Familia Herpesviridae.

Genul Cytomegalovirus.
Genul Lymphocryptovirus.
1. Cytomegalovirusul (CMV, herpesvirusul uman de tip 5) este un virus comun
care se poate infecta aproape oricine. Odată infectat, corpul tau reține virusul
Infectia cu
pe viață. Majoritatea oamenilor nu știu că au CMV, deoarece rareori provoacă
probleme la persoanele sănătoase. Cytomegalovirus
2. Cytomegalovirusul poate determina infecții cu grade variate de severitate. Un
sindrom similar mononucleozei infecțioase, dar fără faringită severă, este
frecvent. Boala severă focală, cu retinită, poate apărea la pacienții cu infecți
de HIV și, rareori, la acei cu transplant de organe, precum și la alți pacienți
imunocompromiși. Diagnosticul de laborator, util în boala severă, poate
presupune cultura, serologie, biopsie sau detectarea Ag sau Ac.
3. CMV este transmis prin sange, fluide corporale sau organe transplantate.
Infecția poate fi transmisă transplacentar sau în timpul nașterii. Prevalența
crește cu vîrsta: 60-90% dintre adulți au avut infecție cu CMV. Grupurile mai
joase din punct de vedere socio-economic tind să aibă o prevalență mai mare.
4. Infecția congenitală poate produce infecție care variază de la forma
asimptomatică la avort, moarte fetală sau deces post natal. Complicațiile
includ afectare hepatică extinsă sau a SNC.
5. La pacienții imunocompromiși, CMV este o cauza majoră de morbiditate si
de mortalitate. Boala rezultă adesea din reactivarea unui virus latent.
Pacienții pot dobîndi afecțiuni pulmonare, gastro-intestinale (GI) sau SNC.
Poate apărea boala ulcerativă a colonului, cu durere abdominală și sîngerare
GI sau a esofagului.
 01
Cauzele infectiei cu
cytomegalovirus (CMV)
CMV este legata de virusurile care provoacă varicela, herpes simplex si
mononucleoza. CMV poate circula prin perioade în care stă inactiv și apoi se
reactivează. Dacă sunteți sănătoși, CMV rămîne în stare latenă.
În timpul activării puteți transmite virusul altor persoane. Contactul ocazional nu
transmite CMV. Virusul este răspîndit prin lichidele corporale - inclusiv sînge,
urină, salivă, lapte matern, lacrimi, spermă și lichide vaginale.
Transmiterea poate aparea prin:
1) Atingerea ochilor sau a interiorului nasului sau gurii după intrarea în contact cu
fluidele corporale ale unei persoane infectate;
2) Contact sexual cu o persoană infectată;
3) Laptele matern al unei mame infectate;
4) Transplant de organe sau transfuzii de sînge;
5) Naștere. O mama infectată poate transmite virusul copilului sau înainte sau in
timpul nașterii.
Bebelusii si infectia cu cytomegalovirus (CMV)
Majoritatea bebelușilor cu CMV congenital par sănătoși la naștere. Unii pot
însa dezvolta semne în timp - uneori la luni sau ani după naștere. Cele mai
frecvente dintre aceste semne cu întîrziere sunt pierderea auzului si
întîrzierea dezvoltării. Un numar mic de bebeluși pot dezvolta, de
asemenea, probleme de vedere.
Bebelușii cu CMV congenital care sunt bolnavi la naștere tind să aibă semne și
simptome semnificative, inclusiv:
1) Naștere prematură;
2) Greutate scăzută la naștere;
3) Piele galbenă și ochi colorați (icter);
4) Ficatul mărit;
5) Purpurături de piele sau o erupție cutanată sau ambele;
6) Cap anormal de mic (microencefalie);
7) Splina marită;
8) Pneumonie;
9) Convulsii;
 Diagnosticarea infectiei cu cytomegalovirus
(CMV)
Infecția cu CMV este suspicionată la persoanele sănătoase cu sindroame asemanatoare
mononucleozei, la pacienții imunocompromiși cu simptome GI, SNC sau și la nou-nascuții cu boala
sistemică.
Mononucleoza CMV poate fi uneori diferențiată de mononucleoza infecțioasă (cu virus Epstein-
Barr) prin absența faringitei, un test negativ al Ac heterofili și prin serologie.
Infectia cu CMV poate fi diferențiată de hepatita virală prin serologia hepatitei.
Confirmarea de laborator a infecției primare cu CMV este necesară numai pentru a o diferenția de
alte condiții, mai ales tratabile, sau de boli grave. Mai ales la gazda imunocompromisă, CMV poate fi
izolat din urină, alte fluide corporale sau din țesuturi. Cu toate acestea, CMV poate fi excretat luni sau
ani după infecție, astfel încît identificarea lui nu indică neapărat boala activă.
Seroconversia poate fi demonstrată prin apariția Ac CMV.
De asemenea, PCR sau detectarea Ag din sîngele periferic.
Diagnosticul la sugari poate fi realizat pe culturi din urină.
 Diagnosticul rapid:

Virionii cu morfologie tipică, precum și Ag specific viral pot fi depistați în microscopia electronică,
respectiv prin RIF sau ELISA. În cazurile letale se caută Ag specific pe amprente din creer și măduva
spinării.

