Grupul de cateheze „Sfântul Dumitru” Florești

Cateheze
pentru copii

1
2
 Zilele creației

Unii comentatori moderni, încercând să plaseze relatarea Face-

rii în interiorul scalei temporale evoluționiste, au încercat să arate
că Sfinții Părinți credeau că acele zile ar fi epoci îndelungate sau
mai mult decât atât, au încercat să sugereze că deși erau zile obiș-
nuite de 24 ore fiecare, au fost separate, totuși, de perioade mari de
timp geologic.
Dumnezeu, ca Unul ce cunoaște dinainte toate, a zidit crea-
ția într-o ordine și într-o stare bine împodobită, și a rânduit cele
șapte zile ca preînchipuire a celor șapte veacuri viitoare. În rea-
litate – cu adevărat, acele zile erau de 24 ore lungime. Deși atât
lumina, cât și întunericul au fost zidite într-o clipită, totuși, atât
ziua, cât și noaptea Zilei Întâi au ținut câte douăsprezece ceasuri
fiecare.
În Cartea Facerii, cea dintâi Zi nu se numește ziua întâi ci zi una,
fiindcă aceasta este ziua cea una cu care Dumnezeu a măsurat tot
restul zidirii.
Ziua Întâi, despre care Sfântul Vasile spune că a avut 24 de ore,
este exact aceeași zi care se repetă în restul creației. Dacă te gân-
dești mai bine, nu este nimic cu adevărat dificil în această idee,
fiindcă zidirea lui Dumnezeu este ceva cu totul în afara cunoaște-
rii noastre prezente. Asimilarea zilelor cu epocile nu are niciun
sens, ele nu pot fi făcute să coincidă. Deci pentru ce ai nevoie de o
zi care să fie de o mie sau de un milion de ani lungime?
Majoritatea Sfinților Părinți spun că lucrările ziditoare ale lui
Dumnezeu sunt instantanee. Dumnezeu creează, El rostește cuvân-
tul și este mai iute ca gândul.
Creația este o taină – este începutul tuturor celor prezente,
nu felul lor de a fi în prezent.

1
 Întâmplările acestor zile sunt miraculoase, nesupunându-se le-
gilor firii ce guvernează lumea de azi, și nu le putem înțelege pro-
iectând asupra lor experiența noastră prezentă.
Dumnezeu voiește și se face, grăiește și se împlinește!

Adam și Eva

Adam și Eva sunt prima familie întemeiată pe iubire și pe toate

virtuțile generate de aceasta.
Dumnezeu creează pentru Adam toate ființele vii. Adam le pune
nume, rânduindu-le misiunea acestora în slujba sa. El folosește în
numirea lor, în special, o minte sclipitoare. Adam este, în mod cert,
omul înzestrat cu toate calitățile. Este, cu alte cuvinte, primul om
deștept al lumii.
În acest dialog, Dumnezeu și Adam se sfătuiesc, ascultându-se
reciproc. Putem spune că prima ascultare de om, Dumnezeu o
face pentru împlinirea acestuia în iubirea și întemeierea familiei.
Atunci Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc,
și el a adormit; și a luat una din coastele lui.
Somnul adânc este starea în care organismul întreg se relaxea-
ză și are loc regenerarea celulară. Femeia a fost creată atunci când
omul se afla într-o stare profundă de relaxare și, poate, de visare.
Aleasa de Dumnezeu a visurilor noastre, adevărata jumătate, vine
în viața bărbatului doar când acesta este într-o stare de relaxare, de
regenerare și visare optimistă. Iar coasta pe care Domnul Dumne-
zeu o luase din Adam a prefăcut-o în femeie și a adus-o la Adam.
Dumnezeu „a prefăcut-o în femeie” – nu reprezintă o zidire fizică și
organică precum cea a lui Adam, ci o minune. Femeia este luată din
Adam în timpul somnului și, ca prin vis, coasta este transformată
într-o ființă frumoasă și grațioasă.

2
 Adam este mândru de perfecțiunea corpului său și admiră în fe-
meie reflecția mentală a frumuseții și a perfecțiunii. Adam este fe-
ricit că ființa pe potriva lui este luată din el, are o anatomie asemă-
nătoare, va avea aceleași trăiri ale sufletului și trupului. Femeia este
asemănătoare, dar nu identică cu Adam. Adam este creat din țărână
și suflare de viață, iar femeia prin prefacerea tainică (în timpul som-
nului) și minunată a coastei lui Adam.
De atunci, femeia are misterul și minunea în ființa sa. Femeia
este adusă la Adam. Câtă grație, noblețe și încredere să fii adusă de
Dumnezeu spre viitorul soț!
În spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Eva
îi deschide lui Adam perspectiva cunoașterii, fie ea peste timp cu-
noașterea binelui și răului. Adam era împreună cu Eva și avea de-
plină încredere în tot ceea ce făcea ea.
După criza căderii, aspect ce va fi tratat separat, Adam cel izgonit
din Rai, în noua constituție de om supus de acum înainte morții,
face o primă declarație de iubire soției sale: Și Adam i-a pus femeii
sale numele Eva, pentru că ea este mama tuturor celor vii.
Adam o acuză indirect pe Eva, dar nu o părăsește. Deși simte
suferința și moartea în spinii și pălămida răsăriți după cădere, feme-
ia primește numele vieții.

Noe

Este o seară de toamnă târzie. Deodată se dezlănțuie o furtună.

Ploaie și vânt. Un vânt nebun și hoț care se luptă să dezrădăcineze
măslinii și să le fure roadele. Măslinele sunt risipite încoace și în-
colo prin ploaie. Le ia apa și le duce, le duce împreună cu nisipul și
cu pietrișul desprins din drum și cu frunzele. Pe cele care rămân în
urmă le acoperă nămolul, care le este așternut și acoperământ. Iar
ca pernă au pietricelele.

3
 Și în cele din urmă ploaia se oprește. Norii fac loc soarelui. Dar ce
se vede când răsare soarele? Un prăpăd!
– Ah! Ah! suspină oamenii. Plâng după recolta lor pierdută. Măsli-
nele! Mâncarea lor va fi fără ulei. Și noaptea, în casă nu se va aprinde
nici un opaiț.
Noe caută cu mâinile prin nămolul de sub măslini. Caută măsli-
nele care au rămas. Umple un coș. Apoi pe al doilea. Și pe al treilea. Îl
slavoslovește pe Dumnezeu. Copiii și nurorile lui nu vor rămâne fără
hrană, și nici opaițul fără ulei. Va lumina nopțile.
Dar vecinul său?
Coșurile lui sunt goale. Nu a găsit nici măcar o măslină să o
adune.
– Blestem! strigă. Blestem!
Noe îl compătimește. Îi dă puține dintr-ale lui.
Dar acesta nu le primește. El le vrea pe toate. Spune că toate sunt
ale lui și că din măslinii lui le-a luat vântul. Din țarina lui le-a luat
apa și le-a împrăștiat. Îi vorbește urât lui Noe.
– Sunt ale mele! Ale mele! Auzi? îl apucă de haină și îl zgâlțâie. De
la mine le-a furat apa! De la mine au venit la tine!
Îl înjură și lovește cu piciorul în coșurile pline. Măslinele se risi-
pesc prin nămol. Și Noe? Nu scoate nici un cuvânt.
Se întoarce acasă întristat și obosit, cu coșurile goale. Cade în ge-
nunchi și începe să se roage. Nu cumva are dreptate vecinul? Se roa-
gă lui Dumnezeu săi spună.
Și în timp ce este adâncit în rugăciune și preocupat de întrebarea
cine are dreptate și cine nu, încăperea se umple de lumină. Noe des-
chide ochii. Vrea să se încredințeze că nu visează.
Această îndoială este risipită de glasul lui Dumnezeu:
– Mă auzi, Noe?
Noe tremură.
– Da, Doamne! îndrăznește să îngaime. Te aud.
Glasul lui Dumnezeu umple încăperea. Îi descoperă cele ce ur-
mează să se întâmple. Revărsări de ape, catastrofe. Dar să nu se neli-

4
niștească. El nu va păți nimic, pentru că este drept și iubește spinul
așa cum iubește și floarea. El iubește păsările, animalele, oamenii,
buni și răi, fără deosebire. Pentru aceasta se va mântui. Ca să nu pia-
ră dragostea, ca să nu se pustiască lumea. Să nu rămână fără dragos-
te și să se distrugă. Și urmașii lui se vor înmulți atât de mult, încât
vor umple o întreagă cetate.
Așadar, Dumnezeu îl sfătuiește să facă o corabie, un vapor uriaș.
Să îl dea cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară ca să nu intre apă și
să îl împartă în mici încăperi.
Apoi să facă cuști pentru păsări și animale. Aceasta a fost porun-
ca lui Dumnezeu, să închidă în corabie câte o pereche din fiecare
specie.
Și Noe așează separat carnivorele de ierbivore, ca să nu se mă-
nânce între ele. Le face și provizii de hrană de care vor avea nevoie
cât timp vor sta închise.
Dar nu uită nici de trebuințele familiei sale care este deja în co-
rabie. Pentru toate se îngrijește Noe, așa cum la povățuit Dumnezeu.
El intră ultimul în corabie și închide ușile. Este timpul săL sla-
voslovească pe Dumnezeu. Își încredințează viața lor iubirii Sale de
oameni.
Între timp a început să plouă. La început încetișor, apoi mai tare.
Noe și ai săi sunt adânciți în rugăciune. Glasurile animalelor și ale
păsărilor îi amintesc că este vremea să mănânce.
Câte zile au trecut? Câte nopți? Noe nu le numără, dar trebuie să
fie multe. Hrana se împuținează. Fiii lui se neliniștesc:
– Ce se va întâmpla cu noi dacă se vor termina proviziile?
Noe îi liniștește:
– Mare este Dumnezeu! Mare este și dragostea Lui! Nu ne va lăsa
să pierim.
Trag cu urechea, dar ploaia nu se mai aude. Încep să salte de bu-
curie. În sfârșit vor ieși din corabie. Atâtea zile închiși! Ajunge!

5
 Dar Noe nu se grăbește să deschidă ușile. Mai întâi dă drumul
unui corb.
Trec câteva ore. Copiii își pierd răbdarea. Oare se va întoarce
corbul?
– Dacă nu va găsi unde să se adăpostească, se va întoarce, răspun-
de cu înțelepciune tatăl lor.
Și corbul se întoarce. E semn că pământul este încă acoperit de
apă.
După aceea Noe dă drumul unui porumbel. Porumbelul se în-
toarce îndată. Se vede că nu a găsit vreo ramură pe care să se așeze.
Mai trec câteva zile și hrana se termină.
– Vom suferi de foame, murmură fiii săi.
Noe se roagă, nu îi aude. El are încredere în Dumnezeu. Totuși
numără pâinile. Face socoteala câtă hrană mai are pentru animale.
Dacă ar mânca mai puțin… Ei, no să moară! Dă drumul din nou po-
rumbelului.
Toți sunt îngrijorați. Oare se va întoarce sau nu?
Trece destul de multă vreme.
Animalele încep să facă gălăgie. Este vremea să le dea să mănân-
ce. Și iată porumbelul! Se întoarce cu o rămurică de măslin în cioc.
Toți se bucură: fiii, nurorile și soția lui. Dar Noe nu se grăbește să
deschidă corabia ca să iasă. Slobozește iarăși corbul care, de această
dată nu se mai întoarce.
– A găsit mâncare, zice Noe. A găsit și stâncă să se adăpostească.
Se bucură și Noe. Se apucă să împartă ultima provizie de hrană,
ultima pâine.
Nu mai are nimic altceva de împărțit. Nici porumbelul căruia ia
dat drumul nu sa mai întors. Noe deschide corabia și slobozește ani-
malele. Mai întâi pe cele carnivore, apoi și pe celelalte. Odată cu ele
iese și el.
– Dumnezeule! strigă.

6
 Începe o nouă zi. O fâșie de lumină multicoloră unește cerul cu
pământul. Este curcubeul. Iar în față se înalță un soare frumos, ro-
șu-auriu.

Avraam

Au trecut mulți ani de la potop. Dumnezeu Și-a ținut făgăduințe-

le pe care le-a făcut atunci lui Noe. Urmașii lui sau înmulțit ca stele-
le cerului. Au zidit cetăți și sate, au desțelenit și au lucrat pământul,
sau îmbogățit. Dar nau rămas toți în dragostea lui Dumnezeu. Cei
mai mulți Lau uitat. Și în loc să se închine lui Dumnezeu, au început
să se închine soarelui, lunii, râurilor și munților. Unii dintre ei nu
Lau uitat cu desăvârșire, dar își aduceau aminte de El numai atunci
când erau la nevoie.
Numai un nepot îndepărtat al lui Nemrod, Avraam, Îl are întot-
deauna pe Dumnezeu în inima sa. Îl slavoslovește pentru toate:
pentru pasărea care îl trezește de dimineață, pentru apa pe care o
bea, pentru pâinea cea dulce, pentru soția lui cea bună, Sarra, care în
fiecare seară îl primește cu zâmbetul pe buze, când se întoarce acasă
obosit de la turmele sale, de la treburile zilei.
Și Dumnezeu îl binecuvintează. Animalele lui se înmulțesc. Sarra
se face din ce în ce mai frumoasă. Numai copilași nu au. Și Avraam
este tare mâhnit din această pricină. Nu va auzi niciodată spunân-
du-i-se „tată”, nici mai târziu nu-i va spune nimeni „bunic” sau „bu-
nicuț”. Nu va avea nepoți. Se întristează că nu va lăsa moștenitori
în urma lui, atunci când va muri. Dar această întristare nu se pre-
schimbă în cârtire. Nu micșorează dragostea lui pentru Dumnezeu,
nici căldura rugăciunii lui.
Avraam se roagă chiar și în somn. Și într-o noapte, în timpul ru-
găciunii, aude glasul lui Dumnezeu, ca oarecând strămoșul său în-
depărtat, Noe.

7
 Iese fără zgomot din cort ca să nu o trezească pe Sarra. Cade cu
fața la pământ.
– Doamne! zice el.
La o asemenea cinste nu se gândise niciodată Avraam!
Și Dumnezeu îi spune să se scoale. Să-și ridice privirea spre cer.
Cât de multe stele împodobesc cerul, atât de mulți urmași va avea.
În toată lumea se vor răspândi.
Avraam ascultă, se ridică și privește spre cer. Nuși ascunde
mirarea.
– Dar cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu am fii?
Are însă încredere în Dumnezeu.
Și anii trec. Avraam este deja bătrân. Șade în fața cortului său și
își aduce aminte de făgăduința lui Dumnezeu. Este amiază. Afară
este zăpușeală. Trei drumeți trec pe drum. Avraam se ridică, merge
în întâmpinarea lor și îi cheamă la masa lui.
Străinii îl urmează. Se așează sub stejarul Mamvri care își întinde
umbra ramurilor sale până la cortul lui Avraam. Acesta dă poruncă
să fie junghiat cel mai bun vițel din turma lui. Îi spune și Sarrei să
facă pâine proaspătă pentru străini, apoi poruncește unei slugi să le
spele picioarele, săi odihnească.
După ce a frământat și a copt pâinea și a fript vițelul, Avraam a
ales cele mai bune bucăți, le-a pus pe frunze de finic și le-a dat străi-
nilor. A adus și lapte și unt de la oile sale. Străinii au mâncat bine și
au mulțumit.
Era deja seară când sau ridicat să plece. Lau binecuvântat pe
Avraam pentru iubirea sa de străini și iau amintit de făgăduința lui
Dumnezeu:
– Peste un an Sarra îți va naște un fiu.
– Dar…
Lui Avraam îi vine greu să-și ascundă mirarea. Și Sarra își pune
mâna la gură ca să nu i se audă râsul. Femeie bătrână, cum să mai
nască fiu! Dar și Avraam… A trecut de nouăzeci și cinci de ani.

8
 – Nimic nu este cu neputință la Dumnezeu, răspund mirării lor
străinii și se fac nevăzuți.
Avraam rămâne uluit și privește la resturile de mâncare. Nu cum-
va la cercetat Dumnezeu Însuși?
Peste un an Sarra naște un băiețel plin de har: pe Isaac. Avraam
se bucură. Așadar, de acum poate să moară liniștit. Va lăsa în urma
lui un moștenitor. Îl va auzi pe fiul său spunându-i „tată”. Ah, cum
Iar putea mulțumi lui Dumnezeu pentru această bucurie? Să audă
cuvântul „tată”! De bucurie înalță slavoslovie lui Dumnezeu pentru
darul pe care i l-a făcut.
Da, ca pe un dar la primit Avraam în brațele sale pe Isaac. A pe
un dar dumnezeiesc. De aceea nici nu sa răzvrătit, deși ar părea ne-
firesc, atunci când Dumnezeu ia cerut să-l aducă jertfă. Jertfă pe Is-
aac! A ascultat porunca Lui și Dumnezeu, pentru ascultarea lui, la
răsplătit îndoit. Nu numai că nu a îngăduit jertfirea copilului, ci la
învrednicit pe Avraam să se numească prieten al Său.

David

„Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulți-

mea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de
fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea
eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am
greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvin-
tele Tale și biruitor când vei judeca Tu”.
Așa începe cunoscutul Psalm 50, scris de regele David. Psalmul
este, de fapt, o rugăciune de pocăință, în care autorul cere iertare di-
vinității pentru mai multe păcate pe care le săvârșise, păcate care,
conform legii iudaice, se pedepseau cu moartea.

9
 David purta un război cu Amoniții, trupele sale fiind conduse de
Ioab. În acest timp, regele David care rămăsese la palat s-a îndrăgos-
tit de Batșeba, soția lui Urie Heteul, soldat în oastea regelui.
Reacțiile regelui David au constat într-o serie de încercări de a
pune pe seama lui Urie această sarcină. Apoi, David ia decizia radi-
cală de a-l ucide pe Urie folosindu-se de războiul în care armata sa
era implicată. Dimineața David a scris scrisoare lui Ioab și a trimis-o
pe Urie. În scrisoarea aceea el scria așa: „Puneți pe Urie unde va fi
luptă mai crâncenă și retrageți-vă de la el, ca să fie lovit și ucis”. Așa
a murit Urie în timpul luptei. După o perioadă de doliu, Batșeba este
luată de David ca soție, având un fiu împreună.
Faptele lui David l-au determinat pe Dumnezeu, se spune în Bi-
blie, să-l trimită la el pe proorocul Natan care îi povestește o istori-
oară care-l face pe rege să conștientizeze faptele sale. „Și Domnul a
ridicat păcatul de deasupra ta, a zis Natan, și tu nu vei muri. Dar fi-
indcă tu prin această faptă ai dat vrăjmașilor Domnului pricină să-L
hulească, de aceea va muri fiul ce ți se va naște”, i-a mai spus Natan.
După acest moment, fiul născut de Batșeba se îmbolnăvește și moa-
re. Viața regelui David se schimbă radical: renunță la hainele luxoa-
se și se îmbracă cu pânză din care se făceau saci, ajungând chiar să
mănânce cenușă amestecată cu lacrimi.
În acest context de căință, scrie și Psalmul 50 în care spune la
un moment dat: „Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule,
Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea
Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.”
Dumnezeu îi binecuvintează pe David și Batșeba cu un alt băiat, So-
lomon, cel pe care „Domnul l-a iubit”.

10
 Solomon

Dacă, în cazul lui David, lucrurile sunt simple (este Sfântul Pro-
oroc David), în cazul lui Solomon problema stă ceva mai complicat.
Este el sfânt, ne putem închina lui, îl menționăm în cult sau nu?
În primul rând, trebuie plecat de la textul biblic, iar aici situația
nu se prezintă deloc clar. Solomon este introdus cititorului ca fiul
legăturii nelegitime dintre regele David și Batșeba. Dar dacă pri-
mul copil al legăturii celor doi moare ca pedeapsă a lui Dumnezeu,
al doilea, Solomon, trăiește și – ceea ce devine foarte important –
„Domnul l-a iubit pe acesta”. De altfel, numele său de la naștere era
chiar Iedidia, „adică iubitul Domnului, cum îi spusese Domnul”. De
asemenea, și despre Solomon se spune că „iubea pe Domnul, pur-
tându-se după legea tatălui său”.
Începutul a fost promițător. Solomon se bucură de daruri divine
speciale: „Și a dat Dumnezeu lui Solomon înțelepciune și pricepere
foarte mare și cunoștințe multe, ca nisipul de pe țărmul mării./ Și
era înțelepciunea lui Solomon mai presus de înțelepciunea tuturor
fiilor Răsăritului și mai presus de toată înțelepciunea Egiptenilor”.
„Regele Solomon a întrecut pe toți regii pământului în bogăție și în
înțelepciune».
În plus, el rămâne prin excelență ca regele constructor, zidind
Templul din Ierusalim.
Totuși, pe de altă parte, se poate observa că dacă în cadrul legă-
mântului dintre Dumnezeu și David făgăduințele tronului veșnic
sunt necondiționate, atunci când aceste făgăduințe sunt reluate la
adresa lui Solomon intervin condiționări: „Dacă te vei purta după
legile Mele, și vei urma după hotărârile Mele, și vei păzi toate po-
runcile Mele, lucrând după ele, atunci Îmi voi împlini și Eu cu tine
cuvântul Meu pe care l-am grăit către David, tatăl tău”. Acest fapt
sugerează posibilitatea pierderii făgăduințelor divine dacă Solomon
nu se conformează modelului reprezentat de tatăl său, David.

11
 Prima cauză a căderii lui Solomon a fost neascultarea față de Le-
gea Deuteronomului, care interzicea legătura matrimonială cu fe-
meile străine.
Solomon pare de-a dreptul bântuit de duhul răutății, care l-a in-
stigat spre idolatrie.
Lui Solomon nu i se adresează rugăciuni, dar el apare iconografic
ca un sfânt al Vechiului Testament care prin umbră și nedeplin L-a
preînchipuit pe Hristos și a scris sub inspirație divină cărți biblice
(cinci la număr după tradiție, inclusiv necanonice și apocrife: Pil-
dele, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Înțelepciunea lui Solomon,
Psalmii lui Solomon).

Daniel

După tradiția bisericească, prorocul Daniel s-a născut în Bet-Ho-

ron-, fiind de neam din seminția lui Iuda. Din tinerețe s-a nevoit
cu post din pricina distrugerii Ierusalimului de către babilonieni.
A postit și s-a rugat pentru vindecarea regelui babilonian Nabuco-
donosor, încât acesta i-a dat numele Beltșațar și l-a dorit urmașul
său pe tron, ceea ce însă profetul a refuzat. În vremea unui rege al-
tfel neidentificat, Attic, s-a învrednicit împreună cu cei trei tineri de
moarte mucenicească prin tăierea capetelor, iar apoi a fost înmor-
mântat în Persia, în mormânt regal.
Cartea profetului Daniel este poate cea mai surprinzătoare
din Biblie. Este singura redactată în trei limbi: ebraică, aramaică
și greacă, aceasta pentru că deja din versiunea ebraică cam o jumă-
tate din carte era scrisă în aramaica imperială folosită în Imperiul
Pers, iar apoi, în versiunea greacă, au fost adăugate unele capitole re-
dactate chiar în greacă: Istoria Suzanei (așezată la începutul cărții),
Cântarea lui Azaria și Cântarea celor trei tineri și Istoria omorârii
balaurului și a sfărâmării lui Bel (la finalul cărții).

12
 Despre Daniel știm că a fost deportat împreună cu cei trei tineri
în Babilon după prima cucerire a Ierusalimului de către babiloni-
eni. Aici tinerii iudei au dus o viață curată, refuzând să mănânce din
bucatele alese păstrate pentru ei de la masa regală. Deși s-au hrănit
doar cu legume și apă, ei s-au arătat însă „mai frumoși decât cei hră-
niți cu multe desfătări”.
Apoi, doar Daniel i-a putut tâlcui regelui Nabucodonosor visul
cu statuia alcătuită din diverse metale: cap de aur, piept și brațe de
argint, coapse de aramă, pulpe de fier și picioare din fier și lut. Meta-
lele înșirate de la cel mai prețios la cel mai puțin prețios, compromis
chiar de amestecul cu lutul, sugerează succesiunea împărățiilor lu-
mii, de la babilonieni (capul de aur) până la împărăția ultimă, când
va veni Mesia simbolizat de piatra desprinsă dintr-un munte, care
lovește picioarele statuii și o face să se prăbușească.
Cei trei tineri care, pentru că au refuzat să se închine unui idol
colosal, au fost aruncați într-un cuptor încins. Au fost însă izbăviți
de Dumnezeu și apărați de un înger care s-a arătat alături de ei în
vâlvătaia focului.
Urmează episodul nebuniei regelui Nabucodonosor, care vreme
de șapte ani a trăit în sălbăticie. După tradiție, așa cum am văzut,
chiar Sfântul Proroc Daniel s-a rugat pentru vindecarea regelui. Un
alt rege babilonian, Belșațar a profanat vasele capturate de la tem-
plul Domnului din Ierusalim. O mână a scris în chip minunat pe
perete hotărârea lui Dumnezeu pentru rege: „A numărat, a numărat,
a cântărit și a despărțit”, semn că Domnul a măsurat credința babi-
lonienilor și a hotărât să le destrame regatul.
În vremea lui Darius, s-a petrecut poate cea mai dramatică în-
tâmplare din viața profetului. Daniel a refuzat să înalțe rugăciuni
către rege și a fost osândit să fie sfâșiat de fiare, aruncat într-o groa-
pă cu lei flămânzi, fapt ce prefațează peste veacuri chinurile cum-
plite prin care vor trece mii de creștini aruncați de romani în arene
să fie sfâșiați de animale sălbatice. Profetul Daniel a fost însă izbă-

13
vit de îngerul Domnului, care a astupat gurile leilor. Regele Darius
s-a bucurat nespus, pentru că hotărârea osândirii profetului îi fuse-
se smulsă de dregători împotriva voinței. În Bel și balaurul chiar se
menționează că Dumnezeu l-a trimis printr-un înger în chip minu-
nat pe profetul Avacum ca să-l hrănească pe Daniel în groapa cu lei
din Babilon.
A doua parte a cărții lui Daniel conține viziuni, ceea ce îl plasează
pe profet în fruntea literaturii apocaliptice. Înțelesul acestor viziuni
a frământat minților multor creștini, iar unii, chiar și recent, s-au
aventurat să calculeze pe baza cărții lui Daniel vremea când va veni
sfârșitul lumii. Orice asemenea calcul este sortit eșecului, pentru că
despre ceasul cel din urmă nu știe decât Dumnezeu.
Într-o primă viziune, succesiunea împărățiilor, sugerată și de sta-
tuia alcătuită din diverse metale, este anunțată de ivirea succesivă
a unor fiare cumplite: un leu cu aripi de vultur, un urs, un leopard
cu patru aripi și o fiară cu zece coarne peste care crește un alt corn
cu ochi și gură. Cornul cel din urmă, care grăia hule, trebuie desigur
identificat cu un rege prigonitor.
Importanța cărții Sfântului Proroc Daniel nu se oprește aici. Este
cartea din Vechiul Testament care menționează pentru prima dată
numele unor îngeri: Gavriil și Mihail. Îngerul Gavriil îi tâlcuiește
profetului semnificația celor 70 de ani vestiți de Prorocul Ieremia
pentru exilul babilonian. Sunt de fapt 70 de săptămâni de ani până
când se va unge Sfântul Sfinților, iar apoi Cel Uns va pieri și va veni
prăpădul peste cetatea Ierusalimului. Detaliile numerologice de
aici au pus pe jar mințile bibliștilor și, așa cum am spus deja, au dus
la încercarea multora, în special din lumea neoprotestantă, de a cal-
cula venirea a doua lui Hristos și sfârșitul lumii.
Sfârșitul cărții vorbește despre vremea de strâmtorare și de veni-
rea îngerului Mihail, când se va petrece și învierea de obște. Acest
text din capitolul 12 capătă o semnificație deosebită, fiind singurul

14
din Vechiul Testament care vorbește explicit despre învierea de obș-
te: unii vor învia spre viață veșnică, iar alții spre osândă veșnică.
Adaosurile grecești la cartea lui Daniel îl prezintă cu același pro-
fil de înțelept. În Istoria Suzanei, el o salvează pe frumoasa Suzana,
care, deși căsătorită, este hărțuită de doi bătrâni care aveau gânduri
necurate asupra ei. Cu mare înțelepciune, Daniel îi face să se încurce
în acuzele pe care le aduceau și îi dovedește ca mincinoși. În Bel și
balaurul, Daniel dovedește că idolii nu sunt vii, pentru că ofrandele
consumate aparent de zeul Bel sunt în realitate luate de preoți. De
asemenea, Daniel ucide un balaur căruia babilonienii i se închinau
ca unui zeu, arătând și prin aceasta că Singurul viu este Dumnezeul
lui Israel.

Buna Vestire

Această sărbătoare este închinată Sfintei Fecioare Maria care a

aflat în această zi că a fost aleasă pentru a-L purta în pântece pe Ii-
sus. Vestea cea bună i-a fost dată de Sfântul Arhanghel Gavriil. Iată
cum s-a întâmplat!
Fecioara Maria îi avea ca părinți pe Ioachim și Ana care au cres-
cut-o aproape de Dumnezeu. Astfel, de la vârsta de 12 ani, Fecioara
Maria se ruga foarte mult și citea numai cărți sfinte. Ea era foarte
isteață și credincioasă și știa că lumea așteaptă venirea lui Mesia.
Anii au trecut și Fecioara Maria s-a logodit cu Iosif, dar nu s-a
schimbat, ci a rămas tot aproape de Dumnezeu.
Într-o zi, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gavriil într-o cetate din
Galileea, pe nume Nazaret. Acesta i-a vorbit Fecioarei așa:
– Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Bine-
cuvântată ești tu între femei!
Ea s-a tulburat, gândind: „Ce fel de închinare poate să fie aceasta?
Cum, un înger să se închine în fața mea?”.

15
 Dar îngerul a continuat:
– Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată, vei lua
în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus. El este Fiul
lui Dumnezeu, iar Împărăția Lui nu va avea sfârșit.
Atunci Fecioara Maria a răspuns:
– Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!
Dar îngerul trebuia să îi spună și lui Iosif, care s-a tulburat când
a aflat că Maria este însărcinată. Și, ca să nu îl supere, i-a apărut în
vis și i-a zis:
– Iosife, nu te teme să iei pe Maria, logodnica ta, pentru că ce s-a
zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și-L vei
numi Iisus, adică Mântuitor, pentru că El va mântui poporul Său de
păcate.
Și astfel, dragi copii, după 9 luni, pe 25 decembrie,
Maica Domnului L-a născut pe pruncul Iisus.

16
 Nașterea Domnului

În noaptea asta tainică și sfântă

La noi iubirea Domnului a coborât,
În ceruri îngerii în cor îi cântă
Și-o stea strălucitoare a răsărit.

Născut în grajd, chiar într-o iesle

Domnul Iisus Hristos azi s-a născut:
Un prunc umil ce mântuirea noastră este,
E Dumnezeu ce pe pământ a coborât.

Zămâslit din duh în corp de muritor,

El a venit ca planul Tatălui s-ă împlinească,
Ca mai apoi să fie-a lumii salvator
Și împărăția Tatălui s-o întărească.

El s-a născut, cadoul cel mai minunat,

Cel așteptat și profețit de scripte.
Domn din Dumnezeu adevărat
S-a întrupat răul cu binele să-nfrunte.

El s-a născut și-n beznă-ntunecată

Mesia-Lumina Lumii a răsărit;
El, Prințul Păcii, Mântuirea așteptată,
Mielul Blînd astăzi la noi a venit!

17
 Botezul în Iordan

Până la treizeci de ani Iisus Hristos a trăit la Nazaret împreună

cu Preacurata Sa Maică și bătrânul Iosif. Într-o zi Ioan L-a văzut pe
Domnul Care venea spre el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel
ce ridică păcatul lumii”.
Iisus avea treizeci de ani când a venit din Galileea la Iordan să fie
botezat de Ioan. Acesta însă Îl ruga, zicând: „Eu am trebuință să fiu
botezat de Tine și tu vii la mine?” Dar Domnul i-a răspuns: „Așa se
cuvine să împlinim toată dreptatea”, ceea ce însemna că, în acest fel
se îndeplinea voia lui Dumnezeu.
Botezându-Se Iisus, când a ieșit din apă, îndată cerurile s-au des-
chis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porum-
bel, venind peste El. Și iată glas din cer s-a auzit, zicând: „Acesta este
Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit”.
Atunci a fost prima dată când omenirea a primit de la Dumnezeu
descoperirea supranaturală că Unul Dumnezeu este întreit în Per-
soane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. De aceea și sărbătoarea Botezului
Domnului se mai numește Teofanie sau Sfânta Arătare a Domnului.
Ioan Botezătorul, adresându-se poporului adunat la Iordan, a
spus: „Cel Care m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Peste Care vei
vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce
botează cu Duh Sfânt (adică Hristos). Și eu am văzut aceasta și măr-
turisesc că Iisus este Fiul lui Dumnezeu”. Acest eveniment este de-
scris de toți evangheliștii.
Botezul Domnului a avut loc în „Betania“, după cum spune Evan-
ghelistul Luca, „dincolo de Iordan”, ce nu trebuie confundată cu Be-
tania din apropierea Ierusalimului.
Botezul Domnului, pe care îl prăznuim astăzi, este una dintre
cele 12 sărbători importante creștine. Acest praznic reamintește cele
petrecute la Iordan, înainte ca Iisus să înceapă propovăduirea Evan-
gheliei.

18
 Începutul acestei sărbători este semnalat încă din secolul al III-
lea, dar nu este exclus că praznicul să fie și mai vechi. Un lucru sigur
este faptul că în „Constituțiile Apostolice” Botezul Domnului figura
deja printre sărbătorile creștine, alături de Nașterea Domnului și de
Paști.
Astăzi, locul unde se presupune că s-a săvârșit Sfântul Botez este
numit pe evreiește Yardenit și este situat nu departe de ieșirea Ior-
danului din lacul Ghenizaret, numit și Marea Tiberiadei. În evreieș-
te, Yarden, adică Iordanul, înseamnă „care coboară”. Iordanul are
trei izvoare și coboară, după ce iese din Marea Tiberiadei, pe care
o străbate pe o lungime de 20 km, până la 465 m sub nivelul mării,
pierzându-se în Marea Moartă.

Nunta din Cana

Prima minune pe care Iisus Hristos a săvârșit-o în fața oameni-

lor a fost la nunta din Cana Galileei. Atunci, la rugămintea Fecioarei
Maria, a transformat apa în vin. Puțină lume știe ce s-a întâmplat cu
mirele care se căsătorea în acel moment.
Nunta din Cana Galileei este momentul în care Iisus Hristos, in-
vitat la eveniment împreună cu ucenicii săi și Fecioara Maria, trans-
formă legătura dintre un bărbat și o femeie într-o adevărată Taină
a Bisericii. Este, totodată, momentul în care, la rugămintea mamei
Sale, Mântuitorul transformă apa în vin, salvând nuntașii din situa-
ția delicată de a rămâne fără băutură la petrecere.
Mirele de la Nunta din Cana este Simon Zilotul. Acesta era de
neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos și
Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret.
Îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu și, lăsându-și
nunta și casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit Zilotul,
adică râvnitor.

19
 Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către
Hristos, încât și pe mireasa sa și pe toate cele lumești le-a trecut cu
vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, și și-a făcut sufletul său
mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata uceni-
cilor lui Hristos, și a fost unul din cei doisprezece Apostoli.
După momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostoli, inclusiv
peste Simon Zilotul, acesta a plecat să propovăduiască Evanghelia
lui Hristos în Mauritania și Africa. Moare în Britania, fiind răstignit.
Biserica ortodoxă îl cinstește pe Simon Zilotul (mai este numit și
Natanael sau Canaanitul pentru a fi deosebit de Apostolul Petru) în
data de 10 mai. O parte din moaștele acestui sfânt se află și la biseri-
ca Podeanu din București (zona Piața Chibrit).

Fericirile

1. Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor.

Noi trebuie să învingem mândria și să fim smeriți. Trebuie să în-
vățăm să nu mai punem pe primul loc în viața noastră plăcerea, ci
scopul vieții noastre să fie virtutea. Cei săraci cu duhul sunt de fapt
cei cu un suflet mare, un suflet bogat în virtuți. Cel sărac cu duhul
fuge de bogăția lumească ca de o povară, pentru ca el să urce mai sus
pe treptele duhovnicești ale credinței.
2. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Noi trebuie să ne căim pentru păcatele noastre și să plângem
pentru că nu L-am cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu și nu am cu-
noscut bucuria vieții veșnice. Pentru acest lucru trebuie să ne dorim
să fim desăvârșiți. Dumnezeu ne va mângâia și ne va ajuta să atin-
gem desăvârșirea doar dacă noi ne dorim și cerem cu ardoare acest
lucru.

20
 3. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.
Pentru a fi blânzi, trebuie să ne autodisciplinăm, să punem frâu
patimilor și să rămânem calmi în fața unei situații tulburătoare.
Acest lucru cere smerenie, de care am amintit în prima Fericire.
4. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor să-
tura.
Dreptatea după care trebuie să ne fie foame este mântuirea noas-
tră, care este disponibilă tuturor. Acest lucru implică o judecată lim-
pede, dornică să facă binele. Noi, fiind creștini ortodocși, trebuie să
flămânzim și să însetăm după virtuți.
5. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
Pentru a fi milostiv trebuie să ne îngrijim și trebuie să ne pese de
suferința celor din jurul nostru. Iar propria noastră milostivire va
veni la Judecata de Apoi.
6. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Atunci când ne curățim inima de gândurile rele, aflăm tainica
lumină care vine de la Dumnezeu. Când suntem curați cu inima,
suntem capabili să vedem diferența între bine și rău, între virtute și
păcat și devenim astfel exemple de bunătate.
7. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Pacea este esențială pentru a duce o viață frumoasă. Făcătorul de
pace este cel care oferă liniște celor din jurul lui. Făcătorul de pace
este curat cu inima și este împăcat cu el însuși.
8. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția
Cerurilor.
Dacă vom fi milostivi, blânzi, smeriți, curați cu inima, făcători de
pace și vom înseta și vom flămânzi de dreptate, atunci vom fi în sta-
re să îndurăm durere și suferință din partea celor care ne prigonesc
pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Harul lui Dumnezeu ne
va da putere să îndurăm chinurile și suferințele primite din partea
prigonitorilor. Sfinții sunt exemple vii de oameni prigoniți pentru
dreptate și care au dobândit Împărăția Cerurilor.

21
 Învierea

Vestea Învierii Domnului Iisus Hristos a redeșteptat întreaga

lume. Cine crede în Înviere, are viață veșnică și nu întâmpină moar-
tea cu frică. Hristos este Mesia care a murit pentru noi, dar nu a ră-
mas învins, ci a biruit moartea. Învierea nu poate fi o înșelăciune.
Învierea înseamnă dovada credinței: „Cel ce va crede și se va bo-
teza se va mântui”. Nu crezi în Înviere? Atunci, în ce crezi, în neant?
Zici că Hristos n-a înviat, ci și-a revenit din mormânt?! Dar cum ar
fi putut ieși un Iisus muribund, sleit de puteri, stors de sânge prin
bandajele strânse cu care era înfășurat după obiceiul de înmormân-
tare al evreilor? Aceste giulgiuri au rămas curate, nedesfăcute; Mesia
nu a fost un super-erou care – printr-o ultimă forțare – s-a eliberat.
El este Cel ce ne eliberează pe noi, dacă vrem să fim liberi față de
păcat și nu ne complacem, nu ne bălăcărim în el.
Spui că trupul lui Iisus a fost furat de apostoli? Apostolii – în ace-
le zile – nu știau unde să fugă ca să nu fie prinși. N-ar fi mers nici
în ruptul capului tocmai în gura lupului. Mormântul a fost păzit de
soldați romani, iar apostolii erau pescari, nu geniști din Legiunea
Străină. Sfântul Petru a avut o tentativă de a-L apăra pe Hristos cu
sabia, în grădina Ghețimani, când i-a tăiat urechea lui Malchus, slu-
ga arhiereului, dar Mesia i-a amintit că „cel ce ridică sabia, de sabie
va muri”.
Cine L-au văzut pentru prima dată pe Iisus înviat? Femeile mi-
ronosițe, numite astfel pentru că duceau mir să ungă trupul lui Ii-
sus. Crezi că au avut halucinații? Mă îndoiesc profund. Pentru că nu
sunt singurele martore ale Învierii. Sunt peste 1.500 de „frați” care
L-au văzut pe Iisus Înviat. Și apoi, apostolii, dacă nu erau ei înșiși
convinși de Învierea Învățătorului, ar fi murit ei pentru o cauză de
care nu erau siguri? A, n-a înviat, pentru că – de fapt – n-a murit pe
cruce? Dar, dacă n-a murit, de ce a ieșit sânge și apă din coasta Sa?

22
Dacă te împungi, va ieși sânge. Doar dintr-un organism mort iese
sânge plus apă.
Hristos a înviat și S-a făcut începătură celor adormiți. Toți cei ce
cred în El vor învia asemenea Lui. Tristă situație: acum doi ani, la
salutul „Hristos a înviat!”, un cetățean a răspuns „Degeaba”. M-am
cutremurat când l-am auzit, dar spunea, fără să vrea un mare ade-
văr: mulți refuză mesajul Învierii din indiferență. Ar vrea să creadă
– poate – dar fără să renunțe la plăcerile lumii. Mesia bate la ușa
inimilor lor, dar nu este lăsat să intre. Un om care crede cu tărie în
Învierea Domnului Hristos va ști să trăiască creștinește pe acest pă-
mânt, pentru că ținta lui nu este femeia vecinului, slujba bine plăti-
tă, vila de la munte, ci Învierea.
Nu te îndoi de Înviere, fiindcă credința aceasta îndoielnică este
demonică; diavolul te încearcă nu numai să nu crezi în Înviere, ci să
te înstrăinezi și de faptele bune și să te pierzi. Nimeni să nu se îndo-
iască de Înviere. Dacă cineva se îndoiește, să se gândească la câte a
făcut Dumnezeu din cele ce nu erau. Să vestești Învierea lui Mesia
Hristos, dar mai vârtos strigă mântuirea ta, căci prin Învierea lui Ii-
sus se omoară păcatul.
Începând cu Învierea Domnului Iisus Hristos nu vom mai muri
ca niște osândiți, ci așteptăm treji Învierea universală. Numai păcă-
toșii nu se bucură de Înviere, că vor fi trimiși în întuneric. Dumini-
ca Învierii este ziua nașterii întregului neam omenesc, că pierduți
eram – ca fii risipitori de talanți divini – și azi am fost găsiți, morți
eram și am înviat, dușmani eram și ne-am împăcat. Înviind Hristos
din morți, ne va învia și pe noi, dacă vom împlini voia Lui, vom iubi
ce a iubit El și ne vom abate de la orice nedreptate, lăcomie, iubire
de bani și bârfă.
Toată credința aceasta este: Dumnezeu S-a făcut om, S-a răstig-
nit și a înviat. Crezi aceasta? Poartă-te creștinește, imită-L pe Iisus,
gândește-te în fiecare clipă „Ce ar face Iisus?”. Cu Iisus Hristos Învi-
at învingem totdeauna toate greutățile. Ce să faci? Să fii oglinda lui

23
Dumnezeu, astfel încât lumina Lui să lumineze pe cel de lângă tine.
În fața lui Iisus, sutașul a exclamat: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu
a fost acesta!”
Vestea bucuriei Învierii naște îndoieli și azi pentru cei ce nu cred
că Hristos le dă viață veșnică, ci-L consideră un Tâmplar, Îl bat cu
pietre, Îi pun cunună de spini pe cap. Istoria nu se amintește doar, ci
se repetă: în fiecare Liturghie Iisus Se naște, Se oferă real la Cina cea
de Taină, moare și învie. Suntem, așadar, martori ai Învierii. Gustând
din Viața Iisus, nu vom mai fi triști pentru suferință și moarte.
Creștinismul este religia bucuriei și a păcii. Nici o persecuție nu
a reușit să smulgă zâmbetul și pacea creștinului. Hristos Înviat face
minuni cu fiecare din noi. Numai solzii păcatului ne împiedică să
vedem Evidența. Noi suntem poporul Învierii, nu avem cetate stătă-
toare aici, suntem călători spre Neatins. Să știi că Hristos este Învie-
rea și Viața; El a înviat din morți, pârgă a celor adormiți.
Popor al Învierii, lumina lui Hristos te luminează spre Viață. Zvo-
nul inițial din Ierusalimul din timpul lui Ponțiu Pilat s-a adeverit:
ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS! Curând viața ta va fi o amintire
pentru cei dragi ție; nu nădăjdui prea multe de la această viață, nu
te lipi de plăcerile ei. Pune-ți nădejdea în Cel Înviat și toate celelalte
se vor adăuga ție.

24
 Sfântul Luca al Crimeei:
„Prin credința în Dumnezeu
viața noastră capătă sens”
– 10 cuvinte duhovnicești

• Iubiții mei în Hristos, să facem din toată inimă faptele milostivirii,

socotind pierdută ziua în care n-am ajutat pe cineva fie cu vorba
bună, fie împărtășindu-i din inimă necazurile și suferințele, fie
mijlocind prin rugăciune pentru el înaintea lui Dumnezeu.
• Dacă sunteți jigniți, prin tăcere și liniște îl veți dezarma cu desă-
vârșire pe cel care vă defăimă și vă jignește: el va amuți așa cum
se stinge scânteia când scuipi în ea, ceea ce se poate vedea și din
viețile multor sfinți.
• Postul trupesc ne ajută să ne pocăim și să ne mântuim, fiindcă,
după cum am văzut deja, lăcomia pântecelui este născătoarea tu-
turor celorlalte patimi și în același timp cea mai ușor de biruit.
Dacă vom împlini această poruncă ușoară, dacă ne vom înfrâna
pântecele, vom căpăta stăpânire și asupra celorlalte patimi.
• Cel ce greșește în cele mici, va greși și în cele mari.
• Închideți deci ochii, plecați-vă capetele și îndreptați-vă ochii min-
ții spre adâncul propriei voastre inimi, și căutați: ce patimi, ce șer-
pi se cuibăresc acolo? Găsiți-i pe toți, și doar atunci să cutezați a
veni la spovedanie. Nimic să nu ascundeți.
• Fă-ți inima ta mănăstire! Bate acolo toaca. Sună de priveghere, tă-
mâiază și te roagă.
• Prin credința în Dumnezeu viața noastră capătă sens, scop, sprijin.
Sufletul este plin de o comoară neprețuită.
• Eu știu că cei mai mulți dintre voi sunt foarte alarmați de întări-
rea neașteptată a propagandei antireligioase și că sunteți mâhniți.
Nu vă tulburați, nu vă tulburați! Lucrurile acestea nu au cum să vă
atingă. Și să știți, și să credeți că mica turmă a lui Hristos este de

25
 neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă
știe și păzește totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: Voi zidi Bi-
serica Mea, și porțile iadului nu o vor birui.
• Dacă nu poți să faci pentru oameni un bine mare, străduiește-te să
faci măcar unul mic.
• Cum ne este inima, așa ne este și viața. Dacă inima este curată,
sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte față de Domnul Iisus Hris-
tos, toate faptele, toate gândurile, toată filosofia noastră de viață
vor fi pătrunse de această simțire, de aceste sfinte porunci ale ini-
mii – și atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate
roade bune în tot ce facem, și în primul rând în viața de zi cu zi, în
legăturile noastre cu cei din jur.

Maica Ecaterina,
fostă gimnastă și economistă,
are de 8 ani în grija sa 126 de copii

Maica Ecaterina de la Așezământul „Sf. Ier. Leontie de la Ră-

dăuți” a renunțat la cariera pentru care s-a pregătit și a intrat în
monahism. A luat diploma de asistentă medicală și apoi pe cea
de psiholog și de opt ani se îngrijește zilnic de cei 126 de copii de
toate vârstele ai așezământului.
„Maica e că o mamă pentru noi. E o ființă care a salvat o grăma-
dă de vieți. Ne face să devenim ceva în viață. Ea vrea să ne arate că
lucrurile care sunt grele pot fi ușoare doar dacă credem noi că sunt
ușoare. Ea ne-a pus două țeluri. Să înveți și să fii cuminte”, spun Ma-
ria și Vasilica despre monahie.
În timp ce copiii își desfășoară activitatea zilnică, Maica Ecateri-
na îi supraveghează non stop și se asigură de modelarea caracterelor
în pregătirea pentru viața de familie.

26
 „Ei trebuiesc pregătiți pentru familie mai departe pentru că ei
n-au avut modele, n-au avut părinți. Și am avut copii care în momen-
tul în care le spuneam despre familie sora, dar nu înțeleg conceptul
de familie. Nu au model. Și e foarte greu. Încerc să modelez o persoa-
nă care la un moment dat va trebui să se transforme în acel tată sau
mama pe mai departe pentru copiii lor”, mărturisește maica.
Pe lângă grija pentru suflet, în așezământ copiii au parte de tot
felul de pregătiri și meditații, iar locul arată ca un centru în care se
face performanță. Dovadă stau vitrinele înțesate cu diplome și me-
dalii. Peste tot sunt săli în care se țin cursuri. Iar maica e peste tot,
atentă la orice detaliu.
„Atunci când te implici în viața unui copil și afli ceva te doare
atât de tare încât simți că te sfâșie. Dar când ai o sută și…nu poți să te
lași sfâșiat de unul. Că trebuie să te lași și la ceilalți care au nevoie. Și
el trebuie să te simtă că dacă nu empatizezi la maxim cu el nu obții
de la el”, afirmă Maica Ecaterina.
Până acum din așezământ au plecat 30 de copii, toți cu diplome și
meserii învățate, 10 sunt la facultate, iar 7 s-au căsătorit, au familii.
Așezământul Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți
Înființat în toamna anului 2011, Așezământul din municipiul Ră-
dăuți, județul Suceava găzduiește în prezent 126 de copii și tineri.
A fost construit la inițiativa Arhim. Iustin Dragomir, starețul Mă-
năstirii Bogdana din Rădăuți, și este destinat orfanilor și copiilor
din familii cu posibilități financiare limitate.

27
 Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
și al tuturor cereștilor puteri

Despre îngeri, Biserica învață că ei sunt duhuri slujitoare, adică

ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată
ocrotitori ai noștri, puși de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la lea-
găn la patria noastră cerească.
După descoperirile Sfintei Scripturi și după mărturisirile Sfinți-
lor, îngerii iubesc pe Dumnezeu, Îl preamăresc și-I împlinesc voia
Lui în conducerea lumii, a împărățiilor, a popoarelor, a oamenilor.
Ca slujitori, îngerii sunt uneori împlinitori ai pedepselor lui Dum-
nezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepsele peste Egipt.
Dar, în mod statornic, îngerii slujesc la apărarea și călăuzirea oa-
menilor. Ei duc rugăciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei
drepți: pe Lot de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri în cuptorul
din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale
mântuirii: Nașterea Domnului, suferința din Ghetsimani, Învierea
Domnului, a doua Lui venire.
Îngerii păzitori sfătuiesc de bine pe oameni prin glasul conști-
inței: tot ce este în noi bun, curat, luminat, orice gând frumos, ori-
ce mișcare bună a inimii, rugăciunea, pocăința, faptele bune, toate
acestea se nasc în noi și se înfăptuiesc din îndemnul și cu sprijinul
îngerului păzitor.
La început, toți îngerii au fost făcuți de Dumnezeu buni, strălu-
cind de lumină, de înțelepciune și de tot felul de daruri. Dar, Stăpâ-
nul Cerului și al pământului i-a supus unei încercări prin care înge-
rii, cu voie liberă, să-și dovedească ascultarea. Încercarea aceasta s-a
petrecut înainte de facerea lumii.
Multe și mari binefaceri ale lui Dumnezeu s-au făcut oamenilor
prin îngerii lui Dumnezeu, pentru că ei sunt pentru noi, mijlocitori,
ajutători și rugători către Cel Preaînalt. Iar Mihail, ca un mai mare

28
peste oștile cerești, ne izbăvește pe noi de toate primejdiile și neca-
zurile, de boli și de ispite. Că a fost pus întâiul peste îngeri, în locul
lui Lucifer și lumina lui nu suferă să o vadă cel ce a căzut.
Iar despre ceilalți îngeri cunoaștem din Sfânta Tradiție că, atunci
când Adam a fost înșelat de satana și a fost izgonit din Rai și cu
moarte s-a osândit și neamul omenesc a început a se înmulți, în-
cepând de atunci, îngerii au fost puși de Dumnezeu spre pază tu-
turor oamenilor, ca să nu rămână ei fără de purtare de grijă și să fie
înșelați de diavolul. Și de atunci, tot credinciosul își are îngerul lui
păzitor, iar necredincioșilor s-a pus un înger păzitor asupra fiecărei
țări. De înger a fost luat și Enoh și a fost dus în Rai, ca, până la a doua
venire a Domnului pe pământ, să nu vadă moartea cea de obște a
oamenilor.
La fel și lui Noe celui drept, îngerul i-a vorbit de potop și l-a în-
vățat pe el cum să facă o corabie, spre scăparea lui și a fiilor lui, ca
să rămână rădăcină de la Adam, cel întâi zidit, și să se înmulțească
neamul omenesc, asemenea și să le păzească spre trebuința oameni-
lor. Un înger a fost și cârmaciul corăbiei în acele mari ape și vânturi,
după care tot el i-a spus lui Noe cum să săvârșească jertfele.
Și lui Avraam de-a pururea îngerii i-au fost sprijinitori și ajutători
la război, când a biruit pe împăratul Chedarlaomer, care avea cu sine
trei sute de mii de ostași, iar Avraam, numai trei sute optsprezece
slugi, că avea ajutor pe îngerii lui Dumnezeu. Și pe Moise îngerul l-a
pus mai mare peste seminția lui Israel și multe minuni a făcut cu
dânsul: pe israeliteni i-a trecut marea, pe Faraon l-a afundat, iar în
pustiul Sinai minuni a făcut.
Și după ce au ieșit fiii lui Israel din Egipt, Balac împăratul a che-
mat pe Valaam vrăjitorul, zicându-i să blesteme pe israeliți ca să-i
fie lui robi, dar îngerul l-a întâmpinat pe el în porțile cetății. Deci,
asina a văzut pe înger și a strivit piciorul lui Valaam.
Apoi Valaam, văzând pe înger, i s-a rugat lui, zicând: „Nu mă pierde
pe mine, stăpâne, că iată, de acum nu ca să blestem, ci ca să binecuvântez

29
pe Israel voi merge”, precum a și fost. Iar când a răposat Moise, atunci
Mihail Arhanghelul i-a îngropat trupul său.
Iar după aceasta, când Iosua al lui Navi a înconjurat Ierihonul,
în care erau șapte împărați canaanei, după ce au căzut zidurile din
temelii, atunci a văzut Iosua pe Mihail stând ca un ostaș întrarmat
și i-a zis lui: „Al nostru ești, sau dintre potrivnicii noștri?”.
Și i-a zis Mihail: „Eu sunt voievodul oștirii puterilor cerești și acum
am venit spre ajutorul tău”. Iar Iosua i s-a închinat lui, zicând: „Ce po-
runcești stăpâne, robului tău?”. Iar voievodul oștirii Domnului i-a zis:
„Scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care stai sfânt
este”. Și a făcut Iosua așa. Și a surpat Domnul toată puterea canaane-
ilor și a dat lui Israel pământul acela, pe care l-a făgăduit Dumnezeu
părinților lor.

Biserica Online:
Parohia pe Facebook

Ideea de comunitate stă la baza creării Facebook și este promova-

tă în continuare pe platforma care a adunat în 15 ani peste 2 miliar-
de de utilizatori.
Acest lucru trebuie avut mereu în vedere de administratorul unei
pagini parohiale care poate ajunge prin demersul său de la prieteni
și apropiați până la mii de utilizatori, mari instituții sau comunități
uriașe din această rețea socială.
Odată deprins cu bunele practici, trebuie să conștientizezi că
asumarea lor nu este suficientă.
Continuăm lucrul la „Biserica Online” cu ideea clară că deși cre-
at o pagină și un minim de conținut ești totuși aproape invizibil pe
Facebook.

30
 Succesul paginii de Facebook nu se rezumă la numărul de like-uri,
ci la comunitatea de oameni care chiar te urmăresc, sunt interesați
de ceea ce le comunici și participă la dialog.
În acest sens, efortul depus trebuie să aibă în vedere niște linii
mari care creează pârghii între utilizatori și vizibilitate pe Facebook:
• Conectează-te cu alte pagini – fie pagini ortodoxe, fie comunități
parohiale, personalități etc. Ia legătura cu administratorii și în-
cearcă să pui bazele unei susțineri reciproce.
• Creează conținut original și de calitate – odată cu el circulă și nu-
mele paginii tale.
• Promovează-ți pagina pe contul personal – paginile nu sunt la
fel de vizibile în News Feed ca paginile personale, iar faptul că te
identifici cu ceea ce faci adaugă credibilitate muncii tale.
• Comentează pe alte pagini cu numele paginii tale, răspunde co-
mentariilor și mesajelor de pe pagina parohiei. Caută audiență și
implică-te în discuții, crescând astfel vizibilitatea paginii.
Pentru a înțelege importanța interacțiunii în succesul unei pa-
gini parohiale, vom arunca o privire în interiorul „mașinăriei” Face-
book.
Zilnic, sunt publicate pe Facebook 300 de milioane de imagini,
la care se adaugă clipurile video, status-urile de tip text, link-urile, o
cantitate enormă de conținut.
De fapt, scopul acestui sistem de filtrare este unul simplu: să ne
arate lucruri de care suntem interesați. Așadar, încearcă să menții
interesul!
Activitatea pe pagina parohială de Facebook poate fi realizată de
mai multe persoane, având diferite roluri care sunt puse la dispozi-
ție de platformă.

31
 12 rezoluții
pentru Anul nou bisericesc

1. Citește Biblia și viețile sfinților!

Cuvintele Sfintei Scripturi sunt o adevărată hrană duhovniceas-
că de care nu trebuie să ne lipsim sufletul. Pentru creștini este im-
portantă nu doar simpla lectură a textului sacru, ci și aprofunda-
rea acestuia cu ajutorul scrierilor patristice. De asemenea, pentru
exemple pragmatice de trăire duhovnicească autentică avem nevoie
să ne hrănim sufletește din viețile sfinților.
2. Ia decizii împreună cu Dumnezeu!
Pentru sănătatea noastră sufletească este important să ne cu-
noaștem slăbiciunile și să nu ne încredem în forțele proprii mai
mult decât este necesar. „Lasă-te, domol și lin, fără a te sili, în mâini-
le lui Dumnezeu, iar El va veni și-ți va bucura sufletul”.
În fiecare zi avem de luat decizii mai mult sau mai puțin impor-
tante. Prin implicarea lui Dumnezeu în planurile tale vei primi bi-
necuvântare și ajutor.
3. Ține posturile!
Important este să postim, dar trebuie să înțelegem valoarea de
jertfă a postului și importanța sa duhovnicească. Postul este o stare
spirituală de jertfă sau ofrandă a celui care postește, stare cultivată
în mod liber și după puterea fiecăruia.
„Dacă este însoțit de fapte plăcute lui Dumnezeu, postul face
din omul postitor lumină între oameni și vas ales al slavei lui
Dumnezeu”.
Postul adevărat nu este numai abținere de la anumite alimente,
ci și înfrânare de la „orice lăcomie materială și poftă de stăpânire
egoistă asupra altora, înfrânare de la orice gând, cuvânt sau fapte
care diminuează iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele”.

32
 4. Fii alături de cineva care se simte singur!
Iubirea cu care Dumnezeu Creatorul ne covârșește trebuie să o
împărtășim prin fapte bune față de semeni, după putința noastră.
„Mântuitorul vine tainic spre noi, prin cei săraci și singuri, prin cei
bolnavi și necăjiți, prin orfani și văduve. Să ieșim în întâmpinarea
Lui prin milostenie, prin ajutorare frățească și prin facere de bine”.
5. Donează lucrurile care îți prisosesc!
„Credința este a petrece cu smerita cugetare și a face milostenie”.
Din darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu este necesar să
împărtășim celor ce au trebuință mai mare de ele, întrucât „suntem
doar administratorii bunurilor pământești și nu proprietarii lor”.
Donează! Cu siguranță ai lucruri pe care nu le mai utilizezi și de
care s-ar putea folosi alte persoane cu posibilități materiale reduse.
6. Nu lipsi duminica de la Liturghie!
A cincea poruncă din decalog cere să ne aducem aminte de ziua
Domnului și să o cinstim. Neparticiparea la Sfânta Liturghie în du-
minici și sărbători ar trebui să stârnească în sufletul creștinului un
sentiment de regret.
Și totuși, societatea contemporană nu poate funcționa fără ca
anumite categorii profesionale să nu lucreze chiar și în zi de dumi-
nică.
„Și într-o mănăstire, duminica, atunci când toți călugării se află
la dumnezeiasca Liturghie, cineva muncește pregătind masa pentru
viețuitori ori pentru creștinii care solicită la finele slujbei un blid de
mâncare”.
Oare unui medic chirurg i se permite să lipsească din gardă du-
minica? Cu siguranță, nu! Dar el săvârșește acolo o altfel de liturghie,
a iubirii – prelungirea celei euharistice din Biserică, spune același
părinte.
Așadar, să încercăm să nu lipsim de la Sfânta Liturghie și să ne
rugăm și pentru cei care ne facilitează viața fiind uneori privați de
această posibilitate!

33
 7. Fă voluntariat!
În repetate rânduri, Patriarhul Daniel a spus că „voluntarii pun
în evidență legătura dintre rugăciune și filantropie” și devin astfel
„mâinile iubirii milostive a lui Hristos”.
Pe lângă faptul că ajută la dezvoltarea unei societăți solide din
punct de vedere al generozității, activitățile de voluntariat sunt for-
matoare în special pentru tineri și creează solidaritate. Numeroase-
le asociații ortodoxe din Patriarhia Română sunt dovada vie a aces-
tui lucru.
8. Mergi într-un pelerinaj!
Vizitarea locurilor sfinte și intrarea în contact cu oameni îndu-
hovniciți ne liniștește sufletele și ne dau putere pentru a urma calea
mântuirii. Însă pelerinajul este diferit de turism.
„Diferența dintre un pelerin și un turist ar fi, pe scurt, aceea că
pelerinul urmărește, în primul rând, edificarea spirituală, fiind pur-
tat la drum de credința în (sau de dorul după) Dumnezeu, în timp ce
turistul se rezumă la a vizita obiectivul religios, cu același interes pe
care îl are și față de alte obiective”.
9. Fii iertător!
Iertarea aproapelui implică o răstignire a propriului egoism.
Întrucât relația omului cu Dumnezeu depinde de relația lui cu
semenii săi, să punem început bun la început de An Bisericesc și să
ne împăcăm cu cei ce suntem certați!
10. Împărtășește-te cât mai des!
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că împărtășania nu trebuie să fie
nici rară, nici deasă, ci cu vrednicie.
„Împărtășiți-vă cât de des vă îngăduie duhovnicul și vă îngăduiți
voi înșivă, pentru că sunt, fără îndoială, și momente în care vă mai
cenzurați voi înșivă dorința aceasta”.
Așadar să ne spovedim ori de câte ori simțim nevoia și să ne îm-
părtășim atunci când duhovnicul ne permite!

34
 11. Fii mărturisitor pe social media!
Sunt, în general două motive pentru care uneori ne limităm în a
ne mărturisi credința pe social media:
a. E posibil să considerăm că nu este potrivit acest spațiu pen-
tru anumite lucruri și atunci e bine să ne aducem aminte de Sfin-
ții Apostoli care foloseau toate mijloacele de comunicare existente
pentru a propovădui Evanghelia. Totodată, dacă rețelele de sociali-
zare sunt pline de lucruri mai mult sau mai puțin bune, de ce să nu
aducem fiecare dintre noi o schimbare în bine, împărtășind ceva le-
gat de credința și trăirea ortodoxă?
E bine să nu fim robiți de noile tehnologii, dar dacă totuși petre-
cem timp pe social media, să ne amintim îndemnul Sf. Pavel: „Ori de
mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumne-
zeu să le faceți”.
b. Dacă te temi de reacțiile prietenilor tăi mai puțin angrenați în
viața Bisericii, atunci când vrei să fii mărturisitor pe social media,
nu uita ce a spus Mântuitorul „Cel ce se va rușina de Mine și de cu-
vintele Mele, de acesta și Fiul Omului se va rușina, când va veni în-
tru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri”.
12. Urmărește Lumea credinței!

Sfântul Paisie Aghioritul

oferă antidotul pentru stres

În predicile sale, Sfântul Paisie Aghioritul a abordat în nume-

roase rânduri tema stresului și efectele negative asupra sănătă-
ții trupești și sufletești. Antidotul pe care el îl propune în acest
caz îl reprezintă simplificarea vieții.
„Simplificați-vă viața și stresul va fugi”, a spus adesea cuviosul
Paisie.

35
 Chiar dacă la prima vedere această soluție pare banală, Sfântul
Paisie Aghioritul evidențiază că aceasta este cheia deoarece „multe
din cele ce se fac nu sunt de trebuință și îi mănâncă omului liniștea”.
„Multe treburi, multe lucruri au oamenii de făcut, și se amețesc.
Lucrează amândoi, tata și mama, își lasă copiii de izbeliște. Oste-
neală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari: apoi, divorț fără
justificare. Acolo ajung. Dar dacă și-ar simplifica puțin viața, ar fi și
odihniți, și veseli”.
Stresul ăsta este o catastrofă
„Stresul ăsta este o catastrofă”, spunea Sfântul Paisie Aghioritul
în deplină concordanță cu viitoarele cercetări ale Organizației Mon-
diale a Sănătății care a declarat stresul drept boala secolului 21.
În ceea ce privește România, un studiu realizat la sfârșitul anului
2019, pe un eșantion de 1000 de persoane, anunța că 98% dintre ro-
mâni suferă din cauza stresului.
„Viața de astăzi, cu necontenita e alergătură, este un iad”, a pre-
cizat Sfântul Paisie care a identificat această caracteristică a lumii
contemporane: „oamenii se grăbesc și aleargă mereu”.
„La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, și așa mai
departe. Și ca să nu uite ce au de făcut, și le notează pe toate. Cu atâta
alergătura, tot este bine că își mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe
ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglin-
dești în apă tulbure?”
„Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital
de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai
aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află liniște și aleargă
mereu”.
Dacă omul nu își simplifică viața, se chinuiește
Sfântul Paisie a făcut referire la faptul că mulți oameni se axează
doar pe acumularea de bogății materiale în vederea ajungerii la feri-
cire. Însă el îi numește fericiți pe cei care „au izbutit să-și simplifice

36
viața și s-au eliberat din lațul acestui progres lumesc, al multor înles-
niri și au scăpat de acest stres înfricoșător al vremii noastre de azi”.
„Dacă omul nu își simplifică viața, se chinuiește – în timp ce
simplificând-o nu va avea acest stres”, a spus Cuviosul Paisie care a
acordat următorul sfat: „dacă oamenii ar gândi puțin mai călugăreș-
te, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniștiți”.
În acest sens, el a subliniat că mulți oameni se stresează în dorin-
ța lor de a strânge cât mai multe bunuri materiale, apoi se stresează
din invidie „pentru că au în sufletul lor neliniște și deznădejde”.
„Cutare a reușit în viață fiindcă și-a făcut două blocuri de locuințe
sau pentru că a învățat cinci limbi etc. Iar eu nu am nici un aparta-
ment și nu știu nicio limba străină. Oh, sunt pierdut!”.
„Unul are o mașină și începe: Cutare are una mai bună. Să-mi iau
și eu. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul
are una încă și mai bună. Și ia pe cea încă și mai bună, dar după
aceasta află că unii au avioane personale și iar se chinuiește. Nu se
mai opresc”.
„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu…. De aici pornește sim-
plitatea și orice înfruntare corectă a lucrurilor”, afirmă Sfântul Paisie.
Stresul nu afectează doar viața duhovnicească, ci și trupul.
Persoanele care experimentează stări de stres în mod frecvent
sunt predispuse dezvoltării unor afecțiuni induse precum: boli car-
diovasculare, boli inflamatorii, tulburări de somn, depresie, anxieta-
te, tulburări digestive etc.

37
 Un restaurant din Atena
este dedicat Sfântului Eufrosin Bucătarul

În capitala Greciei funcționează sute de restaurante, însă

doar unul poartă numele unui sfânt care în viața pământească a
fost bucătar. „Fabrika tou Efrosynou” se află în cartierul Koukaki
din centrul Atenei și este dedicat Sfântului Eufrosin Bucătarul.
Giorgos Gatsos, cel care a investit în restaurant, dar și chef-ul uni-
tății alimentare, este absolvent al Facultății de Teologie din Belgrad
și a petrecut mult timp la mănăstirile din Muntele Athos.
Acolo a învățat să gătească, dar s-a format și duhovnicește.
El are evlavie la Sfântul Eufrosin încă din copilărie și a fost inspi-
rat de viața acestuia.
Cheful Giorgos Gatsos spune că întotdeauna când gătește are în
proximitatea sa icoana Sfântului Eufrosin.
Sfântul Eufrosin Bucătarul este cinstit în fiecare an în data de
11 septembrie. El îndeplinea ascultarea de bucătar la o mănăstire și
avea o viață duhovnicescă deosebită.
Sfântul Eufrosin este reprezentat în iconografie având în mână o
ramură pe care se află trei mere datorită minunii pe care a înfăptu-
it-o. El a dăruit în vis unuia dintre preoții așezământului monahal
trei mere, iar acesta din urmă le-a găsit în chilia sa după ce s-a trezit
din somn.

Doctorul Ștefan Mindea:

„în timpul operației, rugăciunea îmi dă siguranță”

Deși este un nume important în domeniul neurochirurgiei la ni-

vel internațional, Ștefan Mindea a ales să se întoarcă acasă din Ame-
rica și să opereze într-un spital din Constanța.

38
 În SUA a fost director al secției de neurochirurgie și chirurgie spi-
nală oncologică a Centrului Medical Universitar Stanford și profesor
universitar în chirurgia spinală minim invazivă la aceeași instituție.
Cu toate acestea, el a rămas puternic ancorat în spiritualitatea
Ortodoxă, având, după cum a mărturisit, o legătură „trainică și sta-
tornică” cu Dumnezeu, care i se datorează în mare parte bunicii sale.
„Ea ne ducea la biserică, ea nea deslușit taina rugăciunii și tot
alături de ea am început să postim încă de pe la cinci-șase ani. Chiar
dacă eram relativ mici, de la ea am învățat cât de important este să
fim cuviincioși, să fim buni cu cei de lângă noi, dar mai ales să învă-
țăm să facem o jertfă cât de mică pentru Dumnezeu, Care ne dăru-
iește atât de mult”, a spus medicul.
Despre fiecare clipă a vieții sale, neurochirurgul care slujește și
ca diacon la o parohie din Constanța spune că nu concepe să vadă
răsăritul „fără ca ziua să înceapă cu Dumnezeu”.
„Credința în Hristos este esența vieții, legătura cu Dumnezeu fi-
ind esențială pentru existența noastră ca oameni. Haideți să facem
un exercițiu de imaginație și să vedem dacă viața în afara divinității
ar avea vreun sens. Bineînțeles că nu!”.
În ceea ce privește partea profesională din domeniul medicinei,
neurochirurgul a evidențiat că rugăciunea și credința în Dumnezeu
sunt foarte importante.
„În neurochirurgie lucrurile sunt ceva mai complicate decât sar
părea și asta pentru că în cazurile grave, în cancere, în metastaze, te
uiți spre Cer și aștepți ca Dumnezeu să te ajute să iei decizia cea mai
înțeleaptă. De obicei, eu mă rog de când pacientul vine la consulta-
ție până în momentul în care iau decizia de al opera”.
Ștefan Mindea a vorbit și despre parcursul unei zile din viața sa.
„Fiecare zi începe cu pravila, pentru că nu poți avea o zi bună dacă
nu respecți canonul de rugăciune, iar eu mă străduiesc să fac asta”,
a precizat el.

39
 În ceea ce privește activitatea desfășurată la clinică, neurochirur-
gul a spus că își oferă o jumătate de oră răgaz pentru a se gândi la
toate cazurile din ziua respectivă.
„Iau fiecare caz în parte, îl analizez cu multă seriozitate, fie că este
vorba de consultații sau tratament, dar mai ales în cazul pacienților
care urmează să fie operați. Eu personal stau de vorbă cu fiecare în
parte, astfel încât pacientul să nu mă simtă ca pe un medic, ci ca pe
un prieten. Din punctul meu de vedere, siguranța că totul va fi bine
pentru persoana respectivă este esențială”.
Referitor la viața personală, Ștefan Mindea a spus că întâlnirea
cu familia, cu soția și cei șase copii este o adevărată binecuvântare.
„Cinăm împreună, ne rugăm împreună, mulțumindu-I Bunului
Dumnezeu pentru bucuria sfârșitului de zi”.
Dr. Mindea a înființat prima secție de Neurochirugie Minim In-
vazivă la Universitatea Stanford, fiind cel mai tânăr șef de secție
din istoria Universității Stanford. Timp de cinci ani consecutivi a
fost premiat în Top 5 „cel mai bun neurochirurg” al Universității
Stanford.
Dr Mindea a efectuat în premieră mai multe intervenții minim
invazive cerebrale și spinale la Universitatea Stanford și are peste
40 de publicații și lucrări în jurnale internaționale de specialitate,
colaborator în 5 cărți de neurochirurgie și peste 100 de prezentări în
diverse congrese internaționale de Neurochirurgie.

40
 Mihai Neșu:
„vreau să fac parte din echipa lui Hristos
– dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai nimic în viață”

Întrebat fiind cum poate fi așa senin și zâmbitor, Mihai Neșu a

explicat că „totul pornește din interiorul omului, din relația lui cu
Dumnezeu”.
„Dacă omul nu reușește să se întoarcă la Dumnezeu, în lumea
aceasta plină de probleme, îi va fi greu. La mine se vede că sunt para-
lizat, dar alții au probleme mai mari care nu se văd”.
Fostul fundaș și-a exprimat regretul că până la 30 de ani nu s-a
apropiat suficient de Dumnezeu care ne oferă viață. „Ce facem cu
ea?”.
„Viața e ca o facultate în care învățăm cât mai multe lucruri pentru
ca la finalul vieții să fim pregătiți de ceea ce urmează. Fiindcă viața
nu se oprește aici, la ceea ce trăim pe pământ, sufletul este veșnic”.
„Mie îmi pare rău și de mine că am pierdut multă vreme până la 30
de ani, trebuia să mă apropii de Dumnezeu de mai multă vreme”, a spus
Neșu.
La întrebarea dacă îi lipsește ceva ce a avut mai înainte de acci-
dentul suferit care l-a adus la paralizie, Mihai Neșu a răspuns cate-
goric:
„Nu! Trăiesc cel mai bun moment al vieții mele, acum, la 35 de ani. Și
m-ajută Dumnezeu, de multe ori nici să nu simt că sunt paralizat! Au
fost clipe teribile, în care nu-mi trecea cu toate pastilele din lume. Nici nu
aveam cum, fiindcă durerea mare era în suflet”.
Jurnaliștii au dorit să afle și dacă au existat momente în toată
această perioadă în care a simțit că nu mai deține controlul situa-
ției. Fostul sportiv orădean a explicat că a căutat unele răspunsuri.
„Am încetat să caut răspunsurile la doctori, fiindcă știința e limi-
tată. Am avut șansa unor preoți buni, s-au rugat și ei pentru mine,
am vorbit cu ei, m-au ajutat cu sfaturi”.

41
 „Trebuie să mă lupt să le pun în practică. Programul meu e sim-
plu: trebuie să mă țin de ceea ce mi-au dat doctorii, terapie pentru
corp, și ceea ce mi-au dat preoții, terapie pentru suflet”.
Pe parcursul interviului i-a fost adresată întrebarea dacă știe care
e menirea lui în viață.
„Nu pot fi toți brutari… Eu încerc să ajut. Menirea… E una singură:
toți oamenii luptă să ajungă sfinți! Când ești cu Dumnezeu, ai ajutor
de la Creator, poți oferi ceva celor din jurul tău”.
„Trebuie să acceptăm ceea ce ni se întâmplă și să încercăm să învățăm
cât mai multe, ca să-i ajutăm pe oameni”.
Fostul sportiv a admis că oamenii care s-au rugat pentru el l-au
ajutat foarte mult.
„E ca și cum ai o gașcă de prieteni. Dacă amicii sunt răi, te vor
duce la rău. Dacă sunt buni, atunci vei ajunge să faci lucruri bune.
Eu vreau să fac parte din echipa lui Hristos. Să fac lucruri bune, să
aduc lucruri bune în viața mea și a celorlalți”.
Intervievat cu privire la cea mai mare împlinire personală, Neșu
a menționat fundația care îi poartă numele, faptul că a jucat la Stea-
ua și Utrecht, punctând apoi următoarele aspecte:
„Astea se duc, totul este efemer, până la urmă tot la Dumnezeu
ajungi. El poate să-ți dea o stare, să nu ai nimic material, dar să fii
fericit. Poate că tu arăți ca un nebun, însă ești împlinit pe dinăuntru,
iar acest lucru îți dă forță să trăiești”.
„Doar credința îți poate oferi împlinirea deplină. Dar e chestie de
antrenament! Credința se antrenează! Scopul este să fii sportiv pentru
Hristos”.
Neșu a fost întrebat dacă îi este teamă de moarte.
Răspunsul lui este emoționant: „Nu, deloc! Frica de Dumnezeu
trebuie să fie singura frică în viață. Fotbalul e un sport care aju-
tă mult lumea, dacă L-am primi pe Dumnezeu mai mult în acest
sport, prin modelele de jucători pe care le promovăm, am ajuta și
mai mult”.

42
 Fostul sportiv a înființat în 2015 Centrul de recuperare pentru
copiii cu dizabilități neuromotorii Sfântul Nectarie, în Oradea, sus-
ținut financiar prin fundația sa prin intermediul căreia se ocupă de
multe acte caritabile.
Accidentarea lui Mihai Neșu, în urma căreia a rămas paralizat,
a survenit în antrenamentul din dimineața zilei de 10 mai 2011 la
Utrecht.

6 îndemnuri mântuitoare
ale Sfântului Apostol Petru

• Trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept

acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu.
• Vă îndemn ca pe niște străini ce sunteți și călători aici pe pământ,
să vă feriți de poftele cele trupești care se războiesc împotriva su-
fletului.
• Nu răsplătiți răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecu-
vântați, căci spre aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecu-
vântarea.
• Cel ce voiește să iubească viața și să vadă zile bune să-și oprească
limba de la rău și buzele sale să nu grăiască vicleșug; Să se ferească
de rău și să facă bine; să caute pacea și s-o urmeze.
• Mai presus de toate, țineți din răsputeri la dragostea dintre voi,
pentru că dragostea acoperă mulțime de păcate. Fiți, între voi, iu-
bitori de străini, fără cârtire. După darul pe care l-a primit fiecare,
slujiți unii altora, ca niște buni iconomi ai harului celui de multe
feluri al lui Dumnezeu.
• Puneți și din partea voastră toată sârguința și adăugați la credin-
ța voastră fapta bună, iar la fapta bună, cunoștința, La cunoștință,
înfrânarea; la înfrânare, răbdarea; la răbdare, evlavia. La evlavie, iu-
birea frățească, iar la iubirea frățească, dragostea. Căci dacă aceste

43
 lucruri sunt în voi și tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi,
nici fără roade în cunoașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

15 gânduri duhovnicești
despre Maica Domnului

1. Căci așa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existență, tot așa și
Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existența fericită.
2. Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care
L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoți-
re cu cineva, ca astfel afecțiunea ei să fie dublă, neîmpărtășită cu un păr-
taș? Și cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut
Care a ieșit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, așa cum
a ieșit înainte de veacuri numai din Tatăl?
3. Femeia trebuie prețuită, să știți, pentru că mai întâi ne reprezintă o
femeie în Împărăția cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ți-e și frică
să vorbești comparând-o pe ea cu oamenii.
4. Căci nimeni din cei care după Hristos au viețuit potrivit lui Hristos
și au străbătut în chip diferit calea Evangheliei n-ar fi ajuns la scopul
și sfârșitul fericit căutat fără conlucrarea Maicii Domnului, precum nici
fără ajutorul Duhului. Căci de unde altundeva ar fi avut parte de acesta
decât prin Cea care este izvorul apei pururea vii și al harului, așa cum nici
de luminările soarelui nu s-ar putea face părtaș cineva decât de la discul
soarelui?
5. Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează. Premerge
în iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu.
6. Așadar, deci fecioria ne propune ca model al ei, viața Mariei, în care
ca într-o oglindă fecioria își privește frumusețea ei și virtuțile exemplare.
Maria a fost fecioară nu doar cu trupul ci și cu mintea, printr-o dragoste

44
sinceră unde nu este loc nici pentru fățărnicie nici pentru falsitate… Sme-
rită la inimă, atentă, tăcută, iubitoare de citire a Sfintelor Scripturi nu își
punea nădejdea în bogățiile trecătoare, ci în rugăciunile săracilor. Nu ie-
șea afară decât pentru a merge la templu și atunci însoțită de părinți sau
cunoscuți.
7. În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născă-
toare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul
și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Fie-ți
drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dum-
nezeu.
8. În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a
topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui
pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chesti-
une de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni.
9. Da, frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împo-
dobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel
mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul
smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de niciun
folos.
10. Cerem ajutor sfinților, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriți față
de ei, și convinși că noi înșine nu putem avea o atât de mare ascultare de
la Dumnezeu, pentru că nu suntem atât de smeriți ca ei.
11. Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degra-
bă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe
umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria îna-
inte de naștere, în naștere și după naștere.
12. Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu
în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.
13. Știți voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împărăteasa Heruvimilor,
Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvân-
tul, ușa luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în
lume. Ea este ușa vieții, că Viața Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este
45
poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune
Prorocul Iezechiel.
14. Maica Domnului ne iubește mult. Ea vede în noi prețul morții lui
Iisus Hristos. Maica Domnului ne dorește lucruri mai mari decât ne do-
rim noi înșine.
15. O cinstim pe Maica Domnului și ne rugăm ei pentru că tot ce am
pierdut prin Eva, adică nevinovăția, raiul, harul, familia sfântă, pe În-
suși Dumnezeu, le-am redobândit sau le putem redobândi prin Maica
Domnului.

Zece citate celebre

ale Părintelui Cleopa Ilie

1. Inima este cămara întâlnirii cu Dumnezeu.

2. Toată fapta cea bună trebuie să o însoțim cu rugăciune, cum
arată marele, dumnezeiescul apostol Pavel în epistola sa cea către
tesaloniceni, unde zice: „Neîncetat vă rugați!”.
3. Toți sfinții români au fost de mare folos pe vremea lor, în îmbăr-
bătarea poporului, în credință, în timpul războaielor și nu numai.
Au luptat cu credință să păzească sfânta noastră țară și Biserica na-
țională și tot poporul român. Ei au reușit acestea nu numai cu cu-
vântul, ci și cu viața și trăirea lor.
4. Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce.
5. În Sfânta Scriptură se pune mare preț pe rugăciunea unora
pentru alții. Dacă n-ar avea niciun folos rugăciunea unora pentru al-
ții, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne la ru-
găciune pe ucenicul său Timotei spre un lucru ca acesta, scriindu-i:
„Deci rogu-te, mai întâi de toate, să faci cereri, rugăciuni, mijlociri,
mulțumiri pentru toți oamenii.
6. Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am fă-
cut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pen-

46
tru că noi nu cunoaștem cum trebuie să fie un om care pune înce-
put bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: Doamne, dă-mi ajutorul
Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viața”.
7. Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult
inferioară omului, dar omul este chipul și asemănarea lui Dumne-
zeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din
om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, și este foarte mare păcat.
8. Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare;
al doilea: răbdare; al treilea: răbdare. Frate Ioane, da-ți mai trebu-
ie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ți-a cerut Dumnezeu
vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici vițelul. Da’ sticla de lap-
te trebuie s-o dai! Și încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul
și Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie și fără rugăciune nu se
poate mântui omul!
9. Să știți că rădăcina și viața poporului nostru este credința cea
dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia.
10. De obicei, când este vorba de sine, omul își strică întotdeau-
na cântarul, adică măsura; își face lui mai multă dreptate, își alege
partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru
sine mai mult decât pentru altul și se bucură de sine mai mult decât
pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dân-
du-Și viața pentru noi.

10 lucruri mai puțin cunoscute

despre Sfânta Teodora de la Sihla

1. Sfânta Teodora s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea,

în satul Vânători - Neamț, din părinți iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei,
Ștefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, conform nume-

47
lui său, fiind paznic al Cetății Neamțului și armaș, adică făuritor de
arme pentru cei care apărau această Cetate a Moldovei.
2. După ce sora ei a trecut la Domnul, Teodora s-a căsătorit, la
insistențele părinților săi, cu un tânăr din Ismail (oraș din sudul
Ucrainei de astăzi). Neavând copii, au căzut de acord să îmbrățișeze
amândoi viața monahală. Astfel, Teodora se călugărește la Schitul Vărză-
rești - Vrancea, iar după doi ani, soțul ei intră în obștea schitului Poiana
Mărului, primind numele de Elefterie.
3. După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schi-
tului Vărzărești. Atunci, toate surorile din obște s-au risipit în pădurile
din preajmă. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vran-
cei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era.
4. În urma unei descoperiri dumnezeiești, după ce schimonahia Pai-
sia a trecut la cele veșnice, Cuvioasa Teodora se retrage în părțile Neam-
țului, pentru a se nevoi în pădurile din jurul schiturilor Sihăstria
și Sihla.
5. Un sihastru i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit și de o
peșteră. Nimeni, în afară de Cuviosul Pavel, care îi era și duhovnic,
nu știa de existența ei. Ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure
și alune.
6. Când turcii au năvălit turcii în Moldova, au ajuns până la Sihla,
iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Desco-
perind-o aceștia, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile
lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul pește-
rii, cum se vede și astăzi, iar fericita a scăpat de moarte.
7. Când se ruga, fața i se lumina, iar trupul i se ridica de la pă-
mânt, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.
8. Din când în când, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor
fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din
scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi „Fântâna
Sfintei Teodora”.

48
 9. După ce a trecut la Domnul, trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit
în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldo-
vean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele
ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare.
10. În anul 1856, familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Pe-
cerska din Kiev să dea sfintele moaște în schimbul unor veșminte preo-
țești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria
ei și se păstrează în catacombele de la Pecerska, așezate în raclă, pe care
sunt scrise aceste cuvinte în limbile română: (Sfânta Teodora din Car-
pați) și slavonă: (Sveti Teodora Carpatina).

10 lucruri mai puțin cunoscute

despre Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei

1. Sfântul Luca al Crimeii s-a născut în familia lui Felix Voino-Ia-

senețki, în Kesț, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, fiind botezat
cu numele Valentin.
2. Având un mare talent artistic, s-a înscris la Academia de Arte din
Kiev, pe care a abandonat-o apoi – pentru a urma studii de medicină
la Universitatea din Kiev.
3. În anul 1904, în timpul războiului ruso-japonez, Valentin merge în
Orientul Îndepărtat și lucrează ca medic chirurg. Aici și-a întâlnit și
viitoarea soție, pe Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit și au
avut patru copii.
4. Sfântul Luca refuza să opereze fără să se roage în fața icoanei
Maicii Domnului pe care el însuși a așezat-o în sala de operație. De ase-
menea, înainte de intervenția chirurgicală propriu-zisă, îi însemna pe
pacienți cu iodină (soluție dezinfectantă), în semnul crucii.
5. A realizat un număr mare și variat de intervenții chirurgicale și
s-a făcut remarcat mai ales în chirurgia oftalmologică, efectuând

49
transplanturi de cornee în cazuri de trahom (o infecție care generea-
ză formarea unei aspriri a suprafeței interioare a pleoapelor). A fost
laureat al Premiului Stalin pentru medicină în anul 1946.
6. În urma decesului prematur al soției sale, Sfântul Luca al Crime-
ii răspunde chemării preoțești, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie
și preot pe 2 februarie 1921. Apoi, intră în monahism (luând numele
Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea aposto-
lească și de tămăduire a trupurilor și sufletelor).
7. Pentru că mărturisea credința creștină, a fost anchetat, arestat și
întemnițat, apoi trimis în exil timp de 11 ani, în Siberia și în alte
zone de pe teritoriul Uniunii Sovietice. Continuă să trăiască în con-
diții modeste, dăruindu-și toate câștigurile săracilor sau orfanilor
de război.
8. În anul 1942 situația Bisericii Ortodoxe Ruse s-a îmbunătățit, iar
Sfântul Luca a fost numit Arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. În
următorii 15 ani a militat pentru redeschiderea bisericilor și înceta-
rea persecuției religioase.
9. A trecut la Domnul pe 11 iunie 1961, la vârsta de 84 de ani, iar
pe 17 martie 1996 rămășițele sale pământești au fost deshumate, în
contextul procesului de canonizare, în prezența a aproape 40.000
de oameni. Osemintele răspândeau o mireasmă plăcută, iar ini-
ma lui a fost găsită neputrezită. După trei zile, pe 20 martie, moaște-
le sale au fost mutate în Biserica Sfintei Treimi din Simferopol.
10. În ședința de lucru din 28-29 septembrie 2012, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române a hotărât includerea, începând cu anul
2013, în calendarul creștin ortodox roman, a pomenirii Sfântului Ierarh
Luca, Arhiepiscopul Crimeii, cu ziua de prăznuire la 11 iunie, model de
ierarh și medic creștin care se bucură deja de cinstire deosebită în
multe Biserici Ortodoxe.

50
 10 lucruri interesante
despre poluarea globală

Oamenii au scăpat deja frâiele poluării, care a devenit un feno-

men de masă, global, afectând miliarde de oameni.
De aceea oamenii trebuie să cunoască cele mai importante as-
pecte ale poluării:
1. Poluarea rapidă a mediului planetar a început cu revoluția in-
dustrială.
2. Industria este principalul actor al poluării apelor globale.
Aceasta pentru că multe industrii nu respectă regulile despre inter-
dicția deversărilor deșeurilor poluante în râuri, lacuri și oceane.
3. Apa uzată industrial și scurgerile toxice sunt principala sursă
de poluare a apei. Se estimează că lumea la acest moment generează
mai mult de 4 miliarde de tone de deșeuri pe an.
4. Mai mult de 15000 de oameni mor în fiecare zi datorită poluă-
rii apei, adică un om moare la 5 secunde din cauza apei.
5. Poluarea aerului contribuie din plin la poluarea solului și apei.
6. Poluarea este mult mai gravă în țările în curs de dezvoltare în
comparație cu țările dezvoltate, datorită faptului că acestora le lip-
sesc fondurile pentru combaterea ei.
7. Smogul este cea mai gravă formă de poluare. Este creată în
principal de industriile de cărbune și petrol, care generează energie.
8. Poluarea interioară a caselor (chimicale, combustibil fosil etc.)
este o problemă mult mai mare decât poluarea exterioară, deoarece
conform datelor Organizaței Mondiale a Sănătății, ea cauzează mai
multe morți decât cea exterioară.
9. Energia regenerabilă este cheia pentru stoparea poluării cli-
matic. Atâta timp cât combustibilii fosili rămân principala sursă de
energie, nu se va putea opri creșterea aberantă a poluării și a efecte-
lor acesteia asupra planetei.

