Universităteă “Dunăă reă de Jos” Gălătți

Făcultăteă de Sț tiintță sț i Ingineriă Alimentelor

Principii de geneticăă
Virusul HIV
Coordonător: Conf.dr.biol. BARBU Văsilică

Student: Butuc Andreeă-Diănă

CESA, Anul I
• HIV – Human Immunodeficiency Virus
(Virusul Imunodeficientței Umăne) – ăcest
termen definesț te douăă virusuri îînrudite, din
cătegoriă retrovirusurilor, HIV-1 sț i HIV-2, căre
căuzeăzăă lă om sindromul imunodeficientței
dobăî ndite (SIDA).
Un retrovirus este un virus ARN căre se poăte replică îîn celulă găzdăă . Retrovirusurile
ău o enzimăă , numităă reverstrănscriptăză, căre le oferăă proprietăteă unicăă de ă-sț i
trănscrie ARN-ul îîn ADN dupăă intrăreă îîntr-o celulăă . Nouă secventțăă de ADN este
incorporătăă îîn genomul găzdei cu ăjutorul unei enzime numite integrăzăă . Virusul
păă streăzăă informătțiă să geneticăă sub formă de ARN mesăger, se integreăzăă îîn
genomul celulei găzdăă , devine un părăzit sț i declănsț eăzăă infectții.
Istoric
• Izolăt îîn 1983 lă Institutul Păsteur din Păris de căă tre echipă
profesorului Luc Montăgnier, HIV făce părte din fămiliă
retrovirusurilor că virus căre produce ădenopătie limfăticăă
(LAV). Lă scurt timp dupăă ăceăstă s-ă presupus relătțiă
căuzălăă dintre LAV sț i deficitul imun.
• IÎn 1984 s-ă denumit un virus descoperit lă un păcient cu
SIDA îîntr-un institut de oncologie din Stătele Unite cu
numele de humăn T-cell lymphotropic virus-III (HTLV-III).
• IÎn 1986, cercetăă torii frăncezi ău demonstrăt existentță unui
ăl doileă virus, botezăt HIV-2, cu structurăă ăpropiătăă de ceă ă
lui HIV-1, ă căă rui origine geogrăficăă se situeăzăă îîn Africă de
Vest. Nici păî năă îîn prezent nu existăă certitudineă originii lui
HIV-1, desț i prelevăreă să este foărte măre îîn Africă Centrălăă .
Tipuri

HIV-1:
• Tipuri M,N,O
• M – cei măi răă spăî nditți îîn lume sț i contțin 2 subtipuri – A sț i B
• Răă spăî ndit îîn Europă de Vest sț i Americă de Nord

HIV-2:
• Se îîmpărte îîn subtipurile A sț i B
• Prezent măi mult îîn Africă de Vest, dăr se răă spăî ndesț te sț i in Europă
 Contăminăreă Secretții
genităle
Săî nge
Lichid
cefălorăhidiăn Spermăă
Lăpte
mătern
• Riscul de trănsmitere HIV de lă mămăă lă făă t( intrăuterin său lă năsț tere) este
de 10-30%. IÎn căzul mămelor infectăte se poăte reduce ăcest risc lă 2% prin
ădministrăre de medicămente ăntiretrovirăle, năsț tere prin operătție
cezăriănăă sț i evităreă ălăă ptăă rii.
• Căă ile de trănsmitere cele măi frecvente sunt cele văginăle său ănăle dătorăte
nefolosirii prezervătivelor sț i prăctică sexuălăă orălăă . Grupul homosexuălilor
este considerăt că fiind un grup de risc, din căuză contăctului sexuăl ănăl.
• O modălităte de trănsmitere des îîntăî lnităă prin ănii ‘80 este folosireă de
seringi contăminăte îîn căzul toxicomănilor dependentți de droguri
injectăbile.Eliminăreă folosirii îîn comun ă seringilor ă redus considerăbil
ăcest risc îîn tțăările îîn căre toxicomăniă este o problemăă des îîntăî lnităă .
Mecănismul de infectție
IÎn primă etăpăă , HIV-ul
infecteăzăă receptorii CD4,
folosindu-i ăpoi că poărtăă de
intrăre îîn orgănism. Multe tipuri
de celule ău epitopul comun cu
ăceste proteine îîn căre CD4
joăcăă un rol cruciăl:
măcrofăgele, fibroblăsț tii,
monocitele, limfocitele T,
limfocitele B, limfocitele NK
(năturăl killer); celulele
endoteliăle, celulele microgliăle
sț i celulele epiteliului
găstrointestinăl sunt tțintele
primăre preferăte de HIV.
 Infectțiile cu ăcest tip de virus
decurg de regulăă cronic, cu o
perioădăă lungăă de lătentțăă,
ăfectăî nd sț i sistemul nervos.
IÎn interiorul îînvelisț ului se
găă sesc circă 72-100 de
complexe glicoproteice,
formăte două glicoproteine:
gp 120 si gp41. Gp120 ăre
rolul de legăre de receptorii
CD4 ăi celulei tțintăă .

IÎnvelisț ul virusului se formeăzăă din membrănă celulei găzdăă sț i

ăre deci o părte din proteinele membrănăre ăle celulei găzdăă ,
de exemplu molecule HLA I sț i II sț i proteine de ădeziune
(legăre). Copiă ARN-ului virăl se ăflăă îîn interiorul ă douăă
căpside ălăă turi de enzimele reverstrănscriptăzăă , intergrăzăă sț i
proteăzăă , necesăre pentru multiplicăreă virălăă .
Semne si simptome SIDA
• Sistemul de stadializare al OMS pentru
infecția HIV
IÎn 1990 OMS ă grupăt infectțiile sț i conditțiile
determinăte de HIV prin introducereă unui
sistem de stădiălizăre pentru păcientții infectătți
cu HIV-1:
- stadiul I – infectțiă HIV este ăsimptomăticăă si
nu reprezintăă SIDA;
- stadiul II – include mănifestăă rile
mucocutănăte minore sț i infectții recurente ăle
trăctului respirător;
- stadiul III – include diăree cronicăă
inexplicăbilăă pentru măi mult de o lunăă ,
infectții băcteriene severe sț i tuberculozăă
pulmonărăă ;
- stadiul IV – cuprinde toxoplăsmoză
cerebrălăă , căndidoză esofăgiănăă , trăheălăă ,
bronsț icăă său pulmonărăă sț i sărcom Kăposi.
 Diăgnostic sț i prevenire
• Diăgnosticăreă infectției cu HIV se făce prin
punereă îîn evidentțăă îîn săî nge ă ănticorpilor
îîndreptătți îîmpotrivă virusului. Diăgnosticul nu poăte fi
stăbilit cu certitudine decăî t dupăă trei luni de lă momentul
infectăă rii (perioădă mutăă îîn timpul căă reiă ănticorpii sunt
prezentți îîn căntităte preă micăă , pentru ă fi decelăbili). Se
făce ăpel lă douăă teste specifice, testele ELISA sț i Western-
Blot. Testul ELISA – căre este utilizăt îîn primul răî nd –
dăî nd uneori rezultăte făls pozitive, este controlăt cu
ăjutorul testului Western-Blot.
• Testul Elisa ăre o sensitivităte de ăproăpe 100%,
depistăî ndu-se ăstfel prăctic toăte persoănelele
seropozitive. Specificităteă este de 99,5%. Aceăstă păre lă
primă vedere foărte mult, dăr îîn prăcticăă trebuie observăt
căă 0,5% din totălul celor testătți este făls pozitiv, nefiind
prin urmăre infectătți cu HIV.
• Testul Western-Blot ăre o senzitivităte de 99,9996%
ceeă ce îînseămnăă căă doăr 0,0004% primesc un rezultăt
pozitiv făls, motiv pentru căre este indicăt pentru
confirmăreă seropozitivităă tții HIV.
• Testul Western Blot determinăă măi multți ănticorpi din
săî nge căre s-ău formăt contră ănumitor componente
proteice. (Testul ELISA determinăă măsă generălăă de
ănticorpi HIV-1, HIV-2.) Fiind ădresăt ănticorpilor este
îînsăă sț i el ăplicăbil doăr dupăă 12 săă ptăă măî ni de lă expunere.
• Prevenire - folosireă prezervătivelor, seringilor sț i ăcelor de
seringăă sterile, ă săî ngelui trănsfuzăt său prelucrăt de lă donători
de săî nge ănterior testătți;
• Renuntțăreă lă consumul de droguri injectăbile sț i prevenireă
schimbului permenănent ăl părtenerilor sexuăli;
• IÎn căzul unei expuneri ăccidentăle se recomăndăă trecereă
imediătăă lă profilăxiă postexpunere.

• Nu există încă un vaccin HIV. Toăte

cercetăă rile pentru găă sireă unui ser de
văccin ău esț uăt păî năă ăcum din căuză rătei
mări de mutătție ă virusului. Anticorpii
dezvoltătți pentru virusul HIV de căre se
pot îîmbolnăă vi măimutțele ău fost eficientți
îîn conditții de lăborător, dăr îîn năturăă s-ă
constăt foărte răpid o mutătție virălăă ,
văccinul pierzăî ndu-sț i ăstfel eficientță.