Reacţia de imunofluorescenţă (RIF, reacţia COONS)

Metoda directă (numai în scop de seroidentificare). Din materialul ce
conţine Ag (material nativ, cultură pură, biopsie tisulară) se prepară
un frotiu, peste care se aplică serul imun specific cu Ac marcaţi cu
fluorocrom. Peste 20 min de incubare într-o cameră umedă preparatul
este studiat la microscopul luminiscent. În caz de reacţie pozitivă se
observă luminiscenţă locală. Inconvenient – necesitatea de a avea
seruri imune marcate specifice pentru fiecare Ag.
 Izolarea virusului:

Cu materialul de examinat se infectează embrionii de găină

de 12 zile pe MCA și se incubează la 37° C. Se urmărește după Reacţia de neutralizare (RN):
48 ore apariția pe MCA a unor pock-uri tipice, dense. Pe formarea complexelor Ag-Ac duce la
amprente din aceste leziuni, la microscopul optic, se observă neutralizarea efectului biologic al Ag
celulele gigante cu incluziuni eozinofile intranucleare. (neutralizarea toxinelor, enzimelor,
Pentru izolarea virusului în culturi de celule mai utile sunt virusurilor).
culturile primare din rinichi de iepure, embrion uman, celulele
HeLa. După incubare de 4-7 zile în culturile de celule infectate
apar celule gigante polinucleare, celule rotunjite și
conglomerate, în care găsim incluziuni intranucleare.
Virusul poate fi izolat și în organismul șoriceilor de 2-4 zile
intracerebral sau intraperitoneal. Iepurii și cobaii se infectează
intracerebral sau pe corneea scarificată. Prezența virusului în
materialul inoculat determină la șoricei, după 3-7 zile, paralizii
și moarte, iar în celulele corneei infectate depistăm prin RIF
incluziuni intranucleare și Ag viral specific.
Indentificarea virusurilor izolate se efectuează prin RN pe
șoricei, culturi de celule sau embrioni de găină cu seruri
specifice standartizate.
 Diagnosticul serologic:

Se urmărește creșterea de cel puțin 4 ori a titrului de Ac prin examinarea

serurilor pereche în RN și RFC. Ag pentru aceste reacții este preparat din
MCA sau din creer de șoricei infectați cu virusul dat.

REACŢIA DE FIXARE A COMPLEMENTULUI
(RFC)
• Este o reacţie complexă, constituită din 2 sisteme
Ag-Ac şi cu participarea C.
• În RFC participă Ig capabile să fixeze C – IgM şi
IgG.
• RFC se utilizează în diagnosticul virozelor,
infecţiilor bacteriene, etc.
• Toate componentele RFC sunt utilizate în acelaşi
volum fiind titrate în prealabil pentru aprecierea
dozelor de lucru.
• Reacţia este însoţită de martori ai tuturor
componenţilor.
• Reacţia se efectuează în 2 etape utilizând 2
sisteme.
I etapă – Sistemul de bază este constituit din Ag1 (diagnosticuri
sau Ag necunoscute), Ac1 (serul bolnavului sau serul imun) şi
complement în doza de lucru. Amestecul este incubat 1h la 37°
C sau menţinut 16-18 ore la 4° C. Dacă Ac se combină cu Ag
omolog va avea loc şi fixarea C (efect frecvent invizibil).
II etapă – la sistemul de bază se adaugă sistemul indicator
(hemolitic), constituit din hematii de berbec (Ag2) combinate cu
Ac specifici – serul hemolitic (Ac2). Peste 1h incubare la 37° C
reacţia este terminată.
Evaluarea rezultatelor – dacă complementul a fost fixat de
primul sistem Ag-Ac hemoliza nu se observă (rezultat pozitiv).
Dacă Ag1 nu corespunde cu Ac1, complementul rămâne
disponibil pentru fixare pe sistemul indicator Ag2-Ac2, provocând
hemoliza (rezultat negativ).
 Genul
Lymphocryptovirus.
 Limfocriptovirusul este un gen de virusuri din
ordinul Herpesvirales, din familia Herpesviridae, din
subfamilia Gammaherpesvirinae .
Acest gen include gammaherpesvirusul uman 4
(virusul Epstein-Barr) care infectează populația
umană, precum și viruși care infectează atât maimuțele
Lumii Vechi , cât și maimuțele Lumii Noi .
Alte nume pentru genul
Lymphocryptovirus includ Lymphocryptoviridae (sufix
Micrografie electronică a doi
- viridae implicând rangul familiei, deși aceasta nu este
virioni gammaherpesvirus uman 4 (
taxonomia acceptată). Există nouă specii în acest gen.
particule virale) care arată capside
Bolile asociate cu acest gen includ: mononucleoza ,
rotunde înconjurate lejer de
limfomul Burkitt și carcinomul nazofaringian .
învelișul membranei.
 Mononucleoza infecțioasă ( IM , mono ), cunoscută și
sub denumirea de febră glandulare , este o infecție cauzată
de obicei de virusul Epstein-Barr (EBV). Majoritatea
oamenilor sunt infectați de virus în copilărie, când boala
produce puține sau deloc simptome. La adulții tineri, boala
duce adesea la febră, dureri în gât, ganglioni limfatici măriți
în gât și oboseală.
Majoritatea oamenilor se recuperează în două până la
patru săptămâni; totuși, senzația de oboseală poate dura luni
de zile.
De asemenea, poate surveni hepato- și splenomegalie, și
în mai puțin de 1% din cazuri poate apărea ruptura splenică.
Ganglioni limfatici umflați în
gâtul unei persoane cu
mononucleoză infecțioasă
 Limfomul Burkitt este un cancer al sistemului
limfatic , în special al limfocitelor B găsite în centrul
germinativ. Este numit după Denis Parsons Burkitt,
chirurgul irlandez care a descris prima boală în 1958,
în timp ce lucra în Africa ecuatorială. Rata generală
de vindecare a limfomului Burkitt în țările dezvoltate
este de aproximativ 90% și este mai rău în țările cu
venituri mici. Limfomul Burkitt este mai puțin
frecvent la adulți.

