepatitei E se poate afirma:

1. AgHBs conţine determinanţi cu specificitate de grup (a) şi de tip (d sau y şi w

11. Despre virusul hepatitei B se poate afirma:

1. leziunile hepatice sunt determinate prin mecanisme imuno-patologice

1. forme fulminante pot să survină în aprox.0,5-1% din cazuri

13. Diagnosticul specific al hepatitei cu virusul hepatitei B se poate realiza prin:

1. PCR pentru decelarea virusului infecţios (ADN/VHB).

14. Despre epidemiologia infectiei cu virusul hepatitei B se poate afirma:

1. grupe de risc: hemofilici, hemodializaţi, personal medical

16. Despre virusul hepatitei D se poate afirma:

1. Se testeaza pentru VHD toti pacientii, indiferent de prezenta VHB

17. Despre virusul hepatitei C se poate afirma:

19. Despre virusul Ebola se poate afirma:

20. Despre virusul Ebola se poate afirma:

1. Se poate diagnostica prin PCR

1. Este genom ARN monocatenar

22. Despre replicarea HIV putem afirma următoarele:

1. Glicoproteinele de la nivelul anvelopei virale interacționează cu receptorul

23. HIV poate fi transmis prin:

1. Scăderea nr. LT-CD4+ sub 200/μL

25. Despre HIV-1/HIV-2 putem afirma:

1. HIV-2 este natural rezistent la inhibitorii non-nucleozidici de

26. Sunt boli și simptome definitorii SIDA:

1. Controlul replicării virale este bun, prin producerea de anticorpi neutralizatori

28. Sunt predictive pentru progresia spre SIDA:

29. Testele rapide în diagnosticul HIV:

1. Pot detecta anticorpi înaintea seroconversiei

1. Se începe când nr. de celule T CD4+ scade la 200/μL

31. În SIDA se observă:

1. Păstrarea unui status imun relativ normal

32. Testul Western Blot:

1. Rezultatele fals-pozitive sunt frecvente

34. Viremia la pacienții infectați HIV:

1. În perioada asimptomatică se menține la un nivel relativ scăzut

35. Următoarele microorganisme oportuniste cauzează infecții asociate HIV/SIDA:

1. gp120 – proteina capsidei

37. Din Familia Herpesviridae fac parte:

1. Herpesvirus uman 1(Herpes simplex tip 1)

38. Despre VHS -1 se poate afirma:

1. Nu contine tegument in structura sa

1. Diagnostic de laborator prin metode directe sau teste serologice

40. Virusuri oncogene pot fi:

41. Dintre Protozoare fac parte:

43. Despre trofozoitul parazitului Entamoeba histolytica, putem afirma:

44. Despre chistul parazitului Entamoeba histolytica, putem afirma: