Virusul HIV

VIRUSUL
IMUNODEFICIENTEI
UMANE HIV/SIDA
Generalitati
• Istoric
• În 1981, centrele pentru controlul bolilor transmisibile au raportat cazuri de pneumonii
cu Pneumocystis carinii și sarcomul Kaposi la bărbați homosexuali tineri anterior
sănătoși. Înainte de acest moment , se știa că Pneumocystis carinii apare în principal
la pacienții imunodepresivi în urma transplantului de organe sau care sufereau de
imunodeficiențe congenitale.
• La scurt timp după aceea, aceeași afecțiune a fost observată la consumatorii de
droguri IV, la hemofilii și la copiii mamelor consumatoare de droguri IV. S-a recunoscut
că acești pacienți aveau o imunosupresie profundă din cauza epuizării limfocitelor
helper T4. Numele de imunodeficiență dobândită a fost inventat pentru acest sindrom.
• Studiile epidemiologice au stabilit curând că această boală era infecțioasă, transmisă
prin act sexual, sânge sau produse din sânge. Au existat dificultăți inițiale în izolarea
virusului din cauza faptului că limfocitele pacienților au murit devreme.
Proprietati
Familia Retroviridae , Subfamilia Lentivirinae (HIV 1 şi 2)
• Morfologie şi structură:virionul are formă sferică, cu diametrul de 100 nm,
acoperit de o anvelopă prevăzută cu spiculi.
• Tipurile de morfologie a virionilor sunt dependente de relaţia cu celula gazdă:
• A – structuri virale sferice imature, cu localizare strict intracelulară (particule
virale defective, endogene)
• B – particule virale sferice mature, extracelulare
• C – particule sferice cu proiecţii vizibile în exteriorul anvelopei.
Proprietati
• Anvelopa - este de natură lipidică, iar la suprafaţa sa proemină spiculi glicoproteici
(glicoproteina gp120 are rol în de ataşare, iar gp41 rol de proteină de fuziune). - Capsida -
are simetrie icosaedrică
• Genomul - ARN monocatenar, cu polaritate pozitivă, alcătuit din două molecule identice
(diploid). Este compus din 3 gene ("gag", "pol" şi "env").
• Gena "gag" codifică proteinele capsidale,
• gena "pol" codifică enzimele virale (revers-transcriptaza, endonucleaze, proteaze,
integraze),
• gena "env" codifică proteinele anvelopei.
• Prezenţa antigenului viral p24 are rol de marker în diagnosticul în stadiu precoce sau
tardiv al infecţiilor. Revers-transcriptaza este o enzimă caracteristică Retrovirusurilor .
Organizarea genomului HIV.Genele
structurale si proteinele pe care le produc
Diagrama HIV pentru a arata locatia
proteinelor structurale
Replicarea
• 1. Iniţierea infecţiei - presupune ataşarea proteinelor virale de suprafaţă
(spiculi) la receptorii celulari specifici (în cazul HIV, receptorul este CD4
al limfocitelor T-helper). Pătrunderea virionului în celulă se face prin
endocitoză şi fuziunea anvelopei cu membrana celulară.
• 2. Transcripţia ARN viral în ADN viral - se realizează sub acţiunea revers-
transcriptazei virale, rezultând ADN-ul proviral
Replicarea
• 3. Integrarea ADN viral în ADN-ul celulei gazdă - ADN-ul viral este