Limfom Burkitt, colorare Wright

Specialitate Hematologie și
Pata lui Wright este un test histologic de laborator care facilitează
diferențierea tipurilor de celule sanguine. Este, în general, un amestec de
oncologie
eozină și albastru de metilen. Este utilizat în principal pentru colorarea
frotiurilor de sânge periferic, a probelor de urină și a aspiraților de măduvă
osoasă care sunt examinați la microscopul luminos. Este numit după
James Homer Wright, care a conceput această colorare în 1902 ca o
modificare a colorării lui Romanowsky. Deoarece datorită acestuia este
posibil să se distingă cu ușurință celulele roșii din sânge, o analiză necesară
în diagnosticul infecțiilor sau leucemiei .
 Carcinomul nazofaringian (NPC), sau cancerul
nazofaringelui, este cel mai frecvent cancer cu originea în
nazofaringe, cel mai frecvent în rinofaringele postero-lateral
sau recesul faringian (fosa lui Rosenmüller), reprezentând
50% din cazuri.
NPC apare la copii și adulți. NPC diferă semnificativ de
alte tipuri de cancer ale capului și gâtului în ceea ce privește
apariția, cauzele, comportamentul clinic și tratamentul.
Este mult mai frecventă în anumite regiuni din Asia de
Est și Africa decât în ​altă parte, cu virusuri, diete
și predispuneri genetice, factorii implicați în cauzalitatea
acesteia. Este cel mai frecvent la bărbați. Micrografie care arată un
Este un carcinom cu celule scuamoase de tip carcinom nazofaringian pozitiv
nediferențiat. Celulele epiteliale scuamoase sunt un tip de pentru ARN-uri mici codificați
celulă plat care se găsește în piele și în membranele care cu virusul Epstein-Barr (EBER).
căptușesc unele cavități ale corpului.
 Diagnosticul rapid:
Virionii cu morfologie tipică, precum și Ag specific viral pot fi depistați în microscopia electronică,
respectiv prin RIF sau ELISA. În cazurile letale se caută Ag specific pe amprente din creer și măduva
spinării.

Izolarea virusului:
Cu materialul de examinat se infectează embrionii de găină de 12 zile pe MCA și se incubează la 37 C.
Se urmărește după 48 ore apariția pe MCA a unor pock-uri tipice, dense. Pe amprente din aceste leziuni,
la microscopul optic, se observă celulele gigante cu incluziuni eozinofile intranucleare.
Pentru izolarea virusului în culturi de celule mai utile sunt culturile primare din rinichi de iepure,
embrion uman, celulele HeLa. După incubare de 4-7 zile în culturile de celule infectate apar celule
gigante polinucleare, celule rotunjite și conglomerate, în care găsim incluziuni intranucleare.
Virusul poate fi izolatși în organismul șoriceilor sugari de 2-4 zile intracerebral sau intraperitoneal.
Iepurii și cobaii se infectează intracerebral sau pe corneea scarificată. Prezența virusului în materialul
inoculat determină la șoricei, după 3-7 zile, paralizii și moarte, iar în celulele corneei infectate depistăm
prin RIF incluziuni intranucleare și Ag viral specific.
Indentificarea virusurilor izolate se efectuează prin RN pe șoricei, culturi de celule sau embrioni de
găină cu seruri specifice standartizate.

Diagnosticul serologic
Se urmărește creșterea de cel puțin 4 ori a titrului de Ac prin examinarea serurulor pereche în RN și
RFC. Ag pentru aceste reacții este preparat din MCA sau din creer de șoricei infectați cu virusul dat.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!