51
 10. Poluarea fonică este una dintre cele mai neglijate forme de
poluare din lume și cauzează imense prejudicii, mai ales în oceane.
Spre exemplu, Statele Unite nu are încă o instituție federală care să
reglementeze poluarea fonică în oceane.

Zece lucruri pe care copiii

au nevoie să le audă de la părinți

• „Îți mulțumesc!” Pare ceva de la sine înțeles, dar cât de des mulțu-
mim copiilor noștri, recunoscând încercarea lor de a ne ajuta? „Îți
mulțumesc că ai strâns masa”, „Îți mulțumesc că ai găsit carcasa
pierdută a CD-ului meu” etc.
• „Spune-mi și altele” Expresie-cheie pentru o legătură directă, fără
critică și indicații (cel puțin în mod direct). Dă o lumină verde pen-
tru a i se dezlega limba și pentru a deschide inima copilului care
poate să înceapă să spună orice-l frământă: de la tabla înmulțirii ce
tocmai a învățat-o până la cât de impresionantă a fost eșarfa învă-
țătoarei lui. În realitate, nu are foarte mare importanță ce spune, ci
faptul de a se simți comod să vorbească într-un mod firesc despre
viața de zi cu zi și familiaritatea cu care își desfășoară comunicarea.
• „Poți!” Cuvânt-ștampilă, ce reflectă încrederea noastră în puteri-
le lui. Încurajarea părintelui este aceea care face diferența atunci
când copilul are nevoie de îmbărbătare pentru a-și continua stră-
dania, pentru a încerca ceva nou, pentru a face primul pas, pentru
a stărui asupra unei greutăți ivite.
• „Cum pot să te ajut?” Promptitudinea noastră de a ajuta (atenție:
să ajutăm, nu să facem treaba în contul copilului!) îi oferă senti-
mentul prețios că este susținut. Se obișnuiește de asemenea cu un
comportament generos, pe care poate să-l adopte el însuși în fața
celor de o vârstă cu el.

52
• „Haide să punem toți o mânuță de ajutor să facem...” Să facem
curățenie în casă, să facem ordine în dormitor, să lucrăm în gră-
dină. Există un mod mai frumos de a învăța copiii valoarea cola-
borării și a muncii în echipă, încât să devină toate mai eficiente,
mai ușoare și mai rapide?
• „Ce spui de o îmbrățișare?” Este cel mai dulce, cel mai direct și
excepțional mod de a ne arăta tandrețea, susținerea, dragostea...
Poate că, odată cu creșterea copiilor, se va schimba și modul prin
care ei vor să le arătăm tandrețea noastră: poate că vor o îmbrăți-
șare mai lungă, sau un pupic pe obraz, sau o îmbrățișare rapidă...
• „Te rog” Un cuvânt clasic și care învinge trecerea timpului, atunci
când cerem orice de la copil. În spatele lui se află o politețe ele-
mentară, pe care copilul o învață chiar de la noi. Folosim această
formulă de respect cu străinii, de ce nu și cu copiii noștri?
• „Bravo, ai reușit!” O recompensare din partea unui părinte mân-
dru dă încredere copiilor pentru a-și mobiliza puterile lor și pen-
tru a se deschide către noi împliniri. Atenție: să spunem bravo
când simțim într-adevăr și pentru o strădanie concretă ori com-
portament. Dacă o spunem cu ușurință pentru orice, atunci își
pierde valoarea!
• „Este timpul pentru...” Somn, studiu, odihnă, pentru a închide te-
levizorul. Este foarte important să existe un mediu constant în in-
teriorul căruia copiii își exercită rolul și este datoria părinților să-l
ofere și să-l păstreze, în special atunci când copiii sunt încă mici.
• „Te iubesc!” Nu este de ajuns să simțim acest lucru, ci este nevoie
să o spunem și o repetăm! Cu cât spunem mai des „te iubesc”, cu
cât auzim mai des aceasta, cu atât viața noastră devine mai fru-
moasă! Orișicum, pentru copii temelia autoaprecierii lor este te
iubesc exprimat în cuvinte și fapte, lucruri pe care le primesc mai
întâi de la părinții lor!

53
 10 informații
despre Sfânta Lumină de la Ierusalim

1. Pogorârea Sfintei Lumini este o minune dumnezeiască necuprinsă

de mintea noastră, care are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare. Una dintre
cele mai vechi atestări documentare este apariția Luminii după cucerirea
Ierusalimului de către perși, din anul 617 d.Hr.
2. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus
Hristos în Sâmbăta Mare, după ora 12.30, în timpul slujbei Vecerniei.
3. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este con-
trolat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului
Israel. Aceștia au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă
de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul
grec care presară vată pe Mormântul Domnului.
4. În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește
ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii
în formă de X.
5. Patriarhul Ierusalimului este cel care oferă Lumina Sfântă miilor
de pelerini prezenți anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
6. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, ală-
turi de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl încon-
joară de trei ori, conform tradiției.
7. După această procesiune, Patriarhul dezbracă veșmintele arhierești,
rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a
câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit
Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind înso-
țit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să
stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate
urmări pe patriarh.
8. Patriarhul citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugân-
du-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru cre-
dincioși.

54
 9. Dupa aproximativ 20 de minute, pelerinii aflați în biserică obser-
vă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în
zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata
presărată deasupra lespezii.
10. Părintele Patriarh Teofil adună cu mâinile vata aprinsă de
focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi,
pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc
o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinților Împărați
Constantin și Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în fața Sfântului Mor-
mânt și oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori:
„Veniți de luați Lumină!”.

10 sfaturi practice pentru post

1. Sporește hrana spirituală!

În post mâncăm mai puțin, dar sporim hrana spirituală: „Citim
mai des și mai mult Sfânta Scriptură, ne rugăm mai mult, ne spove-
dim mai des, eliberându-ne de un trecut apăsător, și ne împărtășim
mai des cu Trupul și Sângele Domnului”.
De ce? Pentru că hrana spirituală este mântuitoare:
„Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat
din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci
pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul
Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl”.
2. Ai grijă la cuvinte!
„De am mânca numai cenușă, această viață aspră nu va putea folosi,
dacă nu ne vom înfrâna totodată de prihănire și de defăimare”.
„Deși nu ai înfipt dinții tăi în carnea, nici în trupul aproapelui tău, dar
ai mușcat sufletul lui cu clevetirea ta, l-ai rănit cu bănuiala ta cea rea,
ți-ai pricinuit ție însuți, lui și multor altora înmiite daune”. Deci a posti

55
înseamnă nu doar abținerea de la anumite mâncăruri ci abținerea
de la „a-l mânca” pe semenul tău.
„Toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubește pe
aproapele tău ca pe tine însuți. Iar dacă vă mușcați unul pe altul și vă
mâncați, vedeți să nu vă nimiciți voi între voi”.
3. Nu lenevi. Fii organizat!
Lenea este unul dintre cele șapte păcate capitale care ne poate
afecta postul. „Cel ce-și plânge păcatele nu cunoaște trândăvia”. Cu alte
cuvinte, cunoscându-ne tendințele păcătoase le putem evita prin
umplerea timpului cu cele de folos și respectarea unui program de
lucru și de rugăciune.
„Să-l înlăturăm pe acest tiran (trândăvia) cu amintirea greșelilor
noastre și să-l batem cu lucrul mâinilor; să-l târâm înaintea judecății
prin cugetarea la bunurile ce vor să fie”. Trăirea unei vieți dezorganiza-
te este contrară voii divine întrucât „Dumnezeu nu este al neorându-
ielii ci al păcii”.
4. Ai grijă ce privești!
„Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii chiar mâncarea cea învoi-
tă, iar ochiului, dimpotrivă, a-i îngădui privirea cea păcătoasă”.
5. Atenție la lucrurile mici!
De multe ori ne concentrăm pe unele aspecte care ni se par im-
portante, dar pierdem din vedere tocmai esențialul care se află în
lucruri mărunte: un gest, o vorbă bună, o atitudine pozitivă.
„Cel ce este credincios în foarte puțin și în mult este credincios; și cel ce
e nedrept în foarte puțin și în mult este nedrept”.
Să încercăm să fim mai buni și să nu uităm să ne consultăm cu
duhovnicul pentru a duce un post edificator!
6. Empatizează!
Fii alături de cei care suferă, îndrumă-i pe cei ce au pierdut calea.
Nu ignora pe cei ignoranți, ajută-i să înțeleagă, încurajează-i, empa-
tizează!

56
 Postul nu presupune izolare, nu ne putem mântui singuri, în
egoism. „Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor
mântui”.
7. Fii recunoscător, nu te plânge!
Postul nu este motiv de întristare, ci de bucurie. Ne pregătim, ne
purificăm sufletele pentru a ne bucura de Nașterea Mântuitorului
în lume.
Mântuitorul vine să aducă pace și bucurie, de aceea, „Când pos-
tiți, nu fiți triști ca fățarnicii” și „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neînce-
tat. Dați mulțumire pentru toate”.
Postul presupune, de asemenea, recunoștință față de Cel căruia
nici apă nu I-au dat să bea, ci oțet.
8. Adoptă o atitudine pozitivă. Zâmbește!
Postul ziditor și curățitor de suflet este esențial să fie petrecut
cu bucurie și atitudine pozitivă.
„Bucuria postului, ca orice bucurie obținută prin înfăptuirea unui lu-
cru bun, se înmulțește. Toate trebuie, însă, făcute cu echilibru. De exemplu,
postul nu trebuie dus la extrem, ci se cuvine să fie echilibrat; un post mo-
derat îți dă și bucurie. Un post aspru te istovește în așa fel, încât nu te mai
poți bucura nici de ce te-ai bucura în mod firesc. Așa că totul trebuie privit
cu echilibru, totul trebuie făcut cu echilibru”.
Zâmbetul poate fi unul dintre lucrurile mărunte dar esențiale
pentru pacea sufletului tău, dar și a celor din jur.
9. Respectă un program zilnic de rugăciune!
Nu poți spune că postești dacă nu comunici cu Dumnezeu. Pro-
gramul de rugăciune stă la baza vieții creștinului. Chiar dacă uneori
nu ai dispoziția necesară, nu evita pravila zilnică! Chiar și rugăciu-
nea numai cu buzele are un folos.
Deși Dumnezeu, în vremea rugăciunii, nu caută numai buzele și
limba, ci caută mintea și inima, rugăciunea pe care o facem noi cu
gura și cu buzele și ea este bună într-o măsură, căci și ea are temei în
Sfânta Scriptură: «Aduceți Domnului roada buzelor voastre».

57
 10. Ajută-ți semenii!
Postul adevărat trebuie însoțit de rugăciune, dar și de fapte bune.
Accentul cade pe milostenie, bunătate și dărnicie.

10 informații care ne ajută

să îl cunoaștem mai bine pe Sfântul Mina

1) Sfântul Mina s-a născut în apropiere de Memphis, vechea ca-

pitală a faraonilor. A trăit în vremea împăraților romani Dioclețian
și Maximian.
2) Se înrolează în armata imperială, dar o părăsește imediat, pe 23
februarie 303, când Dioclețian a emis primul edict de persecutare a
creștinilor, dedicându-se întru totul vieții ascetice.
3) După un timp, părăsește deșertul în care se nevoia și ajunge
în orașul Cotyaeum (Turcia), în preajma unei sărbători păgâne, și își
mărturisește fără nicio rezervă credința în Hristos.
4) În urma acestui fapt, este luat de câțiva soldați și ajunge în fața
prefectului Pyrrhus, care îl îndeamnă să se lepede Hristos. Pentru că
a refuzat, i s-au tăiat mai întâi mâinile și picioarele, apoi capul.
5) Conform tradiției, sora Sfântului Mina i-a luat trupul și l-a
dus în Alexandria, pentru a-l îngropa. După ce persecuția împotriva
creștinilor a încetat, Patriarhului Atanasie al Alexandriei i s-a arătat
în vis un înger, care i-a spus să mute moaștele Sfântului Mina în
Deșertul de Vest.
6) Ajungând la marginea Lacului Mariut, cămila pe care era așe-
zat trupul Sfântului nu a mai vrut să se miște din loc. Patriarhul,
alături de credincioși, a interpretat acest lucru ca pe un semn de la
Dumnezeu și a așezat trupul Sfântului Mina într-o groapă, exact în
acel loc.
7) Conform Sinaxarului, nimeni nu a știut nimic multă vreme
despre locul în care au fost îngropate osemintele Sfântului Mina

58
până când, într-o zi, un păstor s-a vindecat, trecând pe acolo, alături
de turma sa.
8) Locul a devenit cunoscut între creștini în scurt timp. Însăși fii-
ca Sfântului Împărat Constantin cel Mare a ajuns aici și s-a vindecat
de lepră.
9) În urma acestei minuni, Sfântul Mina i s-a arătat în vis împă-
ratului și i-a spus că în acel loc se află înmormântat trupul său.
10) Drept mulțumire, împăratul a construit o biserică și a așezat
aici racla cu moaștele Sfântului. Așa a luat naștere „Abu Mena”, ora-
șul Sfântului Mina, unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj
din lume.

59