circularizat şi se integrează în genomul gazdă (sub acţiunea integrazei),
unde poate persista fără să se exprime şi poate fi transmis celulelor fiice.
Expresia ADN viral se realizează prin transcripţia într-un ARN precursor
care va constitui matriţa pentru sinteza ARN genomic şi ARNm, cu
participarea polimerazelor celulare. ARN genomic şi ARNm sunt
transportate în citoplasmă.
• 4. Sinteza proteinelor virale - se sintetizează mai întâi sub formă de
poliproteine care sunt apoi clivate de proteazele virale.
Replicarea
• 5. Asamblarea şi eliberarea virionilor din celulă - Asamblarea se realizează
concomitent cu eliberarea virionului prin înmugurire. Retrovirusurile se
caracterizează printr-o extrem de mare variabilitate genetică, dată de
frecvenţa mare a mutaţiilor şi recombinărilor.
• În plus, retrovirusurile au capacitatea de a copia ("captura") secvenţe
genomice străine şi de a le integra în genomul propriu. Această
caracteristică este dată de caracterul diploid al ARN retroviral, precum şi
de incapacitatea revers-transcriptazei de a corecta erorile transcripţionale.
De asemenea, există şi posibilitatea mixajului fenotipic (în coinfecţii).
Patogeneza infectiei HIV
• HIV 1 şi HIV 2 pătrund în organism pe cale :
• sexuală,
• parenterală (transfuzii de sânge, abuz de droguri i.v.)
• verticală, transplacentară.
• Virusul infectează:
• limfocitele CD4-pozitive,
• macrofagele
• celulele dendritice.
• Efectul citopatic este extrem de puternic: fuziunea intercelulară cu
formarea de sinciţii gigante şi moarte celulară. Glicoproteina virală
prezentă pe suprafaţa unei celule infectate poate interacţiona cu cu
receptorii CD4 de pe multe limfocite adiacente, neinfectate, realizând
astfel o multiplicare a efectului. Replicarea genomului HIV este
amplificată în celulele T stimulate antigenic şi se presupune că
persoanele cu infecţii concomitente care stimulează replicarea celulelor
T au o probabilitate mai mare de a dezvolta SIDA (Sindromul
Imunodeficienţei Dobândite).
• Macrofagele sunt şi ele infectate cu HIV. Ele pot constitui un rezervor de
virus. Pe măsură ce infecţia progresează, vor fi afectate şi funcţiile
limfocitelor B al căror reglaj se realizează cu participarea limfocitelor T
helper (CD4-pozitive). Distrugerea subpopulaţiei de limfocite T helper
(CD4+) stă, deci, la baza dereglării întregului sistem imun. Disfuncţia sa
duce la apariţia infecţiilor desemnate ca "oportuniste" (microorganisme
care în condiţii normale sunt controlate de limfocitele T).
• HIV 1 se mai poate replica şi la nivel cerebral, producând distrugeri
celulare cu efecte neurologice variate.
• Variabilitatea genetică este o caracteristică majoră a HIV şi ea se manifestă în interiorul
fiecărui subtip şi la fiecare pacient; în organismul infectat, coexistenţa mai multor tulpini
dă naştere la cvasispecii.
• Variabilitatea genetică este determinată de:
• - rata crescută de erori de transcriere (revers-transcriptaza nu are capacitatea de a

corecta aceste erori) materializate în mutaţii punctiforme, deleţii, duplicări, recombinări
• - selecţia de mutante în funcţie de tropismul celular, proprietăţile antigenice şi
capacitatea de replicare - recombinarea între două tulpini virale ce coinfectează acelaşi
organism
• - presiunea sistemului imun al gazdei cu adaptarea permanentă a virusului care astfel
reuşeşte să scape detecţiei prin celule imunocompetente şi apariţia de mutante
rezistente
Manifestări clinice.Stadiile infectiei
HIV. Posibilități de evoluție
• Cursul natural al infecției cu HIV este următorul:
• 1. Boala de seroconversie - aceasta este observată la 10% dintre indivizi

la câteva săptămâni după inoculare și coincide cu seroconversia.
• Acești pacienți prezintă o boală asemănătoare mononucleozei, care
include febră, dureri în gât, ganglioni limfatici măriți, erupții cutanate,
dureri articulare și stare generală de rău.
• 2. Perioada de incubație - aceasta este perioada în care pacientul este
complet asimptomatic și poate varia de la câteva luni până la mai mult
de 10 ani.
• Perioada medie de incubație este de 8-10 ani.
• Copiii tind să aibă o perioadă de incubație mai scurtă.
• 3. Limfadenopatie complexă sau generalizată persistentă legată de
SIDA - la sfârșitul perioadei de incubație pot apărea o serie de semne și
simptome care nu îndeplinesc definiția SIDA sau a altor sindroame
asociate HIV.
• Acestea includ ușoare semne imunologice, dermatologice,
hematologice și neurologice. Se pot dezvolta simptome constituționale,
cum ar fi febră, scădere în greutate, transpirații nocturne și diaree.
• Se poate observa limfadenopatie generalizată.
• Rezultatele de laborator pot arăta o scădere a numărului de CD4,
hiperimunoglobulinemie și diverse citopenii.
• Sindromul limfadenopatiei (PGL-persistent generalized lymphadenopathy)
este definit ca mărirea ganglionilor limfatici la 1 cm sau mai mult în 2 sau mai
multe regiuni ale corpului, care persistă mai mult de 3 luni fără nicio altă cauză
recunoscută, în afară de infecția cu HIV.
• Complexul legat de SIDA este definit ca febră, scădere în greutate, transpirații
nocturne sau diaree cronică cu o durată mai mare de 1 lună în prezența unor
tulburări ale CMI-cell mediated immunity- și în absența oricărei alte cauze
recunoscute, în afară de infecția cu HIV.
• Aceste definiții pot fi parțial suprapuse și nu se exclud reciproc și pot fi descrise
în general drept pre-SIDA.
Limfadenopatie generalizata
persistenta
• 4. SIDA - Prima manifestare a infecției cu HIV poate fi observată în orice stadiu al
bolii și diferitele stadii pot să nu apară consecutiv. Tranziția la SIDA în general
poate avea loc rapid sau lent.
• Evoluția bolii este probabil influențată de cofactori, cum ar fi alte infecții virale,
stress, structura genetică a individului etc.
• Factorii de prognostic includ scăderea în serie a numărului de limfocite CD4,
reapariția antigenului HIV în sânge, declinul sau dispariția anticorpilor anti-core și
niveluri crescute de B2-microglobulina si neopterina.
• Diagnosticul de SIDA se stabileste odata cu aparitia infectiilor oportuniste, sau a
anumitor neoplasme, precum sarcomul Kaposi, limfomul primar al creierului si alte
limfoame non-Hodgkin.Diagnosticul de SIDA este stabilit și prin constatarea unui
număr de CD4 mai mic de 200/mm 3 .
Manifestări clinice
Sarcomul Kaposi Leucoplazia orală păroasă
• Infectii_oportuniste Infecțiile oportuniste cu protozoare, ciuperci, bacterii și
viruși sunt observate la pacienții cu SIDA
• Protozoare:Pneumocystis carinii ,Toxoplasma gondii,Cryptosporidium parvum
• Fungi:candidoză (esofag, trahee, plămâni) criptococoză, histoplasmoză
extrapulmonară, coccidiodomicoză.
• Bacterii:Complexul Mycobacterium avium, boală micobacteriană atipică, TB
extrapulmonară , septicemia cu Salmonella, infecție bacteriană piogenă
multiplă sau recurentă
• Virusuri:CMV(citomegalovirus), HSV(herpes simplex virus), VZV(virusul
varicelo-zosterian), PML(Progressive multifocal leukoencephalopathy)
• Tumori oportuniste
• Cea mai frecventă tumoră oportunistă, sarcomul Kaposi, este observată la 20%
dintre pacienții cu SIDA. Din motive necunoscute, KS este observată mai ales
la homosexuali, iar incidența sa relativă este în scădere. KS este o tumora
vasculară este în forma sa caracteristică este ușor de identificat. La 30 până la
40% dintre pacienți sunt afectate membrana mucoasă, cel mai frecvent
cavitatea bucală și laringele, și organele interne, cel mai frecvent esofagul,
stomacul și intestinele.
• În majoritatea cazurilor, nu este necesar niciun tratament. Excizia, tratamentul
local cu vincristină sau iradierea cu laser sunt pilonul terapiei paliative.
• Limfoamele maligne ale pacienților infectați cu HIV diferă de alte
limfoame cunoscute prin localizarea lor, gradul de malignitate și
răspunsul la terapie.
• Limfoamele asociate HIV se găsesc frecvent în afara sistemului limfatic,
în special în creier, măduvă osoasă, tractul gastro-intestinal și piele.
Răspunsul lor la terapie este mult mai slab decât cel al limfoamelor
clasice. Patogenia SK și a limfoamelor asociate HIV este incertă.
• În cazul limfoamelor, cel puțin o anumită proporție pare să fie asociată
cu EBV.
• Manifestări neurologice
• Un procent mare de pacienți infectați cu HIV prezintă modificări neurologice
care nu se explică prin infecții oportuniste sau tumori. Spectrul de simptome
variază de la ușoare anomalii neuropsihologice (tulburări de memorie,
dispoziție și comportament) până la psihoză organică și demență completă. În
aproape toate cazurile se observă o deteriorare continuă.
• Cea mai frecventă tulburare neurologică este encefalita subacută
(encefalopatie SIDA, complex demență SIDA) care se întâlnește în două treimi
din cazuri.
• Pot fi observate și alte manifestări clinice, cum ar fi meningoencefalita acută,
meningita aseptică și neuropatia periferică.
• Manifestări dermatologice
• În toate etapele infecției cu HIV pot fi observate manifestări caracteristice ale
pielii, care pot fi frecvent primele simptome care determină pacientul să
solicite asistență medicală. Condițiile specifice HIV includ leucoplazia orală
păroasă și o erupție maculopapulară cu mâncărime.
• Eczemele seboreice apar la 70% dintre pacienții cu SIDA, iar exantemele
alergice și erupțiile asemănătoare acneei sunt, de asemenea, foarte frecvente.
• De asemenea, se observă frecvent erupții cutanate induse virale, cum ar fi
herpes zoster, condylomata acuminatum, verruca vulgaris, molluscum
contagiosum.
Manifestări dermatologice
Herpes zoster Condiloma acumminatum

• Manifestări gastrointestinale
• Diareea persistentă, care poate fi copioasă ca volum, este o problemă
frecventă în rândul acestor pacienți.
• Giardia lamblia, Entamoeba histolytica, Shigella, Salmonella și Campylobacter
cauzează toate boli simptomatice.
• S-a sugerat, de asemenea, că HIV în sine poate fi enteropatic prin infecția
celulelor mucoase și/sau prin atacarea alimentării nervoase autonome a
intestinului.
• Manifestări la copii și în timpul sarcinii
• La copii, spectrul clinic al infecției cu HIV diferă de cel observat la adulți.
Infecțiile oportuniste tipice ale adulților sunt mai puțin frecvente și predomină
infecțiile bacteriene.
• La aproximativ 50% dintre copii se observă o pneumonie care se numește
pneumonie interstițială limfoidă. S-a sugerat că această pneumonie este
cauzată direct de HIV.
• În plus, se observă eșecul de a se dezvolta, pierderea în greutate și simptomele
neurologice.
• Transmiterea HIV la făt a fost observată încă din a 15-a săptămână de sarcină.
Infecția prenatală poate provoca o embriopatie specifică HIV la majoritatea
copiilor infectați. Aceasta se caracterizează printr-o frunte mică, nas scurt plat,
philtrum pronunțat, microcefalie, buze groase și hipertelorism.
• Numărul de nou-născuți infectați de mamele lor a crescut constant. Rata de
transmitere de la mamă la nou-născut este estimată la o treime. Există, de
asemenea, dovezi care sugerează că sarcina favorizează și progresia bolii HIV
la mamă. Rata de transmitere materno-fetală variază geografic de la
aproximativ 15% în Europa de Vest până la 50% în Africa.
• Se pare că cel mai important determinant este încărcătura virală prezentă la
mamă.
• Stadiile infectiei HIV. Posibilități de evoluție
• în infecţia HIV se pot delimita două etape principale:
• 1. stadiul de "seropozitiv" (infecţie dovedită serologic, fără alte semne clinice
sau paraclinice de boală) şi
• 2. stadiul SIDA (boala manifestă).
• Expunere→Seroconversie→Asimptomatic→Simptomatic
Epidemiologie
• Principalele cai de transmitere HIV
• I. Transmiterea sexuală
• II. Transmiterea percutană (toxicomani i.v.)
• III. Transmiterea prin transfuzii de sânge
• IV. Transmiterea prin transplanturi de organe şi ţesuturi
• V. Transmiterea verticală.
Profilaxie. Măsuri generale
• contact sexual protejat
• evitarea promiscuităţii sexuale,
• educaţie pentru sănătate în grupuri cu risc crescut (de exemplu toxicomani),
• testarea riguroasă a sângelui transfuzat şi a donatorilor de organe şi ţesuturi,
• utilizarea măsurilor de protecţie individuală a personalului medical (mănuşi, ochelari de
protecţie) şi alte măsuri de prevenire a accidentelor profesionale prin expunere la sânge.
• Profilaxia activă (vaccinarea) constituie un obiectiv de importanţă majoră pe plan mondial,
însă până în prezent nu s-a reuşit prepararea unui vaccin eficient anti-HIV (principalele
impedimente sunt desigur legate de variabilitatea genetică extremă a acestui virus).
Diagnosticul infectiei HIV
• A. Cultivarea Se realizează în linii celulare limfocitare T sau B.
• Efectul citopatic apare tardiv (în decurs de 4 săptămâni) şi poate fi de
liză celulară limitată sau infecţie cronică.
• Identificarea se face prin detectarea antigenelor virale (ELISA, RIA) şi
prin decelarea ARN viral (tehnici de hibridizare, tehnici de amplificare
genomică - PCR).
• B. Diagnostic serologic
• Etape:
• -diagnosticul de triaj se face cu ajutorul testelor imunocromatografice(teste
rapide) sau cu ajutorul testelor imunoenzimatice ELISA (directe sau indirecte)
• -diagnosticul de confirmare se face prin tehnica
Westernblott(imunoamprente) cel mai frecvent sau prin RT-PCR(Real Time
PCR)
• -diagnosticul pentru monitorizarea incarcarii virale se face in mononuclearele
periferice PBMC (peripheral blood mononuclear cell) sau in plasma.
• Pentru PBMC se face titrarea virusului in dilutii sau PCR/ADN proviral

cantitativ(amplificare genica)
• Pentru plasma se face determinarea antigenemiei p24 prin tehnica

ELISA sau titrarea virusului in dilutii limita sau RT-PCR pentru ARN
HIV(amplificare genica dupa reverstranscriere).
• Criteriile de monitorizare a terapiei sunt urmatoarele:
• -scaderea incarcaturii virale plasmatice sub 400 copii/ml(preferabil mai
putin de 50 copii/ml)
• -incarcatura virala se determina de doua ori pe an.
• -toate acestea se fac pentru extinderea calitatii si duratei supravietuirii
pacientilor HIV pozitivi.

Virusul HIV

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Virusul HIV

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

VIRUSUL

• - rata crescută de erori de transcriere (revers-transcriptaza nu are capacitatea de a

• 1. Boala de seroconversie - aceasta este observată la 10% dintre indivizi

Herpes zoster Condiloma acumminatum

• Pentru PBMC se face titrarea virusului in dilutii sau PCR/ADN proviral

• Pentru plasma se face determinarea antigenemiei p24 prin tehnica

S-ar putea să vă placă și